ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 77 din 24 iunie 2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 26 iunie 2009
Actele normative care reglementează activitatea de jocuri de noroc în vigoare acoperă, în general, domeniul de referință, dar, având o vechime mare, nu mai corespund realităților economice, tehnice și mai ales conceptuale din domeniul jocurilor de noroc. Aplicarea acestora în practică, precum și modificarea actelor normative conexe activității au demonstrat existența necesității modificării și perfecționării actualelor reglementări, pentru a răspunde cât mai bine cerințelor pieței specifice.Totodată, având în vedere măsurile privind asigurarea surselor de finanțare a dezvoltării economice și ținând cont de faptul că taxa de autorizare percepută organizatorilor de jocuri de noroc este nemodificată din anul 2000, se impune modificarea nivelului de taxare a operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc.Ținând cont de situațiile expuse mai sus, ce vizează domeniul de activitate al jocurilor de noroc, se impune îmbunătățirea cadrului normativ prin promovarea prezentei ordonanțe de urgență.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. + Articolul 1(1) Organizarea și exploatarea activității de jocuri de noroc pe teritoriul României constituie monopol de stat și se desfășoară în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.(1^1) Administrarea monopolului de stat prevăzut la alin. (1) se face de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. (la 14-10-2015, Alin. (1^1) al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 42 din 7 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 14 octombrie 2015. ) (2) Statul poate acorda dreptul de organizare și exploatare a activității de jocuri de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe bază de licență de organizare a jocurilor de noroc pe fiecare tip de activitate, astfel cum acestea sunt clasificate prin prezenta ordonanță de urgență, și de autorizație de exploatare a jocurilor de noroc, documente nominale și limitate în timp, ce vor fi exploatate în mod direct de deținătorul licenței.(2^1) Statul acordă licența de organizare a jocurilor de noroc în mod exclusiv Companiei Naționale «Loteria Română» - S.A. pentru jocurile loto tradiționale și la distanță, noroc, noroc plus și super noroc, expres și lozuri. (la 14-10-2015, Alin. (2^1) al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 42 din 7 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 14 octombrie 2015. ) (3) Abrogat. (la 03-04-2013, Alin. (3) al art. 1 a fost abrogat de pct. 1 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013. ) (4) Cererile privind acordarea licențelor de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc vor fi soluționate în termen de 30 de zile de la data depunerii documentației complete. (la 24-12-2010, Alin. (4) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 246 din 14 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 21 decembrie 2010. ) (5) Prin excepție de la prevederile alin. (2), conform cărora jocurile de noroc sunt exploatate în mod direct de deținătorul licenței, exploatarea jocurilor de noroc se poate realiza, în comun sau nu, între un organizator de jocuri de noroc și unul sau mai mulți operatori economici sau persoane fizice, între care există un contract încheiat în condițiile legii, răspunderea revenind părților contractante. (la 30-12-2014, Alin. (5) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (6) Prezenta ordonanță de urgență reglementează condițiile generale pentru:(i) organizarea jocurilor de noroc tradiționale și la distanță;(ii) organizarea de activități de producție, distribuție, service, import, export, achiziție intracomunitară, livrare intracomunitară pentru echipamentele de jocuri de noroc și alte activități conexe, specifice jocurilor de noroc;(iii) emiterea, prelungirea, revocarea și încetarea licențelor pentru activitățile prevăzute la pct. (i) și (ii);(iv) monitorizare și control asupra activităților prevăzute la pct. (i) și (ii) de mai sus. (la 30-12-2014, Alin. (6) al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 1^1(1) Pentru calculul taxei aferente autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, venitul din jocurile de noroc al unui operator licențiat se calculează ca diferența dintre sumele încasate de la jucători cu titlul de taxă de participare la joc și premiile acordate (inclusiv «jack-pot»-ul) pentru fiecare tip de joc pe o zi/lună calendaristică, conform pct. 1 subpct. II din anexa la prezenta ordonanță de urgență.(2) În cazul jocurilor de noroc în care organizatorul încasează un comision de la participanții/câștigătorii la jocurile de noroc, pentru calculul taxei aferente autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, venitul din jocurile de noroc al unui operator licențiat îl reprezintă încasările obținute (comisioanele reținute de la participanții la joc), respectiv cota-parte din suma percepută de organizator, conform regulamentelor de joc pe o zi/lună calendaristică, conform pct. 1 subpct. II din anexa la prezenta ordonanță de urgență. (la 30-12-2014, Art. 1^1 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 1^2Reclama și publicitatea pentru jocurile de noroc autorizate pe teritoriul național se vor face cu respectarea principiilor prevăzute la art. 10 alin. (3). Se vor posta la loc vizibil pe materialele de promovare seria și numărul licenței de organizare deținute de organizatorul de jocuri de noroc. În înțelesul prezentului articol, nu sunt considerate acțiuni în scop de reclamă, publicitate sau cu caracter promoțional acțiunile desfășurate de organizatori în mod direct în locațiile și pe paginile de internet proprii. Publicitatea prin transmiterea de mesaje electronice nesolicitate care conțin informații cu privire la un joc de noroc pentru un număr nelimitat de persoane este interzisă. (la 12-06-2015, Art. 1^2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 1^3(1) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, operatorul de jocuri de noroc licențiat este organizatorul de jocuri de noroc, respectiv persoana juridică care a obținut licență de organizare a jocurilor de noroc și autorizație de exploatare a jocurilor de noroc de la Comitetul de Supraveghere al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc.(2) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, jocurile de noroc tradiționale sunt toate jocurile de noroc prevăzute sau nu în prezenta ordonanță de urgență care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 3 și care se desfășoară prin mijloace de joc instalate pe teritoriul României și care nu se transmit sau se realizează prin intermediul oricărui sistem de comunicații (internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă și orice alte sisteme de transmisie).(3) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, jocurile de noroc la distanță sau jocurile de noroc online sunt toate jocurile de noroc prevăzute sau nu în prezenta ordonanță de urgență care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 3 și care se desfășoară doar prin intermediul oricărui sistem de comunicații (internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă și orice alte sisteme de transmisie).(4) Echipamentul de comunicare pentru organizarea de jocuri de noroc la distanță se referă la sisteme și rețele informatice, altele decât cele ale furnizorilor de rețele și servicii de comunicații electronice, astfel cum aceștia sunt definiți în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011privind comunicațiile electronice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările și completările ulterioare, care includ serverul organizatorului jocului de noroc și toate componentele acestuia, sistemele de operare legate de acestea, serverul în oglindă, serverul de siguranță și software-ul jocului. (la 12-06-2015, Alin. (4) al art. 1^3 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (la 30-12-2014, Art. 1^3 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 2Abrogat. (la 03-04-2013, Art. 2 a fost abrogat de pct. 2 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013. ) + Articolul 3(1) Prin joc de noroc se înțelege acea activitate care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: se atribuie câștiguri materiale, de regulă bănești, ca urmare a oferirii publice de către organizator a unui potențial câștig și a acceptării ofertei de către participant, cu perceperea unei taxe de participare directe sau disimulate, câștigurile fiind atribuite în baza regulamentului de joc aprobat de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, denumit în continuare O.N.J.N., prin selecția aleatorie a rezultatelor evenimentelor care fac obiectul jocului, indiferent de modul de producere a acestora.(2) Sunt incluse în această categorie și acele activități în care beneficiarii premiilor sunt stabiliți pe baza rezultatelor unor evenimente sau concursuri ce se vor produce fără implicarea organizatorilor.(3) Organizarea de către operatorii economici de acțiuni de promovare a bunurilor și serviciilor comercializate, dacă denumirea acțiunii de promovare induce clienților ideea participării la un joc de noroc sau dacă modalitatea efectivă de desfășurare a acesteia contravine prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, este interzisă. În situația în care acțiunea promoțională a unui operator economic îndeplinește cumulativ elementele definitorii ale jocului de noroc, prevăzute la art. 3 alin. (1), se instituie obligativitatea obținerii avizului O.N.J.N., cu excepția loteriilor publicitare organizate în baza Ordonanței Guvernului nr. 99/2000privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (la 25-12-2015, Alin. (3) al art. 3 a fost modificat de art. unic din LEGEA nr. 335 din 18 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 948 din 22 decembrie 2015, care introduce un nou punct la art. V din ORDONANȚA nr. 19 din 28 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 574 din 30 iulie 2015. ) (la 30-12-2014, Art. 3 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 4(1) Prin taxă de participare directă se înțelege suma de bani percepută direct de la participant de către organizator în schimbul dreptului de participare la joc.(2) Prin taxă de participare disimulată se înțelege orice sumă încasată sau solicitată suplimentar față de contravaloarea percepută de la aceeași persoană de același operator economic pentru vânzarea unor bunuri ori produse sau pentru efectuarea unor servicii similare ori identice, indiferent dacă aceasta este încasată sau solicitată direct de către organizatorul activității ori de către o altă persoană care participă sub orice formă la desfășurarea activității, având ca finalitate permisiunea dreptului de participare la jocul de noroc. + Articolul 5(1) Prin mijloc de joc se înțelege orice ansamblu de elemente, inclusiv sistemul informatic compus din software, hardware și mijloacele de comunicații, care servește sau permite organizarea, desfășurarea ori participarea la jocuri de noroc, dacă generează independent elementele aleatorii care stau la baza jocurilor de noroc sau dacă destinația sa este stabilită de producător. Mijloacele de joc pot fi: de bază și auxiliare. (la 12-06-2015, Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (2) Prin mijloc de joc de bază se înțelege orice suport material, inclusiv suportul informatic, care generează, în mod direct, elementele aleatorii care stau la baza jocurilor de noroc. Intră în această categorie, pentru jocurile de noroc în care câștigătorii sunt stabiliți pe baza rezultatelor unor evenimente sau concursuri care nu depind în mod exclusiv de hazard, software-ul, serverele sau alte suporturi informatice similare care asigură organizarea și exploatarea unitară la nivelul organizatorului a jocurilor de noroc respective. Software-ul jocurilor de noroc trebuie să conțină un generator de numere aleatorii care determină rezultatele jocurilor. (la 30-12-2014, Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (3) Prin mijloc de joc auxiliar se înțelege orice suport material, inclusiv suportul informatic, care, deși nu face parte integrantă din mijlocul de joc de bază, concură împreună cu acesta la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc ori la participarea la astfel de activități.(4) Mijloacele de joc auxiliare reprezentând jetoane, impulsuri, tichete sau altele asemenea constituie mijloace financiare care concură la organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.(5) Sunt permise ca instrumente de plată care concură la exploatarea jocurilor de noroc, definite la art. 10 alin. (1), instrumentele de plată utilizate în sistemul financiar-bancar, mijloacele bănești, inclusiv cardurile bancare, cu condiția ca toate mijloacele de plată utilizate și mijloacele bănești, inclusiv cardurile bancare, utilizate de persoanele fizice majore participanți la jocul de noroc să conțină informații despre persoana fizică ce a operat cu instrumentul de plată. Pentru jocurile de noroc la distanță sau on-line definite la art. 10 alin. (1) lit. h)-m), mijloacele de plată utilizate și mijloacele bănești, inclusiv cardurile, trebuie să fie operate prin intermediul unui procesator de plăți licențiat de O.N.J.N. Organizatorul de jocuri de noroc la distanță licențiat în România va depozita fondurile jucătorilor doar în conturi bancare deschise la bănci de pe teritoriul național român. (la 12-06-2015, Alin. (5) al art. 5 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (6) Prin echipamente tehnice care asigură suportul pentru organizarea, exploatarea și transmiterea jocurilor de noroc se înțelege totalitatea echipamentelor și mijloacelor tehnice sau mijloacelor asimilate acestora, prin intermediul cărora își desfășoară activitatea specifică organizatorul de jocuri de noroc autorizat în acest sens pe teritoriul României. (la 24-12-2010, Alin. (6) al art. 5 a fost introdus de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 246 din 14 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 21 decembrie 2010. ) (7) Prin echipamente tehnice care asigură suportul pentru monitorizarea și supravegherea jocurilor de noroc se înțelege hardware-ul, software-ul și mijloacele de comunicații sau mijloacele asimilate acestora, prin intermediul cărora își desfășoară activitatea specifică O.N.J.N. (la 30-12-2014, Alin. (7) al art. 5 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (8) Echipamentele dedicate pentru organizarea jocurilor de noroc trebuie aprobate de către Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N., pot fi fabricate de un rezident sau nerezident cu condiția ca producătorul să dețină licență, în conformitate cu prezenta ordonanță de urgență. Condițiile ce trebuie îndeplinite, precum și lista cu echipamentele dedicate jocurilor de noroc va fi reglementată prin ordin al președintelui O.N.J.N. (la 30-12-2014, Alin. (8) al art. 5 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (9) Site-ul organizatorului licențiat în România să desfășoare jocuri de noroc la distanță trebuie, obligatoriu, să conțină informații în limba română, respectiv: datele organizatorului conform cu înregistrarea sa la oficiul registrului comerțului, inclusiv date de identificare fiscală și/sau un alt număr de identificare, licența emisă de către Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N., regulile privind desfășurarea jocurilor de noroc, enumerarea clară și neechivocă a modalităților de acceptare a mizelor, de acumulare și de plată a câștigurilor, suma mizelor și suma câștigurilor, servicii de suport, date de corespondență - inclusiv un număr de telefon și adresa de e-mail pentru contact direct și în timp util cu organizatorul, modalitățile de depunere a plângerilor și sesizărilor către organizator și O.N.J.N., precum și alte aspecte ce vor fi reglementate prin normele de aplicare ale prezentei ordonanțe de urgență.(10) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, locațiile specializate în care se poate desfășura activitatea de jocuri de noroc sunt: sălile dedicate de slot-machine, agențiile de pariuri și agențiile loto, cluburile de poker, sălile de bingo și cazinourile. Condițiile ce trebuie îndeplinite pentru locațiile specializate vor fi reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Jocurile de noroc tradiționale pot fi exploatate doar în locațiile specializate, cu excepția aparatelor electronice atribuitoare de câștiguri cu risc limitat, prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. e) pct. (ii) din prezenta ordonanță de urgență. (la 12-06-2015, Alin. (10) al art. 5 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 6 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 6(1) Prin organizator de jocuri de noroc se înțelege persoana juridică licențiată să organizeze și să exploateze jocuri de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și a reglementărilor specifice. Poate dobândi această calitate persoana juridică de drept român constituită în condițiile legii sau persoana juridică constituită legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau în state semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European sau din Confederația Elvețiană.(2) Poate dobândi calitatea de organizator temporar de jocuri de noroc persoana juridică, constituită în condițiile alin. (1), care organizează și exploatează jocuri de noroc pe o perioadă de 3 luni, în stațiunile turistice, astfel cum sunt menționate în anexa nr. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor și criteriilor de atestare a stațiunilor turistice, cu completările ulterioare. (la 30-12-2014, Art. 6 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 7(1) Prin participant la jocul de noroc se înțelege orice persoană fizică majoră, cu vârsta de cel puțin 18 ani împliniți, care dorește și are dreptul legal să participe la jocuri de noroc autorizate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și a reglementărilor specifice. Participarea la joc presupune acceptarea necondiționată a regulamentului respectivului joc de noroc.(2) Se interzice participarea la jocuri de noroc tradiționale a persoanelor care nu dețin asupra lor acte de identitate valabile.