DECIZIA nr. 396 din 13 iunie 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și ale art. 25 alin. (2) și (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 821 din 18 octombrie 2017



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Bianca Drăghici- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și ale art. 25 alin. (2) și (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, excepție ridicată de Nelia Bârsășteanu în Dosarul nr. 1.161/2/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 481D/2016.2. La apelul nominal răspund, pentru autoarea excepției, avocat Nicolae Trăistaru, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, și consilierul juridic Alexandra Nicolae, cu delegație depusă la dosar, pentru partea Agenția Națională de Integritate. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepției care, reiterând pe larg motivele formulate în fața instanței judecătorești, cuprinse în notele scrise ale autoarei excepției care au însoțit încheierea de sesizare a instanței de contencios constituțional, aflate la dosarul cauzei, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie. În sprijinul celor susținute depune un înscris intitulat „Elemente de drept comparat privind conflictul de interese în țările Uniunii Europene“.4. Reprezentantul Agenției Naționale de Integritate solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât, prin invocarea acesteia, autoarea a urmărit obținerea unei decizii de interpretare a dispozițiilor de lege criticate. În subsidiar, solicită menținerea jurisprudenței Curții în materie și respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, reiterând susținerile din punctul de vedere aflat la dosarul cauzei.5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, deoarece incompatibilitatea prevăzută de dispozițiile de lege criticate are ca finalitate asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor publice. De asemenea, susține că nu sunt încălcate prevederile art. 16 din Constituție, raportat la situația personalului contractual, fiind vorba de două categorii de salariați diferite, ale căror drepturi sunt stabilite prin acte normative diferite.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:6. Prin Încheierea din 16 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.161/2/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și ale art. 25 alin. (2) și (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative. Excepția a fost ridicată de Nelia Bârsășteanu în calea de atac a recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 1.281 din 17 aprilie 2014 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțate într-o cauză având ca obiect anularea unui raport de evaluare privind existența stării de incompatibilitate, întocmit de Agenția Națională de Integritate.7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 creează discriminare între funcționarii publici cărora li se interzice să ocupe funcții și să presteze activități în cadrul unor autorități sau instituții publice și acei funcționari publici care pot fi desemnați printr-un act administrativ să reprezinte instituțiile publice în astfel de activități. Totodată, stabilirea anumitor interdicții doar pentru funcționarii publici, ce se supun fie direct prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, fie unor statute speciale, stabilite prin acte normative distincte ce se completează cu prevederile legii menționate, permite, într-o manieră privilegiată, angajaților contractuali de la nivelul administrației publice, adeseori mai numeroși, să nu se supună vreunor incompatibilități. Prin urmare, doar cu încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) este posibil ca, în interiorul aceleiași administrații, chiar aceleiași direcții sau aceluiași departament, să își desfășoare activitatea, pe de o parte, funcționarii publici supuși incompatibilităților prevăzute de lege, mai precis, celor stabilite de art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, pe de o parte, și angajații contractuali nesupuși incompatibilităților mai sus menționate, pe de altă parte.8. De asemenea, autoarea excepției consideră că satisfacerea unui interes public nu poate justifica restrângerea dreptului unui funcționar public să dețină o altă funcție în cadrul autorităților sau instituțiilor publice.9. În continuare, autoarea excepției susține că dispozițiile art. 25 alin. (2) și (4) din Legea nr. 176/2010 contravin prevederilor constituționale ale art. 41 alin. (1), deoarece sunt vădit abuzive și nelegale sancțiunea de a nu mai exercita o funcție publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate, precum și derogarea de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, în sensul de a nu se putea aplica sancțiunea disciplinară a mustrării sau avertismentului. Mai mult, consideră că modalitatea în care a fost evaluată situația sa de către Agenția Națională de Integritate încalcă și art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât dispozițiile Legii nr. 176/2010 nu se pot aplica unor situații juridice preexistente intrării sale în vigoare.10. Totodată, autoarea excepției menționează că există „Studiul comandat de Comisia Europeană Institutului European de Administrație Publică, în cooperare cu Universitatea din Helsinki, Universitatea din Vaasa și Utrecht School of Governance, care relevă că posibilitatea apariției unui conflict între interesul public și interesul privat al funcționarului public apare numai în privința acelor funcționari care își desfășoară activitatea în cadrul unor instituții publice determinate, respectiv Guvern, Parlament, Banca Națională, Camera de Conturi/Audit și Curtea Supremă de Justiție“. Or, aceasta susține că nu se află în vreuna dintre funcțiile publice identificate prin studiul menționat și, potrivit legislației române și Constituției, normele europene prevalează, situație care impune alinierea cadrului legal în domeniu la reglementarea europeană. Ca atare, consideră că, și dintr-o astfel de perspectivă, textele criticate apar ca fiind neconstituționale.11. În final, autoarea excepției consideră că se impune reconsiderarea de către Curtea Constituțională a practicii în materie, întrucât apreciază că au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței.12. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază ca neîntemeiată excepția, având în vedere că, prin instituirea interdicției exercitării a două funcții considerate incompatibile, legiuitorul a conceput un mecanism care să permită exercitarea deplină și nestingherită a funcției publice. De asemenea consideră că nu poate fi primită opinia autoarei excepției în sensul că ar exista o discriminare între funcționarii publici și personalul contractual, fiind categorii de salariați distincte, cu atribuții reglementate de acte normative distincte. În ceea ce privește excepția prevăzută la art. 94 alin. (2^1) din Legea nr. 161/2003, constată că ipotezele prevăzute de textul de lege nu sunt identice, pentru a se constata existența unei reglementări discriminatorii. Totodată, instanța judecătorească invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 566 din 15 septembrie 2015, Decizia nr. 550 din 16 iulie 2015 și Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.14. Guvernul apreciază ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie. Astfel, arată că instanța de contencios constituțional a statuat că instituirea unei sancțiuni pentru încălcarea regimului incompatibilităților se circumscrie scopului legii, în sensul asigurării integrității și transparenței în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și prevenirea corupției instituționale, fără a încălca normele constituționale privind munca și protecția socială a muncii.15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, și ale art. 25 alin. (2) și (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, având următorul cuprins:– Art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003: (2) Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice;– Art. 25 alin. (2) și (4) din Legea nr. 176/2010: (2) Persoana eliberată sau destituită din funcție potrivit prevederilor alin. (1) sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicția de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate. […](4) Prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate ca urmare a săvârșirii unor abateri dintre cele cuprinse în prezenta lege nu pot consta în mustrare sau avertisment.18. În opinia autoarei excepției, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici, în esență, similare, Curtea respingând excepțiile de neconstituționalitate. În acest sens sunt Decizia nr. 495 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 24 noiembrie 2014, Decizia nr. 638 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015, și Decizia nr. 550 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 17 august 2015.20. Astfel, Curtea observă că dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 prevăd că funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, în cadrul autorităților sau instituțiilor publice.21. Referitor la categoria funcționarilor publici, prin Decizia nr. 188 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 7 iunie 2016, Curtea a reținut că, potrivit art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, funcționarii publici desfășoară activități care implică exercitarea unor prerogative de putere publică. Atribuțiile și responsabilitățile acestora sunt stabilite în temeiul legii, cu scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome. Aceștia sunt numiți în funcție printr-un act administrativ unilateral emis de o autoritate sau instituție publică, ca urmare a promovării unui concurs, fiind selectați pe criterii de competență profesională. Mai mult, astfel cum se precizează în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcționarul public își desfășoară activitatea în folosul serviciului public pe care îl deservește, în interesul cetățenilor, precum și al autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală.22. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la art. 16, referitor la egalitatea în drepturi, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situații egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Încălcarea principiului egalității și nediscriminării are loc atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, sau Decizia nr. 1.006 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2013, Decizia nr. 641 din 1 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 5 ianuarie 2017).23. Astfel, cu privire la comparația făcută de autoarea excepției între categoria funcționarilor publici și cea a angajaților contractuali, prin Decizia nr. 282 din 18 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, și Decizia nr. 391 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013, Curtea a statuat că nu se poate reține existența unei discriminări între cele două categorii, întrucât legislația specifică funcției publice cuprinde reglementări diferite față de dreptul comun, care este legislația muncii, dar, prin edictarea unei astfel de reglementări dedicate funcționarilor publici, legiuitorul a înțeles să confere acestora un statut special, care nu contravine egalității în drepturi, consacrată de Legea fundamentală. Înțelesul acestui principiu este că egalitatea nu presupune și uniformitate. De aceea, instituirea unui tratament juridic diferit pentru categorii profesionale diferite nu reprezintă o discriminare, atât timp cât această diferență de tratament este însoțită de garanții suficiente exercitării tuturor drepturilor corespunzătoare.24. Or, în cauza de față, între cele două categorii de persoane între care autoarea excepției face comparație, respectiv funcționarii publici și angajații contractuali, există diferențe esențiale de statut juridic, neaflându-se în aceeași situație, care să justifice un tratament juridic identic sau similar. Astfel, instituirea incompatibilității reglementate de dispozițiile de lege criticate are ca finalitate garantarea exercitării cu imparțialitate a funcțiilor publice și se circumscrie scopului Legii nr. 161/2003. Faptul că, în mod excepțional, art. 94 alin. (2^1) din lege permite funcționarului public desemnat printr-un act administrativ să participe ca reprezentant al statului în cadrul unor organisme de conducere nu este de natură să creeze privilegii în sensul art. 16 alin. (1) din Constituție. Dispozițiile constituționale referitoare la egalitate vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, atunci când acestea se justifică prin existența unui interes public, apreciat ca atare prin actul administrativ de desemnare a funcționarului public, emis în condițiile legii. În acest sens, a se vedea Decizia nr. 1.081 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 11 decembrie 2007, și Decizia nr. 445 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 5 iunie 2009.25. În continuare, Curtea observă că s-a mai pronunțat cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, reținând că aceste norme instituie sancțiunea decăderii din dreptul persoanei eliberate sau destituite din funcție ca urmare a săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de lege sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010 o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Această interdicție de 3 ani privește funcțiile sau demnitățile publice prevăzute de Legea nr. 176/2010, cu excepția celor electorale. Curtea a reținut că, în contextul normativ de stabilire a unor interdicții în ceea ce privește funcțiile și demnitățile publice, prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 instituie reguli specifice referitoare la ocuparea funcțiilor eligibile. Astfel, interdicția de a mai ocupa aceeași funcție eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului reprezintă o sancțiune cu natură juridică distinctă, Curtea statuând că reglementarea supusă controlului de constituționalitate se integrează scopului legii - asigurarea integrității și transparenței în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și prevenirea corupției instituționale [a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 638 din 11 noiembrie 2014 (paragraful 24), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015]. Totodată, prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, soluționând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 16 din Constituție, instanța de contencios constituțional a constatat că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 sunt constituționale în măsura în care sintagma „aceeași funcție“ se referă la toate funcțiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeași lege.26. De asemenea, nu poate fi reținută nici critica de neconstituționalitate raportată la prevederile constituționale ale art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, deoarece, potrivit normei constituționale, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă. Incompatibilitatea reglementată de textul de lege criticat nu are ca efect îngrădirea alegerii profesiei sau a locului de muncă, de vreme ce activitatea funcționarului public trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcționare a acestora.27. Cu privire la critica autoarei excepției privind presupusul caracter retroactiv al dispozițiilor Legii nr. 176/2010, având în vedere modalitatea în care a fost evaluată situația sa de către Agenția Națională de Integritate, Curtea reține că normele de lege criticate dispun pentru viitor, fiind aplicabile de la data intrării în vigoare a legii. Astfel, Curtea constată că prevederile legale criticate reglementează modul de acțiune în timpul următor intrării lor în vigoare, adică în domeniul propriu de aplicare, fără a încălca principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, prevăzut de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție. De altfel, Curtea observă că motivele invocate de autoarea excepției privesc, în principal, probleme de interpretare și aplicare a legii, prin raportare la perioada supusă evaluării de către inspectorul de integritate, ceea ce excedează controlului de constituționalitate.28. Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la art. 53 alin. (2) din Constituție, Curtea constată că stabilirea cazului de incompatibilitate nu constituie, în realitate, o restrângere a exercițiului unor drepturi sau libertăți, ci o garanție de natură să confere o autoritate morală de necontestat persoanelor care au calitatea de funcționari publici, prin asigurarea imparțialității, protejarea interesului social și evitarea conflictului de interese.29. În final, Curtea reține că stabilirea în concret a stării de incompatibilitate revine instanței judecătorești, care, cu prilejul soluționării acțiunii formulate împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, analizează particularitățile fiecărei spețe, în lumina dispozițiilor legale cu incidență în materie, astfel încât soluția dispusă să corespundă scopului legii, de asigurare a imparțialității, protejare a interesului social și evitare a conflictului de interese. În acest sens sunt Decizia nr. 774 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 16 martie 2017, Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, și Decizia nr. 114 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016.30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nelia Bârsășteanu, în Dosarul nr. 1.161/2/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și ale art. 25 alin. (2) și (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 13 iunie 2017.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Bianca Drăghici
    -----