ORDIN nr. 381 din 25 mai 2018pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 1.445/2016 privind aprobarea organigramei oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară, a Centrului Național de Cartografie, precum și a regulamentelor de organizare și funcționare ale acestora
EMITENT
  • AGENȚIA NAȚIONALĂ DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 18 iunie 2018



    Având în vedere:– dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;– dispozițiile art. 3 alin. (3), art. 15 alin. (3) și art. 16 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările și completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare,directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.  +  Articolul IAnexa nr. 2 la Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 1.445/2016 privind aprobarea organigramei oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară, a Centrului Național de Cartografie, precum și a regulamentelor de organizare și funcționare ale acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 și 962 bis din 28 noiembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 35, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Specialiștii GIS/IT colaborează cu compartimentele funcționale din cadrul oficiului teritorial în care își desfășoară activitatea, în vederea asigurării continuității activităților oficiilor teritoriale și structurilor subordonate.2. La articolul 35, alineatul (3) se abrogă.3. La articolul 35, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Planificarea concediului legal de odihnă a specialiștilor GIS/IT, precum și cererile de concediu aprobate se transmit spre știință oficiilor teritoriale de către Direcția informatică.4. La articolul 35, alineatul (7) se abrogă.5. La articolul 35, alineatul (8) se abrogă.  +  Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    p. Directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară,
    Ileana Spiroiu
    București, 25 mai 2018.Nr. 381.-----