ORDONANȚĂ nr. 39 din 14 iulie 2005privind cinematografia
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 704 din 4 august 2005



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. VII.3 din Legea nr. 209/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1(1) Prezenta ordonanță reglementează cadrul general de desfășurare a activităților din domeniul cinematografiei, susținerea dezvoltării industriei filmului, a culturii și educației cinematografice în România, modul de constituire și de utilizare a resurselor financiare necesare pentru realizarea, distribuirea, exploatarea și arhivarea creațiilor cinematografice naționale, administrarea bunurilor care fac parte din patrimoniul cinematografiei naționale, precum și organizarea Centrului Național al Cinematografiei ca organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul cinematografiei.(2) De prevederile prezentei ordonanțe beneficiază persoanele fizice și juridice române, precum și cele din statele membre ale Uniunii Europene, autorizate ca atare, cu respectarea principiilor libertății de stabilire a domiciliului sau a reședinței, al liberei circulații a bunurilor și serviciilor, precum și al nediscriminării pe motiv de naționalitate.----------Alin. (2) al art. 1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.  +  Articolul 2Reglementarea activităților din domeniul cinematografiei are, în principal, următoarele obiective:a) dezvoltarea industriei filmului în România și susținerea formării profesionale în domeniu;----------Lit. a) a art. 2 a fost modificată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.b) încurajarea inițiativei private în domeniile creației, finanțării, producției, distribuirii și exploatării filmelor românești sau realizate cu participare românească;c) afirmarea identității culturale naționale și a minorităților naționale din România prin realizarea filmelor cinematografice și promovarea acestora în circuitul mondial de valori;d) promovarea unui sistem concurențial deschis de acces la modalitățile de credit financiar din Fondul cinematografic;e) dezvoltarea cooperării cinematografice europene și internaționale;f) protejarea, dezvoltarea și punerea în valoare a patrimoniului cinematografiei naționale.  +  Articolul 3În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) cinematografie - industria culturală, de importanță națională, care creează plusvaloare prin exploatarea și răspândirea diversității culturale, are drept scop realizarea, distribuirea și exploatarea filmelor cinematografice și include totalitatea activităților și persoanelor care activează în acest domeniu;b) film cinematografic, denumit în continuare film - produsul finit al unor lucrări artistice și tehnice specifice domeniului, care au ca rezultat realizarea unor filme de ficțiune, de animație, documentare, de orice durată și pe orice suport, și care sunt puse inițial în valoare prin proiecția pe ecran în săli sau în grădini de spectacol cinematografic ori în alte spații destinate acestui scop;c) film românesc - filmul realizat cu participare artistică și tehnică preponderent românească, potrivit criteriilor prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta ordonanță, respectate și de regulamentul emis pe baza și pentru punerea în aplicare a dispozițiilor prezentei ordonanțe, denumit în continuare regulament;d) film în coproducție - filmul în care participarea românească la costurile totale ale producției nu poate fi mai mică de 20% pentru coproducțiile bilaterale și, respectiv, de 10% pentru coproducțiile multilaterale, cu respectarea condițiilor prevăzute în regulament;e) film de artă - filmul care, prin calitatea lui artistică, contribuie la dezvoltarea culturii cinematografice și a diversității culturale naționale, europene și universale, clasificat ca atare de comisia de pe lângă Registrul cinematografiei;f) producător - persoana fizică sau persoana juridică autorizată ca atare, înscrisă în Registrul cinematografiei, care inițiază și susține în nume propriu realizarea unui film, asigurând în acest scop condițiile financiare, organizatorice și tehnice necesare;g) coproducător - persoana fizică sau juridică autorizată, care participă cu mijloace tehnice și/sau financiare la realizarea unui film;h) producător delegat (persoană delegată) - persoana fizică desemnată de toți coproducătorii, care desfășoară acțiunile specifice producătorului, în numele acestuia;i) producător executiv - persoana fizică sau juridică angajată de producător, care, în limita bugetului acordat de acesta, oferă consultanță de specialitate, colectează, prelucrează și furnizează informații specifice, coordonează și răspunde de realizarea efectivă a filmului în parametrii artistici, financiari și organizatorici stabiliți;----------Lit. i) a art. 3 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008, cu un nou punct.j) finanțator - persoana fizică sau juridică care participă la finanțarea unui film și care nu are drepturi asupra negativului acestuia;k) autori de film - scenaristul, regizorul, autorul muzicii special scrise, precum și alte persoane fizice care contribuie în mod creativ la realizarea filmului, definite ca atare de dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare;l) credit direct - creditul financiar rambursabil, fără dobândă, acordat din Fondul cinematografic în urma câștigării unui concurs pentru producția de film și dezvoltarea de proiecte, în conformitate cu prevederile regulamentului;m) credit direct nerambursabil - sumele nerambursabile atribuite din Fondul cinematografic, creditul direct automat pentru succes de public și calitate artistică, pentru distribuirea și exploatarea în cinematografe a filmelor românești sau cu participare românească ori pentru organizarea sau participarea la festivaluri și târguri de profil, precum și pentru susținerea unor programe de cultură și educație cinematografică sau pentru funcționarea cinematografului de artă;n) distribuitor de filme - persoana fizică sau persoana juridică autorizată ca atare, înscrisă în Registrul cinematografiei, al cărei obiect de activitate este distribuirea filmelor;o) distribuire de filme - activitatea care are ca scop prezentarea, prin proiecții pe ecrane către public, a unui film în cinematografe sau în alte spații definite ca atare, vânzări de licențe către posturile de televiziune, de casete video sau DVD-uri, precum și importul și exportul de filme;p) cinematograf - orice spațiu dotat cu echipament cinematografic în vederea prezentării publice, prin proiecție pe ecrane, a unui film și unde se încasează contravaloarea biletelor de intrare;r) cinematograf de artă - cinematograful care difuzează film de artă într-o proporție de minimum 50% din programul anual de spectacole, din care cel puțin jumătate este rezervată filmului european și/sau românesc;s) filme dificile - filmele care pot avea șanse reduse de exploatare cinematografică și se caracterizează prin: nivel ridicat de risc creativ, înnoirea limbajului cinematografic prin modalități narative și de exprimare inedite, precum și oferirea unei alternative artistice la cinematograful comercial. Filmele dificile ating cel puțin 3 dintre următoarele obiective: sunt filme de interes cultural de mare complexitate și a căror realizare prezintă un grad sporit de dificultate, de exemplu filmele istorice; implementează noi tehnologii cinematografice într-un stil creativ și inovator; promovează noi și inventive idei în forma și conținutul lor; au șanse minime sau chiar sunt lipsite de posibilitatea unui succes comercial datorită stilului experimental în care sunt realizate; promovează debuturi în filme de lung metraj, scurt metraj sau filme-pilot sub 10 minute, cu excepția reclamelor care pot avea potențial comercial; sprijină dezvoltarea comunităților de creație și de realizare a filmelor din cel puțin două țări;ș) filme de buget redus - filmele care au bugete considerabil mai mici decât bugetul mediu al unui film din aceeași categorie, realizat în anul precedent;t) dezvoltare de proiect - constă în activitățile care au ca scop realizarea unui proiect cinematografic, precum: scrierea sau rescrierea scenariului, documentare, întocmirea bugetului și a planului de finanțare, identificarea surselor de finanțare, precum și orice alte activități dedicate acestui scop;ț) producție de film - totalitatea operațiunilor desfășurate din prima zi a pregătirilor până în ultima zi din postproducție, care au ca finalitate realizarea copiei standard a filmului;u) costuri directe - cheltuielile efectuate, înregistrate, evidențiate și justificate pe bază de acte contabile prevăzute, întocmite și emise potrivit legii; modul de înregistrare în contabilitate se face conform normelor metodologice de aplicare emise în baza prezentei ordonanțe.----------Art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.----------Art. 3 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Capitolul II Centrul Național al Cinematografiei  +  Articolul 4(1) Centrul Național al Cinematografiei se reorganizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul cinematografiei, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale.(2) Centrul Național al Cinematografiei are sediul în municipiul București, str. Dem. I. Dobrescu nr. 4-6, sectorul 1.(3) Activitatea Centrului Național al Cinematografiei, precum și a unităților din subordine se finanțează din venituri proprii și din subvenții alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Culturii și Identității Naționale.-----------Alin. (3) al art. 4 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 5(1) Centrul Național al Cinematografiei este coordonat de un consiliu de administrație, denumit în continuare Consiliu, compus din 7 membri.(2) Membrii Consiliului sunt numiți prin ordin al ministrului culturii și identității naționale, pentru o perioadă de 2 ani.(3) Din componența Consiliului fac parte:a) 5 membri numiți la propunerea uniunilor și asociațiilor din domeniul cinematografiei;b) un membru propus de Ministerul Culturii și Identității Naționale;c) directorul general al Centrului Național al Cinematografiei.(4) Membrii Consiliului sunt retribuiți cu o indemnizație lunară de 25% din salariul brut al directorului general al Centrului Național al Cinematografiei.(5) Centrul Național al Cinematografiei este condus de un director general, numit prin ordin al ministrului culturii și identității naționale în urma unui concurs organizat potrivit legii.(6) Directorul general al Centrului Național al Cinematografiei este, de drept, președintele Consiliului.(7) Directorul general al Centrului Național al Cinematografiei este ordonator secundar de credite și reprezintă instituția în raporturile sale cu terții.(8) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, directorul general al Centrului Național al Cinematografiei emite decizii cu caracter normativ sau individual.(9) Organizarea și funcționarea Centrului Național al Cinematografiei, precum și atribuțiile Consiliului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii și Identității Naționale, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.----------Art. 5 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 6(1) Centrul Național al Cinematografiei îndeplinește următoarele atribuții principale:1. elaborează, sub coordonarea Ministerului Culturii și Identității Naționale, strategia și politicile sectoriale în domeniul cinematografiei, pe care le supune spre aprobare Guvernului;2. elaborează și propune spre aprobare Guvernului, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale, proiecte de acte normative pentru domeniul său de activitate;3. emite, potrivit prezentei ordonanțe, norme și metodologii privind desfășurarea activităților din domeniul cinematografiei;4. emite reglementări, norme și instrucțiuni pentru instituțiile din subordine;5. participă, împreună cu Ministerul Culturii și Identității Naționale și Ministerul Afacerilor Externe, la inițierea și la negocierea convențiilor, acordurilor și a altor înțelegeri internaționale din domeniul cinematografiei, potrivit prezentei ordonanțe;6. propune Ministerului Culturii și Identității Naționale încheierea unor convenții, acorduri și a altor înțelegeri de cooperare internațională, precum și aderarea sau, după caz, ratificarea convențiilor internaționale din domeniul său de competență;7. emite norme, asigură organizarea, funcționarea și administrarea Registrului cinematografiei, ca instrument unitar de evidență pentru persoanele fizice și juridice care desfășoară activități în domeniul cinematografiei;8. emite norme și asigură, prin Registrul cinematografiei, clasificarea filmelor, precum și a sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic sau a oricăror alte spații în care se prezintă proiecții publice de filme, în funcție de nivelul dotărilor tehnice și al facilităților de confort și de vizionare oferite publicului;9. suspendă sau retrage clasificările stabilite, în cazul nerespectării condițiilor prevăzute prin normele și metodologiile emise;10. administrează și exploatează patrimoniul național al cinematografiei, potrivit prezentei ordonanțe;11. asigură, în condițiile prezentei ordonanțe, resursele financiare necesare pentru conservarea, întreținerea și modernizarea bunurilor care fac parte din patrimoniul național al cinematografiei;12. poate închiria sau concesiona bunuri din patrimoniul național al cinematografiei, potrivit prezentei ordonanțe;13. alocă resurse financiare în vederea conservării, restaurării și valorificării filmelor cinematografice românești, precum și a altor bunuri care fac parte din patrimoniul cinematografiei naționale, în condițiile prezentei ordonanțe.----------Pct. 13 al alin. (1) al art. 6 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.14. asigură colectarea și administrarea eficientă a Fondului cinematografic, potrivit prezentei ordonanțe;15. inițiază reglementările necesare și asigură organizarea și desfășurarea evaluării și selecționării, într-un sistem concurențial deschis, a proiectelor cinematografice, în vederea acordării creditului direct, în condițiile prezentei ordonanțe;16. acordă, în conformitate cu dispozițiile prezentei ordonanțe, credite directe pentru producția de film și dezvoltarea de proiecte;17. acordă credit direct nerambursabil pentru susținerea unor programe de cultură și educație cinematografică, pentru distribuirea și exploatarea filmelor românești în țară și în străinătate, precum și pentru cinematograful de artă;18. analizează modul de utilizare a creditelor financiare alocate din Fondul cinematografic și ia măsurile legale ce se impun pentru recuperarea acestora în situația nerespectării prevederilor legale și a clauzelor contractelor de creditare;19. poate acorda credit direct, în condițiile prezentei ordonanțe, pentru organizarea unor festivaluri cinematografice, participarea filmelor și a cineaștilor români la manifestări interne și internaționale de profil, prin organizarea de standuri, manifestări și acțiuni promoționale în cadrul acestora;20. inițiază, organizează și sprijină financiar, în condițiile prezentei ordonanțe, orice alte forme de punere în valoare a creației cinematografice românești și a patrimoniului național al cinematografiei;21. acordă anual Premiul Național al Cinematografiei și poate institui premii pentru creația și producția de filme românești;22. elaborează indicatori statistici de specialitate și asigură colectarea datelor statistice pentru domeniul său de activitate;23. editează, publică și comercializează Anuarul Statistic al Cinematografiei, alte publicații de specialitate și poate sprijini editarea unor asemenea publicații;24. poate iniția și comercializa, direct sau în colaborare, transpuneri ale filmelor românești din patrimoniul cinematografiei naționale, pe orice fel de suport, cu respectarea legislației privind drepturile de autor și drepturile conexe;25. stabilește, cu aprobarea Ministerului Culturii și Identității Naționale, prețurile și tarifele pentru serviciile pe care le prestează, precum și pentru cele prestate de instituțiile din subordine;26. organizează și finanțează activitățile de formare și perfecționare profesională a persoanelor care exercită meserii specifice domeniului cinematografiei și pentru care nu există forme speciale de școlarizare și eliberează în acest scop atestate profesionale;27. colaborează, în condițiile prezentei ordonanțe, cu organizațiile neguvernamentale, sindicatele și patronatele din domeniul cinematografiei, precum și cu alte structuri ale societății civile, controlează și asigură respectarea reglementărilor în domeniul cinematografiei, aplică sancțiunile contravenționale prevăzute de prezenta ordonanță;28. acordă sprijin de specialitate producătorilor, distribuitorilor și exploatanților de cinematografe pentru accesul la formele de finanțare interne și internaționale;29. propune Ministerului Culturii și Identității Naționale reprezentanți ai României în organismele internaționale sau interguvernamentale din domeniul cinematografiei;30. avizează și aprobă, în calitate de autoritate națională competentă, cererile de acceptare la regimul juridic de coproducție cinematografică europeană.(2) Centrul Național al Cinematografiei îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de dispozițiile legale, în scopul dezvoltării cinematografiei naționale și al promovării filmului românesc.----------Art. 6 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Capitolul III Arhiva Națională de Filme  +  Articolul 7(1) În subordinea Centrului Național al Cinematografiei funcționează Arhiva Națională de Filme, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică.---------Alin. (1) al art. 7 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.(2) Angajații Arhivei Naționale de Filme beneficiază de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 9/2005 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 112/2005 , cu modificările ulterioare.----------Alin. (2) al art. 7 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.  +  Articolul 8(1) Arhiva Națională de Filme îndeplinește funcția de depozit legal și voluntar și are ca principale atribuții colectarea, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a filmelor, documentelor scrise și de orice altă natură ale culturii cinematografice românești și universale, precum și organizarea și sprijinirea, prin Cinemateca Română, a promovării culturii cinematografice în România.(2) Persoanele fizice și juridice române, înregistrate în Registrul cinematografiei și care distribuie filme cinematografice pe teritoriul României, pot depune la Arhiva Națională de Filme, cu titlu de depozit voluntar, câte o copie pozitivă de film pentru fiecare titlu de film prezentat în sălile de cinematograf din țară.----------Alin. (2) al art. 8 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.(3) Depunerea copiilor de film, cu titlu de depozit voluntar, se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.----------Alin. (3) al art. 8 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.----------Art. 8 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 9(1) Arhiva Națională de Filme se finanțează prin bugetul Centrului Național al Cinematografiei.(2) Arhiva Națională de Filme este condusă de un director, care îndeplinește funcția de ordonator terțiar de credite.---------Art. 9 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 10(1) În cadrul Arhivei Naționale de Filme funcționează Cinemateca Română și Laboratorul de Restaurare a Peliculei.(2) În vederea formării și dezvoltării culturii cinematografice, precum și a promovării filmului românesc și a celui realizat în coproducție, cu participare românească, Cinemateca Română își desfășoară programele de cultură cinematografică în sălile de cinema "Union" și "Eforie" din municipiul București, precum și în alte săli și grădini de cinematograf din București sau din țară.(3) Arhiva Națională de Filme are în administrare sălile de cinema: "Union", "Eforie" și "Studio" din municipiul București.----------Art. 10 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 145 din 21 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 354 din 24 mai 2007, care modifică pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 6 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 7 decembrie 2006.  +  Articolul 11Organizarea și funcționarea Arhivei Naționale de Filme se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii și Identității Naționale, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.  +  Capitolul IV Fondul cinematografic  +  Articolul 12(1) Pentru asigurarea mijloacelor financiare necesare dezvoltării activității cinematografice, precum și pentru îndeplinirea atribuțiilor ce revin Centrului Național al Cinematografiei este instituit Fondul cinematografic.(2) Fondul cinematografic se constituie din resursele financiare stabilite potrivit prevederilor prezentei ordonanțe.(3) Cheltuielile de capital, de personal, precum și cheltuielile materiale necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților ce revin Centrului Național al Cinematografiei, potrivit prezentei ordonanțe, precum și cheltuielile de administrare a Fondului cinematografic se suportă din fonduri alocate de la bugetul de stat și din venituri proprii.----------Art. 12 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.  +  Articolul 13(1) Fondul cinematografic se constituie din următoarele surse:a) colectarea unei contribuții de 3% din prețul de vânzare și/sau de închiriere al casetelor video înregistrate, al DVD-urilor sau al oricărui suport înregistrat, care poate fi multiplicat video ori digital, care se adaugă la prețul acestora, plătibilă de operatorul economic care face vânzarea și/sau închirierea angro; operatorii economici distribuitori angro de casete video înregistrate, DVD-uri sau orice alt suport înregistrat, care poate fi multiplicat video ori digital, sunt obligați să transmită Centrului Național al Cinematografiei lista contractelor de vânzare și/sau de închiriere încheiate, cuprinzând valoarea acestora și datele de identificare a partenerilor contractuali, prezentând și licențele pentru titlurile respective; în cazul filmelor clasificate în Registrul cinematografiei în categoria XXX, cu interdicție de proiecție publică, contribuția este de 15%;b) colectarea unei contribuții de 4% din contravaloarea minutelor de publicitate contractate de posturile de televiziune publice și private, contribuție care se adaugă la acest preț și care se încasează de la agentul de publicitate, de la firma intermediară cumpărătoare a minutelor de publicitate sau de la operatorul economic cumpărător al minutelor de publicitate care este obligat să transmită Centrului Național al Cinematografiei lista cu contractele încheiate, cuprinzând valoarea acestora și denumirea agenților vânzători;c) colectarea unei contribuții de 3% din prețul minutelor de publicitate vândute din spațiul programului propriu de către societățile de televiziune prin cablu, care au licența pentru producția de programe și care se adaugă acestui preț; plata contribuției către Fondul cinematografic se face de postul de televiziune prin cablu;d) colectarea unei contribuții de 4% din încasările provenite din exploatarea filmelor cinematografice, de orice gen și pe orice fel de suport, în cinematografe sau în alte spații destinate vizionării cu public; obligația de plată revine exploatanților;e) colectarea unei contribuții de 1% aplicate asupra veniturilor realizate lunar de operatorii economici pentru retransmisia prin cablu, prin satelit și prin retransmisia digitală a emisiunilor de televiziune;e^1) un procent de 2% din sumele colectate la bugetul de stat de la operatorii economici care desfășoară activități în domeniul jocurilor de noroc va fi direcționat anual către Fondul cinematografic pentru încurajarea și susținerea industriei cinematografice. Suma va fi virată Fondului cinematografic până la data de 31 mai a anului în curs pentru anul precedent și nu se supune regularizării conform prevederilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;----------Lit. e^1) a alin. (1) al art. 13 a fost introdusă de art. unic din LEGEA nr. 110 din 26 mai 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 30 mai 2016.f) abrogată;----------Lit. f) a alin. (1) al art. 13 a fost abrogată de lit. d) a art. 32 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 77 din 24 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 26 iunie 2009.g) dobânda aferentă disponibilităților din contul Fondului cinematografic aflat în Trezoreria Statului;h) colectarea lunară a unei contribuții de 3% din prețul filmelor descărcate contra cost prin intermediul serviciilor de transmisie de date, inclusiv prin internet sau telefonie; obligația de a prezenta documentele care certifică sumele încasate, precum și obligația de plată a contribuției revin persoanelor juridice care realizează aceste venituri;i) alte venituri dobândite în condițiile legii.(2) Sumele datorate pentru contribuțiile stabilite la alin. (1) lit. a)-f) reprezintă cheltuială deductibilă la calculul profitului impozabil al operatorilor economici respectivi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.(3) Contribuțiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-f) se aplică asupra încasărilor totale realizate, din care s-au dedus TVA aferentă și/sau impozitul pe spectacol, precum și taxa de timbru cinematografic.(4) Veniturile proprii ale Centrului Național al Cinematografiei se constituie din următoarele surse:a) venituri obținute din administrarea și exploatarea bunurilor din patrimoniul cinematografiei naționale, care se află în proprietatea publică sau privată a statului, conform prezentei ordonanțe;b) venituri obținute din închirierea și concesionarea imobilelor sau a altor bunuri aflate în administrarea sa, potrivit prezentei ordonanțe;c) tarifele pentru efectuarea operațiunilor de clasificare și înregistrare în cadrul Registrului cinematografiei și costul etichetelor de clasificare pentru filmele destinate comercializării și/sau închirierii de videograme se stabilesc și se actualizează periodic prin ordin al ministrului culturii și identității naționale, la propunerea directorului general al Centrului Național al Cinematografiei;d) colectarea unei contribuții de minimum 25% din venitul net realizat din cesiunea acordată pe bază de licitație, atunci când este cazul, a drepturilor de difuzare și exploatare a filmelor românești din patrimoniul cinematografiei naționale, cu respectarea prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare;e) venituri obținute din realizarea altor activități specifice, acceptarea de donații și sponsorizări, precum și orice alte venituri dobândite în condițiile prezentei ordonanțe;f) 5% din Fondul cinematografic, din care 3% pentru Arhiva Națională de Filme, în vederea conservării, restaurării și valorificării filmelor cinematografice românești, și 2% pentru cheltuielile de administrare ale Fondului cinematografic.----------Art. 13 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008, cu un nou punct.---------Art. 13 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 14Operatorii economici sunt obligați să declare și să vireze Centrului Național al Cinematografiei sumele prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a)-e) și h) până la data de 25 a lunii curente pentru luna anterioară, precum și să depună lista contractelor încheiate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a)-c), cu menționarea valorii acestora.----------Art. 14 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008, cu un nou punct.  +  Articolul 15(1) Pentru virarea cu întârziere a sumelor datorate de operatorii economici, potrivit prevederilor art. 13, se percep penalități de întârziere, în conformitate cu reglementările legale privind regimul impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat.----------Alin. (1) al art. 15 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.----------Alin. (1) al art. 15 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.(2) Pentru urmărirea încasării sumelor datorate, Centrul Național al Cinematografiei este autorizat să aplice procedurile de executare silită, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.(3) Penalitățile de întârziere, încasate în conformitate cu prevederile alin. (1), constituie surse la Fondul cinematografic și se utilizează în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe.----------Alin. (3) al art. 15 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.-----------Alin. (3) al art. 15 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 16(1) Persoanele juridice autorizate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a) și c), pot opta pentru finanțarea directă a producției de filme, în condițiile prezentei ordonanțe, cu până la jumătate din suma datorată, la solicitarea producătorilor, după notificarea adresată Centrului Național al Cinematografiei.(2) Persoanele fizice și juridice autorizate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. d), pot opta, după notificarea Centrului Național al Cinematografiei, pentru finanțarea directă, cu până la jumătate din suma datorată, a producției și a distribuirii de filme românești, în condițiile prezentei ordonanțe.----------Alin. (2) al art. 16 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008, cu un nou punct.(3) Persoanele juridice autorizate, prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. b), pot opta pentru finanțarea directă a producțiilor de filme de televiziune - documentare și/sau ficțiune - cu până la 1% din contravaloarea minutelor de publicitate, la solicitarea posturilor de televiziune și după notificarea Centrului Național al Cinematografiei, iar pentru finanțarea directă a producțiilor de filme cinematografice realizate în condițiile prezentei ordonanțe, cu până la 1,5% din contravaloarea minutelor de publicitate, la solicitarea producătorilor și după notificarea adresată Centrului Național al Cinematografiei.----------Alin. (3) al art. 16 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 145 din 21 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 354 din 24 mai 2007, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 6 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 7 decembrie 2006, cu pct. 2^1.(4) Sumele neutilizate conform alin. (1)-(3) se virează în contul Fondului cinematografic până la data de 31 decembrie a anului în curs.(5) După depunerea notificărilor, conform prevederilor alin. (1)-(3), trimestrial, la Centrul Național al Cinematografiei vor fi depuse copiile actelor doveditoare privind efectuarea plăților aferente contractelor încheiate cu operatorii economici. Lipsa documentelor de plată atrage pentru operatorii economici obligativitatea de a vira sumele respective la Fondul cinematografic, în conformitate cu prevederile art. 13.----------Alin. (5) al art. 16 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008, cu un nou punct.(6) Sumele investite potrivit prevederilor alin. (1)-(3) vor fi scăzute din cuantumul contribuției datorate Fondului cinematografic în condițiile prezentei ordonanțe.(7) Contribuția persoanelor fizice și juridice prevăzute la alin. (1)-(3) reprezintă participarea operatorilor economici respectivi la producția sau distribuirea filmului, nefiind incluse în cuantumul creditului direct acordat conform prevederilor prezentei ordonanțe.----------Art. 16 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.----------Art. 16 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 17(1) Pentru susținerea producției de film cinematografic, Societatea Română de Televiziune va contribui cu o sumă reprezentând 15% din veniturile proprii realizate din publicitate.(2) Societatea Română de Televiziune poate opta pentru finanțarea directă a producției de filme, în condițiile prezentei ordonanțe, cu până la jumătate din suma datorată Fondului cinematografic, la solicitarea producătorilor și după notificarea adresată Centrului Național al Cinematografiei.(3) Sumele neutilizate se virează în contul Fondului cinematografic până cel mai târziu la data de 31 martie a anului în curs pentru anul precedent.----------Art. 17 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.  +  Articolul 18La sfârșitul fiecărui an, suma rămasă neutilizată din Fondul cinematografic se reportează în anul următor cu aceeași destinație.----------Art. 18 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.  +  Capitolul V Mecanisme și modalități de finanțare a unor activități din Fondul cinematografic  +  Secţiunea 1 Finanțarea prin acordarea de credit direct---------Titlul Secțiunii 1 din Capitolul V a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 19Centrul Național al Cinematografiei acordă, din Fondul cinematografic, în condițiile prezentei ordonanțe, credite directe persoanelor fizice și juridice autorizate și înscrise în Registrul cinematografiei.-----------Art. 19 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 20(1) Creditul direct se acordă, în condițiile prezentei ordonanțe, pentru:a) producția de filme de toate genurile: de ficțiune, documentar, de animație;b) dezvoltarea proiectelor de film.(2) Creditul direct se acordă de Centrul Național al Cinematografiei în conformitate cu dispozițiile prezentei ordonanțe și ale regulamentului.(3) Creditul direct pentru producție nu poate depăși 50% din valoarea totală a bugetului de cheltuieli de producție.(4) Sunt exceptate de la limita prevăzută la alin. (3) filmele dificile și filmele de buget redus.----------Alin. (4) al art. 20 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.---------Art. 20 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 21(1) Pot solicita credit direct pentru producție și dezvoltare de proiect persoanele fizice și persoanele juridice autorizate care au câștigat o sesiune de selecție și îndeplinesc următoarele condiții:a) sunt înscrise în Registrul cinematografiei;b) au un capital social de minimum 20.000 lei RON, în cazul persoanelor juridice, respectiv prezintă o scrisoare de garanție bancară, în echivalent sumă, emisă în favoarea Centrului Național al Cinematografiei, în cazul persoanelor fizice;c) asigură o contribuție proprie de minimum 6% din bugetul total al producției filmului, în numerar, servicii sau în natură?----------Lit. c) a alin. (1) al art. 21 a fost modificată de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.d) în cazul coproducțiilor cinematografice, contribuția proprie de minimum 6% se referă la participarea părții române;e) au obținut, în condițiile prezentei ordonanțe, acordul scris al autorului/autorilor scenariului pentru realizarea filmului, precum și dreptul de exploatare al filmului produs;f) prezintă dosarul proiectului întocmit în conformitate cu prevederile regulamentului;g) includ în devizul de producție al filmului costuri care nu pot depăși următoarele cote maximale:– 10% pentru onorariul societăților producătoare;– 10% pentru cheltuieli neprevăzute;– 5% pentru onorariul pentru activitatea de regizor, precum și pentru cesiunea drepturilor provenite din această activitate;– 4% pentru onorariul pentru scrierea scenariului, precum și a dialogurilor și cesiunea drepturilor provenite din această activitate;– 4% pentru producătorul executiv;– 4% pentru onorariul pentru muzica special scrisă;----------Lit. g) a alin. (1) al art. 21 a fost modificată de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.h) abrogată;----------Lit. h) a alin. (1) al art. 21 a fost abrogată de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.i) fac dovada că nu au datorii la bugetul de stat sau la bugetele locale, la bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și la Fondul cinematografic, cu excepția ratelor scadente la contractele încheiate cu Centrul Național al Cinematografiei și aflate în derulare.(2) Producătorul poate cheltui cel puțin 20% din bugetul unui film pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene sau semnatare ale Acordului Central European pentru Comerț Liber.----------Alin. (2) al art. 21 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.(3) Creditul direct pentru producția unui film se acordă exclusiv pentru proiectele declarate câștigătoare ale concursurilor de selecție și nu este transmisibil, cu excepția cazurilor speciale prevăzute de prezenta ordonanță.----------Art. 21 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 22(1) Creditul direct pentru dezvoltare de proiect se poate acorda în cadrul sesiunilor de concurs pentru proiectele cinematografice, pe baza evaluărilor pe care comisiile le fac, potrivit prevederilor regulamentului.(2) Creditul direct pentru dezvoltare de proiect se acordă numai pentru filmele de lung metraj de ficțiune, documentare sau de animație.(3) Creditul direct pentru dezvoltare de proiect se poate acorda pentru documentare și prospecții necesare scrierii scenariului, angajarea de specialiști dramaturgi sau pentru acoperirea altor cheltuieli legate de dezvoltarea proiectului.(4) Proiectele care au beneficiat de credite pentru dezvoltare vor fi înscrise în mod obligatoriu la concursurile de selecție pentru producție a proiectelor cinematografice, în termen de maximum un an de la încheierea contractului de creditare pentru dezvoltare.(5) În cazul în care proiectul respectiv nu este declarat câștigător la 4 concursuri succesive, beneficiarul creditului este obligat să îl restituie.(6) În cazul proiectelor câștigătoare, suma acordată drept credit de dezvoltare se cumulează cu creditul de producție acordat proiectului și se acordă în condițiile prevăzute la art. 20 alin. (3) și (4).(7) Creditul pentru dezvoltare de proiect nu poate depăși cuantumul de 3% din valoarea creditului mediu de producție al unui film de ficțiune, documentar sau de animație, după caz, realizat în anul precedent.(8) Creditul pentru dezvoltare de proiect este netransmisibil, cu excepția cazurilor prevăzute de prezenta ordonanță.-----------Art. 22 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 23Cuantumul maxim de creditare, în cazul filmelor dificile și al filmelor de buget redus, care se poate acorda în condițiile prezentei ordonanțe, este de 80% din valoarea devizului filmului.----------Art. 23 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.-----------Art. 23 a fost repus în vigoare ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 24Centrul Național al Cinematografiei poate acorda credit direct în cazul producțiilor internaționale de film care îndeplinesc următoarele condiții:a) coproducători sunt persoane fizice sau juridice române, autorizate ca atare și înscrise în Registrul cinematografiei;b) coproducătorii români au participat și au câștigat o sesiune de selecție, în condițiile prezentei ordonanțe;c) coproducătorii români au o participare de minimum 10% din bugetul de producție al filmului, în cazul coproducțiilor multilaterale, și de minimum 20% din bugetul de producție al filmului, în cazul coproducțiilor bilaterale, în condițiile prevăzute în regulament;d) coproducătorii dețin, pe bază de contract de coproducție, dreptul de coproprietate asupra negativului filmului, corespunzător contribuției fiecăruia, și sunt deținători ai dreptului de exploatare a filmului pe teritoriul României;e) coproducătorii își asumă obligația ca, pe genericul filmului și în toate materialele publicitare, să menționeze faptul că filmul a fost realizat cu creditul direct al Centrului Național al Cinematografiei;f) abrogată;----------Lit. f) a art. 24 a fost abrogată de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.g) creditul direct pentru coproducții internaționale nu poate depăși 50% din contribuția părții române la realizarea filmului, cu excepția filmelor prevăzute la art. 20 alin. (4).----------Lit. g) a art. 24 a fost modificată de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.----------Art. 24 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Secţiunea a 2-a Finanțarea prin acordarea de credit direct nerambursabil--------Titlul Secțiunii a 2-a din Capitolul V a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 25(1) Centrul Național al Cinematografiei acordă credit direct nerambursabil din Fondul cinematografic, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) lit. a)-d), persoanelor fizice și juridice autorizate și înscrise în Registrul cinematografiei.(2) Centrul Național al Cinematografiei acordă, de asemenea, din Fondul cinematografic, în condițiile prezentei ordonanțe, credit direct nerambursabil și altor persoane fizice și juridice autorizate.----------Art. 25 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.---------Art. 25 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 26(1) Creditul directul nerambursabil se acordă, în condițiile prezentei ordonanțe, pentru:a) încurajarea realizatorilor și producătorilor filmelor cu succes de public;b) încurajarea realizatorilor și producătorilor filmelor de valoare artistică deosebită, recunoscute ca atare pe plan internațional;c) distribuirea filmelor românești de toate genurile: de ficțiune, documentar, animație;d) încurajarea funcționării cinematografelor de artă și a programării filmelor în acestea;e) organizarea sau participarea la festivaluri și târguri de filme, interne și internaționale;f) susținerea unor programe de cultură, educație cinematografică, editare de publicații de specialitate, precum și susținerea altor activități în vederea îndeplinirii atribuțiilor Centrului Național al Cinematografiei, conform prevederilor art. 6 alin. (1).----------Lit. f) a alin. (1) al art. 26 a fost modificată de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.(2) Acordarea de credit direct nerambursabil se face în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe și ale regulamentului.(3) Creditul direct nerambursabil se acordă la cerere, conform regulamentului, de către Consiliu.----------Art. 26 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 27(1) În vederea acordării creditului direct automat pentru succes de public, Centrul Național al Cinematografiei stabilește la începutul fiecărui an pentru anul precedent două praguri de referință, după cum urmează:a) pragul de referință al premierelor filmelor românești sau realizate în coproducție, cu participare românească, reprezentând media numărului de spectatori plătitori aferent premierelor cinematografice;b) pragul de referință al titlurilor filmelor românești sau realizate în coproducție, cu participare românească, cu excepția celor prevăzute la lit. a), reprezentând media numărului de spectatori plătitori aferent titlurilor rulate în cinematografe.(2) Pentru perioada anterioară anului 2006, pragurile de referință vor fi stabilite de către Centrul Național al Cinematografiei până la organizarea primei sesiuni de concurs pentru proiecte cinematografice din anul 2007.(3) Creditul direct automat pentru succes de public se acordă producătorilor și regizorilor unui film românesc sau realizat în coproducție, cu participare românească, care a realizat în sălile de cinematograf ori în alte săli destinate vizionării cu public un număr de spectatori plătitori mai mare decât pragul de referință corespunzător.(4) Modalitatea de calcul al pragurilor de referință, respectiv al creditului direct automat, este prevăzută în regulament.(5) Creditul direct automat pentru succes de public se acordă numai la cererea producătorului, exclusiv pentru producția unui nou film, în condițiile prezentei ordonanțe.(6) Creditul direct automat pentru succes de public se acordă separat, în proporție egală, producătorului și regizorului filmului, pentru realizarea unui nou proiect cinematografic, dacă acesta a fost declarat câștigător al concursului de selecție organizat în condițiile prezentei ordonanțe.(7) Creditul direct automat pentru succes de public se acordă regizorilor în situația filmelor în coproducție, cu participare românească, doar în cazul în care au încheiat contracte ferme.(8) Creditul direct automat pentru succes de public este un credit direct nerambursabil.----------Art. 27 a fost modificat de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 145 din 21 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 354 din 24 mai 2007, care modifică pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 6 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 7 decembrie 2006.---------Art. 27 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 28(1) Creditul direct automat pentru calitatea artistică a filmului se acordă producătorilor și regizorilor unui film care a fost selecționat ori premiat la premiile OSCAR, ale Academiei Europene de Film (EFA), la festivaluri internaționale acreditate de Federația Internațională a Asociațiilor Producătorilor de Film (F.I.A.P.F.), precum și la alte festivaluri internaționale agreate de Centrul Național al Cinematografiei.----------Alin. (1) al art. 28 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008, cu un nou punct.(2) Cuantumul acestui credit este echivalent cu creditul direct automat pentru succes de public, ce se poate acorda în anul respectiv.(3) Această sumă se acordă separat, în proporție egală producătorului și regizorului filmului, pentru realizarea unui nou proiect cinematografic, dacă acesta a fost declarat câștigător al concursului de selecție organizat în condițiile prezentei ordonanțe.(4) Creditul direct automat pentru calitatea artistică se acordă numai la cererea producătorului, exclusiv pentru producția unui nou film, în condițiile prezentei ordonanțe.(5) Creditul direct automat pentru calitatea artistică se acordă producătorilor doar pentru filmele românești sau în coproducție cu participare românească.(6) Creditul direct automat pentru calitatea artistică se acordă regizorilor în situația filmelor în coproducție cu participare românească doar în cazul în care au încheiate contracte ferme.(7) Creditul direct automat pentru calitatea artistică este un credit direct nerambursabil.----------Art. 28 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 29(1) Pot credit direct nerambursabil pentru distribuirea și exploatarea filmelor românești persoanele fizice și persoanele juridice autorizate ca atare, care îndeplinesc următoarele condiții:a) sunt înscrise în Registrul cinematografiei;b) au un capital social de minimum 10.000 lei (RON), în cazul distribuitorilor și exploatanților, persoane juridice, sau prezintă o scrisoare de garanție bancară, în echivalent sumă, emisă în favoarea Centrului Național al Cinematografiei, în cazul persoanelor fizice;c) asigură un aport propriu de 6% din valoarea devizului în numerar sau în echivalent servicii;d) au obținut, în condițiile prezentei ordonanțe, acordul scris al producătorului în vederea distribuirii și exploatării filmului;e) prezintă dosarul întocmit în conformitate cu prevederile regulamentului;f) includ în deviz costuri care nu pot să depășească următoarele cote maximale:– 7,5% pentru onorariul societăților de distribuire;– 5% cheltuieli neprevăzute.(2) Distribuitorul poate cheltui cel puțin 20% din bugetul de distribuire al unui film românesc pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene sau semnatare ale Acordului Central European pentru Comerț Liber.----------Alin. (2) al art. 29 a fost modificat de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.(3) Creditul direct nerambursabil pentru distribuirea și exploatarea unui film nu este transmisibil, cu excepția cazurilor speciale prevăzute de prezenta ordonanță.(4) Creditul direct nerambursabil pentru distribuirea unui film românesc sau cu participare românească se poate acorda cu cel mult 6 luni înainte de data distribuirii acestuia.----------Alin. (4) al art. 29 a fost modificat de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.(5) În cazul filmelor românești sau al filmelor cu participare majoritar românească, se poate acorda credit direct nerambursabil și pentru distribuirea și exploatarea filmelor cinematografice în afara României.---------Art. 29 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 30Pot solicita credit direct nerambursabil pentru funcționarea cinematografului de artă persoanele fizice și persoanele juridice autorizate ca atare, care îndeplinesc următoarele condiții:a) sunt înscrise în Registrul cinematografiei;b) au un capital social de minimum 10.000 lei (RON) în cazul persoanelor juridice sau prezintă o scrisoare de garanție bancară în echivalent sumă, emisă în favoarea Centrului Național al Cinematografiei, în cazul persoanelor fizice;c) prezintă dosarul întocmit în conformitate cu regulamentul;d) difuzează film de artă în proporție de minimum 60% din programul anual, din care cel puțin jumătate este consacrat filmului european sau românesc.d) difuzează film de artă în proporție de minimum 50% din programul anual, din care cel puțin jumătate este consacrat filmului european sau românesc.----------Lit. d) a art. 30 a fost modificată de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.----------Art. 30 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 31(1) Creditul direct nerambursbil se acordă pe baza unui contract încheiat cu Centrul Național al Cinematografiei.(2) Creditul direct nerambursabil, cu excepția creditului direct automat pentru succes de public și pentru calitatea artistică a filmului, se acordă în tranșe de plată, cu condiția ca prima dintre acestea să nu depășească 30% din totalul finanțării aprobate, iar ultima să fie de cel puțin 15%.(3) Ultima tranșă se acordă numai după încheierea activității și prezentarea documentelor justificative cu privire la costurile efectuate și a raportului de evaluare a proiectului derulat.(4) Creditul direct nerambursabil nu poate fi utilizat pentru acoperirea cheltuielilor salariale sau a altor debite ale beneficiarilor finanțării ori pentru obținerea de profit.(5) Modul de utilizare a creditului direct nerambursabil este supus controlului Centrului Național al Cinematografiei, precum și al autorităților publice cu atribuții în domeniul financiar-bugetar.-----------Art. 31 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Capitolul VI Concursul de proiecte cinematografice  +  Articolul 32(1) Acordarea creditului direct pentru dezvoltarea proiectelor și pentru producția filmelor se face ca urmare a câștigării unor concursuri de selecție a proiectelor cinematografice.(2) Concursul de proiecte cinematografice se organizează de două ori pe an și se desfășoară potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe și ale regulamentului.---------Art. 32 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017..  +  Articolul 33Concursurile de selecție a proiectelor cinematografice se organizează cu respectarea următoarelor principii:a) libertatea de creație, de exprimare artistică și de comunicare publică a filmelor cinematografice;b) primordialitatea valorii artistice în cadrul selecției și promovării proiectelor cinematografice;c) încurajarea coproducțiilor cinematografice internaționale;d) încurajarea debuturilor în cinematografie.  +  Articolul 34(1) La concursurile de selecție a proiectelor cinematografice pot participa persoane fizice și juridice, rezidente în România, potrivit legii, și care sunt autorizate ca producători de filme, sunt înregistrate în Registrul cinematografiei și ale căror proiecte îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute în regulament.----------Alin. (1) al art. 34 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.(2) Persoanele fizice și juridice care nu au respectat prevederile prezentei ordonanțe și obligațiile stabilite prin contractele aflate în derulare cu Centrul Național al Cinematografiei nu pot beneficia de credite din Fondul cinematografic.-----------Art. 34 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 35(1) În condițiile prezentei ordonanțe sunt eligibile proiectele cinematografice pentru realizarea filmelor de lung metraj, ficțiune, animație și documentare, cu o durată de minimum 70 de minute, și a filmelor de scurt metraj de ficțiune, animație și documentare, cu o durată de maximum 60 de minute.(2) Concursul de selecție a proiectelor cinematografice se organizează în 4 secțiuni: (la 09-10-2017, Partea introductivă a Alineatului (2) din Articolul 35 , Capitolul VI a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 67 din 5 octombrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 797 din 09 octombrie 2017 ) a) secțiunea filmelor de ficțiune de lung sau scurt metraj;b) secțiunea filmelor documentare;c) secțiunea filmelor de animație.d) secțiunea filmelor de ficțiune de lung sau scurt metraj tematică. (la 09-10-2017, Alineatul (2) din Articolul 35 , Capitolul VI a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 67 din 5 octombrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 797 din 09 octombrie 2017 ) ----------Alin. (2) al art. 35 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008, cu un nou punct.(3) Tematica secțiunii de concurs prevăzută la alin. (2) lit. d) este stabilită, înaintea anunțării sesiunii de concurs, de Consiliu, prin hotărâre. (la 09-10-2017, Articolul 35 din Capitolul VI a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 67 din 5 octombrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 797 din 09 octombrie 2017 ) ----------Art. 35 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 36La data anunțării publice a concursului, directorul general al Centrului Național al Cinematografiei numește secretariatul tehnic al concursului, alcătuit din 3 persoane.----------Art. 36 a fost repus în vigoare ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 37(1) Organizarea concursului de proiecte cinematografice se anunță prin mijloacele de informare în masă, prin publicarea în cel puțin 3 ziare cu acoperire națională, prin publicare pe site și prin afișare la sediul Centrului Național al Cinematografiei, cu cel puțin 30 de zile înainte de data limită de depunere a dosarelor de concurs.(2) La data anunțării publice a concursului, Centrul Național al Cinematografiei va comunica și valoarea totală a fondurilor alocate pentru respectiva sesiune de concurs.(3) Din totalul fondurilor se va aloca un cuantum minim de 15% pentru filmele de lung metraj de ficțiune de debut, minimum 5% pentru filmele de scurt metraj de ficțiune, minimum 10% pentru filmele documentare, minimum 10% pentru filmele de animație și minimum 10% pentru filmele tematice. (la 09-10-2017, Alineatul (3) din Articolul 37 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 67 din 5 octombrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 797 din 09 octombrie 2017 ) ---------Art. 37 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 38(1) Proiectele cinematografice de lung metraj de ficțiune, care urmează să beneficieze de credite financiare pentru producție, trebuie să fie prezentate la premieră, prin proiecție pe ecrane, în copie standard de 35 mm sau proiecție digitală.(2) Filmele de scurt metraj, documentare și cele de animație pot fi prezentate la premieră și pe suport video betacam, digibeta sau HD.---------Art. 38 a fost repus în vigoare ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 39(1) În vederea participării la concursul de proiecte cinematografice, producătorii de filme vor întocmi dosarul de scenariu de film și dosarul de proiect.(2) Dosarele se vor depune la secretariatul tehnic al concursului.(3) Dosarele de scenariu se depun sub formă securizată, fără să conțină numele scenaristului, regizorului, producătorului sau alt indiciu care ar face posibilă identificarea acestora.(4) Selecția proiectelor cinematografice este făcută de 3 comisii, astfel:a) o comisie formată din 5 membri pentru secțiunea filmelor de ficțiune, de lung și scurt metraj și pentru secțiunea filmelor de ficțiune de lung sau scurt metraj tematică; (la 09-10-2017, Litera a) din Alineatul (4) , Articolul 39 , Capitolul VI a fost modificată de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 67 din 5 octombrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 797 din 09 octombrie 2017 ) b) o comisie formată din 3 membri pentru secțiunea filmelor documentare;c) o comisie formată din 3 membri pentru secțiunea filmelor de animație.----------Alin. (4) al art. 39 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008, cu pct. 1^1.(5) Comisia de selecție pentru secțiunea filmelor de ficțiune va fi sprijinită în activitatea sa de către o comisie ajutătoare de lectori fără drept de vot.(6) Nominalizarea membrilor comisiei de lectori se face de către membrii comisiei de selecție.(7) Comisia de lectori analizează scenariile de filme și întocmește referate de specialitate, pe care le pune la dispoziție membrilor comisiei de selecție.(8) Organizarea și funcționarea comisiilor de selecție și a comisiei de lectori se stabilesc prin regulament.----------Art. 39 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 40(1) Componența comisiilor de selecție a proiectelor cinematografice se stabilește prin decizie a directorului general al Centrului Național al Cinematografiei, după consultarea uniunilor și asociațiilor din domeniul industriei cinematografice.----------Alin. (1) al art. 40 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008.(2) Membrii comisiilor de selecție sunt desemnați pentru fiecare sesiune de concurs.----------Alin. (2) al art. 40 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.(3) Membrii comisiei de lectori pot fi desemnați pentru două sesiuni de concursuri succesive.(4) Persoanele propuse atât pentru comisiile de selecție, cât și pentru comisia de lectori, membrii familiilor acestora sau rudele de gradul unu nu pot participa în nici o calitate la realizarea unui proiect cinematografic înscris în sesiunea respectivă de concurs.(5) Pentru activitatea desfășurată în cadrul comisiilor, pe perioada sesiunilor de concurs membrii acestora vor fi remunerați din bugetul Centrului Național al Cinematografiei.----------Art. 40 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 41(1) Comisiile de selecție evaluează și selectează proiectele cinematografice care au îndeplinit condițiile de eligibilitate și stabilesc rezultatele concursului pe baza următoarelor criterii de evaluare:a) calitatea scenariului;b) calitatea regizorului;c) calitatea producătorului.(2) Ponderea acestor criterii în evaluarea și selectarea proiectelor cinematografice se stabilește prin regulament.(3) Pentru creditul direct de dezvoltare de proiect, criteriile de evaluare sunt:a) calitatea sinopsisului sau scenariul, dacă este finalizat și se dorește rescrierea lui, în cazul filmelor de ficțiune;b) calitatea descrierii proiectului, în cazul filmelor documentare sau de animație;c) calitatea scenaristului;d) calitatea producătorului.-----------Art. 41 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 41^1Eliminat.---------Art. 41^1 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 42La încheierea etapei de selecție a proiectelor cinematografice, respectiv a celei de acordare a creditelor directe pentru dezvoltare de proiect, comisiile de selecție vor emite hotărâri cu privire la selecția acestora.----------Art. 42 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 43(1) Proiectele de film selecționate vor fi clasificate în funcție de ordinea descrescătoare a punctajului final obținut, pe liste separate, pentru următoarele categorii de filme, după cum urmează:a) lista proiectelor cinematografice selecționate pentru filmele de ficțiune de lung metraj;b) lista proiectelor cinematografice selecționate pentru filmele de ficțiune de lung metraj de debut;c) lista proiectelor cinematografice selecționate pentru filmele de scurt metraj de ficțiune;c^1) lista proiectelor cinematografice selecționate pentru filmele de ficțiune de lung metraj și scurt metraj tematice; (la 09-10-2017, Alineatul (1) din Articolul 43 , Capitolul VI a fost completat de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 67 din 5 octombrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 797 din 09 octombrie 2017 ) d) lista proiectelor cinematografice selecționate pentru filmele documentare;e) lista proiectelor cinematografice selecționate pentru filmele de animație;f) lista proiectelor de ficțiune selecționate pentru acordarea creditelor de dezvoltare de proiect;g) lista proiectelor de documentare selecționate pentru acordarea creditelor de dezvoltare de proiect;h) lista proiectelor de animație selecționate pentru acordarea creditelor de dezvoltare de proiect.----------Alin. (1) al art. 43 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care modifică pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008.(2) Hotărârile comisiilor de selecție reprezintă înscrisul care certifică selecționarea proiectelor pentru faza de finanțare și se transmit directorului general al Centrului Național al Cinematografiei.---------Art. 43 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 43^1Eliminat.---------Art. 43^1 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 44(1) În etapa de finanțare Consiliul analizează dosarele proiectelor cinematografice în ordinea descrescătoare a punctajelor finale, stabilite prin hotărârea comisiei de selecție.(2) Consiliul decide cuantumul creditului ce se acordă pentru producția de filme proiectelor selecționate în funcție de următoarele criterii:a) ierarhizarea proiectelor cinematografice selecționate prin hotărârea comisiei de selecție;b) devizul de producție sau al dezvoltării de proiect, după caz;c) planul de finanțare;d) planul de producție;e) modul de derulare a contractelor anterioare încheiate între Centrul Național al Cinematografiei și producătorul proiectului cinematografic, dacă este cazul.(3) Pentru fiecare proiect analizat se întocmește un raport de acordare a creditului financiar.---------Art. 44 a fost repus în vigoare ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 45Cuantumul maxim care se poate aloca unui producător persoană fizică sau juridică autorizată, ca atare, din totalul fondurilor alocate de Centrul Național al Cinematografiei pentru fiecare sesiune de concurs se comunică înainte de fiecare sesiune.---------Art. 45 a fost repus în vigoare ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 46În cazul în care producătorul unui proiect câștigător al concursului decide înlocuirea regizorului, această înlocuire se poate face numai în cazuri bine justificate și numai cu aprobarea Consiliului.--------Art. 46 a fost repus în vigoare ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 47(1) Comisia de selecție și Consiliul se vor întruni în termen de maximum două zile după încheierea etapei de finanțare, pentru adoptarea unei hotărâri finale cu privire la rezultatele concursului de selecție a proiectelor cinematografice și de acordare a creditelor financiare.(2) Proiectele care au fost selecționate și care au obținut credite financiare sunt declarate câștigătoare ale concursului.---------Art. 47 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 48(1) Rezultatele concursului, inclusiv valoarea creditului direct alocat fiecărui proiect câștigător, vor fi făcute publice prin afișare la sediul Centrului Național al Cinematografiei, pe site-ul acestuia, precum și într-un ziar cu acoperire națională, în termen de 5 zile de la redactarea hotărârii finale a comisiei de selecție și a Consiliului.(2) Hotărârea de acordare a creditelor directe pentru producție este valabilă 18 luni de la data comunicării, interval în care trebuie asigurată finanțarea proiectului și trebuie încheiat contractul de creditare.(3) Beneficiarii creditelor, precum și persoanele desemnate în calitate de producător nu pot solicita noi credite în cazul în care au fost încălcate termenele legale pentru realizarea proiectelor anterioare.(4) În cazuri bine justificate, directorul general al Centrului Național al Cinematografiei poate acorda o prelungire a termenului prevăzut la alin. (2) de maximum 6 luni.----------Art. 48 a fost modificat de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.---------Art. 48 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 49Centrul Național al Cinematografiei este obligat să comunice în scris solicitanților de credite, în termen de 7 zile calendaristice, hotărârea de acordare a creditelor financiare directe.---------Art. 49 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 50(1) Nerespectarea procedurilor prevăzute de prezenta ordonanță privind acordarea creditului direct pentru producție și dezvoltare de proiect poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la anunțarea rezultatelor sesiunii de concurs, la Ministerul Culturii și Identității Naționale.----------Alin. (1) al art. 50 a fost modificat de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care modifică pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008.(2) Prin ordin al ministrului culturii și culturii și identității naționale se numește o comisie de soluționare a contestațiilor formată din 5 membri.----------Alin. (2) al art. 50 a fost modificat de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care modifică pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008.(3) Comisia de soluționare a contestațiilor se pronunță în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestațiilor.(4) Hotărârile comisiei de contestație pot fi atacate la Curtea de Apel București, în 30 de zile de la comunicare.(5) Decizia Curții de Apel București emisă în soluționarea acestor contestații este definitivă și irevocabilă.---------Art. 50 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 51(1) Creditul direct pentru producție și creditul pentru dezvoltare de proiecte de film se acordă pe baza unui contract încheiat între Centrului Național al Cinematografiei și persoana fizică sau juridică autorizată ca atare, care l-a solicitat.(2) Contractele se încheie numai după verificarea dosarului financiar al proiectului de film de către Consiliu, dosar prin care trebuie să se ateste faptul că finanțarea integrală a proiectului, atât ca sume, cât și ca termene, este asigurată.(3) Producția unui film realizat cu ajutorul creditului pentru producție, al creditului direct automat pentru succes de public, precum și al sprijinului pentru calitatea artistică trebuie să înceapă în maximum un an de la semnarea contractului, iar realizarea copiei standard nu trebuie să depășească 2 ani de la acea dată.----------Alin. (3) al art. 51 a fost modificat de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.(4) În cazuri bine justificate, directorul general al Centrului Național al Cinematografiei poate acorda o prelungire a termenului de predare a copiei standard de maximum 6 luni.----------Alin. (4) al art. 51 a fost modificat de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.---------Art. 51 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 52(1) Creditul direct pentru producție se alocă astfel:a) până la 50% din suma alocată la începutul perioadei de pregătire;b) diferența de până la 50% din valoarea rămasă se alocă pe parcursul realizării proiectului:– până la 20% la solicitarea producătorului sau a producătorului delegat, la jumătatea filmărilor, pe baza rapoartelor de producție semnate de regizor și producător sau, în funcție de caz, de producătorul delegat;– până la 20% la solicitarea producătorului, la sfârșitul filmărilor, pe baza rapoartelor de producție și a procesului-verbal de încheiere a filmărilor, semnate de regizor și producător;– 10% la solicitarea producătorului, odată cu îndeplinirea următoarelor condiții cumulative: predarea copiei standard sau a matriței video; predarea unui audit care să certifice corecta utilizare a creditului, participarea financiară a coproducătorilor/finanțatorilor proiectului, precum și aportul producătorului și prezentarea unui contract de distribuire;c) în situația în care tranșa acordată potrivit dispozițiilor prevăzute la lit. a) este mai mică de 50% din suma alocată, diferența va fi redistribuită la tranșele doi și trei de la lit. b).----------Lit. c) a alin. (1) al art. 52 a fost introdusă de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.(2) Alocarea ultimei tranșe de creditare se face numai în urma unui audit financiar, realizat și predat de producător, care să certifice corecta utilizare a creditelor acordate.---------Art. 52 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 53Directorul general al Centrului Național al Cinematografiei poate să suspende sau, după caz, să rezilieze contractele de acordare a creditului financiar, poate solicita restituirea sumelor virate din credit și poate declanșa procedura executării silite, potrivit prezentei ordonanțe, în următoarele situații:a) beneficiarul creditului direct nu prezintă Centrului Național al Cinematografiei situația cheltuielilor efectuate și documentele justificative, în termen de maximum 15 zile de la data solicitării;b) beneficiarul creditului direct nu respectă obligațiile contractuale asumate față de Centrul Național al Cinematografiei.---------Art. 53 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 54(1) Beneficiarul unui credit direct, acordat potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe, este obligat să țină evidența contabilă a încasărilor pentru filmul pentru care i s-a acordat creditul, în cont analitic distinct, pe toată durata returnării creditului.(2) Beneficiarul creditului direct este obligat să pună la dispoziție Centrului Național al Cinematografiei, la cerere, toate documentele contabile solicitate.----------Art. 54 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 55(1) Creditul direct pentru producție și dezvoltare, acordat în condițiile prezentei ordonanței, se rambursează Centrului Național al Cinematografiei din veniturile obținute de beneficiarul creditului, exclusiv prin valorificarea filmului realizat cu acest credit.(2) Rambursarea se face începând de la primul leu încasat, procentual, din toate veniturile realizate de filmul care a obținut creditarea, din toate formele de exploatare audiovizuală, cinematograf, video, televiziune, piața internă sau cea internațională, procentul de rambursare fiind egal cu procentul de creditare a proiectului respectiv de către Centrul Național al Cinematografiei.(3) Durata de rambursare a creditului direct pentru producție este de 10 ani.------Alin. (3) al art. 55 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 67 din 5 octombrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 797 din 09 octombrie 2017, ca urmare a abrogării acestui punct prin LEGEA nr. 15 din 12 ianurie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 35 din 16 ianuarie 2018.(4) În cazul nerambursării integrale a creditului direct pentru producție, după expirarea perioadei de 10 ani, Centrul Național al Cinematografiei va prelua, în baza unui protocol încheiat cu beneficiarul creditului, dreptul de valorificare a filmului respectiv, până la recuperarea cuantumului nerambursat din valoarea creditului acordat, pe baza unei «scrisori de acces» la laborator pentru efectuarea de noi copii, semnată de producător.-------Alin. (4) al art. 55 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin Punctul 7, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 67 din 5 octombrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 797 din 09 octombrie 2017, ca urmare a abrogării acestui punct prin LEGEA nr. 15 din 12 ianurie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 35 din 16 ianuarie 2018.(5) La data semnării protocolului prevăzut la alin. (4), suma nerambursată se stinge ca datorie. În cazul coproducțiilor cu parteneri străini, prevederile art. (4) se referă la partea de finanțare românească.(6) Producătorii, persoane fizice sau juridice, care au obținut credit direct sunt obligați să raporteze periodic Centrului Național al Cinematografiei veniturile realizate de filmul respectiv, în toate formele de exploatare, cinematograf, video, TV și orice altă formă de prezentare, atât pe teritoriul României, cât și peste hotare.(7) Această raportare se face lunar în primul an de exploatare a filmului, trimestrial în următorii 2 ani și anual după cel de-al treilea an de exploatare. Raportările se fac pe formulare speciale aprobate de Centrul Național al Cinematografiei.(8) Neraportarea acestor venituri, pentru o perioadă mai lungă de 3 luni în primul an, 6 luni în anii 2 și 3 și un an în următorii ani de creditare, duce la rezilierea automată a contractului de creditare și la obligarea debitorului la plata integrală a soldului creditului respectiv.----------Art. 55 a fost repus în vigoare în forma avută anterior ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 56Transferul sumelor reprezentând ratele scadente la creditele acordate, prevăzute la art. 55 alin. (2), se face trimestrial, până la data de 25 a primei luni din trimestrul următor celui în care s-au încasat veniturile realizate din exploatarea filmului, potrivit dispozițiilor art. 55 alin. (7).---------Art. 56 a fost repus în vigoare ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 57(1) În condițiile prezentei ordonanțe, dreptul de proprietate asupra negativului filmului aparține producătorului.(2) Până la restituirea creditului, negativul și toate materialele primare ale filmului realizat cu credit de la Fondul cinematografic se vor depune într-un laborator agreat de Centrul Național al Cinematografiei, care este cosemnatar al actului de depunere.(3) Cazurile în care Centrul Național al Cinematografiei poate aproba transmiterea unui proiect spre producția unui alt producător sunt:a) incapacitatea de plată;b) reorganizarea judiciară sau falimentul;c) retragerea din proiect a unui coproducător sau finanțator.---------Art. 57 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 58(1) Nu pot participa la concursurile de selecție pentru obținerea de credite acordate din Fondul cinematografic:a) proiectele autorilor care ocupă funcții de director general al Centrului Național al Cinematografiei, de membri ai Consiliului, de directori ai studiourilor cinematografice cu capital majoritar de stat, ai societăților comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul cinematografiei sau care dețin alte funcții de conducere din cadrul Centrului Național al Cinematografiei și al societăților comerciale cu capital majoritar de stat, de membri ai comisiilor de selecție, pentru perioada succesivă a două sesiuni de concurs, precum și de funcționari publici în cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale;b) proiectele cinematografice care propagă defăimarea țării sau a națiunii, a ordinii de drept sau a principiilor constituționale, care incită la război, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, la discriminare pe criterii etnice, religioase, de sex sau orientare sexuală, la separatism teritorial;c) proiectele de film care conțin, în imagini ori în limbaj, elemente cu caracter pornografic sau obscen;d) proiectele cinematografice care prejudiciază demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și dreptul acesteia la propria imagine;e) proiectele cinematografice care incită, direct sau indirect, la violență;f) proiectele cinematografice cu caracter de propagandă electorală, politică sau religioasă.(2) Nu pot participa la concursurile de selecție pentru obținerea de credite acordate din Fondul cinematografic studiourile cinematografice cu capital integral de stat.(3) Studiourile cinematografice cu capital integral de stat pot participa la concursurile de selecție pentru obținerea de credite acordate din Fondul cinematografic, în calitate de coproducător.----------Art. 58 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 59(1) Autoritățile administrației publice locale pot susține, în condițiile prezentei ordonanțe, construirea de noi cinematografe cu unul sau mai multe ecrane, prin alocarea de fonduri ori prin închirierea sau concesionarea de terenuri adecvate pentru persoanele juridice care doresc să investească în acest domeniu.(2) În cazul filmelor românești sau realizate cu participare românească, în sensul prevederilor din anexa nr. 2, autoritățile administrației publice locale acordă scutiri pentru diverse activități din domeniul cinematografiei, pentru desfășurarea filmărilor, precum și pentru plata locațiilor de filmare, cu excepția clădirilor aflate în proprietatea sau în administrarea lor.(3) În sensul prevederilor alin. (2), autoritățile publice locale pot acorda scutiri și/sau facilități pentru desfășurarea filmărilor în interiorul clădirilor aflate în proprietatea sau în administrarea lor.----------Art. 59 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.  +  Articolul 60(1) Exploatanții de săli și de grădini de cinematograf au obligația de a asigura minimum 5% din numărul anual de spectacole cu filme cinematografice realizate potrivit prevederilor prezentei ordonanțe, din care cel puțin 1% la orele de maximă audiență, și beneficiază în aceste condiții de credit direct nerambursabil.(2) Sălile de cinematograf care vor asigura minimum 10% din numărul anual de spectacole cu filme cinematografice realizate potrivit prevederilor prezentei ordonanțe vor beneficia de o reducere de 50% a contribuției prevăzute la art. 13.----------Art. 60 a fost modificat de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.(3) Exploatarea prin proiecție publică a filmelor cinematografice ori a videogramelor se poate realiza numai dacă acestea sunt traduse ori dublate în limba română, cu excepția cazurilor în care proiecția publică se realizează în aceeași perioadă, atât în limba română, cât și în limba unei minorități naționale. (la 19-01-2018, Articolul 60 din Capitolul VI a fost completat de Punctul 8, Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 15 din 12 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 16 ianuarie 2018 ) ----------Art. 60 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 61Televiziunile care difuzează filme au obligația să asigure anual minimum 2% din spațiul destinat acestora pentru difuzarea de opere audiovizuale, inclusiv filme cinematografice, realizate potrivit prevederilor prezentei ordonanțe.----------Art. 61 a fost modificat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.  +  Articolul 62(1) În vederea sprijinirii activității cinematografice, operatorii economici care au în obiectul de activitate producția de film cinematografic și sunt implicați în producția și/sau finanțarea, distribuirea și exploatarea de filme cinematografice, beneficiază de dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.----------Alin. (1) al art. 62 a fost modificat de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.(2) Operatorii economici direct implicați în producția, distribuirea și exploatarea filmelor cinematografice, înscriși ca atare în Registrul cinematografiei, beneficiază de scutirea de la plata taxelor vamale pentru importurile de utilaje, echipamente cinematografice, peliculă, substanțe de procesare și alte bunuri folosite în industria cinematografică, care nu sunt produse în țară.----------Alin. (2) al art. 62 a fost modificat de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.(3) Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor alin. (1), precum și ale art. 77^1, Centrul Național al Cinematografiei va emite un «Certificat de investitor» pentru producător, respectiv un «Certificat de finanțator» pentru coproducător sau finanțator, în care sunt precizate următoarele date:a) numele persoanei juridice și datele de identificare;b) numărul de înscriere în Registrul cinematografiei, în cazul producătorului și coproducătorului, sau contractul, în cazul finanțatorului;c) valoarea creditului direct obținut;d) valoarea totală a bugetului estimativ al producției și valoarea costurilor directe de producție;e) valoarea totală a investiției sau a finanțării.----------Alin. (3) al art. 62 a fost modificat de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.(4) Certificatele prevăzute la alin. (3) vor fi depuse la organele fiscale de către persoanele juridice, odată cu celelalte declarații prevăzute de lege.----------Art. 62 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Capitolul VII Patrimoniul național al cinematografiei și modul de administrare a acestuia  +  Articolul 63(1) Se află în proprietatea publică a statului următoarele categorii de bunuri:a) filme de toate genurile: lungmetraje și scurtmetraje de ficțiune, documentare sau de animație, precum și materialele lor primare de imagine și sunet, mixajele de sunet realizate până în anul 1997 cu finanțare de la bugetul de stat, de la bugetul unor unități de stat sau de la bugetul Centrului Național al Cinematografiei;b) materialele documentare, precum: fotografii, afișe, scenarii, partituri și alte asemenea bunuri legate de istoria filmului românesc, aflate în cadrul Arhivei Naționale de Filme;---------Lit. b) a alin. (1) al art. 63 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.c) sediile și anexele în care își desfășoară activitatea Centrul Național al Cinematografiei;d) sediile și anexele în care își desfășoară activitatea Arhiva Națională de Filme;e) sălile de cinematograf "Union", "Eforie" și "Studio" din municipiul București.(2) Bunurile din patrimoniul public al statului, enumerate la alin. (1) lit. a) și c), se află în administrarea Centrului Național al Cinematografiei, iar cele enumerate la alin. (1) lit. b), d) și e) se află în administrarea Arhivei Naționale de Filme.----------Alin. (2) al art. 63 a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.--------Alin. (2) al art. 63 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 64Mixajele magnetice, materialele și bunurile rămase în urma producțiilor românești, realizate în condițiile art. 63 alin. (1) lit. a), sau din prestații internaționale, care pot fi utilizate la realizarea altor filme, cum ar fi: obiecte de recuzită, mobilier, costume, arme, armuri, decoruri sau elemente de decor, achiziționate și confecționate pe costurile filmelor respective și aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital majoritar de stat: Studioul Cinematografic «Sahia Film» - S.A., Studioul Cinematografic «Rofilm» - S.A. și Studioul Cinematografic «Animafilm» - S.A. se află în patrimoniul privat al statului și în administrarea societăților respective.----------Art. 64 a fost modificat de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.  +  Articolul 65(1) Abrogat.----------Alin. (1) al art. 65 a fost abrogat de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008, cu pct. 4^1.(2) Se află în proprietatea privată a statului și în administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor «România-Film» Laboratorul de Prelucrare a Peliculei Mogoșoaia din municipiul București.----------Art. 65 a fost modificat de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.  +  Articolul 66 (1) Se află în proprietatea privată a statului sediile, clădirile cu altă destinație, precum și terenurile aferente acestora, aflate în patrimoniul Studioului Cinematografic "Sahia Film" - S.A., Studioului Cinematografic "Rofilm" - S.A. și al Studioului Cinematografic "Animafilm" - S.A., societăți ce funcționează sub autoritatea Ministerului Culturii și Identității Naționale.(2) Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor «România-Film» se află sub autoritatea Ministerului Culturii și Identității Naționale.----------Alin. (2) al art. 66 a fost introdus de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.(3) Eliminat.----------Alin. (3) al art. 66 a fost fost eliminat prin abrogarea de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008 de către pct. 6 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008.(4) Eliminat.----------Alin. (4) al art. 66 a fost fost eliminat prin abrogarea de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008 de către pct. 6 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008.  +  Articolul 67Abrogat.----------Art. 67 a fost abrogat de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008, cu pct. 6.  +  Capitolul VIII Contravenții și sancțiuni  +  Articolul 68Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 25.000 lei (RON) nerespectarea dispozițiilor prezentei ordonanțe privind:a) înregistrarea în Registrul cinematografiei a persoanelor fizice sau juridice care desfășoară activități în domeniul cinematografiei;b) desfășurarea oricăror activități de distribuție, difuzare sau exploatare de filme cinematografice, indiferent de suportul de transpunere al acestora, fără certificat de clasificare emis de Centrul Național al Cinematografiei;c) exploatarea, inclusiv prin comercializare și/sau închiriere de videograme, a filmelor cinematografice în alte condiții decât cele prevăzute în certificatul de clasificare;d) exploatarea sălilor și/sau grădinilor de spectacole cinematografice fără certificatul de clasificare emis de Centrul Național al Cinematografiei;e) exploatarea, prin proiecție publică, de filme cinematografice ori videograme netraduse sau nedublate în limba română, cu excepția cazurilor în care aceasta se realizează în aceeași perioadă atât în limba română, cât și în limba unei minorități naționale. (la 19-01-2018, Litera e) din Articolul 68 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 9, Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 15 din 12 ianuarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 16 ianuarie 2018 )  +  Articolul 68^1Eliminat.---------Art. 68^1 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 69Constatarea contravențiilor și sancționarea încălcării prevederilor prezentei ordonanțe se fac de către Centrul Național al Cinematografiei sau de organele de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne:a) la cererea unei autorități publice;b) din oficiu;c) ca urmare a plângerii depuse de o persoană fizică sau juridică prejudiciată în mod direct prin încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe.  +  Articolul 70Contravențiilor prevăzute la art. 68 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 71(1) Sumele provenite din aplicarea amenzilor se fac venit la bugetul de stat.(2) Cuantumul amenzilor contravenționale va fi actualizat periodic, la propunerea Ministerului Culturii și Identității Naționale, prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 72În cazul nerespectării prevederilor prezentei ordonanțe și a normelor metodologice care reglementează funcționarea și administrarea Registrului cinematografiei, Centrul Național al Cinematografiei poate dispune suspendarea sau retragerea certificatului de înscriere sau de clasificare în Registrul cinematografiei și de încetare imediată a activităților pentru care s-a dispus măsura respectivă.  +  Capitolul IX Dispoziții tranzitorii și finale  +  Articolul 73(1) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, Centrul Național al Cinematografiei va elabora regulamentul prevăzut de prezenta ordonanță privind concursul de selecție a proiectelor cinematografice în vederea acordării de credite financiare directe pentru dezvoltarea de proiecte, producție și distribuire de filme.(2) Proiectul regulamentului menționat la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului culturii și identității naționale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(3) În termenul prevăzut la alin. (1), Centrul Național al Cinematografiei va elabora și va supune spre aprobare Ministerului Culturii și Identității Naționale normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe, care vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.----------Alin. (3) al art. 73 a fost modificat de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.  +  Articolul 74(1) Operațiunile de înscriere și de clasificare efectuate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 418/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru organizarea, funcționarea și administrarea Registrului cinematografiei, care își păstrează valabilitatea, nu vor fi modificate până la expirarea de drept a termenelor pentru care au fost acordate.(2) Se exceptează de la obținerea clasificării filmele cinematografice care se prezintă în cadrul unor festivaluri cinematografice internaționale, schimburi culturale, alte manifestări oficiale organizate în România sau în străinătate.  +  Articolul 75(1) Centrul Național al Cinematografiei organizează activități de formare și perfecționare profesională și eliberează certificate de atestare de liberă practică în meseriile specifice domeniului cinematografiei pentru care nu există forme de școlarizare în învățământul din România.----------Alin. (1) al art. 75 a fost modificat de pct. 42 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.(2) În acest scop, pe lângă Centrul Național al Cinematografiei se constituie comisii de specialiști din care fac parte reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, Ministerului Culturii și Identității Naționale, Ministerului Muncii și Justiției Sociale.(3) Comisiile prevăzute la alin. (2) se constituie prin ordin comun al miniștrilor de resort, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.(4) Comisiile își vor desfășura activitatea la sediul Centrului Național al Cinematografiei, care va asigura secretariatul tehnic.(5) Pentru activitatea desfășurată în cadrul comisiilor, membrii acestora vor fi remunerați conform prevederilor legale.  +  Articolul 75^1Eliminat.---------Art. 75^1 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016 prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 76În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, Ministerul Muncii și Justiției Sociale va introduce în codul clasificării ocupațiilor din România, la propunerea Ministerului Culturii și Identității Naționale, profesiile și meseriile specifice domeniului cinematografic, în acord cu legislația europeană în materie.  +  Articolul 77Plata cotizațiilor datorate de către Centrul Național al Cinematografiei și Arhiva Națională de Filme către organismele internaționale de profil se suportă din bugetul Centrului Național al Cinematografiei.--------Art. 77 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 77^1În vederea dezvoltării cinematografiei în România se introduce sprijinul indirect, astfel:a) de la data stabilită potrivit prevederilor art. 38 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se acordă sprijin indirect în valoare de 150% pentru producătorii, coproducătorii și finanțatorii implicați în producția de film, acordat din impozitul pe profit corespunzător sumei investite, sumă care nu poate depăși 10% din costurile directe de producție efectuate pe teritoriul României, și reprezintă maximum 50% din profitul brut; această prevedere nu se aplică pentru aportul prevăzut la art. 21 alin. (1) lit. c);b) în situația filmelor comandate, condiționat de cheltuirea în România a minimum 40% din bugetul filmului, se acordă sprijin indirect în valoare de 30% din totalul taxelor aferente bugetului cheltuit pe teritoriul României, sprijin ce se acordă persoanei juridice autorizate, înscrisă în Registrul cinematografiei, rezidentă în România, potrivit legii, și care participă la realizarea filmului; sprijinul indirect va fi folosit pentru acoperirea costurilor directe de producție, efectuate pe teritoriul României, și nu poate depăși 10% din acestea; în cazul filmelor la comandă, prevederile prezentului articol se pot completa de drept cu prevederile lit. a);c) sprijin indirect prin scutirea de la plata taxei pe redevență pentru distribuitorii care introduc în România un număr egal sau mai mare de 8 copii de film;d) sprijin indirect în valoare de 150%, aferent impozitului pe profit obținut în urma realizării investiției, pentru operatorii implicați în exploatarea de lanțuri de cinematografe, în situația în care lanțul este format din cel puțin 10 săli distribuite pe teritoriul României, corespunzător a 10% din investiția realizată.----------Art. 77^1 a fost introdus de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.  +  Articolul 77^2(1) Datorită specificului activității, prin derogare de la prevederile art. 111 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, în cazul angajaților implicați în producția de film, durata maximă legală a timpului de muncă poate depăși 40 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare, cu condiția ca aceste ore să fie compensate cu zilele libere în perioadele în care angajații nu participă la producția de film sau, dacă acest lucru nu este posibil, să fie compensate în bani, conform prevederilor legale în vigoare.(2) Pentru angajații implicați în producția de film, zilele de sâmbătă, duminică și, după caz, zilele de sărbătoare legală sunt considerate zile lucrătoare, repausul legal putând fi acordat în perioadele în care angajații nu participă la producții de film.----------Art. 77^2 a fost introdus de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 303 din 3 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 894 din 30 decembrie 2008, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 13 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 120 din 15 februarie 2008, cu pct. 7.  +  Articolul 78(1) Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune sunt obligate, în cadrul grilelor de programe, să rezerve spațiu publicitar gratuit în orele de maximă audiență, necesar promovării filmelor cinematografice românești sau realizate cu participare românească, în sensul definițiilor prevăzute în anexa nr. 2.(2) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, Centrul Național al Cinematografiei, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune vor stabili, în baza unui protocol, modalitățile și spațiul acordat în grila de programe pentru promovarea filmelor cinematografice românești sau realizate cu participare românească, în sensul definițiilor prevăzute în anexa nr. 2.(3) Publicitatea difuzată în condițiile alin. (1) nu constituie publicitate comercială.----------Alin. (3) al art. 78 a fost introdus de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 145 din 21 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 354 din 24 mai 2007, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 6 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 978 din 7 decembrie 2006, cu pct. 7.----------Art. 78 a fost modificat de pct. 44 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.  +  Articolul 78^1Dispozițiile art. 55 alin. (3)-(5) se aplică și contractelor încheiate începând cu anul 1997, care se află în derulare, fie în sensul restituirii creditului acordat, fie în sensul continuării finanțării din Fondul cinematografic.----------Art. 78^1 a fost introdus de pct. 45 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.  +  Articolul 79Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea cinematografiei nr. 630/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 9 decembrie 2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.  +  Articolul 79^1(1) Măsurile de natura ajutorului de stat, respectiv acordarea creditelor directe pentru producția de filme, cu excepția schemelor de minim prevăzute de lege, vor fi notificate și se vor acorda după autorizarea acestora de către Consiliul Concurenței.(2) Creditul direct nerambursabil, cel sub formă de credit pentru dezvoltare, precum și cel acordat de autoritățile publice locale în cadrul schemelor de ajutor nu vor depăși pragul minim prevăzut la art. 29 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată. Normele metodologice emise în baza și pentru aplicarea prezentei ordonanțe vor cuprinde dispoziții privind cumulul, monitorizarea, modalitățile de calcul și solicitarea de informații în conformitate cu prevederile art. 3-5 din Regulamentul privind pragul minim al ajutorului de stat care nu intră sub incidența obligației de notificare, aprobat prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 27/2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 24 martie 2000.(3) Până la avizarea de către Consiliul Concurenței a unei scheme de ajutor de stat, sprijinul indirect prevăzut la art. 77^1 nu va depăși pragul minim prevăzut la art. 29 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată, cu respectarea prevederilor alin. (2) cu privire la normele metodologice emise în baza și pentru aplicarea prezentei ordonanțe, precum și ale Regulamentului privind pragul minim al ajutorului de stat care nu intră sub incidența obligației de notificare, aprobat prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 27/2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 24 martie 2000.----------Art. 79^1 a fost introdus de pct. 46 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.---------Art. 79^1 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 999 din 12 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin LEGEA nr. 141 din 16 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 20 iunie 2017.  +  Articolul 80Prezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    ────────────────
    p. Ministrul culturii și cultelor,
    Ioan Onisei,
    secretar de stat
    p. Ministrul educației și cercetării,
    Anton Anton,
    secretar de stat
    Ministrul muncii,
    solidarității sociale și familiei,
    Gheorghe Barbu
    Ministrul administrației și internelor,
    Vasile Blaga
    Ministrul finanțelor publice,
    Ionel Popescu
    București, 14 iulie 2005.Nr. 39.  +  Anexa nr. 1SALILE SI GRADINILE DE SPECTACOL CINEMATOGRAFIC CARE SEAFLA IN PROPRIETATEA PRIVATA A STATULUI SI INADMINISTRAREA R.A.D.E.F. "Romania Film"─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Numar crt. Adresa Denumirea de                                                                       locuri───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  0 1 2 3───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  1 Judetul Alba, Municipiul    Alba Iulia, Str. Zorilor    nr. 8 Columna 500  2 Județul Alba, Municipiul Alba Iulia,    Str. M. Viteazul nr. 31 Cinematograful-gradină                                                CETATE 750  3 Județul Alba, Municipiul Alba Iulia,    Bd. Victoriei nr. 25 DACIA 500  4 Județul Alba, Municipiul Aiud,    Str. Băilor nr. 42 PROGRESUL 350  5 Județul Alba Orașul Cugir, Str. Al.    Sahia nr. 24 PATRIA 399  6 Județul Alba, Orașul Zlatna, Str. Avram    Iancu nr. 6 MUNCITORUL 241  7 Județul Alba, Orașul Teiuș, Str. Clujului    nr. 90 VICTORIA 219  8 Județul Arad, Municipiul Arad, Str. Vasile    Alecsandri nr. 2 ARTA-complex cinematografic                                                cu 2 săli 250+60  9 Județul Arad, Municipiul Arad, Str. Vasile    Alecsandri nr. 2 Grădina de vară ARTA 445 10 Județul Arad, Municipiul Arad, Str. Vasile    Goldiș nr. 1-3 STUDIO 587 11 Județul Arad, Municipiul Arad, Bd.    Revoluției nr.98 MUREȘUL 465 12 Județul Arad, Municipiul Arad, Str. P.    Rareș nr. 25 GRĂDIȘTE 310 13 Județul Arad, Municipiul Arad, Str. Calea    Timișorii nr. 32 PROGRESUL 232 14 Județul Arad, Municipiul Arad, Str.    Codrului nr. 1 SOLIDARITATEA 261 15 Județul Arad, Municipiul Arad, Bd.    Revoluției nr. 49-53 DACIA 741 16 Județul Arad, Orașul Chisineu-Cris,    Str. Înfrățirii nr. 66 POPULAR 200 17 Județul Arad, Orașul Chișineu-Cris,    Str. Înfrățirii nr. 66 Grădina de vară POPULAR 300 18 Județul Arad, Orașul Nădlac, Str.    Victoriei nr. 32 NĂDLAC 280 19 Județul Arad, Orașul Sântana, Str.    Muncii nr. 58 POPULAR 220 20 Județul Arad, Orașul Lipova, Str. N.    Titulescu nr. 10 MUREȘUL 374 21 Județul Arad, Comuna Pecica, Str. Bella    Breiner nr. 16 DACIA 279 22 Județul Arad, Comuna Ghioroc nr. 86 GHIOROC 186 23 Județul Argeș, Municipiul Pitești,    Calea București nr. 2 BUCUREȘTI 459 24 Județul Argeș, Municipiul Pitești,    Str. Victoriei nr. 20 MODERN 351 25 Județul Argeș, Municipiul Pitești,    Cartier Craiovei DACIA 501 26 Județul Argeș, Municipiul Câmpulung,    Cartier Visoi III BALADA 150 27 Județul Argeș, Municipiul Câmpulung,    Str. D.I. Berechet nr. 1 MUSCELUL 315 28 Județul Argeș, Municipiul Câmpulung,    Str. D.I. Berechet nr. 1 Grădina de vară MUSCELUL 150 29 Județul Bacău, Municipiul Bacău, Str.    Marasesti nr. 165 ORIZONT 500 30 Județul Bacău, Municipiul Bacău, Str.    Marasesti nr. 4 FORUM 410 31 Județul Bacău, Municipiul Bacău, Str.    M. Eminescu nr. 33 ORION 419 32 Județul Bacău, Municipiul Bacău, Str.    N Bălcescu nr. 12 CENTRAL 650 33 Județul Bacău, Municipiul Onești, Str.    Poștei nr. 3 CAPITOL 457 34 Județul Bacău, Municipiul Onești, Bd.    Oituz nr. 25 OITUZ 353 35 Județul Bacău, Orașul Targu Ocna, Str.    C Dionisie nr. 1 URANUS 285 36 Județul Bihor, Municipiul Oradea, Str. LIBERTATEA-complex    Independenței nr. 1 cinematografic cu 3 săli 961 37 Județul Bihor, Municipiul Oradea, P-ța    Regele Ferdinand nr. 2 TRANSILVANIA 399 38 Județul Bihor, Municipiul Oradea, Str.    Transilvaniei nr. 4 PATRIA 652 39 Județul Bihor, Municipiul Oradea, Str.    Republicii nr. 77 CRIȘANA 450 40 Județul Bihor, Municipiul Beius, Str.    Andrei Șaguna nr. 2 BIHORUL 501 41 Județul Bihor, Municipiul Salonta, P-ța    Libertății nr. 14 VICTORIA 325 42 Județul Bihor, Orașul Alesd, Str. Bobâlna Cabina de proiecție    nr.10 cinema PACEA 0 43 Județul Bistrița-Năsăud, Municipiul DACIA-complex    Bistrița, Bd. Decebal nr. 3-5 cinematografic cu 383+207+                                                3 săli +150 44 Județul Bistrița-Năsăud, Municipiul    Bistrița, Str. Republicii nr. 39 BULEVARD 200 45 Județul Bistrița-Năsăud, Municipiul    Bistrița, Str. Gh. Șincai nr. 22 TINERETULUI 150 46 Județul Bistrița-Năsăud, Orașul Năsăud,    Str. Grănicerului nr. 24 FLACĂRA 331 47 Județul Bistrița-Năsăud, Comuna Prundu    Bârgăului, Str. Principală nr. 35 TIHUȚA 161 48 Județul Botoșani, Municipiul Botoșani,    Str. Unirii nr. 24 UNIREA 500 49 Județul Botoșani, Municipiul Botoșani,    Str. Dobrogeanu Gherea nr. 3 LUCEAFĂRUL 150 50 Județul Botoșani, Municipiul Dorohoi,    Str. Al. Cuza nr. 22 MELODIA 355 51 Județul Botoșani, Municipiul Dorohoi,    Str. D-tru Furtună nr. 3 CULTURAL 355 52 Județul Botoșani, Orașul Săveni, Str.    Centrală nr. 12 PATRIA 300 53 Județul Botoșani, Orașul Ștefănești PRUTUL 309 54 Județul Brăila, Municipiul Brăila, LIRA- complex    Str. Cojocari nr. 21 cinematografic cu                                                2 săli 399+79 55 Județul Brăila, Municipiul Brăila,    Calea Galați nr. 10 CENTRAL 656 56 Județul Brăila, Municipiul Brăila,    Bd. Independenței nr. 57 BULEVARD 754 57 Județul Brăila, Municipiul Brăila,    Str. Aleea Cinematografului nr. 5 UNIREA 336 58 Județul Brăila, Municipiul Brăila, Grădina de vară    Calea Galați nr. 5 CENTRAL 1000 59 Județul Brăila, Municipiul Brăila,    Cartier Viziru I PESCĂRUȘ 355 60 Județul Brașov, Municipiul Brașov,    Bd. 15 Noiembrie nr. 50 PATRIA 789 61 Județul Brașov, Municipiul Brașov, MODERN-compiex    Str. Griviței nr. 47 cinematografic cu                                                3 săli 705 62 Județul Brașov, Municipiul Brașov,    Str. Uranus nr. 1 COSMOS 500 63 Județul Brașov, Municipiul Brașov,    Str. Mureșenilor nr. 7 ROYAL 510 64 Județul Brașov, Municipiul Brașov,    Str. Lungă nr. 1 ASTRA 505 65 Județul Brașov, Municipiul Făgăraș,    Str. 13 Decembrie bloc 100 TRANSILVANIA 350 66 Județul Brașov, Municipiul Făgăraș,    Str. Republicii nr. 21 NEGOIUL 501 67 Județul Brașov, Municipiul Codlea,    Str. Lungă nr. 131 MĂGURA 311 68 Județul Brașov, Orașul Rupea, Str.    Republicii nr. 143 POPULAR 346 69 Municipiul București, sectorul 1, Bd.    Gh. Magheru nr. 12-14 PATRIA 1387 70 Municipiul București, sectorul 1, Bd.    Gh. Magheru nr. 2-4 SCALA 900 71 Municipiul București, sectorul 1, Bd.    Ion Mihalache nr. 174 EXCELSIOR 801 72 Municipiul București, sectorul 1, Calea    Griviței nr. 137 DACIA 150 73 Municipiul București, sectorul 1, Calea    Griviței nr. 166 GRIVIȚA 150 74 Municipiul București, sectorul 1, Șos.    Cotroceni nr. 9 COTROCENI 150 75 Municipiul București, sectorul 1, Calea    Giulești nr. 56 A GIULEȘTI 350 76 Municipiul București, sectorul 1, Calea    Griviței nr. 80 FEROVIAR - 77 Municipiul București, sectorul 1, Bd.    Poligrafiei nr. 1 Grădina PARC 150 78 Municipiul București, sectorul 2, Str.    S. V. Rahmaninov nr. 2 FLOREASCA 150 79 Municipiul București, sectorul 2, Șos.    Ștefan cel Mare nr. 131 MELODIA 150 80 Municipiul București, sectorul 2, Calea    Moșilor nr. 127 EUROPA (MIORIȚA) 536 81 Municipiul București, sectorul 2, Str.    Mătăsări nr. 31 POPULAR 150 82 Municipiul București, sectorul 2, Șos.    Pantelimon nr. 357A COSMOS 150 83 Municipiul București, sectorul 3, Bd.I.C.    Brătianu nr. 6 LUCEAFĂRUL 802 84 Municipiul București, sectorul 3, Aleea    Bucovina nr. 7 GLORIA 652 85 Municipiul București, sectorul 3, Aleea Grădina de vară    Stănilă nr. 2 GLORIA-TITAN 150 86 Municipiul București, sectorul 3, Șos.    Mihai Bravu nr. 221 MUNCA 150 87 Municipiul București, sectorul 3, Str.    Doamnei nr.9 DOINA 150 88 Municipiul București, sectorul 3, Str. Grădina de vară    Doamnei nr. 9 DOINA 150 89 Municipiul București, sectorul 4, Bd.    Libertății nr. 1A MODERN 150 90 Municipiul București, sectorul 4, Șos.    Giurgiului nr. 119 FLAMURA 900 91 Municipiul București, sectorul 4, Bd.    Al. Obregia nr. 31 CULTURAL 525 92 Municipiul București, sectorul 4, Str. Grădina de vară    11 Iunie nr. 79 MODERN 150 93 Municipiul București, sectorul 5, Bd.    Regina Elisabeta nr. 26 BUCUREȘTI 1015 94 Municipiul București, sectorul 5, Bd.    Regina Elisabeta nr. 34 FESTIVAL 817 95 Municipiul București, sectorul 5, Bd.    Regina Elisabeta nr. 27 CORSO 150 96 Municipiul București, sectorul 5, Bd.    Regina Elisabeta nr. 36 CAPITOL 150 97 Municipiul București, sectorul 5, Bd. Grădina de vară    Regina Elisabeta nr. 36 CAPITOL 150 98 Municipiul București, sectorul 5, Bd.    Regina Elisabeta nr. 32 LUMINA 500 99 Municipiul București, sectorul 5, Calea    13 Septembrie nr. 196 LIRA 150100 Municipiul București, sectorul 5, Calea Grădina de vară    13 Septembrie nr. 196 LIRA 150101 Municipiul București, sectorul 6, Drumul    Sării nr. 8 DRUMUL SĂRII 150102 Municipiul București, sectorul 6, Drumul    Taberei nr. 24A FAVORIT 944103 Județul Buzău, Municipiul Buzău, Piața    Daciei nr. 1 DACIA 642104 Județul Buzău, Municipiul Buzău, Str. N.    Bălcescu nr. 36 TINERETULUI 454105 Județul Buzău, Municipiul Buzău, Str. N. Grădina de vară    Bălcescu nr. 36 TINERETULUI 150106 Județul Buzău, Municipiul Râmnicu Sărat,    Str. N. Bălcescu nr. 2 bis Grădina de vară 150107 Județul Buzău, Municipiul Râmnicu Sărat,    Str. Victoriei nr. 36 PROGRESUL 320108 Județul Buzău, Comuna Merei, Sat Monteoru MONTEORU 250109 Județul Buzău, Comuna Merei, Sat Monteoru Grădina de vară MONTEORU 150110 Județul Călărași, Municipiul Călărași,    Str. Prelungirii București nr. 2 ORIZONT 450111 Județul Călărași, Municipiul Călărași,    Bd. 1 Mai nr. 2 - în curs de transfer la VICTORIA 150    alte loc112 Județul Călărași, Municipiul Oltenița, Bd.    Republicii nr. 154 FLACĂRA 150113 Județul Călărași, Municipiul Oltenița,    Str. Flacăra, nr. 1 Grădina de vară FLACĂRA 150114 Județul Caras-Severin. Municipiul Reșița,    Str. Republicii nr. 15 DACIA 634115 Județul Caraș-Severin, Municipiul    Caransebeș, P-ța Revoluției nr. 2 TINERETULUI 522116 Județul Caraș-Severin, Orașul Băile    Hercuiane, Str. 1 Mai nr. 5 HERCULES 453117 Județul Caraș-Severin, Orașul Bocșa,    Str. 1 Decembrie nr. 24 ASTRA 300118 Județul Caraș-Severin, Orașul Oravița,    Str. 1 Decembrie nr. 57 CARAS 302119 Județul Caraș-Severin, Localitatea Moldova    Veche, Str. Coșbuc DANUBIUS 350120 Județul Cluj, Municipiul Cluj-Napoca,    Bd. Eroilor nr. 51 VICTORIA 464121 Județul Cluj, Municipiul Cluj-Napoca,    P-ța Mihai Viteazul nr. 11 REPUBLICA 1010122 Județul Cluj, Municipiul Cluj-Napoca,    Str. Universității nr. 3 ARTA 300123 Județul Cluj, Municipiul Ciuj-Napoca,    Str. Horea nr. 4-6 FAVORIT 294124 Județul Cluj, Municipiul Cluj-Napoca,    P-ța Unirii nr. 24 TIMPURI NOI 280125 Județul Cluj, Municipiul Cluj-Napoca, DACIA-compiex    Str. Lingurari F.N. cinematografic cu                                                2 săli 400+250126 Județul Cluj, Municipiul Cluj-Napoca, MĂRĂȘTI-complex    Str. Aurel Vlaicu F.N. cinematografic cu                                                2 săli 350+150127 Județul Cluj, Municipiul Turda, Str.    Castanilor nr. 1 FOX 255128 Județul Cluj, Municipiul Turda, Str. TINERETULUI-complex    Tineretului nr. 1 cinematografic cu                                                2 săli 350+150129 Județul Cluj, Municipiul Turda, Str. Grădina de vară    Republicii nr. 38 PACEA 150130 Județul Cluj, Municipiul Dej, P-ta 16    Februarie nr. 3 ARTA 500131 Județul Cluj, Municipiul Dej, Str.    Mioriței nr. 1 BOBALNA 300132 Județul Cluj, Municipiul Gherla, P-ța    Ștefan cel Mare nr. 1 PACEA 300133 Județul Constanța, Municipiul Constanța,    Bd. Ferdinand nr. 56 REPUBLICA 1000134 Județul Constanța, Municipiul Constanța,    Bd. Tomis nr. 46 STUDIO (POPULAR) 465135 Județul Constanța, Municipiul Constanța,    Bd. Tomis nr. 235 DACIA 650136 Județul Constanța, Municipiul Constanța,    Bd. Mamaia nr. 169A BULEVARD 257137 Județul Constanța, Municipiul Constanța,    Bd. Ferdinand nr. 9A Grădina de vară TOMIS 2527138 Județul Constanța, Municipiul Mangalia,    Str. Rozelor nr. 1 A PESCĂRUȘ 300139 Județul Constanța, Localitatea Eforie Sud,    Bd. Republicii nr. 41 EFORIE SUD 188140 Județul Constanța, Localitatea Eforie Nord Grădina de vară NEON 1682141 Județul Constanța, Localitatea Eforie Nord Grădina de vară PERLA 1694142 Județul Constanța, Municipiul Mangalia,    Str. Mihai Viteazul F.N. Grădina de vară FARUL 1142143 Județul Constanța, Municipiul Mangalia,    Stațiune Venus Gradina de vara VENUS 1258144 Județul Constanța, Municipiul Mangalia,    Stațiune Saturn Grădina de vară SATURN 954145 Județul Constanța, Municipiul Mangalia,    Stațiune Jupiter Grădina de vară JUPITER 1077146 Județul Constanța, Localitatea Mamaia,    Bd. Mamaia nr. 1 Grădina de vară ALBATROS 1625147 Județul Constanța, Localitatea Eforie Grădina de vară    Sud, Str. T. Vladimirescu nr. 2 EFORIE SUD 1513148 Județul Constanța, Municipiul Medgidia,    Str. Republicii nr. 14 DOBROGEA 503149 Județul Constanța, Orașul Negru Vodă,    Str. Constanței nr. 34 LUMINA 299150 Județul Covasna, Municipiul Sfantu    Gheorghe, Str. Korosi Cs. Sandor nr. 10 ARTA 500151 Județul Covasna, Municipiul Covasna,    Str. Gh. Doja nr. 1 VICTORIA 300152 Județul Covasna, Municipiul Târgu Secuiesc,    Str. Kossuth Lajos nr. 2 PETOFI 300153 Județul Dâmbovița, Municipiul Târgoviște,    Str. Independenței nr. 2 INDEPENDENȚA 668154 Județul Dâmbovița, Orașul Găesti Str. 13    Decembrie 1918 nr. 6 GLORIA 300155 Județul Dâmbovița, Orașul Moreni, Str.    Lct. Pantea Ion nr. 8 MUNCA 350156 Județul Dolj, Municipiul Craiova, Str.    Al. Cuza nr. 19 PATRIA 950157 Județul Dolj, Municipiul Craiova, Str.    Unirii nr. 82 Grădina de vară PATRIA 950158 Județul Dolj, Municipiul Craiova, Str.    Madona Dudu nr. 3-5 MODERN 520159 Județul Dolj, Municipiul Craiova, Str.    Al. Cuza nr. 3 JEAN NEGULESCU 382160 Județul Dolj, Municipiul Craiova, Str. Grădina de vară    M. Kogălniceanu nr. 2-4 JEAN NEGULESCU 150161 Județul Dolj, Municipiul Craiova, Bd.    Oltenia F.N. CRAIOVIȚA 504162 Județul Dolj, Municipiul Craiova, Str.    Drumul Jiului nr. 2 LUMINA 248163 Județul Dolj, Orașul Fillași, Str.    Stadionului nr. 2 INDEPENDENȚA 500164 Județul Galați, Municipiul Galați, Str.    Brăilei nr. 165 ȚIGLINA 800165 Județul Galați, Municipiul Galați, Str.    Gh. Asachi nr. 60 DOINA 600166 Județul Galați, Municipiul Galați, Str.    Lahovary nr. 4 Grădina de vară CENTRAL 2000167 Județul Galați, Municipiul Galați, Str.    Oțelariior nr. 11 DACIA 500168 Judetul Galati, Municipiul Galati. Str.    Domeneasca nr. 35 REPUBLICA 851169 Județul Galați, Municipiul Galați, Bd.    Henri Coandă nr. 7 FLACÂRA 500170 Județul Galați, Municipiul Tecuci, Str.    Ion Petrovici nr. 1 ARTA 370171 Județul Giurgiu, Municipiul Giurgiu, Str.    Mircea cel Bătrân nr. 16 BUCUREȘTI 420172 Județul Giurgiu, Municipiul Giurgiu, Str.    Mircea cel Bătrân nr. 16 Grădina de vară BUCUREȘTI 200173 Județul Gorj, Municipiul Târgu Jiu, Str.    Șiretului nr. 8A VICTORIA 440174 Județul Gorj, Municipiul Motru, Str.    Trandafirilor nr. 16 MINERUL 500175 Județul Harghita, Municipiul Miercurea    Ciuc, Str. Majlath Gustav nr.2 TRANSILVANIA 501176 Județul Harghita, Municipiul Miercurea    Ciuc, Str. Petofi Sandor nr.33 HARGHITA 150177 Abrogată178 Județul Harghita, Municipiul Gheorghieni,    Str. Libertății nr. 22 MIORIȚA 400179 Județul Harghita, Municipiul Odorheiu    Secuiesc, Str. Rakoczi Ferencz nr. 3 STUDIO 501180 Județul Harghita, Orașul Cristuru Secuiesc,    P-ța Libertății nr. 35 ARTA 355181 Județul Harghita, Comuna Ciumani, Str.    Principala nr. 256 CULTURAL 300182 Județul Hunedoara, Municipiul Deva, Bd.    1 Decembrie nr. 5 PATRIA 482183 Județul Hunedoara, Municipiul Hunedoara,    Bd. Dacia nr. 5 FLACÂRA 421184 Județul Hunedoara, Municipiul Hunedoara,    Str. Arenei nr. 3 MODERN 500185 Județul Hunedoara, Municipiul Petroșani,    Aleea Poporului nr. 1 PARÂNGUL 500186 Județul Hunedoara, Municipiul Petroșani,    Str. 1 Decembrie nr. 89 VICTORIA 546187 Județul Hunedoara, Municipiul Petroșani,    Str. Aviatorilor nr. 2 UNIREA 350188 Județul Hunedoara, Municipiul Lupeni,    Str. T. Vladimirescu nr. 1 CULTURAL 501189 Județul Hunedoara, Municipiul Orăștie,    Str. N. Bălcescu nr. 5 PATRIA 485190 Județul Hunedoara, Municipiul Brad,    Str. Moților nr. 13 ZARAND 623191 Județul Hunedoara, Municipiul Vulcan,    Str. M. Viteazul nr. 18 LUCEAFĂRUL 355192 Județul Hunedoara, Orașul Hațeg, Str.    T. Vladimirescu nr. 3 DACIA 353193 Județul Hunedoara, Orașul Uricani, Str.    Muncii nr. 19 RETEZATUL 355194 Județul Hunedoara, Orașul Lonea, Str.    Republicii nr. 22 MINERUL 300195 Județul Hunedoara, Comuna Ilia, Str.    Libertății nr. 10 LUMINA 300196 Județul Ialomița, Municipiul Slobozia,    Bd. Unirii nr. 19 GALAX 500197 Județul Ialomița, Municipiul Slobozia,    Str. M. Basarab nr. 132 IALOMIȚA 360198 Județul Ialomița, Municipiul Slobozia, Grădina de vară    Str. M. Basarab nr. 132 AMFITEATRU 600199 Județul Ialomița Municipiul Urziceni,    Str. București nr. 27 PACEA 250200 Județul Ialomița, Orașul Amara Grădina de vară AMARA 1000201 Județul Iași, Municipiul Iași, P-ța    Unirii nr. 5 VICTORIA 902202 Județul Iași, Municipiul Iași, Bd. Copou,    nr. 48 COPOU 500203 Județul Iași, Municipiul Iași, P-ța    Voievozilor nr. 14 DACIA 500204 Județul Iași, Municipiul Iași, Str.    Al. Lăpușneanu nr. 18 TINERETULUI 150205 Județul Iași, Municipiul Iași, Str.    Al. Lăpușneanu nr. 12 REPUBLICA 858206 Județul Iași, Orașul Hrâlău, Str.    Bogdan Vodă nr. 2 1 MAI 392207 Județul Agricol Ilfov, Orașul Buftea,    Șos. București-Târgoviște nr. 123 LIBERTĂȚII 150208 Județul Maramureș, Municipiul Baia Mare,    P-ța Revoluției nr. 7 DACIA 800209 Județul Maramureș, Municipiul Baia Mare,    P-ța Libertății nr. 7 MINERUL 549210 Județul Maramureș, Municipiul Sighetul    Marmație, Str. Bogdan Vodă nr. A1 UNIREA 350211 Județul Maramureș, Municipiul Sighetul    Marmației, Str. Libertății nr. 1 MUNCITORESC 497212 Județul Maramureș, Orașul Baia Sprie,    Str. Săsar nr. 4 MINERUL 298213 Județul Maramureș, Orașul Somcuta Mare,    Str. Ioan Buteanu nr. 1 CHIOARUL 298214 Județul Maramureș, Comuna Câmpulung la    Tisa, Str. Principala nr. 852 TISA 200215 Județul Mehedinți, Municipiul Drobeta    Turnu Severin, Calea Traian nr. 65 PORȚILE DE FIER 483216 Județul Mehedinți, Municipiul Drobeta Grădina de vară    Turnu Severin, Bd. Carol nr. 7 PORȚILE DE FIER 1200217 Județul Mehedinți, Municipiul Drobeta    Turnu Severin, Bd. Revoluției nr. 22 FLACĂRA 150218 Județul Mehedinți, Municipiul Orșova,    Centrul Civic nr. 52 DUNĂREA 345219 Județul Mureș, Municipiul Târgu Mureș,    P-ța Trandafirilor nr. 35-37 ARTA 742220 Județul Mureș, Municipiul Târgu Mureș,    P-ța Trandafirilor nr. 49 SELECT 300221 Județul Mureș, Municipiul Târgu Mureș,    P-ța Trandafirilor nr. 13 TINERETULUI 200222 Județul Mureș, Municipiul Reghin, Str.    Petru Maior nr. 58 PATRIA 500223 Județul Mureș, Orașul Sovata, Str. M.    Eminescu nr. 10 DOINA 328224 Județul Mureș, Orașul Luduș, Str.    Republicii nr. 14 FLACĂRA 300225 Județul Neamț, Municipiul Piatra Neamț,    Str Ștefan cel Mare nr. 14 DACIA 650226 Județul Neamț, Municipiul Piatra Neamț, COZLA-compiex    Str. 1 Decembrie 1918 nr. 7 cinematografic cu                                                2 săli 350+150227 Județul Neamț, Municipiul Piatra Neamț,    P-ța M. Kogălniceanu nr. 4 PIETRICICA 500228 Județul Neamț, Municipiul Roman, Str.    Ștefan cel Mare nr. 211 FLACĂRA 390229 Județul Neamț, Municipiul Roman, Str. N.    Titulescu nr. 4 UNIREA 500230 Județul Neamț, Orașul Târgu Neamț, Str.    M. Kogalniceanu nr. 2 OZANA 351231 Județul Olt, Municipiul Slatina, Bd. Al.    Cuza nr. 28 ALUTUS 612232 Județul Olt, Municipiul Slatina, Str. Dinu    Lipatti nr. 30 LUMINA 300233 Județul Olt, Municipiul Slatina, Str.    Lipscani nr. 42 VICTORIA 150234 Județul Olt, Municipiul Caracal, Str.    Victoriei nr. 8 CENTRAL 299235 Județul Olt, Municipiul Caracal, Str.    Antonius Caracalla nr. 5 FLACĂRA 501236 Județul Olt, Orașul Corabia, Str. Carpați    nr. 112 DUNĂREA 150237 Județul Olt, Orașul Balș, Str. N. Bălcescu    nr. 2 MODERN 500238 Județul Prahova, Municipiul Ploiești,    P-ța Victoriei nr. 4 PATRIA 1000239 Județul Prahova, Municipiul Ploiești, MODERN-complex    Str. Inelului nr. 3 cinematografic cu                                                2 săli+gr. 400+269240 Județul Prahova, Municipiul Ploiești,    Str. Romană nr. 32 ARO cu grădină 271241 Județul Prahova, Municipiul Ploiești,    Str. Ștefan cel Mare nr. 8 TINERETULUI 227242 Județul Prahova, Municipiul Câmpina,    Bd. Carol nr. 69 CENTRAL 469243 Județul Prahova, Orașul Sinaia, Str. PERLA-complex    Carol I nr. 25 cinemat. cu 2 sali 250+270244 Județul Prahova, Orașul Azuga, Str.    Postăvăriei nr. 1 CONCORDIA 223245 Județul Prahova, Orașul Mizil, Str. M.    Bravu nr. 108 FAVORIT 300246 Județul Prahova, Orașul Slănic, Str.    Slănicului nr. 13 UNIREA 300247 Județul Sălaj, Municipiul Zalău, Str.    Simion Bărnuțiu nr. 1 SCALA 500248 Județul Sălaj, Orașul Șimleul Silvaniei,    P-ța Iuliu Maniu nr. 1 MĂGURA 300249 Județul Sălaj, Orașul Cehu-Silvaniei,    Str. Gh. Pop de Băsești nr. 1 SILVANIA 327250 Județul Satu Mare, Municipiul Satu Mare    Bd. L. Blaga nr. 1 LUCEAFĂRUL 500251 Județul Satu Mare, Municipiul Satu Mare,    P-ța Păcii nr. 1 VICTORIA 337252 Județul Satu Mare, Municipiul Satu Mare,    Str. Ștefan cel Mare nr. 18 POPULAR 150253 Județul Satu Mare, Municipiul Carei,    Str. 25 Octombrie nr. 1 ARTA 160254 Județul Sibiu, Municipiul Sibiu, Str. N.    Bălcescu nr. 29 PACEA 634255 Județul Sibiu, Municipiul Sibiu, Piața     Aurel Vlaicu nr. 1 ARTA 238256 Județul Sibiu, Municipiul Mediaș, Str.    I.G. Duca nr. 11 PROGRESUL 567257 Județul Sibiu, Orașul Cisnădie, Str.    Cetății nr. 15 POPULAR 453258 Județul Suceava, Municipiul Suceava,    Str. Petru Rareș nr. 1 MODERN 501259 Județul Suceava, Municipiul Suceava,    Str. Gh. Doja, nr. 5 ARTA 150260 Județul Suceava, Municipiul Fălticeni,    Str. Republicii nr. 276 DOINA 450261 Județul Suceava, Municipiul Vatra Dornei,    Str. Mihai Eminescu nr. 36 DORNA 300262 Județul Suceava, Municipiul Câmpulung    Moldovenesc, Cal. Transilvaniei nr. 35 MOLDOVA 298263 Județul Suceava, Municipiul Câmpulung    Moldovenesc, Cal. Transilvaniei nr. 2 LUCEAFĂRUL 150264 Județul Suceava, Orașul Gura Humorului,    P-ța Republicii nr. 15 LUMINA 150265 Județul Suceava, Comuna Vama, Sat Vama VAMA 150266 Județul Teleorman, Municipiul Turnu    Măgurele, Str. Vlad Țepeș bloc 32 TURRIS 500267 Județul Teleorman, Municipiul Roșiori de    Vede, Str. Carpați nr. 10 MODERN 480268 Județul Teleorman, Orașul Zimnicea, Str.    Mihai Viteazul nr.1 UNIREA 150269 Județul Timiș, Municipiul Timișoara, Bd.    C.D. Loga nr. 2 CAPITOL 1079270 Județul Timiș, Municipiul Timișoara, Bd.    C.D. Loga nr. 2 Grădina de vară CAPITOL 2500271 Județul Timiș, Municipiul Timișoara, Str.    Zborului nr. DACIA 500272 Județul Timiș, Municipiul Timișoara, Str.    Lenau nr. 2 STUDIO 708273 Județul Timiș, Municipiul Timișoara, Bd.    Revoluției nr. 7 TIMIȘ 770274 Județul Timiș, Municipiul Timișoara, Str.    Porumbescu nr. 2 VICTORIA 355275 Județul Timiș, Municipiul Timișoara, Str.    Văcărescu nr. 18 ARTA 400276 Județul Timiș, Municipiul Timișoara, Str.    Văcărescu nr. 18 Grădina de vară ARTA 150277 Județul Timiș, Municipiul Timișoara, Str.    Mureș nr. 3 UNIREA 350278 Județul Timiș, Municipiul Timișoara, Str.    Izlaz nr. 40 FRATELIA 288279 Județul Timiș, Municipiul Timișoara, Str.    N. Andreescu nr. 97 FREIDORF 330280 Județul Timiș, Municipiul Lugoj, Str. Alex.    Mocioni nr. 5 VICTORIA 331281 Județul Timiș, Orașul Sânnicolaul Mare,    Str. V Babeș nr. 8 Grădina de vară SELECT 150282 Județul Timiș, Orașul Jimbolia, Str.    Republicii nr. 37 URANIA 511283 Județul Timiș, Orașul Jimbolia, Str.    Republicii nr. 37 Grădina de vară URANIA 150284 Județul Timiș, Orașul Recaș, Str. Crișan    nr. 113 AMFORA 258285 Județul Timiș, Comuna Cărpiniș, Str.    Principală nr. 96 MARA 316286 Județul Timiș, Comuna Variaș, Str.    Principală nr. 29 A STEAUA 324287 Județul Timiș, Comuna Periam MUNCITORESC 274288 Județul Timiș, Comuna Periam Grădina de vară                                                MUNCITORESC 150289 Județul Timiș, Comuna Dudeștii Vechi LIBERTATEA 296290 Județul Timiș, Comuna Cenad CULTURAL 423291 Județul Timiș, Comuna Teramia Mare LUCEAFĂRUL 396292 Județul Timiș, Sat Grabați ROMANȚA 268293 Județul Timiș, Sat Gottlob GOTTLOB 180294 Județul Timiș, Sat Tomnatic 1 MAI 235295 Județul Tulcea, Municipiul Tulcea, Str.    Isaccei nr. 16 Grădina de vară DACIA 1121296 Județul Tulcea, Municipiul Tulcea, Str. SELECT-complex cinemat.    Isaccei nr. 6 A - in curs de predare cu 2 săli 380+55    L10/2001297 Județul Tulcea, Municipiul Tulcea, Str.    Babadag nr. 4 A TINERETULUI 350298 Județul Tulcea, Orașul Macin, Str.    Florilor nr. 4 REPUBLICA 300299 Județul Tulcea, Orașul Babadag, Str.    Mihai Viteazul nr. 82 HERACLEEA 350300 Județul Vâlcea, Municipiul Râmnicu Vâlcea,    Str. Tineretului nr. 1 FLACĂRA 362301 Județul Vâlcea, Municipiul Drăgășani, Str.    Gib Mihăescu nr. 31 PROGRESUL 298302 Județul Vâlcea, Localitatea Căciulata,    Str. Calea lui Traian nr. 782 COZIA 266303 Județul Vâlcea, Orașul Olănești, Str.    Băilor nr. 4 DACIA 261304 Județul Vâlcea, Orașul Olănești, Str.    T. Vladimirescu Grădina de vară DACIA 670305 Județul Vâlcea, Orașul Călimănești, Str.    Calea lui Traian OLTUL 281306 Județul Vâlcea, Orașul Horezu, Str.    T. Vladimirescu nr. 45 MIORIȚA 290307 Județul Vâlcea, Orașul Govora Băi, Str.    Parcului PARC 320308 Județul Vâlcea, Orașul Bălcești OLTEȚUL 200309 Județul Vaslui, Municipiul Vaslui, Str.    Victoriei nr. 100 INDEPENDENȚA 650310 Județul Vaslui, Municipiul Vaslui, Str.    Ing. Badea Romeo nr. 80 MODERN 501311 Județul Vaslui, Municipiul Bârlad, Str.    Republicii nr. 250 VICTORIA 397312 Județul Vaslui, Municipiul Bârlad, Str.    Republicii nr. 83 BÂRLADUL 450313 Județul Vaslui, Municipiul Huși, Str. DACIA-complex    G-ral Teleman nr. 15 cinematografic cu                                                2 săli 311+151314 Județul Vrancea, Municipiul Focșani, Str.    Republicii nr. 18 UNIREA 100315 Județul Vrancea, Municipiul Focșani, Parc    N. Balcescu nr. 1 Grădina de vară 1350316 Județul Vrancea, Municipiul Adjud, Str.    V. Alecsandri nr. 1 DOINA 300317 Județul Vrancea, Orașul Panciu, Bd.    Independenței nr. 1 REPUBLICA 350318 Județul Vrancea, Orașul Mărășești, Str.    Republicii nr. 1 VICTORIA 350──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────----------Poziția nr. 177 din anexa nr. 1 a fost abrogată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 174 din 12 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 18 iunie 2007.  +  Anexa nr. 2CRITERIIde definire a filmului românesc, a filmului cu participareromânească, precum și a filmului original produs în limba românăÎn conformitate cu art. 3 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005și în sensul Regulamentului de concurs, se consideră:1. film românesc - filmul care întrunește minimum 65 de puncte dintr-un total de 100, în conformitate cu criteriile de mai jos;2. film cu participare românească - filmul care întrunește minimum 35 de puncte dintr-un total de 100, în conformitate cu criteriile de mai jos:    a) autori:    - regizor 15    - scenarist 7    - compozitor 3    Total: 25 de puncte    b) producător 15    c) film original produs în limba română conform 10    pct. 3    d) actori (pe film sau sunet):    - roluri principale 10    - roluri secundare 5    Total: 40 de puncte    e) echipa artistică și tehnică:    - director de imagine sau operator și echipă 4    - scenografie 1    - costume 1    - inginer de sunet 2    - machiaj 1    - editor de imagine 2    - alți tehnicieni 2    - zilieri 2    Total: 15 puncte    f) filmări, echipament tehnic și postproducție:    - locații (cel puțin jumătate în România) 4    - laborator 2    - echipament tehnic 4    - postproducție sunet 5    - editare și laborator 5    Total: 20 de puncte    Total general: 100 de puncte;3. filmul original produs în limba română - filmul care îndeplinește una dintre condițiile:- versiunea originală va fi prezentată în limba română;- versiunea originală va fi prezentată în două sau mai multe limbi, dar intervalul de timp vorbit în limba română le depășește pe celelalte;- versiunea originală a fost realizată în limba unei minorități care trăiește în România, dacă subiectul se referă la tradițiile și cultura respectivei minorități.----------Anexa nr. 2 a fost introdusă de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 328 din 14 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 iulie 2006.-----