DECIZIE nr. 165 din 21 octombrie 1999referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 21 decembrie 1999
Lucian Mihai - preşedinteCostica Bulai - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorIoan Muraru - judecătorNicolae Popa - judecătorLucian Stangu - judecătorFlorin Bucur Vasilescu - judecătorRomul Petru Vonica - judecătorIuliana Nedelcu - procurorMarioara Prodan - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, ridicată din oficiu de instanţa în Dosarul nr. 4.769/1999 al Judecătoriei Cluj-Napoca, privind pe Vasile Nicula.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea excepţiei, arătând ca dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (2), deoarece creează un regim juridic diferenţiat de ocrotire pentru proprietatea privată a statului. Considera ca aceasta reprezintă o discriminare interzisă de dispoziţiile legii fundamentale, cuprinse în textul menţionat, referitoare la protecţia egala a proprietăţii private, indiferent de titular. Astfel, potrivit dispoziţiilor legale criticate, pentru ocrotirea proprietăţii private a statului procesul penal este pornit din oficiu, în timp ce pentru protecţia proprietăţii private aparţinând altor titulari de drept procesul penal se declanseaza numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În continuare, se referă la jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume la deciziile nr. 177/1998 şi nr. 5/1999, prin care s-a statuat, cu privire la o formulare discriminatorie similară, cuprinsă în alin. 2 al art. 213 din Codul penal şi, respectiv, la alin. 3 al art. 214 din Codul penal, în sensul că aceasta discriminare contravine dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie. În final, reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea excepţiei şi constatarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, în măsura în care instituie un regim juridic diferit pentru ocrotirea proprietăţii private a statului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 6 iulie 1999, pronunţată în dosarul nr. 4.769/1999, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, ridicată din oficiu într-o cauza penală privind pe Vasile Nicula, invinuit de săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută la art. 220 din Codul penal, în dăuna Societăţii Comerciale "Legume-Fructe" - S.A. din Cluj-Napoca. Plângerea a fost adresată Parchetului care, dispunând încetarea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută la art. 108 din Legea nr. 18/1991, republicată, a trimis cauza spre soluţionare, sub aspectul infracţiunii prevăzute la art. 220 din Codul penal, Judecătoriei Cluj-Napoca. Partea vătămată a ridicat excepţia lipsei de competenţa materială a judecătoriei, sustinand ca urmărirea penală trebuie efectuată din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, iar sesizarea instanţei trebuie să se facă prin rechizitoriul parchetului şi nu prin plângerea ei prealabilă. Faţa de aceasta sustinere a părţii vătămate, instanţa, din oficiu, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, considerând ca acestea contravin prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, indiferent de titular, deoarece instituie un regim juridic de ocrotire diferit, în funcţie de titularul dreptului de proprietate.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei ridicate.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia ridicată este intemeiata, deoarece exceptarea de la cerinţa plângerii prealabile a persoanei vătămate şi punerea în mişcare din oficiu a acţiunii penale în cazul în care imobilul este în întregime sau în parte al statului, "asigurând o apărare juridică mai energica a proprietăţii private a statului", duce la o "diferentiere neconstitutionala între protecţia proprietăţii private a statului şi protecţia proprietăţii private a altor subiecti de drept". Or, datorită acestei diferenţe, se arata în continuare, dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal "contravin art. 41 alin. (2) din Constituţie, care asigura o egala ocrotire a proprietăţii private prin lege, indiferent dacă aceasta aparţine statului sau altei persoane juridice ori fizice". În motivarea punctului sau de vedere, Guvernul face referire la jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume la deciziile nr. 177/1998 şi nr. 5/1999, prin care, în cazul infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută la art. 213 din Codul penal, respectiv al infracţiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută la art. 214 din Codul penal, s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor referitoare la punerea în mişcare a acţiunii penale din oficiu, dacă bunul care constituie obiectul material al infracţiunii aparţine în întregime sau în parte statului.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia ridicată, fiind legal sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal, care au următoarea redactare: "Dacă imobilul este în posesia unei persoane private, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală".În motivarea excepţiei ridicate din oficiu instanţa considera ca alin. 4 al art. 220 din Codul penal contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (2), referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, indiferent de titular, considerând ca, deşi prin acest text este ocrotită posesia, în realitate aceasta este vizata ca atribut al dreptului de proprietate. Se considera, de asemenea, de către instanţa, ca, prin dispoziţiile sale, textul de lege criticat instituie o discriminare interzisă de Constituţie între protecţia proprietăţii private a statului, caz în care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, şi ocrotirea proprietăţii private a altor titulari ai dreptului de proprietate, caz în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile alin. 4 al art. 220 din Codul penal instituie o ocrotire juridico-penală diferita, după cum imobilul, la a cărui posesie se referă tulburarea, este ori nu este "în întregime sau în parte al