HOTĂRÂRE*1) din 23 septembrie 1998CAZUL PETRA IMPOTRIVA ROMÂNIEI
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 27 decembrie 1999
-----------*1) Nota traducatorului.Versiunile originale sunt în limbile franceza şi engleza.Întrucât versiunile în limbile franceza şi engleza folosesc inconsecvent denumirile unor instituţii şi funcţii, traducerea a fost adaptată, folosindu-se numai denumirile valabile astăzi, cu excepţia cazurilor expres indicate. În ceea ce priveşte actele procedurale, terminologia traducerii s-a supus regulilor intertemporale.CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUICAZUL PETRA IMPOTRIVA ROMÂNIEI(115/1997/899/1.111)Hotărâre pronunţată de o CameraRomânia - controlul corespondentei unui deţinut cu Comisia Europeană pentru Drepturile OmuluiI. Articolul 8 din convenţieA. Obiectul litigiuluiPrin cererea ce face obiectul de analiza al Curţii, reclamantul invoca încălcarea dreptului sau de corespondenta cu Comisia, cu familia şi cu autorităţile naţionale.Competenţa ratione materiae a Curţii se exercită în limitele deciziei Comisiei privind admisibilitatea unei plângeri, or, Comisia a opinat ca a avut loc o încălcare a art. 8 prin faptul ca a fost deschisă şi intarziata corespondenta dintre reclamant şi Comisie.Dosarul cauzei nu conţine nici o scrisoare adresată de reclamant familiei sale sau autorităţilor din ţara sa, care să fie interceptata şi controlată de autorităţile penitenciarului.Curtea considera că nu trebuie să ia în discuţie aceste capete de cerere.B. Respectarea art. 8Recapitularea jurisprudenţei CurţiiDispoziţii interne aplicabile în materia controlului corespondentei detinutilor: Legea nr. 23/1969 lasă prea multă libertate de decizie autorităţilor naţionale. Controlul corespondentei pare a fi automat, independent de orice decizie a vreunei autorităţi judecătoreşti şi nesupus căilor de atac.Regulamentul de aplicare: nepublicat, reclamantul nu a putut lua cunoştinţa de el.Guvernul nu contesta concluziile Comisiei: dreptul intern nu corespunde cerinței de accesibilitate, impusa de art. 8 alin. 2 din convenţie, şi nu indica destul de clar întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor.Reclamantul nu s-a bucurat de protecţia minima cerută de preeminenta dreptului într-o societate democratica. Îngrădirea criticata nu este prevăzută de lege.Curtea nu considera ca este necesar sa verifice în cauza respectarea celorlalte cerinţe ale alin. 2 al art. 8.Concluzie: încălcare (unanimitate).II. Articolul 25 alineatul 1 din convenţieRecapitularea jurisprudenţei CurţiiReclamantul a afirmat în faţa Comisiei ca a fost amenintat de doua ori de către autorităţile penitenciarului atunci când a cerut sa scrie Comisiei - afirmaţii nedezmintite de către Guvernul pârât.Curtea apreciază ca aceasta împrejurare constituie o formă de presiune ilegala şi inacceptabila, care a îngrădit dreptul la recurs individual.Concluzie: încălcare (unanimitate).III. Articolul 50 din convenţieA. Daune moraleAcordarea unei anumite sumeB. Cheltuieli de judecatăAbsenta cererii de restituire a acestoraConcluzie: Statul pârât trebuie să plătească reclamantului o anumită suma cu titlu de daune morale (unanimitate).REFERINŢE LA JURISPRUDENTA CURŢII25 martie 1983, Silver şi alţii împotriva Regatului Unit; 25 martie 1992, Campbell împotriva Regatului Unit; 15 noiembrie 1996, Calogero Diana împotriva Italiei; 19 februarie 1998, Guerra şi alţii împotriva Italiei; 25 mai 1998, Kurt împotriva Turciei.În cazul Petra împotriva României*2),Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constituită, conform art. 43 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (convenţia) şi dispoziţiilor aplicabile ale Regulamentului sau B*3), într-un complet de judecată alcătuit din judecătorii menţionaţi mai jos:Domnul R. Bernhardt, preşedinte;Domnul L.-E. Pettiti;Domnul A. Spielmann;Domnul N. Valticos;Şir John Freeland;Domnul G. Mifsud Bonnici;Domnul P. Kuris;Domnul M. Voicu;Domnul V. Toumanov,precum şi din domnii H. Petzold, grefier, şi P.J. Mahoney, grefier adjunct,după ce a deliberat în camera de consiliu la 23 mai şi la 24 august 1998,pronunţa hotărârea următoare, adoptată la 24 august 1998.---------------Notele grefierului:*2) Cauza are nr. 115/1997/899/1.111. Primele doua numele indica poziţia din anul introducerii plângerii, iar ultimele doua arata locul sau pe lista cuprinzând cauzele cu judecarea cărora Curtea a fost investită de la început şi pe lista cuprinzând plângerile iniţiale corespunzătoare (a Comisiei).*3) Regulamentul B, intrat în vigoare la 2 octombrie 1998, se aplică în toate cauzele care privesc statele angajate prin Protocolul nr. 9.PROCEDURA1. Cauza a fost deferita Curţii de către Comisia Europeană pentru Drepturile Omului (Comisia) la 15 decembrie 1997, apoi la 21 ianuarie 1998 de către domnul Ioan Petra (reclamantul), cetăţean român, în interiorul termenului de 3 luni prevăzut la art. 32 alin. 1 şi la art. 47 din convenţie. La originea cauzei se afla o plângere (nr. 27.273/95) îndreptată împotriva României, prin care reclamantul sesizase Comisia la 19 noiembrie 1994 în temeiul art. 25.Cererea Comisiei face trimitere la art. 44 şi 48, precum şi la declaraţia română prin care se recunoaşte jurisdicţia obligatorie a Curţii (art. 46). Plângerea reclamantului face trimitere la art. 44 şi 48 din convenţie, asa cum au fost modificate prin Protocolul nr. 9 pe care România l-a ratificat. Ele au ca obiect obţinerea unei decizii care să stabilească dacă situaţia de fapt din cauza demonstreaza o încălcare de către statul pârât a cerinţelor art. 8 şi 25 din convenţie.2. Reclamantul l-a desemnat pe domnul D. Cosma, avocat în Baroul Bucureşti, pentru a-l reprezenta (art. 31 din Regulamentul B).3. Camera care urma să se constituie îi includea de drept pe domnul M. Voicu, judecător ales de naţionalitate română (art. 43 din convenţie), şi pe domnul R. Bernhardt, vicepreşedinte al Curţii [art. 21 alin. 4 b)]. La 31 ianuarie 1998, în prezenta grefierului, vicepreşedintele a tras la sorţi numele celorlalţi 7 membri, şi anume: domnii L.-E. Pettiti, A. Spielmann, N. Valticos, Şir John Freeland, domnii G. Mifsud Bonnici, P. Kuris şi V. Toumanov (art. 43 în fine din Convenţie şi art. 21 alin. 5 din Regulamentul B).4. În calitatea sa de preşedinte al Camerei (art. 21 alin. 6 din Regulamentul B), domnul Bernhardt i-a consultat, prin intermediul grefierului adjunct, pe domnul A. Ciobanu-Dordea, agentul Guvernului român (Guvernul), pe avocatul reclamantului şi pe delegatul Comisiei, domnul C. Birsan, cu privire la organizarea procedurii (art. 39 alin. 1 şi art. 40). Conform ordonanţei date ulterior, grefierul a primit memoriul Guvernului şi al reclamantului la 9 şi, respectiv, la 15 aprilie 1998.5. La 26 februarie 1998 Comisia a prezentat dosarul procedurilor care se desfasurasera în faţa ei; grefierul o invitase să facă aceasta conform instrucţiunilor preşedintelui Curţii.6. La 24 aprilie 1998 completul de judecată a renunţat să se reunească în şedinţa, după ce a constatat îndeplinirea condiţiilor cerute de o astfel de derogare de la procedura obişnuită (art. 27 şi 40 din Regulamentul B).ÎN FAPTI. Circumstanţele cauzei7. Născut în 1941, domnul Ioan Petra este în prezent deţinut la Penitenciarul din Aiud (judeţul Alba). El se afla în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, aplicată la 30 aprilie 1991 de către Tribunalul judeţean Targu Mures.8. La 10 ianuarie 1994 sotia reclamantului care era deţinut la Penitenciarul Margineni (judeţul Dambovita) s-a adresat Comisiei. Ea se plingea ca soţul sau nu beneficiase de un proces echitabil în faţa tribunalului. Între altele, ea făcea cunoscute dificultăţile intampinate de către soţul sau în transmiterea corespondentei din penitenciar.9. La 20 mai 1994 reclamantul a adresat o scrisoare Comisiei, prin intermediul sotiei, şi a cerut ca orice corespondenta sa îi fie trimisa la domiciliu. La 22 iulie 1994 Comisia a solicitat reclamantului informaţii suplimentare şi documente pentru a-şi susţine plângerea.10. La 30 octombrie şi la 9 noiembrie 1994 domnul Petra a scris Comisiei, prin intermediul sotiei, şi a făcut cunoscut ca administraţia penitenciarului nu îi permitea sa completeze formularul de cerere.11. La 21 ianuarie 1995 a trimis din închisoarea de la Margineni o scrisoare care a parvenit Comisiei la 14 februarie 1995. Scrisă pe hârtia regulamentara a penitenciarului, ea avea un număr de înregistrare şi provenea din Bucureşti, într-un plic cu antetul Ministerului Justiţiei. Deşi era menţionată ca anexa, Hotărârea din 30 aprilie 1991 lipsea. Aceasta scrisoare avea un scris diferit de al precedentelor.12. La 22 februarie 1995 Comisia a trimis reclamantului un formular de cerere.Completat de către reclamant la 9 martie 1995, formularul menţionat a fost trimis Direcţiei Generale a Penitenciarelor la 17 aprilie 1995. În formular nu figura nici o referinţa la o eventuala ingradire a corespondentei.13. La 18 iulie 1995, ca răspuns la o intrebare a Comisiei cu privire la scrisul diferit al corespondentei primite de către aceasta, domnul Petra a arătat ca fusese ajutat de către un coleg "fără nici o legătură cu cauza, un om discret şi dezinteresat". El a adăugat ca autorităţile penitenciarului îi informasera despre trimiterea documentelor cerute de Comisie, care, cu toate acestea, nu primise nici unul.Referindu-se şi la dreptul la respectarea corespondentei sale, el a subliniat ca directorul penitenciarului, deşi foarte "flexibil", nu putea sa îl ajute mai mult, întrucât administraţia era obligată să aplice Legea nr. 23/1969 asupra executării pedepselor şi regulamentul sau "secret" de aplicare. El invoca din acest motiv o încălcare a art. 8 şi 25 din Convenţie.14. Reclamantul afirma că nu a primit niciodată scrisoarea din 19 octombrie 1995 prin care Comisia îl informa, între altele, de transmiterea plângerii sale către Guvern.15. La 9 decembrie 1995 domnul Petra a trimis o scrisoare expediată de sotia sa, informand Comisia ca la 26 septembrie 1995 a fost transferat la Penitenciarul Aiud şi ca, atunci când ceruse permisiunea de a comunică schimbarea de adresa, i s-a răspuns: "Consiliul Europei se afla la Aiud şi nu în altă parte" şi ca, dacă insista, va fi supus regimului de detenţie special.16. La 4 ianuarie 1996 doamna Petra a informat Comisia ca soţul ei insista în plângerea sa şi ca denunta ingerinta sistematica a autorităţilor penitenciarului în corespondenta sa cu Comisia. La 26 ianuarie 1996 aceasta a răspuns pe adresa Penitenciarului Aiud.17. La 22 aprilie 1996 sotia reclamantului a scris Comisiei pentru a se plange de condiţiile de detenţie ale soţului sau, care ocupa, împreună cu încă cinci deţinuţi, o celula de 12mp şi era supus unor tratamente inumane de către gardieni. Reclamantul refuzase sa îi comunice numele gardienilor care îi bateau pe deţinuţi, fiindu-i mult prea teama.18. Domnul Petra nu a luat cunoştinţa de transmiterea plângerii sale către Guvern decât în aprilie 1996, când a primit o copie de pe scrisoarea din 19 octombrie 1995 şi de pe documentele pertinente.19. Într-o scrisoare din 24 mai 1996, trimisa prin intermediul sotiei, reclamantul s-a plans din nou de cenzurarea corespondentei sale şi a afirmat ca este obligat sa îi prezinte scrisorile directorului penitenciarului, care le transmite Direcţiei penitenciarelor din Bucureşti, şi ca el nu este niciodată sigur ca scrisorile îi sunt efectiv transmise la Strasbourg.20. La 13 iulie 1996 Guvernul a depus la Comisie toate documentele privitoare la procedura juridică care s-a finalizat prin condamnarea reclamantului.21. La 3 ianuarie 1997 Comisia a primit doua scrisori aflate într-un plic ce purta antetul Ministerului Justiţiei, expediat din Bucureşti. Prima, scrisă de reclamant pe hârtia regulamentara a penitenciarului, era datată 4 decembrie 1996 şi purta o ştampila şi un număr de înregistrare. A doua era o scrisoare de însoţire a şefului Direcţiei Generale a Penitenciarelor, generalul I.C.Alte doua scrisori ale reclamantului, din 24 şi din 27 februarie 1997, purtând fiecare câte o ştampila şi un număr de înregistrare, au fost trimise din Bucureşti de către Ministerul Justiţiei la 14 martie 1997, amândouă deodată şi însoţite de o scrisoare a aceluiaşi general I.C.22. Într-o scrisoare din 9 martie 1997, trimisa prin intermediul sotiei, domnul Petra a informat Comisia ca primise decizia asupra admisibilităţii plângerii sale. El a adăugat ca scrisorile sale către şi de la Comisie erau în mod sistematic desfăcute şi ca scrisorile sale erau trimise Comisiei prin intermediul Direcţiei penitenciarelor. El a afirmat ca scrisese în plic închis, temandu-se sa nu fie denunţat locotenent-colonelului V.C., care îl amenintase, exprimandu-se astfel: "Am sa-ti dau eu tie Consiliul Europei!"23. La 14 august 1997 Comisia a primit o noua scrisoare redactată în penitenciar la 8 iulie 1997 pe hârtie regulamentara, purtând o ştampila şi un număr de înregistrare, şi trimisa din Bucureşti la 30 iulie 1997 într-un plic cu antetul Ministerului Justiţiei. În ea nu se făcea nici o referire la o eventuala ingradire a corespondentei.24. La 15 aprilie 1998 reclamantul a trimis grefei Curţii memoriul sau, scris pe hârtia regulamentara a penitenciarului, purtând ştampila şi număr de înregistrare, expediat din Bucureşti, într-un plic cu antetul Ministerului Justiţiei.II. Dreptul intern aplicabilA. Legea nr. 23/196925. Dispoziţiile aplicabile din Legea nr. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor sunt următoarele:Articolul 17"Condamnaţii au dreptul (...) de a primi şi trimite corespondenta şi sume de bani."Articolul 18"Drepturile condamnaţilor de a primi (...) şi trimite corespondenta se acordă în raport cu natura infracţiunii, durata pedepsei, existenta stării de recidiva, folosirea la munca, comportarea şi receptivitatea la acţiunea de reeducare. (...)."Articolul 20"Corespondenta, cărţile, ziarele şi revistele, al căror conţinut este apreciat de comandantul penitenciarului ca necorespunzător procesului de reeducare a condamnatului, se reţin şi se păstrează la locul de deţinere, predandu-i-se acestuia la punerea în libertate.Corespondenta cu conţinut necorespunzător se înaintează, dacă este cazul, organelor competente."B. Regulamentul de aplicare a Legii nr. 23/1969, aprobat de Consiliul de Miniştri la 15 decembrie 196926. Articolele aplicabile din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 23/1969 - nepublicat - dispun următoarele:Articolul 75"Condamnaţii au dreptul sa adreseze cereri, reclamaţii, sesizări scrise sau verbale comandantului penitenciarului, procurorului, preşedintelui tribunalului judeţean în a cărui raza teritorială se afla penitenciarul, precum şi altor organe.Administraţia penitenciarului asigura condamnaţilor cele necesare pentru scris.Articolul 76"Cererile, reclamaţiile şi sesizările adresate organelor centrale sau locale se înaintează direct de către penitenciar acestor organe, iar cele care au un conţinut necorespunzător se înaintează Direcţiei Generale a Penitenciarelor, pentru a lua măsurile ce se impun potrivit legii."Articolul 77 a) ca statul pârât trebuie să achite reclamantului, într-un interval de 3 luni, ca daune morale, 10.000 (zece mii) franci francezi, care vor fi convertiti în lei româneşti la cursul de schimb aplicabil la data achitării; b) ca această sumă va fi majorată cu o dobânda simpla de 3,36% pe an cu începere de la expirarea termenului menţionat şi până la data achitării."Comandantul penitenciarului are obligaţia ca cererile, reclamaţiile şi sesizările să fie expediate în cel mult 5 zile de la data primirii lor. Rezultatul acestora va fi adus la cunoştinţa condamnatului îndată după primirea răspunsului."Conform tabelului anexat la regulamentul sus-menţionat detinutii condamnaţi pentru infracţiunea de omor au dreptul sa primească şi sa trimită câte o scrisoare la fiecare doua luni, atunci când prestează o munca, şi câte o scrisoare la 3 luni, atunci când nu prestează nici o munca.PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI27. Domnul Petra a sesizat Comisia la 19 noiembrie 1994. El se plangea de detenţia sa [art. 5 alin. 1 lit. e) din convenţie], de caracterul inechitabil al urmăririi penale (art. 6 alin. 1) şi de încălcarea dreptului la respectarea corespondentei cu Comisia (art. 8 şi 25).28. La 23 februarie 1997 Comisia a declarat admisibilitatea plângerii (nr. 27.273/1995) doar în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, respingandu-le pe celelalte. Prin raportul din 30 octombrie 1997 (art. 31), Comisia a concluzionat, în unanimitate, ca a fost încălcat art. 8 din convenţie şi că nu se pune nici o problemă distinctă cu privire la art. 25. Textul integral al avizului sau figurează în anexa la prezenta hotărâre.*4)------------*4) Nota grefierului: Din ratiuni de ordin practic acest text nu va figura decât în editia imprimata (Culegere de hotărâri şi decizii 1998), dar oricine şi-l poate procura de la grefa.CONCLUZIILE PREZENTATE CURŢII29. Guvernul lasă la aprecierea Curţii capatul de cerere, întemeiat pe art. 8 şi 25, cu privire la controlul corespondentei reclamantului cu Comisia, şi o roaga sa respingă celelalte capete de cerere.30. Avocatul reclamantului cere Curţii să constate încălcarea articolelor menţionate şi sa acorde clientului sau o satisfactie echitabila.ÎN DREPTI. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din convenţieA. Cu privire la obiectul litigiului31. În cererea adresată Curţii la 21 ianuarie 1998 reclamantul se plange de îngrădirea dreptului sau la corespondenta (deschiderea corespondentei şi întârzieri în expedierea acesteia) nu numai cu Comisia, ci şi cu familia şi cu autorităţile publice. El invoca art. 8 din convenţie, care prevede:"1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondentei sale.2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru securitatea naţionala, siguranţa publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora."32. Guvernul subliniaza ca domnul Petra nu a invocat niciodată în faţa Comisiei îngrădirea corespondentei cu autorităţile române şi susţine ca limitarea libertăţii corespondentei reclamantului cu familia sa este justificată din punct de vedere al art. 8.33. Delegatul Comisiei nu a luat nici o poziţie în aceasta privinta.34. Curtea reaminteste ca, în ceea ce priveşte competenţa sa ratione materiae, aceasta este determinata de cadrul deciziei Comisiei asupra admisibilităţii unei cereri (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea Guerra şi alţii împotriva Italiei din 19 februarie 1998, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-I, §44). Or, Comisia a reţinut la 13 ianuarie 1997 ca "fără a prejudicia fondul, capatul de cerere al reclamantului privitor la îngrădirea corespondentei sale (art. 8 din convenţie)", apoi, la 30 octombrie 1997, şi-a expus punctul de vedere conform căruia a existat o încălcare a acestui articol, datorită "deschiderii corespondentei şi întârzierii expedierii".Totuşi, chiar dacă ultimele doua capete de cerere, invocate de către domnul Petra în plângerea sa din 21 ianuarie 1998 (paragraful 31 de mai sus), se referă la aceleaşi fapte, dosarul cauzei nu conţine nici o scrisoare adresată de reclamant familiei sale sau autorităţilor din ţara sa, care să fi fost interceptata şi controlată de către conducerea penitenciarelor din Margineni şi din Aiud. În lipsa probelor care să sprijine aceste sustineri, Curtea considera că nu trebuie să le ia în considerare.B. Cu privire la respectarea art. 835. Reclamantul afirma ca este obligat să prezinte scrisorile adresate Comisiei comandantului penitenciarului, care le trimite la Bucureşti, producandu-se astfel întârzieri considerabile. Cat despre corespondenta provenită de la Comisie, aceasta soseste desfăcută şi cu întârzieri de mai mult de o luna. El invoca o încălcare a art. 8.36. De comun acord cu Guvernul şi cu Comisia, Curtea apreciază ca a avut loc "o ingerinta din partea unei autorităţi publice" în exercitarea dreptului reclamantului la respectarea corespondentei sale, drept garantat de alin. 1 al art. 8. O astfel de ingerinta încalcă dispoziţiile acestui text, dacă "nu este prevăzută de lege" şi nu urmăreşte unul sau mai multe scopuri legitime dintre cele menţionate la alin. 2. În plus, atingerea adusă dreptului trebuie să fie "necesară într-o societate democratica" pentru atingerea acestor scopuri (a se vedea hotărârile Silver şi alţii împotriva Regatului Unit din 25 martie 1983, seria A, nr. 61, p. 32, paragraful 84, Campbell împotriva Regatului Unit din 25 martie 1992, seria A, nr. 233, p. 16, paragraful 34 şi Calogero Diana împotriva Italiei din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, p. 1.775, paragraful 28).37. Curtea reaminteste ca din moment ce o anumită lege oferă autorităţilor o putere de apreciere este imposibil să fie redactată în termeni foarte certi, o rigiditate excesiva a textului fiind rezultatul probabil al unei astfel de griji pentru certitudine (a se vedea, printre multe altele, Hotărârea Calogero Diana mai sus citata, p. 1.775, paragraful 32).