LEGE nr. 248 din 5 noiembrie 2018pentru completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 937 din 6 noiembrie 2018
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + ARTICOL UNICLa anexa din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, în tabelul nr. I, după substanța „4,4 DMAR=para-methyl-4-methylaminorex“ se introduc următoarele substanțe:MT-45 = 1 -ciclohexil- 4-(1,2-difeniletil)piperazină,Acriloilfentanil = N-(l-fenetilpiperidin-4-il)-N-fenilacrilamidăPrezenta lege transpune art. 1 pct. 1 lit. a) din Directiva (UE) 2017/2103 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 noiembrie 2017 de modificare a Deciziei-cadru 2004/757/JAI a Consiliului pentru a include noi substanțe psihoactive în definiția termenului „drog“ și de abrogare a Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 305 din 21 noiembrie 2017.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
CARMEN-ILEANA MIHĂLCESCU
PREȘEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANUBucurești, 5 noiembrie 2018.Nr. 248.-----
EMITENT |