DECIZIA nr. 201 din 30 martie 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza a cincea din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și ale art. 483 alin. (2) și art. 493 din Codul de procedură civilă
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 552 din 12 iulie 2017
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și ale art. 483 alin. (2) și art. 493 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Laura-Margareta Turchetta în Dosarul nr. 26.511/3/2013/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 109D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, deoarece legiuitorul are deplina competență de a institui procedura de judecată.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 20 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 26.511/3/2013/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și ale art. 483 alin. (2) și art. 493 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de recurenta-reclamantă Laura-Margareta Turchetta într-o cauză având ca obiect soluționarea recursurilor declarate de autoarea excepției de neconstituționalitate împotriva unor decizii civile ale Curții de Apel București, prin care s-au admis apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Sentinței civile nr. 132 din 10 februarie 2014 a Tribunalului București, s-a schimbat în parte sentința și s-a stabilit cuantumul despăgubirilor de 10.000 euro. Prin Sentința civilă nr. 132 din 10 februarie 2014, Tribunalul București a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Laura-Margareta Turchetta și l-a obligat pe pârât la plata către aceasta a sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale, ca urmare a erorii judiciare săvârșite cu privire la defunctul Gheorghe Samoilescu, tatăl reclamantei.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, autoarea acesteia arată că statul român, prin adoptarea unor dispoziții legale în materia reparării prejudiciilor cauzate de erori judiciare, își creează un evident avantaj, discriminând persoanele care se adresează justiției pentru reparații și prejudiciindu-le interesele. Prin îngrădirea dreptului de a avea un număr egal de căi de atac și grade de jurisdicție, ca și ale celorlalți justițiabili, în situația unor acțiuni în pretenții - despăgubiri pentru erori judiciare, se încalcă grav dispozițiile din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Textele de lege criticate sunt discriminatorii, deoarece creează diferențe între cetățenii care au formulat acțiuni în justiție împotriva statului pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare înainte de 31 decembrie 2015 în comparație cu cei care au formulat astfel de acțiuni după data de 1 ianuarie 2016. Totodată, susține că despăgubirile pentru erori judiciare reprezintă un drept de proprietate în sensul Convenției, iar, potrivit textelor de lege criticate, liberul acces la justiție pentru apărarea acestui drept este iluzoriu, iar nu efectiv, neexistând un proces echitabil și egalitate de tratament juridic, atunci când judecata se poartă împotriva statului în anumite perioade de timp, statul fiind astfel favorizat.6. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că „pe cale incidentală“ invocă neconstituționalitatea dispozițiilor art. 493 din Codul de procedură civilă, întrucât acestea contravin prevederilor art. 124 din Constituție, deoarece unele categorii de justițiabili au deschisă calea de atac a recursului la instanța supremă, iar altele au recurs la instanțele ierarhic superioare, neavând parte de un tratament egal, ci de unul bazat pe criterii arbitrare, subiective. Totodată, susține că procedura de filtrare a recursurilor este discriminatorie, deoarece este prevăzută expres pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, nu și pentru celelalte instanțe ierarhic superioare, unde această „filtrare“ nu există, ceea ce contravine și art. 16, 21 și 44 din Constituție, precum și art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție.7. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, în lumina Codului de procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, de reformare, care urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, exclusiv pentru motive de nelegalitate. Prin instituirea dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a restrâns aria hotărârilor care pot fi atacate cu recurs, care, corelată cu posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel, configurează caracterul de cale de atac extraordinară a recursului. Faptul că, atât prin Codul de procedură civilă, cât și prin Legea nr. 2/2013, legiuitorul a instituit doar două grade de jurisdicție cu privire la anumite hotărâri nu conduce la încălcarea principiului privind accesul liber la justiție, întrucât finalitatea acestei măsuri o constituie sporirea celerității judecării acțiunilor civile și degrevarea instanțelor judecătorești. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale referitoare la accesul liber la justiție și la căile de atac. Cât privește dispozițiile art. 493 din Codul de procedură civilă, instanța apreciază că procedura de filtrare a recursurilor nu permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să facă o selecție a recursurilor ce urmează a fi soluționate de această instanță după anumite criterii, ci instituie o procedură de verificare a admisibilității în principiu a căii de atac. Referitor la art. 44 din Constituție, instanța consideră că acesta nu are incidență în cauză, întrucât dispozițiile de lege criticate nu se referă la dreptul de proprietate, ci la calea de atac a recursului, care poate fi exercitată doar în anumite litigii, și la procedura de filtrare a recursului, atunci când instanța învestită cu soluționarea acestuia este Înalta Curte de Casație și Justiție.