DECIZIA nr. 707 din 9 noiembrie 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 și art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 2 martie 2018
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Beclean în Dosarul nr. 1.258/186/2014* al acestei instanțe și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 760D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părțile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că instanța de judecată, prin invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor legale tranzitorii privind aplicarea legii procesual civile, vizează, în realitate, interpretarea acestora prin prisma efectelor Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014. La stabilirea competenței instanței de executare se are în vedere data înregistrării cererii de încuviințare a executării silite, dată la care se verifică competența în raport cu cadrul normativ în vigoare la momentul respectiv. Toate celelalte cereri formulate în legătură cu executarea silită începută, având caracter incidental și accesoriu, sunt supuse aceleiași legi ca și executarea silită însăși.4. Plecând de la efectele deciziei menționate, astfel cum sunt prevăzute de art. 147 alin. (4) din Constituție, este evident că, dacă cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată pe rolul instanței de executare înainte de data publicării deciziei, competența rămâne instanței sesizate și pentru cererile ulterioare în legătură cu executarea silită începută. În măsura în care cererea a fost înregistrată după publicarea deciziei menționate, raportarea la textul legal constatat neconstituțional prin aceasta rămâne fără fundament legal.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 20 aprilie 2016 pronunțată în Dosarul nr. 1.258/186/2014*, Judecătoria Beclean a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată, din oficiu, de instanța de judecată într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile privitoare la executările silite din cuprinsul celor două texte legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma „legea nouă“ din cuprinsul art. 24 din Codul de procedură civilă se înțelege o dispoziție modificatoare din Codul de procedură civilă, ca urmare a constatării dispoziției anterioare ca neconstituțională printr-o decizie publicată în Monitorul Oficial al României, precum și în măsura în care prin sintagma „legea veche“ din cuprinsul art. 25 din Cod se înțelege o dispoziție din Codul de procedură civilă constatată neconstituțională printr-o decizie a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.7. În acest sens, instanța arată că, în doctrină și în practica judecătorească, s-a apreciat că dispozițiile art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în forma anterioară suspendării de drept ca urmare a publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014 a Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014, reprezintă o „lege veche“ și că, pentru toate executările silite începute înaintea publicării deciziei menționate, instanța de executare se determină, în continuare, potrivit „legii vechi“.8. Instanța de judecată apreciază neconstituționalitatea dispozițiilor legale din perspectiva incidenței efectelor deciziilor Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții din Codul de procedură civilă privitoare la executarea silită.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, având în vedere și opiniile exprimate în doctrină, arată, în esență, că, în măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv - și aceasta este cea mai importantă precizare - tuturor procedurilor judiciare incidente, ocazionate de respectiva executare silită, precum încuviințarea executării silite sau contestațiile la executare. Această calificare, de incident apărut în cursul executării silite, se întemeiază pe dispozițiile exprese ale art. 650 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Așa fiind, în cazul executărilor în curs, ar fi nelegale eventuale soluții de declinare a competenței instanțelor de executare desemnate de art. 650 alin. (1) din cod, cu motivarea că acest text de lege a fost constatat neconstituțional, întrucât s-ar ignora împrejurarea că efectele deciziilor Curții Constituționale sunt limitate la executările silite viitoare, nefiind mai energice decât o modificare legislativă a prevederilor art. 650 alin. (1) din cod. În ambele cazuri, noua situație normativă nu este aplicabilă executărilor silite în curs, care rămân supuse legii în vigoare la data începerii lor. Ca urmare, nu este posibilă înlăturarea normelor juridice aplicabile și înlocuirea lor cu soluții create pe cale judiciară, care comportă un anumit grad de improvizație și, deci, de insecuritate juridică, de vreme ce în momentul de față competența teritorială a instanței de executare nu mai beneficiază de o reglementare legală explicită. În cazul cererilor de încuviințare a executării silite înregistrate după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I a Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 este, însă, limpede că aplicarea, în continuare, a textului de lege constatat neconstituțional nu ar mai avea fundament legal.11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 24 - Legea aplicabilă proceselor noi și art. 25 alin. (1) cu denumirea marginală Legea aplicabilă proceselor în curs din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:– Art. 24: „Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare“;– Art. 25 alin. (1): „Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi“.14. În opinia instanței de judecată, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind valorile supreme ale statului de drept și art. 147 alin. (4) potrivit căruia „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor“.15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 495 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 1 septembrie 2016, a constatat că art. 24 din Codul de procedură civilă prevede că „Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare“. Această prevedere legală trebuie privită în coroborare cu soluția legislativă prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, care dispune că „Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“.16. Art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă, criticat în prezenta cauză, prevede că „Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi“. Curtea a reținut că această dispoziție legală trebuie privită, de asemenea, în coroborare cu prevederile art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, potrivit cărora „Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite“.17. Astfel, Curtea a constatat că, pe de o parte, legea nouă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare (art. 24 din Codul de procedură civilă - principiul aplicării imediate a legii noi), iar, pe de altă parte, „procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi“ [art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă - principiul supraviețuirii legii vechi].18. Curtea a mai reținut că dispozițiile art. 24 din Codul de procedură civilă au fost adoptate de legiuitor în cadrul competenței sale, astfel cum este consacrată prin prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, considerent care își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.19. Distinct de cele reținute în decizia amintită, în prezenta cauză, dispozițiile legale sunt criticate din perspectiva efectelor deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională prin care se constată ca fiind neconstituționale prevederile legale supuse controlului, respectiv din perspectiva efectelor Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014.20. Așadar, instanța de judecată, autoare a excepției, consideră neconstituționale dispozițiile art. 24 din Codul de procedură civilă dacă prin sintagma „lege nouă“ din cuprinsul acestora se înțelege dispoziția legală adoptată ca urmare a intervenției legiuitorului de a pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Se apreciază că dispozițiile art. 25 alin. (1) sunt neconstituționale dacă prin sintagma „lege veche“ din cuprinsul acestora se înțelege o dispoziție constatată ca fiind neconstituțională de Curtea Constituțională.21. În legătură cu aceste critici, Curtea observă că, prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, au fost constatate ca fiind neconstituționale dispozițiile art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care prevedeau că: „Instanța de executare este judecătoria din circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel“.22. Curtea a reținut, în esență, că dispozițiile legale criticate stabileau un criteriu subiectiv atunci când se decide cu privire la competența teritorială a instanței de executare, lăsând o marjă largă de apreciere creditorului, care, în mod indirect, este cel care stabilește instanța de executare prin alegerea executorului judecătoresc. Prin urmare, Curtea a avut în vedere criteriul de stabilire a competenței teritoriale a instanței de executare.23. După publicarea deciziei menționate, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014. În urma intervenției legiuitorului, dispozițiile art. 650 au căpătat următorul conținut normativ:(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.(1^1) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.(2) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.(3) În toate cazurile instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel.“24. În continuare, Curtea reține că deciziile prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții din acestea sunt general obligatorii (efecte erga omnes) și nu limitate doar la părțile din procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepția (efecte inter partes) și își produc efectele, numai pentru viitor, de la data publicării în Monitorul Oficial al României.25. Astfel, raportat la speța de față, Curtea reține că, în cauzele în care competența instanței de executare a fost stabilită anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014, fără ca în acestea să fi fost ridicată o excepție de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă, decizia Curții Constituționale nu poate produce niciun efect juridic asupra competenței instanței astfel stabilite. În această situație, întrucât momentul stabilirii competenței instanței de executare a fost depășit, și întrucât nu a fost contestată la acel moment, aceasta reprezintă o facta praeterita în raport cu decizia Curții Constituționale, astfel încât această decizie nu poate fi aplicată retroactiv. În schimb, aceasta se aplică în cauzele în care o excepție de neconstituționalitate a fost admisă, respectiv respinsă ca devenită inadmisibilă, după caz, privind aceleași texte legale, în condițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 20-22, 30. Prin urmare, Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 nu poate avea niciun efect asupra executărilor silite aflate în curs, implicit nici asupra incidentelor ivite în cursul executării silite, precum este contestația la executare, întrucât, în temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, ea produce efecte numai pentru viitor (facta futura), nu și cu privire la situațiile juridice trecute (facta praeterita).26. De altfel, prin Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, prin care a constatat neconstituționalitatea competenței executorului judecătoresc de a încuviința executarea silită, respectiv a faptului că începerea/declanșarea procedurii executării silite este sustrasă controlului judecătoresc, Curtea a reținut, în paragraful 28, efectele pe care urma să le producă această decizie. Așadar, Curtea, reținând că, pe perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumția de constituționalitate, decizia sa nu se va aplica în privința procedurilor de executare silită încuviințate până la data publicării sale, aplicându-se, în schimb, în privința contestațiilor la executare formulate împotriva încheierii de încuviințare a executării silite date de executorul judecătoresc aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data publicării prezentei decizii, precum și în cele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus-menționată.27. În evaluarea criteriului stabilirii competenței conform art. 650 din Codul de procedură civilă și Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014, instanțele judecătorești trebuie să țină cont de faptul că, raportat la momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu privire la cauzele în care competența instanței de executare a fost deja stabilită, acestea se constituie în facta praeterita, decizia Curții neputându-se aplica pentru situații epuizate/trecute.28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Judecătoria Beclean în Dosarul nr. 1.258/186/2014* al acestei instanțe și constată că dispozițiile art. 24 și art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Beclean și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 9 noiembrie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Andreea Costin----
| EMITENT |
| Valer Dorneanu | - președinte |
| Marian Enache | - judecător |
| Petre Lăzăroiu | - judecător |
| Mircea Ștefan Minea | - judecător |
| Daniel Marius Morar | - judecător |
| Mona-Maria Pivniceru | - judecător |
| Livia Doina Stanciu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Andreea Costin | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 20 aprilie 2016 pronunțată în Dosarul nr. 1.258/186/2014*, Judecătoria Beclean a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată, din oficiu, de instanța de judecată într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile privitoare la executările silite din cuprinsul celor două texte legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma „legea nouă“ din cuprinsul art. 24 din Codul de procedură civilă se înțelege o dispoziție modificatoare din Codul de procedură civilă, ca urmare a constatării dispoziției anterioare ca neconstituțională printr-o decizie publicată în Monitorul Oficial al României, precum și în măsura în care prin sintagma „legea veche“ din cuprinsul art. 25 din Cod se înțelege o dispoziție din Codul de procedură civilă constatată neconstituțională printr-o decizie a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.7. În acest sens, instanța arată că, în doctrină și în practica judecătorească, s-a apreciat că dispozițiile art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în forma anterioară suspendării de drept ca urmare a publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014 a Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014, reprezintă o „lege veche“ și că, pentru toate executările silite începute înaintea publicării deciziei menționate, instanța de executare se determină, în continuare, potrivit „legii vechi“.8. Instanța de judecată apreciază neconstituționalitatea dispozițiilor legale din perspectiva incidenței efectelor deciziilor Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții din Codul de procedură civilă privitoare la executarea silită.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, având în vedere și opiniile exprimate în doctrină, arată, în esență, că, în măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv - și aceasta este cea mai importantă precizare - tuturor procedurilor judiciare incidente, ocazionate de respectiva executare silită, precum încuviințarea executării silite sau contestațiile la executare. Această calificare, de incident apărut în cursul executării silite, se întemeiază pe dispozițiile exprese ale art. 650 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Așa fiind, în cazul executărilor în curs, ar fi nelegale eventuale soluții de declinare a competenței instanțelor de executare desemnate de art. 650 alin. (1) din cod, cu motivarea că acest text de lege a fost constatat neconstituțional, întrucât s-ar ignora împrejurarea că efectele deciziilor Curții Constituționale sunt limitate la executările silite viitoare, nefiind mai energice decât o modificare legislativă a prevederilor art. 650 alin. (1) din cod. În ambele cazuri, noua situație normativă nu este aplicabilă executărilor silite în curs, care rămân supuse legii în vigoare la data începerii lor. Ca urmare, nu este posibilă înlăturarea normelor juridice aplicabile și înlocuirea lor cu soluții create pe cale judiciară, care comportă un anumit grad de improvizație și, deci, de insecuritate juridică, de vreme ce în momentul de față competența teritorială a instanței de executare nu mai beneficiază de o reglementare legală explicită. În cazul cererilor de încuviințare a executării silite înregistrate după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I a Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 este, însă, limpede că aplicarea, în continuare, a textului de lege constatat neconstituțional nu ar mai avea fundament legal.11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 24 - Legea aplicabilă proceselor noi și art. 25 alin. (1) cu denumirea marginală Legea aplicabilă proceselor în curs din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:– Art. 24: „Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare“;– Art. 25 alin. (1): „Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi“.14. În opinia instanței de judecată, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind valorile supreme ale statului de drept și art. 147 alin. (4) potrivit căruia „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor“.15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 495 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 1 septembrie 2016, a constatat că art. 24 din Codul de procedură civilă prevede că „Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare“. Această prevedere legală trebuie privită în coroborare cu soluția legislativă prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, care dispune că „Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“.16. Art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă, criticat în prezenta cauză, prevede că „Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi“. Curtea a reținut că această dispoziție legală trebuie privită, de asemenea, în coroborare cu prevederile art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, potrivit cărora „Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite“.17. Astfel, Curtea a constatat că, pe de o parte, legea nouă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare (art. 24 din Codul de procedură civilă - principiul aplicării imediate a legii noi), iar, pe de altă parte, „procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi“ [art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă - principiul supraviețuirii legii vechi].18. Curtea a mai reținut că dispozițiile art. 24 din Codul de procedură civilă au fost adoptate de legiuitor în cadrul competenței sale, astfel cum este consacrată prin prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, considerent care își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.19. Distinct de cele reținute în decizia amintită, în prezenta cauză, dispozițiile legale sunt criticate din perspectiva efectelor deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională prin care se constată ca fiind neconstituționale prevederile legale supuse controlului, respectiv din perspectiva efectelor Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014.20. Așadar, instanța de judecată, autoare a excepției, consideră neconstituționale dispozițiile art. 24 din Codul de procedură civilă dacă prin sintagma „lege nouă“ din cuprinsul acestora se înțelege dispoziția legală adoptată ca urmare a intervenției legiuitorului de a pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Se apreciază că dispozițiile art. 25 alin. (1) sunt neconstituționale dacă prin sintagma „lege veche“ din cuprinsul acestora se înțelege o dispoziție constatată ca fiind neconstituțională de Curtea Constituțională.21. În legătură cu aceste critici, Curtea observă că, prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, au fost constatate ca fiind neconstituționale dispozițiile art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care prevedeau că: „Instanța de executare este judecătoria din circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel“.22. Curtea a reținut, în esență, că dispozițiile legale criticate stabileau un criteriu subiectiv atunci când se decide cu privire la competența teritorială a instanței de executare, lăsând o marjă largă de apreciere creditorului, care, în mod indirect, este cel care stabilește instanța de executare prin alegerea executorului judecătoresc. Prin urmare, Curtea a avut în vedere criteriul de stabilire a competenței teritoriale a instanței de executare.23. După publicarea deciziei menționate, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014. În urma intervenției legiuitorului, dispozițiile art. 650 au căpătat următorul conținut normativ:(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.(1^1) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.(2) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.(3) În toate cazurile instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel.“24. În continuare, Curtea reține că deciziile prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții din acestea sunt general obligatorii (efecte erga omnes) și nu limitate doar la părțile din procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepția (efecte inter partes) și își produc efectele, numai pentru viitor, de la data publicării în Monitorul Oficial al României.25. Astfel, raportat la speța de față, Curtea reține că, în cauzele în care competența instanței de executare a fost stabilită anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014, fără ca în acestea să fi fost ridicată o excepție de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă, decizia Curții Constituționale nu poate produce niciun efect juridic asupra competenței instanței astfel stabilite. În această situație, întrucât momentul stabilirii competenței instanței de executare a fost depășit, și întrucât nu a fost contestată la acel moment, aceasta reprezintă o facta praeterita în raport cu decizia Curții Constituționale, astfel încât această decizie nu poate fi aplicată retroactiv. În schimb, aceasta se aplică în cauzele în care o excepție de neconstituționalitate a fost admisă, respectiv respinsă ca devenită inadmisibilă, după caz, privind aceleași texte legale, în condițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 20-22, 30. Prin urmare, Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 nu poate avea niciun efect asupra executărilor silite aflate în curs, implicit nici asupra incidentelor ivite în cursul executării silite, precum este contestația la executare, întrucât, în temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, ea produce efecte numai pentru viitor (facta futura), nu și cu privire la situațiile juridice trecute (facta praeterita).26. De altfel, prin Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, prin care a constatat neconstituționalitatea competenței executorului judecătoresc de a încuviința executarea silită, respectiv a faptului că începerea/declanșarea procedurii executării silite este sustrasă controlului judecătoresc, Curtea a reținut, în paragraful 28, efectele pe care urma să le producă această decizie. Așadar, Curtea, reținând că, pe perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumția de constituționalitate, decizia sa nu se va aplica în privința procedurilor de executare silită încuviințate până la data publicării sale, aplicându-se, în schimb, în privința contestațiilor la executare formulate împotriva încheierii de încuviințare a executării silite date de executorul judecătoresc aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data publicării prezentei decizii, precum și în cele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data sus-menționată.27. În evaluarea criteriului stabilirii competenței conform art. 650 din Codul de procedură civilă și Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014, instanțele judecătorești trebuie să țină cont de faptul că, raportat la momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu privire la cauzele în care competența instanței de executare a fost deja stabilită, acestea se constituie în facta praeterita, decizia Curții neputându-se aplica pentru situații epuizate/trecute.28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Judecătoria Beclean în Dosarul nr. 1.258/186/2014* al acestei instanțe și constată că dispozițiile art. 24 și art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Beclean și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 9 noiembrie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Andreea Costin----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari