LEGE nr. 71 din 3 aprilie 2015pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 233 din 6 aprilie 2015



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul ISe aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:1. La articolul 1, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:(5^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Notă
    Decizie de respingere: HP nr. 55/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1102 din 19 noiembrie 2021.
    2. La articolul 1, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:(7) Începând cu data de 1 ianuarie 2015, prin derogare de la alin. (1), salarizarea personalului din structurile cu rol de organisme intermediare pentru Programul operațional sectorial Creșterea competitivității economice, Programul operațional sectorial Dezvoltarea resurselor umane, Programul operațional Mediu și Programul operațional pentru Pescuit/Programul operațional pentru pescuit și afaceri maritime se stabilește la nivelul de salarizare aferent funcțiilor din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, cu excepția agențiilor pentru dezvoltare regională.3. La articolul 1, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:(7^1) Prin derogare de la alin. (1), de drepturile prevăzute la alin. (7) beneficiază și personalul autorității competente pentru acreditarea agențiilor de plăți și a organismului de coordonare, personalul Direcției pentru coordonarea agențiilor de plăți - organism de coordonare, personalul din cadrul structurilor care îndeplinesc prin delegare funcții de gestionare și implementare a asistenței financiare nerambursabile pentru Programul operațional pentru pescuit/Programul operațional pentru pescuit și afaceri maritime, Programul Național de Dezvoltare Rurală, personalul agenției de plată pentru Programul operațional pentru pescuit și personalul structurii de control ex-post din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.4. La articolul 1, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (8^1), cu următorul cuprins:(8^1) Asimilarea funcțiilor și salariilor personalului prevăzut la alin. (7^1) cu funcțiile și nivelul de salarizare al acestora din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, precum și stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale se fac prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.5. La articolul 1, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:(11) Prin derogare de la prevederile alin. (2), personalul care își desfășoară activitatea în centrele de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică/alte centre rezidențiale pentru persoane cu afecțiuni neuropsihiatrice nou-înființate sau reorganizate după anul 2009 beneficiază de sporul pentru condiții deosebit de periculoase în mod similar cu personalul din centrele de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică/alte centre rezidențiale pentru persoane cu afecțiuni neuropsihiatrice care în luna decembrie 2014 a beneficiat de acest spor, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.6. La articolul 5, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:(1^1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.(1^2) Prevederile alin. (1^1) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției.7. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 8^1, cu următorul cuprins:Art. 8^1(1) Ordonatorii principali și secundari de credite pot beneficia de serviciile specialiștilor din cadrul instituțiilor publice aflate în coordonarea sau sub autoritatea acestora.(2) În perioada în care desfășoară această activitate, personalul de specialitate prevăzut la alin. (1) își păstrează toate drepturile salariale de la locul de muncă și beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport și cazare.(3) Cheltuielile de personal și cele pentru transport și cazare sunt suportate de angajator.8. La articolul 12, după alineatul (6) se introduc cinci noi alineate, alineatele (7)-(11), cu următorul cuprins:(7) Începând cu luna iulie 2015, personalul din structurile din domeniile informații pentru apărare, cercetare sau operații speciale ale Ministerului Apărării Naționale beneficiază de dreptul prevăzut la art. 14 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în procent de până la 30% din solda de funcție/salariul de bază.(8) La stabilirea indemnizațiilor, compensațiilor, sporurilor, majorărilor salariilor de bază prin acordarea de clase de salarizare suplimentare și altor drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare pentru personalul din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care ocupă funcții publice specifice de inspector antifraudă, inspector-șef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă și inspector-general antifraudă, nu se aplică prevederile art. 3.(9) Prin excepție de la prevederile art. 1, personalul prevăzut la alin. (8) beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropshihică de până la 25%, prevăzut la art. 5 din cap. VIII din anexa nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, acordat în condițiile stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.(10) Prin excepție de la prevederile art. 8 alin. (1), în situația în care personalul Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală desfășoară activități în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă o majorare de 75% din salariul de bază.(11) Dreptul prevăzut la alin. (10) se stabilește proporțional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective și se determină pe baza raportului dintre salariul de bază și durata normală a timpului de lucru.9. Articolul 32 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 32(1) Salarizarea personalului Institutului Național de Statistică, inclusiv a personalului din direcțiile regionale și județene de statistică, precum și a personalului Centrului Național de Pregătire în Statistică se stabilește la nivelul de salarizare aferent funcțiilor din cadrul Secretariatului General al Guvernului.(2) Asimilarea funcțiilor și salariilor din cadrul Institutului Național de Statistică, inclusiv din cadrul direcțiilor regionale și județene de statistică, precum și a celor din Centrul Național de Pregătire în Statistică cu funcțiile și nivelul de salarizare al acestora din cadrul Secretariatului General al Guvernului, precum și stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale se fac prin ordin comun al secretarului general al Secretariatului General al Guvernului și al președintelui Institutului Național de Statistică.10. După articolul 32 se introduce un nou articol, articolul 32^1, cu următorul cuprins:  +  Articolul 32^1(1) Salarizarea personalului din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte se stabilește la nivelul de salarizare aferent funcțiilor din cadrul Secretariatului General al Guvernului.(2) Asimilarea funcțiilor și salariilor din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte cu funcțiile și nivelul de salarizare al acestora din cadrul Secretariatului General al Guvernului, precum și stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale se fac prin ordin comun al secretarului general al Secretariatului General al Guvernului și al secretarului de stat din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte.11. Articolul 33 se modifică și va avea următorul cuprins:Art. 33. - (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul de specialitate, cu studii superioare, care ocupă funcții, potrivit legii, la cabinetele președintelui, vicepreședinților și consilierilor de conturi ai Curții de Conturi a României, respectiv ai Autorității de Audit este asimilat funcției de auditor public extern din cadrul acestor instituții.(2) Nivelul salariului de bază stabilit pentru oricare dintre funcțiile prevăzute la alin. (1) nu poate fi inferior salariului de bază pentru funcția de auditor public extern corespunzător vechimii minime în specialitate de 12 ani.12. Articolul 43 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 43Termenul prevăzut la art. II din Legea nr. 143/2014 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 24 octombrie 2014, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 iulie 2015.13. După articolul 48 se introduc două noi articole, articolele 49 și 50, cu următorul cuprins:  +  Articolul 49La anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările ulterioare, capitolul III - Culte, literele C și D se modifică și vor avea următorul cuprins :«C. Personalul din conducerea cultelor și a unităților de cult, altul decât cel asimilat funcțiilor de demnitate publică
    Nr. crt.Funcția clericală sau asimilată Numărul deposturi pentru care se asigură sprijin lunar la salarizareFuncția didactică cu care se asimilează
    1.Vicepreședinte uniune, vicar administrativ patriarhal, vicar general, secretar general, consilierpatriarhal, prim-rabin 46 Profesor cu studii superioare, cu grad didactic I și vechime înînvățământ peste 40 de ani
    2.Secretar patriarhal, inspector general bisericesc, vicar administrativ eparhial, vicar episcopal 41 Profesor cu studii superioare, cu grad didactic I și vechime înînvățământ între 22 și 25 de ani
    3.Secretar Cancelaria patriarhală, consilier eparhial, secretar eparhial, inspector eparhial, exarh, protopop 729 Profesor cu studii superioare, cu gradul didactic II și vechimeîn învățământ între 2 și 6 ani
    4.Stareț, superioară, egumen 466 Profesor cu studii superioare, cu gradul didactic II și vechimeîn învățământ între 2 și 6 ani
    D. Personal clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute din România
    Nr. crt.Funcția clericală Numărul deposturi pentru care se asigură sprijin lunar la salarizareFuncția didactică cu care se asimilează
     Preot, diacon, pastor, vestitor, imam, rabin, cantor, oficiant de cult 15.250  
    1.Cu studii superioare: 10.969 Profesor cu studii superioare
     gradul I 3.018 gradul didactic I
     gradul II 3.250 gradul didactic II
     definitiv 2.440 definitiv
     debutant 2.261 debutant
    2.Cu studii medii: 4.281 Învățător, educator, maistru-instructor cu studii medii
     gradul I 663 gradul didactic I
     gradul II 784 gradul didactic II
     definitiv 1.690 definitiv
     debutant 1.144 debutant»
    Art. 50. - La anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, capitolul III - Culte, litera E se modifică după cum urmează:1. La articolul 2 alineatul (1), partea introductivă și literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:«Art. 2. - (1) Sprijinul statului pentru salarizarea personalului clerical care își desfășoară activitatea în cadrul cultelor din România, recunoscute potrivit legii, se stabilește după cum urmează:.................................................................................................b) personalul din conducerea cultelor care își desfășoară activitatea în țară, altul decât cel prevăzut la lit. a), beneficiază de sprijin lunar la salarizare, potrivit funcțiilor pe care le ocupă, la nivelul salariilor de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat, conform asimilărilor;c) personalul clerical care își desfășoară activitatea în unitățile de cult din țară beneficiază de sprijin lunar la salarizare în cuantum de 65% din salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului profesional obținut și vechimii în activitatea clericală deținută în cadrul cultelor din România, conform asimilărilor.»2. La articolul 5, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:«Art. 5. - (1) Pentru sprijinirea așezămintelor religioase românești din afara granițelor, care desfășoară activități deosebite în vederea menținerii identității lingvistice, culturale și religioase a românilor din afara granițelor, se alocă de la bugetul de stat, prin unitatea centrală de cult din România, o sumă reprezentând echivalentul în lei a 208.000 de euro lunar.»3. La articolul 9 alineatul (1) litera b), a doua liniuță se modifică și va avea următorul cuprins:«- 42 de contribuții pentru personalul neclerical trimis să deservească așezămintele din străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române. Contribuția lunară reprezintă echivalentul în lei a 50% din drepturile în valută stabilite în cuantum net, prin asimilare cu funcțiile pe care este încadrat personalul român trimis să își desfășoare activitatea în cadrul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare și al altor forme de reprezentare a României în străinătate;»
     +  Articolul II Abrogat (la 01-07-2017, Articolul II a fost abrogat de Punctul 12, Alineatul (1), Articolul 44, Capitolul IV din LEGEA -CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 28 iunie 2017 ) Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    București, 3 aprilie 2015.Nr. 71.-----