DECIZIA nr. 230 din 19 aprilie 2018referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 719 din 21 august 2018



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Valentina Bărbățeanu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Erica Erlich în Dosarul nr. 26.652/3/2015** al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și care formează obiectul Dosarului nr. 984D/2016 al Curții Constituționale. 2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent învederează Curții că partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a transmis punctul său de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate, în care, în esență, apreciază că este neîntemeiată. 4. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.197D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013, excepție ridicată de Călin Victor Mateescu, Neculai Viorel Chetreanu, Horia-Teodor-Călin Mateescu și Valeriu-Mihai-Ion Rădulescu în Dosarul nr. 22.474/ 3/2015 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.5. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. 6. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a transmis punctul său de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate, în care, în esență, apreciază că aceasta este, în principal, devenită inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. 7. Curtea, din oficiu, pune în discuție problema conexării celor două dosare. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare. Deliberând, Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 1.197D/2016 la Dosarul nr. 984D/2016, care a fost primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, precizând că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra textelor de lege criticate în cauza de față, constatând constituționalitatea acestora prin prisma unor susțineri similare. Solicită menținerea jurisprudenței existente, apreciind că nu se impune reconsiderarea acesteia.
    CURTEA,    având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:9. Prin Încheierea din 4 mai 2016 și Sentința civilă nr. 1.363 din 13 noiembrie 2015, pronunțate în Dosarul nr. 26.652/3/2015**, respectiv în Dosarul nr. 22.474/3/2015, Tribunalul București - Secția a III-a civilă și Tribunalul București - Secția a IV-a civilă au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, respectiv a prevederilor art. 34 din aceeași lege, excepție ridicată de Erica Erlich și, respectiv, Călin Victor Mateescu, Neculai Viorel Chetreanu, Horia-Teodor-Călin Mateescu și Valeriu-Mihai-Ion Rădulescu, în cauze având ca obiect obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unor decizii de compensare prin puncte pentru imobile preluate în mod abuziv de statul român în perioada regimului comunist.10. În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține, în Dosarul nr. 984D/2016, în esență, că termenul de 60 de luni instituit de legiuitor îngrădește accesul liber la justiție, prevederile art. 34 din Legea nr. 165/2013 permițând instanțelor de judecată ca, indiferent de etapa de soluționare a dosarelor administrative și de stadiul în care se află acestea, să respingă ca premature cererile de chemare în judecată având ca obiect obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare prin puncte, ceea ce echivalează cu o interdicție temporară a exercițiului dreptului de acces liber la justiție. De asemenea, autoarea excepției arată că textele de lege criticate nu conțin nicio sancțiune în cazul în care cererea nu este soluționată într-un termen rezonabil, nici după termenul de 60 de luni neexistând speranța că va obține măsurile compensatorii ce i se cuvin. Totodată, textul dă posibilitatea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a alege în mod cu totul abuziv dosarele pe care aceasta înțelege să le soluționeze. Prin faptul că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres un termen de soluționare în interiorul celor 60 de luni pentru situația dosarelor care au hotărâri judecătorești prin care a fost soluționat fondul notificării și prin faptul că nu a fost stabilit numărul concret de dosare administrative care trebuie soluționate anual de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor se încalcă efectele obligatorii ale actului jurisdicțional și ordinea statului de drept, obstrucționându-se buna funcționare a justiției. Mai arată că textele de lege criticate sunt neconstituționale, întrucât un organ al administrației publice nu se poate substitui autorității judecătorești, încălcând dispozițiile unei hotărâri judecătorești irevocabile. În cazul în care dosarul administrativ a fost analizat pe fond definitiv/irevocabil în ceea ce privește calitatea, dreptul și întinderea acestuia, nu mai poate parcurge din nou aceeași procedură raportat la termenul de 60 de luni prevăzut de art. 34 din Legea nr. 165/2013. Susține că se încalcă dreptul de proprietate privată, întrucât hotărârile judecătorești definitive prin care s-a exercitat controlul judecătoresc au generat un drept de creanță asupra statului, dând naștere în patrimoniul persoanei îndreptățite la despăgubiri la un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.11. Autorii excepției de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarul nr. 1.197D/2016 susțin, în esență, că textele de lege criticate încalcă principiul neretroactivității legii, în măsura în care pot fi aplicate și cauzelor în care instanțele de judecată exercitaseră deja, la data intrării în vigoare a legii, controlul de legalitate asupra deciziilor emise de organele administrației publice, în mod definitiv și irevocabil. În acest sens, arată că, într-o astfel de situație, deși o instanță a stabilit deja prin hotărâre irevocabilă dreptul părții la restituirea în natură a imobilului sau, după caz, la despăgubiri, se creează posibilitatea ca aceste dispoziții legale să se aplice în mod retroactiv și cererilor care au fost soluționate, însă nu au fost puse în executare. În ce privește încălcarea principiului egalității în drepturi, se susține că cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 referitor la favorizarea, prin legea nouă, a uneia dintre părțile dintr-un proces în curs, sunt valabile și în cazul în care noul text de lege este aplicabil unor cauze care au fost deja soluționate definitiv, așa cum este și cauza autorilor excepției, în care, la cererea prefectului, decizia luată de primărie a fost supusă controlului de legalitate în mod definitiv de către instanțele de judecată. Astfel, persoanele cărora li se adresează legea sunt într-o situație de inferioritate față de partea care este obligată să aplice hotărârea instanței prin care se confirmă dreptul său, întrucât aceasta din urmă dispune de mijloacele necesare să modifice termenul în care trebuie să aplice hotărârea. Se mai susține că termenul de 60 de luni impus de textul de lege criticat se adaugă unor termene deja foarte lungi pentru soluționarea notificărilor, fiind astfel încălcată cerința termenului rezonabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.12. Tribunalul București - Secția a III-a civilă și Tribunalul București - Secția a IV-a civilă nu și-au exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.14. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014.15. Avocatul Poporului apreciază, în Dosarul nr. 984D/2016, că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât critica vizează omisiunea legiuitorului de a prevedea în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților obligația de a soluționa un număr concret de dosare administrative, precum și un termen de soluționare în interiorul celor 60 de luni pentru dosarele care conțin hotărâri judecătorești pentru care a fost soluționat fondul notificării. În Dosarul nr. 1.197D/2016, consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale, referindu-se la jurisprudența în materie a Curții Constituționale și precizează că, în opinia sa, analizate dintr-o perspectivă mai largă, motivele invocate relevă, mai degrabă, aspecte ce țin de modul de interpretare și aplicare a normelor criticate, raportate la o eventuală situație de fapt. Or, modul de interpretare a unei legi și aplicare a unui act normativ nou asupra proceselor aflate pe rol nu pot fi decât de competența exclusivă a instanței de judecată.16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,    examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.18. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actelor de sesizare, în Dosarul nr. 984D/2016, prevederile art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, iar în Dosarul nr. 1.197D/2016, prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013. În ce privește acest din urmă dosar, Curtea observă că autorii excepției se referă, în motivarea scrisă a acesteia, la prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013. Aceștia utilizează, însă, un raționament greșit pentru a stabili obiectul în această manieră. Astfel, este adevărat că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe rolul Curții de Apel București se afla o cauză având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la înregistrarea dosarului ce conținea dispoziția primarului municipiului București prin care se propunea acordarea către aceștia de despăgubiri bănești pentru un teren a cărui restituire în natură nu este posibilă și la emiterea deciziei privind despăgubirile bănești cuvenite. Acest litigiu a fost însă soluționat, în mod definitiv, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin respingerea acțiunii ca devenită prematură. Prezenta excepție de neconstituționalitate a fost ridicată în cadrul unui nou proces, având un obiect similar, respectiv obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unei decizii de compensare în puncte, în 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. Ca atare, Curtea constată că, în cauza de față, incidente sunt prevederile art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013, raportul juridic în cauză vizând domeniul propriu de aplicare a Legii nr. 165/2013. Invocarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 ar fi fost utilă în primul proces, început înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, situația fiind corespunzătoare ipotezei avute în vedere prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014. 19. Față de cele arătate, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate, în ansamblul acesteia, dispozițiile art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 34 alin. (1)-(3) din Legea nr. 165/2013, care au următorul conținut normativ:– Art. 4 teza întâi:Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...)– Art. 34 alin. (1):(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. (3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite.20. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Legea fundamentală cuprinse în art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivității legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii și a autorităților publice, art. 21 referitor la dreptul de acces liber la justiție și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) și (2) care garantează dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi și al unor libertăți și art. 126 alin. (1) și (2) privind realizarea justiției. De asemenea, invocă prevederile din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cuprinse în art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și în art. 14 - Interzicerea discriminării, precum și în art. 1 - Protecția proprietății din Primul Protocolul adițional la aceeași convenție.21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzelor, rezultă că sunt incidente dispozițiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care constituie temeiul legal invocat de autorii excepției, în calitate de reclamanți, pentru a solicita instanței de judecată obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare pentru un imobil revendicat în baza Legii nr. 10/2001, a cărui restituire nu se poate realiza în natură. Fiind vorba, în cauză, despre dosare care erau deja înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Curtea constată că nu au legătură cu cauza dispozițiile art. 34 alin. (2) din aceeași lege, care au în vedere dosarele care vor fi fost transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a acestei legi. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 va fi respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiția legăturii cu cauza impusă de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.22. Totodată, Curtea reține că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 sunt de natură să încalce egalitatea armelor, ca garanție a dreptului la un proces echitabil, în ipoteza în care se interpretează că termenele prevăzute de acestea sunt aplicabile și proceselor aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a legii. Dar această situație nu se regăsește în cauza de față, ambele acțiuni introductive fiind înregistrate pe rolul instanțelor de fond corespunzătoare după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. Ca atare, nu este aplicabilă cauza de inadmisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. De aceea, Curtea va examina constituționalitatea prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.23. Cu privire la acestea, Curtea constată că au mai format obiect al controlului de constituționalitate, prin prisma unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 174 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2016, paragraful 19, sau Decizia nr. 574 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.026 din 27 decembrie 2017, paragrafele 21-23, instanța de contencios constituțional a reținut, referitor la susținerea potrivit căreia instituirea unui nou termen, de 5 ani, în favoarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, pentru soluționarea dosarelor de despăgubire, termen a cărui neepuizare determină respingerea ca prematur introdusă a cererii adresate instanței pentru obligarea acestei autorități la soluționarea dosarului de despăgubire, că textul de lege criticat face parte din ansamblul de reguli procedurale instituite de legiuitorul român în scopul eficientizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Prin stabilirea unui interval maxim de timp în care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor este obligată să soluționeze dosarele de despăgubire se realizează o limitare în timp a acestei etape administrative, ceea ce reprezintă o remediere a deficienței legislației anterioare, care nu prevedea vreun termen în acest sens. În virtutea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, persoanele care se considerau îndreptățite în temeiul legilor reparatorii se adresau instanței de contencios administrativ ca urmare a refuzului nejustificat de emitere de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei conținând titlul de despăgubire, în condițiile în care era asimilată unui refuz nejustificat de soluționare trecerea unui interval de timp apreciat de acestea în mod subiectiv ca nerezonabil, de natură a justifica un demers jurisdicțional. Așadar, omisiunea reglementării unui termen legal de soluționare a dosarelor de despăgubire crea premisele unui comportament arbitrar al autorității administrative competente și punea persoanele care se considerau îndreptățite în situația de a acționa în mod aleatoriu, valorificând o cale nespecifică de acțiune, la care recurgeau ca urmare a lipsei de certitudine în ce privește soluționarea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dosarelor de despăgubire. Ca atare, instituirea, prin textul de lege criticat în cauza de față, a unui interval maxim de timp în care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să își îndeplinească această atribuție reprezintă o concretizare a intenției legiuitorului român de clarificare a procedurii de restituire, prin conferirea unui grad de previzibilitate apt să dea expresie exigențelor dreptului la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil.24. De asemenea, prin Decizia nr. 381 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 1 august 2017, paragraful 20, Curtea a reținut, în acord cu cele constatate în jurisprudența sa anterioară, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, paragraful 34, mai sus referită, că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată în vederea îndeplinirii obligațiilor instituite în sarcina statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, obligații ce au implicat modificarea mecanismului de restituire, prin implementarea unor proceduri simplificate și eficiente, precum și prin stabilirea unor termene constrângătoare pentru toate etapele administrative, dublate de un control jurisdicțional efectiv, Curtea de la Strasbourg subliniind necesitatea implementării unor măsuri de natură să urgenteze soluționarea cererilor vizând măsurile reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat.25. Totodată, Curtea a reiterat, de exemplu, prin Decizia nr. 381 din 6 iunie 2017, paragrafele 21 și 22, cele reținute în jurisprudența sa în această materie, în sensul că reglementarea, prin Legea nr. 165/2013, a unui interval de timp fix, cert și precis determinat în care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să soluționeze dosarele de despăgubire este de natură să asigure un cadru legal care să confere eficiență dreptului de proprietate recunoscut persoanelor îndreptățite. În același timp, Curtea a reținut că termenele stabilite dau expresie celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea-pilot mai sus menționată. De asemenea, ulterior adoptării Legii nr. 165/2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat măsurile pentru care a optat legiuitorul român, observând că acesta a fixat termene precise pentru fiecare etapă administrativă (Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Preda și alții împotriva României, paragraful 119). Totodată, având în vedere marja de apreciere a statului român, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, prin aceeași hotărâre, că Legea nr. 165/2013 oferă, în principiu, un cadru accesibil și efectiv pentru soluționarea cererilor (paragraful 121) și, cu toate că termenele fixate pentru procedura administrativă, la care se pot adăuga și eventuale proceduri judiciare, pot prelungi durata de soluționare definitivă a pretențiilor, o atare situație excepțională este inerentă complexității factuale și juridice vizând restituirea proprietăților preluate abuziv, așa încât aceste termene nu pot fi considerate, în sine, ca ridicând o problemă de eficacitate a reformei și nici contrare drepturilor garantate de Convenție, în special dreptului garantat de art. 6 paragraful 1, în ceea ce privește durata rezonabilă a procedurii (paragrafele 129 și 131).26. În ce privește criticile referitoare la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, Curtea s-a pronunțat, de asemenea, prin mai multe decizii. De exemplu, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, paragraful 34, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu nesocotesc garanțiile dreptului de proprietate privată conferite prin Legea fundamentală și prin art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Astfel, Curtea a reținut că, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că Legea nr. 165/2013 oferă, în principiu, un cadru accesibil și efectiv pentru remedierea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129). În aceeași cauză, instanța de contencios al drepturilor omului a statuat (paragraful 128), de asemenea, că măsurile de amenajare a plății creanțelor datorate de stat în virtutea deciziilor judecătorești definitive, cum ar fi eșalonarea plății acestora, măsuri luate pentru apărarea echilibrului bugetar între cheltuielile și încasările publice, urmăreau un scop de utilitate publică și realizarea unui just echilibru între diferitele interese aflate în joc, prin respectarea mecanismului existent și prin grija pe care autoritățile au demonstrat-o în executarea acestuia.27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea acestei jurisprudențe, apreciem că, în cauza de față, își mențin valabilitatea atât soluția pronunțată prin deciziile menționate, cât și considerentele care au stat la baza acestora.28. Referitor la criticile în legătură cu caracterul aleatoriu al ordinii de soluționare a dosarelor de despăgubire, Curtea observă că, prin Legea nr. 103/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și a art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 24 mai 2016, au fost introduse în cuprinsul art. 34 din Legea nr. 165/2013 încă două noi alineate, alin. (4) și (5), care reglementează ordinea de soluționare a dosarelor. Astfel, art. 34 alin. (4) stabilește regula potrivit căreia acestea vor fi soluționate în ordinea înregistrării lor la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv Secretariatul Comisiei Naționale, iar art. 34 alin. (5) consacră situațiile în care, prin excepție de la prevederile alin. (4), dosarele se soluționează cu prioritate. În redactarea actuală, în urma modificării operate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităților cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la București la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.030 din 21 decembrie 2016, art. 34 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 165/2013 stabilește că vor fi soluționate cu prioritate dosarele în care, prin hotărâri judecătorești irevocabile/ definitive, instanțele de judecată s-au pronunțat cu privire la existența și întinderea dreptului, precum și la calitatea de persoană îndreptățită, astfel că susținerile autoarei excepției referitoare la această problematică au rămas lipsite de obiect, ca urmare a modificării legislative menționate. 29. Totodată, Curtea constată, referitor la criticile privind nesocotirea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, invocate în Dosarul nr. 1.197D/2016, că împrejurarea că, în speță, dispoziția primarului conținând propunerea de acordare de despăgubiri a fost supusă controlului de legalitate exercitat de prefect în baza tutelei administrative consacrate de art. 123 alin. (5) din Constituție nu conferă textelor de lege criticate caracter retroactiv. Instanța sesizată de prefect cu verificarea legalității deciziei emise de primar nu se pronunță asupra existenței dreptului, a calității de titular al acestuia a persoanei care se consideră îndreptățită și nici asupra întinderii dreptului revendicat, ci obligă autoritatea administrativă la analizarea acestor aspecte cu respectarea prevederilor legale, fiind aplicabil principiul tempus regit actum.30. În ce privește art. 34 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, care prevede că numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite, Curtea observă că nu sunt formulate critici explicite cu privire la acestea, astfel că excepția având acest obiect va fi respinsă ca inadmisibilă, nefiind motivată, astfel cum impun dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 34 alin. (2) și (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Erica Erlich în Dosarul nr. 26.652/3/2015** al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și de Călin Victor Mateescu, Neculai Viorel Chetreanu, Horia-Teodor-Călin Mateescu și Valeriu-Mihai-Ion Rădulescu în Dosarul nr. 22.474/3/2015 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în aceleași dosare și constată că dispozițiile art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a III-a civilă și Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 19 aprilie 2018.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Valentina Bărbățeanu    -----