DECIZIA nr. 149 din 27 martie 2018referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 552 din 2 iulie 2018



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Valentina Bărbățeanu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Maria Șerbănescu, Maria Antonette Gayraud și Maria Florescu în Dosarul nr. 27.542/3/2015 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului nr. 1.798D/2016 al Curții Constituționale.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent învederează Curții că partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a transmis note scrise prin care arată că, în opinia sa, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.4. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 2.059D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Maria Ioana Uscatu, Bogdan Constantin Uscatu și Ștefan Răzvan Uscatu în Dosarul nr. 272/103/2016 al Tribunalului Neamț - Secția civilă.5. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.6. Curtea, din oficiu, pune în discuție problema conexării celor două dosare. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare. Deliberând, Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 2.059D/2016 la Dosarul nr. 1.798D/2016, care a fost primul înregistrat.7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, considerând că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor din Legea fundamentală invocate în motivarea excepției. Precizează că nu poate fi reținută încălcarea prevederilor art. 16 din Constituție, critica formulată cu privire la prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 vizând situații diferite, care reclamă, în consecință, un tratament juridic diferit.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:8. Prin încheierile din 16 septembrie 2016 și 4 octombrie 2016, pronunțate în Dosarul nr. 27.542/3/2015 și, respectiv, în Dosarul nr. 272/103/2016, Tribunalul București - Secția a Va civilă și Tribunalul Neamț - Secția civilă au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de Maria Șerbănescu, Maria Antonette Gayraud și Maria Florescu și, respectiv, Maria Ioana Uscatu, Bogdan Constantin Uscatu și Ștefan Răzvan Uscatu, în cauze având ca obiect soluționarea cererilor de modificare a unei decizii de validare parțială emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și, respectiv, a unei dispoziții emise de primarul municipiului Roman, cu privire la imobile a căror restituire reclamanții au solicitat-o în temeiul Legii nr. 10/2001.9. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textul de lege criticat încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât instituie o discriminare între succesibilii neacceptanți și succesibilii renunțători, prima categorie fiind repusă în termenul de acceptare, cea de-a doua fiind privată de această posibilitate, deși, în esență, ambele categorii de succesibili și-au manifestat poziția, tacit sau expres, față de moștenire, la momentul deschiderii acesteia. Se arată că textul de lege criticat ar fi conform cu prevederile constituționale invocate dacă toate categoriile de succesibili - acceptanți, neacceptanți și renunțători - ar fi repuși de drept în termenul de exprimare a opțiunii succesorale. Se mai arată că, excluzând o categorie de succesibili de la posibilitatea exprimării opțiunii succesorale, textul criticat încalcă garanțiile oferite de Constituție cu privire la dreptul de proprietate, garanții ce privesc exproprierea și naționalizarea, dar și eventualele despăgubiri ce ar putea fi obținute în urma acestora. Se încalcă, totodată, și garanțiile constituționale ale dreptului la moștenire, de vreme ce, în cazul în care imobilul a cărui restituire se solicită s-ar fi aflat în patrimoniul autorului este posibil ca alta să fi fost opțiunea succesorală a succesibililor. Renunțătorii nu ar trebui să fie excluși de la acordarea de despăgubiri, succesiunile fiind deschise înainte de edictarea Legii nr. 10/2001, când bunurile expropriate nu erau în circuitul civil, astfel încât cei care au renunțat expres au făcut acest lucru tocmai pentru că bunul expropriat nu era în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii.10. Tribunalul București - Secția a V-a civilă apreciază că textul de lege criticat nu aduce atingere prevederilor constituționale invocate, regimul juridic diferit instituit prin acestea fiind justificat de faptul că moștenitorii acceptanți și cei renunțători nu sunt în situații juridice identice.11. Tribunalul Neamț - Secția civilă apreciază că textul de lege criticat creează un regim juridic discriminatoriu pentru succesibilii care au renunțat la moștenire față de aceia care nu au acceptat moștenirea în termenul de opțiune succesorală, în sensul că doar cea de-a doua categorie este repusă de drept în termenul de acceptare a succesiunii, pentru bunurile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001. Inegalitatea de tratament juridic rezultă din aceea că, la momentul edictării actului normativ criticat, ambele categorii de succesibili erau considerate străine de succesiune cu efect retroactiv, în temeiul dispozițiilor în materie cuprinse în Codul civil. Astfel, textul de lege criticat contravine dreptului de proprietate privată și, implicit, dreptului la moștenire. Instanța consideră că neacceptarea succesiunii în termenul legal este echivalentă cu actul de voință al renunțării la moștenire, efectele juridice fiind aceleași în privința moștenirii la care se raportează. Și cei care nu au acceptat succesiunea și cei care au renunțat expres la drepturile lor succesorale au făcut-o în considerarea conținutului patrimoniului defunctului la data manifestării dreptului de opțiune succesorală, din care lipseau bunurile preluate abuziv. Respectarea principiului restitutio in integrum trebuie realizată și în privința celor care au renunțat la moștenire, pentru a se asigura egalitatea de tratament cu neacceptanții (în termen), de vreme ce ambele categorii de persoane sunt, din perspectiva Codului civil, străine de moștenire.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.13. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia, nefiind vorba de situații juridice identice, regimul juridic diferit instituit de legiuitor este justificat, fără a se aduce atingere principiului constituțional al egalității în fața legii. Deși textul de lege criticat nu cuprinde în mod expres interdicția vocației la restituire pentru persoanele care au renunțat la moștenire, în practica judiciară s-a decis că respectivul text acoperă numai ipoteza celor care nu au făcut acte de acceptare a moștenirii, iar nu și aceea a renunțătorilor, având în vedere specificul actului de renunțare la moștenire (irevocabil după împlinirea termenului de opțiune succesorală), corelat cu caracterul indivizibil al dreptului de opțiune succesorală.14. Avocatul Poporului, în punctul de vedere transmis în Dosarul nr. 1.798D/2016, apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituționale.15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următoarea redactare: „(3) Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi“.18. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Legea fundamentală cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 46 care garantează dreptul la moștenire și art. 53 care prevede condițiile în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți.19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra constituționalității art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prin prisma unor critici similare și prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală. Astfel, prin Decizia nr. 1.158 din 11 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2008, și Decizia nr. 105 din 3 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009, Curtea a reținut că acest text de lege dă expresie caracterului reparatoriu al Legii nr. 10/2001. Sub acest aspect, repunerea în termenul de acceptare a moștenirii, pentru bunurile preluate abuziv de statul totalitar, cu încălcarea dreptului de proprietate al titularilor, are ca finalitate respectarea principiului restitutio in integrum, fiind în deplină concordanță cu dispozițiile art. 44 alin (1) teza întâi din Constituție, privind garantarea dreptului de proprietate privată. Curtea a reținut că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere principiului egalității prevăzut în art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât neacceptarea succesiunii în termenul instituit de art. 700 alin. (1) din Codul civil din 1864, din motive neimputabile succesibililor cărora li se aplică prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, nu este echivalentă cu actul de voință al renunțării la moștenire. Așadar, nefiind vorba de situații juridice identice, regimul juridic diferit instituit de legiuitor este justificat, fără a se aduce atingere principiului constituțional al egalității în fața legii. Scopul dispozițiilor legale criticate este acela de a pune capăt perpetuării stării de anormalitate instituite în derularea raporturilor juridice, iar nu acordarea unui avantaj necuvenit, stabilit arbitrar, ce generează o inegalitate între succesibilii care au acceptat moștenirea în termenul instituit prin prevederile Codului civil din 1864 și cei care sunt repuși în termenul de acceptare prin art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.20. S-a mai reținut, în deciziile menționate, că acest text de lege nu contravine principiului garantării dreptului la moștenire consacrat de art. 46 din Constituție, ci, dimpotrivă, îi dă expresie, prin restabilirea calității de moștenitori acceptanți pentru categoria de persoane avută în vedere de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.21. Atât considerentele, cât și soluția deciziilor citate sunt valabile și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții.22. Curtea reține, totodată, că, prin Decizia nr. XI din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 13 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, referitoare la posibilitatea repunerii în termenul de acceptare a succesiunii a succesibililor care au renunțat la moștenire. Prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 stabilesc că „Moștenitorii care nuși pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor. Ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei [pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor]“. Înalta Curte a decis că beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moștenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil din 1864, iar nu și cei care au renunțat la moștenire. Astfel, a confirmat raționamentul instanțelor care au apreciat că eredele renunțător nu poate beneficia de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii și, implicit, de reconstituirea dreptului de proprietate, deoarece eredele care renunță, conform art. 696 din Codul civil din 1864, devine persoană străină de moștenirea fostului proprietar, iar renunțarea privește atât bunurile existente în succesiune la data decesului autorului, cât și bunurile care eventual ar intra în succesiunea respectivă, situația fiind asemănătoare cu a succesibilului care renunță la moștenire, crezând că este insolvabilă. Totodată, Înalta Curte a reținut că eredele care renunță la succesiune este considerat că nu a avut niciodată această calitate, titlul de moștenitor fiind desființat cu efect retroactiv, moștenitorul fiind considerat ca o persoană străină de moștenire. Regula indivizibilității patrimoniului succesoral conferă același caracter indivizibil și opțiunii succesorale care nu poate fi condiționată de aspectul cantitativ al patrimoniului succesoral. Renunțarea vizează atât bunurile existente în succesiune la data decesului, cât și cele care, eventual, ar intra în succesiunea respectivă.23. Curtea Constituțională observă că soluția legislativă prevăzută în dispozițiile art. 13 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu privire la interpretarea și aplicarea cărora Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin recursul în interesul legii menționat, este similară celei cuprinse în textul de lege criticat în cauza de față, vizând aceeași categorie de succesibili, cei renunțători, pentru care legiuitorul a prevăzut aceeași soluție normativă, în contextul prevederilor reparatorii în domeniul fondului funciar, ca și în cel al retrocedărilor în condițiile Legii nr. 10/2001. Argumentele reținute de Înalta Curte evidențiază situația diferită a succesibililor renunțători față de cei neacceptanți, astfel că aplicarea unui tratament juridic diferit, sub aspectul dreptului de a solicita restituirea bunului imobil trecut în mod abuziv în proprietatea statului, se justifică prin prisma deosebirii existente între aceștia, fără a se putea reține vreo încălcare a principiului egalității în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție.24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Maria Șerbănescu, Maria Antonette Gayraud și Maria Florescu în Dosarul nr. 27.542/3/2015 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și de Maria Ioana Uscatu, Bogdan Constantin Uscatu și Ștefan Răzvan Uscatu în Dosarul nr. 272/103/2016 al Tribunalului Neamț - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a V-a civilă și Tribunalului Neamț - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 27 martie 2018.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Valentina Bărbățeanu
    -----