REGULAMENT din 9 martie 2006 privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 329 din 12 aprilie 2006
Notă
*) Aprobat de Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 329 din 12 aprilie 2006. + Capitolul I Transferul judecătorilor și al procurorilor + Articolul 1(1) Transferul judecătorilor de la o instanță la altă instanță și transferul procurorilor de la un parchet la alt parchet se aprobă, la cererea celor în cauză, de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.(2) Transferul nu poate fi aprobat decât la o instanță sau la un parchet la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcționeze. + Articolul 2(1) În scopul informării judecătorilor și procurorilor care intenționează să formuleze cereri de transfer se publică, de regulă, în prima zi lucrătoare a fiecărei luni, pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, lista posturilor vacante de execuție de la toate instanțele și parchetele, precum și a posturilor care urmează a se vacanta. Posturile vacante de conducere de președinte și vicepreședinte la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii, de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunal, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori și familie sau prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie și de adjuncți ai acestora, precum și cele prevăzute la art. 53-55 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se ocupă prin transfer, ci potrivit procedurilor speciale stabilite prin lege și regulament.----------Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de art. I din HOTĂRÂREA nr. 896 din 14 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 549 din 21 iulie 2016.(1^1) Prin posturi ce urmează a se vacanta se înțelege acele posturi cu privire la care s-a decis, anterior publicării listei menționate la alin. (1) sau cel târziu la data publicării acesteia, promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție, promovarea la instanțele și parchetele superioare, transferul, numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător ori eliberarea din funcție.-----------Alin. (1^1) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 129 din 30 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 90 din 5 februarie 2014.(2) Cererile de transfer se analizează ori de câte ori este necesar de către secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (2^1).-----------Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 129 din 30 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 90 din 5 februarie 2014.(2^1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii cel mai târziu în termen de 5 zile de la data publicării listei menționate la alin. (1). Cererea de transfer va conține informații privind specializarea judecătorului și disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanța la care solicită transferul, în oricare dintre secțiile/completele la care cerințele acestei instanțe o impun.-----------Alin. (2^1) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 129 din 30 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 90 din 5 februarie 2014.(2^2) Termenul prevăzut la alin. (2^1) se calculează potrivit dispozițiilor art. 101 din Codul de procedură civilă.-----------Alin. (2^2) al art. 2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 470 din 12 iulie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 550 din 3 august 2011.(3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (2^1), Consiliul Superior al Magistraturii solicită punctul de vedere al curților de apel și al parchetelor de pe lângă curțile de apel de la care, respectiv la care se solicită transferul.-----------Alin. (3) al art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 470 din 12 iulie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 550 din 3 august 2011.(4) Punctul de vedere se transmite în scris, după consultarea instanțelor sau, după caz, a parchetelor interesate, în termen de cel mult 5 zile de la data solicitării.(5) Direcția resurse umane și organizare din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii întocmește, în termen util, un referat în care prezintă datele relevante privind cariera de judecător sau procuror a solicitantului, motivele pe care se întemeiază cererea, situația posturilor ocupate, a posturilor vacante, a celor care urmează a se vacanta și a posturilor temporar vacante la instanța ori la parchetul de la care se solicită transferul, precum și la instanța sau parchetul la care se solicită transferul, numărul cererilor de transfer formulate anterior și motivele respingerii acestora, data înregistrării primei cereri de transfer, precum și mențiunea dacă pentru postul vizat s-au formulat cereri de numire a judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător. Referatul va cuprinde, obligatoriu, datele statistice din anul precedent privind volumul de activitate și încărcătura efectivă pe judecător ori procuror, inclusiv încărcătura pe schemă, la instanțele, respectiv parchetele implicate în procedura de transfer, raportate la media pe țară.-----------Alin. (5) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 129 din 30 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 90 din 5 februarie 2014.(6) Toate cererile de transfer formulate pentru un anumit post vacant, depuse la Consiliul Superior al Magistraturii în termenul prevăzut la alin. (2^1), se analizează și se soluționează până la sfârșitul celei de a doua luni prevăzute la alineatul (2) de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în aceeași ședință, în baza criteriilor prevăzute la art. 3.