HOTĂRÂRE nr. 797 din 8 noiembrie 2017pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 920 din 23 noiembrie 2017
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 113 alin. (5) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 116 alin. (5) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1(1) Se aprobă regulamentele-cadru de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență socială organizate potrivit prevederilor art. 113 alin. (1) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, care prevede următoarele: domeniul de competență al serviciului de interes public județean/local, funcțiile și atribuțiile acestuia în asigurarea de către autoritățile administrației publice locale a politicilor sociale, etapele de parcurs în realizarea atribuțiilor, structura orientativă de personal și principalele atribuții ale personalului.(2) Regulamentul-cadru de organizare și funcționare al direcției generale de asistență socială și protecția copilului din subordinea consiliului județean/consiliului local al sectorului municipiului București este prevăzut în anexa nr. 1.(3) Regulamentul-cadru de organizare și funcționare al direcției de asistență socială organizate în subordinea consiliilor locale ale municipiilor și orașelor este prevăzut în anexa nr. 2.(4) Regulamentul-cadru de organizare și funcționare al compartimentului de asistență socială organizat la nivelul comunelor este prevăzut în anexa nr. 3.(5) Pentru Direcția generală de asistență socială din subordinea Consiliului General al Municipiului București se aplică regulamentul-cadru prevăzut la alin. (3), cu excepția prevederilor art. 3 alin. (2) lit. m) din anexa nr. 2, care vor fi îndeplinite de direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului din subordinea consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București. + Articolul 2La elaborarea regulamentului propriu de organizare și funcționare și a structurii proprii de personal, serviciul public de asistență socială are în vedere regulamentul-cadru prevăzut la art. 1 aplicabil, precum și regulamentele de organizare și funcționare ale serviciilor sociale din cadrul sau din structura/subordinea serviciului public de asistență socială. + Articolul 3În aplicarea prevederilor art. 6 alin. (1) lit. g) din anexa nr. 1, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, împreună cu autoritățile administrației publice centrale cu atribuții în domeniul serviciilor sociale, emite instrucțiuni. + Articolul 4(1) Structura organizatorică și numărul de posturi aferente serviciilor publice de asistență socială prevăzute la art. 1 alin. (2) se aprobă de consiliul județean/consiliul local al sectorului municipiului București, cu avizul consultativ al Ministerului Muncii și Justiției Sociale și cu respectarea criteriilor orientative de personal prevăzute în anexa la Regulamentul-cadru de organizare și funcționare al Direcției generale de asistență socială și protecția copilului, prevăzut în anexa nr. 1.(2) Structura orientativă de personal pentru aparatul propriu al serviciilor publice de asistență socială înființate la nivelul municipiilor, orașelor și comunelor este compusă din cel puțin următoarele persoane:a) o persoană responsabilă de domeniul beneficiilor de asistență socială;b) 2 persoane responsabile de domeniul serviciilor sociale, din care cel puțin un asistent social.(3) La structura de personal prevăzută la alin. (2) se adaugă, după caz, un responsabil de caz la 50 de cazuri pentru copiii pentru care se află în implementare un plan de servicii, un manager de caz la 100 de asistenți personali, un manager de caz la 50 de persoane adulte cu dizabilități aflate în familie, cu planul individual de servicii în implementare, precum și cu măsurile luate în legătură cu adultul cu handicap, un manager de caz la 50 de persoane vârstnice pentru care este în implementare un plan individualizat de asistență și îngrijire, precum și un responsabil de caz la 300 de persoane îndreptățite la beneficii de asistență socială acordate pe baza testării veniturilor. + Articolul 5Serviciul public de asistență socială poate fi furnizat în comun de mai multe unități administrativ-teritoriale prin asociațiile de dezvoltare intercomunitară înființate în condițiile Legii administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 6(1) În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, consiliile locale și consiliile județene au obligația adoptării hotărârilor consiliului local/consiliului județean/consiliului local al sectoarelor municipiului București/Consiliului General al Municipiului București pentru conformare cu prevederile art. 41 și art. 113-116 din Legea nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, și adoptarea regulamentelor de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență socială în baza regulamentelor-cadru prevăzute de prezenta hotărâre.(2) În termen de 60 de zile de la adoptarea regulamentelor de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență socială prevăzute la alin. (1) se face încadrarea personalului cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri și a condițiilor prevăzute de legislația în vigoare pentru fiecare categorie de personal.(3) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Muncii și Justiției Sociale împreună cu autoritățile administrației publice centrale cu atribuții în domeniul serviciilor sociale elaborează modelul-cadru pentru planul anual de acțiune privind serviciile sociale prevăzut la art. 112 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, și îl propun spre aprobare ministrului muncii și justiției sociale. + Articolul 7Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul 8La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă:a) Hotărârea Guvernului nr. 90/2003 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a serviciului public de asistență socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 7 februarie 2003, cu modificările și completările ulterioare;b) Hotărârea Guvernului nr. 1.434/2004 privind atribuțiile și Regulamentul-cadru de organizare și funcționare ale Direcției generale de asistență socială și protecția copilului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 21 iulie 2008, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
MIHAI TUDOSE
Contrasemnează:
Ministrul muncii și justiției sociale,
Lia-Olguța Vasilescu
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene,
Paul Stănescu
Ministrul finanțelor publice,
Ionuț MișaBucurești, 8 noiembrie 2017.Nr. 797. + Anexa nr. 1REGULAMENT-CADRUde organizare și funcționare al Direcției generale de asistență socială și protecția copilului + Anexa nr. 2REGULAMENT-CADRUde organizare și funcționare al direcției de asistență socială organizate în subordinea consiliilor locale ale municipiilor și orașelor + Anexa nr. 3REGULAMENT-CADRUde organizare și funcționare al compartimentului de asistență socială organizat la nivelul comunelor
EMITENT |