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă, în esență, deciziile Curții Constituționale nr. 350 din 7 mai 2015, nr. 500 din 30 iunie 2015 și nr. 517 din 7 iulie 2015.10. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de acces la justiție. De asemenea, apreciază că dispozițiile de lege criticate nu sunt de natură să împiedice aplicarea efectivă a principiilor constituționale ale egalității în drepturi, în general, și egalității în fața justiției, în special.11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl reprezintă prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, și ale art. 483 alin. (2) și art. 493 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, prevederi care au următorul conținut: – Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“;– Art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă: „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“;– Art. 493 din Codul de procedură civilă se referă la procedura de filtrare a recursurilor.14. În vederea stabilirii obiectului excepției de neconstituționalitate, analizând susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că aceasta critică doar teza a cincea din dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, teză referitoare la „cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare“. În ceea ce privește dispozițiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că acestea se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziții din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 15 decembrie 2016. Cât privește dispozițiile art. 493 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că, prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, a constatat că sintagma „sau că recursul este vădit nefondat“ din cuprinsul dispozițiilor art. 493 din Codul de procedură civilă este neconstituțională. În prezenta cauză, dispozițiile art. 493 din Codul de procedură civilă sunt criticate însă din altă perspectivă. Prin urmare, obiect al excepției îl constituie dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza a cincea din Legea nr. 2/2013, precum și ale art. 483 alin. (2) și art. 493 din Codul de procedură civilă.15. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate și art. 124 alin. (2) potrivit căruia „Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți“. De asemenea, invocă art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern și art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, prin raportare la art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție.16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, referitor la dispozițiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, că acestea se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016. În procesul în cadrul căruia s-a invocat excepția de neconstituționalitate, având în vedere că este început în anul 2013, se aplică dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care au conținut similar cu dispozițiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Așadar, având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea decide asupra excepțiilor privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, și, având în vedere că dispozițiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu și-au produs efecte în cauza în cadrul căreia au fost invocate, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă este inadmisibilă.17. În ceea ce privește dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza a cincea, referitoare la cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, din Legea nr. 2/2013, Curtea reține că acestea reglementează cu privire la faptul că hotărârile pronunțate în astfel de cereri nu sunt supuse recursului. În cauza de față, autoarea excepției a avut acces la judecarea cauzei în primă instanță, precum și în apel, care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept. Așa cum a reținut Curtea prin Decizia nr. 350 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 8 iulie 2015, paragraful 14, în noua lege procesual civilă legiuitorul a reașezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită pentru motive de nelegalitate și numai în condițiile prevăzute de lege. Apelul reprezintă calea ordinară de atac care are un caracter devolutiv, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept (art. 476 din Codul de procedură civilă).18. Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 21 privind accesul liber la justiție din Constituție, astfel cum acestea se interpretează potrivit art. 11 alin. (1) și (2) și art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală și prin prisma dispozițiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin Decizia nr. 517 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 19 august 2015, paragraful 13, pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza referitoare la cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare din Legea nr. 2/2013, Curtea, așa cum a statuat în jurisprudența sa, a stabilit că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, Curtea a stabilit că nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituție, căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic.19. În ceea ce privește susținerile privind încălcarea dispozițiilor art. 16 privind egalitatea în drepturi din Legea fundamentală, astfel cum acestea se interpretează potrivit art. 11 alin. (1) și (2) și art. 20 alin. (1) din Constituție și prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - întrucât, în opinia autoarei excepției, se creează o situație discriminatorie între justițiabili, sub aspectul existenței dublului grad de jurisdicție -, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, în sistemul actualului Cod de procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, exercitându-se doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. De asemenea, recursul este o cale de atac nedevolutivă, nefiind permisă rejudecarea fondului, pe calea recursului realizându-se exclusiv o analiză a legalității hotărârii atacate, iar nu și a temeiniciei acesteia. În acest context, legiuitorul a prevăzut că anumite hotărâri, pronunțate în anumite materii, cum sunt cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, să fie atacate numai cu apel, singura cale de atac devolutivă, potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă. 20. Având în vedere aceste considerente, nu se poate susține că dispozițiile care reglementează numai posibilitatea formulării apelului în cazul cererilor privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare ar contraveni dispozițiilor constituționale ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora „Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți“.21. În ceea ce privește critica referitoare la existența unor diferențe între cetățenii care au formulat acțiuni în justiție împotriva statului pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare înainte de 31 decembrie 2015 în comparație cu cei care au formulat astfel de acțiuni după data de 1 ianuarie 2016, se reține că și aceasta este neîntemeiată, deoarece, așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Respectarea egalității în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecință, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate, fără ca aceste diferențe să aibă semnificația unei discriminări (a se vedea în acest sens Decizia nr. 362 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 30 august 2016, paragraful 17).22. Referitor la invocarea art. 44 din Constituție, Curtea constată că acesta nu are incidență în cauză, întrucât dispozițiile de lege criticate nu se referă la dreptul de proprietate, ci la calea de atac a recursului, care poate fi exercitată doar în anumite litigii, și la procedura de filtrare a recursului, atunci când instanța învestită cu soluționarea acestuia este Înalta Curte de Casație și Justiție, care judecă, de regulă, recursul.23. Cât privește dispozițiile art. 493 din Codul de procedură civilă, autoarea excepției susține că acestea contravin prevederilor art. 124 din Constituție, deoarece unele categorii de justițiabili au deschisă calea de atac a recursului la instanța supremă, iar altele au recurs la instanțele ierarhic superioare, neavând parte de un tratament egal, ci de unul bazat pe criterii arbitrare, subiective. Prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, precitată, paragrafele 12-17, Curtea a reținut că dispozițiile art. 493 din Codul de procedură civilă reglementează procedura de filtrare a recursurilor, care este aplicabilă numai în cazul în care calea extraordinară de atac este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Potrivit art. 493 alin. (1) din Codul de procedură civilă, filtrarea recursurilor se face de un complet de 3 judecători, desemnat în mod aleatoriu, care va pregăti dosarul de recurs și va decide asupra admisibilității în principiu a recursului. Curtea, prin aceeași decizie, a mai reținut că procedura de filtrare, astfel cum a fost configurată de legiuitor prin art. 493 din Codul de procedură civilă, este o procedură scrisă, lipsită de oralitate, principiile contradictorialității și al dreptului la apărare fiind respectate, de principiu, prin comunicarea către părți a actelor de procedură și a raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Această opțiune a legiuitorului este în acord cu esența procedurii de filtrare a recursurilor care constă în statuarea asupra admisibilității în principiu a recursului de către completul de trei judecători stabilit în acest sens, scop care rezultă din chiar primul alineat al art. 493 din Codul de procedură civilă.24. Așadar, procedura de filtrare a recursurilor este stabilită de legiuitor numai pentru ipoteza generală în care recursul este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu și pentru cazurile anume prevăzute de lege în care recursul este de competența tribunalului sau curții de apel, ceea ce nu poate contraveni dispozițiilor constituționale invocate de autoarea excepției. De altfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are competența exclusivă de a institui regulile de procedură și potrivit art. 129 din Legea fundamentală părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Laura-Margareta Turchetta în Dosarul nr. 26.511/3/2013/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar și constată că dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza a cincea din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și ale art. 493 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 30 martie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean-----
