ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 24 din 30 septembrie 1998 *** Republicatăprivind regimul zonelor defavorizate
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 8 noiembrie 1999
Notă *) Republicată în temeiul art. II din Legea nr. 20 din 15 ianuarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1999, dându-se textelor o noua numerotare.Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24 din 30 septembrie 1998 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 2 octombrie 1998. + Articolul 1 (1) Zonele defavorizate, în înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, reprezintă arii geografice, strict delimitate teritorial, care îndeplinesc cel puţin una dintre următoarele condiţii: a) au structuri productive monoindustriale, care, în activitatea zonei, mobilizeaza mai mult de 50% din populaţia salariata; b) sunt zone miniere unde personalul a fost disponibilizat, în proporţie de peste 25%, prin concedieri colective; c) s-au efectuat concedieri colective în urma lichidării, restructurării sau privatizării unor agenţi economici, care au afectat mai mult de 25% din numărul angajaţilor cu domiciliul în zona respectiva; d) rata somajului depăşeşte cu 30% media existenta la nivel naţional; e) sunt zone izolate, lipsite de mijloace de comunicaţii şi infrastructura este slab dezvoltata. (2) O zona defavorizată, delimitata potrivit alin. (1), poate aparţine uneia sau mai multor unităţi administrativ-teritoriale. + Articolul 2 (1) La propunerea consiliilor locale sau, după caz, judeţene, consiliile pentru dezvoltare regionala, în baza documentaţiei prezentate de agenţiile pentru dezvoltare regionala, vor aviza înfiinţarea, în cadrul regiunilor, a unor zone defavorizate. Documentaţia aferentă, însoţită de avizul favorabil, va fi înaintată Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regionala. Propunerea de înfiinţare a zonei defavorizate va fi înaintată de către Agenţia Naţionala pentru Dezvoltare Regionala, spre aprobare, Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regionala, care o propune spre adoptare Guvernului. (2) În cazul în care aria geografică a unei zone defavorizate aparţine la doua sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale, propunerea de înfiinţare, documentaţiile şi avizele se fac de către organele abilitate, conform alin. (1), din unităţile administrativ-teritoriale respective, sub conducerea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regionala. (3) În cazul zonelor defavorizate care aparţin la doua sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale, agenţii economici respectivi vor transmite datele prevăzute la alin. (1) Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regionala. + Articolul 3Declararea şi delimitarea zonelor defavorizate se fac prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regionala. + Articolul 4Prin hotărârea Guvernului de declarare a zonei defavorizate se aproba: a) perioada pentru care o arie geografică este declarata zona defavorizată, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă; b) domeniile de interes pentru realizarea de investiţii; c) finantarile necesare şi facilităţile prevăzute de lege ce se acordă agenţilor economici care efectuează investiţii. + Articolul 5O arie geografică poate fi declarata zona defavorizată pentru o perioadă de cel puţin 3 ani, dar nu mai mult de 10 ani, cu posibilitatea de prelungire, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. + Articolul 6 (1) Societăţile comerciale cu capital majoritar privat, persoane juridice române, precum şi întreprinzătorii particulari sau asociaţiile familiale, autorizate conform Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, care îşi au sediul şi îşi desfăşoară activitatea în zona defavorizată, beneficiază pentru investiţiile nou-create de următoarele facilităţi: a) scutirea de la plata:- taxelor vamale şi a taxei pe valoarea adăugată pentru maşinile, utilajele, instalaţiile, echipamentele, mijloacele de transport, alte bunuri amortizabile, care se importa în vederea efectuării de investiţii în zona;- taxei pe valoarea adăugată pentru maşinile, utilajele, instalaţiile, echipamentele, mijloacele de transport, alte bunuri amortizabile, produse în ţara, în vederea efectuării şi derulării de investiţii în zona; b) restituirea taxelor vamale pentru materiile prime, piesele de schimb şi/sau componentele importate necesare realizării producţiei proprii în zona. Restituirea sumelor se va face pe baza aprobării de către agenţiile pentru dezvoltare regionala a documentelor care atesta valorificarea producţiei de către agenţii economici. Sumele necesare restituirii către agenţii economici din zona a taxelor vamale plătite de către aceştia vor fi puse la dispoziţie Agenţiei pentru dezvoltare regionala din Fondul pentru dezvoltare regionala. În cazul zonelor defavorizate care aparţin la doua sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale, sumele necesare restituirii către agenţii economici din zona defavorizată a taxelor vamale plătite de aceştia vor fi puse la dispoziţie de Agenţia Naţionala pentru Dezvoltare Regionala din Fondul naţional pentru dezvoltare regionala; c) scutirea de la plata impozitului pe profit pe durata de existenta a zonei defavorizate; d) scutirea de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinaţiei sau scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri destinate realizării investiţiei; e) acordarea, cu prioritate, din Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziţia Guvernului, constituit potrivit Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 59/1997 privind destinaţia sumelor încasate de Fondul Proprietăţii de Stat în cadrul procesului de privatizare a societăţilor comerciale la care statul este acţionar, a unor sume pentru:- stimularea activităţii de export al produselor finite şi/sau al serviciilor industriale, după caz;- garantarea creditelor externe, în limita unui plafon anual stabilit de Ministerul Finanţelor;- finanţarea unor programe speciale, aprobate prin hotărâre a Guvernului;- finanţarea proiectelor de investiţii ale societăţilor comerciale prin coparticiparea statului la capitalul social. (2) Acordarea facilităţilor şi finantarilor prevăzute la alin. (1) lit. e) se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. + Articolul 7În situaţia în care o investiţie care beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă este lichidată voluntar într-o perioadă mai mica decât dublul perioadei în care s-a bucurat de facilităţile acordate prin hotărârea Guvernului de înfiinţare a zonei defavorizate, lichidatorul/lichidatorii are/au obligaţia ca din sumele rezultate în urma lichidării sa achite cu prioritate către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale sumele aferente facilităţilor acordate în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă. + Articolul 8Facilităţile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se acordă pentru societăţile comerciale, persoane juridice române cu capital majoritar privat, precum şi pentru întreprinzătorii particulari sau asociaţiile familiale, autorizate conform Decretului-lege nr. 54/1990, care au sediul social şi îşi desfăşoară activitatea în aceasta zona, dacă prin investiţia realizată se creează noi locuri de muncă pentru forta de muncă neocupata sau pentru membrii de familie ai acestora, care domiciliază în zona defavorizată. + Articolul 9Societăţile comerciale constituite într-o zona defavorizată îşi pot inceta voluntar activitatea în zona respectiva, iar cele care îşi deschid filiale cu personalitate juridică într-o astfel de zona le pot desfiinta sau schimba sediul din zona defavorizată, într-o perioadă mai scurta decât cea prevăzută la art. 7, numai sub sancţiunea achitării sumelor datorate către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, aferente facilităţilor acordate în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă. + Articolul 10Agenţia Naţionala pentru Dezvoltare Regionala este autoritatea de reglementare pentru zonele defavorizate. + Articolul 11 (1) În temeiul hotărârii Guvernului de înfiinţare a zonei defavorizate, Agenţia pentru dezvoltare regionala va asigura şi administrarea specifică acesteia, având, pentru zona defavorizată, următoarele atribuţii principale: a) promovează iniţiativa publică şi privată; b) elaborează propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii economico-sociale din zona; c) urmăreşte împreună cu organele abilitate de lege modul în care agenţii economici din zona îşi îndeplinesc obligaţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă; d) centralizează, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi al organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor şi ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, datele privind activitatea agenţilor economici din zona şi asigura transmiterea acestora către Agenţia Naţionala pentru Dezvoltare Regionala; e) elaborează norme şi reglementează activităţile din interiorul zonei, pe durata de existenta a acesteia; f) informează periodic Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regionala despre activităţile din zona. (2) În cazul zonelor defavorizate care aparţin la doua sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale, administrarea specifică a acestora va fi efectuată de Agenţia Naţionala pentru Dezvoltare Regionala. + Articolul 12 (1) Utilizarea totală sau parţială a sumelor alocate din Fondul pentru dezvoltare regionala pentru proiectele de dezvoltare în cadrul zonelor defavorizate, fără respectarea destinaţiei şi a termenelor pentru care au fost acordate beneficiarilor, se constata de către organele de control abilitate, potrivit legii. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie în cuantum dublu, în termen de 60 de zile de la constatarea de către organele de control a schimbării destinaţiei fondurilor, termen în care se instituie sechestrul asigurator, în regim de urgenta, în favoarea Agenţiei pentru dezvoltare regionala. + Articolul 13Nerespectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. + Articolul 14Până la data infiintarii agentiilor pentru dezvoltare regionala, pentru zonele miniere Agenţia Naţionala pentru Dezvoltarea şi Implementarea Programelor de Dezvoltare a Zonelor Miniere va avea şi atribuţiile şi responsabilităţile acestora, putând propune Guvernului declararea unor zone miniere ca zone defavorizate, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă. + Articolul 15Guvernul va aproba prin hotărâre, la propunerea Consiliului pentru Reforma*) a Ministerului Industriei şi Comerţului, a Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului şi cu avizul Ministerului Finanţelor, normele metodologice**) de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în termen de 45 de zile de la intrarea ei în vigoare.-------- Notă *) Prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 56/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 30 decembrie 1998, Consiliul pentru Reforma a fost desfiinţat, iar atribuţiile din domeniul administraţiei publice şi din domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii au fost preluate de Departamentul pentru Reforma Administraţiei Publice Centrale şi, respectiv, de Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. Notă **) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 525 din 29 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999.-----
EMITENT |