LEGE nr. 92 din 10 aprilie 2007 serviciilor de transport public local
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 19 aprilie 2007
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Capitolul I Dispoziții generale + Articolul 1(1) Prezenta lege are ca obiect stabilirea cadrului juridic privind înființarea, autorizarea, organizarea, exploatarea, gestionarea, finanțarea și controlul funcționării serviciilor de transport public în comune, orașe, municipii, județe și în zonele asociațiilor de dezvoltare comunitară.(2) Prezenta lege stabilește cadrul juridic privind înființarea, organizarea și funcționarea compartimentelor sau serviciilor specializate de transport din cadrul autorităților administrației publice locale, județene și ale municipiului București.(3) Transportul local de persoane și de mărfuri poate fi transport public sau transport în cont propriu, așa cum acestea sunt definite în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare.(4) Serviciul de transport public local de persoane și de mărfuri se organizează de către autoritățile administrației publice locale, pe raza administrativ-teritorială respectivă, cu respectarea următoarelor principii:a) promovarea concurenței între operatorii de transport, respectiv transportatorii autorizați, cărora li s-a atribuit executarea serviciului;b) garantarea accesului egal și nediscriminatoriu al operatorilor de transport și al transportatorilor autorizați la piața transportului public local;c) garantarea respectării drepturilor și intereselor utilizatorilor serviciului de transport public local;d) rezolvarea problemelor de ordin economic, social și de mediu ale localităților sau județului respectiv;e) administrarea eficientă a bunurilor aparținând sistemelor de transport proprietate a unităților administrativ-teritoriale;f) utilizarea eficientă a fondurilor publice în activitatea de administrare sau executare a serviciului de transport public local;g) deplasarea în condiții de siguranță și de confort, inclusiv prin asigurarea de risc a mărfurilor și a persoanelor transportate, precum și a bunurilor acestora prin polițe de asigurări;h) asigurarea executării unui transport public local suportabil în ceea ce privește tariful de transport;i) recuperarea integrală a costurilor de exploatare, reabilitare și dezvoltare prin tarife/taxe suportate de către beneficiarii direcți ai transportului, denumiți în continuare utilizatori, și prin finanțarea de la bugetele locale, asigurându-se un profit rezonabil pentru operatorii de transport și transportatorii autorizați;j) autonomia sau independența financiară a operatorilor de transport și a transportatorilor autorizați;k) susținerea dezvoltării economice a localităților prin realizarea unei infrastructuri de transport moderne;l) satisfacerea cu prioritate a nevoilor de deplasare ale populației, ale personalului instituțiilor publice și ale operatorilor economici pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale prin servicii de calitate;m) protecția categoriilor sociale defavorizate, prin compensarea costului transportului de la bugetul local;n) integrarea tarifară prin utilizarea unui singur tip de legitimație de călătorie pentru toate mijloacele de transport public local de persoane prin curse regulate;o) dispecerizarea transportului public local de persoane realizat prin programe permanente;p) consultarea asociațiilor reprezentative ale operatorilor de transport și/sau ale transportatorilor autorizați, precum și ale utilizatorilor în vederea stabilirii politicilor și strategiilor locale privind transportul public local și modalitățile de funcționare a acestui serviciu.(5) Statul sprijină prin măsuri legislative și economice dezvoltarea cantitativă și calitativă a serviciilor de transport public local, precum și a infrastructurii tehnico-edilitare aferente sistemului de transport public local.(6) Principalele obiective urmărite de autoritățile administrației publice locale în domeniul serviciului de transport public local sunt:a) înființarea de compartimente sau servicii de specialitate pentru transportul public local, cu sau fără personalitate juridică, după caz, denumite în continuare autorități locale de transport;b) asigurarea finanțării necesare dezvoltării componentelor sistemului de transport public local, în condițiile în care acestea aparțin domeniului public sau privat al autorităților administrației publice locale;c) asigurarea transparenței în procedurile de achiziție publică;d) informarea și consultarea periodică a populației asupra politicilor de dezvoltare durabilă din domeniul serviciului de transport public local;e) acordarea unor facilități de transport anumitor categorii de persoane;f) corelarea capacității mijloacelor de transport de persoane cu fluxurile de călători existente;g) asigurarea continuității serviciilor de transport prin programele de transport sau de funcționare, după caz, corelate cu fluxurile de călători sau de mărfuri existente;h) atribuirea serviciilor de transport public local operatorilor de transport rutier și transportatorilor autorizați, în funcție de nivelul efortului investițional al acestora realizat în mijloacele de transport și în infrastructura de transport.(7) Serviciile de transport public local se desfășoară cu respectarea reglementărilor în vigoare privind legalitatea transportului, condițiile de lucru, de exploatare a vehiculelor și de exploatare a infrastructurii, precum și condițiile privind siguranța circulației.(8) În toate raporturile generate de executarea serviciilor de transport public local, protecția vieții umane și a mediului este prioritară. + Articolul 2(1) În condițiile în care în transportul public local se acordă facilități de transport uneia sau mai multor categorii de persoane, serviciul prin care se realizează transportul respectiv se consideră serviciu public subvenționat de transport.(2) Serviciul public subvenționat de transport se efectuează în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale Ordonanței Guvernului nr. 97/1999 privind garantarea furnizării de servicii publice subvenționate de transport rutier intern și de transport pe căile navigabile interioare, republicată.(3) Serviciul public subvenționat de transport se realizează în condițiile îndeplinirii tuturor obligațiilor de exploatare, a obligațiilor de transport și a obligațiilor tarifare, așa cum acestea sunt definite în Ordonanța Guvernului nr. 97/1999, republicată. + Articolul 3(1) Serviciile de transport public local fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică și cuprind totalitatea acțiunilor și activităților de utilitate publică și de interes economic și social general desfășurate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale, în scopul asigurării transportului public local, precum și a transportului public județean de persoane.(2) Serviciile de transport public local includ serviciile de transport public de persoane, serviciile de transport public de mărfuri, precum și alte servicii de transport public.(3) Serviciile de transport public local de persoane cuprind:a) transport prin curse regulate;b) transport prin curse regulate speciale;c) transport cu autoturisme în regim de taxi;d) transport cu autoturisme în regim de închiriere.(4) Serviciile de transport public local de mărfuri, în sensul prezentei legi, sunt transporturile publice efectuate cu autovehicule a căror masă maximă autorizată, cu tot cu remorcă, nu depășește 3,5 tone și cuprind:a) transportul în regim contractual;b) transportul în regim de taxi.(5) Alte servicii de transport public local cuprind:a) transport de persoane pe cablu;b) transporturi de mărfuri efectuate cu tractoare cu remorci;c) transporturi de persoane și mărfuri pe căi navigabile interioare;d) transporturi efectuate cu vehicule speciale destinate serviciilor funerare. + Capitolul II Serviciile de transport public local de persoane + Secţiunea 1 Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate + Articolul 4(1) Este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate transportul public care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:a) se efectuează de către un operator de transport rutier, astfel cum acesta este definit și licențiat conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare, sau de către un transportator autorizat, așa cum acesta este definit și autorizat conform prevederilor prezentei legi;b) se efectuează pe raza teritorial-administrativă a unei localități, respectiv pe raza administrativ-teritorială a zonei metropolitane, sau numai între localitățile unui județ, în funcție de tipul de transport stabilit potrivit legii. În cazul în care traseul transportului pe șină depășește limita localității, acesta va fi considerat transport public local;----------Lit. b) a alin. (1) al art. 4 a fost modificată de pct. 1 al art. II din LEGEA nr. 8 din 6 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 10 ianuarie 2012.c) se execută pe rute și cu programe de circulație prestabilite de către autoritățile competente desemnate potrivit legii;----------Li. c) a alin. (1) al art. 4 a fost modificată de pct. 1 al art. II din LEGEA nr. 8 din 6 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 10 ianuarie 2012.d) se efectuează de către operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat cu mijloace de transport în comun, respectiv cu autobuze, troleibuze, tramvaie sau metrou, deținute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, înmatriculate sau înregistrate, după caz, în județul sau localitatea respectivă. În condițiile prezentei legi, transportul realizat cu troleibuze, tramvaie sau metrou se realizează de către transportatorii autorizați;e) persoanele transportate sunt îmbarcate sau debarcate în puncte fixe prestabilite, denumite stații sau autogări, după caz;f) pentru efectuarea serviciului, operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat percepe de la persoanele transportate un tarif de transport pe bază de legitimații de călătorie individuale eliberate anticipat, al căror regim este stabilit de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare;g) transportul cu autobuzele se efectuează numai pe bază de licențe de traseu și caiete de sarcini, elaborate și eliberate în condițiile stabilite prin normele de aplicare elaborate și aprobate prin ordin comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului transporturilor și infrastructurii, denumite în continuare Norme.----------Lit. g) a alin. (1) al art. 4 a fost modificată de pct. 1 al art. II din LEGEA nr. 8 din 6 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 10 ianuarie 2012.(1^1) Abrogat.----------Alin. (1^1) al art. 4 a fost abrogat de pct. 2 al art. II din LEGEA nr. 8 din 6 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 10 ianuarie 2012.(2) Conducătorul mijlocului de transport în comun este obligat să prezinte la controlul în trafic următoarele documente, după caz:a) licența de traseu și caietul de sarcini al acesteia eliberat de emitentul licenței;b) programul de circulație;c) copia conformă a licenței de transport, în cazul autobuzelor;d) alte documente stabilite de legile în vigoare. Notă
*) Conform art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 12 aprilie 2007, denumirea "Ministerul Administrației și Internelor" se înlocuiește cu denumirea "Ministerul Internelor și Reformei Administrative". + Secţiunea a 2-a Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate speciale + Articolul 5(1) Este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate speciale transportul public efectuat tur-retur, pe rute și cu programe de transport prestabilite de către beneficiarul serviciului de transport sau de către cel care a angajat serviciul privind transportul unor persoane sau al unor grupuri de persoane, și anume: transportul copiilor, elevilor și studenților la și de la instituțiile de învățământ, transportul salariaților la și de la instituțiile la care sunt salariați sau transportul angajaților unui operator economic la și de la locul de muncă.(2) Transportul public local de persoane prin curse regulate speciale se poate desfășura pe teritoriul localității de autorizare sau între aceasta și orice altă localitate de pe raza județului respectiv.(3) Abrogat.----------Alin. (3) al art. 5 a fost abrogat de pct. 3 al art. II din LEGEA nr. 8 din 6 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 10 ianuarie 2012.(4) Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate speciale trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiții:a) se execută cu autobuze deținute în proprietate, înmatriculate în județul respectiv, sau în baza unui contract de leasing, pe baza unor programe de circulație stabilite de către cel care a angajat transportul cu operatorul de transport rutier;b) se execută de către un operator de transport astfel cum este definit și licențiat conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare;c) persoanele transportate se îmbarcă și se debarcă în stații stabilite special, în locul unde își desfășoară activitatea sau la domiciliu/reședință;d) operatorul de transport rutier încasează de la beneficiarul transportului sau de la cel care a angajat transportul contravaloarea serviciului stabilită în conformitate cu prevederile contractului de transport încheiat între aceștia;e) persoanele transportate se legitimează pe baza legitimației de serviciu valabile.(5) Conducătorul autobuzului este obligat să prezinte la controlul în trafic următoarele documente:a) contractul de transport încheiat între beneficiarul transportului sau persoana care a angajat transportul și operatorul de transport rutier;b) lista persoanelor transportate, ca anexă la contractul de transport;c) licența de traseu și caietul de sarcini al acesteia eliberat de emitentul licenței;d) copia conformă a licenței de transport;e) alte documente prevăzute de legile în vigoare. + Secţiunea a 3-a Serviciul de transport cu autoturisme în regim de taxi și de transport cu autoturisme în regim de închiriere + Articolul 6(1) Serviciul de transport public de persoane realizat în regim de taxi sau transportul public de persoane realizat cu autoturisme în regim de închiriere se organizează ca serviciu de utilitate publică care asigură nevoia de deplasare a populației din localitate sau a celei aflate în tranzit.(2) Transportul în regim de taxi se efectuează în localitatea de autorizare și, ocazional, între aceasta și orice altă localitate, cu obligația revenirii autoturismului în localitatea de autorizare după efectuarea fiecărei curse.(3) Transportul cu autoturisme în regim de închiriere se efectuează în localitatea de autorizare sau între aceasta și orice altă localitate, cu obligația revenirii autovehiculului în localitatea de autorizare după efectuarea transportului conform contractului.(4) Transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se efectuează de către transportatorii autorizați, precum și de compartimentele sau serviciile de specialitate ale primăriei.(5) Serviciul de transport public local de persoane în regim de taxi, precum și serviciul de transport public local de persoane cu autoturisme în regim de închiriere sunt reglementate prin lege specială, ținându-se seama de prevederile prezentei legi, de prevederile Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 și de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare. + Capitolul III Serviciul de transport public local de mărfuri în regim contractual și în regim de taxi + Articolul 7(1) Serviciul de transport public local de mărfuri în regim contractual se organizează pentru a satisface nevoia de transport de mărfuri a persoanelor fizice sau juridice denumite utilizatorii transportului.(2) Serviciul de transport public de mărfuri în regim contractual se realizează cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:a) transportul se realizează cu vehicule sau ansambluri de vehicule a căror masă totală maximă autorizată nu depășește 3,5 tone, deținute în proprietate de către transportatorul autorizat și înmatriculate în județul respectiv sau în baza unui contract de leasing;b) transportul se poate efectua în localitatea de autorizare sau între localitatea de autorizare și alte localități, în trafic județean, interjudețean sau internațional;c) transportul se efectuează de un transportator autorizat, pe bază de contract de transport încheiat cu utilizatorul transportului;d) pentru efectuarea serviciului, transportatorul autorizat încasează, pe bază de documente fiscale, de la utilizatorul transportului, contravaloarea serviciului prestat așa cum a fost convenit în contractul de transport;e) este asimilat ca transportator autorizat orice operator de transport rutier care utilizează și vehicule de transport marfă a căror masă maximă totală autorizată nu depășește 3,5 tone. În acest caz, licența de transport este asimilată cu autorizația de transport.(3) Conducătorul vehiculului pentru transport public de mărfuri este obligat să prezinte la controlul în trafic următoarele documente:a) copia conformă a autorizației de transport, care se eliberează de către autoritatea de autorizare, inclusiv pentru operatorii de transport rutier deținători ai unei licențe de transport, în conformitate cu prevederile alin. (2) lit. e);b) contractul de transport;c) actele însoțitoare ale mărfii, care dovedesc proveniența și destinatarul acesteia;d) alte documente stabilite prin legile în vigoare. + Articolul 8(1) Serviciul de transport public local de mărfuri în regim de taxi se organizează ca serviciu de utilitate publică în localitatea de autorizare și între aceasta și orice altă localitate, cu obligația revenirii autovehiculului în localitatea de autorizare după efectuarea fiecărei curse.(2) Serviciul de transport public local de mărfuri în regim de taxi este reglementat prin lege specială, ținându-se seama de prevederile Legii nr. 51/2006 și de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare. + Articolul 9Transportul public local efectuat cu vehicule în cadrul serviciului de salubrizare, în cadrul serviciului de ambulanță sau în cadrul altor servicii de transport public local care nu fac obiectul cap. IV este asimilat cu transportul public local de mărfuri în regim contractual și se poate realiza pe baza licenței de transport sau a autorizației de transport, după caz. + Capitolul IV Alte servicii de transport public local + Secţiunea 1 Serviciul de transport public local de persoane pe cablu + Articolul 10(1) Serviciul de transport public local de persoane pe cablu se organizează pentru a satisface nevoia de mobilitate a populației în scop turistic, sportiv sau de agrement.(2) Serviciul de transport public local de persoane pe cablu se realizează cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:a) transportul se realizează cu mijloace de transport specifice, cuplate la un cablu aflat în mișcare;b) transportul se efectuează de către transportatorii autorizați pe baza programelor de transport întocmite de aceștia, aprobate de către consiliul local, consiliul județean sau Consiliul General al Municipiului București, în a cărui rază de autoritate se găsește stația de plecare;c) persoanele transportate sunt îmbarcate sau debarcate în stațiile de plecare sau sosire, după caz;d) pentru efectuarea serviciului, transportatorul autorizat percepe și încasează de la persoanele transportate un tarif de transport pe bază de legitimații de călătorie, aprobat prin hotărâre de către autoritatea administrației publice respective.(3) Serviciul de transport public local de persoane cu vehicule pe cremalieră și altele asemenea se asimilează cu serviciul de transport public local de persoane pe cablu. + Secţiunea a 2-a Serviciul de transport public local de mărfuri cu tractoare cu remorci + Articolul 11(1) Serviciul de transport public local de mărfuri, efectuat cu tractoare cu remorci, se realizează cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:a) transportul se realizează cu remorci sau semiremorci tractate de tractoare rutiere deținute de transportatorul autorizat în proprietate, înmatriculate în județul respectiv, sau în baza unui contract de leasing;b) transportul se realizează în localitatea de autorizare sau între aceasta și alte localități din județ ori din județele limitrofe;c) transportul se realizează de către un transportator autorizat;d) pentru efectuarea serviciului, transportatorul autorizat percepe și încasează, pe bază de documente fiscale, de la utilizatorul transportului, contravaloarea serviciului prestat, așa cum a fost convenit între părți;e) este asimilat ca transportator autorizat orice operator de transport rutier care utilizează și tractoare cu remorci pentru transport marfă. În acest caz, licența de transport este asimilată cu autorizația de transport.(2) Conducătorul tractorului este obligat să prezinte la controlul în trafic următoarele documente:a) copia conformă a autorizației de transport, care se eliberează de autoritatea de autorizare, inclusiv pentru operatorii de transport deținători ai unei licențe de transport, conform prevederilor alin. (1) lit. e);b) documentul fiscal care atestă că serviciul de transport a fost plătit anticipat;c) actele însoțitoare ale mărfii, care dovedesc proveniența și destinatarul acesteia, în condițiile în care marfa nu face obiectul bunurilor din gospodăria proprie a utilizatorilor;d) alte documente prevăzute de lege. + Secţiunea a 3-a Serviciul de transport public local de persoane și mărfuri pe căile navigabile interioare + Articolul 12(1) Serviciile de transport public local de persoane și mărfuri pe căile navigabile interioare, considerate servicii publice subvenționate de transport, sunt reglementate în conformitate cu prevederile art. 2, cu prevederile Legii nr. 51/2006, precum și ale altor reglementări în vigoare.(2) Serviciul de transport public local de persoane pe căile navigabile interioare se poate realiza prin servicii de transport prin curse regulate, considerate servicii publice subvenționate de transport și prin servicii de transport ocazionale.(3) Programele de transport public de persoane pe trasee la nivel local sau la nivel județean se realizează cu aprobarea consiliului local, consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz. + Secţiunea a 4-a Serviciul de transport public local efectuat cu vehicule speciale destinate serviciilor funerare + Articolul 13(1) Serviciul de transport public local efectuat cu vehicule speciale destinate serviciilor funerare se realizează cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:a) transportul se realizează cu vehicule special amenajate deținute de transportatorul autorizat în proprietate sau în baza unui contract de leasing;b) transportul se efectuează în localitatea de autorizare sau între localitatea de autorizare și alte localități;c) pentru efectuarea serviciului, transportatorul autorizat percepe și încasează de la persoanele care au comandat executarea serviciului un tarif pe bază de document fiscal.(2) Conducătorul vehiculului este obligat să prezinte la controlul în trafic următoarele documente:a) copia conformă a autorizației de transport, eliberată de autoritatea de autorizare;b) documentul fiscal care atestă că serviciul de transport respectiv a fost plătit anticipat;c) alte documente prevăzute de lege. + Capitolul V Servicii de transport public local și sisteme de transport public local de persoane + Articolul 14(1) Serviciile de transport public local se realizează prin intermediul unei infrastructuri tehnico-edilitare specifice care, împreună cu mijloacele de transport, formează sistemul de transport public local.(2) Infrastructura tehnico-edilitară cuprinde:a) construcții, instalații și echipamente specifice pentru întreținerea, repararea și parcarea mijloacelor de transport, precum: depouri, autobaze, garaje, ateliere, stații de spălare și igienizare etc.;b) dispecerate și dotări speciale de urmărire și coordonare în trafic a vehiculelor de transport, de intervenție și de depanare;c) calea de rulare a tramvaielor și a metroului;d) echipamente, mijloace specifice de transport, cabluri și elemente de susținere, în cazul transportului pe cablu;e) rețele electrice de contact pentru tramvaie, troleibuze, metrou și pentru transportul pe cablu;f) sistemul energetic de alimentare a rețelelor de contact electrice, stații de transformare-redresare, sisteme de conectare, racorduri de alimentare aferente rețelelor de contact;g) rețeaua de drumuri, tuneluri, căi navigabile, galerii și stații de metrou, precum și construcții și instalații aferente;h) amenajări stradale, precum: stații de îmbarcare-debarcare, puncte de vânzare a legitimațiilor de călătorie;i) autogări și terminale pentru îmbarcare, debarcare sau schimb de călători;j) gări fluviale.(3) Prin mijloace de transport destinate serviciului de transport public local de persoane se înțeleg:a) autobuze - autovehicule destinate și echipate pentru transportul de persoane și al bagajelor acestora, așa cum sunt definite în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare;a^1) autobuze urbane;----------Lit. a^1) a alin. (3) al art. 14 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 163 din 11 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.b) tramvaie;c) troleibuze;d) trenuri de metrou;e) mijloace specifice de transport, în cazul transportului pe cablu;f) autoturisme;g) nave de transport de pasageri sau mărfuri pe căile navigabile interioare. + Articolul 15Componentele infrastructurii tehnico-edilitare aferente transportului public local se pot afla în proprietatea publică sau privată a statului, a unităților administrativ-teritoriale ori în proprietatea unor persoane juridice de drept privat. Conform prevederilor legale, componentele infrastructurii tehnico-edilitare se evidențiază și se inventariază în cadastrele imobiliar-edilitare ale unităților administrativ-teritoriale, în condițiile legii. + Capitolul VI Autorități și competențe + Articolul 16(1) Consiliile locale, consiliile județene, precum și Consiliul General al Municipiului București sunt obligate să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze și să controleze prestarea serviciilor de transport public desfășurat pe raza administrativ-teritorială a acestora, precum și să înființeze societăți de transport public dacă acestea nu există.(2) Autoritățile administrației publice locale au obligația de a stabili și de a aplica strategia pe termen mediu și lung pentru extinderea, dezvoltarea și modernizarea serviciilor de transport public local, ținând seama de planurile de urbanism și amenajarea teritoriului, de programele de dezvoltare economico-socială a localităților și de cerințele de transport public local, evoluția acestora, precum și de folosirea mijloacelor de transport cu consumuri energetice reduse și emisii minime de noxe.(3) Consiliile județene sunt obligate să înființeze:a) autorități județene de transport prin care să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze și să controleze prestarea serviciului de transport public de persoane prin servicii regulate, desfășurat între localitățile județului, inclusiv în cazul în care acestea au înființat o asociație de dezvoltare comunitară, precum și să înființeze societăți de transport public județean de persoane prin curse regulate necesare, dacă acestea nu există;b) comisii paritare, din care vor face parte câte un reprezentant al consiliului județean și al agenției Autorității Rutiere Române - A.R.R. din județul respectiv, prin care să asigure propuneri de atribuire a serviciului de transport public de persoane prin servicii regulate și de atribuire a licențelor de traseu.----------Alin. (3) al art. 16 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 163 din 11 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.(4) Consiliile județene coordonează și cooperează cu consiliile locale cu privire la asigurarea și dezvoltarea serviciului de transport public de persoane prin curse regulate de interes județean și pentru corelarea acestuia cu serviciile de transport public local de persoane la nivelul localităților.(5) Unitățile administrativ-teritoriale se pot asocia între ele, conform legii, în vederea asigurării și dezvoltării serviciilor de transport public local de persoane prin curse regulate, precum și pentru exploatarea în interes comun a sistemului de transport public local de persoane prin curse regulate în condiții stabilite prin prezenta lege și prin Legea nr. 51/2006.(6) Abrogat.----------Alin. (6) al art. 16 a fost abrogat de pct. 4 al art. II din LEGEA nr. 8 din 6 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 10 ianuarie 2012. + Articolul 17(1) Consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București au următoarele atribuții:a) evaluarea fluxurilor de transport de persoane și de mărfuri și determinarea pe baza studiilor de specialitate a cerințelor de transport public local, precum și anticiparea evoluției acestora;b) stabilirea traseelor principale și secundare și a programelor de transport privind transportul public de persoane prin curse regulate și atribuirea acestora odată cu atribuirea în gestiune a serviciului, în conformitate cu prevederile prezentei legi;c) actualizarea periodică a traseelor și a programelor de transport în funcție de necesitățile de deplasare ale populației și în corelare cu transportul public interjudețean, internațional, feroviar, aerian sau naval de persoane existent, precum și corelarea între modalitățile de realizare a serviciului de transport public local de persoane cu autobuze, troleibuze, tramvaie, metrou și în regim de taxi, după caz;d) întocmirea și urmărirea realizării programelor de înființare, reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de transport public local, în condițiile legii;e) aprobarea studiilor de fezabilitate privind înființarea, reabilitarea, modernizarea și extinderea unei părți sau a întregului sistem de transport public local, aflat în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale ori în administrarea autorităților administrației publice locale, precum și a asociațiilor de dezvoltare comunitară;f) proiectarea și executarea lucrărilor de investiții în infrastructura tehnico-edilitară aferentă sistemelor de transport public local într-o concepție unitară, corelată cu programele de dezvoltare economico-socială a localităților/județelor, cu planurile de urbanism și de amenajare a teritoriului, de protecție a mediului, cu modalitățile de realizare a serviciilor respective și în conformitate cu reglementările legale în vigoare;g) asocierea intercomunitară în condițiile legii, în vederea realizării unor investiții de interes comun în domeniul infrastructurii tehnico-edilitare aferente sistemului de transport public local, precum și administrarea acestuia;h) concesionarea, precum și încheierea contractelor de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local de persoane și a infrastructurii tehnico-edilitare aferente din proprietatea publică sau privată a localităților;i) acordarea de facilități și subvenții operatorilor de transport rutier și transportatorilor autorizați care efectuează transport public local de persoane, pentru asigurarea suportabilității costurilor de către utilizatori, susținerea și încurajarea dezvoltării serviciului, cu respectarea legislației fiscale în vigoare;j) autorizarea transportatorilor, denumiți transportatori autorizați, astfel cum au fost definiți prin prezenta lege, pentru realizarea de către aceștia a serviciului de transport public local, respectiv:1. transportul public de persoane prin curse regulate executate cu tramvaie, troleibuze, trenuri de metrou;2. transportul public local de persoane sau de mărfuri în regim de taxi;3. transportul public local de persoane cu autoturisme în regim de închiriere;4. transportul public local de mărfuri în regim contractual;5. alte servicii de transport public local, cu excepția transportului de mărfuri și persoane pe căile navigabile interioare care se realizează pe bază de licențe de transport emise de Autoritatea Navală Română;k) finanțarea sau, după caz, contractarea ori garantarea, în condițiile legii, a împrumuturilor pentru realizarea programelor de investiții vizând dezvoltarea și eficientizarea serviciilor de transport, precum și înființarea, reabilitarea, dezvoltarea, modernizarea și extinderea sistemului de transport public local aparținând patrimoniului unităților administrativ-teritoriale;l) elaborarea și aprobarea normelor locale și a regulamentelor serviciilor de transport public local, cu consultarea asociațiilor reprezentative profesionale și patronale ale operatorilor de transport rutier și ale transportatorilor autorizați, precum și a organizațiilor sindicale teritoriale din domeniu;m) stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor de călătorie pentru serviciul de transport public local de persoane, cu respectarea prevederilor legale privind modalitatea de gestionare a serviciului;n) stabilirea subvenției acordate de la bugetul local sau județean, după caz, pentru acoperirea diferenței dintre costurile înregistrate de operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat, după caz, pentru efectuarea serviciului și sumele efectiv încasate ca urmare a efectuării transportului;o) asigurarea resurselor bugetare pentru susținerea totală sau parțială a costurilor de transport public de persoane pentru unele categorii sociale defavorizate, stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale, ale consiliilor județene, ale Consiliului General al Municipiului București, după caz, ori prin lege;p) aprobă atribuirea licențelor de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate sau a transportului public de persoane prin curse regulate speciale, după caz.----------Lit. p) a alin. (1) al art. 17 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 163 din 11 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.(2) În exercitarea atribuțiilor ce le revin, autoritățile administrației publice locale adoptă hotărâri sau emit dispoziții, după caz.(3) Împotriva hotărârilor sau dispozițiilor autorităților administrației publice locale, persoanele fizice sau juridice interesate se pot adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.(4) Programul de transport public de persoane prin curse regulate între județul Ilfov și municipiul București, prelungit în conformitate cu prevederile art. II alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005privind transporturile rutiere, va fi preluat și gestionat de către Consiliul Județean Ilfov ca program județean de transport, respectându-se termenul de valabilitate al acestuia.----------Alin. (4) al art. 17 a fost introdus de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 163 din 11 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011. + Articolul 18(1) Autoritățile administrației publice locale, în raporturile cu operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați care efectuează serviciile de transport public local, au următoarele drepturi:a) să convoace pentru audieri operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați, în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru remedierea unor deficiențe apărute în executarea serviciilor respective;b) să analizeze, să verifice și să aprobe documentațiile justificative de ajustare a tarifelor de călătorie propuse de operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați în corelare cu reglementările în vigoare vizând asigurarea ratei suportabilității costurilor pentru utilizatori;c) să verifice și să controleze periodic modul de realizare a serviciului de transport public local;d) să actualizeze programele de transport public de persoane prin curse regulate, în conformitate cu cerințele de transport;e) să sancționeze operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați în cazul în care aceștia nu prestează serviciul la parametrii de performanță, eficiență și calitate la care s-au obligat prin contractul de atribuire a gestiunii și caietul de sarcini.(2) În cazul unor abateri grave ale operatorilor de transport rutier sau ale transportatorilor autorizați, autoritățile administrației publice locale pot, după caz, rezilia contractul de atribuire a gestiunii serviciului și/sau pot solicita motivat emitentului retragerea licenței de transport sau a autorizației, după caz. + Articolul 19Autoritățile administrației publice locale au următoarele obligații față de operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați:a) să asigure un tratament egal și nediscriminatoriu pentru toți operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați;b) să asigure accesul operatorilor de transport rutier și transportatorilor autorizați pentru realizarea serviciilor de transport public local într-un mediu concurențial și transparent;c) să reglementeze, prin norme locale, modul de organizare și funcționare a fiecărui serviciu de transport public local;d) să păstreze confidențialitatea informațiilor, altele decât cele publice, cu privire la activitatea operatorilor de transport rutier și a tranportatorilor autorizați;e) să asigure finanțările convenite prin reglementările privind modalitatea de gestiune a serviciilor, dacă este cazul;f) să respecte obligațiile pe care și le-au asumat prin contractele de atribuire a gestiunii, inclusiv pe cele referitoare la regimul investițiilor realizate de operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați din fonduri proprii. + Articolul 20(1) Autoritățile de reglementare competente la nivel central pentru domeniul serviciilor de transport public local sunt Autoritatea Rutieră Română, Autoritatea Navală Română și Autoritatea Feroviară Română din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, denumite în continuare A.R.R., A.N.R. și, respectiv, A.F.E.R., precum și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, denumită în continuare A.N.R.S.C.(2) A.R.R. are, în principal, următoarele atribuții: a) acordă operatorilor de transport rutier licențe de transport, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare;b) monitorizează și controlează respectarea de către operatorii de transport a condițiilor impuse prin licențele de transport, precum și prin reglementările legale în vigoare privind transportul rutier;c) asigură corelarea programelor de transport de persoane județene cu programele de transport de persoane interjudețene și internaționale în vederea aprobării lor de către consiliile județene;d) participă la comisiile paritare pentru propuneri de atribuire a serviciului de transport public de persoane prin curse regulate și de atribuire a licențelor de traseu pentru transportul public de persoane prin curse regulate pe trasee județene, în conformitate cu prevederile prezentei legi;----------Lit. d) a alin. (2) al art. 20 a fost modificată de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 163 din 11 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.e) elaborează, în conformitate cu prevederile prezentei legi, precum și ale legilor în vigoare, regulamente-cadru și caiete de sarcini-cadru pentru efectuarea transportului public local, cu excepția transportului public pe căile navigabile interioare, a transportului în regim de taxi și în regim de închiriere și a transportului cu metroul;(3) A.N.R. are, în principal, următoarele atribuții:a) elaborează regulamentul-cadru pentru efectuarea transportului public pe căile navigabile interioare;b) acordă licențe de transport pentru operatorii de transport pe căile navigabile interioare;c) avizează programele de transport de persoane întocmite de autoritățile administrației publice respective.(4) A.F.E.R. are, în principal, următoarele atribuții:a) elaborează regulamentul-cadru pentru efectuarea transportului public de persoane cu trenurile de metrou;b) acordă licențe de transport pentru operatorii de transport cu trenuri de metrou.(5) A.N.R.S.C. are, în principal, următoarele atribuții:a) reglementează organizarea și funcționarea autorităților de autorizare din cadrul administrației publice locale, județene sau a Consiliului General al Municipiului București;b) elaborează norme-cadru privind modalitatea de atribuire a autorizațiilor de transport, a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor, precum și norme-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor, stabilește indicatorii de performanță și modalitățile de evaluare a serviciilor de transport public local;c) elaborează regulamentul-cadru de autorizare a compartimentelor sau serviciilor specializate de transport din cadrul administrației publice locale atât ca autorități de autorizare, cât și ca operatori de transport rutier, dacă este cazul, aprobate prin ordin al președintelui A.N.R.S.C.;d) autorizează, după caz, structurile proprii ale consiliilor locale, consiliilor județene, Consiliului General al Municipiului București, precum și ale asociațiilor de dezvoltare care solicită să devină transportatori autorizați;e) monitorizează și sancționează abaterile din activitatea autorităților administrației publice locale, a operatorilor de transport și a transportatorilor autorizați, cu privire la:1. respectarea procedurilor legale de atribuire a gestiunii serviciului;2. respectarea procedurilor de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor, în conformitate cu normele-cadru.(6) Autoritățile administrației publice locale și județene sunt autorități de reglementare în domeniul transportului public local și prin autoritățile de autorizare își exercită față de toți operatorii de transport și transportatorii autorizați, indiferent de modalitatea de gestiune adoptată, forma de proprietate sau modul de organizare, atribuțiile și competențele acordate prin Legea nr. 51/2006 și prin prezenta lege.(7) Autoritățile locale sau județene de reglementare realizează regulamente de organizare și funcționare a fiecărui serviciu de transport public local, în conformitate cu regulamentele-cadru existente, cu prevederile prezentei legi și cu alte reglementări în vigoare.(8) Abrogat.----------Alin. (8) al art. 20 a fost abrogat de art. 12 din ORDONANȚA nr. 21 din 30 august 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 1 septembrie 2011. + Capitolul VII Administrarea serviciilor de transport public local + Secţiunea 1 Dispoziții generale + Articolul 21(1) Serviciile de transport public local se pot administra prin atribuirea acestora în următoarele modalități:a) gestiune directă;b) gestiune delegată;c) alte modalități stabilite prin prezenta lege.(2) Alegerea modalității de atribuire a serviciilor de transport public local se face, în condițiile prezentei legi, precum și ale Legii nr. 51/2006, prin hotărâre adoptată de consiliile locale, de consiliile județene sau de Consiliul General al Municipiului București, după caz.(3) Indiferent de modalitatea de atribuire adoptată, activitățile specifice serviciului de transport public local se organizează și se desfășoară în conformitate cu prevederile regulamentelor serviciilor de transport public local elaborate de autoritățile locale de transport și aprobate prin hotărâri ale consiliilor locale, ale consiliilor județene și ale Consiliului General al Municipiului București, după caz, pe baza regulamentului-cadru al serviciului de transport public local, elaborat de A.R.R., A.F.E.R. și A.N.R., după caz.(4) Atribuirea gestiunii serviciilor de transport se va realiza în conformitate cu prevederile procedurii-cadru privind atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de transport public local.(5) Bunurile și elementele componente ale sistemelor de transport local aflate în domeniul public sau privat al administrației publice respective vor putea fi date în exploatare pentru prestarea serviciului de transport public operatorilor de transport sau transportatorilor autorizați cărora li s-a atribuit gestiunea serviciului.(6) Atribuirea bunurilor și a elementelor componente ale sistemelor de transport menționate la alin. (5) se face prin gestiune delegată, încheindu-se un contract de concesiune, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. + Secţiunea a 2-a Gestiunea directă + Articolul 22(1) În cazul gestiunii directe, autoritățile administrației publice locale își asumă nemijlocit prestarea serviciului de transport public local și toate sarcinile și responsabilitățile, potrivit legii, privind organizarea, coordonarea, exploatarea, finanțarea și controlul funcționării serviciului de transport public local, precum și administrarea sistemului de utilități publice aferente.(2) Gestiunea directă se realizează prin intermediul unor operatori de transport rutier care sunt structuri proprii ale autorităților administrației publice locale, județene, ale Consiliului General al Municipiului București sau ale asociațiilor de dezvoltare comunitară înființate în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006, și care sunt deținătoare de licențe sau autorizații de transport.(3) Gestiunea directă se realizează prin hotărâri ale consiliilor locale, ale consiliilor județene sau ale Consiliului General al Municipiului București, privind atribuirea și darea în administrare a serviciului. + Secţiunea a 3-a Gestiunea delegată + Articolul 23(1) Gestiunea delegată este forma de atribuire prin concesionare a serviciului de transport public local prin care autoritățile administrației publice locale transferă unuia sau mai multor operatori de transport rutier sau transportatori autorizați cu capital public, privat sau mixt sarcinile și responsabilitățile proprii cu privire la prestarea propriu-zisă a serviciului, precum și la exploatarea, întreținerea, reabilitarea și modernizarea bunurilor proprietate publică aferente sistemului de transport public local, în baza unui contract de delegare a gestiunii.(2) În cadrul unei localități, al unei asociații de dezvoltare comunitară sau al unui județ, serviciul de transport public local va fi atribuit în gestiune delegată prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, respectiv, a asociației de dezvoltare comunitară, după caz. + Articolul 24(1) Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate, cu autovehicule sau nave, se realizează prin contract de delegare a gestiunii, pe baza autorizației de transport sau a licenței de transport, după caz, la care autoritatea de autorizare eliberează, pentru fiecare mijloc de transport stabilit, câte o copie conformă a acestora, precum și contractele de atribuire în gestiune a serviciului, în conformitate cu condițiile de concesionare, prin licitație, a serviciului.----------Alin. (1) al art. 24 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 163 din 11 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.(2) Serviciul de transport public local de persoane efectuat cu autoturisme în regim de taxi se realizează prin contract de delegare a gestiunii, pe baza autorizației de transport, la care autoritatea de autorizare eliberează pentru fiecare mijloc de transport stabilit câte o copie conformă a acesteia în conformitate cu condițiile de concesionare, prin licitație, a serviciului, preluate prin contractul de atribuire a gestiunii. Atribuirea serviciului de transport de persoane pe cablu sau altele asemenea se realizează prin aceeași procedură de atribuire.(3) Celelalte servicii de transport public local se realizează pe baza autorizației de transport sau a licenței de transport, după caz, la care autoritatea de autorizare eliberează copii conforme ale acestora, conform solicitării deținătorilor, în funcție de numărul de mijloace de transport utilizate conform declarației pe propria răspundere. + Articolul 25Concesionarea serviciului de transport public local se face prin contract de delegare a gestiunii și cu respectarea procedurii de delegare a gestiunii, potrivit dispozițiilor Legii nr. 51/2006, și cu respectarea prevederilor prezentei legi. + Articolul 26Conținutul contractului de delegare a gestiunii va fi stabilit prin documentația delegării gestiunii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006. + Articolul 27(1) În cazul operatorilor de transport rutier prevăzuți la art. 30 alin. (2) lit. a) și b) și al transportatorilor autorizați prevăzuți la art. 30 alin. (3) lit. a) și b), delegarea gestiunii serviciului de transport public local se atribuie în mod direct acestora, fără licitație, prin contract de delegare a gestiunii.(2) În cazul în care după încheierea contractului de delegare a gestiunii serviciul de transport public local sau județean de persoane prin curse regulate se extinde pe noi trasee sau prin prelungirea unor trasee existente, aceste trasee vor fi atribuite după cum urmează:a) traseele prelungite vor fi atribuite operatorilor de transport rutier sau transportatorilor autorizați care deservesc traseele inițiale;b) traseele noi vor fi atribuite prin concesionare și contracte de delegare a gestiunii conform prevederilor prezentei legi. + Articolul 28(1) Durata delegării gestiunii serviciului de transport public local se stabilește prin contracte de delegare a gestiunii de către autoritățile administrației publice locale și trebuie să fie corelată cu durata medie de amortizare a tuturor mijloacelor de transport deținute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, dar nu mai mult de:a) 6 ani pentru transporturile realizate cu autobuze;b) 10 ani pentru transporturile realizate cu tramvaie, troleibuze și mijloacele de transport pe cablu;c) 5 ani pentru transportul fluvial;d) 5 ani pentru transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.(2) Pe durata contractului de delegare a gestiunii, în conformitate cu atribuțiile ce le revin potrivit legii, autoritățile administrației publice locale păstrează prerogativele privind adoptarea politicilor și strategiile proprii de dezvoltare a serviciului și a sistemului de transport public local, precum și dreptul de a supraveghea și controla modul de desfășurare a serviciului cu privire la:a) respectarea și îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate de operatorii de transport rutier sau de transportatorii autorizați;b) derularea ritmică a serviciului, respectarea traseelor prevăzute și a orarelor zilnice și săptămânale;c) dezvoltarea și modernizarea sistemului de transport public local, precum și modul de administrare, exploatare și menținere în funcțiune a acestuia;d) respectarea procedurilor de formare, stabilire și ajustare periodică a tarifelor pentru serviciul de transport public local. + Capitolul VIII Operatori și utilizatori + Secţiunea 1 Operatorii serviciului de transport public local + Articolul 29(1) Serviciul de transport public local poate fi atribuit pentru executare, în gestiune directă sau delegată, operatorilor de transport rutier deținători de licențe de transport eliberate sau recunoscute de A.R.R., A.F.E.R. și A.N.R., după caz, sau transportatorilor autorizați deținători ai unei autorizații de transport de persoane sau de mărfuri, eliberată, în condițiile legii, de către autoritatea administrației publice locale, numită în acest caz autoritate de autorizare.(2) Se interzice titularilor contractelor de atribuire a gestiunii să încheie cu terți contracte de subdelegare a activităților de atribuire a gestiunii serviciilor de transport.(3) Cesionarea contractelor de atribuire a gestiunii de către titularul acestora unei alte societăți nu este admisă decât în cazul în care această societate este rezultatul divizării, fuzionării sau înființării ca filială a societății titularului, cu aprobarea autorităților publice locale respective, cu respectarea condițiilor inițiale de atribuire a gestiunii. + Articolul 30(1) Pot executa transport public local de persoane și de mărfuri operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați.(2) Operatorii de transport rutier sunt deținători ai licențelor de transport eliberate de A.R.R. în condițiile legii.Aceștia pot fi:a) societăți comerciale înființate de autoritățile administrației publice locale sau de asociațiile de dezvoltare comunitară, deținătoare de licențe de transport valabile;b) societăți comerciale rezultate ca urmare a reorganizării administrative a regiilor autonome de interes local sau județean ori a serviciilor publice de specialitate subordonate autorităților administrației publice locale, al căror capital social este deținut, în totalitate sau în parte, în calitate de proprietar sau coproprietar de către unitățile administrației publice respective, deținătoare de licențe de transport valabile;c) societăți comerciale cu capital social privat sau mixt, deținătoare de licențe de transport valabile;d) compartimente sau servicii specializate de transport local ca structuri proprii ale autorităților administrației publice locale sau ale asociațiilor de dezvoltare comunitară cu sau fără personalitate juridică, așa cum sunt definite la art. 22 alin. (2).(3) Transportatorii autorizați sunt transportatorii care dețin autorizații de transport eliberate de către autoritatea de autorizare, care este compartimentul sau serviciul specializat de transport local din subordinea primăriei, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz. Aceștia pot fi:a) societăți comerciale înființate de autoritățile administrației publice locale, deținătoare de autorizații de transport valabile;b) societăți comerciale rezultate ca urmare a reorganizării administrative a regiilor autonome de interes local sau județean ori a serviciilor publice de specialitate subordonate autorităților administrației publice locale, al căror capital social este deținut, în totalitate sau în parte, în calitate de proprietar sau coproprietar, de către unitățile administrației publice respective, deținătoare de autorizații de transport valabile;c) societăți comerciale cu capital social privat sau mixt, deținătoare de autorizații de transport valabile;d) persoane fizice sau asociații familiale autorizate să presteze transport public local de mărfuri sau de persoane, deținătoare de autorizații de transport valabile.(4) Pot presta serviciu de transport public local în regim de gestiune directă compartimentele sau serviciile specializate prevăzute la alin. (2) lit. d).(5) Pot presta serviciu de transport public local în regim de gestiune delegată operatorii de transport rutier prevăzuți la alin. (2) lit. a)-c) și transportatorii autorizați cu respectarea prevederilor legale privind încheierea contractului de delegare a gestiunii.(6) Pot presta serviciu de transport public local în gestiune delegată, cu contract de delegare a gestiunii fără licitație, prin acordarea directă, operatorii de transport rutier prevăzuți la alin. (2) lit. a) și b) și transportatorii autorizați prevăzuți la alin. (3) lit. a) și b).(7) Pierderea valabilității licenței de transport de către operatorii de transport rutier sau a valabilității autorizației de transport de către transportatorii autorizați are drept consecință pierderea calității de operator de transport rutier, respectiv de transportator autorizat, și anularea hotărârii de dare în administrare a serviciului ori anularea de drept a contractului de delegare a gestiunii serviciului, după caz. + Articolul 31În cazul în care un operator de transport efectuează atât transport rutier public de persoane prin curse regulate locale și județene, interjudețene sau internaționale, pentru transportul local sau județean, după caz, operatorul de transport rutier va ține o evidență separată a activităților desfășurate, cu contabilitate distinctă pentru fiecare serviciu prestat, astfel încât activitățile sale, conform licențelor de transport obținute, să poată fi evaluate, monitorizate și controlate. + Articolul 32(1) Drepturile și obligațiile operatorilor de transport rutier și ale transportatorilor autorizați care desfășoară activități de transport public local se prevăd, potrivit Legii nr. 51/2006, în regulamentele și caietele de sarcini ale serviciilor de transport public local aprobate de autoritățile administrației publice locale, anexate la hotărârile de dare în administrare, respectiv la contractele de delegare a gestiunii aprobate prin hotărâri de atribuire.(2) Operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de delegare a gestiunii au dreptul să întrerupă prestarea serviciului de transport public local în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către autoritățile administrației publice locale, cu obligația de a notifica întreruperea prestării serviciului în termenul și condițiile prevăzute prin contractul de delegare a gestiunii. + Articolul 33(1) Operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați care execută transport public local și care sunt organizați ca societăți comerciale cu capital social aparținând unităților administrativ-teritoriale pot fi privatizați, în condițiile legii, numai pe baza hotărârii consiliului local, a consiliului județean, a Consiliului General al Municipiului București sau a asociațiilor de dezvoltare comunitară, după caz.(2) Privatizarea operatorilor de transport rutier sau a transportatorilor autorizați, prevăzuți la alin. (1), precum și vânzarea bunurilor din domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale aferente sistemelor de transport public local se fac numai în cadrul procedurii de delegare a gestiunii serviciilor, realizate în condițiile legii. + Articolul 34(1) În vederea realizării obiectivelor și sarcinilor ce le revin, operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați trebuie să asigure:a) dotarea și asigurarea operațiilor de întreținere și reparații necesare parcului de mijloace de transport, stabilit prin contractul de atribuire a gestiunii;b) respectarea capacităților de transport și a programelor de transport impuse prin contractul de atribuire a gestiunii;c) menținerea stării tehnice corespunzătoare a vehiculelor, a instalațiilor auxiliare și a curățeniei.(2) Operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați care efectuează transport public local au următoarele obligații:a) să respecte obligațiile stabilite prin contractele de atribuire a gestiunii, prin caietul de sarcini, prin regulamentul de organizare și funcționare a serviciului, precum și prin prevederile prezentei legi;b) să furnizeze autorității administrației publice locale informațiile solicitate și să asigure accesul la toate informațiile necesare, în vederea verificării și evaluării funcționării și dezvoltării serviciului de transport public local. + Secţiunea a 2-a Utilizatorii serviciului de transport public local + Articolul 35(1) Au calitatea de utilizatori beneficiarii serviciilor de transport public local persoane fizice sau juridice.(2) Principalele drepturi ale utilizatorilor sunt următoarele:a) utilizatorii au dreptul de a beneficia, liber și nediscriminatoriu, de serviciul de transport public local, ceea ce trebuie să se prevadă expres în regulamentul serviciului de transport public local care a fost aprobat de consiliul local, consiliul județean și Consiliul General al Municipiului București sau de asociațiile de dezvoltare comunitară, după caz;b) utilizatorii au dreptul de acces la informațiile publice cu privire la serviciul de transport public local. Autoritățile administrației publice locale au obligația de a comunica informații cu privire la indicatorii de calitate a serviciului, la structura tarifară și la clauzele contractuale care sunt de interes public;c) hotărârile consiliilor locale, ale consiliilor județene sau ale Consiliului General al Municipiului București cu privire la transportul public local vor fi aduse la cunoștința utilizatorilor;d) utilizatorii au dreptul să conteste hotărârile consiliilor locale, ale consiliilor județene sau ale Consiliului General al Municipiului București, după caz, în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect, provocat de acestea, în condițiile legii;e) să solicite și să primească, în condițiile legii, despăgubiri sau compensații pentru daunele provocate lor de către operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați prin nerespectarea obligațiilor asumate prin contractele de atribuire a gestiunii;f) să sesizeze autorităților administrației publice locale orice deficiențe constatate în efectuarea serviciilor de transport public local și să facă propuneri vizând înlăturarea acestora;g) să renunțe, în condițiile legii, la serviciile contractate;h) să fie consultați, direct sau prin intermediul unor organizații neguvernamentale reprezentative, în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor, strategiilor și reglementărilor privind serviciul de transport public local;i) pentru plata serviciului de transport public local, anumite categorii de utilizatori, persoane fizice, beneficiază, în condițiile legii, de facilități.(3) Principalele obligații ale utilizatorilor sunt:a) să dețină legitimații de călătorie valabile sau alte documente de transport stabilite prin lege;b) să achite costul legitimațiilor de călătorie valabile pentru călătoriile pe care le efectuează, conform tarifelor menționate lizibil pe acestea;c) să achite, în termenele stabilite, contravaloarea serviciului furnizat/prestat pe baza contractelor;d) să nu aducă prejudicii bunurilor sistemelor de transport din domeniul public sau privat;e) să aibă un comportament civilizat în raport cu personalul prestatorilor de servicii, precum și cu ceilalți utilizatori. + Capitolul IX Licențe și autorizații + Articolul 36(1) Acordarea autorizațiilor de transport pentru executarea transportului public local se face de către autoritatea de autorizare, cu respectarea regulamentului-cadru de acordare a autorizațiilor.(2) Autoritatea de autorizare acordă autorizația de transport pe baza examinării și evaluării experienței transportatorului, a capacității sale profesionale, a onorabilității, a capabilității economico-financiare, a capacității și dotării tehnice necesare pentru asigurarea calității și continuității serviciului.(3) Pentru obținerea autorizațiilor de transport, transportatorii sunt obligați să depună următoarele documente:a) certificatul de înregistrare la registrul comerțului, în calitate de transportator;b) declarație pe propria răspundere privind perioadele în care a mai executat transport public local, menționându-se cazul în care a avut suspendarea sau interdicția de a efectua serviciul respectiv;c) copia certificatului de competență profesională a persoanei desemnate, astfel cum este definit în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare, și dovada că persoana desemnată este angajat al transportatorului. În cazul persoanelor fizice sau al asociațiilor familiale autorizate ca transportator, persoana desemnată trebuie să fie persoana fizică sau unul dintre membrii asociației familiale;d) scrisoare de bonitate financiară eliberată de o bancă;e) declarație pe propria răspundere privind faptul că nu este implicat în niciun dosar penal privind infracțiuni de natură comercială, privind nerespectarea condițiilor de plată și angajare a personalului, precum și pentru încălcarea prevederilor legale privind efectuarea transporturilor;f) declarație pe propria răspundere prin care se menționează mijloacele de transport deținute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, pe care dorește să le utilizeze în executarea serviciului de transport public local;g) declarație pe propria răspundere privind baza materială pe care o deține în proprietate sau în baza unui contract de închiriere. + Articolul 37(1) Atribuirea în gestiune directă sau delegată, conform legii, a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate se finalizează prin eliberarea licențelor de traseu operatorilor de transport rutier sau transportatorilor autorizați respectivi.(2) Odată cu aprobarea programului de transport public local sau județean de persoane prin curse regulate, realizate cu autobuze, troleibuze, tramvaie sau trenurile de metrou, după caz, consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, vor stabili modalitățile de atribuire în gestiune, pentru executarea serviciului de transport public local, pe întreaga rețea de trasee, pe grupe de trasee și pe trasee.(3) În cazul în care traseele serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate nu pot fi deservite de un singur operator de transport rutier și/sau transportator autorizat, autoritatea administrației publice locale are dreptul să decidă atribuirea gestiunii pentru grupe de trasee distincte sau pentru câte un singur traseu și va încheia, după caz, contracte de dare în administrare sau contracte de delegare a gestiunii, cu 2 sau mai mulți operatori de transport rutier sau transportatori autorizați, desemnați câștigători.(4) În cazul transportului public local de persoane realizat cu troleibuze, tramvaie, trenuri de metrou sau al transportului pe cablu, nu se vor emite licențe de traseu, traseele respective fiind menționate în contractele de atribuire a gestiunii.(5) În situația prevăzută la alin. (3), în contractele de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local se vor stabili clauze privitoare la valabilitatea legitimațiilor de călătorie individuale emise pentru fiecare dintre operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați, după caz, pe toate mijloacele de transport în comun.(6) În cazul în care se vor încheia contractele respective cu 2 sau mai mulți operatori de transport rutier sau transportatori autorizați, desemnați câștigători, între aceștia și autoritatea administrației publice locale se va încheia un contract de distribuire a încasărilor provenite din vânzarea legitimațiilor de călătorie individuale cu valabilitate pe toate mijloacele de transport, prin care se va stabili modul concret în care se vor repartiza veniturile cuvenite fiecărui operator de transport rutier sau transportator autorizat.(7) Legitimațiile de călătorie individuale au regimul stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare.(8) O licență de traseu conține toate cursele care se efectuează pe traseul respectiv, conform programului de transport adoptat.(9) Licențele de traseu pentru transportul public local de persoane realizat prin curse regulate se eliberează de către autoritatea de autorizare pe baza hotărârii consiliului local, consiliului județean sau Consiliului General al Municipiului București, după caz, de dare în administrare sau a hotărârii de atribuire în gestiune delegată a serviciului de transport public local fără licitație, precum și a deciziei de acordare a gestiunii delegate realizate în urma licitațiilor. Valabilitatea licențelor de traseu este de maximum 3 ani.(10) În cazul transportului public județean de persoane realizat prin curse regulate, licențele de traseu se atribuie prin hotărâre a consiliului județean, pe baza propunerilor comisiei paritare formate din câte un reprezentant al consiliului județean și al agenției A.R.R. din județul respectiv, și se emit/se eliberează de către agenția A.R.R. respectivă.----------Alin. (10) al art. 37 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 163 din 11 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 22 iulie 2011.(11) Abrogat.----------Alin. (11) al art. 37 a fost abrogat de pct. 5 al art. II din LEGEA nr. 8 din 6 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 10 ianuarie 2012. + Articolul 38(1) Atribuirea în gestiune directă sau delegată a serviciului de transport public local pe raza unei unități administrativ-teritoriale se face numai pe baza autorizației de transport deținute de transportatorii autorizați sau a licenței de transport deținute de operatorii de transport rutier.(2) Dovada atribuirii serviciului de transport public local o reprezintă copia conformă a autorizației de transport sau a licenței de transport, emisă de autoritatea de autorizare, pentru fiecare vehicul dovedit ca deținut în proprietate sau în baza unui contract de leasing, utilizat în realizarea transportului conform prevederilor contractului de atribuire. Fac excepție, în ceea ce privește obligația deținerii copiei conforme, tramvaiele, troleibuzele, trenurile de metrou și transportul pe cablu.(3) În cazul impunerii unui număr limitat de autovehicule în efectuarea unui serviciu de transport public local, prioritatea eliberării copiilor conforme ale autorizației de transport se dă pentru vehiculele deținute în următoarea ordine:a) vehicule deținute în proprietate;b) vehicule deținute în baza unui contract de leasing.(4) În cazul unui operator de transport rutier care deține vehicule exceptate de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare, și care pot fi utilizate la efectuarea serviciului de transport public local, copia conformă a autorizației de transport se eliberează în baza licenței de transport deținute.(5) În cazul serviciului de transport public în regim de taxi, copia conformă a autorizației de transport care conține numărul de atribuire și numărul de circulație ale autovehiculului reprezintă autorizația taxi a vehiculului respectiv.(6) Autorizația de transport și copia conformă se eliberează pentru o perioadă de cel mult 5 ani, putând fi prelungite, la cerere, cu verificarea îndeplinirii condițiilor inițiale de emitere.(7) În cazul serviciului de transport public local de persoane prin curse speciale, autoritatea de autorizare va elibera operatorilor de transport rutier, la cerere, licența pentru fiecare traseu local sau județean pe care aceștia execută transportul, în conformitate cu contractele încheiate cu beneficiarii de transport. Durata licenței de traseu este conformă cu durata contractului, dar nu mai mare de 3 ani. + Articolul 39(1) Autorizația de transport se retrage de către autoritatea de autorizare în cazul în care transportatorul autorizat nu mai îndeplinește condițiile care au stat la baza acordării acesteia sau în cazul în care acesta a furnizat documente conținând informații eronate cu ocazia solicitării de acordare a autorizației de transport. În caz de retragere a licenței de transport sau a autorizației de transport, copiile conforme ale acestora și licențele de traseu au același regim.(2) Copiile conforme ale licenței de transport sau ale autorizației de transport se suspendă de către autoritatea de autorizare în cazul săvârșirii unor abateri grave sau repetate de la prevederile contractelor de atribuire a serviciului, precum și de la reglementările în vigoare privind transportul rutier și/sau protecția mediului.(3) Licența de traseu se retrage cu o notificare prealabilă de 60 de zile, în cazul unor abateri grave de la prevederile caietului de sarcini. În intervalul de 60 de zile, autoritățile administrației publice locale vor organiza atribuirea serviciului respectiv în gestiune altui operator de transport rutier. + Articolul 40Licența de transport, licența de traseu, autorizația de transport și copiile conforme ale acestora, eliberate unui operator de transport sau unui transportator autorizat, nu pot fi utilizate de către alte persoane pentru a executa cu autovehiculele deținute activități de transport public. + Capitolul X Finanțarea serviciului de transport public local de persoane + Articolul 41(1) Finanțarea cheltuielilor curente și de capital necesare pentru efectuarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate se asigură din veniturile operatorilor de transport sau ale transportatorilor autorizați.(2) Veniturile operatorilor de transport rutier și ale transportatorilor autorizați se formează din încasarea de la utilizatorii serviciului a tarifelor, denumite în continuare taxe de călătorie, reprezentând contravaloarea serviciului prestat, și/sau din subvenții de la bugetul de stat și de la bugetele locale, calculate ca diferență de tarif, în condițiile legii.(3) Sumele necesare finanțării funcționării și exploatării serviciilor de transport public local, provenite din subvenții de la bugetul local, se prevăd în bugetele locale și se aprobă odată cu acestea prin hotărâri ale consiliilor locale, ale consiliilor județene sau ale Consiliului General al Municipiului București, după caz.(4) Sursele de finanțare a cheltuielilor de capital pentru realizarea obiectivelor de investiții publice ale unităților administrativ-teritoriale, aferente sistemelor de transport public local de persoane, se asigură potrivit Legii nr. 51/2006.(5) Finanțarea investițiilor pentru înființarea, reabilitarea, modernizarea și/sau dezvoltarea sistemelor de transport public local de persoane se face din bugetele locale, din bugetul de stat sau din fonduri private, pe baza hotărârilor consiliilor locale, ale consiliilor județene, ale Consiliului General al Municipiului București sau ale Guvernului, după caz, cu respectarea legislației în vigoare privind finanțele publice, respectiv finanțele publice locale, și a legislației în vigoare privind achizițiile publice.(6) În cazul gestiunii delegate, bunurile realizate ca urmare a investițiilor pentru reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea sistemelor de transport public local de persoane, finanțate din fonduri proprii ale operatorilor de transport rutier sau ale transportatorilor autorizați, rămân în proprietatea acestora pe toată durata contractului de delegare a gestiunii. În contractul de delegare a gestiunii serviciului se vor defini categoriile de bunuri și se va preciza modul de repartiție a bunurilor de retur sau a bunurilor de preluare realizate până la încetarea, din orice cauză, a contractului de delegare a gestiunii serviciului, precum și eventualele despăgubiri. + Articolul 42(1) Acoperirea financiară a costului călătoriilor efectuate de persoanele care beneficiază, potrivit legii, de gratuitate la legitimațiile de călătorie individuale se asigură din bugetul de stat, din bugetele locale sau din bugetele altor instituții stabilite prin lege.(2) Acoperirea influențelor financiare rezultate din reduceri de tarif la legitimațiile de călătorie individuale pentru serviciul de transport public local de persoane, aprobate pentru anumite categorii de persoane de consiliile locale, de consiliile județene sau de Consiliul General al Municipiului București, după caz, sau acoperirea diferențelor dintre costurile înregistrate de operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat pentru efectuarea serviciului și sumele efectiv încasate ca urmare a vânzării legitimațiilor de călătorie individuale se asigură din bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor sau ale județelor, după caz, până la nivelul tarifelor de vânzare către populație a legitimațiilor de călătorie individuale.(3) Condițiile concrete în care va fi acoperit costul călătoriilor potrivit prevederilor alin. (1) și (2) sau costurile înregistrate pentru efectuarea transportului public local pe traseele sociale nerentabile se vor stabili prin hotărârea de dare în administrare sau prin contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. + Articolul 43Procedura de stabilire a tarifelor percepute pentru prestarea serviciului de transport public local de persoane se precizează în hotărârile de dare în administrare a serviciului, respectiv în contractele de delegare a gestiunii și trebuie să țină seama de următoarele reguli:a) tarifele și subvențiile încasate de operatorul de transport rutier sau de transportatorul autorizat în urma prestării serviciului de transport public local de persoane trebuie să acopere cel puțin sumele investite și cheltuielile curente de întreținere și exploatare a sistemului de transport public local respectiv;b) tarifele se actualizează periodic prin indexare cu indicele de creștere a prețurilor de consum, prin hotărâre a consiliilor locale, consiliilor județene sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz;c) condițiile care generează modificarea tarifelor sau a subvențiilor, precum și procedurile specifice aplicate pentru astfel de situații se prevăd în contractele de atribuire a gestiunii;d) modificarea tarifelor sau a subvențiilor se aprobă prin hotărâre a consiliilor locale, consiliilor județene sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz. + Articolul 44Nivelul tarifelor aplicate de către operatorii de transport sau transportatorii autorizați în transportul public local de persoane prin curse regulate sau în regim de taxi vor constitui criterii de acordare a gestiunii serviciului respectiv, prin concesionare. + Capitolul XI Răspunderi și sancțiuni + Articolul 45(1) Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, patrimonială, civilă, contravențională sau penală, după caz.(2) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 lei, persoanele fizice, care călătoresc cu mijloacele de transport public de persoane fără titlu de călătorie valabil sau refuză să prezinte organelor de control titlul respectiv de călătorie, care au un comportament necivilizat sau care aduc prejudicii mijloacelor de transport.(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, funcționarii publici răspunzători pentru următoarele fapte:a) neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a prevederilor privind atribuirea gestiunii serviciului și a licențelor de traseu;b) nerespectarea prevederilor art. 19 privind obligațiile asumate de autorități prin contractele de atribuire a gestiunii;c) nerespectarea prevederilor art. 20 privind atribuțiile autorităților de reglementare pentru domeniul serviciului de transport public local;d) nerespectarea prevederilor art. 36 privind acordarea autorizațiilor de transport;e) nerespectarea prevederilor art. 39 privind retragerea sau suspendarea autorizațiilor de transport.(4) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, operatorii economici care nu au inscripționat în mod corespunzător mijloacele de transport folosite pentru transportul în cont propriu.(5) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, conducătorul auto, pentru următoarele fapte:a) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (2), art. 5 alin. (5), art. 7 alin. (3), art. 11 alin. (2) și ale art. 13 alin. (2) privind refuzul de a prezenta la control documentele corespunzătoare;b) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (4) lit. c) privind respectarea punctelor de îmbarcare/debarcare a călătorilor.(6) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, funcționarii publici pentru nerespectarea prevederilor art. 18 alin. (1) lit. e) privind sancționarea operatorilor economici care nu prestează serviciile la parametrii de performanță la care s-au obligat.(7) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați, pentru următoarele fapte:a) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (1) privind condițiile în care se execută transportul public local de persoane prin curse regulate;b) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (2) și ale alin. (4) lit. d) privind condițiile în care se execută transportul public local de persoane prin curse regulate speciale;----------Lit. b) a alin. (7) al art. 45 a fost modificată de pct. 6 al art. II din LEGEA nr. 8 din 6 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 10 ianuarie 2012.c) nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (2) privind condițiile în care se execută transportul public de mărfuri în regim contractual;d) nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (2) privind condițiile în care se execută transportul de persoane pe cablu;e) nerespectarea prevederilor art. 11 alin. (1) privind condițiile în care se execută transportul de mărfuri cu tractoare cu remorci;f) nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (1) privind condițiile în care se execută transportul realizat cu vehicule speciale destinate serviciilor funerare;g) nerespectarea obligațiilor prevăzute în contractele de delegare a gestiunii;h) nerespectarea prevederilor art. 30 privind persoanele juridice care pot executa transport public local de persoane sau de mărfuri;i) nerespectarea prevederilor art. 31 privind evidențierea distinctă în contabilitate pentru fiecare activitate desfășurată;j) nerespectarea prevederilor art. 32 alin. (1) privind respectarea regulamentelor și caietelor de sarcini ale serviciilor de transport public local;k) nerespectarea prevederilor art. 34 privind obligațiile operatorilor de transport și transportatorilor autorizați în realizarea serviciilor de transport public local;l) nerespectarea prevederilor art. 37 alin. (7) privind regimul legitimațiilor de călătorie;m) nerespectarea prevederilor art. 40 privind folosirea de către un operator de transport sau transportator autorizat a documentelor eliberate pentru alt operator de transport sau transportator autorizat.(7^1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei operatorii de transport rutier pentru următoarele fapte:a) nerespectarea obligației de a emite abonamente pentru transportul rutier al elevilor potrivit art. 84 alin. (3^4) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare; (la 05-10-2017, Litera a) din Alineatul (7^1) , Articolul 45 , Capitolul XI a fost modificată de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 197 din 29 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 02 octombrie 2017 ) b) nerespectarea obligației de a asigura transportul rutier al elevilor potrivit art. 84 alin. (3^4) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. (la 05-10-2017, Litera b) din Alineatul (7^1) , Articolul 45 , Capitolul XI a fost modificată de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 197 din 29 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 02 octombrie 2017 ) (la 18-11-2016, Articolul 45 din Capitolul XI a fost completat de Punctul 1, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 69 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 824 din 19 octombrie 2016 ) (8) Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (2)-(7) și aplicarea sancțiunilor se fac de către împuterniciții președinților consiliilor județene, primarilor comunelor, orașelor și municipiilor, precum și de către ofițerii și/sau agenții de poliție din cadrul Poliției Române care au calitatea de polițiști rutieri, după caz.----------Alin. (8) al art. 45 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 168 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 21 iulie 2010, care modifică pct. 1 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 34 din 12 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 234 din 13 aprilie 2010.(8^1) Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (7^1) în ceea ce privește transportul public local și aplicarea sancțiunilor contravenționale se fac de către împuterniciții președinților consiliilor județene și ai primarilor comunelor, orașelor și municipiilor. (la 18-11-2016, Articolul 45 din Capitolul XI a fost completat de Punctul 2, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 69 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 824 din 19 octombrie 2016 ) (8^2) Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (7^1) în ceea ce privește asigurarea facilității de transport rutier contra cost de persoane și aplicarea sancțiunilor contravenționale se fac de către agenți constatatori din Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.) potrivit legislației în vigoare. (la 05-10-2017, Alineatul (8^2) din Articolul 45 , Capitolul XI a fost modificat de Punctul 3, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 197 din 29 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 02 octombrie 2017 ) (8^3) Ministerul Afacerilor Interne, prin organele sale de specialitate, va asigura sprijinul în vederea aplicării prevederilor alin. (8^1) și (8^2). (la 18-11-2016, Articolul 45 din Capitolul XI a fost completat de Punctul 2, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 69 din 12 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 824 din 19 octombrie 2016 ) (9) Consiliile locale, consiliile județene și, după caz, Consiliul General al Municipiului București vor stabili, potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, faptele care constituie contravenții în domeniul serviciului de transport public local, altele decât cele prevăzute la alin. (2)-(7) sau în alte reglementări legale. + Articolul 46Contravențiilor prevăzute la art. 45 alin. (2)-(7) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor ale art. 28. + Articolul 46^1(1) În cazul utilizării pentru transport a unui autovehicul fără a se deține următoarele documente valabile, după caz, autorizație de transport, copia conformă a acesteia, licență de traseu, se suspendă dreptul de utilizare a autovehiculului, prin reținerea de către ofițerii și/sau agenții de poliție din cadrul Poliției Române care au calitatea de polițiști rutieri a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, aplicându-se și sancțiunea contravențională corespunzătoare.(2) Ofițerii și/sau agenții de poliție din cadrul Poliției Române care au calitatea de polițiști rutieri au dreptul să rețină plăcuțele cu numărul de înmatriculare, precum și documentele prevăzute la alin. (1), dacă acestea au valabilitatea depășită sau nu sunt conforme cu transportul efectuat.(3) Plăcuțele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare și o copie a proceselor-verbale de constatare a contravenției și de reținere a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, precum și a documentelor, după caz, se predau, în termen de maximum 24 de ore, inspectoratului județean de poliție, respectiv Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, care notifică deținătorului autovehiculului faptul că suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare încetează la 6 luni de la data procesului-verbal de reținere a acestora. Suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului încetează, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare și certificatele de înmatriculare se restituie, la cerere, dacă se face dovada achitării amenzii.(4) Cu ocazia notificării prevăzute la alin. (3), documentele reținute se predau autorității emitente, pentru a lua măsurile corespunzătoare.(5) Suspendarea notificată a dreptului de utilizare a autovehiculului încetează, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare și certificatele de înmatriculare se restituie, la cerere, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:a) au trecut cel puțin 30 de zile de la data procesului-verbal de reținere;b) se depune dovada achitării amenzii contravenționale.(6) După epuizarea unui termen notificat de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul, dacă nu se face dovada achitării amenzii contravenționale, se notifică deținătorului prelungirea suspendării pentru încă 6 luni.(7) Dacă în decurs de cel mult 12 luni de la încetarea ultimei suspendări a dreptului de utilizare a autovehiculului se aplică o nouă suspendare, nu se mai poate beneficia de reducerea termenului prevăzut la alin. (5) lit. a).(8) Pe perioada suspendării dreptului de utilizare a unui autovehicul acesta nu poate fi reînmatriculat.----------Art. 46^1 a fost introdus de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 168 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 21 iulie 2010, care modifică pct. 2 al art. III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 34 din 12 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 234 din 13 aprilie 2010. + Capitolul XII Dispoziții tranzitorii și finale + Articolul 47(1) Operatorii economici care execută transport public local, activi la data intrării în vigoare a prezentei legi, și care nu dețin licență de transport în condițiile legii sunt obligați să solicite și să obțină eliberarea acesteia până la data de 31 decembrie 2007.(2) Licențele de transport valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi își mențin valabilitatea până la data expirării acestora, fără posibilitatea prelungirii, în cazul în care își pot desfășura activitatea numai în calitate de transportatori autorizați conform prevederilor prezentei legi. + Articolul 48(1) În termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și A.N.R.S.C., după caz, vor elabora și vor aproba prin ordin al ministrului, respectiv al președintelui autorității, reglementările stabilite prin prezenta lege cuprinse în domeniile lor de activitate, precum și normele de aplicare a prezentei legi.(2) Până la emiterea normelor și regulamentelor prevăzute de prezenta lege, rămân în vigoare prevederile normelor existente.(3) În cazul reorganizării ori lichidării judiciare a operatorilor de transport public local cărora le-a fost delegată gestiunea serviciului anterior intrării în vigoare a prezentei legi, consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot cere renegocierea contractului de delegare a gestiunii pe baza prevederilor prezentei legi sau îl vor rezilia organizând o nouă procedură de delegare a gestiunii, în scopul desemnării unui nou operator de transport rutier sau transportator autorizat. + Articolul 49(1) Contractele de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local, valabil încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își produc efectele potrivit clauzelor contractuale, până la expirarea acestora, dar nu mai mult de termenul maxim stabilit prin prezenta lege.(2) Eventualele clauze ale contractelor de atribuire a gestiunii, referitoare la posibilitatea prelungirii acestora, se anulează; pentru atribuirea serviciului este necesară organizarea unei noi proceduri de atribuire a gestiunii, potrivit prevederilor prezentei legi.(3) Operatorii economici care execută servicii de transport public fără a avea contracte de atribuire a gestiunii valabile pot executa aceste servicii până la data de 31 decembrie 2007, termen după care autoritățile administrației publice locale sunt obligate să încheie contractele de atribuire a gestiunii corespunzătoare. + Articolul 50Prezenta lege intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. + Articolul 51La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 86/2001 privind serviciile regulate de transport public local de călători, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 284/2002.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
BOGDAN OLTEANU
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIUBucurești, 10 aprilie 2007.Nr. 92.-----
EMITENT |