ORDIN nr. 619 din 6 aprilie 2015pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, precum și a condițiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020
EMITENT
  • MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 234 din 6 aprilie 2015



    În baza Referatului de aprobare nr. 158.849 din 6 aprilie 2015 al Direcției generale politici agricole și strategii,în conformitate cu prevederile:– Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;– Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;– Regulamentului delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de modificare a anexei X la regulamentul menționat;– Regulamentului delegat (UE) nr. 640/2014 din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Sistemul Integrat de Administrare și Control;– Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 641/2014 al Comisiei din 16 iunie 2014 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune;– Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control, măsurile de dezvoltare rurală și ecocondiționalitatea,în temeiul prevederilor art. 8 alin. (6) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, ale art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, al Hotărârii Guvernului nr. 219/2015 privind stabilirea sectoarelor, culturilor și speciilor de animale pentru care se acordă sprijin cuplat în perioada 2015-2020, și ale art. 31 din Hotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor Programului Național de Dezvoltare Rurală cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat,ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite următorul ordin:  +  Capitolul I Domeniul de aplicare și definiții  +  Articolul 1Prezentul ordin stabilește criteriile de eligibilitate, condițiile specifice și modul de implementare a schemelor de plăți prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) și art. 33 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 104/2015, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare ordonanță.----------Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015.  +  Articolul 2În sensul prezentului ordin, următorii termeni se definesc astfel:a) «animal cu neconformități» înseamnă orice animal solicitat în cerere care nu respectă criteriile de eligibilitate sau alte obligații legate de condițiile de acordare a ajutorului verificate la controlul administrativ și/sau la controlul la fața locului, după caz*);----------Lit. a) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.b) "animale declarate" înseamnă animalele care fac obiectul unei cereri de ajutor pentru animale în cadrul schemei de ajutoare pentru animale sau care fac obiectul unei cereri de plată pentru o măsură de sprijin legată de animale;c) "animal determinat" înseamnă, în cazul unei scheme de ajutoare pentru animale, un animal pentru care sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de normele privind acordarea ajutorului, sau, în cazul unei măsuri de sprijin legate de animale, un animal identificat prin controale administrative sau prin controale la fața locului;d) "anul de cerere" este anul calendaristic în care fermierii depun cererea unică de plată, conform art. 8 alin. (1) lit. b) din ordonanță;e) «bivoliță de lapte» înseamnă femela din specia bubaline care a fătat cel puțin o dată și are cel puțin un produs înregistrat în Registrul național al exploatațiilor, denumit în continuare RNE, până la data-limită de depunere a cererilor fără penalizări; (la 28-12-2016, Litera e) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) f) "bloc fizic" este o suprafață de teren utilizată în scopuri agricole de unul sau mai mulți fermieri, delimitată de limite naturale sau artificiale stabile și care poate include una sau mai multe parcele agricole;g) "categoriile de folosință" sunt:(i) "terenuri arabile" înseamnă terenurile cultivate în scopul producției de culturi sau menținute în bune condiții agricole și de mediu în conformitate cu articolul 93 din Regulamentul (CE) nr. 1.306/2013, indiferent dacă terenurile respective sunt sau nu acoperite de sere sau de un mijloc de protecție fix sau mobil;(ii) "culturi permanente" înseamnă culturile pentru care nu se practică un sistem de rotație, altele decât pajiștile permanente, care ocupă terenurile pentru o perioadă de cinci ani sau mai mare și care produc recolte repetate, inclusiv pepinierele și speciile forestiere cu ciclu de producție scurt;----------Pct. (ii) a lit. g) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 737 din 30 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 30 aprilie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.(iii) "pajiști permanente" înseamnă terenurile folosite pentru producția de iarbă sau de alte plante erbacee furajere în mod natural (spontan) sau prin cultivare (însămânțare), care nu au fost incluse timp de cinci ani sau mai mult în sistemul de rotație a culturilor din exploatație, cu excepția suprafețelor scoase din producția comercială în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2.078/92 al Consiliului privind metodele de producție agricolă compatibile cu cerințele de protecție a mediului și de menținere a spațiului rural;----------Pct. (iii) a lit. g) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 737 din 30 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 30 aprilie 2015, prin înlocuirea unei sintagme. (la 28-12-2016, Litera h) din Articolul 2 , Capitolul I a fost abrogată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) i) "controale administrative" înseamnă controalele care au ca scop verificarea corectitudinii și exhaustivității informațiilor furnizate în cererea unică de plată, în documentele atașate acesteia sau în alte declarații, a respectării conformității cu toate criteriile de eligibilitate, cu angajamentele și cu alte obligații privind schema de ajutoare și/sau măsura de sprijin în cauză, a condițiilor în care este acordat ajutorul și/sau sprijinul, a cerințelor și a standardelor relevante pentru ecocondiționalitate, conform art. 24 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2013 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control, măsurile de dezvoltare rurală și ecocondiționalitatea, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 809/2013;j) "controlul vizual" înseamnă controlul administrativ privind completitudinea, coerența, plauzibilitatea și corectitudinea datelor din cererea unică de plată, a documentelor atașate cererii, precum și a documentelor doveditoare privind utilizarea terenului declarat. Controlul vizual se realizează la primirea cererii unice de plată sau a modificărilor acesteia în prezența fermierului;----------Lit. j) a art. 2 a fost modificată de pct. 32 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.k) «culturi secundare» înseamnă amestecurile de specii de culturi înființate pentru respectarea cerințelor privind zonele cu strat vegetal, care se înființează după recoltarea culturii principale declarate în anul de cerere curent, în scopul asigurării acoperirii terenului arabil pe perioada iernii*);----------Lit. k) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.l) «data-limită de depunere a cererii» înseamnă data de 15 mai; (la 28-02-2017, Litera l) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) m) «crescător de animale» - persoana care are în posesie permanentă animale, în calitate de proprietar de animale și/sau proprietar de exploatație*);----------Lit. m) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.n) «exploatația în sectorul zootehnic» - orice incintă împrejmuită cu unul sau mai multe adăposturi, orice construcție sau, în cazul unei ferme în aer liber, orice loc în care sunt ținute, deținute, îngrijite, tăiate sau manipulate animale, cu cod ANSVSA, în conformitate cu Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 40/2010 privind aprobarea Normei sanitare veterinare pentru implementarea procesului de identificare și înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor și bovinelor, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Ordinul ANSVSA nr. 40/2010*);----------Lit. n) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.n^1) «identificarea parcelei/parcelelor agricole utilizate» înseamnă declararea și delimitarea în cadrul blocului fizic a parcelei/parcelelor agricole utilizate, în aplicația electronică GIS, pusă la dispoziție de către APIA. Identificarea presupune ca parcela să nu se suprapună peste parcelele declarate de alți fermieri și să nu depășească limita blocului fizic. (la 28-12-2016, Articolul 2 din Capitolul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) o) «livada tradițională utilizată extensiv» înseamnă suprafețele de livezi tradiționale care sunt utilizate în principal ca pajiști permanente prin cosit și/sau pășunat, având dimensiunea minimă a parcelei eligibile de 0,3 ha. Densitatea pomilor este de maximum 240 pomi/ha, indiferent de specia cultivată, iar intervalele dintre pomi sunt acoperite cu specii furajere perene; (la 28-12-2016, Litera o) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) p) «marginile de câmp» înseamnă suprafețe de teren situate la marginea parcelei și care constituie zone de interes ecologic. Lățimea acestora este cuprinsă între 1-20 m, cu condiția să nu facă obiectul unei alte cereri de plată; (la 28-02-2017, Litera p) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) q) "neconformitate" înseamnă, în cazul criteriilor de eligibilitate, al angajamentelor sau al altor obligații legate de condițiile de acordare a ajutorului sau sprijinului menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, orice nerespectare a acelor criterii de eligibilitate, angajamente sau alte obligații sau, în cazul ecocondiționalității, neconformitatea cu cerințele de reglementare în materie de gestionare din cadrul legislației Uniunii Europene, cu standardele privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, definite de statele membre în conformitate cu articolul 94 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, sau cu cerința privind întreținerea pajiștilor permanente menționată la articolul 93 alineatul (3) din același regulament;----------Lit. q) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 737 din 30 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 30 aprilie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.r) "parcelă agricolă" înseamnă o suprafață continuă de teren agricol, care face obiectul unei declarații din partea unui singur fermier, cu aceeași categorie de folosință, pe care se cultivă o singură grupă de culturi, în conformitate cu art. 67 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului;s) "parcelă de referință" este o suprafață delimitată geografic, având un identificator unic, înregistrată în sistemul de informații geografice (GIS) al sistemului de identificare al parcelelor agricole (LPIS) la care face referire art. 70 din Regulamentul (CE) nr. 1.306/2013 și art. 2 alin. 25 din Regulamentul (CE) nr. 640/2014. În România parcela de referință este blocul fizic;ș) «perioadă de reținere» este perioada în care un animal care face obiectul unei cereri unice de plată trebuie reținut în exploatația, inclusiv în evidențele acesteia, pentru care a depus cererea unică de plată sau transferat în alte exploatații ale solicitantului sau în exploatațiile asociațiilor/cooperativelor/ grupurilor de producători, inclusiv în evidențele acestora, în care a fost transferat temporar pentru pășunat; (la 28-02-2017, Litera ș) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) t) "produse agricole" înseamnă produsele, cu excepția produselor pescărești, enumerate în anexa nr. 1 la Tratatul dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005;ț) "registrul individual al exploatației" înseamnă registrul ținut de deținătorii de animale în conformitate cu art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 21/2004 și/sau art. 3 lit. d) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.760/2002 și/sau documentele de evidență ale exploatației cu privire la suprafața agricolă utilizată, structura culturilor, tipul și cantitatea îngrășămintelor cu azot aplicate pe terenul agricol și/sau expediate din exploatație (planul de fertilizare și borderoul de livrare), astfel cum sunt prevăzute în Codul de bune practici agricole;u) "suprafață determinată" înseamnă, în cazul schemelor de ajutoare pe suprafață, suprafața pentru care au fost îndeplinite toate criteriile de eligibilitate sau alte obligații legate de condițiile de acordare a ajutoarelor; sau, în cazul măsurilor de sprijin pe suprafață, suprafața loturilor sau a parcelelor determinate în urma controalelor administrative sau prin controale la fața locului;v) "sistemul de informații geografice" (GIS) reprezintă tehnicile computerizate bazate pe sistemul de informații geografice menționate la art. 70 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013;w) "sistemul de identificare a parcelelor agricole" (LPIS) reprezintă o bază de date computerizată, componentă a sistemului integrat de administrare și control (IACS), care funcționează la nivel de parcelă de referință. Sistemul LPIS din România utilizează ortofotoplanuri aeriene sau satelitare care respectă un standard uniform ce garantează o precizie cel puțin echivalentă cu cea oferită de cartografierea la o scară de 1:5000. Dimensiunea pixelului imaginilor este de 0,5 m ceea ce asigură o precizie submetrică;x) "suprafața maximă eligibilă a parcelei de referință" este suprafața maximă pentru care se pot acorda plăți directe pentru fiecare bloc fizic;y) "suprafața de pajiști permanente" înseamnă terenul cu pajiști permanente declarat în anul 2012 în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 73/2009, precum și suprafața cu pajiști permanente declarată în 2015 în conformitate cu art. 72 alin. (1) primul paragraf lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 de către fermierii care fac obiectul obligației de a aplica practicile agricole benefice pentru climă și mediu, care nu a fost declarat ca teren cu pajiște permanentă în anul 2012;z) «suprafața agricolă totală» înseamnă suprafața agricolă declarată în 2015 în conformitate cu art. 72 alin. (1) primul paragraf lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 de către fermierii care fac obiectul obligației de a aplica practicile agricole benefice pentru climă și mediu, în scopul determinării proporției de referință pentru pășunile permanente, stabilită conform prevederilor art. 45 din Regulamentul (UE) nr 1.307/2013; (la 28-12-2016, Litera z) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) aa) sintagma "menținerea unei suprafețe agricole într-o stare care o face adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare, fără nicio acțiune pregătitoare care depășește cadrul metodelor și al utilajelor agricole uzuale", în sensul art. 2 alin. (2) lit. b) din ordonanță, înseamnă acțiunile pregătitoare, metodele și utilajele agricole care nu exced tehnologiei specifice culturilor agricole;ab) «taur din rasă de carne» înseamnă masculul necastrat din specia taurine din rasă de carne*);----------Lit. ab) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.ac) "teren aflat la dispoziția fermierului" înseamnă terenul pentru care fermierul dovedește utilizarea acestuia;----------Lit. ac) a art. 2 a fost modificată de pct. 32 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.ad) "taurine din rase de carne" înseamnă taurinele din rasele cuprinse în lista întocmită de Agenția Națională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" și prevăzută în anexa nr. 6;ae) «vacă de lapte» înseamnă femela din specia taurine care a fătat cel puțin o dată și are cel puțin un produs înregistrat în RNE până la data-limită de depunere a cererilor fără penalizări. (la 28-12-2016, Litera ae) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) af) «vacă din rasă de carne» înseamnă femela din specia taurine din rase de carne care a fătat cel puțin o dată și are cel puțin un produs înregistrat în RNE până la data-limită de depunere a cererilor fără penalizări; (la 28-12-2016, Litera af) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) ag) «vacă metisă cu rasă de carne» înseamnă femela din specia taurine care a fătat cel puțin o dată și are cel puțin un produs înregistrat în RNE până la data-limită de depunere a cererilor fără penalizări; (la 28-12-2016, Litera ag) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Capitolul II Condiții specifice și criterii de eligibilitate pentru acordarea plăților  +  Articolul 3(1) Beneficiarii plăților prevăzute la art. 1 alin. (2) și art. 33 alin. (2) lit. b) și c) din ordonanță sunt cei prevăzuți la art. 7 alin. (1), (1^2), (2^1) și art. 7^1 din ordonanță.----------Alin. (1) al art. 3 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 809 din 16 mai 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 16 mai 2016.(1^1) Beneficiarii plăților prevăzute la art. 1 alin. (3) și art. 33 alin. (2) lit. a) din ordonanță sunt cei prevăzuți la art. 7 alin. (1^1) din ordonanță.----------Alin. (1^1) al art. 3 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 809 din 16 mai 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 16 mai 2016.(2) Fermierii care nu desfășoară activitatea agricolă prevăzută la art. 2 alin. (2) din ordonanță nu sunt eligibili la plată.(3) Beneficiarii plăților prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) și art. 33 din ordonanță depun la centrele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, o singură cerere unică de plată și sunt identificați în mod unic în Registrul Unic de Identificare, pe baza:a) identificatorului atribuit în Registrul Unic de Identificare;b) codului numeric personal sau codului unic de înregistrare cuprins în certificatul de înregistrare eliberat de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, denumit în continuare ONRC;c) contului bancar declarat la APIA de către beneficiar.(4) Persoana fizică, pe de-o parte, și persoana fizică autorizată/întreprinderea familială/întreprinderea individuală, pe de altă parte, având același titular, depun numai o cerere unică de plată.----------Alin. (4) al art. 3 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015.(5) Subunitățile persoanelor juridice, care nu au personalitate juridică, nu au calitatea de beneficiari ai plăților prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) și art. 33 alin. (2) din ordonanță.----------Alin. (5) al art. 3 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015.  +  Articolul 4Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească un solicitant pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plăți directe sunt cele prevăzute la art. 8 din ordonanță.  +  Articolul 5(1) La depunerea cererii unice de plată, fermierii trebuie să prezinte la APIA:a) copie de pe cartea de identitate/buletinul de identitate/pașaport/certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerțului/certificatul de înregistrare fiscală, după caz, iar în cazul reprezentantului, copie de pe datele de identificare, respectiv carte de identitate/buletin de identitate/pașaport;b) dovada deținerii unui cont bancar activ;c) procura notarială, în cazul în care fermierul persoană fizică împuternicește o persoană pentru depunerea cererii unice de plată în numele său sau pentru a-l reprezenta în relația cu APIA.(2) Documentele care fac dovada că terenul eligibil declarat este la dispoziția fermierului, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. n) din ordonanță, sunt:a) adeverința conform înscrisurilor din registrul agricol, aferente anului curent de cerere, care se completează pe baza modelului-cadru prevăzut în anexa nr. 1; șib) copie conform cu originalul a contractului de închiriere/concesiune a suprafeței agricole, încheiat între fermier și unitățile administrativ-teritoriale, după caz;c) copie conform cu originalul a contractului de concesiune/arendă a suprafeței agricole, încheiat între fermier și Agenția Domeniilor Statului, denumită în continuare ADS, după caz. (la 28-02-2017, Alineatul (2) din Articolul 5 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (3) Abrogat.----------Alin. (3) al art. 5 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(4) Contractele de asociere în participațiune incluse în documentele menționate la alin. (2) trebuie să respecte prevederile art. 1.949-1.954 din noul Cod Civil. Suprafețele de teren arendate/închiriate/concesionate/împrumutate prin contracte de comodat nu pot face obiectul contractelor de asociere în participațiune.(5) În cursul controalelor administrative referitoare la utilizarea terenurilor agricole care fac obiectul cererii unice de plată, funcționarul APIA responsabil cu administrarea cererii unice de plată verifică corespondența suprafețelor utilizate înscrise în adeverință cu suprafețele declarate în cererea unică de plată. În urma verificărilor, funcționarul APIA responsabil cu administrarea cererii unice de plată notifică, după caz, fermierul pentru clarificări suplimentare, în urma cărora decide dacă sunt necesare măsuri corective de reducere a suprafeței declarate*).----------Alin. (5) al art. 5 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(5^1) În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (8) din ordonanță, în situația în care se constată că terenul face obiectul cererilor a doi sau mai mulți solicitanți, APIA, prin notificarea adresată acestora, le solicită documentele care au stat la baza întocmirii anexei nr. 1^1.(5^1) Fără a aduce atingere art. 11 alin. (2^2)-(2^4), în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (8) din ordonanță, în cursul controalelor administrative, în situația în care se constată că terenul face obiectul cererilor a doi sau mai mulți solicitanți, APIA, în termen de 30 de zile calendaristice, va notifica solicitanții, care au obligația să rezolve litigiul. Dacă litigiul nu se rezolvă în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea notificării, suprafața de teren supradeclarată nu este eligibilă la plată în anul curent de cerere, cu excepția cazurilor în care litigiul este soluționat în instanță judecătorească. (la 28-12-2016, Alineatul (5^1) al articolului 5 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) (6) În sensul art. 6 alin. (2) și al art. 8 alin. (1) lit. n) din ordonanță, precum și al art. 3 alin. (3) și (4) din prezentul ordin, fermierul persoană fizică, pe de-o parte, și persoana fizică autorizată/întreprinderea familială/întreprinderea individuală, pe de altă parte, având același titular, depun documentele care fac dovada utilizării terenului, prevăzute la alin. (2), pentru ambele forme de organizare, odată cu cererea unică de plată.----------Alin. (6) al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 817 din 30 mai 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 31 mai 2016.(7) În sensul art. 7 alin. (1) din ordonanță, cooperativele agricole prevăzute la art. 6 lit. e) din Legea cooperației agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 566/2004, fac dovada utilizării terenurilor agricole declarate cu documentele prevăzute la alin. (2). Cooperativele prezintă copii conforme cu originalul ale registrelor prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. a), b) și f) din Legea nr. 566/2004 din care să reiasă datele de identificare ale suprafeței de teren cu care participă în cooperativă fiecare membru al acesteia.----------Alin. (7) al art. 5 a fost modificat de pct. 32 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.(8) Suprafețele declarate în cererile unice de plată pentru care nu se depun documentele care fac dovada utilizării terenului până la data-limită de depunere a cererilor unice de plată sunt neeligibile*).----------Alin. (8) al art. 5 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.  +  Articolul 5^1Cererile unice de plată se depun până la data de 15 mai a fiecărui an calendaristic la centrele APIA, conform prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Sistemul Integrat de Administrare și Control, măsurile de dezvoltare rurală și ecocondiționalitatea și se înregistrează în IACS. Cererile unice de plată pot fi depuse și după data de 15 mai, în termen de 25 de zile calendaristice, conform prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Sistemul Integrat de Administrare și Control și condițiile pentru refuzarea sau retragerea plăților și pentru sancțiunile administrative aplicabile în cazul plăților directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală și al ecocondiționalității, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 15 mai. Dacă o astfel de întârziere depășește 25 de zile calendaristice, cererea de ajutor sau cererea de plată este considerată inadmisibilă, iar beneficiarului nu i se acordă niciun ajutor sau sprijin, în conformitate cu prevederile art. 13 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014. (la 28-02-2017, Capitolul II a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 6(1) Documentele prin care fermierii fac dovada utilizării pajiștilor permanente aparținând unităților administrativ-teritoriale sau ADS, conform art. 8 alin. (1) lit. n) din ordonanță, sunt cele prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv și:a) copie conform cu originalul de pe contractele de concesiune sau de închiriere încheiate între, pe de o parte, primării/consiliile județene sau ADS și, pe de altă parte, crescătorii de animale sau asociațiile crescătorilor de animale, din care să reiasă suprafața de pajiște permanentă utilizată, valabile la data depunerii cererii. Contractele de concesiune sau de închiriere încheiate în condițiile legii înainte de intrarea în vigoare a prezentului ordin, având ca obiect utilizarea pajiștilor permanente aparținând unităților administrativ-teritoriale, continuă să își producă efectele până la data încetării prin modalitățile stabilite în contract; (la 28-02-2017, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 6 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) b) copia cardului exploatației, conform Normei sanitare veterinare pentru implementarea procesului de identificare și înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor și bovinelor, aprobată prin Ordinul președintelui ANSVSA nr. 40/2010. În cazul în care fermierul nu deține card de exploatație, trebuie să prezinte adeverința eliberată de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit, din care să rezulte codul exploatației înscrise în RNE valabil la data depunerii cererii unice de plată.(2) În conformitate cu art. 7 alin. (2) din ordonanță, în cazul pajiștilor comunale concesionate/închiriate în condițiile legii de către asociațiile crescătorilor de animale, beneficiarii plăților sunt membrii asociației, respectiv fermierii activi. Calculul suprafețelor aferente fiecărui membru se efectuează proporțional cu numărul de UVM deținut de fiecare membru în parte la data de 1 martie a anului de cerere, asigurându-se cel puțin încărcătura minimă de animale de 0,3 UVM/ha, pentru suprafața concesionată/închiriată de către asociație. Fiecare membru al asociației, solicitant al plăților directe în calitate de fermier activ, prezintă la APIA dovada utilizării acestor suprafețe de pajiști permanente, respectiv copia de pe contractul de concesiune/închiriere a pajiștii de către asociație și copia centralizatorului care cuprinde acordul, datele de identificare, numărul de animale deținute de către fiecare membru al asociației, precum și suprafețele alocate acestuia pe blocuri fizice, folosind aplicația GIS, pusă la dispoziție de către APIA. Centralizatorul se întocmește anual de către asociație, se vizează de către primărie și este prevăzut în anexa nr. 2.(3) Fiecare membru al asociației, în calitate de beneficiar al plăților, declară la APIA în cererea unică de plată suprafețele utilizate de pajiște permanentă comunală care îi revin, folosind codul de cultură aferent pajiștilor permanente utilizate în comun. În cazul suprafețelor utilizate în comun, fără delimitare fizică în teren, sancțiunile se calculează proporțional cu suprafața declarată de către fiecare fermier, membru al asociației, în blocul fizic în care a fost constatată neconformitatea.(4) Codul/Codurile de exploatație zootehnică și animalele declarate într-o cerere unică de plată, pentru asigurarea încărcăturii cu animale pe pajiștile permanente și/sau pentru solicitarea plăților pentru efectivele de animale, fac obiectul unei singure cereri unice de plată.(5) Cooperativele agricole prevăzute la art. 6 lit. e) din Legea nr. 566/2004, precum și grupurile de producători care desfășoară activitate agricolă în calitate de fermier activ pe pajiștile aparținând unităților administrativ-teritoriale, cu animalele pe care le dețin, pot depune cererea de plată prin reprezentantul legal, în conformitate cu actul constitutiv și/sau statutul formei asociative.(6) Membrii formelor asociative menționate la alin. (5) nu pot depune în mod individual cereri unice de plată în cadrul schemelor de plăți pentru suprafețele sau animalele solicitate la plată de către forma asociativă*).----------Art. 6 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.  +  Articolul 6^1(1) În conformitate cu art. 7^1 alin. (1) din ordonanță, în cazul pajiștilor comunale concesionate/închiriate în condițiile legii de către asociațiile crescătorilor de animale, beneficiarii plăților pot fi:a) membrii asociației care asigură încărcătura cu animale pe suprafața de pajiște concesionată/închiriată. Calculul suprafețelor aferente fiecărui membru se efectuează proporțional cu numărul de UVM ale fiecărui membru în parte cu care asigură cel puțin încărcătura minimă de animale de 0,3 UVM/ha prin pășunat, la data depunerii cererii unice de plată, pentru suprafața concesionată/închiriată de către asociație. Fiecare membru al asociației, solicitant al plăților directe în calitate de fermier activ, prezintă la APIA dovada utilizării legale a acestor suprafețe de pajiști permanente, respectiv copia de pe contractul de concesiune/închiriere al pajiștii de către asociație și copia centralizatorului care cuprinde acordul asociației, datele de identificare, numărul de animale cu care pășunează fiecare membru al asociației, codurile de identificare a exploatațiilor zootehnice ale membrilor din Registrul național al exploatațiilor, precum și suprafețele alocate pe fiecare membru. Fiecare membru al asociației, în calitate de beneficiar al plăților, declară la APIA în cererea unică de plată suprafețele utilizate de pajiște permanentă comunală care îi revin, folosind codul de cultură aferent pajiștilor permanente utilizate în comun, în cazul suprafețelor utilizate în comun, fără delimitare fizică în teren; sancțiunile se calculează proporțional cu suprafața declarată de către fiecare fermier, membru al asociației, în blocul fizic în care a fost constatată neconformitatea. Centralizatorul se întocmește anual de către asociație, se vizează de către primărie și este prevăzut în anexa nr. 2;b) asociația crescătorilor de animale care asigură încărcătura cu animale pe suprafața de pajiște concesionată/închiriată de minimum 0,3 UVM/ha, prin pășunat. Asociația crescătorilor de animale întocmește un tabel centralizator care cuprinde acordul tuturor membrilor privind depunerea cererii unice de plată de către asociație, datele de identificare, codurile de identificare a exploatațiilor zootehnice ale membrilor din Registrul național al exploatațiilor, numărul de animale cu care pășunează fiecare membru al asociației, precum și suprafețele alocate pe fiecare membru. Centralizatorul se întocmește anual, se vizează de către primărie și este prevăzut în anexa nr. 2. La acesta se anexează copia conform cu originalul a hotărârii adunării generale a membrilor asociației crescătorilor de animale privind utilizarea fondurilor;c) asociația crescătorilor de animale care efectuează activitatea agricolă pe suprafața de pajiște concesionată/ închiriată, asigurând cel puțin încărcătura minimă de animale de 0,3 UVM/ha, prin pășunat cu animalele înregistrate în exploatația asociației pe perioada pășunatului în tabere de vară, conform prevederilor Normei sanitare veterinare privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităților/centrelor de colectare/exploatațiilor de origine și a mijloacelor de transport din domeniul sănătății și al bunăstării animalelor, a unităților implicate în depozitarea și neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman și a produselor procesate, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 16/2010, cu modificările și completările ulterioare. Asociația crescătorilor de animale întocmește un tabel centralizator care cuprinde acordul membrilor privind depunerea cererii unice de plată de către asociație, datele de identificare, codurile de identificare a exploatațiilor zootehnice ale membrilor și al asociației din Registrul național al exploatațiilor, numărul de animale cu care pășunează fiecare membru al asociației, precum și suprafețele alocate pe fiecare membru. Centralizatorul se întocmește anual, se vizează de către primărie și este prevăzut în anexa nr. 2. La acesta se anexează copia conform cu originalul a hotărârii adunării generale a membrilor asociației crescătorilor de animale privind utilizarea fondurilor. (la 12-05-2017, Alineatul (1) din Articolul 6^1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 11 mai 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 354 din 12 mai 2017 ) (2) Asociațiile crescătorilor de animale prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) nu mai pot solicita plăți pentru suprafețele care au fost solicitate la plată individual de către membrii acestora. (la 12-05-2017, Alineatul (2) din Articolul 6^1 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 11 mai 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 354 din 12 mai 2017 ) (3) Membrii asociațiilor crescătorilor de animale pot depune în mod individual cereri unice de plată în cadrul schemelor de sprijin cuplat și/sau ajutoare naționale tranzitorii în sectorul zootehnic pentru animalele pe baza cărora asociația a asigurat încărcătura minimă pentru suprafața de pajiște permanentă solicitată la plată.(4) În cazul cooperativelor agricole prevăzute la art. 6 lit. e) din Legea cooperației agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și al grupurilor de producători, care desfășoară activitate agricolă pe o suprafață de pajiște prin pășunat cu animalele membrilor, beneficiarii plăților pot fi cooperativa/grupul de producători sau membrii cooperativei/ grupului de producător, în aceleași condiții ca ale asociației de crescători de animale, prevăzute la alin. (1)-(3).----------Art. 6^1 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 809 din 16 mai 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 16 mai 2016.  +  Articolul 7(1) Formele asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, pășunilor și fânețelor, obști de moșneni în devălmășie, obști răzeșești nedivizate, composesorate, obști de cumpărare, păduri grănicerești, păduri urbariale, cooperative, alte comunități și forme asociative cu diferite denumiri, menționate în Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de fermier activ care desfășoară cel puțin o activitate agricolă minimă, pe pajiștile aflate în proprietatea lor, pot depune cererea unică de plată prin reprezentantul legal, în conformitate cu actul constitutiv și/sau statut. Documentele care fac dovada utilizării terenului agricol sunt prevăzute la art. 5 alin. (2), fiind însoțite de cele prevăzute la art. 5 alin. (1). Documentele pe care le prezintă forma asociativă de proprietate sunt:a) copie a titlului de proprietate asupra terenurilor aparținând formei asociative sau a altor acte doveditoare ale dreptului de proprietate cu aceeași forță juridică, cum ar fi, de exemplu, hotărâre judecătorească definitivă, contract de vânzare-cumpărare, iar, în lipsa acestor documente, adeverința emisă de primăria pe raza căreia se află terenurile agricole; (la 12-05-2017, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 7 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 11 mai 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 354 din 12 mai 2017 ) b) copie a tabelului centralizator care cuprinde acordul fiecărui membru crescător de animale din speciile bovine, ovine, caprine și ecvidee, privind depunerea cererii unice de plată de către forma asociativă, datele de identificare, codul de identificare a exploatației zootehnice din Registrul național al exploatațiilor, numărul total de animale pe specii și categorii, deținute de fiecare membru, precum și suprafața utilizată de forma asociativă prin cosit sau pășunat. Centralizatorul se completează anual și se semnează de către președintele formei asociative, conform modelului prezentat în anexa nr. 3;c) copie conform cu originalul a hotărârii adunării generale a asociaților privind utilizarea fondurilor. Acest document poate fi prezentat până la până la data-limită de depunere a cererilor cu întârziere. În cazul în care aceste forme de organizare nu respectă încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha, asigurată cu animalele membrilor, activitatea agricolă minimă constă inclusiv în realizarea unui cosit anual pe pajiștile permanente aflate în proprietate, în perioada 15 iunie-1 august. În cazul pajiștilor permanente aflate sub angajamente în cadrul subpachetului 3.1 sau pachetului 6 al măsurii 10 - agromediu și climă sau în cadrul variantei 3.1 sau pachetului 6 al măsurii 214 - agromediu, cositul se efectuează numai după datele stabilite în fișele măsurilor și trebuie efectuat până la finalul lunii septembrie. Formele asociative de proprietate prezintă la APIA facturile ale valorificării fânului și/sau documente contabile de gestiune privind depozitarea fânului pentru consumul cu animalele deținute și/sau centralizatorul repartizării fânului rezultat către membrii formei asociative de proprietate, pe baza semnăturii membrilor, până la data de 15 octombrie a anului de cerere curent*). (la 28-12-2016, sintagma: facturile fiscale a fost înlocuită de Punctul 61, Articolul I ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) (2) În conformitate cu art. 7 alin. (21) lit. b) din ordonanță, cererea unică de plată poate fi depusă de membrii formei asociative de proprietate care asigură încărcătura cu animale pentru suprafața deținută în proprietate, crescători de animale din speciile bovine, ovine, caprine și ecvidee, în calitate de utilizatori ai pajiștilor permanente și în calitate de fermieri activi care desfășoară cel puțin o activitate agricolă minimă, în cazul în care adunarea generală a membrilor sau consiliul de administrație, cu respectarea prevederilor art. 631-645 din noul Cod civil, decide în acest sens. Suprafețele utilizate de către fiecare membru sunt repartizate de către forma asociativă. În cazul suprafețelor utilizate în comun, fără delimitare fizică în teren, reducerile de suprafață se fac proporțional cu suprafața declarată de către fiecare fermier, membru al asociației, în blocul fizic în care a fost constatată neconformitatea. Documentele doveditoare pe care le prezintă fiecare dintre membrii acestor forme asociative sunt:a) copie a titlului de proprietate asupra terenurilor aparținând formei asociative sau a altor acte doveditoare ale dreptului de proprietate cu aceeași forță juridică, iar în lipsa acestor documente, adeverința emisă de primăria pe raza căreia se află terenurile agricole; (la 12-05-2017, Litera a) din Alineatul (2) , Articolul 7 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 11 mai 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 354 din 12 mai 2017 ) b) copie a centralizatorului care cuprinde acordul, datele de identificare, codul de identificare a exploatației zootehnice din Registrul național al exploatațiilor, numărul total de animale pe specii și categorii, deținute de fiecare membru, precum și suprafețele repartizate membrilor de către forma asociativă. Centralizatorul se completează anual, se semnează de către președintele formei asociative menționate la alin. (1), conform modelului prezentat în anexa nr. 31;c) copie conform cu originalul a hotărârii adunării generale a asociaților privind utilizarea fondurilor. Acest document poate fi prezentat până la până la data-limită de depunere a cererilor cu întârziere*).----------Alin. (2) al art. 7 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(3) Abrogat.----------Alin. (3) al art. 7 a fost abrogat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(4) Membrii formelor asociative de proprietate prevăzuți la alin. (1) pot depune în mod individual cereri unice de plată în cadrul schemelor de sprijin cuplat și/sau ajutoare naționale tranzitorii în sectorul zootehnic pentru animalele pe baza cărora asociația a asigurat încărcătura minimă pentru suprafața de pajiște permanentă solicitată la plată.----------Art. 7 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015.  +  Articolul 7^1Utilizatorii de pajiști permanente, persoane fizice sau juridice de drept privat, altele decât cele menționate la art. 7 alin. (1) și art. 6 care desfășoară cel puțin o activitate agricolă minimă pe pajiștile permanente aflate la dispoziția lor în condițiile legii, așa cum este definită la art. 2 alin. (2) lit. d) din ordonanță, în calitate de fermieri activi, prezintă, la depunerea cererii unice de plată la APIA, documentele prevăzute la art. 5 alin. (1) și (2), precum și, după caz:a) copie a cardului exploatației zootehnice în care sunt înregistrate animalele sau adeverință eliberată de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit, din care să rezulte codul exploatației înscrise în RNE valabil la data depunerii cererii unice de plată, în cazul în care proprietarul de pajiște permanentă deține animale prin care asigură o încărcătură minimă de 0,3 UVM/ha;b) documentele doveditoare ale valorificării fânului și/sau declarațiile privind depozitarea fânului pentru consumul cu animalele deținute în cazul persoanelor fizice sau documentele contabile de gestiune pentru depozitarea fânului în cazul persoanelor juridice, până la data de 15 octombrie a anului de cerere curent, în cazul în care proprietarul de pajiște permanentă nu asigură încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha, iar activitatea agricolă minimă constă inclusiv în asigurarea unui cosit anual pe pajiștile permanente aflate în proprietate, în perioada 15 iunie-1 august. În cazul pajiștilor permanente aflate sub angajamente în cadrul subpachetului 3.1 sau pachetului 6 al măsurii 10 - agromediu și climă sau în cadrul variantei 3.1 sau pachetului 6 al măsurii 214 - agromediu, cositul se efectuează numai după datele stabilite în fișele măsurilor și trebuie efectuat până la finalul lunii septembrie. Documentele doveditoare ale valorificării fânului sunt factura, în cazul persoanelor juridice, sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, în cazul persoanelor fizice; (la 28-12-2016, sintagma: factura fiscală a fost înlocuită de Punctul 61, Articolul I ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) c) documentele privind depozitarea/valorificarea fânului, până la data de 15 octombrie a anului de cerere curent, în cazul în care proprietarul de pajiște permanentă nu deține animale, iar activitatea agricolă minimă constă exclusiv în asigurarea unui cosit anual, respectiv:(i) declarațiile privind depozitarea fânului, în cazul persoanelor fizice, sau documentele contabile de gestiune, în cazul persoanelor juridice;(ii) fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, în cazul persoanelor fizice, sau factura, în cazul persoanelor juridice*). (la 28-12-2016, sintagma: factura fiscală a fost înlocuită de Punctul 61, Articolul I ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 8(1) Documentele privind deținerea animalelor sunt prevăzute în Ordinul ANSVSA nr. 40/2010 și se depun în funcție de cerințele măsurilor de sprijin solicitate. (la 28-12-2016, Alineatul (1) din Articolul 8 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) (2) Documentele privind deținerea legală a ecvideelor, respectiv pașapoartele ecvideelor, sunt prevăzute prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 651/60/2013 pentru implementarea procesului de identificare și înregistrare a ecvideelor.----------Alin. (2) al art. 8 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 737 din 30 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 30 aprilie 2015.(3) Cererile unice de plată pentru care nu se depun documentele care fac dovada privind deținerea legală a animalelor pentru schemele de plată în sectorul zootehnic, până la data-limită de depunere a cererilor unice de plată, sunt neeligibile. (la 28-12-2016, Alineatul (3) din Articolul 8 , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 9(1) În situația în care, în cadrul aceleiași scheme de sprijin pe suprafață, un bloc fizic face obiectul cererilor unice de plată a doi sau mai mulți fermieri, în cazul în care suprafața totală declarată este mai mare decât suprafața agricolă din sistemul de referință - LPIS, cu o diferență de maximum 1 hectar, APIA poate aplica o reducere proporțională a suprafețelor din acel bloc fizic, în temeiul art. 29 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 809/2014.(2) În situația prevăzută la alin. (1), APIA notifică fermierii privitor la aplicarea unei reduceri proporționale pentru supradeclararea blocului fizic. Notificarea poate fi contestată numai în scris de fermieri în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii, având la bază actele doveditoare prezentate la APIA la depunerea cererii unice de plată sau a modificărilor acesteia, privind utilizarea suprafeței declarate.----------Alin. (2) al art. 9 a fost modificat de pct. 32 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.  +  Articolul 10(1) Nu se acordă plăți directe pentru suprafața care depășește suprafața maximă eligibilă a blocului fizic.(2) Nu sunt incluse în hectarul eligibil:a) suprafețele compacte sau însumate mai mari de 100 metri pătrați care nu sunt folosite pentru activități agricole, cum ar fi vegetația forestieră, iazurile naturale permanente, cu excepția drumurilor/aleilor de exploatare din interiorul suprafeței parcelei agricole, inclusiv din sere și solare, cu lățimea mai mică de 2 m;b) drumurile/aleile de exploatare din interiorul suprafeței parcelei agricole, inclusiv din sere și solare, a căror lățime este mai mare de 2 m.(3) Suprafața de teren ocupată de orice tip de construcție, indiferent de mărime, nu este eligibilă la plată. Fac excepție suprafețele de teren ocupate cu sere și solare.(4) Terenurile scoase din circuitul agricol nu sunt eligibile la plățile pe suprafață.----------Alin. (4) al art. 10 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 737 din 30 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 30 aprilie 2015.(5) Nu sunt eligibile la plată următoarele suprafețe:a) suprafețele agricole pe care se constată în urma controlului pe teren că nu s-a desfășurat activitatea agricolă definită la art. 2 alin (2) din ordonanță;b) suprafețele din rezervațiile științifice, zonele de protecție strictă din parcurile naționale, parcurile naturale sau din rezervații ale biosferei și amenajările peisagistice (de exemplu, Rezervația Biosferei Delta Dunării, Parcul Național Munții Rodnei). Sunt eligibile la plată suprafețele agricole situate în zonele de protecție integrală și zonele de conservare durabilă (zonele-tampon) din parcurile naționale și naturale pe care se pot desfășura activități agricole, cu respectarea măsurilor impuse în planul de management al ariei protejate, compatibile cu cerințele pentru măsurile de sprijin direct, iar în situația în care acesta nu este elaborat/este în curs de elaborare, cu respectarea setului de măsuri de conservare stabilite de către administratorii ariilor naturale protejate respective.----------Lit. b) a alin. (5) al art. 10 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015.c) suprafețele amenajate ca terenuri permanente de sport;d) suprafețele aferente aeroporturilor și culoarelor de siguranță, suprafețele aferente aerodromurilor și/sau heliporturilor;e) suprafețe aferente zonelor sportive/de agrement (parcuri, pârtii de ski) care sunt scoase din circuitul agricol;f) suprafețele/terenurile firmelor imobiliare scoase din circuitul agricol;g) suprafețe aparținând unităților militare;h) suprafețele de teren ocupate de parcuri fotovoltaice;i) suprafețele scoase din circuitul agricol pentru parcurile eoliene;j) suprafețele de teren aferente lucrărilor de consolidare, de protecție și de apărare și terenul aferent elementelor infrastructurii autostrăzilor și drumurilor naționale aparținând domeniului public al statului, conform Ordonanței nr. 43/1997 privind regimul drumurilor;k) suprafețele de teren care constituie zone de protecție ale suprafețelor ocupate de lucrări de amenajare sau de consolidare a albiilor minore, de canale și derivații hidrotehnice la capacitatea maximă de transport a acestora, precum și de alte construcții hidrotehnice realizate pe ape, lucrări de apărare împotriva inundațiilor, construcții și instalații hidrometrice, precum și instalații de determinare automată a calității apelor, prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. d), e) și f) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare;l) suprafețele de teren care constituie zone de protecție adiacente infrastructurii de îmbunătățiri funciare prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 227/2006 privind amplasarea și dimensiunile zonelor de protecție adiacente infrastructurii de îmbunătățiri funciare;m) suprafețele de pârloagă declarate pe același amplasament pentru mai mult de 1 an;n) suprafețele declarate în cererea unică de plată în afara limitelor blocului fizic. Excepție sunt cazurile în care fermierul semnalează, la depunerea cererii, necesitatea actualizării limitelor blocului fizic, iar APIA confirmă observația fermierului pe baza celor mai recente imagini ortofoto sau în urma verificărilor în teren pentru acest scop.o) suprafețele cu amenajări piscicole, așa cum acestea sunt prevăzute în art. 23 alin. (20) din Normele tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2015-2019, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, al ministrului finanțelor publice și al președintelui Institutului Național de Statistică nr. 734/480/1.003/3.727/2015*).----------Lit. o) a alin. (5) al art. 10 a fost introdusă de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.  +  Articolul 11(1) În sensul art. 8 alin. (1) lit. s) din ordonanță, la depunerea cererii unice de plată, fermierul identifică parcela în conformitate cu prevederile art. 2 lit. n^1). (la 28-12-2016, Alineatul (1) din Articolul 11 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) (2) Suprafața declarată a parcelei solicitate la plată este suprafața rezultată în urma procesului de digitizare a parcelei în aplicația electronică GIS pusă la dispoziție de către APIA, în conformitate cu documentele care fac dovada utilizării terenului agricol. Excepție fac cazurile în care pe parcela digitizată se regăsesc suprafețe neagricole mai mici de 100 de metri pătrați, dar care însumate depășesc 100 de metri pătrați. Suprafața digitizată a parcelei poate fi diferită față de suprafața declarată în limita toleranței, calculată în aplicația electronică GIS, de 0,75 m x perimetrul parcelei digitizate, dar nu mai mare de 1 ha.----------Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de pct. 32 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.(2^1) În sensul prevederilor art. 72 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, fermierii care dețin parcele agricole cu o suprafață de până la 0,1 ha nesolicitate la plată pot să nu le declare, cu condiția ca suprafața însumată a acestor parcele să nu depășească un hectar*).----------Alin. (2^1) al art. 11 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(2^2) Pentru a veni în sprijinul fermierilor și pentru creșterea calității cererilor de plată, conform art. 1 pct. 2 din Regulamentul (UE) nr. 2.333/2015, cererile unice de plată sunt supuse unor verificări preliminare încrucișate, așa cum sunt menționate la art. 29 alin. (1) primul paragraf lit. (c) din Regulamentul (UE) nr. 809/2014*).----------Alin. (2^2) al art. 11 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(2^3) Rezultatele verificărilor preliminare încrucișate se notifică fermierului de către APIA în termen maxim de 26 de zile calendaristice de la data-limită de depunere a cererii unice de plată menționată la art. 13 din Regulamentul (UE) nr. 809/2014. (la 28-02-2017, Alineatul (2^3) din Articolul 11 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (2^4) În termen de maximum 35 de zile calendaristice după data-limită a depunerii cererii unice de plată, fermierul notificat de APIA conform alin. (2^3) poate modifica cererea unică de plată în aplicația IPA online, fără penalități*).----------Alin. (2^4) al art. 11 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(3) În cazul măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală pentru angajamentele care se aplică la nivel de parcelă, prevăzute în art. 33 alin. (2) din ordonanță, nu există posibilitatea schimbării parcelelor, prin modificarea amplasamentului sau prin micșorarea suprafeței, pe tot parcursul celor 5 ani de angajament. În caz contrar, APIA va proceda la recuperarea plăților efectuate pentru aceste suprafețe pentru toți anii de angajament. Angajamentele asumate de către fermieri pentru măsurile compensatorii, prevăzute în art. 33 alin. (2) din ordonanță, care se aplică la nivel de suprafață total angajată, sunt condiționate de menținerea suprafeței angajate pe toată perioada de angajament, parcelele putând fi schimbate anual.(4) În cursul controalelor la fața locului, efectuate de APIA, se aplică o toleranță-tampon cu valoare unică, conform prevederilor art. 38 alin. (4) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014, cu modificările și completările ulterioare. (la 28-12-2016, Alineatul (4) din Articolul 11 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) (5) În cazul în care în urma tuturor controalelor se constată că parcela nu respectă definiția de la art. 2 lit. n^1), nu se acordă plăți pentru suprafețele identificate eronat. (la 28-12-2016, Alineatul (5) din Articolul 11 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 12(1) Fără a aduce atingere art. 11 alin. (2^2)-(2^4), în sensul art. 8 alin. (1) lit. i) din ordonanță, precum și în conformitate cu prevederile art. 3 și art. 15 din Regulamentul (UE) nr. 809/2014, fermierii pot aduce modificări cererii unice de plată sau pot retrage în totalitate cererea unică de plată sau părți ale acesteia, numai dacă:a) APIA nu a informat deja beneficiarul cu privire la eventualele neconformități din cererea unică de plată;b) APIA nu a notificat fermierului intenția sa de a efectua un control la fața locului;c) nu au solicitat plăți pentru animale care au perioadă de reținere. (la 28-02-2017, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 12 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (la 28-12-2016, Alineatul (1) din Articolul 12 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) (2) În cazul în care în cadrul unui control la fața locului a fost constatată o neconformitate, modificările sau retragerile nu se mai pot face pentru parcelele agricole la care se referă neconformitatea. (la 28-02-2017, Alineatul (2) din Articolul 12 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (3) În cazul în care modificările aduse cererii unice de plată au incidență asupra documentelor justificative sau asupra contractelor care trebuie prezentate, respectivele documente sau contracte se vor actualiza în consecință.  +  Articolul 13(1) În conformitate cu art. 15 din Regulamentul (UE) nr. 809/2014, modificările cererilor unice de plată se depun la APIA până la data de 31 mai, fără penalități. (la 28-02-2017, Alineatul (1) din Articolul 13 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (2) Fermierii pot depune modificări ale cererii unice de plată după data de 31 mai, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul. (la 28-02-2017, Alineatul (2) din Articolul 13 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (la 28-02-2017, Alineatul (3) din Articolul 13 , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (la 28-02-2017, Alineatul (4) din Articolul 13 , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 14În urma retragerilor efectuate în temeiul art. 12 alin. (1), fermierii revin la situația în care se aflau înainte de a depune cererea unică de plată sau o parte a acesteia.  +  Capitolul III Determinarea suprafețelor eligibile în cazul în care parcela agricolă conține zone de interes ecologic  +  Articolul 15(1) Sunt eligibile la plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafață gardurile vii sau rigolele care au o lățime maximă de 2 metri și grupurile de arbori/pâlcurile arbustive a căror suprafață maximă este de 100 metri pătrați amplasate pe terenul arabil solicitat la plată.(2) O parcelă agricolă care conține arbori răzleți este considerată suprafață eligibilă la plată cu condiția îndeplinirii următoarelor condiții:a) activitățile agricole se pot desfășura la fel cum s-ar desfășura pe parcelele fără arbori situate în aceeași zonă; șib) numărul de arbori nu depășește o densitate maximă de 100 de arbori/hectar, conform art. 9 alin. (3) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014*).----------Lit. b) a alin. (2) al art. 15 a fost modificată de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(3) Limita de 100 arbori/ha nu se aplică pentru parcelele cu livezi tradiționale utilizate extensiv pentru care fermierii solicită plăți pentru măsurile menționate la articolele 28 - Agromediu și Climă și 30 - Plăți Natura 2000 și plăți legate de Directiva-cadru privind apa din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013.  +  Articolul 16Zonele de interes ecologic care sunt eligibile la plată în cadrul schemei de plată unice pe suprafață sunt următoarele:a) terasele;b) arborii izolați;c) arborii în aliniament, în cazul în care lățimea șirului de arbori măsurată la nivelul solului pe care nu se poate desfășura activitate agricolă este mai mică de 2 m;d) marginile de câmp, incluse în suprafața blocului fizic, cu iarbă, pe care se respectă normele de ecocondiționalitate;e) zonele-tampon - fâșii de protecție existente pe terenurile agricole situate în vecinătatea apelor de suprafață stabilite prin GAEC 1;f) zonele cu strat vegetal;g) zonele cu culturi fixatoare de azot.  +  Capitolul IV Fermierul activ  +  Articolul 17(1) Fermierii care în anul anterior de plată au beneficiat de plăți directe care depășesc cuantumul de 5.000 euro sunt fermieri activi dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 6 alin. (2)-(4) din ordonanță și din documentele depuse, respectiv certificatul de înregistrare și/sau certificatul constatator eliberat/e de ONRC sau actul de înființare/actul constitutiv/statut reiese că desfășoară activitatea agricolă. Lista codurilor CAEN aferente activității agricole este prevăzută în anexa la Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională - CAEN, cu modificările și completările ulterioare, la Diviziunea 01, grupele 011-016.----------Alin. (1) al art. 17 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015.(2) Fermierii care depun cererea unică de plată în calitate de persoană fizică și ulterior optează pentru aplicarea prevederilor art. 6 alin. (2) din ordonanță, pentru a respecta condiția de fermier activ, trebuie să prezinte la APIA documentele prevăzute la alin. (1), la depunerea notificării privind schimbarea formei de organizare, dar nu mai târziu de data de 31 ianuarie a anului următor anului de cerere. (la 28-12-2016, Alineatul (2) din Articolul 17 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 18Fermierii persoane fizice, pentru asigurarea trasabilității parcelelor și, după caz, a angajamentelor asumate de către fermieri în cadrul măsurilor prevăzute la art. 33 alin. (2) din ordonanță, în cazul în care optează pentru aplicarea prevederilor art. 6 alin. (2) din ordonanță, depun inițial cererea unică de plată ca persoană fizică. După înregistrarea ca persoane autorizate/întreprinderi individuale/întreprinderi familiale sau ca persoane juridice, fermierii persoane fizice depun formularul de transfer al exploatației, în condițiile prevăzute la art. 28 din ordonanță, până la data-limită de depunere a cererii unice de plată.  +  Articolul 19(1) Persoanele fizice, prevăzute la art. 6 alin. (3) din ordonanță, care nu au optat pentru înscrierea la ONRC ca persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau ca persoane juridice prezintă dovezile verificabile prevăzute la art. 6 alin. (5) lit. a) sau b) din ordonanță. Contribuabilii care nu au obligația întocmirii situațiilor financiare anuale prezintă următoarele documente:a) Formularul 221 «Declarație privind veniturile din activități agricole impuse pe bază de norme de venit», aprobat prin ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală în vigoare la data depunerii formularului, depus de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale care desfășoară o activitate agricolă pentru care venitul se determină pe bază de normă de venit și decizia de impunere emisă de unitatea teritorială a Ministerului Finanțelor Publice; sau*)----------Lit. a) a alin. (1) al art. 19 a fost modificată de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.b) Formularul 200 «Declarație privind veniturile realizate din România», aprobat prin ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală în vigoare la data depunerii formularului, depus de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale care desfășoară o activitate agricolă pentru care venitul net anual se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă; și*)----------Lit. b) a alin. (1) al art. 19 a fost modificată de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.c) documente justificative eliberate de plătitorii de venituri care au obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe veniturile cu regim de reținere la sursă a impozitului, intermediari, societăți de administrare a investițiilor sau alți plătitori de venit, după caz; șid) adeverința eliberată de Agenția Națională de Administrare Fiscală privind veniturile totale realizate în anul precedent anului de cerere.(2) În cazul în care intervin modificări ale formularelor 200 "Declarație privind veniturile realizate din România" și 221 "Declarație privind veniturile din activități agricole impuse pe bază de norme de venit", se vor depune formularele corespunzătoare modificărilor intervenite, până la data de 1 septembrie a anului de cerere.(3) Dovezile verificabile privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) se prezintă la APIA la depunerea cererii unice de plată, dar nu mai târziu de data de 31 ianuarie a anului următor anului de cerere. (la 28-12-2016, Alineatul (3) din Articolul 19 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 20În sensul art. 6 alin. (4) și (4^1) din ordonanță, persoanele juridice sunt fermieri activi dacă din documentele prevăzute la art. 17 alin. (1) reiese că desfășoară activitate agricolă.----------Art. 20 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015.  +  Articolul 21În situația persoanelor juridice care nu dețin cod CAEN/statut/act de înființare din care să rezulte că desfășoară activitate agricolă, dovezile verificabile sunt situațiile financiare anuale, respectiv raportările contabile anuale, din care rezultă venitul total realizat în anul anterior anului depunerii cererii unice de plată.  +  Articolul 22(1) Dovezile verificabile privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 6 alin. (5) lit. b) din ordonanță pentru persoanele juridice operatori economici sunt situațiile financiare anuale, respectiv raportările contabile anuale, însoțite de formularul "Date informative", întocmite potrivit prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(2) Dovezile verificabile privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 6 alin (5) lit. a) sau b) din ordonanță pentru persoanele juridice, în ultimul an fiscal, sunt:a) formularul "Date informative" (cod 30), aprobat anual prin ordin al ministrului finanțelor publice privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, care cuprinde indicatorul "venituri din activități agricole", definit la art. 23 alin. (1);b) formularul "Situația veniturilor și cheltuielilor" (cod 20), aprobat anual prin ordin al ministrului finanțelor publice privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice care cuprinde indicatorul "venituri totale", definit la art. 23 alin. (5).(3) În sensul art. 6 alin. (5) lit. a) din ordonanță, precum și al art. 23 alin. (5) din prezentul ordin, veniturile totale obținute din activități neagricole ale persoanelor juridice rezultă ca diferență între venitul total și venitul total din activități agricole.(4) Dovezile verificabile privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) se prezintă la APIA la depunerea cererii unice de plată, dar nu mai târziu de data de 31 ianuarie a anului următor anului de cerere. (la 28-12-2016, Alineatul (4) din Articolul 22 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) (5) Dovezile verificabile privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 6 alin. (5) lit. a) sau b) din ordonanță pe care le prezintă persoanele juridice care nu sunt înregistrate la ONRC, prevăzute la art. 21 și din ale/al căror acte de înființare/act constitutiv/statut/regulament de organizare și funcționare al stațiunii de cercetare și a celor aflate în subordinea universităților nu reiese activitatea agricolă, sunt, după caz, următoarele:a) bilanț contabil conform Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;b) jurnalul de venituri și cheltuieli;c) contul de execuție a bugetului instituției publice și al activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii.----------Alin. (5) al art. 22 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 817 din 30 mai 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 31 mai 2016.  +  Articolul 23(1) În sensul art. 6 alin. (5) lit. b) din ordonanță, "veniturile obținute din activități agricole" sunt veniturile care au fost obținute de un fermier din activitatea sa agricolă, definită la art. 2 alin. (2) din ordonanță, în cadrul exploatației sale, inclusiv sprijinul din partea Uniunii Europene din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), precum și orice ajutor național acordat pentru activități agricole.(2) Veniturile obținute din procesarea produselor agricole ale exploatației sunt considerate venituri din activități agricole cu condiția ca produsele procesate să rămână în proprietatea fermierului și o astfel de procesare să aibă ca rezultat un alt produs agricol.(3) Orice alte venituri decât cele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt considerate venituri din activități neagricole.(4) În sensul prezentului articol, "venituri" înseamnă veniturile brute, înaintea deducerii cheltuielilor și impozitelor aferente.(5) În sensul prezentului articol, "venituri totale" înseamnă veniturile obținute din activitățile agricole și neagricole.  +  Articolul 24În sensul art. 6 alin. (5) lit. a) și b) din ordonanță, sintagma "ultimul an fiscal" înseamnă ultimul an pentru care fermierul a depus la ANAF situația financiară anuală sau formularele 200 sau 221, după caz.  +  Articolul 25În sensul art. 6 alin. (5) și alin. (6) din ordonanță termenul "gestionează" înseamnă activitățile de operare, exploatare, administrare, conducere a unor unități sau întreprinderi.  +  Articolul 26(1) În sensul art. 6 alin. (5) lit. a) din ordonanță, cuantumul anual total al plăților directe este cuantumul total al plăților directe la care avea dreptul fermierul respectiv în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013 pentru ultimul an fiscal pentru care sunt disponibile dovezi privind veniturile din activități neagricole. Cuantumul respectiv se calculează fără a se ține cont de aplicarea articolului 63 și a articolului 91 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013.(2) Când ultimul an fiscal prevăzut la alin. (1) este anul 2014 sau un an anterior, cuantumul anual al plăților directe este cuantumul total al plăților directe la care fermierul avea dreptul în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 73/2009 înaintea reducerilor și a excluderilor prevăzute la articolele 21 și 23 din regulamentul menționat, respectiv plățile pentru schema de plată unică pe suprafață, schema de plată separată pentru zahăr, schema de plată specifică pentru orez din zonele defavorizate, altele decât zona montană, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 863/2014 privind stabilirea pentru anul 2014 a cuantumului plăților directe unice pe suprafață, plăților separate pentru zahăr și plăților specifice pentru orez, care se acordă în agricultură în sectorul vegetal, plățile privind sectorul zootehnic prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 298/2014 privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte și de carne de vită și producătorilor de lapte și de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate, precum și plățile din sectorul de agricultură ecologică prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătățirea calității produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, cu modificările și completările ulterioare.(3) Dacă un fermier nu a depus o cerere unică de plată în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013 în ultimul an fiscal menționat la alin. (1), cuantumul total anual estimat al plăților directe menționate la alin. (1) se stabilește înmulțind numărul hectarelor eligibile declarate de fermierul respectiv în anul depunerii cererii unice de plată în conformitate cu articolul 72 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 cu plata medie națională la hectar a sprijinului direct pentru anul menționat la alin. (1).(4) Plata medie națională la hectar a sprijinului direct prevăzută la alin. (3) se stabilește prin împărțirea plafonului național prevăzut în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013 pentru anul respectiv la numărul total al hectarelor eligibile declarate pentru anul respectiv în conformitate cu articolul 72 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013.(5) Dacă ultimul an fiscal menționat la alin. (1) este anul 2014 sau un an anterior, dar nu mai devreme de anul 2009, plata medie națională la hectar a sprijinului direct menționată la alin. (4) se stabilește prin împărțirea plafonului național prevăzut în anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 73/2009 pentru anul respectiv la numărul total al hectarelor eligibile declarate pentru anul respectiv în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009.  +  Articolul 27(1) Cuantumul de 5.000 euro menționat la art. 6 din ordonanță este suma totală a plăților directe la care fermierul avea dreptul, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013, înaintea aplicării articolului 63 și a articolului 91 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 pentru anul precedent.(2) Dacă anul precedent este anul 2014, cuantumul plăților directe este cuantumul total al plăților directe pentru anul 2014 la care fermierul avea dreptul în temeiul Regulamentului (CE) nr. 73/2009 înaintea reducerilor și a excluderilor prevăzute la articolele 21 și 23 din regulamentul menționat.(3) Dacă un fermier nu a mai depus o cerere unică de plată în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013, cuantumul total al plăților directe se calculează înmulțind numărul hectarelor eligibile declarate de fermierul respectiv în anul depunerii cererii unice de plată în conformitate cu articolul 72 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 cu plata medie națională la hectar a sprijinului direct pentru anul precedent.(4) Plata medie națională la hectar se stabilește prin împărțirea plafonului național prevăzut în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013 pentru anul respectiv la numărul total al hectarelor eligibile declarate pentru anul respectiv în conformitate cu articolul 72 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013.(5) Dacă anul menționat la alineatul (2) este anul 2014, cuantumul anual al plăților directe ale fermierului respectiv se calculează înmulțind numărul hectarelor eligibile declarate de fermierul respectiv pentru anul 2015 în conformitate cu articolul 72 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 cu plata medie națională la hectar a sprijinului direct pentru anul 2014.(6) Plata medie națională la hectar a sprijinului direct pentru anul 2014 se stabilește prin împărțirea plafonului național pentru anul 2014 stabilit în anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 73/2009 la numărul total al hectarelor eligibile declarate pentru anul 2014 în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) litera (a) din regulamentul menționat.  +  Articolul 28În sensul art. (6) alin. (3)-(6) din ordonanță, fermierii care nu pot dovedi calitatea de fermier activ prin documentele prevăzute la art. 17, 19, 20 și 21 din prezentul ordin nu sunt eligibili la plățile prevăzute la art. 1 alin. (2) și la art. 33 alin. (2) lit. b) și c) din ordonanță.----------Art. 28 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.  +  Capitolul V Schema de plată unică pe suprafață  +  Articolul 29Pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemei de plată unică pe suprafață, fermierii trebuie să îndeplinească prevederile art. 6, 7 și art. 8 alin. (1), (2), (3), (5), (6), (7), (8) din ordonanță și ale art. 3-13 din prezentul ordin.  +  Articolul 30(1) În cazul suprafețelor utilizate pentru producția de cânepă în conformitate cu art. 10 alin. (5) din ordonanță, în cererea unică de plată fermierul trebuie să furnizeze următoarele informații și documente:a) identificarea parcelelor semănate cu cânepă;b) soiurile de semințe și cantitățile de semințe utilizate (în kg/ha);c) etichetele oficiale aplicate pe ambalajele semințelor certificate, în conformitate cu Directiva 2002/57/CE a Consiliului privind comercializarea semințelor de plante oleaginoase și pentru fibre, care se vor păstra la centrul local/județean sau al municipiului București al APIA, după caz.(2) Eligibilitatea suprafețelor utilizate pentru producția de cânepă este condiționată de utilizarea de semințe din soiurile enumerate în «Catalogul comun al soiurilor de plante agricole» la data de 15 martie a anului pentru care se acordă plata respectivă și publicate în conformitate cu articolul 17 din Directiva 2002/53/CE a Consiliului privind Catalogul comun al soiurilor de plante agricole.(3) Prin derogare de la alin. (1) lit. c), în cazul în care semănatul are loc după data finală stabilită pentru depunerea cererii unice de plată, etichetele sunt furnizate cel târziu până la 30 iunie. Dacă etichetele trebuie furnizate, de asemenea, altor autorități naționale, APIA restituie originalele etichetelor beneficiarilor de îndată ce au fost prezentate în conformitate cu dispozițiile de la alin. (1) lit. c). Etichetele înapoiate se ștampilează de către APIA ca fiind utilizate pentru o cerere unică de plată.(4) În conformitate cu legislația în vigoare, inspectoratele teritoriale pentru calitatea semințelor și a materialului săditor recoltează probele pentru determinarea conținutului de tetrahidrocanabinol (THC) la soiurile de cânepă cultivate și transmit Laboratorului Regional pentru Controlul Calității și Igienei Vinului Blaj probele preluate, însoțite de datele de identificare ale fiecărui fermier (numele și prenumele, codul numeric personal/codul unic de înregistrare, adresa, sediul) și datele de identificare ale fiecărei parcele cultivate (dimensiunea, parcela/lotul), până la data de 15 septembrie a anului de recoltă.Laboratorul Regional pentru Controlul Calității și Igienei Vinului Blaj are obligația să transmită MADR și APIA până la data de 1 noiembrie a anului de recoltă raportul cu privire la conținutul de THC pentru fiecare parcelă cultivată cu cânepă pentru fibră și semințe care include următoarele informații: conținutul de THC, împărțit în tranșe/gradări de 0,1%, procedura utilizată, precum și datele transmise de inspectoratele teritoriale pentru calitatea semințelor și a materialului săditor. (la 28-12-2016, Articolul 30 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Capitolul VI Plata redistributivă  +  Articolul 31Fragmentarea exploatației după data de 18 octombrie 2011 se consideră condiție artificială creată pentru a determina eligibilitatea cererii de plată pentru plata redistributivă. Exploatațiile rezultate în urma fragmentării, potrivit art. 16 din ordonanță, nu sunt eligibile la plata redistributivă.  +  Articolul 31^1În cazul transferului de exploatație realizat între 2 fermieri, plata redistributivă se acordă pentru suprafața totală rezultată în urma transferului, fără a depăși plata pentru suprafața maximă pentru care se acordă această plată.----------Art. 31^1 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015.  +  Articolul 32Fără aduce atingere prevederilor art. 31, cazurile în care se consideră că fermierii nu și-au fragmentat/divizat exploatațiile în scopul de a beneficia de plata redistributivă sunt următoarele:a) moștenirea;b) vânzarea-cumpărarea de terenuri agricole;c) rezilierea contractelor de arendă/concesiune.  +  Capitolul VII Ajutoare naționale tranzitorii în sectorul vegetal  +  Articolul 33(1) Pentru a beneficia de acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii prevăzute la art. 1 alin. (3), din ordonanță, fermierii trebuie:a) să fie înregistrați în Registrul unic de identificare, administrat de APIA;b) să depună cerere unică de plată în termen;c) să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha, suprafața parcelei agricole să fie de cel puțin 0,3 ha, iar în cazul serelor, solarelor, culturilor de hamei, suprafața parcelei agricole trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha;d) să declare la depunerea cererii unice de plată datele de identificare și de contact actualizate;e) persoanele juridice trebuie să notifice APIA în termen de 15 zile calendaristice cu privire la modificările apărute în înregistrările de la Oficiul Național al Registrului Comerțului privind: administratorul/administratorii, sediul social, obiectul de activitate;f) orice modificare a datelor declarate în cererea unică de plată și în documentele doveditoare survenită în perioada cuprinsă între data depunerii cererii și data acordării plății se comunică în termen de 15 zile calendaristice, în scris, la APIA;g) să înscrie, sub sancțiunea legii, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere unică de plată și în documentele anexate acesteia privind lista suprafețelor și/sau efectivele de animale;h) să fie de acord ca datele din formularul de cerere unică de plată să fie introduse în baza de date a IACS, procesate și verificate în vederea calculării sumelor de plată și transmise autorităților responsabile în vederea elaborării de studii statistice și de evaluări economice, în condițiile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare;i) să fie de acord ca datele personale, datele înscrise în cererea unică de plată despre suprafețele din exploatație să facă obiectul controalelor administrative încrucișate cu bazele de date ale altor autorități publice cu competențe în gestionarea acestor tipuri de date;j) să respecte normele privind ecocondiționalitatea prevăzute la art. 93 și anexa II din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, pe întreaga exploatație agricolă;k) să prezinte, la depunerea cererii unice de plată sau a modificărilor aduse acesteia, documentele prevăzute la art. 5 alin. (2). (la 28-02-2017, Litera k) din Alineatul (1) , Articolul 33 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) l) să furnizeze toate informațiile solicitate de APIA în termenele stabilite de aceasta;m) să permită efectuarea controalelor de către APIA sau de către alte instituții abilitate în acest sens;n) să marcheze în teren limitele parcelei utilizate, atunci când este cultivată cu aceeași cultură cu a parcelei/parcelelor învecinată/învecinate. În cazul în care sunt identificate neconformități, dacă limitele parcelelor utilizate în comun nu sunt marcate în teren, fermierii sunt sancționați proporțional în cazurile de neconformitate privind normele de ecocondiționalitate;o) să identifice, să declare, să delimiteze și să localizeze parcelele agricole în aplicația electronică GIS pusă la dispoziție de către APIA și să utilizeze datele cadastrale, în situația în care acestea sunt disponibile și relevante*).----------Lit. o) a alin. (1) al art. 33 a fost modificată de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016. (la 28-02-2017, Alineatul (2) din Articolul 33 , Capitolul VII a fost abrogat de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (la 28-02-2017, Alineatul (2^1) din Articolul 33 , Capitolul VII a fost abrogat de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (3) Ajutoarele naționale tranzitorii se acordă pentru suprafețele agricole eligibile existente în stratul de referință din LPIS, gestionat de APIA. Stratul de referință constituie baza pentru procesul de control încrucișat.(4) Solicitarea de către fermieri de modificare a suprafeței parcelelor agricole și a culturilor agricole poate fi depusă la APIA până la data-limită de depunere a cererilor unice de plată. Solicitările depuse după această dată se vor soluționa în cursul anului următor. Soluționarea modificărilor solicitate se va face numai după verificarea acestora efectuată de APIA.(5) Responsabilitatea privind legalitatea și valabilitatea documentelor menționate la art. 5 aparține fermierului și/sau autorității care a emis/atestat aceste documente, după caz.(6) Abrogat.----------Alin. (6) al art. 33 a fost abrogat de pct. 18 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.  +  Articolul 34Se acordă ajutor național tranzitoriu - ANT 1, decuplat de producție, în cuantum fix pe hectar, fermierilor din sectorul vegetal, care îndeplinesc prevederile capitolului II și condițiile prevăzute la art. 33 și care cultivă următoarele culturi amplasate pe teren arabil: cereale (grâu comun, grâu dur, secară, orz, ovăz, porumb, sorg, orez, triticale, porumb dulce și alte cereale), culturi proteice (mazăre, fasole, bob, lupin, linte, alte leguminoase pentru boabe), plante industriale (floarea-soarelui, rapiță, soia convențională, in și cânepă pentru fibră, tutun, in pentru ulei, plante medicinale, alte plante industriale), rădăcinoase (sfeclă furajeră, sfeclă de zahăr), cartofi, legume, căpșuni, pepeni, flori și plante ornamentale, plante de nutreț, loturi semincere, alte culturi pe teren arabil.  +  Articolul 35Se acordă ajutoare naționale tranzitorii în sectorul vegetal, decuplate de producție, fermierilor care cultivă: in pentru fibră - ANT 2, cânepă pentru fibră - ANT 3, tutun - ANT 4, hamei - ANT 5, sfeclă de zahăr - ANT 6 și care îndeplinesc condițiile generale de acordare a plăților prevăzute la capitolul II, condițiile de la art. 33 la care se adaugă condițiile specifice fiecăruia.  +  Articolul 36Pentru cultura de in pentru fibră se acordă ajutor național tranzitoriu - ANT 2, cu îndeplinirea următoarelor condiții specifice:a) să fie amplasate pe parcele agricole de minimum 0,3 hectare;b) fermierul trebuie să depună la APIA, până la data de 1 septembrie, inclusiv, a anului de recoltă certificatul de calitate a semințelor utilizate sau factura de cumpărare a semințelor certificate, pentru fiecare parcelă și copia contractului/angajamentului încheiat între fermier și prim-procesator; (la 28-12-2016, sintagma: factura fiscală a fost înlocuită de Punctul 61, Articolul I ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) c) fermierul trebuie să prezinte până la data de 31 octombrie a anului de recoltă, inclusiv, acte doveditoare privind livrarea, respectiv proces-verbal de recepție, factura, bon fiscal. (la 28-12-2016, sintagma: factura fiscală a fost înlocuită de Punctul 61, Articolul I ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 37Pentru cultura de cânepă pentru fibră se acordă ajutor național tranzitoriu - ANT 3, cu îndeplinirea următoarelor condiții specifice:a) să fie amplasată pe parcele agricole de minimum 0,3 hectare;b) să fie menținută în condiții de creștere normale, conform tehnologiei de cultivare, timp de cel puțin 10 zile după înflorire, astfel încât să poată fi efectuate controalele;c) fermierul trebuie să depună la APIA, până la data de 1 septembrie, inclusiv, a anului de recoltă copia contractului/angajamentului încheiat între fermier și prim-procesator și copia autorizației de cultivare a cânepei pentru fibră emisă de DAJ;d) fermierul trebuie să prezinte până la data de 31 martie, inclusiv, a anului următor anului de cerere, acte doveditoare privind livrarea, respectiv proces-verbal de recepție, factura, bon fiscal, fila/filele din carnetul de comercializare; (la 28-02-2017, Litera d) din Articolul 37 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) e) declarație privind varietățile de cânepă pentru fibră cultivate și cantitățile de semințe utilizate la hectar pentru înființarea culturii, până la data de 1 septembrie;f) în conformitate cu legislația în vigoare, inspectoratele teritoriale pentru calitatea semințelor și a materialului săditor recoltează probele pentru determinarea conținutului de tetrahidrocanabinol (THC) la soiurile de cânepă cultivate și transmit Laboratorului Regional pentru Controlul Calității și Igienei Vinului Blaj probele preluate, însoțite de datele de identificare ale fiecărui fermier (numele și prenumele, codul numeric personal/codul unic de înregistrare, adresa, sediul) și datele de identificare ale fiecărei suprafeței cultivate (dimensiunea, parcela/lotul), până la data de 15 septembrie a anului de recoltă; (la 28-12-2016, Litera f) din Articolul 37 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) g) Laboratorul Regional pentru Controlul Calității și Igienei Vinului Blaj are obligația să transmită MADR și APIA până la data de 1 noiembrie a anului de recoltă raportul cu privire la conținutul de THC pentru fiecare parcelă cultivată cu cânepă pentru fibră, care include următoarele informații: conținutul de THC, împărțit în tranșe/gradări de 0,1%, procedura utilizată, precum și datele transmise de inspectoratele teritoriale pentru calitatea semințelor și a materialului săditor. (la 28-12-2016, Litera g) din Articolul 37 , Capitolul VII a fost modificată de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 38(1) Se acordă ajutor național tranzitoriu - ANT 4 pentru suprafața cultivată cu tutun, în baza contractelor încheiate între fermieri/grupul de producători și prim-procesatorii autorizați, cu îndeplinirea următoarelor condiții specifice:a) fermierul sau grupul de producători trebuie să încheie un contract de cultură cu un prim-procesator, să îl înregistreze la direcția pentru agricultură județeană (DAJ), respectiv a municipiului București și ulterior să îl depună la centrul local/județean sau al municipiului București al APIA. Contractul trebuie să fie încheiat până la data de 30 aprilie a anului de recoltă și să fie depus la APIA până cel târziu la data de 30 iunie a anului de recoltă inclusiv;b) contractul va avea ca anexă lista nominală a membrilor grupului și suprafețele aferente fiecăruia, atunci când unitatea prim-procesatoare încheie contracte de cultură cu un grup de producători;c) un fermier/grup de producători încheie contract de cultivare cu un singur prim-procesator;d) grupurile de producători nu pot exercita activitate de prim-procesare a tutunului;e) un fermier, producător de tutun, poate să aparțină unui singur grup de producători;f) fermierul/grupul de producători depune la centrul local/județean sau al municipiului București al APIA, după caz, până la data de 1 mai a anului următor recoltării, declarația de livrare a tutunului livrat; declarația de livrare se vizează de reprezentantul desemnat al DAJ pe a cărei rază teritorială se află terenul cultivat, pentru atestarea cantității și a calității tutunului livrat; dacă fermierul este membru al unui grup de producători, declarația de livrare se vizează și de grupul în cauză; lipsa vizei/vizelor pe declarația de livrare determină neeligibilitate la plată pentru ANT 4 - tutun;g) tutunul livrat trebuie să îndeplinească condițiile minime de calitate, așa cum sunt prevăzute în anexa III la Regulamentul Comisiei (CE) nr. 2.848/1998 de stabilire a modalităților de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.075/92 privind sistemul primelor, cotele de producție și ajutorul specific acordat asociațiilor de producători în sectorul tutunului brut;h) suprafețele solicitate conform cererii unice de plată pe suprafață sunt supuse controalelor de către structurile de control ale APIA, cu privire la respectarea suprafețelor și culturilor declarate, și ale MADR, cu privire la lucrările agrotehnice specifice, astfel încât la recoltare să se asigure o densitate medie de cel puțin 2 plante/mp.(2) Pentru a beneficia de ANT 4, solicitanții care nu sunt eligibili pentru acordarea plăților directe prevăzute la art. 1 alin. (2) din ordonanță din cauza nerespectării condițiilor privind suprafața prevăzută la art. 8 alin. (1) lit. c) din ordonanță au obligația să bifeze în cererea unică de plată doar căsuța pentru ANT 4.  +  Articolul 39Pentru cultura de hamei se acordă ajutor național tranzitoriu - ANT 5, cu îndeplinirea următoarele condiții specifice:a) parcela agricolă eligibilă este de minimum 0,1 ha;b) DAJ respectiv a municipiului București desemnează un reprezentant care, în urma deplasării pe teren la fiecare solicitant, certifică printr-un proces-verbal că suprafața cultivată cu hamei pentru care se solicită sprijin financiar a fost recoltată. Acest proces-verbal va fi întocmit în două exemplare și înregistrat la DAJ, respectiv a municipiului București;c) plata se acordă plantațiilor de hamei situate în zonele de cultură stabilite conform Ordinului ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 623/2002 privind stabilirea zonelor de cultură a hameiului, recunoscute pentru certificarea denumirii de origine, cu modificările și completările ulterioare;d) solicitantul trebuie să înregistreze contractul de vânzare-cumpărare pentru producția de hamei la DAJ, respectiv a municipiului București. O copie a acestui contract se depune ulterior de către solicitant la centrul local/județean sau al municipiului București al APIA. Copia contractului menționat anterior se depune până la data de 15 octombrie a anului în care solicitantul depune cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață. Contractele de vânzare-cumpărare trebuie să respecte prevederile art. 14 alin. (1) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.952/2005 privind organizarea comună a pieței în sectorul hameiului și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.696/71, (CEE) nr. 1.037/72, (CEE) nr. 879/73 și (CEE) nr. 1.981/82;e) solicitantul trebuie să prezinte la centrul local/județean sau al municipiului București al APIA, până la data de 1 decembrie a anului în care depune cererea unică de plată, procesul-verbal întocmit de reprezentantul DAJ prevăzut la lit. b);f) plata se va face în cuantum fix pe hectar la suprafața determinată de APIA în urma controalelor.  +  Articolul 40(1) Se acordă ajutor național tranzitoriu pentru sfeclă de zahăr - ANT 6 fermierilor care îndeplinesc următoarele condiții specifice:a) suprafața pe care este amplasată cultura este destinată exclusiv producției de zahăr;b) dețin contract de producere a sfeclei de zahăr cu o fabrică de zahăr, conform modelului prevăzut în anexa la Acordul interprofesional pentru sfecla de zahăr, aprobat anual prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, care se înregistrează la DAJ, iar o copie a acestuia este depusă la APIA până la data de 1 octombrie a anului în curs; contractul se vizează de reprezentantul desemnat al DAJ pe a cărei rază teritorială se află terenul cultivat numai dacă, pe baza verificărilor efectuate în perioada de vegetație, se constată respectarea condițiilor agrotehnice, suprafața culturii și asigurarea unei densități medii de cel puțin 6 plante/mp; lipsa vizei DAJ pe contract determină neeligibilitatea la plată pentru ANT 6; rezultatul verificărilor se consemnează într-un proces-verbal de constatare semnat de reprezentanții DAJ, ai Federației cultivatorilor de sfeclă de zahăr și ai fabricii de zahăr, care se păstrează la DAJ.(2) Ajutorul național tranzitoriu pentru sfeclă de zahăr se acordă în cuantum fix numai pentru suprafața cultivată în baza contractului de producere a sfeclei de zahăr încheiat cu a fabrică de zahăr pentru anul în curs, cu îndeplinirea condițiilor specifice prevăzute la alin. (1).  +  Capitolul VIII Sprijinul cuplat în sectorul vegetal  +  Articolul 41(1) Se acordă sprijin cuplat în sectorul vegetal fermierilor activi care cultivă:a) soia;b) lucernă;c) mazăre boabe pentru industrializare;d) fasole boabe pentru industrializare;e) cânepă pentru ulei și fibre;f) orez;g) sămânță de cartof;h) hamei;i) sfeclă de zahăr;j) tomate pentru industrializare cultivate în câmp;k) castraveți pentru industrializare cultivați în câmp;l) legume cultivate în sere - tomate, castraveți, ardei, varză pentru consum în stare proaspătă și castraveți pentru industrializare;m) legume cultivate în solare - tomate, castraveți, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă și castraveți pentru industrializare;n) prune pentru industrializare;o) mere pentru industrializare;p) cireșe și vișine pentru industrializare;q) caise și zarzăre pentru industrializare;r) cartof timpuriu pentru industrializare.(2) Pentru a beneficia de sprijinul cuplat fermierii activi trebuie să îndeplinească condițiile generale de acordare a plăților prevăzute la cap. II, condițiile de la art. 33, la care se adaugă condițiile specifice fiecărui tip de sprijin.(3) În cazul în care cultura pentru care se solicită sprijinul cuplat face parte dintr-o parcelă cu mai multe culturi, cultura pentru care se solicită sprijinul cuplat trebuie să îndeplinească cerința privind suprafața minimă eligibilă a parcelei conform art. 8 alin. (1) lit. c) din ordonanță, cu excepția legumelor din sere și solare, pentru care suprafața minimă a exploatației este de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelei este de 0,03 ha. (la 28-02-2017, Alineatul (3) din Articolul 41 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (4) Verificarea realizării producției minime anuale se face prin raportarea cantității livrate la suprafața parcelelor solicitate în cererea unică de plată pentru sprijinul cuplat pentru măsura respectivă. (la 28-02-2017, Alineatul (4) din Articolul 41 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (5) Verificarea utilizării seminței certificate se face prin raportarea cantității de sămânță utilizată, înscrisă în factura de achiziție a seminței sau în adeverința eliberată de fabrica de zahăr cu care fermierul a încheiat contractul de producere a sfeclei de zahăr sau în documentul oficial de certificare a lotului de sămânță produsă de fermierul care solicită plata sau în avizul de expediție al seminței de soia/lucernă eliberat de deținătorul soiului de soia/lucernă către fermier, la suprafața parcelelor solicitate în cererea unică de plată pentru sprijinul cuplat la cultura respectivă, rezultat care se compară cu cantitățile minime de sămânță necesare la hectar, prevăzute în anexa nr. 4. (la 28-02-2017, Alineatul (5) din Articolul 41 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (6) Nerespectarea prevederilor alin. (4) și (5), precum și lipsa sau prezentarea după termen a documentelor obligatorii atrage respingerea sprijinului pentru măsurile de sprijin cuplat solicitate în cererea unică de plată, pentru care nu se respectă aceste prevederi. În cazul serelor și solarelor, nerespectarea prevederilor alin. (4) și (5), precum și lipsa sau prezentarea după termen a documentelor obligatorii atrage respingerea de la plată a suprafețelor aferente culturii pentru care nu se respectă aceste prevederi. (la 28-12-2016, Alineatul (6) din Articolul 41 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 42(1) Sprijinul cuplat pentru cultura de soia se acordă fermierilor activi care fac dovada:a) valorificării unei producții minime anuale de 1,3 tone boabe soia/ha către unități de procesare autorizate/înregistrate la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și/sau a utilizării acesteia în consumul propriu la nivelul fermei pentru hrana animalelor deținute, înscrise în Registrul național al exploatațiilor, și a păsărilor, situație în care prezintă dovada că la nivelul fermei dețin animale, respectiv păsări, și/sau a valorificării pe bază de contract comercial de vânzare/cumpărare a mărfii. În cazul loturilor semincere, fac dovada livrării către menținătorul sau deținătorul soiului a cantității minime de 1,3 tone sămânță, pe bază de aviz de expediție, și/sau cantitatea minimă de 1,3 tone/ha se livrează către terți ale căror exploatații sunt situate pe teritoriul național, pe bază de factură și/sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol; (la 04-07-2017, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 42 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 214 din 27 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 04 iulie 2017 ) b) utilizării seminței certificate oficial din următoarele categorii: Prebază, Bază, Certificată, în conformitate cu Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și testarea și înregistrarea soiurilor de plante, republicată, denumită în continuare Legea nr. 266/2002, și Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 150/2010 privind comercializarea semințelor de plante oleaginoase și pentru fibre, cu modificările și completările ulterioare. (la 28-02-2017, Alineatul (1) din Articolul 42 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (2) Unitatea de procesare prevăzută la alin. (1) lit. a) trebuie să fie înregistrată pentru siguranța alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 111/2008 privind aprobarea Normei sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor a activităților de obținere și de vânzare directă și/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum și a activităților de producție, procesare, depozitare, transport și comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Ordinul ANSVSA nr. 111/2008, sau autorizată/înregistrată potrivit prevederilor Ordinului președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 109/2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare/înregistrare sanitară veterinară a unităților ce desfășoară activități în domeniul hranei pentru animale de fermă și a mijloacelor de transport al hranei pentru animale de fermă, cu modificările ulterioare. (la 28-02-2017, Alineatul (2) din Articolul 42 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (3) Documentele doveditoare privind condițiile prevăzute la alin. (1) sunt următoarele:a) factura de vânzare a mărfii sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, pentru minimum 1.300 kg boabe soia/ha comercializată;b) note de intrare/recepție a furajelor de soia procesate pentru consumul cu animalele sau păsările pe care le deține în fermă, pentru minimum 1.300 kg boabe soia/ha utilizată în consumul propriu la nivelul fermei;c) Contractul comercial de vânzare/cumpărare a mărfii, în cazul în care valorificarea producției minime de 1.300 kg/ha s-a făcut în baza acestuia, însoțit de documentele prevăzute la lit. a); (la 04-07-2017, Litera c) din Alineatul (3) , Articolul 42 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 214 din 27 iunie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 04 iulie 2017 ) d) în situația în care fermierul are și calitatea de procesator, înregistrat pentru siguranța alimentelor la ANSVSA, acesta face dovada procesării producției minime de 1,3 tone/ha prin documente contabile interne;e) factura de achiziție a semințelor și documentul oficial de certificare a lotului de sămânță sau Buletinul de analiză oficială, cu mențiunea «sămânță admisă pentru însămânțare», sau Buletinul de analiză oficială cu mențiunea «Necesar propriu» și «Interzisă comercializarea» sau documentul de calitate și conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menționate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o țară terță care are echivalență conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ține loc de document de calitate și conformitate. În cazul utilizării seminței certificate oficial din producția proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânță. Cantitatea minimă de sămânță necesară la hectar este inclusă în anexa nr. 4;f) în cazul loturilor semincere, prin excepție de la lit. a)-e), fermierul prezintă: (i) factura pentru servicii multiplicare soia, emisă către menținătorul sau deținătorul soiului, din care să reiasă că i-a livrat minimum 1.300 kg sămânță certificată/ha. În situația în care factura pentru servicii multiplicare sămânță de soia este emisă către deținătorul soiului, prezintă și contractul dintre menținătorul și deținătorul soiului; și/sau(ii)  factura de comercializare a minimum 1.300 kg sămânță certificată/ha sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol din care să reiasă comercializarea a minimum 1.300 kg sămânță certificată/ha emise către terți ale căror exploatații sunt situate pe teritoriul național. (la 28-02-2017, Alineatul (3) din Articolul 42 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (4) Termenul final de depunere la APIA a documentelor doveditoare prevăzute la alin. (3) este 31 martie a anului următor anului de cerere curent.(5) Verificarea eligibilității, în cazul consumului în ferma proprie, se face inclusiv pe baza consumurilor de furaje normate pe specii de animale, prevăzute în anexa nr. 5, și a numărului mediu de animale înscrise în RNE și de păsări din fermă pe perioada anului de cerere.  +  Articolul 43(1) Sprijinul cuplat pentru cultura de lucernă se acordă fermierilor activi care fac dovada că:a) au realizat anual o producție minimă de 15 tone/ha masă verde sau 3,75 tone/ha fân sau produse derivate din fân, respectiv granule, peleți sau făină, sau 200 de kg de sămânță certificată;b) au comercializat cel puțin producția minimă de masă verde sau fân sau produse derivate din fân prevăzute la lit. a) către exploatații de creștere a animalelor înscrise în RNE și/sau a păsărilor, pe baza facturii sau a filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol sauc) au consumat cu animalele înscrise în RNE și/sau cu păsările pe care le dețin și/sau au stocat în vederea consumului cu acestea cel puțin producția minimă de masă verde sau fân sau produse derivate din fân prevăzute la lit. a), obținută în fermă. Verificarea eligibilității pentru sprijinul cuplat se face pe baza consumurilor de furaje, normate pe specii de animale, prevăzute în anexa nr. 5, a calculului efectivului mediu furajat din fermă și a producției de lucernă/soia/fân obținute pe perioada anului de cerere prevăzute în anexa nr. 51, întocmită și semnată de către fermier;d) în cazul loturilor semincere de lucernă, au comercializat cel puțin producția minimă de 200 kg/ha sămânță certificată cultivatorilor de lucernă a căror exploatații sunt situate pe teritoriul național, pe bază de factură și/sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol;e) pentru obținerea producției de masă verde sau fân sau produse derivate din fân, prevăzute la lit. a), cât și în cazul loturilor semincere de lucernă prevăzute la lit. d), utilizează sămânța certificată oficial din categoriile prebază, bază și certificată, în conformitate cu Legea nr. 266/2002. cu Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 155/2010 privind producerea în vederea comercializării și comercializarea semințelor de plante furajere, cu modificările și completările ulterioare, și cu Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 59/2011 pentru aprobarea procedurilor privind cerințele specifice pentru producerea, certificarea și comercializarea semințelor de cereale, plante oleaginoase și pentru fibre și plante furajere în România. (la 28-02-2017, Alineatul (1) din Articolul 43 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (2) Factura de achiziție a semințelor este însoțită de documentul oficial de certificare a lotului de sămânță sau Buletinul de analiză oficială, cu mențiunea «sămânță admisă pentru însămânțare», sau Buletinul de analiză oficială cu mențiunea «Necesar propriu» și «Interzisă comercializarea» sau documentul de calitate și conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menționate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o țară terță care are echivalență conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ține loc de document de calitate și conformitate. În cazul utilizării seminței certificate oficial din producția proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânță. Cantitățile minime de sămânță necesare la hectar sunt incluse în anexa nr. 4. (la 28-02-2017, Alineatul (2) din Articolul 43 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (3) Termenul final de depunere la APIA a documentelor doveditoare prevăzute la alin. (1) și (2) este 31 martie a anului următor anului de cerere curent.(4) În cazul loturilor semincere de lucernă, fermierul prezintă factura sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol din care să reiasă comercializarea a minimum 200 kg sămânță de lucernă certificată/ha către cultivatori de lucernă ale căror exploatații sunt situate pe teritoriul național sau factura pentru servicii multiplicare sămânță de lucernă emisă către menținătorul sau deținătorul soiului, din care să reiasă că i-a livrat minimum 200 kg sămânță certificată/ha. În situația în care factura pentru servicii multiplicare este emisă către deținătorul soiului, prezintă și contractul dintre menținătorul și deținătorul soiului. (la 28-02-2017, Articolul 43 din Capitolul VIII a fost completat de Punctul 19, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 44(1) Sprijinul cuplat pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare - mazăre boabe și fasole boabe se acordă fermierilor activi care:a) livrează cantitatea minimă de 1,9 tone/ha mazăre boabe și/sau de 0,85 tone/ha fasole boabe la o unitate de industrializare/procesare înregistrată pentru siguranța alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008, sau autorizată/înregistrată potrivit prevederilor Ordinului președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 109/2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare/înregistrare sanitară veterinară a unităților ce desfășoară activități în domeniul hranei pentru animale de fermă și a mijloacelor de transport al hranei pentru animale de fermă, cu modificările ulterioare;b) au consumat cu animalele înscrise în RNE pe care le dețin în fermă minimum 1,9 tone mazăre/ha procesată și/sau au stocat în vederea procesării minimum 1,9 tone mazăre/ha obținută în fermă pentru consumul cu acestea. Verificarea eligibilității pentru sprijinul cuplat se face pe baza consumurilor de furaje, normate pe specii de animale, prevăzute în anexa nr. 5^1, întocmită și semnată de către fermier; (la 12-05-2017, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 44 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 11 mai 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 354 din 12 mai 2017 ) c) fac dovada livrării cantității minime prevăzute la lit. a), pe bază de factură sau pe baza filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol a comercializării producției;d) fac dovada că utilizează sămânța certificată însoțită de documentul oficial de calitate a seminței, în conformitate cu Legea nr. 266/2005 și cu Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1.366/2005 pentru aprobarea Regulilor și normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul și certificarea calității și/sau comercializarea semințelor de legume, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Ordinul MAPDR nr. 1.366/2005.(2) Documentele doveditoare privind condițiile prevăzute la alin. (1) sunt următoarele:a) factura de livrare a producției minime prevăzute la alin. (1) lit. a) sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol;b) factura de achiziție a semințelor și documentul oficial de certificare a lotului de sămânță sau Buletinul de analiză oficială, cu mențiunea «sămânță admisă pentru însămânțare», sau Buletinul de analiză oficială cu mențiunea «Necesar propriu» și «Interzisă comercializarea» sau documentul de calitate și conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menționate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o țară terță care are echivalență conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ține loc de document de calitate și conformitate. În cazul utilizării seminței certificate oficial din producția proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânță. Cantitățile minime de sămânță necesare la hectar sunt incluse în anexa nr. 4.(3) Termenul final de depunere la APIA a documentelor doveditoare prevăzute la alin. (2) este 1 septembrie a anului de cerere.(4) Procesatorii care cultivă mazăre boabe și/sau fasole boabe fac dovada procesării producției proprii, până la data de 1 noiembrie a anului de cerere, prin documente contabile interne. (la 28-02-2017, Articolul 44 din Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 45 Abrogat (la 28-02-2017, Articolul 45 din Capitolul VIII a fost abrogat de Punctul 21, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 46(1) Sprijinul cuplat pentru cultura de cânepă pentru ulei și/sau fibră se acordă fermierilor activi care:----------Partea introd. a alin. (1) al art. 46 a fost modificată de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015. (la 28-02-2017, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 46 , Capitolul VIII a fost abrogată de Punctul 22, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) b) fac dovada că au realizat o producție minimă de 500 kg semințe/ha și/sau 5000 kg tulpini uscate/ha; (la 28-02-2017, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 46 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 23, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) c) dețin autorizație de cultivare emisă de DAJ și respectă condițiile specifice privind cultivarea cânepei, conform legislației privind cultivarea plantelor ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope. În conformitate cu legislația în vigoare, inspectoratele teritoriale pentru calitatea semințelor și a materialului săditor recoltează probele pentru determinarea conținutului de tetrahidrocanabinol (THC) la soiurile de cânepă cultivate și transmit Laboratorului Regional pentru Controlul Calității și Igienei Vinului Blaj probele preluate, însoțite de datele de identificare ale fiecărui fermier (numele și prenumele, codul numeric personal/codul unic de înregistrare, adresa, sediul) și datele de identificare ale fiecărei parcele cultivate (dimensiunea, parcela/lotul), până la data de 15 septembrie a anului de recoltă. Laboratorul Regional pentru Controlul Calității și Igienei Vinului Blaj are obligația să transmită MADR și APIA până la data de 1 noiembrie a anului de recoltă raportul cu privire la conținutul de THC pentru fiecare parcelă cultivată cu cânepă pentru fibră și semințe care include următoarele informații: conținutul de THC, împărțit în tranșe/gradări de 0,1%, procedura utilizată, precum și datele transmise de inspectoratele teritoriale pentru calitatea semințelor și a materialului săditor; (la 28-02-2017, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 46 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 23, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) d) fac dovada că utilizează sămânță certificată, în conformitate cu Legea nr. 266/2002 și cu Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 59/2011 pentru aprobarea procedurilor privind cerințele specifice pentru producerea, certificarea și comercializarea semințelor de cereale, plante oleaginoase și pentru fibre și plante furajere în România. (la 28-02-2017, Litera d) din Alineatul (1) , Articolul 46 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 23, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (2) Documentele doveditoare privind condițiile prevăzute la alin. (1) sunt următoarele: (la 28-02-2017, Litera a) din Alineatul (2) , Articolul 46 , Capitolul VIII a fost abrogată de Punctul 24, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) b) copie de pe certificatul de înregistrare și/sau certificatul constatator eliberate/eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului, din care să rezulte activitatea de procesare a unității către care a livrat producția; (la 28-02-2017, Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 46 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 25, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) c) proces-verbal de recepție însoțit de bon fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, din care să reiasă că s-a comercializat producția minimă prevăzută la alin. (1) lit. b); (la 28-02-2017, Litera c) din Alineatul (2) , Articolul 46 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 25, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) c^1) în situația în care fermierul are și calitatea de procesator, înregistrat la Oficiul Național al Registrului Comerțului, acesta face dovada procesării producției minime prevăzute la alin. (1) lit. b), prin documente contabile interne; (la 28-02-2017, Alineatul (2) din Articolul 46 , Capitolul VIII a fost completat de Punctul 26, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) d) raportul cu privire la conținutul de THC al culturilor de cânepă pentru fibră și semințe, emis de Laboratorul Regional pentru Controlul Calității și Igienei Vinului Blaj, care include următoarele informații: conținutul de THC, împărțit în tranșe/gradări de 0,1%, procedura utilizată, precum și datele transmise de inspectoratele teritoriale pentru calitatea semințelor și a materialului săditor; (la 28-02-2017, Litera d) din Alineatul (2) , Articolul 46 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 27, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) e) factura de achiziție a semințelor și documentul oficial de certificare a lotului de sămânță sau Buletinul de analiză oficială, cu mențiunea «sămânță admisă pentru însămânțare», sau Buletinul de analiză oficială cu mențiunea «Necesar propriu» și «Interzisă comercializarea» sau documentul de calitate și conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menționate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o țară terță care are echivalență conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ține loc de document de calitate și conformitate. În cazul utilizării seminței certificate oficial din producția proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânță. Cantitățile minime de sămânță necesare la hectar sunt incluse în anexa nr. 4; (la 28-02-2017, Litera e) din Alineatul (2) , Articolul 46 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 27, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) f) copie de pe autorizația de cultivare emisă de DAJ.(3) Termenul de depunere la APIA a documentelor doveditoare prevăzute la alin. (2) este data de 31 martie, inclusiv, a anului următor anului de cerere. (la 28-02-2017, Alineatul (3) din Articolul 46 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 28, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 47(1) Sprijinul cuplat pentru cultura de orez se acordă cultivatorilor de orez, fermieri activi, care:a) valorifică o producție minimă de 4.500 kg/ha orez pe bază de factură sau pe baza filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol a comercializării producției. În situația în care fermierul are și calitatea de procesator, acesta face dovada procesării producției proprii prin documente contabile interne; (la 28-02-2017, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 47 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 29, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) b) fac dovada că utilizează sămânță certificată însoțită de documentul oficial de calitate a seminței, certificată, în conformitate cu Legea nr. 266/2002 și cu Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 149/2010 privind comercializarea semințelor de cereale, cu modificările și completările ulterioare. Factura de achiziție a semințelor este însoțită de documentul oficial de certificare a lotului de sămânță sau Buletinul de analiză oficială, cu mențiunea «sămânță admisă pentru însămânțare», sau Buletinul de analiză oficială cu mențiunea «Necesar propriu» și «Interzisă comercializarea» sau documentul de calitate și conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menționate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o țară terță care are echivalență conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE privind echivalența inspecțiilor în câmp la culturile producătoare de semințe, efectuate în țări terțe, și echivalența semințelor produse în țări terțe, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Decizia Consiliului 2003/17/CE, sau eticheta oficială care poate ține loc de document de calitate și conformitate. În cazul utilizării seminței certificate oficial din producția proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânță. Cantitățile minime de sămânță necesare la hectar sunt incluse în anexa nr. 4. (la 28-02-2017, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 47 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 29, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (2) Termenul final de depunere la APIA a documentelor doveditoare prevăzute la alin. (1) este 31 martie a anului următor anului de cerere curent.----------Alin. (2) al art. 47 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015.  +  Articolul 48Sprijinul cuplat pentru cultura de sămânță de cartof se acordă fermierilor activi care:a) au autorizații pentru producerea seminței de cartof pentru anul de cerere, eliberate de inspectoratul teritorial pentru calitatea semințelor și materialului săditor de pe raza teritorială în care își desfășoară activitatea, vizate pentru anul curent de cerere, pe care le prezintă la APIA la depunerea cererii unice de plată, dar nu mai târziu de data-limită de depunere a cererilor unice de plată; (la 21-04-2017, Litera a) din Articolul 48 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 104 din 20 aprilie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 21 aprilie 2017 ) b) valorifică minimum 15.000 kg sămânță de cartof/ha pe baza facturii sau a filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, pe care le prezintă la APIA până la data de 15 mai a anului următor anului de cerere; (la 28-02-2017, Litera b) din Articolul 48 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 30, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) c) pentru cultura înființată începând cu anul de cerere 2016 trebuie să facă dovada că utilizează sămânță certificată în conformitate cu Legea nr. 266/2002 și cu Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1.266/2005 pentru aprobarea Regulilor și normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, certificarea calității și comercializarea cartofului pentru sămânță, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Ordinul nr. 1.266/2005.Pentru sămânța achiziționată de la terți, fermierul prezintă factura de achiziție sau fila/filele din carnetul de comercializare a seminței de cartof, pentru cantitatea corespunzătoare suprafeței declarate, însoțită/însoțite de:(i) documentul de calitate și conformitate al furnizorului; sau  (ii) orice alt document echivalent documentului menționat emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau întro țară terță care are echivalență conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE; sau  (iii) o etichetă oficială pentru fiecare lot însămânțat care ține loc de document de calitate și conformitate.În cazul utilizării seminței certificate oficial din producția proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial/ oficiale de certificare a lotului/loturilor de sămânță, cu mențiunea «Necesar propriu». Acestea se prezintă la APIA la depunerea cererii unice de plată. Cantitățile minime de sămânță necesare la hectar sunt incluse în anexa nr. 4. (la 21-04-2017, Litera c) din Articolul 48 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 104 din 20 aprilie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 21 aprilie 2017 ) (la 12-05-2017, Articolul 48^1 din Capitolul VIII a fost abrogat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 11 mai 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 354 din 12 mai 2017 )  +  Articolul 49Sprijinul cuplat pentru cultura de hamei se acordă fermierilor activi care:a) au încheiat un contract cu o fabrică de bere/unități de procesare a hameiului pentru scop farmaceutic/unități de procesare a hameiului pentru producția de bere, înregistrate în Oficiul Național al Registrului Comerțului; (la 28-02-2017, Litera a) din Articolul 49 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 31, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) b) solicitantul trebuie să înregistreze contractul de vânzare-cumpărare pentru producția de hamei la DAJ, respectiv a municipiului București. O copie a acestui contract se depune ulterior de către solicitant la centrul local/județean sau al municipiului București al APIA. Copia contractului menționat anterior se depune până la data de 15 octombrie a anului în care solicitantul depune cererea unică de plată. Contractele de vânzare-cumpărare trebuie să respecte prevederile art. 14 alin. (1) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.952/2005 privind organizarea comună a pieței în sectorul hameiului și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.696/71, (CEE) nr. 1.037/72, (CEE) nr. 879/73 și (CEE) nr. 1.981/82;c) fac dovada producției minime de 490 kg conuri uscate de hamei/ha prin proces-verbal de constatare încheiat între DAJ și fermier, care se depune la APIA, până la data de 1 decembrie a anului de cerere*).----------Lit. c) a art. 49 a fost modificată de pct. 23 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.d) în situația în care fermierul are și calitatea de procesator, înregistrat la Oficiul Național al Registrului Comerțului, acesta face dovada procesării producției minime prevăzute la lit. c), prin documente contabile interne. (la 28-02-2017, Articolul 49 din Capitolul VIII a fost completat de Punctul 32, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 50Sprijinul cuplat pentru cultura de sfeclă de zahăr se acordă fermierilor activi care:a) dețin contract de producere a sfeclei de zahăr cu o fabrică de zahăr, conform modelului prevăzut în anexa la Acordul interprofesional pentru sfecla de zahăr, aprobat anual prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, înregistrat la DAJ, iar o copie a acestuia este depusă la APIA până la data de 1 octombrie a anului în curs. Contractul se vizează de reprezentantul desemnat al DAJ pe a cărei rază teritorială se află terenul cultivat numai dacă, pe baza verificărilor efectuate în perioada de vegetație, se constată respectarea condițiilor agrotehnice, suprafața culturii și asigurarea unei densități medii de cel puțin 6 plante/mp; rezultatul verificărilor se consemnează într-un proces-verbal de constatare semnat de reprezentanții DAJ, ai Federației cultivatorilor de sfeclă de zahăr și ai fabricii de zahăr, care se păstrează la DAJ. Lipsa vizei DAJ pe contract determină neeligibilitatea la plată pentru sprijinul cuplat;b) fac dovada comercializării unei producții minime de 26.400 kg/ha, pe bază de factură pentru persoanele juridice și pe bază de adeverință eliberată de fabrica de zahăr pentru persoanele fizice, care se prezintă la APIA până la data de 31 ianuarie a anului următor anului de cerere curent; (la 28-12-2016, sintagma: factură fiscală a fost înlocuită de Punctul 61, Articolul I ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) c) pentru cultura înființată începând cu anul de cerere 2016, trebuie să facă dovada că utilizează sămânță certificată, în conformitate cu Legea nr. 266/2002. Documentul oficial de certificare a lotului de sămânță sau Buletinul de analiză oficială, cu mențiunea "sămânță admisă pentru însămânțare", sau Buletinul de analiză oficială cu mențiunea "Necesar propriu" și "Interzisă comercializarea" sau documentul de calitate și conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menționate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o țară terță care are echivalență conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ține loc de document de calitate și conformitate sau adeverința eliberată de fabrica de zahăr cu care fermierul a încheiat contractul de producere a sfeclei de zahăr se prezintă la APIA până la data de 31 ianuarie a anului următor anului de cerere curent. Cantitățile minime de sămânță necesare la hectar sunt incluse în anexa nr. 4.  +  Articolul 51(1) Sprijinul cuplat pentru tomate destinate industrializării se acordă fermierilor activi care:a) cultivă în câmp tomate; (la 28-02-2017, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 51 , Capitolul VIII a fost abrogată de Punctul 33, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) c) livrează cantitatea minimă de 15 tone/ha tomate la o unitate de industrializare înregistrată pentru siguranța alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008; (la 28-02-2017, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 51 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 34, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) d) fac dovada valorificării cantității minime prevăzute la lit. c) pe baza facturii sau a filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, până la data de 1 noiembrie a anului de cerere; (la 28-02-2017, Litera d) din Alineatul (1) , Articolul 51 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 34, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) e) unitățile de industrializare care cultivă tomate fac dovada procesării producției proprii, prin documente contabile interne, până la data de 1 noiembrie a anului de cerere.(2) Sămânța utilizată la înființarea culturii trebuie să fie certificată oficial inclusiv categoria standard, în conformitate cu Legea nr. 266/2002, cu Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1.269/2005 pentru aprobarea Regulilor și normelor tehnice privind producerea, controlul calității și/sau comercializarea materialului de înmulțire și plantare legumicol, altul decât semințele, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Ordinul MAPDR nr. 1.269/2005, și cu Ordinul MAPDR nr. 1.366/2005. (la 28-02-2017, Alineatul (2) din Articolul 51 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 35, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (3) Pentru cultura înființată începând cu anul de cerere 2016, fermierii trebuie să facă dovada că utilizează sămânță certificată. În anul 2016 procentul din sămânța certificată autohtonă utilizată este de minimum 5% din norma de semănat pe hectar. Se consideră sămânță autohtonă sămânța certificată în conformitate cu legislația în vigoare în domeniul calității semințelor, produsă pe teritoriul României din soiuri înregistrate în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România, în anul de cerere respectiv.(3^1) Pentru cultura înființată începând cu anul 2017, procentul din sămânță certificată autohtonă utilizată este de minimum 5% din norma de semănat pe hectar.----------Alin. (3^1) al art. 51 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 817 din 30 mai 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 31 mai 2016.(4) Factura de achiziție a semințelor și documentul oficial de certificare a lotului de sămânță sau Buletinul de analiză oficială, cu mențiunea «sămânță admisă pentru însămânțare», sau Buletinul de analiză oficială cu mențiunea «Necesar propriu» și «Interzisă comercializarea» sau Documentul de calitate și conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menționate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o țară terță care are echivalență conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ține loc de document de calitate și conformitate se prezintă la APIA până la data de 1 noiembrie a anului de cerere. Documentele care atestă calitatea semințelor certificate autohtone se vizează în prealabil de inspectoratul teritorial pentru calitatea semințelor și materialului săditor de pe raza teritorială în care fermierul își desfășoară activitatea sau de Laboratorul central pentru calitatea semințelor și materialului săditor. În cazul utilizării seminței certificate oficial din producția proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânță. Cantitățile minime de sămânță necesare la hectar și numărul minim de semințe la 1 gram sunt incluse în anexa nr. 4. (la 28-02-2017, Alineatul (4) din Articolul 51 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 36, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 52(1) Sprijinul cuplat pentru castraveți destinați industrializării se acordă fermierilor activi care:a) cultivă în câmp castraveți; (la 28-02-2017, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 52 , Capitolul VIII a fost abrogată de Punctul 37, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) c) fac dovada valorificării producției pe baza facturii sau a filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, până la data de 1 noiembrie a anului de cerere; (la 28-02-2017, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 52 , Capitolul VIII a fost modificată de Punctul 38, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) d) livrează cantitatea minimă de 12 tone/ha castraveți la o unitate de industrializare înregistrată pentru siguranța alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008;e) unitățile de industrializare care cultivă castraveți fac dovada procesării producției proprii, prin documente contabile interne, până la data de 1 noiembrie a anului de cerere.(2) Pentru cultura înființată începând cu anul de cerere 2016, fermierii trebuie să facă dovada că utilizează sămânța certificată oficial, precum și categorie standard, în conformitate cu Legea nr. 266/2002, cu Ordinul MAPDR nr. 1.269/2005 și cu Ordinul MAPDR nr. 1.366/2005.(3) În anul 2016 procentul din sămânța certificată autohtonă utilizată este de minimum 5% din norma de semănat pe hectar. Se consideră sămânță autohtonă sămânța certificată în conformitate cu legislația în vigoare în domeniul calității semințelor, produsă pe teritoriul României din soiuri înregistrate în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România, în anul de cerere respectiv.(3^1) Pentru cultura înființată începând cu anul 2017, procentul din sămânță certificată autohtonă utilizată este de minimum 5% din norma de semănat pe hectar.----------Alin. (3^1) al art. 52 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 817 din 30 mai 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 31 mai 2016.(4) Factura de achiziție a semințelor și documentul oficial de certificare a lotului de sămânță sau Buletinul de analiză oficială, cu mențiunea «sămânță admisă pentru însămânțare», sau Buletinul de analiză oficială cu mențiunea «Necesar propriu» și «Interzisă comercializarea» sau Documentul de calitate și conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menționate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o țară terță care are echivalență conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ține loc de document de calitate și conformitate se prezintă la APIA până la data de 1 noiembrie a anului de cerere. Documentele care atestă calitatea semințelor certificate autohtone se vizează în prealabil de inspectoratul teritorial pentru calitatea semințelor și materialului săditor de pe raza teritorială în care fermierul își desfășoară activitatea sau de Laboratorul central pentru calitatea semințelor și materialului săditor. În cazul utilizării seminței certificate oficial din producția proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânță. Cantitățile minime de sămânță necesare la hectar și numărul minim de semințe la 1 gram sunt incluse în anexa nr. 4. (la 28-02-2017, Alineatul (4) din Articolul 52 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 39, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 53(1) Sprijinul cuplat pentru legume cultivate în spații protejate: sere și solare se acordă fermierilor activi.(2) Pentru legume cultivate în sere, sprijinul cuplat se acordă pentru următoarele culturi:a) tomate pentru consum în stare proaspătă;b) castraveți pentru consum în stare proaspătă și/sau destinați industrializării;c) ardei pentru consum în stare proaspătă;d) varză pentru consum în stare proaspătă.(3) Sprijinul cuplat pentru culturile prevăzute la alin. (2) se acordă fermierilor activi care fac dovada comercializării următoarelor cantități minime anuale pe hectarul cultivat, în funcție de legumele cultivate:a) 85 tone la tomate pentru consum în stare proaspătă;b) 50 tone la castraveți pentru consum în stare proaspătă;c) 50 tone la castraveți destinați industrializării;d) 29 tone la ardei pentru consum în stare proaspătă;e) 46 tone la varză pentru consum în stare proaspătă.(4) Pentru legume cultivate în solare, sprijinul cuplat se acordă pentru următoarele culturi:a) tomate pentru consum în stare proaspătă;b) castraveți pentru consum în stare proaspătă;c) castraveți destinați industrializării;d) ardei pentru consum în stare proaspătă;e) varză pentru consum în stare proaspătă;f) vinete pentru consum în stare proaspătă.(5) Sprijinul cuplat pentru culturile prevăzute la alin. (4) se acordă fermierilor activi care fac dovada comercializării următoarelor cantități minime anuale pe hectarul cultivat, în funcție de legumele cultivate:a) 32 tone la tomate pentru consum în stare proaspătă;b) 30 tone la castraveți pentru consum în stare proaspătă și/sau destinați industrializării;c) 16 tone la ardei pentru consum în stare proaspătă;d) 22 tone la varză pentru consum în stare proaspătă;e) 20 tone la vinete pentru consum în stare proaspătă.(6) Dovada comercializării legumelor o constituie factura/facturile sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol. Castraveții destinați industrializării se comercializează către unități de industrializare înregistrate pentru siguranța alimentelor potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008.(7) Fermierii trebuie să facă dovada că utilizează sămânța certificată oficial, inclusiv categoria standard, în conformitate cu Legea nr. 266/2002, cu Ordinul MAPDR nr. 1.269/2005 și cu Ordinul MAPDR nr. 1.366/2005.(8) Procentul din sămânța certificată autohtonă utilizată este de minimum 5% din norma de semănat pe hectar pentru fiecare specie în parte. Se consideră sămânță autohtonă sămânța certificată în conformitate cu legislația în vigoare în domeniul calității semințelor, produsă pe teritoriul României din soiuri înregistrate în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România, în anul de cerere respectiv.(9) Documentul oficial de certificare a lotului de sămânță sau Buletinul de analiză oficială, cu mențiunea «sămânță admisă pentru însămânțare», sau Buletinul de analiză oficială cu mențiunea «Necesar propriu» și «Interzisă comercializarea» sau documentul de calitate și conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menționate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o țară terță care are echivalență conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE sau eticheta oficială care poate ține loc de document de calitate și conformitate și factura de achiziție a seminței, se depune la APIA până la data de 1 februarie a anului următor anului de cerere. Documentele care atestă calitatea semințelor certificate autohtone se vizează în prealabil de inspectoratul teritorial pentru calitatea semințelor și materialului săditor de pe raza teritorială în care fermierul își desfășoară activitatea sau de Laboratorul central pentru calitatea semințelor și materialului săditor. În cazul utilizării seminței certificate oficial din producția proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial(e) de certificare a lotului/loturilor de sămânță. Cantitățile minime de sămânță necesare la hectar și numărul minim de semințe la 1 gram sunt incluse în anexa nr. 4.(10) Unitățile de industrializare care cultivă castraveți în sere sau solare proprii fac dovada procesării producției proprii, până la data de 1 noiembrie a anului de cerere, prin documente contabile interne.(11) Nu sunt eligibile la plată suprafețele de sere sau solare în care legumele nu sunt cultivate pe pământ. (la 28-02-2017, Articolul 53 din Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 40, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 54 Abrogat (la 28-02-2017, Articolul 54 din Capitolul VIII a fost abrogat de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 55(1) Sprijinul cuplat pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre pentru obținerea de produse alimentare nonalcoolice se acordă fermierilor activi care exploatează livezi de pruni, meri, cireși, vișini, caiși și zarzări.(2) Sprijinul cuplat se acordă fermierilor activi care fac dovada comercializării următoarelor cantități minime anuale pe hectar:a) 5,6 tone la prune;b) 7,8 tone la mere;c) 4,4 tone cireșe și vișine;d) 4,7 tone caise și zarzăre.(3) Dovada comercializării fructelor către o unitate de industrializare înregistrată pentru siguranța alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008, o constituie factura/facturile sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol.(4) Unitățile de industrializare care exploatează suprafețe cu livezi prevăzute la alin. (1) fac dovada industrializării producției proprii în cantitățile prevăzute la alin. (2) prin documente contabile interne.(5) Dovezile prevăzute la alin. (3) și (4) se prezintă la APIA până la data de 31 decembrie a anului de cerere. (la 28-02-2017, Articolul 55 din Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 42, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 56 Abrogat (la 28-02-2017, Articolul 56 din Capitolul VIII a fost abrogat de Punctul 43, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 57 Abrogat (la 28-02-2017, Articolul 57 din Capitolul VIII a fost abrogat de Punctul 43, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 58 Abrogat (la 28-02-2017, Articolul 58 din Capitolul VIII a fost abrogat de Punctul 43, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 59(1) Sprijinul cuplat pentru cultura de cartof timpuriu pentru industrializare se acordă fermierilor activi care:a) cultivă cartof timpuriu, categorie care include cartoful semitimpuriu și de vară;b) fac dovada comercializării unei producții minime de 12,5 tone/ha, către o unitate de procesare înregistrată pentru siguranța alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008;c) fac dovada comercializării producției pe baza facturii sau a filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, care se depun la APIA până la data de 30 octombrie a anului de cerere;d) în situația în care fermierul are și calitatea de procesator înregistrat pentru siguranța alimentelor la ANSVSA, acesta face dovada procesării producției minime, prin documente contabile interne. (la 28-02-2017, Alineatul (1) din Articolul 59 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 44, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (2) Pentru cultura înființată începând cu anul de cerere 2016, fermierii trebuie să facă dovada că utilizează sămânța certificată oficial din categoriile Prebază, Bază și Certificată, în conformitate cu Legea nr. 266/2002 și cu Ordinul nr. 1.266/2005.(3) Pentru sămânța achiziționată de la terți, fermierul prezintă factura de achiziție sau fila/filele din carnetul de comercializare a seminței de cartof, pentru cantitatea corespunzătoare suprafeței declarate, însoțită/însoțite de:(i) documentul de calitate și conformitate al furnizorului; sau  (ii) orice alt document echivalent documentului menționat emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau întro țară terță care are echivalență conform Deciziei Consiliului 2003/17/CE; sau  (iii) o etichetă oficială pentru fiecare lot însămânțat care ține loc de document de calitate și conformitate.În cazul utilizării seminței certificate oficial din producția proprie, fermierul prezintă documentul/documentele oficial/oficiale de certificare a lotului/loturilor de sămânță, cu mențiunea «Necesar propriu». Documentele se prezintă la APIA până la data de 1 august a anului de cerere. Cantitățile minime de sămânță necesare la hectar sunt incluse în anexa nr. 4. (la 21-04-2017, Alineatul (3) din Articolul 59 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 104 din 20 aprilie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 21 aprilie 2017 )  +  Articolul 60(1) În situația în care solicitantul sprijinului cuplat în sectorul vegetal este membru al unui grup/unei organizații de producători recunoscut(e) de MADR, actele doveditoare ale cantității livrate prin intermediul grupului/organizației sunt fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol sau copia facturii emise către grup. (la 28-12-2016, Alineatul (1) din Articolul 60 , Capitolul VIII a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) (2) Solicitanții menționați la alin. (1) mai prezintă și:a) adeverință prin fac dovada că sunt membri ai grupului/organizației de producători prin care valorifică producția;b) copia contractului încheiat între grup/organizație și cumpărător.(3) Documentele prevăzute la alin. (1) și (2) se prezintă la termenele prevăzute în cadrul art. 42-59*).----------Alin. (3) al art. 60 a fost introdus de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.  +  Capitolul IX Ajutoare naționale tranzitorii în sectorul zootehnic  +  Articolul 61În sectorul zootehnic se acordă ajutoare naționale tranzitorii, denumite în continuare ANTZ, așa cum sunt prevăzute la art. 1 alin. (3) și art. 12 din ordonanță.  +  Articolul 62ANTZ se acordă fermierilor crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, înscriși în evidența APIA cu cod unic de identificare, în funcție de criteriile de eligibilitate, pentru următoarele scheme:a) schemă decuplată de producție, specia bovine, în sectorul lapte;b) schemă decuplată de producție, specia bovine, în sectorul carne;c) schemă cuplată de producție, speciile ovine/caprine.  +  Articolul 63(1) ANTZ pentru schema prevăzută la art. 62 lit. a) se acordă fermierilor crescători de bovine, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) la data solicitării ANTZ exploatația cu cod ANSVSA să fie înregistrată în RNE în care există cel puțin un animal identificat și înregistrat în conformitate cu legislația sanitară veterinară în vigoare din speciile bovine, ovine, caprine și/sau suine;----------Lit. a) a alin. (1) al art. 63 a fost modificată de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin înlocuirea sintagmei termenului "exploatație" cu sintagma "exploatație cu cod ANSVSA".b) pentru anul de cerere 2015, solicitantul să fie înregistrat în sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă 2014-2015;c) solicitantul să fi livrat și/sau vândut direct o cantitate de minimum 3 tone de lapte în anul de cotă de referință 2012-2013;d) abrogată.----------Lit. d) a alin. (1) al art. 63 a fost abrogată de pct. 25 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(2) Plata ANTZ pentru schema prevăzută la art. 62 lit. a) se acordă pentru o cantitate de minimum 3 tone de lapte, produsă și înregistrată la livrări și/sau vânzări directe în sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă 2012-2013. (la 28-12-2016, Alineatul (2) din Articolul 63 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 64(1) Pentru fermierii crescători de bovine nou-înregistrați în sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă 2013-2014, plata ANTZ pentru schema prevăzută la art. 62 lit. a) se acordă fermierilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) la data solicitării ANTZ exploatația cu cod ANSVSA să fie înregistrată în RNE în care există cel puțin un animal identificat și înregistrat în conformitate cu legislația sanitară veterinară în vigoare din speciile bovine, ovine, caprine și/sau suine;----------Lit. a) a alin. (1) al art. 64 a fost modificată de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin înlocuirea sintagmei termenului "exploatație" cu sintagma "exploatație cu cod ANSVSA".b) solicitantul să fi livrat și/sau vândut direct o cantitate de minimum 3 tone de lapte în anul de cotă 2013-2014;c) pentru anul de cerere 2015, solicitantul să fie înregistrat în sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă 2014-2015;d) abrogată.----------Lit. d) a alin. (1) al art. 64 a fost abrogată de pct. 26 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(2) Pentru fermierii crescători de bovine nou-înregistrați în sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă 2014-2015, plata ANTZ pentru schema prevăzută la art. 62 lit. a) se acordă fermierilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) la data solicitării ANTZ exploatația cu cod ANSVSA să fie înregistrată în RNE în care există cel puțin un animal identificat și înregistrat în conformitate cu legislația sanitară veterinară în vigoare din speciile bovine, ovine, caprine și/sau suine;----------Lit. a) a alin. (2) al art. 64 a fost modificată de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin înlocuirea sintagmei termenului "exploatație" cu sintagma "exploatație cu cod ANSVSA".b) solicitantul să fi livrat și/sau vândut direct o cantitate de minimum 3 tone de lapte în anul de cotă 2014-2015;c) abrogată.----------Lit. c) a alin. (2) al art. 64 a fost abrogată de pct. 26 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(3) Plata ANTZ pentru fermierii prevăzuți la alin. (1) și (2) se acordă pentru o cantitate de minimum 3 tone de lapte, produsă și înregistrată la livrări și/sau vânzări directe în sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă de referință. (la 28-12-2016, Articolul 64 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 20, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 64^1(1) Începând cu anul de cerere 2016, ANTZ pentru schema prevăzută la art. 62 lit. a) se acordă fermierilor crescători de bovine care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) la data solicitării ANTZ, exploatația să fie înregistrată în RNE în care există cel puțin un animal identificat și înregistrat în conformitate cu legislația sanitară veterinară în vigoare din speciile bovine, ovine, caprine și/sau suine;b) solicitantul să fi livrat și/sau vândut direct o cantitate de minimum 3 tone de lapte în anul de cotă de referință;c) solicitantul să fie înregistrat în sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă 2014-2015.(2) Plata ANTZ pentru fermierii prevăzuți la alin. (1) se acordă pentru o cantitate de minimum 3 tone de lapte, produsă și înregistrată la livrări și/sau vânzări directe în sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă de referință. (la 28-12-2016, Articolul 64^1 din Capitolul IX a fost modificat de Punctul 21, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 64^2(1) Începând cu anul de cerere 2016, ANTZ pentru schema prevăzută la art. 62 lit. a) se acordă și fermierilor crescători de bovine, neînregistrați în sistemul de administrare a cotelor de lapte până la data de 1 aprilie 2015, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) la data solicitării ANTZ, exploatația să fie înregistrată în RNE în care există cel puțin un animal identificat și înregistrat în conformitate cu legislația sanitară veterinară în vigoare din speciile bovine, ovine, caprine și/sau suine;b) solicitantul să fi comercializat o cantitate de minimum 3 tone de lapte în perioada de referință.(2) Plata ANTZ pentru fermierii prevăzuți la alin. (1) se acordă pentru o cantitate de minimum 3 tone de lapte comercializată în perioada de referință. (la 28-12-2016, Articolul 64^2 din Capitolul IX a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 64^3 Abrogat (la 28-02-2017, Articolul 64^3 din Capitolul IX a fost abrogat de Punctul 46, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 65(1) ANTZ pentru schema prevăzută la art. 62 lit. b) se acordă fermierilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) dețin un efectiv de minimum 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de referință 31 ianuarie 2013 înregistrate în RNE;b) la data solicitării ANTZ exploatația cu cod ANSVSA este înregistrată în RNE în care există cel puțin un animal identificat și înregistrat în conformitate cu legislația sanitară veterinară în vigoare din speciile bovine, ovine, caprine și/sau suine;----------Lit. b) a alin. (1) al art. 65 a fost modificată de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin înlocuirea sintagmei termenului "exploatație" cu sintagma "exploatație cu cod ANSVSA".c) abrogată.----------Lit. c) a alin. (1) al art. 65 a fost abrogată de pct. 28 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(2) Plata ANTZ pentru schema prevăzută la art. 62 lit. b) se acordă pentru minimum 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni, precum și pentru tineretul bovin mascul și/sau femel cu vârsta de minimum 7 luni, existent în exploatație cu cod ANSVSA la data de referință.----------Alin. (2) al art. 65 a fost modificat de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin înlocuirea sintagmei termenului "exploatație" cu sintagma "exploatație cu cod ANSVSA".(3) Pentru exploatațiile cu cod ANSVSA înființate în perioada 1 februarie 2013 - 17 aprilie 2014, plata ANTZ pentru schema prevăzută la art. 62 lit. b) se acordă în mod corespunzător cu prevederile alin. (2) fermierilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) dețin un efectiv de minimum 3 capete de bovine purtătoare de primă provenite dintr-un transfer integral de animale purtătoare de primă și/sau nepurtătoare de primă, cu vârsta de minimum 16 luni la data de 17 aprilie 2014, înregistrate în RNE; (la 28-12-2016, Litera a) din Alineatul (3) , Articolul 65 , Capitolul IX a fost modificată de Punctul 24, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) b) la data solicitării ANTZ exploatația cu cod ANSVSA să fie înregistrată în RNE în care există cel puțin un animal identificat și înregistrat în conformitate cu legislația sanitară veterinară în vigoare din speciile bovine, ovine, caprine și/sau suine;----------Alin. (3) al art. 65 a fost modificat de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin înlocuirea sintagmei termenului "exploatație" cu sintagma "exploatație cu cod ANSVSA".c) abrogată.----------Lit. c) a alin. (3) al art. 65 a fost abrogată de pct. 28 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(4) Pentru exploatațiile cu cod ANSVSA înființate în perioada 18 aprilie 2014 - 31 martie 2015, plata ANTZ pentru schema prevăzută la art. 62 lit. b) se acordă în mod corespunzător cu prevederile alin. (2) fermierilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) dețin un efectiv de minimum 3 capete de bovine purtătoare de primă provenite dintr-un transfer integral de animale purtătoare de primă și/sau nepurtătoare de primă, cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 martie 2015, înregistrate în RNE; (la 28-12-2016, Litera a) din Alineatul (4) , Articolul 65 , Capitolul IX a fost modificată de Punctul 25, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) b) la data solicitării ANTZ exploatația cu cod ANSVSA să fie înregistrată în RNE în care există cel puțin un animal identificat și înregistrat în conformitate cu legislația sanitară veterinară în vigoare din speciile bovine, ovine, caprine și/sau suine;----------Alin. (4) al art. 65 a fost modificat de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin înlocuirea sintagmei termenului "exploatație" cu sintagma "exploatație cu cod ANSVSA".c) abrogată.----------Lit. c) a alin. (4) al art. 65 a fost abrogată de pct. 28 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(5) Plata ANTZ pentru fermierii prevăzuți la alin. (3) și (4) se acordă pentru minimum 3 capete de bovine purtătoare de primă provenite dintr-un transfer integral de animale purtătoare de primă și/sau nepurtătoare de primă, cu vârsta de minimum 16 luni, precum și pentru tineretul bovin mascul și/sau femel cu vârsta de minimum 7 luni, existent în exploatație la data de referință. (la 28-12-2016, Articolul 65 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 26, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 65^1(1) Începând cu anul de cerere 2016, ANTZ pentru schema prevăzută la art. 62 lit. b) se acordă fermierilor crescători de bovine și pentru exploatațiile nou-înființate, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) dețin un efectiv minim de 3 capete de bovine purtătoare de primă provenite dintr-un transfer integral de animale purtătoare de primă și/sau nepurtătoare de primă, cu vârsta de minimum 16 luni la data de referință, înregistrate în RNE; (la 28-12-2016, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 65^1 , Capitolul IX a fost modificată de Punctul 27, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) b) la data solicitării ANTZ exploatația să fie înregistrată în RNE în care există cel puțin un animal identificat și înregistrat în conformitate cu legislația sanitară veterinară în vigoare din speciile bovine, ovine, caprine și/sau suine.(2) Prin excepție de la alin. (1), pentru anul de cerere 2016 exploatațiile noi sunt cele înființate în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2015 și ultima zi înainte de data începerii depunerii cererii unice în anul 2016.(3) Plata ANTZ se acordă pentru un efectiv de minimum 3 capete bovine purtătoare de primă provenite dintr-un transfer integral de animale purtătoare de primă și/sau nepurtătoare de primă, cu vârsta de minimum 16 luni, precum și pentru tineretul bovin mascul și/sau femel cu vârsta de minimum 7 luni, existent în exploatație la data de referință (la 28-12-2016, Alineatul (3) din Articolul 65^1 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 28, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 65^2Solicitanții care au obținut un drept la primă în anii anteriori pentru ANTZ - specia bovine, prevăzut la art. 62 lit. b), pot solicita acest drept pentru efectivul de animale purtătoare de primă, fără ca acesta să fie detaliat pe coduri unice de identificare în cererea de plată.----------Art. 65^2 a fost introdus de pct. 29 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.  +  Articolul 66ANTZ pentru schema prevăzută la art. 62 lit. c) se acordă fermierilor crescători de ovine/caprine, pentru femelele de ovine și/sau femelele de caprine identificate conform legislației în domeniu care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) efectivul din exploatația cu cod ANSVSA înregistrată în RNE să fie de minimum 50 de capete de femele ovine/25 de capete de femele caprine, care au împlinit vârsta de minimum un an la data de 31 martie a anului în care se depune cererea unică de plată;----------Lit. a) a art. 66 a fost modificată de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin înlocuirea sintagmei termenului "exploatație" cu sintagma "exploatație cu cod ANSVSA".b) la data solicitării ANTZ efectivul de femele ovine/femele caprine pentru care se solicită ANTZ să fie înscris în RNE;c) efectivul de femele ovine/femele caprine pentru care se solicită ANTZ să fie menținut în exploatația/exploatațiile cu cod ANSVSA menționate în cerere pe perioada de reținere de 100 de zile de la data-limită de depunere fără penalizări a cererii unice de plată; (la 28-12-2016, Litera c) din Articolul 66 , Capitolul IX a fost modificată de Punctul 29, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) d) să dețină registrul individual al exploatației cu cod ANSVSA, completat și actualizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 21/2004 al Consiliului de stabilire a unui sistem de identificare și de înregistrare a animalelor din speciile ovină și caprină și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003 și a Directivelor 92/102/CEE și 64/432/CEE, denumit în continuare Regulamentul (CE) nr. 21/2004.----------Lit. d) a art. 66 a fost modificată de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin înlocuirea sintagmei termenului "exploatație" cu sintagma "exploatație cu cod ANSVSA".  +  Articolul 66^1Sunt eligibile la plată inclusiv femelele de ovine și/sau femelele de caprine care în perioada celor 100 de zile au intrat, respectiv au ieșit în/din exploatațiile deținute de același beneficiar sau în exploatațiile asociațiilor/cooperativelor/ grupurilor de producători în care au fost transferate temporar pentru pășunat. (la 28-12-2016, Articolul 66^1 din Capitolul IX a fost modificat de Punctul 30, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 67Abrogat.----------Art. 67 a fost abrogat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 315 din 15 martie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 17 martie 2016.  +  Articolul 68(1) Documentul specific care însoțește cererea unică de plată pentru fermierii care nu au solicitat ANTZ pentru schema prevăzută la art. 62 lit. a) în anii de cerere 2013-2015 este copia de pe dovada de înregistrare a solicitantului în sistemul de administrare a cotelor de lapte, precum și a cantităților de lapte livrate și/sau vândute direct în anul de cotă de referință.(2) Documentul specific care însoțește cererea unică de plată pentru schema prevăzută la art. 62 lit. a) în situația art. 642 și care atestă livrarea/vânzarea a minimum 3 tone lapte este unul din următoarele, după caz:a) copie de pe cel puțin un contract cu un prim-cumpărător, valabil pe o perioadă de minimum 6 luni, însoțită de copii de pe cel puțin o factură sau de pe cel puțin o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol pentru producătorul care efectuează livrarea de lapte în perioada de referință a anului de solicitare;b) copie de pe fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol pentru producătorul persoană fizică ce efectuează vânzarea directă a laptelui în perioada de referință a anului de solicitare;c) copie de pe avizul de însoțire a mărfii și de pe dispoziția de încasare a valorii/documente fiscale aferente laptelui comercializat pentru producătorul care efectuează vânzarea directă a laptelui în perioada de referință a anului de solicitare prin automatele de lapte, indiferent de forma de organizare juridică;d) copie de pe factura/bonuri fiscale de vânzare directă a laptelui în perioada de referință a anului de solicitare pentru PFA, II, IF și SC.e) copie de pe avizele de însoțire a mărfii care atestă livrarea și de pe notele de intrare-recepție în unitatea de procesare din care să rezulte livrarea și recepția a minimum 3 tone lapte la unitatea proprie de procesare, în perioada de referință a anului de solicitare, precum și copie de pe certificatul constatator emis de ONRC din care să reiasă obiectul de activitate, respectiv procesare lapte. (la 21-04-2017, Alineatul (2) din Articolul 68 , Capitolul IX a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 104 din 20 aprilie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 21 aprilie 2017 ) (la 28-02-2017, Alineatul (2) din Articolul 68 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 47, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (2^1) Fermierii neînregistrați în sistemul de administrare a cotelor de lapte până la data de 1 aprilie 2015 care au obținut dreptul la prima ANTZ pentru schema prevăzută la art. 62 lit. a), într-un an anterior anului de cerere, pot solicita acest drept și beneficia de primă doar pentru cantitatea pentru care au obținut acest drept fără a mai prezenta documentele specifice prevăzute la art. 68 alin. (2). (la 28-02-2017, Articolul 68 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 48, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (3) Documentul specific care însoțește cererea unică de plată pentru schema prevăzută la art. 62 lit. b) este copia de pe pașaportul fiecărui animal pentru care se solicită ANTZ/copie de pe documentele care atestă ieșirile din efectiv, după caz, în cazul exploatațiilor înființate potrivit prevederilor art. 65^1 și/sau pentru care nu s-a solicitat/beneficiat de primă în anii anteriori.(4) Pentru cererile unice de plată depuse în termen și în perioada cu penalizări, data-limită privind îndeplinirea condițiilor de eligibilitate și, respectiv, cea a începerii perioadei de reținere este data-limită de depunere a cererii unice de plată fără penalizări. (la 28-12-2016, Alineatul (4) din Articolul 68 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 31, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 68^1(1) Dreptul la primă, obținut în anii anteriori, pentru schema prevăzută la art. 62 lit. a), poate fi cedat în aceeași exploatație cu cod ANSVSA, în urma schimbării formei de organizare sau între soți, cu condiția respectării cumulative a condițiilor de eligibilitate.(2) Documentele care însoțesc cererea unică de plată pentru situațiile prevăzute la alin. (1) sunt, după caz:a) copie de pe certificatul de căsătorie și declarația pe propria răspundere a soțului care cedează dreptul la primă;b) copie de pe certificatul de înregistrare/radiere și de pe documentul notarial de cedare a dreptului la primă, cu excepția schimbării formei de organizare din PF în PFA/II/IF.(3) Dreptul la primă obținut în anii anteriori pentru schema prevăzută la art. 62 lit. b) poate fi cedat în aceeași exploatație, cu cod ANSVSA, cu condiția respectării cumulative a condițiilor de eligibilitate, pentru următoarele cazuri:a) între soți;b) în urma schimbării formei de organizare;c) în urma donării/vânzării exploatației cu cod ANSVSA;d) în urma moștenirii exploatației cu cod ANSVSA.(4) Documentele care însoțesc cererea unică de plată pentru situațiile prevăzute la alin. (3) sunt:a) copie de pe certificatul de căsătorie și declarația pe propria răspundere a soțului/soției care cedează dreptul la primă, pentru cazul prevăzut la alin. (3) lit. a);b) copie de pe certificatul de înregistrare/radiere, precum și de pe documentul notarial de cedare a dreptului la primă, cu excepția schimbării formei de organizare din PF în PFA/II/IF, pentru cazul prevăzut la alin. (3) lit. b);c) copie de pe documentul notarial de cedare a dreptului la primă, pentru cazul prevăzut la alin. (3) lit. c);d) copie de pe certificatul de moștenitor, certificatul de calitate de moștenitor sau copie a anexei nr. 24 de la starea civilă a unităților administrativ-teritoriale, precum și copie de pe documentul notarial de cedare a dreptului la primă, dacă sunt mai mulți moștenitori, pentru cazul prevăzut la alin. (3) lit. d).(5) Dreptul la primă obținut în anii anteriori, pentru schema decuplată de producție, specia bovine, prevăzută la art. 62 lit. b), poate fi cedat, pe baza unei declarații notariale, unei alte persoane, în altă exploatație, cu cod ANSVSA, înființată ulterior datei de referință pentru care a fost stabilit dreptul la primă, în urma preluării integrale a animalelor purtătoare de primă, cu condiția respectării cumulative a condițiilor de eligibilitate, pentru exploatațiile nou-înființate. (la 28-02-2017, Alineatul (5) din Articolul 68^1 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 49, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (5^1) Dreptul la primă obținut în anii anteriori, pentru schema decuplată de producție, specia bovine, prevăzută la art. 62 lit. b), în cazul persoanelor juridice, poate fi cedat unei alte persoane juridice sau aceleiași persoane juridice rezultată dintr-o reorganizare cu excepția divizării, atestată prin certificatul constatator de la ONRC, în altă exploatație cu cod ANSVSA, înființată ulterior datei de referință pentru care a fost stabilit dreptul la primă, în urma preluării integrale a animalelor purtătoare de primă, cu condiția respectării cumulative a condițiilor de eligibilitate, pentru exploatațiile nou-înființate. (la 28-02-2017, Articolul 68^1 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 50, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (6) Documentele care însoțesc cererea unică de plată pentru situația prevăzută la alin. (5) sunt:a) copie de pe declarație/declarații notariale de cedare a dreptului la primă obținut în anii anteriori; saub) copie de pe certificatul de moștenitor, certificatul de calitate de moștenitor sau copie a anexei nr. 24 de la starea civilă a unităților administrativ-teritoriale, însoțite de copiile declarațiilor de cedare a dreptului la primă din partea celorlalți moștenitori, în cazul în care există mai mulți moștenitori. (la 28-12-2016, Articolul 68^1 din Capitolul IX a fost modificat de Punctul 32, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 68^2(1) Pentru stabilirea sumelor cuvenite APIA efectuează:a) pentru schema prevăzută la art. 62 lit. a) și b) - controale administrative, conform manualelor/ghidurilor de procedură, elaborate și aprobate prin decizie a directorului general al APIA și avizate de către direcția de specialitate din MADR;b) pentru schema prevăzută la art. 62 lit. c) - controale administrative și controale la fața locului, conform manualelor/ghidurilor de procedură, elaborate și aprobate prin decizie a directorului general al APIA și avizate de către direcția de specialitate din MADR.(2) APIA verifică administrativ, în baza națională de date a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, conform procedurii elaborate, îndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute la art. 63 alin. (1) lit. a), art. 64 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. a), art. 64^1 alin. (1) lit. a), art. 64^2 alin. (1) lit. a), art. 65 alin. (1) lit. a) și b), alin. (3) lit. a) și b), alin. (4) lit. a) și b), art. 65^1 alin. (1) lit. a) și b) și art. 66 lit. a), b) și c). (la 28-12-2016, Alineatul (2) din Articolul 68^2 , Capitolul IX a fost modificat de Punctul 33, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 68^3În cuprinsul capitolelor IX și X, următorii termeni se definesc astfel:a) perioada de referință: este perioada cuprinsă între data începerii depunerii cererii unice de plată a anului anterior și ultima zi înainte de data începerii depunerii cererii unice de plată în primul an de cerere în care obține un drept de plată pe exploatația respectivă; (la 28-12-2016, Litera a) din Articolul 68^3 , Capitolul IX a fost modificată de Punctul 34, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) Prin excepție pentru anul de cerere 2016 perioada de referință este cuprinsă între 1 aprilie 2015 și ultima zi înainte de data începerii depunerii cererii unice de plată în anul 2016;b) data de referință: este ultima zi înainte de data începerii depunerii cererii unice de plată a fiecărui an de depunere pentru exploatațiile nou-înființate;c) exploatații nou-înființate: sunt exploatațiile înființate în perioada cuprinsă între data începerii depunerii cererii unice a anului anterior și ultima zi înainte de data începerii depunerii cererii unice în anul în curs; (la 28-12-2016, Litera d) din Articolul 68^3 , Capitolul IX a fost abrogată de Punctul 35, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Capitolul X Sprijin cuplat în sectorul zootehnic  +  Articolul 69În sectorul zootehnic se acordă sprijin cuplat, denumit în continuare SCZ, așa cum este prevăzut la art. 1 alin. (2) lit. e) din ordonanță.  +  Articolul 70SCZ se acordă fermierilor activi, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, și crescătorilor de viermi de mătase, în funcție de efectivul de animale determinate/kg gogoși crude determinate solicitat/e de beneficiar, din următoarele categorii:a) bivolițe de lapte;b) ovine;c) caprine;d) taurine din rase de carne și metișii acestora. Categoriile de animale sunt prevăzute pe grupe la art. 74 alin. (2);e) vaci de lapte;f) viermi de mătase.----------Art. 70 a fost modificat de pct. 33 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.  +  Articolul 71SCZ pentru creșterea bivolițelor de lapte prevăzut la art. 70 lit. a) se acordă fermierilor activi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) solicită SCZ pentru un efectiv de maximum 100 de capete de bivolițe de lapte, inclusiv, pe beneficiar, în exploatații cu cod ANSVSA;b) solicitanții cu un efectiv mai mare de 100 de capete de bivolițe de lapte beneficiază de SCZ calculat la nivelul a maximum 100 de capete de bivolițe de lapte;c) bivolițele de lapte pentru care se solicită SCZ trebuie menținute în exploatația/exploatațiile cu cod ANSVSA menționate în cerere, pe o perioadă de reținere de 6 luni de la data-limită de depunere fără penalizări a cererii unice de plată; (la 28-12-2016, Litera c) din Articolul 71 , Capitolul X a fost modificată de Punctul 36, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) d) efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat și înregistrat în RNE la data depunerii cererii unice de plată, dar nu mai târziu de prima zi a perioadei de reținere, potrivit prevederilor art. 53 alin. (4) paragraful al doilea lit. a) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de modificare a anexei X la regulamentul menționat; (la 28-12-2016, Litera d) din Articolul 71 , Capitolul X a fost modificată de Punctul 36, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) e) să dețină registrul individual al exploatației cu cod ANSVSA, completat și actualizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.760/2000;----------Lit. e) a art. 71 a fost modificată de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin înlocuirea sintagmei termenului "exploatație" cu sintagma "exploatație cu cod ANSVSA".f) bivolițele de lapte pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscrise în Registrul genealogic al rasei.  +  Articolul 71^1Sunt eligibile la plată inclusiv animalele care în perioada celor 6 luni, prevăzută la art. 71 lit. b), au intrat sau au ieșit în/din exploatațiile cu cod ANSVSA deținute de același beneficiar sau în/din exploatațiile asociațiilor/cooperativelor/ grupurilor de producători în care au fost transferate temporar pentru pășunat. (la 28-12-2016, Capitolul X a fost completat de Punctul 37, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 72(1) SCZ pentru ovine se solicită de către fermierii activi pentru un efectiv cuprins între 150 și 500 de capete de femele ovine și/sau berbeci, inclusiv, pe beneficiar, cu excepția celor din UAT-urile din zona montană definită în anexa 8.2 «Lista zonelor eligibile M10, M11, M13» a Programului Național de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei C (2015)3508/26.05.2015, publicată pe site-ul www.madr.ro, «Informare Măsuri de Mediu și Climă PNDR 2014-2020», «Ghid-informativ-MMC-zone eligibile.xlsx», pentru care se solicită SCZ pentru un efectiv cuprins între 60 și 500 de capete femele ovine și/sau berbeci, inclusiv, pe beneficiar, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) animalele din exploatație pentru care beneficiarul solicită SCZ au vârsta de minimum un an la data de 31 martie a anului de solicitare;b) animalele din exploatație pentru care beneficiarul solicită SCZ au vârsta de maximum 8 ani la femele, respectiv 6 ani la berbeci, la data-limită de depunere a cererii unice de plată, fără penalizări;c) efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat și înregistrat în RNE la data-limită de depunere a cererii unice de plată, dar nu mai târziu de prima zi a perioadei de reținere, potrivit prevederilor art. 53 alin. (4) paragraful al doilea lit. a) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de modificare a anexei X la regulamentul menționat; (la 12-05-2017, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 72 , Capitolul X a fost modificată de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 139 din 11 mai 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 354 din 12 mai 2017 ) d) să dețină registrul individual al exploatației completat în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 21/2004;e) animalele pentru care se solicită SCZ trebuie să fie menținute pe o perioadă de reținere de 100 de zile de la data-limită de depunere a cererii unice de plată, fără penalizări, în exploatația/exploatațiile cu cod ANSVSA menționată/menționate în cerere;f) berbecii pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscriși în registrul genealogic al rasei;g) efectivul de femele ovine înscrise registrul genealogic al rasei pentru care se acordă SCZ respectă raportul de sexe de minimum un berbec înscris în registrul genealogic al aceleiași rase la 35 de femele ovine;h) efectivul de femele ovine neînscrise într-un registru genealogic pentru care se acordă SCZ respectă raportul de sexe de minimum un berbec cu certificat de origine la 35 de femele ovine.(2) Solicitanții cu un efectiv mai mare de 500 de capete femele ovine și/sau berbeci beneficiază de SCZ calculat la nivelul a maximum 500 de capete femele ovine și/sau berbeci. (la 28-02-2017, Articolul 72 din Capitolul X a fost modificat de Punctul 51, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 72^1Sunt eligibile la plată inclusiv animalele care în perioada celor 100 de zile, prevăzută la art. 72 lit. e), au intrat sau au ieșit în/din exploatațiile cu cod ANSVSA deținute de același beneficiar sau în/din exploatațiile asociațiilor/ cooperativelor/grupurilor de producători în care au fost transferate temporar pentru pășunat. (la 28-02-2017, Articolul 72^1 din Capitolul X a fost modificat de Punctul 52, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 73SCZ pentru creșterea caprinelor prevăzut la art. 70 lit. c) se acordă fermierilor activi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) solicită SCZ pentru un efectiv de minimum 50 și maximum 500 de capete de femele caprine și/sau țapi de reproducție, inclusiv, pe beneficiar, în exploatații cu cod ANSVSA, care au vârsta de minimum un an la data de 31 martie a anului de solicitare a SCZ;b) solicitanții cu un efectiv mai mare de 500 de capete de femele caprine și/sau țapi de reproducție beneficiază de SCZ calculat la nivelul a maximum 500 de capete de femele caprine și/sau țapi de reproducție;c) femelele caprine și/sau țapii de reproducție din exploatația cu cod ANSVSA pentru care beneficiarul solicită SCZ să aibă vârsta de maximum 8 ani femelele și, respectiv, 6 ani țapii de reproducție la data-limită de depunere a cererii de plată;----------Lit. c) a art. 73 a fost modificată de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin înlocuirea sintagmei termenului "exploatație" cu sintagma "exploatație cu cod ANSVSA".d) efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat și înregistrat în RNE la data depunerii cererii unice de plată, dar nu mai târziu de prima zi a perioadei de reținere, potrivit prevederilor art. 53 alin. (4) paragraful al doilea lit. a) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de modificare a anexei X la regulamentul menționat; (la 28-12-2016, Litera d) din Articolul 73 , Capitolul X a fost modificată de Punctul 40, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) e) să dețină registrul individual al exploatației cu cod ANSVSA, completat și actualizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 21/2004;----------Lit. e) a art. 73 a fost modificată de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin înlocuirea sintagmei termenului "exploatație" cu sintagma "exploatație cu cod ANSVSA".f) femelele caprine și/sau țapii de reproducție pentru care se solicită SCZ trebuie să fie menținute/menținuți, pe o perioadă de reținere de 100 de zile de la data-limită de depunere fără penalizări a cererilor unice de plată, în exploatația/exploatațiile cu cod ANSVSA menționată/menționate în cerere; (la 28-12-2016, Litera f) din Articolul 73 , Capitolul X a fost modificată de Punctul 40, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) g) țapii pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscriși în registrul genealogic al rasei; (la 28-02-2017, Litera g) din Articolul 73 , Capitolul X a fost modificată de Punctul 53, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) g^1) efectivul de femele caprine înscrise în registrul genealogic al rasei pentru care se acordă SCZ respectă raportul de sexe de minimum un țap înscris în registrul genealogic al aceleiași rase la 35 de femele caprine; (la 28-02-2017, Articolul 73 din Capitolul X a fost completat de Punctul 54, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) g^2) efectivul de femele caprine neînscrise într-un registru genealogic pentru care se acordă SCZ respectă raportul de sexe de minimum un țap cu certificat de origine la 35 de femele caprine. (la 28-02-2017, Articolul 73 din Capitolul X a fost completat de Punctul 54, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (la 28-02-2017, Litera h) din Articolul 73 , Capitolul X a fost abrogată de Punctul 55, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 73^1Sunt eligibile la plată inclusiv animalele care în perioada celor 100 de zile, prevăzută la art. 73 lit. f), au intrat sau au ieșit în/din exploatațiile cu cod ANSVSA deținute de același beneficiar sau în/din exploatațiile asociațiilor/ cooperativelor/grupurilor de producători în care au fost transferate temporar pentru pășunat. (la 28-12-2016, Articolul 73^1 din Capitolul X a fost modificat de Punctul 41, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 74(1) SCZ pentru creșterea taurinelor din rase de carne și metișii acestora prevăzut la art. 70 lit. d) se acordă fermierilor activi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) solicită SCZ pentru un efectiv de animale de minimum 10 și maximum 250 de capete taurine de carne, inclusiv, pe beneficiar, în exploatații cu cod ANSVSA, constituit, după caz, din:(i) vaci din rase de carne care nu au beneficiat de schema prevăzută la art. 75 în anii anteriori; și/sau*)----------Pct. (i) al lit. a) a alin. (1) al art. 74 a fost modificat de pct. 35 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(ii) vaci metise cu rase de carne care nu au beneficiat de schema prevăzută la art. 75 în anii anteriori; și/sau*)----------Pct. (ii) al lit. a) a alin. (1) al art. 74 a fost modificat de pct. 35 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(iii) tineret mascul și/sau femel din rase de carne; și/sau(iv) tineret mascul și/sau femel metis cu rase de carne, obținut din tauri din rase de carne și vaci pentru care nu se solicită schema prevăzuta la art. 75; și/sau (la 28-02-2017, Punctul (iv) din Litera a) , Alineatul (1) , Articolul 74 , Capitolul X a fost modificat de Punctul 56, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (v) tauri din rase de carne;b) solicitanții cu un efectiv mai mare de 250 de capete taurine de carne beneficiază de SCZ calculat la nivelul a maximum 250 de capete taurine de carne;c) tineretul mascul pentru care se solicită SCZ trebuie să aibă vârsta de maximum 25 de luni la data ieșirii din exploatația cu cod ANSVSA sau la data depunerii cererii unice de plată, după caz*);----------Lit. c) a alin. (1) al art. 74 a fost modificată de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin înlocuirea sintagmei termenului "exploatație" cu sintagma "exploatație cu cod ANSVSA".d) pentru tineretul femel se solicită SCZ până la prima fătare, dar nu mai târziu de vârsta de 32 de luni la data ieșirii din exploatația cu cod ANSVSA sau la data depunerii cererii unice de plată, după caz;----------Lit. d) a alin. (1) al art. 74 a fost modificată de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin înlocuirea sintagmei termenului "exploatație" cu sintagma "exploatație cu cod ANSVSA".e) vacile de carne și/sau vacile metise cu rase de carne din exploatația cu cod ANSVSA pentru care beneficiarul solicită SCZ să aibă vârsta de maximum 12 ani la termenul-limită de depunere a cererilor, iar taurii de reproducție din exploatație pentru care beneficiarul solicită SCZ să aibă vârsta de maximum 6 ani la data ieșirii din exploatația cu cod ANSVSA sau la data depunerii cererii unice de plată, după caz;----------Lit. e) a alin. (1) al art. 74 a fost modificată de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin înlocuirea sintagmei termenului "exploatație" cu sintagma "exploatație cu cod ANSVSA".f) efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat și înregistrat în RNE la data depunerii cererii unice de plată, dar nu mai târziu de prima zi a perioadei de reținere, cu excepția animalelor din categoria tineret mascul și/sau femel din rase de carne, tineret mascul și/sau femel metis cu rase de carne și tauri din rase de carne, care trebuie să fie identificate și înregistrate în RNE cel puțin cu 8 luni înainte de data depunerii cererii unice de plată/data ieșirii din exploatație, potrivit prevederilor art. 53 alin. (4) paragraful al doilea lit. a) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de modificare a anexei X la regulamentul menționat. Dacă data de început a perioadei de reținere este anterioară datei de 1 ianuarie 2015, termenul-limită de identificare și înregistrare în RNE a efectivului de animale nu poate fi mai mic de 1 ianuarie 2015. Fără a aduce atingere altor criterii de eligibilitate, un animal este eligibil pentru sprijin dacă s-au respectat cerințele de identificare și înregistrare prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1.760/2000 al Parlamentului European și al Consiliului sau, respectiv, în Regulamentul (CE) nr. 21/2004 al Consiliului, în perioada de reținere. (la 28-12-2016, Litera f) din Alineatul (1) , Articolul 74 , Capitolul X a fost modificată de Punctul 42, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) g) să dețină registrul individual al exploatației cu cod ANSVSA, completat și actualizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.760/2000;----------Lit. g) a alin. (1) al art. 74 a fost modificată de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin înlocuirea sintagmei termenului "exploatație" cu sintagma "exploatație cu cod ANSVSA".h) animalele din categoria tineret mascul și/sau femel din rase de carne, tineret mascul și/sau femel metis cu rase de carne și tauri din rase de carne pentru care se solicită SCZ trebuie să fie deținute în aceeași exploatație cel puțin o perioadă de 8 luni de la data intrării în exploatație și până în momentul ieșirii/până la data depunerii cererii unice de plată, după caz; momentul ieșirii animalelor menționate anterior trebuie să fie cuprins între ziua următoare închiderii perioadei de depunere a cererii unice de plată pentru anul precedent și data depunerii cererii unice de plată pentru anul curent, iar prin excepție, pentru anul de cerere 2015, acesta este cuprins între data de 21 iunie 2014 și data depunerii cererii unice de plată la adresa/adresele exploatației cu cod ANSVSA/exploatațiilor cu cod ANSVSA menționate în cerere. Animalele din categoria vaci din rase de carne și vaci metise cu rase de carne trebuie menținute de beneficiar pe o perioadă de reținere de 6 luni de la data-limită de depunere fără penalizări a cererii unice de plată, în exploatația/exploatațiile cu cod ANSVSA menționate în cerere. Sunt eligibile la plată inclusiv animalele care în perioada celor 8 luni, respectiv a celor 6 luni au intrat sau au ieșit în/din exploatațiile cu cod ANSVSA deținute de același beneficiar sau în/din exploatațiile asociațiilor/ cooperativelor/grupurilor de producători în care au fost transferate temporar pentru pășunat.----------Lit. h) a alin. (1) al art. 74 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 315 din 15 martie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 17 martie 2016. (la 28-12-2016, Ultimele două teze ale literei h), alineatul (1) al articolului 74 a fost modificate de Punctul 43, Articolul I ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) i) vacile de carne și/sau vacile metise cu rase de carne și/sau taurii de reproducție din rase de carne pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscriși în Registrul genealogic al rasei*);----------Lit. i) a alin. (1) al art. 74 a fost modificată de pct. 36 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.j) animalele beneficiază de sprijinul cuplat în zootehnie astfel:– o singură dată pentru categoria tineret mascul și/sau femel prevăzută la lit. a) pct. (iii) și (iv); (la 28-02-2017, A treia liniuță din Litera j), Alineatul (1), Articolul 74, Capitolul X a fost abrogată de Punctul 58, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (2) Abrogat.----------Alin. (2) al art. 74 a fost abrogat de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 817 din 30 mai 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 31 mai 2016.(3) Pentru categoria taurine din rase de carne și metișii acestora, sunt eligibile rasele cuprinse în lista cu rasele de taurine de carne prevăzută în anexa nr. 6. (la 28-12-2016, Alineatul (3) din Articolul 74 , Capitolul X a fost modificat de Punctul 44, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 75SCZ pentru vacile de lapte se solicită de către fermierii activi pentru un efectiv cuprins între 10 și 250 de capete vaci de lapte inclusiv, pe beneficiar, cu excepția celor din UATurile din zona montană definită în anexa 8.2 «Lista zonelor eligibile M10, M11, M13» a Programului Național de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei C (2015)3.508/26.05.2015, publicată pe site-ul www.madr.ro, «Informare Măsuri de Mediu și Climă PNDR 2014-2020», «Ghid-informativ-MMC-zone eligibile.xlsx», pentru care se solicită SCZ pentru un efectiv cuprins între 5 și 250 de capete vaci de lapte, inclusiv, pe beneficiar, care nu au beneficiat de schema prevăzută la art. 74, în anii anteriori, pe beneficiar, în exploatații cu cod ANSVSA, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: (la 28-02-2017, Partea introductivă a Articolului 75 din Capitolul X a fost modificată de Punctul 59, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) a) solicită SCZ pentru un efectiv de minimum 10 și maximum 250 de capete vaci de lapte inclusiv, care nu au beneficiat de schema prevăzută la art. 74, în anii anteriori, pe beneficiar, în exploatații cu cod ANSVSA;----------Lit. a) a art. 75 a fost modificată de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.b) solicitanții cu un efectiv mai mare de 250 de capete vaci de lapte beneficiază de SCZ calculat la nivelul a maximum 250 de capete vaci de lapte;c) vacile de lapte din exploatația cu cod ANSVSA pentru care beneficiarul solicită SCZ îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:----------Partea introductivă a lit. c) a art. 75 fost modificată de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin înlocuirea sintagmei termenului "exploatație" cu sintagma "exploatație cu cod ANSVSA".(i) să aibă vârsta de maximum 10 ani la data-limită de depunere a cererii unice de plată, fără penalizări; (la 28-02-2017, Punctul (i) din Litera c) , Articolul 75 , Capitolul X a fost modificat de Punctul 60, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (ii) să fie înscrise în registrul genealogic al rasei; (la 28-02-2017, Punctul (ii) din Litera c) , Articolul 75 , Capitolul X a fost modificat de Punctul 60, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (iii) să fie menținute, pe o perioadă de reținere de 6 luni de la data-limită de depunere fără penalizări a cererii unice de plată, în exploatația/exploatațiile cu cod ANSVSA menționate în cerere; (la 28-12-2016, Punctul (iii) din Litera c) , Articolul 75 , Capitolul X a fost modificat de Punctul 45, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) (iv) efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat și înregistrat în RNE la data depunerii cererii unice de plată, dar nu mai târziu de prima zi a perioadei de reținere, potrivit prevederilor art. 53 alin. (4) paragraful al doilea lit. a) din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de modificare a anexei X la regulamentul menționat; (la 28-12-2016, Punctul (iv) din Litera c) , Articolul 75 , Capitolul X a fost modificat de Punctul 45, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) d) să aibă încheiat un contract pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii cererii unice de plată, cu un prim-cumpărător și cel puțin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui sau, în cazul în care producătorul deține unitate proprie de procesare a laptelui, să dețină copie de pe cel puțin un aviz de însoțire a mărfii și de pe o notă de intrare-recepție care atestă livrarea laptelui la unitatea proprie de procesare, precum și copie de pe certificatul constatator emis de ONRC din care să reiasă obiectul de activitate, respectiv procesare lapte, sau în cazul vânzărilor directe, să dețină carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol/dispoziție de încasare a valorii aferente laptelui comercializat/factură fiscală care să ateste vânzarea laptelui sau a produselor lactate; (la 21-04-2017, Litera d) din Articolul 75 , Capitolul X a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 104 din 20 aprilie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 21 aprilie 2017 ) e) să dețină registrul individual al exploatației cu cod ANSVSA, completat și actualizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.760/2000.----------Lit. e) a art. 75 a fost modificată de de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin înlocuirea sintagmei termenului "exploatație" cu sintagma "exploatație cu cod ANSVSA".  +  Articolul 75^1Sunt eligibile la plată inclusiv animalele care în perioada celor 6 luni, prevăzută la art. 75 lit. c) pct. (iii), au intrat sau au ieșit în/din exploatațiile cu cod ANSVSA deținute de același beneficiar sau în/din exploatațiile asociațiilor/ cooperativelor/grupurilor de producători în care au fost transferate temporar pentru pășunat. (la 28-12-2016, Capitolul X a fost completat de Punctul 46, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 76SCZ pentru viermi de mătase prevăzut la art. 70 lit. f) se acordă fermierilor activi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) achiziționează cutii de câte 10 grame de ouă de viermi de mătase/cutie de la unități autorizate sanitar veterinar, din care se obțin minimum 15 kg gogoși crude mătase;b) să aibă încheiat un contract de livrare cu o unitate de procesare/operator din domeniu pentru minimum 15 kg gogoși crude pentru fiecare cutie de 10 grame de ouă de viermi de mătase eclozionabile. Unitatea de procesare/operatorul din domeniu are ca obiect de activitate comerțul gogoșilor de mătase și/sau pregătirea fibrelor și filarea fibrelor textile și/sau producția de țesături;c) SCZ se acordă pentru viermii de mătase aferenți unei producții minime de 15 kg gogoși crude/cutie de ouă.  +  Articolul 77Pe lângă condițiile de eligibilitate prevăzute la art. 71-76, solicitanții SCZ trebuie să respecte normele de ecocondiționalitate prevăzute la art. 93 și anexa II din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, pe întreaga exploatație cu cod ANSVSA.----------Art. 77 a fost modificat de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin înlocuirea sintagmei termenului "exploatație" cu sintagma "exploatație cu cod ANSVSA".  +  Articolul 78(1) Abrogat.----------Alin. (1) al art. 78 a fost abrogat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 315 din 15 martie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 17 martie 2016.(2) Documentele specifice care însoțesc cererea unică de plată pentru schema prevăzută la art. 71 sunt:a) copia de pe pașaportul fiecărei bivolițe de lapte pentru care se solicită SCZ;b) adeverința eliberată de asociația/agenția acreditată pentru înființarea și menținerea Registrului genealogic al rasei, prin care se confirmă înscrierea bivolițelor, pentru care se solicită sprijin cuplat, în Registrul genealogic al rasei, avizată de către Agenția Națională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", denumită în continuare ANZ, după caz.(3) Documentul specific pentru SCZ ovine/caprine care atestă condițiile prevăzute la art. 72 alin. (1) lit. f), g) și h) și la art. 73 lit. g), g^1) și g^2) este:a) adeverința eliberată de asociația/agenția acreditată pentru înființarea și menținerea registrului genealogic al rasei, prin care se confirmă înscrierea berbecilor/țapilor/oilor/caprelor, pentru care se solicită SCZ, în registrul genealogic al rasei și respectarea raportului de maximum 35 de femele ovine/caprine la un berbec/țap, avizată de către ANZ prin oficiile pentru zootehnie județene, după caz, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 6^1 partea A; saub) adeverința eliberată de oficiul pentru zootehnie județean, prin care se confirmă respectarea raportului de maximum 35 femele ovine/caprine neînscrise într-un registru genealogic la un berbec/țap cu certificat de origine, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 6^1 partea B. (la 28-02-2017, Alineatul (3) din Articolul 78 , Capitolul X a fost modificat de Punctul 61, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (4) Documentele specifice care însoțesc cererea unică de plată pentru schema prevăzută la art. 74 sunt:a) copie de pe pașaportul fiecărui animal pentru care se solicită SCZ, existent în exploatație la data depunerii cererii unice de plată;b) adeverința eliberată de asociația/agenția acreditată pentru înființarea și menținerea Registrului genealogic al rasei, care certifică rasele de carne și metișii acestora, prin verificarea datelor din certificatele de origine, buletinele de însămânțări artificiale/adeverințele de montă naturală, precum și înscrierea în Registrul genealogic al rasei, avizată de ANZ, după caz;----------Lit. b) a alin. (4) al art. 78 a fost modificată de pct. 38 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.c) documente care atestă ieșirile animalelor din exploatația cu cod ANSVSA, dacă este cazul, conform prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 40/2010 pentru animalele din categoriile tauri din rasa de carne, tineret mascul și/sau femel din rase carne și tineret mascul și/sau femel metis cu rase de carne.----------Lit. c) a alin. (4) al art. 78 a fost modificată de pct. 41 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin înlocuirea sintagmei termenului "exploatație" cu sintagma "exploatație cu cod ANSVSA".(5) Documentele specifice care însoțesc cererea unică de plată pentru schema prevăzută la art. 75 sunt:a) copie de pe pașaportul fiecărei vaci de lapte pentru care se solicită SCZ;b) adeverința eliberată de asociația/agenția acreditată pentru înființarea și menținerea Registrului genealogic al rasei, prin care se confirmă înscrierea vacilor de lapte, pentru care se solicită SCZ, în Registrul genealogic al rasei, avizată de ANZ, după caz;c) pentru livrarea sau vânzarea directă a laptelui și produselor lactate:(i)  copie de pe cel puțin un contract cu un prim-cumpărător, valabil pe o perioadă de minimum 6 luni, însoțită de copii de pe cel puțin o factură sau de pe cel puțin o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol pentru producătorul care efectuează livrare de lapte; (la 28-02-2017, Punctul (i), Litera c) din Alineatul (5), Articolul 78, Capitolul X a fost modificat de Punctul 62, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (ii) copie de pe fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol pentru producătorul persoana fizică ce efectuează vânzare directă a laptelui și a produselor lactate;(iii) copie de pe avizul de însoțire a mărfii și de pe dispoziția de încasare a valorii aferente laptelui comercializat pentru producătorul care efectuează vânzarea directă a laptelui prin automatele de lapte, indiferent de forma de organizare juridică;(iv) copie de pe factura/bonuri fiscale de vânzare directă a laptelui și a produselor lactate pentru PFA, II, IF și SC. (la 28-12-2016, sintagma: factura fiscală a fost înlocuită de Punctul 61, Articolul I ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) (v)  copie de pe cel puțin un aviz de însoțire a mărfii care atestă livrarea și de pe o notă de intrare-recepție în unitatea de procesare din care rezultă livrarea și recepția laptelui la unitatea proprie de procesare, precum și copie de pe certificatul constatator emis de ONRC din care să reiasă obiectul de activitate, respectiv procesare lapte. (la 21-04-2017, Litera c) din Alineatul (5) , Articolul 78 , Capitolul X a fost completata de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 104 din 20 aprilie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 21 aprilie 2017 ) ----------Lit. c) a alin. (5) al art. 78 a fost modificată de pct. 23 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015.(6) Documentul specific care însoțește cererea unică de plată pentru schema prevăzută la art. 76 este copia contractului de livrare cu o/un unitate de procesare/operator din domeniu.(7) Documentele specifice care se prezintă până la data de 1 decembrie a anului de cerere pentru schema prevăzută la art. 76 sunt:a) factura de achiziție a cutiilor cu ouă de viermi de mătase; și (la 28-12-2016, sintagma: factura fiscală a fost înlocuită de Punctul 61, Articolul I ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) b) factura de vânzare a gogoșilor crude de mătase către procesator/operator sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, în cazul persoanelor fizice. În situația în care fermierul are și calitatea de procesator, acesta face dovada procesării producției proprii de gogoși crude de mătase în unitatea proprie, prin documente contabile interne.----------Lit. b) a alin. (7) al art. 78 a fost modificată de pct. 38 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016. (la 28-12-2016, sintagma: factura fiscală a fost înlocuită de Punctul 61, Articolul I ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) (8) Adeverințele prevăzute la alin. (2) lit. b), alin. (3) și alin. (5) lit. b) se avizează de către ANZ prin oficiile județene de zootehnie.----------Alin. (8) al art. 78 a fost introdus de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015.(9) Pentru cererile unice de plată depuse în termen și în perioada cu penalizări, data-limită privind îndeplinirea condițiilor de eligibilitate și, respectiv, cea a începerii perioadei de reținere este data-limită de depunere a cererii unice de plată fără penalizări. (la 28-12-2016, Alineatul (9) din Articolul 78 , Capitolul X a fost modificat de Punctul 48, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 78^1(1) Pentru stabilirea sumelor cuvenite, pentru schema prevăzută la art. 70 lit. a), b), c), d), e) și f), APIA efectuează controale administrative și controale la fața locului, conform manualelor/ghidurilor de procedură elaborate și aprobate prin decizie a directorului general al APIA și avizate de către direcția de specialitate din MADR.(2) APIA verifică administrativ, în baza națională de date a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, conform procedurii elaborate, îndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute la art. 71 lit. a), c) și d), art. 71^1, art. 72 lit. a), c), d) și f), art. 72^1, art. 73 lit. a), c), d) și f), art. 73^1, art. 74 alin. (1) lit. a), c), d), e), f) și h), art. 75 lit. a) și lit. c) pct. (i), (iii) și (iv), art. 75^1. (la 28-12-2016, Alineatul (2) din Articolul 78^1 , Capitolul X a fost modificat de Punctul 49, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) (3) Condițiile de eligibilitate prevăzute la art. 72 alin. (1) lit. f), g) și h) și la art. 73 lit. g), g^1) și g^2) trebuie să fie îndeplinite până în data de 1 septembrie 2017 și documentul specific care atestă îndeplinirea acestora se atașează la cererea unică de plată tot până în data de 1 septembrie 2017. (la 28-02-2017, Alineatul (3) din Articolul 78^1 , Capitolul X a fost modificat de Punctul 63, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 78^2Animalul solicitat în cererea unică de plată pentru SCZ supus unei circumstanțe naturale, care se notifică la APIA în maximum 10 zile lucrătoare de la data evenimentului, poate fi înlocuit cu alt animal, fără pierderea dreptului la plata sprijinului, în următoarele condiții:a) beneficiarul să nu fi fost informat de APIA în privința unei neconformități din cererea unică de plată;b) beneficiarul să nu fi fost informat cu privire la intenția APIA de a efectua un control la fața locului;c) animalul care înlocuiește animalul cu circumstanță naturală trebuie să îndeplinească toate condițiile de acordare la data notificării către APIA a cazului de circumstanță naturală;d) beneficiarul trebuie să depună documentația specifică pentru animalul care înlocuiește animalul cu circumstanță naturală. (la 28-12-2016, Articolul 78^2 din Capitolul X a fost modificat de Punctul 50, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Capitolul XIAbrogat.----------Cap. XI a fost abrogat pct. 40 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.  +  Articolul 79Abrogat.----------Art. 79 a fost abrogat pct. 40 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.  +  Articolul 80Abrogat.----------Art. 80 a fost abrogat pct. 40 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.  +  Articolul 81Abrogat.----------Art. 81 a fost abrogat de pct. 40 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.  +  Capitolul XII Plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu  +  Articolul 82Diversificarea culturilor prevăzută la art. 18 alin. (1) din ordonanță presupune următoarele:a) în sensul art. 18 alin. (1), suprafețele la care se face referire înseamnă suprafața totală de teren arabil a exploatației;b) perioada care trebuie luată în considerare pentru calcularea proporțiilor privind diversificarea culturilor prevăzute în art. 18 alin. (1) lit. a), b) și c) din ordonanță, este mai-septembrie a anului de cerere;c) în totalul terenurilor arabile ale exploatației, fiecare hectar este luat în calcul doar o singură dată într-un an de cerere în scopul calculării proporțiilor diferitelor culturi, inclusiv pe parcelele cu suprafețe mai mici de 0,3 ha;d) pentru calcularea proporțiilor diferitelor culturi, suprafața acoperită de o cultură poate include elemente de peisaj care fac parte din suprafața eligibilă în conformitate cu art. 16;e) în cazul suprafețelor ocupate de culturi mixte se consideră că suprafața este acoperită doar cu cultura preponderentă;f) suprafețele pe care se seamănă un amestec de semințe, indiferent de speciile incluse în amestec, sunt considerate acoperite cu o singură cultură.  +  Articolul 83(1) În sensul art. 19 din ordonanță, proporția pajiștilor permanente se determină astfel:----------Alin. (1) al art. 83 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 737 din 30 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 30 aprilie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.a) suprafețele declarate de fermierii care participă la schema pentru micii fermieri prevăzută la cap. IX din ordonanță, precum și unitățile unei exploatații care sunt utilizate pentru producția ecologică în conformitate cu art. 11 referitor la Norme generale aplicabile producției agricole din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2.092/91, nu se includ în proporția suprafețelor cu pajiști permanente în totalul suprafeței agricole și în procentajul de referință menționat la art. 19 lit. b) din ordonanță;----------Lit. a) a alin. (1) al art. 83 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 737 din 30 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 30 aprilie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.b) proporția de referință stabilită în 2015 se determină prin împărțirea "suprafeței de pajiști permanente" la "suprafața agricolă totală".----------Lit. b) a alin. (1) al art. 83 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 737 din 30 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 30 aprilie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.(2) Proporția de pajiști permanente se stabilește în fiecare an pe baza suprafețelor declarate de fermierii care fac obiectul obligației de a aplica practicile agricole benefice pentru climă și mediu pentru anul în cauză în conformitate cu articolul 72 alineatul (1) primul paragraf litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013.----------Alin. (2) al art. 83 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 737 din 30 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 30 aprilie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.(3) Obligația menținerii proporției de pajiști permanente se aplică la nivel național astfel încât aceasta să nu scadă cu mai mult de 5% din proporția de referință.----------Alin. (3) al art. 83 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 737 din 30 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 30 aprilie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.  +  Articolul 84(1) Limitele care trebuie utilizate în scopul evaluării menținerii pajiștilor permanente în termeni absoluți, limite menționate la articolul 45 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013, vor consta într-o reducere de maximum 0,5 % a suprafețelor pajiștilor permanente stabilite în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) litera (a) din regulamentul menționat.(2) Dacă se constată că proporția menționată la articolul 45 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013 a scăzut cu mai mult de 5% din proporția menționată la același articol, se prevede obligația reconversiei suprafețelor în zone cu pajiști permanente și norme pentru evitarea unor noi conversii de zone cu pajiști permanente.----------Art. 84 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 737 din 30 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 30 aprilie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.  +  Articolul 85(1) În cazul nerespectării obligației privind menținerea suprafețelor cu pajiști permanente sensibile din punctul de vedere al mediului, se adoptă următoarele măsuri:a) dacă un fermier a convertit sau a arat o pajiște permanentă care face obiectul interdicției prevăzute la art. 19 lit. a) din ordonanță, reconvertirea suprafeței convertite/arate este obligatorie;b) imediat după constatarea încălcării, fermierul este informat de către APIA în privința obligației de reconversie și a datei înaintea căreia trebuie respectată obligația respectivă. Data în cauză trebuie să fie cel târziu data depunerii cererii unice de plată pentru anul de cerere următor.(2) Prin derogare de la art. 2 alin (1) lit. h) din ordonanță, terenul care face obiectul reconversiei este considerat pajiște permanentă începând din prima zi a reconversiei și face obiectul interdicției prevăzute la art. 19 lit. a) din ordonanță.  +  Articolul 86(1) În sensul art. 20 din ordonanță, zonele de interes ecologic sunt prevăzute în anexa nr. 7.(2) Elementele de peisaj declarate de fermier sunt prevăzute în anexa nr. 7 și reprezintă acele elemente situate în interiorul sau adiacent parcelei de teren arabil declarată de către fermier pentru care acesta face dovada utilizării terenului. Elementele de peisaj liniare, cum ar fi garduri vii, fâșii împădurite, arbori în aliniament, margini de câmp, rigole sau zonele-tampon, sunt considerate adiacente terenului arabil, atunci când latura lungă a elementului de peisaj atinge fizic parcela agricolă de teren arabil. Elementele de peisaj neliniare cum ar fi iazuri, arbori izolați, grupuri de arbori, pâlcuri arbustive din zona de câmpie sunt considerate «adiacente terenului arabil» când ating fizic terenul arabil în cel puțin un punct. (la 28-02-2017, Alineatul (2) din Articolul 86 , Capitolul XII a fost modificat de Punctul 64, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (3) Zonele-tampon sunt suprafețele de teren înierbate, împădurite sau cultivate cu plante graminee perene sau cu plante leguminoase perene, situate în vecinătatea apelor de suprafață sau a captărilor de apă potabilă, pe care este interzisă aplicarea pesticidelor și a fertilizanților. Zonele-tampon includ și benzile-tampon sau fâșiile de protecție aflate de-a lungul cursurilor de apă protejate prin standardul privind bunele condiții agricole și de mediu GAEC 1 și prin cerințele legale în materie de gestionare SMR 1 și SMR 10, prevăzute în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013. Zonele-tampon trebuie să fie situate pe un teren arabil sau adiacent acestuia, astfel încât laturile lor lungi să fie paralele cu marginea unui curs de apă sau a unui corp de apă. De-a lungul cursurilor de apă, aceste zone pot include benzi cu vegetație riverană cu o lățime de 1-10 metri. În zonele-tampon se permite pășunatul sau tăierea ierbii, cu condiția ca zona-tampon să poată fi în continuare distinsă de terenul agricol adiacent. Dimensiunile zonelor-tampon sunt prevăzute în anexa nr. 7.(4) Zonele cu specii forestiere cu ciclu scurt de producție sunt considerate doar cele cultivate cu salcie (Salix L), plop alb (Populus alba), plop negru (Populus nigra), inclusiv pe parcelele cu suprafețe mai mici de 0,3 ha. Ciclul maxim de recoltă, cerințele privind utilizarea îngrășămintelor minerale și a produselor de protecția plantelor sunt prevăzute în anexa nr. 8.----------Alin. (4) al art. 86 a fost modificat de pct. 61 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016 prin eliminarea sintagmei "și salcâm (Robinia pseudoacacia)".(5) Zonele împădurite sunt suprafețe de teren arabil împădurite:a) prin măsura 221 «Prima împădurire a terenurilor agricole» din cadrul PNDR 2007-2013;b) prin submăsura 8.1 «Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite» din cadrul PNDR 2014-2020;c) în temeiul unei scheme naționale ale cărei condiții respectă dispozițiile art. 43 alin. (1), (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.698/2005 sau ale art. 22 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013. (la 28-12-2016, Alineatul (5) din Articolul 86 , Capitolul XII a fost modificat de Punctul 51, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) (5^1) Pentru recunoașterea ca zonă de interes ecologic a suprafeței împădurite conform alin. (5) lit. c), fermierul depune la APIA, nu mai târziu de data-limită de depunere a cererilor unice de plată, documentul care confirmă împădurirea suprafeței printr-o schemă națională, emis de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură/structurile subordonate acesteia, respectiv documentația tehnico-economică și procesul-verbal de recepție. (la 28-12-2016, Articolul 86 din Capitolul XII a fost completat de Punctul 52, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) (6) Zonele cu strat vegetal sunt suprafețele arabile cultivate cu amestecurile de specii de culturi incluse în anexa nr. 9, considerate culturi secundare, care nu participă la calculul diversificării culturilor și care asigură acoperirea solului pe o perioadă de cel puțin 8 săptămâni. Proporția dintre cele două specii din cadrul unui amestec de specii de culturi se stabilește de fermier, astfel încât ambele specii să fie identificate la controlul pe teren care se efectuează de APIA. Perioada de însămânțare a culturilor secundare este 1 august-1 octombrie. Zonele acoperite de strat vegetal nu includ zonele acoperite de culturi de toamnă semănate în mod normal în vederea recoltării sau a pășunatului și nici culturile înființate pentru pachetele 4 și 7 ale măsurii 10 «Agromediu și climă» din PNDR 2014-2020 și/sau pachetele 4 și 7 ale măsurii 214 «Plăți de agromediu» din PNDR 2007-2013, aflate în derulare. Zonele cu strat vegetal participă la respectarea GAEC 4 și se pot înființa inclusiv pe parcelele cu suprafețe mai mici de 0,3 ha. (la 28-02-2017, Alineatul (6) din Articolul 86 , Capitolul XII a fost modificat de Punctul 65, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (6^1) Desființarea culturilor secundare se realizează prin distrugere mecanică. (la 28-02-2017, Alineatul (6^1) din Articolul 86 , Capitolul XII a fost modificat de Punctul 65, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 ) (6^2) Pentru efectuarea plății pentru practicile agricole benefice pentru climă și mediu, conform art. 1 pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 2.333/2014, fermierul poate să modifice utilizarea parcelelor agricole în ceea ce privește zonele acoperite de strat vegetal prin schimbarea amplasamentului parcelei agricole sau schimbarea amestecului de specii de culturi pentru strat vegetal ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile, fără a modifica procentul zonelor acoperite de strat vegetal declarat, iar amestecul de specii de culturi pentru strat vegetal să fie cuprins în anexa nr. 5*).----------Alin. (6^2) al art. 86 a fost introdus de pct. 43 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(6^3) Fermierul are obligația să notifice APIA asupra modificărilor de la alin. (6^2) până la data de 15 octombrie 2016*).----------Alin. (6^3) al art. 86 a fost introdus de pct. 43 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(6^4) Dacă APIA a informat fermierul cu privire la eventualele neconformități din cererea unică de plată sau intenția de a efectua un control pe teren sau dacă în cadrul controlului pe teren se constată neconformități, modificările solicitate de fermier în conformitate cu alin. (6^2) nu sunt acceptate pentru parcelele agricole la care se referă neconformitatea*).----------Alin. (6^4) al art. 86 a fost introdus de pct. 43 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(7) Culturile fixatoare de azot sunt prevăzute în anexa nr. 10. Aceste culturi trebuie să fie prezente pe teren pe toată perioada lor de vegetație, sunt considerate culturi principale și participă la calculul diversificării culturilor, inclusiv pe parcelele cu suprafețe mai mici de 0,3 ha. Fermierii trebuie să respecte măsurile Codului de bune practici agricole în vigoare, referitoare la poluarea cu azot.(8) Un fermier poate declara aceeași zonă sau același element de peisaj o singură dată într-un an de cerere în scopul respectării cerinței referitoare la zonele de interes ecologic.(9) Zonele de interes ecologic care nu sunt niciodată la dispoziția fermierului sunt zonele de interes ecologic situate pe suprafețele prevăzute la art. 10 alin. (5) lit. c), d), e), g), h), i), j).(10) În sensul aplicării art. 18 alin. (1) lit. c), alin. (3) lit. b) și c), art. 20 alin. (4) lit. a) și b) din ordonanță, Lista codurilor de cultură pentru pajiști permanente, culturi utilizate pentru producția de iarbă sau alte furaje erbacee, culturi aflate sub apă o mare parte a ciclului de producție și culturi de leguminoase care se iau în calcul pentru excepțiile de la aplicarea practicilor agricole benefice pentru climă și mediu este prevăzută în anexa nr. 11.  +  Capitolul XIII Accesul persoanelor juridice la plata pentru tinerii fermieri  +  Articolul 87(1) În sensul art. 22 alin. (2) lit. a) din ordonanță, cei cinci ani în care un fermier poate primi plata în cadrul schemei pentru tinerii fermieri se determină astfel:a) în cazul în care tânărul fermier se stabilește la conducerea exploatației înainte de data-limită de depunere a cererii unice de plată fără penalizări, poate solicita plata pentru tinerii fermieri pentru cinci ani, începând cu anul curent de cerere;b) în cazul în care tânărul fermier se stabilește la conducerea exploatației prin transfer de exploatație de la un alt fermier care a depus cerere unică de plată în anul de cerere precedent, până la data-limită de depunere a cererii unice de plată din anul curent, cererea pentru anul curent se depune de către cedentul exploatației și apoi, până la data-limită de depunere a cererilor unice de plată, se înregistrează la APIA formularul de transfer al exploatației către tânărul fermier;c) în cazul în care tânărul fermier se stabilește la conducerea exploatației după data-limită de depunere a cererii unice de plată fără penalizări, poate solicita schema de plată pentru tinerii fermieri începând cu anul de cerere următor.(2) În sensul art. 22 alin. (2) lit. b) din ordonanță, nu sunt eligibili la plata pentru tinerii fermieri, solicitanții care împlinesc vârsta de 41 de ani în cursul anului curent de cerere.(3) În sensul art. 22 alin. (2) lit. a) din ordonanță, fermierii care au depus cereri de plată într-un an anterior anului 2015, trebuie să nu fi împlinit vârsta de 41 de ani în anul în care au depus prima cerere de plată.(4) Sunt eligibili la plata pentru tinerii fermieri, tinerii care se stabilesc pentru prima dată în exploatații transferate acestora în cursul perioadei de depunere a cererilor unice de plată, până la data-limită de depunere. În acest caz cererea de plată depusă de cedentul exploatației rămâne valabilă și trebuie să fie completată cu formularul de transfer de exploatație. Anul în care s-a efectuat transferul de exploatație în perioada de depunere a cererilor unice de plată reprezintă primul an de participare în schemă.(5) Indiferent de numărul și forma de organizare a exploatațiilor pe care le administrează tânărul fermier, plata pentru tinerii fermieri se acordă pentru o singură exploatație.----------Alin. (5) al art. 87 a fost introdus de pct. 26 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015.(6) În cazul în care transferul de exploatație se realizează între 2 tineri fermieri, chiar dacă suprafața rezultată în urma transferului depășește plafonul de 60 ha, plata pentru tinerii fermieri se acordă pentru suprafața totală a exploatației rezultată în urma transferului, fără a depăși plata pentru plafonul maxim de 60 ha.----------Alin. (6) al art. 87 a fost introdus de pct. 26 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015.  +  Articolul 88(1) În sensul art. 22 alin. (4) lit. a) din ordonanță, fermierul dovedește controlul efectiv și durabil din punct de vedere al deciziilor de gestionare, al beneficiilor și al riscurilor financiare, astfel:a) este asociat unic sau asociat/acționar majoritar în cadrul societății comerciale;b) este titular PFA, II/reprezentant legal în cazul IF;c) este titularul exploatației în calitate de persoană fizică.(2) Documentele prin care solicitanții dovedesc controlul efectiv și durabil din punct de vedere al deciziilor de gestionare, al beneficiilor și al riscurilor financiare, sunt următoarele:a) registrul acționariatului societății comerciale sau certificatul constatator eliberat de către ONRC, în cazul persoanelor juridice;b) certificatul de înregistrare la ONRC în cazul PFA, II, IF;c) statutul sau fișa postului prin care sunt stabilite atribuțiile administratorului societății comerciale din care să rezulte că exercită managementul zilnic al persoanei juridice.  +  Articolul 89(1) Sunt eligibili fermierii activi persoane juridice, prevăzute la art. 22, alin. (4) din ordonanță, dacă la capitalul sau la conducerea persoanei juridice participă cel puțin un tânăr cu vârsta de maxim 40 ani, care exercită fie exclusiv, fie în comun cu alți acționari/asociați, persoane fizice sau juridice, controlul efectiv și durabil pe termen lung în ceea ce privește deciziile în materie de management, beneficii și riscuri financiare.(2) Dacă mai mulți tineri fermieri, în sensul art. 22, alin. (4) din ordonanță au dobândit controlul asupra persoanei juridice la diferite momente, prima dobândire a controlului trebuie considerat momentul "instalării" menționat la art. 22, alin. (2) și (3) din ordonanță.(3) Plata pentru tinerii fermieri nu se mai acordă dacă toți tinerii fermieri care îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 22, alin. (5) din ordonanță și la alineatul (2) au încetat a mai exercita controlul asupra persoanei juridice.(4) În sensul prezentului articol:a) referirea la prima depunere a unei cereri de plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafață de la art. 22 alin. (2) din ordonanță trebuie înțeleasă ca o referire la prima cerere de plată a persoanei juridice în cadrul schemei pentru tinerii fermieri;b) fără a se aduce atingere dispozițiilor de la art. 22 alin. (3) din ordonanță, referirea la "instalare" trebuie înțeleasă ca o referire la momentul din care tinerii fermieri preiau efectiv controlul asupra persoanei juridice.(5) Evaluarea controlului efectiv și durabil pe termen lung în ceea ce privește deciziile în materie de management, beneficii și riscuri financiare se face pe baza documentelor care atestă participarea nemijlocită la deciziile esențiale ale persoanei juridice privind gestionarea afacerilor exploatației, de exemplu: achiziționarea unui nou utilaj, stabilirea planului de culturi și altele asemenea. Partenerii care nu iau decizii nu trebuie să fie considerați tineri fermieri întrucât nu participă la administrare.  +  Capitolul XIV Schema pentru micii fermieri  +  Articolul 90(1) Fermierii incluși în schema de plată pentru micii fermieri prevăzută la capitolul IX - "Schema simplificată pentru micii fermieri" din ordonanță au următoarele obligații:a) să depună anual cererea unică de plată;b) fermierii incluși automat în schema de plată pentru micii fermieri, conform art. 26 alin. (1) lit. a) din ordonanță completează o declarație că au luat la cunoștință condițiile speciale aferente schemei pentru micii fermieri prevăzute la capitolul IX - "Schema pentru micii fermieri" din ordonanță. Declarația este anexă la formularul-tip de cerere unică de plată;(2) Abrogat.----------Alin. (2) al art. 90 a fost abrogat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(3) Fermierii incluși în schema pentru micii fermieri pentru care, într-un an ulterior anului 2015, cuantumul plăților directe depășește 1.250 euro sunt notificați de către APIA privind excluderea din schema pentru micii fermieri după data de 15 iulie a anului de cerere. Fermierii pot opta pentru rămânerea în schema pentru micii fermieri, cu informarea APIA, în termen de 15 zile calendaristice de la data notificării. (la 28-02-2017, Alineatul (3) din Articolul 90 , Capitolul XIV a fost modificat de Punctul 66, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 91(1) Beneficiarii care decid să se retragă din schema pentru micii fermieri în anul 2015 sau într-un an ulterior anului 2015, în conformitate cu art. 62 alin. (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013, cu modificările și completările ulterioare, sau cu art. 62 alin. (2) din respectivul regulament, informează APIA cu privire la retragerea lor, până la data de 15 iulie, fără posibilitatea de a mai fi incluși în această schemă de plată. (la 28-12-2016, Alineatul (2) din Articolul 91 , Capitolul XIV a fost abrogat de Punctul 54, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 ) (3) Fermierii care au informat APIA cu privire la retragerea lor din schema pentru micii fermieri și fermierii care au fost excluși din schemă primesc în continuare celelalte plăți solicitate și nu mai beneficiază de prevederile art. 27 alin. (2) lit. a) și b) din ordonanță.----------Art. 91 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 737 din 30 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 30 aprilie 2015.  +  Capitolul XV Condiții artificiale  +  Articolul 92(1) Se consideră condiție artificială creată pentru a dovedi calitatea de fermier activ, depunerea cererii unice de plată de către societățile comerciale al căror acționar majoritar este una dintre persoanele fizice sau juridice sau grupurile de persoane fizice sau juridice care gestionează aeroporturi, servicii de transport feroviar, sisteme de alimentare cu apă, servicii imobiliare, terenuri permanente de sport și terenuri destinate activităților de recreere sau de alte întreprinderi cu activități neagricole similare prevăzute la art. 6 alin. (6) din ordonanță. Aceste societăți comerciale nu pot solicita plăți pe suprafețele care aparțin acționarului majoritar.(2) Se consideră condiție artificială creată pentru a dovedi calitatea de fermier activ, divizarea exploatației agricole, astfel încât să respecte prevederile art. 6 alin. (1) din ordonanță.(3) Se consideră condiție artificială creată pentru a dovedi calitatea de fermier activ declararea în cererea unică de plată a unui cod CAEN secundar, aferent unei activități agricole, în locul codului CAEN principal, de către solicitanții prevăzuți la art. 6 alin. (5) și (6) din ordonanță, pentru a evita respectarea cerințelor prevăzute la art. 6 alin. (5) lit. a) sau b) din ordonanță.----------Alin. (3) al art. 92 a fost modificat de pct. 28 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015.(4) Se consideră condiție artificială creată pentru a respecta prevederile art. 6 alin (1) din ordonanță privind calitatea de fermier activ depunerea de cereri unice de plată separate ca persoană fizică și ca persoană fizică autorizată/întreprindere individuală/întreprindere familială ale aceluiași titular.----------Alin. (4) al art. 92 a fost introdus de pct. 29 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015.  +  Articolul 93(1) Se consideră condiție artificială creată pentru a determina eligibilitatea suprafețelor de teren, prevăzute la art. 10 alin. (5) lit. b)-l) cedarea dreptului de folosință către un fermier activ asupra acestor suprafețe.(2) APIA verifică eligibilitatea acestor suprafețe înaintea acordării plăților prin următoarele metode:a) solicită documente doveditoare că terenul în cauză nu a fost scos din circuitul agricol;b) solicită documente doveditoare privind activitatea agricolă desfășurată de către solicitant pe aceste suprafețe;c) efectuează verificări în baza de date LPIS cu privire la zonele rezervațiilor științifice/zonele de protecție strictă și conservare specială/amenajările peisagistice;d) efectuează verificări în lista aeroporturilor și culoarelor de siguranță/aerodromurilor/heliporturilor pusă la dispoziție de Ministerul Transporturilor;e) efectuează, după caz, verificări în baza de date LPIS și/sau verificări în teren, utilizând ortofotoplanurile cele mai recente, privind existența lucrărilor hidrotehnice, de îmbunătățiri funciare, de gospodărirea apelor și ale căilor de transport terestru, parcuri fotovoltaice sau parcuri eoliene, terenuri de golf, parcuri, pârtii de ski.(3) APIA verifică eligibilitatea acestor suprafețe după acordarea plăților în următoarele situații:a) la solicitarea unei terțe persoane în vederea realizării unui control pe teren (plângere pentru nerespectarea condițiilor de eligibilitate sau a normelor de ecocondiționalitate);b) la sesizarea instituțiilor cu atribuții de control (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Parchete, Poliție etc.);c) oricare alt tip de verificări realizate de APIA, MADR, Curtea de Conturi a României, Comisia Europeană, Curtea Europeană de Audit etc.  +  Articolul 94(1) Se consideră condiție artificială creată pentru a obține plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu declararea zonelor de interes ecologic, prevăzute la art. 20 alin. (1) din ordonanță, dacă zonele de interes ecologic nu sunt la dispoziția fermierului și acesta nu poate dovedi utilizarea terenului pe care acestea sunt amplasate.----------Alin. (1) al art. 94 a fost modificat de pct. 32 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015, prin înlocuirea unei sintagme.(2) Se consideră condiție artificială creată pentru a obține plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu declararea unei alte categorii de folosință în loc de teren arabil, pentru a diminua suprafața de teren arabil totală a exploatației sub 10 ha și pentru a evita obligativitatea conformării la condițiile pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu.  +  Articolul 95În cazul în care, în urma efectuării plății, se constată că fermierul a creat condiții artificiale pentru a primi plăți, APIA aplică procedura de recuperare a plăților necuvenite și sesizează în mod obligatoriu Departamentul pentru Lupta Antifraudă și Direcția Națională Anticorupție.  +  Capitolul XVI Măsurile de dezvoltare rurală  +  Articolul 96(1) Începând cu Campania 2015, fermierii pot beneficia de plăți compensatorii pe suprafață acordate utilizatorilor de terenuri agricole în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală, cu finanțare FEADR și buget național, astfel:a) Măsura 214 - Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013, pentru angajamentele aflate în desfășurare, cu alocare din programarea PNDR 2014-2020:– pachetul 1 - pajiști cu înaltă valoare naturală;– pachetul 2 - practici agricole tradiționale;– pachetul 3 - pajiști importante pentru păsări: varianta 3.1 - Crex crex; varianta 3.2 - Lanius minor și Falco vespertinus;– pachetul 4 - culturi verzi;– pachetul 5 - agricultură ecologică [varianta 5.1 - culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreț); varianta 5.2 - legume (inclusiv ciuperci și cartofi); varianta 5.3 - livezi; varianta 5.4 - vii; varianta 5.5 - plante medicinale și aromatice];– pachetul 6 - pajiști importante pentru fluturi (Maculinea sp.);– pachetul 7 - terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis)*).----------Lit. a) a alin. (1) al art. 96 a fost modificată de pct. 45 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.b) Măsuri prevăzute în PNDR 2014-2020 (cu alocarea din programarea 2014-2020):(i) Măsura 10 - Agro-Mediu și climă:– Pachetul 1 - Pajiști cu înaltă valoare naturală;– Pachetul 2 - Practici agricole tradiționale (varianta 2.1 - lucrări manuale pe pajiști permanente utilizate ca fânețe; varianta 2.2 - lucrări cu utilaje ușoare pe pajiști permanente utilizate ca fânețe);– Pachetul 3 - Pajiști importante pentru păsări (varianta 3.1.1 - lucrări manuale pe pajiști importante pentru Crex crex; varianta 3.1.2 - lucrări cu utilaje ușoare pe pajiști importante pentru Crex crex; varianta 3.2.1 - lucrări manuale pe pajiști importante pentru Lanius minor și Falco vespertinus; varianta 3.2.2 - lucrări cu utilaje ușoare pe pajiști importante pentru Lanius minor și Falco vespertinus);– Pachetul 4 - Culturi verzi;– Pachetul 5 - Adaptarea la efectele schimbărilor climatice;– Pachetul 6 - Pajiști importante pentru fluturi (Maculinea sp.) (varianta 6.1 - lucrări manuale pe pajiști importante pentru fluturi; varianta 6.2 - lucrări cu utilaje ușoare pe pajiști importante pentru fluturi);– Pachetul 7 - Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis);– Pachetul 8 - Creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon.(ii) Măsura 11 - Agricultură ecologică:– submăsura 11.1: «Sprijin pentru conversia la metode de agricultură ecologică», care conține următoarele pachete: pachetul 1 - culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreț) aflate în conversia la agricultura ecologică; pachetul 2 - legume aflate în conversia la agricultura ecologică; pachetul 3 - livezi aflate în conversia la agricultura ecologică; pachetul 4 - vii aflate în conversia la agricultura ecologică; pachetul 5 - plante medicinale și aromatice aflate în conversia la agricultura ecologică; pachetul 6 - pajiști permanente aflate în conversia la agricultura ecologică (varianta 6.1 - pajiști permanente aflate în conversia la agricultura ecologică localizate în UAT-uri neeligibile M 10 și varianta 6.2 - pajiști permanente aflate în conversia la agricultura ecologică localizate în UAT-uri eligibile M 10);– submăsura 11.2: «Sprijin pentru menținerea practicilor de agricultură ecologică», ce conține următoarele pachete: pachetul 1 - culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreț) certificate în agricultura ecologică; pachetul 2 - legume certificate în agricultura ecologică; pachetul 3 - livezi certificate în agricultura ecologică; pachetul 4 - vii certificate în agricultura ecologică; pachetul 5 - plante medicinale și aromatice certificate în agricultura ecologică; pachetul 6 - pajiști permanente certificate în agricultura ecologică (varianta 6.1 - pajiști permanente certificate în agricultura ecologică localizate în UAT-uri neeligibile M 10 și varianta 6.2 - pajiști permanente certificate în agricultura ecologică localizate în UAT-uri eligibile M 10)*);----------Pct. (ii) al lit. b) a alin. (1) al art. 96 a fost modificat de pct. 46 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(iii) Măsura 13 - Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice:– Submăsura 13.1 - "Plăți compensatorii în zona montană";– Submăsura 13.2 - "Plăți compensatorii pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative";– Submăsura 13.3 - "Plăți compensatorii pentru zone care se confruntă cu constrângeri specifice".(2) Fermierii care solicită plăți compensatorii pentru una sau mai multe din măsurile prevăzute la alin. (1) litera b) pct. (i) și (ii) semnează angajamente pe durata a 5 ani, prin care se obligă să respecte condițiile de eligibilitate, de bază și specifice fiecărei măsuri.(3) Angajamentele se urmăresc:a) la nivel de parcelă în cazul pachetelor 1, 2, 3, 6, 7 din cadrul Măsurii 10/Măsurii 214 și în cazul pachetelor 1, 2, 3, 4, 5, 6 ale fiecărei submăsuri din cadrul Măsurii 11 (11.1 și 11.2)/în cazul pachetului 5 (cu cele cinci variante 5.1, 5.2, 5.3, 5.4, 5.5) din cadrul Măsurii 214;b) la nivel de suprafață totală angajată pentru pachetele 4 și 5 din cadrul Măsurii 10/pentru pachetul 4 din cadrul Măsurii 214;c) la nivelul efectivelor de animale femele adulte de reproducție din rase locale în pericol de abandon prevăzut la începerea angajamentului, în cazul pachetului 8 din Măsura 10.(4) Parcelele aflate sub angajament în cadrul măsurii 10 și/sau măsurii 11 nu se comasează și pachetul nu se accesează pe fracțiuni de parcelă*).----------Alin. (4) al art. 96 a fost modificat de pct. 47 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.  +  Articolul 97(1) Pentru angajamentele de agro-mediu semnate în cadrul perioadei anterioare de programare se aplică prevederile art. 44 (1) ale Regulamentul (CE) nr. 1.974/2006, cu modificările și completările ulterioare, independent de data la care are loc transferul exploatației (în perioada de programare anterioară sau actuală). În aceste condiții, beneficiarii sprijinului pentru agro-mediu, acordat în cadrul perioadei de programare 2007-2013, care transferă terenul aflat sub angajament de agro-mediu, trebuie să ramburseze ajutorul acordat, dacă persoana care preia terenul nu preia și angajamentele.(2) Pentru angajamentele de mediu și climă aplicate pe suprafață, semnate în cadrul măsurilor PNDR 2014-2020, se aplică prevederile art. 47 alin. 2 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013. Astfel, dacă întregul teren sau o parte a acestuia, care face obiectul angajamentului, sau întreaga exploatație este transferat(ă) altei persoane în cursul perioadei angajamentului respectiv, angajamentul sau partea din acesta aferentă terenului transferat poate fi preluat(ă) de cealaltă persoană pentru perioada rămasă sau poate înceta și rambursarea nu este solicitată în ceea ce privește perioada în care angajamentul a produs efecte*).----------Alin. (2) al art. 97 a fost modificat de pct. 48 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(3) În cazul în care o suprafață aflată sub angajament este transferată unui alt fermier, noul utilizator al suprafeței în cauză, care a preluat angajamentul existent, este responsabil pentru eventualele neconformități depistate ulterior transferului și ca urmare acestuia i se vor reține sumele acordate necuvenit în campaniile anterioare transferului pentru suprafața respectivă.  +  Articolul 98(1) Angajamentele aferente Măsurii 11/pachetului 5 din cadrul Măsurii 214 - PNDR 2007-2013 se aplică la nivel de parcelă agricolă, neexistând posibilitatea schimbării parcelelor pe perioada angajamentelor. De asemenea, trebuie menținute aceleași suprafețe determinate la plată în primul an de angajament pe parcursul celor 5 ani de angajament. Parcela pe care s-a accesat Măsura 11/pachetul 5 din cadrul Măsurii 214 trebuie să rămână parcelă de sine stătătoare, pe toată perioada angajamentului.(2) Abrogat.----------Alin. (2) al art. 98 a fost abrogat de pct. 49 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(3) Abrogat.----------Alin. (3) al art. 98 a fost abrogat de pct. 49 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.(4) Fermierii care au finalizat cei doi/trei ani de conversie pot începe angajamente în cadrul Submăsurii 11.2, cu semnarea unui nou angajament de 5 ani. În situația în care nu deschid angajamente pentru Submăsura 11.2, aceștia au obligația de a menține suprafețele în sistem ecologic 5 ani de la semnarea angajamentului aferent Submăsurii 11.1.(5) Dacă pe perioada celor 5 ani de angajament din Submăsura 11.2 se constată nerespectări ale angajamentului ce conduc la recuperarea sumelor necuvenite primite în campaniile anterioare, recuperarea se va face și pe perioada conversiei, dacă nu s-au încheiat cei 5 ani de semnarea angajamentului pe Submăsura 11.1.(6) Plățile din cadrul Submăsurii 11.1 se acordă numai pentru limitele perioadelor de conversie, prevăzute în PNDR 2014-2020, pentru fiecare categorie de producție vegetală și nu în cazul repetării anului de conversie sau prelungirii perioadei de conversie.În cazul constatării repetării anului de conversie sau prelungirii perioadei de conversie, se consideră angajament nerespectat și se aplică sancțiuni, care pot conduce și la recuperarea sumelor acordate în anii anteriori, conform legislației în vigoare.  +  Articolul 99Angajamentele încheiate pentru Pachetul 4 din cadrul Măsurii 10 sau Măsurii 214 sunt condiționate de menținerea valorii suprafeței total angajate pe toată perioada de angajament, parcelele pe care se aplică cerințele putând fi, însă schimbate de la un an la altul, atât la depunerea cererii, cât și ulterior. În cazul în care semănarea culturilor verzi se realizează pe altă parcelă decât cea indicată în cererea unică de plată, fermierul are obligația să notifice APIA în termen de 10 zile de la înființarea culturii, dar nu mai târziu de 30 septembrie. În lipsa acestei notificări, suprafața respectivă este exclusă de la plată. Mutarea pachetului 4 poate fi aplicată doar pe o parcelă întreagă, nu pe fracțiune de parcelă și nu este condiționată de menținerea suprafeței inițiale a parcelei, ci doar de cea a suprafeței totale angajate.  +  Articolul 100Fermierii care solicită sprijin în cadrul pachetului 5 din Măsura 10, prezintă la APIA, până la termenul-limită de depunere a cererilor unice de plată, documentele pentru dovedirea utilizării a doi hibrizi/soiuri cu precocități diferite pentru cultura înscrisă în declarația de suprafață, astfel:a) certificatul oficial de calitate a seminței;b) factura de achiziționare a seminței care include următoarele informații: hibridul, soiul, precocitatea acestuia (semi-timpuriu/timpuriu și semi-tardiv/tardiv) și cantitatea de sămânță achiziționată;c) certificatul oficial de calitate și conformitate a furnizorului/producătorului.  +  Articolul 101În cazul pachetului 5 din Măsura 10, condiția de eligibilitate "în cadrul fermei suprafețe arabile mai mici de 10 ha", vizează suprafețele de teren arabil eligibile, neeligibile, solicitate și nesolicitate la plată.  +  Articolul 102Sunt eligibili pentru accesarea pachetului 8 din cadrul măsurii 10 doar fermierii care desfășoară activitate agricolă și dețin femele de reproducție de rasă pură locală în pericol de abandon, din speciile prevăzute în PNDR 2014-2020, înscrise în registrul genealogic al rasei, secțiunea principală, condus de asociații acreditate de ANZ. (la 28-12-2016, Articolul 102 din Capitolul XVI a fost modificat de Punctul 55, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 103 Abrogat (la 28-12-2016, Articolul 103 din Capitolul XVI a fost abrogat de Punctul 56, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 104(1) În cazul pachetului 8 din Măsura 10, nu se deschide un nou angajament, cel inițial continuând până la expirarea celor 5 ani, dacă fermierul declară un număr de animale/rasă de până în 20% din numărul de animale/rasă determinat în primul an de angajament.(2) Dacă procentul menționat la alin. 1 este depășit, fermierul deschide un nou angajament pentru întregul număr de animale/rasă pentru o perioadă de 5 ani începând cu anul în care angajamentul a fost înlocuit. Vechiul angajament se urmărește până la împlinirea celor 5 ani.  +  Articolul 105Fermierii care accesează măsura 10 și/sau măsura 11 trebuie să facă dovada deținerii cunoștințelor și informațiilor necesare. Dovada/Documentul justificativ privind deținerea competențelor necesare implementării angajamentelor este valabilă/valabil la nivel de măsură și trebuie prezentată/prezentat la APIA până la 10 octombrie inclusiv a anului de cerere respectiv, în funcție de suprafața angajată. Pentru stabilirea anului de angajament în care trebuie dovedită deținerea cunoștințelor și informațiilor necesare în raport cu pragul de suprafață prevăzut de fișele măsurii 10 sau măsurii 11, suprafața angajată se calculează la nivel de pachet/ subpachet/variantă. Sintagmele «prima plată», «cea de-a II-a plată» și «cea de-a III-a plată» menționate în fișele măsurilor M10 și M11 se referă la prima plată dintr-unul din anii de angajament (primul an, al II-lea an, al III-lea an) efectuată către beneficiar în anul de cerere respectiv (plata în avans sau plata regulară)*).----------Art. 105 a fost modificat de pct. 50 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.  +  Articolul 105^1(1) În cazul în care în campania curentă fermierul solicită sprijin pentru submăsura 11.1 și ulterior obține o derogare de la durata perioadei de conversie în conformitate cu art. 13 alin. (1) din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 895/2016 pentru aprobarea regulilor privind organizarea sistemului de inspecție și certificare, de aprobare a organismelor de inspecție și certificare/organismelor de control și de supraveghere a activității organismelor de control, în agricultura ecologică, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Ordinul nr. 895/2016, și art. 36 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 889/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice în ceea ce privește producția ecologică, etichetarea și controlul, cu modificările și completările ulterioare, și depune la APIA, în termenul legal, documentul justificativ, respectiv certificatul de conformitate/master certificatul care confirmă statutul de suprafață ecologică, angajamentul aflat în derulare în baza submăsurii 11.1 este adaptat la condițiile specifice ale submăsurii 11.2 pentru anul respectiv de cerere.(2) Anul aprobării derogării de la durata perioadei de conversie reprezintă ultimul an de angajament în cadrul submăsurii 11.1. Beneficiarul trebuie să îndeplinească angajamentul adaptat pentru restul duratei angajamentului inițial, prin menținerea certificării suprafețelor care au făcut obiectul angajamentului pentru conversia la metodele de agricultură ecologică pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la momentul semnării angajamentului respectiv. O cerere de plată pentru anul următor obținerii derogării de la durata perioadei de conversie poate fi depusă de fermier numai cu condiția deschiderii unui nou angajament în cadrul submăsurii 11.2.(3) Plata acordată în cadrul angajamentului aflat în derulare în cadrul submăsurii 11.1 pentru anul obținerii derogării de la durata perioadei de conversie va fi cea adaptată la nivelul plății pentru pachetul corespondent al submăsurii 11.2.(4) Adaptarea angajamentelor aflate în derulare în cadrul submăsurii 11.1 se acceptă până la efectuarea plății pentru măsură, în campania curentă.(5) Copia documentației privind derogarea de la durata perioadei de conversie trebuie depusă la APIA cel târziu odată cu depunerea documentului justificativ menționat la art. 9 alin. (1) lit. o)-ș) din Ordinul nr. 895/2016, respectiv certificatul de conformitate/master certificatul/certificatul de confirmare a conversiei. (la 28-12-2016, Capitolul XVI a fost completat de Punctul 57, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 105^2În cazul apariției în campania curentă a unui caz de forță majoră pentru care fermierul a depus la APIA în termen documentele stabilite prin legislație, anul respectiv se va lua în considerare în calcularea duratei angajamentului aferent submăsurii 11.1/11.2, după caz, chiar dacă suprafața afectată de forță majoră nu va fi certificată pentru campania în cauză. (la 28-12-2016, Capitolul XVI a fost completat de Punctul 57, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 106În cazul în care fermierii care optează pentru Schema pentru micii fermieri (art. 61 din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013), solicită și Măsurile 10, 11 sau 13, au obligația să respecte standardele de ecocondiționalitate pe întreaga suprafață a exploatației și cerințele specifice măsurilor/sub-măsurilor/pachetelor/subpachetelor/variantelor respective. Nerespectarea acestor condiții poate conduce la aplicarea sancțiunilor administrative conform legislației în vigoare.  +  Capitolul XVII Dispoziții finale  +  Articolul 107Situațiile care necesită recuperarea plăților necuvenite efectuate către fermieri sunt următoarele:a) actualizarea sistemului de identificare a parcelelor agricole;b) rezultatele controalelor pe teren;c) lipsa documentelor justificative constatată de către organele de control sau instituțiile de audit după efectuarea plăților;d) analizele și verificările efectuate de către APIA pe baza sesizărilor primite;e) constatările organelor de control, anchetă sau de audit, ale autorităților naționale sau europene;f) hotărârile judecătorești definitive și irevocabile.g) autosesizarea APIA;----------Lit. g) a art. 107 a fost introdusă de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 737 din 30 aprilie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 300 din 30 aprilie 2015.  +  Articolul 107^1În sensul art. 38 alin. (2) din ordonanță cauzele imputabile beneficiarului se referă la nedeclararea unui cont valid la APIA. (la 28-02-2017, Capitolul XVII a fost completat de Punctul 67, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )  +  Articolul 108(1) În situația în care APIA primește sesizări fundamentate privind utilizarea terenului pentru care s-a depus cererea unică de plată cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare sau dacă oricare dintre documentele prezentate de fermieri în legătură cu cererea unică de plată prezintă indicii de fraudă, se aplică prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare.----------Alin. (1) al art. 108 a fost modificat de pct. 31 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015.(2) În situația în care din documentele prezentate de fermier, inclusiv din cele emise sau avizate de instituții sau autorități publice, rezultă indicii de fraudă sau indicii ale tentativei de a obține pe nedrept plățile prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) și art. 33 alin. (2) din ordonanță, se aplică prevederile Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare.----------Alin. (2) al art. 108 a fost modificat de pct. 31 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015.(3) Funcționarii APIA care exercită atribuții de serviciu de control sau de autorizare a plăților pentru schemele/măsurile prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) precum și la art. 33 din ordonanță, sunt obligați să sesizeze de îndată organele de urmărire penală în cazul în care sunt supuși la presiuni sau șantaj de către șefii ierarhici, decidenți politici sau de către fermieri, în scopul modificării sau influențării deciziilor acestora în administrarea sau autorizarea la plată a cererilor unice de plată. Aceste fapte sunt incriminate prin Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu modificările și completările ulterioare și de art. 207 din Codul penal.  +  Articolul 109În sensul art. 40 alin. (2) din ordonanță, documentele suplimentare solicitate fermierilor pot fi, de exemplu: extras din registrul special al contractelor de arendă ținut de secretarul consiliului local, înregistrări contabile, registre ale exploatației, dovada suspendării activității agentului economic eliberată de ONRC, certificat constatator emis de ONRC privind acționariatul societăților comerciale, registrul zilierilor angajați în baza Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.  +  Articolul 109^1În sensul art. 30 și 31 din ordonanță, în cazul în care fermierii nu au fost în măsură să respecte criteriile de eligibilitate sau alte obligații din cauza unui caz de forță majoră sau a unor circumstanțe excepționale, pentru a beneficia de plățile prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) din ordonanță și la art. 96 alin. (1) pct. (iii) din prezentul ordin, notifică în scris APIA în termenul stabilit la art. 31 din ordonanță, printr-o înștiințare al cărei model este prevăzut în anexa nr. 12. (la 28-12-2016, Articolul 109^1 din Capitolul XVII a fost modificat de Punctul 58, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 110Beneficiarul trebuie să depună din proprie inițiativă toate eforturile pentru a lua cunoștință de toate informațiile publice referitoare la plățile prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) și art. 33 din ordonanță pentru care depune cererea unică de plată, astfel încât să cunoască toate condițiile și criteriile de acordare a acestora.  +  Articolul 111În vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile art. 58 alin. (1) și (2) și art. 113 din Regulamentul nr. 1306/2013, datele privind fermierii și/sau cererile unice de plată depuse de aceștia la APIA se fac publice, în conformitate cu articolul 111 din Regulamentul nr. 1.306/2013 și pot fi prelucrate de către instituții de audit și/sau de investigare ale Uniunii Europene și/sau ale statelor membre.  +  Articolul 111^1Datele din documentele contabile interne pe care fermierul/unitatea de procesare le depune la APIA trebuie să fie înregistrate în contabilitatea proprie conform prevederilor legale în vigoare*).----------Art. 111^1 a fost introdus de pct. 52 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.  +  Articolul 111^2Pentru a beneficia de plata schemelor de sprijin cuplat în sectoarele vegetal și zootehnic și a ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, documentele doveditoare ale comercializării producției obținute de către persoanele fizice pot fi și facturile emise de acestea. (la 28-12-2016, Capitolul XVII a fost completat de Punctul 59, Articolul I din ORDINUL nr. 1.000 din 21 decembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1058 din 28 decembrie 2016 )  +  Articolul 112Anexele nr. 1-12 fac parte integrantă din prezentul ordin*).----------Art. 112 a fost modificat de pct. 53 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.  +  Articolul 113Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    p. Ministrul agriculturii și
    dezvoltării rurale,
    George Turtoi,
    secretar de stat
    București, 6 aprilie 2015.Nr. 619.  +  Anexa 1 ROMÂNIA STEMA JUDEȚUL ......................*1) UNITĂȚII PRIMARUL .....................*2) ADMINISTRATIV- ..............................*3) TERITORIALE Notă
    *1) Se înscrie denumirea județului.
    *2) Se înscrie categoria unității administrativ-teritoriale.
    *3) Se înscrie denumirea unității administrativ-teritoriale.

    ADEVERINȚĂ
    Prin prezenta adeverință se atestă faptul că domnul/doamna/S.C./S.A./Î.I./Î.F./P.F.A. ................................................, având codul de identificare fiscală*4) ........................, figurează pe anul ............., înregistrat(ă) la nr. de rol nominal unic ........................*5), precum și înscris(ă) în registrul agricol tipul ................... vol. ........................, poziția nr. ...................., satul .................................., str. ....................................... nr. .........*6): Notă
    *4) Se înscrie codul de identificare fiscală, respectiv: codul de înregistrare fiscală, codul numeric personal, numărul de identificare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz.
    *5) Se înscrie numărul de rol nominal unic de către persoana cu atribuții în domeniul administrării impozitelor și taxelor locale.
    *6) Se înscriu datele corespunzătoare de către persoana cu atribuții privind completarea, ținerea la zi și centralizarea datelor din registrele agricole.
    – Capitolul II b): Identificarea pe parcele a terenurilor aflate în proprietatea gospodăriei/exploatației agricole fără personalitate juridică și a unităților cu personalitate juridică*Font 8*┌──────────┬─────────────────────────────┬──────────────┬────────────────────────────────────┐│Suprafața │ │ │ │├────┬─────┤ Categoria de folosință │Nr. bloc fizic│ ││ ha │ ari │ │ │ │├────┼─────┼─────────────────────────────┼──────────────┤ ││ │ , │ │ │ Conform prevederilor din Normele │├────┼─────┼─────────────────────────────┼──────────────┤tehnice de completare a registrului ││ │ , │ │ │ agricol pentru perioada 2015-2019 │├────┼─────┼─────────────────────────────┼──────────────┤ ││ │ , │ │ │ │├────┼─────┼─────────────────────────────┼──────────────┤ ││ │ , │ │ │ │├────┼─────┼─────────────────────────────┼──────────────┤ ││ │ , │ │ │ │├────┼─────┼─────────────────────────────┼──────────────┤ ││ │ , │ │ │ │├────┼─────┼─────────────────────────────┼──────────────┤ ││ │ , │ │ │ │├────┼─────┼─────────────────────────────┼──────────────┤ ││ │ , │ │ │ │└────┴─────┴─────────────────────────────┴──────────────┴────────────────────────────────────┘– Capitolul III: Modul de utilizare a suprafețelor agricole situate pe raza localității*Font 8*┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Conform prevederilor din Normele tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada││ 2015-2019 │├───────────────────────────────────┬────┬────┬───┬────────────────────────────┬────┬────┬───┤│ │ Cod│ ha │ari│ │ Cod│ ha │ari││ │rând│ │ │ │rând│ │ │├───────────────────────────────────┼────┼────┼───┼────────────────────────────┼────┼────┼───┤│Suprafața agricolă în proprietate │ 01 │ │ , │Suprafața agricolă dată (cod│ 09 │ │ , ││= cap. II lit. a) │ │ │ │ 10 + ... + 15) │ │ │ ││Terenuri aflate în proprietate, │ │ │ │ │ │ │ ││cod 10, coloanele 2, 5, 8, 11, 14 │ │ │ │ │ │ │ │├───────────────────────────────────┼────┼────┼───┼────────────────────────────┼────┼────┼───┤│Suprafața agricolă primită (cod │ 02 │ │ , │ - în arendă │ 10 │ │ , ││ 03+ ... +08) │ │ │ │ │ │ │ │├───────────────────────────────────┼────┼────┼───┼────────────────────────────┼────┼────┼───┤│ - în arendă │ 03 │ │ , │ - în parte │ 11 │ │ , │├───────────────────────────────────┼────┼────┼───┼────────────────────────────┼────┼────┼───┤│ - în parte │ 04 │ │ , │ - cu titlu gratuit │ 12 │ │ , │├───────────────────────────────────┼────┼────┼───┼────────────────────────────┼────┼────┼───┤│ - cu titlu gratuit │ 05 │ │ , │ - în concesiune │ 13 │ │ , │├───────────────────────────────────┼────┼────┼───┼────────────────────────────┼────┼────┼───┤│ - în concesiune │ 06 │ │ , │ - în asociere │ 14 │ │ , │├───────────────────────────────────┼────┼────┼───┼────────────────────────────┼────┼────┼───┤│ - în asociere │ 07 │ │ , │ - sub alte forme │ 15 │ │ , │├───────────────────────────────────┼────┼────┼───┼────────────────────────────┼────┼────┼───┤│ - sub alte forme │ 08 │ │ , │ din rândul 09 │ 16 │ │ , ││ │ │ │ │ - la unități cu │ │ │ ││ │ │ │ │ personalitate juridică │ │ │ │├───────────────────────────────────┼────┼────┼───┼────────────────────────────┼────┼────┼───┤│ │ │ │ │Suprafața agricolă utilizată│ 17 │ │ , ││ │ │ │ │ (cod 01 + 02 - 09) │ │ │ │└───────────────────────────────────┴────┴────┴───┴────────────────────────────┴────┴────┴───┘
    Prezenta adeverință s-a eliberat cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor și adeverințelor de către autoritățile publice centrale și locale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 223/2002, fiind necesară pentru depunerea cererii unice de plată în anul ............ . Primarul, Inspector cu atribuții în domeniul ..........................*2) administrării impozitelor și (prenumele și numele) taxelor locale*5), L.S. ..................... ................................. (prenumele și numele) Secretarul, Inspector cu atribuții privind ..........................*2) completarea, ținerea la zi și (prenumele și numele) centralizarea datelor din registrele agricole*6), ................................. (prenumele și numele) Notă
    *2) Se înscrie categoria unității administrativ-teritoriale.
    *5) Se înscrie numărul de rol nominal unic de către persoana cu atribuții în domeniul administrării impozitelor și taxelor locale.
    *6) Se înscriu datele corespunzătoare de către persoana cu atribuții privind completarea, ținerea la zi și centralizarea datelor din registrele agricole.
    NOTĂ: Eliberarea adeverinței nu se condiționează de plata impozitelor și taxelor locale. (la 28-02-2017, Anexa 1 a fost modificată de Punctul 68, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )
     +  Anexa 1^1Abrogată----------Anexa 1^1 a fost abrogată de pct. 55 al art. I din ORDINUL nr. 234 din 22 februarie 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 137 din 23 februarie 2016.  +  Anexa 2CENTRALIZATORULprivind acordul, datele de identificare, numărul de animale pefiecare membru al asociației și suprafața alocată fiecărui membru*Font 8*┌───────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┐│ Unitatea administrativ-teritorială │ ││ (UAT) ........................................ │ Vizat UAT ││ Asociația crescătorilor de animale/Cooperativa/ │ Semnătura/Ștampila ││ Grupul de producători ........................ │ ││ Cod/Coduri exploatație ........................ │ ││ Nr. ...../data .............. │ │├────┬─────────────┬──────┬───────┬─────────────────┼──────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┤│Nr. │ Numele și │ CNP │ Cod │ Număr de animale│UVM total │Suprafață│ Bloc │Suprafața│De acord,││crt.│ prenumele │ │exploa-│cu care pășunează│echivalent│ parcelă │ fizic/ │ totală │semnătură││ │ membrului │ │ tație │ pe suprafața │ *) │ alocată │ parcela │ alocată/│ membru ││ │ asociației │ │ │ de pajiște │ │ │ alocată │ membru │ ││ │crescătorilor│ │ │ concesionată/ │ │ │ │ (ha) │ ││ │ de animale/ │ │ │ închiriată │ │ │ │ │ ││ │cooperativei/│ │ │ de asociație/ │ │ │ │ │ ││ │grupului de │ │ │ cooperativă/ │ │ │ │ │ ││ │ producător │ │ │ grup de │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │ producători │ │ │ │ │ │├────┼─────────────┼──────┼───────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │├────┼─────────────┼──────┼───────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────────┼──────┼───────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼─────────────┼──────┼───────┼─────────────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤│ │ Total │ - │ │ │ - │ - │ - │ │ - │└────┴─────────────┴──────┴───────┴─────────────────┴──────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┘                                   Președinte,                               ..................                               Semnătura/Ștampila    *) Pentru calculul UVM total echivalent se utilizează coeficienții de conversie a animalelor - UVM de mai jos:    Tabel de conversie a animalelor în UVM pe specii și categorii:┌──────────┬───────────────────────────────────────────┬──────────────────────┐│ Poziție │ Specie de animale │ Coeficient conversie ││ curentă │ │ (UVM) │├──────────┼───────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤│ a │Tauri, vaci și alte bovine de peste 2 ani │ 1,0 │├──────────┼───────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤│ b │Ecvidee de peste 6 luni │ 1,0 │├──────────┼───────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤│ c │Bovine între 6 luni și 2 ani │ 0,6 │├──────────┼───────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤│ d │Ovine/Caprine │ 0,15 │└──────────┴───────────────────────────────────────────┴──────────────────────┘------Anexa 2 a fost înlocuită cu anexa din ORDINUL nr. 809 din 16 mai 2016 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 16 mai 2016, conform pct. 13 al art. I din ordinul mai sus menționat.  +  Anexa 3*Font 9*                                 CENTRALIZATOR                privind acordul, datele de identificare, numărul                  de animale deținute de către fiecare membru                              al formei asociative┌─────────────────────────────────────────────┐│Unitatea administrativ-teritorială (UAT) ││........................................ ││Forma asociativă*) ..................... ││Adresa ................................. ││Nr. ........./data ..................... │└─────────────────────────────────────────────┘┌────┬───────────────────┬───────┬──────────────────┬─────────────┬──────────┬──────────┐│Nr. │Numele și prenumele│ CNP │Codul exploatației│Numărul total│ Total │De acord, ││crt.│ membrului formei │ │ din Registrul │de animale pe│echivalent│semnătură ││ │ asociative │ │ Național al │ specii și │ UVM │ membru ││ │ │ │ Exploatațiilor │categorii**) │ │deținător ││ │ │ │ │ │ │de animale│├────┼───────────────────┼───────┼──────────────────┼─────────────┼──────────┼──────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 ││ │ │ │ ├───┬───┬──┬──┤ │ ││ │ │ │ │ a │ b │ c│ d│ │ │├────┼───────────────────┼───────┼──────────────────┼───┼───┼──┼──┼──────────┼──────────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼───────────────────┼───────┼──────────────────┼───┼───┼──┼──┼──────────┼──────────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼───────────────────┼───────┼──────────────────┼───┼───┼──┼──┼──────────┼──────────┤│ │ Total │ - │ │ │ │ │ │ - │ - │└────┴───────────────────┴───────┴──────────────────┴───┴───┴──┴──┴──────────┴──────────┘    7. Suprafața utilizată de forma asociativă prin cosit sau pășunat ............ ha     Președinte,     Semnătura/Ștampila──────────    *) Forma asociativă de proprietate în indiviziune constituită în temeiulLegii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricoleși celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.    **) Pentru calculul echivalent UVM se utilizează coeficienții de conversie a animalelorîn UVM, din tabelul de conversie de mai jos:    Tabel de conversie a animalelor în UVM pe specii și categorii:    ┌────┬──────────────────────────────────────────┬───────────────┐    │Poz.│ Specie de animale │ Coeficient │    │crt.│ │conversie (UVM)│    ├────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤    │ a │Tauri, vaci și alte bovine de peste 2 ani │ 1,0 │    ├────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤    │ b │Ecvidee de peste 6 luni │ 1,0 │    ├────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤    │ c │Bovine între 6 luni și 2 ani │ 0,6 │    ├────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤    │ d │Ovine/Caprine │ 0,15 │    └────┴──────────────────────────────────────────┴───────────────┘──────────----------Anexa 3 a fost înlocuită cu anexa 3 din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015, conform modificării aduse de pct. 35 al art. I din același act normativ.  +  Anexa 3^1*Font 7*                                 CENTRALIZATOR                privind acordul, datele de identificare, numărul                 de animale deținute de către fiecare membru al                 formei asociative precum și suprafața alocată                      fiecărui membru deținător de animale┌─────────────────────────────────────────────┐│Unitatea administrativ-teritorială (UAT) ││........................................ ││Forma asociativă*) ..................... ││Adresa ................................. ││Nr. ........./data ..................... │└─────────────────────────────────────────────┘┌────┬───────────────────┬───────┬──────────────────┬─────────────┬──────────┬────────────┬─────────┬──────────┐│Nr. │Numele și prenumele│ CNP │Codul exploatației│Numărul total│ Total │ Suprafața │Din care │ De acord,││crt.│ membrului formei │ │ din Registrul │de animale pe│echivalent│ totală │destinată│semnătură ││ │ asociative │ │ Național al │ specii și │ UVM │repartizată/│cositului│ membru ││ │ │ │ Exploatațiilor │categorii**) │ │membru (ha) │ (ha) │deținător ││ │ │ │ │ │ │ │ │de animale│├────┼───────────────────┼───────┼──────────────────┼─────────────┼──────────┼────────────┼─────────┼──────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 ││ │ │ │ ├───┬───┬──┬──┤ │ │ │ ││ │ │ │ │ a │ b │ c│ d│ │ │ │ │├────┼───────────────────┼───────┼──────────────────┼───┼───┼──┼──┼──────────┼────────────┼─────────┼──────────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼───────────────────┼───────┼──────────────────┼───┼───┼──┼──┼──────────┼────────────┼─────────┼──────────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────┼───────────────────┼───────┼──────────────────┼───┼───┼──┼──┼──────────┼────────────┼─────────┼──────────┤│ │ Total │ - │ │ │ │ │ │ - │ │ │ - │└────┴───────────────────┴───────┴──────────────────┴───┴───┴──┴──┴──────────┴────────────┴─────────┴──────────┘    Președinte,    Semnătura/Ștampila──────────    *) Forma asociativă de proprietate în indiviziune constituită în temeiul Legii nr. 1/2000 pentrureconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivitprevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completărileulterioare.    **) Pentru calculul echivalent UVM se utilizează coeficienții de conversie a animalelor în UVM, din tabelulde conversie de mai jos:    Tabel de conversie a animalelor în UVM pe specii și categorii:    ┌────┬──────────────────────────────────────────┬───────────────┐    │Poz.│ Specie de animale │ Coeficient │    │crt.│ │conversie (UVM)│    ├────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤    │ a │Tauri, vaci și alte bovine de peste 2 ani │ 1,0 │    ├────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤    │ b │Ecvidee de peste 6 luni │ 1,0 │    ├────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤    │ c │Bovine între 6 luni și 2 ani │ 0,6 │    ├────┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤    │ d │Ovine/caprine │ 0,15 │    └────┴──────────────────────────────────────────┴───────────────┘──────────----------Anexa 3^1 a fost introdusă de pct. 36 al art. I din ORDINUL nr. 1.468 din 9 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 10 iunie 2015 și are conținutul anexei 4 din același act normativ.  +  Anexa 4
    Cantitățile minime de sămânță necesare
    la hectar și numărul minim de semințe/gram
    *Font 9*┌───────────────────────────────────────────┬────────┬────────────────────────┬────────┐│ │ │ │ Nr. ││ Specificație │ UM │ Cantitatea minimă │ minim ││ │ │ de sămânță │ de ││ │ │ │semințe/││ │ │ │ gram │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│Soia/Soia lot semincer │ kg/ha │ 80/70 │ │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│Lucernă/Lucernă lot semincer │ kg/ha │ 18/3 │ │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│Mazăre boabe pentru industrializare │ kg/ha │ 100 │ │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│Fasole boabe pentru industrializare │ kg/ha │ 80 │ │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│Cânepă pentru ulei │ kg/ha │ 4 │ │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│Cânepă pentru fibră │ kg/ha │ 20 │ │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│Orez │ kg/ha │ 120 │ │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│Sămânță de cartof │ t/ha │ 1,5 t/calibrul │ ││ │ │ 25/35 mm │ ││ │ │ 3,5 t/calibrul │ ││ │ │ 35/55 mm │ ││ │ │ 5,5 t/calibrul │ ││ │ │ 55/65 mm │ │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│Sfeclă de zahăr │ UG/ha │ 0,9 │ │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│Cartofi timpurii, semitimpurii și de vară │ t/ha │ 1,5 t/calibrul │ ││pentru industrializare │ │ 28/35 mm │ ││ │ │ 2,4 t/calibrul │ ││ │ │ 35/55 mm │ ││ │ │ 4,2 t/calibrul │ ││ │ │ 55/65 mm │ │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│Legume cultivate în câmp, din care: │ │ │ │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│- tomate pentru industrializare prin răsad │ g/ha │ 180 │ 200 │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│- tomate pentru industrializare semănat │ g/ha │ 1.000 │ 200 ││direct │ │ │ │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│- castraveți pentru industrializare │ g/ha │ 3.000 │ 30 │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│Legume cultivate în sere, din care: │ │ │ │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│- tomate pentru consum în stare proaspătă │ g/ha │ 64 │ 200 │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│- ardei pentru consum în stare proaspătă │ g/ha │ 294 │ 122 │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│- castraveți pentru consum în stare │ g/ha │ 458 │ 30 ││proaspătă │ │ │ │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│- varză pentru consum în stare proaspătă │ g/ha │ 197 │ 203 │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│- castraveți pentru industrializare │ g/ha │ 458 │ 30 │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│Legume cultivate în solare, din care: │ │ │ │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│- tomate pentru consum în stare proaspătă │ g/ha │ 64 │ 200 │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│- ardei pentru consum în stare proaspătă │ g/ha │ 294 │ 122 │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│- castraveți pentru consum în stare │ g/ha │ 458 │ 30 ││proaspătă │ │ │ │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│- varză pentru consum în stare proaspătă │ g/ha │ 197 │ 203 │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│- vinete pentru consum în stare proaspătă │ g/ha │ 117 │ 200 │├───────────────────────────────────────────┼────────┼────────────────────────┼────────┤│- castraveți pentru industrializare │ g/ha │ 458 │ 30 │└───────────────────────────────────────────┴────────┴────────────────────────┴────────┘ (la 28-02-2017, Anexa 4 a fost modificată de Punctul 69, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )
     +  Anexa 5
    Consum anual maxim de fân de lucernă, șrot
    de soia și mazăre boabe pe specii de animale
    ┌──────────────────────────────────────┬───────┬──────────────┬────────────────┬────────────────┐│ Specia │ UVM*) │Consum/cap/an │Consum anual/cap│Consum anual/cap││ │ │fân de lucernă│ șrot de soia**)│ mazăre boabe ││ │ │ Kg │ Kg │ Kg │├──────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┼────────────────┼────────────────┤│Vacă de lapte │ 1 │ 2.190 │ 730 │ 730 │├──────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┼────────────────┼────────────────┤│Tauri, vaci și alte bovine de mai mult│ │ │ │ ││de 2 ani, ecvidee de peste 6 luni │ 1,0 │ 2.190 │ 365 │ 730 │├──────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┼────────────────┼────────────────┤│Bovine între 6 luni și 2 ani │ 0,6 │ 1.314 │ 219 │ 438 │├──────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┼────────────────┼────────────────┤│Bovine de mai puțin de 6 luni │ 0,4 │ 876 │ 146 │ 292 │├──────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┼────────────────┼────────────────┤│Ovine/Caprine │ 0,15 │ 328 │ 55 │ 110 │├──────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┼────────────────┼────────────────┤│Cabaline │ 1,0 │ 2.190 │ 365 │ - │├──────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┼────────────────┼────────────────┤│Scroafe reproducție │ 0,5 │ 200 │ 250 │ 500 │├──────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┼────────────────┼────────────────┤│Porci creștere/îngrășare (180 de zile)│ 0,3 │ 75 │ 75 │ 150 │├──────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┼────────────────┼────────────────┤│Pui carne (6 serii/an) │ 0,014 │ 0,2 │ 0,7 │ 1,4 │├──────────────────────────────────────┼───────┼──────────────┼────────────────┼────────────────┤│Găini ouătoare │ 0,03 │ 4,4 │ 7,5 │ 15 │└──────────────────────────────────────┴───────┴──────────────┴────────────────┴────────────────┘ Calcul: nr. capete x consum/cap/an Notă
    *) Ratele de conversie a animalelor în unități vită mare ("UVM") sunt cele menționate la art. 9 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 808/2014 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din FEGA.
    **) Un kg șrot de soia este egal cu 1,3 kg boabe de soia.
    (la 28-02-2017, Anexa 5 a fost modificată de Punctul 70, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )
     +  Anexa 5^11. Calculul efectivului mediu furajat din fermă și producția de lucernă/soia/fân/mazăre boabe*)┌─────────┬─────────┬───────┬──────┬─────────┬────────┬───────┬───────┬────────┐│ Luna/ │ Efectiv │ Total │Total │ Efectiv │ Zile │Efectiv│Efectiv│ Consum ││Perioada │ la │intrări│ieșiri│ la │animale │ mediu │ mediu │lucernă/││ │începutul│(cap.) │(cap.)│sfârșitul│furajate│furajat│furajat│soia/fân││ │perioadei│ │ │perioadei│ (nr.) │ (cap) │ (UVM) │total pe││ │ (cap.) │ │ │(cap.)**)│ │ │ │UVM (to)│├─────────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │├─────────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤│Ianuarie │ │ │ │ │ │ │ │ │├─────────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤│Februarie│ │ │ │ │ │ │ │ │├─────────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤│Martie │ │ │ │ │ │ │ │ │├─────────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤│....... │ │ │ │ │ │ │ │ │├─────────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤│....... │ │ │ │ │ │ │ │ │├─────────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤│....... │ │ │ │ │ │ │ │ │├─────────┼─────────┼───────┼──────┼─────────┼────────┼───────┼───────┼────────┤│Total │ │ │ │ │ │ │ │ ││perioadă/│ │ │ │ │ │ │ │ ││an │ │ │ │ │ │ │ │ │└─────────┴─────────┴───────┴──────┴─────────┴────────┴───────┴───────┴────────┘ Notă
    *) Calculul efectivului mediu furajat din fermă se completează lunar și anual pe fiecare specie și categorie de animale.
    **) (col. 5) efectiv la sfârșitul perioadei reprezintă și efectiv la începutul lunii/perioadei următoare
    (col. 6) Zile animale furajate lunar = (col. 2 X nr. zile lună) + (col. 3. X 0,5 X nr. zile lună) - (col. 4 X 0,5 X nr. zile lună)
    (col. 6) Zile animale furajate an/total perioadă = (col. 2 X 365 sau nr. zile perioadă) + (col. 3 X 0,5 X 365 sau nr. zile perioadă) - (col. 4 X 0,5 X 365 sau nr. zile perioadă)(col. 7) Efectivul mediu furajat lunar = (col. 6) - nr. zile lună
    (col. 7) Efectivul mediu furajat an/total perioadă = (col. 6) - 365 zile (sau nr. zile perioadă).
    (col. 8) = col. (7) X coef. de transformare în UVM al categoriei de animale respective din anexa nr. 5 la Ordinul nr. 619/2015
    (col. 9) consum lucernă/soia/fân/mazăre boabe lunar = (col. 8) X cantitatea de lucernă/soia consumată pe UVM stabilită prin rație de către fermier X nr. zile lună
    (col. 9) consum lucernă/soia/fân an/total perioadă = (col. 8) X cantitatea de lucernă/soia/fân/mazăre boabe consumată pe UVM stabilită prin rație de către fermier X 365 zile (sau nr. zile perioadă). Cantitatea calculată nu poate depăși cantitatea maximă/UVM/an prevăzută în anexa nr. 5 la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, precum și a condițiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare.
    2. Producția de lucernă/soia/fân/mazăre boabe și calculul utilizării acesteia┌───────────┬──────────────────┬─────────────────────────────────────────┐│ Luna/ │Producția lucernă/│ (to) ││ perioada │soia/fân/mazăre │ din care: ││ │boabe realizată │ ││ │(tone) │ ││ ├──────┬───────────┼─────────┬─────────────┬─────────────────┤│ │totală│ medie pe │ Livrată │ Consumată │ Depozitată în ││ │ (to) │hectar (to)│ │cu animalele │vederea livrării/││ │ │ │ │ │ consumului cu ││ │ │ │ │ │ animalele │├───────────┼──────┼───────────┼─────────┼─────────────┼─────────────────┤│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5***) │ 6 │├───────────┼──────┼───────────┼─────────┼─────────────┼─────────────────┤│Ianuarie │ │ │ │ │ │├───────────┼──────┼───────────┼─────────┼─────────────┼─────────────────┤│Februarie │ │ │ │ │ │├───────────┼──────┼───────────┼─────────┼─────────────┼─────────────────┤│Martie │ │ │ │ │ │├───────────┼──────┼───────────┼─────────┼─────────────┼─────────────────┤│........ │ │ │ │ │ │├───────────┼──────┼───────────┼─────────┼─────────────┼─────────────────┤│........ │ │ │ │ │ │├───────────┼──────┼───────────┼─────────┼─────────────┼─────────────────┤│........ │ │ │ │ │ │├───────────┼──────┼───────────┼─────────┼─────────────┼─────────────────┤│ Total │ │ │ │ │ ││perioadă/an│ │ │ │ │ │└───────────┴──────┴───────────┴─────────┴─────────────┴─────────────────┘ Notă
    ***) (col. 5) se calculează prin însumarea consumului de lucernă/soia/mazăre boabe total pe UVM prevăzut la col. 9 din tabelul privind Calculul efectivului mediu furajat din fermă și producția de lucernă/soia/fân/mazăre boabe.
    Conducătorul exploatației, .......................... (semnătura și/sau ștampila) (la 28-02-2017, Anexa 5^1 a fost modificată de Punctul 71, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )
     +  Anexa 6Lista cu rasele de taurine de carne┌────┬───────────────────────────────────────────────────┐│Nr. │ Denumirea rasei taurinei de carne ││crt.│ │├────┼───────────────────────────────────────────────────┤│ 1 │ Aberdeen-Angus │├────┼───────────────────────────────────────────────────┤│ 2 │ Limousine │├────┼───────────────────────────────────────────────────┤│ 3 │ Charolaise │├────┼───────────────────────────────────────────────────┤│ 4 │ Galloway │├────┼───────────────────────────────────────────────────┤│ 5 │ Highland │├────┼───────────────────────────────────────────────────┤│ 6 │ Aubrac │├────┼───────────────────────────────────────────────────┤│ 7 │ Wagyu │├────┼───────────────────────────────────────────────────┤│ 8 │ Romagnola │├────┼───────────────────────────────────────────────────┤│ 9 │ Bălțata Românească - direcția de exploatare carne │├────┼───────────────────────────────────────────────────┤│ 10 │ Hereford │├────┼───────────────────────────────────────────────────┤│ 11 │ Blonde d'Aquitaine                                │├────┼───────────────────────────────────────────────────┤│ 12 │ Salers │├────┼───────────────────────────────────────────────────┤│ 13 │ Sura de Stepă │└────┴───────────────────────────────────────────────────┘  +  Anexa 6^1 Partea A: pentru solicitare SCZ berbeci/țapi și femele ovine/caprine înscriși în registrul genealogic Vizat .................... Oficiul pentru Zootehnie al Județului ................. Nr. ............./data ADEVERINȚĂ Prin prezenta adeverință, Asociația/Agenția ...................................................................., CUI/CIF ..........................., adresa: localitatea .............................., str. ............................ nr. ......., județul .................................., acreditată pentru înființarea și menținerea registrului genealogic al rasei ...................., specia ................., cu acreditarea nr. ............ data .............., emisă de către Autoritatea Națională pentru Zootehnie:a) adeverește că proprietarul animalelor: numele ........................, prenumele ........................, adresa: localitatea ............................, str. ............................... nr. ......, județul ............................, deține un efectiv de ......... capete femele ovine/femele caprine și un efectiv de ............. capete berbeci/țapi, înregistrate/înregistrați în registrul genealogic al rasei ...................., în exploatația cu cod ANSVSA ..................., detaliat pe crotalii, conform anexei care face parte integrantă din prezenta adeverință;b) confirmă faptul că proprietarul animalelor respectă raportul între sexe de minimum 1 berbec/țap la 35 de femele ovine/caprine, pentru care se solicită SCZ. Prezenta adeverință se eliberează pentru a se depune la CL/CJ al APIA ................... ca document aferent Cererii unice de plată nr. .............. din data de ............. . Președintele Asociației/Agenției, ................................. (numele și prenumele) Ștampila ...................... Partea B: pentru solicitare SCZ femele ovine/caprine neînscrise într-un registru genealogic Oficiul pentru Zootehnie al Județului .................... Nr. ........../data
    ADEVERINȚĂ
    Prin prezenta adeverință, Oficiul pentru Zootehnie al Județului .................................................., Adresa: localitatea ..........................., str. ............................ nr. ........, județul ........................: confirmă faptul că proprietarul animalelor: numele ............................., prenumele ..............................., adresa: localitatea ..............................., str. ..............................., nr. ......, județul ............................, deține în exploatația cu cod ANSVSA .................... un număr de .......... capete femele ovine/caprine neînscrise într-un registru genealogic pentru care solicită SCZ și un număr de .......... capete berbeci/țapi cu certificate de origine prezentate, detaliat pe crotalii, conform anexei care face parte integrantă din prezenta adeverință, din care rezultă că se respectă raportul între sexe de minimum 1 berbec/țap cu certificat de origine la 35 de femele ovine/caprine. Prezenta adeverință se eliberează pentru a se depune la CL/CJ APIA ................... ca document aferent Cererii unice de plată nr. .............. din data de ................ . Coordonator județean, ..................... (numele și prenumele) Ștampila ..................... (la 28-02-2017, Actul a fost completat de Punctul 72, Articolul I din ORDINUL nr. 44 din 24 februarie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 28 februarie 2017 )
     +  Anexa 7 LISTA zonelor de interes ecologic și echivalența acestora în hectare*Font 9*┌──────────────────┬────────────────────────────────┬────────────┬─────────┬───────────────┐│ Element │ Detalii │ Factor de │Factor de│Suprafața zonei││ │ │ conversie │ponderare│ de interes ││ │ │ │ │ ecologic │├──────────────────┼────────────────────────────────┼────────────┼─────────┼───────────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 = 2 x 3 │├──────────────────┼────────────────────────────────┼────────────┼─────────┼───────────────┤│Terase │Construcții destinate prevenirii│ │ │ ││(pe 1 m lungime) │și combaterii eroziunii solului,│ │ │ ││ │executate de-a lungul curbelor │ │ │ ││ │de nivel, pe terenuri arabile în│ │ │ ││ │pantă │ │ │ ││ │Înălțime minimă 1 m │ │ │ ││ │Lățime minimă 3 m │ 2 │ 1 │ 2 mp │├──────────────────┴────────────────────────────────┴────────────┴─────────┴───────────────┤│Elemente de peisaj: │├──────────────────┬────────────────────────────────┬────────────┬─────────┬───────────────┤│- garduri vii/ │Șiruri de arbuști/arbori formate│ │ │ ││fâșii împădurite │din diferite specii, cu lățimea │ │ │ ││(pe 1 m) │de maximum 10 metri │ 5 │ 2 │ 10 mp │├──────────────────┼────────────────────────────────┼────────────┼─────────┼───────────────┤│- arbore izolat │Arbore cu diametrul coroanei de │ │ │ ││(per arbore) │minimum 4 metri │ 20 │ 1,5 │ 30 mp │├──────────────────┼────────────────────────────────┼────────────┼─────────┼───────────────┤│- arbori în │Șiruri de arbori cu diametrul │ │ │ ││aliniament │coroanei de minimum 4 metri și │ │ │ ││(pe 1 m) │spațiul dintre coroane de │ │ │ ││ │maximum 5 metri │ 5 │ 2 │ 10 mp │├──────────────────┼────────────────────────────────┼────────────┼─────────┼───────────────┤│- grup de arbori/ │Arbori ale căror coroane se │ │ │ ││pâlcuri arbustive │întrepătrund/Pâlcuri arbustive, │ │ │ ││din zona de câmpie│ce ocupă o suprafață de maximum │ │ │ ││(pe 1 mp) │0,3 ha în ambele cazuri │Nu se aplică│ 1,5 │ 1,5 mp │├──────────────────┼────────────────────────────────┼────────────┼─────────┼───────────────┤│- margini de câmp │Margini de teren, cu lățimi │ │ │ ││(pe 1 m) │cuprinse între 1 și 20 metri, │ │ │ ││ │fără producție agricolă │ 6 │ 1,5 │ 9 mp │├──────────────────┼────────────────────────────────┼────────────┼─────────┼───────────────┤│- iazuri │Acumulări permanente naturale │ │ │ ││(pe 1 mp) │de apă stătătoare, exclusiv │ │ │ ││ │rezervoarele din beton sau din │ │ │ ││ │plastic, cu suprafața de │ │ │ ││ │maximum 0,1 ha │Nu se aplică│ 1,5 │ 1,5 mp │├──────────────────┼────────────────────────────────┼────────────┼─────────┼───────────────┤│- rigole │Șanțuri sau canale cu o lățime │ │ │ ││(pe 1 m) │maximă de 6 metri, precum și │ │ │ ││ │cursurile deschise de apă pentru│ │ │ ││ │irigații sau drenare, exclusi