DECIZIA nr. 304 din 8 mai 2018referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 36 alin. (2), art. 38 alin. (1) teza întâi, art. 65 alin. (2) și (3), art. 66 alin. (2), art. 70 alin. (1) și art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și art. 4 alin. (1) teza a patra din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 870 din 15 octombrie 2018



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Valentina Bărbățeanu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 36 alin. (2), art. 38 alin. (1), art. 65 alin. (2) și (3), art. 66 alin. (2), art. 70 alin. (1) și art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Gabriela Baltag în Dosarul nr. 129/43/2016 al Curții de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 2.255D/2016 al Curții Constituționale.2. La apelul nominal răspunde autoarea excepției de neconstituționalitate, personal și asistată de domnul avocat Corneliu-Liviu Popescu, din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei. Lipsește partea Consiliul Superior al Magistraturii. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului autoarei excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, în ce privește dispozițiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, care abilitează Consiliul Superior al Magistraturii să adopte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, susține că sunt neconstituționale, invocând jurisprudența referitoare la statutul polițiștilor și la cel al funcționarilor publici din Administrația penitenciarelor, prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile de lege corespunzătoare care abilitau miniștrii de resort - de interne sau de justiție - ca prin ordine ministeriale să stabilească reguli referitoare la cariera profesională a polițiștilor, respectiv a funcționarilor din administrația penitenciarelor sunt neconstituționale, pe de o parte, întrucât se încalcă principiul constituțional potrivit căruia statutul acestora se stabilește doar prin lege organică, deci nu prin norme infralegislative, și, pe de altă parte, pentru că o astfel de trimitere în alb încalcă principiul previzibilității prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție. În cazul de față, situația de drept este identică. Legea nr. 317/2004, lege organică, abilitează un organ administrativ, Consiliul Superior al Magistraturii, să adopte norme infralegislative care vizează statutul și cariera judecătorilor și procurorilor, pentru că nerespectarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, adoptat printr-o simplă hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, are consecințe negative asupra carierei profesionale a acestora. O astfel de sancțiune deontologică se trece în dosarul profesional și, de exemplu, împiedică timp de trei ani o promovare profesională. Pentru identitate de rațiune, dacă, pentru polițiști și pentru funcționarii din administrația penitenciarelor, statutul lor nu poate fi reglementat decât prin lege organică, cu atât mai mult statutul judecătorilor și procurorilor nu poate fi reglementat decât prin lege organică. Referitor la opinia Avocatului Poporului în sensul că excepția ar fi inadmisibilă pentru că ar fi de competența instanței de contencios administrativ să cenzureze validitatea codului deontologic, dacă este sau nu conform legii, arată că tocmai aceasta este obiectul acțiunii cu care a fost învestită instanța, pe când excepția de neconstituționalitate ridicată în cursul procesului nu vizează conținutul Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, a cărui verificare nu este de competența Curții Constituționale, pentru că acesta este un simplu act administrativ normativ, ci vizează dispoziția din lege care abilitează Consiliul Superior al Magistraturii să adopte un astfel de cod. În opinia sa, singura soluție constituțională este similară celei în materie disciplinară, pentru care sunt prevăzute chiar în legea organică faptele care constituie abateri disciplinare și sancțiunile, astfel că, și în materie deontologică, regimul ar trebui să fie același, în sensul de a fi inclusă în legea organică, iar nu, prin delegare, într-o normă infralegislativă. Arată că aceleași argumente susțin și neconstituționalitatea prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.4. Cu privire la dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, avocatul autoarei excepției susține că acestea sunt neconstituționale, în măsura în care se interpretează că hotărârile secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii - privind drepturile și cariera magistraților - trebuie contestate la Plen, înainte de a fi atacate la instanță. Consiliul Superior al Magistraturii este un organ colegial, care funcționează, pe de o parte, în plen și, pe de altă parte, în cele două secții. Precizează că nu se referă la atribuțiile disciplinare ale Consiliului, ci strict la materia deontologică. În orice altă materie decât cea disciplinară, hotărârile Secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii trebuie contestate la Plen, potrivit dispozițiilor de lege criticate, și abia apoi se poate ajunge la instanța de judecată. Or, această obligativitate impusă de lege de a contesta hotărârea Secției pentru judecători la Plen încalcă dispozițiile constituționale referitoare la independența și inamovibilitatea judecătorilor. Astfel, în timp ce Secția pentru judecători este compusă numai din judecători, din Plenul Consiliului Superior al Magistraturii fac parte și procurori, ministrul justiției și reprezentanți ai societății civile, adică persoane care nu sunt judecători. Or, potrivit Constituției, numai judecătorii sunt independenți și inamovibili. Arată că inamovibilitatea presupune că toate aspectele care țin de cariera judecătorilor trebuie să fie soluționate numai de judecători, adică de egalii acestora, iar nu și de procurori, care se bucură doar de stabilitate. În mod contrar, sunt afectate principiile independenței, imparțialității și inamovibilității judecătorilor prevăzute în Constituție.5. În ce privește normele criticate referitoare la Inspecția Judiciară, în măsura în care se interpretează în sensul că un inspector judiciar care este procuror poate face orice acte, de orice natură, privind cariera unui judecător, susține că sunt neconstituționale pentru aceleași motive anterior arătate. Inspectorii judiciari sunt fie judecători, fie procurori, care, deși au un mandat de 6 ani, rămân în continuare judecători sau procurori. Legea nu precizează expres că, în cazul unui judecător, inspectorul judiciar, care face orice tip de acte într-o lucrare, trebuie să fie judecător, ci poate fi procuror, ceea ce s-a și întâmplat în concret. Arată că avizele, în cazul autoarei excepției, au fost date de adjunctul Inspecției Judiciare, care este procuror. Așadar, un procuror a intervenit în cariera unui judecător. Pentru aceste motive, susține că se încalcă prevederile constituționale referitoare la independența și inamovibilitatea judecătorilor.6. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, referitor la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, invocă dispozițiile art. 133 din Constituție, privind rolul și structura Consiliului Superior al Magistraturii, care denotă sorgintea constituțională a compunerii acestui organism. Totodată, precizează că partea poate contesta hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii la instanța de judecată, fiind astfel asigurat accesul liber la justiție și la un proces soluționat de judecători independenți și imparțiali. Cu privire la atribuția Consiliului Superior al Magistraturii de a adopta Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, face referire la art. 134 din Constituție, menționând faptul că instanța de contencios constituțional a statuat cu privire la constituționalitatea acesteia, prin deciziile nr. 620 din 26 iunie 2007 și nr. 1.588 din 13 decembrie 2011. Precizează, de asemenea, că nu se poate face o similitudine între răspunderea disciplinară, care este reglementată prin lege organică, și răspunderea pentru nerespectarea normelor deontologice. De asemenea, consideră că deciziile Curții Constituționale la care face referire autoarea excepției nu pot fi reținute, întrucât vizează alte categorii de persoane, respectiv polițiștii și funcționarii cu statut special din Administrația penitenciarelor. În ce privește problematica inspectorilor judiciari, consideră, în principal, că excepția este inadmisibilă, întrucât critica tinde la modificarea normei, iar, în subsidiar, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a acesteia.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 1 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 129/43/2016, Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 36 alin. (2), art. 38 alin. (1), art. 65 alin. (2) și (3), art. 66 alin. (2), art. 70 alin. (1) și art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Gabriela Baltag într-un litigiu de contencios administrativ având ca obiect soluționarea cererii de anulare în tot a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor - iar, în subsidiar, doar a prevederilor art. 18 alin. (2) -, soluționarea cererii de anulare a prevederilor art. 36^2 alin. (6) și (7) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, și a prevederilor art. 10 alin. (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027/2012, precum și soluționarea cererii de suspendare a prevederilor art. 18 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea actelor administrative enumerate.8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că hotărârile Secției pentru judecători privind drepturile și cariera judecătorilor trebuie contestate la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în componența căruia intră, alături de judecători, și procurori, ministrul justiției și reprezentanți ai societății civile, adică persoane care nu întrunesc atributele de independență și inamovibilitate consacrate la nivel constituțional pentru judecători. Sub acest aspect, se arată că orice act sau procedură ce poate afecta cariera ori statutul judecătorilor nu poate proveni decât de la un egal al lor, iar nu de la o persoană care nu se bucură de acest statut. Astfel, conform art. 132 alin. (1) din Constituție și per a contrario, procurorii nu sunt nici independenți, fiind sub autoritatea ministrului justiției, împrejurare statuată și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și nici inamovibili, bucurându-se doar de stabilitate. De asemenea, nici ministrul justiției, care este membru al Guvernului, și nici reprezentanții societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii, care nici nu sunt magistrați, nu prezintă aceleași garanții de independență.9. În ce privește prevederile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, partea „adoptă Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor“, și cele ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, partea „să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor“, se susține că încalcă dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5) și cele ale art. 73 alin. (3) lit. j) și l) din Constituție. Astfel, conform art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor este adoptat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, iar potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, judecătorii și procurorii au îndatorirea respectării acestuia. Nerespectarea acestei îndatoriri se constată de Consiliul Superior al Magistraturii, iar constatarea încălcării normelor deontologice de către un magistrat poate avea efecte negative asupra carierei sale, din perspectiva evaluării lui profesionale, cu consecința restrângerii dreptului la promovare. Stabilind îndatoriri pentru judecători și putând influența cariera lor profesională, Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și îndatorirea respectării lui vizează, așadar, statutul judecătorilor și procurorilor. Din această perspectivă, precizează că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) și p) din Constituție, statutul funcționarilor publici și regimul general al raporturilor de muncă se stabilesc prin lege organică, iar noțiunea de „funcționar public“ este folosită în Constituție într-un sens foarte larg, incluzându-i și pe „magistrați“. Conform art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) și art. 134 alin. (2) și (4) din Constituție, tot prin lege organică se reglementează și aspectele privind drepturile, cariera și disciplina judecătorilor, deci statutul lor. Rezultă că, a fortiori față de statutul funcționarilor din administrația publică, statutul judecătorilor și al procurorilor nu poate fi reglementat decât prin lege organică, iar nu prin act al Consiliului Superior al Magistraturii, ceea ce include și regulile deontologice aplicabile judecătorilor, pe care magistrații au îndatorirea să le respecte, în caz contrar cariera lor profesională fiind influențată negativ. Mai susține că și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care consacră îndatorirea respectării Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor și care, privit izolat, nu este neconstituțional în sine, devine, prin contaminare, neconstituțional, întrucât impune magistraților îndatorirea de a respecta un cod deontologic adoptat în temeiul unei norme neconstituționale.10. Mai precizează că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, care delegau unei autorități administrative adoptarea de norme juridice referitoare la statutul acestora. În acest context, arată că ar fi absurd ca legiuitorul constituant să impună adoptarea de legi organice pentru statutul polițistului ori pentru statutul personalului penitenciar, dar să nu impună acest lucru pentru magistrați, pentru care ar fi suficientă o lege ordinară. Din punct de vedere constituțional, statutul magistraților nu poate fi inferior statutului polițiștilor ori personalului penitenciar, ci, dimpotrivă, statutul magistraților este unul superior.11. Critică, de asemenea, prevederile art. 65 alin. (2) și (3), art. 66 alin. (2), art. 70 alin. (1) și art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în măsura în care se interpretează că un inspector judiciar care este procuror poate să efectueze un act într-o procedură disciplinară, deontologică, de verificare a bunei reputații, de verificare a respectării independenței și prestigiului profesional sau de orice altă natură privind un judecător. Or, art. 124 alin. (3) și art. 125 alin. (1) din Constituție consacră independența și inamovibilitatea judecătorilor, ceea ce înseamnă că orice act sau procedură ce le poate afecta cariera ori statutul nu poate proveni decât de la un egal al lor, adică de la un judecător independent și inamovibil, iar nu de la un procuror, care nu se bucură de acest statut. Consecința este că niciun procuror, nefiind nici independent, nici inamovibil, nu poate interveni în niciun fel în statutul ori cariera unui judecător, în calitate de inspector judiciar.12. Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în acord cu dispozițiile din Constituție invocate de autoarea excepției.13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.14. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Cu referire la criticile aduse art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, arată că legiuitorul primar poate delega expres reglementarea unor aspecte legate de un anumit domeniu către legiuitorul secundar sau terțiar, condiția fiind ca reglementările emise să respecte dispozițiile legale cu forță juridică superioară și să nu contravină acestora, având în vedere și caracterul de generalitate al legii, ca act juridic al Parlamentului. În acest sens, învederează că statutul judecătorilor este reglementat prin lege organică, respectiv prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, iar nu prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii. Precizează că art. 30 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 stabilește atribuția Consiliului Superior al Magistraturii de asigurare a respectării legii și a criteriilor de competență profesională în desfășurarea carierei judecătorilor și procurorilor. Este, așadar, legitim ca adoptarea codului care reglementează reguli de conduită specifice magistraților să fie dată de legiuitorul primar în căderea Consiliului Superior al Magistraturii, în considerarea rolului constituțional recunoscut acestei autorități. În consecință, apreciază că prevederile criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale care stabilesc domeniul rezervat legii organice ori principiului separației puterilor în stat.15. În ceea ce privește criticile aduse art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, arată că, ținând seama de prevederile art. 133 alin. (2) și art. 134 alin. (2) din Constituție, se poate constata că, exceptând prevederile referitoare la domeniul răspunderii disciplinare, Legea fundamentală reglementează competențele Consiliului Superior al Magistraturii ținând seama de natura sa de organ unitar și colectiv, fără ca aceasta să semnifice, în mod absolut, că anumite competențe nu pot fi atribuite secțiilor acestuia.16. Referitor la criticile aduse art. 65 alin. (2) și (3), art. 66 alin. (2), art. 70 alin. (1) și art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, apreciază că sunt neîntemeiate, întrucât Inspecția Judiciară este parte integrantă a Consiliului Superior al Magistraturii, iar activitatea acesteia se integrează activității Consiliului, în calitatea sa de garant al independenței justiției. Chiar dacă recrutarea inspectorilor judiciari se realizează din rândul judecătorilor și procurorilor, prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 stabilesc fără echivoc că, pe durata exercitării mandatului de inspector-șef, inspector-șef adjunct și inspector judiciar, judecătorii și procurorii sunt suspendați de drept din funcțiile pe care le ocupă la instanțe și parchete, fiind numiți într-o funcție nouă, distinctă, cea de inspector judiciar. Aceste prevederi trebuie corelate cu dispozițiile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, care consacră independența operațională a Inspecției Judiciare, aceasta îndeplinind, prin inspectorii judiciari numiți în condițiile legii, atribuții de analize, verificare și control în domeniile specifice de activitate. Așadar, organizarea și funcționarea Inspecției Judiciare, astfel cum sunt reglementate de lege, sunt menite să asigure exercitarea cu obiectivitate a atribuțiilor recunoscute inspectorilor judiciari, permițând Consiliului Superior al Magistraturii să decidă cu privire la cariera judecătorilor și procurorilor, competența decizională în soluționarea unor astfel de situații revenind în toate cazurile Consiliului Superior al Magistraturii, constituit în plen sau în secții.17. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, având în vedere natura sa de organ colectiv, precum și componența stabilită prin prevederile art. 133 din Legea fundamentală, nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 124 și ale art. 125 din Constituție, care consacră independența și inamovibilitatea judecătorilor, aceste ultime dispoziții referindu-se la activitatea de înfăptuire a justiției. Pentru aceleași rațiuni, nici dispozițiile art. 65 alin. (2) și (3), art. 66 alin. (2), art. 70 alin. (1) și art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 ori ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu pot fi considerate a contraveni principiilor care guvernează activitatea de înfăptuire a justiției. În ceea ce privește criticile în sensul că se permite Consiliului Superior al Magistraturii să legifereze prin acte infralegale statutul judecătorilor și al procurorilor, Avocatul Poporului apreciază că acestea nu sunt întemeiate, pentru considerentele reținute în Decizia nr. 13 din 22 ianuarie 2013.18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, susținerile reprezentantului autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:19. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.20. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 36 alin. (2), art. 38 alin. (1), art. 65 alin. (2) și (3), art. 66 alin. (2), art. 70 alin. (1) și ale art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, precum și cele ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005. În ceea ce privește prevederile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, Curtea reține că sunt criticate doar teza întâi și, respectiv, a patra, acestea urmând să fie incluse în obiectul excepției de neconstituționalitate. Textele de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004: „(2) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii soluționează contestațiile formulate de judecători și procurori împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepția celor date în materie disciplinară.“;– Art. 38 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 317/2004: „(1) Plenul Consiliului Superior al Magistraturii adoptă Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor (...)“;– Art. 65 alin. (2) și (3) din Legea nr. 317/2004:(2) Inspecția Judiciară este condusă de un inspector-șef, ajutat de un inspector-șef adjunct, numiți prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii.(3) Inspecția Judiciară acționează potrivit principiului independenței operaționale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiți în condițiile legii, atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate.– Art. 66 alin. (2) din Legea nr. 317/2004: „(2) Aparatul propriu al Inspecției Judiciare este organizat în direcții, servicii și birouri. În cadrul aparatului propriu al Inspecției Judiciare funcționează inspectori judiciari, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, funcționari publici și personal contractual.“;– Art. 70 alin. (1) din Legea nr. 317/2004: „(1) Inspectorii din cadrul Inspecției Judiciare sunt numiți în funcție de către inspectorul-șef, în urma unui concurs, pentru un mandat de 6 ani, dintre judecătorii și procurorii care au o vechime de cel puțin 8 ani în magistratură, care au cel puțin grad de tribunal sau parchet de pe lângă tribunal și au avut calificativul «foarte bine» la ultima evaluare.“;– Art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004: „(2) Inspectorii judiciari nu pot efectua cercetarea disciplinară sau orice alte lucrări care privesc judecători sau procurori din cadrul instanțelor ori parchetelor unde inspectorul a funcționat. În acest caz, dosarul se repartizează altui inspector judiciar, în mod aleatoriu, cu respectarea dispozițiilor art. 73.“;– Art. 4 alin. (1) teza a patra din Legea nr. 303/2004: „(1) Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate (...) să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor (...).“21. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (4) și (5) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, respectiv principiul legalității, art. 73 alin. (3) lit. j) și l) potrivit cărora prin lege organică se reglementează statutul funcționarilor publici, respectiv organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi, art. 124 alin. (3) potrivit cărora judecătorii sunt independenți și se supun numai legii și art. 125 alin. (1) care consacră inamovibilitatea judecătorilor.22. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că este necesar să analizeze, pentru început, condiția de admisibilitate constând în existența legăturii cu cauza în cadrul căreia a fost ridicată. Sub acest aspect, Curtea observă că autoarea acesteia a solicitat, în principal, anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 8 septembrie 2005, și, în subsidiar, doar a prevederilor art. 18 alin. (2) din acesta, care prevăd că relațiile judecătorilor și procurorilor în cadrul colectivelor din care fac parte trebuie să fie bazate pe respect și bună-credință, indiferent de vechimea în profesie și de funcția acestora, iar judecătorii și procurorii nu își pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională și morală a colegilor lor. Prin urmare, art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 teza întâi, potrivit căruia Plenul Consiliului Superior al Magistraturii adoptă Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, are legătură cu cauza.23. Și în ce privește prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 referitoare la soluționarea, de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a contestațiilor împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepția celor date în materie disciplinară, Curtea constată că sunt, de asemenea, incidente în cauză. Aceasta, cu toate că excepția de neconstituționalitate nu a fost ridicată într-un litigiu care să vizeze procedura contestării acestor hotărâri, respectiv contestația care poate fi introdusă în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție împotriva soluțiilor date de Plenul Consiliului. Totuși, textul de lege amintit este incident în cauză, întrucât obiectul litigiului îl reprezintă - printre altele - anularea în contencios administrativ a art. 36^2 alin. (6) și (7) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, care prevede că hotărârea secției Consiliului dată cu privire la sesizările referitoare la încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor poate fi atacată cu contestație la Plen, în termen de 5 zile de la comunicare, iar hotărârea Plenului poate fi atacată cu recurs la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție [în prezent, potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție].24. În ce privește celelalte texte de lege criticate sub aspectul neconstituționalității, Curtea observă că acestea vizează aspecte organizatorice privitoare la Inspecția Judiciară. Astfel, art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 se referă la conducerea Inspecției Judiciare și modul de numire a inspectorului-șef și a inspectorului-șef adjunct, art. 66 alin. (2) are în vedere structura și organizarea internă a Inspecției Judiciare, art. 70 alin. (1) detaliază procedura de numire în funcție a inspectorilor din cadrul Inspecției Judiciare, iar art. 72 alin. (2) prevede interdicția pentru inspectorii judiciari de a efectua cercetarea disciplinară sau orice alte lucrări care privesc judecători sau procurori din cadrul instanțelor ori parchetelor unde inspectorul a funcționat. Obiectul litigiului în soluționarea căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate îl reprezintă și anularea art. 10 alin. (6) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 29 noiembrie 2012, potrivit căruia sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare se realizează pe baza procesului-verbal întocmit de inspectorul-șef sau a procesului-verbal întocmit de inspectorul judiciar și avizat de șeful direcției corespunzătoare și de inspectorul-șef. Având în vedere cele arătate, prevederile menționate nu au legătură cu cauza. Mai mult, excepția apare și ca nemotivată, întrucât, în esență, critica de neconstituționalitate formulată de autoarea excepției cu privire la aceste texte de lege constă în faptul că un inspector judiciar care este procuror poate să efectueze un act într-o procedură disciplinară, deontologică, de verificare a bunei reputații, de verificare a respectării independenței și prestigiului profesional sau de orice altă natură privind un judecător. Curtea constată că o astfel de critică este irelevantă în contextul conținutului normativ mai sus prezentat al textelor în discuție, neexistând o legătură logică între argumentele prezentate de autoarea excepției în susținerea pretinsei neconstituționalități și domeniul de reglementare al textelor supuse controlului de constituționalitate. În schimb, singurul text referitor la Inspecția Judiciară care poate fi analizat prin prisma criticii invocate este art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, potrivit căruia Inspecția Judiciară acționează potrivit principiului independenței operaționale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiți în condițiile legii, atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate.25. Pe fondul excepției de neconstituționalitate, Curtea reține, în ce privește prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, că autoarea acesteia susține, în esență, că sunt neconstituționale, întrucât contestațiile împotriva hotărârilor Secției pentru judecători privind drepturile și cariera acestora sunt soluționate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în componența căruia intră nu doar judecători, ci și procurori, ministrul justiției și reprezentanți ai societății civile, adică persoane care nu au un statut egal cu al judecătorilor, caracterizat prin independență, imparțialitate și inamovibilitate.26. Potrivit textului de lege criticat, care face parte din secțiunea a 2-a - „Atribuțiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii“ a capitolului IV - „Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii“, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii soluționează contestațiile formulate de judecători și procurori împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepția celor date în materie disciplinară.27. Consiliul Superior al Magistraturii este reglementat în secțiunea a 3-a (art. 133 și art. 134) din capitolul VI - Autoritatea judecătorească al titlului III - Autoritățile publice din Constituție. Potrivit art. 133 alin. (1) din Constituție și art. 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, acesta „este garantul independenței justiției“, iar, potrivit art. 134 alin. (2) din Constituție, „îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare“ a judecătorilor și procurorilor.28. Referitor la natura juridică a Consiliului Superior al Magistraturii, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a constatat că acesta este o autoritate fundamentală a statului și că, în componența sa, reflectă structura autorității judecătorești și asigură legătura cu societatea civilă (deciziile nr. 53 și nr. 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011). Curtea a mai reținut că, potrivit Constituției și Legii nr. 304/2004, Consiliul Superior al Magistraturii nu este instanță judecătorească ce realizează justiția, ci este autoritatea publică judecătorească - garant al independenței justiției (a se vedea în acest sens Decizia nr. 22 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 9 martie 2012).29. Structura Consiliului Superior al Magistraturii este prevăzută de dispozițiile art. 133 alin. (2) din Constituție și art. 3 din Legea nr. 317/2004, care stabilesc că acesta este alcătuit din 19 membri, dintre care 9 judecători și 5 procurori, care compun cele două secții ale Consiliului, una pentru judecători și una pentru procurori, 2 reprezentanți ai societății civile, ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Așadar, Consiliul este format din 3 categorii de membri: magistrați aleși în adunările generale ale magistraților, reprezentanți ai societății civile desemnați de Senat și membri de drept, respectiv ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă această instanță.30. Referitor la componența Consiliului Superior al Magistraturii, prin Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011, Curtea a observat că legiuitorul constituant originar a optat pentru includerea în componența Consiliului Superior al Magistraturii și a unor membri care nu sunt magistrați de profesie, dar care reprezintă societatea civilă, sunt specialiști în domeniul dreptului și se bucură de înaltă reputație profesională și morală. Curtea a constatat că îndeplinirea rolului constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii, acela de garant al independenței justiției, precum și a principalelor atribuții care privesc cariera și răspunderea disciplinară a magistraților, presupune ca judecătorii și procurorii să aibă o pondere corespunzătoare imperativului constituțional consacrat de art. 133 alin. (1). Așa fiind, în virtutea atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, componența acestui organism trebuie să reflecte specificitatea acestei activități, calitatea de magistrați a membrilor - așa cum o impune însăși titulatura acestui organism suprem de reprezentare -, care cunosc în mod direct implicațiile activității desfășurate de această categorie profesională, fiind definitorie pentru hotărârile pe care le adoptă Consiliul.31. Cu privire la pretinsa lipsă de independență și imparțialitate a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că acesta poate fi garantul independenței justiției numai dacă, în realizarea acestei competențe, el își îndeplinește în mod independent și imparțial atribuțiile stabilite prin lege. Iar factorii ce asigură independența și imparțialitatea acestui organ de jurisdicție îi constituie modul de desemnare a membrilor săi, durata mandatului și inamovibilitatea membrilor în cursul mandatului, precum și existența unei protecții adecvate împotriva presiunilor exterioare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 518 din 31 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 15 august 2007, Decizia nr. 779 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, și Decizia nr. 1.556 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 6 februarie 2012). Referitor la această ultimă condiție, Curtea Constituțională a decis că, în activitatea individuală, membrul Consiliului trebuie să se bucure de o reală libertate de gândire, expresie și acțiune, astfel încât să-și exercite mandatul în mod eficient. El nu poate fi expus unor eventuale presiuni, afectând independența, libertatea și siguranța în exercitarea drepturilor și a obligațiilor care îi revin potrivit Constituției și legilor (Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 22 aprilie 2013).32. Nu în ultimul rând, Curtea reține că posibilitatea contestării, pentru orice motiv, a hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, asigură toate garanțiile dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzei de către o instanță independentă și imparțială, garanții prevăzute de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenție.33. În concluzie, Curtea constată că prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora Plenul Consiliului Superior al Magistraturii soluționează contestațiile formulate de judecători și procurori împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepția celor date în materie disciplinară - nu contravin dispozițiilor art. 124 alin. (3) și art. 125 alin. (1) din Constituție.34. În ce privește prevederile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, partea „adoptă Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor“, și cele ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, partea „să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor“, se susține că încalcă dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5) și art. 73 alin. (3) lit. j) și l) din Constituție, în esență, pe considerentul că regulile deontologice fac parte din statutul judecătorilor, care au îndatorirea să le respecte, în caz contrar cariera lor profesională fiind influențată negativ. De aceea, nu pot fi adoptate decât prin lege organică, iar nu prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii.35. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, respectiv competența Consiliului Superior al Magistraturii de a adopta Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, Curtea constată că, în jurisprudența sa, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 23 februarie 2012, a statuat că nici Constituția și nici actele internaționale nu exclud posibilitatea ca, „în considerarea statutului unor categorii de persoane, legiuitorul să impună acestora rigori specifice de conduită, care pot fi subsumate conceptului de «bună reputație». Referindu-se în acest sens la interpretarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale într-o cauză în care a fost chemată să decidă dacă a fost respectat un echilibru just între dreptul fundamental al individului la respectarea vieții private și libertatea de exprimare, pe de o parte, și interesul legitim al unui stat democratic de a veghea ca funcția publică să se conformeze scopurilor enunțate în art. 8 paragraful 2 și art. 10 paragraful 2 din Convenție, pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că deja a considerat legitim ca celor din funcții publice sau magistraților să li se impună, din cauza statutului lor, obligația de rezervă sau de discreție privind exprimarea în public a anumitor convingeri. Curtea a luat notă în acest context de faptul că «îndatoririle de ordin deontologic ale unui magistrat pot influența viața privată, în cazul în care magistratul, prin comportament - chiar din viața privată - aduce atingere imaginii sau reputației instituției judiciare» (Hotărârea din 19 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Ozpinar împotriva Turciei, paragraful 71). Având în vedere și jurisprudența menționată, Curtea reține că, în cazul magistraților, buna reputație constituie o condiție a încrederii publice în justiție și eficiența acesteia, fără de care nu poate fi concepută calitatea justiției și deplina aplicare a dispozițiilor constituționale care reglementează înfăptuirea sa. Astfel fiind, instituirea condiției bunei reputații, atât în ceea ce privește accederea în profesie, cât și pe toată durata activității de magistrat, este în concordanță cu exigențele impuse de prevederile art. 124 din Constituție, precum și de cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, necesitatea ca numirea și promovarea judecătorilor să se realizeze în considerarea meritelor acestora, care se referă nu doar la calificarea profesională, ci și la reputația lor, este subliniată în Raportul Comisiei de la Veneția asupra independenței sistemului judiciar Partea I: Independența judecătorilor - Veneția, 12-13 martie 2010. Un alt document cu aceeași valoare de recomandare, care statuează asupra acelorași principii, este Declarația privind etica judiciară, adoptată de Adunarea Generală a Rețelei Europene a Consiliilor Judiciare, în cadrul întâlnirii de la Londra, 2-4 iunie 2010, prin care s-a aprobat raportul intitulat «Etică judiciară - Principii, valori și calități», ca un corp de îndrumări pentru judecătorii europeni“.36. În schimb, Constituția nu impune ca normele de deontologie profesională să fie adoptate prin lege organică, întrucât conceptul de statut al magistraților [statut care, în accepțiunea art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție, trebuie adoptat prin lege organică, a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 474 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 3 august 2016, paragraful 28] se diferențiază de cel de deontologie a acestora. Astfel, dacă sub aspect material cele două concepte sunt foarte apropiate, în ceea ce privește aspectul funcțional ele se diferențiază vizibil: prima noțiune vizează organizarea oficială a profesiei date, în timp ce cea de-a doua tinde să asigure că în exercitarea atribuțiilor sale, dar și în cadrul vieții private, magistratul se comportă în conformitate cu obligațiile care îi incumbă și cu interesele corpului din care face parte, în condiții de natură a menține imaginea și integritatea profesiei. Deontologia este un instrument de autocontrol al corpului profesional, de responsabilizare, în timp ce statutul este o garanție pentru protecția drepturilor magistratului și un instrument de organizare, raționalizare și coordonare a profesiei. De asemenea, Curtea subliniază că regulile disciplinare vizează sancționarea sau răspunderea și nu se confundă cu normele de deontologie.37. Având în vedere că normele și principiile deontologice își au izvorul în preceptele morale și au cunoscut în timp o consacrare sub forma normelor juridice, entitatea cea mai bine plasată pentru a le formaliza este cea care are rolul de conducere/coordonare/apărare a intereselor corpului profesional. Astfel, stabilirea normelor de deontologie profesională ține de entitatea care reprezintă corpul profesional în cauză, ele neputând fi impuse prin lege, întrucât, în acest caz, s-ar ajunge la transformarea și identificarea acestora cu normele care reglementează o altfel de răspundere, cea disciplinară, distinctă de răspunderea/blamul profesional incident ca urmare a încălcării unei norme de deontologie profesională. Faptul că legiuitorul a optat, pe de o parte, în sensul reglementării obligației judecătorilor/procurorilor de a respecta Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, iar, pe de altă parte, în sensul stabilirii obligației garantului independenței justiției, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, de a adopta Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, nu relevă niciun fine de neconstituționalitate.38. Cu privire la evaluarea judecătorilor/procurorilor, Curtea reține că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, prevede că „Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și să participe la formarea profesională continuă“. De asemenea, potrivit art. 39 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, „Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competență profesională și de performanță judecătorii și procurorii sunt supuși la fiecare 3 ani unei evaluări privind eficiența, calitatea activității și integritatea, obligația de formare profesională continuă și absolvirea unor cursuri de specializare, iar în cazul judecătorilor și procurorilor numiți în funcții de conducere, și modul de îndeplinire a atribuțiilor manageriale“. Prin urmare, unul dintre elementele ce trebuie luate în considerare pentru aprecierea îndeplinirii criteriilor de competență profesională și de performanță este integritatea.39. În sensul său comun, integritatea se definește ca fiind calitatea de a fi cinstit, onest, corect sau incoruptibil, iar dezvoltarea normativă a acestui concept de natură legală este realizată în Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 15 noiembrie 2016, care, la art. 6 alin. (1), prevede că „Integritatea judecătorilor se apreciază în funcție de următorul indicator: încălcări ale Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, stabilite prin hotărâri definitive ale Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii; sancțiuni disciplinare rămase definitive în perioada supusă evaluării; pronunțarea față de judecătorul evaluat a unor soluții de renunțare la urmărirea penală, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de condamnare, pentru care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a propus eliberarea din funcție, în condițiile legii“. Stabilirea unui atare criteriu de apreciere al integrității, obiectiv în sine, ține de opțiunea Consiliului Superior al Magistraturii.40. În acest context normativ, autorii excepției de neconstituționalitate sunt nemulțumiți de faptul că integritatea judecătorilor se apreciază în funcție de încălcările aduse Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, aspect stabilit însă printr-o normă infralegală, respectiv Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007, și de aici deduc că acest cod ar fi trebuit adoptat sub forma unui act de reglementare primară. Cu privire la acest aspect, Curtea reține că Legea nr. 303/2004, lege organică, este cea care reglementează integritatea ca fiind unul dintre criteriile în funcție de care se evaluează competența profesională și performanța judecătorului/procurorului. Prin urmare, acest criteriu este de rang legal, care nu implică nicio dificultate de înțelegere în privința destinatarului legii, mai ales că acesta este judecător/procuror. Curtea reține că ceea ce prevede legea este ca integritatea să fie evaluată, iar faptul că Consiliul Superior al Magistraturii a prevăzut într-un regulament criterii pentru evaluarea integrității care țin de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor nu înseamnă că acest cod trebuie adoptat prin lege. De asemenea, Curtea observă că, în lipsa sa, evaluarea integrității s-ar realiza în conformitate cu criterii care nu ar fi formalizate într-un act juridic și ar fi realizată în funcție de criterii mai mult sau mai puțin subiective/obiective. De aceea, reglementarea unui sistem de recompensare și promovare în privința magistraților care se comportă potrivit exigențelor funcției dobândite și de sancționare a celor care încalcă aceste exigențe prin aplicarea unor sancțiuni profesionale, și nu disciplinare, este necesară pentru atingerea a ceea ce se numește responsabilitate profesională.41. Cu privire la importanța normelor de deontologie profesională, Curtea reține preambulul documentului, intitulat „Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară“ (Proiectul de la Bangalore al Codului de conduită judiciară - 2001, adoptat de Grupul judiciar de întărire a integrității magistraților, astfel cum a fost revăzut la masa rotundă a președinților de tribunal, care a avut loc la Palatul Păcii din Haga, 25-26 noiembrie 2002), în care se subliniază că încrederea publicului în sistemul de justiție, în autoritatea morală și în integritatea judecătorilor este de maximă importanță într-o societate democratică modernă, că este esențial ca judecătorii, fiecare, individual, și toți, în colectiv, să respecte și să onoreze funcția judiciară ca fiind un mandat public și să se străduiască în a spori și a menține încrederea publicului în sistemul judiciar și că principala responsabilitate de a promova și a menține standardele înalte ale conduitei judiciare revine în primul rând corpului judiciar din fiecare țară. Cu privire la valoarea 3, integritatea, se arată că este esențială pentru îndeplinirea adecvată a funcției judiciare. Judecătorul trebuie să se asigure că în ochii unui observator rezonabil conduita sa este ireproșabilă. Atitudinea și conduita unui judecător trebuie să reafirme încrederea publicului în integritatea corpului judiciar. Justiția nu doar trebuie făcută, trebuie să se și vadă că s-a făcut justiție.42. Nu în ultimul rând, Curtea constată că, prin Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2016, paragraful 28, a stabilit că normele cuprinse în Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu referire la evaluarea polițistului, sunt lacunare, de vreme ce „reguli substanțiale, esențiale în materia evaluării, precum: stabilirea reprezentanților instituției angajatoare care efectuează evaluarea, precizarea criteriilor de evaluare a activității și conduitei polițistului, comunicarea rezultatului evaluării și posibilitatea de contestare a acestuia nu sunt reglementate prin lege“. În consecință, prin decizia antereferită, Curtea a reținut că doar regulile substanțiale, esențiale în materia evaluării trebuie înscrise în lege, cu indicarea criteriilor de evaluare. Dar această observație, raportată la situația judecătorilor/procurorilor, vizează deja un text al unei alte legi, respectiv art. 39 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, text care nu face obiectul excepției de neconstituționalitate. Faptul că legea antereferită stabilește că promovarea în funcție se realizează având în vedere raportul de evaluare [art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004], care este întocmit și prin raportare la un criteriu ce ține de integritatea magistratului [art. 39 alin. (1) din Legea nr. 303/2004], criteriu care se valorizează în funcție de încălcările aduse Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor [art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor], cod adoptat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii [art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004] nu pune în discuție constituționalitatea competenței Consiliului Superior al Magistraturii de a adopta acest cod, respectiv a dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.43. Din cele de mai sus, Curtea reține că Consiliul Superior al Magistraturii are competența de a adopta norme de deontologie profesională, în calitatea sa de garant al independenței justiției, de reprezentant al corpului profesional al magistraților; de asemenea, Curtea constată că aceste norme stabilesc exigențe privind conduita profesională a magistraților, și nu garanții acordate de legiuitor acestora; or, întrucât ansamblul acestor garanții structurează și formează statutul magistraților în sensul art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție, legiuitorul are obligația constituțională de a le reglementa numai pe acestea prin lege organică. În consecință, Curtea reține că adoptarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor de către Consiliul Superior al Magistraturii nu este contrară art. 1 alin. (4) și art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție. În fine, dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. j) sau p) din Constituție nu sunt incidente în cauză, întrucât ipoteza lor normativă nu se referă la judecători sau procurori.44. În ce privește invocarea, în susținerea excepției de neconstituționalitate a unor decizii de admitere pronunțate în precedent, Curtea constată că acestea nu sunt relevante în soluționarea prezentei excepții. Ipoteza normativă analizată în cauza de față diferă esențial de situațiile examinate prin Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, referitoare la unele prevederi din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, sau Decizia nr. 803 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 18 ianuarie 2016, privitoare la dispozițiile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, în care elementul principal îl constituia răspunderea disciplinară a celor două categorii de funcționari publici vizați de deciziile menționate, pe când textul de lege criticat în cauză are în vedere regulile de deontologie profesională.45. În consecință, Curtea constată că adoptarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor de către Consiliul Superior al Magistraturii nu este contrară art. 1 alin. (4) și art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție. Consecutiv, în ce privește critica formulată referitor la art. 4 alin. (1) teza a patra din Legea nr. 303/2004, a cărui neconstituționalitate ar fi fost indusă „prin contaminare“ de la art. 38 alin. (1) teza întâi, potrivit susținerilor autoarei excepției, nu poate fi reținută, ca urmare a constatării concordanței dintre aceste din urmă prevederi legale și dispozițiile din Legea fundamentală invocate.46. În fine, cu privire la prevederile art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora Inspecția Judiciară acționează potrivit principiului independenței operaționale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiți în condițiile legii, atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate, se susține că ar fi neconstituționale în măsura în care se interpretează că un inspector judiciar (inclusiv cu funcții de conducere) care este procuror poate să efectueze un act într-o procedură disciplinară, deontologică, de verificare a bunei reputații, de verificare a respectării independenței și prestigiului profesional sau de orice altă natură privind un judecător.47. Curtea constată că nu poate reține nici această critică de neconstituționalitate, observând că o astfel de interpretare a fost exclusă prin prevederi normative subsecvente, care detaliază și explicitează dispozițiile supuse controlului de constituționalitate. Astfel, prin art. 16 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, aprobat prin Ordinul Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 24/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 9 octombrie 2012, s-a stabilit că, „În cadrul Direcției de inspecție judiciară pentru judecători funcționează inspectorii judiciari care au fost selectați dintre judecători“, în condițiile în care, potrivit art. 15 din același act normativ, „Direcția de inspecție judiciară pentru judecători are atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate a instanțelor, precum și cu privire la activitatea profesională și conduita judecătorilor (...)“. Totodată, art. 20 din același regulament prevede că „Direcția de inspecție judiciară pentru procurori are atribuții de analiză, verificare și control în domeniile specifice de activitate a parchetelor, precum și cu privire la activitatea profesională și conduita procurorilor (...)“, iar, în conformitate cu art. 21 alin. (1) din același regulament, „În cadrul Direcției de inspecție judiciară pentru procurori funcționează inspectorii judiciari care au fost selectați dintre procurori“. Prin urmare, criticile formulate de autoarea excepției sunt infirmate de realitatea normativă existentă, prin care s-a dat expresie relației logice implicate de textul criticat, în sensul că activitățile specifice Inspecției Judiciare vor fi realizate departajat pentru fiecare dintre cele două tipuri de magistrați, respectiv judecătorii și procurorii, de către inspectori judiciari provenind din același tip de categorie profesională cu persoana asupra căreia poartă exercitarea competențelor Inspecției Judiciare, după caz. Împrejurarea că, în speță, un inspector judiciar care este procuror a întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu a Inspecției Judiciare în vederea efectuării de verificări prealabile de natură disciplinară sau deontologică este o chestiune de aplicare a legii, a cărei apreciere ține de competența instanței de judecată.48. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    I. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 65 alin. (2), art. 66 alin. (2), art. 70 alin. (1) și art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Gabriela Baltag în Dosarul nr. 129/43/2016 al Curții de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.II. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că prevederile art. 36 alin. (2), art. 38 alin. (1) teza întâi și art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și cele ale art. 4 alin. (1) teza a patra din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 8 mai 2018.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Valentina Bărbățeanu
    -----