(3) Accesul minorilor în locațiile specializate pentru desfășurarea jocurilor de noroc, precum și participarea acestora la orice tip de joc de noroc sunt interzise. (la 12-06-2015, Alin. (3) al art. 7 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care completează pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (4) Se interzice afișarea în exteriorul locațiilor de jocuri de noroc a valorilor sau bunurilor acordate prin bonusuri, promoții sau „jack-pot“-uri reale sau simulate. (la 10-11-2018, Articolul 7 a fost completat de Punctul 2^1, Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 250 din 7 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 942 din 07 noiembrie 2018 ) (la 30-12-2014, Art. 7 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 8(1) Prin câștig sau premiu se înțelege sumele în bani, bunurile sau serviciile acordate de organizator participantului la joc declarat câștigător, în conformitate cu prevederile cuprinse în regulamentul respectivului joc de noroc. Răspunderea privind acordarea câștigului sau premiului revine în exclusivitate organizatorului jocului de noroc.(2) Un organizator de jocuri de noroc va fi obligat, în termen de maximum 3 zile lucrătoare, în conformitate cu procedura stabilită, în condițiile și regulile aprobate pentru desfășurarea jocurilor de noroc să achite câștigurile și/sau să ofere premiile în natură persoanei fizice care a prezentat jetoane, cupoane, bilete sau alte mijloace pentru a dovedi câștigul, dovezi care sunt prezentate material. + Articolul 9Prin jocuri de noroc frauduloase se înțelege acele jocuri de noroc prin care mijloacelor de joc aprobate le sunt modificate construcția, datele sau parametrii inițiali, astfel încât să fie adusă atingere elementelor de șansă sau metodelor de selecție. (la 30-12-2014, Art. 9 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 10(1) Jocurile de noroc se clasifică după cum urmează:a) jocuri loto, - joc tradițional - dacă sunt folosite rezultatele pur aleatorii ale unor evenimente ce constau în extrageri de numere, de litere, bilete sau simboluri, indiferent de procedurile și caracteristicile mijloacelor utilizate pentru efectuarea extragerilor (urne, roți, cupe și alte asemenea mijloace) care se desfășoară cu sau fără prezența fizică a jucătorilor. În această categorie se includ: loteriile, inclusiv cele instantanee, și orice joc de noroc care se desfășoară cu sau fără prezența fizică a jucătorilor și care constă în extrageri de numere, de litere, simboluri, formulare sau bilete, prin intermediul cărora pot fi obținute diverse câștiguri determinate de evenimente care se desfășoară cu sau fără prezența fizică a jucătorilor, cu excepția jocurilor de noroc definite în continuare;b) pariuri, - joc tradițional - dacă sunt folosite rezultatele unor evenimente ce se vor produce fără implicarea organizatorilor. Pariul este un joc de noroc în care participantul trebuie să indice rezultatele unor evenimente ce urmează să aibă loc sau care sunt generate aleatoriu de un sistem informatic independent. În această categorie se includ:(i) pariurile mutuale, în cadrul cărora premiul se distribuie participanților declarați câștigători proporțional cu numărul variantelor câștigătoare deținute de fiecare dintre aceștia, organizatorul fiind implicat doar în procesul de colectare a taxelor de participare și de distribuire a sumelor stabilite cu titlul de premii, în conformitate cu prevederile regulamentelor de joc respective;(ii) pariurile în cotă fixă, în cadrul cărora organizatorul este cel care stabilește pe baza unor criterii proprii și aduce la cunoștința participanților cotele de multiplicare a mizei în cazul în care variantele jucate sunt declarate câștigătoare, în conformitate cu prevederile regulamentelor de joc respective. Valoarea fiecărui câștig este fixată prin regulament (sumă fixă sau multiplu de miză) independent de totalul mizelor (în cazul pariurilor organizate de deținătorul autorizației);(iii) pariurile în contrapartidă organizate în cadrul agențiilor de pariuri, activitate care constă în punerea în corespondență a pariurilor între diverși jucători, respectiv acceptarea unui pariu plasat de un jucător doar în măsura în care se identifică un alt jucător care plasează un pariu în sensul invers celui plasat inițial. Valoarea fiecărui câștig este determinat de jucători (în cazul pariurilor intermediate de organizator);c) jocuri de noroc caracteristice cazinourilor - joc tradițional - dacă evenimentele se produc cu ajutorul unor mijloace specifice de joc, în prezența fizică a participanților, cu sau fără participarea directă a acestora. Mijloacele specifice de joc folosite pot fi: cărți de joc, zaruri, bile de ruletă, rulete și mese de joc, aparate de joc, inclusiv instalațiile auxiliare ale acestora, precum și alte mijloace de joc stabilite prin normele de aplicare ale prezentei ordonanțe de urgență;d) jocuri de noroc caracteristice cluburilor de poker, - joc tradițional - sunt jocuri de noroc cu cărți de joc, denumite «poker», care se desfășoară exclusiv între participanți în săli (locații) specializate;e) jocurile tip slot-machine: - jocuri tradiționale - de trei tipuri, respectiv:(i) slot-machine dacă evenimentele sunt organizate în prezența fizică a participanților prin intermediul mașinilor, utilajelor și instalațiilor specifice, care vor fi operate în locații specializate în care se poate desfășura activitatea de jocuri de noroc, iar câștigul este nelimitat și depinde de hazard;(ii) aparatele electronice atribuitoare de câștiguri cu risc limitat, dacă evenimentele sunt organizate în prezența fizică a participanților prin intermediul mașinilor, utilajelor și instalațiilor specifice, care nu vor fi operate în locațiile specializate în care se poate desfășura activitatea de jocuri de noroc, iar câștigul este limitat și depinde de hazard; și(iii) jocurile de videoloterie, care se desfășoară în prezența fizică a jucătorilor, în care mijlocul de joc trebuie conectat la un server central, pe care rulează programul de joc și care validează câștigul și fără de care jocul nu se poate desfășura. Sunt jocuri de tip loto prin care se obțin aleatoriu câștiguri, rezultatul participării la joc fiind relevat jucătorului prin intermediul terminalului de videoloterie, dexteritatea sau abilitatea jucătorului neavând nicio influență/ relevanță în obținerea câștigului; (la 12-06-2015, Lit. e) a alin. (1) al art. 10 a fost modificată de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) f) jocurile bingo desfășurate în săli de joc - joc tradițional - cu câștiguri generate de elemente aleatorii, organizate prin folosirea echipamentelor complexe de extragere de tip loteristic, care sunt caracterizate prin extrageri și premieri succesive, în prezența fizică a jucătorilor;g) jocurile bingo organizate prin intermediul rețelelor de televiziune, - joc tradițional - cu câștiguri generate de elemente aleatorii, organizate prin folosirea echipamentelor complexe de extragere de tip loteristic, care sunt caracterizate prin extrageri și premieri succesive, fără prezența fizică a jucătorilor;h) jocurile loto - la distanță - organizate și transmise prin intermediul oricărui sistem de comunicații, respectiv: internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă și orice alte sisteme de transmisie, care constau în extrageri de numere, de litere, bilete sau simboluri, indiferent de procedurile și caracteristicile mijloacelor utilizate pentru efectuarea extragerilor, care pot fi: urne, roți, cupe și alte asemenea mijloace;i) jocurile de tip cazinou - la distanță - reprezentând totalitatea jocurilor de noroc, definite la lit. c) și d), care sunt desfășurate integral altfel decât în prezența fizică a jucătorilor, organizate de același operator, pe aceeași platformă de joc, care utilizează un singur domeniu de internet și care sunt organizate și transmise prin intermediul oricărui sistem de comunicații (internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă și orice alte sisteme de transmisie) și pentru care un organizator de jocuri de noroc a obținut licență și autorizație de la O.N.J.N. din România;j) pariurile în cotă fixă - la distanță - reprezentând activitatea de pariuri în cotă fixă, care se desfășoară integral altfel decât în prezența fizică a jucătorilor, organizate și transmise prin intermediul oricărui sistem de comunicații (internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă și orice alte sisteme de transmisie) și pentru care un organizator de jocuri de noroc a obținut licență și autorizație de la O.N.J.N. din România;k) pariurile mutuale - la distanță - reprezentând activitatea de pariuri, care se desfășoară integral altfel decât în prezența fizică a jucătorilor, în cadrul cărora premiul se distribuie participanților declarați câștigători proporțional cu numărul variantelor câștigătoare deținute de fiecare dintre aceștia, organizatorul fiind implicat doar în procesul de colectare a taxelor de participare și de distribuire a sumelor stabilite cu titlul de premii, în conformitate cu prevederile regulamentelor de joc respective, organizate și transmise prin intermediul oricărui sistem de comunicații (internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă și orice alte sisteme de transmisie) și pentru care un organizator de jocuri de noroc a obținut licență și autorizație de la O.N.J.N. din România;l) pariurile în contrapartidă - la distanță - reprezentând activitatea de pariuri, care se desfășoară integral altfel decât în prezența fizică a jucătorilor, care constă în punerea în corespondență, on-line, a pariurilor între diverși jucători, respectiv acceptarea unui pariu plasat de un jucător doar în măsura în care se identifică un alt jucător care plasează un pariu în sensul invers celui plasat inițial, organizate și transmise prin intermediul oricărui sistem de comunicații (internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă și orice alte sisteme de transmisie) și pentru care un organizator de jocuri de noroc a obținut licență și autorizație de la O.N.J.N. din România;m) jocurile bingo și keno - la distanță - reprezentând activitatea de bingo și keno, care se desfășoară integral altfel decât în prezența fizică a jucătorilor, organizat prin intermediul oricărui sistem de comunicații (internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă și orice alte sisteme de transmisie) și pentru care un organizator de jocuri de noroc a obținut licență și autorizație de la O.N.J.N. din România;n) tombola reprezintă acea activitate de extragere de numere, de litere sau de alte simboluri, indiferent de caracteristicile dispozitivelor mecanice, electronice, digitale sau video, utilizate pentru generarea acestora sau pentru efectuarea extragerilor (cupe, urne, roți și alte asemenea mijloace), organizată sau nu în prezența fizică a jucătorilor, unde premiile acordate sunt fixe și nu depind de numărul și prețul biletelor vândute, al taloanelor, al jetoanelor și al altor mijloace care atestă participarea la tombolă. Câștigătorii - un număr prestabilit de participanți - vor fi stabiliți prin extragere aleatorie în conformitate cu un regulament afișat în prealabil și aprobat de Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N. Tombolele se pot desfășura ca joc de noroc la distanță sau ca joc de noroc tradițional, iar premiile pot fi doar în natură, valoarea lor neputând fi mai mică de 50% din valoarea totală a mizelor plătite pentru participarea la joc;o) orice alte tipuri de jocuri de noroc, respectiv jocuri noi sau combinații de jocuri definite la lit. a)-n) și pentru care un organizator obține licență și autorizație de la Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N. din România;p) jocurile de noroc temporare:(i) reprezentând jocurile de noroc prevăzute la lit. c), lit. e) pct. (i) și lit. f) care sunt desfășurate în stațiunile turistice sau pe nave de agrement, pentru care un organizator de jocuri de noroc a obținut licență de organizare și autorizație de exploatare pentru o perioadă de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire de încă maximum 3 luni. Activitatea se va desfășura numai pe o perioadă limitată în timp bine definită și în spații de exploatare situate doar în stațiunile turistice, astfel cum sunt prevăzute în anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008, cu completările ulterioare, cu respectarea condițiilor de licențiere și autorizare prevăzute în normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență;(ii) «Festivalul de poker» - joc tradițional - este eveniment temporar, de practicare a jocului de poker în sistem turneu, care se desfășoară exclusiv între participanți în săli ori spații din cadrul unor unități de cazare sau în alte locații, cu respectarea regulamentului aprobat de Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N.----------Lit. p) a alin. (1) al art. 10 a fost modificată de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. (la 30-12-2014, Alin. (1) al art. 10 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) Notă
Art. II din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015 prevede:
”Articolul II
(1) Operatorii economici care dețin licență de organizare și autorizație de exploatare a jocurilor de noroc, valabilă la data intrării în vigoare a prezentei legi, și nu doresc continuarea activității în noile condiții pot desfășura această activitate până la data expirării autorizațiilor, cu respectarea prevederilor art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare, și a următoarelor condiții:
a) în cazul în care societatea se află în perioada de valabilitate a licenței, pentru perioada tranzitorie, societatea are obligația ca pentru desfășurarea activității să achite taxa de licență în cuantumul prevăzut de vechea normă legală, licența fiind valabilă până la data expirării ultimei autorizații;
b) autorizațiile de exploatare aprobate până la data de 13 februarie 2015 își mențin valabilitatea, cu condiția achitării acestora în cuantumul prevăzut la data acordării;
c) până la data expirării tuturor autorizațiilor de exploatare deținute, organizatorii de jocuri de noroc menționați mai sus nu vor fi obligați să întregească numărul minim de mijloace de joc autorizate.
(2) La operatorii economici care dețin licență de organizare a jocurilor de noroc valabilă la data intrării în vigoare a prezentei legi și nu doresc continuarea activității pentru care au fost licențiați se instituie obligativitatea efectuării unei inspecții fiscale până la data expirării ultimei autorizații.
(3) Operatorii economici care dețin licență de organizare a jocurilor de noroc valabilă la data intrării în vigoare a prezentei legi și nu doresc continuarea activității pentru care au fost licențiați nu vor mai putea solicita o nouă licență decât după un interval de 12 luni de la expirarea autorizației/ultimei autorizații.
(4) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, operatorii jocului tip slot-machine, astfel cum este definit la art. 10 alin. (1) lit. e) pct. (i) și (iii) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a achita taxa de viciu în tranșe trimestriale, odată cu plata autorizației.
(5) Condițiile referitoare la numărul de mijloace de joc/locații și cuantumul garanțiilor rămân valabile până la expirarea autorizației/ultimei autorizații.
(6) Conectarea aparatelor de joc tip slot-machine, astfel cum sunt definite la art. 10 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare, la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (O.N.J.N.), precum și celelalte condiții referitoare la numărul minim de mijloace de joc și constituirea garanțiilor pentru cei care continuă activitatea în noile condiții se vor realiza până la data de 31 decembrie 2015.
(7) Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N. poate acorda drept de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanță, până la data de 31 decembrie 2015, operatorilor economici care îndeplinesc următoarele condiții:
a) depun documentele doveditoare ale societății;
b) dețin un cont bancar pentru depozitarea banilor jucătorilor deschis la o bancă din România;
c) probează faptul că software-ul utilizat pentru desfășurarea jocurilor de noroc la distanță a fost certificat de către un laborator specializat, autorizat să funcționeze pe teritoriul României, într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat semnatar al Acordului privind Spațiul Economic European ori în Confederația Elvețiană - care deține certificare ISO 17025;
d) desemnează un reprezentant autorizat al societății, în cazul în care aceasta este înregistrată într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat semnatar al Acordului privind Spațiul Economic European ori în Confederația Elvețiană, reprezentant care trebuie să aibă domiciliul pe teritoriul României și puteri reprezentative într-o măsură în care el este împuternicit pentru încheierea contractelor în numele persoanei străine și pentru reprezentare în fața autorităților de stat și a instanțelor din România;
e) probează faptul că sistemul informatic central al organizatorului are un sistem de înregistrare și de identificare a participanților la joc și prezintă auditarea întregului sistem de către un laborator specializat, autorizat să funcționeze pe teritoriul României, într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat semnatar al Acordului privind Spațiul Economic European ori în Confederația Elvețiană - care deține certificare ISO 27001;
f) dovedește că echipamentele de comunicații și punctul central unde este amplasat sistemul informatic central al organizatorului sunt pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene ori pe teritoriul unui alt stat membru al Acordului privind Spațiul Economic European sau în Confederația Elvețiană;
g) prezintă dovada plății în avans a taxelor prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare. Se datorează taxă de autorizare pentru toți participanții la joc care accesează platforma de joc de pe teritoriul României și toți participanții la joc cetățeni români care nu au rezidență fiscală într-un alt stat;
h) pune la dispoziție datele privitoare la cifra de afaceri a companiei și un plan de afaceri;
i)pune la dispoziție o listă a contractelor pe care le deține cu: procesatorul de plăți, platforma de joc, auditor, certificator și afiliați, chiar dacă aceștia nu dețin în prezent licență în România;
j) pune la dispoziția Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N. o declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului, din care să reiasă faptul că a desfășurat/nu a desfășurat, prin intermediul unei platforme de joc personalizate la nivelul organizatorului, jocuri de noroc la distanță în România, pentru toți participanții la joc care au accesat platforma de joc de pe teritoriul României și toți participanții la joc cetățeni români care nu au rezidență fiscală într-un alt stat;
k) pune la dispoziție orice alte documente sau informații solicitate de O.N.J.N.;
l) toată corespondența, documentele și informațiile solicitate de O.N.J.N. vor fi puse la dispoziție în limba română, certificate de un traducător autorizat, după caz.