| EMITENT |
| Valer Dorneanu | - președinte |
| Marian Enache | - judecător |
| Petre Lăzăroiu | - judecător |
| Mircea Ștefan Minea | - judecător |
| Daniel Marius Morar | - judecător |
| Mona Maria Pivniceru | - judecător |
| Livia Doina Stanciu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Ioana Marilena Chiorean | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 20 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 26.511/3/2013/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și ale art. 483 alin. (2) și art. 493 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de recurenta-reclamantă Laura-Margareta Turchetta într-o cauză având ca obiect soluționarea recursurilor declarate de autoarea excepției de neconstituționalitate împotriva unor decizii civile ale Curții de Apel București, prin care s-au admis apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Sentinței civile nr. 132 din 10 februarie 2014 a Tribunalului București, s-a schimbat în parte sentința și s-a stabilit cuantumul despăgubirilor de 10.000 euro. Prin Sentința civilă nr. 132 din 10 februarie 2014, Tribunalul București a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Laura-Margareta Turchetta și l-a obligat pe pârât la plata către aceasta a sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale, ca urmare a erorii judiciare săvârșite cu privire la defunctul Gheorghe Samoilescu, tatăl reclamantei.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, autoarea acesteia arată că statul român, prin adoptarea unor dispoziții legale în materia reparării prejudiciilor cauzate de erori judiciare, își creează un evident avantaj, discriminând persoanele care se adresează justiției pentru reparații și prejudiciindu-le interesele. Prin îngrădirea dreptului de a avea un număr egal de căi de atac și grade de jurisdicție, ca și ale celorlalți justițiabili, în situația unor acțiuni în pretenții - despăgubiri pentru erori judiciare, se încalcă grav dispozițiile din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Textele de lege criticate sunt discriminatorii, deoarece creează diferențe între cetățenii care au formulat acțiuni în justiție împotriva statului pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare înainte de 31 decembrie 2015 în comparație cu cei care au formulat astfel de acțiuni după data de 1 ianuarie 2016. Totodată, susține că despăgubirile pentru erori judiciare reprezintă un drept de proprietate în sensul Convenției, iar, potrivit textelor de lege criticate, liberul acces la justiție pentru apărarea acestui drept este iluzoriu, iar nu efectiv, neexistând un proces echitabil și egalitate de tratament juridic, atunci când judecata se poartă împotriva statului în anumite perioade de timp, statul fiind astfel favorizat.6. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că „pe cale incidentală“ invocă neconstituționalitatea dispozițiilor art. 493 din Codul de procedură civilă, întrucât acestea contravin prevederilor art. 124 din Constituție, deoarece unele categorii de justițiabili au deschisă calea de atac a recursului la instanța supremă, iar altele au recurs la instanțele ierarhic superioare, neavând parte de un tratament egal, ci de unul bazat pe criterii arbitrare, subiective. Totodată, susține că procedura de filtrare a recursurilor este discriminatorie, deoarece este prevăzută expres pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, nu și pentru celelalte instanțe ierarhic superioare, unde această „filtrare“ nu există, ceea ce contravine și art. 16, 21 și 44 din Constituție, precum și art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție.7. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, în lumina Codului de procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, de reformare, care urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, exclusiv pentru motive de nelegalitate. Prin instituirea dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a restrâns aria hotărârilor care pot fi atacate cu recurs, care, corelată cu posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel, configurează caracterul de cale de atac extraordinară a recursului. Faptul că, atât prin Codul de procedură civilă, cât și prin Legea nr. 2/2013, legiuitorul a instituit doar două grade de jurisdicție cu privire la anumite hotărâri nu conduce la încălcarea principiului privind accesul liber la justiție, întrucât finalitatea acestei măsuri o constituie sporirea celerității judecării acțiunilor civile și degrevarea instanțelor judecătorești. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale referitoare la accesul liber la justiție și la căile de atac. Cât privește dispozițiile art. 493 din Codul de procedură civilă, instanța apreciază că procedura de filtrare a recursurilor nu permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să facă o selecție a recursurilor ce urmează a fi soluționate de această instanță după anumite criterii, ci instituie o procedură de verificare a admisibilității în principiu a căii de atac. Referitor la art. 44 din Constituție, instanța consideră că acesta nu are incidență în cauză, întrucât dispozițiile de lege criticate nu se referă la dreptul de proprietate, ci la calea de atac a recursului, care poate fi exercitată doar în anumite litigii, și la procedura de filtrare a recursului, atunci când instanța învestită cu soluționarea acestuia este Înalta Curte de Casație și Justiție.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă, în esență, deciziile Curții Constituționale nr. 350 din 7 mai 2015, nr. 500 din 30 iunie 2015 și nr. 517 din 7 iulie 2015.10. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de acces la justiție. De asemenea, apreciază că dispozițiile de lege criticate nu sunt de natură să împiedice aplicarea efectivă a principiilor constituționale ale egalității în drepturi, în general, și egalității în fața justiției, în special.11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl reprezintă prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, și ale art. 483 alin. (2) și art. 493 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, prevederi care au următorul conținut: – Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“;– Art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă: „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“;– Art. 493 din Codul de procedură civilă se referă la procedura de filtrare a recursurilor.14. În vederea stabilirii obiectului excepției de neconstituționalitate, analizând susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că aceasta critică doar teza a cincea din dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, teză referitoare la „cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare“. În ceea ce privește dispozițiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că acestea se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziții din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 15 decembrie 2016. Cât privește dispozițiile art. 493 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că, prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, a constatat că sintagma „sau că recursul este vădit nefondat“ din cuprinsul dispozițiilor art. 493 din Codul de procedură civilă este neconstituțională. În prezenta cauză, dispozițiile art. 493 din Codul de procedură civilă sunt criticate însă din altă perspectivă. Prin urmare, obiect al excepției îl constituie dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza a cincea din Legea nr. 2/2013, precum și ale art. 483 alin. (2) și art. 493 din Codul de procedură civilă.15. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate și art. 124 alin. (2) potrivit căruia „Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți“. De asemenea, invocă art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern și art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, prin raportare la art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție.16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, referitor la dispozițiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, că acestea se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016. În procesul în cadrul căruia s-a invocat excepția de neconstituționalitate, având în vedere că este început în anul 2013, se aplică dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care au conținut similar cu dispozițiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Așadar, având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea decide asupra excepțiilor privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, și, având în vedere că dispozițiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu și-au produs efecte în cauza în cadrul căreia au fost invocate, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă este inadmisibilă.17. În ceea ce privește dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza a cincea, referitoare la cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, din Legea nr. 2/2013, Curtea reține că acestea reglementează cu privire la faptul că hotărârile pronunțate în astfel de cereri nu sunt supuse recursului. În cauza de față, autoarea excepției a avut acces la judecarea cauzei în primă instanță, precum și în apel, care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept. Așa cum a reținut Curtea prin Decizia nr. 350 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 8 iulie 2015, paragraful 14, în noua lege procesual civilă legiuitorul a reașezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită pentru motive de nelegalitate și numai în condițiile prevăzute de lege. Apelul reprezintă calea ordinară de atac care are un caracter devolutiv, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept (art. 476 din Codul de procedură civilă).18. Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 21 privind accesul liber la justiție din Constituție, astfel cum acestea se interpretează potrivit art. 11 alin. (1) și (2) și art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală și prin prisma dispozițiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin Decizia nr. 517 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 19 august 2015, paragraful 13, pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza referitoare la cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare din Legea nr. 2/2013, Curtea, așa cum a statuat în jurisprudența sa, a stabilit că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, Curtea a stabilit că nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituție, căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic.19. În ceea ce privește susținerile privind încălcarea dispozițiilor art. 16 privind egalitatea în drepturi din Legea fundamentală, astfel cum acestea se interpretează potrivit art. 11 alin. (1) și (2) și art. 20 alin. (1) din Constituție și prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - întrucât, în opinia autoarei excepției, se creează o situație discriminatorie între justițiabili, sub aspectul existenței dublului grad de jurisdicție -, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, în sistemul actualului Cod de procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, exercitându-se doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. De asemenea, recursul este o cale de atac nedevolutivă, nefiind permisă rejudecarea fondului, pe calea recursului realizându-se exclusiv o analiză a legalității hotărârii atacate, iar nu și a temeiniciei acesteia. În acest context, legiuitorul a prevăzut că anumite hotărâri, pronunțate în anumite materii, cum sunt cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, să fie atacate numai cu apel, singura cale de atac devolutivă, potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă. 20. Având în vedere aceste considerente, nu se poate susține că dispozițiile care reglementează numai posibilitatea formulării apelului în cazul cererilor privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare ar contraveni dispozițiilor constituționale ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora „Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți“.21. În ceea ce privește critica referitoare la existența unor diferențe între cetățenii care au formulat acțiuni în justiție împotriva statului pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare înainte de 31 decembrie 2015 în comparație cu cei care au formulat astfel de acțiuni după data de 1 ianuarie 2016, se reține că și aceasta este neîntemeiată, deoarece, așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Respectarea egalității în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecință, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate, fără ca aceste diferențe să aibă semnificația unei discriminări (a se vedea în acest sens Decizia nr. 362 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 30 august 2016, paragraful 17).22. Referitor la invocarea art. 44 din Constituție, Curtea constată că acesta nu are incidență în cauză, întrucât dispozițiile de lege criticate nu se referă la dreptul de proprietate, ci la calea de atac a recursului, care poate fi exercitată doar în anumite litigii, și la procedura de filtrare a recursului, atunci când instanța învestită cu soluționarea acestuia este Înalta Curte de Casație și Justiție, care judecă, de regulă, recursul.23. Cât privește dispozițiile art. 493 din Codul de procedură civilă, autoarea excepției susține că acestea contravin prevederilor art. 124 din Constituție, deoarece unele categorii de justițiabili au deschisă calea de atac a recursului la instanța supremă, iar altele au recurs la instanțele ierarhic superioare, neavând parte de un tratament egal, ci de unul bazat pe criterii arbitrare, subiective. Prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, precitată, paragrafele 12-17, Curtea a reținut că dispozițiile art. 493 din Codul de procedură civilă reglementează procedura de filtrare a recursurilor, care este aplicabilă numai în cazul în care calea extraordinară de atac este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Potrivit art. 493 alin. (1) din Codul de procedură civilă, filtrarea recursurilor se face de un complet de 3 judecători, desemnat în mod aleatoriu, care va pregăti dosarul de recurs și va decide asupra admisibilității în principiu a recursului. Curtea, prin aceeași decizie, a mai reținut că procedura de filtrare, astfel cum a fost configurată de legiuitor prin art. 493 din Codul de procedură civilă, este o procedură scrisă, lipsită de oralitate, principiile contradictorialității și al dreptului la apărare fiind respectate, de principiu, prin comunicarea către părți a actelor de procedură și a raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Această opțiune a legiuitorului este în acord cu esența procedurii de filtrare a recursurilor care constă în statuarea asupra admisibilității în principiu a recursului de către completul de trei judecători stabilit în acest sens, scop care rezultă din chiar primul alineat al art. 493 din Codul de procedură civilă.24. Așadar, procedura de filtrare a recursurilor este stabilită de legiuitor numai pentru ipoteza generală în care recursul este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu și pentru cazurile anume prevăzute de lege în care recursul este de competența tribunalului sau curții de apel, ceea ce nu poate contraveni dispozițiilor constituționale invocate de autoarea excepției. De altfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are competența exclusivă de a institui regulile de procedură și potrivit art. 129 din Legea fundamentală părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Laura-Margareta Turchetta în Dosarul nr. 26.511/3/2013/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar și constată că dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza a cincea din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și ale art. 493 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 30 martie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean-----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari