LEGE nr. 224 din 24 iulie 2015pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 570 din 30 iulie 2015
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul ILegea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 8 februarie 2013, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 3, după litera v) se introduc douăsprezece noi litere, literele w), x), y), z), aa), ab), ac), ad), ae), af), ag) și ah), cu următorul cuprins:w) gestionarea în sistem regional a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare - furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, respectiv administrarea și exploatarea sistemelor publice de alimentare cu apă și de canalizare aferente serviciului în interesul comun al unităților administrativ-teritoriale membre ale unei asociații de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, prin intermediul unui operator regional;x) operator/operator regional al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare - operatorul regional definit conform art. 2 lit. g) și h) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, care are dreptul exclusiv de a furniza/presta serviciul în aria de operare stabilită prin contractul de delegare a gestiunii serviciului;y) master plan județean/zonal pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare - document de politici publice care stabilește strategia de furnizare/prestare și dezvoltare a serviciului, planul de investiții pe termen scurt, mediu și lung privind înființarea, dezvoltarea, modernizarea și reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului de alimentare cu apă și de canalizare dintr-un județ/dintr-o zonă.Master planul județean/zonal este aprobat de consiliul județean/consiliile județene/Consiliul General al Municipiului București, după caz.Master planul județean/zonal se corelează cu strategiile locale ale serviciului de alimentare cu apă și de canalizare;z) strategie locală a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare - document de politici publice adoptat la nivelul unei unități administrativ-teritoriale prin care se stabilesc obiectivele și modul de furnizare/prestare și dezvoltare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, detaliat prin programe de investiții multianuale de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de apă și de canalizare existente, precum și obiectivele înființării de noi sisteme la nivelul unității administrativ-teritoriale, corelat cu prevederile master planului județean/zonal pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare elaborat cu respectarea prevederilor planului urbanistic general;aa) strategia asociației de dezvoltare intercomunitară privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare - document de politici publice elaborat și aprobat de asociația de dezvoltare intercomunitară în numele unităților administrativ-teritoriale pe care le reprezintă, pentru dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare din aria de operare curentă sau posibilă a operatorului regional căruia asociația de dezvoltare intercomunitară i-a delegat gestiunea serviciului în baza contractului de delegare a gestiunii.Strategia asociației de dezvoltare intercomunitară este elaborată în conformitate cu master planul județean/zonal și conține planul de investiții și lista investițiilor prioritare;ab) arie de operare - arie geografică ce cuprinde unitatea/unitățile administrativ-teritoriale membră/membre a/ale unei asociații de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în care operatorul/operatorul regional primește dreptul de a furniza/presta serviciul de alimentare cu apă și de canalizare;ac) aglomerare umană - zonă în care populația și/sau activitățile economice sunt suficient de concentrate pentru a face posibile colectarea apelor uzate și dirijarea lor spre o stație de epurare sau spre un punct final de evacuare, calculată în locuitori echivalenți, care poate cuprinde mai multe unități administrativ-teritoriale sau doar o parte a acestora, în corelare cu prevederile din master planul județean/zonal pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare;ad) preț - contravaloarea apei potabile furnizate utilizatorilor, raportată la unitatea de măsură;ae) tarif - contravaloarea serviciului de canalizare prestat utilizatorilor raportată la unitatea de măsură;af) preț/tarif unic - prețul/tariful stabilit la nivelul unei arii de operare, calculat pe baza regulilor din Metodologia de analiză cost-beneficiu pentru investițiile în infrastructura de apă și de canalizare finanțate prin fonduri publice acordate de la bugetul de stat și/sau din fonduri nerambursabile, care să acopere costurile de operare ulterior finalizării investiției și o parte din costurile de amortizare a cheltuielilor de capital, ținând cont de nivelul acceptat al ratei de suportabilitate, calculată în condițiile legii;ag) strategia de tarifare - strategia aplicată pentru finanțarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare care are la bază prețul/tariful unic și care asigură acoperirea costurilor de operare și a costurilor de investiții;ah) operator economic - furnizor/prestator de servicii de alimentare cu apă și de canalizare, care exploatează un sistem privat.2. La articolul 7 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins:c^1) solidaritatea utilizatorilor reflectată în strategia tarifară;3. La articolul 11, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 11(1) Consiliile locale sau asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, după caz, își stabilesc propriile strategii ale serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, corelate cu master planurile județene/zonale, ținând seama de planurile de urbanism și amenajare a teritoriului, programele de dezvoltare economico-socială a unității administrativ-teritoriale, precum și cu angajamentele asumate de România în domeniul protecției mediului.4. La articolul 11, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Consiliul local/consiliile județene/Consiliul General al Municipiului București își stabilesc master planuri județene/zonale pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, corelate cu planurile de urbanism și amenajare a teritoriului, programele de dezvoltare economico-socială a unității administrativ-teritoriale, precum și cu angajamentele asumate de România în domeniul protecției mediului.5. La articolul 11, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) În vederea asigurării continuității serviciului și funcționării sistemului de alimentare cu apă și de canalizare în condiții de siguranță și la parametrii ceruți prin normele și prescripțiile tehnice, autoritățile administrației publice locale, respectiv asociațiile de dezvoltare intercomunitară au responsabilitatea planificării și urmăririi execuției lucrărilor de investiții, în corelare cu propriile strategii ale serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și planurile de urbanism general. În acest scop vor întocmi programe de investiții multianuale de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de apă și de canalizare existente, precum și de înființare de noi sisteme la nivelul unității administrativ-teritoriale bazate pe planificarea multianuală a investițiilor și ținându-se seama de etapele procesului bugetar, în conformitate cu reglementările legale, corelate cu planurile de investiții din master planurile județene/zonale.6. La articolul 11, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) Asociațiile de dezvoltare intercomunitară având ca obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare elaborează și aprobă propriile strategii doar pentru aria de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, chiar atunci când județul este membru al asociației, fără a afecta serviciul de alimentare cu apă și de canalizare al acelor unități administrativ-teritoriale din județ care nu sunt membre ale asociației, însă luând în considerare master planul județean/zonal privind acest serviciu, pentru a asigura coerența dezvoltării serviciului și a investițiilor în infrastructura aferentă serviciului.7. La articolul 12 alineatul (1), literele a), d) și i) se modifică și vor avea următorul cuprins:a) aprobarea strategiilor locale ale serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și a programelor multianuale de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor existente, precum și a programelor de înființare a unor noi sisteme de alimentare cu apă și de canalizare, în condițiile legii;............................................................d) asocierea cu alte unități administrativ-teritoriale în vederea gestionării în sistem regional a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, respectiv înființării și exploatării în comun a sistemelor publice de alimentare cu apă și de canalizare și pentru realizarea investițiilor în infrastructura aferentă acestora, inclusiv prin accesarea fondurilor publice alocate programelor de investiții aflate în derulare;............................................................i) aprobarea prețurilor și tarifelor pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, cu respectarea metodologiei de stabilire, ajustare sau modificare a prețurilor/tarifelor în vigoare, elaborată de A.N.R.S.C., în cazul în care finanțarea proiectelor de investiții în infrastructura de apă se realizează prin fonduri publice acordate de la bugetul local și/sau din alte surse decât cele de la bugetul de stat și/sau din fonduri nerambursabile;8. La articolul 12 alineatul (1), după litera k) se introduc două noi litere, literele l) și m), cu următorul cuprins:l) elaborarea și aprobarea strategiei de tarifare pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în cazul în care finanțarea proiectelor de investiții în infrastructura de apă se asigură, integral sau în parte, prin fonduri publice acordate de la bugetul de stat și/sau din fonduri nerambursabile;m) stabilirea de măsuri de protecție socială pentru plata serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și acordarea de ajutoare lunare de la bugetul local pentru persoanele din locuințele/gospodăriile populației la care este depășită rata de suportabilitate, în condițiile legii.9. La articolul 15 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) încadrarea profitului operatorului