(8) Prin derogare de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu este considerată infracțiune în sensul art. 23 alin. (1) desfășurarea fără licență sau autorizație a jocurilor de noroc la distanță până la data de maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă organizatorii de jocuri de noroc la distanță care au operat în România plătesc taxele de licență pentru perioada în care au operat și taxa de autorizare în cuantum de 20% din veniturile organizatorului așa cum sunt definite la art. 1^1 din ordonanță. Pentru calculul taxei de autorizare prevăzute în prezentul alineat organizatorul are obligația să pună la dispoziția Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N. un audit financiar din care să reiasă sumele încasate de la jucători cu titlul de taxă de participare la joc și premiile acordate (inclusiv "jack-pot"-ul) pentru fiecare tip de joc pe o zi/lună calendaristică sau, după caz, pentru jocurile de noroc în care organizatorul încasează un comision de la participanții/ câștigătorii la jocurile de noroc, încasările obținute (comisioanele reținute de la participanții la joc), respectiv cota-parte din suma percepută de organizator, conform regulamentelor de joc pe o zi/lună calendaristică. Plata celor două taxe în cuantumurile prevăzute în prezentul alineat exonerează de răspundere penală și fiscală firmele care au desfășurat activitatea de jocuri de noroc la distanță până la termenul prevăzut în prezentul alineat.”(2) Pentru jocurile de noroc prevăzute la alin. (1), precum și pentru orice alte tipuri de jocuri de noroc organizate în condițiile stabilite prin prezenta ordonanță de urgență este obligatorie deținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc, respectiv a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc.(3) Activitatea economică reprezentată de jocurile de noroc, astfel cum acestea sunt definite la alin. (1) lit. a)-p), se va desfășura în condițiile elaborării și implementării, prin intermediul normelor de aplicare a prezentei legi și a altor reglementări specifice, a unui cadru de reglementare și supraveghere a furnizării și consumului de jocuri de noroc tradiționale și la distanță, cu condiția respectării principiilor privitoare la:(i) protecția minorilor și prevenirea accesului acestora la aceste tipuri de jocuri de noroc;(ii) asigurarea integrității și a transparenței operațiunilor desfășurate de către și prin intermediul organizatorilor de astfel de jocuri de noroc, precum și a unui sistem de joc echitabil, supravegheat și verificat permanent din punctul de vedere al securității și corectitudinii activităților desfășurate;(iii) prevenirea și combaterea activităților infracționale care pot fi desfășurate prin intermediul acestor tipuri de jocuri de noroc;(iv) asigurarea unei dezvoltări echilibrate și echitabile a diferitelor tipuri de jocuri de noroc, pentru a se evita destabilizarea sectoarelor economice în cauză;(v) implementarea unui proces continuu de actualizare a reglementărilor din acest domeniu de activitate, în vederea diminuării și limitării unor posibile vulnerabilități ale acestui sector economic față de potențiale activități infracționale, precum și a diminuării expunerii față de riscul de spălare a banilor și de finanțare a actelor de terorism, fraudă fiscală, criminalitate informatică, precum și prevenirea infracțiunilor privind ordinea publică, siguranța națională și sănătatea publică.(vi) dezvoltarea și implementarea unui program de protecție a jucătorilor împotriva dependenței de jocuri de noroc. (la 12-06-2015, Pct. (vi) al alin. (3) al art. 10 a fost introdus de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care completează pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (la 30-12-2014, Alin. (3) al art. 10 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (4) Se înființează pe lângă O.N.J.N. o activitate finanțată integral din venituri proprii în conformitate cu prevederile Legii nr 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru promovarea respectării principiilor și măsurilor privind jocurile de noroc responsabile social, astfel cum sunt acestea reglementate de prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare. Veniturile proprii se constituie din contribuțiile organizatorilor jocurilor de noroc licențiați, cu următoarele contribuții anuale:(i) organizatorii de jocuri de noroc la distanță licențiați din clasa I - 5.000 euro anual;(ii) persoanele juridice implicate direct în domeniul jocurilor de noroc tradiționale și la distanță licențiate din clasa II - 1.000 euro anual;(iii) jocurile la distanță monopol de stat clasa III - 5.000 euro anual;(iv) organizatorii de jocuri de noroc tradiționale licențiați - 1.000 euro anual. (la 29-12-2018, Alineatul (4) din Articolul 10 a fost modificat de Punctul 1, Articolul 58, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 ) (5) Veniturile proprii prevăzute la alin. (4) au natura juridică unei creanțe bugetare și se execută conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, pe baza notificării O.N.J.N. ce reprezintă titlu executoriu. (la 29-12-2018, Alineatul (5) din Articolul 10 a fost modificat de Punctul 1, Articolul 58, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 ) (5^1) Veniturile activității proprii se utilizează pentru prevenirea dependenței de jocuri de noroc și vor fi alocate pentru activitățile și programele de protecție a tinerilor și a jucătorilor împotriva jocurilor de noroc, prevenirea și tratamentul dependenței de jocuri de noroc, realizarea promovării și publicității responsabile, soluționarea promptă și eficientă a litigiilor dintre un organizator de joc și un jucător, sub condițiile și în conformitate cu procedura stabilită prin ordin al președintelui O.N.J.N. (la 29-12-2018, Articolul 10 a fost completat de Punctul 2, Articolul 58, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 ) (5^2) Activitatea prevăzută la alin. (4) se încadrează în același capitol bugetar la care este încadrat și ordonatorul de credite pe lângă care s-a înființat. (la 29-12-2018, Articolul 10 a fost completat de Punctul 2, Articolul 58, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 ) (5^3) Bugetul de venituri și cheltuieli pentru această activitate se elaborează și se aprobă odată cu bugetul O.N.J.N., conform prevederilor legale în vigoare. (la 29-12-2018, Articolul 10 a fost completat de Punctul 2, Articolul 58, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 ) (5^4) Excedentul anual rezultat din execuția bugetului de venituri și cheltuieli al activității se reportează în anul următor cu aceeași destinație, conform prevederilor legale în vigoare. (la 29-12-2018, Articolul 10 a fost completat de Punctul 2, Articolul 58, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 ) (5^5) Execuția de casă a bugetului de venituri și cheltuieli al activității se realizează prin Trezoreria Statului, conform prevederilor legale în vigoare. (la 29-12-2018, Articolul 10 a fost completat de Punctul 2, Articolul 58, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 ) (5^6) Raportarea execuției de casă a bugetului de venituri și cheltuieli al activității se efectuează în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (la 29-12-2018, Articolul 10 a fost completat de Punctul 2, Articolul 58, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 ) (6) Termenul de plată a sumelor prevăzute la alin. (4) este 15 decembrie a fiecărui an, iar termenul pentru operatorii care au obținut licență după această dată trebuie să fie la obținerea licenței. (la 30-12-2014, Alin. (6) al art. 10 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (7) Furnizorii de orice tip de servicii în domeniul jocurilor de noroc, precum și procesatorii de plăți sunt obligați să respecte deciziile Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N. Furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice - furnizorii de servicii internet, de servicii de telefonie fixă sau mobilă, furnizorii de servicii radio sau TV și de servicii prin cablu -, astfel cum sunt definiți în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările și completările ulterioare, sunt obligați să respecte deciziile Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N. referitoare la restricționarea accesului către site-urile de jocuri de noroc neautorizate în România, precum și cele referitoare la reclama și publicitatea acelor jocuri de noroc organizate de către un operator de jocuri de noroc nelicențiat în România. (la 12-06-2015, Alin. (7) al art. 10 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 12 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (8) Abrogat. (la 29-12-2018, Alineatul (8) din Articolul 10 a fost abrogat de Punctul 3, Articolul 58, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 ) + Articolul 11(1) Nu sunt considerate jocuri de noroc și sunt permise fără autorizare următoarele tipuri de jocuri:a) tombolele organizate în școli, în grădinițe sau în alte colectivități, precum și cele organizate de asociații sau fundații nonprofit și care au un caracter distractiv și nonprofit pentru organizatori. Caracterul tombolei este considerat nonprofit atunci când suma totală a taxei de participare este egală cu suma totală a premiilor câștigate, același principiu aplicându-se și atunci când este vorba de bunuri sau altele asemenea;b) jocurile de tip distractiv, exploatate prin intermediul unor mașini, aparate, dispozitive de orice fel și care nu presupun câștiguri bazate pe elemente aleatorii, ci au ca scop testarea forței, inteligenței și dexterității participantului;c) acțiunile organizate de diferiți operatori economici, în condițiile legii, în scopul stimulării vânzărilor și care nu presupun taxă de participare, respectiv niciun fel de cheltuială suplimentară din partea participanților și nici majorarea prețului pe care produsul l-a avut anterior desfășurării acțiunii publicitare;d) jocurile de amuzament sau de natură sportivă, în care este necesar ca jucătorii să manifeste cunoștințe și abilități de îndemânare și care nu se bazează cu precădere pe hazard.(2) Abrogat. (la 12-06-2015, Alin. (2) al art. 11 a fost abrogat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 13 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (3) Utilizarea sau instalarea de aparate pentru jocuri de amuzament în locații sau postarea pe site-uri unde sunt organizate jocuri de noroc sunt interzise. Este interzisă adaptarea echipamentelor de jocuri de noroc pentru utilizarea lor ca echipamente pentru jocuri de amuzament. (la 30-12-2014, Art. 11 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 12(1) Licența de organizare a jocurilor de noroc se acordă operatorului economic care îndeplinește condițiile pentru organizarea activităților ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență și este valabilă 10 ani de la data acordării, excepție făcând jocurile de noroc definite la art. 10 alin. (1) lit. p) pct. (i), unde valabilitatea este de 3 luni pentru jocurile de noroc temporare, cu condiția plății taxei de autorizare conform prevederilor art. 14.(2) Operatorii economici organizatori de jocuri de noroc vor înștiința O.N.J.N., în termen de 48 de ore prin depunerea on-line sau în 5 zile lucrătoare de la data înregistrării, pentru depunerea prin poștă sau la registratura O.N.J.N., despre orice modificare adusă datelor inițiale în baza cărora a fost emisă licența de organizare a jocurilor de noroc sau autorizația de exploatare a jocurilor de noroc, după caz.(3) Autorizația de exploatare a jocurilor de noroc este valabilă un an de la data acordării, excepție făcând jocurile de noroc definite la art. 10 alin. (1) lit. p) unde valabilitatea este de 3 luni pentru jocurile de noroc temporare, după cum urmează:a) în cazul jocurilor loto: pentru întreaga activitate care presupune extrageri de numere, de litere, bilete sau simboluri, indiferent de procedurile și caracteristicile mijloacelor utilizate pentru efectuarea extragerilor (urne, roți, cupe și alte asemenea mijloace) care nu se desfășoară în prezența jucătorilor;b) în cazul pariurilor: pentru mijlocul de joc de bază prin care se desfășoară organizarea și exploatarea unitară la nivelul organizatorului a fiecărei activități distincte;c) în cazul jocurilor de noroc caracteristice activității cazinourilor și cluburilor de poker: fiecărui organizator i se acordă o singură autorizație de exploatare a jocurilor de noroc pentru locația în care se organizează și se desfășoară aceste activități;d) în cazul jocurilor bingo desfășurate în săli de joc: pentru fiecare locație în care se organizează și se desfășoară aceste activități;e) în cazul jocurilor tip slot-machine: pentru fiecare mijloc de joc;f) în cazul jocurilor de noroc la distanță prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. h)-n), pentru întreaga activitate de organizare, desfășurare și exploatare și pentru toate echipamentele tehnice care concură la aceasta;g) în cazul jocurilor de noroc tip festival de poker, fiecărui organizator i se acordă o singură autorizație de exploatare a jocurilor de noroc pentru întreaga activitate de organizare, desfășurare și exploatare și pentru toate echipamentele care concură la aceasta;h) în cazul jocurilor de noroc temporare autorizația se va acorda în funcție de tipul de joc pentru care se solicită, respectiv:(i) pentru jocuri temporare tip cazinou fiecărui organizator i se acordă o singură autorizație de exploatare a jocurilor de noroc pentru locația în care se organizează și se desfășoară aceste activități;(ii) pentru jocuri temporare tip slot-machine: pentru fiecare mijloc de joc;(iii) pentru jocuri temporare tip bingo desfășurate în săli de joc: pentru fiecare locație în care se organizează și se desfășoară aceste activități.(4) Prin data acordării se înțelege data de întâi a lunii următoare celei în care, după ce s-a analizat, s-a avizat favorabil documentația depusă de operatorul economic și s-a efectuat plata sumelor datorate anticipat de operatorul economic, conform prevederilor art. 14 din prezenta ordonanțe de urgență.(5) În situația în care un operator economic nu mai deține licență de organizare a jocurilor de noroc validă, indiferent de motivul care a generat această stare, autorizațiile de exploatare a jocurilor de noroc emise în favoarea acestuia își pierd valabilitatea cu aceeași dată, iar operatorul economic respectiv este obligat la plata taxelor de autorizare aferente, conform prevederilor art. 14.(6) Dacă un organizator de jocuri de noroc la distanță deține licență valabilă într-un stat membru al Uniunii Europene sau în state semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European sau din Confederația Elvețiană, faptele și împrejurările care constituie cerințe pentru eliberarea unei licențe în conformitate cu legislația statului în care operatorul a fost autorizat pot fi considerate ca fiind dovedite în cadrul procedurii de examinare a cererii sale în fața Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N. Într-un astfel de caz, Direcția generală de autorizare jocuri de noroc din O.N.J.N. solicită informațiile necesare autorității competente a statului respectiv, în conformitate cu acordul de cooperare al schimbului de informații încheiat între statul român și aceste state. În absența unui astfel de acord, solicitantul trebuie să prezinte un certificat care atestă faptele și împrejurările care au constituit cerințe pentru eliberarea licenței, eliberat de autoritatea competentă a statului în care a fost emisă licența, care va certifica cumulativ următoarele:(i) cerințele prevăzute în legislația statului respectiv privind eliberarea unei licențe pentru jocuri de noroc;(ii) să demonstreze că persoana căreia i s-a eliberat licența de către autoritatea competentă îndeplinește aceste cerințe, precum și documentele în baza cărora s-a eliberat licența.(7) În cazul în care solicitantul nu a prezentat certificatul prevăzut la alin. (6) sau acesta nu conține informațiile necesare sau nu certifică autenticitatea cerințelor pentru eliberarea unei licențe în conformitate cu legislația statului de origine al autorității competente și în conformitate cu prezenta ordonanță de urgență, Direcția generală de autorizare jocuri de noroc din cadrul O.N.J.N. informează solicitantul și solicită depunerea documentelor necesare în temeiul alin. (6).(8) Pentru obținerea licenței pentru jocurile de noroc la distanță se instituie obligativitatea constituirii unui fond de garantare a depozitelor jucătorilor, pentru fiecare organizator, în condițiile prevăzute prin ordin al Președintelui O.N.J.N.(9) Operatorii licențiați pentru jocurile de noroc la distanță au obligația de a face plățile pentru jucători (plata câștigurilor și returnarea banilor depuși de jucători) doar prin intermediul unui procesator de plăți licențiat de O.N.J.N. (la 30-12-2014, Art. 12 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 13(1) Acordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe. Organizatorii de jocuri de noroc au obligativitatea să întocmească și să depună la O.N.J.N. o declarație lunară, la data și sub forma unui formular-tip, aprobată prin ordin al Președintelui O.N.J.N., însușită de administratorul societății - pentru jocurile de noroc tradiționale sau de persoana autorizată - pentru jocurile de noroc la distanță, în care să evidențieze veniturile din jocuri de noroc așa cum sunt ele definite la art. 1^1 din prezenta ordonanță de urgență, precum și suma ce trebuie achitată pentru plata taxei de licență și de autorizare pe fiecare tip de joc de noroc în parte.(2) Pentru societățile care organizează pariuri în cotă fixă, pariuri mutuale, pariuri în contrapartidă, bingo organizat prin intermediul rețelelor de televiziune, precum și jocuri de noroc la distanță, astfel cum acestea sunt definite la art. 10 alin. (1) lit. h)-m), taxa pentru autorizația de exploatare a jocurilor de noroc se stabilește în funcție de veniturile realizate de organizator din exploatarea acestor activități, astfel cum sunt ele definite la art. 1^1 din prezenta ordonanță de urgență, conform pct. 1 subpct. II din anexa la prezenta ordonanță de urgență.(3) Taxele percepute pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc și a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, taxa de acces prevăzută la alin. (4), precum și celelalte taxe prevăzute în prezenta ordonanță de urgență constituie venit la bugetul de stat. (la 29-12-2018, Alineatul (3) din Articolul 13 a fost modificat de Punctul 4, Articolul 58, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 ) (4) Organizatorii de jocuri de noroc tradiționale caracteristice cazinourilor și cluburilor de poker, permit accesul în locațiile autorizate numai pe baza unui bilet de intrare, valabil pentru 24 de ore, pentru fiecare persoană. Valoarea biletului de intrare este stabilită conform pct. 4 lit. B din anexa la prezenta ordonanță de urgență.(5) Pentru cazinouri și cluburile de poker, biletul de intrare se emite și se încasează la recepție pentru fiecare persoană care intră în cazinou, respectiv în clubul de poker, indiferent dacă aceasta participă sau nu la jocurile de noroc.(6) Persoanele cărora li s-a eliberat bilet de intrare au obligația să-l păstreze, pe toată perioada cât se află în incinta locației în care se eliberează astfel de bilete.(7) Biletele de intrare se vor emite în condițiile stabilite prin ordin al Președintelui O.N.J.N. (la 30-12-2014, Art. 13 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 14(1) Nivelul taxelor pentru eliberarea licențelor de organizare a jocurilor de noroc, a autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc și al taxei de acces prevăzute la art. 13 alin. (4), precum și nivelul minim al capitalului social subscris și vărsat de operatorii economici organizatori de jocuri de noroc sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență și pot fi modificate prin hotărâre a Guvernului. (la 12-06-2015, Alin. (1) al art. 14 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014, cu pct. 15^1. ) (2) Taxele aferente activităților din domeniul jocurilor de noroc se plătesc de către operatorii economici organizatori, după cum urmează:a) taxa aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc:(i) pentru primul an, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care documentația a fost aprobată;(ii) pentru anii următori, cu 10 zile înainte de expirarea anului precedent;b) taxa anuală aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc:(i) pentru jocurile de noroc caracteristice activității cazinourilor, taxa se datorează pentru fiecare mijloc de joc și se plătește în 4 rate trimestriale egale, astfel:A. pentru primul trimestru - până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care documentația a fost aprobată;B. pentru celelalte trimestre - până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din trimestru (respectiv 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie și 25 decembrie) pentru trimestrul următor;C. Abrogată. (la 29-12-2018, Litera C. din Punctul (i) , Litera b) , Alineatul (2) , Articolul 14 a fost abrogată de Punctul 5, Articolul 58, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 ) (ii) pentru jocurile bingo în săli de joc, taxa anuală se datorează pentru fiecare locație și se plătește integral până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care documentația a fost aprobată;(iii) pentru jocurile de tip pariuri (în cotă fixă, mutuale și în contrapartidă), jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune, jocurile de noroc la distanță definite la art. 10 alin. (1) lit. h)-n), organizate prin intermediul oricărui sistem de comunicații (internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă și orice alte sisteme de transmisie), taxa de autorizare se datorează și se plătește lunar, după cum urmează:A. sumele care rezultă din aplicarea procentelor prevăzute în anexă la veniturile estimate de operatorul economic, pentru primul an de autorizare, dar nu mai puțin decât taxa anuală minimală - până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care documentația a fost aprobată;B. în cazul în care, în cursul anului de autorizare, încasările efective depășesc încasările estimate prin documentația prezentată la data autorizării, taxa anuală de autorizare datorată se va recalcula prin aplicarea cotei procentuale prevăzute în anexă asupra încasărilor efective cumulate de la începutul perioadei de autorizare. Recalcularea se va efectua lunar, pentru toată perioada de licențiere, începând cu prima lună în care se înregistrează depășirea rezultatelor estimate. Încasările efective cumulate și taxa plătită de la începutul perioadei de autorizare până la finele lunii precedente celei pentru care se face regularizarea se va declara și plăti până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care au fost realizate veniturile organizatorului, determinate conform art. 1^1 din prezenta ordonanță de urgență, pentru toată perioada de licențiere;(iv) pentru jocurile de noroc caracteristice cluburilor de poker taxa se datorează pentru fiecare locație și se plătește lunar, după cum urmează:A. pentru prima lună - până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care documentația a fost aprobată;B. pentru celelalte luni - taxa se plătește în avans, respectiv până la data de 25 inclusiv a lunii în curs pentru luna următoare;C. Abrogată. (la 29-12-2018, Litera C. din Punctul (iv) , Litera b) , Alineatul (2) , Articolul 14 a fost abrogată de Punctul 6, Articolul 58, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 ) (v) pentru jocurile de noroc tip slot-machine, taxa se datorează pentru fiecare mijloc de joc și se plătește în 4 rate trimestriale egale, astfel:A. pentru primul trimestru - până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care documentația a fost aprobată;B. pentru celelalte trimestre - până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din trimestru (respectiv 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie și 25 decembrie) pentru trimestrul următor; (la 15-01-2015, Lit. B, subpct. (v), lit. b), alin. (2) al art. 14 a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 15 ianuarie 2015, care modifică pct. 16 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) C. abrogată. (la 12-06-2015, Lit. C, subpct. (v), lit. b), alin. (2) al art. 14 a fost abrogată de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 16 art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) D. Abrogată. (la 29-12-2018, Litera D. din Punctul (v) , Litera b) , Alineatul (2) , Articolul 14 a fost abrogată de Punctul 7, Articolul 58, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 ) (vi) pentru festivalul de poker taxa se datorează pentru întreaga activitate și se plătește în 4 rate trimestriale egale, astfel:A. pentru primul trimestru - până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care documentația a fost aprobată;B. pentru celelalte trimestre - până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din trimestru (respectiv 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie și 25 decembrie) pentru trimestrul următor;C. abrogată. (la 02-08-2015, Lit. C, subpct. (vi), lit. b), alin. (2) al art. 14 a fost abrogată de pct. 2 al art. V din ORDONANȚA nr. 19 din 28 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 574 din 30 iulie 2015. ) c) taxele aferente licențelor de organizare a jocurilor de noroc, precum și taxele anuale aferente autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc, datorate de Compania Națională «Loteria Română» - S.A. pentru jocuri loto - până la data de 25 martie inclusiv pentru anul în curs. Taxa aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc de tip loto la distanță datorată de Compania Națională «Loteria Română» - S.A. se va achita până la data de 25 martie inclusiv pentru anul în curs, iar taxa anuală aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc de tip loto la distanță se va achita în condițiile prevăzute la litera b) punctul (iii) din prezentul alineat;d) sumele încasate de organizatorii de jocuri de noroc din taxa de acces prevăzută la art. 13 alin. (4) se virează în totalitate la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare, pentru luna anterioară. (la 30-12-2014, Alin. (2) al art. 14 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (3) Cota procentuală din valoarea nominală a cartoanelor achiziționate de către organizatorii de jocuri de noroc bingo în sală de la Compania Națională "Imprimeria Națională" - S.A. se achită în avans la Trezoreria Statului, ridicarea cartoanelor fiind permisă numai pe baza prezentării documentului de plată vizat de trezorerie.(4) Taxele pentru eliberarea licențelor de organizare a jocurilor de noroc și a autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc aferente jocurilor de noroc temporare definite la art. 10 alin. (1) lit. p) se plătesc de către operatorii economici organizatori, în avans, integral la acordarea licenței de organizare și a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc temporare pe tipuri de activități.(5) Taxele speciale ce trebuie reținute și/sau achitate de către organizatorii licențiați din domeniul jocurilor de noroc sunt prevăzute la pct. 4 din anexa la prezenta ordonanță de urgență. (la 30-12-2014, Alin. (5) al art. 14 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 15(1) Pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc de la Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N. trebuie îndeplinite următoarele condiții:A. Pentru jocurile de noroc tradiționale, trebuie ca:a) operatorii economici să facă dovada:(i) existenței ca obiect principal de activitate «organizarea de jocuri de noroc»;(ii) existenței avizului organelor de poliție acordat reprezentanților legali, precum și asociaților/acționarilor persoanei juridice;(iii) constituirii capitalului social subscris și vărsat și a garanțiilor în cuantumul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență;b) reprezentanții legali ai persoanei juridice să depună o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că:(i) operatorul economic nu a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă de condamnare pentru care nu a intervenit reabilitarea;(ii) nu se află într-o stare de incompatibilitate, conform legii;(iii) identitatea beneficiarilor reali, astfel cum sunt definiți în Legea nr. 656/2002(iv) împotriva persoanei juridice nu au fost luate măsuri administrative - de tipul anulare, revocare sau suspendare a licenței ori a întregii activități desfășurate de operatorul de jocuri de noroc, pentru o perioadă de un an înainte de data depunerii cererii de licență; (la 10-11-2018, Punctul (iv) din Litera b) , Litera A. , Alineatul (1) , Articolul 15 a fost modificat de Punctul 2^2, Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 250 din 7 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 942 din 07 noiembrie 2018 ) (v) în ultimii 3 ani nu au fost acționari și/sau administratori la societăți care au declarat faliment;c) reprezentanții legali ai persoanei juridice să depună certificatele de cazier judiciar sau alte acte emise de autoritățile competente pe a căror rază de competență se află ultimul domiciliu/sediu social cunoscut, din care să rezulte că împotriva oricăruia dintre reprezentanții legali ai persoanei juridice nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare pentru care nu a intervenit reabilitarea, în România sau într-un stat străin, pentru o infracțiune prevăzută de prezenta ordonanță de urgență sau pentru o altă infracțiune săvârșită cu intenție pentru care a fost aplicată o pedeapsă de minimum 2 ani cu închisoarea;d) operatorul economic a depus cerere pentru obținerea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc din categoria celor reglementate de prezenta ordonanță de urgență și în condițiile impuse de aceasta.B. Pentru jocurile de noroc la distanță trebuie ca operatorii economici să facă dovada îndeplinirii cumulativ:(i) a condițiilor prevăzute la lit. A;(ii) că dețin un cont bancar pentru depozitarea fondurilor jucătorilor deschis la o bancă din România;(iii) că sistemul informatic central al organizatorului are un sistem de înregistrare și de identificare a participanților la joc, precum și un sistem pentru păstrarea și transmiterea în timp real către un server în oglindă și un server de siguranță, aflate pe teritoriul României și puse gratuit la dispoziția O.N.J.N., a sesiunilor de jocuri de noroc simultane, a fiecărei taxe de participare plasate de fiecare jucător, precum și câștigul plătit fiecărui jucător. Sistemul informatic central trebuie să asigure în mod obligatoriu înregistrarea automată, în timp real, a fiecărei tranzacții în serverul de siguranță și să transmită rapoarte centralizatoare periodic, în serverul în oglindă, aflate la dispoziția O.N.J.N., în conformitate cu procedura reglementată prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență;(iv) că software-ul utilizat pentru desfășurarea jocurilor de noroc la distanță, precum și orice nouă versiune de software utilizată pentru desfășurarea jocurilor de noroc la distanță au fost aprobate în prealabil de către O.N.J.N., pe baza testelor efectuate de către un laborator licențiat;(v) existenței unui «reprezentant autorizat» al societății, în cazul în care aceasta este înregistrată într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat semnatar al Acordului privind Spațiul Economic European ori în Confederația Elvețiană, reprezentant care trebuie să aibă domiciliul pe teritoriul României și puteri reprezentative într-o măsură în care el este împuternicit pentru încheierea contractelor în numele persoanei străine și pentru reprezentare în fața autorităților de stat și a instanțelor din România. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească reprezentantul autorizat vor fi reglementate în normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență;(vi) că serverul de joc și serverul de siguranță asigură stocarea tuturor datelor în ceea ce privește oferirea de servicii de jocuri de noroc la distanță, inclusiv înregistrarea și identificarea de jucători, mizele plasate și câștigurile plătite. Stocarea de informații trebuie să se realizeze pe echipamentul de stocare a datelor, respectiv serverul de siguranță, situat pe teritoriul României, în conformitate cu procedura stabilită prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Datele vor fi stocate în modul în care acestea au fost create, pentru un termen de 5 ani de la expirarea termenului de prescripție, pentru rambursarea datoriilor publice legate de aceste date;(vii) că echipamentul pentru comunicații, altul decât cel al furnizorilor de rețele și servicii de comunicații electronice, astfel cum sunt ei definiți în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să efectueze atât localizarea geografică a adresei IP, cât și identificarea datei, orei și duratei sesiunii de joc a jucătorului care s-a înregistrat el însuși ca participant într-un joc pe site-ul organizatorului. Datele vor fi stocate pentru o perioadă minimă de 5 ani de la data colectării și prelucrării lor;(viii) că echipamentele de comunicații și punctul central unde va fi amplasat sistemul informatic central al organizatorului sunt pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene ori pe teritoriul unui alt stat membru al Acordului privind Spațiul Economic European sau în Confederația Elvețiană;(ix) dacă sistemul informatic central se află pe teritoriul României, operatorul va permite O.N.J.N. accesul direct la acesta prin intermediul serverului în oglindă, fără a mai fi nevoie de un server de siguranță. (la 12-06-2015, Alin. (1) al art. 15 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 18 art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (2) Pentru obținerea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, operatorii economici trebuie să facă dovada că:a) dețin licență de organizare a jocurilor de noroc valabilă la data depunerii cererii pentru obținerea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc sau au depus cerere pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc;b) spațiul propus este înregistrat la oficiul registrului comerțului de către organizatorul în cauză conform prevederilor legale în vigoare pentru desfășurarea activităților comerciale în cadrul imobilelor și îndeplinește cerințele prevăzute în normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență;c) spațiul propus nu este situat în incinta unui așezământ de învățământ, inclusiv campusurile aferente acestuia, unor așezăminte de cultură, artă, sănătate, cu caracter social, de culte religioase și altele asemenea sau în perimetrul delimitat destinat acestora; se interzice desfășurarea de jocuri de noroc în spații care datorită amplasării ar conduce la obstrucționarea traficului sau la limitarea liberului acces către alte locații de interes (intrări în imobile, pasaje pietonale, stații ale mijloacelor de transport în comun etc.); în mod excepțional se admite organizarea de jocuri de noroc în cinematografe, săli de spectacole, săli de sport, case de cultură și altele de acest fel, cu condiția să fie asigurate cumulativ următoarele condiții: acces separat pentru jucători, să nu fie deranjate în vreun fel celelalte activități și să poată fi restricționat total accesul minorilor;d) activitatea de tip cazinou urmează a se organiza în imobile care nu au destinația de locuință sau în locații care fac parte din hoteluri având o clasificație, conform normelor naționale în vigoare, de cel puțin 3 stele;e) mijloacele de joc și locațiile/spațiile propuse îndeplinesc condițiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență și în normele de aplicare a acesteia;f) mijloacele de joc tip slot-machine sunt conectate prin intermediul unor programe informatice independente, unice la nivelul societății organizatoare, cu obligativitatea centralizării într-un sistem informatic centralizator amplasat pe teritoriul României a informațiilor care să evidențieze: fiecare mijloc de joc conectat, locația în care este exploatat, totalul taxelor de participare colectate și totalul premiilor acordate, inclusiv jack-pot. Sistemul informatic centralizator, prin grija și pe seama organizatorului, va fi conectat la un terminal situat la O.N.J.N., pus la dispoziție gratuit de organizatori, și va conține, va raporta și va permite accesul la informații privind: totalul taxelor de participare colectate zilnic, totalul premiilor acordate zilnic, precum și evidența terminalelor interconectate în sistem (numărul acestora și adresa la care sunt exploatate fiecare). Cu cel puțin 5 zile înainte de ședința Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N., fiecare mijloc de joc pentru care se solicită autorizarea trebuie să fie identificat în sistemul informatic centralizator. Orice modificare ulterioară va fi comunicată O.N.J.N.-ului cu cel puțin 5 zile înainte de a fi operațională. Toate mijloacele de joc tip slot-machine vor fi conectate la sistemul informatic centralizator de la O.N.J.N. Termenul de conectare precum și procedura ce trebuie îndeplinită pentru conectarea jocurilor de tip slot-machine va fi stabilit prin ordin al președintelui O.N.J.N. (la 30-12-2014, Lit. f) a alin. (2) al art. 15 a fost modificată de pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) g) sălile de pariuri vor fi operate prin intermediul unor programe informatice independente, unice la nivelul societății organizatoare, indiferent de numărul de locații în care se desfășoară activitatea respectivă, cu obligativitatea centralizării într-un sistem informatic centralizator amplasat pe teritoriul României a informațiilor care să evidențieze fiecare terminal de joc conectat, totalul taxelor de participare colectate și totalul premiilor acordate. Sistemul informatic centralizator, prin grija și pe seama organizatorului, va fi conectat la un terminal situat la O.N.J.N., pus la dispoziție gratuit de organizatori, și va conține, va raporta și va permite accesul la informații privind: totalul taxelor de participare colectate zilnic, totalul premiilor acordate în ziua respectivă, precum și evidența terminalelor interconectate în sistem (numărul acestora și adresa la care sunt exploatate fiecare). Cu cel puțin 5 zile înainte de ședința Comitetului de Supraveghere în cadrul căreia se soluționează cererea organizatorului, fiecare spațiu în care se desfășoară activitatea de pariuri trebuie să fie identificat în sistemul informatic centralizator. Orice modificare ulterioară va fi comunicată cu cel puțin 5 zile înainte de a fi operațională. (la 30-12-2014, Lit. g) a alin. (2) al art. 15 a fost modificată de pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) h) abrogată; (la 27-08-2012, Lit. h) a alin. (2) al art. 15 a fost abrogată de pct. 2 al art. 20, Cap. II din ORDONANȚA nr. 17 din 23 august 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 24 august 2012. ) i) dețin toate echipamentele tehnice care asigură suportul pentru organizarea și transmiterea acestor tipuri de jocuri de noroc în mod obligatoriu pe teritoriul României, pentru jocurile de noroc la distanță definite la art. 10 alin. (1) lit. h)-n), excepție de la această prevedere făcând operatorii economici autorizați în acest domeniu într-un stat membru al Uniunii Europene și care dețin echipamentele tehnice necesare funcționării într-un stat membru al Uniunii Europene, cu obligația conectării acestora la un sistem informatic centralizator în oglindă conectat la O.N.J.N.. Sistemul informatic centralizator, prin grija și pe seama organizatorului, va fi conectat cu un terminal situat la O.N.J.N., pus la dispoziție gratuit de organizatori, și va conține, va raporta și va permite accesul la informații ce vor fi stabilite prin ordin al președintelui O.N.J.N. (la 30-12-2014, Lit. i) a alin. (2) al art. 15 a fost modificată de pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) j) condițiile suplimentare ce trebuie îndeplinite de operatorul economic pentru obținerea licenței de organizare și autorizației de exploatare a jocurilor de noroc la distanță prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. h)-n) vor fi reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. (la 30-12-2014, Lit. j) a alin. (2) al art. 15 a fost modificată de pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) k) mijloacele de joc utilizate la jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune, indiferent de modul constructiv sau operațional al acestora, sunt vizate de Biroul Român de Metrologie Legală sau de către firme specializate în domeniu, conform prevederilor art. 19 alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență. Totalul taxelor de participare colectate și totalul premiilor acordate se centralizează într-un sistem electronic central amplasat pe teritoriul României. Sistemul informatic centralizator, prin grija și pe seama organizatorului, va fi conectat cu un terminal situat la O.N.J.N., pus la dispoziție gratuit de organizatori, și va conține sau va permite accesul la informații privind totalul taxelor de participare colectate zilnic și totalul premiilor acordate; (la 30-12-2014, Lit. k) a alin. (2) al art. 15 a fost modificată de pct. 19 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (3) Prevederile alin. (2) lit. a) nu se aplică în situația în care se solicită în același timp atât acordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, cât și acordarea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc.(4) Nu se acordă licență de organizare a jocurilor de noroc sau autorizație de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, în situația în care operatorii economici organizatori:a) înregistrează la data depunerii cererii pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, obligații de plată restante față de bugetul general consolidat;b) nu au constituit garanția pentru acoperirea riscului de neplată a obligațiilor față de bugetul general consolidat, în cuantumul, în forma și la termenul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență.c) au operat jocuri de noroc la distanță, astfel cum sunt prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. h)-n), în România și nu au declarat și nu au plătit sumele datorate conform prezentei ordonanțe de urgență. Site-urile de jocuri de noroc ale operatorilor care exploatează jocurile de noroc la distanță prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. h)-n), care nu au achitat taxele de licență și de autorizare, precum și alte sume datorate vor fi introduse pe o «listă neagră» a site-urilor de jocuri de noroc neautorizate în România până la clarificarea situației și vor fi scoase din «lista neagră» doar prin decizia Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N. Condițiile de introducere și de scoatere a site-urilor de jocuri de noroc în/din «lista neagră» vor fi reglementate prin ordin al președintelui O.N.J.N. (la 12-06-2015, Lit. c) a alin. (4) al art. 15 a fost modificată de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 20 art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) d) au fost sancționați cu revocarea licenței sau au primit o sancțiune pentru desfășurarea de activități de jocuri de noroc fără licență. (la 30-12-2014, Lit. d) a alin. (4) al art. 15 a fost introdusă de pct. 20 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (5) Nu se consideră obligații de plată restante în sensul alin. (4) lit. a):a) obligațiile restante pentru care operatorii economici au obținut înlesniri la plată, aflate în vigoare la data depunerii documentației;b) obligațiile datorate și neachitate, cuprinse în titluri executorii pentru care instanța judecătorească a dispus suspendarea executării silite sau în cazul în care suspendarea executării silite a avut loc ca urmare a deschiderii procedurii de reorganizare judiciară;c) obligațiile de plată pentru care s-a dispus suspendarea actului administrativ-fiscal sau care sunt suspendate în condițiile legii, după caz.(6) Numărul minim de mijloace de joc, locații sau dotări tehnice pentru care se poate solicita autorizarea este:a) pentru jocurile tip slot-machine, numărul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de același operator economic este de 75 de slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiași locații sau în locații diferite. Dacă numărul autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc plătite de organizator scade sub numărul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență, licența de organizare a jocurilor de noroc se revocă de drept, fără îndeplinirea altor proceduri prealabile. Numărul de slot-machine, pentru fiecare locație, este de: (la 12-06-2015, Partea introductivă a lit. a) a alin. (6) al art. 15 a fost modificată de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 21 art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (i) sala de jocuri - minimum 20 slot-machine pentru municipiul București sau minimum 12 slot-machine în alte locații decât municipiul București. În spațiile în care se desfășoară acest gen de activitate ca activitate principală se pot desfășura doar activități economice de tip bar, restaurant și inclusiv cele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență. Pentru această categorie se va acorda autorizație clasa A, conform pct. 1 subpct. II din anexă;. (la 12-06-2015, Pct. (i) al lit. a) a alin. (6) al art. 15 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 21 art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (ii) maximum trei aparate electronice atribuitoare de câștiguri cu risc limitat, pentru spațiile în care se desfășoară alte activități cu caracter economic, amplasarea, organizarea și exploatarea mijloacelor de joc respective fiind realizate distinct în cadrul locației numai de către un singur organizator. Pentru această categorie se va acorda Autorizație Clasa B, conform punctului 1 subpunctul II din anexa la prezenta ordonanță de urgență;(iii) maximum cinci slot-machine, pentru locațiile autorizate pentru activitatea de pariuri. Pentru această categorie se va acorda Autorizație Clasa A, conform punctului 1 subpunctul II de la anexa ce face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență;(iv) minimum 50 de mijloace de joc interconectate în sistemul de joc «jack-pot», în situația în care mijloacele de joc sunt exploatate în cel puțin două locații;(v) minimum două terminale (posturi) de joc pentru jocurile tip slot-machine care sunt construite într-o singură entitate și la care exploatarea se realizează de la mai multe terminale (posturi) de joc;(vi) minimum două slot-machine, pentru locațiile autorizate pentru activitatea de jocuri de noroc definite la art. 10 alin. (1) litera p). Pentru această categorie se va acorda Autorizație Clasa A, conform punctului 1 subpunctul II din prezenta ordonanță de urgență. (la 30-12-2014, Lit. a) a alin. (6) al art. 15 a fost modificată de pct. 21 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) b) numărul minim de mese speciale de joc din cadrul locației în care se organizează activitatea de tip cazinou este de: 12 în municipiul București, dintre care cel puțin două mese de ruletă; 10 în alte locații decât în municipiul București, dintre care cel puțin două mese de ruletă; jocul direct între participanți se poate organiza la numărul total de mese aprobat, mai puțin la mesele de ruletă;c) locațiile în care se exploatează activitatea de tip cazinou vor fi dotate cu sistem digital de supraveghere și înregistrare video, precum și cu mijloace de joc și tehnică de bază și complementară specifică la nivelul practicat pe plan internațional, în condițiile prevăzute în normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență;d) organizatorii activității de tip cazinou vor ține evidența datelor de identificare ale persoanelor care intră în incinta locațiilor în care este exploatat acest gen de activitate numai în format electronic. Bazele de date constituite la nivelul organizatorului se arhivează prin grija acestuia și se păstrează pentru un interval de minimum 5 ani de la constituire; (la 30-12-2014, Lit. d) a alin. (6) al art. 15 a fost modificată de pct. 21 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) e) în cadrul fiecărei locații în care se organizează și se exploatează activitatea de bingo în săli de joc dotarea tehnică minimală trebuie să cuprindă: un aparat de extragere aleatorie a numerelor, 3 panouri cu afișaj luminos, 4 monitoare color TV, un calculator electronic coordonator de joc, dispozitive și accesorii specifice jocului de bingo;f) pentru activitatea de pariuri, numărul minim de spații în care poate fi exploatată activitatea de același operator economic este de 15;g) pentru activitatea de pariuri, numărul minim de terminale specializate în dotarea unui operator economic este de 30;h) pentru activitatea de pariuri, dotarea tehnică minimală trebuie să cuprindă:(i) pentru locația centrală: sistem computerizat de înregistrare, stocare, omologare și raportare contabilă a pariurilor efectuate, compus din server, sistem pentru securizarea transmisiilor, calculatoare pentru urmărirea pariurilor efectuate, sistem de transmisie de date (internet, radio, telefon etc.);(ii) pentru punctul de lucru (agenție): minimum un terminal specializat pentru emiterea și înregistrarea pariurilor, o imprimantă pentru emiterea biletelor pariate, sistem de transmisie de date către locația centrală;(iii) pentru locația aflată la O.N.J.N.: sistem computerizat de înregistrare, stocare, omologare și raportare contabilă a pariurilor efectuate compus dintr-un terminal, sistem pentru securizarea transmisiilor, sistem de transmisie date (internet, radio, telefon); (la 30-12-2014, Paragraful (iii) al literei h) a alin. (6) al art. 15 a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) i) abrogată; (la 27-08-2012, Lit. i) a alin. (6) al art. 15 a fost abrogată de pct. 3 al art. 20, Cap. II din ORDONANȚA nr. 17 din 23 august 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 24 august 2012. ) j) abrogată; (la 27-08-2012, Lit. j) a alin. (6) al art. 15 a fost abrogată de pct. 3 al art. 20, Cap. II din ORDONANȚA nr. 17 din 23 august 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 24 august 2012. ) k) pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune, numărul minim de agenții prin care se realizează distribuția biletelor de către același operator economic este de 48, câte o agenție în fiecare reședință de județ și, respectiv, fiecare sector din municipiul București. Licența și autorizația de organizare a jocurilor de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune permit operatorului economic care le-a obținut să desfășoare activitatea pe întregul teritoriu al României. Anterior începerii activității pe raza unei localități, operatorul economic autorizat în condițiile prezentei ordonanțe de urgență va informa, în termen de 5 zile anterior începerii activității, prin adresă, autoritatea administrației publice locale competente despre începerea activității, comunicându-i data începerii activității și transmițându-i copii după licența și autorizația de exploatare a jocurilor de noroc bingo organizate prin intermediul rețelelor de televiziune. Distribuția-vânzarea cartoanelor bingo se realizează prin toate formele permise de lege în materia vânzării-cumpărării. Vânzarea cartoanelor se va putea face prin personal propriu angajat, prin mandatari pe bază de comision, prin puncte de vânzare fixe "inclusiv sistem on-line sau mobile"; (la 03-04-2013, Lit. k) a alin. (6) al art. 15 a fost introdusă de pct. 6 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013. ) l) pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune, dotarea tehnică minimală trebuie să cuprindă:(i) pentru locația centrală: sistem computerizat de înregistrare, stocare, omologare și raportare contabilă a taxelor de participare colectate, compus din server, sistem pentru securizarea transmisiilor, calculatoare pentru urmărirea taxelor de participare colectate, sistem de transmisie de date "internet, radio, telefon sau similare";(ii) pentru locația aflată la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc: sistem computerizat de înregistrare, stocare, omologare și raportare contabilă a taxelor de participare colectate, compus dintr-un terminal, sistem pentru securizarea transmisiilor, sistem de transmisie de date "internet, radio, telefon sau similare". (la 03-04-2013, Lit. l) a alin. (6) al art. 15 a fost introdusă de pct. 6 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013. ) m) numărul minim de mese speciale de joc din cadrul locației autorizate pentru activitatea de jocuri de noroc temporare definite la art. 10 alin. (1) lit. p) în care se organizează activitatea de tip cazinou este de minim două, dintre care cel puțin o masă de ruletă, jocul direct între participanți se poate organiza la numărul total de mese aprobat, mai puțin la mesele de ruletă. Numărul minim de mese speciale de joc pentru festivalul de poker este de 15 mese în fiecare zi a evenimentului; (la 30-12-2014, Lit. m) a alin. (6) al art. 15 a fost introdusă de pct. 22 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) n) în cadrul fiecărei locații autorizate pentru activitatea de jocuri de noroc temporare definite la art. 10 alin. (1) lit. p) în care se organizează și se exploatează activitatea de bingo în săli de joc dotarea tehnică minimală trebuie să cuprindă: un aparat de extragere aleatorie a numerelor, 2 panouri cu afișaj luminos, 4 monitoare color TV, un calculator electronic coordonator de joc, dispozitive și accesorii specifice jocului de bingo; (la 30-12-2014, Lit. n) a alin. (6) al art. 15 a fost introdusă de pct. 22 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (7) Pentru jocurile tip slot-machine care sunt construite într-o singură entitate și sunt exploatate de la mai multe terminale (posturi) de joc, autorizația de exploatare a jocurilor de noroc se acordă pentru întreaga entitate sau pentru fiecare post, funcție de aprobarea de tip care va fi acordată de Biroul Român de Metrologie Legală sau de către firme specializate în domeniu, conform prevederilor art. 19 alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență, iar taxa de autorizare se datorează pentru fiecare terminal (post) în parte, fiecare fiind inclus în calculul numărului minim de mașini prevăzut în prezentul alineat. (la 30-12-2014, Alin. (7) al art. 15 a fost modificat de pct. 23 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (8) Licența de organizare și autorizația de exploatare a jocurilor de noroc permit operatorului economic care le-a obținut să desfășoare activitatea pe întregul teritoriul României, fără a fi necesară obținerea de autorizații, aprobări, taxe suplimentare, avize ori licențe din partea altor autorități. Anterior începerii activității pe raza unei localități, operatorul economic licențiat în condițiile prezentei ordonanțe de urgență va informa, în termen de 5 zile, prin adresă, autoritatea administrației publice locale competente despre începerea activității, comunicându-i data începerii activității și transmițându-i copii de pe licența și autorizația de exploatare a jocurilor de noroc. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească locațiile în care sunt exploatate jocurile de noroc, condițiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească mijloacele de joc, condițiile referitoare la regulamentele de joc și regulamentele interne în vederea acordării autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, precum și obligațiile care le revin organizatorilor în vederea menținerii valabilității acestora se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. (la 30-12-2014, Alin. (8) al art. 15 a fost modificat de pct. 23 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 16(1) Operatorii economici care dețin licență de organizare a jocurilor de noroc și exploatează, pe bază de autorizație de exploatare a jocurilor de noroc, jocuri tip slot-machine, astfel cum sunt definite la art. 10 alin. (1) lit. e) pct. (i) și (iii), pot organiza sisteme de tip «jack-pot» prin interconectarea jocurilor tip slot-machine dintr-o locație, dacă se utilizează sisteme de joc de tip «mistery», sau a aparatelor de același tip, dacă se utilizează sisteme de joc de tip «progresiv». Organizatorii sistemelor de tip «jack-pot», pentru fiecare sistem, vor notifica acest fapt O.N.J.N. anterior începerii exploatării activității, parametrii de definire a algoritmului aleatoriu de acordare a premiilor, precum și valoarea maximă a premiilor ce poate fi atinsă, seriile jocurilor tip slot-machine interconectate în sistem și locația/locațiile în care sunt exploatate acestea. Organizatorii de jocuri de noroc sunt obligați să informeze O.N.J.N. cu privire la mutarea mijloacelor de joc pentru care dețin autorizație de exploatare anterior realizării operațiunii. (la 12-06-2015, Alin. (1) al art. 16 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 24 art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (2) În cadrul sistemelor de tip "jack-pot" se pot interconecta numai jocuri tip slot-machine aparținând aceluiași operator economic și numai în perioada în care pentru acestea există autorizație de exploatare a jocurilor de noroc valabilă.(3) Pentru organizarea sistemului de tip "jack-pot" este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții minime: același sistem de conectare on-line a mijloacelor de joc, având același protocol de comunicare, software specializat și algoritm aleatoriu de acordare a premiului, precum și obligativitatea ca rezultatul din sistemul de "jack-pot" să nu poată fi transferat automat în poziția credit a mașinii de joc. Pentru acordarea premiului "jack-pot", slot-machine se va bloca, iar casierul va solicita datele jucătorului pentru întocmirea procesului-verbal ocazionat de plata premiului. (la 30-12-2014, Alin. (3) al art. 16 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (4) Operatorii economici care dețin licență de organizare a jocurilor de noroc și exploatează, pe bază de autorizație de exploatare a jocurilor de noroc, jocuri de noroc caracteristice activității cazinourilor pot organiza turnee de poker în baza unui regulament aprobat de Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N. și cu condiția notificării O.N.J.N., cu cel puțin 30 de zile înainte, cu privire la locația în care urmează să se desfășoare turneul, perioada de desfășurare, taxa de participare și intervalul orar de desfășurare. (la 12-06-2015, Alin. (4) al art. 16 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014, cu pct. 24^1. ) (5) Pentru activitatea de club de poker și festival de poker organizatorii vor solicita licență de organizare și autorizație de exploatare a jocurilor de noroc de la O.N.J.N., cu respectarea prevederilor legale în vigoare stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. (la 30-12-2014, Alin. (5) al art. 16 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (6) Organizatorii care dețin licența de organizare a cluburilor de poker pot organiza turnee de poker în afara locațiilor autorizate, cu condiția notificării Oficiului, cu cel puțin 30 de zile înainte, cu privire la locația în care urmează să se desfășoare turneul, perioada de desfășurare, taxa de participare și intervalul orar de desfășurare. (la 19-07-2013, Alin. (7) al art. 16 a fost introdus de pct. 14 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013, care introduce pct. 6^2 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013. ) (7) Numărul minim de mese exploatate de un organizator al unui club de poker este de 10 pentru locațiile din București și 5 pentru locațiile din țară. (la 19-07-2013, Alin. (7) al art. 16 a fost introdus de pct. 14 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013, care introduce pct. 6^2 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013. ) (8) Abrogat. (la 30-12-2014, Alin. (8) al art. 16 a fost abrogat de pct. 25 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 17(1) Comitetul de supraveghere al O.N.J.N. poate dispune anularea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, atunci când se constată că la data acordării acesteia solicitanții au oferit informații incorecte sau inexacte, care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la neacordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, după caz. În această situație, o nouă solicitare de autorizare poate fi făcută după cel puțin 5 ani de la data la care decizia de anulare devine definitivă în sistemul căilor administrative de atac sau de la data hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. Efectele anulării nu se răsfrâng asupra premiilor acordate participanților la jocurile de noroc care au acționat cu bună-credință. În cazul anulării licenței sau a autorizației de organizare a jocurilor de noroc, sumele încasate de organizator vor fi confiscate și se fac venit la bugetul de stat. (la 30-12-2014, Alin. (1) al art. 17 a fost modificat de pct. 26 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (2) Comitetul de supraveghere al O.N.J.N. poate dispune, în funcție de consecințele produse, măsura revocării licenței de organizare a jocurilor de noroc în una dintre următoarele situații: (la 30-12-2014, Partea introductivă a alin. (2) al art. 17 a fost modificată de pct. 26 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) a) neîndeplinirea obligațiilor de plată față de bugetul general consolidat sau plata acestora, conform prevederilor legale în vigoare, cu o întârziere mai mare de 30 de zile de la data la care obligațiile respective sunt scadente în condițiile legii;b) organizatorul nu mai are ca obiect de activitate principal organizarea de jocuri de noroc;c) după retragerea avizului organelor de poliție acordat reprezentanților legali ai persoanei juridice, aceștia își mențin poziția respectivă după parcurgerea unui interval de 30 de zile de la data comunicării retragerii avizului;d) împotriva persoanei juridice s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare pentru care nu a intervenit reabilitarea;e) reprezentanții legali ai operatorului economic se află într-o stare de incompatibilitate pentru o perioadă mai mare de 30 de zile de la data la care a intervenit starea de incompatibilitate;f) menținerea poziției deținute pentru mai mult de 30 de zile de către oricare dintre asociații sau reprezentanții legali ai persoanei juridice împotriva cărora s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare pentru care nu a intervenit reabilitarea, în România sau într-un stat străin, pentru o infracțiune prevăzută de prezenta ordonanță de urgență sau pentru o altă infracțiune săvârșită cu intenție pentru care a fost aplicată o pedeapsă de minimum 2 ani cu închisoarea;g) organizarea de jocuri de noroc frauduloase;h) neconstituirea garanției în cuantumul, în forma și la termenul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență;h^1) constatarea unor nereguli în ceea ce privește evidențierea câștigurilor acordate, reținerea la sursă a sumelor aferente și neplata acestora sau plata cu o întârziere mai mare de 30 de zile, precum și în ceea ce privește nerespectarea oricăror condiții de licențiere și autorizare stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență sau prin alte reglementări specifice; (la 24-12-2010, Lit. h^1) a alin. (2) al art. 17 a fost introdusă de pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 246 din 14 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 21 decembrie 2010. ) h^2) constatarea în activitatea de jocuri de noroc a nerespectării prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu modificările și completările ulterioare; (la 24-12-2010, Lit. h^2) a alin. (2) al art. 17 a fost introdusă de pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 246 din 14 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 21 decembrie 2010. ) i) nerespectarea oricăreia dintre prevederile cuprinse la art. 5 alin. (8) și alin. (9), art. 10 alin. (4) și alin. (6), art. 12 alin. (2), alin. (8) și alin. (9), art. 14 alin. (2), art. 15 alin. (2) și (6), art. 16 și art. 21. (la 30-12-2014, Lit. i) a alin. (2) al art. 17 a fost modificată de pct. 26 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (3) Comitetul de supraveghere poate dispune, pentru o perioadă de cel mult 6 luni, măsura suspendării licenței de organizare a jocurilor de noroc pentru nerespectarea, în mod repetat, de către organizator a prevederilor art. 13 alin. (4), (5), (6) sau (7), pentru nerespectarea regulamentelor de joc care au făcut obiectul aprobării, având ca rezultat prejudicierea participanților la jocul de noroc respectiv, sau a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc în cazurile pentru care s-a prevăzut prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență măsura de suspendare a autorizației, după caz. (la 19-07-2013, Alin. (3) al art. 17 a fost modificat de pct. 16 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013, care modifică pct. 14 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013, prin înlocuirea unei sintagme. ) (4) Comitetul de supraveghere al O.N.J.N. poate dispune măsura suspendării sau revocării licenței de organizare a jocurilor de noroc, după caz, la solicitarea motivată a:(i) Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, pentru nerespectarea prevederilor legislației privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțarea terorismului, constatată prin acte administrative rămase definitive în sistemul căilor administrative de atac sau prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile;(ii) Agenției Naționale de Administrare Fiscală;(iii) organelor de poliție specializate în investigarea criminalității economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române din Ministerul Afacerilor Interne. (la 30-12-2014, Alin. (4) al art. 17 a fost modificat de pct. 26 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (5) În vederea dispunerii măsurilor prevăzute la alin. (1)-(3), comitetul de supraveghere se poate sesiza din oficiu sau ca urmare a sesizării efectuate de organele cu atribuții de control prevăzute la art. 28 alin. (1). (la 19-07-2013, Alin. (5) al art. 17 a fost modificat de pct. 16 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013, care modifică pct. 14 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013, prin înlocuirea unei sintagme. ) (6) În situația în care se constată că, după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (3), se mențin motivele care au stat la baza deciziei de suspendare, perioada de suspendare se prelungește până la remedierea neregulilor care au atras dispunerea măsurii de suspendare.(7) După revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc în situațiile prevăzute la alin. (2), o nouă solicitare poate fi făcută după cel puțin un an de la data la care decizia de revocare a rămas irevocabilă în sistemul căilor de atac.(8) Neprezentarea la Direcția generală de autorizare jocuri de noroc a documentelor care atestă plata obligațiilor pentru care termenul prevăzut la art. 14 alin. (2) este data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care documentația a fost aprobată atrage revocarea aprobării acordate de comitetul de supraveghere, fără a se mai emite licența de organizare a jocurilor de noroc sau autorizația de exploatare a jocurilor de noroc respectivă, după caz. (la 19-07-2013, Alin. (8) al art. 17 a fost modificat de pct. 16 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013, care modifică pct. 14 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013, prin înlocuirea unei sintagme. ) (9) După revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, pe perioada suspendării autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, precum și după încetarea activității de jocuri de noroc, sub orice formă, operatorii economici organizatori de jocuri de noroc sunt obligați să achite diferența rămasă de plată din taxa anuală aferentă autorizației/autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc.(9^1) Comitetul de supraveghere al O.N.J.N. poate suspenda activitatea organizatorilor de jocuri de noroc sau a operatorilor economici ce dețin licența clasa a 2-a, la propunerea motivată a direcțiilor de specialitate ale O.N.J.N., până la încetarea situației care a generat suspendarea. (la 10-11-2018, Alineatul (9^1) din Articolul 17 a fost modificat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 250 din 7 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 942 din 07 noiembrie 2018 ) (10) Abrogat. (la 12-06-2015, Alin. (10) al art. 17 a fost abrogat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 27 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (11) Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N. instituie o «listă neagră» a site-urilor de jocuri de noroc neautorizate în România. «Lista neagră» care conține site-urile de jocuri care desfășoară ori au desfășurat activități de jocuri de noroc neautorizate va fi inițiată la propunerea direcțiilor de specialitate din cadrul O.N.J.N., iar aprobarea pentru introducerea și eliminarea din «lista neagră» se va face cu respectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, ale normelor de aplicare a acesteia și ale ordinului președintelui O.N.J.N.; O.N.J.N. va publica pe site-ul propriu «lista neagră». (la 12-06-2015, Alin. (11) al art. 17 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 27 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (12) Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N. va lua decizii în toate cauzele și situațiile care au legătură cu domeniul jocurilor de noroc. (la 30-12-2014, Alin. (12) al art. 17 a fost introdus de pct. 27 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 18(1) Companiei Naționale «Loteria Română» - S.A. i se încredințează, în calitate de unic organizator, pe întreg teritoriul țării, organizarea și exploatarea de jocuri loto și loto la distanță, astfel cum sunt definite la art. 10 alin. (1) lit. a) și lit. h) din prezenta ordonanță de urgență. (la 30-12-2014, Alin. (1) al art. 18 a fost modificat de pct. 28 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (2) Compania Națională "Loteria Română" - S.A. beneficiază de licență, respectiv autorizație, pentru jocurile de noroc desfășurate în condițiile alin. (1), prin efectul legii, cu condiția achitării taxelor pentru obținerea licențelor de organizare a jocurilor de noroc sau autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc.(3) Compania Națională "Loteria Română" - S.A. poate organiza și exploata, cu personal, mijloace și în locațiile proprii sau în comun, sub orice formă, jocuri de noroc, altele decât cele prevăzute la alin. (1), numai pe bază de licență, respectiv autorizație, obținută în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență.(4) Compania Națională "Loteria Română" - S.A. poate organiza și exploata activitățile pentru care, potrivit alin. (1), deține exclusivitate, în comun cu alte loterii naționale afiliate la European State Lotteries and Toto Association și/sau alți organizatori de jocuri de noroc autorizați. (la 19-07-2013, Alin. (4) al art. 18 a fost modificat de pct. 14 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013, care introduce pct. 6^3 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013. ) (5) În vederea realizării obiectului de activitate, Compania Națională «Loteria Română» - S.A. poate încheia contracte cu persoane fizice sau juridice pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, pentru care deține sau obține licență și autorizație în condițiile legii. (la 24-12-2010, Alin. (5) al art. 18 a fost modificat de pct. 20 al articolului unic din LEGEA nr. 246 din 14 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 21 decembrie 2010. ) + Articolul 19(1) Controlul tehnic al tuturor mașinilor, instalațiilor, dispozitivelor, meselor de jocuri de noroc și al altor mijloace de joc - pentru jocurile tradiționale - se exercită de către Biroul Român de Metrologie Legală sau de către organisme de evaluare a conformității, denumite în continuare firme specializate în domeniu, licențiate de O.N.J.N. (la 12-06-2015, Alin. (1) al art. 19 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 29 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (2) Utilizarea de programe informatice, altele decât cele pentru care controlul tehnic se efectuează în condițiile alin. (1), se realizează pe răspunderea exclusivă a organizatorilor. Odată cu solicitarea de autorizare a jocurilor de noroc care implică utilizarea acestor programe informatice, organizatorul va prezenta comitetului de supraveghere un document din care să rezulte dreptul de utilizare acordat organizatorului de către deținătorul de drept al programului informatic. (la 19-07-2013, Alin. (2) al art. 19 a fost modificat de pct. 16 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013, care modifică pct. 14 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013, prin înlocuirea unei sintagme. ) (3) Abrogat. (la 27-08-2012, Alin. (3) al art. 19 a fost abrogat de pct. 4 al art. 20, Cap. II din ORDONANȚA nr. 17 din 23 august 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 24 august 2012. ) (4) Condițiile minime tehnice de verificare utilizate de Biroul Român de Metrologie Legală și de organismele de evaluare a conformității se stabilesc prin ordin al președintelui O.N.J.N. (la 12-06-2015, Alin. (4) al art. 19 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 29 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (5) În normele tehnice de verificare utilizate de Biroul Român de Metrologie Legală și de organismele de evaluare a conformității se cuprinde și verificarea drepturilor de utilizare asupra programelor informatice utilizate, cu evidențierea distinctă a verificării efectuate și a rezultatelor acesteia în documentele eliberate de Biroul Român de Metrologie Legală sau de organismele de evaluare a conformității. (la 12-06-2015, Alin. (5) al art. 19 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 29 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (6) Pentru primul an de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, controlul tehnic al mașinilor, instalațiilor, dispozitivelor, meselor de jocuri de noroc și altor mijloace de joc se va desfășura conform normelor tehnice în vigoare la data prezentei ordonanțe de urgență, și la tarifele practicate de Biroul Român de Metrologie Legală la aceeași dată. (la 30-12-2014, Alin. (6) al art. 19 a fost modificat de pct. 29 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (7) Costul activităților de control tehnic va fi suportat de beneficiarii acestora, respectiv de operatorii economici organizatori de jocuri de noroc.(8) Abrogat. (la 12-06-2015, Alin. (8) al art. 19 a fost abrogat de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 29 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 19^1(1) Monitorizarea, supravegherea și verificarea tehnică operativă pentru jocurile de noroc prevăzute la art. 10 alin. (1) se realizează de către direcțiile de specialitate din cadrul O.N.J.N. (la 12-06-2015, Alin. (1) al art. 19^1 a fost modificat de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 30 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (2) Un organizator de jocuri de noroc la distanță licențiat în România, trebuie să furnizeze autorităților de monitorizare și control ale O.N.J.N. acces neîntrerupt, securizat, de la distanță, la serverul în oglindă și la serverul de siguranță, situat pe teritoriul României, inclusiv la baza de date de pe serverul central al organizatorului care conține informații cu privire la jocurile și participanții care intră sub incidența prezentei ordonanțe de urgență. (la 30-12-2014, Art. 19^1 a fost modificat de pct. 30 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 20(1) Operatorii economici care desfășoară activități de producție, distribuție, reparații și întreținere pentru mijloacele de joc, import, export, achiziție intracomunitară, livrare intracomunitară sau alte activități cu mijloace de joc, în scopul comercializării sau utilizării, sub orice formă, pe teritoriul României, sunt obligați să obțină licență de la Comitetul de supraveghere al O.N.J.N. De asemenea, au obligația ca în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării operațiunilor de producție, import, export, achiziție sau livrare intracomunitară în documentele contabile sau a operațiunilor de comercializare ori utilizare sub orice formă pe teritoriul României, conform prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să declare aceste mijloace de joc O.N.J.N., conform prevederilor normelor de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Sunt exceptați de la obligația de a deține licență clasa a 2-a organizatorii de jocuri de noroc care desfășoară activitățile prevăzute în prezentul alineat în scopul exploatării activității pentru care dețin licență. Sunt exceptați de la obligația de a deține licență clasa a 2-a, pentru o perioadă de 6 luni de la data încetării activității, și organizatorii de jocuri de noroc a căror activitate a încetat sub orice formă, în vederea vânzării mijloacelor de joc ce sunt în proprietatea acestora în perioada de valabilitate a licenței. (la 10-11-2018, Alineatul (1) din Articolul 20 a fost modificat de Punctul 4, Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 250 din 7 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 942 din 07 noiembrie 2018 ) (2) Introducerea pe teritoriul României de mijloace de joc sub orice formă se declară cu 15 zile lucrătoare înainte de realizarea operațiunii O.N.J.N., în condițiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, și se poate realiza numai în condițiile în care se face dovada înregistrării declarației respective la registratura O.N.J.N. (la 30-12-2014, Alin. (2) al art. 20 a fost modificat de pct. 31 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (3) Se interzic producerea, importul, distribuirea, deținerea, instalarea de mijloace de joc pe teritoriul României, în scopul organizării de jocuri de noroc, astfel cum acestea sunt definite prin prezenta ordonanță de urgență, fără licență și fără notificarea O.N.J.N. Scopul organizării jocurilor de noroc se prezumă dacă mijlocul de joc este identificat la sediul social, la punctele de lucru, în anexele acestora sau în mijloacele de transport utilizate de operatorii economici, precum și în orice spațiu public în care se află mijloace de joc, indiferent de proprietarul acestora. (la 12-06-2015, Alin. (3) al art. 20 a fost modificat de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 31 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (4) Operatorii economici care vând sau cumpără mijloace de joc sunt obligați să declare mijloacele de joc care fac obiectul tranzacției Oficiului, conform prevederilor normelor de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, în termen de 15 zile lucrătoare de la realizarea acesteia. (la 19-07-2013, Alin. (4) al art. 20 a fost modificat de pct. 15 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013, care introduce pct. 7^1 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013. ) (5) Deținătorii de drept ai mijloacelor de joc care au făcut anterior obiectul autorizării și care, indiferent de motivele care stau la baza acestei decizii (casare, export, stocare, conservare etc.), nu mai doresc să exploateze sau să pună la dispoziție, sub orice formă, respectivele mijloace de joc sunt obligați să declare aceste mijloace de joc Oficiului, conform prevederilor normelor de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, în termen de 15 zile lucrătoare de la data expirării autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc. (la 19-07-2013, Alin. (5) al art. 20 a fost modificat de pct. 15 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013, care introduce pct. 7^1 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013. ) (6) Operatorii economici care desfășoară activități conexe în domeniul jocurilor de noroc la distanță în România, alții decât furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice, astfel cum sunt ei definiți în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: operatorii care oferă management și facilități de găzduire pe platforma lor de jocuri, producătorii și distribuitorii de software specializat jocurilor de noroc, procesatorii de plăți, afiliații, certificatori și auditori, sunt obligați să obțină licență de la Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N. pentru desfășurarea acestui gen de activități, conform prevederilor normelor de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. (la 12-06-2015, Alin. (6) al art. 20 a fost modificat de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 31 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (7) În perioada de valabilitate a licenței, un organizator de jocuri de noroc își poate vinde echipamentul pentru jocuri de noroc doar unui producător sau importator - titular de licență în conformitate cu prezenta ordonanță de urgență - sau unei persoane din afara teritoriului național. (la 30-12-2014, Alin. (7) al art. 20 a fost introdus de pct. 32 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (8) Echipamentele pentru jocuri de noroc și echipamentele de comunicații, care sunt deținute ori sunt folosite pentru organizarea sau exploatarea jocurilor de noroc fără autorizație, vor fi confiscate în favoarea statului, indiferent de dreptul de proprietate. (la 30-12-2014, Alin. (8) al art. 20 a fost introdus de pct. 32 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (la 03-04-2013, Art. 20 a fost modificat de pct. 14 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013, prin înlocuirea unei sintagme. ) + Articolul 21(1) Răspunderea pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență revine în totalitate persoanelor juridice care dețin licență de organizare a jocurilor de noroc.(2) Organizatorii de jocuri de noroc sunt obligați să asigure jucătorilor participarea la joc cu șanse egale, la mize egale, jucate pe elemente aleatorii sau, în cazul pariurilor, pe elemente de hazard și de abilitate a jucătorilor.(3) Organizatorii de jocuri de noroc sunt obligați:a) să desfășoare exploatarea activităților pentru care au fost autorizați în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, indiferent de tipul acestora, numai cu personal utilizat pe baze contractuale și să țină o evidență unitară a activității desfășurate, organizată la nivelul domiciliului fiscal, indiferent de numărul de locații în care se desfășoară activitatea;b) să facă dovada deținerii legale în proprietate sau în folosință prin asociere în participațiune, pe baza unui contract de leasing sau prin contract de închiriere, pentru mijloacele de joc pentru care au fost autorizați și pentru instalațiile auxiliare aferente, cu excepția programelor informatice care pot fi utilizate pe bază de licență;c) să nu utilizeze denumirea de "cazinou", "casino" sau derivate din acestea, cu excepția organizatorilor care exploatează acest gen de activitate și numai pentru locațiile autorizate în acest sens.(4) Organizatorii de pariuri sunt obligați să desfășoare exploatarea activităților pentru care au fost autorizați în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, prin intermediul unor programe de prelucrare automată a datelor, unice la nivelul societății organizatoare, indiferent de numărul de locații în care se desfășoară activitatea respectivă, cu obligativitatea centralizării într-un sistem electronic central amplasat pe teritoriul României a informațiilor care să evidențieze totalul taxelor de participare colectate și totalul premiilor acordate.(5) Abrogat. (la 03-04-2013, Alin. (5) al art. 21 a fost abrogat de pct. 8 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013. ) (6) Partenerii, acționarii semnificativi, membrii echipei manageriale și ai corpului de control al organizatorului licențiat de jocuri de noroc, proprietarul sau chiriașul unui local în care se desfășoară jocuri de noroc, angajații operatorului de jocuri de noroc nu pot participa la jocul de noroc organizat de persoana juridică cu care se află în relație de interdependență. Personalul O.N.J.N. nu poate participa la jocuri de noroc operate în România de persoane juridice private. (la 12-06-2015, Alin. (6) al art. 21 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care modifică pct. 33 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 22(1) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 3 alin. (3), art. 7 alin. (2), art. 8 alin. (2), art. 12 alin. (2) și la art. 11 alin. (2) și (3) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei. (la 30-12-2014, Alin. (1) al art. 22 a fost modificat de pct. 34 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (2) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 20 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, iar mijloacele de joc respective și/sau sumele provenite din operațiunile economice aferente, după caz, se confiscă.(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei și posibilitatea aplicării sancțiunii complementare potrivit alin. (4):a) alterarea mijloacelor de joc sau modificarea de orice natură adusă acestora, a echipamentelor tehnice, a evidențelor de gestiune a participanților, a câștigurilor acordate și a sumelor aferente operațiunilor desfășurate, precum și asupra elementelor de șansă, hazard, a sistemelor de identificare a clienților ori de gestionare a operațiunilor financiare efectuate de aceștia sau a oricăror cerințe stabilite și impuse prin reglementările specifice acestui domeniu;b) permiterea, în cadrul desfășurării activităților de jocuri de noroc definite la art. 10 alin. (1), a oricărui tip de operațiuni de creditare a participanților la jocul de noroc; (la 30-12-2014, Lit. b) a alin. (3) al art. 22 a fost modificată de pct. 35 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) c) promovarea, de către organizatorul jocurilor de noroc la distanță definite la art. 10 alin. (1) lit. h)-n), prin intermediul oricărui mijloc de tip interfață de conectare, de participare, de transmitere a jocurilor de noroc sau prin orice alte platforme și mijloace asimilate, a entităților și a oricăror mijloace de creditare a jucătorilor în scopul participării la activitățile organizate în acest domeniu; (la 30-12-2014, Lit. c) a alin. (3) al art. 22 a fost modificată de pct. 35 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) d) promovarea, prin intermediul activităților de joc de noroc definite la art. 10 alin. (1) lit. h)-n), a oricăror servicii, mijloace și activități care sunt interzise sau nu sunt reglementate prin intermediul normelor de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență ori al altor reglementări specifice. (la 30-12-2014, Lit. d) a alin. (3) al art. 22 a fost modificată de pct. 35 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (la 24-12-2010, Alin. (3) al art. 22 a fost introdus de pct. 22 al articolului unic din LEGEA nr. 246 din 14 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 21 decembrie 2010. ) e) nerespectarea dispozițiilor art. 7 alin. (4). (la 10-11-2018, Alineatul (3) din Articolul 22 a fost completat de Punctul 5, Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 250 din 7 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 942 din 07 noiembrie 2018 ) (4) La constatarea săvârșirii oricăreia dintre faptele contravenționale prevăzute la alin. (3), comitetul de supraveghere poate dispune, în funcție de consecințele produse, măsura revocării licenței de organizare a jocurilor de noroc. (la 19-07-2013, Alin. (4) al art. 22 a fost modificat de pct. 16 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013, care modifică pct. 14 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013, prin înlocuirea unei sintagme. ) (5) Nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (7) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei. (la 30-12-2014, Alin. (5) al art. 22 a fost introdus de pct. 36 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (6) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei participarea persoanelor fizice de pe teritoriul României la activități de jocuri de noroc la distanță, așa cum sunt definite la art. 10 alin. (1) lit. h)-n), care nu sunt autorizate de O.N.J.N. (la 30-12-2014, Alin. (6) al art. 22 a fost introdus de pct. 36 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 23(1) Desfășurarea fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.(2) Constituie infracțiune și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă următoarele fapte:a) organizarea de jocuri de noroc prin intermediul rețelelor de radio ori prin intermediul altor mijloace de transmisie asimilate;b) organizarea de pariuri bazate pe rezultatele unor concursuri clandestine organizate în alte condiții decât cele prevăzute de normele legale în vigoare;c) organizarea de jocuri clandestine ale căror rezultate pot fi influențate prin dexteritatea mânuitorului mijloacelor de joc în scopul obținerii unor venituri;d) organizarea dejocuri de bingo, în baza aceleiași autorizații de exploatare a jocurilor de noroc, în mai mult de o locație;e) organizarea de jocuri-concurs cu câștiguri de orice fel prin intermediul liniilor telefonice sau al altor sisteme de telecomunicație, televiziune ori radio, prin care se condiționează obținerea unor avantaje materiale ca rezultat al răspunsurilor formulate la întrebări de cultură generală, inteligență sau perspicacitate și care presupun o taxă de participare.(3) Înțelesul noțiunilor de concursuri clandestine și jocuri clandestine va fi cel prevăzut în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. (la 01-02-2014, Art. 23 a fost modificat de pct. 1 al art. 219, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) + Articolul 24Abrogat. (la 01-02-2014, Art. 24 a fost abrogat de pct. 2 al art. 219, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.â ) + Articolul 25Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă fapta oricărei persoane care:a) alterează sau înlocuiește prin orice mijloc rezultatul unui joc după ce acesta a fost stabilit;b) plasează sau modifică o miză după ce rezultatul unui joc a fost stabilit;c) folosește sau deține în vederea folosirii într-o sală de jocuri orice dispozitiv prin a cărui utilizare sunt alterate elementele de șansă și metodele de selecție prin care se modifică rezultatul jocului, suma sau frecvența plății într-un joc de noroc;d) folosește sau deține în vederea folosirii într-o sală de jocuri jetoane - sau orice alt suport material al taxei de participare la jocurile respective - false, știind că acestea sunt falsificate;e) organizează sau exploatează jocuri frauduloase;f) comunică autorităților competente informații false cu privire la activitatea de jocuri de noroc pe care o desfășoară, organizează sau o exploatează, refuză să furnizeze informațiile solicitate ori obstrucționează controlul efectuat de organele cu atribuții de supraveghere și control în acest domeniu; (la 24-12-2010, Lit. f) a art. 25 a fost introdusă de pct. 25 al articolului unic din LEGEA nr. 246 din 14 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 21 decembrie 2010. ) g) comunică autorităților competente informații incomplete, în scopul de a disimula anumite situații reale referitoare la activitatea de jocuri de noroc sau de a nu intra sub incidența prevederilor art. 17 alin. (2); (la 24-12-2010, Lit. g) a art. 25 a fost introdusă de pct. 25 al articolului unic din LEGEA nr. 246 din 14 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 21 decembrie 2010. ) h) participă, în calitate de participant la un joc de noroc la distanță definit la art. 10 alin. (1) lit. h)-n), prin intermediul unor echipamente și mijloace tehnice sau al oricăror mijloace asimilate, în scopul de a-și disimula identitatea ori identitatea beneficiarului real al operațiunilor financiare aferente; (la 30-12-2014, Lit. h) a art. 25 a fost modificată de pct. 37 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) i) participă, în calitate de participant la un joc de noroc la distanță definit la art. 10 alin. (1) lit. h)-n), deși face parte din personalul sau conducerea persoanei juridice care este parte contractuală, privind orice activitate conexă ori legată de jocul de noroc, în relație cu organizatorul licențiat pe teritoriul României, sau deține calitatea de asociat ori acționar în cadrul acestei persoane juridice; (la 30-12-2014, Lit. i) a art. 25 a fost modificată de pct. 37 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) j) influențează sau alterează rezultatele unui joc de noroc la distanță definit la art. 10 alin. (1) lit. h)-n), indiferent dacă are calitatea de organizator, participant ori dacă deține controlul direct sau indirect asupra activității de jocuri de noroc în cauză; (la 30-12-2014, Lit. j) a art. 25 a fost modificată de pct. 37 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) k) abrogată; (la 30-12-2014, Lit. k) a art. 25 a fost abrogată de pct. 38 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 26(1) Reclama, publicitatea sau orice activitate cu caracter promoțional privind activitățile și jocurile de noroc pentru care nu există licență și autorizație, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei și confiscarea sumelor provenite din activitatea contravențională.(2) Desfășurarea activităților de marketing, reclamă, publicitate sau orice alte activități cu caracter promoțional privind jocurile de noroc la distanță definite la art. 10 alin. (1) lit. h)-n) ori activitățile și serviciile conexe acestora, pentru jocurile la distanță care nu sunt autorizate pe teritoriul României sau desfășurarea acestor activități fără respectarea prevederilor art. 1^2 din prezenta ordonanță de urgență constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei și confiscarea sumelor provenite din activitatea contravențională.(3) Nerespectarea prevederilor art. 1^2 din prezenta ordonanță de urgență constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei și confiscarea sumelor provenite din activitatea contravențională. (la 30-12-2014, Art. 26 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 26^1(1) Nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (4), (5) și (6) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele fizice, și cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei, pentru persoanele juridice.(2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei neprezentarea administratorului societății sau a oricărei altei persoane care a fost convocată de către inspectorii O.N.J.N., în termen de două zile lucrătoare, pentru a clarifica aspecte legate de verificările în curs în domeniul jocurilor de noroc.(3) Nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (3) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei. (la 12-06-2015, Alin. (3) al art. 26^1 a fost introdus de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014, cu pct. 40^1. ) (4) Nerespectarea prevederilor art. 21 alin. (6) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 lei la 5.000 lei. (la 12-06-2015, Alin. (4) al art. 26^1 a fost introdus de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014, cu pct. 40^1. ) (la 30-12-2014, Art. 26^1 a fost modificat de pct. 40 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 27În situația în care operatorii economici care dețin licență de organizare a jocurilor de noroc valabilă la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu doresc continuarea activității pentru care au fost licențiați, pentru oprirea activității trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:a) notifică renunțarea în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență la O.N.J.N. și la organele fiscale responsabile cu administrarea din punct de vedere fiscal a acestora;b) anexează la notificare o declarație a administratorului operatorului economic din care să rezulte modalitatea de conservare, dezafectare sau vânzare a mijloacelor de joc care au fost utilizate în scopul pentru care a fost emisă autorizația pentru exploatarea jocurilor de noroc;c) achită taxa aferentă autorizațiilor pentru exploatarea jocurilor de noroc prevăzute de legislația în vigoare la momentul acordării acestora, în cuantumul și la termenul stabilit prin decizia Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N. (la 30-12-2014, Art. 27 a fost modificat de pct. 41 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) + Articolul 28(1) Controlul respectării regimului legal al activităților din domeniul jocurilor de noroc, precum și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoanele împuternicite din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc. (la 03-04-2013, Alin. (1) al art. 28 a fost modificat de pct. 9 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013. ) (2) Contravențiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.(3) Regulamentele de joc și cele de ordine interioară propuse de organizatorii de jocuri de noroc se aprobă de comitetul de supraveghere. (la 19-07-2013, Alin. (3) al art. 28 a fost modificat de pct. 16 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013, care modifică pct. 14 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013, prin înlocuirea unei sintagme. ) (4) Comitetul de supraveghere poate aproba regulamentele de joc și/sau regulamentele de ordine interioară astfel cum acestea au fost propuse de organizatori, în forma modificată de către oficiu, sau le poate respinge. (la 19-07-2013, Alin. (4) al art. 28 a fost modificat de pct. 16 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013, care modifică pct. 14 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013, prin înlocuirea unei sintagme. ) (5) Membrii comitetului de supraveghere nu răspund civil sau penal, după caz, dacă instanțele judecătorești constată îndeplinirea ori omisiunea îndeplinirii de către aceștia cu bună-credință și fără neglijență a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condițiile legii, a atribuțiilor ce revin comitetului de supraveghere. (la 19-07-2013, Alin. (5) al art. 28 a fost modificat de pct. 16 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013, care modifică pct. 14 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013, prin înlocuirea unei sintagme. ) (6) Cheltuielile de judecată ocazionate de procedurile judiciare inițiate împotriva persoanelor prevăzute la alin. (5) se suportă de fiecare ordonator principal de credite care a desemnat membrii în cadrul comitetului de supraveghere, urmând a fi recuperate, după caz, de la persoana care a căzut în pretenții. (la 19-07-2013, Alin. (6) al art. 28 a fost modificat de pct. 16 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013, care modifică pct. 14 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013, prin înlocuirea unei sintagme. ) (7) Deciziile comitetului de supraveghere sunt obligatorii pentru organizatorii de jocuri de noroc și pot fi atacate la instanța competentă conform legii. (la 19-07-2013, Alin. (7) al art. 28 a fost modificat de pct. 16 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013, care modifică pct. 14 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013, prin înlocuirea unei sintagme. ) + Articolul 29(1) Pentru acoperirea riscului de neplată a obligațiilor față de bugetul general consolidat, organizatorii de jocuri de noroc sau operatorii economici autorizați să exercite controlul tehnic, monitorizarea și supravegherea pentru jocurile de noroc de tip pariuri on-line organizate prin intermediul sistemelor de comunicații de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă, jocurile bingo organizate prin intermediul sistemelor de comunicații de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă, jocuri de noroc on-line organizate prin intermediul sistemelor de comunicații de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă sunt obligați să constituie un fond de garanție, pentru fiecare mașină electronică cu câștiguri, masă de joc din cazinou ori pentru fiecare locație, după caz, până la data depunerii documentației în vederea acordării licenței de organizare a jocurilor de noroc, în favoarea organului fiscal teritorial la care sunt înregistrați, prin: (la 24-12-2010, Partea introductivă a alin. (1) al art. 29 a fost modificată de pct. 27 al articolului unic din LEGEA nr. 246 din 14 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 854 din 21 decembrie 2010. ) a) consemnare de mijloace bănești la unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat organul fiscal;b) scrisoare/scrisori de garanție bancară emisă/emise de o societate bancară. În conținutul acesteia emitentul va menționa expres că se angajează irevocabil și necondiționat, renunțând expres la beneficiul discuțiunii, opozițiunii și diviziunii, să achite obligațiile fiscale restante în contul indicat de organul fiscal teritorial responsabil cu administrarea din punct de vedere fiscal a contribuabilului respectiv.(2) În situația în care în cadrul termenului de valabilitate a licenței pentru exploatarea jocurilor de noroc organizatorul în cauză solicită acordarea altor autorizații pentru exploatarea jocurilor de noroc sau suplimentarea numărului de mijloace de joc înscrise pe cele în vigoare, după caz, este obligat să reîntregească, înainte de depunerea solicitării, fondul de garanție existent.(3) Organizatorii activității de pariuri sunt obligați să reîntregească fondul de garanție înainte de depunerea notificării privind extinderea activității cu o nouă locație.(4) Organizatorii au obligația de a menține sau completa fondul de garanție constituit la nivelul corespunzător numărului de mașini electronice cu câștiguri, mese de joc din cazinou sau locații, după caz, pentru care dețin sau solicită autorizații de exploatare a jocurilor de noroc.(5) Neprezentarea documentelor care atestă constituirea sau suplimentarea fondului de garanție existent, conform alin. (1) și (2), atrage respingerea solicitării sau, pentru organizatorii care se încadrează în prevederile alin. (3), revocarea licenței acordate organizatorului în cauză.(6) În situația în care organele fiscale teritoriale vor utiliza garanția constituită în condițiile alin. (1)-(3), vor înștiința organizatorii despre acest fapt, organizatorii având obligația reconstituirii garanției până la primul termen de plată a obligațiilor care le revin față de bugetul general consolidat.(7) În situația în care perioada de valabilitate a scrisorii de garanție bancară expiră în cadrul termenului de valabilitate a licenței de organizare a jocurilor de noroc sau a autorizației/autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, organizatorul în cauză are obligația de a prezenta o nouă scrisoare de garanție sau un alt document emis de societatea bancară, din care să rezulte prelungirea acesteia, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de expirarea termenului de valabilitate a scrisorii de garanție bancară anterioare.(8) Nivelul garanțiilor pentru acoperirea riscului de neplată este următorul:a) 167 euro pentru fiecare mașină electronică cu câștiguri sau post, după caz, al cărei proprietar este organizatorul ori 300 euro pentru fiecare mașină electronică cu câștiguri sau post, după caz, în cazul în care organizatorul o deține sub o altă formă, după caz, dar nu mai mult de 60.000 euro la nivelul unui singur organizator;b) 10.000 euro pentru fiecare masă de joc din incinta cazinoului, dar nu mai mult de 175.000 euro la nivelul unui singur organizator;c) 5.000 euro pentru fiecare sală în care se organizează jocuri de bingo, dar nu mai mult de 7.000 euro la nivelul unui singur organizator;d) 7.000 euro pentru activitatea operatorului economic organizator de pariuri în cotă fixă, pariuri mutuale și pariuri în contrapartidă și câte 100 euro pentru fiecare punct de lucru (agenție) în care acesta își desfășoară activitatea, dar nu mai mult de 100.000 euro la nivelul unui singur organizator;e) 100.000 euro pentru jocurile de noroc de tip: pariuri în cotă fixă on-line, pariuri mutuale on-line sau pariuri în contrapartidă on-line;f) 100.000 euro pentru jocurile bingo și keno on-line;g) 100.000 euro pentru jocurile tip cazinou on-line;h) 250.000 euro pentru operatorul de certificare sau auditare pentru jocurile de noroc on-line, conform prevederilor art. 20 alin. (6) din prezenta ordonanță de urgență;i) 250.000 euro pentru activitatea operatorului economic organizator de jocuri de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune;j) 33.000 euro pentru locația din București a unui club de poker, 23.000 euro pentru locația din țară a unui club de poker, dar nu mai mult de 55.000 euro la nivelul unui singur organizator. (la 12-06-2015, Lit. j) a alin. (8) al art. 29 a fost introdusă de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014, cu pct. 42^1. ) (la 30-12-2014, Alin. (8) al art. 29 a fost modificat de pct. 42 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014. ) (9) În situația în care organizatorul de jocuri specifice activității de cazinou exploatează în incinta acestuia și mașini electronice cu câștiguri, este obligat să constituie fondul de garanție prin însumarea obligațiilor care îi revin din aplicarea prevederilor alin. (8) lit. a) și b).(10) Pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (6) sau (7), comitetul de supraveghere poate dispune măsura revocării licenței de organizare a jocurilor de noroc emise în favoarea organizatorului respectiv. (la 19-07-2013, Alin. (10) al art. 29 a fost modificat de pct. 16 al art. unic din LEGEA nr. 227 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 16 iulie 2013, care modifică pct. 14 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 27 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 aprilie 2013, prin înlocuirea unei sintagme. ) + Articolul 30(1) Pedeapsa aplicată persoanei juridice pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență este amenda de la 10.000 lei la 100.000 lei și pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice.(2) Dispozițiile Codului penal privind confiscarea specială se aplică corespunzător pentru faptele penale prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.(3) Abrogat. (la 01-02-2014, Alin. (3) al art. 30 a fost abrogat de art. 94, Titlul II din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. ) + Articolul 31(1) Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția art. 27 alin. (1), care intră în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, și a art. 22, 23, 24, 25, 26 și 30, care intră în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) În termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanțe de urgență, Guvernul va aproba prin hotărâre normele metodologice de aplicare a acesteia. + Articolul 32La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă:a) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/1998 privind regimul de autorizare a activităților din domeniul jocurilor de noroc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 30 decembrie 1998, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 166/1999, cu modificările și completările ulterioare;b) art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 159/1999 privind înființarea Companiei Naționale "Loteria Română" - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 25 octombrie 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 288/2001, cu modificările ulterioare, Statutul Companiei Naționale "Loteria Română" - S.A. modificându-se în mod corespunzător;c) art. 3 lit. a), c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/1999 privind înființarea și utilizarea Fondului național de solidaritate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 30 iunie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 366/2001, cu modificările ulterioare;d) art. 13 alin. (1) lit. f) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 704 din 4 august 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare;e) art. 51 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006;f) art. 70 alin. (1) lit. g), art. 71 alin. (1) lit. e) și art. 74 lit. d) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Pogea
Viceprim-ministru,
ministrul administrației și internelor,
Dan Nica
Ministrul turismului,
Elena Gabriela UdreaBucurești, 24 iunie 2009.Nr. 77. + Anexă1. Taxe anuale percepute pentru activitățile din domeniul jocurilor de norocI. Taxe aferente licenței de organizare a jocurilor de noroc (anuale)A. Pentru jocurile loto: 115.000 euroB. Pentru pariurile mutuale: 45.000 euroC. Pentru pariurile în cotă fixă: 25.000 euroD. Pentru pariurile în contrapartidă: 25.000 euroE. Pentru jocurile de noroc caracteristice cazinourilor: 95.000 euroF. Pentru jocurile caracteristice clubului de poker: 15.000 euroG. Pentru jocurile tip slot-machine: 20.000 euroH. Pentru jocurile bingo desfășurate în săli de joc: 10.000 euroI. Pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune: 70.000 euroJ. Pentru jocurile de noroc la distanță se acordă 3 categorii de licențe după cum urmează:Licență clasa 1: pentru jocurile de noroc la distanță prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. i)-n) din ordonanța de urgență. Se acordă operatorilor care organizează jocuri de noroc la distanță care au contract direct cu jucătorul și se calculează în funcție de cifra de afaceri a organizatorului, după cum urmează: Cifra de afaceri Taxa de licență anuală ────────────────── ───────────────────────── Până la 500.000 euro/an 6.000 euro 500.001-1.000.000 euro/an 24.000 euro 1.000.001-5.000.000 euro/an 60.000 euro 5.000.001-10.000.000 euro/an 96.000 euro Peste 10.000.000 euro/an 120.000 euroLicență clasa a 2-a: pentru persoanele juridice implicate în domeniul jocurilor de noroc tradiționale și la distanță, precum și organismelor de evaluare a conformității. Se acordă:(i) operatorilor care oferă management și facilități de găzduire pe platforma de jocuri, alții decât furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice, astfel cum sunt definiți în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările și completările ulterioare, 6.000 euro/an;(ii) operatorilor economici care desfășoară activitățile prevăzute la art. 20 alin. (1) din ordonanța de urgență: 6.000 euro/an;(iii) procesatorilor de plăți: 6.000 euro/an;(iv) firmelor producătoare și/sau distribuitoare de software specializat în domeniul jocurilor de noroc: 6.000 euro/an;(v) afiliaților: 6.000 euro/an;(vi) certificatorilor: 6.000 euro/an;(vii) auditorilor: 6.000 euro/an;(viii) organismelor de evaluare a conformității 6.000 euro/an.Licență clasa a 3-a: pentru jocurile loto - la distanță - monopol de stat prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. h) din ordonanța de urgență. Se acordă operatorului de jocuri tip loteristic: 115.000 euro.K. Pentru Festivalul de poker: 5.000 euroL. Pentru jocuri temporare tip cazinou (valabilă 3 luni): 23.750 euroM. Pentru jocuri temporare tip slot-machine (valabilă 3 luni): 5.000 euroN. Pentru jocuri temporare tip bingo în sală (valabilă 3 luni): 2.500 euroO. Pentru jocuri tip tombolă - joc tradițional: 5.000 euroP. Pentru jocurile de videoloterie - joc tradițional: 50.000 euroII. Taxe aferente autorizației de exploatare a jocurilor de noroc (anuale)A. Pentru jocurile tradiționale de tip loto: 180.000 euroB. Pentru pariuri mutuale - tradiționale: 16% din veniturile din jocuri de noroc, realizate la nivelul organizatorului, astfel cum sunt definite la art. 1^1 din ordonanța de urgență, dar nu mai puțin de: 90.000 euroC. Pentru pariuri în cotă fixă - tradiționale: 16% din veniturile din jocuri de noroc, realizate la nivelul organizatorului, astfel cum sunt definite la art. 1^1 din ordonanța de urgență, dar nu mai puțin de: 90.000 euroD. Pentru pariuri în contrapartidă - tradiționale: 16% din veniturile din jocuri de noroc, realizate la nivelul organizatorului, astfel cum sunt definite la art. 1^1 din ordonanța de urgență, dar nu mai puțin de: 90.000 euroE. Pentru jocuri de noroc caracteristice cazinourilor:(i) pentru fiecare masă, în municipiul București: 60.000 euro(ii) pentru fiecare masă, în alte locații decât municipiul București: 30.000 euroF. Pentru clubul de poker:(i) pentru fiecare locație, în municipiul București: 70.000 euro(ii) pentru fiecare locație, în alte locații decât municipiul București: 30.000 euroG. Pentru fiecare mijloc de joc tip slot-machine:(i) slot machine clasa A: 3.600 euro (la 29-12-2018, Punctul (i) din Litera G. , Punctul II. , Punctul 1. , Anexă a fost modificat de Punctul 8, Articolul 58, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 ) (ii) aparatele electronice atribuitoare de câștiguri cu risc limitat clasa B: 1.500 euroH. Pentru jocurile bingo desfășurate în săli de joc: 7.000 euro pentru fiecare sală, precum și 3% din valoarea nominală a cartoanelor achiziționate de la Compania Națională "Imprimeria Națională" - S.A., care se achită în avans la Trezoreria Statului, cu prezentarea ordinului de plată vizat de trezorerie la ridicarea cartoanelorI. Pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune: 16% din veniturile din jocuri de noroc, realizate la nivelul organizatorului, astfel cum sunt definite la art. 1^1 din ordonanța de urgență, dar nu mai puțin de: 115.000 euroJ. Pentru jocurile de noroc la distanță clasa 1: 16% din veniturile din jocuri de noroc, realizate la nivelul organizatorului, astfel cum sunt definite la art. 1^1 din ordonanța de urgență, dar nu mai puțin de: 100.000 euroK. Pentru jocurile de noroc la distanță clasa a 3-a: 16% din veniturile din jocuri de noroc, realizate la nivelul organizatorului, astfel cum sunt definite la art. 1^1 din ordonanța de urgență, dar nu mai puțin de: 100.000 euro.L. Pentru Festivalul de poker: 20.000 euroM. Pentru jocuri temporare tip cazinou (valabilă 3 luni): 10.000 euroN. Pentru jocuri temporare tip slot-machine clasa A (valabilă 3 luni): 650 euroO. Pentru jocuri temporare tip bingo în sală (valabilă 3 luni): 1.750 euro, pentru fiecare locație, precum și 3% din valoarea nominală a cartoanelor achiziționate de la Compania Națională "Imprimeria Națională" - S.A., care se achită în avans la Trezoreria Statului, cu prezentarea ordinului de plată vizat de trezorerie la ridicarea cartoanelorP. Pentru jocuri tip tombolă - joc tradițional: 16% din veniturile din jocuri de noroc, realizate la nivelul organizatorului, astfel cum sunt definite la art. 1^1 din ordonanța de urgență2. Valoarea minimă a capitalului social subscris și vărsat la data solicitării cererii de obținere a licenței de organizare a jocurilor de noroc*) Notă
*) În situația în care același organizator solicită licență de organizare a jocurilor de noroc care implică utilizarea mai multor categorii de mijloace de joc, condiția de existență a unei valori minimale a capitalului social subscris și vărsat la data cererii de obținere a licenței de organizare a jocurilor de noroc se aplică cumulativ.A. Pentru organizatorii care exploatează jocuri loto: minimum 2.000.000 leiB. Pentru organizatorii care exploatează pariuri mutuale: minimum 1.000.000 leiC. Pentru organizatorii care exploatează pariuri în cotă fixă: minimum 1.000.000 leiD. Pentru organizatorii care exploatează pariuri în contrapartidă: minimum 1.000.000 leiE. Pentru organizatorii care exploatează jocuri de noroc caracteristice cazinourilor: minimum 1.000.000 leiF. Pentru organizatorii care exploatează jocurile tip slot-machine: minimum 30.000 leiG. Pentru organizatorii care exploatează jocurile bingo desfășurate în săli de joc: minimum 100.000 leiH. Pentru organizatorii care exploatează jocurile de noroc on-line definite la art. 10 alin. (1) lit. h)-m) din ordonanța de urgență: minimum 1.000.000 leiI. Pentru organizatorii care exploatează jocuri de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune: minimum 1.000.000 leiJ. Pentru organizatorii de jocuri temporare: minimum 1.000.000 leiK. Pentru organizatorii de festivaluri de poker: minimum 100.000 leiL. Pentru organizatorii de cluburi de poker: minimum 100.000 lei3. Taxe specialeA. Pentru videoloterie (VLT): 3% aplicată asupra venitului din jocurile de noroc ale operatorului licențiat. Taxa se virează în totalitate la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare, pentru luna anterioară. (la 29-12-2018, Litera A. din Punctul 3. , Anexă a fost modificată de Punctul 9, Articolul 58, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 114 din 28 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018 ) B. Taxa de acces - bilet de intrare:(i) pentru jocurile de noroc caracteristice cazinourilor: 50 lei(ii) pentru jocurile de noroc caracteristice cluburilor de poker: 30 leiC. (i) Taxa de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. e) pct. (i) și pentru videoloterie (VLT): 400 euro/post autorizat/an, care se achită de organizator odată cu taxa de autorizareD. Taxe administrative pentru solicitarea licenței pentru jocurile de noroc la distanță:(i) taxa analiză documentație: 2.500 euro plătiți la depunerea cererii pentru o licență de jocuri de noroc la distanță, împreună cu depunerea documentelor prevăzute în ordonanța de urgență;(ii) taxa de eliberare licență: 8.500 euro/an/licență.4. Valoarea în lei atât a taxelor pentru jocuri de noroc, cât și a garanțiilor stabilite în moneda euro se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acest curs se utilizează pe toată durata anului următor.--------------Anexa fost modificată de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 124 din 29 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 9 iunie 2015, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 957 din 30 decembrie 2014, cu pct. 49.
EMITENT |