HOTĂRÂRE nr. 1 din 29 ianuarie 2018pentru acordarea încrederii Guvernului
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 29 ianuarie 2018



    Având în vedere dezbaterile care au avut loc în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din data de 29 ianuarie 2018 asupra Programului de guvernare și întregii liste a Guvernului, prezentate de către doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru,în conformitate cu rezultatul votului consemnat în procesul-verbal din data de 29 ianuarie 2018,în temeiul art. 103 alin. (3) din Constituția României, republicată, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.  +  ARTICOL UNIC(1) Se acordă încredere Guvernului, în componența prevăzută în anexa nr. 1, pentru realizarea Programului de guvernare prevăzut în anexa nr. 2.(2) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 29 ianuarie 2018.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    NICOLAE-LIVIU DRAGNEA
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    București, 29 ianuarie 2018.Nr. 1.  +  Anexa nr. 1
    LISTA
    Guvernului României
    1. Vasilica-Viorica Dăncilă - prim-ministru2. Paul Stănescu - viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice 3. Grațiela Leocadia Gavrilescu - viceprim-ministru, ministrul mediului4. Viorel Ștefan - viceprim-ministru5. Ana Birchall - viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României6. Carmen Daniela Dan - ministrul afacerilor interne7. Teodor-Viorel Meleșcanu - ministrul afacerilor externe8. Mihai-Viorel Fifor - ministrul apărării naționale9. Eugen Orlando Teodorovici - ministrul finanțelor publice10. Tudorel Toader - ministrul justiției11. Petre Daea - ministrul agriculturii și dezvoltării rurale12. Valentin Popa - ministrul educației naționale13. Lia-Olguța Vasilescu - ministrul muncii și justiției sociale14. Dănuț Andrușcă - ministrul economiei15. Anton Anton - ministrul energiei16. Lucian Șova - ministrul transporturilor17. Rovana Plumb - ministrul fondurilor europene18. Ștefan-Radu Oprea - ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat 19. Sorina Pintea - ministrul sănătății20. George Vladimir Ivașcu - ministrul culturii și identității naționale21. Ioan Deneș - ministrul apelor și pădurilor22. Nicolae Burnete - ministrul cercetării și inovării23. Petru Bogdan Cojocaru - ministrul comunicațiilor și societății informaționale24. Ioana Bran - ministrul tineretului și sportului25. Bogdan Gheorghe Trif - ministrul turismului26. Natalia-Elena Intotero - ministrul pentru românii de pretutindeni27. Viorel Ilie - ministrul pentru relația cu Parlamentul28. Victor Negrescu - ministrul delegat pentru afaceri europene
     +  Anexa nr. 2
    PROGRAM DE GUVERNARE 2018-2020
    1. ViziuneaPerioada 2018-2020 reprezintă o provocare pentru România atât din perspectiva oportunităților, cât și a riscurilor. Viziunea noastră de politici publice pleacă de la premisa construirii unei societăți echilibrate, bazate pe principii incluzive.Guvernările PSD și ALDE au adus creștere economică și bunăstare în rândul cetățenilor. Creșterea economică din 2017, de aproximativ 7%, este o dovadă vie în acest sens.Anul 2017 reprezintă unul dintre cei mai buni ani postdecembriști din punctul de vedere al tabloului macroeconomic. O rată de creștere economică de 7%, un deficit bugetar mai mic de 3% din PIB (mai mic decât în 2016), o datorie publică de 36,4% din PIB (în scădere față de 2016 cu mai mult de 1% din PIB), o rată a șomajului la minim istoric și 13 din 14 criterii respectate din Procedura de Dezechilibru Macroeconomic instituită de Comisia Europeană sunt tot atâtea succese ce demonstrează o evoluție solidă a economiei în anul care a trecut.Pe primul loc în UE28 la rata de creștere economică, România a demonstrat că poate să respecte concomitent criteriile de convergență nominală și să mărească viteza de convergență reală cu media UE28.În 2017 ne-am respectat angajamentele față de cei care neau votat și implicit au avut încredere în programul de guvernare propus. Ne-am angajat că vom duce creșterea economică în buzunarul românilor și am reușit aceasta - puterea de cumpărare a câștigului salarial mediu a fost mai mare cu 14% față de 2016, iar puterea de cumpărare a pensiei medii de asigurări sociale de stat a crescut cu 9% față de aceeași perioadă.În anul 2018 vom continua să respectăm angajamentele privind consolidarea unor finanțe publice sănătoase (deficit bugetar sub 3% din PIB și datorie publică sub 60% din PIB) pe fondul unei creșteri economice de peste 5,5% și al continuării strategiei de creștere a veniturilor, astfel încât să aducem cât mai mulți români în clasa de mijloc.Perioada 2018-2020 va fi una în care vom miza pe creșterea investițiilor, atât cele finanțate din buget sau prin accelerarea absorbției de fonduri europene, cât și prin stimularea investițiilor private. Consolidarea macroeconomică se va putea realiza printr-o combinație de politici fiscal-bugetar-monetare astfel încât, pe fondul păstrării echilibrelor macroeconomice, să putem crește nivelul de bunăstare al românilor.Vom putea asigura astfel premisele aderării României la Zona Euro într-un termen rezonabil, integrarea mai adâncă în UE realizându-se pe fondul unei fundații economico-sociale competitive și solide.În următorii 3 ani, în plan intern, obiectivul constă în fundamentarea unei creșteri economice inteligente, sustenabile și incluzive, de natură a furniza premisele consolidării unui stat puternic, proactiv și a unei societăți echilibrate, cu o clasă de mijloc extinsă. Nevoia de a ieși din capcana modelului economic bazat pe avantajul unei forțe de muncă ieftine și trecerea la forța de muncă calificată reprezintă principala provocare a următorilor ani. Consolidarea stabilității macroeconomice concomitent cu creșterea investițiilor publice și private va fi de natură să asigure convergența nominală și reală cu nivelul mediu de dezvoltare din Uniunea Europeană.Calitatea resursei umane este primordială. Privim educația ca un factor strategic de dezvoltare. Educația a fost și va rămâne un domeniu de interes major, mereu pe agenda publică. Educația trebuie să fie captivantă, continuă și coerentă: Captivantă poate să devină pentru cei școliți prin contactul cu lumea reală, centrată pe „a face“ în totală concordanță cu „a ști“, pentru a motiva și interesa elevul și studentul aflați în procesul de învățare. Continuă - păstrarea interesului și motivației pe toată durata școlarizării, de la ciclul primar și până la finalizarea studiilor superioare. Coerentă - prin viziunea care să asume un mesaj consistent la nivel național, să asigure o abordare integrată, cu infrastructură bazată pe tehnologiile moderne la toate nivelurile de învățământ, și să aibă o abordare de tip antreprenorial cu accent pe creativitate și inovare. Nu în ultimul rând, trebuie să stimuleze și să asigure continuitatea abordărilor și prin activitățile extracurriculare și interdisciplinare relevante.Implementarea principiului egalității de șanse în educație, îmbunătățirea performanțelor educaționale, abilităților și competențelor tuturor copiilor și tinerilor, prin accesul la un sistem de educație de calitate, relevant și incluziv, sunt cheia pentru creștere economică și prosperitate. În condițiile unui declin demografic accentuat, reducerea abandonului școlar, care a atins cote îngrijorătoare și este în creștere, a devenit crucială pentru dezvoltarea sustenabilă a României, permițând valorificarea potențialului fiecărui copil.Etapa de dezvoltare prezentă a României impune susținerea unui capital uman înalt calificat, precum și investiția în cercetare-inovare-dezvoltare - CDI, astfel încât, în toate domeniile industriale, să fie asigurate eficiența proceselor și realizarea unor produse de înaltă calitate, transformând România într-un pol de competitivitate în zonă.Viziunea principală a programului Guvernului în domeniul sănătății este construită în jurul cetățeanului (pacientului), și nu al sistemului medical, scopul final fiind acela ca serviciile de sănătate să fie cât mai aproape de cetățean (pacient).În acest sens, Guvernul susține construirea a 8 spitale regionale, dotate cu echipamente de ultimă generație, și a unui spital republican, în București, care va fi organizat ca centru de urgență-excelență și cercetare, pe toate specialitățile. În plus putem asigura finanțarea investițiilor în modernizarea spitalelor județene și a ambulatoriilor de specialitate, pentru a asigura condiții optime actului medical și pentru a asigura accesul cetățenilor la servicii de sănătate la ei în județ. Ca obiectiv prioritar vedem dotarea localităților cu ambulanțe, în vederea asigurării transportului pacienților în condiții optime la unitățile medicale (program ce va asigura prezența unei ambulanțe în fiecare comună). Punem accentul pe tratamentul inițial de calitate, în acest sens fiind necesară asigurarea dotării minime a cabinetelor medicilor de familii și includerea acestora în programe de formare profesională, astfel încât să eliminăm fenomenul prin care foarte mulți pacienți aglomerează inutil secțiile de primiri urgențe, când de fapt au afecțiuni minore, pentru care ar trebui să se adreseze medicilor de familie. Prin pachetul de salarizare motivant pentru personalul medical vom reuși să oprim exodul medicilor.Un alt pilon principal al modelului de dezvoltare îl reprezintă creșterea potențialului economiei. Numai astfel vom putea îndeplini deopotrivă regulile fiscale la care ne-am angajat și stimularea creării de locuri de muncă bine plătite. Vom încuraja, în același timp, capitalul autohton, cu o strategie consistentă de atragere a investițiilor străine directe, mai ales în sectoarele cu valoare adăugată ridicată. Considerăm că România trebuie să investească masiv în infrastructură și în fabrici noi. Nu mai putem doar să vindem ce produc alții. Ne trebuie capacități de producție noi și aici, pe lângă investițiile private, credem că și statul poate juca un rol, prin Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, prin schemele de ajutor de stat propuse, prin investiții în industria de apărare, energie, tehnologia informației, industrie alimentară și altele.În domeniul politicilor economice, obiectivul strategic îl constituie implementarea unui alt model de politică industrială, care să genereze creșterea economică inteligentă a României. Este prioritar ca România să treacă de la modelul bazat pe industrii intensive în forța de muncă slab calificată și industrii cu grad redus de prelucrare către industrii inovative, energie și industrii ecologice. Politica industrială activă trebuie bazată pe subvenții condiționate de indicatori de performanță, abordare policentrică și concentrare pe clusterele de competitivitate. Specializarea producției pe industrii cu intensitate tehnologică ridicată va fi de natură să genereze câștiguri de competitivitate și să reducă dependența exporturilor românești de câteva ramuri industriale. Pilonii principali ai politicii de reindustrializare națională sunt: cercetare-dezvoltare-inovare, dezvoltarea spiritului antreprenorial pentru dinamizarea pieței naționale, accesul la finanțare și la piețele de capital, promovarea investițiilor ca factor de dezvoltare economică, stimularea accesării fondurilor europene. Statul se va implica activ, în principal prin instituirea pârghiilor necesare de dezvoltare, inclusiv constituirea de fonduri de investiții și prin demararea de proiecte de investiții publice cu impact semnificativ, de tip greenfield sau brownfield, acordarea de facilități pentru investiții private, indiferent de natura capitalului social (autohton sau străin).Sprijinirea sectorului IMM reprezintă o prioritate a programului economic. Contributor de importanță strategică la creșterea economică și crearea de locuri de muncă, sectorul întreprinderilor mici și mijlocii trebuie să beneficieze din partea statului de politici publice ce vizează o reglementare inteligentă, consultare sistematică cu organizațiile reprezentative, un sistem fiscal atractiv, creșterea accesului la finanțare, simplificarea procedurilor și debirocratizare. Pe de altă parte, considerăm că vom putea genera creștere organică și prin debirocratizare, prin creșterea ușurinței de a face afaceri - în acest sens propunem eliminarea majorității taxelor parafiscale, un program de promovare a proprietății intelectuale românești, precum și măsuri de reducere a numărului de proceduri administrative/declarații necesare inițierii/consolidării unei afaceri.Pentru a crește competitivitatea României, absorbția integrală a fondurilor europene până în 2023 este stringentă. După ce în 2017 gradul de absorbție a fost de 11%, Guvernul își propune accelerarea ritmului de cheltuire a fondurilor europene pentru a ajunge la o rată de absorbție de 72,5% până la 31 decembrie 2020 și 100% până la 31 decembrie 2023.România are șansa de a crea mai multe locuri de muncă și de a aduce mai multe resurse la bugetul de stat prin promovarea unei strategii integrate de dezvoltare a turismului. Avem suficiente monumente de importanță istorică și religioasă și suficiente frumuseți naturale pentru a crește semnificativ numărul de turiști străini care vizitează anual România.Reforma administrației publice are obiective subsumate țintelor strategice promovate în „Strategia pentru consolidarea administrației publice 2014-2020“: eficiență, responsabilitate, credibilitate, transparență și deschidere către cetățean. Pentru a realiza aceste deziderate ne propunem crearea unei administrații suple, cu viteză de reacție rapidă și proactivă, consistență în decizii și cu resurse umane motivate și profesioniste.Obiectivele generale privind politicile de dezvoltare regională sunt conforme cu Strategia privind dezvoltarea teritoriului național pentru orizontul 2035. Pilonul fundamental al viziunii noastre va fi abordarea de tip policentric, bazată pe dezvoltarea polilor de creștere economică și creșterea conectivității acestora cu zonele de dezvoltare și cu teritoriile europene.Interconectarea eficientă a rețelelor energetice, de transporturi și broadband, dezvoltarea infrastructurii și a unei rețele de localități competitive și coezive, prin sprijinirea specializării teritoriale și formarea zonelor urbane funcționale, sunt considerați pilonii fundamentali de aplicat în următorii trei ani.Viziunea României în domeniul politicilor energetice trebuie să se axeze pe securitatea aprovizionării cu energie a cetățenilor ei, pe o bază de încredere și de solidaritate reală, drept criterii esențiale ale noii uniuni energetice europene. Sistemul energetic românesc trebuie integrat la nivel continental și este necesar să fie bazat pe concurență, pe utilizarea optimă a resurselor și susținut de un sistem de reglementare autonom, independent, transparent și eficace atât pentru piețele de energie, cât și pentru operatori și consumatori.Prin politicile publice puse în practică în domeniu, România poate oferi încredere deopotrivă investitorilor și consumatorilor, prin semnale de preț formate transparent și nediscriminatoriu, care să reflecte necesitățile pe termen lung și obiectivele de politici energetice la nivelul României. Cel mai important, însă, este de a orienta toate aceste politici având consumatorul în prim-plan, ca motor al acestui unic proces de tranziție a sectorului energetic, beneficiar al noii revoluții tehnologice și digitale, ca participant activ la piața de energie și cea de producție de energie și beneficiar al reducerii facturilor, în care consumatorii vulnerabili sunt corect definiți, identificați și protejați.Politicile agricole și de dezvoltare rurală vor trebui să asigure stimulente pentru ca sectorul agricol să continue să fie un motor de creștere economică și o sursă de locuri de muncă pentru populația din mediul rural, odată cu garantarea veniturilor agricultorilor pentru a evita migrația spre urban. Considerăm că se impune accelerarea modernizării agriculturii prin implementarea unor reforme în domeniul cercetării și inovării în agricultură și elaborarea unui program național de cercetare, dar și prin adoptarea de măsuri care să conducă la comasarea terenurilor, finalizarea reformei funciare și identificarea de măsuri menite să conducă la salvarea zonei montane. Vom realiza creșterea suprafețelor irigate atât prin măsuri de stimulare a utilizării eficiente a apei, cât și prin facilitarea accesului agricultorilor la un preț rezonabil al energiei electrice. Nu în ultimul rând, propunem aplicarea unor măsuri care să pună accentul pe siguranța și securitatea alimentară.România trebuie să acceseze intrarea în cercurile virtuoase de dezvoltare. Doar așa vom ajunge la o creștere economică mai mare. Creșterea economică înseamnă bunăstare mai mare, înseamnă venituri mai mari. Veniturile mai mari înseamnă cerere de bunuri mai mare. Cererea de bunuri mai mare presupune creșterea ofertei de bunuri de către firme și deci înseamnă locuri de muncă mai multe și mai bine plătite, înseamnă consolidarea clasei de mijloc, înseamnă mai mulți bani la buget, mai multe investiții și din nou o creștere economică sustenabilă.Sustenabilitatea creșterii economice nu poate fi menținută fără a implementa o diseminare echitabilă a beneficiilor creșterii economice. Și aici trebuie să ne rupem de modelul din trecut - mult la puțini și puțin la mulți. Trebuie să prevenim polarizarea societății - în 2016, 15% din populație câștiga 85% din venituri și 85% din populație 15% din venituri. Vrem să creștem și să consolidăm clasa de mijloc.Cu privire la programul social, misiunea principală pe care ne-o asumăm este aceea de a asigura un parcurs constant către îmbunătățirea nivelului de trai al populației, care va avea ca rezultat întărirea coeziunii sociale și reducerea decalajelor față de statele dezvoltate ale Uniunii Europene. Am dovedit că prin asumarea unor strategii înțelepte de creștere economică putem obține un număr semnificativ de noi locuri de muncă, venituri mai mari pentru categorii sociale importante, reducerea inegalităților sociale, creșterea accesului populației la servicii de calitate și la resurse.Impunerea unui nivel de trai cât mai ridicat pentru toți cetățenii trebuie să fie obiectivul fundamental al României. Ne vom continua demersurile pentru a realiza o piață a muncii incluzivă și reducerea inegalităților prin promovarea unor politici publice coerente și realiste, care să determine o piață a muncii performantă, dinamică și flexibilă, ceea ce va asigura accesul majorității cetățenilor la locuri de muncă de calitate, în funcție de competențele și abilitățile lor, la venituri decente și fără discriminare.Acest obiectiv poate fi atins numai printr-o abordare multisectorială, combinând măsurile pentru modernizarea pieței muncii cu cele din domeniul educației, susținând măsuri de incluziune socială, îmbunătățind serviciile medicale, promovând investiții în sectorul productiv și în cercetare-dezvoltare-inovare. Scopul nostru principal este acela de a asigura o dezvoltare durabilă pentru România, o îmbunătățire semnificativă a nivelului de trai pentru toți cetățenii țării noastre, inclusiv pentru acele persoane care se află într-o poziție vulnerabilă.Continuarea combaterii nivelului demotivant de salarizare va contribui la reducerea inegalităților și la creșterea economică. Este nevoie ca salarizarea în sectorul public să răspundă nevoilor stringente ale angajaților, dar și să stimuleze și să premieze performanța. De asemenea, este important ca, prin măsuri active, sectorul privat să fie sprijinit, în sensul generării de oportunități pentru creșterea salariilor. România nu mai poate rămâne o țară în care resursa umană să fie prost plătită. Competitivitatea resursei umane românești trebuie generată prin pregătire, eficiență și motivare, nu prin costul redus al acesteia.Tinerii sunt viitorul României, resursa strategică a țării, pentru care statul român are datoria să asigure toate condițiile unei vieți decente și prospere. Doar prin crearea de noi locuri de muncă, prin îmbunătățirea calității și a accesului la educație, prin susținerea familiei tinere, prin stimularea natalității putem asigura noilor generații un viitor aici, acasă, în România.Readucerea sindicatelor, patronatelor și organizațiilor societății civile ca parteneri sociali ai Guvernului este importantă. Întărirea dialogului social este esențială pentru creșterea competitivității într-o economie sănătoasă. Proiectele importante trebuie realizate prin consultarea permanentă a partenerilor sociali, mecanism fundamental în decizia politică.Acordarea respectului cuvenit, inclusiv în ceea ce privește asigurarea unor venituri decente, pentru cei care au muncit o viață, trebuie să fie o prioritate a oricărei guvernări. Este important ca veniturile persoanelor vârstnice, care au petrecut o mare parte din viață în câmpul muncii, să le permită acestora să ducă o viață demnă și decentă și după pensionare.Gândim modernizarea sistemului de asistență socială prin transformarea acestuia dintr-un sistem pasiv în unul proactiv, asigurând trecerea de la un sistem bazat pe beneficii la unul axat pe servicii. Vom realiza schimbarea accentului pus pe asistența acordată individului prin instituirea unor măsuri de protecție socială în jurul securizării familiei. Avem în vedere creșterea gradului de securitate socială, dar și responsabilizarea individuală, printr-o politică socială centrată pe copil și familie, care să încurajeze o îmbătrânire demnă, bazată pe un sistem integrat de servicii și prestații sociale.Scopul principal este acela că toți cetățenii să aibă oportunități egale în societate, să fie apreciați și valorizați, să trăiască decent, demn și în bunăstare, iar nevoile lor elementare să fie satisfăcute.Totodată, măsurile din domeniul asistenței sociale vor trebui realizate în strânsă legătură cu celelalte măsuri privind ocuparea, sănătatea, educația, spațiul de locuit, obiectivul general fiind acela de creștere a calității vieții cetățenilor și, prin aceasta, a unei societăți incluzive.Copiii și familiile din România se confruntă în continuare cu probleme care le afectează atât prezentul, cât și viitorul. Eforturile guvernării vor fi canalizate cu preponderență către: investirea în copilăria timpurie, îngrijirea sănătății, educație de calitate, precum și în îngrijirea bazată pe serviciile din comunitate și serviciile de reabilitare; sprijinirea familiilor și persoanelor care îngrijesc copii, astfel încât să se asigure condițiile de bază necesare acestora și stabilitatea familiei. În acest sens, gândim dezvoltarea sectorului economiei sociale ca un partener important al autorităților publice pentru furnizarea de servicii sociale de calitate cu costuri economice reduse.Egalitatea de gen reprezintă un domeniu prioritar în modelul social pe care îl propunem. Intenționăm să promovăm energic întregul set de prevederi antidiscriminare, pentru a crește eficiența lor. Avem în vedere atingerea acestui obiectiv inclusiv prin parteneriate cu organizațiile nonguvernamentale specializate. România va da un semnal ferm privind determinarea sa de a lupta cu fenomenul violenței împotriva femeilor.Pentru a stopa efectele negative ale declinului alarmant al populației, propunem un pachet de măsuri concrete pentru sprijinul copiilor și al familiilor din care provin. Guvernul consideră că investiția în copii reprezintă cea mai importantă investiție în viitor. De aceea, misiunea noastră explicită și prioritară este să asigurăm pentru toți copiii din România o viață cât mai bună și mai prosperă, respectându-le drepturile și șansele de a crește și de a se dezvolta într-o societate a drepturilor, libertăților și egalităților de șanse. Respectarea drepturilor copilului - prioritate explicit asumată de Guvern.Guvernul se angajează să mobilizeze resursele necesare, astfel încât persoanele cu dizabilități să nu fie discriminate, marginalizate, excluse sau abuzate, iar alegerile și aspirațiile lor să fie respectate și sprijinite. Principalele măsuri care vor avea ca scop îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități vizează integrarea acestora în comunitate, în condiții de egalitate și demnitate. Vom urmări cu preponderență dezinstituționalizarea acestora și creșterea gradului lor de participare pe piața muncii și de integrare în viața comunităților.Cu privire la politica de apărare, pe termen scurt, Armata României trebuie să devină capabilă să mențină un nivel ridicat de reacție pentru apărarea națională, reacție adaptată provocărilor de tip clasic, hibrid sau asimetric. Pe termen mediu, Armata României trebuie să devina o structură de forțe modernă, capabilă să facă față amenințărilor, inclusiv celor impredictibile astăzi, pentru a respinge orice tip de agresiune la adresa României, și să constituie garantul suveranității și independenței naționale. Armata României va contribui la menținerea credibilității Alianței, ca parte a sistemului de apărare colectivă a NATO, precum și la securitatea regională și internațională.În domeniul politicii de securitate națională, Guvernul consideră necesare actualizarea/modificarea/completarea cadrului legislativ existent și inițierea unor noi legi, pentru a avea instrumentele legislative în concordanță cu evoluția riscurilor din sfera securității naționale.Din perspectiva cooperării internaționale, consolidarea parteneriatelor strategice, în special cu SUA, reprezintă un obiectiv fundamental pentru perioada 2018-2020.În plan extern, România se confruntă, pentru prima dată de la aderarea la UE și integrarea în NATO, cu noi riscuri de securitate determinate de instabilitatea din zonă, conflictul din Ucraina, acțiunile agresive din arealul estic, precum și revigorarea tendințelor naționaliste simultan cu apariția curentelor politice populiste, antieuropene în interiorul Uniunii.Totodată, trebuie să observăm că Uniunea Europeană se confruntă în continuare cu stagnare economică, dezechilibrele rezultate din criza economică fiind în continuare prezente.Decizia Marii Britanii de a ieși din UE generează reașezări majore la nivel european, care implică atât provocări, cât și oportunități pentru rolul României în UE. Contextul european este marcat și de intensificarea fenomenului terorist și de continuarea, chiar dacă la cote mai scăzute, a fluxurilor migratorii.Principalul obiectiv al României, în aceste condiții, va trebui să fie acela de racordare la noile formule de cooperare consolidată, care se vor contura la nivelul UE, și de participare activă la dezbaterile privind viitorul Europei, în paralel cu o politică externă activă, care să țină cont și de mutațiile din lumea euroatlantică.Preluarea primei președinții a Consiliului UE, în 2019, imediat după aniversarea de anul acesta a centenarului Marii Uniri, va reprezenta o oportunitate pentru crearea unui profil european consolidat al României.Vom avea o Președinție cu o agendă complicată, cu negocieri pentru Perspectiva Financiară 2021-2028, cu finalizarea negocierilor aferente procesului de ieșire a Marii Britanii din UE, cu alegeri pentru Parlamentul European, alegerea unui nou Președinte al Comisiei Europene, al Consiliului European, al Parlamentului European. Practic, vorbim de cel mai important proiect postaderare care va trebui susținut de toate forțele politice din România și care va reprezenta un examen important pentru instituțiile statului român.Afacerile europene vor trebui să susțină modelul de competitivitate ales pentru România, axat pe industrie și servicii cu valoare adăugată. Modul cum vom conduce negocierile pentru noul cadru financiar va fi esențial pentru politica de coeziune a Uniunii și implicit convergența României. Tot în contextul negocierilor privind noul cadru financiar, va trebui să ne asigurăm că dispar discriminările privind subvenția agricolă. Eficiența internă, buna guvernare și capacitatea administrativă vor fi foarte importante pentru atingerea obiectivelor în plan european.Va fi necesară folosirea eficientă a momentului Brexit pentru a ne păstra avantajele comparative. Astfel, rămânerea în grupul țărilor membre cu fiscalitate redusă va fi importantă ca ancoră de convergență. O miză importantă va fi asigurarea unui tratament corect și nediscriminatoriu pentru cetățenii români în contextul viitoarelor aranjamente UE-UK, dar și în interiorul UE, date fiind provocările în creștere la adresa principiului liberei circulații în mai multe state membre, pe fundalul evoluțiilor politice interne din aceste state.Aderarea la Schengen rămâne un obiectiv de urmărit, văzut în dimensiunea sa corectă, ca simbol al nediscriminării românilor în UE.Avem, totodată, obligația să ne asigurăm că, în orizontul de timp descris de Președintele Comisiei Europene, vom realiza obiectivul de finalizare a Mecanismului de Cooperare și Verificare, pe baza progreselor reale și necesare, evaluate corect, dar fără condiționalități politice de orice fel, în vederea eliminării acestei vulnerabilități care afectează încă statutul de membru deplin al României în UE.Vor fi necesare diversificarea exporturilor românești și în afara UE, în regiuni în care nu am mai reușit să fim prezenți, precum și atragerea investițiilor care văd România ca o poartă strategică pentru intrarea în UE și, în context, dezvoltarea relațiilor de parteneriat cu accent pe relațiile economice și comerciale cu țări din afara pieței unice, precum Israel, China sau Turcia.Continuarea sprijinului pentru Republica Moldova va rămâne un obiectiv esențial al statului român și va trebui dublat de sporirea prezenței în vecinătate, inclusiv prin investiții. Stabilitatea țărilor vecine de la est este fundamentală pentru România, stat de graniță al NATO și UE, astfel încât România să nu devină stat cu frontieră directă cu Rusia.În aceeași logică, de creare a unei zone de securitate și stabilitate în vecinătatea imediată, va trebui continuat sprijinul pentru politica de extindere a UE și ancorarea europeană a statelor din Balcanii de Vest, cu o prezență mai activă a României în proiecte în această regiune, inclusiv prin translatarea propriei experiențe de transformare democratică și de reforme.Marea Neagră va trebui menținută în atenția NATO, ca zonă de importanță strategică, cu relevanță pentru prezența și rolul acestei organizații într-o regiune cu ecuație complexă de securitate, dar și a UE, din perspectiva rolului Uniunii de „soft power“, cu obiectivul promovării unor proiecte pragmatice de cooperare, în domenii precum energia, transporturile, mediul, politica maritimă, pescuitul, educația, cercetarea, care să ducă la dezvoltarea economică a regiunii.Pentru ca toate acestea să poată fi îndeplinite în următorii trei ani de guvernare, am gândit și propunem românilor un program de guvernare care cuprinde un calendar de implementare a măsurilor dezbătute de-a lungul campaniei electorale din 2016.2. Programul de politici publice pentru perioada 2018-2020  +  CAPITOLUL Politici macroeconomice. Fiscalitate. BugetModelul economic pe care Guvernul îl va aplica în perioada 2018-2020 este unul care vizează îmbunătățirea mediului de afaceri din România, precum și creșterea bunăstării tuturor românilor.Acest model economic este constituit din măsuri ce se pot aplica economiei românești, implementate cu succes în unele state precum Polonia, Danemarca, Franța, Germania, Marea Britanie sau SUA, dar și din măsuri noi a căror adoptare va duce la conturarea României ca statul din UE cu cea mai mică povară fiscală.Parcurgând programul nostru economic, se va putea constata că ne propunem ca România să se îndepărteze, în următorii ani, de statutul de economie cu „forța de muncă ieftină“ și să se îndrepte spre statutul de economie bazată pe inovație și cu forța de muncă bine pregătită.Tocmai fiindcă am înțeles că limbajul unui program economic nu este ușor accesibil tuturor celor care doresc să-l consulte, am decis ca prezentarea programului nostru economic să fie diferită și totodată ușor de parcurs și de înțeles. Reperele noastre vor fi așadar o sumă de principii, și nu una de capitole.  +  SimplificareIncluderea tuturor legilor care vizează domeniul economic într-un pachet legislativ unitar ce va fi pus gratuit la dispoziția tuturor agenților economici și persoanelor fizice care desfășoară activități independente. Eliminarea din acest pachet legislativ a tuturor prevederilor contrare (care se bat cap în cap), precum și reducerea numărului de articole și capitole cu peste jumătate din numărul actual sunt condiții obligatorii. Codul legislativ va purta numele „Codul Economic al României“ și va cuprinde Codul Fiscal, Codul de Procedură Fiscală, Legea de Înființare a Societăților Comerciale, Legea Evaziunii Fiscale și toate celelalte legi cu caracter economic.  +  DeschidereCodul Economic al României va fi dezbătut cu patronatele, cu Asociațiile Oamenilor de Afaceri și cu cei care desfășoară activități independente în toate ramurile economiei, cu sindicatele, dar și cu ONG-uri, Autorități Publice Locale, alte autorități publice interesate, asociații ale cetățenilor, firme de consultanță interne și internaționale, toată clasa politică.  +  TransparențăCodul Economic al României, odată dezbătut și asumat de către toți cei care vor participa la îmbunătățirea lui, prezentați mai sus, va intra în dezbatere parlamentară în 2018.  +  StabilitateOdată aprobat de Parlamentul României, Guvernul va cere un moratoriu celorlalte forțe politice din Parlament, prin care nicio formațiune politică să nu mai inițieze propuneri legislative privind modificarea noului Cod Economic al României pentru cel puțin o perioadă de 5 ani de zile.  +  PredictibilitateAdoptarea Codului Economic al României se va face cu cel puțin 6 luni înainte de a intra în vigoare.  +  RespectModificările propuse în Codul Economic al României vizează, cu prioritate, creșterea respectului de care trebuie să se bucure cei care desfășoară o activitate economică în România din partea statului român. De aceea, vom simplifica birocrația prin reducerea masivă a numărului de taxe.Începând cu 1 ianuarie 2019, numărul taxelor, tarifelor și comisioanelor (cu aplicare generală) în România nu va fi mai mare de 50.Astfel, pentru populație vor exista cel mult 10 taxe, generale, dintre care CASS, CAS, impozitul pe venit, impozitul pe teren, impozitul pe bunuri imobile, impozitul pe mașină etc. Toate celelalte taxe, tarife și comisioane vor fi eliminate sau comasate.Pentru agenții economici numărul taxelor fiscale și nefiscale (cu aplicare generală) va fi de maximum 40.Una dintre taxele indirecte este TVA-ul. Trebuie știut că în Uniunea Europeană este permisă folosirea a trei cote de TVA. În afara cotei generale mai sunt permise alte două cote mai mici.Trebuie știut și că state foarte dezvoltate din afara UE mizează foarte mult pe încurajarea economiilor lor prin aplicarea unor cote foarte mici de TVA: Elveția - 8%, Japonia - 5%, SUA - 0%. În UE cota generală de TVA nu poate fi mai mică de 15%.Guvernul va propune modificarea cotei TVA de la 19% la 18%, începând cu 1 ianuarie 2019. Astfel, vom avea a doua cea mai redusă cotă din UE, după Luxemburg cu 17%. Vom extinde cota 5% de TVA pentru vânzarea de locuințe (cele cu o suprafață mai mică de 120 mp) și pentru inputuri în agricultură, cel târziu începând cu 1 ianuarie 2019.O altă formă de respect pentru contribuabili o reprezintă înființarea unei direcții aflate în subordinea Prim-Ministrului, care va urmări, pe de o parte, reducerea numărului agențiilor și instituțiilor aflate în subordinea Guvernului, iar pe de altă parte, impunerea și urmărirea aplicării unei prevederi legislative prin care să nu mai existe nicio taxă care să nu poată fi plătită online. Până la 1 iulie 2018, vor fi făcute publice strategia de reorganizare a instituțiilor statului și calendarul de implementare a acestei strategii.Așadar, informatizarea sistemului public al instituțiilor din România și interoperabilitatea sa vor fi prioritare în următorul an, pentru a atinge dezideratul de mai sus, care include și interdicția instituțiilor publice de a cere cetățeanului sau persoanei juridice un act sau un document pe care o altă instituție publică îl are deja. Pentru ca acest lucru să se realizeze, Guvernul va prezenta, până la 1 iulie 2018, calendarul și modul de implementare a sistemului informatic integrat pentru toată administrația publică din România.Introducerea obligativității pentru autoritățile statului de a oferi posibilitatea plății online a taxelor va fi însoțită și de obligativitatea acceptării tuturor documentelor care sunt transmise online de către contribuabili, dar și de reducerea numărului de formulare solicitate de ANAF. Un formular pe an pentru cei care au venituri independente și 5 formulare pe an pentru IMM-uri.De asemenea, toate procedurile din interiorul unei instituții publice se vor simplifica și se vor face electronic în proporție de cel puțin 90% (folosire semnătură electronică).Pentru a ne atinge aceste obiective va trebui însă ca și funcționarul public să fie respectat de către stat, dar și de către cei cu care intră în contact.Pentru a putea cere profesionalizarea și responsabilizarea angajaților din sistemul bugetar, am adoptat și a fost promulgată Legea Salarizării Unitare, care va asigura o remunerare decentă și echitabilă a personalului din sectorul public.Pentru a proteja funcționarii publici, pe de o parte, de abuzurile legii, iar pe de altă parte, de cei certați cu legea, vom adopta, în 2018, un nou Statut al Funcționarului Public, care să cuprindă foarte clar atât drepturile, cât și obligațiile acestora, nivelul de răspundere, dar și beneficiile unei cariere bazate pe performanță, însă și pe eliminarea favorurilor făcute pe „prietenii“ sau prin acte de corupție.  +  ProfesionalismProfesionalizarea actului public nu se poate face fără o profesionalizare a managementului din sistemul public și nici fără o întărire a rolului consultantului financiar.În acest sens, managementul public va fi depolitizat în întregime, de la nivelul de subsecretar de stat în jos. Concursurile pentru accederea la funcții de conducere în sistemul public se vor face transparent, pe bază de proiecte de management, dar și de verificarea cunoștințelor de către evaluatori independenți, cu o bună reputație morală și profesională.Totodată, fiecare funcționar public va cunoaște, în conformitate cu „Statutul Funcționarului Public“, adoptat, care sunt posibilitățile lui reale de promovare în carieră, dar și ce posibilități de perfecționare are. Rolul consultanților fiscali, financiari, experților contabili, contabililor va crește semnificativ. Relația acestora cu instituțiile statului va crește ca importanță.În acest fel, ținta acestei profesionalizări a actului administrativ este aceea ca un agent economic sau un contribuabil care dispune de o consultanță financiară de orice fel să nu mai trebuiască să interacționeze deloc cu instituțiile statului, rămânându-i tot timpul pentru derularea afacerii sau alături de cei dragi.Interacțiunea cu instituțiile statului (control economic) va trebui făcută exclusiv de către cei care răspund de partea economico-financiară.  +  PerformanțăAstăzi, economia României este a 16-a în UE. PIB-ul României este estimat la 842,5 mld lei în 2017 și va ajunge, conform propunerilor și modelului economic prezentat în actualul program de guvernare, la 1.070 mld lei în 2020. Acest lucru presupune o creștere economică medie, în următorii 3 ani, de peste 5,5% pe an.După primele 9 luni din 2017, creșterea economică a fost de 7%. Așadar, un ritm de creștere economică de 5,5% va putea fi atins cu ușurință în următorii 3 ani.Acest lucru implică și trecerea de la o economie bazată pe eficiență la o economie bazată pe inovație, dar și depășirea în 2021 a pragului de 70% din media UE privind PIB-ul pe locuitor raportat la paritatea puterii de cumpărare.Ca urmare a ieșirii Marii Britanii din UE, dar și a depășirii PIBului din Portugalia și Grecia, România va avea, în 2020, a 13-a cea mai mare economie din UE, intrând practic pentru prima dată, după 1990, între țările membre UE aflate în prima jumătate a clasamentului în ceea ce privește mărimea economiei naționale.Toate acestea se vor face respectând criteriile din Tratatul de la Maastricht, și anume un deficit bugetar mai mic de 3% din PIB și o datorie publică mai mică de 60% din PIB.  +  ÎncredereGuvernarea noastră va renunța la acel complex pe care multe guvernări în România l-au avut, și anume că sunt unele lucruri care nu se pot face în țara noastră, deși foarte multe state le-au făcut cu mult înainte și cu rezultate foarte bune.Avem încredere, așadar, să spunem că, pornind de la experiența unor state precum Norvegia, Franța, Italia sau Polonia, vom înființa un Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI). Acesta va fi alcătuit, în principal, din companiile de stat profitabile, a cărui valoare va depăși 10 mld €. Fondul se va putea folosi de veniturile din privatizări, din dividende ale acestor companii, precum și din veniturile provenite din emisiuni de obligațiuni sau din vânzarea de active neperformante (case de odihnă, hoteluri - aparținând unor companii al căror obiect de activitate este cu totul altul). Scopul fondului va fi acela de a dezvolta sau construi de la zero afaceri în domenii prioritare pentru statul român, care să se susțină economic (deci cu un anumit grad de profitabilitate), singur sau împreună cu alte fonduri de investiții sau cu investitori privați.Estimăm că peste 8 mld € vor intra în economia României în următorii 3 ani prin FSDI. Fondul va duce, printre altele, la apariția a numeroase fabrici în agricultură și industrie, dar și la capitalizarea unor firme precum Tarom, CFR, Șantierul Naval Constanța, C.E.C., Nuclearelectrica, astfel încât acestea să-și poată extinde activitatea sau, după caz, să achiziționeze noi capacități: flotă de avioane, nave, garnituri de tren.Cele mai mari investiții ale FSDI în următorii 3 ani se vor realiza în sănătate, prin construcția unui spital republican și a 8 spitale regionale. Valoarea totală finanțată din FSDI este estimată la 3,5 mld €.Alte 3 mld € vor viza construcția de autostrăzi și căi ferate rapide, având prioritate autostrăzile care nu pot fi finalizate sau demarate din fonduri europene până în 2020. FSDI împreună cu alte bănci internaționale, BEI, BERD și Banca Mondială, care și-au exprimat deja interesul în discuțiile pe care le-am avut, va construi, în parteneriat public-privat, autostrăzi pe care le va deține pentru o perioadă de 30 de ani și care vor fi cedate înapoi statului român, pe măsură ce bugetul de stat va avea disponibilități pentru a le răscumpăra.Proiectele principale asupra cărora finanțatorii și-au arătat interesul sunt acelea care se susțin economic. Spre exemplu, cele care au un trafic care să susțină necesitatea unei autostrăzi, pentru a concura cu proiecte propuse de state vecine.Sunt trei autostrăzi care se vor putea construi prin FSDI: o autostradă care să străbată munții între Transilvania și Moldova (Târgu Mureș-Iași), o a 2-a autostradă prin Sudul României, care să unească Transilvania cu Oltenia și Țara Românească (Timișoara-București) și o a 3-a care să unească Moldova cu Țara Românească (Iași-București).În ceea ce privește calea ferată rapidă, finanțarea prioritară se va face pentru refacerea căii ferate și modernizarea acesteia, astfel încât să avem în România trenuri care circulă cu viteze de peste 100 km/h, din direcția Vest - București, Chișinău-Iași-București, București-Constanța, București-Brașov.O altă industrie dezvoltată prin FSDI va fi cea de armament, prin modernizarea și extinderea capacităților fabricilor existente.Deși bugetul de stat se va diminua inițial cu 2,6 mld lei, bani care nu se vor mai încasa din dividendele companiilor de stat, datorită activității economice puternice a FSDI, se vor încasa la buget sume din taxe și impozite de aproximativ 9 mld lei. În acest fel, în 2020, surplusul anual adus la bugetul de stat de către FSDI va fi de cel puțin 6 mld lei.Avem încredere că vom reuși să sprijinim crearea a 640.000 de noi locuri de muncă, aceasta și pentru că în 2017 am reușit să sprijinim crearea a peste 210.000 de noi locuri de munca. Mizăm pe 50.000 de noi locuri de muncă în construcții și ca urmare a propunerii noastre de reducere a TVA-ului pentru vânzarea de locuințe (5% pentru locuințele cu o suprafață mai mică de 120 mp).Alte 30.000-40.000 de noi locuri de muncă vor apărea în industria IT, pentru care Guvernul PSD-ALDE a extins neimpozitarea veniturilor pentru toți IT-știi.Peste 50.000 de noi locuri de muncă vor fi create în domeniul sănătate, prin cele 9 mari spitale ce vor fi construite până în 2020, dar și prin deblocarea tuturor posturilor de medici din toată țara și scoaterea lor la concurs.Și în industrie vom avea sectoare cu zeci de mii de angajați în plus: industria extractivă, industria prelucrătoare, industria auto, industria procesării agroalimentare, industria siderurgică, industria de armament și de apărare.Măsurile de încurajare a industriei țin de reducerea TVA-ului, dar și de alocarea resurselor din FSDI pentru acest tip de companii, concomitent cu creșterea salariului minim pe țară. O altă sursă bugetară foarte importantă, care împreună cu FSDI va genera peste 300.000 de noi locuri de muncă în economie, o reprezintă fondurile europene. Estimăm că, până în 2020, vor fi absorbite în proporție de peste 72,5% (restul până la 100% va fi absorbit până la 31 decembrie 2023), după ce tot noi am reușit ca, din 2012, după ce am venit la guvernare, să ridicăm gradul de absorbție de la 7% la peste 85%, pentru exercițiul financiar 2007-2013.Și în educație va crește numărul de salariați, în special ca urmare a construcției de noi creșe și grădinițe (2.500 ca număr).Pentru vârstnici propunem creșterea alocării de bani la 1.400 lei/lună/persoană pentru cazarea în locuințe, cămine, pensiuni pentru bătrâni administrate privat, începând cu 2019. Începând cu 2020 această sumă va fi egală cu valoarea punctului de pensie, dar nu mai mică de 1.400 lei. În primul an se vor acorda aceste sume pentru 50.000 locuri de cazare. Apoi, acest număr va crește cu câte 50.000 anual până la 200.000. Cazarea se va face în cameră/locuințe cu confort ridicat, stabilit prin lege (maximum 2 persoane în cameră/locuințe). Pentru pensionarii cu handicap și cei trecuți de 75 ani suma va fi majorată cu 50%.Ne punem mare încredere și în atingerea obiectivului de a avea în România anului 2020 peste 1 milion de cetățeni cu salariul brut mai mare de 1.000 €, făcând parte, deci, din clasa de mijloc.În aceste condiții, dar și prin investițiile masive ale statului, FSDI și din fonduri europene, salariul mediu brut în România va depăși 1.000 € în 2020.  +  SusținereVom continua susținerea antreprenorilor tineri prin intermediul programului Start-up Nation - și nu numai - prin finanțarea nerambursabilă cu 200.000 lei pentru fiecare start-up, fără a fi nevoie de cofinanțare.Costurile anuale ale acestui program vor fi de aproximativ 2 mld lei, dar prin efectele de multiplicare, ca urmare a creării a peste 75.000 de noi locuri de muncă în următorii 3 ani de zile, peste 30% din cele 2 mld lei se vor reîntoarce la stat, sub formă de taxe și impozite.Creșterea indemnizației sociale minime la 640 lei de la 1 iulie 2018, de care vor beneficia în special cei care au lucrat în agricultură și pentru care cooperativele la care au lucrat înainte de 1989 nu au plătit contribuții, va duce la creșterea veniturilor a peste 1 milion de pensionari. Tocmai de aceea ei nu au putut fi încadrați - fără însă ca vina să le aparțină - drept contribuabili la bugetul fondului de asigurări sociale de stat, unde sunt cuprinși cei pentru care instituțiile și firmele la care lucrează sau au lucrat plătesc sau au plătit contribuții.Tinerii vor fi susținuți și vor putea ca, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, să apeleze la credite fără dobândă, garantate în proporție de 80% de către stat, de maximum 40.000 lei, pentru plata cursurilor, chiriei sau a unei părți din construcția unei locuințe. (Termen 1 ianuarie 2019)Atât studenții, cât și ceilalți tineri vor trebui să îndeplinească doar o formalitate: aceea de a prezenta băncilor prin care statul va derula acest program contractul de chirie sau de construcție al locuinței, respectiv facturile pentru cursuri sau pentru cărțile necesare.  +  EchitateÎn ceea ce privește salariul minim, acesta va crește o dată pe an, așa cum se întâmpla în toate țările dezvoltate din Europa: Franța, Germania, Italia, Olanda. Astăzi în România munca este răsplătită cu 34% din totalul valorii producției obținute, în timp ce capitalul, adică alocarea pentru profit și recuperarea investiției, primește 56%. Ținta pentru 2020 o reprezintă depășirea pragului de 40% pentru plata muncii din total producție. În Europa, media este de aproape 50% - 50%.Salariul minim net va crește anual cu 100 lei, astfel încât în 2020 acesta să fie mai mare decât echivalentul a 300 euro. Se va introduce salariul minim pentru cei cu studii superioare. Acesta se va majora, anual, cu 150 lei, net.Cel târziu la 1 martie 2018 vom aduce modificări legislative, astfel încât să reușim îmbunătățirea reglementării pieței metalelor prețioase și pietrelor prețioase, în scopul reducerii substanțiale a evaziunii fiscale în acest domeniu.Echitatea trebuie să fie și pentru pensionari, alături de salariați și celelalte categorii sociale. De aceea, punctul de pensie va crește în următorii 3 ani, astfel: în 2018 punctul de pensie va fi 1.100 lei, în 2019 punctul de pensie va fi 1.265 lei, în 2020 punctul de pensie va fi 1.775 lei.Vom continua corectarea disfuncțiilor din sistemul de pensii și totodată vom reduce deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat prin eliminarea inechităților și îmbunătățirea colectării veniturilor.Această creștere a pensiilor îi va avantaja nu doar pe pensionarii de astăzi, ci și pe salariații de astăzi - pensionarii de mâine, care vor fi încurajați să lucreze în România știind că la pensie vor avea un fond puternic finanțat, care să le asigure o bătrânețe liniștită.La toate acestea trebuie să adăugăm și faptul că astăzi alocarea pentru pensii reprezintă sub 8% din PIB în România, în timp ce în restul Europei media este de 14%.În ceea ce privește impozitarea profitului, o restabilire a echității considerăm noi că reprezintă continuarea impozitării suplimentare a profiturilor obținute din extracția de gaze și prin adoptarea noii legi a redevențelor.  +  ÎncurajareÎncepând cu 2019 propunem extinderea neimpozitării venitului și pentru medici.Încurajarea accederii tinerilor în agricultură o vom face prin modificarea legislației, astfel încât, pentru cei cu vârste mai mici de 40 de ani, în primii 4 ani de la angajare, să fie scutiți de plata impozitului pe venit.În domeniul investițiilor vom încuraja atât mediul de afaceri, cât și administrațiile publice locale și centrale să dezvolte cât mai multe șantiere pentru proiecte utile societății.În agricultură, pentru a încuraja lucrarea terenului agricol, ne propunem ca impozitul pe terenul agricol lucrat să fie eliminat, concomitent însă cu dublarea impozitului pentru terenul agricol nelucrat timp de 2 ani consecutiv.Și pentru că o altă cauză a menținerii agriculturii la un nivel slab dezvoltat o reprezintă parcul auto redus și învechit al tractoarelor și utilajelor agricole, începând cu 1 ianuarie 2019, impozitul va fi 0 și pentru acestea.Rezultatul aplicării reducerii impozitului pe dividende de la 16% la 5% a dus la creșterea veniturilor din impozitul pe profit cu 7% și de aceea vom continua în aceeași direcție și vom elimina impozitul pe dividende.Această măsură va determina, printre altele, și creșterea atractivității pieței de capital românești, dar va duce și la consolidarea României ca fiind țara din Uniunea Europeană cu cea mai mică povară fiscală.Familiile vor fi încurajate să aibă și să crească cât mai mulți copii prin acordarea a 1.600-1.800 lei/an pentru fiecare copil. Acești bani vor fi dați doar pentru copiii care au cel mult 10% absențe nemotivate.Încurajăm astfel creșterea nivelului de educație al tinerilor și totodată reducerea abandonului școlar în rândul celor care astăzi, în principal din motive financiare, se află în această situație.Vom majora plafonul pentru plata TVA de la 220.000 lei, în prezent, la 300.000 lei.Pentru încurajarea industriei auto, mai bine zis producerea de mașini electrice, dar și pentru a ne respecta obligațiile asumate în cadrul UE, vom extinde programul pentru finanțarea stațiilor de alimentare pentru mașini electrice, astfel încât, în 2021, pe teritoriul României să fie funcționale cel puțin 20.000 de puncte de alimentare instalate în rețea.Concomitent, vom extinde și Programul Rabla, destinat achiziției de mașini electrice, astfel încât, în perioada 2018-2022, peste 100.000 de români să beneficieze de acest program și săși achiziționeze o mașină electrică. Valoarea voucherelor pentru o mașină electrică va fi de 10.000 euro.Administrațiile publice locale vor fi încurajate să participe la Programele prezentate mai sus, pentru ca aceste stații să fie cât mai uniform repartizate pe teritoriul țării.Tot pentru a avea o dezvoltare armonioasă, primăriile și consiliile județene vor continua să aibă un buget minim de funcționare și dezvoltare în fiecare an. Pentru a încuraja dezvoltarea localităților, impozitul pe venit va reveni integral bugetelor administrațiilor publice locale începând cu 1 ianuarie 2019.  +  CompetențăVom lăsa viitorului Guvern, la expirarea mandatului nostru, un parcurs de țară și o legislație modificată, care să explice oamenilor care va fi traseul României în următorii 15-20 de ani, nu doar de la un an la altul, precum în prezent.Vom acorda o importanță deosebita Consiliului de Programare Economică, care va avea ca principală sarcină stabilirea și fundamentarea direcțiilor strategice de dezvoltare pentru următorii 20 de ani. Comisia Națională de Prognoză va trece în coordonarea Secretariatului General al Guvernului.Vom începe prin introducerea bugetelor (proiecțiilor) multianuale, mai întâi pe 2 ani, apoi pe 4 ani, alături de o programare bugetară pe 10 ani și, în final, 20 de ani.În acest fel, investițiile în infrastructura de orice fel: rutieră, medicală, energetică să fie planificate cu mulți ani înainte, astfel încât șansa lor de a se înfăptui să crească.Vom continua apoi prin planificarea din timp a proiectelor prin care statul poate ajuta mai bine antreprenorii care activează pe piața românească, pentru a determina expansiunea activității acestora, urmată în mod firesc de creșterea numărului de angajați.Prin astfel de măsuri țintim atingerea a două obiective prioritare, și anume reducerea șomajului sub 3% până la 31 decembrie 2020, dar și întoarcerea acasă a cât mai multor români.O mare parte din creșterea economică a României în următorii 3 ani este bazată pe succesul atragerii de fonduri europene. În niciun an din perioada 2007-2011 și 2016 nu s-a depășit procentul de 2% absorbție fonduri europene. Singura perioadă în care s-au atras peste 78% din fondurile europene disponibile a fost 2012-2015, când PSD și ALDE au fost la guvernare. Anul trecut s-a reușit absorbția a 11% din fondurile europene.Prin simplificarea formularelor și a documentelor ce trebuie depuse pentru accesarea fondurilor europene, precum și prin reducerea timpilor de așteptare pentru aflarea rezultatului, până la o săptămână sau chiar o zi în unele cazuri, ne propunem ca, pe viitor, să atragem peste 72,5% din fondurile disponibile pentru perioada 2014-2023. Diferența până la 100% va fi absorbită în perioada 2021-2023.Atingerea acestui procent, asemănător cu cel realizat în guvernarea trecută, va însemna că peste 30 mld euro (inclusiv plățile directe) vor intra în economia României până în 2020.Aceste sume, împreună cu investițiile din FSDI și cele din Bugetul General Consolidat, vor fi prioritizate, astfel încât să contribuie la reducerea cu peste 15% a decalajului rural-urban, precum și a celui dintre zonele urbane mai dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate.Vom întări disciplina financiară prin măsuri ce vor duce la diminuarea sumelor neutilizate azi de către autoritățile și instituțiile statului.Totodată, prin distribuirea cu prioritate a resurselor statului în direcția creșterii clasei de mijloc din România, ne propunem să reducem numărul persoanelor aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială cu peste 1,5 mil., după ce tot noi am reușit ca, în perioada 2012-2015, conform Eurostat, să reducem numărul persoanelor aflate în risc de sărăcie de la 8,6 mil. la 7,4 mil., adică cu 1,2 mil. de persoane.Rămânând tot în sfera competenței, aceasta se poate constata și din reușitele în ceea ce privește colectarea mai bună a taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat. Astfel, cel mai mare grad de colectare a fost realizat în 2015, și anume 32,8% din PIB. În 2016 gradul de colectare a coborât, pentru prima dată după 15 ani, sub 30% din PIB.Introducerea performanței bazate pe competență se va face și prin depolitizarea structurilor administrative, de la nivel de subsecretar de stat în jos, dar și prin transparentizarea concursurilor pentru posturile de management - dar nu numai - și organizarea acestora astfel încât persoanele ce vor conduce instituțiile publice să fie selectate pe bază de proiecte de management, care apoi să poată fi ușor de urmărit dacă au fost puse în aplicare.Interoperabilitatea prin sisteme informatice a tuturor instituțiilor statului va face ca în România anului 2020 timpul alocat de contribuabili interacționării cu instituțiile statului, dar și de cetățeni în general, să se reducă cu cel puțin 90% față de cel din prezent.De asemenea, vom elimina normele din legile ce urmează a fi adoptate pentru că „ce nu poți explica în lege, nu poți explica nici în norme“. Acest lucru va duce la o claritate mai mare a legislației, dar și o simplificare a acesteia.Propunem în program măsuri privind implementarea unui Plan de raționalizare a cheltuielilor publice, cu următorii piloni: auditul funcțiilor guvernamentale (administrație centrală și locală); informatizarea accelerată a administrației publice centrale și locale; accelerarea prioritizării investițiilor publice, normative corect fundamentate pentru lucrările suportate din cheltuielile bugetare de capital; revizuirea subvențiilor acordate companiilor de la bugetul de stat. Toate subvențiile de la buget către companiile publice vor fi condiționate de programe de ajustare pe care le vor adopta pentru a-și îmbunătăți performanța financiară, cu sancțiuni și restructurări în cazul în care condițiile convenite nu sunt îndeplinite; introducerea contractelor de performanță în toate instituțiile publice și companii de stat (ministere, agenții guvernamentale, autorități locale și companii de stat); Optimizarea spațiilor aparținând sectorului public; Optimizarea spațiilor de birouri. Acest plan va fi prezentat public și implementarea sa va dura maximum 2 ani de zile.Economii la buget putem obține și din eficiența mai ridicată a alocării cheltuielilor publice. Astfel, vom continua plafonarea cheltuielilor cu bunurile și serviciile. În acest sens, începând cu 1 ianuarie 2019, nu se vor mai putea face achiziții de medicamente și materiale sanitare decât în sistem centralizat, în coordonarea Ministerului Sănătății. Ulterior, vom extinde acest sistem la toate achizițiile din sănătate, dar și la celelalte ministere.Introducerea facturării electronice, a caselor de marcat electronice cu raportare on-line și a informării electronice a contribuabililor vor fi tot atâtea măsuri ce vor duce la o debirocratizare accelerată, dar și la o reducere a evaziunii, în special din domeniul comerțului.În vederea împăcării nevoii de creștere economică cu nevoia consolidării sustenabilității fiscal-bugetare, propunem emiterea de obligațiuni pe termen mediu și lung pentru populație și ulterior pentru alte entități. Începând cu 2018 vom emite titluri de stat pentru populație, în moneda locală. Perioada va fi cuprinsă între 5 și 20 de ani. Dobândă anuală mai mare de 4%.Îmbunătățirea guvernanței corporative în companiile de stat este una dintre reformele structurale ce merită a fi luate în considerare pentru implementare. Propunem reforma managementului privat la companiile de stat din domenii strategice (cu contracte standard, criterii de performanță și plată în funcție de performanță).În vederea măririi eficienței lucrărilor de investiții publice, propunem crearea unei proceduri de monitorizare a contractelor de servicii publice, care să rezulte în întocmirea unei „Liste negre“ pentru firmele care lucrează cu bani publici și care nu respectă prețul inițial, termenele sau nu livrează produsul achiziționat. Sancțiunile trebuie să meargă până la interzicerea de a mai participa la licitații publice.Este necesară cooperarea interinstituțională consolidată, în scopul reducerii evaziunii. Propunem asumarea unor contracte de performanță pentru ANAF, cu ținte trimestriale și măsuri corective automate la derapajele de la ținta stabilită, precum și un program de reducere a muncii la negru. Creșterea eficacității ANAF în combaterea evaziunii - acțiune concentrată pe domeniile cu risc mare de evaziune, conform matricei de risc. Majorarea drastică a amenzilor/penalităților pentru evaziune și muncă la negru. Inspectorii de muncă vor avea dreptul să stopeze activitatea firmelor care folosesc munca nedeclarată. Realizarea de către autorități a unei baze de date online cu toți lucrătorii angajați (ID, fotografii) în sectoarele cu incidență mare a muncii la negru; angajatorii vor fi obligați să-și actualizeze informațiile odată cu angajarea/concedierea de personal și să notifice autoritățile care administrează contribuțiile sociale.În plus, intenționăm constituirea unei structuri în cadrul ANAF (și cooperare cu Registrul Comerțului) pe tematica firmelor cu pierderi continue (peste 3 ani la rând), companiilor care au cifra de afaceri nulă și a creditelor acordate de acționarii privați propriilor firme cu pierderi, precum și consolidarea Direcției de Prețuri de Transfer din aceeași instituție.Vom aduce modificări legislației, astfel încât firmele cu capital negativ să-și reîntregească capitalul și ANAF-ul să fie împuternicit cu urmărirea îndeplinirii acestei condiții.Totodată, vom modifica legea insolvenței, astfel încât o firmă să nu poată rămâne în faliment mai mult de 2 ani sau dacă nuși respectă planul de conformare pe o perioadă mai mare de 6 luni. Legea nr. 31/1990 o vom modifica astfel încât o persoană să nu mai poată înființa o societate un anumit număr de ani după 2 insolvențe.Pentru a crește gradul de colectare a taxelor vom împuternici ANAF-ul cu colectarea a cât mai multor taxe, inclusiv cele de la AFM.Vom înființa o Bancă de Dezvoltare și Investiții. La rândul său, CEC își va extinde aria de acțiune pentru IMM-uri și în domeniul agriculturii, astfel încât acesta să poată susține programele naționale dezvoltate în parteneriat cu Guvernul României, dar și pentru a putea finanța mult mai mult întreprinderile mici și mijlocii din IT, turism, construcții, servicii, industria prelucrătoare, meșteșuguri etc., precum și fermierii sau pe cei care doresc să investească în agricultură. În acest sens, CEC-ul își va extinde rețeaua, astfel încât la 1 ianuarie 2020 să aibă o rețea reprezentativă de filiale la nivel rural.Concomitent, statul român va simplifica procedurile pentru obținerea garanțiilor acordate de către fondurile de garantare existente în prezent. Aceste fonduri de garantare, la rândul lor, vor fi capitalizate, în 2018, pentru a putea susține programele publice incluse în programul de guvernare.Alocările privind ajutoarele de stat acordate de către Guvern se vor face cu prioritate în domenii precum turismul, cinematografia, construcțiile, industria agroalimentară și agricultura, în cuantum de cel puțin 90% din valoarea proiectelor. Sumele disponibile vor fi de cel puțin 500 mil. euro/anual, începând cu 2018. Prioritate o vor avea firmele care angajează personal din zonele cu șomaj mai mare de 5% și cei care angajează cât mai mult personal.Pentru a face acest lucru, în cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale se va înființa un departament ce se va ocupa cu acest tip de ajutoare de stat.Vom analiza oportunitatea reintroducerii impozitului pe venitul global (IVG) la nivelul persoanei fizice. Implementarea acestui mecanism fiscal se va face prin intermediul sistemului informatic integrat, organizat la nivelul ANAF, ceea ce va permite eliminarea risipei de timp din partea contribuabililor. În cadrul acestui impozit, veniturile mai mici de 2.000 lei/lună vor fi scutite și, totodată, se vor introduce mai multe deduceri care să încurajeze economisirea, investițiile și creșterea standardelor de sănătate și educație pentru populație.  +  CAPITOLUL Economie. Politici industriale. Politici în domeniul resurselor minerale neenergetice. Comerț și relații internaționale. Protecția consumatoruluiObiectivul strategic îl constituie implementarea unui alt model de politică industrială, care să genereze creșterea economică inteligentă a României. Este prioritar ca România să treacă de la modelul bazat pe industrii intensive în forță de muncă slab calificată și industrii cu grad redus de prelucrare către industrii inovative, energie și industrii ecologice. Politica industrială activă trebuie bazată pe subvenții condiționate, abordare policentrică și concentrare pe clusterele de competitivitate. Specializarea producției pe industrii cu intensitate tehnologică ridicată va fi de natură să genereze câștiguri de competitivitate și să reducă dependența exporturilor românești de câteva ramuri industriale.În acest context, se impune ca element central reindustrializarea României, în cadrul căreia statul să acționeze ca un manager performant - producător și furnizor de servicii - și ca un investitor prudent în economie, respectând regulile și principiile economiei de piață și gestionând responsabil și inteligent resursele naturale, umane și financiare. Companiile aflate în situații financiare precare (insolvență, datorii etc.), precum CN Hunedoara, nu se vor închide. Ele vor intra într-un proces de reorganizare pe modelul Hidroelectrica, având drept scop readucerea acestora în parametrii de profitabilitate, inclusiv prin cooptarea unor investitori privați, acolo unde este posibil. De asemenea, vom finaliza transferul acțiunilor deținute de statul român la ELCEN în patrimoniul municipiului București.Statul se va implica activ, în principal prin instituirea pârghiilor necesare de dezvoltare, inclusiv constituirea de fonduri de investiții și prin demararea de proiecte de investiții publice cu impact semnificativ în regim greenfield sau brownfield, acordarea de facilități pentru investiții private, indiferent de natura capitalului social (autohton sau străin), prin facilități fiscale.În coordonarea ministerelor economice va funcționa un Comitet Interministerial ce va viza eficientizarea reprezentanțelor economice ale României în străinătate. Tot în cadrul acestui minister vom lărgi componența Consiliului de Export. Aceștia vor selecta târgurile și expozițiile internaționale, dar și firmele din România care vor participa la acestea, asigurând totodată și finanțarea integrală a costurilor de transport și de expoziție. Acest Consiliu de Export va desemna Camera de Comerț și Industrie a României ca fiind cea prin care se vor derula toate operațiunile, astfel încât să nu mai existe sincope în reprezentarea firmelor românești la târgurile și expozițiile internaționale.  +  MĂSURI1. Economie. Politici industriale– Înființarea Casei de Comerț a României– Program național de specializare inteligentă prin identificarea avantajelor competitive ale fiecărei regiuni din România și a posibilităților de generare de clustere competitive/inovative specifice.– Îmbunătățirea legislației privind redevențele și adoptarea cadrului juridic privind exploatările off-shore, în scopul creșterii veniturilor bugetare și atragerii de noi investiții la Marea Neagră.– Crearea unor noi instrumente de investiții publice - Constituirea unui fond suveran de investiții în vederea administrării și valorificării eficiente a participațiilor minoritare ale statului. Obiectivul FSDI - dezvoltarea economică prin investiții în infrastructură și companii strategice, întărirea rolului activ al statului prin administrarea adecvată a participațiilor minoritare și obținerea de lichidități din emisiunea de obligațiuni, valorificarea anumitor active, dividende și alte surse atrase în proiectele de investiții.– Alături de FSDI, se va crea un Fond Național de Dezvoltare (FND), care va cuprinde companii unde statul deține participații și care în prezent sunt administrate de AVAS, dar și companii de stat care nu vor putea fi incluse în FSDI din cauza interdicției europene, care stipulează faptul că în unele cazuri companiile de producție și distribuție nu pot fi administrate de aceeași entitate, evitându-se în acest fel comportamentul de monopol. Ca urmare a acestor reglementări, Transelectrica și Transgaz vor fi administrate și deținute de FND, iar Hidroelectrica și Romgaz de către FSDI. AVAS se desființează. Ca și FSDI, FND va rămâne pe toată perioada de funcționare în proprietatea exclusivă a statului român.– Program de diminuare a blocajului financiar în economie. Diminuarea blocajului financiar și a pierderilor în economie prin flexibilizarea mecanismului de compensare a datoriilor nerambursate la scadență ale operatorilor economici.– Program de investiții publice de tip greenfield (Exemple: Construirea/modernizarea uzinei metalurgice de la Zlatna; Crearea unor platforme de preluare, sortare, condiționare, păstrare, ambalare și analiză a legumelor și fructelor; Dezvoltarea sectorului zootehnic prin construirea de abatoare, centre de depozitare produse necesare etc.)– Program de utilizare a siturilor contaminate pentru dezvoltarea de investiții brownfield. (finanțare din fonduri europene POIM 2014-2020, Fondul de Mediu și surse private atrase).– Program de dezvoltare a rețelei de energie. Finalizarea investiției CNTEE Transelectrica SA, respectiv închiderea inelului energetic național de 400 kw; Modernizarea/ retehnologizarea Rețelei Energetice de Transport (RET); Operaționalizarea în parametrii normali de funcționare a Sistemului de Management Energetic/Supraveghere - Control și Achiziții de Date (EMS/SCADA).– Implementarea programului național „Promovarea proprietății intelectuale românești“ - program care presupune organizarea la nivelul administrației centrale a unui sistem integrat de sprijin al cercetătorilor/inventatorilor români, în vederea obținerii de către aceștia a drepturilor de proprietate intelectuală aferente propriilor descoperiri/inovații. Rezultatul este accesul oricărui cercetător/inovator român la o platformă economică prin care să poată obține, cu un efort minim, ca rezultat al serviciului public, protecția la nivel internațional a dreptului de proprietate intelectuală concret, aferent propriei descoperiri/invenții.– Program privind atragerea de investiții străine cu valoare adăugată ridicată, inclusiv prin consolidarea diplomației economice. Stimularea investițiilor cu efecte de multiplicare, reducerea barierelor economice, tehnice și administrative la intrarea pe piață, scheme de ajutor de stat și facilități punctuale locale pentru ISD în domeniile considerate strategice.2. Economie. Politici în domeniul Resurselor minerale neenergetice– Modificarea Legii minelor nr. 85/2003 - are în vedere adoptarea de măsuri clare și concrete de transparență și responsabilitate în exploatarea resurselor naturale și crearea premiselor valorificării deșeurilor din industria minieră, cantonate sub formă de depozite în halde de steril sau iazuri de decantare, care în prezent pot fi procesate.Beneficii directe: exploatarea rațională a resurselor, cu luarea în considerare a caracterului neregenerabil/regenerabil al acestora. Beneficii indirecte: reintegrarea în circuitul economic a forței de muncă disponibile pe plan local, regional și poate național. Programul va fi coroborat cu politici de stimulare, dezvoltarea industriei orizontale în jurul activității de exploatare, dezvoltarea altor segmente ale economiei care pot utiliza materiile prime extrase, obligația reabilitării mediului, care trec parțial/total de la statul român la noul concesionar.– Program privind valorificarea durabilă a resurselor minerale prin diversificarea produselor finite. (Exemplu: Diversificarea producției finite obținute din același minereu - concentratul de cupru, prin separarea concentratului de fier și diversificarea gamei de produse prin includerea varului industrial în sortimentele valorificate; Instalație de producere a varului din piatra provenită din cariera Pârâul Românesc la S.C. Cuprumin - S.A. Abrud: impact bugetar 4,5 milioane euro, perioada de recuperare a investiției 5 ani; Realizarea unei instalații de recuperare a metalelor din apele acide provenite din haldele de steril la Societatea Cuprumin - S.A. Abrud: impact bugetar 25 milioane euro).– Program privind domeniul Apelor Minerale. Elaborarea Legii Apelor Minerale, în vederea reglementării clare a modului de valorificare a apelor minerale naturale, a apelor minerale terapeutice, a apelor geotermale și a apelor de izvor (Exemplu: Achiziția de fabrici de îmbuteliere de apă minerală de către Societatea Națională a Apelor Minerale de pe piața internă, în vederea creării unui brand național, cu respectarea legislației în vigoare; Utilizarea surplusului de apă minerală de la sursele administrate de Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. în cadrul unor programe cu caracter social și de export; Transferul Complexului Astoria din Snagov de la Ministerul Transporturilor - în administrarea Societății Naționale Feroviare - la Ministerul Economiei - în administrarea Societății Naționale a Apelor Minerale).3. Economie. Comerț și relații internaționale– Program privind Flexibilizarea sistemului de susținere și promovare a exportului cu finanțare de la bugetul de stat, prin definirea unor instrumente eficiente, cu impact economic major, definirea clară a obiectivelor și indicatorilor programelor administrate; Instituirea unor norme mai clare și simplificarea accesului la instrumentele aflate în administrarea ministerului de resort; Asigurarea complementarității cu finanțările europene; Eliminarea paralelismelor în competențele de susținere a exportului. (Exemplu: Eficientizarea Portalului de Comerț Exterior, în vederea transformării acestuia în instrument de promovare a ofertelor de export identificate de reprezentanții din rețeaua externă, diseminării de informații de piață și oportunități; Măsuri privind internaționalizarea afacerilor cu capital privat: participare la târguri și misiuni economice, cunoașterea piețelor; adaptarea afacerilor la noile piețe de desfacere; Dezvoltarea consultării și colaborării cu camerele de comerț și partenerii sociali, în vederea cunoașterii, promovării și susținerii unitare a ofertei de export a României și în crearea mecanismelor adecvate de atragere a investițiilor).4. Economie. Protecția consumatorilor– Program privind dezvoltarea și consolidarea drepturilor consumatorilor. [Exemplu: îmbunătățirea accesului la măsuri reparatorii simple, eficiente, rapide și necostisitoare, inclusiv prin soluționarea alternativă a litigiilor (SAL) ori soluționarea online a litigiilor (SOL)].– Program privind dezvoltarea instrumentelor de informare, educare și evaluare a gradului de satisfacție a consumatorilor. (Exemplu: furnizarea de informații online cu privire la măsurile de protecție a consumatorilor și drepturile acestora, utilizarea unor produse și servicii care le pot afecta viața, securitatea, sănătatea sau interesele economice).  +  CAPITOLUL Fonduri europeneDatorită eforturilor Guvernului PSD, România a fost cel deal 11-lea stat membru din cele 28 cu care Comisia Europeană a semnat Acordul de parteneriat, creând astfel premisele unei absorbții ridicate la sfârșitul perioadei de implementare. Astfel, România are un document-cadru care stabilește priorități clare în ceea ce privește investițiile, o finanțare majorată pentru cercetare și inovare, la o abordare echilibrată a investițiilor din sectorul transporturilor, și ținte mai bine aliniate la obiectivele naționale din cadrul Strategiei Europa 2020 și la recomandările de politică formulate în contextul semestrului european.Pentru perioada 2014-2023, România are la dispoziție o alocare financiară totală de 42,3 miliarde euro fonduri europene (23 de miliarde euro sunt alocate programelor operaționale finanțate din fonduri structurale și de investiții, 8,1 miliarde euro revin Programului Național de Dezvoltare Rurală și 11,2 miliarde euro alocate plăților directe în agricultură).Având în vedere situația dezastruoasă din anul 2016 în ceea ce privește rata absorbției și numărul de proiecte depuse, Guvernul își propune accelerarea ritmului de cheltuire a fondurilor europene pentru a ajunge la o rată de 72,5% (peste 30 miliarde euro) până la 31 decembrie 2020 și 100% până la 31 decembrie 2023.Reducerea decalajelor regionale este unul dintre principalele obiective a utilizării Fondurilor Structurale și de Investiții. România trebuie să susțină creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, coroborat cu reducerea disparităților regionale.Fondurile structurale și de investiții reprezintă instrumentul fundamental pus la dispoziția statelor membre pentru consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale, prin reducerea decalajelor diferitelor regiuni și evitarea adâncirii diferențelor de dezvoltare.Pentru implementarea cu succes a investițiilor finanțate din Fonduri Europene Structurale și de Investiții sunt necesare, pe de o parte, alinierea modului și a tipurilor de investiții finanțate din diverse surse de finanțare, precum și utilizarea complementară a fondurilor, astfel încât toate instrumentele să urmărească același obiectiv, și anume susținerea creșterii inteligente, durabile și favorabile incluziunii la nivelul întregului teritoriu al României.Mai mult decât atât, exercițiul financiar 2014-2020 presupune utilizarea fondurilor structurale și de investiții în mod coordonat și complementar, prin stabilirea de obiective comune, astfel încât să se potențeze efectul de creștere al acestor instrumente.În acest context, consolidarea coordonării tuturor fondurilor ESI, începută în 2012, trebuie continuată, prin aducerea structurilor care gestionează aceste fonduri sub o singură coordonare și alinierea obiectivelor acestora cu obiectivele naționale privind dezvoltarea echilibrată a regiunilor.În ceea ce privește dezvoltarea rurală și politica maritimă și de pescuit, la nivelul Acordului de parteneriat, document strategic negociat și aprobat de Comisia Europeană în anul 2014, s-a realizat deja alinierea obiectivelor și priorităților susținute de Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună.De asemenea, trebuie subliniat că în exercițiul financiar 2014-2020 au fost introduse elemente inovative destinate dezvoltării regionale/locale, respectiv Investițiile Teritoriale Integrate (ITI) și Dezvoltarea Locală aflată sub Responsabilitatea Comunității (DLRC). Pentru a se asigura succesul implementării acestor instrumente noi este fundamentală coordonarea perfectă a diverselor tipuri de investiții, finanțate din fonduri diferite, lucru ce poate fi obținut prin asigurarea unei viziuni și a unui management unitar.În vederea atingerii acestor ținte, propunem următoarele măsuri:  +  MĂSURI1. Timpi scurți de evaluare pentru proiectele depuse și semnarea rapidă a contractelor de finanțare. În acest sens, folosim fondurile disponibile în Programul de Asistență Tehnică și demarăm în regim de urgență procedura de selecție (contracte-cadru și subsecvente sau similar procedurilor organizate de Direcțiile Generale din cadrul Comisiei Europene) de experți ce vor fi angrenați în operațiunile de verificare administrativă și financiară.2. Achitarea fără întârziere a facturilor beneficiarilor, prin crearea unui mecanism transparent de monitorizare a facturilor, de la momentul depunerii și până la achitarea lor de către Autoritățile de Management.3. Monitorizarea atentă a fiecărui proiect prin introducerea funcției de manager de proiect în cadrul Autorităților de Management și obligația unei întâlniri lunare cu fiecare beneficiar pentru a analiza stadiul proiectului.4. Analiza fiecărui program operațional și realocarea de fonduri către sectoarele cu potențial maxim de absorbție atât în interiorul, cât și între programele operaționale, pentru a evita riscul dezangajării fondurilor alocate României (anul 2018).5. Măsuri de simplificare și evitare a supra-proceduralizării și birocrației excesive prin simplificarea orientărilor pentru solicitanți, operaționalizarea SMIS 2014+, simplificarea procedurilor de achiziții pentru beneficiarii privați, introducerea unor opțiuni de costuri simplificate, a unor rate forfetare și bareme standard pentru costurile unitare în normele naționale și regionale referitoare la eligibilitate, simplificarea procedurilor pentru autorizațiile de construcție.6. Concomitent cu măsurile de simplificare, Guvernul susține îmbunătățirea sistemului administrativ și capacitatea de absorbție a acestor fonduri. În acest sens vom elabora statutul funcționarului public care lucrează în domeniul fondurilor europene, în care vor fi prezentate drepturi și obligații precis definite.7. Utilizarea instrumentelor financiare și a instrumentelor teritoriale: o proporție importantă a investițiilor, și anume 517 milioane euro (de aproape patru ori mai mult decât în perioada 2007-2013), va fi furnizată prin intermediul instrumentelor financiare (inclusiv prin inițiativa privind IMM-urile pusă în aplicare de BEI). Acestea vor viza sprijinirea IMM-urilor prin furnizarea de capital, de împrumuturi și de garanții pentru fazele incipiente și de creștere.8. Simplificarea legislației aferente promovării și aprobării proiectelor de investiții din România.9. Fiecare Autoritate de Management va iniția un proces de instruire a beneficiarilor, pe baza unui ghid, privind principalele riscuri identificate în domeniul achizițiilor publice, în vederea prevenirii greșelilor constatate în aplicarea procedurilor privind achizițiile publice în cadrul proiectelor finanțate din instrumente structurale, precum și asigurarea unei practici unitare pe viitor.10. Încurajarea Parteneriatelor Public-Privat, ca alternativă și soluții complementare care pot conduce la sustenabilitatea proiectelor cofinanțate de Uniunea Europeană, prin crearea unei Strategic Unit, pe modelul statelor dezvoltate, în care vom investi experiența acestora.11. Stimularea schimbului de bune practici în implementarea mecanismelor de creștere a absorbției de fonduri europene cu alte țări membre UE.12. Consultarea periodică cu actorii interesați prin consolidarea structurilor decizionale de la nivelul comitetelor de monitorizare și CCMAP.Pe baza lecțiilor învățate din experiența 2007-2013, dincolo de bătălia cifrelor, este important ca România să treacă la un nou model de dezvoltare, accentul fiind pus pe proiecte și investiții mature, care aduc plus de valoare în economie și orientează investiții în ramuri ce susțin producția internă, pentru a ajunge la nivelul de performanță al celorlalte state membre.  +  România crește sănătos!Încă de la momentul scrierii programelor operaționale, fostul Guvern PSD-ALDE a alocat 800 milioane de euro pentru sectorul sănătate, disponibili prin intermediul a 4 programe operaționale (Programul Operațional Regional, Programul Operațional Competitivitate, Programul Operațional Capital Uman, Programul Operațional Capacitate Administrativă), sprijinind:– Investiții în infrastructura spitalelor pentru creșterea accesului la serviciile furnizate pe toate palierele sistemului medical: îngrijirea primară, incluzând asistența comunitară, asistența ambulatorie și asistența de urgență (unități de primiri urgențe și spitalele regionale de urgență):– Reabilitarea/modernizarea/extinderea/dotarea infrastructurii ambulatoriilor din 280 de unități medicale– Reabilitarea/modernizarea/extinderea/dotarea infrastructurii a 35 de unități de primiri urgențe– Construcția/reabilitarea/modernizarea/extinderea/dotarea centrelor comunitare integrate sociomedicale, de care vor beneficia peste 270.000 de persoaneDat fiind deficitul de personal, ca urmare a migrației externe, investiția în resursa umană este esențială pentru creșterea accesului, calității și eficacității serviciilor medicale. Astfel, Guvernul va acorda prioritate formării cadrelor medicale implicate în furnizarea de servicii de prevenire și diagnosticare precoce, a celor implicați în tratamentul patologiilor prioritare cu care se confruntă persoanele sărace, responsabile pentru majoritatea cazurilor de morbiditate și mortalitate la adulți (ex. cancer, tuberculoză, boli cardiovasculare, diabet etc.), precum și personalului din cadrul serviciilor de urgență, estimând un număr de 180.000 de beneficiari, persoane care vor beneficia de formare sau schimb de bune practici din regiunile mai puțin dezvoltate și dezvoltate.– Promovarea programelor de sănătate și a serviciilor care includ o puternică componentă orientată spre prevenție, depistare precoce (screening), diagnosticare precoce și tratamentul bolilor sociale importante (de exemplu, boli de inimă, cancer, diabet, boli cronice de rinichi, hepatită cronică, tuberculoză și HIV - AIDS), inclusiv formarea și dezvoltarea profesioniștilor implicați în actul medical. Astfel, Guvernul își propune derularea celei mai mari campanii naționale de screening finanțate prin fonduri europene, prin care aproximativ 5.000.000 de persoane (adulți și copii) vor beneficia de servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce pentru principalele patologii.Alte obiective promovate în domeniul sănătății:– Implementarea soluțiilor TIC (e-sănătate, telemedicină, schimb de bune practici, programe de formare online pentru personalul implicat în utilizarea echipamentelor și tehnologiilor de ultimă generație).– Investiții în crearea și dotarea de noi laboratoare, centre de cercetare sau modernizarea celor existente.– Dezvoltarea infrastructurii cloud specifice IT comune tuturor organizațiilor din sectorul public și crearea de platforme sociale on-line și centre de date, în curs de dezvoltare portal web unic, cu acces la toate serviciile publice pe site-urile instituțiilor publice.Detaliile sunt prezentate în capitolul Sănătate.  +  România construiește!Guvernul își propune ca obiectiv creșterea competitivității economice și îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a condițiilor infrastructurale și a serviciilor oferite cetățeanului.Guvernul alocă 8.25 miliarde euro prin intermediul Programului Operațional Regional, pentru îndeplinirea următoarelor obiective:– Dezvoltarea transportului urban (căi de rulare/piste bicicliști/mijloace de transport ecologice).– 315 unități medicale care vor fi construite/reabilitate/ modernizate/extinse/dotate, de care vor beneficia peste 500.000 de persoane.– 2.100 km de drumuri județene modernizate pentru 1 milion de cetățeni.– Construcția/reabilitarea/modernizarea șoselelor de centură cu statut de drum județean aflate pe traseul drumului județean respectiv.– Infrastructură de educație (creșe, grădinițe, licee tehnologice, școli profesionale și tehnice) pentru 115.000 beneficiari.– Eficiența energetică a clădirilor publice, rezidențiale, investiții în iluminatul public.– Reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din orașele mici, mijlocii și Municipiul București în vederea creșterii spațiului verde.– Clădiri pentru activități educative, culturale și recreative, precum și zone verzi de mici dimensiuni, piețe publice, parcuri.– Regenerarea și revitalizarea zonelor urbane (modernizare spații publice, reabilitare clădiri/terenuri abandonate, centre istorice etc.).– 793 de comune cu proprietăți imobiliare înregistrate, echivalentul unei suprafețe de 5 milioane de hectare.– Investiții importante pentru 38 de unități administrativ- teritoriale (ITI) din cadrul Rezervației Biosferei Delta Dunării, județele Tulcea și Constanța.– 12 județe riverane Dunării care vor beneficia de investiții în infrastructura de apă, transport, patrimoniu cultural, turism și eficiență energetică.– Dezvoltarea turismului balnear prin investiții în infrastructura rutieră și crearea bazelor de tratament.– 2.500 de IMM-uri sprijinite pentru construcția/modernizarea și extinderea spațiului de producție/servicii IMM, inclusiv dotare cu instalații, echipamente (inclusiv sisteme IT), utilaje, mașini, inclusiv noi tehnologii.– 60 de centre de transfer tehnologic care vor oferi servicii- suport pentru IMM-uri, pe baza nevoilor identificate din mediul privat.Detaliile sunt prezentate în capitolul Administrație Publică.  +  România crește inteligent!Guvernul va face investiții de peste 1,3 miliarde EUR care vor îmbunătăți competitivitatea, consolidând legăturile dintre cercetare, inovare, domeniile de specializare inteligentă și tehnologia informației.Astfel, prin intermediul Programului Operațional Competitivitate, susținem următoarele direcții principale de investiții în domeniul cercetării:– Sprijin pentru dezvoltarea de noi tehnologii și produse care rezultă din activitățile de CDI.– Stimularea activităților economice cu potențial în creșterea capacităților de inovare, atragerea și menținerea specialiștilor CDI în întreprinderi.– Stimularea parteneriatelor dintre actorii din sectorul privat și furnizorii de CDI în vederea creșterii prin inovare a competitivității economiei românești.– Activarea sectorului privat prin instrumente de susținere a antreprenoriatului orientat către CDI și a comercializării rezultatelor CDI, precum și prin promovarea unor instrumente financiare specifice (fonduri de risc, împrumuturi etc.).– Sprijinirea și consolidarea inițiativelor integrate, cum ar fi clusterele inovative.– Concentrarea resurselor în domenii economice relevante, urmărind totodată eficientizarea cercetării în sectorul public și impulsionarea apropierii de piață.Guvernul acordă 530 milioane euro prin intermediul Programului Operațional Competitivitate, pentru următoarele direcții principale de investiții în domeniul tehnologiei informației:• E-guvernare: 2023Până la finalul anului 2023, Guvernul își propune informatizarea instituțiilor și creșterea serviciilor publice disponibile online, cu impact direct asupra îmbunătățirii nivelului de trai pentru cetățeni: stare civilă (naștere, căsătorie, divorț, deces):– Activitatea agenților economici (înființarea, vânzarea unei companii, modificarea statutului unei companii, obținerea surselor de finanțare, obținerea sprijinului pentru desfășurarea activității unei firme, faliment, lichidare, constituirea contractelor, înregistrare pentru plata taxelor);– Drepturi și responsabilități cetățenești (eliberarea actelor de identitate, obținerea unui pașaport, obținerea permisului de conducere auto, înregistrarea unui autovehicul, cumpărarea/închirierea unei case, asigurări opționale și obligatorii, asigurarea viitorului personal, votarea);– Muncă, familie și protecție socială (servicii-suport și de facilitare pentru căutarea unui loc de muncă, servicii-suport în cazul pierderii locului de muncă, asistență în cazul accidentelor de muncă sau a incapacității de a lucra, pensionare, înscrierea alocației pentru persoane cu handicap, obținerea îndemnizației de creștere a copilului, adopții);– Afaceri externe (emigrare în România, obținerea cetățeniei, obținerea unei vize);– Parcursul educațional (clase primare/liceu/universitate, înscrierea la bibliotecă);– Serviciile medicale (programarea unui consult medical într-un spital);– Promovarea turismului (ghiduri și informații de călătorie).În acest sens, prioritizarea intervențiilor vizează asigurarea interoperabilității instituțiilor implicate în cele 36 de evenimente de viață, precum și crearea cloudului guvernamental, care va determina costuri reduse de operare, eficiență energetică, flexibilitate în dezvoltarea de noi servicii online și aliniere la standarde europene.Tot din perspectiva tehnologie informației, până în 2023, Guvernul susține investiții masive în următoarele sectoare:• E-Educație: 2023Ne propunem realizarea unor instrumente care deschid noi posibilități în sala de clasă și permit adaptarea procesului de învățământ la nevoile fiecărui elev, oferind astfel competențele digitale necesare pentru a activa în mod eficient și semnificativ într-o economie bazată pe cunoaștere. Obiectivele Guvernului:– Implementarea Bibliotecii Școlare Virtuale.– Realizarea/utilizarea la nivel național a catalogului electronic.– Achiziționarea de echipamente TIC pentru școlile gimnaziale în baza unor proiecte-pilot.– Îmbunătățirea accesului la internet prin implementarea de wireless campus, cu prioritate în școlile gimnaziale (2.000 de școli).– Crearea unei culturi digitale în procesul de predare-învățare-evaluare, a leadershipului și managementului școlii, prin implementarea de sisteme informatice de suport.• E-Sănătate: 2023Strategia națională în domeniul sănătății vizează eficientizarea sistemului de sănătate prin accelerarea utilizării instrumentelor IT moderne de tip e-sănătate. Această abordare include două direcții majore:1. Dezvoltarea unui sistem informatic integrat în domeniul sănătății (RO - SĂNĂTATE) prin implementarea de soluții sustenabile de e-sănătate.2. Investiții în peste 400 de unități prespitalicești și spitalicești care vor utiliza sisteme de telemedicină, având drept scop creșterea accesului la servicii de sănătate de calitate la costuri eficiente pentru cetățeni, în special al celor din grupurile vulnerabile.• E-Cultură: 2023Cultura accesibilă publicului larg este un obiectiv principal al Guvernului, IT-ul reprezentând cel mai eficient instrument pentru a promova schimbul de idei și informații, ceea ce contribuie la o mai bună înțelegere a diversității culturale.Prin intermediul proiectelor RO - CULTURA, Guvernul își propune investiții masive în e-cultură, asigurând astfel:– Conservarea patrimoniului național și, implicit, a identității noastre culturale.– Digitalizarea conținutului cultural și crearea unei arhive digitale (peste 200.000 de produse culturale).– Accesarea online a conținutului cultural.Toate aceste 3 domenii au potențialul de a îmbogăți educația în România și de a promova turismul, de a crește vizibilitatea țării noastre, de a îmbunătăți accesul publicului la resursele culturale și de a stimula sectorul creativ digital prin crearea unei noi piețe pentru servicii digitale și multimedia.Creșterea gradului de utilizare a internetului în România prin utilizarea cu regularitate a internetului de către 60% din total cetățeni și 45% din persoanele considerate dezavantajate prin extinderea rețelelor și a accesului la acestea: strategia Guvernului vizează comunitățile dezavantajate din 800 de localități reprezentând aproximativ 400.000 de gospodării care nu au acces la infrastructură de internet în bandă largă. Accesul la internet creează premizele pentru dezvoltarea competențelor digitale ca măsură de combatere a excluziunii, accesul la centre de cunoaștere comunitară, centre de resurse pentru dezvoltare, servicii electronice cu acces rapid către surse multiple de informație, accesul la servicii ambulatorii de specialitate prin soluții de telemedicină.Securitatea cibernetică națională: Guvernul susține investițiile necesare în vederea creșterii gradului de securitate la nivelul rețelelor/aplicațiilor TIC, pentru a preveni atacuri cibernetice împotriva infrastructurilor care susțin funcții de utilitate publică ori servicii ale societății informaționale a căror întrerupere/afectare ar putea constitui un pericol la adresa securității naționale. Acest lucru presupune sporirea rezistenței infrastructurii cibernetice, constând în sisteme informatice, aplicații aferente, rețele și servicii de comunicații electronice, prin implementarea de soluții tehnice de protejare a acestora și constituirea și operaționalizarea sistemului de securitate cibernetică națională.Detaliile sunt prezentate în capitolele aferente programelor sectoriale.  +  România angajează!Guvernul susține investiții destinate să crească participarea pe piața muncii (aproximativ 1,3 miliarde EUR) în scopul creșterii ratei de ocupare, fiind vizați tinerii care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare și alte grupuri vulnerabile. Un cuantum de aproximativ 1,9 miliarde EURO va fi dedicat promovării incluziunii sociale și combaterii sărăciei și a discriminării, sprijinind persoanele defavorizate (inclusiv pe romi) să aibă acces la piața muncii și să-și îmbunătățească starea de sănătate și condiția socială. Se va acorda o atenție specială oferirii de asistență medicală accesibilă și furnizării de servicii sociale comunitare, precum și dezinstituționalizării copiilor și a persoanelor cu handicap.Un cuantum de aproximativ 1,6 miliarde EURO va fi investit în educație, formare profesională și învățare pe tot parcursul vieții cu un accent deosebit pe reducerea fenomenului de abandon școlar la 11,3% și o creștere a participării în învățământul terțiar la 26,7%. În ansamblu, investițiile în capitalul uman vor ajunge la cel puțin 3,5 milioane de persoane.Un cuantum de 0,7 miliarde EURO din fonduri va contribui la consolidarea capacității instituționale a autorităților publice; din acesta, 0,55 miliarde EURO vor veni în sprijinul reformei administrației publice și al eficacității sistemului de justiție.Detaliile sunt prezentate în capitolul Muncă.  +  România crește verde!Guvernul va atrage 800 milioane de euro pentru sectorul mediu, disponibili prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare, pentru finanțarea următoarelor obiective de investiții:Sectorul apă:– Construirea/reabilitarea rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare a apelor uzate care asigură colectarea și epurarea încărcării organice biodegradabile în aglomerări mai mari de 2.000 locuitori echivalenți, acordându-se prioritate aglomerărilor cu peste 10.000 locuitori echivalenți;– Dezvoltarea unui laborator național pentru îmbunătățirea monitorizării substanțelor deversate în ape, acordându-se prioritate în special substanțelor periculoase, și a calității apei potabile.Sectorul deșeuri:– Realizarea unor proiecte integrate de consolidare și extindere a sistemelor integrate de management al deșeurilor, cu respectarea ierarhiei deșeurilor (prevenire, pregătirea pentru reutilizare, reciclare, alte metode de valorificare, inclusiv tratare și eliminare): închiderea și reabilitarea depozitelor neconforme și deschiderea/extinderea de noi depozite, implementarea sistemelor de colectare selectivă, construcția de instalații de transfer și valorificare/tratare, inclusiv platforme de compostare și unități de compostare individuală și stații de tratare mecano-biologică.– Implementarea unui sistem integrat de management al deșeurilor la nivelul municipiului București.Decontaminare și ecologizare:– Măsuri de decontaminare și ecologizare a siturilor poluate istoric, inclusiv refacerea ecosistemelor naturale și asigurarea calității solului în vederea protejării sănătății umane.Calitatea aerului:– Dezvoltarea și optimizarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA).Prevenirea riscului la inundații și lărgirea plajelor:– Utilizarea infrastructurii verzi pentru prevenirea inundațiilor prin preluarea soluțiilor oferite de ecosisteme naturale pentru gestionarea riscurilor generate de creșterea incidenței evenimentelor extreme (zone umede, cu efect asupra prevenirii inundațiilor și deșertificării, stabilirea unor zone inundabile controlat și măsuri bazate pe ecosisteme, torenți și desecări).– Acțiuni specifice de limitare a efectelor negative ale eroziunii costiere asupra plajelor și activități de reabilitare și protecție a plajelor, incluzând înnisipări artificiale, crearea de noi plaje, diguri și epiuri pentru retenția nisipului, diguri de stabilizare a plajelor; lucrări de consolidare, drenaje, ziduri de sprijin.Detaliile sunt prezentate în capitolul Mediu.  +  România mai aproape de Europa!Guvernul alocă 13 miliarde euro, pentru sectorul transporturi care vor avea ca rezultat modernizarea a 400 km de căi ferate, 325 km de drumuri noi, 9 km de linii noi de metrou și durate medii mai reduse ale călătoriei pe cale rutieră (cu 42%) și pe cale ferată (cu 55%). Detaliile sunt prezentate în capitolul Transporturi.  +  CAPITOLUL TurismAtunci când am început să lucrăm la planul de guvernare pentru turism, am plecat de la următoarea realitate: o ramură economică ce produce milioane de Euro în fiecare an nu era reprezentată la nivel ministerial. Zeci de hotelieri, mii de angajați nu aveau minister care să coordoneze activitatea de turism din România. Acest lucru este mai mult decât greșit în condițiile în care turismul ar putea să se dezvolte pentru a deveni una din principalele ramuri economice ale României.Pe parcursul redactării acestui program am păstrat mereu în vedere obiectivul central pe care programul de guvernare îl are: creșterea clasei de mijloc! Din acest motiv, măsurile pe care le propunem au în vedere atragerea mai multor fonduri europene, calificarea forței de muncă în domeniul turismului și creșterea numărului de străini care să viziteze anual România și să contribuie așadar la dezvoltarea unor investiții bazate pe capitalul românesc.România are șansa de a crea mai multe locuri de muncă și de a aduce mai multe resurse la bugetul de stat prin promovarea unei strategii integrate de dezvoltare a turismului. Avem suficiente monumente de importanță istorică și religioasă și suficiente frumuseți naturale pentru a crește semnificativ numărul de turiști străini care vizitează anual România.Strategia Guvernului pentru turism nu se adresează însă numai turiștilor din afara granițelor. Viziunea noastră integrată vine să răspundă provocării de a dezvolta infrastructura de turism într-un mod coerent. Acest demers ține cont de protejarea ecosistemelor sensibile, precum și de nevoile manifestate de piața de turism din România.Măsurile urmărite de Guvern vor conduce la creșterea numărului de locuri de muncă și, astfel, la păstrarea forței de muncă în România. Vrem să oprim exodul forței de muncă din domeniul turismului către alte state din relativa vecinătate a României.  +  MĂSURI1. Adoptarea Legii turismului.2. Guvernul susține înființarea unui Centru național de învățământ și reînființarea școlilor de meserii, inclusiv a celor postliceale pentru formarea profesională a forței de muncă în domeniul turismului.Efecte: asigurarea forței de muncă calificată, profesionalizarea persoanelor care activează în turism și alimentație publică. În prezent există un deficit de 40% în următoarele meserii: bucătari ospătari, recepționeri și cameriste.3. Guvernul susține promovarea României ca destinație turistică în concordanță cu obiectivele și prioritățile generale de dezvoltare ale țării noastre, ale Uniunii Europene și ale tendințelor mondiale în domeniu.În vederea atingerii acestui obiectiv, Guvernul propune următoarele acțiuni:– Crearea la nivel de minister a unui buget de promovare inclusiv pentru deschiderea și eficientizarea activității birourilor de turism externe. Birourile de turism sunt factor de legătură între operatorii economici din turism și/sau tour-operatorii străini, precum și depozitării feedbackului, a impresiilor și părerilor despre România, a mass-mediei, specialiștilor și publicului din țările arondate.4. Guvernul susține reabilitarea infrastructurii de acces în stațiunile turistice și zonele cu impact turistic semnificativ (mânăstiri, monumente, zone agroturistice, viticole).Durata: eșalonat în 3 ani, împreună cu Ministerul Transporturilor, MDRAP și în cadrul Comitetului Interministerial pentru Turism.Efect: creșterea numărului de turiști și a încasărilor pentru zonele/obiectivele respective, reducerea semnificativă a costurilor de întreținere a mijloacelor de transport.Sursa de finanțare: fonduri europene sau/și bugetul statului.5. Guvernul susține dezvoltarea și reabilitarea rețelelor de utilități publice în zonele turistice existente și în cele ce urmează a fi dezvoltate din punct de vedere turistic.Durata: 2018-2020 împreună cu Ministerul Transporturilor, MDRAP și în cadrul Comitetului Interministerial pentru Turism.Efect: stimularea investițiilor în turism prin asigurarea utilităților la noile construcții.Sursa de finanțare: fonduri europene sau/și bugetul statului6. Guvernul va implementa Programul „Primul Centru de Agrement“.Prin acest program se vor realiza investiții pentru crearea infrastructurii desfășurării activităților de agrement (piscină, saună, masaj, aparate fitness, alte activități sportive și recreative). Guvernul va susține programul printr-o garanție de stat de 80%.Durata: 2018-2020.Efect: Prin acest program se are în vedere crearea de noi locuri de muncă și extinderea sezonului cu peste o lună și jumătate.Sursa de finanțare: bugetul statului.7. Inventarierea și evaluarea investițiilor nefinalizate din fonduri europene și guvernamentale; asigurarea fondurilor pentru finalizarea investițiilor care reprezintă certitudini pentru dezvoltarea turismului în zona respectivă.Durata: 2018-2019.Efect: prin finalizarea acestor investiții se urmărește dezvoltarea infrastructurii și serviciilor în turism.Sursa de finanțare: bugetul statului.8. Pentru turismul verde, stabilirea și dezvoltarea localităților cu potențial turistic care pot valorifica zonele naturale protejate și celelalte resurse naționale: munți, păduri, ape și zonele neafectate de „epoca modernizării“ - zonele tradiționale și culturale din satele românești.Prin lege se vor atribui competențe autorităților administrației centrale și locale de a limita activitățile turistice înăuntrul tuturor ariilor protejate și va alcătui un portofoliu de tehnici și metode de evitare a suprasolicitării turistice a acestor zone. Interzicerea construcțiilor care nu corespund zonelor protejate și angajarea de personal suplimentar pentru supraveghere și pază.9. Dezvoltarea turismului în Delta Dunării, concomitent cu respectarea normelor de protecție a Rezervației Biosferei.În vederea realizării acestui obiectiv, Guvernul propune următoarele acțiuni:– Realizarea cadastrului Deltei Dunării și actualizarea Regulamentului de urbanism al Deltei, astfel încât să se armonizeze regimul de înălțime, aspectul exterior al clădirilor, utilizarea materialelor de construcție tradiționale cu ocuparea și utilizarea terenurilor conform cerințelor de protecție pentru una din cele mai mari zone umede din lume.– Pentru protejarea ecosistemelor se are în vedere creșterea gradului de utilizare a mijloacelor de transport ecologice cu grad redus de poluare, promovarea și realizarea traseelor turistice nemotorizate și reglementarea coerentă a canalelor de circulație cu viteza de deplasare. Transport ecologic de pasageri, prin înlocuirea flotei existente de nave, care asigură transportul naval în Delta Dunării, cu nave cu consum redus de carburanți și grad redus de poluare, care folosesc și sisteme alternative de energie regenerabilă (biciclete, ambarcațiuni cu vâsle și motoare electrice).– Îmbunătățirea rețelei de informare turistică, realizarea de aplicații GPS de sprijin cu hărți și trasee turistice, structura turistică de cazare a Deltei și alte informații utile.10. Consolidarea organizațiilor de management al destinațiilor (OMD) în stațiunile turistice și alte localități de interes turistic pe cele 3 planuri de dezvoltare:– micro: la acest nivel OMD-ul reunește autorități publice locale și reprezentanți din mediul privat și ai altor entități relevante, la nivelul unei stațiuni până la nivelul județelor.– mezo: la acest nivel OMD-ul reunește autorități publice locale și reprezentanți din mediul privat și ai altor entități relevante, la nivelul unei regiuni.– macro: un OMD central pentru destinația România, care coagulează reprezentanți ai OMD-urilor regionale, reprezentanți ai autorităților publice centrale (A.N.T., M.D.R.A.P., Ministerul Mediului, Ministerul Culturii, Ministerul Educației, Ministerul Transporturilor, I.N.S., alte institute de cercetare în domeniul turismului), federații și asociații patronale, cu reprezentanți ai altor entități relevante (asociații de promovare, asociații profesionale din diferite sectoare economice, ONG-uri, administratori ai ariilor naturale protejate, mediul de formare profesională din turism, mediul academic și alții).11. Garantarea pachetelor de servicii turisticeGarantarea contravalorii serviciilor plătite de turiști către sau la agențiile de turism prin cel puțin următoarele instrumente de garantare: asigurare, garanții bancare, contul fiduciar, fond de garantare.Durata: începând cu 2018;Efecte: prevenirea efectelor negative asupra cetățeanului ca urmare a intrării în insolvență a agențiilor de turism.Impact financiar: Măsura are un impact social și fiscal pozitiv, nu implică cheltuieli bugetare.  +  MĂSURI cu impact local sau sectorial în vederea susținerii turismului:12. Asigurarea unei reglementări astfel încât operatorul economic care are în administrare structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare în zona plajelor să aibă drept de preemțiune la închirierea suprafețelor de plajă situată în imediata vecinătate.13. Asigurarea unei reglementări privind administrarea, în parteneriat public-privat, de către stat și operatorii economici deținători de structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare sau/și de sănătate, a bazelor de tratament aflate în perimetrul lor, care aparțin administrației publice centrale și sunt nefolosite.  +  CAPITOLUL Politici publice privind IMMSprijinirea sectorului IMM reprezintă o prioritate a programului economic. Contributor de importanță strategică la creșterea economică și crearea de locuri de muncă, sectorul întreprinderilor mici și mijlocii trebuie să beneficieze din partea statului de politici publice ce vizează o reglementare inteligentă, consultare sistematică cu organizațiile reprezentative, creșterea accesului la finanțare, simplificarea procedurilor și debirocratizarea pentru micii întreprinzători.  +  MĂSURI1. Dezvoltarea agențiilor regionale de atragere de investiții și promovare a exportuluiDurata: 2018-2019.Beneficiari: mediul de afaceri, autoritățile publice regionale și locale.Efecte: identificarea oportunităților de investire de la nivel local și realizarea unor proiecte de investiții „la cheie“; informare cu privire la facilitățile acordate investitorilor - un exemplu fiind schemele de ajutor de stat instituite cu scopul de a susține investiții noi la nivel național; sprijin pentru investitori în vederea obținerii avizelor necesare, racordarea la utilități și contractarea serviciilor-suport necesare demarării activității; stabilirea de parteneriate cu instituții finanțatoare de la nivel european și internațional, camere de comerț bilaterale, ambasadele străine din România; atragere de investiții străine cu sprijinul ambasadelor României din străinătate;Impact: sumele vor fi asigurate din fonduri nerambursabile 5.000.000 euro/an pentru 8 agenții.2. Continuarea programului Romania Start-up NationPerioada: 2018-2020.Beneficiari: start-upuri.Efecte: înființarea mai multor start-upuri și creșterea competitivității acestora, noi locuri de muncă bine plătite în economie;Valoare: 200.000 lei/proiect/antreprenor, 10.000 start-upuri anual.3. Strategic Invest Romania - Program de ajutor de stat pentru susținerea investițiilor strategice ale antreprenorilor autohtoniPerioada: 2018-2019;Beneficiari: investitorii autohtoni; susținerea investițiilor autohtone de minim 2 milioane de euro, prin acordarea unui grant din valoarea investiției.Efecte: dezvoltarea capitalului autohton, susținerea industrializării României, creșterea numărului de firme.4. Crearea Programului Național de Dezvoltare a Antreprenoriatului - PNDAPerioada: 2018-2020.Beneficiari: autoritățile publice locale și mediul de afaceri. Finanțează infrastructura antreprenorială la nivelul comunităților locale (înființarea a cel puțin un incubator/parc industrial/parc tehnologic).Efecte: creșterea atractivității pentru investiții în comunităților marginalizate, dezvoltarea infrastructurii de afaceri din România și creșterea atractivității României ca destinație de investiții.5. Program pentru sprijinirea internaționalizăriiPerioada: 2018-2020;Beneficiari: firmele românești care își doresc să exporte.Efecte: creșterea exporturilor României și a IMM-urilor, prin participarea la târguri internaționale cu stand de țară, misiuni economice, evenimente internaționale în nume propriu. Prin lege, niciun demnitar nu poate participa la o vizită de lucru în străinătate cu accent economic, fără o delegație de oameni de afaceri, aleși prin proceduri transparente; calendarul ministrului antreprenoriatului trebuie să fie postat public.6. Înființarea liceelor de antreprenoriatPerioada: 2018-2020.Beneficiari: Elevii, noi generații de tineri antreprenori.Efecte: dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor.7. Programul România ProfesionalăProgram de susținere, în parteneriat public-privat, a școlilor profesionale și de meserii, program care să susțină formarea tinerilor în meserii necesare economiei (strungar, sudor, electricieni, mecanici etc.). În acest moment, una dintre problemele cele mai stringente ale economiei o reprezintă lipsa forței de muncă adecvată.8. Adoptarea Legii lobby-uluiAstfel încât mediul de afaceri să nu mai fie organizat în cercuri, unele mai apropiate de centre de putere, iar altele dezavantajate. În acest sens, asemănător Registrului de Transparență European, se va înființa Registrul de lobby.9. Restartarea mediului de afaceriPrin introducerea planurilor de conformare de la un anumit moment dat, astfel încât toate companiile să aibă asigurat un cadru predictibil pentru viitor, fără a exista teama că anumite greșeli din trecut vor mai putea apăsa asupra activității ulterioare.  +  CAPITOLUL Politici publice în domeniul muncii și justiției socialeProgramul de guvernare asumat de Guvern în domeniul muncii, protecției sociale, familiei, persoanelor vârstnice răspunde, în primul rând, nevoilor și cerințelor dezvoltării României pentru perioada 2018-2020. De asemenea, el urmărește direcțiile strategice ale PES privind sustenabilitatea modelului social european și noua agendă pentru Europa 2020.Misiunea principală pe care ne-o asumăm este aceea de a asigura un parcurs constant către îmbunătățirea nivelului de trai al populației, care va avea ca rezultat întărirea coeziunii sociale și reducerea decalajelor față de statele dezvoltate ale Uniunii Europene.Atingerea unui nivel de trai cât mai ridicat pentru toți cetățenii trebuie să fie obiectivul fundamental al României. Asumândune această misiune esențială, suntem determinați să continuăm strategiile de creștere economică, împletite cu cele sociale, și suntem convinși că numai un stat preocupat de situația fiecăruia dintre cetățenii săi poate răspunde cu succes provocărilor viitoare. Ne vom continua demersurile pentru a realiza o piață a muncii incluzivă, pentru reducerea inegalităților și menținerea modelului social european, consolidând un model de creștere economică bazat pe un set coerent de politici publice și măsuri progresiste.Obiectivul principal în materie de ocupare a forței de muncă, stabilit în contextul Strategiei Europa 2020, este de a atinge ținta de 70% în privința ratei de ocupare pentru grupa de vârstă 20-64 ani. Acest lucru se poate realiza numai prin promovarea unor politici publice coerente și realiste, care să determine o piață a muncii performantă, dinamică și flexibilă, ceea ce va asigura accesul majorității cetățenilor la locuri de muncă de calitate, în funcție de competențele și abilitățile lor, la venituri decente.Acest obiectiv poate fi atins printr-o abordare multisectorială, combinând măsurile pentru modernizarea pieței muncii cu cele din domeniul educației, susținând măsuri de incluziune socială, îmbunătățind serviciile medicale, promovând investiții în sectorul productiv și în cercetare-dezvoltare-inovare. Scopul nostru este acela de a asigura o dezvoltare durabilă pentru România, o îmbunătățire semnificativă a nivelului de trai pentru toți cetățenii țării, inclusiv pentru acele persoane care sunt într-o poziție vulnerabilă.  +  MĂSURI1. Stimularea creării de noi locuri de muncă– Întărirea rolului activ al Serviciului Public de Ocupare (SPO) în relația cu angajatorii (POCU 3 ani).– Organizarea de evenimente relevante pentru piața muncii (2 burse generale ale locurilor de muncă, anual).– Reducerea costurilor administrative pentru angajator cu până la 18%, prin crearea cardului de asigurat în Sistemul Asigurărilor Sociale - elementul de bază al sistemului integrat unic de asigurări sociale (ghișeul unic electronic).– Adoptarea și implementarea Strategiei naționale pentru locurile de muncă verzi. Aceasta va asigura tranziția la Economia Verde. Observatorul European pentru Ocupare apreciază, în studiul realizat în 2013, că, în România, sectoarele ecologice ar putea reprezenta 25% din totalul ocupării.– Stimularea participării pe piața muncii a persoanelor apte de muncă, aflate în risc de excluziune socială; descurajarea dependenței de măsurile de asistență socială.– Întărirea legăturii cu ocuparea, diminuarea treptată a măsurilor pasive și dezvoltarea măsurilor active de asistență socială.– Întroducerea beneficiarilor de măsuri de asistență socială drept categorii prioritare pentru măsurile active de ocupare.– Realizarea unor programe de formare profesională a salariaților, care să fie corelate cu necesitățile pieței muncii. Asigurarea concordanței între cererea și oferta de competențe și expertiză (Durata: 3 ani; Finanțare din fonduri europene POCU).2. Șanse reale pentru tineriImplementarea programului Garanția pentru Tineret– Implementarea unei legislații pentru tineri, prin care să fie asigurat tranzitul coerent de la sistemul educațional către piața forței de muncă, precum și echilibrul între viața profesională și cea personală, prin creșterea accesului la servicii sociale pentru îngrijirea copiilor și a persoanelor în situație de dependență. (adoptare 2018).– Introducerea unei prime care să stimuleze înregistrarea la Serviciul Public de Ocupare (SPO), acordată în cuantum unic, raportată la valoarea indicatorului social de referință, ca alternativă la eliminarea acordării indemnizației de șomaj absolvenților instituțiilor de învățământ (acordată tinerilor între 16-24 de ani). Beneficiari: 18.000 tineri care primesc anual ajutor de șomaj, buget 18 milioane lei/anual, BAS, implementare 2018-2020.– Implementarea programului „Pasarela“: locurile de muncă din sectorul public vor fi oferite temporar tinerilor dezavantajați pentru a dobândi „abilități transferabile“ în joburile din sectorul privat. Guvernul va finanța 10.000 de contracte de muncă suplimentare în 2 ani (în sectorul public, la nivel local), în sistemul pasarela.– Implementarea unor proceduri clare de recunoaștere a activităților de voluntariat pe baza Cadrului Național al Calificărilor.3. Dialog social și parteneriat– Consolidarea rolului instituției dialogului social, componentă fundamentală a statului de drept și a democrației.– Formarea unei reale culturi a dialogului social, stimularea dialogului social tripartit, teritorial și sectorial.– Consolidarea încrederii între guvern și partenerii sociali.– Modificarea Legii nr. 62/2011 - Legea dialogului social.– Intensificarea la nivel instituțional a dialogului social, prin implicarea partenerilor sociali și a societății civile în actul decizional.4. Viață decentă pentru pensionari– Pensia minimă va crește de la 520 lei la 640 lei de la 1 iulie 2018. Anual, nivelul acesteia va creste cu cel puțin 10% începând cu 2019.– Creșterea valorii punctului de pensie la 1.775 lei până în 2020.– Modificarea legislației privind sistemul de pensii - 2018.5. Incluziune socială și reducerea sărăciei– Modificarea programelor de sprijin financiar bazate pe testarea mijloacelor, prin combinarea acordării beneficiului atât în bani, cât și în natură.– Modificarea Legii nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice și introducerea prestației de dependență potrivit modelelor europene, implementare 2019.– Dezvoltarea unui sistem național de indicatori de incluziune socială și calcularea anuală a acestora.– Dezvoltarea și interoperabilizarea tuturor bazelor de date din domeniul asistenței sociale și crearea sistemului „e-asistență socială“.– Dezvoltarea unui sistem eficient de monitorizare și evaluare a politicilor de incluziune socială.– Dezvoltarea unui program național pentru susținerea serviciilor de îngrijire de lungă durată pentru persoanele vârstnice independente.6. Sprijin pentru familii și copii– Promovarea unor mecanisme de sprijin a părinților și de asigurare a unui echilibru între viața de familie și cea profesională, implementare 2018-2020.– Încurajarea încheierii de contracte de muncă cu timp flexibil și a telemuncii pentru părinți (munca la distanță).7. Servicii sociale de calitate– Modificarea standardelor de calitate și a standardelor de cost pentru toate serviciile sociale.– Dezvoltarea și implementarea unui program național privind formarea profesională a personalului din domeniul asistenței sociale și asigurarea în fiecare localitate a cel puțin unui asistent social cu normă întreagă.– Analiza și evaluarea grupurilor vulnerabile (persoane fără adăpost, tineri care părăsesc sistemul de protecție, foști deținuți, persoane evacuate din casele retrocedate, persoane dependente de droguri etc.), în vederea stabilirii nevoii de servicii sociale.– Dezvoltarea de servicii comunitare integrate în vederea reducerii sărăciei și excluziunii sociale.8. Respect și demnitate pentru femei– Formarea unei rețele naționale de experți în domeniul egalității de șanse.– Program național pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Durata: 3 ani; Impact: 12 milioane Euro, finanțare din POCU).– Elaborarea unei proceduri comune de lucru la nivel interinstituțional privind raportarea, colectarea și monitorizarea datelor în domeniul violenței în familie.– Elaborarea de norme metodologice privind emiterea ordinelor de protecție în regim de urgență.– Crearea unui sistem de monitorizare a ordinelor de protecție (dispozitive electronice, aplicații mobil).– Elaborarea unor proceduri de lucru privind măsurile de prevenire a cazurilor de violență în familie.– Elaborarea normelor metodologice privind consilierea psihologică în situațiile de divorț în care au fost înregistrate antecedente privind violența în familie.– Includerea în programa școlară a noțiunii de violență de gen și a perspectivei de gen.– Înființarea de echipe specializate de intervenție, la nivel județean, în domeniul violenței în familie.– Formarea profesională a asistenților sociali în domeniile violență în familie și egalitate de gen.– Dezvoltarea unei rețele de cel puțin 20 locuințe regionale protejate pentru victimele violenței în familie.– Crearea a 8 centre de criză pentru situațiile de viol.– Dezvoltarea unei rețele de 8 centre de asistență pentru agresori, la nivel zonal și reglementarea unor măsuri de prevenire a recidivei faptelor de violență în familie.9. Investiția în copii - investiția în viitor– Operaționalizarea instituției Avocatul Copilului - cu mandate de apărare a drepturilor copilului.– Asigurarea unui mediu familial de îngrijire pentru toți copiii din instituții, prin continuarea procesului de dezinstituționalizare și asigurarea tranziției către îngrijirea în comunitate.– Înființarea a 8 centre regionale specializate pentru asistarea copiilor cu tulburări de comportament.10. O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități– Implementarea unor programe de interes național privind dezinstituționalizarea și prevenirea instituționalizării.– Înființarea de locuințe protejate și centre de zi, prin intermediul cărora se va asigura tranziția în comunitate a persoanelor cu dizabilități, găzduite în centrele rezidențiale.– Construcția, reabilitarea, modernizarea și dotarea de locuințe protejate și de centre de zi (Durata: 3 ani; sursă de finanțare POR axa 8).– Elaborarea Planului Național de Accesibilitate, accesibilizarea mediului fizic, informațional și comunicațional pentru persoanele cu dizabiliăți.– Creșterea gradului de subvenționare pentru serviciile de recuperare, dispozitive ajutătoare, tehnologii asistive prin CNAS. Persoanele cu handicap grav sau accentuat vor beneficia gratuit de materiale igienico-sanitare și mijloace de protezare și ortezare, inclusiv tehnologii și dispozitive asistive și tehnologii de acces, ori de câte ori au nevoie.– Dezvoltarea formării continue a specialiștilor care lucrează direct cu copiii, astfel încât să cunoască și să aplice cele mai noi metode și terapii.– Diversificarea serviciilor de sprijin în vederea creșterii ocupării: muncă asistată, muncă la domiciliu, servicii de coaching.– Realizarea de alternative de formare profesională (ateliere protejate, ateliere vocaționale, centre de terapie ocupațională etc.) pentru tinerii cu dizabilități.– Dezvoltarea serviciilor sociale/centre respiro pentru familiile persoanelor cu dizabilități.– Sancționarea entităților care nu respectă dreptul la acces al persoanelor cu dizabilități.– Consultarea periodică a organizațiilor reprezentative ale persoanelor cu dizabilități.  +  CAPITOLUL Politici în domeniul educației"Educația este tot ce vezi și ce auzi", spunea marele patriot Nicolae Iorga. Privim educația ca un factor strategic de dezvoltare. Educația a fost și va rămâne un domeniu de interes major, mereu pe agenda publică. Educația începe la naștere și continuă toată viața prin acumularea de cunoaștere.În toate domeniile din societate, ritmul schimbărilor, amplitudinea acestora, precum și imprevizibilitatea absolută a problemelor cu care se confruntă omenirea impun dezvoltarea și cultivarea competențelor și abilităților care să permită celui supus provocărilor să fie capabil de permanentă adaptare. Internetul, computerele, tabletele, telefoanele inteligente, Facebookul, Twitterul, Youtube-ul, site-urile comerciale, de educație sau de socializare au transformat cultura și economia întregii lumi.Educația este chemată astăzi să șlefuiască talentul personal al celui școlit, să-i transfere valorile de referință pentru consolidarea caracterului, să-i dezvolte capacitățile creative. Inteligența-mamă este cea mai importantă resursă a țării, în același timp singura inepuizabilă. Lumea este modelată de inteligența-mamă prin ideile dezvoltate prin cultură, prin creația științifică și tehnică, prin capacitatea umană de a înțelege, interpreta și crea lumea în care trăim.Educația trebuie să fie: captivantă, continuă și coerentă. Captivantă poate să devină pentru cei școliți prin contactul cu lumea reală, centrată pe „a face“ în totală concordanță cu „a ști“, pentru a motiva și interesa elevul și studentul aflat în procesul de învățare. Continuă – păstrarea interesului și motivației pe toată durata școlarizării, de la ciclul primar și până la finalizarea studiilor superioare. Coerentă - prin viziunea care să asume un mesaj consistent la nivel național, să asigure o abordare integrată, cu infrastructură bazată pe tehnologiile moderne la toate nivelurile de învățământ și să aibă o abordare de tip antreprenoriat cu accent pe creativitate și inovare. Nu în ultimul rând, trebuie să stimuleze și să asigure continuitatea abordărilor și prin activitățile extracurriculare și interdisciplinare relevante.Implementarea principiului egalității de șanse în educație, îmbunătățirea performanțelor educaționale, abilităților și competențelor tuturor copiilor și tinerilor, prin accesul la un sistem de educație de calitate, relevant și incluziv sunt cheia pentru creștere economică și prosperitate.În condițiile unui declin demografic accentuat, reducerea abandonului școlar, care a atins cote îngrijorătoare și este în creștere, a devenit crucială pentru dezvoltarea sustenabilă a României, permițând valorificarea potențialului fiecărui copil.Crearea de noi locuri de muncă, creșterea gradului de ocupare, mai ales în rândul tinerilor, astfel încât aceștia să poată avea o viață profesională și personală împlinită, pot fi realizate numai printr-un învățământ ancorat în realitățile pieței muncii, care, pe lângă competențele profesionale, pune accent pe spiritul antreprenorial și competențele socio-emoționale, precum și prin promovarea învățării pe tot parcursul vieții.Nu în ultimul rând, avem în vedere creșterea prestigiului internațional al României, prin valorificarea potențialului domeniului educației și cercetării, spre exemplu, prin sprijinirea tinerilor care pot face performanță, dar și prin internaționalizarea universităților românești.Este absolut necesară creșterea alocărilor bugetare, pe măsura importanței domeniilor educației și cercetării științifice, pentru dezvoltarea României moderne, astfel încât să poată fi atinse obiectivele propuse. Eficiența intervențiilor, în ceea ce privește atât rezultatele obținute, dar și resursele investite, nu poate fi atinsă decât prin elaborarea unor politici publice integrate între domeniul educației, sănătății și cel social.  +  MĂSURI1. Pachetul social garantat pentru educație– Implementarea unor programe care să asigure condiții de dezvoltare și formare a tuturor copiilor, de la naștere și până la majorat.– Sprijin acordat părinților privind creșterea nou-născuților, prin asigurarea condițiilor de integrare a copiilor în creșe, respectiv pentru acces în învățământul preșcolar.– Asigurarea unui învățământ de calitate, în școli echipate corespunzător, care să conducă la modelarea intelectuală și profesională a elevilor, în paralel cu asigurarea serviciilor de asistență medicală, dezvoltare fizică (în cluburi școlare sportive) și socio-culturală. Investiții:• Reabilitarea/modernizarea clădirilor școlare pentru ca toate unitățile de învățământ să obțină autorizații de funcționare (sanitară și ISU)• Mobilier școlar și dotări didactice (aparatură de laborator, biblioteci) moderne pentru unitățile de învățământ preuniversitar– Pachetul Social Garantat pentru Educație va fi particularizat în funcție de o serie de elemente, astfel încât să fie garantată egalitatea de șanse, indiferent de statutul social al familiilor din care provine copilul, sex, religie, etnie, capacități psiho-motorii etc.2. Dezvoltarea sistemului de educație timpurie– Construcția a 2.500 de creșe, grădinițe și unități afterschool.– Punerea accentului pe partea educativă a îngrijirii copiilor între 0 și 3 ani, prin dezvoltarea curriculumului, materialelor didactice și formarea profesorilor.3. Programe de antreprenoriat de la școala primară până la universități– Extinderea educației antreprenoriale la toate școlile din RomâniaPentru elevii care aleg filiera vocațională sau pe cea tehnologică, deschiderea unor microîntreprinderi (afaceri de familie etc.) trebuie să fie principala opțiune. Deși este foarte important să adaptăm învățământul vocațional la tradiția economică a unei zone (în sensul existenței angajatorilor acolo), este chiar mai important să îi învățăm pe elevi că ei înșiși pot înființa afaceri acolo unde este cerere pentru un serviciu, chiar dacă un angajator nu există.Reînființarea/modernizarea atelierelor școlare pentru învățământul profesional și cel tehnologic (Perioada 2018-2020).Obiective: Insuflarea ideii că un absolvent de școală vocațională trebuie să deschidă o afacere; Furnizarea competențelor practice pentru deschiderea unei afaceri; Cultivarea unei perspective internaționale, astfel încât afacerile deschise să lucreze nu doar la nivel național, ci să și exporte produse și servicii.– Organizarea de concursuri antreprenoriale la toate nivelurile preuniversitareConcursurile pot avea mai multe forme, în funcție și de ideile mediului de afaceri și de ciclul de studii. Propuneri: Stabilirea unui buget pentru afacere, urmată de prezentarea de către elevi a unui plan de implementare pentru a maximiza un indicator (profit, impact social etc.); Stabilirea unei propuneri tematice, urmată de prezentarea de către elevi a unor propuneri de afacere care să atingă un optim perceput de ei între costuri și beneficii.– Înființarea unui Registru național al mentorilor antreprenoriEste vorba despre o bază de date publică online care va sta la baza construirii unei rețele de mentori voluntari care să ajute școlile în domeniul educației antreprenoriale. Voluntarii vor fi recrutați sau se vor înscrie în program și vor asista școlile din zona lor în funcție de nevoile școlilor și de disponibilitatea de timp. Asistența va fi oferită: sub formă de prezentări de principii; prin colaborări cu profesorii care predau educația antreprenorială și au nevoie de feedback pentru lecțiile pe care le pregătesc; sub forma unor discuții cu elevii pentru a-i ajuta să își găsească vocația în mod pragmatic; sub forma unor jocuri tip rol pentru angajare (oferind elevilor posibilitatea de a experimenta un interviu, de exemplu). O colaborare bună la nivel local ar trebui să ducă, pe termen mediu, la construirea unor parteneriate locale cu mediul economic, coordonate de o comisie care să faciliteze identificarea de noi mentori, dar și colectarea feedbackului pentru îmbunătățirea continuă a serviciilor educaționale.– Înființarea de societăți antreprenoriale studențești (SAS) în universități concomitent cu stabilirea unui Fond național de investiții în afaceri pornite de studențiAstfel de societăți există în unele universități, dar ele trebuie înființate peste tot. Din consiliul executiv al unei astfel de societăți trebuie să facă parte profesori, oameni de afaceri locali și studenți. Societatea în sine trebuie să aibă resurse umane și materiale care să îi permită să activeze ca un incubator de idei.Activitatea acestor societăți se va concentra pe: aducerea de mentori pentru studenții care vor să înființeze un start-up; organizarea de sesiuni de proiecte pentru selectarea unor propuneri care să fie înaintate consiliului executiv spre evaluare și feedback; consiliul executiv poate apoi recomanda organizarea unui concurs pentru atragerea de finanțatori pentru cele mai bune proiecte.Pentru a stimula abordarea unor subiecte cu aplicabilitate practică la lucrarea de licență, vom stabili un fond pentru finanțări nerambursabile acordate celor mai bune lucrări însoțite și de un plan de afaceri.Selectarea unei lucrări ca fiind eligibilă în programul național se va face pe baza recomandării comisiei de licență și a consiliului executiv al SAS din universitatea respectivă. SAS poate, la cerere, să ofere feedback aplicantului pentru a-și îmbunătăți propunerea și pentru a deveni eligibil pentru competiția națională.Selecția națională va fi realizată de un juriu abilitat, în limita unui cuantum stabilit anual. Suma oferită poate asigura finanțare totală sau parțială. În cazul finanțării parțiale, suma poate fi folosită pentru a atrage fonduri europene sau investitori privați. Perioada 2018-2020.– Proiecte studențești de grup contractateUrmând modelul unor universități occidentale, universităților li se va recomanda să intre într-un program național care să aducă laolaltă studenți în partea de mijloc a studiilor și agenți economici aflați în căutare de soluții pentru probleme punctuale. În cadrul acestui program:• Studenții, organizați în grupuri, vor acționa ca un start-up care caută să subcontracteze un proiect de la un agent economic.• Agenții economici vor intra pe platforma națională și vor depune descrierea proiectului pe care îl doresc realizat, plus o listă de condiții/cerințe.• Grupuri de studenți care consideră că îndeplinesc cele mai multe sau toate criteriile unui agent economic vor elabora un plan de implementare și vor depune documentația.• Vor avea loc întâlniri pentru selectare a grupului, iar procedura de lucru, în continuare, va fi exact în spiritul interacțiunilor din mediul antreprenorial real.Scopul este ca, pe baza acestei experiențe din timpul facultății, studenții să capete o perspectivă antreprenorială care să îi ajute să abordeze pragmatic problema lucrării de licență de la sfârșitul ciclului universitar.– Guvernanță profesionistă și transparență, descentralizare, autonomie și responsabilitate• Promovarea profesioniștilor în managementul educațional.• Întărirea rolului managementului școlii, activitatea directorului trebuind să cuprindă toate aspectele vieții elevului, asigurându-se că toate demersurile personalului școlii sunt centrate pe elev și nevoile acestuia.• Promovarea politicilor publice bazate pe realitățile sistemului, identificate în urma unor studii și analize.• Întărirea capacității de monitorizare, evaluare a sistemului de educație (de exemplu: Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România, Registrul Matricol Unic, Cadrul Național al Calificărilor etc.) și de planificare strategică, pe baza datelor statistice naționale și internaționale etc.• Respectarea principiului autonomiei și descentralizării în educație și a principiului responsabilității publice, precum și întărirea mecanismelor legale de funcționare a acestor principii, astfel încât să fie posibilă o mai bună gestionare a resurselor la nivel local.• Respectarea principiului dialogului social și transparentizarea activității instituțiilor din sistemul de educație și cercetare.• Întărirea autonomiei universitare, concomitent cu creșterea responsabilității publice. (Durata: 3 ani; Beneficiari: elevi, studenți, părinți, cadre didactice; Impact și finanțare: bugetul de stat, fonduri structurale, împrumut extern).4. Profesori motivați și bine pregătiți– Consolidarea relațiilor de parteneriat între învățământul superior și cel preuniversitar, în formarea inițială și continuă pentru cariera didactică, prin care să se asigure adecvarea conținuturilor și metodelor la nevoile de formare a cadrelor didactice, cu implicații în dezvoltarea personală și profesională a acestora și creșterea prestigiului profesional al dascălilor.– Regândirea modalităților de avansare în carieră pentru cadrele didactice, astfel încât aceasta să se realizeze în baza unor criterii și procese relevante.– Redefinirea statutului și rolului personalului didactic auxiliar din perspectiva creșterii competențelor profesionale și a contribuției acestora la asigurarea calității procesului educațional. (Durata: 3 ani; Beneficiari: cadre didactice, elevi, părinți; Impact și finanțare: bugetul de stat, fonduri structurale, împrumut extern).5. Cadre didactice și cercetători de vârf– Valorificarea adecvată a experienței personalităților academice de marcă, concomitent cu introducerea unor măsuri de stabilizare și motivare a cadrelor didactice tinere.– Dezvoltarea calitativă și cantitativă a masei de cercetători prin formare profesională de înalt nivel științific, inclusiv internațională, bazată pe o infrastructură de cercetare la cel mai înalt nivel al tehnologiei pe plan mondial.6. Cetățeni activi pe piața muncii– Realizarea de studii cu privire la nevoile agenților economici în ceea ce privește asigurarea cu personal calificat, precum și la inserția absolvenților pe piața muncii.– Fundamentarea planurilor de școlarizare și a finanțării pe domenii de studiu, în funcție de nevoile pieței muncii.– Revalorizarea învățământului profesional și tehnic prin flexibilizarea sistemului – mai multe opțiuni de formare profesională pentru elevi, diferite tipuri de certificări care să asigure acces pe piața muncii și să asigure continuarea studiilor la niveluri superioare de calificare.– Formarea și dezvoltarea spiritului antreprenorial în învățământul preuniversitar și universitar.– Includerea elementelor de dezvoltare a competentelor socio-emoționale pe toate palierele sistemului de educație.– Dezvoltarea stagiilor de practică de specialitate/internship.– Realizarea de activități de orientare și consiliere pentru elevi și studenți, cu accent pe conștientizarea cerințelor pieței muncii.7. Infrastructură modernă, mijloace didactice adecvate, care utilizează tehnologiile informării și comunicării– Implementarea unui Proiect-pilot privind învățământul digitalizat.– Crearea condițiilor necesare de confort, siguranță și securitate pentru toți copiii în școli, care să permită inclusiv obținerea autorizațiilor de funcționare (sanitară, ISU), în conformitate cu prevederile legale.– Construcția sau reabilitarea unităților școlare pentru educația timpurie și învățământul primar.– Conectarea tuturor școlilor la Internet prin conexiuni de mare viteză.– Realizarea de wireless campusuri, începând cu învățământul liceal.– Construirea Platformei de E-learning, depozitelor online (biblioteca virtuală) și a infrastructurii digitale de conținuturi.– Implementarea catalogului electronic.– Modernizarea procesului de predare-învățare cu ajutorul tehnologiilor informațiilor și comunicării, prin dotarea tuturor școlilor, cadrelor didactice și copiilor cu mijloace adecvate.– Dotarea bibliotecilor școlare.– Investiții în infrastructura educațională a școlilor din învățământul profesional și tehnic, prin dezvoltarea unor centre puternice de formare profesională, în acord cu dezvoltarea economică a zonei.– Realizarea unor centre educaționale puternice, care să asigure copiilor/tinerilor servicii de educație până la nivel universitar, după caz, cămin, cantină, bază sportivă și pentru activități sociale, dar și locuințe pentru cadrele didactice, prin finanțare de la bugetul de stat sau/și din fonduri structurale.– Crearea condițiilor optime de studiu pentru elevii cu cerințe speciale, prin adaptarea infrastructurii.8. Creșterea participării la educație de calitate, de la creșă, până la absolvirea unei forme de învățământ care să asigure acces pe piața muncii sau tranziția către învățământul universitar– Reducerea ratei de părăsire timpurie a sistemului educațional.– Dezvoltarea sistemului de servicii de educație timpurie, pentru copiii între 0 și 6 ani, prin curriculum adecvat și cadre didactice bine pregătite, dar și prin implicarea părinților, cu dezvoltarea și furnizarea de cursuri parentale sau dezvoltarea de măsuri de stimulare financiară.– Realizarea reformei curriculare și înnoirea tuturor manualelor, cu asigurarea concomitent a formei printate și digitale, cu includerea elementelor de dezvoltare a competențelor antreprenoriale și a abilităților socio-emoționale și reducerea încărcăturii de muncă pentru elev, mai ales în afara școlii, cel puțin la nivelul învățământului primar și gimnazial.– Susținerea acelor politici educaționale extrașcolare și extracurriculare care, prin completarea programelor școlare aprobate, să asigure: educația pentru sănătate, educația civică, educația cultural artistică și științifică, educația ecologică, educația prin sport, educația rutieră, educația pentru dezvoltarea durabilă.– Dezvoltarea unor programe de detecție timpurie și intervenție pentru copii în risc de abandon școlar.– Dezvoltarea învățământului profesional și tehnic de nivel 5 terțiar nonuniversitar, prin susținerea acestuia de către stat, în domenii cu potențial de creștere, relevante pentru dezvoltarea economică a României.– Creșterea calității actului educațional, inclusiv prin realizarea evaluării periodice a unităților de învățământ.– Eliminarea birocrației, pentru a permite cadrului didactic să se concentreze pe activitățile pedagogice și cele desfășurate strict în interesul elevului.– Generalizarea programului Școală după școală, cu includerea unor mecanisme de asigurare a calității pentru activitățile pedagogice, spre exemplu cele remediale.– Prevenirea și combaterea violenței în școli.– Creșterea ratei de promovabilitate a examenului de bacalaureat și a celei de tranziție către învățământul terțiar.– Creșterea gradului de calificare, în vederea scăderii șomajului în rândul tinerilor, prin Programul A Doua Șansă -învățământ primar și secundar inferior.9. Acces egal la învățământ de calitate și incluziv la nivel preuniversitar– Asigurarea învățământului pentru minoritățile naționale și pentru grupurile dezavantajate:• Restructurarea curriculumului școlar din perspectivă multiculturală.10. Învățarea limbii române, a elementelor de istorie și civilizație românească - un drept pentru orice român– Sprijinirea comunităților de români din străinătate, pentru o reintegrare facilă la întoarcerea în țară, prin creșterea cu 100% a numărului de elevi participanți la cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și introducerea acestui curs în unități școlare din cât mai multe state membre ale UE.11. Creșterea participării în învățământul universitar, concomitent cu îmbunătățirea calității și relevanței acestuia– Finanțarea multianuală corespunzătoare și previzibilă pentru instituțiile de învățământ superior din România, cu accent asupra domeniilor cu potențial de creștere, pe baza criteriilor de excelență, corelate cu misiunea universității, în vederea creșterii calității actului educațional.– Consolidarea bazei materiale, construcția de cămine studențești noi (30 de cămine studențești) și reabilitarea/ modernizarea sau construcția de cantine studențești.– Stabilirea de măsuri pentru studenții proveniți din grupuri dezavantajate, în vederea creșterii participării în învățământul terțiar.– Creșterea calității și relevanței programelor de studii universitare, inclusiv prin îmbunătățirea cadrului metodologic de autoevaluare și evaluare externă, la toate nivelurile de studii.– Realizarea clasificării instituțiilor de învățământ și ierarhizarea programelor de studii, printr-un proces transparent, pe baza unor criterii relevante în raport cu rolul universităților în societate, ca un instrument util pentru viitorii studenți în alegerea unui parcurs academic care să răspundă așteptărilor lor, dar și pentru eficientizarea cheltuirii fondurilor publice.– Creșterea autonomiei universitare, concomitent cu întărirea responsabilității și transparenței în instituțiile de învățământ superior.12. Întărirea prestigiului internațional al universităților românești– Creșterea constantă a numărului de lectorate de limbă, literatură și civilizație românească înființate în universități din Europa, America Latină sau Asia.– Încurajarea internaționalizării universităților românești, prin creșterea calității, dezvoltarea programelor de studii în limbi străine și promovarea ofertei educaționale, în vederea atragerii de studenți străini, inclusiv din țări terțe, precum și pentru furnizarea de forță de muncă calificată pentru companiile care operează în România.– Consolidarea relațiilor tradiționale existente între România și diferitele organisme internaționale în domeniul educației și cercetării, astfel încât să devină un actor regional important, dar și să ofere expertiză pentru țările aflate la începutul reformei învățământului superior.13. Excelența în educație– Dezvoltarea și implementarea programelor de stimulare a performanței adresate elevilor cu potențial deosebit.– Stabilirea de măsuri pentru studenții cu performanțe deosebite, în vederea valorificării potențialului acestora și atragerii într-o carieră universitară sau de cercetare.– Încurajarea formării polilor de excelență în educație și cercetare, pentru valorificarea mai eficientă a resurselor și creșterea performanțelor universităților românești.14. Învățarea pe tot parcursul vieții (ÎPV) – Dezvoltarea sistemului de formare continuă, prin programe de formare adaptate cerințelor pieței muncii, relevante pentru nevoile de dezvoltare profesională a beneficiarilor, în condițiile instituirii unui sistem riguros de asigurare a calității.– Dezvoltarea centrelor comunitare de învățare permanentă.– Stimularea participării la programele Erasmus+ în domeniul formării adulților.– Stabilirea unui cadru normativ care să permită acordarea de stimulente adulților care participă la programe de formare pe tot parcursul vieții, precum și companiilor care finanțează participarea angajaților la programe de formare.– Crearea unui cadru de colaborare între toți actorii implicați - guvern, agenții, companii, sindicate, organizații neguvernamentale, în vederea creșterii gradului de informare în societate cu privire la beneficiile ÎPV.15. Valorificarea potențialului absolvenților de învățământ superior și cercetătorilor din diaspora• Acordarea de burse dedicate absolvenților care au urmat cursurile universitare sau postuniversitare în străinătate și care se integrează în sistemul național de învățământ și cercetare, participând la programe de formare doctorală sau postdoctorală, precum și la programe de cercetare inovativă în domenii de specializare inteligentă, conform Strategiei Naționale de Cercetare-Dezvoltare-Inovare.• Consolidarea programelor de educație oferite etnicilor români din străinătate și celor din diaspora, prin acordarea de burse și sprijinirea deschiderii de filiale ale universităților românești.• Crearea unui cadru instituțional coerent și a unui plan de măsuri în vederea permanentizării colaborării cu diaspora științifică românească.• Pentru realizarea tuturor acestor deziderate, vom modifica Legea educației până cel târziu la 1 ianuarie 2019.  +  CAPITOLUL Cercetare-dezvoltare-inovare  +  MĂSURI1. Finanțarea predictibilă și substanțială a cercetării, ca principal motor al dezvoltării economice și competitivității României– Creșterea bugetului alocat cercetării cu aproximativ 30% anual, cu asigurarea unei distribuții bugetare echilibrate, destinate susținerii cercetării aplicative și inovării, a cercetării fundamentale și de frontieră, cu accent pe domeniile de specializare inteligentă/cu potențial de creștere. Finanțarea se va face în funcție de cantitatea și calitatea inovațiilor teoretice/aplicative.– Modernizarea sistemului-cadru, care să asigure finanțarea activităților de cercetare, publice și private, pe baza planurilor multianuale adaptate noilor provocări, cu un sistem de finanțare de inițiere tip „top-down“ și de parcurs tip „bottom-up“, ceea ce va permite atât dezvoltarea de noi tehnologii, cât și stabilizarea absolvenților de studii universitare și reducerea migrării cercetătorilor români peste hotare.2. Cercetarea în slujba societății și economiei– Asigurarea cadrului necesar pentru transferul cu operativitate a rezultatelor cercetării științifice în beneficiul societății, inclusiv prin crearea de entități specializate în procedurile de transfer tehnologic, și sprijinirea activităților destinate implementării conceptului de specializare inteligentă, prin crearea unui cadru de desfășurare adecvat. În acest sens se vor reorganiza Consiliul Consultativ CDI, Consiliul Național al Cercetării și Consiliul Național pentru Inovare și Antreprenoriat prin înființarea unor comitete de specialitate cu putere de decizie sporită în implementarea politicilor de cercetare-dezvoltare. Din noul cadru organizatoric vor face parte atât reprezentanți ai comunității academice, cât și reprezentanți ai mediului economic (mari angajatori);– Orientarea politicilor în domeniu, a normelor de evaluare a unităților CDI și a celor privind promovarea personalului din cercetare, pentru asigurarea unui mediu inovativ și de transfer tehnologic în țara noastră, prin modificări legislative de dezvoltare a sectorului cercetării aplicative în sprijinul economiei românești.3. Cercetare de excelență, la nivel european și internațional– Sprijinirea proiectelor majore de cercetare, cu finanțare și participare națională și europeană:• Centrul Internațional de Studii Avansate a Sistemelor: Râuri-Mări (DANUBIUS-RI) ca infrastructura distribuită de cercetare interdisciplinara aferentă marilor sisteme;• Laserul de la Măgurele Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics ELI-NP - integrarea infrastructurilor de cercetare ELI-NP și CETAL în cadrul unui ecosistem al inovării și dezvoltării bazat pe creativitate, care să permită creșterea gradului de atractivitate a platformei Măgurele, atât pentru cercetătorii din întreaga lume, cât și pentru investitorii în activitățile de CDI.• Susținerea dezvoltării tehnologiilor pentru Reactoare Nucleare de Generație IV în parteneriat internațional (UE, SUA, AIEA Viena). Susținerea Parteneriatului European și a finanțării pentru dezvoltarea tehnologiilor aferente filierei Lead Fast Reactor prin realizarea în RATEN-ICN Mioveni a proiectului ALFRED (Advanced Lead Fast Reactor European Demonstrator).– Sprijinirea realizării unui sistem de tip ERIC (European Research Infrastructure Consortium) legat de Proiectul major ELI, bazat pe cei trei piloni din Cehia, Ungaria și România, cu sediul pe platforma Măgurele, care va permite asigurarea sustenabilității acestuia prin crearea unei mase critice permanente de cercetători, oameni de afaceri, precum și a unei infrastructuri orizontale de înalt nivel.– Susținerea cooperării dintre AIEA Viena și RATEN-ICN în domeniul Suportului Tehnic și Științific pentru Statele Membre IAEA în ceea ce privește Securitatea Nucleară, cooperare definită în baza înțelegerii de tip Practical arrangements semnate între părți.– Încurajarea echipelor de cercetare românești să participe la competițiile din cadrul programului Horizon 2020 și susținerea proiectelor câștigătoare.– Susținerea înființării unor poli de competitivitate naționali și promovarea schimburilor științifice între universitățile/centrele de cercetare din România și cele din străinătate.– Dezvoltarea cooperării în domeniul științei și tehnologiei și susținerea schimburilor profesionale cu SUA în baza Parteneriatului Strategic.– Susținerea cooperărilor internaționale pe plan bilateral în domeniul CDI.– Dezvoltarea conceptului „brain return“ prin extinderea cooperării internaționale4. Inovarea și transferul tehnologic– Inițierea de programe de cercetare specifice noilor tehnologii;– Inițierea unui program de sprijin pentru aplicarea invențiilor și inovațiilor românești prin susținerea financiară a execuției de modele experimentale sau a parteneriatelor cu agenți economici beneficiari ai convenției de aplicare a invenției/inovației;– Dezvoltarea de baze de date privind rezultatele cercetărilor în vederea informării agenților economici și a facilitării transferului tehnologic;– Folosirea cu prioritate a indicatorului de rezultat „brevet“ în finanțare;– Acordarea de sprijin financiar pentru proiectele de transfer tehnologic;– Alocarea de fonduri pentru investiții necesare dotării laboratoarelor de cercetare;– Alocarea de fonduri de investiții pentru cofinanțarea de instalații experimentale de omologare produse sau servicii- suport pentru transferul tehnologic;– Promovarea parteneriatelor dintre unitățile CDI și agenții economici în parcurile științifice/industriale, în vederea aplicării de noi tehnologii;– Susținerea unor proiecte-suport privind strategii de dezvoltare economică și socială pe termen lung;– Susținerea unor proiecte de cercetare de importanță deosebită, precum și a unor proiecte dedicate protejării patrimoniului și culturii naționale, la solicitarea ministerelor de resort;– Susținerea unor proiecte de cercetare privind protecția împotriva amenințărilor asimetrice și a terorismului;– Adaptarea reglementărilor din domeniul CDI în vederea susținerii unei economii inovative, precum și pentru atragerea și promovarea specialiștilor în domeniu.5. Creșterea vizibilității activităților științifice– Organizarea anuală a Conferinței Naționale a Cercetării;– Stimularea inovării prin susținerea participării inventatorilor români la expoziții de inventică, naționale și internaționale;– Organizarea de expoziții științifice denumite: „CONCEPUT ÎN ROMÂNIA“, cu prezentarea de rezultate și produse ale cercetării românești;– Realizarea unui program în parteneriat cu Ministerul de Externe denumit: „Diplomație prin cercetare“, prin prezentarea trimestrială a unor proiecte românești de anvergură pe websiteurile ambasadelor României, în vederea promovării de parteneriate internaționale în domeniul CDI;– Elaborarea unor reglementări unitare pentru crearea unor baze de date publice, în vederea creșterii impactului activităților desfășurate în domeniul CDI, în baza acordurilor cu organismele internaționale la care România este parte;– Alocarea de resurse financiare sporite pentru subvenționarea literaturii tehnico-științifice și pentru a asigura accesul național nediscriminatoriu la resurse electronice de informare-documentare, prin contracte internaționale.  +  CAPITOLUL Politici în domeniul sănătățiiViziunea principală a programului Guvernului în domeniul sănătății este construită în jurul cetățeanului (pacientului), și nu a sistemului medical, scopul final fiind acela ca individul să nu se mai deplaseze pentru un act medical de calitate, ci sistemul să fie construit cât mai aproape de cetățean (pacient).În acest sens, Guvernul susține următoarele investiții și acțiuni:– Construcția a 8 spitale regionale, dotate cu echipamente de ultimă generație și care vor elimina eforturile financiare și umane pentru deplasarea cetățenilor din țară către București, în speranța unui act medical de calitate.– 1 spital republican, în București, care va fi organizat ca centru de urgență-excelență și cercetare, pe toate specialitățile. Desemnarea locațiilor și contractarea studiilor de prefezabilitate pentru toate cele 9 spitale se vor face până la 1 iulie 2018.– Modernizarea spitalelor județene pentru a asigura condiții optime actului medical și pentru a asigura accesul cetățenilor la servicii de sănătate la ei în județ.– Modernizarea ambulatoriilor de specialitate, a unităților de primiri urgențe, precum și a centrelor medicale integrate, în scopul tratării cetățeanului cât mai aproape de casă.– Dotarea localităților cu ambulanțe, în vederea asigurării transportului pacienților în condiții optime la unitățile medicale. Având în vedere răspândirea geografică a localităților și densitatea populației, prin program se va asigura prezența unei ambulanțe în fiecare comună.– Asigurarea dotării minime a cabinetelor medicilor de familie și includerea acestora în programe de formare profesională, astfel încât să eliminăm fenomenul prin care foarte mulți pacienți aglomerează inutil secțiile de primiri urgențe, când de fapt au afecțiuni minore, pentru care ar trebui să se adrese medicilor de familie.Implementarea acestor măsuri va conduce la un sistem medical îndreptat spre cetățean, care să nu mai fie nevoit să traverseze țara, să stea la cozi, să cheltuie bani pe transport, cazare, doctori, în speranța unui act medical de calitate. Astfel, Guvernul susține ca actul medical, indiferent de nivelul și complexitatea lui, să fie acordat doar în urma respectării ghidurilor și protocoalelor după model european, pentru ca pacientul să beneficieze de un tratament corect, cu efecte în planul vindecării și îmbunătățirii calității vieții.I. INFRASTRUCTURA DE SĂNĂTATEDe cele mai multe ori, condițiile din spitalele publice sunt insalubre, fără căldură iarna sau aer condiționat vara, cu mobilier rupt sau învechit, cu dotări necorespunzătoare pentru un act medical de calitate. Cetățenii care dispun de venituri preferă spitalele private, unde plătesc toate serviciile, nu pentru că actul medical ar fi mult mai bun, ci pentru că li se oferă condiții de cazare decente.  +  MĂSURI1. Construcția cu finanțare din FSDI:– 8 spitale regionale, organizate ca centre de urgență-excelență, pentru toate specialitățile medicale, inclusiv cu centre de telemedicină regionale sau naționale, în funcție de specialitate, la care se pot conecta centrele medicale, atât pentru diagnoză, cât și pentru o a doua opinie. Descriere: 1.000 paturi, 10 clinici, 1 centru de cercetare, echipamente de ultimă generație. Cartier de locuințe pentru medici și personal, infrastructură de cazare pentru rudele și însoțitorii pacienților (hotel - minimum 50 de locuri). Cost: 300 milioane de euro/spital.– 1 spital republican, în București, care va fi organizat ca centru de urgență-excelență și cercetare, pe toate specialitățile. Descriere: peste 2.500 de paturi, 30 de clinici, 2-5 centre de cercetare, echipamente de ultimă generație. Adiacent acestui spital se va construi un campus medical, care va include facilități (școală, grădiniță, magazine etc.) pentru cadrele medicale, dar și facilități de cazare pentru însoțitorii bolnavilor (hotel - minimum 2.000 de locuri). Cost: 1.1 miliarde euro.2. Reabilitarea/Modernizarea/Extinderea/Dotarea:– Spitale județene - cel puțin 15– Ambulatorii de specialitate - cel puțin 150– U.P.U. - cel puțin 25– Centre comunitare integrate medico-sociale3. Dezvoltarea capacității de răspuns pentru Serviciile de Ambulanță și SMURD prin Programul Național de Dotare cu Ambulanțe– Înlocuirea treptată a parcului actual de ambulanțe– 1 ambulanță pentru fiecare comună4. Întărirea programelor de prevenție prin introducerea obligativității ca orice proiect de reabilitare de școală să includă și reabilitarea cabinetului medical școlar sau de medicină dentară, inclusiv acoperirea deficitului de personal, aprovizionarea cu medicamente și dotarea cu aparatură medicală specifică serviciilor medicale oferite5. Încurajarea dezvoltării centrelor de excelență și cercetare medicală, de diagnostic și tratament pe lângă universitățile și facultățile de medicină care vor putea atrage și specialiști care vor să revină în RomâniaII. CAPACITATE REDUSĂ DE DIAGNOSTIC ȘI TRATAMENTDe cele mai multe ori, pacienții încearcă foarte multe tratamente/consultații la diferiți medici, deoarece nu reușesc să identifice afecțiunea pe care o au, primind diagnostice diferite cu tratamente diferite, lucru care conduce fie la acutizarea afecțiunii, fie chiar la deces, în anumite cazuri. Astfel, s-a instituit practica că cel mai bun tratament este trenul spre București sau în străinătate.6. Dezvoltarea de centre de telemedicină regionale sau naționale, în funcție de specialitate, la care se pot conecta centrele medicale, atât pentru diagnostic, cât și pentru a doua opinie, onorariul medicului care deservește centrul fiind separat de serviciul medical în decontarea serviciilor medicale. 7. Dezvoltarea și implementarea serviciilor e-health la nivel național prin fonduri nerambursabile8. Creșterea capacității de screening, prin fonduri nerambursabile, pentru depistarea bolilor netransmisibile cu impact asupra sănătății publice: cancer col uterin, cancer mamar, cancer colorectal, cancer prostată, cancer pulmonar, diabet zaharat, boli cardiovasculare, boli pulmonare cronice9. Creșterea capacității de screening preconcepțional și prenatal prin fonduri nerambursabile10. Creșterea capacității de screening neonatal, prin fonduri nerambursabile, pentru depistarea malformațiilor congenitale, risc genetic, erorilor înnăscute de metabolism, deficiențelor senzoriale și fibrozei chistice: screening puls oximetrie, screening genetică, fibroză chistică11. Creșterea capacității de screening, prin fonduri nerambursabile, a bolilor infecțioase transmisibile (inclusiv cu transmitere sexuală): hepatită, HIV, tuberculoză12. Elaborarea, finanțarea, implementarea programelor profilactice pentru copii pentru toate ariile terapeutice, prin introducerea consultațiilor obligatorii pentru copii cu vârsta cuprinsă între 5-9 ani, prin rețeaua de medicină școlară sau prin cabinetele de medicinăIII. MEDICAMENTEMedicamentele sunt considerate fie prea scumpe pentru veniturile populației, în special dacă ne referim la pensionari, fie inaccesibile, dacă vorbim de lipsa medicamentelor de ultimă generație (chiar dacă dispun de venituri, cetățenii nu găsesc medicamente pentru boli autoimune, cancer, hepatita C etc.).Rezultatul: cetățenii beneficiari de rețete compensate, pentru că nu reușesc să găsească medicamentele sau prețurile acestora sunt foarte mari, fie ajung să plătească integral medicamentele, fie renunță la o parte din ele, fie renunță la unele definitiv, fapt ce conduce la agravarea stării de sănătate. Bolnavii cronici (de exemplu: cancer) fie își procură medicamentele din străinătate, fie renunță la ele, ceea ce conduce la deces.13. Program național prin care, pentru fiecare boală, fiecare pacient va avea la dispoziție un medicament gratuit pentru afecțiunea sa14. Introducerea contractelor pentru programele naționale de tip cost - volum - rezultat (cel mai mic cost - acces egal pentru toți pacienții - plata în funcție de rezultatele terapeutice și/sau îmbunătățirea calității vieții)15. Elaborarea și actualizarea periodică a Catalogului Național al Medicamentelor (care există acum) în vederea asigurării predictibilității pentru pacient și producător16. Elaborarea Catalogului național al dispozitivelor medicale și al materialelor sanitare (nu există acum), inclusiv cele de ultimă generație, pe specialități/afecțiuni, și a prețurilor maximale, și publicat pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale, după modelul statelor dezvoltate din Uniunea Europeană17. Introducerea finanțării programului „Inovație în sănătate“, prin punerea la dispoziția pacienților a celor mai noi metode terapeutice, biotehnologii cu eficiență ridicată și tratamente din ce în ce mai specializate în vindecarea anumitor maladii, cu un impact semnificativ în rândul populației și asigurarea tratamentelor pacienților cu boli rare, în vederea creșterii speranței de viață și a îmbunătățirii calității vieții acestora18. Reglementarea prin lege și controlul suplimentelor alimentare19. Asigurarea pieței cu medicamentele necesare pacientului la momentul nevoii lui20. Dezvoltarea Companiei Unifarm ca principală instituție cu atribuții de import și distribuție a medicamentelor și în vederea asigurării continuității aprovizionării și desfacerii acestora către populațieIV. RESURSA UMANĂ DE SPECIALITATELipsa cadrelor medicale (medici, asistente, personal auxiliar) a condus la tragedii sau accidente (de exemplu: maternitatea Giulești) sau, în anumite situații, la decese ale pacienților, pentru că nu au existat cadre medicale să analizeze situația acestora. De asemenea, salarizarea slabă a acestora și tentația unui loc de muncă bine plătit în străinătate conduc la un exod al personalului medical în străinătate.Rezultatul este un sistem medical cu deficit de personal, care determină nemulțumirea pacienților și a profesioniștilor din sistem.21. 0% impozit pe venit pentru medici începând cu 1 ianuarie 201922. Asigurarea formării unui număr adecvat de categorii de personal medical, cu preponderență pentru acele specialități care înregistrează un deficit23. Reformarea rezidențiatului în ceea ce privește admiterea, pregătirea și obținerea calificărilor de specialist24. Asigurarea unor condiții mai bune în vederea înființării de cabinete medicale în zonele defavorizate sau în proximitatea unei zone populate de un număr semnificativ de cetățeni care nu beneficiază de acces facil la servicii medicale25. Coordonarea activităților de formare, dezvoltarea carierei, stabilirea necesarului pentru toate categoriile de personal medical vor fi făcute de Centrul național de resurse umane în sănătate, în subordinea Ministerului Sănătății, în colaborare cu colegiile și ordinele profesionale din sănătate și instituțiile academice medicale. Vom avea astfel un Catalog național al profesioniștilor din sănătate care va sta la baza fundamentării necesarului de formare de profesioniștiV. MAI MULȚI BANI PENTRU PROGRAMELE NAȚIONALE DE SĂNĂTATE26. Dezvoltarea programelor naționale și continuarea celor existente prin alocarea unor fonduri suplimentare raportat la perioada 2015-201727. Introducerea unor programe noi, cum ar fi, spre exemplu, depistarea bolilor cardio-vasculare cu risc major, pornind de la patologia hipertensivă (hipertensivul cu valori mari și risc crescut) VI. CADRUL INSTITUȚIONAL28. Operaționalizarea și utilizarea Dosarului electronic al pacientului care va cuprinde toate datele de sănătate și care va sta la baza registrelor naționale pentru fiecare patologie în parte. Această activitate va sta la baza fundamentării transparente și predictibile a sumelor necesare serviciilor medicale și programelor de sănătate29. Dezvoltarea unui sistem informatic integrat în sistemul de sănătate publică, ca suport pentru sistemul informațional, care să permită interoperabilitatea aplicațiilor informatice existente și viitoare, pe baza unei arhitecturi integratoare, în vederea utilizării eficiente a informațiilor în elaborarea politicilor de sănătate și managementul sistemului30. Crearea cadrului instituțional pentru îmbunătățirea continuă a calității serviciilor oferite în sistemul de sănătate. Autoritatea Națională de Management a Calității în Sănătate va defini standarde minimale de calitate pentru toate categoriile de furnizori de servicii medicale (medicina de familie, ambulator, spitale, instituții medicale de îngrijire postspitalizare) 31. Adoptarea Legii sănătății cel târziu la 31 decembrie 2018  +  CAPITOLUL Administrație publică. Politici regionaleNu există cetățean care să nu își dorească o locuință cu tot confortul (apă, canalizare, căldură, energie electrică), care să se poată deplasa în condiții de siguranță și rapiditate la serviciu, să poată să își înscrie copiii la o școală sau grădiniță în apropierea casei, să poată să apeleze la servicii medicale în apropierea locuinței sale, să joace fotbal cu prietenii în weekend într-o sală de sport și, de ce nu, seara să meargă cu familia la un spectacol de teatru.Este ceva ideal? Este prea mult ceea ce își poate dori un cetățean? Există în România de azi cetățeni care să nu aibă cel puțin una din aceste nevoi simple? Da, o să auzim voci, care ne vor spune, în București, în Iași, în Constanța, în Timișoara, de fapt în marile orașe ale țării. Da, poate că cetățenii din aceste orașe nu mai au nevoi simple, dar ei au nevoi complexe: nu mai vor să piardă timp în trafic sau la ghișee, vor să plătească totul on-line, vor mai mult verde.Cine trebuie să rezolve aceste nevoi ale cetățeanului? El? Să se mute din București la Măgurele pentru mai mult verde? De la Tecuci la București pentru servicii medicale specializate?Răspunsul este simplu și în același timp foarte complex: cel care trebuie să aibă grijă de nevoile cetățeanului este statul, prin toate structurile sale administrative. Statul este cel care trebuie să creeze condițiile asigurării nevoilor cetățenilor prin asigurarea infrastructurii de bază (apă-canalizare, școli, spitale, drumuri etc.) la nivelul tuturor localităților. Aceasta este viziunea Guvernului privind administrația publică, iar măsurile propuse în acest capitol contribuie la realizarea obiectivelor acesteia. O prioritate o reprezintă continuarea proiectului de descentralizare.  +  MĂSURI1. Asigurarea pachetului minim de servicii publice în fiecare localitate din mediul rural - 10 S (zece servicii) Pentru perioada 2018-2020, Guvernul propune continuarea asigurării din bugetul de stat/fonduri nerambursabile a sumelor necesare implementării pachetului minim de servicii publice în fiecare localitate. Cele 10 servicii sunt:– Sănătate: dispensar medical rural, centru medical de permanență– Educație: școli, grădinițe, creșe– Apă-canalizare: conformarea cu țintele obligatorii ale Directivei 91/271/EC– Energie termică, electrică: iluminat public– Transport, drumuri: modernizare/reabilitare drumuri comunale, județene, străzi, zone pietonale, poduri, pasaje, piste biciclete– Salubrizare: conformare cu țintele obligatorii– Cultură: cămin cultural– Culte: reabilitare lăcaș de cult– Sport: construcție/modernizare baze sportive pentru sport de masă și performanță– Locuință: locuințe sociale, locuințe pentru tineri, locuințe de serviciu pentru specialiști, clădiri cu risc seismicAcest obiectiv va fi asigurat prin finanțarea cu prioritate a investițiilor din PACHETUL MINIM = 10S Program prioritar MODERNIZAREA SATULUI ROMÂNESC, precum și prin prioritizarea și comasarea tuturor programelor de finanțare a pachetului de bază într-un singur program (PNDL), cu un singur minister integrator și cu aceleași reguli de implementare. De asemenea, punem accent pe monitorizarea și evaluarea gradului de îndeplinire a țintelor asumate din 10S și prezentarea anuală a situației pe fiecare localitate a stadiului de îndeplinire a acestora. Exemple de ținte, care se corelează cu celelalte capitole ale programului de guvernare:– Creșterea procentului de racordare la serviciile de apă de la 65,2% în 2016 la 87% până în 2020– Creșterea procentului de racordare la serviciile de canalizare de la 49,1% în 2016 la 60% până în 2020– Creșterea procentului de drumuri modernizate de la 39,4% în 2016 la 61% până în 2020– Creșterea procentului de proprietăți cadastrate și înregistrate de la 40% în 2016 la 80% locuințe și 100% la terenuri agricole– 100% școli cu autorizație de funcționare până în 2020.În vederea realizării obiectivelor din pachetul minim de servicii, Guvernul susține alocarea următoarelor resurse financiare:– Program investiții pentru modernizarea drumurilor județene (2018-2020): 2,7 mld euro (946 mil. fonduri nerambursabile și 1.774 mld buget de stat)– Program investiții pentru modernizarea drumurilor comunale (2018-2020): 3,8 mld euro (440 mil. fonduri nerambursabile și 3.428 mld buget de stat)– Program investiții pentru serviciile de Apă-Canal (2018-2020): 5,89 mld euro (3,0 mld fonduri nerambursabile și 2,89 mld buget de stat)– Program investiții pentru conformare deșeuri (2018-2020): 352 milioane fonduri nerambursabile– Program investiții pentru servicii de cadastru (2018-2020): 913 milioane euro (313 mil. fonduri nerambursabile și 600 mil. buget de stat)– Program investiții în termoizolarea locuințelor (2018-2020): 2,1 miliarde (1,1 mld fonduri nerambursabile și 1,0 mld buget de stat)– Program investiții în infrastructură socială în zone rurale (educație, sănătate, cultură, sport) (2018-2020): 1,3 miliarde (522 mil. fonduri nerambursabile și 788 mil. buget de stat)– Program pentru construcția de locuințe publice pentru tineri, persoane aflate în dificultate (venituri reduse, chiriași evacuați etc.) și locuințe de serviciu pentru medici, profesori, personalul din apărare și siguranță publică = 2.500 de locuințe.2. Finanțarea autorităților locale– Acordarea de împrumuturi din trezorerie pentru 10S = Modernizarea satului românesc– Creșterea cotelor defalcate din impozitul pe venit către autoritățile locale, de la 73% (în 2018) la 100% și a masei impozabile prin includerea impozitului din pensii, de la 1 ianuarie 2019. Asigurarea, în continuare, a unui buget minim de funcționare pentru primării și consilii județene.– Susținerea integrală de la bugetul de stat a sistemului de protecție a copilului și a persoanelor cu dizabilități.– Reanalizarea standardului de cost/elev în vederea susținerii reale a finanțării de bază a învățământului preuniversitar3. Modificări legislative pentru administrația centralăPe baza Strategiei pentru consolidarea administrației publice 2014-2020 și a codului administrativ, Guvernul va urmări îndeplinirea următoarelor obiective:– Delimitarea rolului și a atribuțiilor principale ale Guvernului - de exemplu, exercitarea conducerii generale a administrației publice; emiterea de acte normative; asigurarea standardelor la nivelul administrației publice pentru garantarea bunei administrări;– Reglementarea expresă a categoriilor de persoane care sunt numite/eliberate din funcție de prim-ministru, respectiv: conducătorii organelor de specialitate și secretarul general al Guvernului, în situația în care aceștia nu au calitatea de membri al Guvernului;– Clarificarea sferei administrației publice centrale de specialitate - reglementarea expresă a structurii acesteia: ministere, alte structuri aflate în subordonarea sau în coordonarea Guvernului, alte structuri aflate în coordonarea/ subordonarea ministerelor, autoritățile administrative autonome;– Precizarea expresă a două categorii de atribuții ale ministerelor: atribuții comune tuturor ministerelor și atribuții proprii, potrivit competenței în domeniul de activitate;– Continuarea procesului de descentralizare.4. Modificări legislative pentru instituția prefectului și serviciile publice deconcentrate– Precizarea statutului funcțiilor de prefect și subprefect ca fiind funcții de demnitate publică, în sensul secretar de stat, respectiv subsecretar de stat;– Detalierea rolului prefectului în raport cu intervenția în caz de forță majoră sau în caz de maximă urgență;– Precizarea condițiilor și procedurii de numire în funcție; în funcțiile de prefect și subprefect pot fi numite numai persoane care au absolvit programe de formare specifice;– Clarificarea relațiilor dintre prefect și serviciile publice deconcentrate - din perspectiva modului de organizare și funcționare, a competențelor exercitate, a actelor emise/adoptate de conducătorii acestora.5. Modificări legislative pentru administrația publică localăGuvernul susține creșterea calității procesului decizional la nivelul administrației publice locale, pentru a răspunde în mod fundamentat și coerent nevoilor comunităților locale, prin:– Detalierea circuitului proiectelor de hotărâri ale consiliului local de la momentul inițierii și până la momentul dezbaterii în cadrul ședințelor consiliului local, cu evidențierea etapelor, a documentelor-suport (avize/rapoarte), a actorilor implicați, precum și a termenelor necesare pentru înscrierea pe ordinea de zi a ședinței consiliului local;– Modificarea condițiilor de dizolvare a consiliului local - stabilirea unor condiții de dizolvare a consiliului local mai greu de îndeplinit (de exemplu, în cazul în care acesta nu se întrunește cel puțin într-o ședință ordinară sau extraordinară, pe durata a patru luni calendaristice consecutive) corelativ cu stabilirea unor noi situații de încetare de drept a mandatelor consilierilor locali - în cazul în care aceștia absentează (nemotivat) de la mai multe ședințe ale consiliului.– Revizuirea cazurilor de încetare de drept a mandatelor consilierilor locali și a momentului încetării de drept a mandatelor - prin clarificarea situațiilor existente (de exemplu, constatarea stării de incompatibilitate de către o autoritate competentă), prin stabilirea unor noi cazuri;– Completarea cazurilor de suspendare și de încetare de drept a mandatelor primarului și președintelui consiliului județean (de exemplu, suspendarea mandatului în situația stabilirii unei măsuri preventive care face imposibilă exercitarea funcției);– Reanalizarea surselor de finanțare ale bugetelor locale și revizuirea mecanismului de echilibrare a bugetelor locale cu sume din unele venituri ale bugetului de stat, pe baza unor indicatori socioeconomici și standarde de cost, prin elaborarea Codului Finanțelor Publice Locale.6. Exercitarea dreptului de proprietate publică și privată a statului sau a unităților administrativ-teritorialeÎn ceea ce privește exercitarea dreptului de proprietate publică susținem următoarele acțiuni:– Revizuirea procedurii de inventariere și atestare a bunurilor din domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale;– Clarificarea unor elemente în materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică;– Completarea prevederilor privind donațiile și legatele, cu accent asupra acceptării acestora de către stat sau unitățile administrativ-teritoriale;– Consolidarea cadrului legal existent al trecerilor bunurilor în domeniul public;– Reglementarea detaliată a unora dintre modalitățile de exercitare a dreptului de proprietate publică: darea în administrare, închirierea și darea în folosință gratuită;În ceea ce privește exercitarea dreptului de proprietate privată susținem următoarele acțiuni:– Introducerea unor elemente definitorii specifice proprietății private a statului sau a unităților administrativ-teritoriale;– Reglementarea cadrului legal privind trecerile în domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale;– Reglementarea modalităților specifice de încetare a dreptului de proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale;– Reglementarea modalităților specifice de exercitare a dreptului de proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și anume: darea în administrarea, concesionarea, închirierea și darea în folosință gratuită;7. Reglementarea serviciilor publice– Reglementarea principiilor aplicabile serviciilor publice - transparența, egalitatea de tratament, continuitatea, adaptabilitatea, accesibilitatea, responsabilitatea furnizării serviciului public, furnizarea serviciilor publice cu respectarea normelor/standardelor de calitate;– Clasificarea serviciilor publice - servicii de interes economic și servicii de interes noneconomic general, servicii de interes național și servicii de interes local, servicii publice prestate/furnizate în mod unitar de o autoritate publică/un organism prestator de servicii publice și servicii publice prestate/furnizate în comun;– Reglementarea obligației de serviciu public și a pachetului minim de servicii;– Stabilirea unor reguli generale pentru serviciile economice de interes general și a serviciilor noneconomice de interes general;– Stabilirea regulilor generale de reglementare, înființare și încetare a serviciilor publice;– Reglementarea regulilor generale aplicabile modalităților de gestiune ale serviciilor publice - gestiune directă și gestiune delegată.8. Statutul funcționarilor publici și regimul juridic aplicabil personalului contractual din administrația publică– Crearea Sistemului național de evidență a ocupării în administrația publică - ANFP va colecta în mod direct datele necesare populării sistemului de la instituțiile și autoritățile publice;– Eliminarea avizelor pentru organizarea concursurilor de ocupare a funcțiilor publice și introducerea obligației instituțiilor publice de a comunica ANFP structura de posturi;– Clarificarea regulilor aplicabile funcționarilor publici care candidează sau ocupă funcții de demnitate publică și/sau de aleși locali - în cazul tuturor categoriilor de funcționari publici raporturile de serviciu se suspendă și nu încetează (așa cum este reglementat în prezent);– Posibilitatea prelungirii raportului de serviciu al funcționarului public care îndeplinește condițiile de vârstă standard pentru pensionare.9. Răspunderea administrativă– Definirea răspunderii administrative– Reglementarea principiilor aplicabile răspunderii administrative - legalitatea, proporționalitatea, celeritatea;– Reglementarea elementelor principale ale formelor de răspundere administrativă: disciplinară, contravențională și patrimonială.– Clarificarea formelor de răspundere pe categorii de personal: funcții de demnitate publică (alese, numite) și funcționari publici.  +  CAPITOLUL Politici agricole și de dezvoltare ruralăAgricultura și dezvoltarea satului românesc reprezintă o prioritate absolută în programul de guvernare al PSD.În acest mandat, ne propunem să fructificăm potențialul real al agriculturii României prin revitalizarea zonelor rurale prin programe de investiții reale din fonduri europene și ale resurselor locale. Sectorul agricol va deveni cu adevărat un motor de creștere economică și o sursă de locuri de muncă pentru populația din mediul rural, odată cu sporirea veniturilor agricultorilor, creșterea calificării și reducerea migrației din mediul rural.Politicile în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale vor asigura creșterea puternică a acestui sector, o sursă importantă pentru dezvoltarea economică a țării, sporirea veniturilor agricultorilor și recâștigarea pieței interne.Sunt prevăzute programe noi pentru redresarea zootehniei, zonei montane și ale altor sectoare deficitare, pentru care s-au întocmit programe și alocat fonduri din surse externe și din resurse interne, inclusiv din FSDI.Investițiile în domeniul irigațiilor și pentru stimularea utilizării eficiente a apei, pentru combaterea grindinei vor creste substanțial suprafețele cu potențial productiv, dar mai ales accesul agricultorilor de a beneficia de apa de irigații și pentru protecția culturilor.Un alt domeniu important este cel rezervat îmbunătății legislației privind achiziționarea terenurilor agricole, finalizarea cadastrului și creșterea randamentelor solului.  +  MĂSURI1. Acordarea în timp util a subvențiilor pentru agriculturăCalendar:• 1 martie - 15 mai sesiunea de depunere/primire cereri unice;• 1 iunie - 1 iulie efectuarea controlului administrativ, inclusiv a controlului preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora și transmiterea eșantioanelor;• 1 iulie - 1 octombrie controlul la fața locului, pentru cererile unice de plată eșantionate la controlul în teren;• 16 octombrie - 30 noiembrie plata avansului pentru anul de cerere;• 1 decembrie - 31 martie plata regulară a subvențiilor aferente anului de cerere;Durata: 4 ani;Efecte:– plata la timp a subvențiilor pentru fermieri pentru asigurare inputurilor necesare;– reducerea costurilor de producție cu cel puțin 10%,– asigurarea capitalului de lucru necesar pentru realizarea la timp și întocmai a verigilor tehnologice cu efect în creșterea producției și sporirea calității acesteia;– realizarea investițiilor propuse;Impact: 9 miliarde euro, finanțare din Fondul European de Garantare Agricolă.2. Refacerea și extinderea sistemului de irigații2.1 Refacerea și extinderea sistemului de irigații– Reabilitarea infrastructurii principale, de la priza de apă până la stațiile de punere sub presiune, pentru cca 2 milioane de hectare.– Programul se va desfășura în trei etape, urmând a fi reabilitate în total un număr de 86 de amenajări de irigații:• în prima etapă, 2017-2020, vor fi reabilitate 40 de amenajări deservind o suprafață de 1,3 milioane hectare;• în a doua etapă, 2018-2020, vor fi reabilitate 37 de amenajări deservind o suprafață de 490 mii hectare;• în a treia etapă, 2019-2020, vor fi reabilitate 9 amenajări deservind o suprafață de 190 mii hectare.Durata: 4 ani;Beneficiari: 484 de organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigațiiEfecte:– creșterea producțiilor și sporirea calității acestora;– îmbunătățirea condițiilor de mediu;– reducerea costului de producție prin creșterea randamentului și reducerea cheltuielilor pentru apă;– extinderea suprafeței irigate;– creșterea randamentelor de funcționare ale sistemului de irigații;– după reabilitare, randamentul de exploatare va crește, astfel că stațiile de pompare și repompare vor avea un randament de 79%, gradul de degradare al construcțiilor hidrotehnice nu va depăși 20%, iar pierderile de apă pe canale nu vor fi mai mari de 20%, datorându-se exclusiv evapotranspirației.Impact: 1,015 miliarde euro pentru perioada 2017-2020 plus 342 milioane euro fonduri europene, finanțare din bugetul de stat și FEADER.2.2. Apă gratuită până la stația de punere sub presiune– Lungimea canalelor cu apă puse la dispoziție 1.700 km– 435 de motopompe ale fermierilor - în funcțiune în perioada aprovizionării cu apă a plantelorDurata: 4 aniImpact: 39 milioane euroEfecte:– Creșterea anuală a suprafețelor care se irigă– Accesul direct al fermierilor la apa de irigat– Creșterea randamentului pe unitatea de suprafața și a producției– Securizarea veniturilor fermierilor3. Dezvoltarea sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor– extinderea sistemului național antigrindină și de stimulare a precipitațiilor,– dezvoltarea sistemului național antigrindină și creșterea precipitațiilor cu utilizarea rachetelor antigrindină, a generatoarelor terestre și a aviației;– evitarea pierderilor de producție prin calamitare;– stimularea precipitațiilor în zonele aride și în perioadele critice privind consumul de apă pentru plante;– operaționalizarea a trei centre de comandă din Muntenia, Moldova și Transilvania;– punerea în stare de funcționare a celor șapte unități în Prahova, Iași (2), Vrancea, Mureș, Timiș, Oltenia, Maramureș.– 125 puncte de lansare funcționale în 2018; 300 puncte de lansare până în 2022Durata: 6 ani;Efecte:– suprafața de 11 milioane de hectare va fi protejată de efectele negative ale fenomenelor climatice extreme până la finalizarea programului;– evitarea pierderilor de producție și deprecierea calitativă a produselor;– protejarea culturilor agricole și infrastructurii;Impact: 81 milioane euro, finanțare din bugetul de stat.4. Program de stimulare a producției vegetale, zootehnice și a acvaculturii prin înființarea unui credit de dezvoltare a afacerii cu garanții de stat– Acordarea de garanții de stat în procent de 80% din valoarea creditului de producție pentru:• Realizarea producției agricole și procesarea produselor agricole;• Realizarea investițiilor cu finanțare europeană;• Realizarea altor investiții în ferme;• Achiziția de teren agricol.– dobândă de 2% peste dobânda ROBOR la un an– plafon de maximum 3 milioane euro.Durata: 8 ani;Beneficiari:– 10.000 de societăți din agricultură, zootehnie și acvacultură producătoare de produse destinate pieței interne și externe– creșterea producției și calității, destinate pieței interne și externe.Efecte:– creșterea producției și calității acesteia,– sporirea volumului de marfă destinată pieței interne și externe, cu impact pozitiv asupra produsului intern brut– creșterea veniturilor la bugetul de stat.Impact: 87 milioane euro5. Programe multianuale de susținere pentru produse deficitareI. TOMATE– Asigurarea unor produse proaspete în extrasezon pentru consumatorii români– Susținerea activităților din legumicultură prin crearea de locuri de muncă– Instalarea tinerilor în mediul rural– Susținerea investițiilor în spații protejateDurata: 8 aniBeneficiari:– Peste 13.300 legumicultoriEfecte:– Reducerea importurilor– Asigurarea consumului din producție internă– Susținerea veniturilor legumicultorilor– Asigurarea de tomate proaspete pentru consumatorii români în extrasezonImpact:– 120 milioane euro pe durata programului– suma de 3.000 de euro pentru 1.000 mp, în condițiile cultivării de soiuri românești– realizarea unei producții de 2 kg/m^2, care să fie predate centrelor de colectare odată cu justificarea producției obținute și a destinației acesteia;II. PROGRAM DE SPRIJIN SUINE RASELE BAZNA ȘI MANGALIȚADurata: 4 aniBeneficiari:– peste 2000 crescători de porci din rasele Bazna și Mangalița– unități/ferme/PFA producătoare de genetică atestate– fermele de subzistență și semisubzistență– abatoarele și procesatori autorizați– consumatorul românEfecte:– creșterea numărului de capete în cazul celor 2 rase– conservarea și creșterea efectivelor de porci din cele 2 rase în regim tradițional cu furajare directă– asigurarea necesarului de carne de porc cu o calitate ridicată din rasele Bazna și Mangalița pentru sectorul de procesare– participarea la echilibrarea balanței comercialeImpact:– 4 milioane euro aferent programului– Asigurarea unei subvenții de 250 lei/purcel înțărcat și livrat la minim 10 kgIII. SUSȚINEREA ACTIVITĂȚII DE REPRODUCȚIE ÎN SECTORUL CREȘTERII SUINELORDurata: 4 aniBeneficiari:– Peste 12.000 crescători de suineEfecte:– Consumarea materiei prime din sectorul agricol– Reducerea dependenței de importuri– Combaterea volatilității prețurilor– Realizarea a peste 300 de ferme noi de reproducție.– Asigurarea unui efectiv suplimentar de 2,5 milioane suineImpact:– 359 milioane euro aferent programuluiIV. SUSȚINEREA ACTIVITĂȚII DE REPRODUCȚIE, INCUBAȚIE SAU DE CREȘTERE ÎN SECTORUL AVICOL– Asigurarea unei genetici de înaltă calitate care să permită asigurarea predictibilității și continuității activităților din sector, urmărindu-se diminuarea dependentei de importuriDurata: 4 aniBeneficiari:– Peste 1000 de ferme de producție și reproducțieEfecte:– Echilibrarea balanței comerciale– Consumarea materiei prime din sectorul agricolImpact:– 200 milioane euro aferent programuluiV. SPRIJINIREA COLECTĂRII ȘI COMERCIALIZĂRII LÂNII– Colectarea și valorificarea unei resurse importante din sector, abandonată de mai bine de 27 ani– Asigurarea unor venituri constante pentru crescătorii de ovine– Furnizarea de materie primă pentru industria prelucrătoareDurata: 4 aniBeneficiari:– Peste 32.000 crescători de ovineEfecte:– Colectarea unei cantități de peste 36.000 tone anual– Îmbunătățirea funcționării pieței de profil– Asigurarea unei cantități pentru export– Crearea de noi locuri de muncă în zonele ruraleImpact:– 31 milioane euro aferent programuluiVI. SUSȚINEREA ACTIVITĂȚII PRODUCĂTORILOR DIN SECTORUL PESCUITULUI ȘI ACVACULTURII– Asigurarea investițiilor și dezvoltarea amenajărilor și a fermelor de piscicultură și acvaculturăDurata: 4 aniBeneficiari:– Peste 1000 de beneficiariEfecte:– Asigurarea necesarului de puiet pentru sector– Diminuarea importurilor– Creșterea consumului din produse autohtoneImpact: 160 milioane euro aferent programuluiVII. SUSȚINEREA ACTIVITĂȚII ÎN SECTORUL CREȘTERII TAURINELOR DIN RASELE BĂLȚATĂ ROMÂNEASCĂ ȘI BRUNĂ– Investiții pentru realizarea de ferme noi și adăposturi noi pentru animale de reproducție, inclusiv pentru prima populare, precum și de stimulare a asocierii în cooperativeDurata: 4 aniBeneficiari:– peste 15.000 crescători pe durata programului– susținerea activității de cercetare din domeniuEfecte:– Diseminarea efectelor cercetării în producție– Realizarea unui efectiv de peste 600 mii capete– Valorificarea animalelor de înaltă valoare geneticăImpact: 10 milioane euroVIII. SUSȚINEREA ACTIVITĂȚII DE REPRODUCȚIE ÎN SECTORUL CREȘTERII BIVOLIȚELOR– Investiții pentru realizarea de locuri noi de cazare în ferme noi sau în ferme aflate în activitate, precum și de stimulare a asocierii în cooperativeDurata: 4 aniBeneficiari:– Peste 4.000 fermierii care desfășoară activități de creștere și reproducție a bivolițelorEfecte:– Diseminarea efectelor cercetării în producție– Realizarea unui efectiv de peste 20.000 capete de înaltă valoare geneticăImpact: 30 milioane euro6. Creșterea absorbției fondurilor europene– refacerea ghidurilor,– îmbunătățirea procedurilor,– asigurarea cofinanțării și garantării (FGCR și FGCIMM).Durata: 7 aniBeneficiari:– solicitanții de finanțare nerambursabilă din PNDR și POPAMEfecte:– creșterea valorii adăugate a produselor,– menținerea activităților în mediul rural;– stimularea investițiilor; dezvoltare rurală durabilă;Impact: 9,7 mld. euro7. Sprijin pentru angajarea tinerilor în agricultură, acvacultură și industria alimentară– instrument atractiv pentru tineri– instrument atractiv pentru angajatorDurata: 4 ani;Beneficiari:– tineri cu vârsta mai mică de 40 de ani,– 8 mii angajați reprezentând o creștere cu 8,21% a forței de muncă din agricultură.Efecte:– angajarea unui număr de 2.000 de tineri anual;– angajatorul este stimulat să angajeze forță de muncă;– societatea câștigă un angajat care are o sursă de trai;Impact: 100 milioane euro pentru program,8. Realizarea unui program de pregătire de scurtă durată pentru lucrătorii din agricultură în parteneriat public-privat– Realizarea unui parteneriat public-privat între școlile liceale și fermierii agricoli constând în stabilirea de comun acord a unui program de pregătire de scurtă durată a lucrătorilor din agricultură în vederea însușirii cunoștințelor specifice muncii lor.Durata: 4 ani;Beneficiari:– 24.000 lucrători în agricultură– Unitățile de învățământ agricol– Fermierii care angajează tineriEfecte:– raționalizarea timpului de muncă,– creșterea productivității muncii,– permanentizarea forței de muncă din agricultură,– îmbunătățirea condițiilor de muncă– revitalizarea activității unităților de învățământ agricolImpact: 4 milioane euro pe durata programului9. Program de înființare a centrelor de colectare și procesare pentru legume/fructe și pentru unele produse de origine animală– Înființarea centrelor de colectare și procesare a legumelor/fructelor din bazinele legumicole/pomicole în vederea valorificării integrale a producției, evitarea pierderilor și creșterea veniturilor producătorilor agricoli, o bună aprovizionare a consumatorilor– Înființarea de centre de colectare și unități de prelucrare a lânii și pieilor de ovine și caprine în vederea reducerii pierderilor crescătorilor de animale, reducerea poluării mediului înconjurător întrucât, în mare parte, acestea se aruncă/li se dă foc.– Investițiile pentru înființarea acestor centre se va face cu sprijinul finanțării din Fondul Suveran de Dezvoltare și InvestițiiDurata: 4 ani;Beneficiari:– producători de legume/fructe,– crescători de ovine și caprine;Efect:– dezvoltarea de capacități noi de producție,– creșterea locurilor de muncă,– obținerea de venituri suplimentare la bugetul de stat prin valorificarea în întregime a producției de cca 490 mii tone de legume și fructe, 36 mii tone de lână, 8 milioane piei brute de ovine și caprineImpact: 300 milioane euro, din care 100 milioane euro pentru minimum 10 unități de procesare legume-fructe și depozite frigorifice și 200 milioane euro pentru unități de colectare și procesare lână, piei de ovine și caprine)10. Program de încurajare a activităților din zona montană– facilitarea accesului la finanțare pentru realizarea de investiții în zona montană pentru producătorii și crescătorii de animale din zona montană– densitatea echilibrată a populației în zona montană;– crearea și conservarea locurilor de muncă;– crearea și protejarea infrastructurii de acces;– elaborarea de politici și reglementări pentru încurajarea activităților specifice zonei montane, cu incidență asupra celor 28 de județe din acest arealDurata: 10 ani;Beneficiari:– producătorii din zona montană. aproximativ 115.000 producători, suprafață de 4,5 milioane hectareEfect:– creșterea nivelului producției de produse noi,– menținerea tradițiilor,– promovarea produselor tradiționaleImpact: 1 miliard euro, finanțare din FEGA, FEADR, buget de stat.)Subprograme:a) Programul de investiții pentru înființarea centrelor de colectare lapte în zona montană, derulat pe perioada 2018-2020, care are ca obiect facilitarea accesului la finanțare pentru realizarea de investiții pentru înființarea centrelor de colectare lapte din zona montanăb) Programul de investiții pentru înființarea centrelor de colectare, spălare și prelucrare primară a lânii în zona montană, derulat pe perioada 2018-2020, care are ca obiect facilitarea accesului la finanțare pentru realizarea de investiții pentru înființarea centrelor de colectare lână și piei de către crescătorii de animale din zona montanăc) Programul de investiții pentru înființarea centrelor de colectare și prelucrare primară a fructelor, fructelor de pădure și plantelor medicinale în zona montană, derulat pe perioada 2018-2020, care are ca obiect facilitarea accesului la finanțare pentru realizarea de investiții pentru înființarea centrelor de colectare și prelucrare primară a fructelor, fructelor de pădure și plantelor medicinale în zona montană)d) Programul de investiții pentru înființarea centrelor de sacrificare a animalelor în zona montană, derulat pe perioada 2018-2020, care are ca obiect facilitarea accesului la finanțare pentru realizarea de investiții pentru înființarea centrelor de sacrificare a animalelor în zona montană)e) Programul de investiții pentru înființarea stânelor montane, derulat pe perioada 2018-2020, care are ca obiect facilitarea accesului la finanțare pentru realizarea de investiții pentru înființarea stânelor montane de către crescătorii de animale din zona montanăf) Program de protecție și dezvoltare inteligentă, durabilă și incluzivă a zonei montane prin: punerea în valoare a resurselor naturale și umane, creșterea nivelului de trai, stabilizarea populației, menținerea identității culturale, creșterea puterii economice la nivel local și național, în condițiile păstrării echilibrului ecologic și protecției mediului natural11. Program național de cercetare-dezvoltare– Elaborarea unui program național de cercetare-dezvoltare agricolă pe perioada 2018-2020 în vederea realizării unei strategii integrate care să asigure adaptarea noilor tehnologii la condițiile de producție din România, vizând în special măsuri privind cercetarea aplicativă, inovarea și reducerea costurilor de producție pe fondul sporirii randamentului și calității produselor.Durata: 4 ani;Beneficiari:– unități de cercetare-dezvoltare din rețeaua ASAS– unitățile de învățământ agricol– toți fermierii români;Efecte:– stimularea cercetării aplicative în domeniul agroalimentar;– realizarea sinergiei între obiectivele agriculturii– noile tehnologii în cercetare;– introducerea de noi tehnologii în fermele din România;Impact: 100 milioane euro, finanțare din bugetul de stat12. Program de încurajare a agriculturii ecologice și a produselor tradiționale– elaborarea de reglementări privind încurajarea activităților agricole și nonagricole în scopul garantării veniturilor, menținerii tradițiilor, evitarea migrației și asigurarea unor produse de calitate destinate, cu preponderență, pieței naționale– înființarea Laboratorului național pentru certificarea produselor ecologice și tradiționale– realizarea de centre de informare pentru producători privind facilitățile acordateDurata: 4 ani;Beneficiari: 25.000 de persoane pentru o suprafață de 500.000 hectare;Efecte:– creșterea nivelului producției de produse bio,– menținerea tradițiilor,– promovarea produselor tradiționale;Obiectiv: 14 produse protejate la nivel european.13. Reforma instituțională a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a instituțiilor din subordine– Eficientizarea activității structurilor aflate în minister și a instituțiilor din subordinea și coordonarea acestuia.– Extinderea atribuțiilor Agenției Domeniilor Statului privind politica de comasare a terenurilor prin participarea activă pe piața funciară.– Întărirea rolului organizațiilor profesionale, îmbunătățirea și permanentizarea dialogului..– Reorganizarea structurilor teritoriale ale MADRDurata: 4 ani;Efecte:– mai bună coordonare a politicilor sectoriale;– eficientizare administrativă;– responsabilizare;– politici coerente;– implicare directă;– realizarea unei structuri administrative funcționale;Impact: costurile administrative de funcționare mai reduse ale MADR14. Facilități pentru fermierii români– eliminarea impozitului pe terenurile agricole lucrate; măsura aparține MFP– impozit zero pentru tractoare și utilaje agricole; măsura aparține MFP– cadastrarea, de către stat, a tuturor terenurilor agricole până în anul 2020; măsura aparține MDRAP întrucât cadastrarea ține de acest minister– reducerea cotei de TVA de la 9/%, cât este în prezent, la 5% pentru cele mai importante inputuri: livrarea de îngrășăminte și de pesticide utilizate în agricultură, semințe și alte produse destinate însămânțării sau plantării, precum și prestări de servicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol.15. Programul mierea în școli– Principalul rol de a educa copii cu privire la consumul responsabil de produse din sectorul apicol– Susținerea activităților din sectorul apicolDurata: 4 ani;Beneficiari:– Peste 1,4 milioane copii din grădinițe și școli– toți apicultorii români;Efecte:– stimularea consumului de miere polifloră românească;– asigurarea unei trasabilități adecvate prin furnizarea unui borcan de miere cu 350 grImpact: 15 milioane euro aferent programului16. Program de măsuri legislative pentru sectorul agricol– revizuirea legislației din agricultură cu privire la achiziționarea terenurilor• se reglementează cadrul privind achiziția și obligativitatea utilizării terenurilor agricole pentru desfășurarea activităților agricole, de către proprietarii acestor terenuri, fie în regim de exploatare directă, fie prin încheierea contractelor de arendare;• se stabilesc un termen pentru revânzarea terenurilor agricole, precum și posibilitatea achiziționării acestor terenuri de către statul român prin ADS în cazul vânzării succesive– revizuirea legislației din agricultură în vederea îmbunătățirii acesteia și a eliminării reglementărilor paralele– întocmirea îndrumarului actelor normative din domeniul agriculturii și producției alimentare, dezvoltării rurale, îmbunătățirilor funciare, precum și din alte domenii conexe– simplificarea legislației și a procedurilor privind formele de sprijin din agricultură pe principiul „o singură cerere la o singură instituție“– îmbunătățirea legislației cu privire la trasabilitatea produselor agroalimentare– măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale– îmbunătățirea organizării și funcționării pieței cerealelor prin instituirea unor măsuri de reglementare a filierei cerealelor și a produselor procesate din cereale.– întărirea disciplinei și coresponsabilității partenerilor pe filiera de comercializare prin instituționalizarea utilizării unor contracte de vânzare-cumpărare unitare, pentru a evita discriminarea, ceea ce va asigura un grad ridicat de predictibilitate a activității de valorificare a cerealelor– realizarea unui sistem unitar de monitorizare a produselor intrate pe piața de consum care să facă posibilă eliminarea din „fașă“ a produselor contrafăcute sau neconforme care pot afecta sănătatea consumatorului– crearea de fonduri mutuale agricole pentru stabilitatea veniturilor în cazul volatilității prețurilor la produsele agricole sau a produselor înregistrate17. Revitalizarea activității liceelor agricole– ancorarea în realitatea practică și cea productivă a liceelor agricole– pregătirea profesională din domeniu să se realizeze printro politică coerentă care să răspundă cerințelor sectorului agricol– prevenirea închiderii liceelor agricole datorită lipsei infrastructurii de învățământ și interesului scăzut al elevilorDurata: 4 ani;Beneficiari:– 33 licee agricoleEfecte:– Asigurarea investițiilor în clădiri și dotarea acestora, necesare pregătirii profesionale a elevilor– Atragerea elevilor către meseriile din sectorul agricol– Asigurarea unei forțe de muncă calificate pentru fermieriImpact: 264 milioane euro pe durata programului  +  CAPITOLUL Politici de mediu. Ape și păduri"De ce trebuie să protejăm mediul?" "De ce este nevoie de un minister pentru protecția mediului?" La aceste întrebări găsim răspunsuri dacă analizăm istoria recentă și observăm efectele nocive pe care le pot avea acțiunile noastre asupra mediului. Fie că vorbim de accidentele de mediu, de defrișări sau încălzirea globală, aceste evenimente au dus la elaborarea și dezvoltarea directivelor și legilor pentru protecția mediului.În România, mediul a intrat destul de curând în preocupările publicului și ale politicienilor. Pădurile erau văzute ca un bazin de resurse și mai puțin ca un organism viu, care ne ajută pe noi să respirăm un aer mai curat. Un organism care stabilizează solul și reduce riscul de alunecări de teren sau de inundații.Am început prin oprirea fenomenelor de defrișare a pădurilor și am făcut pași pentru a promova politici de mediu sustenabile. Este timpul acum să dezvoltăm această viziune și să oferim românilor o Strategie Națională de Îmbunătățire a Calității Aerului și o viziune integrată pentru regularizarea cursurilor de apă. Este timpul ca România să se integreze în viziunea europeană privind reciclarea și să dezvolte astfel baza unei economii circulare eficiente. Este timpul să aplicăm acele măsuri necesare pentru a reintroduce siturile contaminate în circuitul economic normal și pentru a reda aceste spații comunității.Politica în domeniul protecției mediului și managementului durabil al pădurilor și al apei are scopul de a garanta un mediu curat și sănătos, care să asigure protejarea naturii, calitatea vieții, în corelare cu progresul social și o dezvoltare economică verde și competitivă, cu emisii reduse de dioxid de carbon și eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor.Principiile coordonatoare ale politicii de mediu:– Îmbunătățirea integrării politicii de mediu și a coerenței politicilor sectoriale din punct de vedere al aplicării principiilor dezvoltării durabile;– Îmbunătățirea infrastructurii de mediu și reducerea decalajului existent față de alte state membre ale UE, cât și între regiunile de dezvoltare;– Prevenirea riscului și diminuarea efectelor calamităților naturale pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor;– Îmbunătățirea managementului deșeurilor și substanțelor periculoase la nivel național;– Asigurarea unui management durabil al apelor;– Susținerea și promovarea producției de energie din surse alternative, regenerabile și nepoluante;– Stimularea creșterii durabile, crearea de noi locuri de muncă și atingerea unui nivel ridicat de prosperitate și sănătate;– Conservarea biodiversității și utilizarea durabilă a componentelor sale, precum și evaluarea economică a serviciilor ecosistemice;– Reducerea poluării și îmbunătățirea calității aerului;– Prevenirea și limitarea efectelor negative ale schimbărilor climatice, implementarea măsurilor pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;– Extinderea suprafețelor de păduri, creșterea eficienței serviciilor de mediu oferite de acestea, combaterea despăduririlor și asigurarea diminuării tăierilor ilegale de masă lemnoasă;– Îmbunătățirea calității vieții prin asigurarea unui mediu sănătos în cadrul comunităților și susținerea unei alimentații sănătoase;– Modernizarea și întărirea capacității administrative/ instituționale în domeniul mediului;– Îmbunătățirea gradului de conștientizare, informare, consultare și participare a tuturor cetățenilor în luarea deciziilor privind mediul;  +  MĂSURI1. Politica în domeniul gestionării deșeurilor2. Program pentru gestionarea siturilor contaminateÎn momentul de față, în România au fost inventariate 1393 situri contaminate, dintre care 210 situri contaminate istoric și 1183 situri potențial contaminate. Cu ajutorul fondurilor europene mare parte dintre siturile contaminate istoric pot fi ținute în limite normale, iar cele cu potențial de contaminare pot redeveni utilizabile. Siturile contaminate trebuie să fie gestionate eficient, cât mai repede cu putință, pentru ca românii să poată reutiliza aceste situri ca parte a economiei reale, funcționale. Doar așa putem extrage maximum de rezultate dintr-un proiect economic, care trebuie să țină țara noastră în topul creșterilor economice la nivel regional și european. Guvernul va realiza o listă de priorități în ceea ce privește gestionarea siturilor contaminate.Obiectivul stabilit de Guvern prin acest program este reducerea suprafețelor poluate istoric care va contribui la reducerea impactului negativ asupra calității ambientale și sănătății populației, sens în care propunem următoarele acțiuni:– Măsuri de decontaminare și ecologizare a siturilor poluate istoric– Refacerea ecosistemelor naturale– Asigurarea calității solului în vederea protejării sănătății umaneDurata: 2018-2023;Beneficiari: UAT-uri;Efecte: Scopul central al politicilor de gestionare a siturilor contaminate va fi acela de a reda aceste spații către comunități și reintegrarea lor în circuitul social și economic normal. Impact: 140.000.000 euro din care aproximativ 119.000.000 euro alocare UE (85%) și aproximativ 21.000.000 euro finanțare publică națională (15%). Intervențiile din POIM sunt complementare cu acțiunile din POR privind regenerarea urbană, orientate spre regenerarea spațiilor urbane degradate și abandonate și reincluderea în circuitul social sau ca rezervă de teren pentru viitoare investiții la nivelul orașelor, crearea condițiilor necesare pentru o dezvoltare durabilă urbană.3. Program pentru protecția mediului prin conservarea biodiversitățiiRomânia deține cea mai mare diversitate biogeografică din Europa. Practic, este cea mai verde țară din Europa, cu cele mai multe specii aflate în habitat natural. Ne confruntăm însă, ca și celelalte state europene, cu declinul biodiversității. Aceasta înseamnă dispariția treptată a speciilor de plante și animale. Pentru a stopa acest proces, Guvernul va lua măsuri pentru protecția biodiversității, în acord cu politicile europene. Vom face acest lucru pentru că suntem conștienți de faptul că fiecare element al ecosistemelor din România poate contribui major la consolidarea unui mediu stabil. Investitorii români, și mai ales cei străini, vor trebui să înțeleagă că exploatarea resurselor naturale nu se face punând în pericol mediul înconjurător și sacrificând comorile naturale ale României.Obiectivele Guvernului prin acest program sunt protejarea și refacerea biodiversității și a solurilor și promovarea unor servicii pentru ecosisteme, inclusiv prin programul „Natura 2000“ și de infrastructură ecologică, în 2023 ținta fiind următoarea:– 60.000 hectare suprafața habitatelor sprijinite în vederea obținerii unui stadiu de conservare mai bun.– 2.000 hectare suprafața ecosistemelor degradate refăcute.Pentru atingerea acestor obiective, prin program vor fi întreprinse următoarele măsuri:– Continuarea elaborării planurilor de măsuri pentru conservarea ariilor naturale protejate (inclusiv cele situate în mediul marin) și pentru speciile de interes comunitar neacoperite de proiectele anterioare.– Implementarea planurilor de acțiune pentru ariile naturale protejate și pentru speciile de interes comunitar aprobate (inclusiv cele situate în mediul marin).– Menținerea și refacerea ecosistemelor degradate și a serviciilor furnizate (împăduriri, coridoare ecologice etc.), situate în afara ariilor naturale protejate, în acord cu obiectivele europene în domeniu.– Acțiuni de completare a nivelului de cunoaștere a biodiversității și ecosistemelor.Efecte: Menținerea și refacerea ecosistemelor degradate și a serviciilor furnizate (împăduriri, coridoare ecologice etc.), situate în afara ariilor naturale protejate, în acord cu obiectivele europene în domeniu, inclusiv în mediul marin; Impact: 360 milioane de euro finanțare din POIM și buget de stat. Măsurile dedicate managementului ariilor protejate din POIM vor fi completate prin măsurile de agro-mediu ce promovează agricultură extensivă adaptată nevoilor de conservare prevăzute prin PNDR. Plățile compensatorii din FEADR pentru proprietarii de terenuri aflate în siturile Natura 2000 vor fi introduse prin modificarea PNDR când vor exista suficiente planuri de management aprobate care să justifice introducerea acestei măsuri.4. Program pentru monitorizarea și îmbunătățirea calității aeruluiAerul pe care îl respirăm este o parte esențială a calității vieții noastre și a copiilor noștri. Deși România se bucură de o infrastructură verde comparabil mai mare cu cea a altor state europene, problema calității aerului rămâne una presantă, în mare parte și din cauza dezvoltării urbane sistematice care a avut loc după 1989. În prezent, România se află în infringement din cauza problemei calității aerului. Particulele în suspensie cu efect nociv se găsesc în special în emisiile poluante generate de industrie, trafic și încălzirea locuințelor. Ele pot provoca astm, afecțiuni cardiovasculare, cancer pulmonar și deces prematur. La această influență nefastă pentru mediu se adaugă și emisiile rezultate în urma activităților industriale. Guvernul va răspunde provocărilor referitoare la calitatea aerului din România prin implementarea Strategiei Naționale de Îmbunătățire a Calității Aerului.Strategia va stabili un echilibru stabil și durabil între nevoia românilor de a avea un aer mai curat și exigențele unor platforme economice care contribuie la dezvoltarea României și la creșterea perspectivelor de viață pentru noi toți. De asemenea, strategia Guvernului va avea un impact puternic asupra filosofiei de dezvoltare a marilor orașe, care au o amprentă semnificativă de carbon. Astfel, vor fi dezvoltate protocoale de colaborare cu administrațiile publice locale care să încurajeze primăriile municipiilor și marilor orașe din România să facă o trecere graduală și sustenabilă către transport public bazat pe energie electrică. Viziunea strategică a Guvernului va consolida nivelul de conștientizare privind necesitatea reducerii amprentei personale de carbon la nivel comunitar, prin promovarea unor programe educaționale în parteneriat cu Ministerul Educației. Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de monitorizare a calității aerului vor avea în vedere următoarele elemente:– Dezvoltarea și optimizarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA).– Dezvoltarea unui sistem de prognoză a calității aerului.– Dezvoltarea unui sistem unic, interactiv de inventariere a emisiilor de poluanți în aer, prin crearea unei baze de date în conformitate cu cerințele directivei „INSPIRE“ Reducerea emisiilor de elemente poluante în atmosferă va presupune un set de măsuri legislative care să încurajeze marii poluatori să adopte tehnologii specifice de filtrare a emisiilor atmosferice, în conformitate cu legislația europeană. La nivel guvernamental, va fi elaborat un plan de conformitate care va verifica periodic dacă marii poluatori atmosferici au adoptat sau nu măsurile solicitate în vederea reducerii de noxe din atmosferă.Planul integrat de dezvoltare economică urbană va cuprinde un set de măsuri privind reducerea emisiilor de noxe în atmosferă prin măsuri proactive și preventive deopotrivă. Se va urmări în acest sens:– Plantarea de arbori în imediata vecinătate a marilor aglomerări urbane în vederea construirii sau reabilitării centurilor verzi care ajută la filtrarea aerului din mediul urban.– Resemnificarea spațiilor urbane prin încurajarea dezvoltării spațiilor verzi.– Încurajarea autorităților locale în vederea reducerii emisiilor de carbon:– Încurajarea deplasării cu bicicleta (amenajarea unor piste sigure pentru bicicliști).– Achiziționarea de infrastructură electrică de transport în comun.– Transferul gradual de la transport în comun alimentat prin combustibili fosili la transport în comun bazat pe energie electrică.– Dezvoltarea unui plan de conștientizare a necesității reducerii amprentei personale de carbon (prin resurse educaționale în parteneriat cu Ministerul Educației). Această strategie va fi implementată pentru a reduce sistematic nivelul particulelor nocive aflate în aer, pentru a putea fi redus numărul persoanelor internate cu afecțiuni respiratorii cronice. Acest lucru va duce la scoaterea României din procedura de infringement, precum și la îmbunătățirea calității vieții pentru sute de mii de români care au afecțiuni respiratorii grave.Durata: 2018-2023;Beneficiari: Ministerul Mediului;Efecte: pozitive pentru sănătatea umană prin creșterea gradului de eliminare a noxelor și Creșterea capacității de evaluare și monitorizare a calității aerului la nivel național.Impact: 22 milioane euro, finanțare din POIM și buget de stat.5. Program de prevenire și gestionare a inundațiilorConform datelor publice, în România, inundațiile și furtunile au dus recent la pierderea a 76 de vieți omenești și au provocat pagube de peste 1,66 miliarde Euro (adică echivalentul a 2,1% din PIB-ul țării noastre). Ele au afectat aproximativ 656.392 de hectare de terenuri agricole, 10.420 de kilometri de drumuri, 23,8 de kilometri de cale ferată, 9.113 de poduri și picioare de pod și 90.394 de fântâni. Delta Dunării este un areal special, afectat în mod deosebit de inundații. Aceste statistici sunt oglinda unor realități sociale și economice crude. Pe lângă sutele de mii de vieți pe care le afectează, inundațiile pun în pericol perspectiva dezvoltării economice regionale și afectează semnificativ elemente vitale de infrastructură critică (linii de comunicații, rețele electrice, rețele de transport relevante la nivel național și european etc.).Din punct de vedere al lucrărilor de infrastructură, Guvernul considera prioritară regularizarea cursurilor de apă din România pentru a limita sistematic pagubele umane și materiale generate de inundații. Foarte multe inundații din România au ca motiv principal lipsa unei viziuni coerente privind regularizarea și continuarea regularizării fluxurilor de apă. Procesul de regularizare a fluxurilor de apă este cu atât mai important cu cât evoluțiile climatice din ultimii ani demonstrează o tendință de multiplicare a fenomenelor extreme. Proiectele de regularizare a cursurilor de apă care prezintă riscuri de inundații vor contribui la consolidarea unor perspective economice și agricole mai stabile și vor sprijini astfel efortul de a crea un mediu economic previzibil. În acest context, filosofia noastră este aceea de a realiza investiții majore astăzi, care vor degreva pe termen lung presiunea bugetară, prin eliminarea unor intervenții costisitoare care se produc după inundații pentru restabilirea situației la normal. Vor fi reduse astfel pe termen lung investițiile în reconstrucția și sprijinirea familiilor afectate de inundații.Acțiunile propuse de Guvern pentru îndeplinirea obiectivelor programului sunt:– Utilizarea infrastructurii verzi pentru prevenirea inundațiilor prin preluarea soluțiilor oferite de ecosisteme naturale pentru gestionarea riscurilor generate de creșterea incidenței evenimentelor extreme (zone umede, cu efect asupra prevenirii inundațiilor și deșertificării, stabilirea unor zone inundabile controlat și măsuri bazate pe ecosisteme, torenți și desecări).– Dezvoltarea de studii, metodologii, evaluări, rapoarte, manuale de bună practică pentru managementul barajelor.– Măsuri care asigură eficacitatea intervențiilor de prevenire a inundațiilor sub forma infrastructurii verzi, precum sisteme de prevenire anticipată și de management al bazinelor în timpul inundațiilor.– Realizarea de măsuri structurale de protecție împotriva riscului la inundații, acolo unde infrastructura verde nu este suficientă, prin construirea ori reabilitarea infrastructurii de reducere a impactului unor fenomene meteorologice extreme. Acestea vor include cu prioritate investiții pentru stocarea/devierea apelor provenite de la inundații, dar și regularizări de albii și consolidări de maluri.6. Program pentru combaterea eroziunii costiereEroziunea costieră este un fenomen deosebit de periculos pentru persoanele care locuiesc în spații riverane zonelor de coastă. Modificarea sistematică a zonelor de coastă poate afecta în mod direct și ramuri importante ale economiei, precum turismul, prin schimbarea specificului unor terenuri (procesul de eroziune a plajelor spre exemplu). România a aplicat o serie de măsuri în vederea limitării eroziunii la malul Mării Negre, însă viziunea aplicată în cadrul Master Plan-ului integrat pentru protecția și refacerea zonei costiere trebuie reevaluat. Guvernul dorește să implementeze o viziune în două etape care să îmbunătățească efortul național de limitare a eroziunilor costiere la malul Mării Negre.Obiectivul principal al programului este reducerea efectelor și a pagubelor cauzate asupra populației de fenomenele naturale asociate principalelor riscuri accentuate de schimbările climatice, în principal de eroziune costieră, prin reabilitarea, în 3 etape, a 30 km de plaje. În acest sens, se vor întreprinde următoarele acțiuni:– Acțiuni specifice de limitare a efectelor negative ale eroziunii costiere asupra plajelor.– Activități de reabilitarea și protecția plajelor incluzând înnisipări artificiale, crearea de noi plaje, diguri și epiuri pentru retenția nisipului, diguri de stabilizare a plajelor.– Lucrări de consolidare, drenaje, ziduri de sprijin.– Utilizarea tehnicilor de monitorizare satelitară pentru identificarea zonelor afectate de fenomenul de eroziune.– Utilizarea tehnologiei satelitare pentru construirea unor proiecții privind evoluția fenomenului de eroziune.– Utilizarea tehnologiei satelitare pentru evaluarea impactului măsurilor luate în vederea limitării fenomenului de eroziune costieră.Durata: 2018-2023;Beneficiari: Zona litorala: (între Stăvilar Periboina și Stăvilar Edighiol) și în zona de sud a zonei costiere, respectiv Mamaia Centru și Mamaia Nord până la limita UAT Năvodari, Agigea, Eforie Centru, Eforie Sud (Eforie Sud 1 și Eforie Sud 2), Costinești Sud, Mangalia (Olimp, Neptun, Jupiter - Venus, Saturn, Mangalia), 2 Mai, Portul Tomis până la Portul Constanța, Balta Mangalia.Efecte: pozitive pentru dezvoltarea infrastructurii turismului românesc;Impact: 600 milioane euro, finanțare din POIM, comună cu cea pentru protecția la inundații).7. Program pentru dezvoltarea durabilă a pădurilorPrioritatea „0“ a Guvernului în materie de politică de mediu va fi aceea de protejare a fondului forestier național. Guvernul nu este și nu a fost niciodată împotriva exploatării raționale a fondului forestier din România. Dimpotrivă, lemnul este o resursă regenerabilă. O exploatare durabilă a pădurilor este esențială în lupta împotriva schimbărilor climatice, conform rezoluțiilor conferinței privind schimbările climatice de la Paris. Dacă nu folosim, vom folosi beton, oțel și combustibili fosili, cu amprente ecologice mult mai mari.Însă guvernarea își propune, în primul rând, eliminarea fenomenului defrișărilor și al exploatărilor iraționale care agravează starea unor ecosisteme fragile. Cei care exploatează această resursă naturală vor fi obligați să respecte legislația în vigoare și să oprească fenomenul de furt din patrimoniul național. De asemenea, Guvernul va demara programe ample de reîmpădurire care să contribuie la refacerea echilibrului ecosistemelor afectate.Guvernul va încuraja schimbarea filosofiei de acțiune în materie de gestionare a resurselor lemnoase. Exportarea neprelucrată sau prelucrată sumar a acestei materii prime va înceta odată cu implementarea Codului silvic promovat de Guvern. Dreptul de preempțiune pentru producătorii de mobile, prevăzut și el în noul Cod silvic promovat de Guvern, va face ca masa lemnoasă să fie exportată preponderent sub formă de produs finit.Suprafața totală a fondului forestier național al României este de 6,545 milioane ha și reprezintă 27,5% din suprafața țării. Media europeană fiind de 32%. Suprafața împădurită per locuitor în România este de 0,28 ha, puțin sub media europeană de 0,32 ha. În anul 2014, fenomenul tăierilor ilegale de arbori în România atinsese cote alarmante. Imaginile satelitare comparative între 2008 și 2012 indicau versanți întregi defrișați.Propunerile Guvernului pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor:I. Elaborarea Strategiei Naționale Forestiere 2018-2027II. Implementarea Strategiei Naționale Forestiere 2018-2027III. Măsuri practice de diminuare a tăierilor ilegale de arbori:– Dezvoltarea sistemului informatic integrat de urmărire a materialelor lemnoase SUMAL, operaționalizarea sistemului FMIMS și dezvoltarea sistemului „Radarul Pădurilor“ de alertare a instituțiilor cu responsabilități în materie, coroborat cu sistemul 112 pentru transportul de lemn.– Instalarea de scannere pentru evaluarea volumului materialelor lemnoase containerizate, în toate punctele de trecere a frontierei și pe toate drumurile naționale și europene. Se va aplica după finalizarea dezvoltării noului sistem informatic și de comunicații SUMAL.– Compensarea proprietarilor de păduri pentru pierderile de venit în cazul pădurilor aflate în arii naturale protejate.– Asigurarea pazei terenurilor forestiere pentru care în prezent aceasta nu este asigurată.– Măsuri de împădurire a terenurilor forestiere, a celor degradate, inapte pentru agricultură și realizarea „Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție“: Identificarea terenurilor forestiere pentru care nu a fost realizată regenerarea în termenul legal și asigurarea fondurilor necesare în vederea „împăduririi forțate“ a acestora.– Întocmirea unui studiu privind identificarea terenurilor agricole degradate și potențial poluate, care pot face obiectul împăduririlor, în baza căruia se va elabora și implementa „Programul Național de Împădurire“, în vederea creșterii suprafețelor de pădure.– Amendarea Statutului personalului silvic - Legea nr. 427 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic.  +  CAPITOLUL Politici în domeniul energieiViziunea României în domeniul energetic trebuie să se axeze pe securitatea aprovizionării cu energie a cetățenilor ei, pe o bază de încredere și de solidaritate reală - criterii esențiale ale noii uniuni energetice europene care trebuie să devină o unică voce în domeniul energetic. Pilonii noii abordări strategice definesc calea de urmat pentru România: energie sigură, durabilă, competitivă și la prețuri accesibile într-un cadru de securitate, solidaritate și încredere.Pentru aceasta trebuie să construim un sistem politic rațional și orientat spre interesul național, o protecție socială adecvată și motivantă, servicii publice de educație și sănătate de calitate, cu oameni de încredere.Comunitatea deleagă o parte foarte importantă a resurselor financiare ale statului, iar încrederea în utilizarea banului public devine un aspect critic al stabilității morale colective. Din acest motiv transparența finanțelor publice este un obiectiv al consolidării calității vieții, iar energia trebuie să devină cel mai transparent produs, astfel încât structura costului pe unitatea de energie să reflecte cu fidelitate costurile reale și să genereze încredere și nediscriminare între tehnologii, operatori și respectiv consumatori. Transparența în industria energetică generează încredere, deopotrivă a investitorilor și consumatorilor prin semnale de preț formate transparent și nediscriminatoriu, care reflectă necesitățile pe termen lung și obiectivele de politici energetice la nivelul României.Avem un sistem energetic îmbătrânit, poluant și ineficient. Din 100 de unități energetice ale materiei prime, doar 15% mai ajung la consumatorul final. Acest dezavantaj trebuie transformat într-o oportunitate, respectiv într-un obiectiv strategic: eficientizarea sistemului energetic are consecințe calitative directe și imediate asupra scăderii prețului energiei și creșterea calității vieții cetățenilor prin îmbunătățirea calității mediului înconjurător. Cheia viitorului este „energia electrică“. Soluția pentru noile provocări tehnologice și de sistem reprezintă o nouă revoluție tehnologică, respectiv o nouă revoluție digitală.Sistemul energetic românesc trebuie să fie integrat la nivel continental, bazat pe concurență, pe utilizarea optimă a resurselor și susținut de un sistem de reglementare autonom, independent, transparent și eficace atât pentru piețele de energie, cât și pentru operatori și consumatori. Pentru asigurarea securității și eficienței energetice, sistemul energetic trebuie să progreseze concomitent pe următoarele direcții principale:– Menținerea unui mix energetic prin diversificarea surselor și tehnologiilor de producere a energiei, promovarea energiilor din surse regenerabile și a tehnologiilor de conversie, cu emisii reduse de carbon pentru energie electrică, încălzire și răcire.– Decarbonizarea sistemului de transport, prin trecerea la combustibili alternativi.– Liberalizarea pieței de energie și interconectarea sistemelor energetice, cu rețele „inteligente“ și de comunicare, pentru o rețea complementară și interactivă de servicii.– Eliminarea (minimizarea) dependenței dintre dezvoltarea economică și degradarea mediului, prin asigurarea de energie curată, sigură și la prețuri accesibile.– Politicile de creștere a eficienței energetice și stimularea tehnologiilor cu emisii reduse de carbon, combinate cu o piață stabilă pentru emisii de carbon, pot determina direcția și schimbările de comportament.Începând cu anul 2016, prin semnarea noului Tratat Post-Kyoto, sectorul energetic a intrat în cea mai importantă perioadă de tranziție din istoria omenirii. Această tranziție impune redesenarea politicilor energetice ale României, o nouă abordare strategică și redefinirea unor priorități punând accent pe activitatea de Cercetare - Inovare și de susținere, promovare a noilor tehnologii privind stocarea energiei, rețelelor inteligente sau măsurilor de eficiență energetică în întreg sistemul.  +  MĂSURI1. Asigurarea securității energetice naționale– Monitorizarea procedurii de negociere a contractelor și asigurarea transparenței procedurilor.– Revizuirea legislației fiscale în domeniul petrolului și gazelor naturale.– Întărirea puterii și independenței autorităților specifice controlului și reglementării, precum și evitarea situațiilor de tip monopol (sancționate de UE și contrară economiei de piață).– Exploatarea rezervelor probabile și posibile se poate realiza prin investiții specifice pentru dezvoltarea activității de explorare și exploatare ale resurselor de petrol și gaze naturale ale României. Pe termen mediu, descoperirea de noi rezerve este condiționată de realizarea proiectelor pentru zone de adâncime onshore (sub 3000 m), cu geologie complicată și în perimetre offshore din Marea Neagră, îndeosebi în zona de apă adâncă (sub 1.000 m). Lucrările, care se vor realiza pe termen scurt și mediu, pot susține producția pentru evitarea epuizării resurselor.– Rețeaua de transport și de distribuție a energiei electrice este o rețea „de siguranță socială“ reprezentând fundația pentru progresul societății.– În anii care urmează, construcția de noi grupuri energetice care utilizează cărbune în tehnologii curate de ultimă generație și de înaltă eficiență va fi parte a răspunsului la creșterea consumului de energie electrică. Noile capacități nucleare sau noile capacități hidroenergetice vor juca un rol cheie în decarbonizarea producției de energie electrică în România și în regiune.• Atenție deosebită se va acorda celei mai importante vulnerabilități a sectorului energetic, respectiv cea a resursei umane pentru care se vor construi programe de atragere a tinerei generații spre școlile tehnice din domeniul energetic, pregătirea, calificarea și perfecționarea unei forțe de muncă în special locală.– Autoritățile locale devin actor cheie al procesului de tranziție al sectorului energetic precum și cele de redesenare a politicilor energetice la nivel național cât și local.– Se impun în acest scop programe cadru pentru pregătirea personalului acestora în toate domeniile sectorului energetic (comercial, tehnic etc.) prin noile strategii și foi de parcurs ale domeniului energetic realizate prin integrarea responsabilității strategice a UAT-urilor pentru siguranță și cele pentru sănătate ale populației și pentru valorificarea forței de muncă locale.– Mixul tehnologic al sectorului energetic al unei țări este impus de resursele de materii prime ale acesteia. Prin urmare, România va lua în considerare toate opțiunile, inclusiv energia regenerabilă, cărbunele sau energia nucleară.2. Realizarea Planului Național de Investiții și cuprinderea lui ca obiectiv al Strategiei energetice a României pentru perioada 2018-2020– Redefinirea politicilor energetice astfel încât România să devină pol energetic regional și realizarea Strategiei Energetice a României.– Magistrala BRUA – demararea construcției.– Continuarea investițiilor la CET Iernut.– În obiectivele Strategiei energetice 2020-2030 privind cadrul de dezvoltare trebuie să se înscrie reducerea cu 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră - comparativ cu nivelul din 1990, cota de energie min. 27% în cererea de energie din surse regenerabile; eficiența energetică - min. 27% comparativ cu scenariul de status-quo; creșterea gradului de interconectare al sistemelor electroenergetice la 15%.– Pe termen mediu și lung, până în anul 2035 și ulterior, se impune schimbarea de paradigmă privind modul de producere, distribuție și utilizare a energiei care trebuie adaptată unui mixt energetic global, ce acordă prioritate energiei din surse regenerabile, cărbune și gaze curate, combustia hidrogenului, fisiunea nucleară - generația a IV-a și energia de fuziune nucleară.3. Revitalizarea producției de cărbune– Cărbunele rămâne o componentă importantă a mixului de materii prime energetice a României. Pe termen mediu, producția de huilă trebuie menținută pentru a asigura funcționarea unui nou grup energetic la termocentrala Mintia și a unui grup la termocentrala Paroșeni, pentru producerea de energie electrică și energie termică în sistemele centralizate de termoficare de la Deva și din Valea Jiului (Petroșani, Lupeni, Vulcan etc.).– CEH Hunedoara-Mintia - construcția unui grup energetic în ciclu combinat în condensație cu capacitate de 400MW și funcționare pe gaze naturale la CTE Deva.– Lignitul indigen rămâne o sursă energetică importantă în mixul de resurse energetice, pe baza căreia trebuie păstrate și dezvoltate, în continuare, capacități de producere de energie electrică cu eficiență ridicată.4. Consolidarea producției de energie nucleară– Energia nucleară pilon al securității în producția de energie electrică și de diminuare a emisiilor de CO_2. La unitățile tip CANDU 6 se poate dubla durata de viață economică, până la 60 de ani, prin realizarea unei revizii și retubare a fiecărui reactor, după 30 de ani de utilizare.– Menținerea locurilor de muncă și a expertizei profesionale pe un ciclu complet nuclear, prin extinderea ponderii energiei nucleare în mixtul energiei naționale.– Pentru valorificarea superioară a rezervelor de uraniu, se impune asigurarea condițiilor competitive de piață în exploatarea uraniului (cariere de exploatare noi, îmbunătățire tehnologii de rafinare).– Atragerea de investitori pentru finalizarea unităților 3 și 4, respectiv retubarea unităților 1 și 2.5. Mărirea potențialului hidroenergetic– Realizarea programului de amenajare a potențialului hidroenergetic va asigura creșterea cantității de energie electrică din surse regenerabile (inclusiv capacități hidroenergetice de peste 10 MW) până la 43% în anul 2020, valoare care se va stabiliza la circa 42% din potențialul hidroenergetic.– Pentru perioada 2018-2035, sectorul hidroenergetic poate participa cu o putere instalată de circa 6.500 MW în sistemul electroenergetic național. Conform strategiei Hidroelectrica, potențialul hidroenergetic amenajat ar urma să ajungă la 59% în anul 2020, respectiv la 67% în 2035.– Finalizarea investițiilor hidroenergetice în derulare, de către Hidroelectrica - producător de energie regenerabilă de interes național - este necesară, pentru a sprijini programul național de reducere a emisiilor cu efect de seră și a suplimenta rezerva de putere pentru servicii tehnologice de sistem. Realizarea proiectului centralei hidroelectrice prin pompare Tarnița Lăpuștești (1.000 MW) și a altor centrale hidroelectrice poate să contribuie la asigurarea rezervei de putere, la reglajul frecvență putere, cerință imperativă a Sistemului Energetic European.6. Susținerea strategică a creșterii ponderii energiei electrice în consumul de energie al României– Cheia viitorului în energie o reprezintă extinderea utilizării energiei electrice în special către transportul în comun, prepararea hranei, încălzire/răcire etc.).– În prezent, cca. 40% din energia primară globală este folosită pentru generarea energiei electrice. Având în vedere ponderea importantă a energiei electrice în structura energiei finale, creșterea eficienței energetice în sectorul energiei electrice conduce la reducerea cotei de energie primară utilizată, respectiv a amprentei de carbon pentru producerea energiei electrice.7. Creșterea puterii din centralele din Dobrogea și Moldova, în special prin instalarea unor noi centrale bazate pe surse regenerabile de energie– Pe termen mediu și lung, analiza regimurilor de funcționare pentru un orizont de timp de minim 10 ani trebuie să ia în considerare creșterea puterii din centralele din Dobrogea și Moldova, în special prin instalarea unor noi centrale bazate pe surse regenerabile de energie (eoliene și fotovoltaice).– Sursele regenerabile de energie vor asigura, pe termen mediu, 43% din producția de energie electrică a României.– În România, suprafața cumulată (peste 490.000 de hectare – teren în stare degradată) se poate valorifica pentru înființarea de culturi energetice. De asemenea, pentru o perioadă de cel puțin 25 de ani, se pot crea zeci de mii de locuri de muncă, cu profesii și specializări profesionale în activități de pregătire, exploatare și procesare a biomasei, respectiv de producere, distribuție și furnizare a energiei, în special în zonele rurale. Proiectele pe bază de biomasă se susțin fără costuri pentru mediu la producerea de energie electrică și termică.– Pentru valorificarea și exploatarea terenurilor aflate în proces de deșertificare și biodegradare, precum și pentru un nou regim de împădurire vor fi stabilite obiective naționale, cu țintă 2030, cu stimulente pentru atenuare emisii GES, precum și investiții în combustibili alternativi, biocombustibili, biomasă și bioeconomie.8. Promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie (E-SRE)– Promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie (E-SRE) reprezintă un imperativ la nivelul României și al Uniunii Europene justificat de protecția mediului, creșterea independenței energetice față de importuri, prin diversificarea surselor de aprovizionare cu energie, precum și pentru motive de ordin economic și de coeziune socială. Se impune realizarea unui cadru legislativ predictibil pentru o lungă perioadă de timp realizat cu mecanisme de corecție prin reguli de piață.– Pentru aceasta însă este necesară funcționarea în sistem a unor centrale de vârf, deoarece modul actual de funcționare are implicații negative asupra costurilor de producție și duratei de viață a grupurilor destinate funcționării în bază.– Realizarea unei capacități de echilibrare a balanței producție-consum fără a periclita siguranța sistemului, pentru structura existentă și prognozată pe termen mediu a parcului de producție, de 3.500 MW. Această concluzie trebuie luată în considerare la elaborarea scenariilor de dimensionare rațională a rețelei.9. Eficiența energetică trebuie tratată ca „Program de țară“ care va fi implementat ținând seama de reducerea vârfului de consum anual, precum și al consumului național de energie. Acesta va include:– Programe de gestionare a sarcinii energetice, cum ar fi timpii și tarifele de utilizare, de control al încărcării directe, tarifele utilizate și de gestionare a sarcinii întreruptibile.– De asemenea se va utiliza un sistem de standarde și de etichetare pentru aparatura electrocasnică, izolarea termică a clădirilor, precum și campanii de informare, educare, avertizare a consumatorilor asupra conservării energiei și eficienței energetice.– Implementarea se va realiza printr-un Plan National de Acțiune pentru Eficiența Energetică, ghiduri practice, reglementări, politici guvernamentale și strategii cu un accent special asupra consumatorului ca fiind sursa cu cel mai mare potențial de economisire a de energie.10. Propuneri privind modificarea cadrului legislativ:– Reanalizarea în noul context al redefinirii politicilor energetice la nivelul UE a Legii nr. 123/2012 pentru energie electrică și gaze naturale.– Legea petrolului.– Tarifele percepute de ANCOM și ANRE se vor majora, fără impact asupra utilizatorului final.– Legea biomasei, BIO combustibililor și energiei geotermale.– Legea energiei termice în vederea definirii unitare a modului de alimentare cu apă caldă, căldură și răcire pentru toate locuințele României.11. Propuneri de Programe la nivel național axate pe avantajul de țară al României:– Biomasă: 500 mii hectare - în vederea realizării de plantații tehnic-energetice pentru producerea de energie electrică și termică pentru toate localitățile României, susținerea investiției se realizează prin Fondul constituit la nivelul Ministerului Mediului.– Eficiență energetică - susținerea investiției prin procent din prețul energiei electrice și a gazelor naturale.– Cogenerare de înaltă eficiență. Susținerea financiară va fi realizată printr-un bonus de cogenerare pentru tehnologiile de înaltă eficiență.– ESCO - plăți în rate lunare. Instrument de dezvoltare economică - susținerea investiției prin contracte de performanță energetică, obiectiv prioritar pentru clădirile publice; Susținere financiară: contracte de performanță energetică pe termen de minimum 10 ani și contracte de creditare bancară, surse de finanțare din fonduri europene și PNAER - fondul de eficiență energetică, programe guvernamentale de tipul „Casa verde“, „Oraș verde“ etc.– Realizarea Infrastructurii pentru combustibili alternativi CNG, LNG, biocombustibili, transport electric (cu prioritate pentru transportul local în comun) și transportul de marfă; transpunerea Directivei UE ce vizează reducerea cu minimum 40% a tarifului la transport.– Plan Național de Dezvoltare a Rețelelor de Distribuție gaze naturale în vederea alimentării populației aflate în comunități ce nu sunt conectate la aceste rețele, precum și a agenților economici aflați în aceeași situație și care utilizează această resursă în procesul de producție de bunuri. Vom susține transferul serviciilor de concesiune ale distribuțiilor de gaze naturale de la Ministerul Energiei către Autoritățile Publice Locale.– RO Green - Economie Circulară (valorificare deșeuri) susținerea investiției prin fonduri europene, fondul de mediu, accent pentru domeniul energiei);– Actualizarea Registrului Național pentru meserii și competențe în vederea introducerii noilor meserii ale domeniului energiei regenerabile și energiei neconvenționale;– Portal de investiții Monitorizare „online“; finanțare din PNAER și Fonduri europene.– Program riguros de mentenanță și investiții (retehnologizare/ modernizare, dezvoltare) și îndeplinirea anuală a acestuia pentru instalațiile aferente rețelelor de transport al energiei electrice și gazelor naturale. Finanțare din tarif.– Program Național pentru Educarea și Informarea Consumatorului asupra Eficienței Energetice, precum și realizarea unei Platforme electronice cu oferte concrete privind echipamentele de înaltă eficiență de uz casnic, precum și lista companiilor ESCO și furnizorilor, precum și ofertele acestora în vederea transformării acestuia din CONSUMER în PROSUMER. Finanțare din PNAER, Fonduri europene, tarif etc.  +  CAPITOLUL Politici pentru infrastructura de transportUna dintre problemele majore ale României, cu impact negativ semnificativ asupra stării economice și sociale a țării, este absența unei rețele satisfăcătoare de transport rutier rapid (autostrăzi și drumuri expres). România are în acest moment puțin peste 500 de kilometri de autostradă în operare și aproximativ 250 de kilometri de autostradă în construcție.În ceea ce privește transportul pe calea ferată, sistemul feroviar din România a cunoscut în ultimele decenii o degradare accentuată cu implicații periculoase în siguranța și securitatea traficului, susținută de subfinanțare, ceea ce a condus la efecte nocive și greu de înlăturat. La ora actuală, România se clasează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la viteza de deplasare a trenurilor. O serie de factori care contribuie la aceste viteze reduse de călătorie sunt timpii mari de staționare, incluzând schimbul de locomotive electrice cu cele diesel, necesitatea efectuării manevrelor de întoarcere a locomotivelor dintr-o parte în cealaltă a trenului, întârzieri cauzate de așteptarea altor trenuri pe acele sectoare cu linie ferată simplă, obligația de efectuare foarte des a inspecțiilor periodice, a materialului rulant vechi.Legislația națională referitoare la serviciile publice de transport feroviar ar trebui regândită cu scopul creșterii concurenței pe piața internă. Un astfel de lucru permite utilizarea mult mai eficientă a fondurilor publice destinate compensării obligațiilor de serviciu public. La ora actuală sunt reglementări pe piața transportului feroviar, care limitează competitivitatea deoarece nu permit operarea trenurilor de pasageri cu prețuri comparabile cu cele oferite de transportatorii rutieri.În ceea ce privește transportul aerian din România, deși numărul de aterizări și decolări este ridicat, infrastructura aeroportuară se confruntă cu probleme, iar Compania Națională TAROM se află într-o situație dificilă.Transportul maritim pe scurtă distanță și transportul fluvial pot contribui la decongestionarea unor infrastructuri rutiere sau feroviare. Aceste două moduri de transport au rămas încă exploatate sub posibilități, atât din cauze transfrontaliere, cât și din cauza stării infrastructurii portuare.Modernizarea și dezvoltarea transportului trebuie abordate plecând de la principiul asigurării siguranței și securității. România trebuie să se alăture în acest domeniu infrastructurii europene și mondiale ținând cont de nevoile specifice românilor. Ne dorim ca în viitor, prin infrastructura dezvoltată, să ajutăm economia, turismul, sportul prin competițiile în care România este angrenată (Campionatul European de Fotbal), de a avea o legătură rapidă între orașele României cu Europa și întreaga lume. Dezvoltarea economică a României poate fi sustenabilă prin dezvoltarea infrastructurii de transport. România trebuie să valorifice proiectele de infrastructură actuale sau aflate în derulare și să găsească soluții de transport noi, performante.Principiile unui transport puternic, european, trebuie să respecte:– Asigurarea siguranței și securității pentru călători și pentru marfă, printr-un management de calitate și prin proceduri clare și operaționale.– Creșterea beneficiilor pentru utilizatori, prin satisfacerea nevoilor de mobilitate și transport, creșterea confortului, asigurarea serviciilor de urgență și salvare în cazul catastrofelor naturale, accesibilitatea pentru persoanele vârstnice sau cu mobilitate redusă.– Coeziunea și conectivitatea regională, prin reducerea decalajelor dintre regiuni.– Eficiența, prin eliminarea blocajelor, interconectarea tuturor modurilor de transport, promovarea unui transport de bună calitate, aplicarea tehnologiilor inovatoare.– Durabilitatea, prin promovarea transporturilor nepoluante, cu emisii reduse de gaze cu efect de seră și gaze reduse de dioxid de carbon.Obiectivul principal al Strategiei Guvernului în domeniul transporturilor îl reprezintă asigurarea infrastructurii și serviciilor, ca suport al activității economice și sociale pentru îmbunătățirea calității vieții. Pentru atingerea acestui obiectiv general și a obiectivelor specifice din toate domeniile de transport, vor fi susținute măsuri generale și acțiuni obligatorii precum:– Creșterea competitivității între modurile de transport.– Îmbunătățirea serviciilor de transport prin investiții în materiale rulante.– Modernizarea stațiilor de cale ferată.– Modernizarea porturilor și aeroporturilor.– Infrastructură rutieră de înaltă calitate.– Extinderea transportului multimodal.  +  MĂSURI1. Transportul rutierGuvernul susține dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, construcția unei rețele eficiente de autostrăzi, drumuri expres, șosele care să facă legătura între regiunile României, precum și între România și alte state, prin continuarea proiectelor, în special a proiectelor susținute prin MasterPlan, aferente coridoarelor rutiere de legătură strategică, a intercoridoarelor, a șoselelor de centură, a transportului turistic, de interes național. Dezvoltarea regională echilibrată, eliminarea decalajelor, un sistem eficient de gestionare și întreținere a tuturor drumurilor naționale sunt esențiale pentru dezvoltarea transportului rutier. În vederea dezvoltării transportului rutier, Guvernul susține următoarele investiții:– Finalizarea, modernizarea și reabilitarea coridoarelor strategice (coridorul IV), a inter-coridoarelor, a drumurilor Trans-Regio și Euro-Trans.– Finalizarea cu prioritate a axei: Constanța-Nădlac (Coridor IV)– Finalizarea autostrăzii Lugoj-Deva.– Autostrada Sibiu-Pitești.– Realizarea și finalizarea Variantei Ocolitoare a Bucureștiului la profil de autostradă [Inel București (A0) care va face legătura între autostrada A1 cu autostrada A2 în primă fază; în faza a doua, închiderea inelului centură în regim de autostradă de jur-împrejurul Bucureștiului].– Constanța-Vama Veche-Trans-Regio - (36, 7 mil. Euro, FEN+BS).– Realizarea Autostrăzii Transilvania: Comarnic-Brașov (997,75 mil. Euro). Perioada: 2018-2022. Sibiu-Brașov (737,22 mil. Euro). Perioada: 2018-2022. Suplacu de Barcău-Borș (+ Oradea). (304,43 mil. Euro). Perioada: 2018-2020 Nădășelu-Suplacu de Barcău - (1002,55 mil. Euro). Perioada: 2018-2022– Finalizarea autostrăzii Sebeș-Turda. Perioada: 2019-2020– Tronsonul Ploiești-Comarnic (306,77 mil. Euro, FEN+BS), termen 2019-2022– Finalizarea Secțiunii București-Ploiești, sector 1, km 0 + 000 - km 3 + 325; nod Centura București km 6 + 500 și nod Moara Vlăsiei km 19 + 500.– Autostrada est-vest (Montana): Tronsonul Tg. Mureș-Tg. Neamț (Val. estimată: 2.942 mil. Euro, FEN + BS); Perioadă realizare SF + PT: 2018-2019. Tronsonul Tg. Neamț-Iași-Ungheni (Val. estimată: 1.129 mil. Euro. Perioadă realizare SF + PT: 2018-2019. Perioadă execuție lucrări: 2019-2022. Câmpia Turzii-Târgu Mureș - la nivel de autostradă (224,94 mil. Euro, FEN + BS). Perioada: 2018-2021– Modernizare Centură București (A1-DN7, A2-DN2) (53,80 mil. Euro, FEN + BS). Perioada: 2018-2020.– Coridorul IX paneuropean, prin realizarea unor tronsoane de drum/valoare estimată:– Drumuri expres: Ploiești-Buzău (254,800 mil. Euro), Buzău-Focșani (282,36 mil. Euro), Focșani-Bacău (428,3 mil. Euro), Bacău-Pașcani (388,95 mil. Euro) - FEN + BS; Perioada SF și PT: 2018-2019. Execuție lucrări: 2019-2022.– Drumuri expres: Pașcani-Suceava (289, 99 mil. Euro), Suceava- Siret (196,20 mil. Euro) - FEN + BS;– Legătura A3 - Aeroport Henri Coandă (43,11 mil. Euro, FEN + BS) Perioada: 2018-2019.– Constanța-Tulcea-Brăila (+ pod peste Dunăre) (1.141,88 mil. Euro, FEN + BS). Termen SF și PT 2018, execuție lucrări 2019-2022. Începerea lucrărilor la Pod Brăila - 2018, finalizare - 2021– Autostradă: Pitești-Craiova. Execuție lucrări: 2018-2021. (908 mil. euro)– București-Giurgiu (41,25 mil. Euro, FEN + BS)– Modernizarea și construirea variantelor ocolitoareSe va urmări finalizarea variantelor ocolitoare începute, precum și construcția altor șosele de centură, urmărindu-se un profil rutier rapid:– Varianta ocolitoare a Sucevei - Proiect fazat (8,65 mil. Euro, FEN + BS) termen 2019– Varianta ocolitoare Tg. Jiu - Proiect fazat (36,69 mil. Euro, FEN + BS). termen 2019– Varianta ocolitoare Bacău - (83,57 mil Euro, FEN + BS). termen 2020– Varianta ocolitoare Târgu Mureș - (23,29 mil Euro, FEN + BS). termen 2020– Finalizare și dezvoltare pentru rutele turistice de interes național și internațional– Modernizare Transfăgărășan (31,95 mil. Euro), termen 20202. Transportul feroviar de călătoriGuvernul susține reforma structurală a transportului feroviar prin modernizarea, reabilitarea, implementarea Sistemului Feroviar European de Management al Traficului (ERTMS), care va avea ca rezultat asigurarea unor servicii de calitate, în deplină siguranță. De asemenea, se va urmări punerea în aplicare a unui Program național pentru modernizarea gărilor și pentru construcția de linii de mare viteză, luând în considerare securitatea și siguranța utilizatorilor, precum și creșterea ponderii transportului feroviar față de transportul rutier.Din cei aproximativ 15.000 km de cale ferată desfășurată, obiectivul Guvernului este ca un procent de 60% să fie adus la standarde europene pentru asigurarea unei viteze adecvate de transport, iar liniile rămase să fie închiriate sau concesionate (în baza unor contracte ferme care să stabilească parametrii tehnici ce trebuie asigurați de partenerul privat), trecute în conservare (prin menținerea terasamentului) sau chiar dezafectate. În vederea dezvoltării transportului rutier, Guvernul susține următoarele investiții:– Coridorul paneuropean IV Feroviar - FEN + BS– Finalizarea proiectului Reabilitarea podurilor dunărene (situate la km 152 + 149 și km 165 + 817) pe linia de cale ferată București-Constanța (9,57 mil. Euro). Perioada: 2018.– Finalizarea proiectului Reabilitare linie de cale ferată Sighișoara-Coșlariu (357,09 mil. Euro). Perioada: 2018-2019.– Finalizarea proiectului Reabilitare linie de cale ferată Coșlariu-Vințu de Jos-Simeria (412,36 mil. Euro). Perioada: 2018-2019.– Reabilitare linie cale ferată Frontieră-Curtici-Radna-Gurasada-Simeria pentru 160 km/h; TRONSON 2 km 614-Bârzava-Ilteu-Gurasada și TRONSON 3 Gurasada-Simeria (1.800,00 mil. Euro). Perioada: 2018-2022.– Lucrări de reabilitare pentru poduri, podețe și tuneluri - FEN + BS• Regionala Brașov - proiect fazat (2,67 mil. Euro) Perioada: 2018-2019.• Regionala Iași - proiect fazat (9,10 mil. Euro) Perioada: 2018-2019.• Regionala București - proiect fazat (9, 87 mil. Euro) Perioada: 2018-2019.• Regionala Timișoara - proiect fazat (3,67 mil. Euro) Perioada: 2018-2019.• Regionala Cluj (30,01 mil. Euro) Perioada: 2018-2021.• Regionala Craiova (21,40 mil. Euro) Perioada: 2018-2021.• Regionala Galați (35,60 mil. Euro) Perioada: 2018-2021.– Reînnoirea și modernizarea materialului rulant (300 mil. euro, FEN + BS). Perioada 2018-2020.– Electrificarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca-Episcopia Bihor (572,88 mil. Euro, FEN + BS).– Reabilitarea podului de la Grădiștea și îmbunătățirea parametrilor tehnici București Nord-Giurgiu Nord-Frontieră (84 mil. Euro, FEN + BS) Termen 2019-2022.– Modernizarea liniei București-Buzău-Focșani-Bacău-Roman-Pașcani-Iași-Frontieră. Elaborarea documentației tehnico-economice (22,50 mil. Euro, FEN + BS) Termen 2019-2022– Reabilitare linie Focșani-Roman (588 mil. Euro, FEN + BS). Termen 2019-2022– Modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată în vederea îmbunătățirii siguranței (42.00 mil. Euro, FEN + BS). Perioada: 2018-2020.– Proiecte de investiții noi în feroviar - FEN + BS (Termen 2019-2022)• București-Brașov (29,8 mil. Euro)• Timișoara-Arad (22,8 mil. Euro)• București-Buzău (32,3 mil. Euro)• București-Craiova (67,95 mil. Euro)• Pașcani-Iași (25,7 mil. Euro)• București-Constanța (59,3 mil. Euro)• București-Pitești (37,9 mil. Euro)– Inelul Feroviar al Bucureștiului: Printr-o consultare între Primăria Capitalei și Ministerul Transporturilor se pot găsi soluții de a transfera fluxul de călători din jurul marilor orașe din sectorul rutier spre sectorul feroviar. Principalul avantaj ale proiectului „Inelul feroviar al Bucureștiului“ este: linia de cale ferată poate fi o bună alternativă pentru transportul urban al zonelor periferice, această linie de cale ferată poate decongestiona traficul de călători de tranzit.Crearea unor noduri intermodale la capătul liniilor de transport de călători urbane și suburbane este o soluție astăzi implementată în mari capitale europene, precum Roma, Paris, Berlin. Introducerea pe aceste segmente de automotoare electrice cu orar cadențat și armonizat cu cel al mijloacelor de transport public va conduce la reducerea semnificativă a impactului asupra mediului din oraș. Această cale ferată va fi un avantaj pentru marile centre comerciale și de depozitare amplasate în zona centurii Bucureștiului, dar va facilita și circulația locuitorilor noilor cartiere care s-au dezvoltat în jurul Bucureștiului.3. Transportul feroviar de marfăGuvernul va reconsidera transportul de mărfuri pe calea ferată astfel încât să ofere sustenabilitate transportului multimodal. Dorim dezvoltarea transportului de mărfuri prin măsuri de stimulare, eficientizare și îmbunătățire a condițiilor de exploatare a serviciilor și relansarea activității societății feroviare românești de marfă prin management profesionist, orientat pe obținerea de profit și valorificarea la maximum a potențialului acestei companii. Guvernul susține identificarea de soluții pentru atragerea de noi contracte în Romania, dar și în Europa și Asia.Alte inițiative ale Guvernului pentru modernizarea transportului feroviar de marfă:– Dotarea cu locomotive performante, cu producție asimilată în România.– Modernizarea și dotarea cu vagoane pentru mărfuri generale și vagoane specializate.– Analizarea și optimizarea punctelor de triaj și reducerea parcursurilor neproductive.– Dezvoltarea rețelei de transport RO-LA și transport multimodal.– Măsuri pentru atragerea transportului greu și agabaritic și a transportului de mărfuri periculoase.4. Transportul cu metroulGuvernul susține investițiile în infrastructura de transport cu metroul în vederea creșterii gradului de siguranță și confort, precum și a gradului pentru transfer și decongestionarea traficului. Avem în vedere modernizarea magistralelor de metrou, finalizarea proiectelor începute și oferirea unor servicii de calitate și sigure, ținând cont de faptul că în ultimii 20 de ani zonele industriale s-au reconfigurat, precum și dezvoltarea altor linii de legătură cu zonele industriale nou-create. În vederea atingerii acestor măsuri, Guvernul propune următoarele obiective de investiții:– Linia de metrou Magistrala 5 - Secțiunea Râul Doamnei - Eroilor, inclusiv Valea Ialomiței - Proiect fazat (413, 69 mil. Euro, FEN + BS). Perioada: 2018-2020.– Îmbunătățirea serviciilor de transport public de călători cu metroul pe Magistrala 2 Berceni-Pipera - Proiect fazat (125,72 mil. Euro, FEN + BS). Perioada: 2018-2020.– Magistrala 4 Racordul 2 Secțiunea Parc Bazilescu-Străulești - Proiect fazat (72,69 mil. Euro, FEN + BS). Perioada: 2018.– Magistrala 6 - 1 Mai - Otopeni (14,2 km; 9 stații; 9 trenuri) - (1.084,00 mil. Euro, FEN + BS), termen 2018-2022– Magistrala 5 - Secțiunea Eroilor (PS Opera) - Universitate - Piața Iancului (4,5 km; 5 stații) (423,60 mil. Euro, FEN + BS). – Finalizarea instalațiilor de acces la metrou (21,82 mil. Euro, FEN + BS). Termen 2018.– Înnoirea parcului de material rulant. Finalizarea documentației si demararea procedurilor de achiziții. Termen 2018– Demararea de urgență a unor studii pentru găsirea de noi rute de metrou care să creeze inelul interior al Bucureștiului și să lege toate ieșirile aferente autostrăzilor adiacente Bucureștiului, făcând ca traficul auto care intră în București să fie diminuat.5. Transportul multimodalAsigurarea creșterii economice, flexibilitatea transportului, decongestionarea traficului rutier, crearea de noi locuri de muncă, dezvoltare durabilă prin asigurarea protecției mediului prin:– Facilitarea schimbului modal către alte moduri de transport mai puțin poluante, precum cel feroviar, având astfel un impact pozitiv atât asupra economiei, cât și asupra protecției mediului.– Găsirea unor soluții financiare pentru asigurarea facilităților aferente transportului intermodal rutier și maritim de călători și combinat de marfă, ca factori primordiali în strategia de protecție a mediului și decongestionare a șoselelor.– Principalul atu al transportului intermodal este acela că poate oferi posibilitatea expeditorului de a se baza pe un singur furnizor de logistică a transporturilor/operator de transport care este și singurul responsabil al transportului din momentul recepționării mărfii până în momentul livrării acesteia, ceea ce înlătură riscul împărțirii răspunderii contractuale între mai mulți operatori de transport.Prin accesarea fondurilor europene sau/și parteneriat public-privat, modernizarea centrelor multimodale existente (de exemplu, Constanța); realizarea unor centre multimodale, în special pe coridoarele europene, în zonele cu trafic comercial ridicat (București, Craiova, Iași, Giurgiu, Brașov). Se va avea în vedere implementarea programului multimodal în mai multe orașe importante din țară, cu prioritate în orașele pentru care există finanțare europeană prin POIM:– Multimodal Timișoara (34,25 mil. Euro)– Multimodal Cluj-Napoca (34,25 mil. Euro)– Multimodal Bacău (21,44 mil. Euro)– Multimodal Oradea (21,44 mil. Euro)6. Transportul aerianPentru asigurarea unui transport aerian performant și accesibil, respectând standardele, reglementările aplicabile și cerințele de siguranță și securitate, Guvernul propune implementarea de noi programe pentru creșterea nivelului de securitate și siguranță pe toate aeroporturile și aerodromurile din România. Astfel, o atenție deosebită va fi acordată celor cinci aeroporturi cu o creștere substanțială a traficului în ultimii ani, aeroporturi de interes național, strategic cotate la nivel european (București, Timișoara, Constanța, Cluj, Iași) de a fi transformate în hub-uri internaționale:Aeroportul Internațional „Henri Coandă“ București:Demararea de urgență a lucrărilor de modernizare a pistei 1, prin refacerea căii de rulare și montare a unui balizaj nou și a 2 ILS-uri noi, precum și creșterea PCN-ului la 85. Odată cu finalizarea pistei 1, se va avea în vedere modernizarea totală a pistei numărul 2. Creșterea numărului de pasageri este un alt obiectiv care trebuie implementat de urgență. Mărirea suprafețelor hangarelor Cargo pot aduce încasări substanțiale companiei. Reanalizarea benzilor transportatoare de bagaje este un obiectiv urgent, o măsură care ar reduce substanțial timpul pe care pasagerii îl petrec în incinta aeroportului în așteptarea bagajelor.– Realizarea unui terminal de pasageri cu o suprafață de minimum 250 mp pentru a asigura un nivel de serviciu B.– Reabilitarea și mărirea platformei de staționare a avioanelor la circa 17.000 mp.– Asigurarea compatibilității noilor investiții cu noi căi de rulare moderne.– Construirea de noi parcări pe termen lung; astăzi capacitatea celor existente în comparație cu volumul de pasageri este mică.– Construirea unei autogări de autobuze, microbuze; astăzi nu există.– Identificarea unei poziții pentru noua gară de metrou de preferat lângă noua autogară.Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu:Se va avea în vedere modernizarea prin finalizarea investițiilor la aerogară, precum și a platformei de parcare a aeronavelor, dar și transformarea sa într-un aeroport cu zboruri private, VIP sau utilitare, devenind astfel un aeroport mult mai facil anumitor categorii de pasageri.Aeroportul „Traian Vuia“ Timișoara - se vor face investiții de extindere a terminalului cu o suprafață de 20.000-30.000 mp, precum și modernizarea pistei de decolare/aterizare, crescândui PCN-ul la 85, ajungând a fi unul dintre cele mai importante aeroporturi din vestul României.Pentru Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu“ Constanța se va avea în vedere readucerea sa în prim-plan european și mondial, prin atragerea de curse de linie, precum și un număr mare de curse charter pe perioada estivală. De asemenea, atragerea de investiții în calea de rulare (pistă), una dintre cele mai lungi din România prin absorbție de fonduri europene, având în vedere că Aeroportul „Mihail Kogălniceanu“ este un punct strategic al NATO. Sprijinul public pentru dezvoltarea aeroporturilor va fi corelat cu regulile de ajutor de stat.7. Transportul navalAsigurarea unui trafic în deplină siguranță și securitate prin modernizarea căilor navigabile de-a lungul întregului curs al Dunării prin realizarea de lucrări de dragaj, de inițiere în construcții hidrotehnice speciale în vederea creșterii unui număr mai mare de zile de navigație pe Dunăre.Fluviul Dunărea este o cale de navigație naturală ce prezintă probleme periodice privind variabilitatea adâncimilor și a lățimilor șenalului navigabil. Acestea conduc la întârzieri privind timpii de călătorie ce afectează actuala navigație.Propunerile sunt de a ne concentra pe investiții care urmăresc cursul navigabilității pe Dunăre de-a lungul întregului an și investiții moderne prin facilități în porturile care au un viitor pe termen lung:– Promovarea folosirii transportului pe căile navigabile interioare.– Realizarea graduală a proiectelor pe Coridorul VII ce contribuie la asigurarea navigabilității pe Dunăre în condiții de siguranță, pe tot parcursul anului, pe canalele navigabile Dunăre-Marea Neagră și Poarta Albă-Midia Năvodari.– Modernizare ecluze FAZA 2: Agigea, Cernavodă, Ovidiu, Galerii ape mari Ovidiu și Năvodari și stații de pompare (116,08 mil. Euro, FEN + BS).– Îmbunătățirea siguranței traficului naval prin achiziționarea de nave tehnice multifuncționale și echipamente specifice.– Îmbunătățirea condițiilor de navigabilitate pe Dunăre prin sisteme de colectare a apelor.– Realizarea lucrărilor de predragare și construcții hidrotehnice speciale în vederea creșterii numărului de zile de navigație pe Dunăre.– Reabilitarea de cheiuri maritime și fluviale.Portul Constanța este cotat drept cel mai mare port maritim din România, bine dezvoltat și care oferă foarte multe facilități. Portul Constanța are capacitatea de a fi extins către Europa cu condiția unei dezvoltări a conexiunilor cu transportul feroviar, cât și cu cel rutier, dar și de a îmbunătăți condițiile de navigație pe Dunăre. În ultimii ani, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime - S.A. Constanța a finalizat și implementat mai multe proiecte de infrastructură, exemple fiind: reabilitarea digurilor, noul terminal pentru containere de pe molul II S, terminalul de barje, precum și alte proiecte finanțate de structurile internaționale, precum BEI, BJCI, BERD și cofinanțate de la bugetul de stat din resursele companiei.Una dintre problemele acute ale Portului Constanța este recâștigarea cotei de piață a mărfurilor containerizate prin facilități portuare, precum și reînnoirea infrastructurii învechite, care este neoportună pentru operarea fluxurilor de mărfuri. Ca soluții identificăm construirea de noi moluri, dar și dezvoltarea în partea de sud a portului a unui terminal de containere, având avantajul de adâncimi mari în dane. Astăzi, ca grad de containerizare, România se clasează la 4%, un nivel foarte scăzut, dar cu un potențial de creștere de aproximativ 12%. Ca investiții pe termen scurt sunt: adâncirea bazinelor portuare, noi rețele de utilități, reabilitarea și modernizarea cheiurilor, precum și infrastructura rutieră și feroviară. În ceea ce privește investițiile pe termen mediu și lung, propunem:– Dezvoltarea portului Constanța ca port regional strategic și includerea sa în rețeaua de autostrăzi maritime.– Portul Constanța trebuie să devină una din cele mai importante porți de intrare-ieșire din Europa a mărfurilor pentru Orientul Îndepărtat și mărirea capacității portuare cu minimum 50%.– Modernizarea infrastructurii portuare prin creșterea adâncimii șenalelor, precum și a bazinelor crescând siguranța navigației în portul Constanța.– Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și canalizare prin preluarea de ape pluviale făcând stabilizarea zonei adiacente.– Reabilitarea și modernizarea cheiurilor, precum și a unui terminal nou de mărfuri și pasageri.– Modernizarea și extinderea capacității de operare a porturilor Basarabi, Medgidia, Ovidiu.– Lucrări de modernizare a infrastructurii portuare în portul Mangalia.– Atragerea de fonduri europene pentru îmbunătățirea traficului naval prin achiziționarea de nave tehnice dotate cu echipamente specifice.– Mărirea capacității liniei de cale ferată între Agigea Ecluză - Portul Constanța Sud și sistematizarea punctului de racord Agigea Ecluză.– Dezvoltarea Molului III/Realizarea unui terminal RO-RO și pentru autoturisme în Portul Constanța Sud-Agigea (molul 3S) - ETAPA 1 A (S3) și Mol 3S și 4S - lucrări de infrastructură în vederea dezvoltării de terminale specializate în Portul Constanța Sud (47,32 mil. Euro, FEN + BS), Perioada: 2018-2021.– Realizarea unui terminal modern de pasageri pentru navele de croazieră care opresc în Portul Constanța.Portul Tulcea: Construirea unui terminal cargo general prin modernizarea infrastructurii, precum și construirea unor dane dedicate transportului de cereale pe apă; transformarea terminalului în unul cu capacitate de a opera va crește potențialul de dezvoltare a Portului Tulcea, dar și al întregii zone. O altă problemă a portului ce constituie un nod de legătură între toate localitățile izolate din Deltă cu rețeaua de transport terestră, rutieră și feroviară este aglomerarea excesivă în zona falezei la acostare. Soluția este îmbunătățirea tuturor acestor servicii de transport naval de pasageri dintre acele zone izolate ale Deltei Dunării prin creșterea facilităților de acostare și a serviciilor portuare.Portul Galați: Construirea unui nou terminal trimodal, modernizarea terminalelor pentru mărfurile vrac, reabilitarea de urgență a danelor 31 și 32, construirea unui terminal RO-RO în incinta noului bazin, precum și modernizarea infrastructurii portului mineral.Portul Giurgiu necesită de urgență lucrări de modernizare a infrastructurii pentru a permite practici moderne prin construirea unui nou terminal trimodal.Portul Drobeta-Turnu Severin are nevoie de construirea unui nou terminal trimodal, dezvoltarea infrastructurii care atrage creșterea capacității portului de a se încadra în cerințele moderne. Prin aceste lucrări de modernizare se crește volumul de operare de mărfuri ce duce implicit la diminuarea costurilor de operare.Porturi turistice: România deține porturi cu un ridicat potențial turistic. Porturile Orșova, Moldova Veche, Constanța, Tulcea, Brăila vor fi dezvoltate astfel încât să ofere condiții tuturor turiștilor români și străini aflați în croazieră pe Dunăre sau la Marea Neagră. Astfel, ne propunem:– Modernizarea tuturor terminalelor de pasageri din porturile menționate.– Construirea in colaborare cu autoritățile locale a facilităților portuare pentru turiști.8. Compania TaromAvând în vedere situația financiară dificilă a companiei TAROM, Guvernul susține următoarele măsuri urgente, menite a repune compania în elita „ambasadorilor României“:– Realizarea de urgență a unei evaluări riguroase a personalului companiei.– Atragerea unui număr cât mai mare de pasageri, repoziționând TAROM ca lider zonal.– Reînnoirea de urgență a flotei TAROM prin achiziționarea în rate (leasing) a 27 de aeronave moderne cu un consum scăzut de combustibil și poluare fonică cât mai redusă. Termen 2018-2020– Uniformizarea flotei de avioane ar reduce mult cheltuielile de mentenanță.– Readucerea departamentului tehnic la acele cote europene și internaționale de a asigura mentenanță atât pentru compania TAROM, cât și pentru alte companii din zonă.– Dezvoltarea departamentului de marketing prin deschiderea de noi rute zonale sau unele de lung curier înspre America sau Asia.– Implementarea sistemului online direct pe site-ul companiei și nu prin alte firme din domeniu.9. ReorganizareCreșterea gradului de încasare a veniturilor din vignietă și reorganizarea RAR-ului astfel încât posesorii de mașini să nu mai fie supuși unei birocrații excesive.  +  CAPITOLUL Politici în domeniul comunicațiilor. Convergență digitalăDezideratele majore ale „Societății Informaționale“ sunt accesul rapid și nelimitat la informații și la facilitățile instrumentelor de informare, comunicație și calcul în scopul valorificării superioare a energiilor umane, modelării unei societăți echitabile și creative care să contribuie la dezvoltarea economică și creșterea competitivității României, atât prin acțiuni directe, precum dezvoltarea efectivă a sectorului IT C românesc, cât și prin acțiuni indirecte, precum creșterea eficienței și reducerea costurilor sectorului public din România, îmbunătățirea productivității sectorului privat prin reducerea barierelor administrative în relația cu statul, îmbunătățirea competitivității forței de muncă din România.Programul de guvernare în domeniul Comunicațiilor și al Societății Informaționale are la bază o evaluare obiectivă internă a acestui domeniu, precum și tendințelor majore generate de situația economică, politică și socială la nivel global.Prioritatea este continuarea implementării prevederilor „Agendei digitale“ (integrarea pieței IT C naționale într-o piață europeană puternică și coerentă), mai precis atingerea obiectivelor stabilite prin Strategia Națională Agenda Digitală pentru România 2020, aprobată în februarie 2015. Pentru atingerea obiectivelor specifice stabilite de Agenda Digitală pentru Europa 2020 este necesar să se acorde prioritate investițiilor în domeniul IT C. De asemenea, această prioritizare este principala pârghie pentru convergența cu țintele strategice ale Europei 2020.Având în vedere obiectivele asumate de către România pentru anul 2020 în ceea ce privește domeniile amintite, este necesară o intervenție extinsă și demararea tuturor domeniilor de acțiune concomitent pentru a asigura sinergiile dintre reforma administrativă și introducerea conceptelor moderne de eGuvernare, e-incluziune socială, promovarea inovării și dezvoltarea infrastructurii pentru serviciile digitale, implementarea de programe și măsuri privind creșterea gradului de securitate a activităților din domeniul IT C (răspuns la pericolele generate de creșterea criminalității cibernetice și a instabilității politico/militare din zona euro-asiatică), precum și realizarea de strategii și programe privind accentuarea folosirii instrumentelor societății informaționale în toate domeniile (reducerea decalajului față de alte țări privind aportul domeniului IT C în dezvoltarea și modernizarea societății), dezvoltarea industriei locale IT C în special în domeniul producției de software.  +  MĂSURI1. Creșterea procentajului sectorului TIC de la 5,6% în anul 2016 la peste 10% din PIB până în 2022În vederea îndeplinirii acestei măsuri, Guvernul susține următoarele acțiuni:– Stimularea incubatoarelor IT prin acordarea de granturi/program Start-up Nation.– Stimularea investițiilor de stat și private în infrastructuri- suport: bandă largă (fibră optică și 5G), infrastructurii inteligente (cloud computing, internetul lucrurilor, securitate cibernetică), prin transparență și predictibilitate, simplificare administrativă și de reglementare.– Stimularea modelelor antreprenoriale colective (cooperative), în special în domeniul TIC, printr-un calendar predictibil de taxare pe 20 de ani.– Stimularea IMM-urilor pentru realizarea de produse cu înaltă valoare adăugată prin alocarea unui buget destinat achizițiilor publice în domeniul IT C dedicat acestor companii, cu respectarea legislației achizițiilor publice în vigoare.Durata: 2018-2021;Efecte: creșterea procentajului TIC în PIB.Impact financiar susținut din fonduri nerambursabile.2. Creșterea procentajului personalului TIC în totalul angajaților prin măsuri dedicate sectorului IT3. Creșterea valorii adăugate de sectorul TICÎn vederea îndeplinirii acestei măsuri, Guvernul susține următoarele acțiuni:– Derularea unui program național de înființare de parcuri tehnologice prin parteneriate extinse între Guvern, autorități publice locale, universități tehnice și companii private.– Încurajarea creșterii cheltuielilor private de cercetare-dezvoltare, a investițiilor în infrastructură și în capital uman prin acordarea de garanții de stat și facilități fiscale (urmând modelul Horizon 2020), pentru următoarele domenii de cercetare: Energie din surse regenerabile: generare, tranzacționare, stocare și consum; Tehnologie digitală: cloud, big-data, inteligență artificială, internetul lucrurilor, block-chain, securitate cibernetică, fabricație aditivă; Automobile electrice și transport autonom (drone).– Încurajarea demersurilor comune de cooperare în zona sud-est europeană pentru crearea unei piețe puternice de IT C zonale (tronsoane de mare capacitate de transport informațional transfrontaliere, negocierea de tarife reciproc avantajoase de tranzit și transport, inițierea de proiecte de cercetare comune IT C, accesarea de fonduri comunitare pe proiecte transfrontaliere).Durata: 2018-2021;Efecte: creșterea valorii adăugate a sectorului TIC.Impact financiar susținut din bugetul de stat, fonduri nerambursabile și externe.4. Reducerea procentului de persoane care nu au utilizat niciodată internetul, de la 30,3% în anul 2016 până la 25% în 2020.În vederea îndeplinirii acestei măsuri, Guvernul susține următoarele acțiuni:– Punerea în acord a programelor școlare cu cerințele societății informaționale și cerințele pieței naționale și europene, prin încurajarea educației STEM.– Încurajarea alfabetizării digitale la nivelul populației generale, prin facilități fiscale pentru persoanele care finalizează cursuri și dobândesc competențe digitale, în cadrul unui program național.– Alfabetizarea digitală a tuturor cetățenilor României până în anul 2030.– Asigurarea bazei tehnice necesare instruirii prin dotarea unităților școlare cu suficiente calculatoare și acces la internet.– Promovarea metodologiei de predare prin exemplu practic printr-un proiect pilot în cadrul POCU.– Îmbunătățirea criteriilor și proceselor de selecție pentru corpul profesoral specializat TIC, împreună cu mărirea salariilor.– Facilități pentru cooptarea în procesul educațional a tinerilor care lucrează în domeniul TIC.– Promovarea educației continue în domeniul TIC. Asigurarea însușirii și utilizării în viața de zi cu zi a instrumentelor TIC de categorii cât mai largi de populație, indiferent de vârstă, educație, statut social, gen etc.5. Consolidarea încrederii în serviciile digitale prin securitate ciberneticăÎn vederea îndeplinirii acestei măsuri, Guvernul susține următoarele acțiuni:– Consolidarea rolului României ca lider regional în securitate cibernetică prin înființarea unui program comun în cadrul parteneriatului strategic România-SUA, dedicat finanțării proiectelor statelor din regiune pentru construirea capacităților cibernetice.– Definirea legislației naționale privind securitatea cibernetică, în implementarea Directivei 1148/2016 (NIS), prin consultare și dezbatere publică.6. Îmbunătățirea actului de guvernare și a serviciilor publice, predictibilitate, transparență și e-GuvernareÎn vederea îndeplinirii acestei măsuri, Guvernul susține următoarele acțiuni:– Open data - Creșterea accesului la informații de interes public, îmbunătățirea cadrului legal și a practicilor privind accesul la informațiile de interes public, publicarea centralizată a informațiilor de interes public, publicarea centralizată a proiectelor și actelor normative, uniformizarea practicilor privind procesele de consultare publică, creșterea gradului de consultare și participare în rândul tinerilor, transparența procesului de achiziții publice, promovarea transparenței procesului de luare a deciziilor publice.– Sprijinirea și continuarea inițiativei GovIThub împreună cu încurajarea folosirii Open Source în administrația publică centrală și locală, în comunitățile de cercetare și mediu academic prin sprijinirea măsurilor legislative pentru reducerea numărului de autorizații necesare deschiderii și derulării unei afaceri, prin standardizarea procesului de obținere a acestora la nivelul tuturor APL, și utilizarea resurselor GovIThub pentru crearea unei aplicații pentru implementarea procesului în platforma publică imm.msinf.ro– Declararea multiplexului 1, național, ca serviciu public universal pentru informarea nediscriminatorie și din mai multe surse a populației. Astfel, stabilindu-se standardul SD, pot fi emise 12-14 canale (TVR1, TVR2 și canale de știri, divertisment, sportive - stabilite de către CNA).– Prelungirea licențelor pentru utilizarea spectrului de frecvență din domeniul audiovizualului deținute de SNR până la implementarea radioului digital în România.– Asigurarea minimului acces al cetățenilor la internet prin înființarea unor puncte de acces WiFi gratuite în mediul rural, în cadrul unui proiect la nivel național.– Dotarea autorităților publice locale din mediul rural și micurban cu facilități și unelte TIC standard (software, hardware, comunicații, site, specialist IT) pentru constituirea unui birou unic, conectat la bazele naționale de date.– Sprijinirea și încurajarea autorităților locale în implementarea de proiecte de Smart-City și rețele de tip CityNet.– Inițiative în vederea realizării unor componente open-source pentru sisteme de operare, sisteme de baze de date, browser, produse de office etc., destinate exclusiv administrației.7. E-government, Interoperabilitate, Securitate Cibernetică, Open Data, Big Data, Cloud Computing și Media Sociale– Operaționalizarea conceptului de Cloud Guvernamental.– Adoptarea standardelor și a documentului de Enterprise Architecture Framework pentru asigurarea unei interoperabilități a sistemelor informatice existente;– Întărirea rolului CTE ca organism care să evite dubla finanțare a proiectelor IT derulate cu fonduri europene sau cu fonduri de la Bugetul Național prin introducerea unor mecanisme informatice de asistare a deciziei.– Încurajarea folosirii soluțiilor open-source și a datelor deschise, acolo unde este posibil.– Oferirea de noi instrumente electronice, precum și actualizarea celor existente pentru companii în vederea creșterii utilizării acestor instrumente care aduc reduceri de costuri semnificative.– Facilitarea accesului la date publice pentru cei interesați prin intermediul Web Service-urilor astfel încât să se realizeze o creștere a interoperabilității.– Introducerea conceptului de Single Sign On pentru toate aplicațiile guvernamentale oferite cetățenilor sau companiilor.– Implementarea conceptului de identitate virtuală pentru cetățenii din România în vederea realizării unei comunicări electronice între cetățean și instituțiile statului.– Dezvoltarea în continuare a Punctului Unic de Contact (inclusiv prin crearea de PCU-uri locale) ca instrument pentru informatizarea fluxurilor de tratare a solicitărilor cetățenilor/ companiilor și asigurarea interoperabilității între diverse sisteme realizate în administrația publică centrală și locală.– Implementarea unui hub național pentru autentificare bazat pe certificate electronice (maximizarea rolului Bridge, PKI).– Informatizarea fluxurilor și proceselor interne ale instituțiilor statului, eliminându-se astfel consumul de hârtie și timpii mari de soluționare a unor cerințe adresate instituțiilor publice (Automatizarea Proceselor de Business).– Dezvoltarea competențelor digitale atât în sectorul public, cât și în zona privată, în vederea eliminării utilizării insuficiente a instrumentelor electronice existente prin realizarea de parteneriate pentru oferirea de cursuri/programe de informare pentru cetățeni și IMM-uri al căror scop este educarea acestora în vederea folosirii securizate a instrumentelor electronice existente.– Dezvoltarea și actualizarea unui cadru legislativ și normativ eficace privind criminalitatea informatică care să conducă la creșterea încrederii cetățenilor în utilizarea tehnologiei informației.– Implementarea controalelor de securitate în conformitate cu cele mai bune practici în domeniu și a reglementărilor naționale și europene privind protecția datelor cu caracter personal, precum și auditarea periodică a acestora în vederea sporirii încrederii cetățenilor în sistemele de guvernare electronică.– Abordarea unitară într-o concepție sistemică a dezvoltării și implementării serviciilor online pentru cetățeni și mediul de afaceri cu efort direct în evitarea paralelismelor, reducerea costurilor și îmbunătățirea relațiilor dintre cetățean, mediul de afaceri și administrație.– Creșterea expertizei și cooperarea internațională (cu CERT.ro punct național).– Dezvoltarea unor centre de excelență în parteneriat cu universitățile și mediul de afaceri.– Definirea unor cerințe minime de securitate în funcție de tipul informațiilor gestionate.– Susținerea și promovarea folosirii mediului online pentru îmbunătățirea actului de guvernare prin implicarea și consultarea cetățeanului care devine participant activ la inițiativele guvernamentale și interlocutor în dezvoltarea de politici guvernamentale, în luarea deciziilor mai ales prin furnizarea feedback-ului în timp real în menținerea parteneriatului deschis al Guvernului, cu respectarea celor trei principii ale Open Data: transparență, participare și colaborare.8. IT C în educație, sănătate și culturăGuvernul susține și armonizarea sistemului educațional din sănătate cu cerințele Societății Informaționale pentru cele două domenii prin:– Creșterea gradului de cunoaștere teoretică și practică a folosirii instrumentelor Societății Informaționale de către elevi, cadre didactice, personal medical și dotarea unităților școlare și sanitare cu suficiente calculatoare și căi de comunicație astfel încât să existe baza tehnică necesară instruirii, adaptarea programelor școlare la cerințele Societății Informaționale și în acord cu cerințele pieței de forță de muncă românești și europene.– Implementarea sistemelor bazate pe concepte de tip Big Data în domenii ca Sănătate (analiza statistică a cazurilor, telemedicină etc.), Cultură, eCommerce, Securitate națională.– Perfecționarea și dezvoltarea sistemului informatic unic integrat de sănătate.– Implementarea soluțiilor de e-Sănătate care facilitează metodele profilactice.– Realizarea nomenclatoarelor (clasificarea grupelor de boli etc.) și asigurarea inter-operabilității dintre sisteme la nivel național și european.– Standardizarea în concordanță cu Directivele UE ale tuturor actelor medicale în vederea susținerii interoperabilității sistemului medical din România și Uniunea Europeană.– Dezvoltarea de aplicații informatice dedicate sănătății și procesului de învățământ și folosirea acestora la scară largă în sprijinul cetățenilor și elevilor.– Subvenționarea accesului la Internet a tuturor unităților de învățământ din zonele rurale/urbane realizarea de program alternativ de educație pentru mediul rural.– Dezvoltarea de programe educaționale, în cadrul formelor obligatorii de învățământ, privind utilizarea sigură a internetului și a echipamentelor de calcul.– Modernizarea sistemului cultural și trecerea la digitalizarea conținutului cultural din biblioteci, arhive și creații audiovizuale și muzee, dar și digitalizarea conținutului cultural specific comunităților române prin folosirea sistemelor moderne și stocarea datelor în Cloud.– Realizarea unor aplicații care să promoveze vizitarea și explorarea României, puncte de atracție și comunități demne de văzut, descoperirea „comorilor“ care se găsesc în clădiri, monumente istorice și muzee, promovarea evenimentelor culturale și stârnirea interesului utilizatorilor.– Crearea unei biblioteci digitale pentru românii de pretutindeni care să permită accesul printr-un singur punct la documente de interes, documente istorice și de tradiție, precum și facilitarea învățării limbii române de către generațiile tinere care trăiesc în străinătate.9. IT C în e-Commerce, Cercetare-Dezvoltare și Inovare– Îmbunătățirea cadrului legislativ de reglementare în vederea susținerii sistemului comerțului electronic și a modernizării comerțului cu amănuntul prin mijloace media electronice în concordanță cu serviciile online transfrontaliere și asigurarea securității.– Pregătirea cadrului de reglementare în vederea soluționării disputelor cauzate de mijloacele online, conform recomandărilor Uniunii Europene și Strategiei Naționale pentru Agenda Digitală.– Creșterea participării României în cadrul proiectelor internaționale din domeniul Inovării, Cercetării-Dezvoltării în IT C atât prin intermediul programelor de specializare pe inovație, consolidarea cercetării și dezvoltării și sprijinirea resurselor din Cercetare-Dezvoltare și Inovare.– Dezvoltarea permanentă și folosirea infrastructurii bazate pe IT C pentru interconectarea și facilitarea colaborării echipelor de cercetare indiferent de localizarea fiecăreia din punct de vedere geografic.– Dezvoltarea unor poluri de excelență pe domenii conexe IT C prin participarea mediului academic și de afaceri.  +  Comunicații electronice– Reducerea decalajului privind acoperirea cu rețele de comunicații moderne precum și a gradului de instruire și folosire a serviciilor de comunicații electronice dintre diferite zone/localități.– Dezvoltarea unor proiecte de comunicații electronice astfel încât toate localitățile din România să beneficieze de minim un mijloc public de comunicare.– Măsuri de creștere a interoperabilității, compatibilității și securității rețelelor de comunicații electronice.– Strategii comune operator/operator, operator/instituție și instituție/instituție de folosire eficientă a serviciilor de comunicații electronice.– Măsuri de ordin legislativ și administrativ privind dezvoltarea/retenția forței de muncă și a pieței comunicațiilor electronice care să genereze calitate, diversitate și un preț accesibil al serviciilor specifice acestei piețe.– Folosirea eficientă a infrastructurii de comunicație (fir metalic, fibră optică, spectru radio-terestru și radio-satelitar) prin implementarea de noi tehnologii de comunicație digitală.– Măsuri de creștere a eficienței operatorilor de servicii de comunicații electronice ce aparțin în totalitate sau majoritar statului.– Continuarea implementării DVBT acompaniată de reluarea serviciilor de distribuție a semnalului prin antena comună.– Implementarea transmisiei digitale a programelor publice de radio și televiziune.– Continuarea implementării programelor de acoperire broad-band în „zonele albe“ ale României.– Programe de sistematizare/eficientizare a suportului rețelelor de comunicații. Scoaterea la licitație publică a serviciilor 5G până la sfârșitul anului 2018.– Susținerea cooperării în zona sud-est europeană pentru crearea unei piețe puternice de IT C (programe IT C integrate regional constând din: tronsoane de mare capacitate de transport informațional transfrontaliere, negocierea de tarife reciproc avantajoase de tranzit și transport, inițierea de proiecte de cercetare comune IT C, accesarea de fonduri comunitare pe proiecte comune).  +  Servicii poștale– Creșterea calității serviciilor poștale prin dezvoltarea paletei de servicii, optimizarea serviciilor și a rețelelor poștale la cerințele clienților, informatizarea serviciilor.– Menținerea unui climat concurențial în piața de servicii poștale, garant al dezvoltării sănătoase a serviciilor poștale la tarife corecte, acompaniata de menținerea serviciului universal optimizat și corect finanțat.– Măsuri de eficientizare a activității operatorilor poștali la care statul este acționar majoritar.– Dezvoltarea relațiilor de colaborare transfrontalieră cu operatori străini de servicii poștale în vederea creării unei piețe eficiente europene de servicii poștale, optimizării/dezvoltării operațiunilor specifice (un accent special trebuie acordat relațiilor cu Republica Moldova).– Modernizarea și eficientizarea CN Poșta Română prin diversificarea paletei de servicii și automatizarea centrelor de sortare.– Sprijinirea capitalizării/finanțării activității CNPR pentru implementarea necesităților investiționale, precum și identificarea soluțiilor pentru problematica datoriilor istorice ale CNPR față de stat, în vederea consolidării performanțelor economice ale operatorului poștal național.– Integrarea informatică, informațională și logistică superioară a operatorilor poștali cu IMM/magazine online, pentru sprijinirea competitivității economice a firmelor în sectorul comerțului electronic.– Accentuarea integrării între serviciile poștale și cele financiare (aportul operatorilor poștali la incluziunea socială, teritorială și financiară a cetățenilor).– Sprijinirea utilizării de către operatorii poștali de tehnologii, procese și dotări logistice cu impact redus asupra mediului înconjurător.– Adaptarea legislației serviciilor poștale la evoluția pieței/mediului tehnic/digital, economic și social precum și la evoluția cerințelor clienților coroborat cu nevoile de eficiență economică pentru operatorii poștali.– Întărirea guvernanței corporative la standarde internaționale pentru C.N. Poșta Română - S.A.– Implicarea superioară a C.N. Poșta Română în comunitățile în care își desfășoară activitatea prin inițiative și programe de responsabilitate socială corporativă, suplimentare rolului său social și misiunii de bază.– Menținerea unui dialog social permanent, constructiv și productiv economic cu organizațiile salariaților din sectorul poștal și de telecomunicații pentru menținerea locurilor de muncă, îmbunătățirea condițiilor de muncă din sector și a sănătății și securității muncii, precum și de colaborare în transformarea sectorului poștal.– Valorificarea oportunităților comerciale internaționale, din proiecte, programe, parteneriate care valorifică existența pieței unice europene.– Sprijinirea colaborării între Autoritatea Română de Reglementare în Comunicații și celelalte autorități europene pentru creșterea eficienței, interoperabilității și armonizării reglementărilor, cu precădere în ceea ce privește serviciul poștal universal.– Recunoașterea serviciului poștal universal ca serviciu public și compensarea corectă a furnizorului.Prioritizarea și implementarea programelor/proiectelor din domeniul IT C și servicii poștale va avea în vedere eficiența economică, crearea de locuri de muncă, acoperirea zonelor defavorizate, integrarea cu alte proiecte din alte domenii, retenția forței de muncă superior calificată.  +  CAPITOLUL Politica de apărare și securitate naționalăÎn ultimii ani, domeniile securității și apărării au suferit mutații semnificative, atât din perspectiva modului de desfășurare a conflictelor convenționale și a utilizării instrumentelor militare, cât și a multiplicării și diversificării abordărilor neconvenționale și asimetrice. Războiul hibrid, ca instrument de proiecție a intereselor geopolitice și ca mecanism de subminare a suveranității unui stat național, exercitat în proximitatea României, reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru perioada următoare.Dinamica evenimentelor politico-militare din Ucraina, modificarea frontierelor de stat prin anexarea Crimeei de către Rusia, manifestările specifice războiului hibrid din acest spațiu, existența conflictelor înghețate în zona extinsă a Mării Negre, precum și instabilitatea generată de ISIS/Daesh în statele MENA, cu efecte majore asupra fenomenului terorist sau a celui migraționist, au condus la crearea unui arc de instabilitate pe flancurile est și sud ale NATO și UE, iar poziția geografică a țării noastre este de natură să potențeze aceste amenințări la adresa securității României.Deși riscul unei agresiuni militare convenționale asupra României are o probabilitate redusă, consolidarea capacității naționale de apărare este o necesitate stringentă, atât în vederea asigurării unui potențial operativ și de descurajare credibil, cât și pentru gestionarea diferitelor tipuri de crize, în cooperare cu celelalte instituții care își desfășoară activitatea în domeniul securității naționale.În scopul realizării graduale a capabilităților asumate, politica de apărare trebuie să conducă la asigurarea condițiilor pentru implementarea Programului privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în anul 2026. Din perspectiva resurselor financiare alocate apărării, vom continua susținerea asigurării nivelului de 2% din PIB. De asemenea, se va avea in vedere ca cel puțin 75% din cheltuielile generate de acest tip de investiții sa se regăsească, prin contractele de offset, în investiții sau alte surse de venituri pe teritoriul României.Din perspectiva cooperării internaționale, consolidarea parteneriatelor strategice, în special cu SUA, reprezintă un obiectiv fundamental pentru perioada 2018-2020.Pe termen scurt, Armata României trebuie să devină capabilă să mențină un nivel ridicat de reacție pentru apărarea națională, reacție adaptată provocărilor de tip clasic, hibrid sau asimetric. Totodată este necesar ca armata să dezvolte capabilitățile necesare participării la apărarea colectivă a aliaților în cadrul NATO și UE, să contribuie la misiuni și operații sub egida organizațiilor internaționale, să poată coopera eficient cu celelalte instituții din sfera securității naționale pentru gestionarea oricărui tip de criză de ordin securitar, precum și să dezvolte și să perfecționeze dimensiunea de sprijinire a autorităților publice în situații de urgență, pentru acordarea de asistență populației României în caz de dezastre.Pe termen mediu, Armata României trebuie să devină o structură de forțe modernă, capabilă să facă față amenințărilor, inclusiv celor impredictibile astăzi, pentru a respinge orice tip de agresiune la adresa României și să constituie garantul suveranității și independenței naționale. Armata României va contribui la menținerea credibilității Alianței, ca parte a sistemului de apărare colectivă a NATO, precum și la securitatea regională și internațională.  +  Politica de ApărarePolitica de apărare pe care Guvernul o propune în perioada 2018-2020 va genera atât condițiile pentru modernizarea și adaptarea Armatei României la riscurile și provocările specifice actualului context geopolitic, cât și consolidarea profilului de partener strategic relevant al României la nivelul NATO, al UE. În același timp se va urmări dezvoltarea și potențarea Parteneriatului strategic cu SUA, inclusiv din perspectiva sprijinului pe palierul implementării obiectivelor naționale în contextul procesului de adaptare a posturii NATO de descurajare și apărare.  +  MĂSURI1. Continuitate strategică în cadrul NATO și UE– Consolidarea participării României la procesele politice și de planificare a apărării de la nivelul NATO și angajarea substanțială în dezvoltarea politicilor, proceselor și proiectelor ce vizează dimensiunea apărării la nivelul UE. Mecanismele pentru atingerea acestui obiectiv vizează: implementarea posturii aliate de descurajare și apărare căreia i s-au subsumat măsurile de asigurare aferente Planului de acțiune al Alianței pentru creșterea capacității operaționale/RAP, pregătirea și punerea la dispoziția Alianței a capabilităților pentru Forța de răspuns consolidată a NATO, participarea la eforturile NATO de proiectare a stabilității dincolo de granițele aliate, inclusiv pe palierul combaterii terorismului, participarea la inițiativele de implementare a Strategiei Globale a UE pe dimensiunea de securitate și apărare, precum și sincronizarea implicării în proiectele celor două organizații (în special NATO Smart Defence, UE Pooling and Sharing, respectiv Cooperarea Structurată Permanentă) cu prioritățile naționale de apărare.– Operaționalizarea deplină, respectiv funcționarea optimă, pe teritoriul statului român, a structurilor aliate de comandă-control aferente măsurilor de asigurare RAP (Comandamentul Diviziei Multinaționale pentru Sud-Estul Europei, Unitatea de integrare a forțelor NATO și Modulul NATO de comunicații și informatică dislocabil), respectiv a proiectelor aferente prezenței aliate înaintate (tFP) (Comandamentul Brigăzii Multinaționale Sud-Est, Cadrul de instruire multinațională intensificată la nivel întrunit, Inițiativa Regională de Instruire Aeriană Integrată), simultan cu evidențierea, în continuare, a importanței acestora în cadrul Alianței. Concomitent, continuarea angajamentului României la implementarea prezenței înaintate consolidate dedicate nordului flancului estic al NATO.– Continuarea demersurilor pentru conștientizarea la nivelul structurilor decizionale ale NATO și UE a importanței stabilității regionale a Sud-Estului European, în cadrul stabilității globale și, preponderent, a importanței strategice pe care NATO și UE trebuie să le acorde regiunii extinse a Mării Negre.– Continuarea participării la exerciții și activități de instruire în comun - participarea activă la Inițiativa Forțelor Interoperabile și la exercițiile înscrise în Programul Militar de Instruire și Exerciții. Identificarea exercițiilor naționale care pot fi conectate cu cele planificate la nivel NATO și desfășurarea în comun a acestora.– Valorificarea formatelor regionale de cooperare, formale și informale, precum și consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA pe dimensiunea militară.– Politica de Securitate și Apărare Comună a UE reprezintă un proiect la care România trebuie să aibă o contribuție importantă și să-și proiecteze viziunea privind securitatea regională în conținutul acestei politici. Astfel, promovarea priorităților naționale în domeniul PSAC, în perspectiva deținerii de către România a Președinției semestriale a Consiliului UE, în 2019, reprezintă un obiectiv esențial.2. Creșterea capacității operaționale a forțelor armate– Modernizarea capabilităților operative ale Armatei României trebuie abordată inclusiv din perspectiva prezervării și consolidării statutului României de pol de stabilitate regională și de furnizor de securitate. Obiectivul de modernizare a capabilităților operative ale Armatei, în perioada 2018-2020 (și programele multianuale de înzestrare care vor excede orizontul anului 2020), vizează atingerea acelui nivel care să permită prevenirea, descurajarea și apărarea împotriva oricăror acțiuni agresive la adresa țării noastre.– Dezvoltarea graduală de capabilități militare cu accent pe cele critice, configurate atât pentru apărarea națională, cât și pentru cea colectivă. Astfel de capabilități critice ar viza: capabilități robuste de comandă și control, apte să contracareze sisteme moderne de război electronic și să asigure comunicarea neîntreruptă (sistemele de comunicații militare) inclusiv în starea de război; capabilități de intelligence, supraveghere și recunoaștere, în baza dezvoltărilor la nivelul NATO pe această dimensiune, care să asigure segmentul de avertizare timpurie; capabilități A2AD proprii, având la bază radare performante și mijloace de război electronic, complexe de apărare antiaeriană, capabilități de luptă antitanc, anti-navă și anti-submarin.– Dezvoltarea capabilităților necesare contracarării amenințărilor de tip asimetric sau a abordărilor ostile de tip hibrid.– Capabilități de transport intra-teatru, orientate asupra creării unei flote de transport destinate asigurării mobilității forțelor cu capacitate de reacție imediată (inclusiv cu elemente de suport) pe întreg teritoriul României.– Capabilități logistice și medicale, menite să asigure suportul forțelor luptătoare pentru o perioadă îndelungată în situația unui conflict.– Modernizarea/reconfigurarea infrastructurii militare (instrucție și cartiruire) în funcție de potențialele scenarii ale unei agresiuni militare convenționale, inclusiv cu luarea în considerare a operaționalizării structurilor aliate de comandă și control constituite pe teritoriul național, respectiv a necesităților legate de asigurarea „host nation support“ pentru eventuale forțe NATO dislocate în România în situația unei agresiuni militare. Un element important din această perspectivă îl reprezintă proiectele de modernizare a infrastructurii militare pe teritoriul național în cadrul Inițiativei de Asigurare Europeană și în cadrul Setului de Activități Europene, respectiv continuarea colaborării în domeniul dotării prin achiziția unor echipamente declarate EDA de către SUA.– Dezvoltarea capabilităților de apărare cibernetică ale Armatei României și integrarea acestora în sistemul național de apărare cibernetică.– Stabilirea măsurilor necesare reluării etapelor de producție specifică a vaccinurilor, cu includerea în portofoliu a antidoturilor, de către Institutul Cantacuzino care a fost preluat de MApN în baza Hotărârii Guvernului nr. 873 din 6.12.2017.3. Implementarea unui management optim al resurselor de apărare– Optimizarea asigurării cu resurse umane a structurilor militare prin extinderea posibilităților de încadrare cu personal calificat din toate categoriile și prin măsuri menite să asigure creșterea motivației profesionale și atractivității profesiei militare.– Perfecționarea procesului de planificare, organizare, desfășurare și evaluare a instrucției structurilor și/sau a personalului, în cadru național și/sau multinațional.– Asigurarea unei proporții echilibrate între cheltuielile destinate înzestrării și cele destinate asigurării de bunuri și servicii și personalului astfel încât să se atingă un echilibru corect, conform modelelor din spațiul NATO.– Continuarea dezvoltării capabilităților în cadrul multinațional asigurat de NATO și UE prin folosirea inițiativelor multinaționale în domeniul apărării („framework nation concept“, „smart defence“, „connected forces initiative“, „pooling and sharing“).– Adoptarea de programe de înzestrare comune mai multor categorii de forțe și dezvoltarea acelor capabilități care au capabilitatea „dual-use“ (civil-militar).4. Pregătirea profesională și calitatea vieții personalului militarPregătirea profesională riguroasă și un standard corect al calității vieții personalului militar reprezintă premise fundamentale pentru eficiența unei armate moderne, iar în aceste domenii direcțiile principale de transformare vor fi:– Creșterea calității vieții personalului Armatei României, în acord cu realitățile economice și sociale interne și cu statutul de stat membru NATO și UE, concomitent cu sporirea atractivității profesiei militare.– Modernizarea sistemului medical propriu al armatei, în corelare cu nevoile operaționale și sistemul național de sănătate, proiect care vizează atât creșterea calității actului medical, cât și realizarea unei componente esențiale pentru calitatea vieții personalului militar.– Educația și instruirea continuă a personalului, atât prin crearea unui portofoliu de programe educaționale (în țară și străinătate) adaptate nivelului carierei, cât și prin menținerea unei prezențe constante în teatrele de operații, cu valențe în pregătirea forțelor în condiții reale de conflict. O componentă aparte o reprezintă pregătirea personalului, pe domenii de activitate, pentru a fi permanent în măsură să ocupe posturi alocate României în structuri militare internaționale.– Modernizarea sistemului de învățământ militar în acord cu evoluțiile fenomenului militar și cu dinamica mediului de securitate global (profile/module noi de pregătire profesională).– Asigurarea transparenței procedurale și a predictibilității evoluției în carieră, prin intervenția asupra prevederilor statutare și a ghidurilor de carieră, care să genereze optimizarea sistemului de încadrare și promovare pe orizontală și pe verticală, în conformitate cu competențele/abilitățile individuale și traseul profesional ales.5. Revitalizarea industriei naționale de apărareRevitalizarea industriei naționale de apărare reprezintă un obiectiv important pentru perioada 2018-2020 și include:– Crearea cadrului normativ corespunzător pentru asigurarea în industria națională de apărare a unui sistem comun pentru atingerea standardelor necesare și de management al calității produselor.– Stimularea producției industriei naționale de apărare pentru realizarea, de către operatorii economici din industria de apărare, de produse competitive în raport cu necesitățile și cerințele Armatei, la standard NATO.– Folosirea mecanismelor de off-set având la bază dialogul instituționalizat între structurile achizitoare și industria națională de apărare cu capital de stat și/sau privată astfel încât, pe de o parte să se evite creșterea artificială a prețurilor de achiziție, și pe de altă parte, să se maximizeze efectele scontate în beneficiul industriei naționale de apărare de stat și/sau privat.– Sincronizarea demersurilor la nivel național cu implicarea/angajarea în proiectele/inițiativele NATO și UE finanțate de cele două organizații, respectiv cu aprofundarea parteneriatelor strategice, în special a celui cu SUA.– Dezvoltarea de parteneriate de tip public-privat cu industriile de apărare din țară și din străinătate (în special din state NATO și UE) și crearea condițiilor necesare derulării unor contracte de off-set avantajoase în achiziționarea/modernizarea tehnicii militare. Implicarea industriei românești de apărare în astfel de parteneriate - în special pe dimensiunea de cercetare-dezvoltare-inovare/CDI pentru crearea de noi echipamente/ tehnologii de uz militar - este o precondiție esențială pentru revitalizarea/retehnologizarea și creșterea competitivității acesteia.– Identificarea unor modalități de autofinanțare, care să suplimenteze sumele primite de la buget.6. Pregătirea populației și teritoriului și gestionarea interinstituțională a crizelor de tip militar sau de securitateUn proiect important îl constituie conceptualizarea și dezvoltarea unui Sistem Național Integrat de Gestionare a Crizelor/SNIGC (în special în ceea ce privește dimensiunea militară a acestuia) racordat la sistemele similare din NATO și UE, în colaborare cu celelalte instituții cu responsabilități în domeniul securității. Modernizarea cadrului legislativ în domeniul managementului crizelor, armonizarea proceselor și documentelor de planificare ale MApN cu cele ale altor instituții cu responsabilități în domeniul securității, derularea unor demersuri de dezvoltare a gradului de pregătire a populației, teritoriului și economiei pentru apărare sunt obiective pentru perioada 2018-2020.Alte măsuri care susțin obiectivul 6:– MApN împreună cu instituțiile din sistemul național de apărare și cele cu responsabilități în domeniul securității vor asigura configurarea și funcționarea unui mecanism de cooperare interinstituțională în scopul contracarării eficiente a acțiunilor specifice confruntărilor armate clasice și a acelora din sfera conflictelor de tip hibrid.– Dezvoltarea unui sistem interinstituțional capabil să asigure reziliența statului în situații de conflict armat, să permită funcționarea continuă a instituțiilor guvernamentale și a serviciilor esențiale, să asigure protecția infrastructurilor critice, furnizarea fără întrerupere a resurselor necesare sprijinirii operațiilor forțelor naționale și ale NATO, incluzând energia, transporturile și comunicațiile, apărarea împotriva atacurilor cibernetice sau a celor executate cu agenți chimici, biologici, radiologici și cu vectori care dețin capabilități nucleare.– Îmbunătățirea nivelului de interoperabilitate și eficientizarea utilizării capabilităților la nivel național pentru asigurarea coerenței și complementarității pe timpul îndeplinirii misiunilor și a sarcinilor specifice.– Perfecționarea mecanismelor și procedurilor de cooperare între armată și celelalte instituții din sistemul național de apărare, ordine publică, securitate națională pentru gestionarea unor crize/incidente/atacuri de tip terorist, cibernetic, migraționist etc.– Sprijinirea autorităților administrației publice centrale și locale în situații de urgență pentru acordarea de asistență populației și pentru managementul consecințelor dezastrelor sau a accidentelor tehnologice.– Realizarea unui nivel ridicat al pregătirii pentru mobilizare.  +  CAPITOLUL Afaceri interneAfacerile interne reprezintă un pilon esențial al societății moderne democratice și factorul de referință al judecării actului de guvernare. Siguranța cetățeanului se identifică cu limitarea drastică a evenimentelor soldate cu pierderi de vieți omenești, cu afectarea stării de sănătate a populației, precum și cu daune de ordin material, asupra statului și proprietății private.Autoritatea Ministerului Afacerilor Interne - MAI este judecată de societate prin eficiența cu care acționează pentru siguranța cetățeanului și pentru protejarea intereselor comunității. Singura cale prin care se poate asigura guvernarea eficientă în afacerile interne este mobilizarea, pentru prevenirea evenimentelor nedorite, cât și acordarea de sprijin cetățenilor la producerea de accidente de orice natură, crime, jafuri, incendii, calamități, pandemii, acte antisociale, droguri, proxenetism și altele.În acest sens, va fi acordată atenție procesului de eliminare a suprapunerilor de competențe (între instituțiile și structurile din subordinea ministerului), descentralizării unor competențe de gestiune a resurselor umane (cu scopul de a responsabiliza conducătorii față de activitatea personalului subordonat), utilizării eficiente a resurselor (inclusiv prin identificarea unor soluții tehnice de interconectare a sistemelor informatice sau de implementare a unor tehnologii moderne, utilizate și de structurile similare din alte state), îmbunătățirii pregătirii profesionale a personalului (cu accent pe aspecte practice). MAI va fi supus unui proces de diagnoză, pentru optimizarea activității specifice, inclusiv prin preluarea unor modele existente în statele UE.De asemenea, Guvernul este preocupat de reducerea deficitului de personal la nivelul MAI, de asigurarea stabilității pe post a personalului și de modernizarea și diversificarea dotărilor specifice, apreciind că acestea sunt condiții esențiale pentru îmbunătățirea capacității operaționale.Întărirea relației cu cetățeanul și comunitatea impune realizarea unei colaborări mai strânse a instituțiilor și structurilor subordonate MAI cu autoritățile administrației publice locale, precum și cu orice entități publice sau private care pot contribui la dezvoltarea și simplificarea serviciului public oferit, la protejarea intereselor cetățeanului.De asemenea, MAI, prin structurile sale, va contribui la celebrarea Centenarului Marii Uniri de la 1918 și se va implica activ și profesionist în organizarea și desfășurarea evenimentelor prilejuite de asigurarea, de către România, a Președinției Consiliului Uniunii Europene 2019.  +  MĂSURI1. Poliția RomânăAtacurile la adresa polițistului sunt atacuri la siguranța statului, profund nocive, cu efecte atât în interior, cât și în raport cu alte state. Polițistul este reperul căutat întotdeauna de cetățean atunci când se confruntă cu situații în care legea este încălcată, când constată producerea unor abuzuri sau când îi sunt afectate drepturile. De aceea, Guvernul va continua eforturile de îmbunătățire a cadrului legal și de asigurare a dotărilor necesare (în acord cu standardele sau acreditările naționale sau internaționale), pentru ca intervențiile polițiștilor să se realizeze în siguranță și cu respect față de drepturile cetățeanului.Poliția Română realizează un serviciu public specializat, în interesul persoanei, al comunității, precum și în sprijinul instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii. În vederea asigurării unui serviciu public de calitate, este necesar să continue eforturile pentru îmbunătățirea pregătirii profesionale (cu accent pe activitățile practice, aplicate), consolidarea eticii profesionale a personalului, optimizarea managementului de personal, urmărirea modului de îndeplinire a atribuțiilor din fișa postului și a ordinelor operative curente.Creșterea capacității administrative și operaționale a Poliției Române, având ca scop final optimizarea activității acestei instituții, este susținută și prin proiectele cu finanțare din fonduri europene, pe care Inspectoratul General al Poliției Române le derulează. De aceea, este importantă ducerea la bun sfârșit a proiectelor aflate în derulare, dar și identificarea unor noi oportunități de atragere de fonduri externe nerambursabile prin care să fie modernizate, dezvoltate sau implementate diferite soluții tehnice, în vederea extinderii utilizării tehnologiei informației în activitatea curentă a polițistului (SIRENE, AFIS, ROCRIS, dar și alte sisteme noi, precum: crearea unui sistem/formular unic de raportare, în vederea simplificării activității polițistului aflat în teren, sau a unui sistem de identificare a persoanelor și bunurilor).Pe plan extern, este necesară menținerea legăturilor și cooperării cu structurile UE (EUROPOL, EUROJUST, OLAF, SEAE, EMCDDA), precum și asigurarea participării la misiunile internaționale de menținere a păcii.Potrivit raportărilor din bilanțurile recente, IGPR realizează an de an confiscări tot mai importante de sume în valută și în moneda națională, aur, droguri, fiind puse sub sechestru un număr însemnat de bunuri imobile și autoturisme, ceea ce justifică ipoteza că rulajul bunurilor legate de acțiunile criminale este cu mult mai mare. În aceste condiții va trebui ca activitatea obținerii de informații prin mijloace specifice să conducă la anchete și mai profunde, urmărindu-se prioritar evaluarea și recuperarea prejudiciilor de către stat.2. Jandarmeria RomânăJandarmeria Română reprezintă o armă de elită a MAI și, cu sprijinul guvernului, aceasta trebuie să continue eforturile de creștere a gradului de siguranță a cetățenilor și de protejare a intereselor comunității în fața amenințărilor la adresa ordinii publice.Jandarmeria Română realizează un număr important de misiuni, de pază, protecție și intervenție la obiective, de apărare a ordinii și liniștii publice, de menținere a păcii în teatre de operațiuni, fie împreună cu alte forțe ale MAI, fie individual. Toate acestea, presupun o serie de riscuri la adresa vieții sau integrității jandarmilor, motiv pentru care este necesar să existe o evaluare a cadrului normativ incident pentru identificarea celor mai eficiente condiții de desfășurare a activității și de protecție a personalului.Se impune, în continuare, să existe o preocupare constantă pentru perfecționarea și modernizarea activităților realizate de Jandarmeria Română, astfel încât misiunile, în principal cele realizate cu ocazia desfășurării unor acțiuni cu public numeros, să asigure un climat adecvat de siguranță publică, protejarea cetățeanului și a instituțiilor statului.În acest context, se impune și identificarea unor metode moderne de asigurare a pazei și protecției instituționale, în scopul utilizării și alocării eficiente a resurselor, diminuării daunelor provenite din sustrageri ilicite, distrugeri sau alte fapte antisociale.Gu