------------Alin. (6) al art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 470 din 12 iulie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 550 din 3 august 2011.(7) Judecătorul sau procurorul poate participa la ședința secției corespunzătoare, în vederea susținerii cererii.------------Art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 727 din 23 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 12 mai 2009. + Articolul 3La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:– volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;– vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;– vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul;– vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul;– specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia;– domiciliul solicitantului;– locul de muncă al soțului sau soției;– distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;– starea de sănătate și situația familială.------------Art. 3 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 470 din 12 iulie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 550 din 3 august 2011. + Articolul 4(1) Transferul unui judecător sau procuror la o altă instituție publică decât o instanță sau un parchet atrage eliberarea din funcție în condițiile art. 65 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare.(1^1) Cererea de transfer însoțită de acordul scris al instituției la care se solicită transferul se depune la Consiliul Superior al Magistraturii.-----------Alin. (1^1) al art. 4 a fost introdus de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 470 din 12 iulie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 550 din 3 august 2011.(2) În termen de 15 zile de la depunerea la Consiliul Superior al Magistraturii a cererii de transfer la o altă instituție publică decât o instanță sau un parchet, de către un judecător sau procuror, Direcția resurse umane și organizare întocmește un referat cuprinzând datele relevante privind cariera solicitantului și motivele pe care se întemeiază cererea și îl prezintă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.(3) Dacă apreciază necesar, Consiliul Superior al Magistraturii invită solicitantul să își susțină cererea de transfer.(4) Transferul produce efecte de la data publicării decretului de eliberare din funcție a judecătorului sau procurorului.-----------Alin. (4) al art. 4 a fost introdus de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 470 din 12 iulie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 550 din 3 august 2011. + Capitolul II Detașarea judecătorilor și procurorilor + Articolul 5(1) Detașarea judecătorilor la alte instanțe și a procurorilor la alte parchete se dispune de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu acordul scris al acestora, la cererea motivată a președintelui instanței sau a conducătorului parchetului la care se solicită detașarea.---------Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 355 din 26 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 3 iunie 2011.(2) Detașarea nu poate fi dispusă decât la o instanță sau la un parchet la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcționeze. + Articolul 6(1) Cererea de detașare însoțită de acordul scris al judecătorului sau al procurorului a cărui detașare se solicită se depune la Consiliul Superior al Magistraturii.(2) Direcția resurse umane și organizare solicită punctul de vedere motivat al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului la care funcționează judecătorul sau procurorul, care va include informații inclusiv sub aspectul situației posturilor vacante temporar și a celor care se vor vacanta într-un interval de timp scurt, și întocmește, în termen de cel mult 15 zile de la primirea cererii, un referat în care prezintă datele relevante privind cariera judecătorului sau a procurorului, situația posturilor vacante și a celor ocupate la cele două instanțe, respectiv parchete, precum și volumul de activitate și încărcătura pe judecător sau procuror la instanțele sau parchetele implicate în procedura de detașare. Referatul cuprinde și prezentarea situației curente a instanțelor sau parchetelor implicate în procedura de detașare, mențiuni cu privire la natura funcției și atribuțiile postului pentru care se solicită detașarea, precum și analiza oportunității detașării din perspectiva riscului de afectare a bunei funcționări a instanței sau parchetului de la care se solicită detașarea.---------Alin. (2) al art. 6 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 355 din 26 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 3 iunie 2011. + Articolul 7(1) Detașarea judecătorilor și a procurorilor la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Școala Națională de Grefieri, Ministerul Justiției și unitățile subordonate acestuia ori la alte autorități publice se dispune de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la cererea motivată a instituției la care se solicită detașarea. În cerere se menționează și funcția și atribuțiile postului în care se solicită detașarea.(2) Dispozițiile art. 6 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. Suplimentar, referatul întocmit de Direcția resurse umane și organizare cuprinde și mențiuni cu privire la natura funcției în care se solicită detașarea, măsura în care aceasta corespunde statutului funcției de judecător sau procuror și experiența specifică a magistratului în acel domeniu.