În speta, dispoziţiile interne aplicabile controlului corespondentei detinutilor sunt incluse în Legea nr. 23/1969 şi în regulamentul sau de aplicare. Or, art. 17, 18 şi 20 ale amintitei legi lasă autorităţilor naţionale o marja prea mare de apreciere: legea se limitează la a indica, într-o maniera foarte generală, dreptul condamnaţilor de a primi şi de a trimite corespondenta şi acorda directorilor penitenciarelor autoritatea de a păstra orice scrisoare, ziar, carte sau revista "neadecvate reeducării condamnatului" (paragraful 25 de mai sus). Controlul corespondentei pare deci automat, independent de orice decizie a unei autorităţi judecătoreşti şi nesupus căilor de atac.Cat despre regulamentul de aplicare, acesta nu este publicat, motiv pentru care reclamantul nu a putut sa ia cunoştinţa de conţinutul acestuia.38. Curtea observa, în plus, faptul ca Guvernul nu contesta concluziile Comisiei, conform cărora regulamentul de aplicare nu corespunde exigenţei de accesibilitate cerute de art. 8 alin. 2 din convenţie, iar legea română nu indica destul de clar întinderea şi modalităţile de exercitare a acestei puteri de apreciere acordate autorităţilor.39. În concluzie, domnul Petra nu s-a bucurat de protecţia minima cerută de preeminenta dreptului într-o societate democratica (Hotărârea Calogero Diana mai sus citata, p. 1.776, paragraful 33). Prin urmare, Curtea constata ca ingerinta în discuţie nu era prevăzută de lege şi ca a avut loc o încălcare a art. 8.40. Având în vedere concluzia precedenta, Curtea nu considera ca este necesar sa verifice în speta respectarea celorlalte cerinţe ale alin. 2 al art. 8.II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 25 alin. 1 din convenţie41. Reclamantul afirma ca îngrădirea corespondentei sale cu Comisia constituie o încălcare a art. 25 alin. 1 din convenţie, conform căruia:"1. Comisia poate fi sesizată, printr-o cerere adresată secretarului general al Consiliului Europei, de către orice persoană fizica, orice organizaţie neguvernamentala sau de orice grup de particulari, care se pretinde victima a unei încălcări de către una dintre inaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie, în cazul în care înaltă parte contractantă aflată în cauza a declarat ca recunoaşte competenţa Comisiei în aceasta materie. Inaltele părţi contractante care au semnat o asemenea declaraţie se angajează sa nu împiedice prin nici o măsura exercitarea efectivă a acestui drept.2. Aceste declaraţii pot fi făcute pentru o durată determinata.3. Ele sunt înmânate secretarului general al Consiliului Europei, care transmite copii ale acestora inaltelor părţi contractante şi asigura publicarea lor.4. Comisia nu va exercita competenţa pe care i-o atribuie prezentul articol decât atunci când cel puţin şase înalte părţi contractante vor fi legate prin declaraţia prevăzută în paragrafele precedente."42. Guvernul şi Comisia considera că nu se pune nici o problemă distinctă cu privire la aceasta dispoziţie.43. Curtea reaminteste ca este de cea mai mare importanţa pentru eficienta mecanismului recursului individual reglementat de art. 25 ca reclamanţii sau posibilii reclamanţi să poată comunică liber cu Comisia, fără ca autorităţile să facă asupra lor presiuni de vreun fel, în scopul de a-şi retrage sau de a-şi modifica capetele de cerere.Prin cuvântul "presiune" trebuie să înţelegem nu numai coercitia directa şi actele flagrante de intimidare a reclamanţilor, a familiei acestora sau a aparatorilor lor, ci şi acţiunile sau contactele indirecte şi de rea-credinţa, destinate să le schimbe hotărârea sau sa îi descurajeze să se prevaleze de recursul oferit de convenţie. Pentru a stabili dacă contactele dintre autorităţi şi reclamant constituie practici inacceptabile din punct de vedere al art. 25, trebuie să se ţină seama de împrejurările particulare ale cauzei. În aceasta privinta, trebuie avute în vedere vulnerabilitatea reclamantului şi riscul ca el să fie influentat de autorităţi (a se vedea, în ultima instanţa, Hotărârea Kurt împotriva Turciei din 25 mai 1998, Culegere 1998, paragrafele 159 şi 160).44. În scrisorile sale din 9 decembrie 1995 şi din 9 martie 1997 către Comisie (paragrafele 15 şi 22 de mai sus) reclamantul a afirmat ca a fost amenintat de doua ori de către autorităţile Penitenciarului Aiud atunci când a cerut sa scrie Comisiei, afirmaţii care nu au fost dezmintite de către Guvernul pârât.Din punctul de vedere al Curţii, formulari de genul "Consiliul Europei este la Aiud şi nu în altă parte" şi "Am sa-ti dau eu tie Consiliul Europei!", conţinute în scrisorile menţionate, constituie în acest caz o formă de presiune ilegala şi inacceptabila care a îngrădit dreptul de recurs individual, incalcandu-se astfel art. 25 alin. 1.III. Aplicarea art. 50 din convenţie45. Conform art. 50 din convenţie:"Dacă hotărârea Curţii declara ca o decizie luată sau o măsura dispusă de o autoritate judiciară sau de orice alta autoritate a unei părţi contractante este în întregime sau parţial în opoziţie cu obligaţiile ce decurg din prezenta convenţie şi dacă dreptul intern al acelei părţi nu permite decât o inlaturare incompleta a consecinţelor acestei decizii sau ale acestei măsuri, prin hotărârea Curţii se acordă, dacă este cazul, părţii lezate o reparatie echitabila."A. Prejudiciu moral46. Domnul Petra solicita, fără a stabili o sumă, o satisfactie echitabila pentru daunele morale suferite.47. Guvernul considera ca, în absenta unor probe care să dovedească prejudiciul invocat, constatarea încălcării art. 8 ar fi o satisfactie echitabila suficienta.48. Delegatul Comisiei nu se pronunţa.49. Curtea considera ca partea interesată a suferit cu certitudine un prejudiciu moral, datorită faptului ca i-a fost deschisă şi intarziata corespondenta cu Comisia, ca şi datorită amenintarilor pe care le-a primit din partea autorităţilor de la Penitenciarul Aiud. Din acest motiv Curtea îi acorda 10.000 de franci francezi, cu acest titlu.B. Cheltuieli de judecată50. Reclamantul, care a beneficiat de asistenţa juridică în faţa Comisiei şi apoi a Curţii, nu a cerut rambursarea cheltuielilor de judecată suplimentare.C. Dobânzi51. Conform informaţiilor de care dispune Curtea, cuantumul legal al dobânzilor, aplicabil în Franţa la data adoptării prezentei hotărâri, este de 3,36% pe an.PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,1. Declara ca a fost încălcat art. 8 din convenţie.2. Declara ca a fost încălcat art. 25 din convenţie.3. Declara:Redactată în limba franceza şi în limba engleza, apoi pronunţată în şedinţa publică la Palatul Drepturilor Omului, la Strasbourg la 23 septembrie 1998.Rudolf Bernhardt,preşedinte Herbert Petzold,grefier + Anexa 1OPINIA COMISIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI(formulată în Raportul Comisiei*1) din 30 octombrie 1997)------------------*1) Opinia se referă la unele paragrafe anterioare din Raportul Comisiei, al cărui text integral poate fi obţinut de la secretariatul Comisiei.[Comisia a avut următoarea componenta:domnul S. Trechsel, preşedinte;doamnele G.H. Thune;J. Liddy;domnii E. Busuttil;Gaukur Jorundsson;A.S. Gozubuyuk;A. Weitzel;J.-C. Soyer;H. Danelius;F. Martinez;C.L. Rozakis;L. Loucaides;J.-C. Geus;M.P. Pellonpaa;B. Marxer;M.A. Nowicki;I. Cabral Barreto;B. Conforti;N. Bratza;I. Bekes;J. Mucha;D. Svaby;G. Ress;C. Birsan;P. Lorenzen;K. Herndl;E. Bielunas;E.A. Alkema;M. Vila Amigo;doamna M. Hion;domnii R. Nicolini;A. Arabadjiev,şi domnul M. de Salvia, secretar]A. Capatul de cerere declarat admisibil41. Comisia a declarat admisibil capatul de cerere în care reclamantul susţine ca deschiderea corespondentei sale cu Comisia şi întârzierile în derularea acesteia încalcă dreptul sau la respectarea corespondentei.B. Probleme în litigiu42. Comisia va trebui prin urmare sa stabilească:- dacă a existat o încălcare a art. 8 din convenţie din cauza deschiderii corespondentei reclamantului cu Comisia şi a intarzierilor în derularea acesteia;- dacă deschiderea corespondentei reclamantului cu Comisia a îngrădit exercitarea efectivă a dreptului de recurs individual al reclamantului, cu încălcarea art. 25 din convenţie.C. Cu privire la încălcarea art. 8 din convenţie43. Reclamantul se plange de ingerinta autorităţilor penitenciarului în dreptul sau la respectarea corespondentei. El invoca art. 8 din convenţie, care prevede:"1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondentei sale.2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru securitatea naţionala, siguranţa publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora."44. Reclamantul afirma ca este obligat sa predea scrisorile adresate Comisiei la comandantul penitenciarului, care le trimite la Bucureşti, la Direcţia Generală a Penitenciarelor, din acest motiv existând întârzieri considerabile în trimiterea corespondentei sale. În plus, el nu poate şti niciodată dacă scrisorile sale au fost cu adevărat trimise destinatarului.45. Reclamantul adauga ca scrisorile care îi sunt adresate de Comisie sosesc desfăcute şi cu întârzieri care depăşesc adesea o luna. Aceste scrisori ar fi apoi păstrate într-un dosar ţinut de comandantul penitenciarului.46. Invocand hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului Campbell împotriva Regatului Unit şi Domenichini împotriva Italiei, reclamantul apreciază ca deschiderea scrisorilor sale şi întârzierile în trimiterea acestora, provocate de personalul administrativ al inchisorilor din Margineni şi Aiud, contravin art. 8 din convenţie. El apreciază ca deschiderea corespondentei sale şi întârzierile în trimiterea acesteia nu sunt prevăzute în dreptul intern. El argumenteaza, pe de o parte, ca Regulamentul pentru aplicarea Legii nr. 23/1969 nu a fost publicat niciodată, iar pe de altă parte, ca nici Legea nr. 23/1969 şi nici regulamentul sau de aplicare nu constituie "legi" în sensul art. 8 din convenţie. Mai exact, aceste texte nu prevăd cu destula precizie şi claritate ingerintele permise şi garanţiile acordate persoanelor a căror corespondenta face obiectul acestor ingerinţe. Reclamantul menţionează cu titlu de exemplu faptul ca nici o dispoziţie legală nu prevede care este autoritatea competentă sa examineze plângerile privind ingerintele în corespondenta detinutilor.47. Guvernul pârât arata ca autorităţile nu au reţinut nici o scrisoare adresată de reclamant Comisiei, întrucât legislaţia în vigoare obliga autorităţile sa predea aceste scrisori destinatarului.48. El arata ca art. 17 din Legea nr. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor garantează dreptul la corespondenta. Acest drept este supus (art. 18) anumitor condiţii, în ceea ce priveşte natura infracţiunii, durata pedepsei, starea de recidiva, prestarea unei munci, comportamentul şi atitudinea condamnatului faţă de reeducare. Potrivit Guvernului, astfel de restrictii sunt conforme alin. 2 al art. 8 din convenţie, întrucât ele urmăresc scopul social al reeducării condamnatului pentru a-i asigura reintegrarea într-o viaţa socială normală.49. Guvernul arata, de asemenea, ca regulamentul cu privire la executarea pedepselor garantează, la art. 75-77, dreptul de petiţie, drept distinct de dreptul la corespondenta, şi care nu cunoaşte nici o restrictie. Guvernul argumenteaza ca pentru asigurarea respectării dreptului de petiţie, atât penitenciarele, cat şi Direcţia penitenciarelor ţin un registru în care înscriu petitiile adresate de deţinuţi diferitelor autorităţi. Cat despre petitiile adresate organismelor internaţionale, acestea sunt trimise de Direcţia penitenciarelor la destinatari.50. Conform Guvernului, proba ca reclamantul a putut beneficia de dreptul de petiţie consta în faptul ca scrisorile sale au ajuns la Comisie. Guvernul adauga faptul ca corespondenta reclamantului cu Comisia "prin terţi interpusi" corespunde unui minimum de precizie în ceea ce priveşte redactarea petitiilor şi permite mai ales asigurarea apărării reclamantului care nu poate să se apere singur. Guvernul susţine ca aceasta corespondenta "prin terţi interpusi" nu constituie o restrictie sau o interdicţie a dreptului la corespondenta.51. Comisia observa, şi acest fapt nu este contestat de Guvernul pârât, ca scrisorile reclamantului către Comisie au fost trimise desfăcute la Direcţia penitenciarelor, care le-a trimis Comisiei. Guvernul pârât nu contesta nici ca scrisorile adresate de Comisie reclamantului au ajuns desfăcute la destinatar.52. Comisia noteaza în plus întârzierile în derularea corespondentei dintre Comisie şi reclamant, mergand de la 3 până la 6 săptămâni.53. Comisia reaminteste ca "practica constând în desfacerea scrisorilor provenite de la Comisie, citite sau nu, reprezintă o ingerinta în dreptul reclamantului la respectarea corespondentei sale" în sensul art. 8 alin. 1 din convenţie (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Campbell împotriva Regatului Unit din 25 martie 1992, seria A, nr. 233, p. 21, paragraful 57).54. Comisia trebuie deci sa stabilească dacă aceasta ingerinta îndeplineşte condiţiile art. 8 alin. 2 din convenţie. Ea trebuie să stabilească mai întâi dacă ingerinta era "prevăzută de lege".55. Comisia reaminteste ca expresia "prevăzută de lege" presupune cerinţe care merg dincolo de simpla conformare cu legislaţia interna. Aceasta expresie vizează şi calitatea legii, care trebuie să fie compatibila cu preeminenta dreptului, menţionată în preambulul convenţiei (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârile Silver şi alţii împotriva Regatului Unit din 25 martie 1983, seria A, nr. 61, p. 34, paragraful 90; Golder împotriva Regatului Unit din 21 februarie 1975, seria A, nr. 18, p. 17, paragraful 34). "Legea" în chestiune trebuie să fie suficient de accesibila, în sensul că cetăţeanul trebuie să poată dispune de suficiente informaţii, în circumstanţele cauzei, cu privire la normele juridice aplicabile unui caz dat. Mai mult, "(...) nu se poate considera ca «lege» decât o norma enuntata cu destula precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi ghideze conduita; apelând la nevoie la consilieri calificaţi, el trebuie să fie în stare sa prevadă, într-un grad rezonabil, în circumstanţele cauzei, consecinţele care pot deriva dintr-un anumit act" (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Sunday Times împotriva Regatului Unit din 26 aprilie 1979, seria A, nr. 30, p. 31, paragraful 49). Aceasta cerinţa implica faptul ca dreptul intern trebuie să ofere o anume protecţie împotriva incalcarilor arbitrare ale drepturilor garantate de alin. 1 de către puterea publică (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Malone împotriva Regatului Unit din 2 august 1984, seria A, nr. 82, p. 32, paragraful 67).56. În prezenta cauza Comisia trebuie să examineze dacă textele aplicabile controlului corespondentei reclamantului din închisoare erau suficient de accesibile şi de previzibile din punct de vedere al principiilor mai sus enunţate.57. Comisia arata ca textele aplicabile controlului corespondentei detinutilor sunt, pe de o parte, Legea nr. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, din 18 noiembrie 1969, iar pe de altă parte, regulamentul de aplicare a acestei legi, aprobat de Consiliul de Miniştri la 15 decembrie 1969, text care nu a fost publicat şi care, din aceasta cauza, nu corespunde cerinței de accesibilitate.58. Acum trebuie analizat dacă legea interna defineste cu suficienta precizie condiţiile exercitării dreptului la corespondenta al detinutilor.59. Comisia reaminteste ca, dacă o lege ce conferă putere de decizie trebuie în principiu sa îi determine şi întinderea, este imposibil să se ajungă la o precizie absolută în redactarea sa, întrucât s-ar ajunge la o rigiditate excesiva a textului (a se vedea, în ultima instanţa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Domenichini împotriva Italiei din 15 noiembrie 1996, Colecţia de hotărâri şi decizii 1996-V, p. 1.799, paragraful 32).60. În cazul de faţa totuşi dreptul intern lasă autorităţilor o marja prea larga de apreciere. Într-adevăr, deşi Legea nr. 23/1969 recunoaşte detinutilor dreptul de a primi şi de a trimite corespondenta şi stabileşte criteriile de exercitare a acestui drept, dispoziţiile sale nu prevăd cu claritate şi precizie funcţionarea sistemului de control al corespondentei detinutilor.61. În special, Comisia arata ca Legea nr. 23/1969 nu conţine nici o dispoziţie care să descrie sistemul de control al corespondentei. Mai mult, art. 20 din această lege acorda comandantului penitenciarului o putere discretionara foarte întinsă atunci când este vorba sa verifice dacă conţinutul corespondentei este "adecvat reeducării condamnatului", precum şi sa decidă reţinerea corespondentei. Comisia observa, de asemenea, ca această lege nu face nici o deosebire între diferitele persoane cu care pot coresponda detinutii, adică familia, prietenii, avocatul, autorităţile etc.62. În sfârşit, Comisia noteaza ca legea nu conţine garanţii împotriva eventualelor abuzuri, de exemplu dispunerea unui sistem de recurs în materie de control al corespondentei detinutilor.63. În rezumat, legea română nu indica cu destula claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere acordate autorităţilor în domeniul vizat, în asa fel ca reclamantul nu s-a bucurat de gradul minim de protecţie cerut de principiul preeminentei dreptului într-o societate democratica (Hotărârea Domenichini mai sus citata, p. 1.799-1.800, paragraful 33).64. În orice caz, presupunand ca ingerinta ar fi fost prevăzută de lege şi ar fi urmărit un scop legitim, Comisia apreciază ca aceasta ingerinta nu putea fi considerată necesară într-o societate democratica, în sensul art. 8 alin. 2 din convenţie.65. Comisia reaminteste, într-adevăr, ca ea considera esenţial ca mijloacele de comunicare cu organele convenţiei, de care beneficiază detinutii, sa nu fie supuse nici unei restrictii inutile (Hotărârea Campbell mai sus citata, opinia Comisiei, p. 40 şi următoarele, paragraful 69 şi următoarele).66. În cazul Campbell, Curtea subliniase importanţa pe care o acorda confidenţialităţii corespondentei trimise de Comisie, întrucât aceasta poate viza plângeri împotriva autorităţilor sau personalului penitenciar. Deschiderea scrisorilor Comisiei comporta riscul ca alte persoane în afară destinatarului să poată lua cunoştinţa de conţinutul lor. Din aceasta cauza persoana interesată poate fi expusă unor represalii din partea personalului penitenciar (Hotărârea Campbell mai sus citata, p. 22, paragraful 62). Comisia subliniaza în aceasta privinta dreptul reclamanţilor, garantat de art. 25 din convenţie, de a nu suporta îngrădiri în exercitarea eficienta a dreptului lor de petiţie în faţa Comisiei.67. Cat despre Acordul european privind persoanele care participa la procedurile în faţa Comisiei şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 3 paragraful 1 a) din acest acord are drept scop împiedicarea interceptarii intarzierilor sau modificării corespondentei (Hotărârea Campbell mai sus citata, p. 22, paragraful 63).68. În aceasta cauza Comisia apreciază ca, ţinând seama de importanţa confidenţialităţii corespondentei destinate Comisiei şi de obligaţiile ce revin părţilor contractante conform art. 25 din convenţie, deschiderea corespondentei dintre reclamant şi Comisie şi întârzierile în derularea acesteia nu pot fi considerate ca fiind "necesar(e) într-o societate democratica" în sensul art. 8 alin. 2 din convenţie (a se vedea Hotărârea Campbell mai sus citata, p. 22, paragrafele 61-64).Concluzie69. Comisia decide, în unanimitate, ca a existat în speta o încălcare a art. 8 din convenţie.D. Cu privire la art. 25 din convenţie70. Conform art. 25,"1. Comisia poate fi sesizată printr-o cerere adresată secretarului general al Consiliului Europei de către orice persoană fizica, orice organizaţie neguvernamentala sau de orice grup de particulari, care se pretinde victima a unei încălcări de către una dintre inaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie, în cazul în care înaltă parte contractantă aflată în cauza a declarat ca recunoaşte competenţa Comisiei în aceasta materie. Inaltele părţi contractante care au semnat o asemenea declaraţie se angajează sa nu împiedice prin nici o măsura exercitarea efectivă a acestui drept."71. Comisia trebuie prin urmare sa examineze dacă în cauza prezenta deschiderea corespondentei dintre reclamant şi Comisie şi întârzierile în derularea acesteia provocate de către autorităţile penitenciarului, erau sau nu compatibile cu art. 25 alin. 1 din convenţie.72. Cu toate acestea, având în vedere concluziile de mai sus, conform cărora deschiderea acestei corespondente şi întârzierile în derularea ei erau contrare art. 8 din convenţie (a se vedea paragraful 68), Comisia apreciază ca, din punct de vedere al art. 25 din convenţie, aceasta nu constituie o problemă distinctă.Concluzie73. Comisia decide, în unanimitate, ca nici o chestiune distinctă nu se ridica pe terenul art. 25 din convenţie.E. Recapitulare74. Comisia decide, în unanimitate, ca a existat în speta o încălcare a art. 8 din convenţie (paragraful 69).75. Comisia decide, în unanimitate, ca nici o chestiune distinctă nu se ridica pe terenul art. 25 din convenţie.S. Trechsel,preşedintele ComisieiM. de Salvia,secretarul Comisiei--------
| EMITENT |
-----------*1) Nota traducatorului.Versiunile originale sunt în limbile franceza şi engleza.Întrucât versiunile în limbile franceza şi engleza folosesc inconsecvent denumirile unor instituţii şi funcţii, traducerea a fost adaptată, folosindu-se numai denumirile valabile astăzi, cu excepţia cazurilor expres indicate. În ceea ce priveşte actele procedurale, terminologia traducerii s-a supus regulilor intertemporale.CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUICAZUL PETRA IMPOTRIVA ROMÂNIEI(115/1997/899/1.111)Hotărâre pronunţată de o CameraRomânia - controlul corespondentei unui deţinut cu Comisia Europeană pentru Drepturile OmuluiI. Articolul 8 din convenţieA. Obiectul litigiuluiPrin cererea ce face obiectul de analiza al Curţii, reclamantul invoca încălcarea dreptului sau de corespondenta cu Comisia, cu familia şi cu autorităţile naţionale.Competenţa ratione materiae a Curţii se exercită în limitele deciziei Comisiei privind admisibilitatea unei plângeri, or, Comisia a opinat ca a avut loc o încălcare a art. 8 prin faptul ca a fost deschisă şi intarziata corespondenta dintre reclamant şi Comisie.Dosarul cauzei nu conţine nici o scrisoare adresată de reclamant familiei sale sau autorităţilor din ţara sa, care să fie interceptata şi controlată de autorităţile penitenciarului.Curtea considera că nu trebuie să ia în discuţie aceste capete de cerere.B. Respectarea art. 8Recapitularea jurisprudenţei CurţiiDispoziţii interne aplicabile în materia controlului corespondentei detinutilor: Legea nr. 23/1969 lasă prea multă libertate de decizie autorităţilor naţionale. Controlul corespondentei pare a fi automat, independent de orice decizie a vreunei autorităţi judecătoreşti şi nesupus căilor de atac.Regulamentul de aplicare: nepublicat, reclamantul nu a putut lua cunoştinţa de el.Guvernul nu contesta concluziile Comisiei: dreptul intern nu corespunde cerinței de accesibilitate, impusa de art. 8 alin. 2 din convenţie, şi nu indica destul de clar întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor.Reclamantul nu s-a bucurat de protecţia minima cerută de preeminenta dreptului într-o societate democratica. Îngrădirea criticata nu este prevăzută de lege.Curtea nu considera ca este necesar sa verifice în cauza respectarea celorlalte cerinţe ale alin. 2 al art. 8.Concluzie: încălcare (unanimitate).II. Articolul 25 alineatul 1 din convenţieRecapitularea jurisprudenţei CurţiiReclamantul a afirmat în faţa Comisiei ca a fost amenintat de doua ori de către autorităţile penitenciarului atunci când a cerut sa scrie Comisiei - afirmaţii nedezmintite de către Guvernul pârât.Curtea apreciază ca aceasta împrejurare constituie o formă de presiune ilegala şi inacceptabila, care a îngrădit dreptul la recurs individual.Concluzie: încălcare (unanimitate).III. Articolul 50 din convenţieA. Daune moraleAcordarea unei anumite sumeB. Cheltuieli de judecatăAbsenta cererii de restituire a acestoraConcluzie: Statul pârât trebuie să plătească reclamantului o anumită suma cu titlu de daune morale (unanimitate).REFERINŢE LA JURISPRUDENTA CURŢII25 martie 1983, Silver şi alţii împotriva Regatului Unit; 25 martie 1992, Campbell împotriva Regatului Unit; 15 noiembrie 1996, Calogero Diana împotriva Italiei; 19 februarie 1998, Guerra şi alţii împotriva Italiei; 25 mai 1998, Kurt împotriva Turciei.În cazul Petra împotriva României*2),Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constituită, conform art. 43 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (convenţia) şi dispoziţiilor aplicabile ale Regulamentului sau B*3), într-un complet de judecată alcătuit din judecătorii menţionaţi mai jos:Domnul R. Bernhardt, preşedinte;Domnul L.-E. Pettiti;Domnul A. Spielmann;Domnul N. Valticos;Şir John Freeland;Domnul G. Mifsud Bonnici;Domnul P. Kuris;Domnul M. Voicu;Domnul V. Toumanov,precum şi din domnii H. Petzold, grefier, şi P.J. Mahoney, grefier adjunct,după ce a deliberat în camera de consiliu la 23 mai şi la 24 august 1998,pronunţa hotărârea următoare, adoptată la 24 august 1998.---------------Notele grefierului:*2) Cauza are nr. 115/1997/899/1.111. Primele doua numele indica poziţia din anul introducerii plângerii, iar ultimele doua arata locul sau pe lista cuprinzând cauzele cu judecarea cărora Curtea a fost investită de la început şi pe lista cuprinzând plângerile iniţiale corespunzătoare (a Comisiei).*3) Regulamentul B, intrat în vigoare la 2 octombrie 1998, se aplică în toate cauzele care privesc statele angajate prin Protocolul nr. 9.PROCEDURA1. Cauza a fost deferita Curţii de către Comisia Europeană pentru Drepturile Omului (Comisia) la 15 decembrie 1997, apoi la 21 ianuarie 1998 de către domnul Ioan Petra (reclamantul), cetăţean român, în interiorul termenului de 3 luni prevăzut la art. 32 alin. 1 şi la art. 47 din convenţie. La originea cauzei se afla o plângere (nr. 27.273/95) îndreptată împotriva României, prin care reclamantul sesizase Comisia la 19 noiembrie 1994 în temeiul art. 25.Cererea Comisiei face trimitere la art. 44 şi 48, precum şi la declaraţia română prin care se recunoaşte jurisdicţia obligatorie a Curţii (art. 46). Plângerea reclamantului face trimitere la art. 44 şi 48 din convenţie, asa cum au fost modificate prin Protocolul nr. 9 pe care România l-a ratificat. Ele au ca obiect obţinerea unei decizii care să stabilească dacă situaţia de fapt din cauza demonstreaza o încălcare de către statul pârât a cerinţelor art. 8 şi 25 din convenţie.2. Reclamantul l-a desemnat pe domnul D. Cosma, avocat în Baroul Bucureşti, pentru a-l reprezenta (art. 31 din Regulamentul B).3. Camera care urma să se constituie îi includea de drept pe domnul M. Voicu, judecător ales de naţionalitate română (art. 43 din convenţie), şi pe domnul R. Bernhardt, vicepreşedinte al Curţii [art. 21 alin. 4 b)]. La 31 ianuarie 1998, în prezenta grefierului, vicepreşedintele a tras la sorţi numele celorlalţi 7 membri, şi anume: domnii L.-E. Pettiti, A. Spielmann, N. Valticos, Şir John Freeland, domnii G. Mifsud Bonnici, P. Kuris şi V. Toumanov (art. 43 în fine din Convenţie şi art. 21 alin. 5 din Regulamentul B).4. În calitatea sa de preşedinte al Camerei (art. 21 alin. 6 din Regulamentul B), domnul Bernhardt i-a consultat, prin intermediul grefierului adjunct, pe domnul A. Ciobanu-Dordea, agentul Guvernului român (Guvernul), pe avocatul reclamantului şi pe delegatul Comisiei, domnul C. Birsan, cu privire la organizarea procedurii (art. 39 alin. 1 şi art. 40). Conform ordonanţei date ulterior, grefierul a primit memoriul Guvernului şi al reclamantului la 9 şi, respectiv, la 15 aprilie 1998.5. La 26 februarie 1998 Comisia a prezentat dosarul procedurilor care se desfasurasera în faţa ei; grefierul o invitase să facă aceasta conform instrucţiunilor preşedintelui Curţii.6. La 24 aprilie 1998 completul de judecată a renunţat să se reunească în şedinţa, după ce a constatat îndeplinirea condiţiilor cerute de o astfel de derogare de la procedura obişnuită (art. 27 şi 40 din Regulamentul B).ÎN FAPTI. Circumstanţele cauzei7. Născut în 1941, domnul Ioan Petra este în prezent deţinut la Penitenciarul din Aiud (judeţul Alba). El se afla în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, aplicată la 30 aprilie 1991 de către Tribunalul judeţean Targu Mures.8. La 10 ianuarie 1994 sotia reclamantului care era deţinut la Penitenciarul Margineni (judeţul Dambovita) s-a adresat Comisiei. Ea se plingea ca soţul sau nu beneficiase de un proces echitabil în faţa tribunalului. Între altele, ea făcea cunoscute dificultăţile intampinate de către soţul sau în transmiterea corespondentei din penitenciar.9. La 20 mai 1994 reclamantul a adresat o scrisoare Comisiei, prin intermediul sotiei, şi a cerut ca orice corespondenta sa îi fie trimisa la domiciliu. La 22 iulie 1994 Comisia a solicitat reclamantului informaţii suplimentare şi documente pentru a-şi susţine plângerea.10. La 30 octombrie şi la 9 noiembrie 1994 domnul Petra a scris Comisiei, prin intermediul sotiei, şi a făcut cunoscut ca administraţia penitenciarului nu îi permitea sa completeze formularul de cerere.11. La 21 ianuarie 1995 a trimis din închisoarea de la Margineni o scrisoare care a parvenit Comisiei la 14 februarie 1995. Scrisă pe hârtia regulamentara a penitenciarului, ea avea un număr de înregistrare şi provenea din Bucureşti, într-un plic cu antetul Ministerului Justiţiei. Deşi era menţionată ca anexa, Hotărârea din 30 aprilie 1991 lipsea. Aceasta scrisoare avea un scris diferit de al precedentelor.12. La 22 februarie 1995 Comisia a trimis reclamantului un formular de cerere.Completat de către reclamant la 9 martie 1995, formularul menţionat a fost trimis Direcţiei Generale a Penitenciarelor la 17 aprilie 1995. În formular nu figura nici o referinţa la o eventuala ingradire a corespondentei.13. La 18 iulie 1995, ca răspuns la o intrebare a Comisiei cu privire la scrisul diferit al corespondentei primite de către aceasta, domnul Petra a arătat ca fusese ajutat de către un coleg "fără nici o legătură cu cauza, un om discret şi dezinteresat". El a adăugat ca autorităţile penitenciarului îi informasera despre trimiterea documentelor cerute de Comisie, care, cu toate acestea, nu primise nici unul.Referindu-se şi la dreptul la respectarea corespondentei sale, el a subliniat ca directorul penitenciarului, deşi foarte "flexibil", nu putea sa îl ajute mai mult, întrucât administraţia era obligată să aplice Legea nr. 23/1969 asupra executării pedepselor şi regulamentul sau "secret" de aplicare. El invoca din acest motiv o încălcare a art. 8 şi 25 din Convenţie.14. Reclamantul afirma că nu a primit niciodată scrisoarea din 19 octombrie 1995 prin care Comisia îl informa, între altele, de transmiterea plângerii sale către Guvern.15. La 9 decembrie 1995 domnul Petra a trimis o scrisoare expediată de sotia sa, informand Comisia ca la 26 septembrie 1995 a fost transferat la Penitenciarul Aiud şi ca, atunci când ceruse permisiunea de a comunică schimbarea de adresa, i s-a răspuns: "Consiliul Europei se afla la Aiud şi nu în altă parte" şi ca, dacă insista, va fi supus regimului de detenţie special.16. La 4 ianuarie 1996 doamna Petra a informat Comisia ca soţul ei insista în plângerea sa şi ca denunta ingerinta sistematica a autorităţilor penitenciarului în corespondenta sa cu Comisia. La 26 ianuarie 1996 aceasta a răspuns pe adresa Penitenciarului Aiud.17. La 22 aprilie 1996 sotia reclamantului a scris Comisiei pentru a se plange de condiţiile de detenţie ale soţului sau, care ocupa, împreună cu încă cinci deţinuţi, o celula de 12mp şi era supus unor tratamente inumane de către gardieni. Reclamantul refuzase sa îi comunice numele gardienilor care îi bateau pe deţinuţi, fiindu-i mult prea teama.18. Domnul Petra nu a luat cunoştinţa de transmiterea plângerii sale către Guvern decât în aprilie 1996, când a primit o copie de pe scrisoarea din 19 octombrie 1995 şi de pe documentele pertinente.19. Într-o scrisoare din 24 mai 1996, trimisa prin intermediul sotiei, reclamantul s-a plans din nou de cenzurarea corespondentei sale şi a afirmat ca este obligat sa îi prezinte scrisorile directorului penitenciarului, care le transmite Direcţiei penitenciarelor din Bucureşti, şi ca el nu este niciodată sigur ca scrisorile îi sunt efectiv transmise la Strasbourg.20. La 13 iulie 1996 Guvernul a depus la Comisie toate documentele privitoare la procedura juridică care s-a finalizat prin condamnarea reclamantului.21. La 3 ianuarie 1997 Comisia a primit doua scrisori aflate într-un plic ce purta antetul Ministerului Justiţiei, expediat din Bucureşti. Prima, scrisă de reclamant pe hârtia regulamentara a penitenciarului, era datată 4 decembrie 1996 şi purta o ştampila şi un număr de înregistrare. A doua era o scrisoare de însoţire a şefului Direcţiei Generale a Penitenciarelor, generalul I.C.Alte doua scrisori ale reclamantului, din 24 şi din 27 februarie 1997, purtând fiecare câte o ştampila şi un număr de înregistrare, au fost trimise din Bucureşti de către Ministerul Justiţiei la 14 martie 1997, amândouă deodată şi însoţite de o scrisoare a aceluiaşi general I.C.22. Într-o scrisoare din 9 martie 1997, trimisa prin intermediul sotiei, domnul Petra a informat Comisia ca primise decizia asupra admisibilităţii plângerii sale. El a adăugat ca scrisorile sale către şi de la Comisie erau în mod sistematic desfăcute şi ca scrisorile sale erau trimise Comisiei prin intermediul Direcţiei penitenciarelor. El a afirmat ca scrisese în plic închis, temandu-se sa nu fie denunţat locotenent-colonelului V.C., care îl amenintase, exprimandu-se astfel: "Am sa-ti dau eu tie Consiliul Europei!"23. La 14 august 1997 Comisia a primit o noua scrisoare redactată în penitenciar la 8 iulie 1997 pe hârtie regulamentara, purtând o ştampila şi un număr de înregistrare, şi trimisa din Bucureşti la 30 iulie 1997 într-un plic cu antetul Ministerului Justiţiei. În ea nu se făcea nici o referire la o eventuala ingradire a corespondentei.24. La 15 aprilie 1998 reclamantul a trimis grefei Curţii memoriul sau, scris pe hârtia regulamentara a penitenciarului, purtând ştampila şi număr de înregistrare, expediat din Bucureşti, într-un plic cu antetul Ministerului Justiţiei.II. Dreptul intern aplicabilA. Legea nr. 23/196925. Dispoziţiile aplicabile din Legea nr. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor sunt următoarele:Articolul 17"Condamnaţii au dreptul (...) de a primi şi trimite corespondenta şi sume de bani."Articolul 18"Drepturile condamnaţilor de a primi (...) şi trimite corespondenta se acordă în raport cu natura infracţiunii, durata pedepsei, existenta stării de recidiva, folosirea la munca, comportarea şi receptivitatea la acţiunea de reeducare. (...)."Articolul 20"Corespondenta, cărţile, ziarele şi revistele, al căror conţinut este apreciat de comandantul penitenciarului ca necorespunzător procesului de reeducare a condamnatului, se reţin şi se păstrează la locul de deţinere, predandu-i-se acestuia la punerea în libertate.Corespondenta cu conţinut necorespunzător se înaintează, dacă este cazul, organelor competente."B. Regulamentul de aplicare a Legii nr. 23/1969, aprobat de Consiliul de Miniştri la 15 decembrie 196926. Articolele aplicabile din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 23/1969 - nepublicat - dispun următoarele:Articolul 75"Condamnaţii au dreptul sa adreseze cereri, reclamaţii, sesizări scrise sau verbale comandantului penitenciarului, procurorului, preşedintelui tribunalului judeţean în a cărui raza teritorială se afla penitenciarul, precum şi altor organe.Administraţia penitenciarului asigura condamnaţilor cele necesare pentru scris.Articolul 76"Cererile, reclamaţiile şi sesizările adresate organelor centrale sau locale se înaintează direct de către penitenciar acestor organe, iar cele care au un conţinut necorespunzător se înaintează Direcţiei Generale a Penitenciarelor, pentru a lua măsurile ce se impun potrivit legii."Articolul 77 a) ca statul pârât trebuie să achite reclamantului, într-un interval de 3 luni, ca daune morale, 10.000 (zece mii) franci francezi, care vor fi convertiti în lei româneşti la cursul de schimb aplicabil la data achitării; b) ca această sumă va fi majorată cu o dobânda simpla de 3,36% pe an cu începere de la expirarea termenului menţionat şi până la data achitării."Comandantul penitenciarului are obligaţia ca cererile, reclamaţiile şi sesizările să fie expediate în cel mult 5 zile de la data primirii lor. Rezultatul acestora va fi adus la cunoştinţa condamnatului îndată după primirea răspunsului."Conform tabelului anexat la regulamentul sus-menţionat detinutii condamnaţi pentru infracţiunea de omor au dreptul sa primească şi sa trimită câte o scrisoare la fiecare doua luni, atunci când prestează o munca, şi câte o scrisoare la 3 luni, atunci când nu prestează nici o munca.PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI27. Domnul Petra a sesizat Comisia la 19 noiembrie 1994. El se plangea de detenţia sa [art. 5 alin. 1 lit. e) din convenţie], de caracterul inechitabil al urmăririi penale (art. 6 alin. 1) şi de încălcarea dreptului la respectarea corespondentei cu Comisia (art. 8 şi 25).28. La 23 februarie 1997 Comisia a declarat admisibilitatea plângerii (nr. 27.273/1995) doar în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, respingandu-le pe celelalte. Prin raportul din 30 octombrie 1997 (art. 31), Comisia a concluzionat, în unanimitate, ca a fost încălcat art. 8 din convenţie şi că nu se pune nici o problemă distinctă cu privire la art. 25. Textul integral al avizului sau figurează în anexa la prezenta hotărâre.*4)------------*4) Nota grefierului: Din ratiuni de ordin practic acest text nu va figura decât în editia imprimata (Culegere de hotărâri şi decizii 1998), dar oricine şi-l poate procura de la grefa.CONCLUZIILE PREZENTATE CURŢII29. Guvernul lasă la aprecierea Curţii capatul de cerere, întemeiat pe art. 8 şi 25, cu privire la controlul corespondentei reclamantului cu Comisia, şi o roaga sa respingă celelalte capete de cerere.30. Avocatul reclamantului cere Curţii să constate încălcarea articolelor menţionate şi sa acorde clientului sau o satisfactie echitabila.ÎN DREPTI. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din convenţieA. Cu privire la obiectul litigiului31. În cererea adresată Curţii la 21 ianuarie 1998 reclamantul se plange de îngrădirea dreptului sau la corespondenta (deschiderea corespondentei şi întârzieri în expedierea acesteia) nu numai cu Comisia, ci şi cu familia şi cu autorităţile publice. El invoca art. 8 din convenţie, care prevede:"1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondentei sale.2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru securitatea naţionala, siguranţa publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora."32. Guvernul subliniaza ca domnul Petra nu a invocat niciodată în faţa Comisiei îngrădirea corespondentei cu autorităţile române şi susţine ca limitarea libertăţii corespondentei reclamantului cu familia sa este justificată din punct de vedere al art. 8.33. Delegatul Comisiei nu a luat nici o poziţie în aceasta privinta.34. Curtea reaminteste ca, în ceea ce priveşte competenţa sa ratione materiae, aceasta este determinata de cadrul deciziei Comisiei asupra admisibilităţii unei cereri (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea Guerra şi alţii împotriva Italiei din 19 februarie 1998, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-I, §44). Or, Comisia a reţinut la 13 ianuarie 1997 ca "fără a prejudicia fondul, capatul de cerere al reclamantului privitor la îngrădirea corespondentei sale (art. 8 din convenţie)", apoi, la 30 octombrie 1997, şi-a expus punctul de vedere conform căruia a existat o încălcare a acestui articol, datorită "deschiderii corespondentei şi întârzierii expedierii".Totuşi, chiar dacă ultimele doua capete de cerere, invocate de către domnul Petra în plângerea sa din 21 ianuarie 1998 (paragraful 31 de mai sus), se referă la aceleaşi fapte, dosarul cauzei nu conţine nici o scrisoare adresată de reclamant familiei sale sau autorităţilor din ţara sa, care să fi fost interceptata şi controlată de către conducerea penitenciarelor din Margineni şi din Aiud. În lipsa probelor care să sprijine aceste sustineri, Curtea considera că nu trebuie să le ia în considerare.B. Cu privire la respectarea art. 835. Reclamantul afirma ca este obligat să prezinte scrisorile adresate Comisiei comandantului penitenciarului, care le trimite la Bucureşti, producandu-se astfel întârzieri considerabile. Cat despre corespondenta provenită de la Comisie, aceasta soseste desfăcută şi cu întârzieri de mai mult de o luna. El invoca o încălcare a art. 8.36. De comun acord cu Guvernul şi cu Comisia, Curtea apreciază ca a avut loc "o ingerinta din partea unei autorităţi publice" în exercitarea dreptului reclamantului la respectarea corespondentei sale, drept garantat de alin. 1 al art. 8. O astfel de ingerinta încalcă dispoziţiile acestui text, dacă "nu este prevăzută de lege" şi nu urmăreşte unul sau mai multe scopuri legitime dintre cele menţionate la alin. 2. În plus, atingerea adusă dreptului trebuie să fie "necesară într-o societate democratica" pentru atingerea acestor scopuri (a se vedea hotărârile Silver şi alţii împotriva Regatului Unit din 25 martie 1983, seria A, nr. 61, p. 32, paragraful 84, Campbell împotriva Regatului Unit din 25 martie 1992, seria A, nr. 233, p. 16, paragraful 34 şi Calogero Diana împotriva Italiei din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, p. 1.775, paragraful 28).37. Curtea reaminteste ca din moment ce o anumită lege oferă autorităţilor o putere de apreciere este imposibil să fie redactată în termeni foarte certi, o rigiditate excesiva a textului fiind rezultatul probabil al unei astfel de griji pentru certitudine (a se vedea, printre multe altele, Hotărârea Calogero Diana mai sus citata, p. 1.775, paragraful 32).În speta, dispoziţiile interne aplicabile controlului corespondentei detinutilor sunt incluse în Legea nr. 23/1969 şi în regulamentul sau de aplicare. Or, art. 17, 18 şi 20 ale amintitei legi lasă autorităţilor naţionale o marja prea mare de apreciere: legea se limitează la a indica, într-o maniera foarte generală, dreptul condamnaţilor de a primi şi de a trimite corespondenta şi acorda directorilor penitenciarelor autoritatea de a păstra orice scrisoare, ziar, carte sau revista "neadecvate reeducării condamnatului" (paragraful 25 de mai sus). Controlul corespondentei pare deci automat, independent de orice decizie a unei autorităţi judecătoreşti şi nesupus căilor de atac.Cat despre regulamentul de aplicare, acesta nu este publicat, motiv pentru care reclamantul nu a putut sa ia cunoştinţa de conţinutul acestuia.38. Curtea observa, în plus, faptul ca Guvernul nu contesta concluziile Comisiei, conform cărora regulamentul de aplicare nu corespunde exigenţei de accesibilitate cerute de art. 8 alin. 2 din convenţie, iar legea română nu indica destul de clar întinderea şi modalităţile de exercitare a acestei puteri de apreciere acordate autorităţilor.39. În concluzie, domnul Petra nu s-a bucurat de protecţia minima cerută de preeminenta dreptului într-o societate democratica (Hotărârea Calogero Diana mai sus citata, p. 1.776, paragraful 33). Prin urmare, Curtea constata ca ingerinta în discuţie nu era prevăzută de lege şi ca a avut loc o încălcare a art. 8.40. Având în vedere concluzia precedenta, Curtea nu considera ca este necesar sa verifice în speta respectarea celorlalte cerinţe ale alin. 2 al art. 8.II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 25 alin. 1 din convenţie41. Reclamantul afirma ca îngrădirea corespondentei sale cu Comisia constituie o încălcare a art. 25 alin. 1 din convenţie, conform căruia:"1. Comisia poate fi sesizată, printr-o cerere adresată secretarului general al Consiliului Europei, de către orice persoană fizica, orice organizaţie neguvernamentala sau de orice grup de particulari, care se pretinde victima a unei încălcări de către una dintre inaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie, în cazul în care înaltă parte contractantă aflată în cauza a declarat ca recunoaşte competenţa Comisiei în aceasta materie. Inaltele părţi contractante care au semnat o asemenea declaraţie se angajează sa nu împiedice prin nici o măsura exercitarea efectivă a acestui drept.2. Aceste declaraţii pot fi făcute pentru o durată determinata.3. Ele sunt înmânate secretarului general al Consiliului Europei, care transmite copii ale acestora inaltelor părţi contractante şi asigura publicarea lor.4. Comisia nu va exercita competenţa pe care i-o atribuie prezentul articol decât atunci când cel puţin şase înalte părţi contractante vor fi legate prin declaraţia prevăzută în paragrafele precedente."42. Guvernul şi Comisia considera că nu se pune nici o problemă distinctă cu privire la aceasta dispoziţie.43. Curtea reaminteste ca este de cea mai mare importanţa pentru eficienta mecanismului recursului individual reglementat de art. 25 ca reclamanţii sau posibilii reclamanţi să poată comunică liber cu Comisia, fără ca autorităţile să facă asupra lor presiuni de vreun fel, în scopul de a-şi retrage sau de a-şi modifica capetele de cerere.Prin cuvântul "presiune" trebuie să înţelegem nu numai coercitia directa şi actele flagrante de intimidare a reclamanţilor, a familiei acestora sau a aparatorilor lor, ci şi acţiunile sau contactele indirecte şi de rea-credinţa, destinate să le schimbe hotărârea sau sa îi descurajeze să se prevaleze de recursul oferit de convenţie. Pentru a stabili dacă contactele dintre autorităţi şi reclamant constituie practici inacceptabile din punct de vedere al art. 25, trebuie să se ţină seama de împrejurările particulare ale cauzei. În aceasta privinta, trebuie avute în vedere vulnerabilitatea reclamantului şi riscul ca el să fie influentat de autorităţi (a se vedea, în ultima instanţa, Hotărârea Kurt împotriva Turciei din 25 mai 1998, Culegere 1998, paragrafele 159 şi 160).44. În scrisorile sale din 9 decembrie 1995 şi din 9 martie 1997 către Comisie (paragrafele 15 şi 22 de mai sus) reclamantul a afirmat ca a fost amenintat de doua ori de către autorităţile Penitenciarului Aiud atunci când a cerut sa scrie Comisiei, afirmaţii care nu au fost dezmintite de către Guvernul pârât.Din punctul de vedere al Curţii, formulari de genul "Consiliul Europei este la Aiud şi nu în altă parte" şi "Am sa-ti dau eu tie Consiliul Europei!", conţinute în scrisorile menţionate, constituie în acest caz o formă de presiune ilegala şi inacceptabila care a îngrădit dreptul de recurs individual, incalcandu-se astfel art. 25 alin. 1.III. Aplicarea art. 50 din convenţie45. Conform art. 50 din convenţie:"Dacă hotărârea Curţii declara ca o decizie luată sau o măsura dispusă de o autoritate judiciară sau de orice alta autoritate a unei părţi contractante este în întregime sau parţial în opoziţie cu obligaţiile ce decurg din prezenta convenţie şi dacă dreptul intern al acelei părţi nu permite decât o inlaturare incompleta a consecinţelor acestei decizii sau ale acestei măsuri, prin hotărârea Curţii se acordă, dacă este cazul, părţii lezate o reparatie echitabila."A. Prejudiciu moral46. Domnul Petra solicita, fără a stabili o sumă, o satisfactie echitabila pentru daunele morale suferite.47. Guvernul considera ca, în absenta unor probe care să dovedească prejudiciul invocat, constatarea încălcării art. 8 ar fi o satisfactie echitabila suficienta.48. Delegatul Comisiei nu se pronunţa.49. Curtea considera ca partea interesată a suferit cu certitudine un prejudiciu moral, datorită faptului ca i-a fost deschisă şi intarziata corespondenta cu Comisia, ca şi datorită amenintarilor pe care le-a primit din partea autorităţilor de la Penitenciarul Aiud. Din acest motiv Curtea îi acorda 10.000 de franci francezi, cu acest titlu.B. Cheltuieli de judecată50. Reclamantul, care a beneficiat de asistenţa juridică în faţa Comisiei şi apoi a Curţii, nu a cerut rambursarea cheltuielilor de judecată suplimentare.C. Dobânzi51. Conform informaţiilor de care dispune Curtea, cuantumul legal al dobânzilor, aplicabil în Franţa la data adoptării prezentei hotărâri, este de 3,36% pe an.PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,1. Declara ca a fost încălcat art. 8 din convenţie.2. Declara ca a fost încălcat art. 25 din convenţie.3. Declara:Redactată în limba franceza şi în limba engleza, apoi pronunţată în şedinţa publică la Palatul Drepturilor Omului, la Strasbourg la 23 septembrie 1998.Rudolf Bernhardt,preşedinte Herbert Petzold,grefier + Anexa 1OPINIA COMISIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI(formulată în Raportul Comisiei*1) din 30 octombrie 1997)------------------*1) Opinia se referă la unele paragrafe anterioare din Raportul Comisiei, al cărui text integral poate fi obţinut de la secretariatul Comisiei.[Comisia a avut următoarea componenta:domnul S. Trechsel, preşedinte;doamnele G.H. Thune;J. Liddy;domnii E. Busuttil;Gaukur Jorundsson;A.S. Gozubuyuk;A. Weitzel;J.-C. Soyer;H. Danelius;F. Martinez;C.L. Rozakis;L. Loucaides;J.-C. Geus;M.P. Pellonpaa;B. Marxer;M.A. Nowicki;I. Cabral Barreto;B. Conforti;N. Bratza;I. Bekes;J. Mucha;D. Svaby;G. Ress;C. Birsan;P. Lorenzen;K. Herndl;E. Bielunas;E.A. Alkema;M. Vila Amigo;doamna M. Hion;domnii R. Nicolini;A. Arabadjiev,şi domnul M. de Salvia, secretar]A. Capatul de cerere declarat admisibil41. Comisia a declarat admisibil capatul de cerere în care reclamantul susţine ca deschiderea corespondentei sale cu Comisia şi întârzierile în derularea acesteia încalcă dreptul sau la respectarea corespondentei.B. Probleme în litigiu42. Comisia va trebui prin urmare sa stabilească:- dacă a existat o încălcare a art. 8 din convenţie din cauza deschiderii corespondentei reclamantului cu Comisia şi a intarzierilor în derularea acesteia;- dacă deschiderea corespondentei reclamantului cu Comisia a îngrădit exercitarea efectivă a dreptului de recurs individual al reclamantului, cu încălcarea art. 25 din convenţie.C. Cu privire la încălcarea art. 8 din convenţie43. Reclamantul se plange de ingerinta autorităţilor penitenciarului în dreptul sau la respectarea corespondentei. El invoca art. 8 din convenţie, care prevede:"1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondentei sale.2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru securitatea naţionala, siguranţa publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora."44. Reclamantul afirma ca este obligat sa predea scrisorile adresate Comisiei la comandantul penitenciarului, care le trimite la Bucureşti, la Direcţia Generală a Penitenciarelor, din acest motiv existând întârzieri considerabile în trimiterea corespondentei sale. În plus, el nu poate şti niciodată dacă scrisorile sale au fost cu adevărat trimise destinatarului.45. Reclamantul adauga ca scrisorile care îi sunt adresate de Comisie sosesc desfăcute şi cu întârzieri care depăşesc adesea o luna. Aceste scrisori ar fi apoi păstrate într-un dosar ţinut de comandantul penitenciarului.46. Invocand hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului Campbell împotriva Regatului Unit şi Domenichini împotriva Italiei, reclamantul apreciază ca deschiderea scrisorilor sale şi întârzierile în trimiterea acestora, provocate de personalul administrativ al inchisorilor din Margineni şi Aiud, contravin art. 8 din convenţie. El apreciază ca deschiderea corespondentei sale şi întârzierile în trimiterea acesteia nu sunt prevăzute în dreptul intern. El argumenteaza, pe de o parte, ca Regulamentul pentru aplicarea Legii nr. 23/1969 nu a fost publicat niciodată, iar pe de altă parte, ca nici Legea nr. 23/1969 şi nici regulamentul sau de aplicare nu constituie "legi" în sensul art. 8 din convenţie. Mai exact, aceste texte nu prevăd cu destula precizie şi claritate ingerintele permise şi garanţiile acordate persoanelor a căror corespondenta face obiectul acestor ingerinţe. Reclamantul menţionează cu titlu de exemplu faptul ca nici o dispoziţie legală nu prevede care este autoritatea competentă sa examineze plângerile privind ingerintele în corespondenta detinutilor.47. Guvernul pârât arata ca autorităţile nu au reţinut nici o scrisoare adresată de reclamant Comisiei, întrucât legislaţia în vigoare obliga autorităţile sa predea aceste scrisori destinatarului.48. El arata ca art. 17 din Legea nr. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor garantează dreptul la corespondenta. Acest drept este supus (art. 18) anumitor condiţii, în ceea ce priveşte natura infracţiunii, durata pedepsei, starea de recidiva, prestarea unei munci, comportamentul şi atitudinea condamnatului faţă de reeducare. Potrivit Guvernului, astfel de restrictii sunt conforme alin. 2 al art. 8 din convenţie, întrucât ele urmăresc scopul social al reeducării condamnatului pentru a-i asigura reintegrarea într-o viaţa socială normală.49. Guvernul arata, de asemenea, ca regulamentul cu privire la executarea pedepselor garantează, la art. 75-77, dreptul de petiţie, drept distinct de dreptul la corespondenta, şi care nu cunoaşte nici o restrictie. Guvernul argumenteaza ca pentru asigurarea respectării dreptului de petiţie, atât penitenciarele, cat şi Direcţia penitenciarelor ţin un registru în care înscriu petitiile adresate de deţinuţi diferitelor autorităţi. Cat despre petitiile adresate organismelor internaţionale, acestea sunt trimise de Direcţia penitenciarelor la destinatari.50. Conform Guvernului, proba ca reclamantul a putut beneficia de dreptul de petiţie consta în faptul ca scrisorile sale au ajuns la Comisie. Guvernul adauga faptul ca corespondenta reclamantului cu Comisia "prin terţi interpusi" corespunde unui minimum de precizie în ceea ce priveşte redactarea petitiilor şi permite mai ales asigurarea apărării reclamantului care nu poate să se apere singur. Guvernul susţine ca aceasta corespondenta "prin terţi interpusi" nu constituie o restrictie sau o interdicţie a dreptului la corespondenta.51. Comisia observa, şi acest fapt nu este contestat de Guvernul pârât, ca scrisorile reclamantului către Comisie au fost trimise desfăcute la Direcţia penitenciarelor, care le-a trimis Comisiei. Guvernul pârât nu contesta nici ca scrisorile adresate de Comisie reclamantului au ajuns desfăcute la destinatar.52. Comisia noteaza în plus întârzierile în derularea corespondentei dintre Comisie şi reclamant, mergand de la 3 până la 6 săptămâni.53. Comisia reaminteste ca "practica constând în desfacerea scrisorilor provenite de la Comisie, citite sau nu, reprezintă o ingerinta în dreptul reclamantului la respectarea corespondentei sale" în sensul art. 8 alin. 1 din convenţie (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Campbell împotriva Regatului Unit din 25 martie 1992, seria A, nr. 233, p. 21, paragraful 57).54. Comisia trebuie deci sa stabilească dacă aceasta ingerinta îndeplineşte condiţiile art. 8 alin. 2 din convenţie. Ea trebuie să stabilească mai întâi dacă ingerinta era "prevăzută de lege".55. Comisia reaminteste ca expresia "prevăzută de lege" presupune cerinţe care merg dincolo de simpla conformare cu legislaţia interna. Aceasta expresie vizează şi calitatea legii, care trebuie să fie compatibila cu preeminenta dreptului, menţionată în preambulul convenţiei (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârile Silver şi alţii împotriva Regatului Unit din 25 martie 1983, seria A, nr. 61, p. 34, paragraful 90; Golder împotriva Regatului Unit din 21 februarie 1975, seria A, nr. 18, p. 17, paragraful 34). "Legea" în chestiune trebuie să fie suficient de accesibila, în sensul că cetăţeanul trebuie să poată dispune de suficiente informaţii, în circumstanţele cauzei, cu privire la normele juridice aplicabile unui caz dat. Mai mult, "(...) nu se poate considera ca «lege» decât o norma enuntata cu destula precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi ghideze conduita; apelând la nevoie la consilieri calificaţi, el trebuie să fie în stare sa prevadă, într-un grad rezonabil, în circumstanţele cauzei, consecinţele care pot deriva dintr-un anumit act" (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Sunday Times împotriva Regatului Unit din 26 aprilie 1979, seria A, nr. 30, p. 31, paragraful 49). Aceasta cerinţa implica faptul ca dreptul intern trebuie să ofere o anume protecţie împotriva incalcarilor arbitrare ale drepturilor garantate de alin. 1 de către puterea publică (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Malone împotriva Regatului Unit din 2 august 1984, seria A, nr. 82, p. 32, paragraful 67).56. În prezenta cauza Comisia trebuie să examineze dacă textele aplicabile controlului corespondentei reclamantului din închisoare erau suficient de accesibile şi de previzibile din punct de vedere al principiilor mai sus enunţate.57. Comisia arata ca textele aplicabile controlului corespondentei detinutilor sunt, pe de o parte, Legea nr. 23/1969 cu privire la executarea pedepselor, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, din 18 noiembrie 1969, iar pe de altă parte, regulamentul de aplicare a acestei legi, aprobat de Consiliul de Miniştri la 15 decembrie 1969, text care nu a fost publicat şi care, din aceasta cauza, nu corespunde cerinței de accesibilitate.58. Acum trebuie analizat dacă legea interna defineste cu suficienta precizie condiţiile exercitării dreptului la corespondenta al detinutilor.59. Comisia reaminteste ca, dacă o lege ce conferă putere de decizie trebuie în principiu sa îi determine şi întinderea, este imposibil să se ajungă la o precizie absolută în redactarea sa, întrucât s-ar ajunge la o rigiditate excesiva a textului (a se vedea, în ultima instanţa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Domenichini împotriva Italiei din 15 noiembrie 1996, Colecţia de hotărâri şi decizii 1996-V, p. 1.799, paragraful 32).60. În cazul de faţa totuşi dreptul intern lasă autorităţilor o marja prea larga de apreciere. Într-adevăr, deşi Legea nr. 23/1969 recunoaşte detinutilor dreptul de a primi şi de a trimite corespondenta şi stabileşte criteriile de exercitare a acestui drept, dispoziţiile sale nu prevăd cu claritate şi precizie funcţionarea sistemului de control al corespondentei detinutilor.61. În special, Comisia arata ca Legea nr. 23/1969 nu conţine nici o dispoziţie care să descrie sistemul de control al corespondentei. Mai mult, art. 20 din această lege acorda comandantului penitenciarului o putere discretionara foarte întinsă atunci când este vorba sa verifice dacă conţinutul corespondentei este "adecvat reeducării condamnatului", precum şi sa decidă reţinerea corespondentei. Comisia observa, de asemenea, ca această lege nu face nici o deosebire între diferitele persoane cu care pot coresponda detinutii, adică familia, prietenii, avocatul, autorităţile etc.62. În sfârşit, Comisia noteaza ca legea nu conţine garanţii împotriva eventualelor abuzuri, de exemplu dispunerea unui sistem de recurs în materie de control al corespondentei detinutilor.63. În rezumat, legea română nu indica cu destula claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere acordate autorităţilor în domeniul vizat, în asa fel ca reclamantul nu s-a bucurat de gradul minim de protecţie cerut de principiul preeminentei dreptului într-o societate democratica (Hotărârea Domenichini mai sus citata, p. 1.799-1.800, paragraful 33).64. În orice caz, presupunand ca ingerinta ar fi fost prevăzută de lege şi ar fi urmărit un scop legitim, Comisia apreciază ca aceasta ingerinta nu putea fi considerată necesară într-o societate democratica, în sensul art. 8 alin. 2 din convenţie.65. Comisia reaminteste, într-adevăr, ca ea considera esenţial ca mijloacele de comunicare cu organele convenţiei, de care beneficiază detinutii, sa nu fie supuse nici unei restrictii inutile (Hotărârea Campbell mai sus citata, opinia Comisiei, p. 40 şi următoarele, paragraful 69 şi următoarele).66. În cazul Campbell, Curtea subliniase importanţa pe care o acorda confidenţialităţii corespondentei trimise de Comisie, întrucât aceasta poate viza plângeri împotriva autorităţilor sau personalului penitenciar. Deschiderea scrisorilor Comisiei comporta riscul ca alte persoane în afară destinatarului să poată lua cunoştinţa de conţinutul lor. Din aceasta cauza persoana interesată poate fi expusă unor represalii din partea personalului penitenciar (Hotărârea Campbell mai sus citata, p. 22, paragraful 62). Comisia subliniaza în aceasta privinta dreptul reclamanţilor, garantat de art. 25 din convenţie, de a nu suporta îngrădiri în exercitarea eficienta a dreptului lor de petiţie în faţa Comisiei.67. Cat despre Acordul european privind persoanele care participa la procedurile în faţa Comisiei şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 3 paragraful 1 a) din acest acord are drept scop împiedicarea interceptarii intarzierilor sau modificării corespondentei (Hotărârea Campbell mai sus citata, p. 22, paragraful 63).68. În aceasta cauza Comisia apreciază ca, ţinând seama de importanţa confidenţialităţii corespondentei destinate Comisiei şi de obligaţiile ce revin părţilor contractante conform art. 25 din convenţie, deschiderea corespondentei dintre reclamant şi Comisie şi întârzierile în derularea acesteia nu pot fi considerate ca fiind "necesar(e) într-o societate democratica" în sensul art. 8 alin. 2 din convenţie (a se vedea Hotărârea Campbell mai sus citata, p. 22, paragrafele 61-64).Concluzie69. Comisia decide, în unanimitate, ca a existat în speta o încălcare a art. 8 din convenţie.D. Cu privire la art. 25 din convenţie70. Conform art. 25,"1. Comisia poate fi sesizată printr-o cerere adresată secretarului general al Consiliului Europei de către orice persoană fizica, orice organizaţie neguvernamentala sau de orice grup de particulari, care se pretinde victima a unei încălcări de către una dintre inaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie, în cazul în care înaltă parte contractantă aflată în cauza a declarat ca recunoaşte competenţa Comisiei în aceasta materie. Inaltele părţi contractante care au semnat o asemenea declaraţie se angajează sa nu împiedice prin nici o măsura exercitarea efectivă a acestui drept."71. Comisia trebuie prin urmare sa examineze dacă în cauza prezenta deschiderea corespondentei dintre reclamant şi Comisie şi întârzierile în derularea acesteia provocate de către autorităţile penitenciarului, erau sau nu compatibile cu art. 25 alin. 1 din convenţie.72. Cu toate acestea, având în vedere concluziile de mai sus, conform cărora deschiderea acestei corespondente şi întârzierile în derularea ei erau contrare art. 8 din convenţie (a se vedea paragraful 68), Comisia apreciază ca, din punct de vedere al art. 25 din convenţie, aceasta nu constituie o problemă distinctă.Concluzie73. Comisia decide, în unanimitate, ca nici o chestiune distinctă nu se ridica pe terenul art. 25 din convenţie.E. Recapitulare74. Comisia decide, în unanimitate, ca a existat în speta o încălcare a art. 8 din convenţie (paragraful 69).75. Comisia decide, în unanimitate, ca nici o chestiune distinctă nu se ridica pe terenul art. 25 din convenţie.S. Trechsel,preşedintele ComisieiM. de Salvia,secretarul Comisiei--------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari