ACORD din 4 august 1997 (*actualizat*)între România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare -(Programul de dezvoltare a utilităţilor municipale, etapa a II-a)*)(actualizată până la data de 23 august 2008*)
EMITENT
  • ACT INTERNAŢIONAL




  • ---------- Notă

    ──────────

    *) Aprobat de Ordonanţa nr. 37/1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 218 din 28 august 1997.

    ──────────
    PREAMBULAcord datat 4 august 1997, între Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca) şi România (Împrumutatul).Având în vedere ca Banca a fost înfiinţată pentru a asigura finanţarea unor proiecte specifice în vederea sprijinirii tranziţiei către economii orientate spre piaţa libera şi a promova iniţiativa privată şi antreprenorială în ţările Europei Centrale şi de Est angajate în şi aplicând principiile democraţiei multipartite, pluralismului şi economiei de piaţa;având în vedere ca Împrumutatul intenţionează să pună în aplicare proiectul descris în Anexa nr. 1 la acest Acord (Proiectul), care vizează construcţia şi reabilitarea facilităţilor aferente alimentării cu apa şi canalizării în 10 oraşe de pe teritoriul Împrumutatului, îmbunătăţirea performantelor operaţionale şi financiare ale sectorului apa în aceste oraşe şi stabilirea unui cadru pentru a instituţionaliza finanţarea investiţiilor locale în acest sector;având în vedere ca Proiectul va fi realizat de Părţile Locale (aşa cum sunt definite în cele ce urmează) din fiecare oraş inclus în Proiect (aşa cum este definit în cele ce urmează) cu asistenţa Împrumutatului şi, ca parte a acestei asistente, Împrumutatul va pune la dispoziţia Părţilor Locale (a) din sumele împrumutului (aşa cum este definit mai jos) anumite împrumuturi (fiecare fiind un împrumut subsidiar) şi (b) fonduri în suma suficienta pentru a finaliza Proiectul aşa cum se prevede, inter alia, în acordurile subsidiare de împrumut, garanţie şi proiect între Părţile Locale şi Împrumutat (fiecare fiind un ASIGP);având în vedere ca Împrumutatul a solicitat asistenţa din partea Băncii pentru finanţarea acelor părţi ale Proiectului specificate să fie finanţate de Banca în Anexa nr. 1 la acest Acord;având în vedere ca Împrumutatul a solicitat un credit nerambursabil de la EU-PHARE în suma de 35.000.000 ECU pentru finanţarea, inter alia, a acelor părţi ale Proiectului specificate să fie finanţate de EU-PHARE în Anexa nr. 1 la acest Acord;având în vedere ca Banca a convenit pe baza, inter alia, a celor de mai sus, să acorde un împrumut Împrumutatului în suma de 75.000.000 $ (împrumutul) în termenii şi condiţiile prezentate în acest Acord şi în Acordurile de Proiect (aşa cum sunt definite în cele ce urmează) care se vor încheia între Banca şi fiecare dintre Părţile Locale;prin prezentul Acord, părţile convin asupra celor ce urmează:  +  Articolul ITERMENII ŞI CONDIŢIILE STANDARD; DEFINIŢII; TITLURISecţiunea 1.01. Încorporarea Termenilor şi condiţiilor standardToate prevederile Termenilor şi condiţiilor standard ale Băncii datate septembrie 1994 sunt prin prezenta clauza încorporate în şi aplicabile acestui Acord cu aceeaşi forta şi efect ca şi când ar fi fost în întregime prezentate aici, cu excepţia următoarei modificări (prevederile menţionate, astfel modificate, fiind în cele ce urmează Termenii şi condiţiile standard): Secţiunea 3.08(b)(i) din Termenii şi condiţiile standard va fi modificată, urmând a fi citită astfel:"(i) exceptând cazul unei anulări în conformitate cu Secţiunea 7.02(a) din Termenii şi condiţiile standard, Împrumutatul va plăti Băncii, la data anulării, un comision de anulare de o optime dintr-un procent (0,125%) din valoarea capitalului împrumutului care este anulată;"Secțiunea 1.02. DefiniţiiOriunde sunt utilizaţi în acest Acord sau în anexele acestuia, cu excepţia cazului când se menţionează altfel, termenii definiţi în Preambul au semnificaţiile atribuite în acesta, termenii definiţi în Termenii şi condiţiile standard au semnificaţiile atribuite în acest document, iar termenii prezentaţi mai jos au semnificaţiile următoare:"Reprezentant Autorizat al Împrumutatului" este ministrul finanţelor al Împrumutatului, cu excepţia menţionată la Secţiunea 2.04 din acest Acord;"Programul de Investiţii Municipale" este, pentru fiecare oraş inclus în Proiect, programul de investiţii în sectorul de alimentare cu apa şi tratare a apei reziduale din acel oraş inclus în Proiect, aşa cum este prezentat în Anexa nr. 1 la acest Acord;"Dolar" sau "$" este moneda oficială a Statelor Unite ale Americii;"EU-PHARE" este programul de finanţare instituit de Comunităţile Europene conform Reglementării Consiliului (EEC) nr. 3906/89 din decembrie 1989, aşa cum a fost modificat, revizuit sau i s-au adus adăugări periodic;"Anul Fiscal" este anul fiscal care începe la 1 ianuarie în fiecare an;"PIPFO" este programul de măsuri pentru îmbunătăţirea performantelor financiare şi operaţionale, aşa cum se specifica în fiecare ASIGP, ce urmează să fie realizat de fiecare Regie Autonomă care este parte la acest ASIGP, în scopul consolidării performantelor sale financiare şi operaţionale;"Banca de Implementare" este o banca sau alta instituţie financiară selectată de Împrumutat şi aprobată în scris de Banca, căreia Împrumutatul îi delega administrarea împrumutului şi a tuturor fondurilor pentru Proiect;"Lei" este moneda oficială a României;"Acordul de Administrare a Împrumutului" este acordul încheiat, sau care urmează a se încheia între Împrumutat şi Banca de Implementare, prin care Împrumutatul deleagă şi autorizează Banca de Implementare pentru administrarea împrumutului şi a tuturor celorlalte fonduri pentru Proiect, în scopul de a asigura îndeplinirea, atât de către Împrumutat, cât şi de către Părţile Locale, a tuturor obligaţiilor lor prevăzute în Acordul de împrumut, Acordurile de Proiect şi ASIGP-uri;"Parte Locală" înseamnă, pentru fiecare oraş inclus în Proiect, Regia Autonomă din acel oraş inclus în Proiect sau autoritatea locală căreia îi este subordonată, iar "Părţi Locale" înseamnă Regia Autonomă din acel oraş inclus în Proiect şi autoritatea locală căreia îi este subordonată;"Fondul IID" este un cont de rezerva, care urmează să fie deschis în fiecare oraş inclus în Proiect de către Părţile Locale respective pentru întreţinerea, înlocuirea şi dezvoltarea activelor fixe şi care poate fi utilizat de acele Părţi Locale pentru a finanţa, în ordinea priorităţii: (a) obligaţiile privind serviciul datoriei conform unui ASIGP cu privire la respectivul Program de Investiţii Municipale; (b) întreţinerea, înlocuirea şi dezvoltarea activelor aferente sectorului alimentării cu apa şi apelor reziduale şi (c) acele alte cheltuieli pe care Banca le poate aproba în prealabil în scris;"Instituţia de Credit Local" este o entitate care urmează să fie înfiinţată de Împrumutat în scopul de a furniza facilităţi de credit pentru investiţii în infrastructura locală şi furnizarea de servicii locale;"Marja de Subîmprumut" este marja la rata dobânzii aplicabilă fiecărui Împrumut Subsidiar acordat de Împrumutat Părţilor Locale în cadrul unui ASIGP;"UAP" este o Unitate de Administrare a Proiectului, care urmează să fie înfiinţat în cadrul Băncii de Implementare pentru a derula Acordul pentru Administrarea Împrumutului;"UCP" este o Unitate de Coordonare a Proiectului, care urmează să fie înfiinţată de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului al Împrumutatului şi să fie responsabilă pentru coordonarea implementării Proiectului cu privire la achiziţionare, urmărirea progresului fizic şi calităţii bunurilor, lucrărilor şi serviciilor pentru Proiect, furnizarea de date Băncii de Implementare care să-i permită să sintetizeze rapoartele necesare acesteia şi pentru asigurarea de asistenţa tehnica Unităţii de Management a Proiectului pentru componenta EU-PHARE;----------Definiţia paragrafului "UCP" din secţiunea 1.02. a art. I a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 37 din 27 august 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 9 octombrie 1997."UIP" este o Unitate de Implementare a Proiectului, care urmează să fie înfiinţată de Părţile Locale în cadrul fiecărei Regii Autonome şi care va pune în aplicare Programul de Investiţii Municipale şi PIPFO pentru respectivul oraş inclus în Proiect;"Acord de Proiect" este, pentru fiecare oraş inclus în Proiect, un Acord între Banca şi Părţile Locale din acel oraş, inclus în Proiect;"Oraş inclus în Proiect" este fiecare din oraşele: Arad, Bacău, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Cluj, Constanţa, Focşani, Oradea şi Târgovişte;"Regie Autonomă" este, pentru fiecare oraş inclus în Proiect, unitatea care furnizează servicii în sectorul apei în acel oraş inclus în Proiect;"Cont Special" este contul special de depozit la care se face referire în Secţiunea 2.03 (c) şi în Anexa nr. 3 la acest Acord; şi"Pagina Telerate 3750" este pagina de afişare a ratelor oferite pe piaţa interbancara din Londra de bănci importante pentru depozite în valuta împrumutului, desemnată ca Pagina 3750 în Serviciul Telerate (sau acea alta pagina care poate înlocui pagina 3750 în Serviciul Telerate în scopul afişării ratelor interbancare oferite pe piaţa Londrei pentru depozite în valuta împrumutului).Secțiunea 1.03. TitluriTitlurile articolelor şi secţiunilor, ca şi Cuprinsul, sunt inserate numai pentru înlesnirea referinţei şi nu vor fi utilizate pentru interpretarea acestui Acord.  +  Articolul IITERMENII PRINCIPALI AI ÎMPRUMUTULUISecţiunea 2.01. Valoarea împrumutului şi valuta împrumutuluiBanca este de acord să împrumute Împrumutatului, în termenii şi condiţiile prezentate sau la care se face referire în acest Acord, o suma de 75.000.000 $.Secţiunea 2.02. Alţi termeni financiari ai împrumutului a) Suma minimă a tragerii [ a se vedea Termenii şi condiţiile standard, Secţiunea 3.01(b)]Suma minimă a tragerii va fi 50.000 $. b) Suma minimă a plăţii în avans [a se vedea Termenii şi condiţiile standard, Secţiunea 3.07(d)]Suma minima a plăţii în avans va fi 1.000.000 $. c) Suma minimă a anulării [a se vedea Termenii şi condiţiile standard, Secţiunea 3.08(a)]Suma minimă a anulării va fi 1.000.000 $. d) Datele de plată a dobânzii şi datele de restituire a împrumutuluiDatele de plată a dobânzii, ca şi datele de restituire a împrumutului, vor fi 8 mai şi 8 noiembrie. Împrumutatul va rambursa împrumutul în conformitate cu graficul de amortizare prezentat mai jos:Graficul de amortizare a împrumutului - MUDP II*Font 6*┌───┬──────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬─────────────┬─────────────┬────────────┬────────────┬────────────┬─────────────┐│Nr.│Data │ ARAD │ BACĂU │ BISTRIŢA │ BOTOŞANI │ BRĂILA │ CLUJ │ CONSTANŢA │ FOCŞANI │ ORADEA │ TÂRGOVIŞTE │ TOTAL │├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│ 1 │08.11.2001│ 171.520│ 179.656│ 192.500│ 108.020│ 239.565│ 792.156 │ 774.620│ 264.247│ 438.792│ 248.924│ 3.410.000,00│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│ 2 │08.05.2002│ 171.520│ 179.656│ 192.500│ 108.020│ 239.565│ 792.156 │ 774.620│ 264.247│ 438.792│ 248.924│ 3.410.000,00│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│ 3 │08.11.2002│ 171.520│ 179.656│ 192.500│ 108.020│ 239.565│ 792.156 │ 774.620│ 264.247│ 438.792│ 248.924│ 3.410.000,00│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│ 4 │08.05.2003│ 171.520│ 179.649,70│ 192.499,79│ 108.019,99│ 239.565│ 792.155,98 │ 774.620│ 264.246,98│ 438.792│ 248.924│ 3.409.993,44│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│ 5 │08.11.2003│ 171.520│ 179.649,70│ 192.499,79│ 108.019,99│ 239.564,95│ 792.155,98 │ 774.482,70│ 264.246,98│ 438.792,00│ 248.924│ 3.409.856,09│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│ 6 │08.05.2004│ 171.518,77│ 179.649,70│ 192.499,79│ 108.019,99│ 239.564,95│ 792.155,98 │ 774.482,70│ 264.246,98│ 438.792,00│ 248.923,38│ 3.409.854,24│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│ 7 │08.11.2004│ 171.518,77│ 179.649,70│ 192.499,79│ 108.019,99│ 239.564,95│ 792.155,98 │ 774.482,70│ 264.246,98│ 438.792,00│ 248.923,38│ 3.409.854,24│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│ 8 │08.05.2005│ 171.518,77│ 179.649,70│ 192.499,79│ 108.019,99│ 239.564,95│ 792.155,98 │ 774.482,70│ 264.246,98│ 438.792,00│ 248.923,38│ 3.409.854,24│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│ 9 │08.11.2005│ 171.518,77│ 179.649,70│ 192.499,79│ 108.019,99│ 239.564,95│ 792.155,98 │ 774.482,70│ 264.246,98│ 438.792,00│ 248.923,38│ 3.409.854,24│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│10 │08.05.2006│ 171.518,77│ 179.649,70│ 192.499,79│ 108.019,99│ 239.564,95│ 792.155,98 │ 774.482,70│ 264.246,98│ 438.792,00│ 248.923,38│ 3.409.854,24│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│11 │08.11.2006│ 171.518,77│ 179.649,70│ 192.499,79│ 108.019,99│ 239.564,95│ 792.155,98 │ 774.482,70│ 264.246,98│ 438.792,00│ 248.923,38│ 3.409.854,24│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│12 │08.05.2007│ 171.518,77│ 179.649,70│ 192.499,79│ 108.019,99│ 239.564,95│ 792.155,98 │ 774.482,70│ 264.246,98│ 438.792,00│ 248.923,38│ 3.409.854,24│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│13 │08.11.2007│ 171.518,77│ 179.649,70│ 192.499,79│ 108.019,99│ 239.564,95│ 792.155,98 │ 774.482,70│ 264.246,98│ 438.792,00│ 248.923,38│ 3.409.854,24│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│14 │08.05.2008│ 171.518,77│ 179.649,70│ 192.499,79│ 108.019,99│ 239.564,95│ 792.155,98 │ 774.482,70│ 264.246,98│ 438.792,00│ 248.923,38│ 3.409.854,24│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│15 │08.11.2008│ 171.518,77│ 179.649,70│ 192.499,79│ 108.019,99│ 239.564,95│ 792.155,98 │ 774.482,70│ 264.246,98│ 438.792,00│ 248.923,38│ 3.409.854,24│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│16 │08.05.2009│ 171.518,77│ 179.649,70│ 192.499,79│ 108.019,99│ 239.564,95│ 792.155,98 │ 774.482,70│ 264.246,98│ 438.792,00│ 248.923,38│ 3.409.854,24│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│17 │08.11.2009│ 171.518,77│ 179.649,70│ 192.499,79│ 108.019,99│ 239.564,95│ 792.155,98 │ 774.482,70│ 264.246,98│ 438.792,00│ 248.923,38│ 3.409.854,24│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│18 │08.05.2010│ 171.518,77│ 179.649,70│ 192.499,79│ 108.019,99│ 239.564,95│ 792.155,98 │ 774.482,70│ 264.246,98│ 438.792,00│ 248.923,38│ 3.409.854,24│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│19 │08.11.2010│ 171.518,77│ 179.649,70│ 192.499,79│ 108.019,99│ 239.564,95│ 792.155,98 │ 774.482,70│ 264.246,98│ 438.792,00│ 248.923,38│ 3.409.854,24│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│20 │08.05.2011│ 171.518,77│ 179.649,70│ 192.499,79│ 108.019,99│ 239.564,95│ 792.155,98 │ 774.482,70│ 264.246,98│ 438.792,00│ 248.923,38│ 3.409.854,24│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│21 │08.11.2011│ 171.518,77│ 179.649,70│ 192.499,79│ 108.019,99│ 239.564,95│ 792.155,98 │ 774.482,70│ 264.246,98│ 438.792,00│ 248.923,38│ 3.409.854,24│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│22 │08.05.2012│ 169.078,76│ 177.217,82│ 192.499,77│ 105.580,02│ 237.134,96│ 789.724,05 │ 773.842,69│ 261.813,05│ 436.367,93│ 246.595,43│ 3.389.854,48│├───┼──────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤│ │ TOTAL │3.770.979,08│3.949.880,42│4.234.995,99│2.373.999,84│5.267.999,11│17.424.999,69│17.038.528,59│5.810.999,69│9.650.999,93│5.473.989,51│74.997.371,85│└───┴──────────┴────────────┴────────────┴────────────┴────────────┴────────────┴─────────────┴─────────────┴────────────┴────────────┴────────────┴─────────────┘----------Graficul de amortizare din secţiunea 2.02. a art. 2 a fost modificat de lit. a) a pct. 3 din AMENDAMENTELE din 19 septembrie 2003, aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 1.001 din 25 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 14 iulie 2004. e) Data finală de disponibilizare [a se vedea Termenii şi condiţiile standard, Secţiunea 3.01(a)]Data finala de disponibilizare va fi 31 decembrie 2002. Dacă suma disponibilă, sau o parte a acesteia, face obiectul unei rate fixe a dobânzii, orice amânare a datei finale de disponibilizare poate conduce la costuri de administrare care vor fi imediat plătibile de Împrumutat sau Bancă, după caz.----------Data specificată la lit. e) din secţiunea 2.02. a art. II a fost modificată de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 369 din 18 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 29 aprilie 2002. f) Comision de angajament [a se vedea Termenii şi condiţiile standard, Secţiunea 3.05(a)]Rata comisionului de angajament va fi 0,5% per annum. g) Rata dobânziiÎmprumutul face obiectul unei rate variabile a dobânzii. Pentru scopurile Secţiunii 3.04(b) din Termenii şi condiţiile standard, rata dobânzii relevanta pe piaţa va fi rata oferită care apare pe Pagina Telerate 3750 la orele 11.00 a.m. (ora Londrei) la data respectiva de determinare a dobânzii pentru perioada care este mai apropiată de durata perioadei de dobânda respective (sau, dacă doua perioade sunt egal apropiate de durata perioadei de dobânda respective, media celor doua perioade); cu condiţia ca, dacă, din indiferent ce motiv, rata dobânzii relevanta pe piaţa nu poate fi determinata la acel moment prin referire la Pagina Telerate 3750, rata dobânzii relevanta pe piaţa va fi rata pe care Banca o stabileşte ca fiind media aritmetica (rotunjită în plus, dacă este nevoie, până la cel mai apropiat 1/16%) a ratelor oferite pentru depozite în valuta Împrumutului într-o suma comparabilă cu partea din împrumut preliminată a fi nerambursată în timpul perioadei de dobânda respective, pentru o perioada egala cu cea a acelei perioade de dobânda, care sunt comunicate Băncii de trei bănci importante active pe piaţa interbancară a Londrei, selectate de Banca.----------Lit. g) Rata dobânzii din secţiunea 2.02. a art. II a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 37 din 27 august 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 9 octombrie 1997. h) Costuri de administrareÎn eventualitatea anulării de către Banca în conformitate cu Secţiunea 7.02 din Termenii şi condiţiile standard, orice costuri de administrare ocazionate Băncii în legătura cu acea anulare, după cum au fost evaluate de Banca şi notificate Împrumutatului, vor fi imediat plătibile de Banca sau Împrumutat, după caz.Secţiunea 2.03 Trageri şi Cont Special a) Suma disponibilă poate fi trasa periodic în conformitate cu prevederile Anexei nr. 2 la acest Acord pentru cheltuielile efectuate (sau, dacă Banca va conveni astfel, care urmează a se efectua) cu privire la costul rezonabil al bunurilor, lucrărilor şi serviciilor necesare Proiectului şi care urmează a se finanţa din sumele împrumutului. b) Împrumutatul a optat să nu plătească comisionul iniţial din Suma disponibilă ci să-l plătească din resursele sale proprii. c) Împrumutatul, pentru scopurile Proiectului, va deschide şi va menţine un cont special de depozit la o banca comercială acceptabilă Băncii, denominat în dolari, în termeni şi condiţii acceptabile Băncii, incluzând protecţia adecvată împotriva compensării, popririi sau confiscării. Dacă Împrumutatul doreşte să efectueze trageri pentru depozite în, şi plăţi directe din, Contul Special [în loc de a efectua trageri conform Secţiunii 2.03(a)], aceste trageri vor fi efectuate conform prevederilor Anexei nr. 3 la prezentul Acord.Secţiunea 2.04. Reprezentantul autorizat pentru trageriBanca de Implementare este desemnată ca reprezentant autorizat al Împrumutatului în scopul efectuării oricărei acţiuni în conformitate cu prevederile Secţiunii 2.03(a) a acestui Acord şi Secţiunilor 3.01 şi 3.02 din Termenii şi condiţiile standard.  +  Articolul IIIEXECUTAREA PROIECTULUISecţiunea 3.01. Alte clauze privind ProiectulÎn completarea acţiunilor generale prevăzute în Articolul IV din Termenii şi condiţiile standard, Împrumutatul, cu excepţia cazului când Banca va conveni altfel: a) va subîmprumuta sumele Împrumutului către Părţile Locale în conformitate cu ASIGP-uri în termeni şi condiţii care vor fi fost aprobate de Banca incluzând, fără a se limita la, termenii şi condiţiile prezentate în Anexa nr. 4 la acest Acord; b) va îndeplini toate obligaţiile care îi revin conform fiecărui ASIGP; c) va exercita drepturile sale în cadrul fiecărui ASIGP în asemenea mod încât să protejeze interesele Împrumutatului şi ale Băncii, să respecte prevederile acestui Acord şi să îndeplinească scopurile împrumutului şi, cu excepţia situaţiei când Banca va conveni altfel, nu va transfera, amenda, abroga sau deroga de la nici una din prevederile fiecărui ASIGP; d) va determina Părţile Locale să-şi îndeplinească în conformitate cu prevederile respectivului ASIGP toate obligaţiile prevăzute, în acesta, incluzând, fără limitare, obligaţiile privind:(i) achiziţionarea bunurilor, lucrărilor şi serviciilor pentru Proiect;(ii) înfiinţarea şi funcţionarea UIP;(iii) probleme privind protecţia mediului;(iv) angajarea şi utilizarea consultanţilor în vederea susţinerii implementării Proiectului;(v) pregătirea şi înaintarea rapoartelor pe probleme referitoare la Proiect şi la activităţile Părţilor Locale;(vi) menţinerea procedurilor, evidentelor şi conturilor, pregătirea situaţiilor financiare, auditarea acestora şi înaintarea lor, aşa cum au fost audiate, la Banca şi furnizarea către Banca a oricărei alte informaţii relevante privind Proiectul sau activităţile Părţilor Locale;(vii) îndeplinirea tuturor clauzelor privind aspectele financiare şi operaţionale privind Proiectul şi Părţile Locale; e) va efectua sau determina să fie efectuate toate acţiunile suplimentare necesare pentru asigurarea, conform fiecărui ASIGP, a fondurilor adecvate în vederea finalizării Proiectului (incluzând, fără limitare, transferuri de la bugetul de stat şi contribuţii ale Părţilor Locale, toate în suma globală nu mai mica de 46.675.000 $) şi, în plus, toate sumele plătibile cu privire la taxele şi impozitele aplicabile; cu condiţia ca transferurile de la bugetul de stat vor fi, în orice situaţie, în suma suficienta pentru a acoperi costurile şi cheltuielile care vor depăşi costurile şi cheltuielile prevăzute în devizele generale şi vor apare ca rezultat al unor majorări valorice şi fizice neprevăzute, ca şi deficitele în finanţarea Proiectului ocazionate de neasigurarea de către donatori a fondurilor solicitate de Împrumutat. f) va asigura ca (i) rata dobânzii aplicabilă fiecărui împrumut subsidiar să fie rata dobânzii aplicabilă Împrumutului plus o Marja de Subîmprumut permanent echivalenta cu 1% per annum şi (ii) toate sumele plătibile de Părţile Locale cu privire la aceasta Marja de Subîmprumut să fie plătite într-un cont stabilit, deschis de Banca de Implementare în numele Împrumutatului pentru fiecare oraş inclus în Proiect; g) va plăti un comision administrativ Băncii de Implementare în termeni şi condiţii prevăzute în Acordul de administrare a împrumutului, comision care va reflecta performanta Băncii de Implementare aşa cum a fost evaluată în conformitate cu criteriile stipulate în Acordul de administrare a împrumutului; h) va lua măsuri corespunzătoare, în forma şi conţinut satisfăcătoare Băncii şi EU-PHARE, pentru instituţionalizarea furnizării creditului local în România, incluzând, dar fără a se limita la, următoarele măsuri specifice:(i) pregătirea unei strategii pentru instituţionalizarea furnizării creditului local, incluzând un program pilot pentru acordarea de credite în vederea finanţării proiectelor şi un grafic privind punerea în aplicare a acestei strategii;(ii) pregătirea unei strategii pentru consolidarea credibilităţii financiare a autorităţilor locale şi un grafic privind punerea în aplicare a acestei strategii;(iii) nu mai târziu de trei luni după semnarea acestui Acord:(A) remiterea către Banca a unui grafic pentru înaintarea strategiilor la care s-a făcut referire în Secţiunea 3.01(h)(i) şi 3.01(h)(ii);(B) înfiinţarea unor structuri operative şi decizionale care vor menţine relaţia cu BERD, EU-PHARE şi alte agenţii relevante în probleme privind furnizarea creditului local. i) dacă Banca stabileşte, potrivit opiniei sale rezonabile, urmare consultării cu Împrumutatul, ca Banca de Implementare nu îşi îndeplineşte obligaţiile în conformitate cu Acordul de administrare a împrumutului, va înlocui Banca de Implementare cu o banca sau instituţie financiară acceptabilă Băncii; şi j) va asigura ca nici o suma din împrumut nu va fi eliberată vreunei Părţi Locale pentru Proiect, decât dacă (i) toate condiţiile prealabile acelei trageri în cadrul respectivului ASIGP au fost îndeplinite şi (ii) acea Parte Locală respecta toate prevederile respectivului ASIGP.----------Secţiunea 3.01. a art. III a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 37 din 27 august 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 9 octombrie 1997.Secţiunea 3.02 Unitatea de Administrare a Proiectului, Unitatea de Coordonare a Proiectului şi Unitatea de Implementare a ProiectuluiPentru a coordona, gestiona, urmări şi evalua toate aspectele implementării Proiectului, incluzând achiziţionarea de bunuri, lucrări şi servicii pentru Proiect, Împrumutatul, dacă nu a convenit altfel cu Banca, va determina (i) Banca de Implementare să înfiinţeze şi, pe toată perioada executării Proiectului, să menţină în funcţiune o UAP; (ii) Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului să înfiinţeze şi, pe toată perioada executării Proiectului să menţină în funcţiune o UCP; şi (iii) Părţile Locale să înfiinţeze şi, pe toată perioada executării Proiectului, să menţină în funcţiune o UIP în fiecare Regie Autonomă; toate aceste entităţi urmând să fie asigurate cu resurse adecvate şi personal calificat corespunzător, în cadrul unor termeni de referinţa acceptabili Băncii.Secțiunea 3.03 AchiziţionarePentru scopurile Secţiunii 4.03 din Termenii şi condiţiile standard, următoarele prevederi vor guverna, dacă Banca nu va conveni altfel, achiziţionarea de bunuri, lucrări şi servicii necesare Proiectului şi care se vor finanţa din sumele Împrumutului: a) bunuri, lucrări şi servicii (excluzând servicii de consultanţa, la care se referă Secţiunea 3.03 (c) din acest Acord) vor fi achiziţionate prin licitaţie deschisă, cu următoarele excepţii:(i) contracte pentru bunuri în cadrul părţilor de la 1(a) la 10(a) ale Proiectului, estimate să coste mai puţin decât echivalentul a 200.000 ECU per contract, într-o suma totală nu mai mare decât echivalentul a 3.500.000 $, care pot fi achiziţionate prin cumpărare; şi(ii) contracte pentru lucrări civile în cadrul părţilor de la 1(a) la 10(a) ale Proiectului, estimate să coste mai puţin decât echivalentul a 5.000.000 ECU per contract, într-o suma totală nu mai mare decât echivalentul a 18.000.000 $, pot fi achiziţionate urmând procedurile licitaţiei competitive locale acceptabile Băncii. b) pentru scopurile Secţiunii 3.03(a), procedurile pentru licitaţie deschisă, licitaţie competitivă locală şi cumpărare sunt prezentate în Capitolul 3 din Regulile de Achiziţionare ale BERD; c) consultanţii care urmează să fie angajaţi de Împrumutat sau de Părţile Locale pentru a sprijini realizarea Proiectului vor fi selectaţi în conformitate cu procedurile prezentate în Capitolul 5 din Regulile de Achiziţionare ale BERD; d) toate contractele vor face obiectul procedurilor de analiza prezentate în Anexa nr. 1 la Regulile de Achiziţionare ale BERD. Toate contractele care, conform acestor proceduri, sunt furnizate Băncii pentru analiza şi avizare, vor fi însoţite, suplimentar faţă de informaţiile cerute conform acestor proceduri, de informaţiile specificate în Anexa nr. 5 la acest Acord; e) următoarele contracte vor face obiectul analizei prealabile a Băncii:(i) toate contractele adjudecate prin licitaţie deschisă;(ii) contractele pentru servicii de consultanţa estimate să coste echivalentul a 50.000 ECU sau mai mult. f) pentru orice contract referitor la care plata se va efectua din Contul Special vor fi urmate acele proceduri de achiziţionare care să asigure ca cerinţele de analiza prevăzute în Secţiunile 3.03(d) şi 3.03(e) din acest Acord vor fi satisfăcute înainte de efectuarea primei plăţi din Contul Special pentru acel contract.Secţiunea 3.04. Clauze privind protecţia mediuluiFără a limita generalitatea secţiunilor 4.02(a), 4.04(a)(iii) şi 5.02(c)(iii) din Termenii şi condiţiile standard, Împrumutatul va determina Părţile Locale: a) să realizeze Proiectul în conformitate cu standarde şi practici solide privind protecţia mediului, reglementări şi legi aplicabile privind protecţia mediului şi zonarea şi standarde recunoscute şi solide privind sănătatea şi protecţia muncii, inclusiv referitoare la asigurarea ca facilităţile Proiectului sunt proiectate, instalate şi întreţinute în conformitate cu toate legile şi reglementările naţionale şi locale aplicabile cu privire la protecţia mediului şi la sănătatea şi siguranţa muncitorilor; şi b) să elaboreze, ca parte a planului de afaceri necesar în cadrul PIPFO, un plan de acţiuni satisfăcător Băncii, care să corespundă cu standardele şi legislaţia românească şi a Uniunii Europene şi să implementeze acest plan.Secțiunea 3.05. Consultanţi a) Pentru a sprijini implementarea Proiectului, Împrumutatul, dacă nu va conveni altfel cu Banca, va angaja sau determina să fie angajaţi, după caz, şi va utiliza consultanţi a căror calificare, experienţa şi termeni de referinţa vor fi satisfăcătoare Băncii, incluzând:(i) consultanţi pentru a sprijini ingineria, proiectarea, implementarea şi supervizarea Programelor de Investiţii Municipale; şi(ii) consultanţi care să sprijine implementarea PIPFO-urilor. b) Împrumutatul va asigura sau determina să fie asigurate, fără plata, oricărui consultant angajat să asiste în problemele referitoare la Proiect sau la activităţile Împrumutatului, Băncii de Implementare sau ale oricărei Părţi Locale, toate facilităţile şi sprijinul necesar pentru realizarea atribuţiilor sale, ca şi toate documentele, materialele sau alte informaţii care pot fi relevante pentru activitatea să.Secţiunea 3.06. Cerinţele privind înaintarea şi frecventa rapoartelor a) Până când întreaga valoare a împrumutului a fost rambursată sau anulată, Împrumutatul va remite Băncii rapoarte anuale asupra problemelor de protecţia mediului cu privire la Proiect, după cum se face referire în Secţiunea 4.04(a)(iii) din Termenii şi condiţiile standard. Aceste rapoarte vor fi înaintate într-o perioada de 90 de zile după sfârşitul anului asupra căruia se raportează şi vor include o descriere a progresului înregistrat de fiecare Regie Autonomă în implementarea planului de acţiune pentru protecţia mediului cuprins în planul de afaceri prezentat, sau care urmează să fie prezentat, în PIPFO, respectiv, şi la care se face referire în Secţiunea 3.04(b) din acest Acord. b) Rapoartele periodice privind Proiectul la care se face referire în Secţiunea 4.04(a)(iv) din Termenii şi condiţiile standard vor fi înaintate trimestrial, începând cu perioada de 90 zile după intrarea în efectivitate a acestui Acord şi, după aceea, în curs de 60 zile după sfârşitul perioadei asupra căreia se raportează, până când Proiectul a fost finalizat. Aceste rapoarte vor consta într-o raportare trimestriala consolidata privind progresul înregistrat care (i) să ofere un cadru general referitor la progresul înregistrat în implementarea Proiectului, atrăgând atenţia asupra dificultăţilor sau preocupărilor, existente sau potenţiale, comune mai multor oraşe incluse în Proiect sau specifice unui oraş inclus în Proiect, care pot necesita intervenţia Împrumutatului, împreună cu măsuri propuse pentru remedierea sau prevenirea acestor dificultăţi şi (ii) să includă următoarele raportări şi informaţii: A) modificări importante în personalul de decizie al UCP, UAP şi al Băncii de Implementare; B) O declaraţie semnată de un reprezentant autorizat al Împrumutatului asupra stadiului îndeplinirii de către Împrumutat a fiecărei clauze a acestui Acord; C) Pentru fiecare oraş inclus în Proiect următoarele elemente specifice: 1) Informaţii generale: a) progresul fizic realizat în implementarea Proiectului până la data raportului şi în timpul perioadei de raportare, incluzând lucrări civile, furnizare de bunuri şi trageri; b) dificultăţile sau întârzierile actuale sau estimate în implementarea Proiectului, motivele acestor dificultăţi sau întârzieri, efectul acestor dificultăţi sau întârzieri asupra graficului de implementare şi măsurile efective luate sau programate pentru a depăşi asemenea dificultăţi şi a evita asemenea întârzieri; c) activitatea programată pentru trimestrul următor; d) modificările preliminate în data de finalizare a Proiectului; e) utilizarea sumelor împrumutului subsidiar în cadrul ASIGP şi a fondurilor nerambursabile asigurate de EUPHARE, Împrumutat de autoritatea locală; f) situaţii financiare pentru Regia Autonomă sub forma unei sinteze neauditate a conturilor financiare interne, sau alta asemenea forma acceptabilă Băncii; g) modificări importante în personalul de conducere al Părţilor Locale, UIP, consultanţilor şi antreprenorilor; h) probleme care pot afecta costul Proiectului; i) orice evoluţie sau activitate posibila a afecta viabilitatea economică a oricărei părţi a Proiectului; j) situaţii prezentând depozitele în şi tragerile din Fondul IID; k) un raport prezentând progresul înregistrat de Regia Autonomă cu privire la indicatorii de performanta cuprinşi în planul de afaceri la care se face referire în ASIGP. 