COD DE ETICĂ PROFESIONALĂ ȘI DISCIPLINĂ din 29 septembrie 2007 (*republicat*)al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România*)
EMITENT
  • UNIUNEA NAȚIONALĂ A PRACTICIENILOR ÎN INSOLVENȚĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 16 august 2018



    Notă
    Aprobat prin Hotărârea nr. 3 din 29 septembrie 2007, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 16 august 2018.
     +  Capitolul I Introducere  +  Articolul 1Codul de etică profesională și disciplină al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență împreună cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare O.U.G., și Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență constituie principalele reguli conform cărora Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență (UNPIR), denumită în continuare Uniunea, și membrii ei își desfășoară activitatea.  +  Articolul 2Codul de etică profesională și disciplină cuprinde ansamblul caracteristicilor ce definesc calitatea activității profesionale, iar rolul lui este acela de a servi ca linie de conduită practicienilor în insolvență, astfel încât aceștia să desfășoare o activitate competentă și conform unei etici profesionale și discipline corespunzătoare.  +  Capitolul II Principii fundamentale  +  Articolul 3Principiile fundamentale care trebuie să fie respectate de către practicianul în insolvență în conduita lui, în relațiile profesionale cu ceilalți, sunt: a) independența - în exercitarea profesiei, practicianul în insolvență trebuie să se manifeste liber față de orice interes care ar putea fi incompatibil cu integritatea și obiectivitatea sa; b) integritatea morală - în exercitarea activității lor, membrii Uniunii vor acționa cu cinste, corectitudine și sinceritate; c) respectarea secretului profesional - membrii Uniunii vor păstra secretul profesional și vor respecta caracterul confidențial al informațiilor obținute cu ocazia desfășurării activității în calitate de practicieni în insolvență; d) conflictul de interese - practicienii în insolvență vor evita în exercitarea activității lor conflictul de interese; e) concurența neloială - membrii Uniunii își vor exercita activitatea cu bună-credință și cu respectarea cerințelor unei concurențe loiale; f) practica anticoncurențială - membrii Uniunii vor evita actele și faptele care au sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței libere între practicienii în insolvență; g) respectarea prevederilor legale - membrii Uniunii vor respecta legislația aplicabilă activității pe care o desfășoară; h) competența profesională - practicienii în insolvență sunt datori să abordeze cu competență profesională lucrările pe care le realizează.  +  Secţiunea 1 Independența  +  Articolul 4Independența de acțiune în exercitarea profesiei de practician în insolvență trebuie să se manifeste liber față de orice interes care ar putea fi incompatibil cu integritatea și obiectivitatea practicianului.  +  Articolul 5(1) Se prezumă a fi încălcată independența în situația în care membrul Uniunii angajat, un colaborator al său, soțul (soția) sau o rudă ori afin până la gradul III se află, simultan sau succesiv, în raporturi juridice susceptibile de a influența creditorul sau creditorii ce pot decide numirea ori menținerea sa în poziția de administrator judiciar sau lichidator într-un dosar de insolvență. (2) În cazul persoanelor juridice această prevedere se extinde și pentru cazurile în care pierderea independenței este datorată unui angajat sau colaborator al persoanei juridice respective, dar care nu este membru al Uniunii. (3) Se prezumă a fi încălcată independența în exercitarea profesiei în situația în care membrul Uniunii acceptă un onorariu care să fie condiționat de îndeplinirea unei cerințe individuale a unui anumit creditor, condiționarea conducând la încălcarea caracterului unitar concursual și egalitar al procedurii.  +  Secţiunea a 2-a Integritatea morală  +  Articolul 6Membrul Uniunii va acționa cu cinste, corectitudine și sinceritate în activitatea sa profesională, în relațiile cu instanțele judecătorești și în relațiile cu ceilalți membri ai Uniunii.  +  Articolul 7Prin comportamentul său și calitatea activității depuse, fiecare membru al Uniunii va contribui la construirea și întreținerea încrederii publice în instituția practicianului în insolvență, precum și în viabilitatea soluțiilor propuse de legislația aplicabilă.  +  Secţiunea a 3-a Respectarea secretului profesional  +  Articolul 8Membrii Uniunii vor păstra secretul profesional și vor respecta caracterul confidențial al informațiilor obținute cu ocazia activității întreprinse în calitate de practicieni în insolvență, cu excepția cazurilor în care au obligația legală sau sunt autorizați în mod expres să le transmită.  +  Articolul 9Membrii Uniunii nu vor folosi secretul profesional de care au luat cunoștință în cursul exercitării profesiei nici în beneficiul propriu, nici în beneficiul unor terțe părți.  +  Articolul 10Se prezumă a fi exceptate de la prevederile secretului profesional toate datele, informațiile și documentele necesare desfășurării activității conform atribuțiilor legale.  +  Secţiunea a 4-a Conflictul de interese  +  Articolul 11Conflictul de interese este starea în care se află membrul Uniunii care are un interes personal, de natură patrimonială sau nepatrimonială, care ar putea influența imparțialitatea și obiectivitatea activității sale în evaluarea, realizarea și raportarea atribuțiilor ce îi revin.  +  Articolul 12Membrii Uniunii au obligația să se abțină de la orice fel de conflict de interese și să comunice instanțelor, în cazul în care au fost numiți, că nu își pot îndeplini obligațiile din cauza acestui conflict, solicitând înlocuirea.  +  Secţiunea a 5-a Concurența neloială  +  Articolul 13Practicienii în insolvență sunt obligați să își exercite activitatea cu bună-credință, potrivit uzanțelor oneste, cu respectarea intereselor părților și a cerințelor concurenței loiale.  +  Articolul 14(1) Constituie concurență neloială practicile comerciale ale formei de organizare care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață. (2) Sunt interzise practicile de concurență neloială, după cum urmează: a) denigrarea unui competitor sau a produselor/serviciilor sale, realizată prin comunicarea ori răspândirea de către o formă de organizare sau reprezentantul/angajatul său de informații care nu corespund realității despre activitatea unui concurent sau despre produsele acestuia, de natură să îi lezeze interesele; b) deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat/reprezentant al său ori de către orice altă persoană prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva formă de organizare a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecției acestora și a căror dezvăluire poate dăuna intereselor acelei forme; c) orice alte practici comerciale care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață.  +  Secţiunea a 6-a Practica anticoncurențială  +  Articolul 15(1) Constituie practică anticoncurențială, conform Legii concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și sunt interzise orice înțelegeri între forme de organizare, decizii ale asociațiilor de forme de organizare și practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care: a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare; b) limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile; c) împart piețele sau sursele de aprovizionare; d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurențial; e) condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte. (2) Interdicția prevăzută la alin. (1) nu se aplică înțelegerilor sau categoriilor de înțelegeri între forme de organizare, deciziilor sau categoriilor de decizii ale asociațiilor de forme de organizare, practicilor concertate sau categoriilor de practici concertate, atunci când acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) contribuie la îmbunătățirea producției sau distribuției de mărfuri ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând, în același timp, consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părțile la respectiva înțelegere, decizie ori practică concertată; b) impun formelor de organizare în cauză doar acele restricții care sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective; c) nu oferă formelor de organizare posibilitatea de a elimina concurența de pe o parte substanțială a pieței produselor în cauză.  +  Secţiunea a 7-a Respectarea prevederilor legale  +  Articolul 16Membrii persoane fizice și societăți profesionale vor respecta legislația aplicabilă activității pe care o desfășoară în calitatea lor de practicieni în insolvență.  +  Articolul 17În cazul în care un membru se găsește în una dintre următoarele situații: a) este condamnat, definitiv printr-o hotărâre judecătorească, pentru o infracțiune economică, cum ar fi: deturnare de fonduri, fals, furt, înșelăciune, evaziune fiscală sau, după caz, pentru tentativă, instigare și/sau complicitate la o astfel de faptă; b) a fost găsit vinovat, definitiv printr-o hotărâre judecătorească, pentru încălcarea prevederilor legislației Autorității de Supraveghere Financiară, a societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și/sau bancare; c) a fost condamnat, definitiv și irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, pentru orice faptă de natură să determine imposibilitatea continuării activității de practician în insolvență; d) a recunoscut că este vinovat de una dintre faptele prevăzute la lit. a), b) sau c); în acest caz, va aduce de îndată la cunoștința Secretariatului general al Uniunii situația respectivă.  +  Articolul 18Membrii Uniunii nu vor exercita simultan sau succesiv pentru același debitor calitatea de avocat, consilier juridic, auditor financiar, expert contabil, contabil autorizat, evaluator, arbitru, mediator, conciliator, expert judiciar, într-o perioadă de 2 ani.  +  Articolul 19Membrii Uniunii vor informa Secretariatul general al Uniunii, în cel mult 30 de zile, cu privire la intrarea în una dintre situațiile de incompatibilitate prevăzute la art. 26 alin. (1) din O.U.G.  +  Articolul 20Membrii Uniunii nu vor utiliza, în realizarea atribuțiilor exclusive ale practicianului în insolvență, mandatari, colaboratori sau salariați care nu au calitatea de practician în insolvență definitiv și compatibil.  +  Articolul 21Membrii Uniunii nu vor încredința administrarea societății profesionale unei persoane care nu are calitatea de practician în insolvență definitiv și compatibil.  +  Articolul 22Membrii Uniunii nu își vor desfășura profesia în același timp în mai multe forme de exercitare a acesteia sau în mai multe entități profesionale.  +  Articolul 23Membrii Uniunii nu își vor exercita calitatea de practician în insolvență pentru o persoană juridică la care cel în cauză a deținut calitatea de administrator, asociat, acționar, director sau membru al consiliului de administrație ori alte funcții ori poziții similare, potrivit art. 28 alin. (3) din O.U.G.  +  Articolul 24Membrii Uniunii nu vor exercita calitatea de administrator judiciar sau lichidator concomitent cu activități aferente altor profesii, cu excepția celor prevăzute la art. 26 alin. (2) din O.U.G.  +  Articolul 25Practicienii în insolvență nu vor accepta numirea înaintea expirării termenului prevăzut la art. 27 alin. (1) din O.U.G.  +  Articolul 26Practicienii în insolvență nu își vor exercita profesia cu încălcarea prevederilor art. 27 alin. (2) și (3) din O.U.G.  +  Articolul 27Membrii Uniunii vor respecta prevederile art. 18 din O.U.G., privind cesionarea în termen de cel mult 30 de zile a părților sociale deținute de un asociat al societății profesionale devenit incompatibil.  +  Articolul 28Membrii Uniunii nu vor transmite cu întârziere mai mare de 30 de zile raportările statistice privind numirile ca administrator judiciar sau lichidator și a declarațiilor de venit, față de termenele stabilite de art. 21 lit. f) din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență.  +  Articolul 29Membrii Uniunii nu vor refuza furnizarea datelor solicitate cu ocazia verificării prin sondaj efectuate de delegații conducerii filialei în condițiile art. 21 lit. j) din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență.  +  Articolul 30Practicienii în insolvență înscriși pe lista coordonatorilor de stagiu atestați nu vor refuza îndeplinirea rolului de coordonator de stagiu, cu excepția cazului în care refuzul se datorează unui număr de stagiari care depășește capacitatea coordonatorului.  +  Articolul 31Membrii Uniunii vor respecta prevederile art. 41 din O.U.G.  +  Articolul 32Membrii Uniunii nu vor comunica peste termenul prevăzut de art. 9 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență schimbările intervenite în forma de exercitare a profesiei.  +  Articolul 33Membrii Uniunii nu vor restitui cu întârziere la fondul de lichidare sumele avansate pentru cheltuielile de procedură, peste termenul prevăzut la art. 116 alin. (4) din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență.  +  Articolul 34Membrii Uniunii nu vor solicita decontarea din fondul de lichidare în condițiile în care în averea debitoarei existau bunuri sau sume de bani ce puteau fi valorificate.  +  Articolul 35Membrii Uniunii au obligația de a comunica datele necesare verificării prin sondaj efectuate de către delegatul conducerii filialei, în legătură cu îndeplinirea obligațiilor profesionale.  +  Articolul 36Membrii Uniunii au obligația de a vira procentul de 2% din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvență către filiala Uniunii, prevăzut la art. 4 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, sau art. 39 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței sau de insolvență, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 37Membrii Uniunii au obligația de a comunica datele necesare comisiei de cenzori a filialei în vederea verificării situației virării către filiala Uniunii a procentului de 2% din sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvență.  +  Articolul 38Membrii Uniunii vor comunica modificările intervenite în forma de exercitare a profesiei, prevăzute la art. 22 alin. (8) din O.U.G.  +  Articolul 39Societatea civilă profesională care, din orice motive, rămâne cu un singur asociat are obligația transformării acesteia în altă formă de organizare profesională, în interval de 3 luni.  +  Articolul 40Practicianul în insolvență stagiar va respecta prevederile art. 33 alin. (2) și (3) din O.U.G.  +  Articolul 41Membrii Uniunii au obligația de a participa la cursurile de pregătire profesională continuă.  +  Articolul 42Membrii Uniunii au obligația de a nu depune sau accepta, în mod repetat, oferte de onorariu care nu îndeplinesc prevederile art. 38 alin. (2) din O.U.G.  +  Articolul 43Membrii Uniunii au obligația de a nu solicita decontarea din fondul de lichidare a unui onorariu mai mare decât cel din propria ofertă financiară în baza căruia a fost desemnat într-o procedură conform art. 19 alin. (2) sau (2^1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, sau în baza art. 57 alin. (2) sau (3) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare.  +  Secţiunea a 8-a Competența profesională  +  Articolul 44Membrii Uniunii vor aborda cu competență profesională activitatea desfășurată și vor arăta preocupare pentru sporirea prestigiului profesiei, manifestând reținere la angajarea unor lucrări pe care nu le pot realiza în bune condiții.  +  Capitolul III Comportamentul profesional  +  Articolul 45Membrii Uniunii vor adopta un comportament de natură să contribuie la creșterea prestigiului profesiei prin: a) devotament față de profesia aleasă; b) efort profesional de îmbunătățire continuă a practicilor profesionale; c) instruire și perfecționare profesională și asigurarea condițiilor pentru creșterea experienței persoanelor cu care colaborează; d) spirit de echipă, curajul opiniilor și onestitate.  +  Articolul 46Deontologia profesională - toți membrii definiți în conformitate cu art. 2 și 3 din O.U.G. trebuie să se abțină, chiar în afara exercitării profesiei lor, de la orice încălcări ale legilor, regulamentelor și regulilor profesionale și de la orice acțiuni contrare independenței și onoarei sau care sunt susceptibile să aducă știrbirea demnității Uniunii și membrilor săi.  +  Articolul 47Membrii Uniunii pot face uz numai de titlurile sau diplomele eliberate de instituții de învățământ autorizate.  +  Capitolul IV Etica exercitării profesiei  +  Articolul 48Membrii Uniunii pot folosi în corespondența lor mențiunea apartenenței la Uniune, dar nu sigla sau emblema Uniunii.  +  Articolul 49(1) Membrii Uniunii nu pot acorda consultanță terților în probleme de specialitate din domeniul insolvenței care se referă la sau au legătură cu societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu care aceștia se află în raporturi contractuale ori de mandat legal, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. (2) Un membru al Uniunii nu poate colabora, în cadrul activităților și operațiunilor pe care le desfășoară ca practician, cu un coleg, membru al Uniunii, care este suspendat pe perioada sancțiunii.  +  Articolul 50Orice membru al Uniunii care activează ca practician în insolvență are datoria să verifice ca toate persoanele cu care lucrează sau care sunt angajate colaboratori să fie competente și să aibă pregătirea profesională necesară unei astfel de activități.  +  Articolul 51Fiecare membru al Uniunii este obligat să se asigure profesional, într-un termen de maximum 30 de zile de la admiterea în Uniune, la o societate de asigurări.  +  Capitolul V Relațiile între membrii Uniunii  +  Articolul 52Membrii Uniunii își datorează amabilitate și respect reciproc. Acestea exclud nu numai vulgaritatea, ci și manifestările dure și necuviincioase. Ei trebuie să se abțină de la orice cuvinte care jignesc, orice imputări răuvoitoare, demersuri în defavoarea altora și, în general, să se abțină de la orice acțiune susceptibilă de a aduce daune altor membri ai Uniunii.  +  Articolul 53Divergențele dintre membri se vor concilia pe cale amiabilă, iar în caz de nerezolvare se vor supune dezbaterii Comisiei superioare de disciplină.  +  Capitolul VI Dispoziții finale  +  Articolul 54Regulile privind conduita etică sunt obligatorii pentru toți membrii Uniunii.  +  Articolul 55Prezentul cod de etică profesională și disciplină intră în vigoare la data aprobării lui de Congresul Uniunii.----