ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 62 din 29 iunie 2011 privind stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea contribuției financiare elvețiene nerambursabile acordate României prin intermediul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, precum și a contribuției naționale aferente acestei asistențe
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 30 iunie 2011



    Având în vedere:– Hotărârea Guvernului nr. 1.065/2010 pentru aprobarea Acordului-cadru dintre Guvernul României și Consiliul Federal Elvețian privind implementarea Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, semnat la Berna la 7 septembrie 2010;– alocarea pentru România a sumei de 181 de milioane CHF, reprezentând contribuția financiară nerambursabilă elvețiană pentru o perioadă de angajament de 5 ani și o perioadă de plată de până la 10 ani, începând cu data aprobării contribuției de către Parlamentul elvețian, respectiv 7 decembrie 2009;– necesitatea reglementării cadrului financiar pentru demararea implementării Programului de cooperare elvețiano-român care să permită beneficiarilor de proiecte să își asigure contribuția proprie și cofinanțarea aferentă;– faptul că neadoptarea unor măsuri în regim de urgență ar conduce la blocarea/întârzierea implementării proiectelor și, implicit, la pierderea unor sume considerabile din fondurile alocate României prin acest program;– obiectivul contribuției financiare nerambursabile elvețiene de a contribui la reducerea disparităților economice și sociale, atât în cadrul Uniunii Europene, cât și între diferitele regiuni de dezvoltare ale statelor beneficiare;– impactul pozitiv, atât la nivel macroeconomic și la nivel social, cât și asupra mediului de afaceri din România, care se poate obține printr-o accesare eficientă a fondurilor din cadrul acestei contribuții financiare nerambursabile;– importanța absorbției fondurilor externe nerambursabile, care reprezintă o prioritate absolută pentru România și consecințele negative asupra instituțiilor beneficiare, precum și asupra reformelor planificate în cazul neutilizării fondurilor acordate de partea elvețiană,– impactul negativ economic, social și asupra mediului de afaceri generat de neadoptarea în regim de urgență a prevederilor cuprinse în prezenta Ordonanță de urgență, concretizat în nerealizarea unor obiective de investiții în domenii care susțin dezvoltarea energiei durabile (cum ar fi reabilitarea termică, iluminatul public, transportul public) cu beneficii pentru dezvoltarea comunităților locale, în creșterea disparităților sociale în mediul rural și în lipsa accesului la instrumentele de finanțare prevăzute în acest Program pentru IMM-uri,și întrucât toate aceste aspecte vizează interesul public și constituie situații urgente și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul financiar general pentru utilizarea contribuției financiare elvețiene nerambursabile acordate României prin intermediul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, precum și a contribuției naționale aferente acestei asistențe în vederea asigurării unui management financiar eficient al fondurilor aferente acestuia.(2) Regulile și procedurile stabilite în prezenta ordonanță de urgență sunt aplicabile atât cheltuielilor realizate din contribuția financiară elvețiană nerambursabilă, cât și celor realizate din contribuția națională românească, inclusiv celor reprezentând cofinanțarea asigurată de beneficiari.  +  Articolul 2(1) Termenii: «Programul de cooperare elvețiano-român», denumit în continuare Program, «proiect», «fond tematic», «măsură-suport», «acord privind proiectul», «acord de implementare», «organism intermediar», «organism intermediar elvețian», «activitate», «Unitatea Națională de Coordonare», «autoritatea de audit», «SECO», «SDC», «facilitatea de pregătire a proiectului» și «fondul de asistență tehnică» au înțelesurile din Acordul-cadru dintre Guvernul României și Consiliul Federal Elvețian privind implementarea Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, semnat la Berna la 7 septembrie 2010, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.065/2010, denumit în continuare Acord-cadru. (la 30-03-2018, Alineatul (1) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018 ) (2) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) beneficiar - persoana juridică de drept public sau de drept privat, înregistrată fiscal în România, care semnează acordul de implementare/acordul privind activitatea în calitate de beneficiar al finanțării externe nerambursabile și își asumă pe deplin responsabilitatea legală privind gestionarea financiară a asistenței externe nerambursabile primite în cadrul Programului, precum și pentru implementarea unui proiect ori persoana juridică de drept public sau de drept privat beneficiară a asistenței specifice furnizate în cadrul facilității de pregătire a proiectului ori persoana juridică de drept public beneficiară a asistenței specifice furnizate în cadrul fondului pentru asistență tehnică; (la 30-03-2018, Litera a) din Alineatul (2) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018 ) b) măsură- asistența specifică furnizată în cadrul facilității de pregătire a proiectului și fondului pentru asistență tehnică;c) Fondul pentru acțiuni în domeniul managementului energiei durabile «SEAF» - fond aferent Programului, structurat pe două componente: Abordarea «Premiul European pentru Energie» - EEA - și Acțiuni în domeniul energiei durabile în comunitățile din regiuni sărace/subdezvoltate - Programul orașe sărace;d) cheltuieli eligibile - cheltuielile efectuate de către beneficiari care pot fi finanțate atât din fondurile externe nerambursabile aferente Programului, cât și din cofinanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor aplicabile în cadrul Programului;e) cofinanțare - orice contribuție a beneficiarului la finanțarea cheltuielilor eligibile aferentă proiectului/măsurii/ proiectelor și activităților SEAF/proiectelor din cadrul fondurilor tematice; (la 30-03-2018, Litera e) din Alineatul (2) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018 ) f) contribuție proprie - totalul fondurilor cheltuite de beneficiari pentru implementarea proiectelor/măsurilor proprii/proiectelor și activităților SEAF/proiectelor din cadrul fondurilor tematice finanțate în cadrul Programului, reprezentând sumele aferente cofinanțării, precum și sumele aferente altor cheltuieli decât cele eligibile; (la 30-03-2018, Litera f) din Alineatul (2) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018 ) g) valoarea totală a proiectului/măsurii/proiectelor și activităților SEAF/proiectelor din cadrul fondurilor tematice - totalul fondurilor aferente cheltuielilor necesare implementării proiectului/măsurii/proiectelor și activităților SEAF/proiectelor din cadrul fondurilor tematice, la nivelul beneficiarului, format din contravaloarea contribuției din fondurile externe nerambursabile aferente Programului și contribuția proprie; (la 30-03-2018, Litera g) din Alineatul (2) , Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018 ) h) beneficiar SEAF - unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială care încheie contract de finanțare pentru implementarea de proiecte și activități aprobate pentru finanțare externă nerambursabilă în cadrul SEAF;i) contract de finanțare în cadrul SEAF - documentul încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene care asigură managementul SEAF și beneficiarul SEAF, prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților semnatare cu privire la implementarea proiectelor și activităților finanțate din SEAF;j) proiecte și activități SEAF - toate proiectele pentru energie sustenabilă, acțiunile și activitățile finanțate din SEAF;k) Fond elvețian de contrapartidă - FEC - fondul implementat conform Hotărârii Guvernului nr. 532/1996 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Confederației Elvețiene privind acordarea asistenței financiare, semnat la București la 26 noiembrie 1992, precum și a schimbului de scrisori pentru prelungirea valabilității acordului pentru perioada 1995-1996, cu modificările ulterioare;l) sold FEC - sume neutilizate din FEC, precum și dobânda aferentă, rămase la dispoziția Guvernului României, care pot fi acordate beneficiarilor din componenta «Acțiuni în domeniul energiei durabile în comunitățile din regiuni sărace/subdezvoltate - Programul orașe sărace», pentru acoperirea parțială a cofinanțării asigurate de aceștia conform Memorandumului privind aprobarea utilizării soldului Fondului elvețian de contrapartidă;m) managementul SEAF - echipa constituită în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, responsabilă cu managementul SEAF și care acționează ca un organism intermediar pentru SEAF;n) autoritate de plată - unitatea stabilită în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, care asigură, pentru partea română, controlul financiar corespunzător al Programului de cooperare elvețiano-român;o) avansul SEAF - suma transferată de către SECO autorității de plată pentru acordarea avansului inițial, plăților ulterioare și a plății finale pentru SEAF;p) avansul acordat beneficiarului - sumă transferată în tranșe de către autoritatea de plată din avansul SEAF și din soldul FEC către beneficiarii componentei «Acțiuni în domeniul energiei durabile în comunitățile din regiuni sărace/subdezvoltate - Programul orașe sărace», în vederea asigurării prefinanțării cheltuielilor eligibile aferente proiectelor, conform prevederilor contractelor de finanțare.q) acord privind activitatea - acordul încheiat de către organismul intermediar elvețian cu beneficiarul. (la 30-03-2018, Alineatul (2) din Articolul 2 , Capitolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018 ) (3) Termenii «neregulă» și «creanțe bugetare rezultate din nereguli» au înțelesurile prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare. (la 13-08-2017, Articolul 2 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 )  +  Capitolul II Managementul financiar al fondurilor externe nerambursabile acordate în cadrul Programului  +  Articolul 3(1) Fondurile aferente Programului se alocă și se utilizează potrivit prevederilor Acordului-cadru, regulilor și procedurilor dezvoltate pe baza acestui acord, precum și în baza Acordului de proiect privind SEAF.(2) În cadrul Programului sunt cuprinse următoarele tipuri de asistență financiară nerambursabilă:a) asistență în cadrul abordării bazate pe proiecte;b) asistență în cadrul abordării aferente fondurilor tematice;c) asistență prin facilitatea de pregătire a proiectului;d) asistență prin fondul pentru asistență tehnică;e) asistență prin SEAF. (la 13-08-2017, Articolul 3 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 )  +  Articolul 4(1) Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de autoritate de plată, coordonează managementul financiar al fondurilor externe nerambursabile acordate prin Program pentru tipurile de asistență financiară nerambursabilă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) și c)-e) prin conturi deschise la Banca Națională a României, Trezoreria Statului și banca comercială, după caz. (la 13-08-2017, Alineatul (1) din Articolul 4 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 ) (2) Conturile deschise în vederea gestionării fondurilor externe nerambursabile acordate prin Program, potrivit prevederilor alin. (1), se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.(3) Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să efectueze pe parcursul întregului an redistribuiri de credite bugetare și credite de angajament între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și ai bugetelor fondurilor speciale, în funcție de stadiul implementării proiectelor/măsurilor finanțate în cadrul Programului la nivelul fiecărui ordonator de credite, precum și în funcție de modificările determinate de realocările de fonduri externe nerambursabile aferente Programului, efectuate în conformitate cu regulile și procedurile Programului. (la 13-08-2017, Alineatul (3) din Articolul 4 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 ) (4) Pentru derularea operațiunilor financiare aferente proiectelor/măsurilor/proiectelor și activităților SEAF finanțate în cadrul Programului, instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, în calitate de beneficiari de proiecte/măsuri/proiecte și activități SEAF, au obligația să deschidă conturi în sistemul Trezoreriei Statului, potrivit prevederilor legale în vigoare. Celelalte categorii de beneficiari pot opta pentru deschiderea acestor conturi în sistemul Trezoreriei Statului sau în bănci comerciale. (la 13-08-2017, Alineatul (4) din Articolul 4 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 ) (5) Fondurile aferente SEAF se primesc de către autoritatea de plată de la SECO, după cum urmează:a) avansul inițial SEAF, în urma solicitării autorității de plată;b) plățile ulterioare SEAF, în urma cererii de avans, însoțită de documentele justificative aferente, trimise de autoritatea de plată după certificarea cheltuielilor eligibile și conform estimărilor comunicate de Managementul SEAF;c) plata finală SEAF, în urma transmiterii cererii de plată finale, însoțită de documentele justificative aferente, după certificarea cheltuielilor eligibile și îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale de către partea română. (la 13-08-2017, Articolul 4 din Capitolul II a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 ) (6) Dobânda aferentă fondurilor SEAF primite se va comunica anual către SECO de către autoritatea de plată și va fi creditată din cererile ulterioare. (la 13-08-2017, Articolul 4 din Capitolul II a fost completat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 )  +  Capitolul IIIFonduri aferente Programului în cadrul abordării  bazate pe proiecte, asistenței prin facilitatea de pregătire a proiectului, prin fondul pentru asistență tehnică  și în cadrul SEAF (la 13-08-2017, Titlul Capitolului III a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 )  +  Articolul 5Proiectele, măsurile și proiectele și activitățile SEAF din prezentul capitol vizează tipurile de asistență financiară nerambursabilă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) și c)-e). (la 13-08-2017, Articolul 5 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 )  +  Articolul 6(1) Sumele necesare finanțării valorii totale a proiectelor/măsurilor/proiectelor și activităților SEAF, finanțate în cadrul tipurilor de asistență financiară nerambursabilă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) și c)-e), sunt cuprinse, după caz, în:a) bugetele beneficiarilor de proiecte/măsuri care sunt finanțați integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, cu respectarea prevederilor art. 8;b) bugetele beneficiarilor de proiecte/măsuri care sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii și/sau finanțate parțial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat ori bugetele fondurilor speciale;c) bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale beneficiare de proiecte/măsuri, atât pentru proiectele/măsurile proprii, cât și pentru proiectele/măsurile ai căror beneficiari sunt entități finanțate integral din bugetele acestora;d) bugetele beneficiarilor de proiecte/măsuri care sunt entități publice locale finanțate integral din venituri proprii și/sau finanțate parțial de la bugetele locale;e) bugetele beneficiarilor de proiecte/măsuri, alții decât cei prevăzuți la lit. a)-d) și f);f) bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale care au calitatea de beneficiari SEAF. (la 13-08-2017, Alineatul (1) din Articolul 6 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 ) (1^1) Prin excepție de la alin. (1), sumele necesare finanțării valorii totale a proiectelor/măsurilor Societății Comerciale Metrorex - S.A., în calitate de beneficiar de proiecte/măsuri, sunt cuprinse în bugetul Ministerului Transporturilor.----------Alin. (1^1) al art. 6 a fost introdus de pct. 1 al art. 9 din ORDONANȚA nr. 29 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 550 din 30 august 2013.(1^2) Sumele prevăzute la alin. (1^1) se acordă de către Ministerul Transporturilor cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului.----------Alin. (1^2) al art. 6 a fost introdus de pct. 1 al art. 9 din ORDONANȚA nr. 29 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 550 din 30 august 2013.(2) Pe parcursul execuției bugetare, pentru asigurarea resurselor de finanțare a proiectelor/măsurilor/proiectelor și activităților SEAF prevăzute la alin. (1) lit. c) și lit. f), beneficiarii de proiecte/măsuri/proiecte și activități SEAF pot contracta, în condițiile legii, finanțări rambursabile sau pot utiliza excedentul anual al bugetului local prin derogare de la prevederile art. 58 alin. (1) și ale art. 61 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare. (la 13-08-2017, Alineatul (2) din Articolul 6 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 ) (3) În bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de autoritate de plată, sunt cuprinse:a) sumele necesare finanțării cheltuielilor aferente transferurilor de fonduri din conturile autorității de plată în conturile beneficiarilor de proiect/măsură/proiecte și activități SEAF;b) sumele necesare plății din conturile autorității de plată a creanțelor bugetare ale bugetului Programului, ca urmare a unor nereguli sau corecții financiare, inclusiv a majorărilor de întârziere ca urmare a imposibilității recuperării ori, după caz, a nerecuperării la timp de la beneficiarii de proiecte/măsuri/ proiecte și activități SEAF, în cazul tipurilor de asistență financiară nerambursabilă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) și c)-e);c) sumele necesare pentru finanțarea diferențelor nefavorabile de curs valutar aferente operațiunilor efectuate de autoritatea de plată. Pentru acoperirea diferențelor nefavorabile de curs valutar, autoritatea de plată poate folosi sumele rezultate ca diferențe favorabile de curs ca urmare a conversiei în lei a sumelor rambursate în franci elvețieni de către SECO/SDC;d) sumele necesare pentru finanțarea cheltuielilor declarate eligibile de autoritatea de plată și care nu sunt considerate eligibile de SECO, altele decât cele prevăzute la lit. b). (la 13-08-2017, Alineatul (3) din Articolul 6 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 ) (4) Abrogat. (la 13-08-2017, Alineatul (4) din Articolul 6 , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 8, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 )  +  Articolul 6^1(1) Soldul FEC se face venit la bugetul de stat, într-un cont distinct de venituri bugetare deschis pe numele ordonatorului principal de credite al autorității de plată, și se utilizează de acesta numai pentru cofinanțarea proiectelor implementate în cadrul componentei «Acțiuni în domeniul energiei durabile în comunitățile din regiuni sărace/subdezvoltate - Programul orașe sărace», prin transfer către beneficiarii SEAF, conform contractelor de finanțare.(2) În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea soldului FEC, ordonatorul principal de credite al autorității de plată solicită Ministerului Finanțelor Publice introducerea modificărilor în volumul și structura veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat, precum și în volumul și structura bugetului acestuia cu suma prevăzută la alin. (1).(3) Ministerul Finanțelor Publice, la propunerea ordonatorului principal de credite al autorității de plată, pe baza documentelor prezentate de acesta, introduce modificările corespunzătoare în volumul și structura veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat, precum și în volumul și structura bugetului acestuia.(4) Sumele introduse în volumul și structura veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat, potrivit prevederilor alin. (3), vor fi prevăzute distinct atât la partea de venituri, cât și la partea de cheltuieli corespunzătoare.(5) Până la data de 22 decembrie a anului bugetar, ordonatorul principal de credite al autorității de plată virează întrun cont de disponibil deschis pe seama acestuia sumele determinate ca diferență între veniturile bugetare încasate în contul de venituri bugetare prevăzut la alin. (1) și totalul plăților care au fost dispuse de la subdiviziunea de cheltuieli bugetare.(6) Până la data de 22 decembrie a anului bugetar, ordonatorul principal de credite al autorității de plată va efectua retragerea creditelor bugetare deschise și neutilizate. Până la aceeași dată, acesta va solicita Ministerului Finanțelor Publice introducerea modificărilor corespunzătoare în volumul și structura veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat, precum și în volumul și structura bugetului acestuia, constând în diminuarea bugetului respectiv cu sumele transferate în contul de disponibil potrivit prevederilor alin. (5).(7) Sumele virate în contul prevăzut la alin. (5) se transferă, în primele 5 zile lucrătoare ale anului următor, de către ordonatorul principal de credite al autorității de plată în contul de venituri ale bugetului de stat, urmând procedura prevăzută la alin. (1)-(6), și se utilizează în anul următor cu aceeași destinație. (la 13-08-2017, Capitolul III a fost completat de Punctul 9, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 )  +  Articolul 7(1) După certificarea cheltuielilor eligibile de către autoritatea de plată, conform prevederilor legale aplicabile Programului, și primirea de la SECO/SDC a fondurilor externe nerambursabile, sumele aferente cuvenite a fi rambursate beneficiarilor de proiecte/măsuri/proiecte și activități SEAF prevăzuți la art. 6 alin. (1) lit. a)-d) și f) și alin. (1^1) conform acordurilor de proiect, contractelor de finanțare din cadrul SEAF, acordurilor de implementare, respectiv prevederilor contractuale stabilite în baza Acordului privind facilitatea de pregătire a proiectului și prevederilor Acordului privind fondul de asistență tehnică se virează de către autoritatea de plată în conturile de venituri ale bugetelor din care au fost finanțate proiectele/ măsurile/proiectele și activitățile SEAF respective.(2) După certificarea cheltuielilor eligibile de către autoritatea de plată, potrivit prevederilor legale aplicabile Programului, și primirea de la SECO/SDC a fondurilor externe nerambursabile, sumele aferente cuvenite a fi rambursate beneficiarilor de proiecte/măsuri prevăzuți la art. 6 alin. (1) lit. e) conform acordurilor privind proiectul și acordurilor de implementare se virează de către autoritatea de plată în conturile de disponibilități ale acestora.(3) Pentru componenta «Acțiuni în domeniul energiei durabile în comunitățile din regiuni sărace/subdezvoltate - Programul orașe sărace», fondurile se transferă beneficiarilor de către autoritatea de plată, după cum urmează:a) sumele aferente primei tranșe reprezentând avansul acordat beneficiarului, pe baza estimărilor beneficiarilor transmise și aprobate de managementul SEAF;b) sumele aferente următoarelor tranșe reprezentând avansul acordat beneficiarului, după certificarea cheltuielilor eligibile efectuate, pe baza documentelor justificative aferente cheltuielilor eligibile aprobate de managementul SEAF.(4) Beneficiarii SEAF cărora li se acordă avansuri, potrivit alin. (3), au obligația de a restitui voluntar sumele care au rămas neutilizate la sfârșitul implementării proiectelor, în baza notificării autorității de plată. (la 13-08-2017, Articolul 7 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 )  +  Articolul 8(1) Propunerile de credite de angajament și de credite bugetare pentru asigurarea sumelor necesare implementării corespunzătoare a proiectelor/măsurilor pentru beneficiarii de proiecte/măsuri/proiecte și activități SEAF prevăzuți la art. 6 alin. (1) lit. a)-d) și f) se stabilesc de către aceștia pe baza fișelor de fundamentare ale proiectelor/măsurilor/proiectelor și activităților SEAF propuse la finanțare/finanțate în cadrul Programului. (la 13-08-2017, Alineatul (1) din Articolul 8 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 ) (2) În cazul beneficiarilor de proiecte sau măsuri prevăzuți la art. 6 alin. (1) lit. a) și b), fișele de fundamentare prevăzute la alin. (1) trebuie să fie avizate de principiu de către Unitatea Națională de Coordonare, atât pentru propunerile de proiecte/măsuri, cât și pentru proiectele/măsurile aflate în implementare.(3) Avizul de principiu al Unității Naționale de Coordonare se acordă pe baza informațiilor din fișa de fundamentare a proiectului/măsurii propus/propuse la finanțare și se referă la eligibilitatea activităților din cadrul proiectului/măsurii și la respectarea prevederilor acordului privind proiectul și acordului de implementare dacă este cazul, respectiv prevederilor contractuale stabilite în baza Acordului privind facilitatea de pregătire a proiectului și prevederilor Acordului privind fondul pentru asistență tehnică fără a reprezenta un angajament al acesteia de a accepta la finanțare proiectul/măsura respectiv/respectivă.(4) Propunerile de credite de angajament și propunerile de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se includ la titlul referitor la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare.(5) Fondurile cuprinse în bugetele ordonatorilor de credite, potrivit prevederilor alin. (4), sunt exclusiv destinate proiectelor/măsurilor/proiectelor și activităților SEAF finanțate în cadrul Programului și nu pot fi utilizate pentru finanțarea unor cheltuieli de altă natură prin redistribuire cu ocazia rectificărilor bugetare și/sau prin virări de credite ori prin cedarea la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat. (la 13-08-2017, Alineatul (5) din Articolul 8 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 ) (6) Din fondurile prevăzute la alin. (4) se pot efectua cheltuieli curente și de capital pentru derularea corespunzătoare a proiectelor/măsurilor/proiectelor și activităților SEAF finanțate în cadrul Programului. (la 13-08-2017, Alineatul (6) din Articolul 8 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 ) (7) Se autorizează ordonatorii de credite prevăzuți la art. 6 alin. (1) lit. a) să efectueze, pe parcursul exercițiului bugetar, redistribuiri de fonduri între proiectele/măsurile finanțate/propuse la finanțare în cadrul titlului din clasificația bugetară referitor la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum și virări de credite de la alte titluri ori capitole de cheltuieli, astfel încât să se asigure implementarea corespunzătoare a proiectelor/măsurilor finanțate în cadrul Programului, cu modificarea corespunzătoare, în cazul în care este necesar, a valorii totale a proiectului/măsurii, sau să asigure finanțarea unor proiecte/măsuri noi. Aceste modificări vor fi comunicate lunar Ministerului Finanțelor Publice.  +  Articolul 9(1) Sumele reprezentând fonduri externe nerambursabile rămase disponibile la sfârșitul anului în contul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de autoritate de plată, se reportează în anul următor și se utilizează cu aceeași destinație.(2) Sumele reprezentând fonduri externe nerambursabile, precum și cele din soldul FEC, primite ca avans potrivit prevederilor art. 7 alin. (3), rămase neutilizate la sfârșitul anului, se reflectă în excedentul bugetului local al unităților administrativ-teritoriale și se utilizează cu aceeași destinație până la finalizarea proiectului. (la 13-08-2017, Articolul 9 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 )  +  Capitolul IVAngajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor efectuate în cadrul Programului pentru abordarea  bazată pe proiecte, asistența prin facilitatea de pregătire  a proiectului, prin fondul pentru asistență tehnică  și prin SEAF (la 13-08-2017, Titlul Capitolului IV a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 )  +  Articolul 10(1) Proiectele/Măsurile/Proiectele și activitățile SEAF din prezentul capitol vizează tipurile de asistență financiară nerambursabilă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) și c)-e).(2) Proiectele/Măsurile/Proiectele și activitățile SEAF implementate în cadrul Programului sunt considerate acțiuni multianuale.(3) Angajamentele legale, inclusiv contractele de achiziții publice aferente proiectelor/măsurilor/proiectelor și activităților SEAF implementate în cadrul Programului, pot fi anuale sau multianuale. (la 13-08-2017, Articolul 10 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 )  +  Articolul 11(1) Ministerul Finanțelor Publice stabilește creditele de angajament și creditele bugetare necesare implementării Programului, având în vedere acordul-cadru, și acestea se reflectă în anexa la bugetul Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de Unitate Națională de Coordonare, pentru proiectele și măsurile aferente tipurilor de asistență financiară nerambursabilă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a), c) și d). (la 13-08-2017, Alineatul (1) din Articolul 11 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 ) (1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene stabilește creditele de angajament și creditele bugetare necesare implementării Programului pentru proiectele și activitățile SEAF prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. e) și acestea se reflectă în anexa la bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene care asigură managementul SEAF. (la 13-08-2017, Articolul 11 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 16, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 ) (2) Unitatea Națională de Coordonare poate delega angajarea cheltuielilor și o parte din operațiunile specifice fazei de lichidare a acestor cheltuieli organismelor intermediare, în limita competențelor reglementate pe baza acordului/acordurilor de delegare de atribuții încheiat/încheiate între acestea, prin derogarea de la prevederile Legii nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.(3) Unitatea Națională de Coordonare și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene efectuează angajarea cheltuielilor din fonduri externe nerambursabile aferente Programului pentru tipurile de asistență financiară nerambursabilă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) și c)-e) în baza creditelor de angajament stabilite conform prevederilor alin. (1) și (1^1), precum și o parte din operațiunile specifice fazei de lichidare, iar autoritatea de plată efectuează înregistrarea în contabilitate - operațiune specifică fazei de lichidare -, precum și ordonanțarea și plata acestora în baza creditului bugetar, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (1^1). (la 13-08-2017, Alineatul (3) din Articolul 11 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 ) (3^1) Se autorizează Unitatea Națională de Coordonare, precum și Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene să dezangajeze în cadrul proiectelor/măsurilor/proiectelor și activităților SEAF fondurile neutilizate/economiile rezultate din implementarea acestora. Sumele rezultate pot fi angajate pe parcursul întregului exercițiu bugetar pentru proiecte noi sau proiecte aflate în derulare. (la 13-08-2017, Articolul 11 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 17, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 ) (4) Autoritatea de plată are responsabilitatea efectuării reconcilierii contabile cu beneficiarii de proiecte/măsuri privind sumele plătite acestora/restituite de aceștia pentru operațiunile gestionate în cadrul Programului, cel puțin o dată pe an. Modelul de formular de reconciliere va fi prevăzut în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.  +  Capitolul V Păstrarea documentelor, control, audit, nereguli  +  Articolul 12Proiectele/Măsurile/Proiectele și activitățile SEAF din prezentul capitol vizează tipurile de asistență financiară nerambursabilă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) și c)-e). (la 13-08-2017, Articolul 12 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 )  +  Articolul 13(1) Controlul financiar preventiv și auditul intern ale fondurilor derulate în cadrul Programului se exercită la nivelul beneficiarilor de proiecte/măsuri/proiecte și activități SEAF, prevăzuți la art. 6 alin. (1) lit. a)-d) și f), al autorității de plată, în conformitate cu legislația în vigoare.(2) Prin derogare de la prevederile art. 2 lit. k) și ale art. 8 alin. (3) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare, controlul financiar preventiv delegat nu se exercită prin acordarea de viză asupra proiectelor de operațiuni inițiate la nivelul autorității de plată/Direcției generale pregătire ECOFIN și asistență comunitară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice în vederea gestionării financiare a proiectelor/măsurilor, cu excepția proiectelor de operațiuni privind proiectele/măsurile pentru care Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene sau Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de beneficiar de proiecte/măsuri. (la 13-08-2017, Articolul 13 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 )  +  Articolul 14(1) Beneficiarii au obligația asigurării îndosarierii și păstrării în bune condiții a tuturor documentelor aferente proiectelor/măsurilor/proiectelor și activităților SEAF, potrivit legislației în vigoare.(2) Beneficiarii de proiecte/măsuri/proiecte și activități SEAF au obligația de a asigura accesul neîngrădit al autorităților naționale cu atribuții de verificare, control și audit, inclusiv Unității Naționale de Coordonare, organismului intermediar, autorității de plată și autorității de audit, și al SECO/SDC sau autorităților mandatate de partea elvețiană, în limitele competențelor care le revin, în cazul în care acestea efectuează verificări/controale/audit la fața locului și solicită declarații, documente, informații. (la 13-08-2017, Articolul 14 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 )  +  Articolul 15(1) Autoritatea de plată este responsabilă pentru constatarea, stabilirea și recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit din asistența financiară nerambursabilă prevăzută la art. 3 alin. (2) lit. a) și c)-e), precum și din soldul FEC.(2) În scopul realizării activității de constatare, respectiv de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din nereguli, autoritatea de plată aplică prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare.(3) Neregulile identificate în cadrul asistenței financiare nerambursabile prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) și c)-e) se raportează în conformitate cu regulile de implementare a Programului. (la 13-08-2017, Articolul 15 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 21, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 )  +  Capitolul V^1 Fonduri aferente Programului în cadrul abordării aferente fondurilor tematice (la 30-03-2018, Actul a fost completat de Punctul 4, Articolul X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018 )  +  Articolul 15^1Prevederile prezentului capitol vizează proiectele implementate în cadrul tipului de asistență financiară nerambursabilă prevăzut la art. 3 alin. (2) lit. b). (la 30-03-2018, Capitolul V^1 a fost completat de Punctul 4, Articolul X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018 )  +  Articolul 15^2(1) Sumele necesare finanțării valorii totale a proiectelor în cazul în care acestea nu beneficiază de avansuri, în conformitate cu prevederile acordurilor privind activitatea, pentru proiectele finanțate în cadrul tipului de asistență financiară nerambursabilă prevăzut la art. 3 alin. (2) lit. b) sunt cuprinse, după caz, în:a) bugetele beneficiarilor care sunt finanțați integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale;b) bugetele beneficiarilor care sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii și/sau finanțate parțial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat ori bugetele fondurilor speciale;c) bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale beneficiare, atât pentru proiectele proprii, cât și pentru proiectele ai căror beneficiari sunt entități finanțate integral din bugetele acestora;d) bugetele beneficiarilor care sunt entități publice locale finanțate integral din venituri proprii și/sau finanțate parțial de la bugetele locale;e) bugetele beneficiarilor, alții decât cei prevăzuți la lit. a)-d).(2) Prevederile alin. (1) se aplică și sumelor necesare asigurării contribuției proprii, respectiv sumelor necesare continuării proiectelor până la efectuarea rambursărilor de către organismul intermediar elvețian în cazul proiectelor care funcționează pe principiul rambursării parțiale a cheltuielilor către beneficiari. (la 30-03-2018, Capitolul V^1 a fost completat de Punctul 4, Articolul X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018 )  +  Articolul 15^3Beneficiarii menționați la art. 15^2 alin. (1) lit. a)-d), instituții publice, indiferent de tipul de finanțare și de subordonare, pot deschide conturi bancare, în CHF și în lei, la bănci comerciale și conturi în sistemul Trezoreriei Statului, potrivit prevederilor legale în vigoare, pentru derularea operațiunilor financiare aferente proiectelor finanțate în cadrul Programului. (la 30-03-2018, Capitolul V^1 a fost completat de Punctul 4, Articolul X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018 )  +  Articolul 15^4(1) După certificarea cheltuielilor eligibile de către organismele intermediare elvețiene, conform prevederilor legale aplicabile Programului pentru componenta fonduri tematice și ale acordurilor privind activitatea încheiate între beneficiari și organismele intermediare elvețiene, sumele aferente cuvenite a fi rambursate beneficiarilor prevăzuți la art. 15^2, conform acordurilor privind activitatea, se virează de către organismele intermediare elvețiene, în CHF, în conturile bancare deschise de către beneficiari la bănci comerciale.(2) Beneficiarii menționați la art. 15^2 alin. (1) lit. a)-d) au obligația de a converti din CHF în lei sumele rambursate de către organismele intermediare elvețiene și de a efectua transferul acestora în lei, în conturile de venituri ale bugetelor din care a fost asigurată inițial finanțarea proiectelor respective, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea acestora.(3) Conform prevederilor legale aplicabile Programului pentru componenta fonduri tematice și ale acordurilor privind activitatea încheiate între beneficiari și organismele intermediare elvețiene, organismele intermediare elvețiene pot acorda avansuri beneficiarilor.(4) În situația avansurilor, sumele acordate beneficiarilor prevăzuți la art. 15^2 se virează de către organismele intermediare elvețiene în CHF, conform acordurilor privind activitatea, în conturile bancare deschise de către beneficiari la bănci comerciale, sub formă de avans inițial, plăți intermediare, respectiv plată finală.(5) Beneficiarii menționați la art. 15^2 alin. (1) lit. a)-d) efectuează conversia sumelor primite ca avans din CHF în lei și le transferă în conturile deschise în sistemul Trezoreriei Statului, potrivit prevederilor legale în vigoare, pentru derularea operațiunilor financiare aferente proiectelor finanțate în cadrul Programului.(6) Beneficiarii menționați la art. 15^2 alin. (1) lit. a)-d) efectuează plata cheltuielilor atât din sumele primite în avans, cât și din contribuția proprie, conform acordurilor privind activitatea.(7) În situația avansurilor, în cazul în care la plata finală organismele intermediare elvețiene efectuează rambursarea cheltuielilor către beneficiari, beneficiarii menționați la art. 15^2 alin. (1) lit. a)-d) au obligația de a efectua conversia din CHF în lei a sumelor primite și de a le transfera în conturile de venituri ale bugetelor din care a fost asigurată inițial finanțarea proiectelor respective. (la 30-03-2018, Capitolul V^1 a fost completat de Punctul 4, Articolul X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018 )  +  Articolul 15^5(1) Propunerile de credite de angajament și de credite bugetare pentru asigurarea sumelor necesare implementării corespunzătoare a proiectelor pentru beneficiarii prevăzuți la art. 15^2 alin. (1) lit. a)-d) se stabilesc de către aceștia pe baza fișelor de fundamentare ale proiectelor propuse la finanțare/finanțate în cadrul Programului.(2) Propunerile de credite de angajament și propunerile de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se includ la titlul referitor la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare.(3) Fondurile cuprinse în bugetele ordonatorilor de credite, potrivit prevederilor alin. (2), sunt exclusiv destinate proiectelor finanțate în cadrul Programului, în cadrul tipului de asistență financiară nerambursabilă prevăzut la art. 3 alin. (2) lit. b), și nu pot fi utilizate pentru finanțarea unor cheltuieli de altă natură prin redistribuire cu ocazia rectificărilor bugetare și/sau prin virări de credite ori prin cedarea la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat.(4) Din fondurile prevăzute la alin. (2) se pot efectua cheltuieli curente și de capital pentru derularea corespunzătoare a proiectelor finanțate în cadrul Programului, în cadrul tipului de asistență financiară nerambursabilă prevăzut la art. 3 alin. (2) lit. b). (la 30-03-2018, Capitolul V^1 a fost completat de Punctul 4, Articolul X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018 )  +  Articolul 15^6(1) Se autorizează ordonatorii de credite prevăzuți la art. 15^2 alin. (1) lit. a) să efectueze, pe parcursul exercițiului bugetar, redistribuiri de fonduri între proiectele finanțate/propuse la finanțare în cadrul titlului din clasificația bugetară referitor la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum și virări de credite de la alte titluri ori capitole de cheltuieli, astfel încât să se asigure finanțarea corespunzătoare a proiectelor implementate în cadrul Programului, cu modificarea corespunzătoare, în cazul în care este necesar, a valorii totale a proiectului, sau să asigure finanțarea unor proiecte noi. Aceste modificări vor fi comunicate lunar Ministerului Finanțelor Publice.(2) Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (8)-(10) și (16) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează ordonatorii principali de credite ca, pentru asigurarea valorii totale a proiectului sau, după caz, a contribuției proprii pentru derularea unor proiecte noi sau continuarea proiectelor din cadrul Programului, să introducă titlul prevăzut la art. 15^5 alin. (2), asigurând fonduri prin virări de credite bugetare și de angajament cu încadrare în nivelul total al fondurilor aprobate. (la 30-03-2018, Capitolul V^1 a fost completat de Punctul 4, Articolul X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018 )  +  Articolul 15^7(1) Proiectele implementate în cadrul Programului, în cadrul tipului de asistență financiară nerambursabilă prevăzut la art. 3 alin. (2) lit. b), sunt considerate acțiuni multianuale.(2) Angajamentele legale, inclusiv contractele de achiziții publice aferente proiectelor implementate în cadrul Programului, în cadrul tipului de asistență financiară nerambursabilă prevăzut la art. 3 alin. (2) lit. b), pot fi anuale sau multianuale. (la 30-03-2018, Capitolul V^1 a fost completat de Punctul 4, Articolul X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 25 din 29 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 30 martie 2018 )  +  Capitolul VI Dispoziții finale  +  Articolul 16(1) Beneficiarii au obligația de a transmite documentele aferente proiectului/măsurii/proiectelor și activităților SEAF solicitate de către autoritatea de plată la termenele și în formatele standard stabilite potrivit prevederilor acordului privind proiectul și acordului de implementare sau contractelor de finanțare și, respectiv, acordului/acordurilor de delegare, completate cu informații corecte, complete și de calitate corespunzătoare și la termen. (la 13-08-2017, Alineatul (1) din Articolul 16 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 ) (2) Autoritatea de plată transferă fondurile externe nerambursabile primite în cadrul Programului către beneficiarii de proiecte/măsuri/proiecte și activități SEAF numai pentru acele proiecte/măsuri/proiecte și activități SEAF pentru care au fost îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1). (la 13-08-2017, Alineatul (2) din Articolul 16 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din ORDONANȚA nr. 10 din 9 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 10 august 2017 ) (3) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin ordin al ministrului finanțelor publice, se aprobă normele metodologice de aplicare a acesteia.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    Ministrul finanțelor publice,
    Gheorghe Ialomițianu
    București, 29 iunie 2011.Nr. 62.----------