LEGE nr. 175 din 14 iulie 2017pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, precum și pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 569 din 18 iulie 2017
Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul ILegea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 12 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 2 alineatul (2), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:e) plantațiile cu specii forestiere din zonele de protecție a lucrărilor hidrotehnice și de îmbunătățiri funciare realizate pe terenurile proprietate publică a statului, precum și plantațiile cu specii forestiere de pe terenurile administrate de Agenția Domeniilor Statului, care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1); intervențiile administratorilor lucrărilor hidrotehnice și de îmbunătățiri funciare pe terenurile cărora sunt amplasate aceste plantații se fac numai în baza aprobării administratorului fondului forestier proprietate publică a statului, fără alte avize/aprobări/autorizații; prevederile art. 33 și 35-42 nu sunt aplicabile în cazul acestor intervenții; trecerea acestor terenuri în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva se face prin hotărâre a Guvernului.2. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 4În sensul prezentului cod, definițiile termenilor utilizați sunt prevăzute în anexa nr. 1.3. La articolul 6, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Vegetația forestieră din afara fondului forestier național este supusă normelor tehnice silvice privind evaluarea masei lemnoase și reglementărilor privind circulația materialului lemnos.4. La articolul 11 alineatul (3), litera b) se abrogă.5. După articolul 12 se introduce un nou articol, articolul 12^1, cu următorul cuprins: + Articolul 12^1(1) Dreptul de proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale asupra fondului forestier se intabulează în sistemul integrat de cadastru și carte funciară la cererea administratorilor fondului forestier, proprietate publică a statului, respectiv a proprietarului, în cazul proprietății publice a unităților administrativ-teritoriale, în baza actelor de proprietate și a documentației cadastrale întocmite conform prevederilor legale.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în lipsa actelor de proprietate se efectuează înscrierea provizorie, în baza amenajamentului silvic valabil, neactualizat. În această situație, coordonatele punctelor de pe limita imobilelor respective vor fi determinate, în sistem Stereografic 1970, prin vectorizare, la nivel de unitate administrativ-teritorială. Orice litigiu cu privire la eventualele suprapuneri se soluționează pe cale amiabilă sau prin instanța de judecată conform reglementărilor prevăzute de Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(3) Justificarea înscrierii provizorii pentru situațiile prevăzute la alin. (2) se face în baza amenajamentului silvic valabil actualizat al fondului forestier proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, care confirmă suprafața și identitatea dintre imobilul din documentația cadastrală și cel evidențiat în amenajamentul silvic actualizat.6. La articolul 14, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(4) Conducerea și reprezentarea legală a ocolului silvic de regim sunt asigurate de șeful ocolului silvic, numit de proprietarul unic, consiliul local, consiliul de administrație ori de adunarea generală, după caz, cu avizul favorabil al autorității publice centrale care răspunde de silvicultură. Conducerea ocolului silvic de stat este asigurată de către șeful de ocol, care este numit în funcție prin concurs, de către conducerea unității Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva sau de conducerea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, după caz, iar conducerea bazei experimentale este asigurată de către șeful bazei experimentale, care este numit în funcție prin concurs, de către conducerea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea»; revocarea șefului ocolului silvic de regim se face cu avizul favorabil al autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.(5) Șefii ocoalelor silvice prevăzute la art. 10 alin. (2) și conducătorii structurilor silvice de rang superior sunt angajați cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată/contract de mandat, după caz, și trebuie să aibă vechimea de minimum 5 ani, respectiv 8 ani, ca ingineri cu studii superioare silvice în domeniul silviculturii, conform reglementărilor în vigoare.7. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 16(1) Administrarea, precum și serviciile silvice, după caz, se asigură cu respectarea principiului teritorialității.(2) Ocolul silvic se constituie, funcționează și asigură administrarea și/sau serviciile silvice pentru suprafețe de fond forestier aflate în limitele teritoriale ale județului în care acesta are sediul social și în județele limitrofe acestuia, cu respectarea principiului teritorialității.(3) Face excepție de la prevederile alin. (2) proprietarul unic care are în proprietate fond forestier și în alte județe decât județul în care ocolul silvic își are sediul social, care poate constitui un ocol silvic de regim, cu respectarea prevederilor prezentei legi.(4) Ocolul silvic care administrează și/sau asigură serviciile silvice, pentru suprafața cea mai mare de fond forestier, pe teritoriul unei comune, unui oraș sau municipiu, după caz, denumit în continuare ocol silvic nominalizat, stabilit anual până la data de 1 decembrie pentru anul următor prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, este obligat, la cererea deținătorului, să asigure pe bază de contract serviciile silvice pentru suprafețele de fond forestier de maximum 30 ha, aparținând persoanelor fizice și juridice, de pe raza comunei, orașului sau municipiului respectiv; pentru anul 2017 stabilirea ocolului silvic nominalizat se face prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.(5) Pentru fondul forestier în suprafață de maximum 30 ha inclusiv, pentru care nu există administrare sau pentru care nu sunt asigurate serviciile silvice, iar proprietarul nu se poate identifica sau pentru care proprietarul a decedat și nu s-a realizat dezbaterea succesorală, structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură notifică în scris unitatea administrativ-teritorială în raza căreia se găsește suprafața de fond forestier cu privire la intenția de a se asigura servicii silvice pentru aceste suprafețe.(6) Notificarea prevăzută la alin. (5) se transmite și ocolului silvic nominalizat care va efectua un control de fond/va evalua, în condițiile legii, eventualele pagube aduse fondului forestier pentru suprafața pentru care nu există servicii silvice și va asigura serviciile silvice pentru această suprafață.(7) Pentru suprafețele de fond forestier de maximum 30 ha, prevăzute la alin. (5), asigurarea serviciilor silvice de către ocolul silvic nominalizat se face prin act de constatare încheiat între reprezentantul ocolului silvic nominalizat și reprezentantul structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, după evaluarea de către ocolul silvic nominalizat, în condițiile legii, a eventualelor pagube aduse fondului forestier.(8) Încheierea contractului de servicii silvice pentru situațiile prevăzute la alin. (4) și preluarea suprafețelor în vederea asigurării serviciilor silvice se realizează în maximum 30 de zile de la solicitare; în situația condițiilor atmosferice nefavorabile care nu permit identificarea eventualelor prejudicii, termenul se poate prelungi cu 30 de zile de la data constatării încetării acțiunii factorului vătămător.(9) Costurile necesare asigurării serviciilor silvice pentru situațiile prevăzute la alin. (4) și (5) se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.(10) Pentru suprafețele de fond forestier de maximum 30 ha, pentru care nu există administrare sau pentru care nu sunt asigurate serviciile silvice, asigurarea serviciilor silvice de către ocolul silvic nominalizat se face prin act de constatare încheiat între reprezentantul ocolului silvic nominalizat și reprezentantul structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, după realizarea controlului de fond/evaluarea de către ocolul silvic, în condițiile legii, a eventualelor pagube aduse fondului forestier.(11) Metodologia de calcul al cheltuielilor destinate asigurării serviciilor silvice pentru suprafețele de fond forestier de maximum 30 ha prevăzute la alin. (5) este prevăzută în anexa nr. 2.(12) Costurile medii/ha necesare asigurării serviciilor silvice pentru suprafețele de fond forestier prevăzute la alin. (10) sunt cele calculate potrivit metodologiei prevăzute la alin. (11), iar contravaloarea serviciilor silvice se suportă de către proprietar/succesorul în drepturi, în baza devizului întocmit și comunicat de ocolul silvic nominalizat; valoarea devizului se calculează ca produs între suprafață și costurile medii/ha pe suprafețele aferente formelor de relief, iar valoarea acestuia este purtătoare de TVA.(13) Valoarea devizului prevăzut la alin. (12), acceptat în mod expres sau tacit prin necontestare de proprietar/succesorul în drepturi, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării, constituie titlu executoriu, fiind temei pentru facturarea și recuperarea contravalorii serviciilor silvice efectuate.(14) În situația în care sumele prevăzute prin deviz nu sunt plătite de către proprietar/succesorul în drepturi în termenul prevăzut la alin. (13), acestea se recuperează prin executare silită, potrivit legii.(15) Nerespectarea principiului teritorialității prevăzut la alin. (2) și (3) se sancționează cu revocarea avizului emis pentru șeful ocolului silvic de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.8. La articolul 18, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 18Proprietarii vegetației forestiere din afara fondului forestier național au următoarele obligații:9. La articolul 20, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Proprietarul/Succesorul în drepturi/Orice persoană care are calitatea de a beneficia de uzufruct și demonstrează cu documente potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care are încheiat contract de administrare sau de servicii silvice pe o perioadă de minimum 10 ani pentru fondul forestier pe care îl deține, cu suprafața de maximum 10 ha, poate recolta un volum de maximum 5 mc/an/ha de pe această suprafață, în funcție de caracteristicile structurale ale arboretului; volumul care se poate recolta pe un hectar, indiferent de numărul persoanelor beneficiare sau de calitatea acestora, este de maximum 5 mc/an.10. La articolul 21, după alineatul (2) se introduc patru noi alineate, alineatele (2^1)-(2^4), cu următorul cuprins:(2^1) Până la aprobarea amenajamentului silvic, elaborat în condițiile prezentei legi, se aplică prevederile ședinței de preavizare a soluțiilor tehnice. Neavizarea amenajamentului silvic în Comisia tehnică de avizare pentru silvicultură în același an în care se organizează ședința de preavizare a soluțiilor tehnice determină suspendarea aplicării prevederilor amenajamentului silvic până la data la care acesta este avizat.(2^2) Este obligatorie verificarea modului de aplicare a prevederilor amenajamentelor silvice cel puțin la jumătatea perioadei de valabilitate a acestora, conform metodologiei aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.(2^3) Proprietarul de fond forestier a cărui proprietate este de peste 10 ha, dar mai mică de 100 ha poate solicita amenajarea acestuia printr-un addendum la un amenajament silvic în vigoare, cu acordul deținătorului acestuia.(2^4) Amenajarea în condițiile alin. (2^3) se face numai dacă fondul forestier pentru care este aprobat amenajamentul silvic în vigoare se suprapune parțial sau total peste teritoriul unității administrativ-teritoriale în care este amplasată proprietatea forestieră pentru care se întocmește addendum; addendumul preia termenul de valabilitate a amenajamentului silvic existent, iar reglementarea procesului de producție se face în condițiile normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor.11. La articolul 23, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 23(1) Pădurile, astfel cum sunt definite de prezentul cod, care, anterior intrării în vigoare a acestuia, au făcut parte din categoria vegetație forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier național, devin fond forestier național și se integrează în unități de producție și/sau de protecție existente ori se constituie în unități de producție și/sau de protecție noi, dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de normele tehnice pentru amenajarea pădurilor și dobândesc destinație forestieră prin includerea în amenajamentul silvic.12. La articolul 23, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Proprietarii de păduri provenite din vegetația forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier național potrivit alin. (1) sunt scutiți de impozite după includerea acestora în fondul forestier național, iar ocuparea temporară sau scoaterea definitivă din fondul forestier național pentru realizarea obiectivelor prevăzute la art. 37 alin. (1), având ca beneficiar proprietarul, este scutită de obligațiile bănești prevăzute la art. 41 și 42 și de oferirea de terenuri în compensare.13. La articolul 30, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 30(1) Lucrările de regenerare artificială și de completare a regenerărilor naturale se execută în termen de cel mult două sezoane de vegetație de la tăierea unică/definitivă/după tăieri de produse accidentale sau tăieri ilegale pe suprafețe compacte de peste 0,5 ha, cu excepția extragerii masei lemnoase din arborete afectate de doborâturi și rupturi masive de vânt și zăpadă și de uscare anormală și a tăierilor unice în fondul forestier din Lunca și Delta Dunării, precum și din luncile râurilor interioare; în funcție de amploarea fenomenului, structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură stabilește perioada maximă de regenerare artificială pentru situațiile de excepție, perioadă care nu poate să fie mai mare de 5 sezoane de vegetație de la tăiere.14. La articolul 32, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 32(1) În cazul în care proprietarul nu își îndeplinește obligația prevăzută la art. 17 alin. (2) lit. c) din motive imputabile, structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, după somație, asigură, prin ocoale silvice sau prin operatori economici atestați, executarea lucrărilor de regenerare artificială și de întreținere, pe bază de deviz, până la închiderea stării de masiv, contravaloarea acestor lucrări fiind suportată de proprietar.15. La articolul 37 alineatul (1), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:e) surse și rețele de apă și de canalizare, inclusiv ape minerale, surse și rețele de energie din resurse convenționale sau regenerabile, rețele și sisteme de comunicații, drumuri de interes județean și local, parcuri recreative, parcuri tematice și/sau educaționale, situri arheologice înscrise în patrimoniul mondial UNESCO, monumente istorice, centre de management integrat al deșeurilor, precum și lucrări și/sau construcții hidrotehnice și de piscicultură;16. La articolul 51, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Personalul silvic cu atribuții de pază răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile Codului muncii, pentru pagubele produse pe suprafețele de fond forestier sau în terenurile din afara fondului forestier pe care le are în pază, în situația în care în termen de 24 de ore de la constatarea pagubelor nu informează, în scris, ocolul silvic; șeful ocolului silvic răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile Codului muncii, pentru pagubele produse pe suprafețele de fond forestier sau în terenurile din afara fondului forestier dacă nu sesizează unitățile de poliție sau jandarmerie cele mai apropiate, în maximum 24 de ore de la înregistrarea informației referitoare la constatarea pagubelor.17. La articolul 59 alineatul (3), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:c) recoltarea produselor accidentale I, cu aprobarea structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.18. La articolul 59, după alineatul (5) se introducnouănoialineate, alineatele(5^1)-(5^9), cu următorul cuprins:(5^1) Lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor, tăierile de igienă, precum și tăierile de produse accidentale dispersate sau realizate pe suprafețe compacte de maximum 3 ha, executate în fondul forestier proprietate publică a statului, se realizează de către administratorii prevăzuți de lege, prin exploatare în regie proprie, cu forțe proprii sau prin prestări servicii cu operatori economici atestați pentru lucrări de exploatare forestieră.(5^2) Volumul disponibil rezultat ca lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm și ca lemn de foc din lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor, din tăierile de igienă, precum și din tăierile de produse accidentale dispersate sau realizate pe suprafețe compacte de maximum 3 ha, din fondul forestier proprietate publică a statului, se valorifică în următoarea ordine de priorități:a) pentru necesarul de lemn al populației, în baza solicitărilor centralizate de unitățile administrativ-teritoriale pe suprafața cărora este amplasat fondul forestier administrat de ocolul silvic de stat; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare; centralizarea solicitărilor se va face până la data de 1 august, iar transmiterea acestora către ocolul silvic se face până la data de 15 august;b) pentru consumul propriu al unităților de interes local finanțate, integral sau parțial, de la bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfășoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat, în baza solicitărilor centralizate de unitățile administrativ-teritoriale pe suprafața cărora este amplasat fondul forestier; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;c) consumul propriu al administratorilor fondului forestier proprietate publică a statului.(5^3) Volumul disponibil rezultat ca lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm și ca lemn de foc din lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor, din tăierile de igienă, precum și din tăierile de produse accidentale dispersate sau realizate pe suprafețe compacte de maximum 3 ha, executate în fondul forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, se valorifică în condițiile regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică în vigoare, în următoarea ordine de priorități:a) pentru necesarul de lemn populației din raza unității administrativ-teritoriale; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;b) pentru consumul propriu al unităților de interes local de pe raza unității administrativ-teritoriale finanțate, integral sau parțial, de la bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfășoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat; această cantitate se valorifică prin vânzare directă, iar cumpărătorul acesteia nu are dreptul de comercializare;c) consumul propriu al administratorilor fondului forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale;d) în situația în care nu se poate asigura necesarul de lemn de foc din resursa prevăzută mai sus, unitățile administrativ-teritoriale pot hotărî să se asigure necesarul de lemn de foc și din volumul rezultat prin aplicarea celorlalte categorii de lucrări silvotehnice.(5^4) Volumul de lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm și de lemn de foc, rămas după acoperirea necesarului de lemn în condițiile alin. (5^2) sau (5^3), se valorifică, prin vânzare directă, către populația din unitățile administrativ-teritoriale limitrofe unității administrativ-teritoriale pe suprafața căreia este amplasat fondul forestier administrat. (5^5) Volumul disponibil de lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm și de lemn de foc, rămas după acoperirea necesarului de lemn în condițiile alin. (5^4), se valorifică în condițiile regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, în vigoare.(5^6) Volumul de lemn prevăzut la alin. (5^1) se adaugă la volumul maxim care poate fi valorificat ca materiale lemnoase fasonate de către administratorii fondului forestier proprietate publică a statului, stabilit în condițiile regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică.(5^7) Pentru județele deficitare în păduri, solicitările formulate către unitățile administrativ-teritoriale se centralizează la nivelul prefecturilor și se transmit Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în vederea comunicării către acestea a existenței în județele limitrofe a eventualelor volume de lemn de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm și de lemn de foc, disponibile spre vânzare.(5^8) Persoanele fizice care au în proprietate fond forestier din care își pot acoperi cantitatea de lemn necesară încălzirii locuințelor, de minimum 10 mc/an, nu pot beneficia de lemn de foc pentru încălzirea locuințelor în condițiile alin. (5^2)-(5^4).(5^9) Materialele lemnoase prevăzute la alin. (5^2)-(5^4), comercializate de către cumpărătorii acestora, sunt fără proveniență legală și se confiscă fizic sau valoric, după caz, în condițiile legii.19. La articolul 59, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) Produsele accidentale se recoltează integral din fondul forestier; în situația în care volumul produselor accidentale I cumulat cu volumul recoltat anterior apariției acestora depășește posibilitatea, ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, după caz, întocmește documentația potrivit metodologiei prevăzute la alin. (6^1) și o transmite spre aprobare structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură. În ariile naturale protejate se respectă legislația specifică protecției mediului.20. La articolul 59, după alineatul (6) se introduc trei noi alineate, alineatele (6^1)-(6^3), cu următorul cuprins:(6^1) Depășirea posibilității prevăzute la alin. (6) se aprobă prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în baza metodologiei aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.(6^2) În termen de 5 zile lucrătoare de la aprobare, structura teritorială de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură transmite Comisiei tehnice de avizare pentru silvicultură decizia de aprobare a depășirii posibilității, care decide aprobarea/respingerea elaborării unui nou amenajament silvic; la stabilirea posibilității din noul amenajament silvic se ia în considerare volumul cu care s-a depășit posibilitatea din amenajamentul anterior.(6^3) Pentru suprafețele de fond forestier cuprinse între 10,1 și 100 ha, pentru care nu există amenajament silvic elaborat, produsele accidentale se pot recolta numai după elaborarea unui addendum la un amenajament silvic în vigoare și aprobarea acestuia în Comisia tehnică de avizare pentru silvicultură.21. La articolul 62, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Fac excepție de la prevederile alin. (2) proprietarii de fond forestier, persoane juridice și fizice, care pot exploata, fără atestare, din proprietatea lor un volum de până la 20 mc/an, în condițiile legii.22. La articolul 62, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (4^1)-(4^3), cu următorul cuprins:(4^1) În scopul prevenirii inundațiilor, Administrația Națională «Apele Române» și subunitățile acesteia pot efectua lucrările de exploatare a vegetației forestiere din albia minoră și de pe suprafața construcțiilor hidrotehnice, fără a deține certificat de atestare.(4^2) În vederea exploatării materialului lemnos în condițiile art. 62 alin. (3), ocolul silvic nominalizat poate stabili un program săptămânal pentru efectuarea lucrărilor de transport valabil pentru întreg teritoriul unității administrativ-teritoriale. Programul astfel stabilit se comunică consiliului local în vederea aducerii la cunoștința persoanelor fizice și juridice interesate.(4^3) Prevederile art. 62 alin. (3) și (4^2) se aplică și în cazul materialului lemnos exploatat din afara fondului forestier.23. La articolul 68, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Prestațiile silvice în vegetația din afara fondului forestier sunt realizate pe raza unei unități administrativ-teritoriale de către ocolul silvic nominalizat.24. Articolul 73 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 73Normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și cele privind proveniența și circulația materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.25. La articolul 90, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) Realizarea Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție constituie obiectiv de utilitate publică. Execuția lucrărilor de înființare a perdelelor forestiere de protecție se face în baza studiilor tehnico-economice prevăzute la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecție, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu respectarea cerințelor prevăzute la art. 7 alin. (4) și (6)-(8) din Legea nr. 289/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fără a fi necesară obținerea altor avize/aprobări/autorizații/acorduri.26. La articolul 95, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins: (4) Scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier aparținând formelor asociative prevăzute la alin. (1) este permisă pentru realizarea și/sau extinderea obiectivelor și lucrărilor prevăzute la art. 36 și art. 37 alin. (1) lit. a) și d)-f); terenurile oferite în compensare intră în proprietatea formelor asociative și întregesc drepturile membrilor proporțional cu cotele deținute.27. La articolul 97 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins: a) asigurarea integrală de la bugetul de stat a costurilor serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, dacă suprafața proprietății forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha, indiferent dacă aceasta este sau nu este cuprinsă într-o asociație; plata se face către ocolul silvic care asigură serviciile silvice, după caz; lucrările silvice se execută de către ocolul silvic nominalizat pe bază de contract, contra cost, la solicitarea proprietarului/ succesorului în drepturi;28. La articolul 97 alineatul (1), după litera a) se introduc două noi litere, literele a^1) și a^2), cu următorul cuprins: a^1) asigurarea integrală de la bugetul de stat a costurilor necesare asigurării serviciilor silvice pentru suprafețele de fond forestier de maximum 30 ha, în situația în care persoanele fizice și juridice deținătoare nu pot face dovada proprietății prin acte, indiferent dacă aceste suprafețe sunt sau nu sunt cuprinse într-o asociație; plata se face către ocolul silvic nominalizat în baza devizului întocmit de acesta. Celelalte lucrări silvice care nu sunt incluse în serviciile silvice se execută de către ocolul silvic nominalizat pe bază de contract, contra cost, la solicitarea proprietarului/succesorului în drepturi;a^2) devizul prevăzut la lit. a^1) se calculează ca produs între suprafață și costurile medii/ha pe suprafețele aferente formelor de relief, potrivit metodologiei prevăzute la art. 16 alin. (11);29. Articolul 98 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 98Sumele prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), a^1), c), d) și e) se pun la dispoziția ocolului silvic care asigură administrarea/serviciile silvice, după caz, cele prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b), f) și g) și la art. 101 se pun la dispoziția proprietarilor, iar cele prevăzute la art. 21 alin. (4) se pun la dispoziția structurilor teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.30. La articolul 105, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) Valoarea prejudiciului prevăzut la alin. (1), produs prin fapte care constituie infracțiuni sau contravenții, se stabilește prin însumarea valorii pagubei produse pădurii cu valoarea funcțiilor pădurii nerealizate.31. La articolul 105, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) și (2^2), cu următorul cuprins: (2^1) Valoarea pagubei produse pădurii se calculează conform legii.(2^2) Valoarea funcțiilor pădurii nerealizate se calculează după cum urmează:a) pentru pădurile încadrate în tipurile funcționale T V și T VI: prin aplicarea factorului 0,5 la valoarea pagubei produse pădurii;b) pentru pădurile încadrate în tipurile funcționale T III și T IV: prin aplicarea factorului 0,7 la valoarea pagubei produse pădurii;c) pentru pădurile încadrate în tipul funcțional T II: prin aplicarea factorului 1,0 la valoarea pagubei produse pădurii;d) pentru pădurile încadrate în tipul funcțional T I: prin aplicarea factorului 1,5 la valoarea pagubei produse pădurii;e) pentru fondul forestier pentru care nu există obligativitatea întocmirii amenajamentului silvic în condițiile art. 20 alin. (2): prin aplicarea factorului 0,5 la valoarea pagubei produse pădurii.32. La articolul 105, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins: (4) Sumele care reprezintă valoarea funcțiilor pădurii nerealizate sunt destinate integral fondului de ameliorare a fondului funciar cu destinație silvică. Pentru aceste valori de compensare stă în instanță autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și/sau structurile teritoriale de specialitate ale acesteia.33. La articolul 107, partea introductivă a alineatului (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 107(1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracțiune silvică și se pedepsește după cum urmează:34. După articolul 107 se introduce un nou articol, articolul 107^1, cu următorul cuprins: + Articolul 107^1(1) Folosirea dispozitivelor speciale de marcat prevăzute la art. 63 fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare constituie infracțiune silvică și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.(2) În cazul falsificării dispozitivelor speciale de marcat prevăzute la art. 63, sunt aplicabile dispozițiile art. 317 din Codul penal.35. La articolul 120, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins: (5) Personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităților teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice de regim, al structurilor silvice de rang superior, al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea» beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază.36. După articolul 132 se introduce un nou articol, articolul 133, cu următorul cuprins: + Articolul 133Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta lege.37. La anexă, devenită anexa nr. 1 „Definiții“, punctele 2, 23 și 33 se modifică și vor avea următorul cuprins: 2. Amenajament silvic - studiul de bază în gestionarea pădurilor, fundamentat ecologic, cu conținut tehnico-organizatoric, juridic și economic. Addendumul este parte a amenajamentului silvic, iar avizarea elaborării și aprobarea acestuia se fac de către Comisia tehnică de avizare pentru silvicultură...................................................................................................23. Ocol silvic - unitatea silvică înființată în scopul administrării sau asigurării serviciilor pentru fondul forestier național, având suprafața minimă de constituire după cum urmează:a) în regiunea de câmpie - 3.000 ha fond forestier;b) în regiunea de deal - 5.000 ha fond forestier;c) în regiunea de munte - 7.000 ha fond forestier.Ocoalele silvice sunt:a) ocoale silvice de stat, care pot fi înființate de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva și de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, după caz;b) baze experimentale, care sunt înființate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea»;c) ocoale silvice de regim, care pot fi înființate de:(i) proprietari persoane fizice sau juridice sau de asociații ale acestora și pot funcționa ca asociații și fundații sau ca societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare(ii) unități administrativ-teritoriale sau de asociații ale acestora și pot funcționa ca regii de interes local(iii) asociații între unități administrativ-teritoriale și/sau persoane fizice și/sau juridice și pot funcționa ca asociații și fundații sau ca societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare; pentru proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale, aceste ocoale silvice pot asigura numai servicii silviceLa constituirea și funcționarea ocoalelor silvice de regim se iau în calcul numai suprafețele de fond forestier aflate în proprietate sau ale proprietarilor/asociației de proprietari care au/a solicitat constituirea ocolului silvic.Se exceptează de la condiția minimă de suprafață prevăzută de prezenta lege ocolul silvic înființat de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și bazele experimentale înființate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea»...................................................................................................33. Prejudiciu - efectul unei acțiuni umane prin care sunt afectate integritatea pădurii și/sau realizarea funcțiilor pe care aceasta ar trebui să le asigure sau integritatea vegetației forestiere din afara fondului forestier național. Aceste acțiuni pot afecta fondul forestier și vegetația forestieră din afara fondului forestier național:a) în mod direct, prin acțiuni desfășurate ilegal;b) în mod indirect, prin acțiuni al căror efect asupra pădurii poate fi cuantificat în timp.Se încadrează în acest tip efectele produse asupra acestora în urma poluării, realizării de construcții, exploatării de resurse naturale, cu identificarea relației cauză-efect certificate prin studii realizate de organisme abilitate, neamenajarea zonelor de limitare a propagării incendiilor, precum și neasigurarea dotării minime pentru intervenție în caz de incendiu.Prejudiciul produs prin lucrările de exploatare forestieră, stabilit conform instrucțiunilor tehnice, nu reprezintă prejudiciu adus pădurii.Prejudiciul are două componente:1. paguba produsă pădurii sau vegetației forestiere din afara fondului forestier național, componentă evaluabilă ca valoare materială;2. valoarea funcțiilor pădurii nerealizate, componentă care se evaluează convențional, în funcție de valoarea pagubei produse pădurii, în condițiile art. 105 alin. (2^2).În cazul vegetației forestiere din afara fondului forestier național, a lucrărilor de exploatare forestieră, atât în fond forestier, cât și în afara acestuia, nu se calculează valoarea funcțiilor pădurii nerealizate.38. După anexa denumită „Definiții“ se introduce o nouă anexă, anexa nr. 2, cu următorul cuprins: + Anexa nr. 2METODOLOGIE din 14 iulie 2017 + Articolul II(1) Începând cu anul 2020 se interzice exportul de lemn de foc către state non-UE.(2) Încălcarea interdicției prevăzute la alin. (1) determină confiscarea contravalorii materialului lemnos care a făcut obiectul exportului. + Articolul IIIAlineatul (2) al articolului 5 din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 18 octombrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Este interzisă schimbarea categoriei de folosință silvică și a destinației pentru terenurile forestiere prevăzute la art. 2, cu excepția terenurilor necesare realizării și/sau extinderii și/sau modernizării următoarelor categorii de lucrări: drumuri de interes național, județean sau local. Terenurile vor putea fi utilizate în scopul realizării și/sau extinderii și/sau modernizării drumurilor de interes național, județean sau local după finalizarea procedurilor prevăzute de legislația în vigoare referitoare la scoaterea definitivă și ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
PETRU-GABRIEL VLASE
PREȘEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANUBucurești, 14 iulie 2017.Nr. 175.----
EMITENT |