în limitele minime și maxime negociate și modul de utilizare a Fondului de întreținere, înlocuire și dezvoltare (Fondul IID) în condițiile legii;10. La articolul 19, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Gestiunea directă se realizează numai prin intermediul unor operatori de drept public așa cum sunt definiți la art. 28 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare.11. La articolul 26, alineatul (4) se abrogă.12. La articolul 27, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Dreptul de trecere pentru utilități asupra terenurilor afectate de lucrările de execuție, reabilitare, întreținere și exploatare a sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare se exercită pe toată durata existenței acestor sisteme, indiferent de titularii dreptului de proprietate, astfel:a) cu titlu gratuit, în cazul terenurilor aparținând proprietății publice sau private a statului sau a unităților administrativ-teritoriale;b) cu justă despăgubire, în cazul terenurilor aparținând unor persoane fizice sau juridice de drept privat afectate de execuția noilor lucrări de investiții.13. La articolul 27, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) În cazul în care în timpul lucrărilor de intervenție pentru retehnologizări, reparații, revizii, înlăturare avarii se produc pagube, operatorii au obligația să plătească aceste despăgubiri în condițiile legii. Cuantumul despăgubirilor se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească.14. La articolul 27, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:(5) Operatorii regionali/Operatorii care își desfășoară activitatea în mai multe localități înființează sedii secundare în localitățile unde deservesc mai mult de 30.000 de locuitori.15. La articolul 28, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Sunt considerate utilizatori individuali ai serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și persoanele fizice sau juridice din imobile tip condominiu care au executat, pe cheltuiala lor, branșamente proprii de apă potabilă, în amonte de contorul de branșament al condominiului. Noțiunea de amonte corespunde sensului de curgere a apei în instalații, dinspre operator spre utilizator.16. La articolul 28, după alineatul (3) se introduc patru noi alineate, alineatele (4)-(7), cu următorul cuprins:(4) Branșamentele proprii de apă se execută de către utilizatorii individuali în condițiile legii și ale avizului de branșare emis de operator. Realizarea de branșamente proprii de apă în imobilele de tip condominiu fără avizul operatorului atrage răspunderea contravențională, administrativă sau penală, după caz, atât pentru utilizator, cât și pentru executantul lucrării.(5) Evacuarea apelor uzate de la utilizatorii individuali din imobilele de tip condominiu care și-au realizat branșamente proprii de apă se face la instalațiile interioare comune de canalizare. Niciun proprietar nu are dreptul să restricționeze exercitarea folosinței de către ceilalți coproprietari a instalațiilor comune de canalizare.(6) În condominiile în care instalația interioară de distribuție a apei calde este realizată în sistem vertical, consumul de apă rece pentru apa caldă de consum înregistrat de contorul de energie termică de la branșament se facturează către asociație și se repartizează de către administrator pe fiecare proprietate, conform reglementărilor legale în vigoare.(7) Branșamentul propriu până la contor, inclusiv contorul, se predă cu titlu gratuit autorității administrației publice locale. Recepția și preluarea branșamentului ca mijloc fix se realizează de către autoritatea administrației publice locale conform legislației în vigoare. Contorul de branșament propriu se amplasează în punctul de delimitare a instalațiilor din punctul de vedere al proprietății, care reprezintă și locul în care se realizează efectiv furnizarea serviciului de către utilizatorul individual. Darea în funcțiune a branșamentului propriu de apă se face după încheierea contractului de furnizare/prestare a serviciului în nume propriu, în conformitate cu prevederile din contractul-cadru aprobat de A.N.R.S.C.17. La articolul 31, după alineatul (1) se introduc opt noi alineate, alineatele (1^1)-(1^8), cu următorul cuprins:(1^1) În vederea trecerii la încheierea contractelor individuale, contractul de furnizare/prestare a serviciului încheiat cu utilizatorul colectiv se poate rezilia, la cererea acestuia, numai cu acordul scris al tuturor proprietarilor, exprimat prin hotărârea adunării generale a asociației luată cu unanimitate de voturi, și după achitarea la zi a tuturor debitelor datorate către operator.(1^2) În condominiile cu sistem de distribuție verticală a apei reci/calde este admisă încheierea de contracte individuale de furnizare/prestare a serviciului dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:a) în toate locurile de consum al apei reci și al apei calde din proprietatea individuală se montează, pe cheltuiala utilizatorului, numai contoare de apă cu citire la distanță care sunt utilizate ca aparate de măsură a consumului individual și se verifică metrologic la scadență;b) în toate proprietățile individuale din condominiu se montează, cu avizul operatorului, același tip de contor;c) certificatele metrologice emise de producător/laboratorul autorizat metrologic pentru contoarele de apă cu citire la distanță montate în toate proprietățile individuale se predau operatorului.(1^3) În condominiile cu sistem de distribuție orizontală a apei reci este admisă încheierea de contracte individuale de furnizare/prestare a serviciului, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:a) contorul de apă aferent proprietății individuale este utilizat ca aparat de măsură a consumului individual și se verifică metrologic la scadență, pe cheltuiala utilizatorului;b) în condominiile în care apa caldă este distribuită în sistem vertical, pe lângă condițiile de la lit. a), utilizatorii trebuie să mai asigure, pe cheltuiala lor, montarea de contoare de apă cu citire la distanță în toate locurile de consum al apei calde din proprietatea individuală; în toate proprietățile individuale din condominiu se montează, cu avizul operatorului, același tip de contor care este utilizat ca aparat de măsură a consumului individual de apă caldă și se verifică metrologic la scadență;c) certificatele metrologice emise de producător/laboratorul autorizat metrologic pentru contoarele de apă aferente proprietăților individuale și, după caz, pentru contoarele de apă caldă cu citire la distanță montate în proprietățile individuale se predau operatorului.(1^4) Indiferent de sistemul de distribuție a apei în condominiu, contractarea individuală a furnizării/prestării serviciului cu utilizatorii din condominiu se face în punctul de delimitare dintre rețeaua publică și instalația interioară a condominiului, respectiv contorul montat la branșamentul condominiului, pentru alimentarea cu apă, și căminul de racord, pentru preluarea la canalizare.(1^5) Contractele individuale de furnizare/prestare a serviciului cu utilizatorii din condominiu se încheie cu operatorul, iar contractul încheiat cu asociația de proprietari/locatari încetează de drept numai după achitarea la zi de către utilizatorul colectiv a tuturor debitelor datorate operatorului.(1^6) Principalele obligații ale operatorului în raport cu utilizatorii din condominiu în cazul încheierii de contracte individuale de furnizare/prestare a serviciului sunt:a) să asigure la branșamentul condominiului parametrii de calitate a apei potabile;b) să repartizeze pe fiecare unitate imobiliară consumul de apă înregistrat de contorul montat la branșamentul condominiului; diferența dintre consumul înregistrat de contorul de branșament și suma consumurilor individuale se repartizează egal pe unitate imobiliară și se facturează individual;c) să emită lunar factură fiecărui utilizator; factura va cuprinde și o rubrică cu termenele de scadență ale tuturor contoarelor pentru care utilizatorul trebuie să asigure, pe cheltuiala sa, verificarea periodică metrologică;d) să factureze în sistem paușal utilizatorii care nu asigură montarea contoarelor de apă în toate locurile de consum aferente proprietății individuale sau care nu verifică metrologic contoarele la termenul de scadență ori nu înlocuiesc toate contoarele respinse metrologic;e) să nu sisteze furnizarea/prestarea serviciului la nivel de condominiu în caz de neplată a facturilor individuale.(1^7) Principalele obligații ale utilizatorilor din condominiu în cazul încheierii de contracte individuale de furnizare/prestare a serviciului sunt:a) să suporte proporțional cu cota-parte indiviză cheltuielile de administrare, întreținere și reparare a instalațiilor comune de alimentare cu apă și de canalizare din condominiu;b) să plătească până la termenul de scadență facturile individuale emise de operator;c) să suporte cheltuielile de montare, verificare periodică metrologică și înlocuire a contoarelor de apă aferente proprietății individuale;d) să înlocuiască contoarele de apă cu citire la distanță numai cu contoare de același tip și să comunice operatorului, în termen de cel mult 48 de ore, seria și indexul contorului nou împreună cu seria și indexul contorului înlocuit;e) să permită accesul operatorului pe proprietatea lor, în cazul suspiciunii de fraudă, pentru verificarea integrității contoarelor și a funcționării instalațiilor interioare de apă, în termen de cel mult 48 de ore de la solicitare, sub sancțiunea facturării în sistem paușal în 5 zile de la notificarea scrisă; utilizatorul individual nu este exceptat și de la aplicarea altor sancțiuni prevăzute de lege în cazul în care se constată violarea sigiliilor aplicate contoarelor sau robinetelor sau orice alte acțiuni care pot denatura corectitudinea consumului înregistrat de contor.(1^8) Contractul individual de furnizare/prestare a serviciului care se încheie cu utilizatorii din imobilele de tip condominiu se elaborează de către operator, prin corelarea obligațiilor prevăzute la alin. (1^6) și (1^7) pe structura contractului-cadru aprobat de A.N.R.S.C. Contractul va cuprinde și clauze referitoare la modalitatea de determinare și plată a cantităților de ape uzate și meteorice, după caz.18. La articolul 31, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Operatorii pot solicita încheierea de convenții individuale în baza metodologiei de repartizare și facturare individuală a consumului de apă înregistrat la branșamentul condominiului, elaborate și aprobate de autoritatea administrației publice locale, iar utilizatorii pot solicita, în nume propriu, încheierea de contracte de furnizare/prestare cu operatorii.19. La articolul 31, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:(5^1) Utilizatorii, persoane fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apă, au obligația de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente sau nou-înființate, dacă aceștia nu dețin stații de epurare avansată care respectă condițiile de descărcare a apelor epurate în mediul natural.20. La articolul 31, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:(7^1) Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare constituie titlu executoriu.21. La articolul 31, după alineatul (10) se introduc două noi alineate, alineatele (11) și (12), cu următorul cuprins:(11) În cazul condominiilor existente, trecerea de la distribuția verticală la distribuția orizontală a apei în condominiu se face cu acordul scris al tuturor deținătorilor cu orice titlu ai spațiilor din cadrul condominiului și pe cheltuiala acestora, exprimat prin hotărârea adunării generale a asociației luată cu unanimitate de voturi, în baza unei documentații tehnico-economice întocmite în conformitate cu prevederile legale în vigoare și a autorizației de construire eliberate de autoritatea administrației publice locale.(12) Trecerea la distribuția orizontală a apei în condominiu se face integral, pentru toate spațiile cu destinație de locuință și/sau altă destinație, fiind interzisă repartizarea consumului în ambele sisteme de distribuție.22. La articolul 32, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Reluarea furnizării/prestării serviciului de alimentare cu apă și de canalizare către utilizator se face după achitarea sumelor facturate de operator conform prevederilor din contractul-cadru aprobat de A.N.R.S.C.23. La articolul 32, alineatul (4) se abrogă.24. La articolul 32, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (5) și (6), cu următorul cuprins:(5) Asociația de proprietari/locatari, în calitate de cedent, poate cesiona către operatori, în calitate de cesionari, în vederea recuperării, debitele utilizatorilor din imobilele de tip condominiu cu o vechime mai mare de 60 de zile, în cazul în care valoarea debitelor reprezintă cel mult 15% din valoarea lunară a facturii aferente fiecărui branșament. Recuperarea acestor debite urmează a fi efectuată de către operatori, inclusiv prin acționarea utilizatorilor, în calitate de debitori cedați, în instanțele judecătorești/de executare.(6) Operatorii/Operatorii regionali nu au dreptul să sisteze furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și canalizare în imobilele de tip condominiu dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (5).25. La articolul 35, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (1^1)-(1^3), cu următorul cuprins:(1^1) În cazul în care proiectele de investiții în sistemele de alimentare cu apă și de canalizare se dezvoltă prin fonduri publice asigurate, integral sau în parte, de la bugetul de stat și/sau din fonduri nerambursabile, finanțarea serviciului se face prin aplicarea de către operator a prețului/tarifului unic și a strategiei tarifare, care se fundamentează în conformitate cu Metodologia de analiză cost-beneficiu pentru investițiile în infrastructura de apă, aprobată prin hotărâre a Guvernului.(1^2) Strategia tarifară se elaborează de către unitatea administrativ-teritorială/asociația de dezvoltare intercomunitară pentru o perioadă de minimum 5 ani, se actualizează ori de câte ori este necesar și se aprobă prin hotărâre a autorității deliberative a unității administrativ-teritoriale sau, după caz, prin hotărâre a fiecărei unități administrativ-teritoriale membre a asociației de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare. Strategia tarifară constituie condiție de finanțare a proiectelor de investiții în infrastructura de apă realizate din fonduri publice acordate de la bugetul de stat și/sau din fonduri nerambursabile.(1^3) Stabilirea nivelului prețului/tarifului unic se aprobă, cu avizul A.N.R.S.C., prin hotărâre a autorității deliberative a unității administrativ-teritoriale sau, după caz, cu respectarea mandatului încredințat, prin hotărâre a adunării generale a asociației de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare. După stabilire, ajustările ulterioare ale prețului/tarifului unic se aprobă de către A.N.R.S.C. în conformitate cu strategia de tarifare și cu formulele prevăzute în contractul de delegare a gestiunii și/sau în contractele de cofinanțare, anexe la contractul de delegare.26. La articolul 35, alineatul (2), partea introductivă a alineatului (5) și alineatul (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Prețurile și tarifele pentru plata serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se stabilesc, se ajustează și se modifică pe baza fișelor de fundamentare pe elemente de cheltuieli întocmite conform normelor metodologice elaborate de A.N.R.S.C. și aprobate prin ordin al președintelui acesteia................................................................(5) Stabilirea, ajustarea sau modificarea prețurilor și tarifelor pentru serviciile de alimentare cu apă și de canalizare care se furnizează/prestează prin intermediul unei infrastructuri publice care se dezvoltă/extinde din alte surse de finanțare decât cele menționate la alin. (1^1) se aprobă prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, cu respectarea mandatului încredințat, prin hotărâri ale adunărilor generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în baza avizului de specialitate eliberat de A.N.R.S.C. și cu condiția respectării următoarelor cerințe:...............................................................(6) Prețurile/Tarifele operatorilor/operatorilor economici care produc și/sau transportă apă într-un sistem de alimentare și o livrează în alt sistem de alimentare se vor determina în baza elementelor de cheltuieli aferente acestor activități, cu defalcarea prețurilor/tarifelor de producere și transport.27. La articolul 35, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins:(6^1) Tarifele operatorilor/operatorilor economici care preiau apele uzate de la operatorii/operatorii economici care prestează servicii de canalizare în alte arii de operare se vor determina în baza elementelor de cheltuieli aferente activităților de transport și epurare ape uzate.28. La articolul 35, alineatele (7) și (8) se modifică și vor avea următorul cuprins:(7) Dispozițiile alin. (6) și (6^1) se aplică și operatorilor ale căror prețuri/tarife se determină în baza unor reguli sau formule stabilite în contractul de delegare sau prin hotărâre a Guvernului. După stabilirea prețurilor/tarifelor, ajustările ulterioare se vor efectua conform regulilor sau formulelor prevăzute în contractele de delegare sau în hotărârile Guvernului.(8) Prețurile/Tarifele prevăzute la alin. (6), (6^1) și (7) se aprobă de autoritatea de reglementare competentă.29. La articolul 36, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) În cazul gestiunii delegate, ajustarea sau modificarea prețurilor și tarifelor se poate face și pe baza unor reguli ori formule de calcul convenite prin contractul de delegare a gestiunii serviciului între autoritățile administrației publice locale sau, după caz, între asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare și operator și avizate de A.N.R.S.C. În acest caz, A.N.R.S.C. va aplica aceste reguli sau formule pentru eliberarea avizului de specialitate sau pentru aprobarea ajustării propuse de operator, după caz, conform competențelor prevăzute la art. 35 alin. (1^3).30. La articolul 39 alineatul (4), după litera f) se introduce o noua literă, litera g), cu următorul cuprins:g) refuzul operatorului de a încheia, în condițiile prezentei legi, contracte de furnizare/prestare a serviciului cu utilizatorii individuali din imobilele de tip condominiu.'31. La articolul 39, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:(4^1) Constituie contravenție nerespectarea de către utilizatori a prevederilor art. 31 alin. (5^1) și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei.32. La articolul 39, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) Consiliile locale, consiliile județene și, după caz, Consiliul General al Municipiului București vor stabili, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, și alte fapte decât cele prevăzute la alin. (3), (4) și (4^1) care constituie contravenții în domeniul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.33. La articolul 40, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 39 alin. (4^1) se fac de către personalul împuternicit al Gărzii Naționale de Mediu. + Articolul IIÎn termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autoritățile administrației publice locale vor proceda, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, la reorganizarea compartimentelor funcționale fără personalitate juridică, organizate în structura aparatului de specialitate a primarului sau, după caz, a președintelui consiliului județean, în servicii publice de interes local cu personalitate juridică organizate în subordinea consiliilor locale ori consiliilor județene, după caz. + Articolul III(1) Metodologia de analiză cost-beneficiu pentru investițiile în infrastructura de apă, prevăzută la art. 35 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la inițiativa Ministerului Fondurilor Europene.(2) Abrogat. (la 03-08-2018, Alineatul (2) din Articolul III a fost abrogat de Articolul II din LEGEA nr. 215 din 27 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 664 din 31 iulie 2018 ) + Articolul IVObiectivele de investiții, aflate în curs de execuție la data intrării în vigoare a prezentei legi, în domeniul alimentării cu apă și de canalizare, finanțate din fonduri de la bugetul de stat, se finalizează în baza prevederilor legale în vigoare la data începerii acestora. + Articolul VLegea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA
PREȘEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANUBucurești, 24 iulie 2015.Nr. 224.-----
EMITENT |