DECIZIE nr. 6 din 27 septembrie 1999cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi şi la participarea procurorului la judecarea cererilor de retrocedare a imobilelor expropriate
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 27 decembrie 1999
Sub preşedinţia vicepreşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi şi la participarea procurorului la judecarea cererilor de retrocedare a imobilelor expropriate.Ministerul Public a fost reprezentat de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, Ion Ionescu.Reprezentantul Ministerului Public a susţinut recursul în interesul legii, cerând să se decidă în sensul că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar participarea procurorului nu este obligatorie la judecarea cererilor de retrocedare a bunurilor expropriate.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constata următoarele:1. În conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, ori de câte ori bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o noua declarare de utilitate publică.În aplicarea prevederilor cuprinse în acest text de lege instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar.Astfel, unele instanţe, invocand principiul neretroactivitatii legii civile, consacrat prin art. 15 alin. (2) din Constituţie şi prin art. 1 din Codul civil, au decis ca dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile numai în cazul exproprierilor de bunuri imobile efectuate după intrarea în vigoare a acestei legi.Alte instanţe, dimpotriva, s-au pronunţat în sensul că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile şi în cazul în care măsura exproprierii a fost luată anterior adoptării acestei legi, dacă scopul exproprierii nu a fost realizat.În justificarea acestui punct de vedere s-a relevat ca textul art. 35 din Legea nr. 33/1994 conţine norme de procedura care sunt de imediata aplicare, astfel încât privesc atât raporturile juridice ivite după intrarea în vigoare a legii respective, cat şi situaţiile juridice existente la data intrării ei în vigoare.Aceste din urma instanţe au procedat corect.Cedarea prin expropriere a dreptului de proprietate privată constituie, potrivit prevederilor art. 41 alin. (3) din Constituţie, ale art. 481 din Codul civil şi ale art. 1 din Legea nr. 33/1994, o măsura cu caracter excepţional de restrangere a acestui drept intangibil, care nu poate fi dispusă decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită conform legii, cu dreapta şi prealabilă despăgubire.Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca "dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o noua declarare de utilitate publică".Prin aceasta reglementare se da astfel posibilitatea să se revină asupra exproprierii dispuse pentru cauza de utilitate publică atunci când, din diverse motive, nu au început lucrările pentru aducerea la îndeplinire a scopului în care s-a făcut exproprierea şi nici nu a fost manifestat interesul de realizare a acelui scop printr-o noua declarare de utilitate publică.Firescul acestei prevederi, pentru situaţiile ivite după exproprierile efectuate în temeiul Legii nr. 33/1994, pune însă problema modului de a se proceda în cazul în care bunurile imobile au fost expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi.În legătură cu aceasta chestiune, este de observat ca prin art. 1 din Codul civil este consacrat, în concordanta cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. (2) din Constituţie, principiul neretroactivitatii legilor.Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare şi după aducerea ei la cunoştinţa prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o alta lege care o abroga pe cea anterioară în mod explicit sau implicit. Drept consecinţa, ori de câte ori o lege noua modifica starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.Dar, în măsura în care raporturile juridice nu erau încă pe deplin constituite în momentul intrării în vigoare a noii legi, acele raporturi nu se vor putea consolida decât în limitele determinate de legea noua şi nu vor produce decât efectele pe care această lege le îngăduie.De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se ţină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea noua faţă de cea veche, ci şi de siguranţă raporturilor sociale, care impune sa nu fie desfiinţate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voinţa sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existenta în momentul încheierii lor.Norma neretroactivitatii, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu şi-au epuizat toate efectele. Dar, dacă legea noua nu poate fi interpretată în sensul retroactivitatii cu privire la aceste raporturi, în schimb este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi. Evident, printre acestea sunt şi situaţiile durabile de fapt, care, potrivit legii noi, ar urma sa producă efectele constitutive, modificatoare sau extinctive de drepturi nesusceptibile a se produce sub imperiul legii vechi.Toate aceste situaţii nu intră în câmpul de acţiune al retroactivitatii legii, ci privesc aplicarea imediata a dispoziţiilor noii legi. Or, aplicarea imediata a legii noi constituie principiul, iar supravietuirea legii vechi, excepţia.Fără a admite ca legea noua poate fi interpretată în sensul de a guverna şi asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune intrarea în vigoare a noilor dispoziţii pentru toate situaţiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.Ca urmare, în cazul în care legea ulterioară modifica efectele viitoare sau le exclude, pentru satisfacerea unui interes de ordine publică, dispoziţia din legea ulterioară se aplică şi la efectele actului anterior nerealizate încă sub vechea lege, întrucât ordinea publică trebuie să aibă în esenta ei un caracter de unitate şi de uniforma obligativitate pentru toţi.Or, situaţia reglementată prin art. 35 din Legea nr. 33/1994 are în vedere tocmai efecte nefinalizate după emiterea actului de expropriere întemeiat pe dispoziţiile legale anterioare, asa încât, cu privire la aceste efecte nerealizate încă, se impune sa acţioneze dispoziţiile legii noi.Neadmiterea unei atare soluţii ar determina rezolvarea diferenţiată a aceleiaşi situaţii juridice, în raport cu data exproprierii, ceea ce ar fi profund inechitabil şi contrar spiritului legii noi.De altfel, dacă legiuitorul ar fi avut în vedere supravietuirea lipsei posibilităţii de a se cere retrocedarea imobilului neutilizat în termen de un an în scopul pentru care a fost expropriat, ar fi reglementat aceasta interdicţie prin noua lege. Dar, nereglementand-o, se impune concluzia ca dispoziţia noua, potrivit căreia foştii proprietari pot cere retrocedarea imobilelor expropriate, pentru care nu s-a făcut o noua declarare de utilitate publică, în cazul neutilizarii acestora în scopul pentru care au fost preluate de la expropriat, înscrisă la art. 35 din Legea nr. 33/1994, este aplicabilă şi în cazul bunurilor imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, evident numai în cazul în care nu s-a realizat încă scopul exproprierii.Faţa de cele arătate, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată, precum şi al art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili ca dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.2. S-a constatat, de asemenea, o practica neunitara şi în legătură cu participarea procurorului în procesele privind cererile de retrocedare a imobilelor expropriate.Astfel, unele instanţe au considerat ca în aceste cazuri participarea procurorului la proces este obligatorie, iar alte instanţe, dimpotriva, s-au pronunţat în sensul că participarea procurorului la proces nu este obligatorie.Aceste din urma instanţe au procedat corect.Prin Legea nr. 33/1994 sunt prevăzute următoarele cazuri în care instanţelor judecătoreşti le revine competenţa de a soluţiona litigii în legătură cu aplicarea dispoziţiilor acestei legi: competenţa curţilor de apel de a judeca, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, contestaţiile împotriva hotărârilor comisiei instituite pentru soluţionarea intampinarilor privind propunerile de expropriere (art. 20); competenţa tribunalului de a soluţiona cererile de expropriere (art. 21-29) şi competenţa tribunalului de a soluţiona cererile de retrocedare a imobilelor expropriate (art. 36).Or, din aceste trei categorii de litigii de competenţa instanţelor judecătoreşti, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 23 alin. 1 participarea obligatorie a procurorului numai la soluţionarea cererii de expropriere.Cum participarea procurorului în proces este obligatorie numai în cazurile prevăzute în lege, iar prin art. 36 din Legea nr. 33/1994, în care este reglementată competenţa de soluţionare a cererii de retrocedare a imobilelor naţionalizate şi nici prin vreo alta dispoziţie din această lege nu se face referire la obligativitatea participării procurorului în asemenea cauze, este în afară de orice indoiala ca participarea procurorului la soluţionarea cererilor menţionate nu este obligatorie.În consecinţa, în conformitate cu art. 26 lit. b) din Legea nr. 56/1993, republicată, şi cu art. 329 din Codul de procedură civilă, mai urmează a se decide ca, la judecarea cererilor de retrocedare a imobilelor expropriate, participarea procurorului nu este obligatorie.PENTRU ACESTE MOTIVEÎN NUMELE LEGIIDECIDE:Admite recursul în interesul legii, în sensul următor:1. Stabileşte ca dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.2. La judecarea cererilor de retrocedare a imobilelor expropriate participarea procurorului nu este obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică la data de 27 septembrie 1999.Vicepreşedintele CurţiiSupreme de Justiţie,Paul FloreaPrim-magistrat-asistent,Ioan Raileanu---------
| EMITENT |
Sub preşedinţia vicepreşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi şi la participarea procurorului la judecarea cererilor de retrocedare a imobilelor expropriate.Ministerul Public a fost reprezentat de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, Ion Ionescu.Reprezentantul Ministerului Public a susţinut recursul în interesul legii, cerând să se decidă în sensul că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar participarea procurorului nu este obligatorie la judecarea cererilor de retrocedare a bunurilor expropriate.SECŢIILE UNITE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constata următoarele:1. În conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, ori de câte ori bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o noua declarare de utilitate publică.În aplicarea prevederilor cuprinse în acest text de lege instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar.Astfel, unele instanţe, invocand principiul neretroactivitatii legii civile, consacrat prin art. 15 alin. (2) din Constituţie şi prin art. 1 din Codul civil, au decis ca dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile numai în cazul exproprierilor de bunuri imobile efectuate după intrarea în vigoare a acestei legi.Alte instanţe, dimpotriva, s-au pronunţat în sensul că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile şi în cazul în care măsura exproprierii a fost luată anterior adoptării acestei legi, dacă scopul exproprierii nu a fost realizat.În justificarea acestui punct de vedere s-a relevat ca textul art. 35 din Legea nr. 33/1994 conţine norme de procedura care sunt de imediata aplicare, astfel încât privesc atât raporturile juridice ivite după intrarea în vigoare a legii respective, cat şi situaţiile juridice existente la data intrării ei în vigoare.Aceste din urma instanţe au procedat corect.Cedarea prin expropriere a dreptului de proprietate privată constituie, potrivit prevederilor art. 41 alin. (3) din Constituţie, ale art. 481 din Codul civil şi ale art. 1 din Legea nr. 33/1994, o măsura cu caracter excepţional de restrangere a acestui drept intangibil, care nu poate fi dispusă decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită conform legii, cu dreapta şi prealabilă despăgubire.Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca "dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o noua declarare de utilitate publică".Prin aceasta reglementare se da astfel posibilitatea să se revină asupra exproprierii dispuse pentru cauza de utilitate publică atunci când, din diverse motive, nu au început lucrările pentru aducerea la îndeplinire a scopului în care s-a făcut exproprierea şi nici nu a fost manifestat interesul de realizare a acelui scop printr-o noua declarare de utilitate publică.Firescul acestei prevederi, pentru situaţiile ivite după exproprierile efectuate în temeiul Legii nr. 33/1994, pune însă problema modului de a se proceda în cazul în care bunurile imobile au fost expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi.În legătură cu aceasta chestiune, este de observat ca prin art. 1 din Codul civil este consacrat, în concordanta cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. (2) din Constituţie, principiul neretroactivitatii legilor.Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare şi după aducerea ei la cunoştinţa prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o alta lege care o abroga pe cea anterioară în mod explicit sau implicit. Drept consecinţa, ori de câte ori o lege noua modifica starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.Dar, în măsura în care raporturile juridice nu erau încă pe deplin constituite în momentul intrării în vigoare a noii legi, acele raporturi nu se vor putea consolida decât în limitele determinate de legea noua şi nu vor produce decât efectele pe care această lege le îngăduie.De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se ţină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea noua faţă de cea veche, ci şi de siguranţă raporturilor sociale, care impune sa nu fie desfiinţate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voinţa sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existenta în momentul încheierii lor.Norma neretroactivitatii, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu şi-au epuizat toate efectele. Dar, dacă legea noua nu poate fi interpretată în sensul retroactivitatii cu privire la aceste raporturi, în schimb este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi. Evident, printre acestea sunt şi situaţiile durabile de fapt, care, potrivit legii noi, ar urma sa producă efectele constitutive, modificatoare sau extinctive de drepturi nesusceptibile a se produce sub imperiul legii vechi.Toate aceste situaţii nu intră în câmpul de acţiune al retroactivitatii legii, ci privesc aplicarea imediata a dispoziţiilor noii legi. Or, aplicarea imediata a legii noi constituie principiul, iar supravietuirea legii vechi, excepţia.Fără a admite ca legea noua poate fi interpretată în sensul de a guverna şi asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune intrarea în vigoare a noilor dispoziţii pentru toate situaţiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.Ca urmare, în cazul în care legea ulterioară modifica efectele viitoare sau le exclude, pentru satisfacerea unui interes de ordine publică, dispoziţia din legea ulterioară se aplică şi la efectele actului anterior nerealizate încă sub vechea lege, întrucât ordinea publică trebuie să aibă în esenta ei un caracter de unitate şi de uniforma obligativitate pentru toţi.Or, situaţia reglementată prin art. 35 din Legea nr. 33/1994 are în vedere tocmai efecte nefinalizate după emiterea actului de expropriere întemeiat pe dispoziţiile legale anterioare, asa încât, cu privire la aceste efecte nerealizate încă, se impune sa acţioneze dispoziţiile legii noi.Neadmiterea unei atare soluţii ar determina rezolvarea diferenţiată a aceleiaşi situaţii juridice, în raport cu data exproprierii, ceea ce ar fi profund inechitabil şi contrar spiritului legii noi.De altfel, dacă legiuitorul ar fi avut în vedere supravietuirea lipsei posibilităţii de a se cere retrocedarea imobilului neutilizat în termen de un an în scopul pentru care a fost expropriat, ar fi reglementat aceasta interdicţie prin noua lege. Dar, nereglementand-o, se impune concluzia ca dispoziţia noua, potrivit căreia foştii proprietari pot cere retrocedarea imobilelor expropriate, pentru care nu s-a făcut o noua declarare de utilitate publică, în cazul neutilizarii acestora în scopul pentru care au fost preluate de la expropriat, înscrisă la art. 35 din Legea nr. 33/1994, este aplicabilă şi în cazul bunurilor imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, evident numai în cazul în care nu s-a realizat încă scopul exproprierii.Faţa de cele arătate, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată, precum şi al art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili ca dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.2. S-a constatat, de asemenea, o practica neunitara şi în legătură cu participarea procurorului în procesele privind cererile de retrocedare a imobilelor expropriate.Astfel, unele instanţe au considerat ca în aceste cazuri participarea procurorului la proces este obligatorie, iar alte instanţe, dimpotriva, s-au pronunţat în sensul că participarea procurorului la proces nu este obligatorie.Aceste din urma instanţe au procedat corect.Prin Legea nr. 33/1994 sunt prevăzute următoarele cazuri în care instanţelor judecătoreşti le revine competenţa de a soluţiona litigii în legătură cu aplicarea dispoziţiilor acestei legi: competenţa curţilor de apel de a judeca, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, contestaţiile împotriva hotărârilor comisiei instituite pentru soluţionarea intampinarilor privind propunerile de expropriere (art. 20); competenţa tribunalului de a soluţiona cererile de expropriere (art. 21-29) şi competenţa tribunalului de a soluţiona cererile de retrocedare a imobilelor expropriate (art. 36).Or, din aceste trei categorii de litigii de competenţa instanţelor judecătoreşti, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 23 alin. 1 participarea obligatorie a procurorului numai la soluţionarea cererii de expropriere.Cum participarea procurorului în proces este obligatorie numai în cazurile prevăzute în lege, iar prin art. 36 din Legea nr. 33/1994, în care este reglementată competenţa de soluţionare a cererii de retrocedare a imobilelor naţionalizate şi nici prin vreo alta dispoziţie din această lege nu se face referire la obligativitatea participării procurorului în asemenea cauze, este în afară de orice indoiala ca participarea procurorului la soluţionarea cererilor menţionate nu este obligatorie.În consecinţa, în conformitate cu art. 26 lit. b) din Legea nr. 56/1993, republicată, şi cu art. 329 din Codul de procedură civilă, mai urmează a se decide ca, la judecarea cererilor de retrocedare a imobilelor expropriate, participarea procurorului nu este obligatorie.PENTRU ACESTE MOTIVEÎN NUMELE LEGIIDECIDE:Admite recursul în interesul legii, în sensul următor:1. Stabileşte ca dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.2. La judecarea cererilor de retrocedare a imobilelor expropriate participarea procurorului nu este obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică la data de 27 septembrie 1999.Vicepreşedintele CurţiiSupreme de Justiţie,Paul FloreaPrim-magistrat-asistent,Ioan Raileanu---------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari