DECIZIA nr. 680 din 2 noiembrie 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 90 din 30 ianuarie 2018



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Daniel-Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Patricia Marilena Ionea- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Dan-Ionuț Herțog în Dosarul nr. 5.589/63/2015 al Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.637D/2016.2. La apelul nominal lipsesc autorul excepției și partea Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 1.648D/2016, 306D/2017, 356D/2017, 604D/2017, 605D/2017, 848D/2017, 1.175D/2017, 1.202D/2017, 1.286D/2017, 1.287D/2017, 1.288D/2017, 1.289D/2017, 1.298D/2017, 1.373D/2017, 1.750D/2017, 1.759D/2017 și 1.913D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții de lege, excepții ridicate de Rexep Berisha în Dosarul nr. 5.592/63/2015 al Curții de Apel Craiova - Secția I civilă, de Dan Nicolaiciuc și alții în Dosarul nr. 4.225/90/2015 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, de Valentin Mărăcine și alții în Dosarul nr. 393/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, de Alexandru Tuțu și alții în Dosarul nr. 2.752/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, de Ileana Costeiu și alții în Dosarul nr. 4.160/90/2015 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, de Norica Elena Dogaru și alții în Dosarul nr. 2.127/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, de Alexandru Oprea în Dosarul nr. 2.503/90/2015 al Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă, de Mircea Tuță în Dosarul nr. 179/90/2016 al Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă, de Aurel Gabi Uță și alții în Dosarul nr. 4.261/90/2015 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, de Nicoleta Alina Barză și alții în Dosarul nr. 1.768/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, de Gabriel Popescu și alții în Dosarul nr. 1.859/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, de Elena Nicolaiciuc și alții în Dosarul nr. 2.570/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, de Gheorghe Andrei și alții în Dosarul nr. 503/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, de Marian Lascu și alții în Dosarul nr. 1.835/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, de Gheorghe Bădescu și alții în Dosarul nr. 2.867/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, de Alina Anca și alții în Dosarul nr. 1.931/90/2014 al Curții de Apel Pitești - Secția I civilă și de Ion Șerban și alții în Dosarul nr. 801/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.637D/2016, 1.648D/2016, 306D/2017, 356D/2017, 604D/2017, 605D/2017, 848D/2017, 1.175D/2017, 1.202D/2017, 1.286D/2017, 1.287D/2017, 1.288D/2017, 1.289D/2017, 1.298D/2017, 1.373D/2017, 1.750D/2017, 1.759D/2017 și 1.913D/2017, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.648D/2016, 306D/2017, 356D/2017, 604D/2017, 605D/2017, 848D/2017, 1.175D/2017, 1.202D/2017, 1.286D/2017, 1.287D/2017, 1.288D/2017, 1.289D/2017, 1.298D/2017, 1.373D/2017, 1.750D/2017, 1.759D/2017 și 1.913D/2017 la Dosarul nr. 1.637D/2016, care este primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că instanța de contencios a mai analizat dispozițiile de lege criticate, constatând constituționalitatea acestora.CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 29 august 2016, pronunțată în Dosarul nr. 5.589/63/2015, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată de Dan-Ionuț Herțog cu prilejul soluționării apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 640 din 1 martie 2016, pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 5.589/63/2015.8. Prin Încheierea din 30 august 2016, pronunțată în Dosarul nr. 5.592/63/2015, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Berisha Rexhep cu prilejul soluționării apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 641 din 1 martie 2016, pronunțate de Tribunalului Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 5.592/63/2015. 9. Prin Încheierea din 17 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.225/90/2015, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Dan Nicolaiciuc și alții cu prilejul soluționării unei acțiuni în constatare. 10. Prin Încheierea din 23 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 393/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Valentin Mărăcine și alții cu prilejul soluționării unei acțiuni în constatare a stagiului de cotizare realizat în condiții speciale de muncă.11. Prin Încheierea din 14 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.752/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Alexandru Țuțu și alții cu prilejul soluționării unei acțiuni având ca obiect constatarea încadrării în gradul I și gradul II de muncă, precum și în condiții speciale de muncă, ulterior datei de 1 aprilie 2001.12. Prin Încheierea din 14 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.160/90/2015, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Ileana Costeiu și alții cu prilejul soluționării unei acțiuni având ca obiect constatarea încadrării în condiții speciale de muncă.13. Prin Încheierea din 28 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.127/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Norica Elena Dogaru și alții cu prilejul soluționării unei acțiuni având ca obiect constatarea încadrării în condiții speciale de muncă.14. Prin Încheierea din 6 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.503/90/2015, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Alexadru V. Oprea cu prilejul soluționării unei acțiuni având ca obiect constatarea încadrării în condiții speciale de muncă.15. Prin Încheierea din 17 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 179/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Mircea Tuță cu prilejul soluționării unei acțiuni având ca obiect constatarea încadrării în condiții speciale de muncă.16. Prin Încheierea din 21 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.261/90/2015, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Aurel Gabi Uță și alții cu prilejul soluționării unei acțiuni având ca obiect constatarea încadrării în condiții speciale de muncă.17. Prin Încheierea din 28 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.768/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Nicoleta Alina Barză și alții cu prilejul soluționării unei acțiuni având ca obiect constatarea încadrării în grupe de muncă.18. Prin Încheierea din 6 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.859/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Gabriel Popescu și alții cu prilejul soluționării unei acțiuni având ca obiect constatarea încadrării în condiții speciale de muncă.19. Prin Încheierea din 14 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.570/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Elena Nicolaiciuc și alții cu prilejul soluționării unei acțiuni având ca obiect constatarea încadrării în condiții deosebite și speciale de muncă.20. Prin Încheierea din 27 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 503/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Andrei și alții cu prilejul soluționării unei acțiuni privind încadrarea în condiții deosebite și speciale de muncă. 21. Prin Încheierea din 28 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.835/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Marian Lascu și alții cu prilejul soluționării unei acțiuni referitoare la încadrarea în grupe superioare de muncă. 22. Prin Încheierea din 10 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.867/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Bădescu și alții cu prilejul soluționării unei acțiuni referitoare la încadrarea în grupe superioare de muncă. 23. Prin Încheierea din 4 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.931/90/2014, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Alina Anca și alții cu prilejul soluționării unei acțiuni privind încadrarea în condiții deosebite și speciale de muncă. 24. Prin Încheierea din 23 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 801/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. Excepția a fost ridicată de Ion Șerban și alții cu prilejul soluționării unei acțiuni privind încadrarea în grupele superioare de muncă.25. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia arată, în esență, că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3), art. 41 alin. (2), art. 44, art. 45 și art. 53. De asemenea, susțin că sunt încălcate prevederile art. 148 alin. (1)-(4) din Constituție prin raportare la dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din Primul Protocol la aceeași Convenție și dispozițiile Directivei 2013/59/Euratom a Consiliului din 5 decembrie 2013 de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecția împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiațiile ionizante și de abrogare a directivelor 89/618/Euratom, 90/641/Euratom, 96/29/Euratom, 97/43/Euratom și 2003/122/Euratom. În acest sens, arată că, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, locurile de muncă încadrate în condiții speciale sunt „a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații; c) activitățile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi; d) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1“, precum și „e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3“. Anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010 reglementează lista cuprinzând locurile de muncă încadrate în condiții speciale, în timp ce anexa nr. 3 la aceeași lege enumeră unitățile care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare. Pentru ca o persoană să fie încadrată în condiții speciale, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, trebuie să desfășoare una dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 2, în una dintre unitățile prevăzute în anexa nr. 3, acestea fiind cerințe cumulative. Încadrarea persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale s-a realizat potrivit procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, dar această procedură s-a finalizat la data de 30 iunie 2005, așa cum s-a prevăzut prin art. 16 din acest act normativ. 26. Autorii excepției arată că, deși desfășoară unele dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010, unitățile în care lucrează au obținut autorizația de desfășurare a activității ulterior acestei date. 27. De asemenea arată că art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 prevede posibilitatea reevaluării periodice a activității, dar numai pentru locurile de muncă în condiții speciale de muncă prevăzute deja la alin. (1) lit. e).28. Prin urmare, autorii excepției consideră că legiuitorul nu a ținut seama că realitatea economică este în continuă transformare și a stabilit locuri de muncă și activități ca fiind în condiții speciale, fără a lăsa posibilitatea modificării anexelor nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010 prin eventuala adăugare a unor astfel de locuri de muncă și activități.29. Pentru motivele mai sus arătate, autorii excepției consideră că dispozițiile de lege criticate sunt discriminatorii, creând diferențe de tratament nejustificate între persoane care desfășoară munca în condiții identice, întrucât unele dintre acestea beneficiază de încadrarea în condiții speciale de muncă, în timp ce altele, care lucrează în unități care și-au autorizat activitatea ulterior datei de 30 iunie 2005, nu mai pot fi încadrate în aceleași condiții. 30. De asemenea, consideră că sunt discriminați și cei care desfășoară activitatea în unități în care angajatorul nu a inițiat procedurile pentru încadrarea în condiții speciale până la data de 30 iunie 2005, în raport cu persoanele care lucrează în locuri de muncă ce au fost încadrate în condiții speciale. 31. Pentru aceleași motive, autorii excepției susțin că dispozițiile de lege criticate aduc atingere și prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, care privesc, între altele, și prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale. 32. Deoarece, pe calea acțiunilor în justiție, nu au putut obține încadrarea în condiții speciale de muncă, întrucât cadrul legal nu permitea această soluție, consideră că sunt înfrânte și prevederile constituționale referitoare la dreptul de acces liber la justiție. 33. Totodată, arată că dispozițiile de lege criticate afectează dreptul la pensie, prin neacordarea punctajului mediu anual suplimentar aferent muncii în condiții speciale, astfel că este încălcat dreptul de proprietate, pensia fiind asimilată unui „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 34. Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă, în Dosarul nr. 5.589/63/2015, apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, în timp ce, în Dosarul nr. 5.592/63/2015, consideră că dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale invocate. 35. Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 259 din 6 mai 2014. De asemenea, arată că stabilirea prin lege și în legislația secundară a criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale și a procedurii de urmat în acest sens sunt atribuțiile exclusive ale legiuitorului și nu afectează dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiției pentru a reclama neîndeplinirea de către angajator sau de alte persoane a obligațiilor rezultate din aceste acte normative. Totodată, arată că nu sunt încălcate nici prevederile art. 16 și art. 44 din Constituție. Instanța de judecată amintește că, prin deciziile nr. 12 din 23 mai 2016 și nr. 14 din 23 mai 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, respectiv în procedura dezlegării unor chestiuni de drept, s-a statuat în sensul limitării posibilității instanței de drept comun de a analiza condițiile de muncă ale reclamanților și de a statua cu privire la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiții speciale, însă arată că această limitare nu a fost dedusă în mod direct din dispozițiile invocate a fi neconstituționale, ci din interpretarea întregii legislații care reglementează această materie. 36. Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă consideră că dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale invocate. Totodată, apreciază că nu există interes în invocarea neconstituționalității art. 30 din Legea nr. 263/2010, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra acestor probleme prin deciziile nr. 12 din 23 mai 2016 și nr. 14 din 23 mai 2016.37. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.38. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și invocă în acest sens considerentele și soluția Deciziei Curții Constituționale nr. 259 din 6 mai 2014.39. Avocatul Poporului arată că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 259 din 6 mai 2014, precum și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 12 din 23 mai 2016.40. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:41. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.42. Deși Curtea observă că în unele dosare este invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) și art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, iar în alte dosare se invocă neconstituționalitatea întregului art. 30 din Legea nr. 263/2010, având în vedere critica de neconstituționalitate formulată, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate doar dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010, care au următorul conținut:(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: […]e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3; […](2) Periodic, din 5 în 5 ani, locurile de muncă în condiții speciale de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt supuse procedurii de reevaluare a încadrării în condiții speciale, stabilită prin hotărâre a Guvernului.“43. Anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010 reglementează lista cuprinzând locurile de muncă încadrate în condiții speciale, iar anexa nr. 3 enumeră unitățile care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare.44. Autorii excepției consideră că aceste dispoziții de lege aduc atingere următoarelor prevederi din Constituție: art. 1 alin. (5) referitor la obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție, art. 41 alin. (2) privind protecția socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți. De asemenea, susțin că sunt încălcate prevederile art. 148 alin. (1)-(4) din Constituție prin raportare la dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la interzicerea discriminării, art. 1 din Primul Protocol la aceeași convenție, referitor la protecția proprietății, precum și dispozițiile Directivei 2013/59/Euratom a Consiliului din 5 decembrie 2013 de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecția împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiațiile ionizante și de abrogare a directivelor 89/618/Euratom, 90/641/Euratom, 96/29/Euratom, 97/43/Euratom și 2003/122/Euratom.45. Examinând dispozițiile de lege criticate, Curtea constată că acestea fac parte din conținutul art. 30 din Legea nr. 263/2010, care reglementează locurile de muncă în condiții speciale. Astfel, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 enumeră în mod exhaustiv și limitativ locurile de muncă încadrate în condiții speciale. Cât privește locurile de muncă la care se referă ipoteza art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, Curtea observă că textul de lege instituie o dublă condiționare referitoare atât la activitatea desfășurată, cât și la unitatea în care se găsesc locurile de muncă respective. Selectarea acestor elemente cumulative este rezultatul parcurgerii mai multor etape, care s-au succedat sub imperiul mai multor reglementări. 46. Astfel, Curtea reține că, abrogând Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale a propus o nouă clasificare a locurilor de muncă în funcție de condițiile în care s-a desfășurat activitatea, reglementând astfel, în art. 19 și art. 20, locurile de muncă în condiții deosebite și cele în condiții speciale, distinct de locurile de muncă în condiții normale. În ceea ce privește locurile de muncă încadrate în condiții speciale de muncă, art. 20 din Legea nr. 19/2000 a realizat, inițial, o enumerare exhaustivă a acestora, urmând ca, prin completările aduse de articolul unic pct. 3 din Legea nr. 338/2002 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 25 iunie 2002, să fie stabilite două categorii, în funcție de sediul reglementării. Astfel, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 a stabilit în mod expres că sunt locuri de muncă în condiții speciale „a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații; c) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1; d) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 2.“ În același timp însă, dispozițiile art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 au deschis posibilitatea stabilirii prin lege și a altor locuri de muncă în condiții speciale, urmând ca metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale să se stabilească prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și a Ministerului Sănătății și Familiei, în urma consultării CNPAS. 47. În aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 10 septembrie 2003. Art. 2 din acest act normativ a stabilit criteriile cumulative necesare pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiții speciale: „a) încadrarea locurilor de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001; b) desfășurarea activității în condiții speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la art. 1 lit. a); c) existența la locurile de muncă în condiții speciale a unor factori de risc care nu pot fi înlăturați, în condițiile în care s-au luat măsurile tehnice și organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislația de protecție a muncii în vigoare; d) efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale și înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani; e) efecte asupra capacității de muncă și stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacității de muncă, pe perioada ultimilor 15 ani.“ Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 a cuprins o listă a locurilor de muncă în care se desfășurau activități ce puteau fi încadrate în condiții speciale. În vederea obținerii încadrării locurilor de muncă în condiții speciale, art. 3 din același act normativ a stabilit mai multe etape, ce trebuiau parcurse în ordinea cronologică indicată. Potrivit art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare, „Angajatorii, împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, pot solicita reevaluarea locurilor de muncă, respectând dispozițiile prezentei hotărâri, până la data de 30 iunie 2005.“48. La expirarea acestui termen, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, a fost adoptată Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, care a prevăzut în art. 1 alin. (1) și (2) că „Începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1“, precum și că „Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unitățile prevăzute în anexa nr. 2, care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare.“49. Anexa nr. 1 la Legea nr. 226/2006 a preluat lista activităților care justifică încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, în timp ce anexa nr. 2 a realizat o enumerare limitativă a unităților care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003.50. Legea nr. 226/2006 a fost abrogată prin Legea nr. 236/2010, care, reglementând locurile de muncă în condiții speciale, a prevăzut în art. 30 alin. (1) o listă exhaustivă a acestora. Așa cum Curtea a reținut și mai sus, dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 stabilesc o dublă condiționare, prin trimiterea pe care o fac la elementele enumerate de anexele nr. 2 și 3 la aceeași lege. Dispozițiile acestor anexe preiau conținutul anexelor nr. 1 și 2 la Legea nr. 226/2006. 51. Curtea consideră că, relevante pentru analiza criticii de neconstituționalitate formulate în prezenta cauză sunt și dispozițiile art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010, care prevăd necesitatea reevaluării periodice a încadrării locurilor de muncă în condiții speciale, precum și faptul că procedura de reevaluare se stabilește prin hotărâre a Guvernului. În aplicarea acestor dispoziții de lege, a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 29 decembrie 2011. Potrivit art. 3 din acest act normativ, menținerea încadrării locurilor de muncă în condiții speciale se realizează în condițiile îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții: „a) existența activităților și a unităților pentru care se solicită reevaluarea, în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare; b) existența locurilor de muncă pentru care au fost acordate avizele de încadrare în condiții speciale, la unitățile solicitante; c) existența, la locurile de muncă pentru care se solicită reevaluarea, a acelorași factori de risc identificați inițial pentru care a fost acordat avizul de încadrare în condiții speciale; d) identificarea prezenței efectelor nocive asupra stării de sănătate a lucrătorilor identificate prin boli profesionale sau boli legate de profesiune, pentru care a fost acordat avizul de încadrare în condiții speciale la locurile de muncă și pentru care se solicită reevaluarea.“ Art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011 prevede etapele metodologiei de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale, care trebuie parcurse în ordine cronologică, iar art. 9 stabilește posibilitatea atacării în contencios administrativ a hotărârii Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale. 52. Examinând în continuare criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea constată că cel mai important aspect de neconstituționalitate învederat se referă la caracterul discriminator al dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010, însă motivele invocate relevă situațiile diferite în care autorii excepției se găsesc. Astfel, o parte dintre aceștia sunt nemulțumiți de faptul că reglementarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 le-a permis încadrarea în grupele superioare de muncă, dar, în urma parcurgerii procedurii prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, nu au fost încadrați și în condiții speciale de muncă. Într-o situație asemănătoare se găsesc și cei care anterior datei de 1 aprilie 2001 se încadrau în grupe superioare de muncă, dar unitatea în care își desfășurau activitatea nu a depus demersurile necesare încadrării acelor locuri de muncă în condiții speciale. 53. Într-o altă situație se află cei care susțin că desfășoară una dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 2, dar unitatea în care lucrează a înființat acest loc de muncă după finalizarea procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003. 54. Analizând situația autorilor excepției aflați în prima ipoteză, respectiv cea a persoanelor care au avut deschis accesul către procedura reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, dar fie nu au obținut încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, fie nu au făcut demersurile necesare în termenul prevăzut de acest act normativ, Curtea amintește că principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În acest sens este și Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. 55. De asemenea, Curtea constată că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că, potrivit prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă (de exemplu, prin Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, și prin Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit).56. Totodată, prin Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunțată în Cauza Thlimmenos contra Greciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a exista justificări obiective și rezonabile (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 28 octombrie 1987, pronunțată în Cauza Inze împotriva Austriei), ci și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără a exista justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite.57. Or, față de cele arătate, Curtea apreciază că susținerile referitoare la pretinsul caracter discriminator al dispozițiilor de lege criticate formulate de persoanele care au avut deschis accesul către procedura reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, dar fie nu au obținut încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, fie nu au făcut demersurile necesare în termenul prevăzut de acest act normativ, sunt lipsite de temei. Astfel, Curtea reține că, deși dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 nu sunt aplicabile acestei categorii de persoane, această soluție legislativă este justificată de faptul că, la momentul la care Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 a creat cadrul necesar încadrării locurilor de muncă în condiții speciale, cerințele legale prevăzute de acest act normativ nu au fost îndeplinite. În mod evident, aceste persoane se găsesc într-o situație diferită față de cei care au întrunit aceste cerințe și au obținut încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, regăsindu-se, în prezent, în ipoteza art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010. 58. Faptul că, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, anumite locuri de muncă au fost încadrate în grupa I, nu a reprezentat un criteriu suficient pentru ca acestea să fie încadrate ulterior în condiții speciale de muncă. În acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 259 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 18 iulie 2014, a arătat că între persoanele care anterior Legii nr. 19/2000 au lucrat în grupa I de muncă și cele care au fost încadrate ulterior în condiții speciale nu se poate pune un semn de egalitate. Astfel, prin paragraful 22 al deciziei amintite, Curtea a reținut că „deși încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale sau deosebite a avut ca temei rațiuni asemănătoare divizării activității în grupele I și a II-a de muncă, rațiuni ce țin de gradul de solicitare, precum și de factorii de risc prezenți și expunerea la aceștia, totuși, în urma aplicării metodologiilor de încadrare stabilite prin hotărârile Guvernului mai sus amintite, nu s-a realizat o suprapunere perfectă între locurile de muncă încadrate anterior Legii nr. 19/2000 în grupele I și a II-a de muncă cu cele încadrate ulterior în condiții speciale ori deosebite. Astfel, unele activități și unități care anterior se regăseau în grupa I de muncă au fost încadrate în activități și unități în care se desfășoară activitatea în condiții speciale, în timp ce altele au fost încadrate în condiții deosebite, dacă au îndeplinit condițiile stabilite de art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001.“59. Tot cu privire la situația persoanelor care au avut deschis accesul la procedura prevăzută prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, dar care nu au făcut demersurile necesare în temenele legale, Curtea reține că, prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție având ca obiect posibilitatea constatării pe cale judiciară sau a obligării angajatorului la încadrarea activității desfășurate în condiții deosebite sau speciale de muncă, după 1 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016, paragraful 90 și următoarele, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în mod judicios, că „încadrarea locurilor de muncă în condiții superioare de muncă era de competența autorităților administrative, competență ce se exercita prin emiterea și, după caz, refuzul de emitere a avizelor ori de reînnoire a celor deja acordate. Aceste acte administrative tipice ori asimilate, după caz, erau supuse controlului de plină jurisdicție din partea instanțelor de contencios administrativ prin care se putea sancționa pasivitatea ori neglijența angajatorului și/sau a reprezentanților angajaților de a iniția și derula procedura pentru încadrarea locurilor de muncă ale angajaților în condiții deosebite“. Prin aceeași decizie, instanța supremă a învederat că, „în ipoteza pasivității angajatorului de a declanșa procedura de încadrare în condiții deosebite, potrivit art. 3 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare, sindicatele reprezentative, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii aveau posibilitatea de a sesiza inspectoratele teritoriale de muncă pentru verificarea locurilor de muncă în interiorul termenului-limită prevăzut de metodologie în acest sens“. Totodată, a amintit că, „simetric, aceste proceduri judiciare erau deschise reclamanților și puteau fi inițiate de salariați în contradictoriu cu angajatorul și, după caz, cu sindicatele reprezentative, reprezentanții acestora în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii și în acele ipoteze în care procedura prevăzută de art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu a vizat ab originem locurile de muncă unde reclamanții și-au desfășurat activitatea, ci alte locuri de muncă“. Având în vedere cele mai sus reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „părțile interesate au avut la dispoziție acțiunea în contencios administrativ pentru a cenzura anumite acte sau refuzul organului administrativ de a adopta conduita solicitată de parte“.60. Curtea observă că cele constatate de instanța supremă prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016 pun în evidență faptul că, în cazul persoanelor care au avut acces la procedura reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, nu se poate vorbi de o obstrucționare a dreptului de acces liber la justiție. De asemenea, pentru aceleași rațiuni, Curtea apreciază că nu pot fi reținute nici criticile de neconstituționalitate raportate la art. 41 alin. (2), art. 44, art. 47 alin. (2) și art. 53 din Legea fundamentală. 61. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 45 din Constituție referitoare la libertatea economică, Curtea apreciază că dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. e) și art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 nu au incidență asupra accesului liber al angajatorilor la o activitate economică ori asupra manifestării liberei inițiative.62. În continuare, Curtea urmează să analizeze situația persoanelor care susțin că desfășoară una dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010, dar nu beneficiază de încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, deoarece acestea au fost constituite ulterior finalizării procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, iar legiuitorul nu a prevăzut o procedură care să permită actualizarea listelor prevăzute în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010. Astfel, făcând din nou trimitere la evoluția reglementării în materia locurilor de muncă în condiții speciale, Curtea amintește că dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 se referă la locuri de muncă care, potrivit legislației anterioare, au fost supuse unei evaluări ce a vizat nu doar caracteristicile activității, ci și condițiile concrete în care aceasta se desfășura în cadrul unei unități. 63. Prin stabilirea unei limite temporale pentru procedura de încadrare a unor locuri de muncă în condiții speciale, precum și din reglementarea unei proceduri de reevaluare a acestei încadrări se desprinde intenția vădită a legiuitorului de a restrânge sfera locurilor de muncă încadrate în condiții deosebite sau speciale, prin normalizarea acestora și înlăturarea factorilor de risc pentru sănătatea salariaților, potrivit legislației privind protecția muncii.64. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție, în Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, paragrafele 39 și 40, a arătat că „legislația națională adoptată, începând cu Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, a urmat politica legislativă a Uniunii Europene de normalizare a condițiilor de lucru ale salariaților în sensul înlăturării, pe cât posibil, a condițiilor dăunătoare pentru sănătatea și securitatea acestora. În acest sens s-a dezvoltat, în baza Directivei Consiliului nr. 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă, o legislație care stabilește norme și garanții pentru sănătatea și securitatea angajatului, cuprinzând măsuri și acțiuni eșalonate în scopul eliminării locurilor de muncă în condiții deosebite, prin normalizarea condițiilor de muncă, limitându-se totodată posibilitatea angajatorului de a crea și dezvolta noi locuri de muncă periculoase. Aceasta este rațiunea pentru care legislația ce face obiectul procesului de unificare a interpretării pe calea prezentului recurs în interesul legii are aplicabilitate limitată în timp și cu privire la persoane, astfel că nu poate fi extinsă în ceea ce privește unități lucrative noucreate, care ar cuprinde locuri de muncă încadrabile în condiții deosebite sau speciale. La data de 31 decembrie 2002 s-a încheiat procesul de avizare pentru condițiile deosebite de muncă, respectiv la data de 30 iunie 2005, pentru nominalizarea locurilor de muncă în care se desfășoară activități încadrate în condiții speciale. Reînnoirea avizelor de încadrare a fost permisă doar atunci când, pe baza măsurilor adoptate de angajator, nu a fost posibilă normalizarea condițiilor de muncă.“65. Prin urmare, Curtea apreciază că locurile de muncă înființate după încheierea procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 nu mai pot întruni, în mod obiectiv, aceleași criterii care au determinat încadrarea în condiții speciale a unor locuri de muncă încadrate potrivit legislației anterioare în grupa I de muncă și care se desfășurau într-un cadru care nu asigura o protecție suficientă a salariaților împotriva riscurilor activității desfășurate. 66. Dacă, prin însăși natura lor, unele dintre activitățile enumerate în anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010 expun totuși salariații la factori de risc pentru sănătate, astfel încât aceștia, indiferent de măsurile de protecție instituite în unitatea în care își desfășoară activitatea, s-ar afla într-o situație identică cu cea a persoanelor deja încadrate în locuri de muncă în condiții speciale, potrivit art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, reprezintă un aspect a cărui evaluare depășește competența Curții Constituționale, care nu poate tranșa asupra aspectelor de constituționalitate ce decurg din rezultatul unei astfel de evaluări. O astfel de situație de fapt impune însă legiuitorului ca, în temeiul competenței sale constituționale, să intervină pentru înlăturarea unor eventuale tratamente juridice care ar contraveni prevederilor art. 16 din Constituție.67. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dan-Ionuț Herțog și Rexep Berisha în Dosarele nr. 5.589/63/2015 și nr. 5.592/63/2015 ale Curții de Apel Craiova - Secția I civilă, de Dan Nicolaiciuc, Valentin Mărăcine, Alexandru Tuțu, Ileana Costeiu, Norica Elena Dogaru, Alexandru Oprea, Mircea Tuță, Aurel Gabi Uță, Nicoleta Alina Barză, Gabriel Popescu, Elena Nicolaiciuc, Gheorghe Andrei, Marian Lascu, Gheorghe Bădescu, de Ion Șerban și alții în dosarele nr. 4.225/90/2015, nr. 393/90/2016, nr. 2.752/90/2016, nr. 4.160/90/2015, nr. 2.127/90/2016, nr. 2.503/90/2015, nr. 179/90/2016, nr. 4.261/90/2015, nr. 1.768/90/2016, nr. 1.859/90/2016, nr. 2.570/90/2016, nr. 503/90/2016, nr. 1.835/90/2016, nr. 2.867/90/2016 și nr. 801/90/2016 ale Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, precum și de Alina Anca și alții în Dosarul nr. 1.931/90/2014 al Curții de Apel Pitești - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 30 alin. (1) lit.e) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie. Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția I civilă, Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă și Curții de Apel Pitești - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 2 noiembrie 2017.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Patricia Marilena Ionea
    ----