DECIZIA nr. 473 din 27 iunie 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale cu raportare la dispozițiile art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, precum și ale art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 987 din 12 decembrie 2017



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea-Ștefan Minea- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Daniela Ramona Marițiu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale cu raportare la dispozițiile art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, precum și ale art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Stoia Călin Mihai în Dosarul nr. 4.846/117/2015/a1 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.054D/2016.2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, domnul avocat Sergiu Bogdan, cu delegație depusă la dosar. Lipsește cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care arată că, în materia măsurilor de supraveghere tehnică, trebuie să se analizeze în ce măsură echilibrul între dreptul la viață privată și interesul public este respectat. Plecând de la situația de fapt din dosarul de fond, arată că dispozițiile de lege criticate permit folosirea unor probe obținute prin măsuri de supraveghere tehnică în alt dosar decât cel în care acestea au fost dispuse. În continuare susține că, în materia supusă controlului de constituționalitate, există un control a priori și un control a posteriori dispunerii măsurilor de supraveghere tehnică, dispozițiile de lege care le reglementează trebuind, pentru a fi respectate garanțiile dreptului la viață privată, să fie clare și previzibile. Astfel, folosirea unor probe obținute prin măsuri de supraveghere tehnică în alt dosar decât cel în care acestea au fost dispuse este condiționată doar de necesitatea existenței unei infracțiuni dintre cele enumerate la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală. În continuare, avocatul autorului excepției expune elemente de drept comparat, făcând referire la art. 270 din Codul de procedură penală italian și la jurisprudența Curții Constituționale din Italia. În concluzie solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, dispozițiile criticate contravenind prevederilor art. 1 alin. (3), art. 26, art. 28 și art. 53 din Constituție. 4. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. În acest sens arată că se pornește de la o premisă falsă, aceea a lipsei unui control judecătoresc atât a priori, cât și a posteriori. În acest context susține că interceptarea are loc, întotdeauna, în baza unei autorizări a judecătorului. Împrejurarea că, în urma unei convorbiri autorizate legal, rezultă săvârșirea unor fapte penale de către un terț, fapt ce determină folosirea acestor interceptări în cauza ce îl vizează pe acesta din urmă, nu este de natură să atragă un caracter nelegal al probelor astfel obținute sau să atribuie un caracter arbitrariu demersului organului judiciar. Totodată există și un control a posteriori, înregistrările putând fi contestate ulterior de către terț în procedura de cameră preliminară. Aceste aspecte au mai fost analizate de instanța de contencios constituțional, care, prin Decizia nr. 92 din 27 februarie 2014, a constatat că dispozițiile criticate nu încalcă prevederile art. 26 și art. 28 din Constituție și nici pe cele ale art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală solicită respingerea, ca inadmisibilă, apreciind că acestea nu au incidență în cauză.5. Având cuvântul în replică, avocatul autorului excepției arată că, spre deosebire de situația reținută în Decizia nr. 92 din 27 februarie 2014, în cauza de față autorul excepției nu avea calitatea de terț, ci de suspect.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:6. Prin Încheierea din 9 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4.846/117/2015/a1, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale cu raportare la dispozițiile art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, precum și a celor ale art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Stoia Călin Mihai, cu ocazia soluționării contestației formulate împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Cluj privind soluționarea cauzei având ca obiect cererile și excepțiile formulate de inculpat cu privire la legalitatea sesizării instanței.7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că nu doar colectarea de informații din sfera vieții private a unei persoane reprezintă o ingerință în viața privată a acesteia, ci și stocarea ori utilizarea informațiilor obținute pot aduce atingere acestui drept. Pentru ca ingerința în viața privată a unei persoane să fie conformă art. 8 din Convenție este necesar ca intruziunea să fie „în conformitate cu legea“. Această condiție nu implică doar necesitatea existenței unui cadru normativ în dreptul intern, ci impune condiția ca legea respectivă să nu sufere sub aspectul calității, oferind suficiente garanții susceptibile să ofere o protecție adecvată împotriva comportamentului arbitrar al statului. În acest context arată că dreptul intern a permis și permite, în continuare, preluarea și utilizarea unor mijloace de probă - constând în redări ale unor convorbiri telefonice interceptate și înregistrate - dintr-un dosar penal în altul, fără a exista un control jurisdicțional a priori în acest sens. Astfel, folosirea convorbirilor telefonice într-o altă cauză decât cea în care a fost dispusă interceptarea se realizează prin simpla dispoziție a organului de urmărire penală, fără verificarea legalității și proporționalității acestui lucru de către un judecător de drepturi și libertăți. Autorul excepției apreciază că, din perspectiva prevederilor art. 8 din Convenție și celor ale art. 26 și art. 28 din Constituție, nu există suficiente garanții pentru a oferi o protecție adecvată împotriva arbitrariului. 8. În continuare arată că o altă condiție ce trebuie îndeplinită este aceea ca ingerința să urmărească un scop legitim și să fie necesară într-un stat democratic, aspecte ce se circumscriu întrun examen al proporționalității măsurii respective. Astfel, posibilitatea utilizării unor interceptări în alte dosare, decât cel în care a fost dispusă măsura, în lipsa unui control jurisdicțional al proporționalității acestei utilizări determină neglijarea garanțiilor ce trebuie să stea la baza unui stat de drept. Totodată, autorul excepției arată că dispozițiile criticate nu clarifică în ce măsură procurorul care efectuează ori supraveghează urmărirea penală în cauza din care sunt preluate aceste probe se poate împotrivi ori este obligat să transmită aceste probe atunci când există o solicitare în acest sens. De asemenea, textul criticat este deficitar și în ceea ce privește procedura de urmat în cazul descris, ceea ce presupune o lipsă de claritate și previzibilitate a acestuia. În continuare, autorul excepției expune elemente de drept comparat, făcând referire la art. 270 din Codul de procedură penală italian și la jurisprudența Curții Constituționale din Italia. 9. Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Procedura de autorizare a interceptărilor convorbirilor telefonice reglementată în Codul de procedură penală conferă suficiente garanții, prin reglementarea condițiilor de emitere a autorizației, a stabilirii persoanelor care sunt supuse interceptării, a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unei durate limitate, a certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării acestora. Dispozițiile constituționale și convenționale recunosc legitimitatea unor restrângeri ale exercițiului dreptului la respectarea și ocrotirea de către autoritățile publice a vieții intime, familiale și private, dacă acestea se fac prin lege și în vederea apărării unor valori sociale importante, precum desfășurarea anchetei penale. 10. În continuare, instanța de judecată arată că, prin Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României, după ce a reținut existența unei încălcări a art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislația în materie era alta, instanța de la Strasbourg a afirmat că în noul cadru legislativ (prin modificările aduse de Legea nr. 281/2003 și Legea nr. 356/2006) există numeroase garanții în materie de interceptare și de transcriere a comunicațiilor, de arhivare a datelor pertinente și de distrugere a celor nepertinente. Utilizarea probelor obținute în aceste condiții, chiar în alt dosar, nu se face în mod arbitrar, ci prin respectarea tuturor dispozițiilor legale, asigurându-se suficiente garanții pentru respectarea dreptului la un proces echitabil al inculpatului, prin posibilitatea de contestare a acestora, dar și prin folosirea în proces coroborate cu alte mijloace de probă.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.12. Guvernul arată că dispozițiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, care stabilesc în ce condiții datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite și în altă cauză penală, sunt conforme cu prevederile art. 53 din Constituție, câtă vreme restrângerea unor drepturi prevăzute de Constituție se realizează în condițiile legii, fiind supusă unor condiționări, care se aplică fără discriminări și fără a aduce atingere respectivelor drepturi. 13. În ceea ce privește dispozițiile art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, Guvernul arată că acestea se referă la interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare. Aceste dispoziții au mai fost supuse controlului Curții Constituționale, prin raportare la critici similare, prin Decizia nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009, Curtea Constituțională respingând excepția de neconstituționalitate. Apreciază că inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului a validat prevederile legale contestate, prin Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României. Așa fiind, Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate oferă protecție împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viață privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înțeles univoc.14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale cu raportare la dispozițiile art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, precum și ale art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală. Legea nr. 255/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispozițiile criticate au următorul conținut:– Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013: „Actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege.“;– Art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968: „Convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate pot fi folosite și în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 91^1 alin. 1 și 2.“;– Art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală: „Datele rezultate din măsurile de supraveghere tehnică pot fi folosite și în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea ori săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2).“17. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, art. 26 referitor la viața intimă, familială și privată, art. 28 referitor la secretul corespondenței și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea sunt invocate prevederile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968 din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 92 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 20 mai 2014, Curtea a statuat că dreptul referitor la secretul corespondenței nu este absolut, putând fi restrâns din rațiuni impuse într-o societate democratică de necesitatea protejării securității naționale, desfășurării instrucției penale, prevenirii acestora din urmă și alte asemenea imperative publice. Potrivit art. 1 alin. (3) din Constituție, „România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme [...] și sunt garantate“. Apărarea eficientă a tuturor acestor valori presupune, în unele cazuri și în condiții riguros reglementate, restrângerea exercițiului chiar și al unor drepturi și libertăți fundamentale.19. Interceptarea și înregistrarea unor convorbiri sau înregistrarea unor imagini fără acordul persoanei vizate constituie, într-adevăr, o restrângere a exercițiului dreptului la respectarea și ocrotirea de către autoritățile publice a vieții intime, familiale și private, precum și a exercițiului dreptului la inviolabilitatea secretului convorbirilor și al celorlalte mijloace legale de comunicare, drepturi fundamentale consacrate prin art. 26 alin. (1) și art. 28 din Constituție. Pe de altă parte, însăși Constituția prevede la art. 53 posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale, în cazuri și în condiții limitativ și precis determinate. Sub acest aspect, respectarea condițiilor stabilite de Constituție pentru restrângerea exercițiului drepturilor consacrate prin art. 26 alin. (1) și art. 28, precum și asigurarea garanțiilor împotriva unor îngrădiri abuzive ale exercițiului drepturilor respective rezultă din analiza redactării textelor de lege criticate. Astfel, condiția restrângerii exercițiului dreptului „numai prin lege“ se reflectă prin faptul reglementării acesteia, în detaliu, prin secțiunea V^1 a titlului III din Codul de procedură penală din 1968, care, ca natură juridică, este o lege.20. Condiția ca restrângerea exercițiului dreptului să fie impusă pentru „desfășurarea instrucției penale“ este îndeplinită prin indicarea, în alin. 1 al art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968, a cerinței ca autorizarea înregistrării convorbirilor să se facă numai „dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se face din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impun pentru stabilirea situației de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată“.21. Condiția proporționalității este în mod evident îndeplinită, dacă se are în vedere importanța valorilor apărate împotriva infracțiunilor, iar faptul că însăși existența dreptului sau a libertății nu este atinsă rezultă din dispozițiile alin. 2 al art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit cărora restrângerea nu poate fi decât vremelnică, autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor acordându-se doar pentru cel mult 30 de zile, cu posibilitatea eventualei prelungiri pentru motive temeinic justificate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 21 din 3 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 17 aprilie 2000).22. De aceea, legiuitorul ordinar a reglementat în detaliu, în secțiunea V^1 din Codul de procedură penală din 1968, procedura referitoare la interceptările și înregistrările audio sau video. Dacă în varianta codului existentă anterior apariției Legii nr. 281/2003 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, procedura era sumar prevăzută, înregistrările audio sau video putând fi efectuate cu autorizarea prealabilă a procurorului desemnat, cu condiția existenței unor indicii temeinice privind pregătirea ori săvârșirea unei infracțiuni, în prezent, o astfel de interceptare sau înregistrare a convorbirilor ori comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege. Astfel, Legea nr. 281/2003, Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi și Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor au contribuit rând pe rând la instituirea unor proceduri de natură să confere un plus de garanții împotriva arbitrariului organelor de anchetă.23. De asemenea, potrivit art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, „Convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate pot fi folosite și în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 91^1 alin. 1 și 2“. Opinia autorului potrivit căreia folosirea unor astfel de interceptări ca mijloace de probă într-o altă cauză penală și care vor fi opuse interlocutorului îl lipsesc pe acesta din urmă de garanțiile specifice procedurii câtă vreme, pentru sine ori pentru postul său telefonic nu fusese obținută vreo autorizație, nu poate fi primită, deoarece mijloacele de probă în discuție au fost obținute legal. Împrejurarea că pot fi folosite într-o altă cauză nu conferă acestor probe caracter ilegal ori arbitrar, partea interesată putând contesta veridicitatea ori solicita expertizarea lor.24. De aceea, toate tipurile de înregistrări efectuate de părți sau de alte persoane pot constitui mijloace de probă numai în cazul în care privesc propriile convorbiri ori alte comunicări pe care le-au purtat cu terții. În plus, orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă, dacă nu sunt interzise de lege. Folosirea unor astfel de înregistrări ca mijloc de probă într-un proces penal este în concordanță cu prevederile art. 53 din Constituție, care recunosc legitimitatea unor restrângeri ale exercițiului unor drepturi sau libertăți, inclusiv ale exercițiului dreptului la respectarea și ocrotirea de către autoritățile publice a vieții intime, familiale și private, dacă acestea se fac prin lege și în vederea apărării unor valori sociale importante, precum desfășurarea instrucției penale sau prevenirea faptelor penale.25. În sfârșit, cât privește invocarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv paragraful 26 al Hotărârii din 24 aprilie 1990, pronunțate în Cauza Kruslin împotriva Franței, se constată că autorul excepției nu a ținut seama de circumstanțele avute în vedere de instanța europeană la momentul pronunțării, deoarece, așa cum se arată în paragrafele 32-36 ale aceleiași cauze, Curtea de la Strasbourg nu a fost convinsă dacă ingerința a fost efectuată „în conformitate cu legea“ relevantă în vigoare în momentul respectiv. Acolo, atingerea adusă vieții private prin formele de interceptare prevăzute de sistemul normativ francez nu se bazau pe o „lege“ precisă care să conțină reguli clare și detaliate pe această temă.26. Aceeași a fost și situația în cazul Hotărârii din 30 iulie 1998, pronunțată în Cauza Valenzuola Contrares împotriva Spaniei, deoarece violarea art. 8 din Convenție a fost evidentă prin aceea că, la momentul analizei, legislația spaniolă nu a indicat cu suficientă claritate gradul de apreciere de care pot dispune autoritățile. Astfel, nu a fost respectată cerința referitoare la previzibilitatea legii, precum și la existența unor garanții detaliate care implică luarea și exercitarea unei măsuri de monitorizare (a se vedea paragraful 60 și paragraful 61 al aceleiași hotărâri). Or, așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile criticate din Codul de procedură penală român din 1968 respectă pe deplin aceste exigențe, motiv pentru care prezenta excepție de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. Neintervenind elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziei amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.27. În ceea ce privește dispozițiile art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală, Curtea observă că acestea au un conținut identic cu cele ale art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, astfel că cele anterior reținute sunt valabile mutatis mutandis și în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală.28. În ceea ce privește dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, Curtea reține că acestea reprezintă norme tranzitorii, adoptate de legiuitor în contextul situațiilor tranzitorii determinate de apariția noii legislații procesual penale. Aceste dispoziții reprezintă o consacrare a principiului tempus regit actum, principiu cu aplicare generală în privința normelor juridice de procedură penală, materie în care se are în vedere întotdeauna legea în vigoare în momentul efectuării actului procesual. Principiul activității legii procesual penale este de strictă aplicare, el implicând, pe de-o parte, atât efectuarea actelor de procedură în conformitate cu legea în vigoare, cât și recunoașterea ca valabile a actelor procedurale efectuate anterior intrării în vigoare a noii legi.29. Curtea a reținut în jurisprudența sa că normele procesual penale sunt guvernate de principiul aplicării imediate, acestea vizând atât cauzele în curs de urmărire penală, cât și cele aflate în etapa judecății. De altfel, acest aspect a fost statuat și de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragraful 110, prin care instanța europeană a arătat că dispozițiile art. 7 – „Nicio pedeapsă fără lege“ din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sunt aplicabile doar în privința normelor penale de incriminare și a celor care prevăd pedepse, în domeniul procesual fiind aplicabil principiul tempus regit actum (Decizia nr. 24 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 7 aprilie 2015, paragraful 24). Astfel, Curtea apreciază că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 sunt constituționale.30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Stoia Călin Mihai în Dosarul nr. 4.846/117/2015/a1 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și constată că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale cu raportare la dispozițiile art. 91^2 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, precum și a celor ale art. 142 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 27 iunie 2017.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Daniela Ramona Marițiu
    -----