LEGE nr. 80 din 27 aprilie 2017privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2016 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale, pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 136 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  ARTICOL UNICSe aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80 din 16 noiembrie 2016 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale, pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 136 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 939 din 22 noiembrie 2016, cu următoarele modificări:1. Articolul VI se abrogă.2. La articolul IX, alineatul (4) al articolului 235 se modifică şi va avea următorul cuprins:(4) Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc condiţiile contractuale generale şi specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziţie publică aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice.3. Articolul X se modifică şi va avea următorul cuprins:  +  Articolul XLa data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 235 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.405/2010 privind aprobarea utilizării unor condiţii contractuale ale Federaţiei Internaţionale a Inginerilor Consultanţi în Domeniul Construcţiilor (FIDIC) pentru obiective de investiţii din domeniul infrastructurii de transport de interes naţional, finanţate din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 şi 51 bis din 20 ianuarie 2011.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
    PETRU-GABRIEL VLASE
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    Bucureşti, 27 aprilie 2017.Nr. 80.----