DECIZIE nr. 676 din 17 noiembrie 2016referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 127 din 17 februarie 2017



        Valer Dorneanu - preşedinte    Marian Enache - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Mona-Maria Pivniceru - judecător    Livia Doina Stanciu - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Varga Attila - judecător    Benke Karoly - magistrat-asistent-şefCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Irena Bossy-Ghica (Boulin) în Dosarul nr. 688/284/2015 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Corina Ruxandra Popescu, din cadrul Baroului Bucureşti, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent-şef referă asupra faptului că, la dosar, Comisia locală de fond funciar Ciocăneşti, judeţul Dâmboviţa, a depus Hotărârea Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmboviţa nr. 8.389 din 19 octombrie 2016, prin care s-a luat act de hotărârile judecătoreşti de constatare a nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 151.794 din 21 iulie 2006, emis pe numele moştenitoarei Bossy-Ghica Irina (Boulin) pentru suprafaţa de 866 ha teren cu vegetaţie forestieră. De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a acesteia. În acest sens, se susţine că textul criticat încalcă principiul securităţii juridice, întrucât nu există nicio limitare temporală pentru introducerea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate, iar titularii dreptului de sesizare a instanţei judecătoreşti sunt primarul, prefectul şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu alte cuvinte autorităţile administraţiei publice implicate în procesul de restituire. Cu privire la necesitatea introducerii unor termene de prescripţie sau de decădere, sunt invocate considerentele de principiu care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 296 din 8 iulie 2003 şi Deciziei nr. 160 din 24 martie 2016.5. Se mai subliniază faptul că, odată cu emiterea titlului de proprietate, titularul acestuia deţine un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, iar anularea titlului de proprietate reprezintă o ingerinţă gravă în dreptul său de proprietate privată. În acest sens sunt invocate considerentele de principiu rezultate din Hotărârea din 25 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Toşcuţă şi alţii împotriva României.6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, este invocată Decizia nr. 1.563 din 7 decembrie 2010. Cu privire la legitimarea procesuală activă a primarului, prefectului şi Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de a formula acţiuni în constatarea nulităţii absolute, se arată că aceasta are în vedere interesul comunităţii care trebuie respectat pentru atingerea scopului legii.7. Cu privire la invocarea de către autorul excepţiei a Deciziei nr. 296 din 8 iulie 2003, se susţine că situaţia din decizia respectivă diferă de cea din dosarul de faţă, întrucât aceasta vizează constituţionalitatea unei excepţii de la regula imprescriptibilităţii în materia nulităţii absolute. Or, textul criticat vizează imprescriptibilitatea acţiunii în constatarea nulităţii absolute, iar neconstituţionalitatea acestuia nu poate fi primită, întrucât legiuitorul nu aduce atingere drepturilor legal dobândite. Justul echilibru între interesele concurente este rupt atunci când dobândirea proprietăţii s-a realizat în mod nelegal, drept pentru care legiuitorul are competenţa a stabili caracterul imprescriptibil al acţiunii în constatarea nulităţii absolute, cu restabilirea prestaţiilor deja executate, sens în care se face referire la art. III alin. (2^4) din lege, potrivit căruia, în cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită preţul actualizat fostului proprietar rămas fără teren.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:8. Prin Încheierea din 7 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 688/284/2015, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Irena Bossy-Ghica (Boulin) într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe civile prin care a fost admisă acţiunea prefectului judeţului Dâmboviţa şi a fost constatată nulitatea absolută a unui titlu de proprietate prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 866 ha teren cu vegetaţie forestieră, emis în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991.9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că prevederile art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997 contravin principiului securităţii juridice şi principiului legalităţii, caracteristice ale statului de drept, întrucât există oricând posibilitatea promovării unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate, fără a exista o limitare în timp a exercitării acestui drept, ceea ce creează o situaţie de nesiguranţă a raporturilor juridice stabilite ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea persoanelor cărora legea le-a recunoscut acest drept. Mai mult, obiectul acţiunilor în constatarea nulităţii absolute sunt acte emise de autorităţile publice învestite tocmai cu prerogativa constatării îndeplinirii condiţiilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate.10. Se mai arată că prevederile art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 conferă calitate procesuală activă în cadrul acţiunilor având ca obiect nulitatea absolută a titlurilor de proprietate primarului (preşedintele comisiei locale de reconstituire a dreptului de proprietate), prefectului (preşedintele comisiei judeţene), Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, adică tocmai conducătorilor instituţiilor care au avut atribuţii în ceea ce priveşte propunerea reconstituirii dreptului de proprietate şi validarea titlurilor de proprietate. În acest mod, principiul securităţii juridice este grav afectat în mod repetat, iniţial prin lipsa unui termen de prescripţie privind exercitarea dreptului la acţiune în ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate, iar ulterior prin recunoaşterea acestui drept tocmai persoanelor care conduc instituţiile care au propus reconstituirea dreptului de proprietate şi au validat titlurile de proprietate.11. Se mai invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 296 din 8 iulie 2003, prin care s-a statuat că regula prescripţiei dreptului la acţiune pentru constatarea nulităţii absolute într-o perioadă de un an, prin derogare de la regula imprescriptibilităţii dreptului la acţiune pentru constatarea nulităţii absolute, este constituţională tocmai în considerarea necesităţii respectării principiului securităţii şi stabilităţii juridice în ceea ce priveşte dreptul de proprietate. Or, pentru identitate de raţionament juridic, se impune constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997, în raport cu inexistenţa reglementării unui termen în cadrul căruia să poată fi exercitat dreptul la acţiunea în constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate emise în temeiul Legii fondului funciar.12. Se mai susţine că prevederile legale criticate încalcă dreptul de proprietate privată, care trebuie ocrotit şi garantat într-o manieră concretă şi efectivă, iar nu teoretică şi iluzorie, respectiv prin asigurarea unui cadru legislativ eficient pentru asigurarea securităţii juridice care să permită garantarea acestui drept. De vreme ce statul şi-a asumat obligaţia de a reconstitui dreptul de proprietate în favoarea persoanelor îndreptăţite, tot acestuia îi revine obligaţia generală de a garanta acest drept, prin dispoziţii legale clare şi precise, care să confere garanţii concrete şi efective pentru protecţia acestui drept fundamental. Or, dispoziţiile legale criticate nu oferă aceste garanţii, pe de o parte, prin faptul că permit tocmai autorităţilor care au atribuţia emiterii titlului de proprietate să formuleze acţiune în constatarea nulităţii absolute a acestuia, iar, pe de altă parte, prin lipsa unui termen înăuntrul căruia să poată fi exercitată acţiunea în constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o violare a dreptului de proprietate în ipoteza în care organele statului solicită, după o lungă perioadă de timp, anularea titlurilor de proprietate, pentru motive care le sunt exclusiv imputabile, în acest sens fiind Hotărârea din 25 noiembrie 2008, pronunţată în Cauza Toşcuţă şi alţii împotriva României. De asemenea, prin Hotărârea din 1 iulie 2008, pronunţată în Cauza Ioan împotriva României, Curtea Europeană a statuat, între altele, că autorităţile administrative cărora le revin atribuţii în baza Legii nr. 18/1991 nu pot fi exonerate de responsabilităţi în cazul în care, prin acţiunile lor, aduc atingere drepturilor protejate de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu atât mai mult cu cât aceste autorităţi nu îşi îndeplinesc în mod temeinic obligaţiile de verificare a condiţiilor pentru eliberarea titlurilor de proprietate. Astfel, în prezenta cauză, ingerinţa în dreptul de proprietate recunoscut prin emiterea titlului de proprietate nu poate fi rezultatul invocării de către organele competente a neîndeplinirii atribuţiilor ce reveneau acestora tocmai în procesul de verificare a actelor şi de stabilire a dreptului. Prin urmare, se apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie în măsura în care se interpretează că acţiunile în constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate ar putea fi introduse oricând, indiferent de perioada scursă de la data emiterii titlului de proprietate atacat.13. Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile legale criticate permit constatarea nulităţii absolute a unui titlu de proprietate nelegal emis, indiferent de momentul emiterii şi indiferent de împrejurarea că bunul imobil asupra căruia poartă dreptul de proprietate a făcut obiectul unei înstrăinări ulterioare. Având în vedere că titlul de proprietate a fost emis pe numele unei persoane care nu era îndreptăţită, actul a fost nul absolut încă din momentul emiterii, nefiind apt a produce efecte juridice. Prin urmare, nu poate fi vorba de o ingerinţă în dreptul de proprietate, întrucât, fiind vorba de o nulitate absolută, actul nu a luat fiinţă. Pentru a nu afecta circuitul civil şi dreptul de proprietate al unui terţ dobânditor, legiuitorul a instituit restituirea preţului plătit pentru bunul respectiv, fiind stabilit în acest mod un mecanism eficient de protejare a dreptului de proprietate.14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. III din Legea nr. 169/1997 consacră sancţiunea nulităţii absolute aplicabilă actelor emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, iar pct. (vi) al alin. (1) lit. a) al acestui articol exemplifică astfel de acte, respectiv acele acte de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoane ce nu deţinuseră anterior în proprietate astfel de terenuri. Asemenea acte nu pot să constituie temeiuri pentru dobândirea valabilă a dreptului de proprietate, deoarece un act juridic lovit de nulitate nu poate produce efecte juridice, neputând fi reţinută astfel critica cu privire la încălcarea art. 44 din Constituţie.16. De altfel, se arată că instanţa de control constituţional, pronunţându-se prin Decizia nr. 1.563 din 7 decembrie 2010 cu privire la constituţionalitatea art. III alin. (1), (2) şi (2^1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, a statuat că "dispoziţiile criticate precizează o dată în plus sancţiunea nulităţii actelor translative de proprietate încheiate cu încălcarea normelor legale imperative. Or, cum un act nul nu poate produce efecte, fiind desfiinţat de la data încheierii lui, un asemenea act nu poate să constituie temeiul dobândirii valabile a dreptului de proprietate".17. Prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat că, având în vedere regimul juridic al nulităţii absolute, "orice persoană care justifică un interes o poate invoca. Calitate procesuală activă în vederea promovării unei astfel de acţiuni în justiţie o au atât persoanele care justifică un interes legitim, cât şi persoanele care au atribuţii cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Astfel, primarul sau prefectul, ca reprezentanţi legitimi ai autorităţilor comunale, orăşeneşti, municipale şi, respectiv, judeţene, precum şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor veghează la respectarea legalităţii emiterii actelor de către comisiile de fond funciar. În acelaşi timp, prevederea expresă care include între titularii dreptului la acţiune în constatarea nulităţii şi primarul, prefectul sau Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor constituie expresia garantării liberului acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, aşa cum acestea sunt consacrate constituţional".18. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, se arată că normele criticate permit cetăţeanului să îşi controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care ar putea rezulta din întocmirea actelor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deţinut anterior în proprietate astfel de terenuri, chiar dacă trebuie să apeleze la consiliere de specialitate în materie. În realitate, legiuitorul nu a adus atingere drepturilor câştigate în mod legal, ci a statuat, prin norme imperative, că actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate, emise în afara coordonatelor legale, sunt lovite de nulitate absolută. Efectul nulităţii absolute de repunere în situaţia anterioară deschide posibilitatea celor îndreptăţiţi să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. În plus, asemenea acte nu pot constitui temeiuri pentru dobândirea valabilă a dreptului de proprietate, deoarece un act juridic lovit de nulitate nu poate produce efecte juridice (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.563 din 7 decembrie 2010).19. Se mai susţine că în materia restituirilor au fost adoptate mai multe acte normative privind retrocedarea bunurilor imobile confiscate sau naţionalizate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Astfel, prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 s-a recunoscut dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în caz de imposibilitate a restituirii integrale în natură. Se concluzionează în sensul că legiuitorul a acordat o atenţie deosebită foştilor proprietari.20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, potrivit cărora:"(1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (...)(vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deţinut anterior în proprietate astfel de terenuri. (...) (2) Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun".23. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi alin. (5) referitor la principiul legalităţii şi art. 44 - Dreptul de proprietate privată, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma dispoziţiilor art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate consacră sancţiunea nulităţii absolute, aplicabilă actelor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere, emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, respectiv pentru persoanele care nu au deţinut anterior în proprietate astfel de terenuri. În acest mod, sancţiunea nulităţii unor astfel de titluri de proprietate lipseşte de efecte juridice un act încheiat cu încălcarea unor dispoziţii legale imperative, respectiv un titlu de proprietate emis pe numele unei persoane ce nu a deţinut anterior dreptul de proprietate reconstituit pe numele său.25. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenţă, că aceste prevederi legale încalcă dreptul de proprietate privată al terţului dobânditor al unui astfel de teren, principiul raporturilor securităţii juridice, precum şi principiul legalităţii, în două moduri: mai întâi, prin lipsa unui termen de prescripţie privind exercitarea dreptului la acţiune în ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute a acestor titluri de proprietate, şi, în al doilea rând, prin acordarea legitimării procesuale active în cadrul acţiunilor în constatarea nulităţii absolute tocmai persoanelor care conduc instituţiile care au propus reconstituirea dreptului de proprietate şi au validat titlurile de proprietate.26. În ceea ce priveşte primul aspect al criticii de neconstituţionalitate, Curtea reţine că imprescriptibilitatea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor legale imperative este justificată prin natura interesului ocrotit prin norma a cărei respectare se cere, şi anume un interes general, obştesc, în speţă fiind vorba de necesitatea constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra unor terenuri forestiere în favoarea foştilor proprietari, iar nu a altor persoane care nu sunt îndreptăţite, întrucât nu au deţinut astfel de bunuri imobile, anterior Legii fondului funciar nr. 18/1991. Din această perspectivă, a reconstituirii dreptului de proprietate privată în favoarea foştilor proprietari, prevederile legale criticate reprezintă o consacrare legală a principiilor constituţionale privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, cuprinse în art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi din Constituţie.27. Nu se poate susţine că în acest mod este încălcat dreptul de proprietate al terţului dobânditor al unui astfel de bun, de vreme ce un act nul nu poate produce efecte, fiind desfiinţat de la data încheierii lui, astfel încât nu poate să constituie temeiul dobândirii valabile a dreptului de proprietate. De altfel, tocmai pentru a nu afecta dreptul de proprietate al unui terţ dobânditor, legiuitorul a instituit restituirea preţului plătit pentru bunul dobândit de la un neproprietar. Astfel, potrivit art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, în cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită preţul actualizat fostului proprietar rămas fără teren.28. Mai mult, Curtea reţine că prevederile legale criticate reprezintă o concretizare a principiului constituţional al legalităţii, consacrat prin art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia respectarea Constituţiei şi a legilor este obligatorie, finalitatea acestora fiind tocmai aceea de asigurare a respectării normelor juridice care reglementează condiţiile de valabilitate ale unui act juridic.29. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai susţine că prevederile legale criticate încalcă dreptul de proprietate privată, prin faptul că permit tocmai autorităţilor care au atribuţia emiterii titlului de proprietate să formuleze acţiune în constatarea nulităţii absolute a acestuia. Se arată, în acest sens, că ingerinţa în dreptul de proprietate recunoscut prin emiterea titlului de proprietate nu poate fi rezultatul invocării de către organele competente a neîndeplinirii atribuţiilor ce reveneau tocmai acestora în procesul de verificare a actelor şi de stabilire a dreptului.30. Analizând textele de lege criticate din această perspectivă, Curtea reţine că, potrivit regimului general al nulităţii absolute, aceasta poate fi invocată de orice persoană care are un interes legitim sau de alte persoane expres prevăzute de lege, dat fiind caracterul său de ordine publică. Aşadar, în considerarea interesului general de finalizare a procesului de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în favoarea persoanelor îndreptăţite, legiuitorul a acordat legitimare procesuală activă în promovarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute şi primarului, prefectului şi Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, având în vedere funcţiile deţinute de primar/prefect, şi anume acelea de conducători ai comisiilor locale/judeţene de fond funciar, respectiv de autoritate administrativă cu atribuţii în domeniul restituirii în natură sau al acordării de măsuri compensatorii.31. Nu poate fi vorba, în acest caz, de o încălcare a principiului de drept nemo auditur propria turpitudinem allegans, respectiv, cu aplicare la prezenta speţă, a regulii care sancţionează persoana care a contribuit la neregularitatea unui act juridic, astfel încât nu mai poate invoca sancţiunea anulării actului, tocmai datorită faptului că neregularitatea a fost creată prin propria acţiune/inacţiune. De esenţa acestui principiu, potrivit căruia nimeni nu se poate prevala de propria culpă, este aprecierea exclusivă a comportamentului unei părţi, pentru a se stabili prevalenţa unui interes personal asupra altui interes personal. Or, în cazul invocării nulităţii absolute, care protejează interese de ordine publică, nu este vizat interesul personal al primarului, prefectului sau, respectiv, conducătorului Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, astfel încât legitimarea procesuală activă acordată de lege acestor persoane determinate are o justificare rezonabilă, prin raportare la atribuţiile exercitate în cadrul autorităţilor administrative respective.32. În continuare, Curtea reţine că autorul excepţiei mai invocă în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate două hotărâri pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 1 iulie 2008, pronunţată în Cauza Ioan împotriva României şi Hotărârea din 25 noiembrie 2008, pronunţată în Cauza Toşcuţă şi alţii împotriva României, prin care instanţa europeană a constatat o încălcare a prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în ipoteza în care organele statului solicită, după o lungă perioadă de timp, anularea titlurilor de proprietate, pentru motive care le sunt exclusiv imputabile. În prima cauză, situaţia litigioasă îşi avea originea în eliberarea de către autorităţile administrative, în speţă comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, a două titluri de proprietate asupra aceluiaşi teren, iar în a doua cauză, este vorba de titluri de proprietate emise în temeiul Legii 18/1991, care au fost anulate pe motiv că, la emiterea acestora, comisia locală de fond funciar nu a ţinut seamă de o hotărâre judecătorească care recunoştea altei persoane un drept de proprietate asupra aceluiaşi bun, hotărâre care însă era ulterioară datelor titlurilor de proprietate anulate.33. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, în prima cauză, că statul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-i asigura reclamantei exerciţiul efectiv al dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, fiind privată de folosinţa terenului său timp de cel puţin cinci ani şi fără a fi primit despăgubiri sau un teren în echivalent. De asemenea, prin Hotărârea din 25 noiembrie 2008, pronunţată în Cauza Toşcuţă şi alţii împotriva României, aceeaşi instanţă a considerat că reclamanţii au suferit un prejudiciu special şi exorbitant prin faptul că au fost privaţi nu numai de dreptul de folosinţă asupra terenurilor, ci şi de orice despăgubire sau măsură reparatorie în această privinţă. Prin urmare, elementul comun al motivelor ce au condus la constatarea încălcării textului convenţional referitor la protecţia proprietăţii, în cele două cauze menţionate, este lipsa oricărei despăgubiri care să compenseze privarea de proprietate, iar, în aceste condiţii, "individul vizat suportă o sarcină specială şi exorbitantă" (Hotărârea din 25 noiembrie 2008, pronunţată în Cauza Toşcuţă şi alţii împotriva României, paragraful 34).34. Or, în prezenta cauză, legiuitorul a fost preocupat de asigurarea unui echilibru între interesul general al desfiinţării unui act translativ de proprietate afectat de motive de nulitate absolută şi interesul particular al subdobânditorului bunului imobil respectiv, instituind posibilitatea restituirii preţului plătit pentru bunul dobândit de la un neproprietar [art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997]. Din acest punct de vedere, textele de lege criticate corespund standardului de protecţie instituit prin art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi dezvoltat în jurisprudenţa instanţei de contencios european al drepturilor omului, potrivit căreia o persoană lipsită de proprietate trebuie, în principiu, să obţină despăgubiri rezonabile raportate la valoarea bunului, chiar dacă obiective legitime de interes public pot acţiona pentru a se rambursa mai puţin decât valoarea de piaţă.35. De asemenea, în susţinerea criticii de neconstituţionalitate, autorul excepţiei invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, prin care Curtea a statuat că opţiunea legiuitorului de a deroga de la regula imprescriptibilităţii dreptului la acţiune pentru constatarea nulităţii absolute, prin instituirea prescripţiei dreptului la acţiune pentru constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv, într-o perioadă de un an, este constituţională tocmai în considerarea necesităţii respectării principiului securităţii şi stabilităţii juridice în ceea ce priveşte dreptul de proprietate.36. Cele statuate în decizia menţionată, prin care a fost constatată constituţionalitatea prevederilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, nu pot constitui argumente de natură a conduce la o soluţie de admitere a prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Astfel, în prezenta cauză, autorul excepţiei solicită constatarea neconstituţionalităţii unei reglementări normative, respectiv art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997, care reprezintă o aplicare a regulii de drept comun potrivit căreia dreptul la acţiune pentru constatarea nulităţii absolute este imprescriptibil, invocând cele statuate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 296 din 8 iulie 2003, potrivit cărora tocmai situaţia opusă, a instituirii unui termen pentru exercitarea acestei acţiuni, a fost apreciată de Curte ca fiind constituţională, justificată de necesitatea securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice civile ce au ca obiect dreptul de proprietate. Cu alte cuvinte, se solicită Curţii Constituţionale constatarea neconstituţionalităţii implicite a soluţiei legislative care corespunde regimului juridic de drept comun al nulităţii absolute a actelor juridice şi, eventual, propunerea unui termen derogatoriu în care această acţiune se poate exercita, pentru asigurarea stabilităţii circuitului juridic civil în domeniul actelor de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate, emise cu încălcarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. Or, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii actelor cu care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului, astfel încât nu îşi poate asuma rolul de legislator pozitiv. Este atributul exclusiv al legiuitorului de a dispune în privinţa soluţiilor legislative adoptate în domenii specifice şi, eventual, a derogărilor de la acestea, Curtea neputând exercita, în privinţa soluţiilor legislative adoptate, un control de oportunitate.37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Irena Bossy-Ghica (Boulin) în Dosarul nr. 688/284/2015 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 17 noiembrie 2016.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    prof. univ. dr. VALER DORNEANU

    Magistrat-asistent-şef,

    Benke Karoly
    -----