ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 2 din 6 ianuarie 2017privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și modificarea și completarea unor acte normative
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 16 din 6 ianuarie 2017
Luând în considerare prevederile Programului de guvernare 2017-2020 referitoare la adoptarea în anul 2017 a unor măsuri privind: majorarea salariilor pentru unele categorii de personal din sectorul bugetar, majorarea burselor pentru studenți, majorarea pensiilor din sistemul public, majorarea indemnizației sociale pentru pensionari, asigurarea transportului gratuit pe calea ferată pentru studenți,având în vedere necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat, având în vedere faptul că la nivelul administrației publice locale nivelul de salarizare este unul redus care determină migrări de personal către alte sectoare de activitate,ținând cont de faptul că, pentru a asigura o administrație publică locală eficientă și orientată spre prestarea unor servicii de calitate cetățenilor, este necesară motivarea personalului calificat din administrația publică locală,având în vedere că, în prezent, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește un număr maxim de posturi al unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale,în considerarea faptului că numărul maxim de posturi este în prezent menținut la nivelul datei de 31.12.2014, ca urmare a faptului că, în urma modificării numărului de locuitori, calcularea noilor medii ar avea drept consecință ca un număr 1.010 unități administrativ-teritoriale să disponibilizeze salariați, ceea ce ar conduce la disfuncționalități la nivelul unor autorități ale administrației publice locale,ținând cont că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, se prevede finanțarea în proporție de maximum 90% de la bugetul de stat a drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizațiilor lunare ale însoțitorilor persoanelor cu handicap grav, autoritățile administrației publice locale întâmpină în fiecare an dificultăți privind acordarea restului de finanțat din bugetele locale, fapt care determină în fiecare an alocări suplimentare de la bugetul de stat pentru a acoperi cheltuielile ce nu pot fi suportate din bugetele locale, însă acestea se realizează cu întârziere și generează disfuncționalități grave în asigurarea drepturilor persoanelor beneficiare,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. + Articolul 1(1) Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, începând cu data de 1 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizațiile de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice din instituțiile și autoritățile publice ale administrației publice locale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, se majorează cu 20% față de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017.(2) Începând cu data de 1 februarie 2017, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1) se majorează cu același procent de 20%, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.(3) Nu intră sub incidența prevederilor alin. (1) și (2) personalul prevăzut la alin. (4), personalul care ocupă funcții de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităților publice locale, respectiv primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți ai consiliilor județene, precum și personalul prevăzut în anexele nr. 1, 2 și2^1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare.(4) Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016, începând cu data de 1 februarie 2017, pentru personalul din cadrul instituțiilor publice de spectacole sau concerte, indiferent de subordonarea acestora, care ocupă funcțiile prevăzute în anexa nr. IV Familia ocupațională de funcții bugetare „Cultură“ la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, capitolul I, litera b), cuantumul brut al salariilor de bază se majorează cu 50% față de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017.(5) Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (4) se majorează cu 50% față de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. + Articolul 2(1) Începând cu data de 1 iulie 2017, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, valoarea punctului de pensie, stabilit potrivit art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016, se majorează cu 9% și este de 1.000 lei.(2) Începând cu 1 martie 2017, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, este de 520 lei. + Articolul 3Alineatele (2) și (3) ale articolului 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, aprobată cu modificări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, acordate în baza prevederilor art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se asigură integral de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în baza numărului de beneficiari comunicat de unitățile administrativ-teritoriale.(3) La finele exercițiului financiar, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată neutilizate pentru plata obligațiilor prevăzute la alin. (1) care depășesc procentul de 90% din totalul plăților efectuate se restituie la bugetul de stat. + Articolul 4Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:1. La articolul 205, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: (2^1) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în tot cursul anului calendaristic, studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.2. La articolul 223, după alineatul (9) se introduc două noi alineate, alineatele (9^1) și (9^2), cu următorul cuprins: (9^1) Cuantumul alocat pentru constituirea fondului de burse și protecție socială a studenților este de 201 lei/lună/pe toată durata anului universitar (12 luni)/student de la învățământul cu frecvență, fără taxă de studii. (la 17-06-2017, Alineatul (9^1) din Punctul 2. , Articolul 4 a fost modificat de Articolul I din LEGEA nr. 137 din 13 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 14 iunie 2017 ) (9^2) Modificarea cuantumului prevăzut la alin. (9^1) se face prin hotărâre a Guvernului. + Articolul 5După alineatul (8) al articolului III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 2 iulie 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (8^1), cu următorul cuprins:(8^1) Numărul maxim de posturi al unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, stabilit potrivit pct. 1 din anexă, se revizuiește anual de către prefect conform alin. (8), numai în cazul în care numărul maxim de posturi, rezultat ca urmare a creșterii numărului de locuitori, este mai mare decât cel stabilit în anul anterior.
PRIM-MINISTRU
SORIN MIHAI GRINDEANU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene,
Sevil Shhaideh
Ministrul finanțelor publice,
Viorel Ștefan
Ministrul educației naționale,
Pavel Năstase
Ministrul muncii și justiției sociale,
Lia-Olguța Vasilescu
Ministrul culturii și identității naționale,
Ioan Vulpescu
Ministrul transporturilor,
Alexandru-Răzvan CucBucurești, 6 ianuarie 2017.Nr. 2.----
EMITENT |