ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 82 din 4 decembrie 2012pentru modificarea și completarea unor acte normative privind evidența persoanelor, actele de identitate ale cetățenilor români, precum și actele de rezidență ale cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European rezidenți în România
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 12 decembrie 2012
Având în vedere că, potrivit Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, actul de identitate național are funcția de document de călătorie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, astfel încât se impune producerea unor acte de identitate sigure, în măsură să conducă la evitarea utilizării de documente de identitate false sau falsificate, fapt care s-a intensificat în ultimii ani,ținându-se seama de necesitatea sporirii gradului de siguranță al actului de identitate, relevată, inclusiv prin mass-media, și în situații care priveau derularea unor tranzacții imobiliare ilicite ori din domeniul traficului de persoane sau al migrației ilegale,în baza necesității alinierii la inițiativele europene în materia evidenței persoanelor și a e-serviciilor, respectiv preocupările de interconectare a sistemelor referitoare la identitatea electronică, pentru crearea premiselor necesare introducerii și compatibilizării soluțiilor de e-administrație, în concordanță cu obiectivele care se subscriu proiectului european la scară largă, STORK (Secure idenTity acrOss boRders linKed), care își propune să implementeze recunoașterea la scară europeană a identității electronice, ceea ce va permite întreprinderilor, cetățenilor și funcționarilor din administrațiile publice să își utilizeze, în oricare dintre statele membre, identitatea electronică atribuită la nivel național,ținând seama de evaluarea activității desfășurate de Ministerul Administrației și Internelor în anul 2011, capitolul VIII "Priorități ale M.A.I. pentru anul 2012", care prevede implementarea proiectului cărții electronice de identitate,ținând cont de obligațiile asumate de către România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, sub sancțiunea declanșării procedurii privind neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de introducere în cursul anului 2012 a elementelor biometrice de identificare în permisele de mic trafic de frontieră,având în vedere faptul că Centrul Național Unic de Personalizare a Pașapoartelor Electronice, care funcționează la Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, deține echipamentele și tehnologia necesare personalizării permiselor de mic trafic de frontieră cu elemente biometrice de identificare,în conformitate cu prevederile pct. 7 din Decizia Comisiei C (2009) 3.770 din 20 mai 2009 de modificare a specificațiilor tehnice pentru modelul uniform de permis de ședere pentru resortisanții țărilor terțe,pentru respectarea dreptului de vot al persoanelor private de libertate, luând în considerare numărul mare de persoane private de libertate care nu își pot exprima dreptul de vot în lipsa unor documente de identitate valabile, precum și în vederea interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor legale cu referire la scutirea taxelor pentru producerea și eliberarea documentelor de identitate,ținând seama de faptul că aceste elemente constituie situații extraordinare vizând interesul cetățenilor care circulă în regim de mic trafic de frontieră și contribuie la îndeplinirea obligațiilor asumate de România,având în vedere faptul că neadoptarea acestor măsuri imediate și a reglementărilor de implementare a acestora, prin ordonanță de urgență, ar genera disfuncționalități majore cu efecte negative asupra evidenței cetățenilor români și securității documentelor de identitate, precum și în utilizarea eficientă a resurselor umane și financiare din sistemul de evidență a populației,în considerarea faptului că aceste elemente cu impact major în evidența populației vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. + Articolul IOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 12 octombrie 2011, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 2, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins: + Articolul 2(1) Evidența cetățenilor români reprezintă un sistem național de înregistrare și actualizare a datelor cu caracter personal ale acestora, necesar cunoașterii numărului, structurii și mișcării populației pe teritoriul țării și furnizării de date în interesul cetățenilor, al statului și al instituțiilor publice.(2) Evidența cetățenilor români cu domiciliul în România se ține după principiul locului de domiciliu al acestora de către Ministerul Administrației și Internelor, prin Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, denumită în continuare D.E.P.A.B.D., împreună cu serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor organizate potrivit legii.2. La articolul 2, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) Activitatea de evidență a cetățenilor români, precum și cea privind eliberarea actelor de identitate ale cetățenilor români se realizează în mod unitar și sunt coordonate de D.E.P.A.B.D., la nivel central, și de către serviciile publice comunitare județene de evidență a persoanelor, la nivel județean.3. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 3(1) Integrarea și administrarea bazelor de date privind evidența persoanelor, a actelor de stare civilă, a cărților de identitate, a cărților electronice de identitate, a cărților de identitate provizorii, a cărților de alegător și a celorlalte documente necesare persoanei în relațiile cu statul se realizează de D.E.P.A.B.D.(2) D.E.P.A.B.D. administrează Sistemul național informatic de evidență a persoanelor, denumit în continuare S.N.I.E.P.(3) S.N.I.E.P. reprezintă ansamblul activităților desfășurate cu mijloace informatice pentru ținerea evidenței persoanelor, producerea, emiterea și evidența actelor de stare civilă, a cărților de identitate, a cărților electronice de identitate, a cărților de identitate provizorii, a cărților de alegător și a altor documente necesare persoanei în relațiile cu statul.4. Articolul 4 se abrogă.5. Articolul 5 se abrogă.6. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 6(1) În vederea realizării evidenței cetățenilor români, fiecărei persoane fizice i se atribuie, începând de la naștere, un cod numeric personal, denumit în continuare C.N.P., care se înscrie în actele și certificatele de stare civilă și se preia în celelalte acte cu caracter oficial, emise pe numele persoanei respective, precum și în Registrul național de evidență a persoanelor, denumit în continuare R.N.E.P.(2) C.N.P. reprezintă un număr semnificativ ce individualizează în mod unic o persoană fizică și constituie un instrument de verificare a datelor de stare civilă ale acesteia și de identificare în anumite sisteme informatice de către persoanele autorizate.(3) C.N.P. sunt generate și administrate prin mijloace informatice de D.E.P.A.B.D., care emite și distribuie anual către serviciile publice comunitare județene de evidență a persoanelor, Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al Municipiului București și Departamentul consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe listele conținând codurile numerice personale precalculate pentru anul în curs.(4) Pentru situații de excepție, la solicitarea instituțiilor publice prevăzute la alin. (3), D.E.P.A.B.D. generează C.N.P. suplimentare.(5) Atribuirea C.N.P. se face, în țară, de serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor sau, acolo unde acestea nu există ori nu funcționează, de autoritățile executive ale unităților administrativ-teritoriale, iar în străinătate, de Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României, în baza listelor prevăzute la alin. (3) sau, după caz, alin. (4).(6) Gestionarea și verificarea atribuirii C.N.P. revin serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, sub coordonarea D.E.P.A.B.D.7. Titlul capitolului II se modifică și va avea următorul cuprins:CAPITOLUL IIOrganizarea și administrarea R.N.E.P.8. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 7(1) R.N.E.P. este componenta principală a S.N.I.E.P. și reprezintă ansamblul datelor cu caracter personal ale cetățenilor români, rezultate în urma prelucrării automate, într-o concepție unitară, pentru scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1).(2) R.N.E.P. este organizat pe 3 niveluri - central, județean și local - și funcționează în sistem deschis, servind ca suport unic pentru furnizarea de date, în condițiile legii, pentru toate sistemele informatice ale instituțiilor și autorităților publice care prelucrează date nominale privind persoana fizică. (la 22-07-2013, Alineatul (2) din Articolul 7 , Punctul 8. , Articolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (3) Componenta informatizată a R.N.E.P. este organizată pe un singur nivel - central.(4) Conținutul R.N.E.P. se stabilește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administrației și Internelor.9. Articolul 8 se abrogă.10. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 9(1) Cetățenii români sunt înregistrați în R.N.E.P. pe baza datelor de stare civilă din actele de naștere.(2) Introducerea, actualizarea, exploatarea și valorificarea datelor din R.N.E.P. se realizează de D.E.P.A.B.D. și de serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor.(3) Actualizarea datelor din R.N.E.P. se realizează pe baza documentelor prezentate de persoana interesată sau comunicate de autorități, potrivit atribuțiilor ce le revin, în situațiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.(4) Autoritățile prevăzute la alin. (3) sunt:a) Ministerul Afacerilor Externe, pentru evenimentele de stare civilă intervenite în străinătate;b) Autoritatea Națională pentru Cetățenie, pentru cei care dobândesc sau pierd cetățenia română;c) organele judiciare, pentru persoanele față de care s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor electorale, interzicerea prezenței sau părăsirii localității, precum și pentru persoanele puse sub interdicție;d) instanțele judecătorești, notarii publici și ofițerii de stare civilă, pentru modificări intervenite ca urmare a divorțului;e) Direcția Generală de Pașapoarte, pentru cei care dobândesc sau dețin statutul de cetățean român cu domiciliul în străinătate;f) structurile de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor sau din cadrul primăriilor, acolo unde nu funcționează servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor, pentru modificările intervenite în statutul civil al persoanelor fizice. (la 22-07-2013, Alineatul (4) din Articolul 9 , Punctul 10. , Articolul I a fost completat de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) 11. La articolul 10, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Beneficiarii datelor cu caracter personal furnizate din R.N.E.P. sunt obligați să utilizeze aceste date numai pentru destinația stabilită și să asigure protecția acestora, în condițiile legii.12. Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 11(1) Furnizarea sau verificarea unor date cu caracter personal din R.N.E.P. se face la cererea persoanelor fizice sau a persoanelor juridice, în condițiile stabilite de lege.(2) Furnizarea sau verificarea unor date cu caracter personal din R.N.E.P. se face în condițiile stabilite de lege, în cadrul unor acțiuni de interes public sau în vederea îndeplinirii unor obligații legale, cu plata corespunzătoare a taxelor prevăzute de lege, în baza unui contract încheiat între Ministerul Administrației și Internelor, prin D.E.P.A.B.D., și beneficiar.(3) De la plata taxelor prevăzute la alin. (2) se exceptează furnizarea sau verificarea unor date cu caracter personal din R.N.E.P. solicitată de:a) instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale și justiției;b) instituțiile publice cu atribuții în domeniul realizării creanțelor bugetare prin modalitățile de executare silită prevăzute de lege;c) Casa Națională de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări de sănătate județene și a municipiului București și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești; (la 22-07-2013, Litera c) din Alineatul (3) , Articolul 11 , Punctul 12. , Articolul I a fost modificată de Punctul 3, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) d) Ministerul Sănătății, autoritățile de sănătate publică județene și a municipiului București și spitalele județene, municipale, orășenești și comunale;e) Ministerul Finanțelor Publice și structurile subordonate acestuia, în scopul urmăririi impozitului pe venit datorat de persoanele fizice;f) Ministerul Afacerilor Externe și structurile subordonate acestuia;g) instituțiile cu atribuții în domeniul asistenței sociale și protecției copilului și al ocrotirii sociale a persoanelor vârstnice; (la 22-07-2013, Litera g) din Alineatul (3) , Articolul 11 , Punctul 12. , Articolul I a fost modificată de Punctul 3, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) h) poliția locală;i) alte persoane juridice, în condițiile prevăzute de lege.(4) În situația prevăzută la alin. (3), furnizarea sau verificarea unor date cu caracter personal se face în baza unui protocol încheiat între Ministerul Administrației și Internelor, prin D.E.P.A.B.D., și persoanele juridice enumerate.(5) Contractul prevăzut la alin. (2) și protocolul prevăzut la alin. (4) trebuie să conțină în mod obligatoriu destinația datelor, volumul și structura acestora, suportul pe care se livrează și măsurile de protecție și securitate a datelor prevăzute de lege.(6) Furnizarea sau verificarea unor date cu caracter personal din R.N.E.P. se realizează de:a) D.E.P.A.B.D. sau de structurile sale teritoriale, la solicitarea scrisă adresată acestora;b) serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, la solicitarea scrisă adresată acestora de către autoritățile publice locale sau de către persoanele fizice și juridice în condițiile prevăzute de lege. (la 22-07-2013, Litera b) din Alineatul (6) , Articolul 11 , Punctul 12. , Articolul I a fost modificată de Punctul 4, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) 13. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 12(1) Începând cu vârsta de 14 ani, cetățenilor români li se eliberează acte de identitate.(2) În termen de 15 zile de la împlinirea vârstei prevăzute la alin. (1), cetățenii români sunt obligați să solicite eliberarea actului de identitate. (la 22-07-2013, Alineatul (2) din Articolul 12 , Punctul 13. , Articolul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (3) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin act de identitate se înțelege cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie și buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate.14. Articolul 13 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 13(1) Actul de identitate face dovada identității, a cetățeniei române, a adresei de domiciliu și, după caz, a adresei de reședință.(2) În condițiile Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, cartea de identitate și cartea electronică de identitate constituie document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene.(2^1) Cartea de identitate și cartea electronică de identitate permit titularului utilizarea acestora ca și card național de asigurări sociale de sănătate, în condițiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentei ordonanțe de urgență. (la 22-07-2013, Articolul 13 din Punctul 14. , Articolul I a fost completat de Punctul 6, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (3) Cartea electronică de identitate permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne sau sisteme informatice terțe ale administrației publice, stabilite prin hotărâre a Guvernului, precum și utilizarea semnăturii electronice extinse bazate pe certificat calificat, în condițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică și ale prezentei ordonanțe de urgență. (la 22-07-2013, Alineatul (3) din Articolul 13 , Punctul 14. , Articolul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (3^1) Prin autentificare se înțelege procedura prin care i se permite unei persoane ce posedă un anumit set de date create în acest scop să aibă acces la un sistem informatic. (la 22-07-2013, Articolul 13 din Punctul 14. , Articolul I a fost completat de Punctul 8, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (4) În cazul minorului căruia nu i s-a eliberat primul act de identitate, dovada identității se face cu certificatul de naștere. Dovada cetățeniei acestuia se face cu certificatul de naștere însoțit de actul de identitate sau pașaportul unuia dintre părinți.15. Articolul 14 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 14(1) Actul de identitate se eliberează de către serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu sau reședință a persoanei fizice, pe baza cererii acesteia sau a reprezentantului său legal.(2) Cetățenii români cu domiciliul în România aflați temporar în străinătate pot depune cerere pentru eliberarea actului de identitate:a) la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din străinătate, în cazul în care, din motive obiective, nu se pot deplasa la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu sau reședință, cu excepția cererii pentru eliberarea cărții de identitate provizorie;b) la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, prin împuternicit, pe bază de procură specială autentificată la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din țara respectivă, cu excepția cererii pentru eliberarea cărții electronice de identitate prevăzute la art. 17 alin. (6) lit. a).(3) Primul act de identitate nu se eliberează pe bază de procură specială.(4) În cazul minorului care la împlinirea vârstei de 14 ani se află, în condițiile legii, în centre specializate aflate sub autoritatea serviciilor publice de asistență socială, actul de identitate se eliberează, prin grija acestor servicii, de către serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor din raza teritorială de competență.(5) Minorul depune cererea pentru eliberarea actului de identitate, însoțit de unul dintre părinți sau, după caz, de reprezentantul său legal, de persoana desemnată din cadrul centrului specializat aflat sub autoritatea serviciului public de asistență socială sau de persoana căreia i-a fost încredințat în plasament.(6) Pentru testarea și urmărirea funcționării aplicațiilor informatice, pentru soluționarea unor cazuri deosebite, precum și pentru sprijinirea activității specifice a structurilor cu atribuții în domeniul ordinii publice și siguranței naționale, actele de identitate se eliberează și de către D.E.P.A.B.D., de către serviciile publice comunitare județene de evidență a persoanelor, respectiv al municipiului București.16. Articolul 15 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 15(1) Cererea pentru eliberarea actului de identitate reprezintă un formular-tip care conține datele cu caracter personal ale solicitantului și informațiile stabilite de lege pentru constituirea și actualizarea R.N.E.P.(2) Cererea prevăzută la alin. (1) se semnează de solicitant în prezența lucrătorului serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, a reprezentantului misiunii diplomatice sau al oficiului consular și trebuie să fie însoțită de documentele care, potrivit legii, fac dovada numelui de familie și a prenumelui, datei de naștere, statutului civil, cetățeniei române, adresei de domiciliu și, după caz, adresei de reședință. (la 22-07-2013, Alineatul (2) din Articolul 15 , Punctul 16. , Articolul I a fost modificat de Punctul 9, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (3) Cererile care privesc eliberarea unui nou act de identitate trebuie însoțite numai de documentele care, potrivit legii, fac dovada adresei de domiciliu și, după caz, a adresei de reședință, cu excepția situației în care:a) au intervenit modificări ale datelor privind numele de familie și prenumele, data de naștere, statutul civil și cetățenia română, când se prezintă și documentele care atestă aceste modificări; (la 22-07-2013, Litera a) din Alineatul (3) , Articolul 15 , Punctul 16. , Articolul I a fost modificată de Punctul 10, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) b) solicitantul este titular al unei cărți de identitate provizorii sau al unui buletin de identitate, când se prezintă toate documentele prevăzute la alin. (2).(4) În cazul pierderii, furtului, distrugerii sau al deteriorării actelor de identitate, solicitantul trebuie să prezinte un alt document oficial, cu fotografie de dată recentă, pentru certificarea identității. Atunci când persoana nu deține un astfel de document ori în situația în care se constată diferențe între fizionomia solicitantului și documentele prezentate sau informațiile din R.N.E.P., se solicită verificarea identității de către structura teritorială a poliției.(5) Termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este de până la 30 de zile de la data înregistrării cererii la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor. În situații deosebite, termenul poate fi prelungit cu cel mult 15 zile de către șeful serviciului public comunitar de evidență a persoanelor.17. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 16(1) Cartea de identitate se eliberează:a) cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani;b) cu valabilitate de 7 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani;c) cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 25 de ani;d) cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 55 de ani.(2) De la data punerii în circulație a cărții electronice de identitate, cartea de identitate și cartea electronică de identitate se eliberează:a) cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani;b) cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani, cu excepția cărții electronice de identitate prevăzute la art. 17 alin. (6) lit. a), care se eliberează cu termen de valabilitate de 5 ani. (la 22-07-2013, Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 16 , Punctul 17. , Articolul I a fost modificată de Punctul 11, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (3) De la data punerii în circulație a cărții electronice de identitate, cetățenii români pot opta pentru eliberarea:a) unei cărți de identitate;b) unei cărți electronice de identitate, în una dintre variantele prevăzute la art. 17 alin. (6). (la 22-07-2013, Articolul 16 din Punctul 17. , Articolul I a fost completat de Punctul 12, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) 18. Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 17(1) Cartea de identitate conține date în format tipărit sau în format inscripționat prin tehnici speciale, date aferente cardului național de asigurări sociale de sănătate, stabilite la art. 331 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, înscrise în mediu de stocare, precum și elemente de particularizare și de siguranță. (la 22-07-2013, Alineatul (1) din Articolul 17 , Punctul 18. , Articolul I a fost modificat de Punctul 13, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (1^1) În mediul de stocare prevăzut la alin. (1), care asigură funcționalitatea cărții de identitate ca și card național de asigurări sociale de sănătate, se înscriu exclusiv datele aferente cardului național de asigurări sociale de sănătate, stabilite la art. 331 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare. (la 22-07-2013, Articolul 17 din Punctul 18. , Articolul I a fost completat de Punctul 14, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (1^2) Datele aferente cardului național de asigurări sociale de sănătate stabilite la art. 331 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, înscrise în mediul de stocare a cărții de identitate, pot fi accesate și utilizate doar de persoanele abilitate conform Legii nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, și actelor normative subsecvente acesteia. (la 22-07-2013, Articolul 17 din Punctul 18. , Articolul I a fost completat de Punctul 14, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (1^3) Datele biometrice nu pot fi accesate de persoanele prevăzute la alin. (1^2). (la 22-07-2013, Articolul 17 din Punctul 18. , Articolul I a fost completat de Punctul 14, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (2) Datele cu caracter personal înscrise în cartea de identitate sunt:a) numele și prenumele titularului;b) sexul;c) cetățenia titularului;d) data și locul nașterii titularului;e) semnătura olografă a titularului;f) imaginea facială a titularului; (la 22-07-2013, Litera f) din Alineatul (2) , Articolul 17 , Punctul 18. , Articolul I a fost modificată de Punctul 15, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) g) C.N.P.;h) adresa de domiciliu a titularului.(3) În cazul incapabililor și al persoanelor infirme sau analfabete, semnătura olografă a titularului poate lipsi din conținutul cărții de identitate.(4) Cartea electronică de identitate conține date în format tipărit sau în format inscripționat prin tehnici speciale, date în format electronic, date aferente cardului național de asigurări sociale de sănătate, stabilite la art. 331 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și elemente de particularizare și de siguranță. (la 22-07-2013, Alineatul (4) din Articolul 17 , Punctul 18. , Articolul I a fost modificat de Punctul 16, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (5) Datele cu caracter personal care se înscriu în cartea electronică de identitate sunt cele prevăzute la alin. (2), cu aplicarea, după caz, a prevederilor alin. (3). În format electronic se înscriu:a) datele din formatul tipărit, cu excepția semnăturii olografe a titularului;b) prenumele părinților titularului;c) certificate și certificate calificate, astfel cum acestea sunt definite de Legea nr. 455/2001; (la 22-07-2013, Litera c) din Alineatul (5) , Articolul 17 , Punctul 18. , Articolul I a fost modificată de Punctul 17, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) d) date biometrice ale titularului, constând în imaginea facială și imaginile impresiunilor papilare a două degete;e) datele aferente cardului național de asigurări sociale de sănătate, stabilite la art. 331 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare. (la 22-07-2013, Alineatul (5) din Articolul 17 , Punctul 18. , Articolul I a fost completat de Punctul 18, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (5^1) Datele stabilite la art. 331 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, se înscriu în cartea de identitate și în cartea electronică de identitate, în mediu de stocare electronic, ulterior producerii acestora, în condițiile prevăzute de lege. (la 22-07-2013, Articolul 17 din Punctul 18. , Articolul I a fost completat de Punctul 19, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (6) La cererea solicitantului, cartea electronică de identitate se eliberează:a) cu toate datele prevăzute la alin. (5); saub) cu datele prevăzute la alin. (5), cu excepția imaginii impresiunilor papilare.19. După articolul 17 se introduc două noi articole, articolele 17^1 și 17^2, cu următorul cuprins: + Articolul 17^1(1) Certificatele și certificatele calificate se emit și se înscriu după cum urmează:a) certificatele, de către Ministerul Afacerilor Interne;b) certificatele calificate, de un furnizor de servicii de certificare, acreditat în condițiile Legii nr. 455/2001. (la 22-07-2013, Alineatul (1) din Articolul 17^1 , Punctul 19. , Articolul I a fost modificat de Punctul 20, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (1^1) Certificatul prevăzut la alin. (1) lit. a) poate fi utilizat numai în raport cu sistemele informatice ale Ministerului Afacerilor Interne și cu sisteme informatice terțe ale administrației publice stabilite prin hotărâre a Guvernului. (la 22-07-2013, Articolul 17^1 din Punctul 19. , Articolul I a fost completat de Punctul 21, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (2) Pentru autentificarea în sistemele informatice ale Ministerului Afacerilor Interne, nivelul de aplicabilitate și condițiile de utilizare a certificatelor prevăzute la alin. (1) lit. a) se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (la 22-07-2013, Alineatul (2) din Articolul 17^1 , Punctul 19. , Articolul I a fost modificat de Punctul 22, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (3) Certificatul calificat se înscrie în cartea electronică de identitate ulterior producerii acesteia, la solicitarea titularului. Certificatul calificat se poate elibera doar persoanelor având capacitate deplină de exercițiu. (la 22-07-2013, Alineatul (3) din Articolul 17^1 , Punctul 19. , Articolul I a fost modificat de Punctul 22, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) + Articolul 17^2(1) Imaginile impresiunilor papilare se colectează numai cu acordul expres al solicitantului cărții electronice de identitate sau, în cazul minorilor și al incapabililor, numai cu acordul expres al părinților sau, după caz, părintelui care exercită autoritatea părintească ori al reprezentantului legal.(2) Datele biometrice se colectează pentru a fi înscrise în cartea electronică de identitate numai în scopul verificării autenticității acesteia și identității titularului. (la 22-07-2013, Alineatul (2) din Articolul 17^2 , Punctul 19. , Articolul I a fost modificat de Punctul 23, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (3) Verificarea identității titularului cărții electronice de identitate se stabilește prin compararea directă a datelor biometrice preluate de la titularul acesteia, cu ocazia verificării, și a datelor înscrise în cartea electronică de identitate.(4) După personalizarea cărții electronice de identitate, respectiv a cărții de identitate și transmiterea acestora la autoritatea competentă să le elibereze, toate datele stocate în bazele de date de producție se șterg imediat prin procedură automată și ireversibilă. (la 22-07-2013, Alineatul (4) din Articolul 17^2 , Punctul 19. , Articolul I a fost modificat de Punctul 23, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (5) Imaginile impresiunilor papilare colectate pentru eliberarea cărții electronice de identitate și stocate în Sistemul național informatic de evidență a persoanelor se șterg prin procedură automată imediat după ridicarea cărții electronice de identitate sau, dacă nu a fost ridicată, cel târziu la împlinirea unui termen de 3 luni de la data programată pentru eliberarea acesteia. (la 22-07-2013, Alineatul (5) din Articolul 17^2 , Punctul 19. , Articolul I a fost modificat de Punctul 23, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (5^1) Procedurile de ștergere prevăzute la alin. (4) și (5) asigură imposibilitatea recuperării parțiale sau totale a datelor șterse. (la 22-07-2013, Articolul 17^2 din Punctul 19. , Articolul I a fost completat de Punctul 24, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (6) Procedurile de colectare a datelor biometrice pentru emiterea cărții electronice de identitate, precum și procedurile de ștergere a datelor prevăzute la alin. (4) și (5) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne. (la 22-07-2013, Alineatul (6) din Articolul 17^2 , Punctul 19. , Articolul I a fost modificat de Punctul 25, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) 20. Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 19(1) Serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor eliberează un nou act de identitate în următoarele cazuri:a) la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate care urmează a fi preschimbat;b) dacă s-a modificat numele sau prenumele titularului, data ori locul nașterii, iar în cazul titularului unei cărți electronice de identitate, și prenumele părinților;c) în cazul schimbării domiciliului;d) în cazul schimbării denumirii sau rangului localităților și străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înființării localităților sau străzilor;e) în cazul atribuirii unui nou C.N.P.;f) în cazul deteriorării actului de identitate;g) în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;h) când imaginea facială din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului; (la 22-07-2013, Litera h) din Alineatul (1) , Articolul 19 , Punctul 20. , Articolul I a fost modificată de Punctul 26, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) i) în cazul schimbării sexului;j) în cazul anulării;k) pentru preschimbarea actelor de identitate care nu se mai emit, dar sunt valabile.(2) Titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat să solicite eliberarea unui nou act de identitate, în condițiile art. 15 și 16, după cum urmează:a) cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puțin de 15 zile, în situația prevăzută la alin. (1) lit. a);b) în termen de 15 zile de la producerea uneia dintre situațiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-j);c) oricând, în situația prevăzută la alin. (1) lit. k).(3) Actul de identitate valabil rămâne în posesia titularului până la data înmânării noului document.21. Articolul 20 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 20(1) Cartea de identitate provizorie se eliberează în următoarele cazuri:a) când solicitantul nu prezintă toate documentele necesare pentru eliberarea cărții de identitate sau a cărții electronice de identitate;b) când, temporar, nu se poate realiza procedura preluării datelor biometrice;c) în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România;d) când se solicită eliberarea unei cărți electronice de identitate sau a unei cărți de identitate, în unul din cazurile prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. a), b), e), f), g), h), i) și j), la cererea cetățeanului. (la 22-07-2013, Litera d) din Alineatul (1) , Articolul 20 , Punctul 21. , Articolul I a fost modificată de Punctul 27, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (2) Termenul de valabilitate a cărții de identitate provizorie este diferențiat după cum urmează:a) de la o lună la un an, pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c);b) 45 de zile, pentru situația prevăzută la alin. (1) lit. d).(3) Prevederile art. 15 și 16 se aplică în mod corespunzător.22. Articolul 21 se abrogă.23. La articolul 24, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 24(1) Persoana care a găsit sau a intrat în mod fortuit în posesia unui act de identitate, indiferent cine este titularul acestuia, este obligată să îl depună ori să îl trimită, în termen de 24 de ore, la cel mai apropiat serviciu public comunitar de evidență a persoanelor sau la cea mai apropiată unitate de poliție.24. La articolul 27, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) În situația în care părinții minorului aflat, în condițiile legii, în centre specializate aflate sub autoritatea serviciilor publice de asistență socială nu sunt cunoscuți sau nu pot fi identificați, domiciliul minorului este la adresa centrului respectiv.25. Articolul 28 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 28(1) Dovada adresei de domiciliu se poate face cu:a) acte încheiate în condițiile de validitate prevăzute de legislația română în vigoare, privind titlul locativ;b) declarația scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau persoană juridică, de primire în spațiu, însoțită de unul dintre documentele prevăzute la lit. a) sau, după caz, la lit. d);c) declarația pe propria răspundere a solicitantului, însoțită de nota de verificare a polițistului de ordine publică, prin care se certifică existența unui imobil cu destinație de locuință și faptul că solicitantul locuiește efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la lit. a) și b);d) documentul eliberat de autoritatea administrației publice locale, din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul agricol, cu imobil cu destinație de locuință;e) actul de identitate al unuia dintre părinți sau al reprezentantului său legal ori actul de încredințare, însoțit, după caz, de unul din actele prevăzute la lit. a)-d), în cazul minorilor care solicită eliberarea unui act de identitate.(2) Declarația de primire în spațiu a găzduitorului prevăzută la alin. (1) lit. b) poate fi dată în fața lucrătorului din cadrul serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, a polițistului de siguranță publică, a notarului public ori a funcționarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României.(3) În cazul minorului și al persoanei puse sub interdicție, declarația pe propria răspundere prevăzută la alin. (1) lit. c) se dă și se semnează de către părintele sau, după caz, părinții care exercită autoritatea părintească sau de către reprezentanții lor legali.26. Articolul 29 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 29(1) Serviciul public comunitar de evidență a persoanelor pe raza căruia se află ultimul domiciliu înscris în actul de identitate al solicitantului este obligat să comunice la cererea cetățenilor români, în termen de 10 zile, datele referitoare la domiciliile avute de către persoana respectivă în România și orice mențiune privind starea civilă, aflate în evidența acestuia, începând cu data de 1 ianuarie 2000.(2) Pentru datele prevăzute la alin. (1), referitoare la perioada anterioară anului 2000, termenul de comunicare este de maximum 20 de zile.27. Articolul 31 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 31(1) Mențiunea privind stabilirea reședinței se înscrie la cererea persoanei fizice care locuiește mai mult de 15 zile la adresa la care are locuința secundară.(2) Mențiunea privind stabilirea reședinței se acordă pentru perioada solicitată, care nu poate fi mai mare de un an, și are valabilitate pe timpul cât persoana locuiește în mod efectiv la adresa declarată ca reședință. La expirarea acestui termen, persoana poate solicita înscrierea unei noi mențiuni privind stabilirea reședinței.28. La articolul 32 alineatul (2), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:(2) De la obligația de a solicita înscrierea în actul de identitate a reședinței sunt exceptate: (la 22-07-2013, Partea introductivă a Alineatului (2) din Articolul 32 , Punctul 28. , Articolul I a fost modificată de Punctul 28, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) 29. Articolul 33 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 33Mențiunea privind reședința se înscrie pe un document, denumit dovada de reședință, care va însoți cartea de identitate, cartea electronică de identitate și cartea de identitate provizorie. (la 22-07-2013, Articolul 33 din Punctul 29. , Articolul I a fost modificat de Punctul 29, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) 30. La articolul 41, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Pentru eliberarea actelor de identitate persoanelor reținute, arestate sau care execută o pedeapsă privativă de libertate în temeiul unei hotărâri judecătorești de condamnare, care nu posedă asemenea documente și care nu dispun de mijloace financiare, precum și persoanelor cu handicap și celor fără venituri, șeful serviciului public comunitar de evidență a persoanelor poate acorda scutire de la plata cheltuielilor de producere și eliberare a actelor de identitate.31. La articolul 43, literele a)-c) se modifică și vor avea următorul cuprins:a) nerespectarea dispozițiilor art. 14 alin. (4), art. 23 alin. (1), art. 24 și art. 38 alin. (4), cu amendă de la 25 lei la 50 lei;b) nerespectarea dispozițiilor art. 12 alin. (2), art. 18 alin. (1), art. 19 alin. (2), art. 39 și 40, cu amendă de la 40 lei la 80 lei;c) nerespectarea dispozițiilor art. 25, art. 34 alin. (2) și art. 36, cu amendă de la 75 lei la 150 lei.32. Articolul 44 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 44Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 43 lit. a)-c) și aplicarea sancțiunii contravenționale se fac de către persoane împuternicite din cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor și de către polițiști.33. Articolul 48 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 48Forma și conținutul actelor de identitate, ale dovezii de reședință și ale cărții de imobil se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.34. Articolul 49 se abrogă.35. Articolul 50 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 50(1) Resursele financiare pentru asigurarea materialelor necesare producerii documentelor prevăzute la art. 3 alin. (1) se prevăd de Ministerul Administrației și Internelor, anual, în mod distinct, în bugetul de venituri și cheltuieli al D.E.P.A.B.D., cu excepția situației când prin lege se dispune altfel.(2) Resursele financiare necesare achiziționării echipamentelor de calcul și programelor software licențiate, utilizate pentru producerea cărților de identitate și a cărților de alegător, precum și pentru încheierea și derularea contractelor de service la aceste echipamente, se prevăd de Ministerul Administrației și Internelor, anual, în mod distinct, în bugetul de venituri și cheltuieli al D.E.P.A.B.D., cu excepția situației când prin lege se dispune altfel.(3) Dotarea D.E.P.A.B.D. cu materialele necesare îndeplinirii atribuțiilor legale se realizează, prin grija Ministerului Administrației și Internelor, din producția internă și din import, cu excepția situației când prin lege se dispune altfel. + Articolul IIDispozițiile art. 20 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005, republicată, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică numai cărților de identitate și cărților electronice de identitate eliberate potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 69/2002 privind regimul juridic al cărții electronice de identitate, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență. (la 22-07-2013, Articolul II a fost modificat de Punctul 30, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) + Articolul IIIArticolul 6^1 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 29 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 6^1(1) Pentru scopurile prezentei legi, cartea de identitate și cartea electronică de identitate valabile constituie document de călătorie pe baza căruia cetățenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene.(2) Regimul juridic al cărții de identitate și al cărții electronice de identitate este cel prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu excepția situațiilor în care prezenta ordonanță de urgență dispune altfel. + Articolul IVDupă articolul 41 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 2 noiembrie 2011, se introduc patru noi articole, articolele 41^1-41^4, cu următorul cuprins: + Articolul 41^1(1) De la data stabilită prin hotărâre a Guvernului pentru punerea în circulație a cărții electronice de identitate, cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene și membrii de familie ai acestora pot solicita eliberarea:a) unei cărți de rezidență;b) unei cărți electronice de rezidență.(2) Cartea de rezidență conține date în format tipărit sau în format inscripționat prin tehnici speciale, precum și elemente de particularizare și de siguranță. (la 22-07-2013, Alineatul (2) din Articolul 41^1 , Articolul IV a fost modificat de Punctul 31, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (3) Datele cu caracter personal înscrise în cartea de rezidență sunt:a) numele și prenumele titularului;b) sexul;c) cetățenia titularului;d) data și locul nașterii titularului;e) semnătura olografă a titularului;f) fotografia titularului;g) C.N.P.;h) adresa din România.(4) În cazul incapabililor și al persoanelor infirme sau analfabete, semnătura olografă a titularului poate lipsi din conținutul cărții de rezidență.(5) Cartea electronică de rezidență conține date în format tipărit și în format electronic, precum și elemente de particularizare și de siguranță. (la 22-07-2013, Alineatul (5) din Articolul 41^1 , Articolul IV a fost modificat de Punctul 31, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (6) Datele cu caracter personal care se înscriu în cartea electronică de rezidență sunt cele prevăzute la alin. (3), cu aplicarea, după caz, a alin. (4). În format electronic se înscriu:a) datele din formatul tipărit, cu excepția semnăturii olografe a titularului;b) prenumele părinților titularului;c) certificate și certificate calificate, astfel cum acestea sunt definite de Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică; (la 22-07-2013, Litera c) din Alineatul (6) , Articolul 41^1 , Articolul IV a fost modificată de Punctul 32, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) d) date biometrice ale titularului, constând în imaginea facială și imaginile impresiunilor papilare a două degete.(7) La cererea solicitantului, cartea electronică de rezidență se eliberează:a) cu toate datele prevăzute la alin. (6); saub) cu datele prevăzute la alin. (6), cu excepția imaginii impresiunilor papilare.(8) Cartea electronică de rezidență se eliberează numai solicitanților care au împlinit vârsta de 14 ani.(9) Forma și conținutul cărții de rezidență și ale cărții electronice de rezidență, inclusiv elementele de particularizare și de siguranță prevăzute la alin. (2) și (5), se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne. (la 22-07-2013, Alineatul (9) din Articolul 41^1 , Articolul IV a fost modificat de Punctul 33, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) + Articolul 41^2(1) Certificatele și certificatele calificate se emit și se înscriu după cum urmează:a) certificatele, de către Ministerul Afacerilor Interne;b) certificatele calificate, de un furnizor de servicii de certificare, acreditat în condițiile Legii nr. 455/2001.(2) Pentru autentificarea în sistemele informatice ale Ministerului Afacerilor Interne, nivelul de aplicabilitate și condițiile de utilizare a certificatelor prevăzute la alin. (1) lit. a) se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(3) Certificatul calificat se înscrie în cartea electronică de rezidență ulterior producerii acesteia, la solicitarea titularului. Certificatul calificat se poate elibera doar persoanelor având capacitate deplină de exercițiu. (la 22-07-2013, Articolul 41^2 din Articolul IV a fost modificat de Punctul 34, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) + Articolul 41^3(1) Imaginile impresiunilor papilare se colectează numai cu acordul expres al solicitantului cărții electronice de rezidență sau, în cazul minorilor și al incapabililor, numai cu acordul expres al părinților sau, după caz, al părintelui care exercită autoritatea părintească ori al reprezentantului legal.(2) Datele biometrice se colectează pentru a fi înscrise în cartea electronică de rezidență numai în scopul verificării autenticității acesteia și identității titularului. (la 22-07-2013, Alineatul (2) din Articolul 41^3 , Articolul IV a fost modificat de Punctul 35, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (3) Verificarea identității titularului cărții electronice de rezidență se stabilește prin compararea directă a datelor biometrice preluate de la titularul acesteia, cu ocazia verificării, și a datelor înscrise în cartea electronică de rezidență.(4) După personalizarea cărții electronice de rezidență, respectiv a cărții de rezidență și transmiterea acestora la autoritatea competentă să le elibereze, toate datele stocate în bazele de date de producție în scopul producerii acestora se șterg imediat prin procedură automată și ireversibilă. (la 22-07-2013, Alineatul (4) din Articolul 41^3 , Articolul IV a fost modificat de Punctul 35, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (5) Imaginile impresiunilor papilare colectate pentru eliberarea cărții electronice de rezidență și stocate în Sistemul național informatic de evidență a persoanelor se șterg prin procedură automată imediat după ridicarea cărții electronice de rezidență sau, dacă nu a fost ridicată, cel târziu la împlinirea unui termen de 3 luni de la data programată pentru eliberarea acesteia. (la 22-07-2013, Alineatul (5) din Articolul 41^3 , Articolul IV a fost modificat de Punctul 35, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (5^1) Procedurile de ștergere prevăzute la alin. (4) și (5) asigură imposibilitatea recuperării parțiale sau totale a datelor șterse. (la 22-07-2013, Articolul 41^3 din Articolul IV a fost completat de Punctul 36, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (6) Procedurile de colectare a datelor biometrice pentru emiterea cărții electronice de rezidență, precum și procedurile de ștergere a datelor prevăzute la alin. (4) și (5) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne. (la 22-07-2013, Alineatul (6) din Articolul 41^3 , Articolul IV a fost modificat de Punctul 37, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) + Articolul 41^4Cărțile de rezidență și cărțile electronice de rezidență eliberate de la data prevăzută la art. 41^1 sunt valabile după cum urmează:a) până la 5 ani de la data emiterii; saub) 5 ani de la data emiterii, în cazul celor care atestă dreptul de rezidență permanentă, eliberate persoanelor cu vârsta până la 14 ani; sauc) de 10 ani de la data emiterii, în cazul celor prevăzute la lit. b) eliberate persoanelor cu vârsta peste 14 ani. + Articolul VOrdonanța Guvernului nr. 69/2002 privind regimul juridic al cărții electronice de identitate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. Titlul se modifică și va avea următorul cuprins:ORDONANȚĂprivind unele măsuri pentru operaționalizarea sistemului informaticde emitere și punere în circulație a documentelor electronicede identitate și rezidență2. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 1(1) Până la data de 31 martie 2014 se va realiza o platformă-pilot pentru constituirea sistemului informatic de emitere a cărții electronice de identitate și punerea în circulație a cărții electronice de identitate și a cărții electronice de rezidență. (la 22-07-2013, Alineatul (1) din Articolul 1 , Punctul 2. , Articolul V a fost modificat de Punctul 38, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (2) De la data emiterii documentelor prevăzute la alin. (1) se eliberează cărți de identitate și cărți de rezidență identice ca format cu cartea electronică de identitate și cartea electronică de rezidență.3. Articolele 2, 5 și 6 se abrogă.4. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 7Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Afacerilor Externe, prin structurile implicate, și Compania Națională «Imprimeria Națională» - S.A., denumită în continuare Imprimeria Națională, sunt responsabile pentru punerea în circulație a documentelor prevăzute la art. 1.5. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 8(1) Producerea cărților electronice de identitate, a cărților de identitate, a cărților de alegător aferente acestora, a cărților de identitate provizorii, a dovezilor de reședință, a cărților electronice de rezidență și a cărților de rezidență se realizează, centralizat, de către Imprimeria Națională.(2) Personalizarea documentelor prevăzute la alin. (1), cu excepția cărții de identitate provizorii și a dovezii de reședință, se realizează, centralizat, în Centrul Național Unic de Personalizare a Pașapoartelor Electronice, denumit în continuare C.N.U.P.P.E., organizat în cadrul Direcției generale de pașapoarte din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.(3) Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, denumită în continuare D.E.P.A.B.D., și Inspectoratul General pentru Imigrări, denumit în continuare Inspectoratul, asigură coordonarea din punct de vedere tehnic și metodologic a structurilor aflate în subordine/coordonare, potrivit legii, pentru toate activitățile referitoare la punerea în circulație a cărții electronice de identitate, cărții de identitate, cărții de identitate provizorii, dovezii de reședință, cărții electronice de rezidență și a cărții de rezidență.(4) Imprimeria Națională asigură distribuirea la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, respectiv la structurile teritoriale pentru imigrări, a cărților electronice de identitate, a cărților de identitate, a cărților de alegător aferente acestora, a cărților electronice de rezidență și a cărților de rezidență, în vederea eliberării către solicitanți, în condițiile stabilite prin protocoale încheiate cu D.E.P.A.B.D. și Inspectoratul. (la 22-07-2013, Articolul 8 din Punctul 5. , Articolul V a fost modificat de Punctul 39, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) 6. După articolul 8 se introduc patru noi articole, articolele 8^1-8^4, cu următorul cuprins: + Articolul 8^1(1) Imprimeria Națională este abilitată să achiziționeze și să pună la dispoziția D.E.P.A.B.D., a Inspectoratului, a structurilor din subordinea/coordonarea acestora, a celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne responsabile, precum și a Ministerului Afacerilor Externe echipamentele și produsele software necesare pentru punerea în circulație și personalizarea cărților electronice de identitate, a cărților de identitate, a cărților de alegător aferente acestora, a cărților de identitate provizorii, a dovezilor de reședință, a cărților electronice de rezidență și a cărților de rezidență. (la 22-07-2013, Alineatul (1) din Articolul 8^1 , Punctul 6. , Articolul V a fost modificat de Punctul 40, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (2) Echipamentele prevăzute la alin. (1) pot fi trecute în patrimoniul autorităților care le utilizează, prin acordul părților, cu titlu gratuit. + Articolul 8^2Imprimeria Națională asigură materialele consumabile, comunicațiile și serviciile necesare funcționării neîntrerupte a întregului sistem de emitere, gestionare și eliberare a documentelor prevăzute la art. 8 alin. (1). + Articolul 8^3(1) Condițiile tehnice, precum și aspectele procedurale și legale privind accesul operatorilor de date cu caracter personal la datele înscrise în format electronic în cartea electronică de identitate și cartea electronică de rezidență se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.(2) Datele cu caracter personal, inclusiv datele biometrice înscrise în format electronic în cartea electronică de identitate și cartea electronică de rezidență, sunt protejate prin utilizarea unei infrastructuri de chei publice și a unor mecanisme de acces standardizate ICAO. (la 22-07-2013, Articolul 8^3 din Punctul 6. , Articolul V a fost modificat de Punctul 41, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) + Articolul 8^4(1) Autoritățile administrației publice locale în subordinea cărora funcționează serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor sunt obligate să asigure spațiul, condițiile de electroalimentare, climatizare, birotică, asistența tehnică materială și consumabilele necesare funcționării și întreținerii sistemului informatic și de comunicații necesar desfășurării activității de evidență a persoanelor.(2) Inspectoratele județene de poliție asigură structurilor teritoriale pentru imigrări spațiul, condițiile de electroalimentare, climatizare, birotică, necesare funcționării și întreținerii sistemului informatic și de comunicații necesar desfășurării activității de evidență a titularilor cărților de rezidență.(3) Verificarea asigurării și menținerii condițiilor prevăzute la alin. (1) se realizează de D.E.P.A.B.D.(4) Atunci când constatările efectuate potrivit alin. (3) evidențiază deficiențe care afectează colectarea datelor personale sau împiedică eliberarea actelor de identitate în condițiile legii, D.E.P.A.B.D. solicită instituțiilor abilitate luarea măsurilor de înlăturare a respectivelor deficiențe, stabilind termene de remediere. (la 22-07-2013, Alineatul (4) din Articolul 8^4 , Punctul 6. , Articolul V a fost modificat de Punctul 42, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (5) Neremedierea deficiențelor constatate sau nerespectarea termenelor stabilite potrivit alin. (4) abilitează D.E.P.A.B.D. să suspende activitatea specifică eliberării actelor de identitate.7. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 9(1) Stabilirea și actualizarea contravalorii cărții electronice de identitate și a cărții de identitate se fac de către Imprimeria Națională, cu avizul Direcției generale ajutor de stat, practici neloiale și prețuri reglementate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.(2) Contravaloarea cărții electronice de rezidență este egală cu contravaloarea cărții electronice de identitate, iar contravaloarea cărții de rezidență este egală cu contravaloarea cărții de identitate.(3) Contravaloarea cărții electronice de identitate și a cărții de identitate se încasează prin unitățile Trezoreriei Statului sau prin alte unități bancare, prin structurile financiare ale D.E.P.A.B.D., ale serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor cu personalitate juridică, ale misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, prin autoritățile administrației publice locale cu care Imprimeria Națională a încheiat convenții în acest scop, precum și prin Sistemul național electronic de plată online a taxelor și impozitelor utilizând cardul bancar, componentă a Sistemului electronic național. (la 22-07-2013, Alineatul (3) din Articolul 9 , Punctul 7. , Articolul V a fost modificat de Punctul 43, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (4) Contravaloarea cărții electronice de rezidență și a cărții de rezidență se încasează prin unitățile Trezoreriei Statului, prin alte unități bancare cu care Imprimeria Națională a încheiat convenții în acest scop, precum și prin Sistemul național electronic de plată online a taxelor și impozitelor, utilizând cardul bancar, componentă a Sistemului electronic național. (la 22-07-2013, Alineatul (4) din Articolul 9 , Punctul 7. , Articolul V a fost modificat de Punctul 43, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (5) Contravaloarea cheltuielilor cu utilități și consumabile, realizate de D.E.P.A.B.D. și de serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor în procesul culegerii datelor și eliberării cărților electronice de identitate, a cărților de identitate, a cărților provizorii de identitate și dovezilor de reședință, respectiv de Inspectorat și structurile teritoriale pentru imigrări în procesul eliberării cărților electronice de rezidență și a cărților de rezidență, se virează acestora de către Imprimeria Națională, în condiții stabilite prin protocol, încheiat între Imprimeria Națională și D.E.P.A.B.D., respectiv Inspectorat. (la 22-07-2013, Alineatul (5) din Articolul 9 , Punctul 7. , Articolul V a fost modificat de Punctul 43, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (6) Cheltuielile prevăzute la alin. (5) se referă exclusiv la utilitățile și consumabilele aferente echipamentelor puse la dispoziție de Imprimeria Națională, inclusiv echipamentele de comunicație, și se stabilesc prin protocol încheiat între Imprimeria Națională și D.E.P.A.B.D., respectiv Inspectorat. (la 22-07-2013, Articolul 9 din Punctul 7. , Articolul V a fost completat de Punctul 44, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) 8. După articolul 9 se introduc două noi articole, articolele 10 și 11, cu următorul cuprins: + Articolul 10(1) În situațiile prevăzute la art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, contravaloarea cărții electronice de identitate, a cărții de identitate și a cărții de alegător aferente se suportă din bugetele unităților administrativ-teritoriale respective.(2) Costurile aferente producerii și eliberării actelor de identitate și a cărții de alegator aferente, în cazurile de scutiri și exceptări de la plată, prevăzute la art. 41 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005, republicată, se suportă de către Imprimeria Națională din veniturile proprii aferente acestei activități. Modalitatea de suportare a acestor cheltuieli se stabilește prin protocol încheiat în acest sens cu D.E.P.A.B.D. (la 22-07-2013, Alineatul (2) din Articolul 10 , Punctul 8. , Articolul V a fost modificat de Punctul 45, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (3) Prevederile referitoare la scutirea sau exceptarea de la plata contravalorii actelor de identitate eliberate cetățenilor români sunt aplicabile și solicitanților cărților electronice de rezidență și ai cărților de rezidență aflați în situațiile prevăzute la art. 41 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005, republicată. În acest caz, cheltuielile aferente producerii și eliberării cărților electronice de rezidență și a cărților de rezidență se suportă de către Imprimeria Națională din veniturile proprii aferente acestei activități. Modalitatea de suportare a acestor cheltuieli se stabilește prin protocol încheiat în acest sens cu Inspectoratul. + Articolul 11(1) Punerea în circulație a cărții electronice de identitate și a cărții de identitate se realizează, în mod eșalonat, în termen de maximum 18 luni de la data emiterii primei cărți electronice de identitate sau a primei cărți de identitate, pe măsura asigurării serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor cu suportul tehnic necesar, în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2012 pentru modificarea și completarea unor acte normative privind evidența persoanelor, actele de identitate ale cetățenilor români, precum și actele de rezidență ale cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European rezidenți în România. (la 22-07-2013, Alineatul (1) din Articolul 11 , Punctul 8. , Articolul V a fost modificat de Punctul 46, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (2) Punerea în circulație a cărții electronice de rezidență și a cărții de rezidență se realizează eșalonat, pe măsura asigurării structurilor teritoriale pentru imigrări cu suportul tehnic necesar. În vederea generalizării activității de emitere a cărților electronice de rezidență și a cărților de rezidență, asigurarea suportului tehnic necesar eliberării acestora se realizează, eșalonat, în termen de până la 6 luni de la data emiterii primei cărți electronice de rezidență, respectiv a primei cărți de rezidență. + Articolul VIAlineatul (6) al articolului 21 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Compania Națională «Imprimeria Națională» - S.A. deduce la calculul profitului impozabil:a) cheltuielile aferente producerii și emiterii permiselor de ședere temporară/permanentă pentru cetățenii străini, în condițiile reglementărilor legale;b) cheltuielile aferente producerii și eliberării cărții electronice de identitate, a cărții de identitate, a cărții de alegător aferente și a cărții de identitate provizorii, în condițiile prevăzute de art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 69/2002 privind regimul juridic al cărții electronice de identitate, republicată, cu modificările și completările