ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 94 din 31 octombrie 2018pentru completarea art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 2 noiembrie 2018
Luând în considerare ținta României de participare la Programul pentru școli al Uniunii Europene, precum și de implementare cu celeritate a componentelor acestuia, se impune întreprinderea unor măsuri, în regim de urgență, pentru sporirea ritmului de implementare a Programului pentru școli al României pentru anul școlar 2018-2019, prin identificarea unor soluții de derulare cu operativitate a procedurilor de achiziție de fructe și/sau legume proaspete, lapte natural de consum și/sau produse lactate fără adaos de lapte praf.Având în vedere lipsa unor prevederi exprese privind repartizarea sumelor de la nivel județean la nivel local, respectiv consiliile locale ale comunelor, orașelor și municipiilor și ale sectoarelor municipiului București, aflate în imposibilitatea derulării programului în școlile de pe raza lor teritorială,luând în considerare iminența neutilizării sumelor primite anual de la bugetul de stat cu această destinație pentru derularea programului, precum și riscul pierderii fondurilor comunitare destinate programului ca urmare a implementării defectuoase a programului la nivelul întregii țări,ținând cont de faptul că imposibilitatea derulării procedurilor de achiziție publică la nivel local ar duce implicit la derularea neeficientă a Programului pentru școli al României și, implicit, la neasigurarea de produse proaspete elevilor și preșcolarilor din instituțiile de învățământ din România în anul școlar în curs,în considerarea faptului că absența prezentei reglementări ar duce la imposibilitatea asigurării unui nivel optim al absorbției fondurilor alocate, care ar avea consecințe nefavorabile pe termen lung și asupra sănătății copiilor datorită scăderii consumului de produse proaspete distribuite prin intermediul programului,față de această situație este necesară completarea de urgență a Ordonanței Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene, aprobată cu completări prin Legea nr. 55/2018.Luând în considerare că nepromovarea prezentului act normativ în regim de urgență poate duce la blocarea parțială a derulării Programului pentru școli al României, cu consecințe nefavorabile asupra României,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesele economice ale României și constituie o situație de urgență și extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. + ARTICOL UNICDupă alineatul (1) al articolului 3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 22 august 2017, aprobată cu completări prin Legea nr. 55/2018, se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) În situația în care Programul pentru școli al României se derulează de către consiliile locale ale comunelor, orașelor și municipiilor și ale sectoarelor municipiului București, prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, se repartizează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată alocate județelor, respectiv municipiului București, potrivit alin. (1), aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație, pe comune, orașe, municipii, respectiv sectoarele municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar județean, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Dumitru Daniel Botănoiu,
secretar de stat
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
Paul Stănescu
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
Ministrul sănătății,
Sorina Pintea
Ministrul educației naționale, interimar,
Rovana Plumb
Ministrul afacerilor externe,
Teodor-Viorel Meleșcanu
Ministrul delegat pentru afaceri europene,
Victor NegrescuBucurești, 31 octombrie 2018.Nr. 94.-----
EMITENT |