LEGE nr. 535 din 25 noiembrie 2004 privind prevenirea și combaterea terorismului
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1161 din 8 decembrie 2004
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Capitolul I Dispoziții generale + Articolul 1Terorismul reprezintă ansamblul de acțiuni și/sau amenințări care prezintă pericol public și afectează securitatea națională, având următoarele caracteristici:a) sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini extremiste, ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și/sau distructive;b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;c) vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice, populației civile sau al oricărui alt segment aparținând acestora;d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit să atragă atenția asupra scopurilor urmărite. + Articolul 2Faptele săvârșite de entitățile teroriste sunt sancționate potrivit prevederilor prezentei legi, dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiții:a) sunt săvârșite, de regulă, cu violență și produc stări de neliniște, nesiguranță, teamă, panică sau teroare în rândul populației;b) atentează grav asupra factorilor umani specifici și nespecifici, precum și asupra factorilor materiali;c) urmăresc realizarea unor obiective specifice, de natură politică, prin determinarea autorităților statului sau a unei organizații internaționale să dispună, să renunțe sau să influențeze luarea unor decizii în favoarea entității teroriste. + Articolul 3Actele de terorism sunt de natură transnațională, dacă:a) sunt săvârșite pe teritoriul a cel puțin două state;b) sunt săvârșite pe teritoriul unui stat, dar o parte a planificării, pregătirii, conducerii sau a controlului acestora are loc pe teritoriul altui stat;c) sunt săvârșite pe teritoriul unui stat, dar implică o entitate teroristă care desfășoară activități pe teritoriul altui stat;d) sunt săvârșite pe teritoriul unui stat, dar au efecte substanțiale pe teritoriul altui stat. + Articolul 4În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele înțelesuri:1. entitate teroristă - persoană, grupare, grup structurat sau organizație care:a) comite sau participă la acte teroriste;b) se pregătește să comită acte teroriste;c) promovează sau încurajează terorismul;d) sprijină, sub orice formă, terorismul;2. terorist - persoana care a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege ori intenționează să pregătească, să comită, să faciliteze sau să instige la acte de terorism;3. grup structurat - un grup care nu este format aleatoriu pentru săvârșirea imediată a unui act terorist, nu presupune un număr constant de membri și nu necesită stabilirea, în prealabil, a rolului acestora sau a unei structuri ierarhice;4. grupare teroristă - grup structurat mai mare de două persoane, înființat de o anumită perioadă de timp și care acționează concertat pentru comiterea de acte teroriste;5. organizație teroristă - structură constituită ierarhic, cu ideologie proprie de organizare și acțiune, având reprezentare atât la nivel național, cât și internațional și care, pentru realizarea scopurilor specifice, folosește modalități violente și/sau distructive;6. conducerea unei entități teroriste - îndrumarea, supravegherea, controlul sau coordonarea activităților unui grup structurat, ale unei grupări sau organizații teroriste;7. acțiuni teroriste - pregătirea, planificarea, favorizarea, comiterea, conducerea, coordonarea și controlul asupra actului terorist, precum și orice alte activități desfășurate ulterior comiterii acestuia, dacă au legătură cu actul terorist;8. fonduri - bunuri de orice natură, corporale sau necorporale, mobile ori imobile, dobândite prin orice mijloc și documente sau instrumente juridice în orice formă, incluzându-se forma electronică ori numerică, care atestă un drept de proprietate sau un interes asupra acestor bunuri, credite bancare, cecuri de călătorie, cecuri bancare, mandate, acțiuni, titluri, obligațiuni, drepturi speciale de tragere și scrisori de credit, fără ca această enumerare să fie limitativă; (la 01-02-2014, Pct. 8 al art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. 159, Titlul II din LEGE nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) 9. propaganda - răspândirea în mod sistematic sau apologia unor idei, concepții ori doctrine, cu intenția de a convinge și de a atrage noi adepți; (la 01-02-2014, Pct. 9 al art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. 159, Titlul II din LEGE nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) 10. factori umani specifici - persoanele incluse direct în mecanismele funcționale politogene ale entității-țintă, respectiv demnitari, militari, funcționari, precum și reprezentanți ai unor organizații internaționale;11. factori umani nespecifici - persoanele incluse indirect în mecanismele politogene ale entității-țintă, în general populația civilă;12. factori materiali - factorii de mediu, culturile agricole și șeptelul, alimentele și alte produse de consum curent, obiectivele de importanță strategică, militare sau cu utilitate militară, facilitățile de infrastructură ale vieții sociale, facilitățile de stat și guvernamentale, sistemele de transport, telecomunicații și informaționale, simbolurile și valorile naționale, precum și bunurile mobile sau imobile ale organizațiilor internaționale;13. facilități de stat și guvernamentale - mijloacele de transport permanente sau temporare, folosite de reprezentanții unui stat, membrii guvernului, ai autorității legislative sau judecătorești, funcționarii, angajații unui stat sau ai oricărei alte autorități publice ori ai unei organizații interguvernamentale, în legătură cu actele lor oficiale;14. obiective de importanță strategică - obiectivele forțelor armate sau cele de importanță deosebită pentru apărarea țării, activitatea statului, economie, cultură și artă, localurile misiunilor diplomatice sau ale unor organizații internaționale, precum și facilitățile de infrastructură sau locurile de utilitate publică;15. loc de utilitate publică - acea parte a unei clădiri, teren, stradă, cale navigabilă, loc comercial, de afaceri, cultural-sportiv, istoric, educațional, religios, de recreere, precum și orice alt loc care este accesibil publicului;16. facilități de infrastructură - utilitatea publică sau privată care asigură sau distribuie servicii în beneficiul populației, precum: apă și canalizare, energie, combustibil, comunicații, servicii bancare și servicii medicale, rețele de telecomunicații și informaționale;17. sistem de transport - toate facilitățile, mijloacele de transport și instrumentele publice sau private, folosite în sau pentru serviciile publice, pentru transportul de persoane sau de mărfuri;18. criza teroristă - situația de fapt creată anterior sau în urma săvârșirii unui atac terorist, prin care:a) sunt întrerupte sau afectate grav o serie de activități economice, sociale, politice sau de altă natură;b) sunt puși în pericol factori umani, specifici și nespecifici, sau factori materiali importanți;c) siguranța populației sau a unei colectivități este expusă la riscuri majore;d) este necesar a se acționa prin măsuri defensive ori ofensive pentru înlăturarea amenințărilor generate de situația de fapt creată;19. profit al entității teroriste - orice bun care reprezintă, parțial sau total, direct ori indirect, un beneficiu obținut în urma săvârșirii actelor teroriste sau a desfășurării unor activități conexe terorismului;20. intervenție antiteroristă - ansamblul măsurilor defensive realizate anterior producerii unor atacuri teroriste iminente, folosite pentru reducerea vulnerabilității factorilor umani, specifici și nespecifici, și a factorilor materiali;21. intervenție contrateroristă - ansamblul măsurilor ofensive realizate în scopul capturării sau anihilării teroriștilor, eliberării ostaticilor și restabilirii ordinii legale, în cazul desfășurării ori producerii unui atac terorist. + Capitolul II Realizarea activității de prevenire și combatere a terorismului + Secţiunea 1 Sistemul național de prevenire și combatere a terorismului + Articolul 5Prevenirea și combaterea terorismului se realizează în conformitate cu prevederile convențiilor internaționale privind reprimarea terorismului, la care România este parte, precum și cu respectarea reglementărilor internaționale și a legislației interne referitoare la drepturile omului. + Articolul 6(1) La nivel național activitatea de prevenire și combatere a terorismului se organizează și se desfășoară în mod unitar, potrivit prezentei legi.(2) În acest scop cooperarea în domeniu se realizează ca Sistem național de prevenire și combatere a terorismului, denumit în continuare SNPCT, la care participă următoarele autorități și instituții publice:a) Serviciul Român de Informații, cu rol de coordonare tehnică;b) Ministerul Administrației și Internelor;c) Ministerul Apărării Naționale;d) Ministerul Afacerilor Externe;e) Ministerul Economiei și Comerțului;f) Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale;g) Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor;h) Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului;i) Ministerul Sănătății;j) Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației;k) Ministerul Finanțelor Publice;l) Ministerul Integrării Europene; m) Ministerul Justiției;n) Serviciul de Informații Externe;o) Serviciul de Protecție și Pază;p) Serviciul de Telecomunicații Speciale;q) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;r) Banca Națională a României;s) Agenția Națională de Control al Exporturilor;t) Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor;u) Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare.(3) În structura Serviciului Român de Informații - ca autoritate națională în domeniu - se înființează Centrul de coordonare operativă antiteroristă, denumit în continuare CCOA, prin intermediul căruia Serviciul Român de Informații asigură coordonarea tehnică a SNPCT. + Articolul 7În scopul prevenirii și combaterii actelor de terorism și a faptelor asimilate acestora, autoritățile și instituțiile publice componente ale SNPCT desfășoară activități specifice, individual sau în cooperare, în conformitate cu atribuțiile și competențele lor legale și cu prevederile Protocolului general de organizare și funcționare a Sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. + Articolul 8Ministerele și celelalte autorități și instituții publice cu atribuții în aplicarea prevederilor prezentei legi au obligația de a sesiza Serviciul Român de Informații cu privire la persoanele fizice și juridice suspecte de săvârșirea sau de favorizarea în orice mod a actelor de terorism. + Articolul 9Instituțiile și persoanele juridice, altele decât cele din componența SNPCT, precum și persoanele fizice, care au cunoștință despre date și indicii privind comiterea, favorizarea ori finanțarea actelor de terorism, au următoarele obligații:a) să sesizeze de îndată autoritățile competente în domeniu;b) să permită accesul reprezentanților autorităților competente în imobile, precum și la datele și informațiile care au legătură cu actele de terorism;c) să acorde sprijinul necesar îndeplinirii atribuțiilor pe linia prevenirii și combaterii terorismului, la solicitarea autorităților competente. + Articolul 10Atribuțiile specifice, potrivit art. 7, pe linia prevenirii terorismului constau în:a) activități informativ-operative;b) activități împotriva fluxurilor de alimentare cu resurse umane a entităților teroriste, desfășurate în interiorul și/sau în exteriorul teritoriului național;c) activități împotriva fluxurilor de alimentare cu mijloace specifice de acțiune, precum și cu resurse financiare, logistice sau informaționale a entităților teroriste, desfășurate în interiorul și/sau în exteriorul teritoriului național;d) activități de pază, protecție și alte forme speciale de descurajare realizate de forțele unor autorități și instituții publice din componența SNPCT, pentru asigurarea securității principalelor categorii de factori umani și de obiective autohtone ori străine de pe teritoriul național, precum și a principalelor obiective românești din străinătate, potențial vizate de entități teroriste;e) activități de pregătire a intervenției în urgențe civile, generate de acțiuni teroriste, în vederea limitării și combaterii efectelor acestora;f) activități de informare și relații publice;g) activități de cooperare internațională;h) activități de instruire și perfecționare profesională;i) activități destinate optimizării continue a cadrului legislativ aplicabil categoriilor de misiuni ce revin SNPCT, inclusiv sub aspect penal și procesual-penal. + Articolul 11Atribuțiile specifice, potrivit art. 7, pe linia combaterii terorismului constau în:a) activități de identificare și alte activități desfășurate, potrivit atribuțiilor autorităților și instituțiilor publice componente ale SNPCT, în vederea tragerii la răspundere, potrivit legii, a persoanelor care inițiază, pregătesc, comit ori favorizează actele de terorism;b) intervenția antiteroristă, în situația iminenței producerii unui atac terorist, și, respectiv, intervenția contrateroristă, când se desfășoară ori s-au produs atacuri teroriste;c) participarea la operațiuni de combatere a terorismului prin cooperare internațională. + Articolul 12(1) În cazul unui atac terorist, Serviciul Român de Informații, prin unitatea specializată, execută intervenția contrateroristă, independent sau în cooperare cu alte forțe abilitate, pe întregul teritoriu al țării, asupra obiectivelor atacate sau ocupate de teroriști, în scopul capturării ori anihilării acestora, eliberării ostaticilor și al restabilirii ordinii legale.(2) Intervenția contrateroristă se execută cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării și se realizează potrivit metodologiei elaborate de Serviciul Român de Informații, aprobată prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.(3) Intervenția antiteroristă, în situația iminenței producerii unui atac terorist, se realizează în condițiile metodologiei aprobate de conducerea Serviciului Român de Informații.(4) La solicitarea Serviciului Român de Informații, în funcție de amploarea și de natura acțiunii teroriste, pot fi angrenate, în condițiile legii, forțe cu misiuni specifice din Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Apărării Naționale și Serviciul de Protecție și Pază, precum și din alte structuri din sistemul securității și apărării naționale. + Articolul 13(1) Pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la art. 10 și 11, autoritățile și instituțiile publice componente ale SNPCT desemnează reprezentanți, la nivelul de secretari de stat sau de subsecretari de stat, care se întrunesc în ședință plenară, cel puțin o dată pe an, la care participă și prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.(2) Autoritățile și instituțiile publice componente ale SNPCT desemnează experți permanenți, care constituie un grup de lucru ce se întrunește o dată la 6 luni sau ori de câte ori este nevoie.(3) Cu ocazia întrunirilor prevăzute la alin. (2), grupul de lucru evaluează modul de îndeplinire a prevederilor Protocolului general de organizare și funcționare a SNPCT și prezintă Consiliului Suprem de Apărare a Țării rapoarte în consecință. + Articolul 14(1) CCOA este structura organizatorico-funcțională ce asigură continuitatea și coerența funcționării sistemului de legătură ce articulează componentele SNPCT.(2) Autoritățile și instituțiile publice din componența SNPCT vor desemna câte un reprezentant permanent la CCOA, în vederea asigurării schimbului de date și informații.(3) Structura și efectivele CCOA se aprobă prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.(4) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Serviciul Român de Informații va supune aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Țării Regulamentul de organizare și funcționare a CCOA. + Articolul 15Autoritățile și instituțiile publice cu responsabilități în SNPCT asigură accesul reprezentanților CCOA în sediile lor și în obiectivele speciale din componența acestora, pentru verificarea informațiilor și/sau desfășurarea activităților specifice de prevenire și combatere a terorismului. + Articolul 16Sunt exceptate de la prevederile art. 15 Serviciul Român de Informații, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul de Telecomunicații Speciale. + Articolul 17CCOA are următoarele atribuții:a) coordonează activitățile desfășurate în cadrul SNPCT, prin reprezentanți desemnați de autoritățile și instituțiile publice din componența SNPCT;b) asigură operativ schimbul de date și informații între autoritățile și instituțiile publice componente ale SNPCT privind activitățile cu caracter terorist;c) integrează datele și informațiile obținute, în scopul stabilirii și întreprinderii măsurilor care se impun;d) monitorizează activitățile teroriste și informează operativ autoritățile și instituțiile publice abilitate din cadrul SNPCT;e) în situații de criză teroristă asigură suportul logistic și operațional pentru funcționarea operativă a Centrului Național de Acțiune Antiteroristă, care este integrat funcțional în mecanismul general de gestionare a crizelor și organizat conform legii;f) transmite autorităților și instituțiilor publice competente din cadrul SNPCT datele și informațiile care fac obiectul întreprinderii de măsuri, conform atribuțiilor legale. + Articolul 18În structura organizatorică a autorităților și instituțiilor publice componente ale SNPCT se înființează compartimente speciale, cu funcționare permanentă, și se desemnează persoane care asigură suportul structural și funcțional pentru desfășurarea coerentă a activităților de cooperare, precum și legătura continuă cu CCOA. + Articolul 19(1) Sarcina privind actualizarea periodică a prevederilor Protocolului general de organizare și funcționare a SNPCT revine membrilor SNPCT, în funcție de modificările înregistrate în domeniu, precum și Serviciului Român de Informații, în calitate de coordonator tehnic.(2) Orice modificare a Protocolului general de organizare și funcționare a SNPCT va fi supusă aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Țării. + Secţiunea a 2-a Măsuri privind desfășurarea unor activități în scopul culegerii de informații + Articolul 20Amenințările la adresa securității naționale a României în ceea ce privește infracțiunile prevăzute în prezenta lege constituie temeiul legal pentru organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale să solicite autorizarea efectuării unor activități specifice culegerii de informații, potrivit procedurii prevăzute în Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, care se aplică în mod corespunzător. (la 01-02-2014, Art. 20 a fost modificat de pct. 1 al art. 76, Titlul II din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. ) + Articolul 21Abrogat. (la 01-02-2014, Art. 21 a fost abrogat de pct. 2 al art. 76, Titlul II din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. ) + Articolul 22Abrogat. (la 01-02-2014, Art. 22 a fost abrogat de pct. 2 al art. 76, Titlul II din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. ) + Capitolul III Prevenirea finanțării actelor de terorism + Secţiunea 1 Operațiuni financiar-bancare interzise + Articolul 23(1) Sunt interzise operațiunile financiar-bancare între rezidenți și nerezidenți, precum și între nerezidenți, constând în operațiuni de cont curent sau de cont de capital, inclusiv operațiunile de schimb valutar, astfel cum sunt definite prin reglementările valutare emise de Banca Națională a României, efectuate pentru sau în contul persoanelor fizice ori juridice prevăzute în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanțării de acte de terorism, aprobată prin Legea nr. 466/2002.(2) Activele persoanelor cuprinse în anexa prevăzută la alin. (1) sunt blocate, fiind interzis orice transfer, prin orice modalitate, inclusiv bancară. + Articolul 24(1) Anexa prevăzută la art. 23 alin. (1) se completează și se actualizează periodic prin hotărâre a Guvernului, în baza informațiilor primite de la Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.(2) Completarea și actualizarea anexei prevăzute la art. 23 alin. (1) se fac, în măsura posibilului, cu date de identificare a persoanelor fizice și juridice, precum naționalitatea, cetățenia, data și locul nașterii, în cazul persoanelor fizice, și sediul, naționalitatea și numărul de înregistrare, în cazul persoanelor juridice.(3) Datele de identificare se solicită Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite de către Ministerul Afacerilor Externe, la cererea Ministerului Finanțelor Publice. + Articolul 25Personalul instituțiilor financiar-bancare are obligația de a refuza efectuarea operațiunilor prevăzute la art. 23 alin. (1) și de a sesiza de îndată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel. + Secţiunea a 2-a Operațiuni financiar-bancare supuse autorizării + Articolul 26(1) Autoritățile și instituțiile publice cu responsabilități în SNPCT, precum și Oficiul Național al Registrului Comerțului, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și Comisia de Supraveghere a Asigurărilor colaborează pentru întocmirea și actualizarea listelor cuprinzând persoanele fizice și juridice suspecte de săvârșirea sau finanțarea actelor de terorism, altele decât cele menționate în anexa prevăzută la art. 23 alin. (1), care se transmit CCOA.(2) Listele cuprind și datele de identificare prevăzute la art. 24 alin. (2).(3) În cazul în care listele nu cuprind datele de identificare, CCOA solicită efectuarea verificărilor care se impun pentru obținerea informațiilor necesare, potrivit competențelor ce revin fiecărei instituții. + Articolul 27Listele rezultate sunt transmise de CCOA Ministerului Finanțelor Publice, care întocmește o listă unică pe baza listelor prevăzute la art. 26 alin. (1), pe care o supune spre aprobare Guvernului. + Articolul 28Operațiunile financiar-bancare prevăzute la art. 23 alin. (1), dacă sunt efectuate pentru sau în contul persoanelor înscrise în lista prevăzută la art. 27, sunt supuse autorizării prealabile a Băncii Naționale a României, a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, după caz. + Articolul 29(1) Personalul instituțiilor financiar-bancare are obligația de a sesiza conducerea instituției din care face parte cu privire la solicitarea de a efectua operațiunea financiar-bancară supusă autorizării.(2) Instituțiile financiar-bancare din România prezintă de îndată Băncii Naționale a României, Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare sau Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor documentația privind operațiunea financiar-bancară supusă autorizării. + Articolul 30(1) Banca Națională a României, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare sau Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în termen de 5 zile de la prezentarea documentației, emite autorizarea operațiunii prevăzute la art. 28 sau, după caz, refuză emiterea autorizării și sesizează Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, precum și Serviciul Român de Informații.(2) Banca Națională a României, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și Comisia de Supraveghere a Asigurărilor emit, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, reglementări privind documentația necesară operațiunilor financiar-bancare supuse autorizării. + Articolul 31Banca Națională a României, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și Comisia de Supraveghere a Asigurărilor controlează modul de ducere la îndeplinire de către instituțiile supravegheate a dispozițiilor prezentei legi și aplică sancțiunile legale prevăzute în competența acestora. + Capitolul IV Infracțiuni și contravenții + Articolul 32(1) Constituie acte de terorism și se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime, și cu interzicerea unor drepturi săvârșirea uneia dintre următoarele fapte care, prin natura sau prin contextul săvârșirii lor, pot aduce atingere gravă unei țări ori unei organizații internaționale, atunci când sunt săvârșite în scopul de a intimida populația sau de a constrânge o autoritate publică sau o organizație internațională să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui anumit act ori pentru a destabiliza grav sau a distruge structurile politice fundamentale, constituționale, economice ori sociale ale unui stat sau organizații internaționale:a) omorul, omorul calificat sau vătămarea corporală;b) amenințarea sau lipsirea de libertate;c) distrugerea;d) comunicarea de informații false, care pune în pericol siguranța zborului sau navigației unei nave ori aeronave;e) săvârșirea, cu ajutorul unui dispozitiv, al unei arme sau al unei substanțe, a unui act de violență împotriva unei persoane aflate într-un aeroport civil, dacă fapta a pus în pericol siguranța și securitatea în acest aeroport, precum și săvârșirea oricărui act de violență fizică ori psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor sau în pregătire de zbor ori asupra personalului navigant al acesteia;f) distrugerea sau deteriorarea gravă, cu ajutorul unui dispozitiv, al unei arme ori al unei substanțe, a instalațiilor unui aeroport civil sau a unei aeronave în serviciu ori care nu este în serviciu, dar se află pe un aeroport sau cauzarea de deteriorări care fac aeronava indisponibilă de zbor ori care sunt de natură să îi pună în pericol siguranța în zbor, precum și întreruperea serviciilor de aeroport, dacă fapta compromite sau este de natură a compromite siguranța și securitatea în acel aeroport;g) distrugerea sau deteriorarea instalațiilor ori a serviciilor de navigație aeriană sau perturbarea funcționării acestora, dacă fapta a pus în pericol siguranța zborului;h) plasarea pe o aeronavă civilă, prin orice mijloc, a unui dispozitiv sau a unei substanțe capabil/capabile să distrugă acea aeronavă ori să îi producă deteriorări care o fac inaptă de zbor sau care sunt de natură să pericliteze siguranța acesteia în zbor;i) preluarea fără drept a unei aeronave, prin orice mijloace, precum și exercitarea fără drept a controlului asupra acesteia;j) luarea în stăpânire a unei nave ori a unei platforme fixe sau exercitarea controlului asupra acesteia, prin violență ori amenințare;k) comiterea de violențe asupra unei persoane aflate la bordul unei nave ori al unei platforme fixe, dacă acest act este de natură să pericliteze siguranța navei ori a platformei fixe;l) distrugerea unei platforme fixe ori a unei nave sau cauzarea de daune platformei fixe ori încărcăturii unei nave, de natură să pericliteze siguranța platformei sau a navigației navei;m) plasarea pe o navă sau pe o platformă fixă, prin orice mijloc, a unui dispozitiv ori a unei substanțe apt/apte să le distrugă sau care să cauzeze platformei, navei ori încărcăturii sale daune ce compromit sau sunt de natură să pericliteze siguranța platformei ori a navigației navei;n) distrugerea sau avarierea în mod grav a platformei fixe ori a instalațiilor sau serviciilor de navigație ori producerea de grave perturbații în funcționare, dacă unul dintre aceste acte este de natură să pericliteze siguranța platformei fixe sau a navigației unei nave;o) nerespectarea regimului armelor și munițiilor, a regimului materialelor nucleare și al altor materii radioactive, nerespectarea regimului materiilor explozive, precum și nerespectarea regimului precursorilor de explozivi restricționați; (la 01-04-2018, Litera o) din Alineatul (1) , Articolul 32 , Capitolul IV a fost modificată de Articolul 32, Capitolul VI din LEGEA nr. 49 din 27 februarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 194 din 02 martie 2018 ) p) atentatul care pune în pericol securitatea națională, atentatul contra unei colectivități și actele de diversiune;q) fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice și infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice;r) preluarea fără drept a mijloacelor de transport colective de pasageri sau de mărfuri.(2) Pentru infracțiunile prevăzute la alin. (1) nu se poate aplica pedeapsa amenzii.(3) Constituie, de asemenea, acte de terorism și se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, săvârșirea următoarelor fapte, în unul dintre scopurile prevăzute la alin. (1):a) producerea, dobândirea, deținerea, transportul, furnizarea sau transferarea către alte persoane, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, dispozitive explozive de orice fel, precum și cercetarea în domeniu ori dezvoltarea de asemenea arme sau dispozitive;b) introducerea sau răspândirea în atmosferă, pe sol, în subsol ori în apă de produse, substanțe, materiale de orice fel, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori în scopul provocării de incendii, inundații sau explozii care au drept efect punerea în pericol a vieților umane;c) perturbarea ori întreruperea aprovizionării cu apă, electricitate sau orice altă resursă naturală fundamentală, care au drept efect punerea în pericol a vieților umane. (la 01-02-2014, Art. 32 a fost modificat de pct. 2 al art. 159, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) + Articolul 33(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi săvârșirea, în unul dintre scopurile prevăzute la art. 32 alin. (1), a uneia dintre următoarele fapte:a) procurarea, deținerea, confecționarea, fabricarea, transportul sau furnizarea de produse ori tehnologii cu dublă utilizare sau de produse militare ori de substanțe explozive sau inflamabile, în scopul producerii de mijloace distructive, dispozitive explozive de orice fel, precum și a substanțelor chimice, biologice, radiologice ori nucleare, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor, animalelor sau mediul;b) instruirea sau pregătirea unei persoane privind folosirea ori fabricarea armelor de foc, munițiilor, explozivelor, dispozitivelor explozive de orice fel, armelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare, inclusiv a oricăror echipamente concepute special pentru a fi utilizate în legătură directă cu folosirea substanțelor chimice, biologice, radiologice ori nucleare.(2) Constituie, de asemenea, infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi săvârșirea uneia dintre următoarele fapte:a) înlesnirea trecerii frontierei, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a unei persoane care a participat sau a comis ori urmează să participe sau să comită o infracțiune prevăzută la alin. (1) ori la art. 32 alin. (1) sau (3);b) culegerea sau deținerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziție de date și informații despre obiective vizate de o entitate teroristă;c) falsificarea de înscrisuri oficiale în scopul înlesnirii săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute de prezenta lege;d) șantajul săvârșit în scopul comiterii unui act de terorism;e) participarea la instruirea sau pregătirea în vederea folosirii mijloacelor distructive, substanțelor toxice ori periculoase, armelor de foc, dispozitivelor explozive de orice fel, munițiilor, explozivilor, armelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare, în scopul comiterii unui act de terorism;f) furtul calificat săvârșit în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 32 alin. (1) și (3) și la alin. (1) și (2) din prezentul articol. (la 01-02-2014, Art. 33 a fost modificat de pct. 3 al art. 159, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) + Articolul 33^1Constituie infracțiune fapta de a recruta o persoană pentru săvârșirea uneia dintre faptele prevăzute la art. 32 alin. (1) și (3) și art. 33 și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani. (la 01-02-2014, Art. 33^1 a fost introdus de pct. 4 al art. 159, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) + Articolul 33^2(1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârșească infracțiuni prevăzute de prezenta lege se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este comisă de un funcționar public, pedeapsa este închisoarea de la un an la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.(3) Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracțiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracțiune.(4) Promovarea unui mesaj prin propagandă săvârșită prin orice mijloace, în public, cu intenția de a instiga la săvârșirea uneia dintre infracțiunile enumerate la art. 32 alin. (1) și (3) și art. 33 alin. (1) și alin. (2) lit. e), indiferent dacă mesajul susține sau nu în mod direct terorismul ori dacă au fost săvârșite sau nu respectivele infracțiuni, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani." (la 01-02-2014, Art. 33^2 a fost introdus de pct. 4 al art. 159, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) + Articolul 34(1) Tentativa faptelor prevăzute la art. 32, 33 și 33^1 se pedepsește.(2) Se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea săvârșirii acestor infracțiuni. (la 01-02-2014, Art. 34 a fost modificat de pct. 5 al art. 159, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) + Articolul 35(1) Fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism ori aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de asocieri se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, fără a se putea depăși maximul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea ce intră în scopul asocierii.(2) Fapta de a conduce o entitate teroristă se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. (la 01-02-2014, Art. 35 a fost modificat de pct. 6 al art. 159, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) + Articolul 35^1(1) Deplasarea unei persoane de pe teritoriul statului al cărui cetățean este sau de pe teritoriul căruia își are domiciliul sau reședința spre sau pe teritoriul unui alt stat decât cel al cărui cetățean sau rezident este, în scopul comiterii, planificării ori pregătirii actelor de terorism sau participării la acestea ori pentru oferirea sau primirea de instruire sau pregătire pentru comiterea unui act de terorism ori pentru susținerea, în orice mod, a unei entități teroriste, constituie deplasare în scopuri teroriste și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.(2) Tentativa se pedepsește. (la 22-11-2016, Capitolul IV a fost completat de Articolul 25, Capitolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 78 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 22 noiembrie 2016 ) + Articolul 36(1) Constituie infracțiune de finanțare a terorismului colectarea sau punerea la dispoziție, direct ori indirect, de fonduri, licite sau ilicite, cunoscând că acestea urmează a fi folosite, în tot ori în parte, pentru săvârșirea actelor de terorism sau pentru susținerea unei entități teroriste și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.(2) Săvârșirea unei infracțiuni în scopul obținerii de fonduri, cunoscând că acestea urmează a fi folosite, în tot sau în parte, pentru săvârșirea actelor de terorism ori pentru susținerea unei entități teroriste, se pedepsește cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, al cărei maxim se majorează cu 3 ani.(3) Dacă fondurile obținute în condițiile alin. (2) au fost puse la dispoziția entității teroriste, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.(4) Tentativa la faptele prevăzute de alin. (1) se pedepsește. (la 01-02-2014, Art. 36 a fost modificat de pct. 7 al art. 159, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) + Articolul 37(1) Amenințarea prin orice mijloace a unei persoane fizice, juridice sau a unei colectivități cu folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, instalații nucleare ori dispozitive generatoare de radiații ionizante, cu provocarea unei explozii nucleare sau a unui accident nuclear ori cu răspândirea sau folosirea de produse, substanțe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător sau să cauzeze consecințe deosebit de grave, săvârșită în scopul prevăzut la art. 32 alin. (1), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.(2) Dacă amenințarea prevăzută la alin. (1) a fost adresată unui stat sau unei organizații internaționale, fapta se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. (la 01-02-2014, Art. 37 a fost modificat de pct. 8 al art. 159, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) + Articolul 38Alarmarea, prin orice mijloace și fără un motiv întemeiat, a unei persoane fizice sau juridice ori a unei colectivități, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, a organelor cu atribuții în domeniul securității naționale sau de menținere a ordinii publice, cu privire la folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, radiologice ori la răspândirea sau folosirea de produse, substanțe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viața, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori să cauzeze consecințe deosebit de grave, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (la 01-02-2014, Art. 38 a fost modificat de pct. 9 al art. 159, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) + Articolul 39Abrogat. (la 01-02-2014, Art. 39 a fost abrogat de pct. 10 al art. 159, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) + Articolul 40(1) Competența de judecată în primă instanță a infracțiunilor de terorism aparține curții de apel.(2) Abrogat. (la 01-02-2014, Alin. (2) al art. 40 a fost abrogat de pct. 3 al art. 76, Titlul II din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. ) + Articolul 41Abrogat. (la 01-02-2014, Art. 41 a fost abrogat de pct. 3 al art. 76, Titlul II din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. ) + Articolul 42(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei următoarele fapte:a) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 25 și 29 de către personalul instituțiilor financiar-bancare;b) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 30 alin. (1) de către Banca Națională a României, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare sau Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;c) nerespectarea obligației prevăzute la art. 41 de către operatorii sau furnizorii de servicii poștale, respectiv de către cei de rețele de comunicații electronice.(2) Sancțiunile contravenționale pot fi aplicate și persoanelor juridice.(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către personalul împuternicit în acest scop de Banca Națională a României, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, precum și de Ministerul Administrației și Internelor, după caz. + Articolul 43Dispozițiile reglementărilor generale referitoare la regimul juridic al contravențiilor se aplică în mod corespunzător. + Articolul 44(1) Împotriva cetățenilor străini sau apatrizilor despre care există date sau indicii temeinice că intenționează să desfășoare acte de terorism ori de favorizare a terorismului se dispune măsura de declarare ca persoană indezirabilă pentru România sau de întrerupere a dreptului de ședere în țară, dacă împotriva acestora nu s-a dispus măsura nepermiterii ieșirii din țară, potrivit legii privind regimul străinilor în România.(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și solicitanților de azil, refugiaților și victimelor conflictelor armate ale căror statut și regim sunt reglementate prin legi speciale. + Capitolul V Dispoziții finale + Articolul 45Fondurile financiare necesare CCOA se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Serviciului Român de Informații, iar pentru compartimentele cu atribuții în prevenirea și combaterea terorismului din cadrul autorităților și instituțiilor publice componente ale SNPCT, se asigură prin bugetele autorităților și instituțiilor publice respective. + Articolul 46Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2001 pentru sancționarea unor acte de terorism și a unor fapte de încălcare a ordinii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 31 octombrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 472/2002, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanțării de acte de terorism, cu excepția anexei la aceasta, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 14 decembrie 2001, aprobată prin Legea nr. 466/2002, precum și orice alte dispoziții contrare prezentei legi se abrogă. + Articolul 47Abrogat. (la 01-02-2014, Art. 47 a fost abrogat de pct. 10 al art. 159, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. ) Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIUBucurești, 25 noiembrie 2004.Nr. 535.
EMITENT |