ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 85 din 13 septembrie 2018pentru abrogarea unor dispoziții legale în domeniul investițiilor finanțate din fonduri publice
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 805 din 20 septembrie 2018
Având în vedere necesitatea adoptării în regim de urgență a unor măsuri de actualizare a cadrului legal în domeniul realizării investițiilor și, în mod special, a investițiilor de infrastructură, pentru creșterea gradului de absorbție, a eficienței și impactului implementării proiectelor realizate din fonduri europene structurale și a investițiilor realizate din fonduri publice și a calității acestora,ținând cont de faptul că standardele de cost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 363/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și Hotărârea Guvernului nr. 1.394/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiții finanțate din fonduri publice din domeniul infrastructurii de transport, cu modificările și completările ulterioare, au fost definite ca documente de referință cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice, utilizate pentru fundamentarea indicatorilor tehnico-economici, fundamentarea necesarului de fonduri publice, de ghidare în analiza ofertelor în vederea adjudecării contractelor privind execuția lucrărilor de construcții, și că acestea au fost elaborate fără a avea la bază standarde minime de calitate a construcțiilor și investițiilor în infrastructura publică, ale căror costuri să le reflecte, că acestea nu sunt elaborate și aprobate pentru toate tipurile de investiții în construcții, că acestea nu au fost actualizate de la data aprobării și au la bază soluții tehnice depășite din punct de vedere tehnologic, al materialelor utilizate sau al reglementărilor tehnice aplicabile, că acestea se aplică, în practică, pentru toate tipurile de investiții, prin asimilare și comparare cu standardele de cost existente, ducând la o tipizare forțată a construcțiilor cu funcțiuni și caracteristici diferite,ținând cont de faptul că, prin art. V^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2017, s-a instituit obligativitatea realizării obiectivelor/proiectelor de investiții și a celorlalte categorii de investiții finanțate, total sau parțial, din fonduri publice, cu încadrarea în standardele de cost, în vigoare la data aprobării/reaprobării indicatorilor tehnico-economici, în condițiile în care standardele de cost în vigoare au fost aprobate la nivelul anului 2010, datele statistice utilizate fiind la nivelul anilor 2008 - 2009, fără a mai fi actualizate sau indexate ulterior, și stabilite în baza unor concepte tehnice și funcționale depășite, fapt ce a generat controverse, blocaje în elaborarea proiectelor, derularea procedurilor de achiziții publice și realizarea obiectivelor de investiții, precum și scăderea calității investițiilor finanțate din fonduri publice pentru a se încadra în limitele financiare impuse, în toate etapele de realizare a acestora,luând în considerare interesul național în asigurarea bunei gestiuni financiare în utilizarea fondurilor publice, iar aceasta se realizează atât prin asigurarea economicității, eficacității și eficienței utilizării fondurilor publice, cât și prin realizarea unor investiții publice de calitate care să conducă la investiții durabile, care să corespundă scopului pentru care au fost realizate, să fie realizate în condiții optime care să genereze beneficii directe pentru utilizatorii finali și care să necesite, în perioada de exploatare, costuri minime de întreținere și reparații,având în vedere faptul că prin standardele actuale se impun limite de cheltuieli, stabilite procentual din valoarea investiției de bază, pentru servicii de proiectare, consultanță, asistență tehnică și că aceasta contravine Directivei nr. 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne, prin care se impune eliminarea oricăror tipuri de prețuri fixe, maximale sau minimale,având în vedere interesul național de realizare a investițiilor publice la standarde de calitate înalte și de eliminare a riscului de realizare a unor construcții ce prezintă o calitate arhitecturală slabă și care nu respectă cerințele fundamentale, prevăzute de legislația în domeniul calității în construcții, se impune în regim de urgență intervenția legislativă pentru crearea cadrului legal în acest sens și eliminarea dispozițiilor care, în timp, s-a constatat că generează blocaje investiționale, conduc la o formalizare excesivă a procesului de implementare, sunt aplicate în afara contextului legal, îngreunează implementarea investițiilor sau determină realizarea unor investiții care nu aduc un plus de valoare dezvoltării infrastructurii naționale.Întrucât România este o țară cu risc seismic ridicat, statul trebuie să ia toate măsurile pentru ca siguranța cetățenilor și a bunurilor să fie respectate și protejate, inclusiv prin revizuirea periodică a normelor de proiectare seismică a construcțiilor, fapt ce atrage majorarea periodică a costurilor pentru realizarea construcțiilor, standardizarea acestora instituind un model limitativ și neacoperitor în acest sens.Având în vedere sarcinile privind realizarea construcțiilor impuse de directivele europene - referitoare la comunicații electronice, aflate în vigoare, și la eficiența energetică - Near Zero Energy Building, ce vor deveni obligatorii din 2020, îndeplinirea acestora impune crearea tuturor condițiilor, inclusiv din punct de vedere al cadrului legal, pentru corecta lor aplicare, în condițiile în care pe problematica eficienței energetice în clădiri există mai multe obligații exprese, ca, de exemplu, cele cuprinse în Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficiența energetică, de modificare a directivelor 2009/125/CE și 2010/30/UE și de abrogare a directivelor 2004/8/CE și 2006/32/CE care se referă la reabilitarea energetică a 3%/an din totalul clădirilor publice, aspecte care afectează direct bugetele instituțiilor publice.Ținând cont de faptul că sectorul industriei de construcții este considerat la nivel european ca fiind un sector competitiv care aduce multe beneficii societății și economiei, fiind relaționat cu alte politici, precum protecția mediului, eficiența energetică, siguranța și securitatea muncii, fiscalitatea sau achizițiile publice, fapt ce atrage necesitatea luării măsurilor în vederea stimulării acestuia, cel puțin în domeniile stabilite ca fiind prioritare: asigurarea forței de muncă suficientă și calificată, asigurarea proiectării de calitate în domeniul arhitecturii și ingineriei, finanțarea investițiilor în renovarea inteligentă a clădirilor, finanțarea adecvată în cercetare și inovare pentru un mediu construit sustenabil, inteligent și incluziv, utilizarea eficientă a resurselor,ținând cont de interesul național în asigurarea cadrului legal pentru ca industria construcțiilor și, implicit, produsele rezultate - construcțiile să fie de calitate, să respecte codurile de proiectare, normativele tehnice, progresul tehnic, să fie eficiente energetic, să fie ușor de întreținut și cu costuri optime pe toată durata de viață de minimum 50 de ani, se impune eliminarea standardelor de cost ca element de referință pentru promovarea investițiilor publice, prevăzute de acte normative în vigoare.În considerarea faptului că elementele mai sus menționate vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. + Articolul ILa data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă:a) articolul V^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 25 ianuarie 2017, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2017;b) Hotărârea Guvernului nr. 363/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiții finanțate din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, cu modificările și completările ulterioare;c) Hotărârea Guvernului nr. 1.394/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiții finanțate din fonduri publice din domeniul infrastructurii de transport, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2011, cu modificările și completările ulterioare;d) orice prevedere din actele normative prin care se reglementează realizarea unor obiective/proiecte de investiții și alte categorii de investiții care intră sub incidența art. V^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2017, referitoare la „încadrarea în standardele de cost în vigoare“ sau „cu respectarea standardelor de cost în vigoare“. + Articolul IIÎn termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, autoritățile de management responsabile pentru managementul și implementarea asistenței financiare nerambursabile acordate de Uniunea Europeană în perioada de programare 2014-2020 vor proceda la revizuirea ghidurilor solicitantului aferente fondurilor europene structurale și de investiții gestionate, dacă este cazul, cu indicarea detaliată a impactului aplicării prevederilor art. I asupra beneficiarilor proiectelor finanțate din fonduri europene, în funcție de stadiul accesării fondurilor europene.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
Paul Stănescu
Ministrul transporturilor,
Lucian Șova
Viceprim-ministru, ministrul mediului,
Grațiela Leocadia Gavrilescu
p. Ministrul educației naționale,
Petru Andea,
secretar de stat
p. Ministrul fondurilor europene,
Mihaela Virginia Toader,
secretar de stat
p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Dumitru Daniel Botănoiu,
secretar de stat
Ministrul sănătății,
Sorina Pintea
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando TeodoroviciBucurești, 13 septembrie 2018.Nr. 85.-----
EMITENT |