DECIZIA nr. 756 din 23 noiembrie 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza întâi prin raportare la art. 34 alin. (2) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 23 februarie 2018
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza întâi prin raportare la art. 34 alin. (2) și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Ștefan Nicolae Jippa în Dosarul nr. 19.111/3/2016 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.168D/2017.2. La apelul nominal răspunde autorul excepției, personal. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că a obținut despăgubiri pentru un imobil-construcție preluat abuziv, însă au mai fost solicitate alte documente justificative în vederea acordării de despăgubiri pentru un alt imobil, teren, imobil a cărui restituire a intrat sub incidența Legii nr. 165/2013, act normativ pe care îl consideră neconstituțional, dat fiind perioadele de timp foarte îndelungate pentru acordarea despăgubirilor.4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii civile și art. 21 alin. (1) și (3) referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 1 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 19.111/3/2016, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi prin raportare la art. 34 alin. (2) și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepția a fost ridicată de Ștefan Nicolae Jippa într-o cauză având ca obiect soluționarea acțiunii privind obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare prin puncte a unui imobil preluat abuziv.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că, potrivit art. 6 alin. (2) din Codul civil și art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. În același sens, art. 6 alin. (5) din Codul civil și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 prevăd că legea nouă se aplică doar actelor, faptelor și situațiilor juridice viitoare, iar în privința efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute ultractivează legea în vigoare la data nașterii situației juridice. Excepțiile sunt reglementate în art. 6 alin. (6) din Codul civil și în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011. Prin urmare, în ceea ce privește textul de lege criticat în prezenta cauză, după trecerea unui termen rezonabil în care persoana îndreptățită la restituirea unui imobil ar fi trebuit despăgubită, s-a născut dreptul acesteia de a apela la forța coercitivă a statului în vederea realizării drepturilor sale, care nu poate fi înlăturat prin nicio dispoziție legală ulterioară. Cu alte cuvinte, prin aplicarea prevederilor art. 34 alin. (2) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, persoana îndreptățită la restituire nu se mai poate adresa instanței decât după împlinirea termenelor instituite prin aceste dispoziții legale. Or, în condițiile în care este împlinit termenul rezonabil în care persoana îndreptățită la restituire trebuia să primească despăgubiri, în temeiul legilor reparatorii anterioare, prevederile legale criticate sunt retroactive, aducând atingere unui drept câștigat.7. Se mai arată că termenele instituite de art. 34 din Legea nr. 165/2013 au caracterul unor termene suplimentare, cu finalitatea evidentă de a acorda o perioadă de extensie instituțiilor abilitate potrivit legii cu finalizarea procedurii de despăgubire, fără însă ca prin aceasta să se suprime dreptul persoanelor îndreptățite de a obține soluționarea pretențiilor lor pe calea procedurii judiciare. Or, în condițiile în care, la expirarea termenului rezonabil în care ar fi trebuit emis titlul de despăgubire, dreptul persoanei îndreptățite la restituire de a obține măsuri reparatorii în instanță este un drept câștigat, prelungirea termenelor acordate pentru soluționarea notificărilor contravine dreptului constituțional la soluționarea cauzelor întrun termen rezonabil.8. Se mai arată că, deși termenele instituite prin prevederile legale criticate au ca scop eficientizarea procedurilor administrative, totuși, dată fiind durata lor și momentul de la care încep să curgă, conduc la o amânare considerabilă a soluționării cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și nu permit persoanelor îndreptățite la restituire să se adreseze direct instanțelor de judecată în vederea realizării drepturilor lor, ceea ce contravine principiului constituțional al accesului liber la justiție.9. Tribunalul București - Secția a V-a civilă apreciază că excepția este neîntemeiată, arătând că termenele prevăzute prin prevederile legale criticate au fost instituite în vederea eficientizării procedurii de soluționare a notificărilor.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.11. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile legale criticate nu sunt de natură a limita accesul la justiție, ci doar de a stabili noi coordonate în procedura de acordare a măsurilor reparatorii, prin raportare la modalitățile prevăzute de noua lege. În acest sens, în toate cazurile în care legiuitorul a stabilit valorificarea unor drepturi, în interiorul unui anumit termen, nu sa procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21. Se mai apreciază că, prin Legea nr. 103/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și a art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, textul de lege criticat a fost completat în sensul urmărit de autorul excepției. Invocă cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 394 din 3 iulie 2014, paragraful 22.12. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale, invocând în acest sens cele statuate prin deciziile Curții Constituționale nr. 20 din 21 ianuarie 2015, nr. 115 din 10 martie 2015 și nr. 183 din 26 martie 2015.13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:14. Curtea Constituțională a fost sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.15. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 4 teza întâi prin raportare la art. 34 alin. (2) și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Analizând motivarea excepției, Curtea reține că obiectul acesteia se referă la prevederile art. 4 teza întâi prin raportare la art. 34 alin. (2) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora:– Art. 4 teza întâi: „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...).“;– Art. 34 alin. (2): „(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.“;– Art. 35 alin. (2): „(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.“16. În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii civile, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) și (3) referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate, art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 1 - Protecția proprietății cuprinse în Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 - Interzicerea generală a discriminării cuprins în Protocolul nr. 12 la aceeași convenție.17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că aceasta a fost ridicată într-o cauză în care reclamantul, autor al excepției de neconstituționalitate, a solicitat instanței de judecată obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să valideze Decizia nr. 33 din 11 martie 2015, conținând propunerea de acordare de măsuri reparatorii pentru un imobil-teren, emisă de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în calitate de entitate învestită cu soluționarea notificării, precum și obligarea comisiei naționale la emiterea deciziei de compensare prin puncte.18. Potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, criticate în prezenta cauză, dosarele care vor fi transmise secretariatului comisiei naționale ulterior datei intrării în vigoare a acestei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor. Autorul excepției critică această soluție legislativă, deoarece, dat fiind faptul că autoritatea administrativă are la dispoziție un nou termen pentru soluționarea propunerii de acordare de despăgubiri, eventualele acțiuni în instanță, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin care se solicită obligarea la soluționarea dosarelor de despăgubire, vor fi respinse ca premature. Arată că, în acest mod, este încălcat principiul neretroactivității legii civile, accesul liber la justiție și dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, dat fiind faptul că, în temeiul Legii nr. 165/2013, un drept la acțiune actual, recunoscut prin legile reparatorii anterioare, devine prematur sub imperiul legii noi.19. Analizând aceste susțineri, Curtea reține că ipoteza normativă învederată de autorul excepției, referitoare la instituirea, prin Legea nr. 165/2013, a unor noi termene în care entitățile învestite de lege trebuie să soluționeze, în cadrul procedurii administrative, fie notificările depuse de persoanele îndreptățite la restituire, fie dosarele conținând propunerile de acordare de despăgubiri, a mai fost analizată în cadrul jurisprudenței Curții Constituționale, cu referire la situația persoanelor îndreptățite la restituire care au formulat cereri de chemare în judecată a entităților învestite de lege cu atribuții în procesul de restituire, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013.20. Astfel, în ceea ce privește raportarea criticii de neconstituționalitate la prevederile art. 21 alin. (1) din Constituție, prin Decizia nr. 891 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 4 martie 2016, paragrafele 20 și 21, Curtea a statuat că instituirea, prin dispozițiile Legii nr. 165/2013, a unor termene înăuntrul cărora entitățile învestite cu soluționarea notificărilor au obligația de a le soluționa cererile și după a căror expirare persoana interesată are posibilitatea de a se adresa instanței competente nu contravine accesului liber la justiție. Invocând jurisprudența anterioară în materie, prin decizia menționată s-a arătat că necesitatea împlinirii termenelor introduse prin Legea nr. 165/2013, în cadrul procedurii administrative de restituire a imobilelor preluate abuziv, reprezintă o condiționare a accesului liber la justiție, fără a reprezenta o încălcare a acestui drept constituțional. Reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței sale, a unui drept subiectiv ori procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 201 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, sau Decizia nr. 754 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012).21. Prin decizia menționată, paragrafele 22-26, Curtea a făcut referire la Decizia nr. 5 din 16 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 23 aprilie 2015, pronunțată de Înalta Curte Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și în care s-a reținut că termenele introduse prin Legea nr. 165/2013 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative și, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în același timp un scop legitim și existând un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. Înalta Curte a remarcat că măsurile instituite prin Legea nr. 165/2013 au fost apreciate pozitiv și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, paragraful 119, a arătat că legiuitorul român a fixat termene precise pentru fiecare etapă administrativă și a prevăzut posibilitatea unui control jurisdicțional care permite instanțelor să verifice nu numai legalitatea deciziilor administrative, ci și să se subroge autorităților administrative prin pronunțarea, dacă este cazul, a unei decizii de restituire a bunului sau de acordare a unor compensații. Totodată, având în vedere marja de apreciere a statului român și garanțiile aferente prin instituirea unor reguli clare și previzibile, însoțite de termene imperative și de un control judiciar efectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că Legea nr. 165/2013 oferă, în principiu, un cadru accesibil și efectiv pentru soluționarea cererilor (paragraful 121) și, cu toate că termenele fixate pentru procedura administrativă, la care se pot adăuga și eventuale proceduri judiciare, pot prelungi durata de soluționare definitivă a pretențiilor, o atare situație excepțională este inerentă complexității factuale și juridice vizând restituirea proprietăților preluate abuziv, așa încât aceste termene nu pot fi considerate, în sine, ca ridicând o problemă de eficacitate a reformei și nici contrare drepturilor garantate de Convenție, în special dreptului garantat de art. 6 paragraful 1, în ceea ce privește durata rezonabilă a procedurii (paragrafele 129 și 131).22. Ținând cont de cele reținute în jurisprudența arătată a Curții Europene a Drepturilor Omului, prin decizia menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin hotărârea prealabilă menționată, că nu se poate susține că termenele astfel reglementate ar fi o îngrădire a accesului la justiție și nici că, în condițiile neurmării procedurii prealabile - constând în cererea adresată entității deținătoare pe care aceasta urmează să o soluționeze în termenele prevăzute de art. 33 și art. 34 din Legea nr. 165/2013 - partea ar avea posibilitatea de a sesiza instanța. Aceasta, deoarece dreptul său nu este unul actual, iar procedura judiciară nu poate înlocui sau substitui procedura prealabilă, atunci când aceasta este reglementată în mod expres de lege. În cazul acțiunilor introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, partea trebuie să respecte toate condițiile de formă, printre care și cea referitoare la respectarea procedurii prealabile.23. Înalta Curte a apreciat că, fiind vorba de o condiție specială referitoare la exercițiul dreptului la acțiune, în absența îndeplinirii ei, instanța se află în situația unui fine de neprimire, având drept consecință imposibilitatea analizării fondului pretențiilor și, deci, respingerea acțiunii. Ca atare, nu se poate susține că partea avea deja un drept născut de a sesiza instanța, decurgând din nesoluționarea notificării înăuntrul termenului (de 60 de zile) prevăzut inițial de art. 25 din Legea nr. 10/2001, și valorificabil ca atare în prezent. Partea avea, întradevăr, posibilitatea ca, în cazul refuzului nejustificat de soluționare a notificării formulate înăuntrul termenului prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 să sesizeze instanța, să pretindă și să obțină soluționarea pe fond a pretenției, așa cum s-a statuat prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nr. XX din 19 martie 2007. Având în vedere însă că nu și-a exercitat acest drept anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, partea va trebui să se supună condițiilor de fond și de formă (inclusiv urmarea procedurii prealabile) de la data la care va învesti instanța de judecată. În acest sens, instanța supremă a subliniat că dreptul de acces la un tribunal este, în esență, un drept procedural, care nu poate fi confundat cu dreptul material la acțiune și nici cu dreptul subiectiv civil și că este de principiu că actele procedurale (cum este și cererea de chemare în judecată) trebuie întocmite cu respectarea cerințelor de fond și de formă existente la data efectuării lor. În concluzie, având în vedere și aceste argumente, desprinse din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 891 din 17 decembrie 2015, anterior menționată, Curtea Constituțională nu a reținut criticile referitoare la încălcarea dreptului de acces liber la justiție.24. În ceea privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr. 115 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 17 aprilie 2015, paragrafele 17-19, Curtea a statuat că textul de lege criticat conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanței pentru ca aceasta să se pronunțe asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și să soluționeze, de fapt, notificarea lăsată în nelucrare de entitatea învestită de lege. Acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33, termene pe care Legea nr. 165/2013 le acordă entităților învestite pentru soluționarea notificărilor. De asemenea, Curtea a observat că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele interesate se puteau adresa justiției pentru atacarea refuzului nejustificat doar în temeiul Deciziei nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, prin care se recunoscuse, în lipsa unei reglementări legale exprese, această posibilitate. Or, art. 35 alin. (2) nu face altceva decât să normativizeze această posibilitate consacrată doar pe cale jurisprudențială, stabilind un cadru procesual în care acest drept să fie exercitat, în contextul economico-financiar al statului român descris în expunerea de motive a Legii nr. 165/2013 și având în vedere și cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României. În ceea ce privește critica prin raportare la art. 21 alin. (1) din Constituție, prin aceeași decizie, Curtea a reținut că, în jurisprudența sa, a statuat, cu valoare de principiu, că regula constituțională a accesului liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiție nu poate fi supus niciunei condiționări. În acest caz, condiționarea o reprezintă necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013. În sensul celor reținute anterior s-a pronunțat Curtea și prin Decizia nr. 181 din 26 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 5 iunie 2015, paragrafele 14-17, Decizia nr. 560 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 18 august 2015, paragrafele 12-20, și Decizia nr. 891 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 4 martie 2016, paragrafele 14-27.25. Totodată, în ceea ce privește susținerea privind pretinsa retroactivitate a dispozițiilor legale criticate, Curtea reține că nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situația juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. Așadar, aplicarea imediată a legii noi în domeniul propriu de activitate cu privire la situațiile pendinte nu aduce atingere principiului neretroactivității. Curtea Constituțională a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004, și Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004).26. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor constituționale și convenționale privind garantarea dreptului de proprietate și protecția proprietății, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că modul de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013).27. Invocând jurisprudența sa anterioară în legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, Curtea a mai reținut că modul de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.28. Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudența Curții și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței acesteia, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi prin raportare la art. 34 alin. (2) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Ștefan Nicolae Jippa în Dosarul nr. 19.111/3/2016 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 23 noiembrie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. Valer Dorneanu
Magistrat-asistent,
Irina-Loredana Gulie-----
| EMITENT |
| Valer Dorneanu | - președinte |
| Marian Enache | - judecător |
| Petre Lăzăroiu | - judecător |
| Mircea Ștefan Minea | - judecător |
| Daniel Marius Morar | - judecător |
| Mona-Maria Pivniceru | - judecător |
| Livia Doina Stanciu | - judecător |
| Simona-Maya Teodoroiu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Irina-Loredana Gulie | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 1 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 19.111/3/2016, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi prin raportare la art. 34 alin. (2) și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepția a fost ridicată de Ștefan Nicolae Jippa într-o cauză având ca obiect soluționarea acțiunii privind obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare prin puncte a unui imobil preluat abuziv.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că, potrivit art. 6 alin. (2) din Codul civil și art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. În același sens, art. 6 alin. (5) din Codul civil și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 prevăd că legea nouă se aplică doar actelor, faptelor și situațiilor juridice viitoare, iar în privința efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute ultractivează legea în vigoare la data nașterii situației juridice. Excepțiile sunt reglementate în art. 6 alin. (6) din Codul civil și în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011. Prin urmare, în ceea ce privește textul de lege criticat în prezenta cauză, după trecerea unui termen rezonabil în care persoana îndreptățită la restituirea unui imobil ar fi trebuit despăgubită, s-a născut dreptul acesteia de a apela la forța coercitivă a statului în vederea realizării drepturilor sale, care nu poate fi înlăturat prin nicio dispoziție legală ulterioară. Cu alte cuvinte, prin aplicarea prevederilor art. 34 alin. (2) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, persoana îndreptățită la restituire nu se mai poate adresa instanței decât după împlinirea termenelor instituite prin aceste dispoziții legale. Or, în condițiile în care este împlinit termenul rezonabil în care persoana îndreptățită la restituire trebuia să primească despăgubiri, în temeiul legilor reparatorii anterioare, prevederile legale criticate sunt retroactive, aducând atingere unui drept câștigat.7. Se mai arată că termenele instituite de art. 34 din Legea nr. 165/2013 au caracterul unor termene suplimentare, cu finalitatea evidentă de a acorda o perioadă de extensie instituțiilor abilitate potrivit legii cu finalizarea procedurii de despăgubire, fără însă ca prin aceasta să se suprime dreptul persoanelor îndreptățite de a obține soluționarea pretențiilor lor pe calea procedurii judiciare. Or, în condițiile în care, la expirarea termenului rezonabil în care ar fi trebuit emis titlul de despăgubire, dreptul persoanei îndreptățite la restituire de a obține măsuri reparatorii în instanță este un drept câștigat, prelungirea termenelor acordate pentru soluționarea notificărilor contravine dreptului constituțional la soluționarea cauzelor întrun termen rezonabil.8. Se mai arată că, deși termenele instituite prin prevederile legale criticate au ca scop eficientizarea procedurilor administrative, totuși, dată fiind durata lor și momentul de la care încep să curgă, conduc la o amânare considerabilă a soluționării cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și nu permit persoanelor îndreptățite la restituire să se adreseze direct instanțelor de judecată în vederea realizării drepturilor lor, ceea ce contravine principiului constituțional al accesului liber la justiție.9. Tribunalul București - Secția a V-a civilă apreciază că excepția este neîntemeiată, arătând că termenele prevăzute prin prevederile legale criticate au fost instituite în vederea eficientizării procedurii de soluționare a notificărilor.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.11. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile legale criticate nu sunt de natură a limita accesul la justiție, ci doar de a stabili noi coordonate în procedura de acordare a măsurilor reparatorii, prin raportare la modalitățile prevăzute de noua lege. În acest sens, în toate cazurile în care legiuitorul a stabilit valorificarea unor drepturi, în interiorul unui anumit termen, nu sa procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21. Se mai apreciază că, prin Legea nr. 103/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și a art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, textul de lege criticat a fost completat în sensul urmărit de autorul excepției. Invocă cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 394 din 3 iulie 2014, paragraful 22.12. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale, invocând în acest sens cele statuate prin deciziile Curții Constituționale nr. 20 din 21 ianuarie 2015, nr. 115 din 10 martie 2015 și nr. 183 din 26 martie 2015.13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:14. Curtea Constituțională a fost sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.15. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 4 teza întâi prin raportare la art. 34 alin. (2) și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Analizând motivarea excepției, Curtea reține că obiectul acesteia se referă la prevederile art. 4 teza întâi prin raportare la art. 34 alin. (2) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora:– Art. 4 teza întâi: „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...).“;– Art. 34 alin. (2): „(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.“;– Art. 35 alin. (2): „(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.“16. În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii civile, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) și (3) referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate, art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 1 - Protecția proprietății cuprinse în Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 - Interzicerea generală a discriminării cuprins în Protocolul nr. 12 la aceeași convenție.17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că aceasta a fost ridicată într-o cauză în care reclamantul, autor al excepției de neconstituționalitate, a solicitat instanței de judecată obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să valideze Decizia nr. 33 din 11 martie 2015, conținând propunerea de acordare de măsuri reparatorii pentru un imobil-teren, emisă de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în calitate de entitate învestită cu soluționarea notificării, precum și obligarea comisiei naționale la emiterea deciziei de compensare prin puncte.18. Potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, criticate în prezenta cauză, dosarele care vor fi transmise secretariatului comisiei naționale ulterior datei intrării în vigoare a acestei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor. Autorul excepției critică această soluție legislativă, deoarece, dat fiind faptul că autoritatea administrativă are la dispoziție un nou termen pentru soluționarea propunerii de acordare de despăgubiri, eventualele acțiuni în instanță, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin care se solicită obligarea la soluționarea dosarelor de despăgubire, vor fi respinse ca premature. Arată că, în acest mod, este încălcat principiul neretroactivității legii civile, accesul liber la justiție și dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, dat fiind faptul că, în temeiul Legii nr. 165/2013, un drept la acțiune actual, recunoscut prin legile reparatorii anterioare, devine prematur sub imperiul legii noi.19. Analizând aceste susțineri, Curtea reține că ipoteza normativă învederată de autorul excepției, referitoare la instituirea, prin Legea nr. 165/2013, a unor noi termene în care entitățile învestite de lege trebuie să soluționeze, în cadrul procedurii administrative, fie notificările depuse de persoanele îndreptățite la restituire, fie dosarele conținând propunerile de acordare de despăgubiri, a mai fost analizată în cadrul jurisprudenței Curții Constituționale, cu referire la situația persoanelor îndreptățite la restituire care au formulat cereri de chemare în judecată a entităților învestite de lege cu atribuții în procesul de restituire, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013.20. Astfel, în ceea ce privește raportarea criticii de neconstituționalitate la prevederile art. 21 alin. (1) din Constituție, prin Decizia nr. 891 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 4 martie 2016, paragrafele 20 și 21, Curtea a statuat că instituirea, prin dispozițiile Legii nr. 165/2013, a unor termene înăuntrul cărora entitățile învestite cu soluționarea notificărilor au obligația de a le soluționa cererile și după a căror expirare persoana interesată are posibilitatea de a se adresa instanței competente nu contravine accesului liber la justiție. Invocând jurisprudența anterioară în materie, prin decizia menționată s-a arătat că necesitatea împlinirii termenelor introduse prin Legea nr. 165/2013, în cadrul procedurii administrative de restituire a imobilelor preluate abuziv, reprezintă o condiționare a accesului liber la justiție, fără a reprezenta o încălcare a acestui drept constituțional. Reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței sale, a unui drept subiectiv ori procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 201 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, sau Decizia nr. 754 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012).21. Prin decizia menționată, paragrafele 22-26, Curtea a făcut referire la Decizia nr. 5 din 16 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 23 aprilie 2015, pronunțată de Înalta Curte Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și în care s-a reținut că termenele introduse prin Legea nr. 165/2013 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative și, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în același timp un scop legitim și existând un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. Înalta Curte a remarcat că măsurile instituite prin Legea nr. 165/2013 au fost apreciate pozitiv și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, paragraful 119, a arătat că legiuitorul român a fixat termene precise pentru fiecare etapă administrativă și a prevăzut posibilitatea unui control jurisdicțional care permite instanțelor să verifice nu numai legalitatea deciziilor administrative, ci și să se subroge autorităților administrative prin pronunțarea, dacă este cazul, a unei decizii de restituire a bunului sau de acordare a unor compensații. Totodată, având în vedere marja de apreciere a statului român și garanțiile aferente prin instituirea unor reguli clare și previzibile, însoțite de termene imperative și de un control judiciar efectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că Legea nr. 165/2013 oferă, în principiu, un cadru accesibil și efectiv pentru soluționarea cererilor (paragraful 121) și, cu toate că termenele fixate pentru procedura administrativă, la care se pot adăuga și eventuale proceduri judiciare, pot prelungi durata de soluționare definitivă a pretențiilor, o atare situație excepțională este inerentă complexității factuale și juridice vizând restituirea proprietăților preluate abuziv, așa încât aceste termene nu pot fi considerate, în sine, ca ridicând o problemă de eficacitate a reformei și nici contrare drepturilor garantate de Convenție, în special dreptului garantat de art. 6 paragraful 1, în ceea ce privește durata rezonabilă a procedurii (paragrafele 129 și 131).22. Ținând cont de cele reținute în jurisprudența arătată a Curții Europene a Drepturilor Omului, prin decizia menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin hotărârea prealabilă menționată, că nu se poate susține că termenele astfel reglementate ar fi o îngrădire a accesului la justiție și nici că, în condițiile neurmării procedurii prealabile - constând în cererea adresată entității deținătoare pe care aceasta urmează să o soluționeze în termenele prevăzute de art. 33 și art. 34 din Legea nr. 165/2013 - partea ar avea posibilitatea de a sesiza instanța. Aceasta, deoarece dreptul său nu este unul actual, iar procedura judiciară nu poate înlocui sau substitui procedura prealabilă, atunci când aceasta este reglementată în mod expres de lege. În cazul acțiunilor introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, partea trebuie să respecte toate condițiile de formă, printre care și cea referitoare la respectarea procedurii prealabile.23. Înalta Curte a apreciat că, fiind vorba de o condiție specială referitoare la exercițiul dreptului la acțiune, în absența îndeplinirii ei, instanța se află în situația unui fine de neprimire, având drept consecință imposibilitatea analizării fondului pretențiilor și, deci, respingerea acțiunii. Ca atare, nu se poate susține că partea avea deja un drept născut de a sesiza instanța, decurgând din nesoluționarea notificării înăuntrul termenului (de 60 de zile) prevăzut inițial de art. 25 din Legea nr. 10/2001, și valorificabil ca atare în prezent. Partea avea, întradevăr, posibilitatea ca, în cazul refuzului nejustificat de soluționare a notificării formulate înăuntrul termenului prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 să sesizeze instanța, să pretindă și să obțină soluționarea pe fond a pretenției, așa cum s-a statuat prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nr. XX din 19 martie 2007. Având în vedere însă că nu și-a exercitat acest drept anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, partea va trebui să se supună condițiilor de fond și de formă (inclusiv urmarea procedurii prealabile) de la data la care va învesti instanța de judecată. În acest sens, instanța supremă a subliniat că dreptul de acces la un tribunal este, în esență, un drept procedural, care nu poate fi confundat cu dreptul material la acțiune și nici cu dreptul subiectiv civil și că este de principiu că actele procedurale (cum este și cererea de chemare în judecată) trebuie întocmite cu respectarea cerințelor de fond și de formă existente la data efectuării lor. În concluzie, având în vedere și aceste argumente, desprinse din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 891 din 17 decembrie 2015, anterior menționată, Curtea Constituțională nu a reținut criticile referitoare la încălcarea dreptului de acces liber la justiție.24. În ceea privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr. 115 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 17 aprilie 2015, paragrafele 17-19, Curtea a statuat că textul de lege criticat conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanței pentru ca aceasta să se pronunțe asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și să soluționeze, de fapt, notificarea lăsată în nelucrare de entitatea învestită de lege. Acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33, termene pe care Legea nr. 165/2013 le acordă entităților învestite pentru soluționarea notificărilor. De asemenea, Curtea a observat că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele interesate se puteau adresa justiției pentru atacarea refuzului nejustificat doar în temeiul Deciziei nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, prin care se recunoscuse, în lipsa unei reglementări legale exprese, această posibilitate. Or, art. 35 alin. (2) nu face altceva decât să normativizeze această posibilitate consacrată doar pe cale jurisprudențială, stabilind un cadru procesual în care acest drept să fie exercitat, în contextul economico-financiar al statului român descris în expunerea de motive a Legii nr. 165/2013 și având în vedere și cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României. În ceea ce privește critica prin raportare la art. 21 alin. (1) din Constituție, prin aceeași decizie, Curtea a reținut că, în jurisprudența sa, a statuat, cu valoare de principiu, că regula constituțională a accesului liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiție nu poate fi supus niciunei condiționări. În acest caz, condiționarea o reprezintă necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013. În sensul celor reținute anterior s-a pronunțat Curtea și prin Decizia nr. 181 din 26 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 5 iunie 2015, paragrafele 14-17, Decizia nr. 560 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 18 august 2015, paragrafele 12-20, și Decizia nr. 891 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 4 martie 2016, paragrafele 14-27.25. Totodată, în ceea ce privește susținerea privind pretinsa retroactivitate a dispozițiilor legale criticate, Curtea reține că nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situația juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. Așadar, aplicarea imediată a legii noi în domeniul propriu de activitate cu privire la situațiile pendinte nu aduce atingere principiului neretroactivității. Curtea Constituțională a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004, și Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004).26. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor constituționale și convenționale privind garantarea dreptului de proprietate și protecția proprietății, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că modul de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013).27. Invocând jurisprudența sa anterioară în legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, Curtea a mai reținut că modul de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.28. Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudența Curții și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței acesteia, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi prin raportare la art. 34 alin. (2) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Ștefan Nicolae Jippa în Dosarul nr. 19.111/3/2016 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 23 noiembrie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. Valer Dorneanu
Magistrat-asistent,
Irina-Loredana Gulie-----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari