DECIZIA nr. 686 din 2 noiembrie 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) și (4) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale și ale art. 29 alin. (1^1) și art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 272 din 28 martie 2018



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Patricia Marilena Ionea- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) și (4) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale și ale art. 29 alin. (1^1) și art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Remus Atodiresei și alții, prin Sindicatul Salariaților FRE Suceava, în Dosarul nr. 1.586/86/2015 al Curții de Apel Suceava - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.253D/2016.2. La apelul nominal se prezintă autorii excepției, prin avocatul Dan Gabriel Cioană, precum și partea Societatea Energetică „Electrica“ - S.A. din București, prin consilier juridic Ana Maria Nistor. Lipsește partea Societatea „Hidroelectrica“ - S.A. din București, prin administrator judiciar Euro Insol SPRL din București. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 2.391D/2016, 2.530D/2016, 2.672D/2016, 2.797D/2016, 2.927D/2016, 2.969D/2016, 3.054D/2016 și 3.569D/2016, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții de lege, excepție ridicată de Dan Apetrei și alții, precum și de Petru Amanolesei și alții, prin Sindicatul Salariaților FRE Suceava, și de Emil Bulimar și alții, prin Sindicatul Energia Moldova, în dosarele nr. 1.584/86/2015, 1.585/86/2015 și 2.880/86/2015 ale Curții de Apel Suceava - Secția I civilă, de Nicolae Gîrbăcea și alții, precum și de Ovidiu Andronescu și alții, prin Sindicatul Liber Energetica Nucleară 90 în dosarele nr. 3.461/118/2016/a1 și nr. 3.469/118/2015 ale Curții de Apel Constanța - Secția I civilă, de Alin Mîrzan și alții și Constantin-Laurențiu Ciutacu și alții în dosarele nr. 3.718/90/2015 și nr. 1.928/90/2014 ale Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă și de Petrică Alb și alții în Dosarul nr. 452/111/2016 al Tribunalului Bihor - Secția I civilă. 4. La apelul nominal se prezintă autorii excepției, prin avocatul Dan Gabriel Cioană, precum și partea Societatea Energetică „Electrica“ - S.A. din București, prin consilier juridic Ana Maria Nistor. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 2.253D/2016, 2.391D/2016, 2.530D/2016, 2.672D/2016, 2.797D/2016, 2.927D/2016, 2.969D/2016, 3.054D/2016 și 3.569D/2016, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul autorilor excepției, cel al Societății Energetică „Electrica“ - S.A. din București, precum și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.391D/2016, 2.530D/2016, 2.672D/2016, 2.797D/2016, 2.927D/2016, 2.969D/2016, 3.054D/2016 și 3.569D/2016 la Dosarul nr. 2.253D/2016, care este primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepției, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate instituie un sistem care nu permite salariatului să se adreseze direct instanțelor de judecată, ci interpun persoane care s-ar putea să aibă interese diferite de cele ale salariaților, respectiv angajatorul și organizațiile sindicale. De asemenea, menționează că, prin deciziile nr. 12 și nr. 14 din 23 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect, astfel că aceste decizii nu sunt relevante în soluționarea excepției de neconstituționalitate. 7. Reprezentantul Societății Energetică „Electrica“ - S.A. din București arată că textele de lege criticate ca neconstituționale nu fac decât să împuternicească Guvernul să reglementeze criteriile de stabilire a unor condiții deosebite și speciale de muncă. Astfel, în speță, autorii excepției contestă de fapt prevederile hotărârilor Guvernului care reglementează aceste criterii, iar aceste hotărâri pot fi atacate în contencios administrativ. Pentru aceste motive, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. 8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că stabilirea criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite sau speciale este o atribuție exclusivă a legiuitorului și nu afectează dreptul salariaților de a se adresa justiției pentru a reclama neîndeplinirea de către angajator sau alte persoane implicate a obligațiilor ce le revin potrivi legii. De altfel, arată că asupra acestor chestiuni s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin deciziile nr. 12 și nr. 14 din 23 mai 2016.
    CURTEA,    având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:9. Prin Încheierea din 13 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.586/86/2015, Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) și (4) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale și ale art. 29 alin. (1^1) și art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată de Remus Atodiresei și alții, reprezentați de Sindicatul Salariaților FRE Suceava, cu prilejul soluționării apelurilor declarate de Societatea Energetică „Electrica“ - S.A. din București și S.C. „Hidroelectrica“ - S.A. din București, prin administrator judiciar Euro Insol SPRL din București, împotriva Sentinței civile nr. 109 din 26 ianuarie 2016, pronunțate de Tribunalul Suceava - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.586/86/2015, având ca obiect încadrarea autorilor prezentei excepții de neconstituționalitate în condiții speciale și deosebite de muncă. 10. Prin Încheierea din 18 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.584/86/2015, Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) și (4) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006 și ale art. 29 alin. (1^1) și art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Dan Apetrei și alții, reprezentați de Sindicatul Salariaților FRE Suceava, cu prilejul soluționării apelului declarat de aceștia împotriva Sentinței nr. 1.630 din 5 noiembrie 2015, pronunțate de Tribunalul Suceava - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.584/86/2015, având ca obiect încadrarea autorilor prezentei excepții de neconstituționalitate în condiții speciale și deosebite de muncă. 11. Prin Încheierea din 26 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.585/86/2015, Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) și (4) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006 și ale art. 29 alin. (1^1) și art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Petru Amanolesei și alții, reprezentați de Sindicatul Salariaților FRE Suceava, cu prilejul soluționării apelului declarat de E.On Distribuție România - S.A. din Târgu Mureș împotriva Sentinței nr. 283 din 29 februarie 2016, pronunțate de Tribunalul Suceava - Secția civilă în Dosarul nr. 1.585/86/2015, având ca obiect încadrarea autorilor prezentei excepții de neconstituționalitate în condiții speciale de muncă.12. Prin Decizia civilă nr. 29/CM din 4 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 3.461/118/2016/a1, Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) și (4) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006 și ale art. 29 alin. (1^1) și art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Nicolae Gîrbăcea și alții, cu prilejul soluționării recursului formulat împotriva Încheierii din 8 septembrie 2016, pronunțate de Tribunalul Constanța - Secția I civilă în Dosarul nr. 3.461/118/2016, având ca obiect încadrarea în condiții speciale și deosebite de muncă. 13. Prin Încheierea din 20 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 3.718/90/2015, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006 și ale art. 29 alin. (1^1) și art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Alin Mîrzan și alții cu prilejul soluționării unei cauze privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale. 14. Prin Încheierea din 20 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 452/111/2016, Tribunalul Bihor - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 și ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006. Excepția a fost ridicată de Petrică Alb și alții cu prilejul soluționării unei acțiuni având ca obiect încadrarea în condiții speciale de muncă. 15. Prin Încheierea din 16 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.880/86/2015, Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) și (4) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006 și ale art. 29 alin. (1^1) și art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Emil Bulimar și alții, reprezentanți de Sindicatul Energia Moldova, cu prilejul soluționării apelurilor declarate împotriva Încheierii din 5 noiembrie 2015 și a Sentinței civile nr. 783 din 27 iunie 2016, pronunțate de Tribunalul Suceava - Secția civilă în Dosarul nr. 2.880/86/2015, având ca obiect încadrarea în condiții speciale de muncă.16. Prin Încheierea din 1 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 3.469/118/2015, Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (2) și (4) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006 și ale art. 29 alin. (1^1) și art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Ovidiu Andronescu și alții, reprezentați de Sindicatul Liber Energetica Nucleară 90, cu prilejul soluționării apelului formulat de aceștia împotriva Sentinței civile nr. 1.376 din 2 iunie 2016, pronunțate de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 3.469/118/2015, având ca obiect încadrarea în condiții speciale de muncă. 17. Prin Încheierea din 19 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.928/90/2014, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006 și ale art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Constantin-Laurențiu Ciutacu și alții cu prilejul soluționării unei acțiuni referitoare la încadrarea în condiții speciale de muncă.18. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt contrare art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție. În acest sens, arată că metodologia și criteriile de încadrare a unor activități și locuri de muncă în condiții speciale, precum și reevaluarea acestor locuri de muncă au fost reglementate prin hotărâri ale Guvernului, ceea ce le extrage de la controlul de constituționalitate și împiedică salariații să se adreseze direct instanțelor de judecată pentru constatarea anumitor situații cu caracter individual sau specifice unui grup de salariați. Mai arată că aplicarea prin legi a prevederilor art. 21 din Constituție trebuie să garanteze în principal accesul direct la o instanță de judecată și numai în secundar accesul prin intermediar, așa cum sunt angajatorul, sindicatele sau reprezentanții legali ori convenționali. Or, printre titularii dreptului de a se adresa justiției în vederea contestării deciziilor privind încadrarea sau reevaluarea încadrării în condiții speciale de muncă nu se regăsesc tocmai salariații, adică exact acea categorie de subiecți pe care legiuitorul trebuia să o vizeze spre protecție și reparație ca urmare a condițiilor speciale în care aceștia și-au desfășurat munca. 19. Totodată, autorii excepției consideră că Guvernul nu poate fi obiectiv în reglementarea criteriilor și metodologiei de încadrare în condiții speciale, întrucât stabilește, pe de o parte, regulile după care salariații vor obține în viitor pensiile, iar, pe de altă parte, stabilește regulile după care are loc verificarea judecătorească a modalității de constituire a contribuțiilor pentru respectivele pensii. Totodată, arată că angajatorii se află în conflict de interese atunci când, pe de o parte, au calitatea de inițiatori ai demersurilor ce duc la încadrarea în anumite condiții a locurilor de muncă din propria unitate, iar, pe de altă parte, au scopul economic de a-și reduce costurile cu forța de muncă. 20. De asemenea, autorii excepției susțin că, prin reglementarea pe calea unor hotărâri de Guvern a criteriilor și metodologiilor de încadrare a unor locuri de muncă în condiții speciale, se obțin două categorii de salariați: una stabilită prin lege și alta determinată arbitrar prin hotărârea Guvernului. 21. Pentru aceleași motive, autorii excepției arată că dispozițiile de lege criticate sunt contrare și prevederilor cuprinse în paragraful 5 al preambulului la Directiva Consiliului 89/391/CEE privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă, din care reiese că intenția legiuitorului suprastatal a fost ca interesele salariaților să primeze în raport cu cele economice. De asemenea, amintesc că, potrivit art. 11 alin. (6) din aceeași directivă, salariații au dreptul să recurgă la autorități dacă apreciază că angajatorul nu își îndeplinește obligațiile. Or, autorități sunt considerate și instanțele de judecată, acestea fiind ultimele cărora salariatul se poate adresa pentru garantarea respectării drepturilor sale. În sensul celor arătate, autorii excepției invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de acces la justiție.22. Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă consideră că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale referitoare la accesul liber la justiție. 23. Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 132 din 25 februarie 2010 și nr. 1.224 din 20 septembrie 2011, referitor la constituționalitatea instituirii unei proceduri administrative prealabile, fără caracter jurisdicțional. În același sens amintește și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 23 iunie 1986, pronunțată în Cauza Le Compte, Van Leuven și De Meyer împotriva Belgiei, Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunțată în Cauza Albert și Le Compte împotriva Belgiei, sau Hotărârea din 24 mai 2005, pronunțată în Cauza Buzescu împotriva României. Prin urmare, făcând trimitere la Decizia nr. 121 din 9 februarie 2010, instanța de judecată reține că „instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional nu este contrară principiului liberului acces la justiție cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe de judecată.“ De asemenea, arată că neparcurgerea acestei proceduri sau nerespectarea termenelor legale care determină pierderea dreptului de acces la justiție nu este de natură să demonstreze neconstituționalitatea procedurii administrative prealabile, întrucât, așa cum preciza Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.033 din 14 septembrie 2010, „liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări.“24. Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă consideră, de asemenea, că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată și arată că stabilirea prin lege și în legislația secundară a criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale și a procedurii de urmat în acest sens sunt atribuții exclusive ale legiuitorului și nu afectează dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiției pentru a reclama neîndeplinirea de către angajator sau de alte persoane a obligațiilor rezultate din aceste acte normative.25. Tribunalul Bihor - Secția I civilă consideră că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate, întrucât încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale este atributul exclusiv al legiuitorului.26. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.27. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens invocă interpretările pe care Înalta Curte de Casație și Justiție le-a dat dispozițiilor de lege criticate prin deciziile nr. 12 și 14 din 23 mai 2016.28. Avocatul Poporului arată că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale și amintește deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în această materie.29. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,    examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:30. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.31. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 19 alin. (2) și (4) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, și dispozițiile art. 29 alin. (1^1) și art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Dispozițiile de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 19 alin. (2) și (4) din Legea nr. 19/2000: „(2) Criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a Ministerului Sănătății.[...] (4) Locurile de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau, în cazul în care nu se încheie contracte colective de muncă, prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea criteriilor și metodologiei de încadrare prevăzute la alin. (2).“;– Art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000: „Metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și a Ministerului Sănătății și Familiei, în urma consultării CNPAS.“;– Art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006: „(1)Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1. (2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unitățile prevăzute în anexa nr. 2, care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare.“;– Art. 29 alin. (1^1) din Legea nr. 263/2010: „Locurile de muncă pot fi menținute în condiții deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen până la care angajatorii au obligația de a normaliza condițiile de muncă.“;– Art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010: „(2) Periodic, din 5 în 5 ani, locurile de muncă în condiții speciale de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt supuse procedurii de reevaluare a încadrării în condiții speciale, stabilită prin hotărâre a Guvernului. (3) Procedura de reevaluare prevăzută la alin. (2) se stabilește prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.“32. Curtea constată că dispozițiile art. 19 alin. (2) și (4) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 și cele ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006 nu mai sunt în vigoare, aceste acte normative fiind abrogate anterior sesizării sale cu excepția de neconstituționalitate. Cu toate acestea, având în vedere obiectul acțiunilor în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții de lege, Curtea apreciază că sunt aplicabile cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, astfel că analiza de constituționalitate se va referi și la dispozițiile art. 19 alin. (2) și (4) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, precum și la cele ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006.33. Autorii excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile articolelor de lege criticate încalcă dreptul de acces liber la justiție, consacrat de art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție. De asemenea, consideră că sunt înfrânte și prevederile paragrafului 5 al preambulului la Directiva Consiliului 89/391/CEE privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 183/1989, prevederi referitoare la adoptarea de către Consiliu, prin intermediul directivelor, a cerințelor minime pentru a promova îmbunătățirea, în special, a mediului de muncă, în vederea garantării unui nivel mai bun de protecție a sănătății și securității lucrătorilor, precum și prevederile art. 11 alin. (6) din aceeași directivă, în care se arată că „lucrătorii și reprezentanții acestora au dreptul să recurgă, în conformitate cu legislațiile și practicile interne, la autoritatea care răspunde de protecția securității și sănătății la locul de muncă, în cazul în care consideră că măsurile luate și mijloacele puse la dispoziție de angajator nu corespund scopurilor de asigurare a securității și sănătății la locul de muncă.În timpul inspecțiilor, reprezentanților lucrătorilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a prezenta autorităților competente observațiile lor.“34. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că una dintre criticile formulate de autorii acesteia vizează faptul că reglementarea condițiilor și a procedurii de încadrare a unor locuri de muncă în condiții deosebite sau speciale s-a realizat prin hotărâri de Guvern, ceea ce a exclus aceste proceduri de la controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională și nu a asigurat caracterul obiectiv al reglementării. De asemenea, autorii excepției consideră că astfel s-au creat două categorii de salariați: unii ale căror criterii de încadrare în condiții speciale sunt prevăzute de lege și alții pentru care criteriile de încadrare sunt stabilite prin hotărâri de Guvern. O altă critică se referă la faptul că între titularii dreptului de a ataca în fața instanțelor de judecată deciziile privind refuzul de încadrare a unor locuri de muncă în condiții speciale nu se găsesc și salariații în mod individual, ci doar angajatorii, sindicatele și reprezentanții salariaților. 35. Analizând textele de lege prin prisma acestor critici de neconstituționalitate, Curtea reține că Legea nr. 19/2000 a prevăzut reglementări diferite în ceea ce privește stabilirea și acordarea dreptului la pensie, după cum titularul acestui drept și-a desfășurat munca în condiții normale, deosebite sau speciale. Aceste deosebiri de tratament juridic au fost justificate de împrejurările concrete în care s-a desfășurat activitatea profesională și care au afectat într-o proporție diferită capacitatea de muncă, impunând în cazul persoanelor care au lucrat în condiții deosebite sau speciale stabilirea unor reglementări mai favorabile în ceea ce privește pensionarea. 36. În acest sens, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 definește locurile de muncă în condiții deosebite ca fiind acelea care, „în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc.“ Din chiar conținutul acestei definiții se întrevede necesitatea unei evaluări efective, concrete a diverselor locuri de muncă pentru a se aprecia dacă acestea întrunesc condițiile stabilite prin art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, iar pentru aceasta legiuitorul a prevăzut în alin. (2) și (3) ale aceluiași articol de lege că metodologia și criteriile de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, sens în care a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 martie 2001. Art. 18 din acest act normativ a prevăzut posibilitatea angajatorilor care nu au primit aviz pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite de a formula plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Inspecția Muncii, care trebuia să o soluționeze în termen de 30 de zile.37. Ulterior, Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 a fost abrogată prin dispozițiile art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 9 martie 2007. Prin acest din urmă act normativ s-a prevăzut o procedură de reînnoire a avizelor de încadrare a unor locuri de muncă în condiții deosebite, acordate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 261/2001, procedură care a fost prelungită prin acte normative succesive, până la data de 31 decembrie 2015 [art. 1 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, modificat prin articolul unic pct. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.173/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 30 decembrie 2014]. Dispozițiile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, cu modificările și completările ulterioare, au prevăzut posibilitatea angajatorilor care nu au obținut reînnoirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite de a se adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii. 38. La data de 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, care a abrogat Legea nr. 19/2000. Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 a prevăzut că „Sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora“, iar în alin. (1^1) - articol criticat în prezenta excepție de neconstituționalitate și care a fost introdus în Legea nr. 263/2010 prin articolul unic din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 65/2015 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 31 decembrie 2015 și aprobată prin Legea nr. 108/2016 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 65/2015 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind Sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 30 mai 2016 - s-a stabilit că „Locurile de muncă pot fi menținute în condiții deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen până la care angajatorii au obligația de a normaliza condițiile de muncă.“ În acest sens a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 1.014/2015 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 31 decembrie 2015, care, abrogând Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, a prevăzut în art. 1 alin. (1) că, „Începând cu data de 1 ianuarie 2016, avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite acordate, valabile până la data de 31 decembrie 2015 inclusiv, pot fi reînnoite potrivit metodologiei stabilite prin prezenta hotărâre.“ Art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.014/2015 prevede că „Angajatorii care nu au obținut reînnoirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite se pot adresa direct instanței judecătorești competente, potrivit legii.“39. În ceea ce privește locurile de muncă încadrate în condiții speciale, Curtea reține că art. 20 din Legea nr. 19/2000 a realizat, inițial, o enumerare exhaustivă a acestora, urmând ca, prin completările aduse prin articolul unic pct. 3 din Legea nr. 338/2002 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 25 iunie 2002, să fie stabilite două categorii, în funcție de sediul reglementării. Astfel, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 a stabilit în mod expres că sunt locuri de muncă în condiții speciale „a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații; c) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1; d) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 2.“ În același timp însă, dispozițiile art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 - care constituie obiect al analizei de constituționalitate - au deschis posibilitatea stabilirii prin lege și a altor locuri de muncă în condiții speciale, urmând ca „Metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și a Ministerului Sănătății și Familiei, în urma consultării CNPAS.“40. În aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 10 septembrie 2003. Art. 2 din acest act normativ a stabilit criteriile cumulative necesare pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiții speciale, astfel: „a) încadrarea locurilor de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001; b) desfășurarea activității în condiții speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la art. 1 lit. a); c) existența la locurile de muncă în condiții speciale a unor factori de risc care nu pot fi înlăturați, în condițiile în care s-au luat măsurile tehnice și organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislația de protecție a muncii în vigoare; d) efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale și înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani; e) efecte asupra capacității de muncă și stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacității de muncă, pe perioada ultimilor 15 ani.“ Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 cuprinde o listă a locurilor de muncă în care se desfășoară activități ce pot fi încadrate în condiții speciale. În vederea obținerii încadrării locurilor de muncă în condiții speciale, art. 3 din același act normativ stabilește mai multe etape, ce trebuie parcurse în ordinea cronologică indicată. În cazul în care nu a fost acordat avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, iar plângerea formulată de angajatori și/sau sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților nu a fost soluționată favorabil de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Ministerul Sănătății, art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003 prevede posibilitatea atacării deciziei acestor organe administrative la instanța judecătorească competentă. Potrivit art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare, „Angajatorii, împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, pot solicita reevaluarea locurilor de muncă, respectând dispozițiile prezentei hotărâri, până la data de 30 iunie 2005.“41. La expirarea acestui termen, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, a fost adoptată Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, care a prevăzut în art. 1 alin. (1) și (2) că "Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1", precum și că "Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unitățile prevăzute în anexa nr. 2, care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare."42. Anexa nr. 1 la Legea nr. 226/2006 a preluat lista activităților care justifică încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, în timp ce anexa nr. 2 cuprinde o enumerare limitativă a unităților care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003.43. Legea nr. 226/2006 a fost abrogată prin Legea nr. 236/2010, care, reglementând locurile de muncă în condiții speciale, a prevăzut în art. 30 o listă exhaustivă a acestora: „a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații; c) activitățile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi; d) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1; e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3; f) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4.“ Dispozițiile anexelor nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010 preiau conținutul anexelor nr. 1 și 2 la Legea nr. 226/2006. Prevederile art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010, supuse analizei de constituționalitate, prevăd necesitatea reevaluării periodice a încadrării locurilor de muncă în condiții speciale, precum și faptul că procedura de reevaluare se stabilește prin hotărâre a Guvernului. În aplicarea acestor dispoziții de lege, a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 29 decembrie 2011. Potrivit art. 3 din acest act normativ, menținerea încadrării locurilor de muncă în condiții speciale se realizează în condițiile îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții: „a) existența activităților și a unităților pentru care se solicită reevaluarea, în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare; b) existența locurilor de muncă pentru care au fost acordate avizele de încadrare în condiții speciale, la unitățile solicitante; c) existența, la locurile de muncă pentru care se solicită reevaluarea, a acelorași factori de risc identificați inițial pentru care a fost acordat avizul de încadrare în condiții speciale; d) identificarea prezenței efectelor nocive asupra stării de sănătate a lucrătorilor identificate prin boli profesionale sau boli legate de profesiune, pentru care a fost acordat avizul de încadrare în condiții speciale la locurile de muncă și pentru care se solicită reevaluarea.“ Art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011 prevede etapele metodologiei de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale, care trebuie parcurse în ordine cronologică, iar art. 9 stabilește posibilitatea atacării în contencios administrativ a hotărârii Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale. Art. 12 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, a prevăzut că solicitarea reevaluării locurilor de muncă în condiții speciale se poate face până la data de 1 iulie 2013.44. Examinând acest parcurs legislativ, Curtea observă că reglementarea regimului locurilor de muncă în condiții deosebite și condiții speciale s-a realizat pe cale legislativă, respectiv prin Legea nr. 19/2000, Legea nr. 226/2006 și Legea nr. 263/2010. Dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 au definit locurile de muncă în condiții deosebite, iar art. 20 din aceeași lege a enumerat acele locuri de muncă ce erau încadrate în condiții speciale, deschizând însă posibilitatea nominalizării și altora, prin lege, ceea ce a condus la adoptarea Legii nr. 226/2006. De asemenea, art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010 a definit locurile de muncă în condiții deosebite și a prevăzut în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 că sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora. Totodată, dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 au definit condițiile de muncă în condiții speciale, iar art. 30 alin. (1) a realizat o enumerare exhaustivă a acestora. Din această perspectivă, Curtea apreciază că este lipsită de temei susținerea autorilor excepției referitoare la existența unor categorii diferite de salariați în funcție de reglementarea criteriilor de încadrare în condiții deosebite sau speciale de muncă prin lege sau prin hotărâri de Guvern. 45. Desigur, complexitatea problematicii referitoare la încadrarea unor locuri de muncă în condiții deosebite sau speciale a făcut necesară adoptarea unor reglementări de ordin secundar, respectiv hotărâri ale Guvernului, prin care au fost precizate toate criteriile care, în mod cumulativ, erau necesare pentru a justifica încadrarea locurilor de muncă în condițiile mai sus amintite și care vizau nu doar tipul activității, ci și elemente concrete, precum prezența la locul de muncă a factorilor de risc pentru sănătatea salariaților, măsurile concrete adoptate în scopul înlăturării acestor factori, efectele reale asupra securității și sănătății în muncă a factorilor de risc pentru sănătatea salariaților, măsurile concrete adoptate în scopul înlăturării acestor factori, efectele reale asupra securității și sănătății în muncă și altele asemenea. Totodată, evaluarea acestor elemente concrete a impus reglementarea unei metodologii etapizate, constând dintr-o serie de operațiuni tehnice și administrative necesar a fi urmate în ordine cronologică. De asemenea, reevaluarea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite sau speciale a necesitat adoptarea unor reglementări asemănătoare prin care s-au stabilit criteriile și metodologia acestei proceduri. Or, detalierea prin hotărâri de Guvern a unor aspecte ce țin de concretizarea dispozițiilor unor texte de lege nu poate fi privită ca o opțiune de reglementare contrară prevederilor constituționale. Din contră, prevederile art. 108 alin. (2) din Legea fundamentală consacră în mod expres posibilitatea Guvernului de a emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, iar în acest sens Curtea Constituțională a precizat în jurisprudența sa că „Parlamentul, ca unică putere legiuitoare a țării, poate împuternici Guvernul să reglementeze anumite aspecte prin acte normative specifice, în temeiul dispozițiilor art. 108 din Constituția României“ (Decizia nr. 686 din 20 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 25 iunie 2010). 46. În ceea ce privește critica privind încălcarea dreptului de acces la justiție, Curtea constată că abilitarea Guvernului de a emite hotărâri în organizarea executării legilor nu poate fi privită ca un impediment pentru exercitarea dreptului de acces la justiție, de vreme ce hotărârea Guvernului poate fi supusă controlului instanței de contencios administrativ care se poate pronunța cu privire la legalitatea actului normativ. Faptul că o hotărâre de Guvern nu poate constitui obiect al controlului de constituționalitate decurge din împrejurarea că un astfel de act normativ reprezintă un act de reglementare secundară, dat în aplicarea legii. De altfel, în legătură cu acest aspect, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 163 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 4 aprilie 2013 a statuat că „instanțele de contencios administrativ nu au competența de a controla constituționalitatea hotărârii Guvernului, ci doar legalitatea acesteia, întrucât actul de reglementare secundară este dat în aplicarea legii, ea organizând executarea legilor.“47. Analizând în continuare susținerile autorilor excepției vizând excluderea salariaților de la dreptul de a ataca în justiție, în mod individual, deciziile ori hotărârile organelor administrative prin care s-a refuzat încadrarea unor locuri de muncă în condiții deosebite sau speciale de muncă, Curtea observă că reglementarea accesului la justiție împotriva actelor administrative mai sus arătate nu constituie obiect al textelor de lege criticate, ci, așa cum s-a reținut mai sus, al hotărârilor de Guvern date în aplicarea acestor texte. Prin urmare, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia“, instanța de contencios constituțional nu poate analiza acest aspect. 48. Curtea apreciază însă că aspectele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin paragrafele 90 și 91 ale Deciziei nr. 12 din 23 mai 2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție având ca obiect posibilitatea constatării pe cale judiciară sau a obligării angajatorului la încadrarea activității desfășurate în condiții deosebite sau speciale de muncă, după 1 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016, evidențiază faptul că dreptul de acces la justiție al salariaților cu prilejul desfășurării procedurilor de încadrare a locurilor de muncă în condiții superioare de muncă a fost asigurat. Astfel, instanța supremă a arătat că „încadrarea locurilor de muncă în condiții superioare de muncă era de competența autorităților administrative, competență ce se exercita prin emiterea și, după caz, refuzul de emitere a avizelor ori de reînnoire a celor deja acordate. Aceste acte administrative tipice ori asimilate, după caz, erau supuse controlului de plină jurisdicție din partea instanțelor de contencios administrativ prin care se putea sancționa pasivitatea ori neglijența angajatorului și/sau a reprezentanților angajaților de a iniția și derula procedura pentru încadrarea locurilor de muncă ale angajaților în condiții deosebite. De asemenea, în ipoteza pasivității angajatorului de a declanșa procedura de încadrare în condiții deosebite, potrivit art. 3 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare, sindicatele reprezentative, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii aveau posibilitatea de a sesiza inspectoratele teritoriale de muncă pentru verificarea locurilor de muncă în interiorul termenului-limită prevăzut de metodologie în acest sens.“49. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Remus Atodiresei și alții, de Dan Apetrei și alții, precum și de Petru Amanolesei și alții, toți reprezentați prin Sindicatul Salariaților FRE Suceava, precum și de Emil Bulimar și alții, prin Sindicatul Energia Moldova, în dosarele nr. 1.586/86/2015, 1.584/86/2015, 1.585/86/2015 și 2.880/86/2015 ale Curții de Apel Suceava - Secția I civilă, de Nicolae Gîrbăcea și alții, precum și de Ovidiu Andronescu și alții, prin Sindicatul Liber Energetica Nucleară 90 în dosarele nr. 3.461/118/2016/a1 și nr. 3.469/118/2015 ale Curții de Apel Constanța - Secția I civilă, de Alin Mîrzan și alții și Constantin-Laurențiu Ciutacu și alții în dosarele nr. 3.718/90/2015 și nr. 1.928/90/2014 ale Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă și de Petrică Alb și alții în Dosarul nr. 452/111/2016 al Tribunalului Bihor - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 19 alin. (2) și (4) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale și ale art. 29 alin. (1^1) și art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția I civilă, Curții de Apel Constanța - Secția I civilă, Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă și Tribunalului Bihor - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 2 noiembrie 2017.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Patricia Marilena Ionea     ----