ORDONANȚĂ nr. 22 din 29 august 2009privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de școlarizare, în valută, a cetățenilor care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum și din cele care nu fac parte din Spațiul Economic European și din Confederația Elvețiană
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 599 din 31 august 2009



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. VII.1 și VII.3 din Legea nr. 253/2009 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.  +  Articolul 1(1) Începând cu anul de învățământ 2009-2010, cuantumul minim al taxelor de școlarizare, în valută, a cetățenilor care studiază pe cont propriu în România, din statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum și din cele care nu fac parte din Spațiul Economic European și din Confederația Elvețiană, este cel prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță.(2) Senatele universităților stabilesc valoarea taxelor de școlarizare, în valută, cel puțin la nivelul cheltuielilor de școlarizare, precum și modalitatea de plată, integral sau în rate. (la 14-01-2010, Alineatul (2) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 1 din 6 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 11 ianuarie 2010 ) (3) Din sumele încasate din taxele de școlarizare prevăzute la alin. (1), universitățile alocă cel puțin 20% pentru burse acordate studenților români și/sau străini. (la 14-01-2010, Alineatul (3) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 1 din 6 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 11 ianuarie 2010 )  +  Articolul 2Prevederile prezentei ordonanțe se aplică începând cu anul de învățământ 2009-2010. Pe data publicării prezentei ordonanțe se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 13/1993 privind modificarea cuantumului taxelor de școlarizare, în valută, a cetățenilor din alte țări care studiază pe cont propriu în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 23 august 1993, aprobată prin Legea nr. 102/1994, cu completările ulterioare.  +  Articolul 3Prezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    Ministrul educației, cercetării și inovării,
    Ecaterina Andronescu
    Ministrul afacerilor externe,
    Cristian Diaconescu
    Ministrul finanțelor publice,
    Gheorghe Pogea
    București, 29 august 2009.Nr. 22.  +  Anexa
    CUANTUMUL MINIM
    al taxelor de școlarizare, în valută, a cetățenilor care
    studiază pe cont propriu în România, din statele care nu sunt
    membre ale Uniunii Europene, precum și din cele
    care nu fac parte din Spațiul Economic European
    și din Confederația Elvețiană, începând cu anul de învățământ 2009-2010
    A. Învățământ cu frecvență1. Învățământul liceal secundar superior: 180 euro/lună2. Învățământul universitar și postuniversitar
    Domeniul de învățământ Învățământ universitar de licență, de masterat, rezidențiat (euro/lună) Învățământ postuniversitar, doctorat (euro/lună)
    Tehnic, agronomic, științe, matematici și matematici aplicate,sport 270 290
    Arhitectură 350 370
    Sociouman, psihologie, economic 220 240
    Medicină 320 340
    Muzică și arte 420 440
    Interpretare muzicală, teatru 750 770
    Film 950 970
    Taxele se percep pentru întreaga durată a anului de învățământ, inclusiv pentru perioadele de practică prevăzute în planurile de învățământ.La taxele de mai sus se adaugă costul cazării și, respectiv, al mesei, în cazul în care se beneficiază de aceste servicii din partea instituției de învățământ. (la 14-01-2010, Litera A din Anexă a fost modificată de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 1 din 6 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 11 ianuarie 2010 )
    B. Învățământ cu frecvență redusă și alte forme de învățământ organizate conform legiia) Studii liceale - învățământ liceal secundar superior: pentru fiecare an de studii se plătesc, cu anticipație, taxele pentru 3 luni, la cuantumul corespunzător învățământului cu frecvență.b) Studii universitare de licență: pentru fiecare an de studii se plătesc taxele pentru 3 luni, la cuantumul corespunzător domeniilor de învățământ menționate la învățământul cu frecvență. Taxele se achită integral, anterior primei sesiuni de examene.c) Studii universitare de masterat, doctorat:1. pentru colocviul de admitere sa va achita echivalentul taxei lunare stabilite la pct. A;2. pentru programul de pregătire universitară avansată, plata taxelor se va efectua în condițiile stabilite la pct. A;3. pentru programul de cercetare științifică se vor plăti numai activitățile prevăzute în planul individual de studiu, cu echivalentul taxei lunare stabilite la pct. A.d) La susținerea bacalaureatului, licenței, disertației, tezei de doctorat se achită taxa prevăzută mai jos:
    Domeniul de învățământ Bacalaureat (euro) Diplomă de licență, disertație (euro) Teză de doctorat (euro)
    Elevi, indiferent de profilul liceului absolvit 220 - -
    Tehnic, agronomic, științe, matematici și matematici aplicate, sport - 270 540
    Arhitectură - 350 700
    Sociouman, psihologie, economic - 220 440
    Medicină - 320 640
    Muzică și arte - 420 840
    Interpretare muzicală, teatru - 750 1.500
    Film - 950 1.900
    Orice alte cheltuieli personale se asigură de către cei în cauză (inclusiv cazarea și masa).
    --------