ulterioare; (la 22-07-2013, Litera b) din Alineatul (6) , Articolul 21 , Articolul VI a fost modificată de Punctul 47, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) c) cheltuielile aferente producerii și eliberării cărții electronice de rezidență și a cărții de rezidență în condițiile prevăzute de art. 10 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 69/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul VIIOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 199/2000 privind înființarea Companiei Naționale "Imprimeria Națională" - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 20 noiembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 402/2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 7, după alineatul (2^1) se introduce un nou alineat, alineatul (2^2), cu următorul cuprins:(2^2) Compania Națională «Imprimeria Națională» - S.A. produce, cu titlu de exclusivitate, cărțile electronice de identitate, cărțile de identitate, cărțile de alegător aferente acestora, cărțile de identitate provizorii, dovezile de reședință, cărțile electronice de rezidență și cărțile de rezidență. (la 22-07-2013, Alineatul (2^2) din Articolul 7 , Punctul 1. , Articolul VII a fost modificat de Punctul 48, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) 2. În anexă, la articolul 6 punctul A, litera b^2) se modifică și va avea următorul cuprins:b^2) producerea, cu titlu de exclusivitate, a permiselor de ședere și a documentelor de călătorie care se eliberează străinilor, inclusiv a permiselor de mic trafic de frontieră;3. În anexă, la articolul 6 punctul A, după litera b^9) se introduc două noi litere, literele b^10) și b^11), cu următorul cuprins:b^10) producerea, cu titlu de exclusivitate, a cărților electronice de identitate, a cărților de identitate, a cărților de alegător aferente acestora, a cărților de identitate provizorii și a dovezilor de reședință; (la 22-07-2013, Litera b^10) din Punctul A , Articolul 6 , Punctul 3. , Articolul VII a fost modificată de Punctul 49, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) b^11) producerea, cu titlu de exclusivitate, a cărților electronice de rezidență și a cărților de rezidență. + Articolul VIIIAlineatul (1) al articolului II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulație a pașapoartelor electronice, precum și producerea altor documente de călătorie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 30 iunie 2008, aprobată prin Legea nr. 249/2009, se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul II(1) Personalizarea pașapoartelor electronice, a permiselor de ședere, a permiselor de mic trafic de frontieră și a documentelor de călătorie care se eliberează străinilor se realizează de către Centrul Național Unic de Personalizare a Pașapoartelor Electronice, care va funcționa în structura Direcției Generale de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. + Articolul IXPână la finalizarea organizării componentei informatizate a R.N.E.P. pe un singur nivel, activitățile de actualizare și verificare a datelor din R.N.E.P. se efectuează pe componenta informatizată constituită la nivel județean și al municipiului București. + Articolul X(1) Până la asigurarea suportului tehnic necesar pentru eliberarea cărții electronice de identitate și a cărții electronice de rezidență, cărțile de identitate, cărțile de rezidență și cărțile de alegător se produc și se eliberează potrivit dispozițiilor aplicabile până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(2) De la data asigurării suportului tehnic necesar pentru eliberarea cărții electronice de identitate și a cărții electronice de rezidență, autoritățile competente eliberează cărțile de identitate, cărțile de alegător și cărțile de rezidență, numai în formatul realizat potrivit Ordonanței Guvernului nr. 69/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență.(3) Cărțile de identitate provizorii și cărțile de alegător se produc și se eliberează potrivit dispozițiilor aplicabile actelor de identitate. (la 22-07-2013, Alineatul (3) din Articolul X a fost modificat de Punctul 50, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (4) Mențiunile care se înscriu în cărțile de identitate și în cărțile de identitate provizorii se realizează potrivit dispozițiilor aplicabile actelor de identitate care le conțin.(5) Datele biometrice pentru cartea electronică de identitate se colectează după cum urmează:a) la sediile serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor pentru cartea electronică de identitate care conține, ca dată biometrică, numai imaginea facială;b) la sediile serviciilor publice comunitare de evidență și eliberare a pașapoartelor simple, cu echipamentele din dotarea acestora, pentru cartea electronică de identitate care conține ca date biometrice atât imaginea facial, cât și imaginile impresiunilor papilare, până la asigurarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor cu echipamentele și produsele software necesare preluării imaginilor impresiunilor papilare. (la 22-07-2013, Alineatul (5) din Articolul X a fost modificat de Punctul 50, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (6) Datele biometrice pentru cartea electronică de rezidență se colectează de către Inspectoratul General pentru Imigrări, cu echipamentele utilizate la pașapoartele electronice și la permisele de ședere pentru cetățenii străini.(7) Datele pentru cartea de identitate și datele biometrice pentru cartea electronică de identitate se colectează, pentru cetățenii români aflați în străinătate, de către Ministerul Afacerilor Externe, cu echipamentele utilizate la pașapoartele electronice, aflate în dotarea sa și a misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare. + Articolul XI(1) Calendarul preschimbării buletinelor de identitate, precum și a cărților de identitate eliberate în formatul prevăzut de anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 839/2006 privind forma și conținutul actelor de identitate, ale autocolantului privind stabilirea reședinței și ale cărții de imobil, cu modificările ulterioare, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după generalizarea activității de emitere a cărților de identitate emise în condițiile legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență. (la 22-07-2013, Alineatul (1) din Articolul XI a fost modificat de Punctul 51, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (2) Abrogat. (la 22-07-2013, Alineatul (2) din Articolul XI a fost abrogat de Punctul 52, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (3) Abrogat. (la 22-07-2013, Alineatul (3) din Articolul XI a fost abrogat de Punctul 52, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) (4) În termen de 5 ani de la data finalizării procesului de asigurare a structurilor teritoriale pentru imigrări cu suportul tehnic necesar eliberării cărților electronice de rezidență, cărțile de rezidență eliberate până la data punerii în circulație a cărții electronice de rezidență se preschimbă, eșalonat, în condiții stabilite prin hotărâre a Guvernului. + Articolul XII(1) Dotarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor care devin funcționale ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență cu suportul tehnic necesar pentru eliberarea cărților electronice de identitate, a cărților de identitate, a cărților de alegător aferente acestora și a cărților de identitate provizorii se realizează de către autoritățile administrației publice locale în subordinea cărora funcționează aceste servicii.(2) Autoritățile administrației publice locale pot dota serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor din subordinea acestora, funcționale la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, cu echipamentele necesare eliberării cărților electronice de identitate care conțin imaginile impresiunilor papilare. (la 22-07-2013, Articolul XII a fost modificat de Punctul 53, Articolul UNIC din LEGEA nr. 235 din 15 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 19 iulie 2013 ) + Articolul XIIIOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 199/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 402/2001, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005, republicată, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2005, republicată, și Ordonanța Guvernului nr. 69/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se vor republica, după aprobarea prezentei ordonanțe de urgență prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul administrației și internelor,
Mircea Dușa
p. Ministrul delegat pentru administrație,
Constantin Cătălin Chiper,
secretar de stat
Secretarul general al Guvernului,
Ion Moraru
Viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice,
Florin Georgescu
Ministrul afacerilor europene,
Leonard Orban
p. Ministrul afacerilor externe,
George Ceamba,
secretar de stat
Ministrul justiției,
Mona Maria PivniceruBucurești, 4 decembrie 2012.Nr. 82.-------
EMITENT |