DECIZIE nr. 156 din 12 octombrie 1999referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, 5, art. 26 alin. (2) şi (6) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/1999
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 12 ianuarie 2000
Lucian Mihai - preşedinteCostica Bulai - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorIoan Muraru - judecătorNicolae Popa - judecătorLucian Stangu - judecătorFlorin Bucur Vasilescu - judecătorRomul Petru Vonica - judecătorPaula C. Pantea - procurorMihai Paul Cotta - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, 5, art. 26 alin. (2) şi (6) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, ridicată de Asociaţia de vânătoare "Caprioara" din Iaşi în Dosarul nr. 5.901/1998 al Tribunalului Iaşi, având ca părţi pe autoarea excepţiei şi Asociaţia judeteana a vânătorilor şi pescarilor sportivi Iaşi, precum şi soluţionarea excepţiei ridicate de Asociaţia de vânătoare "George Topârceanu" din Iaşi în Dosarul nr. 5.899/1998 al Tribunalului Iaşi, având ca părţi pe autoarea excepţiei şi Asociaţia judeteana a vânătorilor şi pescarilor sportivi Iaşi.În şedinţa din data de 25 mai 1999 Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 163C/1998 la Dosarul nr. 162C/1998 care a fost înregistrat primul, constatând ca excepţiile de neconstituţionalitate ridicate au acelaşi obiect, precum şi ca exista o strânsă legătură între cele doua cauze, urmând să se pronunţe prin decizia de faţa asupra ambelor excepţii de neconstituţionalitate.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 25 mai 1999 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 1 iunie 1999 şi apoi pentru 10 iunie 1999, data la care Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol pentru data de 21 septembrie 1999, întrucât în cadrul completului format din 8 judecători nu a putut fi luată o decizie cu majoritate de voturi. În plus Curtea a apreciat ca fiind necesară obţinerea unei documentari suplimentare referitoare la dezbaterile din comisiile parlamentare şi din şedinţa celor două Camere ale Parlamentului, precum şi a unei documentari de drept comparat.Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 12 octombrie 1999.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Tribunalul Iaşi, prin Încheierea din 26 octombrie 1998, pronunţată în Dosarul nr. 5.901/1998, şi prin Încheierea din aceeaşi dată, pronunţată în Dosarul nr. 5.899/1998, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, 5, 26 şi 27 din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, excepţie ridicată atât de Asociaţia de vânătoare "Caprioara" din Iaşi, cat şi de Asociaţia de vânătoare "George Topârceanu" din Iaşi în cele doua cauze civile care au ca obiect soluţionarea acţiunilor formulate de Asociaţia judeteana a vânătorilor şi pescarilor sportivi Iaşi pentru dizolvarea celor două asociaţii autoare ale excepţiei.Motivarea ambelor excepţii de neconstituţionalitate este identică, după cum urmează:- Art. 37 alin. (1) din Constituţie prevede dreptul la libera asociere. Afilierea organizaţiilor vânătoresti cu personalitate juridică la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România reprezintă o operaţiune de subordonare, acestea neavând posibilitatea de a avea un statut propriu. Deoarece prin afiliere membrii organizaţiilor vânătoresti sunt obligaţi să facă parte şi dintr-o alta asociaţie, se încalcă şi dispoziţiile art. 20 pct. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care prevăd ca nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie.- Art. 4 şi 5 din Legea nr. 103/1996, care se referă la obligativitatea organizaţiilor vânătoresti de a se afilia şi de a fi reprezentate la nivel naţional şi internaţional numai de către Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, contravin principiului constituţional privind dreptul la libera asociere.- Art. 26 şi 27 din aceeaşi lege, în care se prevede că reprezentanţii acestei asociaţii participa de drept în comisiile pentru examinarea noilor vânători şi ca permisele, împreună cu autorizaţiile de vânătoare sunt emise şi inseriate numai de Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România şi nu de organizaţia vânătoreasca gestionara a respectivului fond de vânătoare, contravin aceluiaşi principiu prevăzut la art. 37 alin. (1) din Constituţie.Exprimandu-şi opinia instanţele judecătoreşti au apreciat ca prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor art. 37 din Constituţie, deoarece dreptul la libera asociere îşi găseşte pe deplin recunoaşterea în Legea nr. 103/1996, conform căreia înfiinţarea şi funcţionarea organizaţiilor vânătoresti ca persoane juridice de sine stătătoare nu sunt condiţionate, direct sau indirect, de acordul ori de avizul Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor din România. Întrucât la art. 7 din Legea nr. 103/1996 s-a prevăzut în mod expres ca administrarea fondului cinegetic al României se realizează de autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura, iar gestionarea fondului de vânătoare se atribuie de către menţionată autoritate publică organizaţiilor vânătoresti legal constituite, pentru ratiuni organizatorice şi în vederea realizării unei anumite simetrii de autoritate, legiuitorul a considerat util sa existe, corespunzător autorităţii publice centrale, o asociaţie care să reunească organizaţiile vânătoresti constituite pe teritoriul României, afilierea acestora din urma la structura agreată de legiuitor nefiind însă obligatorie. Instanţele au reţinut, de asemenea, ca Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România are, în principal, scopuri de natura metodologică şi de reprezentare, care nu afectează în vreun fel activitatea de gestionare a fondului de vânătoare ori a patrimoniului organizaţiilor vânătoresti afiliate, art. 20 din Legea nr. 103/1996 detaliind sfera de competenţa a Consiliului Naţional de Vânătoare, în care Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România deţine un număr de doar 4 reprezentanţi. În ceea cepriveşte prezenta a 2 reprezentanţi ai Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România în comisiile de examinare constituite pentru recunoaşterea calităţii de vânător şi pentru acordarea permiselor de vânătoare, instanţele au considerat ca aceasta nu poate constitui o atingere a drepturilor solicitantului şi nici ale organizaţiei din care acesta face parte, întrucât statul are dreptul ca, prin organismele proprii sau prin cele pe care le recunoaşte ca partenere, sa instituie forme de control menite să asigure realizarea scopurilor de interes naţional, inclusiv prin supravegherea modului de acordare a permiselor de vânătoare. Potrivit opiniei exprimate de instanţa, Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, înfiinţată înbaza Decretului nr. 211/1948, continua sa funcţioneze ca structura organizatorică şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 103/1996 şi, în măsura în care aceasta s-a conformat prevederilor art. 48 din lege, nici o dispoziţie legală nu poate împiedica statul sa continue a recunoaşte ca partener social aceasta persoana juridică, având un pronunţat scop obştesc. Se opineaza totodată ca, astfel cum organizaţiile vânătoresti legal constituite nu sunt obligate să se afilieze la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, tot astfel nici statul nu poate fi obligat sa accepte parteneriatul unor persoane care nu se supun unui anumit cadru institutionalizat şi unui minim control, menit să asigure reprezentarea interesului naţional în raport cu interesul de grup. În discuţie nu poate fi vorba, în opinia instanţelor judecătoreşti, de îngrădirea dreptului cetăţenilor la libera asociere, ci de crearea unui cadru legislativ şi organizatoric care să permită statului, prin autoritatea publică competenţa, gestionarea în condiţii optime şi de siguranţă a fondului cinegetic, motiv pentru care cel care doreşte sa participe la gestionarea acestei resurse naturale trebuie să accepte un anumit cadru instituţional, care este egal pentru toţi.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca excepţia de neconstituţionalitate formulată este intemeiata, întrucât dispoziţiile art. 4, 5, 26 şi 27 din Legea nr. 103/1996 sunt în contradictie cu prevederile art. 20 şi 37 din Constituţie. În susţinerea acestei opinii sunt aduse următoarele argumente:- Art. 37 alin. (1) din Constituţie are ca domeniu nu numai asocierile în cadrul unei persoane juridice, respectiv asociaţiile, ci orice "alte forme de asociere", asadar chiar şi asocierile prin care nu se constituie o persoană juridică.- Art. 37 din Constituţie, art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, deosebit de explicit, art. 20 pct. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului protejeaza nu numai asa-zisa libertate "pozitiva" de asociere, ci şi dreptul "negativ" de a nu fi obligat sa adere la o asociere. Existenta acestui din urma drept a fost statuata, de altfel, şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de exemplu în cazul "Young, James şi Webster împotriva Regatului Unit".- În raport cu aceste sustineri trebuie să se constate ca dispoziţiile criticate din Legea nr. 103/1996 sunt în contradictie, sub un aspect sau altul, cu exercitarea laturii "negative" a libertăţii de asociere. Astfel, faptul ca art. 5 din Legea nr. 103/1996 condiţioneaza posibilitatea unei organizaţii vânătoresti de a fi reprezentată pe plan naţional sau internaţional de "afilierea" - cum în mod expres dispune alin. (2) - la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România este de natura sa constituie o semnificativă constrângere în exercitarea dreptului de a nu fi obligat să facă parte dintr-o asociere. Este incontestabil ca "afilierea" menţionată se circumscrie sferei sintagmei "alte forme de asociere", utilizata la art. 37 alin. (1) din Constituţie. Aceeaşi concluzie rezultă şi din analiza prevederilor art. 4 din Legea nr. 103/1996, care condiţioneaza accesul la gestionarea fondului de vânătoare de calitatea de organizaţie vânătoreasca afiliată la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, precum şi în legătură cu art. 26 şi 27, care restrang indirect dreptul organizaţiilor de vânătoare de a obţine permise de vânătoare ori autorizaţii de vânătoare, impunandu-le acestora, implicit, afilierea la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, datorită următoarelor motive:- Dreptul la libera asociere, consacrat de art. 37 din Constituţie, este recunoscut în Legea nr. 103/1996, întrucât chiar dispoziţiile cuprinse în art. 4 şi 5 permit înfiinţarea şi funcţionarea organizaţiilor de vânători şi pescari ca organizaţii nonprofit, cu personalitate juridică şi cu patrimoniu propriu, iar dispoziţiile din lege nu condiţioneaza nici dobândirea personalităţii juridice şi nici funcţionarea ulterioară a acestora de avizul sau de acordul Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, astfel încât, indirect, să le oblige să se afilieze.- Dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 103/1996, care prevăd ca Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România reprezintă la nivel naţional organizaţiile vânătoresti "constituite pe principiul liberei asocieri a vânătorilor" şi ca numai aceasta poate fi, potrivit dispoziţiilor art. 4, gestionar de fonduri de vânătoare, trebuie interpretate în sensul că legiuitorul, din ratiuni organizatorice, a înţeles sa recunoască un organism neguvernamental, constituit la nivel naţional, ca un partener al autorităţilor publice cu atribuţii în domeniul fondului cinegetic şi al protecţiei vânatului, iar nu ca o obligare a asociaţiilor locale de a se afilia la acest organism.- Nici prevederile art. 26 şi 27 din legea menţionată nu sunt în contradictie cu dispoziţiile cuprinse în art. 37 din Constituţie. Acordarea unor competente, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 26 şi 27 din Legea nr. 103/1996, Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România s-a făcut, de asemenea, din ratiuni organizatorice menite să asigure prioritatea interesului naţional în raport cu interesul de grup. Gestionarea optima a fondului cinegetic impune crearea unui cadru instituţional, iar cel care doreşte sa participe la aceasta activitate trebuie să se conformeze legislaţiei care reglementează materia. Prezenta reprezentanţilor Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România în comisiile de examinare pentru obţinerea permisului de vânătoare şi gestionarea de către aceasta a formularelor pentru permise şi autorizaţii individuale sau colective de vânătoare nu poate aduce atingere drepturilor solicitanţilor şi nici ale organizaţiilor din care ei fac parte, întrucât statul are dreptul de a-şi recunoaşte ca partener o anumită forma institutionalizata pe care o considera în măsura să contribuie la realizarea unui anumit scop.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.Prin Încheierea din 10 iunie 1999 Curtea a dispus, între altele, obţinerea unei documentari suplimentare referitoare la dezbaterile din comisiile parlamentare şi din şedinţa celor două Camere ale Parlamentului, precum şi a unei documentari de drept comparat. Ca urmare, au fost comunicate Curţii proiectul legii fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului, raportul comisiei de mediere la acest proiect şi lucrările comisiilor permanente ale Parlamentului, sesizate în fond cu proiectul legii în cauza. Din partea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului s-a depus la dosar un raport referitor la ratiunile care au stat la baza adoptării prevederilor art. 4 şi 5 din Legea nr. 103/1996, precum şi o informare, întocmită de cadre didactice universitare din domeniu, asupra modului de organizare a asociaţiilor de vânători din unele tari europene, potrivit legislaţiei acestora.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.Textele de lege a căror neconstituţionalitate se invoca de către autorii excepţiei au următorul cuprins:"Art. 4. - Gestionarea fondului de vânătoare se atribuie, de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura, organizaţiilor vânătoresti legal constituite din România, Regiei Naţionale a Pădurilor, unităţilor de cercetare ştiinţifică cu profil cinegetic din România, denumite, în sensul prezentei legi, gestionari ai fondurilor de vânătoare.""Art. 5. - (1) Organizaţiile vânătoresti, constituite pe principiul liberei asocieri a vânătorilor, sunt organizaţii nonprofit, au personalitate juridică, patrimoniu distinct şi sunt reprezentate la nivel naţional şi internaţional de Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România. (2) Afilierea organizaţiilor vânătoresti la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România se face potrivit legii şi statutului acesteia.""Art. 26. - (1) Permisele de vânătoare se eliberează de către organizaţiile vânătoresti, legal constituite, solicitanţilor de cetăţenie română şi rezidenţilor în România care au împlinit vârsta de 18 ani, au efectuat un an stagiatura şi au absolvit examenul de vânător, susţinut în faţa unei comisii de examinare, constituită la nivel judeţean, la data stabilită anual de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura. (2) Din comisia de examinare fac parte doi reprezentanţi ai autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura, doi reprezentanţi ai Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România şi un reprezentant al instituţiilor de învăţământ superior de specialitate. (3) Examenele se organizează anual, în condiţiile stabilite potrivit prezentei legi. (4) Permisul de vânătoare nu poate fi obţinut de persoanele care, potrivit legii, nu au dreptul la permis de portarma şi nici de cele care, în ultimii 3 ani, au fost sancţionate pentru săvârşirea vreunei contravenţii prevăzute de prezenta lege. (5) Permisul de vânătoare se va retrage şi se va anula persoanelor care, după obţinerea acestuia, se constată că se încadrează în una din categoriile prevăzute la alin. (4), precum şi persoanelor care refuza să se legitimeze la cererea personalului cu atribuţii legale să constate contravenţii şi infracţiuni în domeniul cinegetic sau care se sustrag controlului acestuia. Retragerea şi anularea permisului de vânătoare se aduc la cunoştinţa organizaţiilor vânătoresti legal constituite, din România, interesate prin publicarea oficială a listelor acestora. (6) Formularele permiselor de vânătoare sunt documente cu regim special, emise şi inseriate de către Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, conform modelului şi reglementărilor emise de autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura şi puse la dispoziţie organizaţiilor vânătoresti legal constituite.""Art. 27. - (1) Formularele autorizaţiilor individuale sau colective de vânătoare sunt documente cu regim special, emise şi inseriate de către Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România şi, respectiv, de Regia Naţionala a Pădurilor, conform modelului şi reglementărilor emise de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura. (2) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi obţinute şi folosite de gestionării fondurilor de vânătoare, în condiţiile stabilite prin reglementările referitoare la organizarea şi practicarea vânătorii, elaborate de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura."Autorii excepţiei susţin ca aceste prevederi legale contravin dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere". Se face referire, de asemenea, şi la art. 20 alin. (2) din Constituţie, care prevede: "Dacă exista neconcordanta între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale." Din aceasta perspectiva, susţin autorii excepţiei, este încălcat şi art. 20 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care la alin. (1) stabileşte ca "Orice persoană are dreptul la libertate de întrunire şi de asociere paşnică", iar la alin. (2) prevede că "Nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie". Pe de altă parte, se invoca şi încălcarea art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevede: "(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui împreună cu alte persoane sindicate şi de a se afilia unor sindicate pentru apărarea intereselor sale. (2) Exercitarea acestor drepturi nu poate forma obiectul unor restrictii decât al acelora care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratica, pentru securitatea naţionala, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirii infracţiunilor pentru protecţia sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altei persoane. Prezentul articol nu interzice ca exercitării acestor drepturi să-i fie impuse restrictii legitime de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat."Examinând textele legale a căror neconstituţionalitate se invoca, prin raportarea lor la dispoziţiile art. 37 alin. (1) şi ale art. 20 din Constituţie, precum şi la textul art. 20 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi la cel al art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Constituţională retine următoarele:1. Critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 103/1996, text care prevedea obligativitatea organizaţiilor vânătoresti de a se afilia la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România pentru a li se putea atribui gestionarea fondului de vânătoare de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura, a rămas fără obiect, întrucât prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129 din 10 septembrie 1999 pentru modificarea Legii fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 14 septembrie 1999, aceasta reglementare a fost modificată, în sensul că gestionarea fondului de vânătoare se atribuie organizaţiilor vânătoresti legal constituite din România fără obligaţia de a mai fi afiliate la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România. În acest fel, din textul de lege supus examinării au fost inlaturate dispoziţiile a căror neconstituţionalitate, în raport cu prevederile art. 37 alin. (1) din Constituţie şi cu jurisprudenta (obligatorie, în lumina art. 20 din Constituţie) a Curţii Europene a Drepturilor Omului (hotărârea pronunţată în cazul "Young, James şi Webster împotriva Regatului Unit"), nu a fost constatată cu majoritate de voturi, anterior repunerii cauzei pe rol. De aceea Curtea Constituţională retine ca excepţia de neconstituţionalitate, deşi iniţial intemeiata sub acest aspect, a devenit inadmisibila, urmând să fie respinsă. Aceasta soluţie se impune datorită dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, care nu permit Curţii Constituţionale sa decidă decât, astfel cum prevede alin. (1) din acelaşi text legal, "asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare [...]".2. Referitor la dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 103/1996, prin care se prevede că "organizaţiile vânătoresti, constituite pe principiul liberei asocieri a vânătorilor" sunt organizaţii "nonprofit", cu personalitate juridică, patrimoniu distinct şi sunt "reprezentate la nivel naţional şi internaţional de Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România", Curtea constata ca acestea nu pot fi considerate neconstituţionale, deoarece ele nu afectează prin conţinutul lor libertatea de asociere. Stabilirea de către legiuitor a unei organizaţii neguvernamentale reprezentative nu aduce atingere dreptului constituţional la libera asociere, ci face parte din regimul juridic pe care legea îl prevede din necesitaţi de rationalizare a activităţii asociaţiilor de vânătoare legal constituite.Instituirea unor reguli specifice privind reprezentarea organizaţiilor vânătoresti la nivel naţional şi internaţional reprezintă, în aceste condiţii, o măsura necesară pentru funcţionarea sistemului constituit din ansamblul acestor organizaţii în raporturile cu alte structuri cu care ele intră în legătură la nivel naţional sau internaţional pentru rezolvarea scopurilor prevăzute de lege.De aceea, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate se va respinge.3. Un alt text de lege, considerat de autorii excepţiei ca fiind neconstitutional, este art. 5 alin. (2) din Legea nr. 103/1996, care prevede că "Afilierea organizaţiilor vânătoresti la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România se face potrivit legii şi statutului acesteia".Critica de neconstituţionalitate are în vedere faptul ca aceasta dispoziţie legală criticata "face din afiliere o condiţie pentru ca o asociaţie de vânătoare să poată gestiona fonduri de vânătoare".Examinând textul de lege criticat, în lumina acestei sustineri, Curtea retine ca prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 103/1996 nu pot avea, în condiţiile modificărilor aduse textului art. 4 din lege prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129 din 10 septembrie 1999, decât semnificatia unei posibilităţi pentru organizaţiile vânătoresti de a se afilia şi nicidecum semnificatia unei obligaţii, întrucât reglementarea art. 4, în noua sa redactare, nu mai condiţioneaza posibilitatea organizaţiilor vânătoresti de a gestiona fonduri de vânătoare de afilierea la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România.4. În ceea ce priveşte susţinerile autorilor excepţiei, potrivit cărora prevederile art. 26 şi 27 din Legea nr. 103/1996 sunt neconstituţionale, din examinarea argumentelor formulate de aceştia Curtea retine ca, în realitate, se face referire la modalitatea de eliberare a permiselor de vânătoare către organizaţiile vânătoresti, fiind criticate, asadar, numai dispoziţiile art. 26 alin. (2), care prevăd ca "Din comisia de examinare fac parte [...] doi reprezentanţi ai Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România [...]", ale art. 26 alin. (6), potrivit cărora "Formularele permiselor de vânătoare sunt documente cu regim special, emise şi inseriate de către Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, conform modelului şi reglementărilor emise de autoritatea publică centrala [...], precum şi ale art. 27 alin. (1), text care stabileşte ca "Formularele autorizaţiilor individuale sau colective de vânătoare sunt documente cu regim special, emise şi inseriate de către Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România şi, respectiv, de Regia Naţionala a Pădurilor, conform modelului şi reglementărilor emise de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura".Principala critica adusă acestor texte de lege consta în aceea ca permisele sau autorizaţiile de vânătoare nu au valabilitate decât dacă sunt eliberate de către Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, de unde rezultă ca prin aceasta se încalcă în mod flagrant dispoziţiile art. 29 pct. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, în care se prevede că nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie.Analizând aceasta critica, Curtea retine ca dispoziţiile de lege criticate nu sunt neconstituţionale, întrucât nu contravin dreptului la libera asociere prevăzut la art. 37 alin. (1) din Constituţie şi de actele internaţionale la care România este parte. În realitate, prin dispoziţiile respective legea a prevăzut, în vederea atragerii şi a societăţii civile, participarea uneia dintre organizaţiile vânătoresti, organizate la nivel naţional, la realizarea unor atribuţii care, prin natura lor, revin statului şi care, îndeobşte, se exercită de autorităţi statale, în legătură cu evidenta şi emiterea permiselor şi autorizaţiilor de vânătoare. Prin aceasta reglementare legiuitorul nu a încălcat dreptul constituţional la libera asociere, textele respective neavând incidenţa asupra constituirii insesi a organizaţiilor vânătoresti, care, astfel cum se precizează la art. 5 alin. (1) din lege, se realizează "pe principiul liberei asocieri a vânătorilor".În sfârşit, critica privind necorelarea, pe de o parte, a prevederilor Legii nr. 103/1996 cu prevederile Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (asociaţii şi fundaţii) şi cu prevederile Decretului nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice, pe de altă parte, nu are relevanta în ceea ce priveşte controlul de constituţionalitate exercitat de Curte. În acest sens, jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale a statuat ca numai autoritatea legiuitoare are competenţa de a asigura coordonarea legislaţiei şi de a elimina eventualele necorelari existente în sistemul legislativ, având în vedere dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Constituţie.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi privind art. 4 şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 103/1996 şi cu unanimitate de voturi privind celelalte dispoziţii criticate,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/1999, excepţie ridicată de Asociaţia de vânătoare "Caprioara" din Iaşi în Dosarul nr. 5.901/1998 al Tribunalului Iaşi şi de Asociaţia de vânătoare "George Topârceanu" din Iaşi în Dosarul nr. 5.899/1998 al aceleiaşi instanţe.2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5, art. 26 alin. (2) şi (6) şi ale art. 27 alin. (1) din aceeaşi lege, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 octombrie 1999.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta---------
| EMITENT |
Lucian Mihai - preşedinteCostica Bulai - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorIoan Muraru - judecătorNicolae Popa - judecătorLucian Stangu - judecătorFlorin Bucur Vasilescu - judecătorRomul Petru Vonica - judecătorPaula C. Pantea - procurorMihai Paul Cotta - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, 5, art. 26 alin. (2) şi (6) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, ridicată de Asociaţia de vânătoare "Caprioara" din Iaşi în Dosarul nr. 5.901/1998 al Tribunalului Iaşi, având ca părţi pe autoarea excepţiei şi Asociaţia judeteana a vânătorilor şi pescarilor sportivi Iaşi, precum şi soluţionarea excepţiei ridicate de Asociaţia de vânătoare "George Topârceanu" din Iaşi în Dosarul nr. 5.899/1998 al Tribunalului Iaşi, având ca părţi pe autoarea excepţiei şi Asociaţia judeteana a vânătorilor şi pescarilor sportivi Iaşi.În şedinţa din data de 25 mai 1999 Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 163C/1998 la Dosarul nr. 162C/1998 care a fost înregistrat primul, constatând ca excepţiile de neconstituţionalitate ridicate au acelaşi obiect, precum şi ca exista o strânsă legătură între cele doua cauze, urmând să se pronunţe prin decizia de faţa asupra ambelor excepţii de neconstituţionalitate.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 25 mai 1999 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 1 iunie 1999 şi apoi pentru 10 iunie 1999, data la care Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol pentru data de 21 septembrie 1999, întrucât în cadrul completului format din 8 judecători nu a putut fi luată o decizie cu majoritate de voturi. În plus Curtea a apreciat ca fiind necesară obţinerea unei documentari suplimentare referitoare la dezbaterile din comisiile parlamentare şi din şedinţa celor două Camere ale Parlamentului, precum şi a unei documentari de drept comparat.Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 12 octombrie 1999.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Tribunalul Iaşi, prin Încheierea din 26 octombrie 1998, pronunţată în Dosarul nr. 5.901/1998, şi prin Încheierea din aceeaşi dată, pronunţată în Dosarul nr. 5.899/1998, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, 5, 26 şi 27 din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, excepţie ridicată atât de Asociaţia de vânătoare "Caprioara" din Iaşi, cat şi de Asociaţia de vânătoare "George Topârceanu" din Iaşi în cele doua cauze civile care au ca obiect soluţionarea acţiunilor formulate de Asociaţia judeteana a vânătorilor şi pescarilor sportivi Iaşi pentru dizolvarea celor două asociaţii autoare ale excepţiei.Motivarea ambelor excepţii de neconstituţionalitate este identică, după cum urmează:- Art. 37 alin. (1) din Constituţie prevede dreptul la libera asociere. Afilierea organizaţiilor vânătoresti cu personalitate juridică la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România reprezintă o operaţiune de subordonare, acestea neavând posibilitatea de a avea un statut propriu. Deoarece prin afiliere membrii organizaţiilor vânătoresti sunt obligaţi să facă parte şi dintr-o alta asociaţie, se încalcă şi dispoziţiile art. 20 pct. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care prevăd ca nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie.- Art. 4 şi 5 din Legea nr. 103/1996, care se referă la obligativitatea organizaţiilor vânătoresti de a se afilia şi de a fi reprezentate la nivel naţional şi internaţional numai de către Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, contravin principiului constituţional privind dreptul la libera asociere.- Art. 26 şi 27 din aceeaşi lege, în care se prevede că reprezentanţii acestei asociaţii participa de drept în comisiile pentru examinarea noilor vânători şi ca permisele, împreună cu autorizaţiile de vânătoare sunt emise şi inseriate numai de Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România şi nu de organizaţia vânătoreasca gestionara a respectivului fond de vânătoare, contravin aceluiaşi principiu prevăzut la art. 37 alin. (1) din Constituţie.Exprimandu-şi opinia instanţele judecătoreşti au apreciat ca prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor art. 37 din Constituţie, deoarece dreptul la libera asociere îşi găseşte pe deplin recunoaşterea în Legea nr. 103/1996, conform căreia înfiinţarea şi funcţionarea organizaţiilor vânătoresti ca persoane juridice de sine stătătoare nu sunt condiţionate, direct sau indirect, de acordul ori de avizul Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor din România. Întrucât la art. 7 din Legea nr. 103/1996 s-a prevăzut în mod expres ca administrarea fondului cinegetic al României se realizează de autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura, iar gestionarea fondului de vânătoare se atribuie de către menţionată autoritate publică organizaţiilor vânătoresti legal constituite, pentru ratiuni organizatorice şi în vederea realizării unei anumite simetrii de autoritate, legiuitorul a considerat util sa existe, corespunzător autorităţii publice centrale, o asociaţie care să reunească organizaţiile vânătoresti constituite pe teritoriul României, afilierea acestora din urma la structura agreată de legiuitor nefiind însă obligatorie. Instanţele au reţinut, de asemenea, ca Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România are, în principal, scopuri de natura metodologică şi de reprezentare, care nu afectează în vreun fel activitatea de gestionare a fondului de vânătoare ori a patrimoniului organizaţiilor vânătoresti afiliate, art. 20 din Legea nr. 103/1996 detaliind sfera de competenţa a Consiliului Naţional de Vânătoare, în care Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România deţine un număr de doar 4 reprezentanţi. În ceea cepriveşte prezenta a 2 reprezentanţi ai Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România în comisiile de examinare constituite pentru recunoaşterea calităţii de vânător şi pentru acordarea permiselor de vânătoare, instanţele au considerat ca aceasta nu poate constitui o atingere a drepturilor solicitantului şi nici ale organizaţiei din care acesta face parte, întrucât statul are dreptul ca, prin organismele proprii sau prin cele pe care le recunoaşte ca partenere, sa instituie forme de control menite să asigure realizarea scopurilor de interes naţional, inclusiv prin supravegherea modului de acordare a permiselor de vânătoare. Potrivit opiniei exprimate de instanţa, Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, înfiinţată înbaza Decretului nr. 211/1948, continua sa funcţioneze ca structura organizatorică şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 103/1996 şi, în măsura în care aceasta s-a conformat prevederilor art. 48 din lege, nici o dispoziţie legală nu poate împiedica statul sa continue a recunoaşte ca partener social aceasta persoana juridică, având un pronunţat scop obştesc. Se opineaza totodată ca, astfel cum organizaţiile vânătoresti legal constituite nu sunt obligate să se afilieze la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, tot astfel nici statul nu poate fi obligat sa accepte parteneriatul unor persoane care nu se supun unui anumit cadru institutionalizat şi unui minim control, menit să asigure reprezentarea interesului naţional în raport cu interesul de grup. În discuţie nu poate fi vorba, în opinia instanţelor judecătoreşti, de îngrădirea dreptului cetăţenilor la libera asociere, ci de crearea unui cadru legislativ şi organizatoric care să permită statului, prin autoritatea publică competenţa, gestionarea în condiţii optime şi de siguranţă a fondului cinegetic, motiv pentru care cel care doreşte sa participe la gestionarea acestei resurse naturale trebuie să accepte un anumit cadru instituţional, care este egal pentru toţi.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca excepţia de neconstituţionalitate formulată este intemeiata, întrucât dispoziţiile art. 4, 5, 26 şi 27 din Legea nr. 103/1996 sunt în contradictie cu prevederile art. 20 şi 37 din Constituţie. În susţinerea acestei opinii sunt aduse următoarele argumente:- Art. 37 alin. (1) din Constituţie are ca domeniu nu numai asocierile în cadrul unei persoane juridice, respectiv asociaţiile, ci orice "alte forme de asociere", asadar chiar şi asocierile prin care nu se constituie o persoană juridică.- Art. 37 din Constituţie, art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, deosebit de explicit, art. 20 pct. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului protejeaza nu numai asa-zisa libertate "pozitiva" de asociere, ci şi dreptul "negativ" de a nu fi obligat sa adere la o asociere. Existenta acestui din urma drept a fost statuata, de altfel, şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de exemplu în cazul "Young, James şi Webster împotriva Regatului Unit".- În raport cu aceste sustineri trebuie să se constate ca dispoziţiile criticate din Legea nr. 103/1996 sunt în contradictie, sub un aspect sau altul, cu exercitarea laturii "negative" a libertăţii de asociere. Astfel, faptul ca art. 5 din Legea nr. 103/1996 condiţioneaza posibilitatea unei organizaţii vânătoresti de a fi reprezentată pe plan naţional sau internaţional de "afilierea" - cum în mod expres dispune alin. (2) - la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România este de natura sa constituie o semnificativă constrângere în exercitarea dreptului de a nu fi obligat să facă parte dintr-o asociere. Este incontestabil ca "afilierea" menţionată se circumscrie sferei sintagmei "alte forme de asociere", utilizata la art. 37 alin. (1) din Constituţie. Aceeaşi concluzie rezultă şi din analiza prevederilor art. 4 din Legea nr. 103/1996, care condiţioneaza accesul la gestionarea fondului de vânătoare de calitatea de organizaţie vânătoreasca afiliată la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, precum şi în legătură cu art. 26 şi 27, care restrang indirect dreptul organizaţiilor de vânătoare de a obţine permise de vânătoare ori autorizaţii de vânătoare, impunandu-le acestora, implicit, afilierea la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, datorită următoarelor motive:- Dreptul la libera asociere, consacrat de art. 37 din Constituţie, este recunoscut în Legea nr. 103/1996, întrucât chiar dispoziţiile cuprinse în art. 4 şi 5 permit înfiinţarea şi funcţionarea organizaţiilor de vânători şi pescari ca organizaţii nonprofit, cu personalitate juridică şi cu patrimoniu propriu, iar dispoziţiile din lege nu condiţioneaza nici dobândirea personalităţii juridice şi nici funcţionarea ulterioară a acestora de avizul sau de acordul Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, astfel încât, indirect, să le oblige să se afilieze.- Dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 103/1996, care prevăd ca Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România reprezintă la nivel naţional organizaţiile vânătoresti "constituite pe principiul liberei asocieri a vânătorilor" şi ca numai aceasta poate fi, potrivit dispoziţiilor art. 4, gestionar de fonduri de vânătoare, trebuie interpretate în sensul că legiuitorul, din ratiuni organizatorice, a înţeles sa recunoască un organism neguvernamental, constituit la nivel naţional, ca un partener al autorităţilor publice cu atribuţii în domeniul fondului cinegetic şi al protecţiei vânatului, iar nu ca o obligare a asociaţiilor locale de a se afilia la acest organism.- Nici prevederile art. 26 şi 27 din legea menţionată nu sunt în contradictie cu dispoziţiile cuprinse în art. 37 din Constituţie. Acordarea unor competente, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 26 şi 27 din Legea nr. 103/1996, Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România s-a făcut, de asemenea, din ratiuni organizatorice menite să asigure prioritatea interesului naţional în raport cu interesul de grup. Gestionarea optima a fondului cinegetic impune crearea unui cadru instituţional, iar cel care doreşte sa participe la aceasta activitate trebuie să se conformeze legislaţiei care reglementează materia. Prezenta reprezentanţilor Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România în comisiile de examinare pentru obţinerea permisului de vânătoare şi gestionarea de către aceasta a formularelor pentru permise şi autorizaţii individuale sau colective de vânătoare nu poate aduce atingere drepturilor solicitanţilor şi nici ale organizaţiilor din care ei fac parte, întrucât statul are dreptul de a-şi recunoaşte ca partener o anumită forma institutionalizata pe care o considera în măsura să contribuie la realizarea unui anumit scop.Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.Prin Încheierea din 10 iunie 1999 Curtea a dispus, între altele, obţinerea unei documentari suplimentare referitoare la dezbaterile din comisiile parlamentare şi din şedinţa celor două Camere ale Parlamentului, precum şi a unei documentari de drept comparat. Ca urmare, au fost comunicate Curţii proiectul legii fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului, raportul comisiei de mediere la acest proiect şi lucrările comisiilor permanente ale Parlamentului, sesizate în fond cu proiectul legii în cauza. Din partea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului s-a depus la dosar un raport referitor la ratiunile care au stat la baza adoptării prevederilor art. 4 şi 5 din Legea nr. 103/1996, precum şi o informare, întocmită de cadre didactice universitare din domeniu, asupra modului de organizare a asociaţiilor de vânători din unele tari europene, potrivit legislaţiei acestora.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.Textele de lege a căror neconstituţionalitate se invoca de către autorii excepţiei au următorul cuprins:"Art. 4. - Gestionarea fondului de vânătoare se atribuie, de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura, organizaţiilor vânătoresti legal constituite din România, Regiei Naţionale a Pădurilor, unităţilor de cercetare ştiinţifică cu profil cinegetic din România, denumite, în sensul prezentei legi, gestionari ai fondurilor de vânătoare.""Art. 5. - (1) Organizaţiile vânătoresti, constituite pe principiul liberei asocieri a vânătorilor, sunt organizaţii nonprofit, au personalitate juridică, patrimoniu distinct şi sunt reprezentate la nivel naţional şi internaţional de Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România. (2) Afilierea organizaţiilor vânătoresti la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România se face potrivit legii şi statutului acesteia.""Art. 26. - (1) Permisele de vânătoare se eliberează de către organizaţiile vânătoresti, legal constituite, solicitanţilor de cetăţenie română şi rezidenţilor în România care au împlinit vârsta de 18 ani, au efectuat un an stagiatura şi au absolvit examenul de vânător, susţinut în faţa unei comisii de examinare, constituită la nivel judeţean, la data stabilită anual de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura. (2) Din comisia de examinare fac parte doi reprezentanţi ai autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura, doi reprezentanţi ai Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România şi un reprezentant al instituţiilor de învăţământ superior de specialitate. (3) Examenele se organizează anual, în condiţiile stabilite potrivit prezentei legi. (4) Permisul de vânătoare nu poate fi obţinut de persoanele care, potrivit legii, nu au dreptul la permis de portarma şi nici de cele care, în ultimii 3 ani, au fost sancţionate pentru săvârşirea vreunei contravenţii prevăzute de prezenta lege. (5) Permisul de vânătoare se va retrage şi se va anula persoanelor care, după obţinerea acestuia, se constată că se încadrează în una din categoriile prevăzute la alin. (4), precum şi persoanelor care refuza să se legitimeze la cererea personalului cu atribuţii legale să constate contravenţii şi infracţiuni în domeniul cinegetic sau care se sustrag controlului acestuia. Retragerea şi anularea permisului de vânătoare se aduc la cunoştinţa organizaţiilor vânătoresti legal constituite, din România, interesate prin publicarea oficială a listelor acestora. (6) Formularele permiselor de vânătoare sunt documente cu regim special, emise şi inseriate de către Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, conform modelului şi reglementărilor emise de autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura şi puse la dispoziţie organizaţiilor vânătoresti legal constituite.""Art. 27. - (1) Formularele autorizaţiilor individuale sau colective de vânătoare sunt documente cu regim special, emise şi inseriate de către Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România şi, respectiv, de Regia Naţionala a Pădurilor, conform modelului şi reglementărilor emise de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura. (2) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi obţinute şi folosite de gestionării fondurilor de vânătoare, în condiţiile stabilite prin reglementările referitoare la organizarea şi practicarea vânătorii, elaborate de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura."Autorii excepţiei susţin ca aceste prevederi legale contravin dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere". Se face referire, de asemenea, şi la art. 20 alin. (2) din Constituţie, care prevede: "Dacă exista neconcordanta între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale." Din aceasta perspectiva, susţin autorii excepţiei, este încălcat şi art. 20 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care la alin. (1) stabileşte ca "Orice persoană are dreptul la libertate de întrunire şi de asociere paşnică", iar la alin. (2) prevede că "Nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie". Pe de altă parte, se invoca şi încălcarea art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevede: "(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui împreună cu alte persoane sindicate şi de a se afilia unor sindicate pentru apărarea intereselor sale. (2) Exercitarea acestor drepturi nu poate forma obiectul unor restrictii decât al acelora care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratica, pentru securitatea naţionala, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirii infracţiunilor pentru protecţia sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altei persoane. Prezentul articol nu interzice ca exercitării acestor drepturi să-i fie impuse restrictii legitime de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat."Examinând textele legale a căror neconstituţionalitate se invoca, prin raportarea lor la dispoziţiile art. 37 alin. (1) şi ale art. 20 din Constituţie, precum şi la textul art. 20 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi la cel al art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Constituţională retine următoarele:1. Critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 103/1996, text care prevedea obligativitatea organizaţiilor vânătoresti de a se afilia la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România pentru a li se putea atribui gestionarea fondului de vânătoare de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura, a rămas fără obiect, întrucât prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129 din 10 septembrie 1999 pentru modificarea Legii fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 14 septembrie 1999, aceasta reglementare a fost modificată, în sensul că gestionarea fondului de vânătoare se atribuie organizaţiilor vânătoresti legal constituite din România fără obligaţia de a mai fi afiliate la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România. În acest fel, din textul de lege supus examinării au fost inlaturate dispoziţiile a căror neconstituţionalitate, în raport cu prevederile art. 37 alin. (1) din Constituţie şi cu jurisprudenta (obligatorie, în lumina art. 20 din Constituţie) a Curţii Europene a Drepturilor Omului (hotărârea pronunţată în cazul "Young, James şi Webster împotriva Regatului Unit"), nu a fost constatată cu majoritate de voturi, anterior repunerii cauzei pe rol. De aceea Curtea Constituţională retine ca excepţia de neconstituţionalitate, deşi iniţial intemeiata sub acest aspect, a devenit inadmisibila, urmând să fie respinsă. Aceasta soluţie se impune datorită dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, care nu permit Curţii Constituţionale sa decidă decât, astfel cum prevede alin. (1) din acelaşi text legal, "asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare [...]".2. Referitor la dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 103/1996, prin care se prevede că "organizaţiile vânătoresti, constituite pe principiul liberei asocieri a vânătorilor" sunt organizaţii "nonprofit", cu personalitate juridică, patrimoniu distinct şi sunt "reprezentate la nivel naţional şi internaţional de Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România", Curtea constata ca acestea nu pot fi considerate neconstituţionale, deoarece ele nu afectează prin conţinutul lor libertatea de asociere. Stabilirea de către legiuitor a unei organizaţii neguvernamentale reprezentative nu aduce atingere dreptului constituţional la libera asociere, ci face parte din regimul juridic pe care legea îl prevede din necesitaţi de rationalizare a activităţii asociaţiilor de vânătoare legal constituite.Instituirea unor reguli specifice privind reprezentarea organizaţiilor vânătoresti la nivel naţional şi internaţional reprezintă, în aceste condiţii, o măsura necesară pentru funcţionarea sistemului constituit din ansamblul acestor organizaţii în raporturile cu alte structuri cu care ele intră în legătură la nivel naţional sau internaţional pentru rezolvarea scopurilor prevăzute de lege.De aceea, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate se va respinge.3. Un alt text de lege, considerat de autorii excepţiei ca fiind neconstitutional, este art. 5 alin. (2) din Legea nr. 103/1996, care prevede că "Afilierea organizaţiilor vânătoresti la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România se face potrivit legii şi statutului acesteia".Critica de neconstituţionalitate are în vedere faptul ca aceasta dispoziţie legală criticata "face din afiliere o condiţie pentru ca o asociaţie de vânătoare să poată gestiona fonduri de vânătoare".Examinând textul de lege criticat, în lumina acestei sustineri, Curtea retine ca prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 103/1996 nu pot avea, în condiţiile modificărilor aduse textului art. 4 din lege prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129 din 10 septembrie 1999, decât semnificatia unei posibilităţi pentru organizaţiile vânătoresti de a se afilia şi nicidecum semnificatia unei obligaţii, întrucât reglementarea art. 4, în noua sa redactare, nu mai condiţioneaza posibilitatea organizaţiilor vânătoresti de a gestiona fonduri de vânătoare de afilierea la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România.4. În ceea ce priveşte susţinerile autorilor excepţiei, potrivit cărora prevederile art. 26 şi 27 din Legea nr. 103/1996 sunt neconstituţionale, din examinarea argumentelor formulate de aceştia Curtea retine ca, în realitate, se face referire la modalitatea de eliberare a permiselor de vânătoare către organizaţiile vânătoresti, fiind criticate, asadar, numai dispoziţiile art. 26 alin. (2), care prevăd ca "Din comisia de examinare fac parte [...] doi reprezentanţi ai Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România [...]", ale art. 26 alin. (6), potrivit cărora "Formularele permiselor de vânătoare sunt documente cu regim special, emise şi inseriate de către Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, conform modelului şi reglementărilor emise de autoritatea publică centrala [...], precum şi ale art. 27 alin. (1), text care stabileşte ca "Formularele autorizaţiilor individuale sau colective de vânătoare sunt documente cu regim special, emise şi inseriate de către Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România şi, respectiv, de Regia Naţionala a Pădurilor, conform modelului şi reglementărilor emise de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura".Principala critica adusă acestor texte de lege consta în aceea ca permisele sau autorizaţiile de vânătoare nu au valabilitate decât dacă sunt eliberate de către Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, de unde rezultă ca prin aceasta se încalcă în mod flagrant dispoziţiile art. 29 pct. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, în care se prevede că nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie.Analizând aceasta critica, Curtea retine ca dispoziţiile de lege criticate nu sunt neconstituţionale, întrucât nu contravin dreptului la libera asociere prevăzut la art. 37 alin. (1) din Constituţie şi de actele internaţionale la care România este parte. În realitate, prin dispoziţiile respective legea a prevăzut, în vederea atragerii şi a societăţii civile, participarea uneia dintre organizaţiile vânătoresti, organizate la nivel naţional, la realizarea unor atribuţii care, prin natura lor, revin statului şi care, îndeobşte, se exercită de autorităţi statale, în legătură cu evidenta şi emiterea permiselor şi autorizaţiilor de vânătoare. Prin aceasta reglementare legiuitorul nu a încălcat dreptul constituţional la libera asociere, textele respective neavând incidenţa asupra constituirii insesi a organizaţiilor vânătoresti, care, astfel cum se precizează la art. 5 alin. (1) din lege, se realizează "pe principiul liberei asocieri a vânătorilor".În sfârşit, critica privind necorelarea, pe de o parte, a prevederilor Legii nr. 103/1996 cu prevederile Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (asociaţii şi fundaţii) şi cu prevederile Decretului nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice, pe de altă parte, nu are relevanta în ceea ce priveşte controlul de constituţionalitate exercitat de Curte. În acest sens, jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale a statuat ca numai autoritatea legiuitoare are competenţa de a asigura coordonarea legislaţiei şi de a elimina eventualele necorelari existente în sistemul legislativ, având în vedere dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Constituţie.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi privind art. 4 şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 103/1996 şi cu unanimitate de voturi privind celelalte dispoziţii criticate,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 129/1999, excepţie ridicată de Asociaţia de vânătoare "Caprioara" din Iaşi în Dosarul nr. 5.901/1998 al Tribunalului Iaşi şi de Asociaţia de vânătoare "George Topârceanu" din Iaşi în Dosarul nr. 5.899/1998 al aceleiaşi instanţe.2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5, art. 26 alin. (2) şi (6) şi ale art. 27 alin. (1) din aceeaşi lege, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 octombrie 1999.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Mihai Paul Cotta---------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari