DECIZIA nr. 228 din 19 aprilie 2018referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 718 din 20 august 2018



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Valentina Bărbățeanu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă în Dosarul său nr. 7.123/3/2015 și care constituie obiectul Dosarului nr. 745D/2016 al Curții Constituționale.2. La apelul nominal răspunde, pentru partea OMV Petrom - S.A. din București, doamna Paula Magereanu, în calitate de consilier juridic, cu împuternicire depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celeilalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului părții OMV Petrom - S.A. din București, care apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituționale în măsura în care nu se aplică unităților deținătoare învestite cu soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, în etapa executării hotărârilor judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat deja în mod definitiv sau irevocabil asupra calității de persoană îndreptățită și asupra întinderii drepturilor acesteia. Așadar, în măsura în care nu se referă la dispoziții sau decizii care sunt emise în etapa executării unei hotărâri judecătorești irevocabile, textele de lege criticate sunt constituționale.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât se face referire la modul concret de aplicare a textelor de lege supuse controlului de constituționalitate și, în subsidiar, ca neîntemeiată, nefiind încălcate dispozițiile din Legea fundamentală invocate de autorul acesteia.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 26 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 7.123/3/2015, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată din oficiu, într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea acțiunii prin care s-a solicitat obligarea Societății OMV Petrom - S.A. din București, în calitate de entitate deținătoare, să soluționeze o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și să restituie în natură anumite imobile terenuri deținute de această societate.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate ridicată din oficiu, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă susține că prevederile de lege criticate nesocotesc principiul separației puterilor în stat, întrucât nu disting cu privire la situația în care petentului i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent printr-o hotărâre judecătorească. Invocă, în acest sens, cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, prin care a constatat că prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 (referitoare la atribuția Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii) sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât ceea ce se supune atenției Curții este o problemă de interpretare și aplicare a legii la situația particulară relevată de instanță, respectiv în cazul existenței unei hotărâri judecătorești prin care s-a stabilit cu privire la posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv a imposibilității restituirii în natură (pe bază de expertiză) pentru o parte din terenul solicitat, aspect ce nu intră însă sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului părții OMV Petrom - S.A., concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, care au următoarea redactare:–   +  Articolul II(1) Persoanele îndreptățite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entitățile învestite cu soluționarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(2) De prevederile alin. (1) beneficiază și persoanele îndreptățite la despăgubiri în temeiul legilor funciare, inclusiv cele care au optat potrivit art. 42 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, după expirarea termenului legal.12. În opinia instanței judecătorești care a ridicat din oficiu excepția de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din art. 1 alin. (4) din Constituție care consacră principiul separației puterilor în stat.13. Examinând excepția de neconstituționalitate și cauza în cursul soluționării căreia aceasta a fost ridicată, Curtea observă că reclamanta a depus notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând Societății OMV Petrom - S.A., în calitate de unitate deținătoare, să îi restituie în natură anumite terenuri preluate în mod abuziv de statul român de la antecesorii săi și pe care această societate le deține. Notificarea a fost respinsă, iar reclamanta a contestat în instanță această decizie. Printr-o hotărâre rămasă definitivă în urma respingerii recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel București a obligat OMV Petrom - S.A. să emită o altă decizie în sensul propunerii de acordare de măsuri reparatorii în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005. Subsecvent, în executarea acestei hotărâri judecătorești, entitatea deținătoare a emis o decizie, astfel cum instanța a dispus prin hotărâre. Decizia entității conținând propunerea de acordare de despăgubiri a fost transmisă Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Întrucât, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, dosarul de despăgubiri nu a fost soluționat, reclamanta a solicitat, în baza textului de lege criticat în cauza de față, returnarea acestuia la entitatea deținătoare a terenurilor, în vederea reanalizării cererii potrivit noii situații de fapt a terenurilor respective (libere, dezafectate sau pe care activitatea a fost întreruptă definitiv) și, pe cale de consecință, a restituirii în natură a acestora. Deoarece, după reprimirea dosarului, OMV Petrom - S.A. nu a soluționat cererea în termenul prevăzut de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, reclamanta s-a adresat instanței cu o contestație, în temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care conferă acest drept persoanei care se consideră îndreptățită, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33.14. Curtea reține că, prin reglementarea dreptului de opțiune de care pot uza persoanele îndreptățite, art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013, criticat în cauza de față, conține o soluție legislativă eficientă prin care legiuitorul a dat expresie principiului prevalenței restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, consacrat prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013. Astfel, pentru diminuarea efortului financiar al statului generat de plata de despăgubiri bănești, prin Legea nr. 368/2013 s-a introdus posibilitatea returnării dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entitățile învestite cu soluționarea notificării, pentru a se verifica dacă nu este, totuși, posibilă restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri. Este vorba despre dosare cuprinzând propuneri de despăgubire înaintate de entitățile învestite (respectiv entitățile deținătoare sau primării) anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nesoluționate încă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (instituție înființată prin Legea nr. 165/2013 și care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor). În condițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005, entitățile învestite, analizând notificările formulate, emiteau deciziile/ dispozițiile cuprinzând propuneri de despăgubire, pe care le înaintau apoi Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, după ce, în urma verificărilor, constatau că nu este posibilă restituirea în natură a imobilelor și nici nu dispuneau de bunuri pe care să le poată oferi în compensare ori, dacă asemenea bunuri existau, persoana îndreptățită nu le accepta [art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001]. Aceeași procedură este urmată și în prezent, sub imperiul Legii nr. 165/2013, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor primind propunerile de despăgubire și validându-le/invalidându-le, potrivit art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013.15. Curtea mai reține că, în practică, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, au fost situații în care, după respingerea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, entitățile învestite au fost obligate pe cale judecătorească să emită decizie/dispoziție de propunere de despăgubiri pe care să o înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Aceasta, deoarece art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 dădea - și oferă, în continuare - persoanei care se pretinde îndreptățită dreptul să conteste decizia sau, după caz, dispoziția de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau al entității învestite cu soluționarea notificării. De asemenea, în considerarea celor reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XX/2007, care, în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, mai sus menționate, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite introdusă în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.16. În ambele tipuri de litigii, instanțele, verificând și constatând calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului și pronunțându-se asupra întinderii dreptului de proprietate, pot să oblige entitatea învestită de lege, după caz, fie să restituie în natură bunul imobil, fie să emită o decizie care să cuprindă propunerea de acordare de despăgubiri, corespunzătoare valorii bunului a cărui restituire în natură nu mai este posibilă.17. Instanța care a sesizat din oficiu Curtea Constituțională cu soluționarea prezentei excepții invocă, în motivarea acesteia, cele statuate prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, prin care Curtea Constituțională a apreciat că atribuția conferită de legiuitor Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și secretariatului acesteia de a verifica dosarele din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii și în consecință de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii chiar și în cazul în care existența dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească, iar decizia care conține propunerea de acordare de măsuri compensatorii a fost emisă ca urmare a acestei hotărâri judecătorești, generează posibilitatea ca un organ administrativ să exercite atribuții care țin exclusiv de competența instanțelor judecătorești. În consecință, prin decizia menționată, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 și a constatat că acestea sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate.18. În cauza de față nu se poate utiliza însă un raționament similar. Finalitatea legislației reparatorii a preluărilor abuzive din perioada regimului comunist o reprezintă corijarea, în maniera cea mai adecvată, a situației generate de comportamentul necorespunzător al autorităților statale din acea perioadă, contrar principiilor statului de drept consacrate de Constituția în prezent în vigoare. Legiuitorul român actual a reglementat o serie de mecanisme prin care se realizează recunoașterea și satisfacerea în mod efectiv a dreptului de proprietate privată al persoanelor a căror îndreptățire la recuperarea bunurilor imobile preluate în mod abuziv a fost dovedită. Restituirea în natură constituie modalitatea care, într-o logică firească, răspunde în mod plenar dezideratului menționat. În măsura în care restituirea în natură nu mai este, din diverse motive, posibilă, s-a prevăzut fie posibilitatea compensării cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire, fie posibilitatea compensării prin puncte a valorii imobilului revendicat.19. Textul de lege criticat este de natură să satisfacă deopotrivă interesele persoanei îndreptățite și cele ale statului. Astfel, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se oferă facultatea de a opta pentru obținerea de despăgubiri prin puncte, confirmate de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, pe care le pot, ulterior, valorifica în bani, sau de a solicita returnarea dosarelor încă neanalizate de comisie către entitățile deținătoare, în vederea reevaluării situației bunului revendicat, în funcție de noile împrejurări, în speranța obținerii în natură a acestuia sau a altor bunuri echivalente. O astfel de posibilitate este edictată în beneficiul persoanei îndreptățite, care are interesul primordial de a obține bunul în materialitatea sa. În același timp însă este evitată obligarea statului la achitarea unei despăgubiri bănești (în puncte ce se vor transforma în bani) corespunzătoare bunului, diminuându-se, astfel, efortul financiar pe care concretizarea măsurilor reparatorii îl impune asupra bugetului statului.20. Textul de lege criticat concură, așadar, la realizarea scopului Legii nr. 165/2013, acela al restituirii în natură, care concordă cu solicitarea inițială a persoanelor care s-au considerat îndreptățite, formulată prin notificarea introdusă, și a căror calitate de proprietari/moștenitori ai acestuia a fost dovedită, fiind, axiologic, similar celui urmărit prin întregul mecanism procedural și procesual descris mai sus (a se vedea paragrafele 14-16), care cuprinde etapa administrativă și cea judiciară, prin care persoanele îndreptățite își pot vedea împlinite pretențiile referitoare la bunul imobil revendicat. Ca atare, faptul că este posibil ca dosarul de despăgubiri să fie returnat de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în vederea unei eventuale decizii de restituire în natură, chiar și către o entitate deținătoare care a fost, anterior, obligată de o instanță de judecată să emită o decizie conținând o propunere de despăgubire prin echivalent bănesc/în puncte, nu poate fi considerat contrar principiului separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, ci dă expresie unui angrenaj instituțional care contribuie la concretizarea intenției statului de a da deplină eficiență dreptului de proprietate privată al persoanelor îndreptățite la repararea abuzurilor din perioada comunistă, sub aspectul preluărilor de către statul român a anumitor bunuri imobile.21. În sprijinul considerentelor mai sus arătate, Curtea reamintește și cele statuate prin Decizia nr. 10 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 8 mai 2017, paragraful 32, prin care a constatat că „izvorul dreptului la despăgubire al persoanei îndreptățite îl constituie bunul imobil preluat în mod abuziv, compensarea prin echivalent fiind o măsură excepțională care se abate de la principiul restituirii în natură. În cazul compensării prin puncte, statul a ales ca el însuși să preia sarcina despăgubirii cu privire la bunurile care fac obiectul legii. […] Unitatea deținătoare, indiferent de regimul său juridic, și statul formează un corp procesual unitar în concepția legiuitorului. Această realitate normativă, fiind rezultatul unei ficțiuni juridice pe care legiuitorul a creat-o, constituie, în mod indubitabil, o regulă de drept în materia restituirii reglementată de Legea nr. 165/2013, iar caracteristica esențială a acesteia este faptul că nu poate fi făcută proba contrară împotriva unei asemenea reguli, prin mijlocirea art. 21 din Constituție. Regula de drept enunțată impune, în mod axiomatic, concluzia potrivit căreia acest corp acționează unitar prin actul care produce efecte în circuitul juridic, și anume: (1) decizia entităților învestite de lege de restituire în natură a bunului imobil sau (2) decizia Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de invalidare sau validare în tot sau în parte a deciziilor emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii“. Curtea a reținut, totodată, că unitatea deținătoare trebuie să contribuie/să concure la realizarea actului care produce efecte juridice și este opozabil și persoanei îndreptățite.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă în Dosarul nr. 7.123/3/2015 și constată că prevederile art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 19 aprilie 2018.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Valentina Bărbățeanu
    -----