LEGE nr. 101 din 12 noiembrie 1994pentru aderarea României la Acordul european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaționale (A.E.T.R.), inclusiv la anexele acestuia, încheiat la Geneva la 1 iulie 1970
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 22 noiembrie 1994
Parlamentul României adopta prezenta lege. + Articolul UNICRomânia adera la Acordul european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaționale (A.E.T.R.), inclusiv la anexele acestuia, încheiat la Geneva la 1 iulie 1970.Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 15 septembrie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE SENATULUI
prof. univ. dr. OLIVIU GHERMANAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 31 octombrie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
MARȚIAN DAN + AnexaACORD EUROPEAN privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaționale (A.E.T.R.), inclusiv la anexele acestuia, încheiat la Geneva la 1 iulie 1970
EMITENT |