statului". Astfel textul de lege menţionat prevede că acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, atunci când "acesta este în întregime sau în parte al statului" şi, respectiv, se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în celelalte cazuri, cu posibilitatea, în aceasta din urma ipoteza, ca, prin retragerea plângerii sau prin împăcarea părţilor, să se înlăture răspunderea penală a făptuitorului. Curtea retine ca, în ipoteza reglementată prin alin. 4 al art. 220 din Codul penal, valoarea socială explicit apărată este posesia paşnică şi netulburata a unui imobil aflat "în posesia unei persoane private". În consecinţa, pentru existenta ca atare a infracţiunii, nu este relevanta natura dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui posesie este tulburata (proprietate publică; proprietate privată a statului; proprietate privată particulară), ci numai calitatea de "persoana privată" a posesorului imobilului. Cu toate acestea, prin dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal se creează un regim juridic favorabil posesiei ce poarta asupra imobilelor aflate în proprietatea privată a statului în comparatie cu posesia ce poarta asupra imobilelor aflate în proprietate privată particulară, ceea ce atrage, indirect, favorizarea uneia dintre formele proprietăţii private. Asa fiind, asemenea reglementări, care diferentiaza apărarea, prin mijloace de drept penal, a unei valori sociale (posesia paşnică şi netulburata a unui imobil) în funcţie de titularul dreptului de proprietate asupra acelui imobil (statul sau, respectiv, altă persoană juridică ori persoana fizica) încalcă, atunci când nu este vorba despre bunuri aflate în proprietate publică, principiul consacrat în art. 41 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular".De altfel, Curtea retine ca textul de lege criticat este asemănător, atât ca formulare, cat şi prin consecinţele sale, cu textele art. 213 alin. 2 şi ale art. 214 alin. 3 din Codul penal, în privinta cărora Curtea Constituţională a constatat prin Decizia nr. 177 din 15 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999 şi, respectiv, prin Decizia nr. 5 din 4 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 5 martie 1999, ca dispoziţiile "cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" şi, respectiv, "cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului" sunt neconstituţionale. Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia din prezenta cauza, referitoare la dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal, urmează să fie identică celor adoptate prin deciziile menţionate.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 4.769/1999 şi constata ca dispoziţia "cu excepţia cazului când acesta este întregime sau în parte al statului" din art. 220 alin. 4 din Codul penal este neconstitutionala.Definitivă şi obligatorie.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 octombrie 1999.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Marioara Prodan----------------
| EMITENT |
Lucian Mihai - preşedinteCostica Bulai - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorIoan Muraru - judecătorNicolae Popa - judecătorLucian Stangu - judecătorFlorin Bucur Vasilescu - judecătorRomul Petru Vonica - judecătorIuliana Nedelcu - procurorMarioara Prodan - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, ridicată din oficiu de instanţa în Dosarul nr. 4.769/1999 al Judecătoriei Cluj-Napoca, privind pe Vasile Nicula.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea excepţiei, arătând ca dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (2), deoarece creează un regim juridic diferenţiat de ocrotire pentru proprietatea privată a statului. Considera ca aceasta reprezintă o discriminare interzisă de dispoziţiile legii fundamentale, cuprinse în textul menţionat, referitoare la protecţia egala a proprietăţii private, indiferent de titular. Astfel, potrivit dispoziţiilor legale criticate, pentru ocrotirea proprietăţii private a statului procesul penal este pornit din oficiu, în timp ce pentru protecţia proprietăţii private aparţinând altor titulari de drept procesul penal se declanseaza numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În continuare, se referă la jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume la deciziile nr. 177/1998 şi nr. 5/1999, prin care s-a statuat, cu privire la o formulare discriminatorie similară, cuprinsă în alin. 2 al art. 213 din Codul penal şi, respectiv, la alin. 3 al art. 214 din Codul penal, în sensul că aceasta discriminare contravine dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie. În final, reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea excepţiei şi constatarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, în măsura în care instituie un regim juridic diferit pentru ocrotirea proprietăţii private a statului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 6 iulie 1999, pronunţată în dosarul nr. 4.769/1999, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, ridicată din oficiu într-o cauza penală privind pe Vasile Nicula, invinuit de săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută la art. 220 din Codul penal, în dăuna Societăţii Comerciale "Legume-Fructe" - S.A. din Cluj-Napoca. Plângerea a fost adresată Parchetului care, dispunând încetarea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută la art. 108 din Legea nr. 18/1991, republicată, a trimis cauza spre soluţionare, sub aspectul infracţiunii prevăzute la art. 220 din Codul penal, Judecătoriei Cluj-Napoca. Partea vătămată a ridicat excepţia lipsei de competenţa materială a judecătoriei, sustinand ca urmărirea penală trebuie efectuată din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, iar sesizarea instanţei trebuie să se facă prin rechizitoriul parchetului şi nu prin plângerea ei prealabilă. Faţa de aceasta sustinere a părţii vătămate, instanţa, din oficiu, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. 4 din Codul penal, considerând ca acestea contravin prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, indiferent de titular, deoarece instituie un regim juridic de ocrotire diferit, în funcţie de titularul dreptului de proprietate.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei ridicate.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia ridicată este intemeiata, deoarece exceptarea de la cerinţa plângerii prealabile a persoanei vătămate şi punerea în mişcare din oficiu a acţiunii penale în cazul în care imobilul este în întregime sau în parte al statului, "asigurând o apărare juridică mai energica a proprietăţii private a statului", duce la o "diferentiere neconstitutionala între protecţia proprietăţii private a statului şi protecţia proprietăţii private a altor subiecti de drept". Or, datorită acestei diferenţe, se arata în continuare, dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal "contravin art. 41 alin. (2) din Constituţie, care asigura o egala ocrotire a proprietăţii private prin lege, indiferent dacă aceasta aparţine statului sau altei persoane juridice ori fizice". În motivarea punctului sau de vedere, Guvernul face referire la jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume la deciziile nr. 177/1998 şi nr. 5/1999, prin care, în cazul infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută la art. 213 din Codul penal, respectiv al infracţiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută la art. 214 din Codul penal, s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor referitoare la punerea în mişcare a acţiunii penale din oficiu, dacă bunul care constituie obiectul material al infracţiunii aparţine în întregime sau în parte statului.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia ridicată, fiind legal sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal, care au următoarea redactare: "Dacă imobilul este în posesia unei persoane private, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală".În motivarea excepţiei ridicate din oficiu instanţa considera ca alin. 4 al art. 220 din Codul penal contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (2), referitoare la ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, indiferent de titular, considerând ca, deşi prin acest text este ocrotită posesia, în realitate aceasta este vizata ca atribut al dreptului de proprietate. Se considera, de asemenea, de către instanţa, ca, prin dispoziţiile sale, textul de lege criticat instituie o discriminare interzisă de Constituţie între protecţia proprietăţii private a statului, caz în care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, şi ocrotirea proprietăţii private a altor titulari ai dreptului de proprietate, caz în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile alin. 4 al art. 220 din Codul penal instituie o ocrotire juridico-penală diferita, după cum imobilul, la a cărui posesie se referă tulburarea, este ori nu este "în întregime sau în parte al statului". Astfel textul de lege menţionat prevede că acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, atunci când "acesta este în întregime sau în parte al statului" şi, respectiv, se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în celelalte cazuri, cu posibilitatea, în aceasta din urma ipoteza, ca, prin retragerea plângerii sau prin împăcarea părţilor, să se înlăture răspunderea penală a făptuitorului. Curtea retine ca, în ipoteza reglementată prin alin. 4 al art. 220 din Codul penal, valoarea socială explicit apărată este posesia paşnică şi netulburata a unui imobil aflat "în posesia unei persoane private". În consecinţa, pentru existenta ca atare a infracţiunii, nu este relevanta natura dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui posesie este tulburata (proprietate publică; proprietate privată a statului; proprietate privată particulară), ci numai calitatea de "persoana privată" a posesorului imobilului. Cu toate acestea, prin dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal se creează un regim juridic favorabil posesiei ce poarta asupra imobilelor aflate în proprietatea privată a statului în comparatie cu posesia ce poarta asupra imobilelor aflate în proprietate privată particulară, ceea ce atrage, indirect, favorizarea uneia dintre formele proprietăţii private. Asa fiind, asemenea reglementări, care diferentiaza apărarea, prin mijloace de drept penal, a unei valori sociale (posesia paşnică şi netulburata a unui imobil) în funcţie de titularul dreptului de proprietate asupra acelui imobil (statul sau, respectiv, altă persoană juridică ori persoana fizica) încalcă, atunci când nu este vorba despre bunuri aflate în proprietate publică, principiul consacrat în art. 41 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular".De altfel, Curtea retine ca textul de lege criticat este asemănător, atât ca formulare, cat şi prin consecinţele sale, cu textele art. 213 alin. 2 şi ale art. 214 alin. 3 din Codul penal, în privinta cărora Curtea Constituţională a constatat prin Decizia nr. 177 din 15 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999 şi, respectiv, prin Decizia nr. 5 din 4 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 5 martie 1999, ca dispoziţiile "cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" şi, respectiv, "cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului" sunt neconstituţionale. Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia din prezenta cauza, referitoare la dispoziţiile art. 220 alin. 4 din Codul penal, urmează să fie identică celor adoptate prin deciziile menţionate.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 4.769/1999 şi constata ca dispoziţia "cu excepţia cazului când acesta este întregime sau în parte al statului" din art. 220 alin. 4 din Codul penal este neconstitutionala.Definitivă şi obligatorie.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 octombrie 1999.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Marioara Prodan----------------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari