DECIZIA nr. 80 din 28 februarie 2017referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 330 din 8 mai 2017



    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel-Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Ingrid Alina Tudora- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, excepţie ridicată de Traian Dragoş Curtifan în Dosarul nr. 12.342/320/2015 al Judecătoriei Târgu Mureş. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 520D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că aspectele invocate de autorul excepţiei nu reprezintă veritabile motive de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate, având în vedere că acesta solicită, de fapt, introducerea unui termen de soluţionare a cererilor de plată a despăgubirilor adresate Fondului de garantare a asiguraţilor, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 31 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 12.342/320/2015, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor. Excepţia a fost invocată de Traian Dragoş Curtifan cu ocazia soluţionării unei cauze civile având ca obiect o acţiune în răspundere contractuală.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că, întrucât prevederile legale criticate nu prevăd un termen de soluţionare a cererilor de despăgubire pe cale administrativă, dreptul său de creanţă este supus nu numai arbitrariului - soluţionarea cererii fiind practic lăsată exclusiv în sarcina Fondului de garantare a asiguraţilor -, ci şi întinderii nelimitate în timp în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor de despăgubire, având în vedere că legea nu prevede un termen de soluţionare a acestor cereri, ci doar calea de atac împotriva soluţiei adoptate. Aşa fiind, apreciază că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este neconstituţional, deoarece limitează accesul la justiţie şi nu respectă dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, aducând atingere, totodată, şi dispoziţiilor art. 51 alin. (4) din Constituţie, privind dreptul de petiţionare, prin inexistenţa unui termen de soluţionare a cererilor de despăgubire.6. Judecătoria Târgu Mureş opinează în sensul caracterului neîntemeiat al excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, în ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei cu privire la încălcarea art. 51 alin. (4) din Constituţie, instanţa reţine că prevederile de lege criticate nu numai că nu aduc atingere dreptului consacrat prin norma constituţională, ci, dimpotrivă, ele sunt edictate tocmai în susţinerea şi aplicarea acestei libertăţi fundamentale. Precizează că, raportat la prevederile art. 22 alin. (1) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 16 din 31 august 2015, privind Fondul de garantare a asiguraţilor, termenul de soluţionare a cererilor de despăgubire nu este lăsat în mod discreţionar la latitudinea Fondului de garantare a asiguraţilor, legiuitorul prevăzând că o astfel de cerere trebuie analizată şi soluţionată, de la caz la caz, în limitele stabilite de părţi în cadrul contractelor de asigurare.7. În ceea ce priveşte critica autorului excepţiei potrivit căreia, în ipoteza prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, existenţa dreptului de creanţă născut dintr-un raport de asigurări ar fi supusă verificărilor efectuate de către un organ cu activitate nejurisdicţională, încălcându-se, astfel, dispoziţiile constituţionale care garantează accesul liber la justiţie, instanţa de judecată a reţinut că, reglementând această procedură, legiuitorul a urmărit degrevarea instanţelor de judecată de o mare parte a cauzelor privind drepturile de creanţă rezultate din raporturile de asigurări în situaţia deschiderii procedurii falimentului împotriva societăţii asigurătoare. O asemenea procedură nu poate fi privită, însă, ca aducând atingere dreptului de acces la justiţie, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată, în condiţiile art. 13 alin. (5) din acelaşi act normativ. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor este neîntemeiată. Arată, astfel, că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale privind dreptul de petiţionare în sensul arătat de autorul excepţiei. Precizează, totodată, că nemulţumirile acestuia nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, întrucât se doreşte completarea normei criticate prin introducerea în cuprinsul său a termenului de soluţionare a cererilor de despăgubiri.10. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor este inadmisibilă. Arată, astfel, că prin art. 51 alin. (4) din Constituţie este stabilită obligaţia corelativă a autorităţilor publice de a răspunde la petiţiile ce le sunt adresate în termenele şi condiţiile stabilite de lege. Acestea din urmă sunt reglementate la nivel legislativ în mod diferit, atât în funcţie de tipul petiţiilor, cât şi în funcţie de nivelul autorităţii publice competente. Din această perspectivă apreciază că normele constituţionale invocate nu au incidenţă asupra procedurii reglementate de prevederile de lege criticate, iar cererea motivată depusă de persoana interesată care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment, adresată Fondului, nu are caracterul unei petiţii.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 24 iulie 2015, potrivit cărora „În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.“14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi celor ale art. 51 alin. (4) potrivit cărora „Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii“.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aspectele invocate de autorul excepţiei nu reprezintă veritabile motive de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate, întrucât nemulţumirea acestuia rezidă în absenţa unui termen-limită în care să fie soluţionate cererile-tip de plată pe care orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment le poate formula în vederea încasării indemnizaţiilor/ despăgubirilor, cereri care sunt adresate Fondului de garantare a asiguraţilor. Prin critica astfel formulată, din perspectiva unei omisiuni de reglementare, autorul excepţiei solicită, indirect, completarea normei legale criticate, în sensul inserării în cuprinsul acesteia a unui termen-limită de soluţionare a acestor cereri de despăgubire pe cale administrativă. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.“16. Mai mult, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate îşi fundamentează critica şi prin prisma încălcării dreptului de petiţionare prevăzut de art. 51 alin. (4) din Constituţie, normă care stipulează că autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile prevăzute de lege. Or, cererea motivată de plată depusă de persoana care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment, adresată Fondului de garantare, nu are caracterul unei petiţii, în accepţiunea normei constituţionale menţionate, care, din această perspectivă, nu are incidenţă în cauză.17. Distinct de cele mai sus reţinute, Curtea constată că art. 14 din Legea nr. 213/2015 instituie doar o procedură necontencioasă pentru soluţionarea pretenţiilor formulate de creditorii de asigurări. Dispoziţiile acestui act normativ dispun că obţinerea de despăgubiri din disponibilităţile Fondului nu se face prin acţiune în justiţie pe calea dreptului comun, creditorii de asigurări trebuind să sesizeze în prealabil Fondul de garantare a asiguraţilor prin formularea unei cereri de plată, declanşând astfel procedura de plată administrativă, necontencioasă, pusă la dispoziţie de Legea nr. 213/2015 şi prevăzută de art. 22 alin. (1) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 16 din 31 august 2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 2 septembrie 2015, care stipulează că „Indemnizaţiile/ Despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări, persoane fizice şi/sau juridice, potrivit condiţiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare în faliment, în conformitate cu prevederile prezentei norme.“ Astfel, în urma analizării cererii de plată, Fondul va emite o decizie care, în situaţia în care petentul nu este mulţumit de modalitatea de soluţionare a cererii de plată (în sensul respingerii parţiale sau totale a cererii de plată), aceasta poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 10 zile, fiind astfel garantat dreptul de acces la justiţie. Exercitarea dreptului de a formula o cerere adresată instanţei de judecată nu poate exclude respectarea unor proceduri prealabile, care sunt prevăzute de legiuitor tocmai în ideea soluţionării amiabile, cu celeritate, a pretenţiilor exprimate de creditorii de asigurări, fără a fi nevoie de învestirea instanţelor de judecată. În acest sens este Legea nr. 213/2015, care stabileşte o procedură necontencioasă prealabilă acţiunii în instanţă, ce trebuie urmată de creditorul de asigurări, a priori formulării unei cereri de chemare în judecată. 18. De altfel, referitor la constituţionalitatea unei astfel de proceduri prealabile, prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, Curtea a reţinut faptul că „o astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând eo ipso atingere dreptului de acces liber la justiţie, chiar dacă are caracter obligatoriu, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată. Prevederile art. 21 din Constituţie nu interzic existenţa unei astfel de proceduri administrative prealabile şi nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicţional.“19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, excepţie ridicată de Traian Dragoş Curtifan în Dosarul nr. 12.342/320/2015 al Judecătoriei Târgu Mureş. Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2017.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Ingrid Alina Tudora
    -----