---------Art. 7 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 355 din 26 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 3 iunie 2011. + Articolul 7^1(1) Judecătorii și procurorii care intenționează să participe la un concurs pentru ocuparea unui post de expert național detașat sunt obligați să solicite acordul secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la eventuala detașare la o instituție sau organism a/al Uniunii Europene, anterior participării la procedurile de selecție. Acordul secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii poate fi solicitat anterior participării la procedurile de selecție și în situația detașării la alte organizații internaționale.------------Alin. (1) al art. 7^1 a fost modificat de art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.047 din 23 septembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 14 octombrie 2014.(2) Dispozițiile art. 6 alin. (2) și ale art. 7 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.---------Art. 7^1 a fost modificat de art. I din HOTĂRÂREA nr. 827 din 3 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 528 din 16 iulie 2014. + Articolul 8Soluționarea cererilor de prelungire a detașării se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 5-7, care se aplică în mod corespunzător. + Articolul 9Detașarea judecătorului sau a procurorului poate înceta anterior duratei pentru care a fost dispusă, prin hotărârea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la cererea celui care a solicitat detașarea ori a judecătorului sau procurorului detașat.------------Art. 9 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 727 din 23 aprilie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 12 mai 2009. + Capitolul III Delegarea judecătorilor + Articolul 10(1) Delegarea judecătorilor de la judecătorii, tribunale specializate și tribunale în circumscripția altei curți de apel, pe funcții de execuție, se dispune, cu acordul scris al acestora, de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, la solicitarea președintelui curții de apel în circumscripția căreia se cere delegarea și cu avizul președintelui curții de apel unde aceștia funcționează.(2) Delegarea nu poate fi dispusă decât la o instanță la care judecătorul are dreptul să funcționeze. + Articolul 11(1) Solicitarea privind delegarea se depune la Consiliul Superior al Magistraturii, însoțită de avizul prevăzut la art. 10 alin. (1) și de acordul scris al judecătorului.(2) Direcția resurse umane și organizare întocmește, în termen de cel mult 15 zile de la primirea solicitării, un referat în care prezintă datele relevante privind cariera de judecător a solicitantului, motivele pe care se întemeiază cererea de delegare, situația posturilor ocupate și a posturilor vacante la instanța de la care se solicită delegarea, precum și la instanța la care se solicită delegarea. Referatul va cuprinde, obligatoriu, datele statistice din anul precedent privind volumul de activitate și încărcătura pe judecător la instanțele implicate în procedura delegării și se prezintă Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.(3) În cazul în care solicitarea de delegare nu a fost însoțită de avizul prevăzut la art. 10 alin. (1), acesta va fi cerut înainte de prezentarea lucrării Secției pentru judecători. + Articolul 12Delegarea judecătorilor curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și judecătoriilor, pe funcții de execuție, la alte instanțe din circumscripția aceleiași curți de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de președintele curții de apel. + Articolul 13Delegarea încetează:a) la expirarea termenului pentru care a fost dispusă;b) la data la care funcția este ocupată prin numire, în condițiile Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare, dacă această dată se situează în interiorul termenului prevăzut la lit. a). + Capitolul IV Delegarea judecătorilor în funcții de conducere + Articolul 14(1) Delegarea în funcții de conducere a judecătorilor de la judecătorii, tribunale, tribunale specializate și curți de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, până la ocuparea funcției prin numire în condițiile Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare.(2) Delegarea nu poate fi dispusă decât la o instanță la care judecătorul are dreptul să funcționeze.(3) Propunerea de delegare se prezintă de către președintele instanței pentru vicepreședinții și președinții de secție, de către președintele tribunalului pentru președintele judecătoriei, de către președintele curții de apel pentru președintele tribunalului și al tribunalului specializat și de către colegiul de conducere al curții de apel pentru președintele curții respective.(4) Propunerea de delegare făcută de președintele judecătoriei se trimite președintelui tribunalului, care o prezintă, împreună cu punctul său de vedere, președintelui curții de apel. Președintele curții de apel transmite propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, însoțită de propriul punct de vedere.(5) Propunerea de delegare făcută de președintele tribunalului sau al tribunalului specializat se prezintă președintelui curții de apel, care o transmite Consiliului Superior al Magistraturii, însoțită de punctul său de vedere.(6) Propunerile de delegare, cu excepția propunerii de delegare în funcția de președinte al curții de apel, sunt însoțite de avizul consultativ al colegiului de conducere al instanței la care este vacantă funcția de conducere. La instanțele la care colegiul de conducere nu se poate constitui este necesar avizul instanței ierarhic superioare. + Articolul 15(1) Propunerea de delegare formulată cu respectarea cerințelor art. 14 se transmite Consiliului Superior al Magistraturii, însoțită de următoarele:a) acordul judecătorului propus pentru delegarea într-o funcție de conducere;b) avizul colegiului de conducere al instanței sau, după caz, al instanței ierarhic superioare;– declarațiile prevăzute de art. 48 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare.(2) Direcția resurse umane și organizare întocmește, în cel mult 15 zile de la primirea propunerii, un referat în care prezintă pe scurt datele relevante privind cariera de judecător a celui propus a fi delegat și situația funcției vacante pentru care se propune delegarea. Referatul va conține mențiuni privind depunerea înscrisurilor prevăzute la alin. (1) și conținutul acestora.(3) Atunci când Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii apreciază necesar, judecătorul a cărui delegare se propune susține un interviu în fața Secției. (la 08-05-2018, Alineatul (3) din Articolul 15 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 432 din 19 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 08 mai 2018 ) (4) Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător în cazul în care se propune delegarea succesivă a aceluiași judecător în aceeași funcție de conducere. (la 08-05-2018, Alineatul (4) din Articolul 15 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 432 din 19 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 08 mai 2018 ) + Articolul 16Delegarea încetează:a) la expirarea termenului pentru care a fost dispusă;b) la data la care funcția este ocupată prin numire, în condițiile Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare, dacă această dată se situează în interiorul termenului prevăzut la lit. a). + Articolul 17(1) La propunerea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii poate dispune delegarea judecătorilor în funcțiile de conducere de la această instanță.(2) Propunerea se trimite Consiliului Superior al Magistraturii, însoțită de acordul scris al judecătorului.(3) Direcția resurse umane și organizare întocmește, în cel mult 15 zile de la primirea propunerii, un referat în care prezintă pe scurt datele relevante privind cariera de judecător a celui propus a fi delegat și situația funcției vacante pentru care se propune delegarea. Referatul va conține mențiuni privind depunerea declarațiilor prevăzute de art. 48 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și acordul judecătorului în cauză.(4) Judecătorul a cărui delegare se propune susține un interviu în fața Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. (la 08-05-2018, Alineatul (4) din Articolul 17 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 432 din 19 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 08 mai 2018 ) (5) În cazul în care se propune delegarea succesivă a aceluiași judecător în aceeași funcție de conducere, susținerea interviului nu mai este necesară, cu excepția cazului în care Secția pentru judecători dispune altfel. (la 08-05-2018, Articolul 17 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 432 din 19 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 08 mai 2018 ) (6) Dispozițiile art. 16 se aplică în mod corespunzător. (la 08-05-2018, Articolul 17 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 432 din 19 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 08 mai 2018 ) + Capitolul V Numirea judecătorilor și a procurorilor în alte funcții de conducere decât cele care se ocupă prin concurs sau examen + Articolul 18(1) Numirea în funcțiile de președinte de secție vacante la judecătorii, tribunale și curți de apel se face la propunerea președintelui instanței, pe baza candidaturilor depuse de judecători.---------Alin. (1) al art. 18 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 355 din 26 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 3 iunie 2011.(2) Fiecare candidatură este însoțită de curriculum vitae, declarațiile prevăzute de art. 48 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare, un proiect privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere și de orice alte înscrisuri considerate relevante.(3) Pe baza candidaturilor depuse, președintele instanței consultă judecătorii secției pentru care s-a depus candidatura, cu respectarea confidențialității opțiunilor, și consemnează rezultatul într-un referat, semnat și datat.(4) După consultarea judecătorilor secției pentru care s-a depus candidatura, președintele instanței solicită avizul consultativ al colegiului de conducere al instanței.---------Alin. (4) al art. 18 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 355 din 26 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 3 iunie 2011.(4^1) Avizul colegiului de conducere al instanței trebuie să fie motivat, pe baza elementelor privind competența profesională a candidatului și a percepției pe care colegii o au asupra acestuia.---------Alin. (4^1) al art. 18 a fost introdus de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 355 din 26 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 3 iunie 2011.(5) În cazul în care pentru aceeași funcție au fost depuse mai multe candidaturi, președintele instanței, pe baza aprecierilor proprii, a rezultatelor consultării judecătorilor secției și a avizului motivat al colegiului de conducere, selectează una dintre candidaturi.---------Alin. (5) al art. 18 a fost modificat de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 355 din 26 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 3 iunie 2011.(5^1) Motivarea propunerii candidaturii judecătorului selectat potrivit alin. (5) trebuie să cuprindă o analiză a candidaturilor depuse, temeiurile care au justificat selecția și motivele respingerii celorlalte candidaturi.---------Alin. (5^1) al art. 18 a fost introdus de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 355 din 26 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 3 iunie 2011.(6) Abrogat.-----------Alin. (6) al art. 18 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 129 din 30 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 90 din 5 februarie 2014.(7) Prevederile art. 14 alin. (4) și (5) se aplică în mod corespunzător. + Articolul 19(1) Propunerea motivată a președintelui instanței, însoțită de candidatura judecătorului selectat de acesta și de documentele prevăzute la art. 18 alin. (2), de avizul motivat al colegiului de conducere și de referatul privind consultarea judecătorilor secției, se transmite Consiliului Superior al Magistraturii.(2) Direcția resurse umane și organizare întocmește, pe baza propunerii formulate, în termen de cel mult 15 zile, un referat în care consemnează:a) evoluția carierei profesionale a judecătorului propus pentru numire, cu evidențierea calificativului acordat la ultima evaluare și, dacă este cazul, a mențiunii privind sancțiunile disciplinare aplicate în ultimii 3 ani;b) îndeplinirea condițiilor de vechime stabilite de lege pentru funcția cu privire la care a fost depusă candidatura;c) depunerea declarațiilor prevăzute de art. 48 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a rezultatului verificării efectuate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dacă acesta s-a primit în termenul prevăzut de lege;d) conținutul avizului motivat al colegiului de conducere și al consultării judecătorilor secției la care s-a propus numirea în funcția de conducere.(3) Atunci când Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii apreciază necesar, judecătorul propus pentru numirea în funcția de președinte de secție va susține în fața Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii un interviu care constă în:a) susținerea planului managerial sub următoarele aspecte:– prezentarea sintetică a secției pentru a cărei conducere candidează;– identificarea unor eventuale disfuncții și vulnerabilități, precum și a soluțiilor propuse pentru prevenirea și înlăturarea acestora;– propuneri pentru îmbunătățirea activității manageriale a secției pentru a cărei conducere candidează;– compatibilitatea planului managerial întocmit de candidat cu cel al președintelui instanței, dacă este cazul;b) verificarea aptitudinilor manageriale și de comunicare, vizând în esență capacitatea de organizare, rapiditatea în luarea deciziilor, rezistența la stres, autoperfecționarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie și planificare pe termen scurt, mediu și lung, inițiativă, capacitatea de adaptare rapidă, capacitatea de relaționare și comunicare;c) verificarea cunoștințelor specifice funcției pentru care s-a depus candidatura. (la 08-05-2018, Alineatul (3) din Articolul 19 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 432 din 19 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 08 mai 2018 ) (4) Membrii Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii pot adresa candidatului întrebări referitoare la conduita și deontologia profesională, precum și la împrejurări rezultate din cuprinsul propunerii motivate întocmite de președintele instanței sau al avizului motivat primit din partea colegiului de conducere și pot consulta ultimul raport de evaluare a activității profesionale a candidatului.(5) La interviu poate participa și un psiholog, care, prin intermediul președintelui de ședință, poate adresa întrebări candidatului.(6) În situația reînvestirii în funcția de conducere, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii poate avea în vedere rezultatele evaluărilor anterioare ale activității candidatului întocmite de conducerea instanței, precum și rezultatele controalelor tematice efectuate de Inspecția Judiciară cu privire la îndeplinirea atribuțiilor manageriale de către candidat.---------Art. 19 a fost modificat de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 355 din 26 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 3 iunie 2011. + Articolul 19^1(1) Numirea judecătorilor în funcțiile prevăzute la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, se face de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție care au funcționat la această instanță cel puțin 2 ani.(2) În vederea formulării propunerii, candidații depun la Consiliul Superior al Magistraturii, împreună cu candidatura, declarațiile prevăzute la art. 48 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, un proiect privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere pentru care candidează, un curriculum vitae și orice alte înscrisuri considerate relevante.(3) Direcția resurse umane și organizare întocmește, în termen de cel mult 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la art. 53 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, un referat în care consemnează:a) evoluția carierei profesionale a candidatului, cu evidențierea calificativului la ultima evaluare și a mențiunii privind sancțiunile disciplinare aplicate în ultimii 3 ani;b) îndeplinirea condițiilor de vechime stabilite de lege pentru funcția în care urmează a se dispune numirea;c) depunerea declarațiilor prevăzute la art. 48 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a rezultatului verificării efectuate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dacă acesta s-a primit în termenul prevăzut de lege.---------Alin. (3) al art. 19^1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 610 din 10 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 12 iulie 2012.(4) Candidații vor susține în fața Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii un interviu, care constă în:a) susținerea planului managerial sub următoarele aspecte:– prezentarea sintetică a instanței sau a secției pentru a cărei conducere candidează;– identificarea unor eventuale disfuncții și vulnerabilități, precum și a soluțiilor propuse pentru prevenirea și înlăturarea acestora;– propuneri pentru îmbunătățirea activității manageriale a instanței sau a secției pentru a cărei conducere candidează;– compatibilitatea planului managerial întocmit de candidat cu cel al președintelui instanței, dacă este cazul;b) verificarea aptitudinilor manageriale și de comunicare, vizând în esență capacitatea de organizare, rapiditatea în luarea deciziilor, rezistența la stres, autoperfecționarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie și planificare pe termen scurt, mediu și lung, inițiativă, capacitatea de adaptare rapidă, capacitatea de relaționare și comunicare;c) verificarea cunoștințelor specifice funcției pentru care s-a depus candidatura. (la 08-05-2018, Alineatul (4) din Articolul 19^1 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 432 din 19 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 08 mai 2018 ) (5) Membrii Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii pot adresa candidatului întrebări referitoare la conduita și deontologia profesională și pot consulta ultimul raport de evaluare a activității profesionale a candidatului.(6) Dispozițiile art. 19 alin. (5) și (6) se aplică în mod corespunzător.---------Art. 19^1 a fost introdus de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 355 din 26 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 3 iunie 2011. + Articolul 20(1) Numirea procurorilor, în temeiul art. 49 alin. (9) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în alte funcții de conducere decât cele care se ocupă prin concurs sau examen, la parchetele de pe lângă judecătorii, tribunale și curți de apel, se face la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu recomandarea conducătorului parchetului unde urmează să fie numit procurorul.(2) Fiecare candidatură este însoțită de curriculum vitae, declarațiile prevăzute de art. 49 alin. (11), raportat la art. 48 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, un proiect privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere, 10 lucrări întocmite de candidat în compartimentele în care și-a desfășurat activitatea și de orice alte înscrisuri considerate relevante.(3) Pe baza candidaturilor depuse, conducătorul parchetului consultă procurorii secției pentru care s-a depus candidatura, cu respectarea confidențialității opțiunilor, și consemnează rezultatul într-un referat, semnat și datat.(4) După consultarea procurorilor, conducătorul parchetului solicită avizul consultativ al colegiului de conducere al acestui parchet.(5) Avizul colegiului de conducere trebuie să fie motivat, pe baza elementelor privind competența profesională a candidatului și a percepției pe care colegii o au asupra acestuia.(6) În cazul în care pentru aceeași funcție au fost depuse mai multe candidaturi, conducătorul parchetului, pe baza aprecierilor proprii, a rezultatelor consultării procurorilor secției și a avizului motivat al colegiului de conducere, selectează una dintre candidaturi, pe care o înaintează procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.(7) Motivarea recomandării candidaturii procurorului selectat trebuie să cuprindă o analiză a candidaturilor depuse, temeiurile care au justificat selecția și motivele respingerii celorlalte candidaturi.(8) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după însușirea recomandării primite, formulează propunere motivată de numire în funcție, pe care o transmite Consiliului Superior al Magistraturii, însoțită de candidatura depusă de procurorul selectat, precum și de înscrisurile prevăzute la alin. (2), de avizul motivat al colegiului de conducere, de referatul privind consultarea procurorilor secției și de recomandarea prevăzută la alin. (1).(9) Prevederile art. 19 alin. (2)-(6) se aplică în mod corespunzător.---------Art. 20 a fost modificat de pct. 10 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 355 din 26 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 3 iunie 2011. + Articolul 21(1) Numirea procurorilor, în temeiul art. 55 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în alte funcții de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al Direcției Naționale Anticorupție se face la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, după caz, cu recomandarea conducătorului direcției ori, după caz, al secției din cadrul acestui parchet sau al acestei direcții.(2) Fiecare candidatură este însoțită de curriculum vitae, declarațiile prevăzute de art. 49 alin. (11), raportat la art. 48 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, un proiect privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere, 10 lucrări întocmite de candidat în compartimentele în care și-a desfășurat activitatea și de orice alte înscrisuri considerate relevante.(3) Pe baza candidaturilor depuse, conducătorul direcției sau, după caz, al secției din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori al Direcției Naționale Anticorupție consultă procurorii serviciului sau biroului pentru care s-a depus candidatura, cu respectarea confidențialității opțiunilor, și consemnează rezultatul într-un referat, semnat și datat.(4) După consultarea procurorilor serviciului sau biroului, conducătorul direcției ori, după caz, al secției propune procurorului general sau, după caz, procurorului-șef solicitarea avizului consultativ al colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori al Direcției Naționale Anticorupție.(5) Avizul colegiului de conducere trebuie să fie motivat, pe baza elementelor privind competența profesională a candidatului și a percepției pe care colegii o au asupra acestuia.(6) În cazul în care pentru aceeași funcție au fost depuse mai multe candidaturi, conducătorul direcției sau, după caz, al secției, pe baza aprecierilor proprii, a rezultatelor consultării procurorilor și a avizului motivat al colegiului de conducere, selectează una dintre candidaturi, pe care o înaintează procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori, după caz, procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție.(7) Motivarea recomandării candidaturii procurorului selectat trebuie să cuprindă o analiză a candidaturilor depuse, temeiurile care au justificat selecția și motivele respingerii celorlalte candidaturi.(8) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, după însușirea recomandării primite, formulează propunere motivată de numire în funcție, pe care o transmite Consiliului Superior al Magistraturii, însoțită de candidatura depusă de procurorul selectat, precum și de înscrisurile prevăzute la alin. (2), de avizul colegiului de conducere, de referatul privind consultarea procurorilor serviciului sau biroului, după caz, și de recomandarea prevăzută la alin. (1).(9) Procurorul propus pentru numirea în funcția de conducere vacantă va susține în fața Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii un interviu, în condițiile art. 19^1 alin. (4), care se aplică în mod corespunzător. (la 08-05-2018, Alineatul (9) din Articolul 21 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 432 din 19 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 08 mai 2018 ) (10) Membrii Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii pot adresa candidatului întrebări referitoare la conduita și deontologia profesională, precum și la împrejurări rezultate din cuprinsul propunerii motivate întocmite de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, al recomandării conducătorului direcției ori, după caz, al secției din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv al Direcției Naționale Anticorupție sau al avizului motivat primit din partea colegiului de conducere și pot consulta ultimul raport de evaluare a activității profesionale a candidatului. (la 08-05-2018, Articolul 21 din Capitolul V a fost completat de Punctul 7, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 432 din 19 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 08 mai 2018 ) (11) Prevederile art. 19 alin. (2), (5) și (6) se aplică în mod corespunzător. (la 08-05-2018, Articolul 21 din Capitolul V a fost completat de Punctul 7, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 432 din 19 aprilie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 08 mai 2018 ) ---------Art. 21 a fost modificat de pct. 11 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 355 din 26 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 3 iunie 2011. + Articolul 21^1(1) Numirea procurorilor în condițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se face de Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror.(2) În vederea emiterii avizului, împreună cu propunerea ministrului justiției se depun la Consiliul Superior al Magistraturii declarațiile prevăzute de art. 55 alin. (3), raportat la art. 48 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, un proiect privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere pentru care se emite avizul, un curriculum vitae al candidatului, 10 lucrări întocmite de candidat în compartimentele în care și-a desfășurat activitatea și orice alte înscrisuri considerate relevante.(3) Direcția resurse umane și organizare întocmește, în termen de cel mult 30 de zile de la depunerea propunerii ministrului justiției, un referat în care consemnează:a) evoluția carierei profesionale a candidatului, cu evidențierea calificativului la ultima evaluare și a mențiunii privind sancțiunile disciplinare aplicate în ultimii 3 ani;b) îndeplinirea condițiilor de vechime stabilite de lege pentru funcția în care urmează a se dispune numirea;c) depunerea declarațiilor prevăzute de art. 55 alin. (3), raportat la art. 48 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a rezultatului verificării efectuate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dacă acesta s-a primit în termenul prevăzut de lege.---------Alin. (3) al art. 21^1 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 610 din 10 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 12 iulie 2012.(4) Dispozițiile art. 19^1 alin. (4)-(6) se aplică în mod corespunzător.(5) Propunerea ministrului justiției nu poate fi înaintată înainte de emiterea avizului de către Consiliul Superior al Magistraturii.---------Alin. (5) al art. 21^1 a fost introdus de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 610 din 10 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 12 iulie 2012.---------Art. 21^1 a fost introdus de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 355 din 26 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 3 iunie 2011. + Capitolul VI Numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător + Articolul 22(1) Cererile de numire din funcția de judecător în funcția de procuror și din funcția de procuror în funcția de judecător se soluționează de două ori pe an, în baza criteriilor prevăzute la art. 23 alin. (1^1). Plenul Consiliului Superior al Magistraturii stabilește, prin hotărâre, lunile în care se organizează sesiunile de numire a judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător.-----------Alin. (1) al art. 22 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 828 din 3 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 528 din 16 iulie 2014.(2) Cererea de numire a judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător se formulează în scris și se depune la Consiliul Superior al Magistraturii cel mai târziu în termen de 5 zile de la data publicării pe pagina de internet a Consiliului a listei prevăzute la art. 2 alin. (1), din luna stabilită potrivit alin. (1).-----------Alin. (2) al art. 22 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 828 din 3 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 528 din 16 iulie 2014.(3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (2) Direcția resurse umane și organizare solicită punctul de vedere al președintelui instanței sau al conducătorului parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul care solicită numirea în funcția de judecător, respectiv de procuror. Punctul de vedere trebuie să fie comunicat în termen de cel mult 5 zile de la data solicitării.(4) Direcția resurse umane și organizare întocmește, în termen util, un referat care va cuprinde: datele relevante privind cariera judecătorului sau a procurorului, situația posturilor ocupate, a posturilor vacante, a celor care urmează a se vacanta și a posturilor temporar vacante la instanța sau la parchetul la care funcționează judecătorul sau procurorul în cauză și la instanța ori parchetul la care se solicită numirea, date privind procedurile aflate în curs de derulare pentru numirea sau promovarea în funcțiile de judecător ori de procuror, numărul cererilor de transfer formulate pentru instanța sau parchetul la care se propune ocuparea funcției în condițiile prezentului articol, precum și volumul de activitate și încărcătura pe judecător ori procuror la instanța sau parchetul implicat în procedura de ocupare a funcției în condițiile prezentului articol. De asemenea, în cuprinsul referatului vor fi inserate precizări vizând dificultățile de ocupare a posturilor vacante la instanța sau parchetul la care se solicită numirea și durata vacanțelor posturilor la instanța ori parchetul în cauză.(5) La soluționarea cererilor de numire din funcția de judecător în funcția de procuror și din funcția de procuror în funcția de judecător sunt avute în vedere posturile din lista prevăzută la alin. (2), în măsura în care acestea mai sunt vacante.-----------Alin. (5) al art. 22 a fost introdus de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 828 din 3 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 528 din 16 iulie 2014.-----------Art. 22 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 129 din 30 ianuarie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 90 din 5 februarie 2014. + Articolul 23(1) Judecătorul sau procurorul care solicită numirea în una dintre funcțiile prevăzute la art. 22 va fi invitat pentru a susține un interviu în fața secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.(1^1) La soluționarea cererilor prevăzute la art. 22 alin. (1) pot fi avute în vedere următoarele criterii:– volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care provine solicitantul și la care se solicită numirea, numărul posturilor vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;– vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;– vechimea la instanța sau parchetul de la care provine solicitantul;– vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită numirea.---------Alin. (1^1) al art. 23 a fost introdus de pct. 13 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 355 din 26 mai 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 3 iunie 2011.(2) Secția corespunzătoare a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii adoptă o hotărâre și sesizează Plenul Consiliului.(3) În cazul admiterii cererii, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii propune Președintelui României eliberarea din funcția de judecător și numirea ca procuror sau, după caz, eliberarea din funcția de procuror și numirea ca judecător.(4) Dispozițiile art. 1 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.------
EMITENT |