HOTĂRÂRE nr. 69 din 27 septembrie 2017privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 776 din 29 septembrie 2017



    În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) din Constituția României, republicată, și ale art. 8 alin. (2) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat, cu modificările și completările ulterioare,Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1(1) Se constituie Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, denumită în continuare Comisia, având următoarele obiective:a) înglobarea în cuprinsul Codului de procedură penală (Legea nr. 135/2010) a modificărilor adoptate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările ulterioare;b) modificarea textelor în raport cu deciziile Curții Constituționale a României, emise începând cu 2014 și prin care s-au admis excepții de neconstituționalitate pentru articolele din Codul de procedură penală, în considerarea prevederilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituția României, republicată;c) înglobarea în cuprinsul Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, a modificărilor introduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a modificărilor introduse prin alte legi ulterioare adoptării;d) punerea în acord a deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională a României prin care s-au declarat neconstituționale texte din Codul penal, în considerarea prevederilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituția României, republicată;e) transpunerea în legislația națională a tuturor directivelor (UE) Parlamentului European și a Consiliului privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale;f) punerea de acord cu concluziile Raportului Comisiei de la Veneția asupra relației dintre responsabilitatea ministerială politică și cea penală din anul 2013;g) punerea în acord a rapoartelor GRECO cu prevederile Codului penal și Codului de procedură penală (Raportul de evaluare a României privind incriminările, 3 decembrie 2010, pct. 23, 24, 111, 112; Raportul de conformitate privind România, 7 decembrie 2012, Regretul efectiv, caracterul total automat și obligatoriu al clauzei de nepedepsire a denunțătorului, pct. 34, 37-42; Al doilea raport de conformitate a României, 12 decembrie 2014, pct. 35-37, 40, 41);h) înglobarea în cuprinsul Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, și al Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, a textelor modificate prin legi ulterioare adoptării;i) modificarea textelor în raport cu deciziile Curții Constituționale a României, emise începând cu 2015 și prin care s-au admis excepții de neconstituționalitate pentru articolele din Codul de procedură civilă, în considerarea prevederilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituția României, republicată;j) transmiterea către Comisia specială a tuturor actelor normative cu incidență asupra justiției, aflate în procedură parlamentară la comisiile permanente, în vederea interpretării și adoptării, în corelare cu obiectivele comisiei.(2) Propunerile legislative privind punerea în acord a modificărilor intervenite în Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul penal și Codul de procedură penală, după data adoptării lor și până în prezent, precum și modificarea prevederilor legale constatate ca neconstituționale și punerea de acord cu prevederi din tratatele și convențiile internaționale la care România este parte se inițiază de către parlamentari, potrivit dispozițiilor art. 74 alin. (1) din Constituția României, republicată, și se depun la Comisie.  +  Articolul 2(1) Comisia prevăzută la art. 1 se compune din 23 de membri, desemnați de grupurile parlamentare din Camera Deputaților și Senat, potrivit configurației politice a Parlamentului României.(2) Comisia este condusă de un birou alcătuit din 5 membri: un președinte, trei vicepreședinți și un secretar, aleși în prima ședință din rândul membrilor comisiei.(3) Componența nominală a Comisiei este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(4) În condițiile în care unul dintre membrii Comisiei se află în imposibilitatea de a participa la lucrări, grupurile parlamentare vor desemna un înlocuitor.(5) Convocarea ședințelor Comisiei se face cu cel puțin o zi înainte de către președinte sau, în lipsa acestuia, de către un vicepreședinte care îl înlocuiește.  +  Articolul 3(1) Ședințele Comisiei sunt, de regulă, publice.(2) În interesul desfășurării lucrărilor, Comisia poate invita să participe la dezbateri reprezentanți ai autorităților publice, ai asociațiilor profesionale, specialiști și sau ai unor organizații neguvernamentale.(3) Condițiile în care reprezentanții mass-media au acces la lucrările Comisiei se stabilesc de plenul acesteia.(4) Lucrările Comisiei se înregistrează și se stenografiază.  +  Articolul 4(1) Pentru ca ședințele Comisiei să aibă loc în mod legal este necesară participarea a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor care o compun.(2) Hotărârile Comisiei se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți. Votul este deschis.  +  Articolul 5Detaliile privind organizarea și funcționarea Comisiei vor fi cuprinse într-un regulament propriu, înaintat spre aprobare Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului în termen de 5 zile de la constituirea Comisiei.  +  Articolul 6(1) Comisia va elabora în termen de 150 de zile propunerile legislative privind punerea în acord a modificărilor intervenite în Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul penal și Codul de procedură penală, după data adoptării lor și până în prezent, precum și modificarea prevederilor legale constatate ca neconstituționale și punerea de acord cu deciziile Curții Constituționale.(2) Termenul poate fi prelungit de Birourile permanente reunite, la cererea motivată a președintelui de comisie.  +  Articolul 7În scopul realizării obiectivelor pentru care se constituie Comisia, Camera Deputaților și Senatul vor asigura personalul de specialitate și logistica necesare, cu aprobarea Birourilor permanente reunite.Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 27 septembrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    NICOLAE-LIVIU DRAGNEA
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    București, 27 septembrie 2017.Nr. 69.  +  ANEXĂ
    Componența nominală a Comisiei speciale comune
    a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea,
    unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției
    I. Componența comisiei1. Doamna Federovici Doina-Elena, senator, Grupul parlamentar al PSD;2. Domnul Cazanciuc Robert-Marius, senator, Grupul parlamentar al PSD;3. Domnul Țuțuianu Adrian, senator, Grupul parlamentar al PSD;4. Domnul Moga Nicolae, senator, Grupul parlamentar al PSD;5. Doamna Florea Oana-Consuela, deputat, Grupul parlamentar al PSD;6. Doamna Gilia Claudia, deputat, Grupul parlamentar al PSD;7. Domnul Halici Nicușor, deputat, Grupul parlamentar al PSD;8. Domnul Iordache Florin, deputat, Grupul parlamentar al PSD;9. Domnul Nicolicea Eugen, deputat, Grupul parlamentar al PSD;10. Domnul Popa Ștefan Ovidiu, deputat, Grupul parlamentar al PSD;11. Doamna Tănăsescu Alina-Elena, deputat, Grupul parlamentar al PSD;12. Domnul Cupșă Ion, deputat, Grupul parlamentar al PNL;13. Domnul Predoiu Marian-Cătălin, deputat, Grupul parlamentar al PNL;14. Doamna Schelean-Șomfelean Valeria-Diana, deputat, Grupul parlamentar al PNL;15. Doamna Scântei Laura-Iuliana, senator, Grupul parlamentar al PNL;16. Doamna Gorghiu Alina Ștefania, senator, Grupul parlamentar al PNL;17. Domnul Ion Stelian-Cristian, deputat, Grupul parlamentar al USR;18. Domnul Dircă George-Edward, senator, Grupul parlamentar al USR;19. Domnul Márton Árpád-Francisc, deputat, Grupul parlamentar al UDMR;20. Doamna Ambrus Izabella-Agnes, deputat, Grupul parlamentar al UDMR;21. Doamna Cătăniciu Steluța-Gustica, deputat, Grupul parlamentar ALDE;22. Domnul Bădulescu Dorin-Valeriu, senator, Grupul parlamentar al PMP;23. Domnul Vasile Daniel, deputat, Grupul parlamentar al minorităților naționale.II. Componența biroului comisieiPreședinte, deputat/senator, Grupul parlamentar al PSDVicepreședinte, deputat/senator, Grupul parlamentar al PNLVicepreședinte, deputat/senator, Grupul parlamentar al USRVicepreședinte, deputat/senator, Grupul parlamentar al UDMRSecretar, deputat/senator, Grupul parlamentar ALDE
    ------