2) un grafic prezentând progresul pentru fiecare parte a Proiectului şi incluzând un grafic al cheltuielilor planificate şi efective. 3) situaţii financiare prezentând detalii ale cheltuielilor efectuate în cadrul fiecărei părţi a Proiectului şi ale tragerilor din Împrumut, împreună cu o situaţie prezentând: a) estimările de costuri iniţiale; b) estimările de costuri revizuite, dacă este cazul, cu motivele modificărilor; c) cheltuielile estimate iniţial până la data întocmirii situaţiei; d) motivele diferenţelor dintre cifrele la care se referă Secţiunea 3.06(b)(C)(3)(c) şi cheltuielile efective; e) cheltuielile estimate pentru următoarele trimestre ale anului; 4) un raport specificând stadiul îndeplinirii de către Părţile Locale a obligaţiilor lor conform fiecărui ASIGP şi prezentând, inter alia, fiecare încălcare a clauzelor de către Părţile Locale, motivele acestei încălcări şi graficul propus de acţiuni pentru remedierea acestei încălcări, împreună cu o declaraţie semnată atât de Banca de Implementare cât şi de Împrumutat confirmând ca, după cât cunosc, acest raport cuprinde date reale şi corecte.  +  Articolul IVCLAUZE FINANCIARESecţiunea 4.01. Rapoarte şi evidente financiare a) Împrumutatul va determina fiecare regie autonomă să menţină acele proceduri, evidente şi conturi care sunt adecvate pentru a reflecta în conformitate cu standarde contabile acceptate pe plan internaţional operaţiunile, resursele şi cheltuielile privind Proiectul şi pentru a urmări şi înregistra progresul Proiectului (inclusiv costurile sale şi beneficiile care urmează să rezulte din acesta). b) Împrumutatul va determina fiecare Regie Autonomă:(i) să păstreze evidentele şi conturile la care se face referire în Secţiunea 4.01(a) din acest Acord, incluzând evidentele şi conturile Contului Special, auditate pentru fiecare An Fiscal, în concordanta cu principiile şi standardele de audit recunoscute pe plan internaţional aplicate cu consecvenţă, de către auditori independenţi acceptabili Băncii;(ii) să furnizeze Băncii, pentru fiecare Regie Autonomă, cât mai curând posibil, dar în nici un caz mai târziu de 6 luni după sfârşitul fiecărui An Fiscal, raportul acestui audit întocmit de auditorii menţionaţi şi având o asemenea amploare şi grad de detaliu după cum Banca va fi solicitat în mod rezonabil; şi(iii) să furnizeze Băncii alte informaţii privind acele evidente şi conturi, ca şi auditul acestora, după cum Banca va solicita periodic în mod rezonabil.  +  Articolul VSUSPENDAREA; ACCELERAREA SCADENTEI; ANULAREASecțiunea 5.01. SuspendareaUrmătoarele sunt specificate ca evenimente suplimentare pentru suspendarea dreptului Împrumutatului de a efectua trageri în cadrul împrumutului pentru scopurile Secţiunii 7.01(a)(xiii) din Termenii şi condiţiile standard: a) cadrul legislativ şi normativ aplicabil furnizării serviciilor locale pe teritoriul statului membru va fi suferit derogări sau va fi fost modificat, suspendat, abrogat sau anulat într-un mod care, în opinia rezonabilă a Băncii, poate avea un impact negativ substanţial asupra Proiectului sau a punerii lui în aplicare; sau b) Împrumutatul sau Banca de Implementare nu-şi vor fi îndeplinit vreuna din obligaţiile care le revin conform Acordului de administrare a împrumutului şi aceasta neîndeplinire, în opinia rezonabilă a Băncii, va fi avut un impact negativ substanţial asupra Proiectului sau a punerii lui în aplicare.Secţiunea 5.02. Accelerarea scadenteiUrmătorul este specificat ca eveniment suplimentar pentru accelerarea scadentei în scopurile Secţiunii 7.06 (f) din Termenii şi condiţiile standard, dar numai pentru partea din împrumut trasa în scopul acordării unui Împrumut subsidiar în conformitate cu respectivul ASIGP: vreuna dintre Părţile Locale nu-şi va fi îndeplinit vreuna din obligaţiile sale conform ASIGP respectiv, iar aceasta situaţie va continua timp de 90 zile.Secțiunea 5.03. AnulareaDacă, la un moment dat, Banca stabileşte ca plata din, sau orice utilizare a Contului Special a fost făcută fără a se tine seama de cerinţele Anexei nr. 3 la acest Acord şi stabileşte suma împrumutului căreia i se aplica acea utilizare greşită, Banca poate, notificând Împrumutatului, să anuleze dreptul Împrumutatului de a face trageri în cadrul împrumutului cu privire la o astfel de suma. După remiterea acestei notificări, acea suma a împrumutului va fi anulată.  +  Articolul VIINTRAREA ÎN EFECTIVITATESecţiunea 6.01. Condiţii prealabile intrării în efectivitateUrmătoarele sunt specificate drept condiţii suplimentare intrării în efectivitate a acestui Acord pentru scopurile Secţiunii 9.02 (c) din Termenii şi condiţiile standard: a) ASIGP-urile, în forma şi conţinut satisfăcătoare Băncii, au fost semnate şi remise în numele Împrumutatului şi Părţilor Locale în nu mai puţin de patru oraşe din Proiect şi sunt legal obligatorii pentru toate Părţile semnatare şi aplicabile în conformitate cu termenii lor, sub rezerva numai a intrării în efectivitate a acestui Acord; b) un Acord de Proiect a fost legal semnat şi remis în numele fiecărei Părţi Locale care a încheiat un ASIGP şi este legal obligatoriu pentru acele Părţi Locale şi aplicabil în conformitate cu termenii săi, sub rezerva numai a intrării în efectivitate a acestui Acord; c) Acordul de administrare a împrumutului, în forma şi conţinut satisfăcătoare Băncii, a fost legal semnat şi remis în numele Împrumutatului şi al Băncii de Implementare şi este legal obligatoriu pentru ambele părţi semnatare şi aplicabil în conformitate cu termenii săi; d) UAP a fost înfiinţată în conformitate cu termenii de referinţa acceptabili Băncii şi a fost dotată cu resurse şi personal calificat satisfăcătoare pentru Împrumutat şi acceptabile Băncii; e) UCP a fost înfiinţată conform unor termeni de referinţa acceptabili Băncii şi a fost dotată cu resurse şi personal calificat acceptabile Băncii; f) o UIP a fost înfiinţată în fiecare oraş inclus în Proiect pentru care a fost semnat un ASIGP, conform unor termeni de referinţa acceptabili Băncii, a fost legal aprobată de organele autorităţilor locale respective şi a fost dotată cu resurse, personal calificat şi consultanţi acceptabili Băncii; g) Împrumutatul a furnizat Băncii evidente satisfăcătoare care să demonstreze ca: (i) un Fond IID a fost legal autorizat şi înfiinţat în fiecare oraş inclus în Proiect pentru care a fost semnat un ASIGP, şi (ii) plăţile în fiecare astfel de Fond IID vor fi exceptate de la orice impunere sau taxa; şi h) Împrumutatul va fi primit un aviz juridic, în forma şi conţinut satisfăcătoare Băncii, eliberat de un jurist din partea Băncii de Implementare acceptabil Băncii, confirmând ca Acordul de administrare a împrumutului a fost legal autorizat sau ratificat de, şi semnat şi remis în numele Băncii de Implementare şi este legal obligatoriu pentru Banca de Implementare şi aplicabil în conformitate cu termenii săi, sub rezerva numai a intrării în efectivitate a acestui Acord.Secţiunea 6.02. Aviz juridic a) Pentru scopurile Secţiunii 9.03 (a) din Termenii şi condiţiile standard, avizul sau avizele juridice vor trebui eliberate, în numele Împrumutatului, de ministrul justiţiei al Împrumutatului, iar următoarele sunt specificate ca probleme adiţionale pentru a fi incluse în avizul sau avizele juridice ce se vor furniza Băncii:(i) fiecare ASIGP semnat până la data respectiva a fost legal autorizat sau ratificat de, şi semnat şi remis în numele Împrumutatului şi este legal obligatoriu pentru Împrumutat şi aplicabil în conformitate cu termenii săi, sub rezerva numai a intrării în efectivitate a acestui Acord;(ii) Acordul de administrare a împrumutului a fost legal autorizat sau ratificat de, şi semnat şi remis în numele Împrumutatului, şi este legal obligatoriu pentru Împrumutat şi aplicabil în conformitate cu termenii săi, sub rezerva numai a intrării în efectivitate a acestui Acord; şi b) Pentru scopurile Secţiunii 9.03 (c) din Termenii şi condiţiile standard, avizul sau avizele juridice vor trebui eliberate în numele fiecăreia dintre Părţile Locale care a semnat un ASIGP de către un jurist din partea acelor Părţi Locale acceptabil Băncii, iar următoarea este specificată ca o problema adiţională pentru a fi inclusă în avizul sau avizele ce se vor furniza Băncii: ASIGP respectiv a fost legal autorizat sau ratificat de, şi semnat şi remis în numele acelei Părţi Locale şi este legal obligatoriu pentru acea Parte Locală şi aplicabil în conformitate cu termenii săi, sub rezerva numai a intrării în efectivitate a acestui Acord.Secţiunea 6.03. Terminarea pentru neintrarea în efectivitateData la care se împlinesc 90 de zile de la data acestui Acord este specificată pentru scopurile Secţiunii 9.04 din Termenii şi condiţiile standard.  +  Articolul VIIDIVERSESecțiunea 7.01. NotificăriUrmătoarele adrese sunt specificate pentru scopurile Secţiunii 10.01 din Termenii şi condiţiile standard:    Pentru Împrumutat:    Ministerul Finanţelor al României    Strada Apolodor, nr. 17    Bucureşti    România    Către: Direcţia generală a relaţiilor financiare cu organisme internaţionale    Telefon: (401) 410.20.39/311.23.76    Fax: (401) 312.67.92    Telex: 112-39    Pentru Banca:    Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare    One Exchange Square    London EC2A 2EH    Englad    Către: Unitatea pentru Administrarea Operaţiunilor    Telefon: (44-171) 338 6000    Telefax: (44-171) 338 6100    Telex: 8812161 EBRD L GSecţiunea 7.02 Taxe şi costuriÎmprumutatul va suporta orice taxe şi costuri profesionale, bancare, de transfer sau schimb valutar generate de pregătirea, semnarea sau înregistrarea acestui Acord, Acordurilor de Proiect, ASIGP-urilor, Acordului de Administrare a Împrumutului şi a oricărui document aferent.Drept care, Părţile la prezentul Acord, acţionând prin reprezentanţii lor legal autorizaţi, au determinat ca acest Acord să fie semnat în patru exemplare şi remis la Bucureşti, România, la data şi anul înscrise mai sus.

    ROMÂNIA

    MIRCEA CIUMARA,

    Ministru de stat,

    ministrul finanţelor

    BANCA EUROPEANĂ PENTRU

    RECONSTRUCŢIE şi DEZVOLTARE

    JOHAN BASTIN,

    Director
     +  Anexa 1DESCRIEREA PROIECTULUI1. Scopul Proiectului este construcţia şi reabilitarea facilităţilor de alimentare cu apa şi canalizare în zece oraşe de pe teritoriul Împrumutatului, îmbunătăţirea performantelor operaţionale şi financiare în sectorul de apa în aceste oraşe şi instituţionalizarea finanţării investiţiilor locale în acest sector.2. Proiectul consta din următoarele părţi, care pot face obiectul acelor modificări asupra cărora Banca şi Împrumutatul pot conveni periodic:I. PROGRAMELE DE INVESTIŢII MUNICIPALE]    Partea 1 (Arad)    Partea 1: Programul de investiţii pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apa din Arad, incalzand următoarele componente:    Reabilitarea reţelei, echipamente şi sistemul de monitorizare    Partea 1 (i)(A) Reabilitarea reţelei de alimentare cu apa*1)    Partea 1 (i)(B) Achiziţionarea unui sistem de monitorizare a                              alimentării cu apa*2)    Partea 1 (i)(C) Achiziţionarea de echipament de laborator*1)    Partea 1 (i)(D) Achiziţionarea de echipamente diverse*1)    Reabilitarea fronturilor subterane de captare şi staţii de pompare    Partea 1 (ii)(A) Construcţii civile asociate forării puţurilor*4)    Partea 1 (ii)(B) Construcţie puţuri şi instalare*4)    Partea 1 (ii)(C) Reabilitarea staţiilor de pompare*1)    Servicii generale    Partea 1 (iii)(A) Proiectare pe plan local*4)    Partea 1 (iii)(C) Supervizare*2)    Partea a 2-a (Bacău)    Partea a 2-a: Programul de investiţii pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apa din Bacău, incluzând următoarele componente:    Reabilitarea reţelei, echipamente şi sistemul de monitorizare    Partea a 2-a (i)(A) Furnizarea materialelor pentru reţeaua de                              alimentare cu apa*1)    Partea a 2-a (i)(B) Instalarea materialelor pentru reţeaua de                              alimentare cu apa*4)    Partea a 2-a (i)(C) Achiziţionarea echipamentului pentru măsurarea                              presiunii*1)    Partea a 2-a (i)(D) Furnizarea contorilor pentru consum*1)    Partea a 2-a (i)(E) Instalarea contorilor pentru consum*4)    Reabilitarea pompelor pentru fronturile de puţuri şi a staţiilor de pompare    Partea a 2-a (ii)(A) Furnizarea pompelor pentru frontul de puţuri*1)    Partea a 2-a (ii)(B) Instalarea pompelor pentru fronturi de puţuri*4)    Partea a 2-a (ii)(C) Reabilitarea staţiei de pompare Gherăeşti*4)    Servicii generale    Partea a 2-a (iii)(A) Proiectare pe plan local*4)    Partea a 2-a (iii)(C) Supervizare*2)    Partea a 3-a (Bistriţa)    Partea a 3-a: Programul de investiţii pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apa şi canalizare din Bistriţa, incluzând următoarele componente:    Reabilitarea reţelei de alimentare cu apa, sistemul de monitorizare şi contorizarea pentru consum    Partea a 3-a (i)(A) Reabilitarea reţelei de alimentare cu apa*4)    Partea a 3-a (i)(B) Sistemul de monitorizare a alimentării cu apa*1)    Partea a 3-a (i)(C) Furnizarea de contori pentru consum*1)    Partea a 3-a (i)(D) Instalarea contorilor pentru consum*4)    Reabilitarea staţiei de tratare a apei    Partea a 3-a (ii)(A) Reabilitarea staţiei de tratare a apei                              Bistriţa*2)    Reabilitarea sistemului de canalizare şi modernizarea staţiei de epurare    Partea a 3-a (iii)(A) Reabilitarea reţelei de canalizare*4)    Partea a 3-a (iii)(B) Achiziţionarea echipamentului pentru staţia de                              epurare*3)    Partea a 3-a (iii)(C) Instalarea echipamentului pentru staţia de                              epurare*4)    Partea a 3-a (iii)(D) Achiziţionarea echipamentului de laborator*1)    Partea a 3-a (iii)(E) Achiziţionarea echipamentului auxiliar                              suplimentar pentru epurarea apei*1)    Servicii generale    Partea a 3-a (iv)(A) Proiectare pe plan local*4)    Partea a 3-a (iv)(C) Supervizare*2)    Partea a 4-a (Botoşani)    Partea a 4-a: Programul de investiţii pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apa şi canalizare din Botoşani, incluzând următoarele componente:    Reabilitarea reţelei, monitorizarea presiunii şi contorizarea pentru consum    Partea a 4-a (i)(A) Reabilitarea reţelei de alimentare cu apa*1)    Partea a 4-a (i)(B) Achiziţionarea sistemului de monitorizare a                              alimentării cu apa*1)    Partea a 4-a (i)(C) Furnizarea contorilor pentru consum*1)    Partea a 4-a (i)(D) Instalarea contorilor pentru consum*4)    Partea a 4-a (i)(E) Achiziţionarea echipamentului de laborator*1)    Modernizarea staţiei de epurare    Partea a 4-a (ii)(A) Modernizarea staţiei de epurare*4)    Servicii generale    Partea a 4-a (iii)(A) Proiectare pe plan local*4)    Partea a 4-A (iii)(C) Supervizare*2)    Partea a 5-a (Brăila)    Partea a 5-a: Programul de investiţii pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apa în Brăila, incluzând următoarele componente:    Reabilitarea reţelei, monitorizarea şi contorizarea pentru consum    Partea a 5-a (i)(A) Furnizarea materialelor pentru reţea*1)    Partea a 5-a (i)(B) Instalarea materialelor pentru reţea*4)    Partea a 5-a (i)(C) Achiziţionarea sistemului de monitorizare a                              alimentării cu apa*1)    Partea a 5-a (i)(D) Furnizarea contorilor pentru consum*1)    Partea a 5-a (i)(E) Instalarea contorilor pentru consum*4)    Partea a 5-a (i)(F) Achiziţionarea echipamentului de laborator*1)    Reabilitarea staţiei de tratare şi a staţiilor de pompare    Partea a 5-a (ii)(A) Reabilitarea staţiei de tratare a apei                              Chişcani*1)    Partea a 5-a (ii)(B) Reabilitarea staţiei de tratare a apei Brăila*4)    Servicii generale    Partea a 5-a (iii)(A) Proiectare pe plan local*4) şi (D)    Partea a 5-a (iii)(C) Supervizare*2)    Partea a 6-a (Cluj)    Partea a 6-a: Programul de investiţii pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apa şi canalizare în Cluj, incluzând următoarele componente:    Reabilitarea reţelei de alimentare cu apa, monitorizarea şi contorizarea pentru consum    Partea a 6-a (i)(A) Reabilitarea reţelei de alimentare cu apa*1)    Partea a 6-a (i)(B) Achiziţionarea echipamentului pentru                              monitorizarea presiunii*1)    Reabilitarea staţiilor de pompare, a staţiilor de tratare şi a rezervoarelor de serviciu    Partea a 6-a (ii)(A) Reabilitarea rezervorului Mănăştur*4)    Partea a 6-a (ii)(B) Modernizarea staţiei de pompare Mănăştur*1)    Partea a 6-a (ii)(C) Reabilitarea rezervorului Baciu*4)    Partea a 6-a (ii)(D) Modernizarea staţiei de pompare Baciu*1)    Partea a 6-a (ii)(E) Reabilitarea staţiilor de pompare Govora şi                             Zorilor*1)    Partea a 6-a (ii)(F) Construcţii civile la staţia de tratare a apei                             Gilău*4)    Partea a 6-a (ii)(G) Achiziţionarea de echipament pentru staţia de                             tratare a apei Gilău*1)    Partea a 6-a (ii)(I) Achiziţionarea echipamentului de laborator*1)    Reabilitarea reţelei de canalizare şi a staţiei de epurare    Partea a 6-a (iii)(A) Reabilitarea reţelei de canalizare (I)*1)    Partea a 6-a (iii)(B) Reabilitarea reţelei de canalizare (II)*2)    Partea a 6-a (iii)(C) Reabilitarea reţelei de canalizare (III)*2)    Partea a 6-a (iii)(D) Reabilitarea staţiei de epurare*1)    Servicii generale    Partea a 6-a (iv)(A) Proiectare pe plan local*4)    Partea a 6-a (iv)(C) Supervizare*2)    Partea a 7-a (Constanţa)    Partea a 7-a: Programul de investiţii pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apa şi canalizare în Constanţa, incluzând următoarele componente:    Reabilitarea reţelei de alimentare cu apa, monitorizarea şi contorizarea pentru consum    Partea a 7-a (i)(A) Reabilitarea reţelei de alimentare cu apa*1)    Partea a 7-a (i)(B) Furnizarea contorilor pentru consum*1)    Partea a 7-a (i)(C) Instalarea contorilor pentru consum*4)    Partea a 7-a (i)(D) Furnizarea de echipament pentru monitorizarea                             presiunii*1)    Partea a 7-a (i)(E) Instalarea echipamentului pentru monitorizarea                             presiunii*4)    Partea a 7-a (i)(F) Achiziţionarea echipamentului de laborator*1)    Partea a 7-a (i)(G) Achiziţionarea echipamentului pentru detectarea                             pierderilor*1)    Reabilitarea staţiei de pompare, a staţiei de tratare şi a rezervoarelor de serviciu    Partea a 7-a (ii)(A) Reabilitarea surselor de apa subterana*4)    Partea a 7-a (ii)(B) Achiziţionarea echipamentului de monitorizare a                             reţelei*1)    Partea a 7-a (ii)(C) Reabilitarea staţiei de pompare Călăraşi*1)    Reabilitarea reţelei de canalizare şi a staţiei de epurare    Partea a 7-a (iii)(A) Reabilitarea reţelei de canalizare*4)    Partea a 7-a (iii)(B) Achiziţionarea echipamentului pentru aerare*1)    Partea a 7-a (iii)(C) Achiziţionarea echipamentului pentru staţia de                             epurare*1)    Partea a 7-a (iii)(D) Instalarea echipamentului pentru epurare*3)    Partea a 7-a (iii)(E) Dezvoltarea sistemelor de tratare a nămolului*2)    Partea a 7-a (iii)(F) Achiziţionarea echipamentului de laborator*4)    Partea a 7-a (iii)(G) Achiziţionarea echipamentului de pompare*2)    Partea a 7-a (iii)(H) Instalarea echipamentului de pompare*2)    Partea a 7-a (iii)(I) Achiziţionarea echipamentului de transport*4)    Servicii generale    Partea a 7-a (iv)(A) Proiectare pe plan local*4)    Partea a 7-a (iv)(C) Supervizare*2)    Partea a 8-a (Focşani)    Partea a 8-a: Programul de investiţii pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apa în Focşani, incluzând următoarele componente:    Reabilitarea aductiunii principale şi a reţelei de apa, sistemul de monitorizare şi contorizare pentru consum    Partea a 8-a (i)(A) Reabilitarea aducţiunii principale*1)    Partea a 8-a (i)(B) Reabilitarea reţelei de alimentare cu apa*1)    Partea a 8-a (i)(C) Achiziţionarea sistemului de monitorizare a                             alimentării cu apa*4)    Partea a 8-a (i)(D) Furnizarea contorilor (50 - 150 mm diametru)*1)    Partea a 8-a (i)(E) Instalarea contorilor (50 - 150 mm diametru)*4)    Partea a 8-a (i)(F) Furnizarea contorilor (20 - 65 mm diametru)*1)    Partea a 8-a (i)(G) Instalarea contorilor (20 - 65 mm diametru)*4)    Modernizarea sursei Suraia    Partea a 8-a (ii)(A) Modernizarea rezervorului de serviciu*4)    Partea a 8-a (ii)(B) Modernizarea staţiei de pompare*2)    Partea a 8-a (ii)(C) Achiziţionarea echipamentului de transport*4)    Partea a 8-a (ii)(D) Achiziţionarea echipamentului de laborator*1)    Partea a 8-a (ii)(E) Furnizarea pompelor*1)    Partea a 8-a (ii)(F) Furnizarea echipamentului de clorinare*1)    Servicii generale    Partea a 8-a (iii)(A) Proiectare pe plan local*4)    Partea a 8-a (iii)(C) Supervizare*2)    Partea a 9-a (Oradea)    Partea a 9-a: Programul de investiţii pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apa din Oradea, incluzând următoarele componente:    Reabilitarea reţelei de alimentare cu apa, sistemul de monitorizare şi contorizare pentru consum    Partea a 9-a (i)(A) Achiziţionarea şi instalarea materialelor pentru                             reţeaua de alimentare cu apa (60 - 160 mm)*3)    Partea a 9-a (i)(B) Achiziţionarea şi instalarea materialelor pentru                             reţeaua de alimentare cu apa (200 - 600 mm)*3)    Partea a 9-a (i)(C) Achiziţionarea şi instalarea pompelor pentru                             hidrofoare*4)    Partea a 9-a (i)(D) Achiziţionarea echipamentului de monitorizare                             a presiunii*1)    Partea a 9-a (i)(E) Furnizarea contorilor pentru consum*1)    Partea a 9-a (i)(F) Instalarea contorilor pentru consum*4)    Înlocuirea pompei principale din Oradea    Partea a 9-a (ii)(A) Înlocuirea pompei*1)    Partea a 9-a (ii)(B) Achiziţionarea echipamentului de laborator*1)    Servicii generale    Partea a 9-a (iii)(A) Proiectare pe plan local*4)    Partea a 9-a (iii)(C) Supervizare*2)    Partea a 10-a (Târgovişte)    Partea a 10-a: Programul de investiţii pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apa şi canalizare din Târgovişte, incluzând următoarele componente:    Reabilitarea reţelei de alimentare cu apa, sistemul de monitorizare şi contorizarea pentru consum    Partea a 10-a (i)(A) Reabilitarea reţelei de alimentare cu apa*1)    Partea a 10-a (i)(B) Achiziţionarea sistemului de monitorizare a                             reţelei*1)    Partea a 10-a (i)(C) Furnizarea contorilor pentru consum*1)    Partea a 10-a (i)(D) Instalarea contorilor pentru consum*4)    Partea a 10-a (i)(E) Achiziţionarea echipamentului auxiliar*1)    Modernizarea staţiei de pompare şi a hidrofoarelor    Partea a 10-a (ii)(A) Înlocuirea agregatelor de pompare*1)    Partea a 10-a (ii)(B) Furnizarea materialelor pentru hidrofor*1)    Partea a 10-a (ii)(C) Instalarea materialelor pentru hidrofor*4)    Partea a 10-a (ii)(D) Achiziţionarea echipamentului auxiliar*1)    Reabilitarea reţelei de canalizare    Partea a 10-a (iii)(A) Reabilitarea reţelei de canalizare*2)    Servicii generale    Partea a 10-a (iii)(A) Proiectare pe plan local*4)    Partea a 10-a (iii)(C) Supervizare*2)    Partea a 11-a (Generală)    Partea a 11-a: Asigurarea consultantei pentru supervizare şi a serviciilor de consultanţa ad-hoc, incluzând următoarele componente:    Partea a 11-a G1 Servicii pentru supervizarea contractelor*2)    Partea a 11-a G2 Servicii de consultanţa ad-hoc*1)    Partea a 11-a G3 Consultanţa pentru susţinerea implementării(1)*2)    Partea a 11-a G4 Consultanţa pentru susţinerea implementării(2)*2)    II PIPFO    După cum este stipulat în fiecare ASIGP.    3. Este prevăzut că Proiectul să fie finalizat până la 30 iunie 2001.-----------------------    *1 Finanţare BERD.    *2 Finanţare EU PHARE.    *3 Finanţare BERD şi Împrumutat în proporţiile prevăzute în apendicele la       Anexa 2 din Acord.    *4 Finanţare Împrumutat.  +  Anexa 2CATEGORII ŞI TRAGERI1. Tabelul ataşat Anexei prezintă categoriile de poziţii care vor fi finanţate din sumele împrumutului, alocarea sumelor din împrumut pentru fiecare categorie şi procentul cheltuielilor pentru poziţiile din fiecare categorie ce urmează a fi astfel finanţate. Nici o tragere nu va fi efectuată înainte de data intrării în efectivitate.2. Fără a prejudicia prevederile paragrafului 1 din aceasta Anexa, nici o tragere nu va fi efectuată: a) cu privire la plăţile făcute pentru cheltuieli anterioare datei semnării Acordului; b) decât după ce comisionul la care s-a făcut referire în Secţiunea 3.05 (b) a Termenilor şi condiţiilor standard a fost primit de către Banca; c) pentru prima tragere corespunzătoare fiecărui împrumut subsidiar referitor la un oraş inclus în Proiect, decât după ce:(i) un ASIGP, într-o forma şi un conţinut satisfăcătoare pentru Banca, a fost semnat şi remis în mod legal în numele Părţilor Locale respective şi Împrumutatului, şi este obligatoriu din punct de vedere legal pentru toate Părţile semnatare şi aplicabil, în concordanta cu termenii săi, sub rezerva numai a intrării în efectivitate a Acordului;(ii) un Acord de Proiect a fost semnat şi remis în mod legal în numele Părţilor Locale şi Băncii şi este obligatoriu din punct de vedere legal pentru toate Părţile semnatare şi aplicabil, în concordanta cu termenii săi, sub rezerva numai a intrării în efectivitate a Acordului;(iii) un jurist din partea fiecăreia dintre Părţile Locale, acceptabil Băncii, a furnizat Împrumutatului şi Băncii în numele acelor Părţi Locale un aviz sau avize juridice, în forma şi conţinut acceptabile Băncii, care să ateste că: A) ASIGP a fost autorizat sau ratificat în mod legal, semnat şi remis în numele acelor Părţi Locale şi este obligatoriu din punct de vedere legal pentru acele Părţi Locale şi aplicabil în concordanta cu termenii săi, sub rezerva numai a intrării în efectivitate a Acordului; B) Acordul de Proiect a fost autorizat sau notificat în mod legal, semnat şi remis în numele acelor Părţi Locale şi este obligatoriu din punct de vedere legal pentru acele Părţi Locale şi aplicabil în concordanta cu termenii săi, sub rezerva numai a intrării în efectivitate a Acordului;(iv) Împrumutatul a furnizat Băncii un aviz juridic în forma şi conţinut acceptabile Băncii şi emis de un jurist acceptat de Banca, incluzând problema specificată în Secţiunea 6.02(a)(i) a acestui Acord;(v) Banca este asigurată că au fost obţinute toate licenţele, aprobările şi avizele necesare pentru a permite începerea lucrărilor de construcţie privind Proiectul în acel Oraş inclus în Proiect.(vi) a fost înfiinţată o UIP, conform unor termeni de referinţa acceptabili Băncii, a fost aprobată în mod corespunzător de organele autorităţii locale relevante şi a fost dotată cu resurse, personal calificat şi consultanţi acceptabili Băncii.  +  Apendice LA ANEXA 2  +  Apendice LA ANEXA 2  +  Apendice LA ANEXA 2  +  Apendice LA ANEXA 2  +  Apendice LA ANEXA 2────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Nr. Categoria Suma alocata % de cheltuielicrt. din împrumut ce va fi finanţat                                                  (dolari) (% din valoarea                                                                  contractului                                                                 exclusiv taxe                                                                  şi impozite                                                                    locale)────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  1. Bunuri pentru Partea 1 (Arad) 1.673.868,89 100,00  2. Lucrări pentru Partea 1 (Arad) 2.097.131,11 100,00  3. Bunuri pentru Partea 2 (Bacău) 3.650.043,13 100,00  4. Lucrări pentru Partea 2 (Bacău) 299.837,29 0  5. Bunuri pentru Partea 3 (Bistriţa), 297.408,92 100,00     cu excepţia celor pentru Partea     3 (iii) (B) Bistriţa  6. Bunuri pentru Partea 3 (iii) (B) 3.937.587,07 80,3    (Bistriţa)  7. Lucrări pentru Partea 3 (Bistriţa) 0,00 0,00  8. Bunuri pentru Partea 4 (Botoşani) 1.661.264,70 100,00  9. Lucrări pentru Partea 4 (Botoşani) 712.735,14 100,00 10. Bunuri pentru Partea 5 (Brăila) 2.508.948,92 100,00 11. Lucrări pentru Partea 5 (Brăila) 2.759.051,08 100,00 12. Bunuri pentru Partea 6 (Cluj) 2.365.654,70 100,00 13. Lucrări pentru Partea 6 (Cluj) 15.059.344,99 100,00 14. Bunuri pentru Partea 7 (Constanţa) 6.721.473,71 100,00 15. Lucrări pentru Partea 7, cu 6.685.316,56 100,00     excepţia celor pentru Partea 7     (iii) (D) (Constanţa) 16. Lucrări pentru Partea 7 (iii) (D) 3.634.209,73 64,00     (Constanţa) 17. Bunuri pentru Partea 8 (Focşani) 2.442.012,20 100,00 18. Lucrări pentru Partea 8 (Focşani) 3.368.987,49 100,00 19. Lucrări pentru Partea 9 (i) (A) 1.933.000,09 45.00     (Oradea) 20. Lucrări pentru Partea 9 (i) (B) 3.125.000,02 61.00     (Oradea) 21. Bunuri pentru Partea 9 (i) (A) 3.568.999,89 100,00     (Oradea) 22. Lucrări pentru Partea 9 (Oradea), 1.024.000,00 0,00     cu excepţia celor pentru Părţile     9 (i) (A) şi 9 (i) (B) 23. Bunuri pentru Partea 10 (Târgovişte) 2.443.149,11 100,00 24. Lucrări pentru Partea 10 (Târgovişte) 3.030.850,89 100,00 25. Servicii pentru Partea 11 (Generala) 0,00 26. Nealocate pentru Partea 1 (Arad) 0,00     Nealocate pentru Partea 2 (Bacău) 0,00     Nealocate pentru Partea 3 (Bistriţa) 0,00     Nealocate pentru Partea 4 (Botoşani) 0,00     Nealocate pentru Partea 5 (Brăila) 0,00     Nealocate pentru Partea 6 (Cluj) 0,00     Nealocate pentru Partea 7 (Constanţa) 0,00     Nealocate pentru Partea 8 (Focşani) 0,00     Nealocate pentru Partea 9 (Oradea) 0,00     Nealocate pentru Partea 10 0,00     (Târgovişte)     TOTAL: 74.999.875,63────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────----------Apendicele la anexa nr. 2 "Categorii şi trageri" a fost înlocuit cu anexa 2 din AMENDAMENTELE din 19 septembrie 2003, aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 1.001 din 25 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 14 iulie 2004, conform lit. b) a pct. 3 din acelaşi act normativ.  +  Anexa 3CONT SPECIAL1. Pentru obiectivele acestei anexe, termenii următori vor avea următorul înţeles: "Categorie eligibilă" înseamnă categoriile prezentate în apendicele la aceasta anexa."Cheltuieli eligibile" înseamnă cheltuieli în ceea ce priveşte costul rezonabil al bunurilor, lucrărilor şi serviciilor cerute pentru Proiect şi care vor fi finanţate din sumele împrumutului alocate categoriilor eligibile în concordanta cu prevederile anexei nr. 2 la acest Acord:"Soldul Maxim al Contului Special" înseamnă o suma egala cu 2.000.000 $; şi "Suma Minima de Tragere în Contul Special" înseamnă o sumă egală cu 100.000 $.----------Alin. 3 al pct. 1 din anexa 3 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 37 din 27 august 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 9 octombrie 1997.2. Plăţile din Contul Special trebuie făcute exclusiv pentru cheltuieli eligibile în concordanta cu prevederile acestei anexe.3. După ce Banca a primit dovezi satisfăcătoare pentru ea în sensul că acest Cont Special a fost deschis în mod corespunzător, în concordanta cu termeni şi condiţii acceptabile de către Banca, inclusiv protecţie adecvată împotriva confiscării, popririi şi compensării, Împrumutatul poate să tragă din suma disponibilă şi să depună în Contul Special o suma iniţială care nu trebuie să depăşească Soldul Maxim al Contului Special, nici să fie mai mica decât Suma Minima a Tragerii în Contul Special.4. Ulterior, Împrumutatul poate să tragă sume suplimentare din suma disponibilă şi să le depună în Contul Special, sub rezerva limitărilor specificate în paragraful 6 al acestei anexe şi satisfăcând următoarele condiţii pentru fiecare tragere solicitată: a) Împrumutatul va fi înaintat Băncii situaţii şi documente contabile, şi orice alte dovezi cerute de Banca, pentru a demonstra că sumele din Contul Special au fost folosite adecvat. b) După intrarea în efectivitate a tragerii solicitate din suma disponibilă şi depunerea sumei acestei trageri în Contul Special, soldul Contului Special nu trebuie să depăşească Soldul Maxim al Contului Special. c) Cu excepţia celor pe care Banca le poate conveni periodic, suma tragerii cerute din suma disponibilă pentru a fi depusa în Contul Special nu trebuie să fie mai mica decât Suma Minima de Tragere în Contul Special.5. Fără a prejudicia cerinţele paragrafului 4(a) din aceasta anexa, Împrumutatul va furniza, oricând Banca va solicita în mod rezonabil, un raport asupra soldului şi alte detalii asupra Contului Special, inclusiv situaţii contabile şi acele alte documente şi dovezi pe care le poate cere Banca, pentru a demonstra că plăţile efectuate din Contul Special au fost efectuate în concordanta cu cerinţele prezentate în aceasta anexa.6. Fără a prejudicia prevederile paragrafului 4 al acestei anexe, Împrumutatul nu trebuie să tragă fonduri din suma disponibilă pentru a le depune în Contul Special, decât dacă Banca convine altfel: a) în cazul în care, la un moment dat, Banca va fi stabilit că toate tragerile ulterioare din suma disponibilă trebuie făcute în concordanta cu prevederile Secţiunii 2.03(a) din Acord; sau b) imediat ce suma disponibilă alocată categoriilor eligibile va egala de doua ori suma Soldului Maxim al Contului Special.Ulterior, trageri din suma disponibilă alocate categoriilor eligibile trebuie să urmeze acele proceduri pe care Banca le va notifica Împrumutatului. Aceste trageri ulterioare trebuie făcute numai după ce, şi în măsura în care, Banca a fost satisfăcută că toate sumele rămase ca depozit în Contul Special la data notificării, vor fi utilizate pentru plăţi pentru cheltuieli eligibile.7. Dacă Banca va fi stabilit, la un moment dat, că orice plata din Contul Special sau orice folosire a să: a) a fost făcută pentru o cheltuiala sau într-o suma care nu este eligibilă conform paragrafului 2 al acestei anexe; sau b) nu a fost justificată prin dovezile furnizate Băncii; atunci Banca îi poate cere Împrumutatului să:(i) furnizeze acele dovezi suplimentare pe care Banca le poate cere; sau(ii) să depună în Contul Special (sau, dacă aşa va cere Banca, să restituie Băncii) o suma egala cu suma unei asemenea plăţi sau a părţii din aceasta care nu este eligibilă sau justificată.În cazul în care Banca ia o asemenea hotărâre în concordanta cu paragraful 7(a) sau 7(b) al acestei anexe, nu trebuie efectuate trageri ulterioare din suma disponibilă pentru a le depune în Contul Special (dacă Banca nu convine altfel), până când Împrumutatul (A) a depus în Contul Special sau a restituit Băncii o suma egala cu suma unei asemenea plăţi (sau a unei părţi din aceasta) stabilită ca nefiind eligibilă sau justificată, sau (B) a furnizat dovezi suplimentare, satisfăcătoare pentru Banca, în sensul că sumele trase anterior din Contul Special au fost folosite adecvat.8. Dacă Banca a stabilit, la un moment dat, că vreo suma rămasă în Contul Special nu va fi cerută pentru a acoperi plăţi ulterioare pentru cheltuieli eligibile, atunci Împrumutatul, imediat după notificarea din partea Băncii, trebuie să plătească anticipat Băncii acea suma rămasă. De asemenea, dacă Banca dispune Împrumutatului să restituie Băncii o suma conform paragrafului 7 (ii) al acestei anexe, atunci Împrumutatul va plăti anticipat, imediat după notificarea primită din partea Băncii, acea suma rămasă. Pentru aceste scopuri, se deroga de la cerinţa ca plăţile anticipate din împrumut să se facă la data plăţii dobânzii, sub rezerva paragrafului 10 al acestei anexe.9. Împrumutatul, după notificarea anterioară primită de la Banca, acordată în conformitate cu Secţiunea 3.07 (a) din Termenii şi condiţiile standard, poate plăti anticipat la orice data de plata a dobânzii, parţial sau integral, fondurile depuse în Contul Special.10. Orice plăţi anticipate ale sumelor identificate în paragrafele 8 şi 9 ale acestei anexe vor fi făcute în concordanta cu Secţiunea 3.07 din Termenii şi condiţiile standard, cu condiţia, totuşi, ca (a) aceste plăţi anticipate nu vor fi condiţionate de Suma Minima de Plata Anticipata specifica în Secţiunea 2.02 (b) a acestui acord, şi (b) orice plăţi anticipate care sunt făcute la alta data decât la data de plata a dobânzii, fac obiectul plăţii de către Împrumutat a unor costuri de administrare evaluate de Banca şi notificate Împrumutatului. Mai mult decât atât, plăţile anticipate ale sumelor identificate în paragrafele 8 şi 9 ale acestei anexe vor fi aplicate de Banca aşa cum este prezentat în Secţiunea 3.07 (d)(ii) din Termenii şi condiţiile standard.  +  Apendice LA ANEXA 3  +  Apendice LA ANEXA 3CATEGORII ELIGIBILE ┌─────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────────────┐ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │ Partea 1(i)(A) │ Partea 5(i)(C) │ Partea 8(i)(A) │ │ Partea 1(i)(C) │ Partea 5(i)(D) │ Partea 8(i)(B) │ │ Partea 1(i)(D) │ Partea 5(i)(F) │ Partea 8(i)(D) │ │ Partea 1(ii)(C) │ Partea 5(ii)(A) │ Partea 8(ii)(D) │ │ │ │ Partea 8(ii)(E) │ │ Partea 2(i)(C) │ Partea 6(i)(A) │ Partea 8(ii)(F) │ │ Partea 2(i)(D) │ Partea 6(i)(B) │ │ │ │ Partea 6(ii)(B) │ Partea 9(i)(A) │ │ Partea 3(i)(B) │ Partea 6(ii)(E) │ Partea 9(i)(B) │ │ Partea 3(i)(C) │ Partea 6(ii)(H) │ Partea 9(i)(E) │ │ Partea 3(iii)(D) │ Partea 6(ii)(I) │ Partea 9(ii)(B) │ │ Partea 3(iii)(E) │ │ │ │ Partea 4(i)(A) │ Partea 7(i)(A) │ Partea 10(i)(A) │ │ Partea 4(i)(B) │ Partea 7(i)(B) │ Partea 10(i)(C) │ │ Partea 4(i)(C) │ Partea 7(i)(D) │ Partea 10(i)(E) │ │ Partea 4(i)(E) │ Partea 7(i)(F) │ Partea 10(ii)(D) │ │ │ Partea 7(i)(G) │ │ │ │ Partea 7(ii)(C) │ Partea 11G3 │ │ │ Partea 7(iii)(B) │ │ │ │ │ │ └─────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────────────┘----------Apendicele la anexa nr. 3 "Categorii eligibile" a fost modificat de lit. b) a art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.047 din 6 noiembrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 14 noiembrie 2000.  +  Anexa 4TERMENII ŞI CONDIŢIILE ACORDURILOR SUBSIDIARE DE ÎMPRUMUT, GARANŢIE ŞI PROIECTÎmprumutatul va furniza din sumele împrumutului, un împrumut pentru fiecare oraş inclus în Proiect (fiecare un "Împrumut Subsidiar") şi va asigura fonduri în suma suficienta pentru finalizarea Proiectului.Fiecare ASIGP va trebui să cuprindă termenii şi condiţiile stipulate mai jos:1. TERMENII FINANCIARI AI FIECĂRUI ÎMPRUMUT SUBSIDIAR a) părţile ASIGP: Împrumutatul şi fiecare din Părţile Locale; b) identificarea părţilor Proiectului care vor fi finanţate în cadrul ASIGP; c) valoarea împrumutului subsidiar şi valoarea minima a tuturor fondurilor pentru fiecare Program de Investiţii Municipale vor fi următoarele:PLAN DE FINANŢARE PENTRU PROGRAMUL DE DEZVOLTAREA UTILITĂŢILOR MUNICIPALE ETAPA A II-A - ROMÂNIA                                                             - mii $ -─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Oraş inclus Valoare BERD PHARE(1) Total Împru- Părţi Valoarea în Proiect totală col. 5,6 mutat(4) locale totală a                                        şi 7 (2) impozi-                                                                     telor(4)───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────     0 1 2 3 4 5 6 7─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Arad 7315 3771 1632 1912 1465 353 94 Bacău 8055 3949 95 4011 2619 429 963 Bistriţa 15329 4235 2295 8799 5452 882 2465 Botoşani 5754 2374 0 3380 2073 271 1036 Brăila 9188 5268 108 3812 2733 270 809 Cluj 33124 17425 7031 8668 3458 1147 4063 Constanţa 38100 17041 9575 11484 5321 1181 4982 Focşani 12187 5811 2023 4353 1749 394 2210 Oradea 26158 9651 0 16507 9557 1893 5057 Târgovişte 9262 5474 2920 868 591 110 167─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL 164472 74999 25679 63794 35018(3) 6930 21846(3) GENERAL───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────----------Planul de finanţare din anexa nr. 4 a fost înlocuit cu anexa 3 din AMENDAMENTELE din 19 septembrie 2003, aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 1.001 din 25 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 14 iulie 2004, conform lit. c) a pct. 3 din acelaşi act normativ. 1) Exclusiv contribuţiile pentru asistenţa tehnica aferente instituţionalizării creditului local, susţinerii implementării şi corporatizării regiilor autonome. 2) Exclusiv dobânda pe perioada construcţiei, comisioanele şi taxele plătibile de Părţile Locale Împrumutatului conform ASIGP. 3) Valori minime. 4) Împrumutatul poate ajusta oricare din valorile prevăzute în coloanele 5 şi 7 adăugând sau scăzând până la 5% din fiecare asemenea valoare, cu condiţia ca suma totală a valorilor prevăzute în aceste doua coloane să nu fie mai mica decât valoarea însumată a totalurilor generale prevăzute mai sus pentru aceste doua coloane. b) Împrumutul subsidiar pentru fiecare oraş inclus în Proiect va fi acordat Regiei Autonome din acel oraş inclus în Proiect, care va răspunde pentru plata capitalului principal, dobânzii, comisioanelor, taxelor şi tuturor celorlalte sume plătibile în cadrul ASIGP respectiv.Autoritatea locală a acelui oraş inclus în Proiect va garanta, ca prim debitor şi nu numai ca garant, plata capitalului principal, dobânzii, comisioanelor, taxelor şi tuturor celorlalte sume plătibile cu privire la împrumutul subsidiar. Autoritatea locală va înfiinţa un fond de garantare în suma echivalenta cu 10% din obligaţiile anuale de plata ale Regiei Autonome faţă de Împrumutat. e) perioada de rambursare a împrumutului subsidiar (care va trebui să nu depăşească perioada de rambursare a împrumutului) inclusiv perioada de garanţie (care va trebui să nu depăşească perioada de garanţie a Împrumutului); f) Împrumutul Subsidiar va fi denominat în dolari şi va fi rambursat în lei (Părţile Locale îşi vor asuma riscurile ce decurg din fluctuaţia ratei de schimb între dolar şi leu); g) rata dobânzii aplicabilă împrumutului subsidiar va fi rata dobânzii aplicabilă împrumutului, conform Secţiunii 2.02 (g) a Acordului, plus o Marja de Subîmprumut, conform Secţiunii 3.01 (f) a Acordului. Aceasta Marja de Subîmprumut va fi utilizata de Împrumutat pentru a înfiinţa un fond de risc în scopul despăgubirii Împrumutatului în cazul în care vreuna din Părţile Locale nu-şi îndeplineşte obligaţiile financiare care îi revin conform ASIGP; h) Regia Autonomă va plăti Împrumutatului un comision de angajament, un comision iniţial şi alte speze şi taxe aferente Împrumutului Subsidiar, în valoare echivalenta cu spezele, comisioanele şi taxele plătibile de către Împrumutat în cadrul Acordului şi acele alte taxe şi speze specificate în prezentul Acord; i) Regia Autonomă va plăti Împrumutatului un comision de administrare pentru serviciile Băncii de Implementare. j) aranjamentele pentru trageri din Împrumutul Subsidiar, fondurile ce vor fi furnizate de Împrumutat Regiilor Autonome şi alte fonduri ce vor fi furnizate de către autorităţile locale; k) condiţiile anulării părţilor neutilizate ale împrumutului subsidiar; l) suma totală a Împrumutului Subsidiar va fi disponibilizată pentru trageri de la data îndeplinirii tuturor condiţiilor prealabile primei trageri din Împrumutul Subsidiar până la data finala de disponibilizare; m) sumele Împrumutului Subsidiar vor fi folosite exclusiv pentru finanţarea plăţii bunurilor, lucrărilor şi serviciilor achiziţionate în conformitate cu prevederile Acordului şi ASIGP; n) planul de finanţare pentru Proiect (indicând costurile estimative ale fiecărei componente a Proiectului şi finanţarea din sumele împrumutului subsidiar, din transferurile bugetare de la Împrumutat şi din fondurile cu care vor contribui Părţile Locale şi, dacă, va fi cazul, din fondurile asigurate de EU-PHARE); o) neîndeplinirea obligaţiei de plata a dobânzii; p) dreptul de inspecţie al Împrumutatului şi al Băncii; q) cazurile de nerespectare a obligaţiilor şi remedierea acestora; r) data intrării în efectivitate a ASIGP.2. CONDIŢII PREALABILE PRIMEI TRAGERI ÎN CADRUL ASIGP PENTRU FIECARE ORAŞ INCLUS ÎN PROIECT a) ASIGP, în forma şi conţinut acceptabile de către Banca, a fost semnat şi remis în mod legal în numele Părţilor Locale şi Împrumutatului şi este legal obligatoriu pentru toate părţile semnatare şi este aplicabil în concordanta cu termenii săi, sub rezerva numai a intrării în efectivitate a Acordului; b) un Acord de Proiect a fost semnat şi remis în mod legal din partea Părţilor Locale şi Băncii şi este legal obligatoriu pentru toate părţile semnatare şi este aplicabil în concordanta cu termenii săi, sub rezerva numai a intrării în efectivitate a Acordului; c) juristul din partea fiecărei Părţi Locale a furnizat în numele acelei Părţi Locale Împrumutatului şi Băncii, un aviz sau avize juridice, în forma şi conţinut acceptabile Băncii, care să ateste că:(i) ASIGP a fost autorizat sau ratificat în mod legal, a fost semnat şi remis în numele acelor Părţi Locale şi este legal obligatoriu pentru acele Părţi Locale şi este aplicabil în concordanta cu termenii săi, sub rezerva numai a intrării în efectivitate a Acordului;(ii) Acordul de Proiect a fost autorizat sau notificat în mod legal de către, şi semnat şi remis în numele acelor Părţi Locale şi este legal obligatoriu pentru acele Părţi Locale şi este aplicabil în concordanta cu termenii săi, sub rezerva numai a intrării în efectivitate a Acordului; b) Banca este asigurată că au fost obţinute toate licenţele, aprobările şi avizele necesare pentru a permite începerea lucrărilor de construcţii ale Proiectului în acel oraş inclus în Proiect; şi e) UIP a fost înfiinţată în conformitate cu termenii de referinţa acceptabili Băncii, a fost aprobată în mod legal de organele relevante ale autorităţii locale şi a fost dotată cu resurse, personal calificat şi consultant acceptabile Băncii.3. PROGRAMUL DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A PERFORMANTELOR FINANCIARE ŞI OPERAŢIONALEMajorarea tarifelor pentru serviciile de alimentare cu apa şi canalizare. Tariful aplicabil la 30 iunie 1997 sau în prima zi a lunii calendaristice imediat următoare datei semnării Acordului, care dintre acestea va fi ulterioară, va fi cel puţin la nivelul tarifului aplicabil la 1 ianuarie 1997 ajustat cu inflaţia pentru perioada respectiva. Acest tarif va reprezenta Tariful Iniţial.Tariful Iniţial va fi majorat la datele specificate în, şi în concordanta cu tabelul de mai jos şi va fi menţinut cel puţin la acest nivel până la data următoare de creştere a tarifului. Fiecare astfel de creştere va fi făcută după ce tariful anterior a fost ajustat cu inflaţia.--------------------------------------------------------------------------------                  1 ianuarie 1997 1 iulie 1997 1 iulie 1998 1 iulie 1999   Oraşul Tarif mediu Majorarea Majorarea Majorarea                 (preţuri curente) tarifului mediu tarifului mediu tarifului                                     (procente) (procente) mediu                                                                     (procente)--------------------------------------------------------------------------------Arad 439 23 23 23Bacău 462 20 16 12Bistriţa 390 30 30 25Botoşani 668 37 14 14Brăila 608 19 19 19Cluj 398 29 29 28Constanţa 590 30 30 35Focşani 688 43 38 19Oradea 517 33 32 24Târgovişte 739 37 28 20--------------------------------------------------------------------------------După 1 iulie 1999 şi pe toată durata împrumutului subsidiar, creşterile tarifului se vor efectua cel puţin o data pe an şi în orice caz mai târziu de 1 iulie în fiecare an, pentru ajustarea cu inflaţia.Pentru obiectivele acestei anexe, inflaţia se va calcula astfel:Pentru calculul Tarifelor Iniţiale:Inflaţia se va măsura pe baza Indicelui General al Preţurilor publicat lunar de Comisia Naţională pentru Statistica din România. Ajustarea inflaţiei pentru perioada de 6 luni anterioară datei de 30 iunie 1997 sau datei ulterioare specificate mai sus, se va calcula astfel:CPIAjust. = ------- x (1+i)^x/12IPI/1unde:Ajust. = ajustarea cu inflaţia;CPI = cel mai recent indice de preţ disponibil;IPI/1 = indicele general de preţ iniţial, în vigoare la 1 ianuarie 1997;i = inflaţia pentru o perioada de 12 luni precedenta ultimului indice de preţ disponibil; şix = nr. de luni între data celui mai recent indice de preţ disponibil şi data efectivităţii noului tarif.Tariful ajustat cu inflaţia va fi calculat prin înmulţirea tarifului în vigoare la 1 ianuarie 1997 cu factorul de ajustare a inflaţiei (Ajust.)Pentru calcularea creşterii reale ulterioare a tarifelor:CPIAjust. = --------- x (1+i)^x/12IPI/2unde:Ajust. = ajustarea cu inflaţia;CPI = cel mai recent indice de preţ disponibil;IPI/2 = indicele general de preţ iniţial, în vigoare la data ultimei creşteri necesare a tarifului;i = inflaţia pentru o perioada de 12 luni anterioară ultimului indice de preţ disponibil; şix = nr. de luni între data celui mai recent indice de preţ disponibil şi data efectivităţii noului tarif.Tariful ajustat cu inflaţia va fi stabilit la un nivel care nu va fi mai mic decât tariful în vigoare la data imediat următoare datei ultimei majorări de tarif necesară, înmulţită cu factorul de ajustare a inflaţiei (Ajust.).Majorările de tarif prevăzute în tabelul de mai sus sunt majorări minime necesare şi creşteri suplimentare pot fi necesare pentru a permite Regiei Autonome să-şi îndeplinească obligaţiile în conformitate cu ASIGP, inclusiv atingerea Ratei de acoperire a fluxului de numerar şi efectuarea de plăţi corespunzătoare în fondul IID.Controlul datoriilor clienţilor. Datoriile restante ale clienţilor pentru serviciile de alimentare cu apa şi canalizare din fiecare oraş inclus în Proiect va trebui să nu depăşească, în procent din veniturile totale datorate de la clienţi în ultima luna din Anul Fiscal relevant înmulţite cu 12, procentele indicate în următorul tabel:-------------------------------------------------------------------------------- Oraş inclus în Proiect 1997 1998 1999 2000-------------------------------------------------------------------------------- Arad 20% 20% 20% - Bacău 20% 20% 20% - Bistriţa 20% 20% 20% - Botoşani 25% 20% 20% - Brăila 35% 30% 20% - Cluj 20% 20% 20% - Constanţa 25% 20% 20% - Focşani 40% 35% 25% 20% Oradea 20% 20% 20% - Târgovişte 35% 30% 25% 20%--------------------------------------------------------------------------------Rata de acoperire a fluxului de numerarPentru fiecare An Fiscal începând cu 1997, fluxul de numerar dinainte de finanţare împărţit la suma tuturor dobânzilor, capitalului şi plăţilor de dividende făcute de o Regie Autonomă (Rata de acoperire a fluxului de numerar) nu va fi mai mic de 1,5.Pentru obiectivele acestui paragraf, fluxul de numerar dinainte de finanţare va fi definit drept fluxul de numerar pentru producţie pentru fiecare regie autonomă, ajustat pentru următoarele: toate plăţile pentru impozite, alte deduceri, cheltuieli aferente Fondului IID şi alte cheltuieli de capital şi modificări în capitalul circulant, plus balanţa de lichidităţi reportată din Anul Fiscal anterior.Controlul costurilor de producţie. Fiecare Regie Autonomă îşi va reduce costurile de producţie de baza, incluzând toate elementele corelate cu serviciile de alimentare cu apa şi canalizare incluse în mod corect în venitul Anului Fiscal, dar excluzând amortizarea sau orice alte speze referitoare la provizioane pentru întreţinerea, repararea şi înnoirea mijloacelor fixe, şi înainte de aplicarea oricărei ajustări datorate creşterii costurilor reale ale electricităţii, dar după ajustarea cu inflaţia, în termeni reali, ajustati cu inflaţia, în conformitate cu tabelul de mai jos:--------------------------------------------------------------------------------  Perioada Reducerea costurilor de producţie (%)                                  având ca baza anul 1995-------------------------------------------------------------------------------- An Fiscal 1998 2 An Fiscal 1999 4 An Fiscal 2000 6 An Fiscal 2001 8 An Fiscal 2002 10--------------------------------------------------------------------------------Reducerea costurilor de producţie de baza se va efectua înainte de orice ajustare pentru creşterea costului real al electricităţii, dar după luarea în considerare a efectului inflaţiei asupra costurilor de producţie de baza din 1995.Fondul IID. Pentru fiecare an fiscal, începând cu anul fiscal după anul semnării ASIGP: (i) autoritatea locală din fiecare oraş inclus în Proiect va contribui la Fondul IID sub forma unor valori ale alocaţiilor de la bugetul local, care vor fi cel puţin echivalente cu toate sumele din impozitul pe profit primite de autoritatea locală de la regia autonomă din acel oraş inclus în Proiect plus partea din profiturile nete ale acelei regii autonome, primită de acea autoritate locală; şi (ii) fiecare regie autonomă va contribui la Fondul IID, respectiv cel puţin (A) cu o suma echivalenta cu amortizarea şi veniturile provenite din vânzarea mijloacelor fixe şi (B) cu veniturile rămase. Plăţile în Fondul IID se vor face pe baza conturilor auditate, aferente activităţii de alimentare cu apa şi apa reziduală, ale regiei autonome pentru anul fiscal anterior şi se vor realiza: (i) de către autoritatea locală, în termen de 5 zile după ce regia autonomă a transferat impozitul pe profit şi profitul net, cuvenite autorităţii locale; şi (ii) de către regia autonomă în termen de doua luni după ce conturile au fost auditate, dar, în orice caz, nu mai târziu de 30 iunie în fiecare an. Suma primei plăţi va fi calculată pe baza pro rata, luându-se în considerare numărul de luni rămase după semnarea ASIGP în anul fiscal în care este semnat ASIGP.Dobânda bonificată la sumele depozitate în Fondul IID se va capitaliza lunar şi câştigurile rezultate din dobânda astfel capitalizată se vor capitaliza pentru scopurile iniţiale ale Fondului IID.Pentru obiectivele acestui paragraf veniturile rămase vor fi definite ca profitul net al regiei autonome după deducerea impozitului, a cotei de participare a salariaţilor la profit şi a vărsămintelor din profit la bugetul local.----------Fondul IID de la pct. 3 din anexa 4 a fost modificat de art. 1 din HOTĂRÂREA nr. 1.018 din 9 decembrie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 621 din 20 decembrie 1999, astfel cum a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 1.018 din 9 decembrie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 7 ianuarie 2000.Separarea sistemelor de contabilitate. În oraşele incluse în Proiect: Brăila, Focşani, Oradea şi Târgovişte, fiecare regie autonomă va trebui să pregătească conturi separate pentru alimentare cu apa/canalizare şi celelalte servicii de utilitate municipala furnizate de acea Regie Autonomă. Aceste conturi vor fi reflectate în situaţiile financiare ale Regiei Autonome respective pentru Anul Fiscal 1997 şi ulterior în situaţiile financiare ale Regiei Autonome în fiecare An Financiar ulterior. Nu se vor face transferuri de fonduri din sectorul apa/apa reziduală al Regiei către alte sectoare ale Regiei Autonome.Planul de afaceri. În termen de nou luni de la semnarea ASIGP, Regia Autonomă va adopta şi remite Împrumutatului şi Băncii pentru analiza, observaţii şi aprobare un plan de afaceri care va cuprinde, dar nu se va limita la, obiective de performanta etapizate şi măsurabile pentru: a) performanta în exploatare (inclusiv controlul pierderilor de apa); b) controlul costurilor; c) programul de investiţii; d) nivelurile tarifelor pentru consumatorii casnici şi industriali; e) nivelul şi gradul de utilizare a Fondului IID; f) informarea publicului; g) gradul de responsabilitate; h) calitatea serviciilor; l) încadrarea în normele de protecţie a mediului (inclusiv un plan de acţiuni pentru a realiza încadrarea în legislaţia şi standardele de mediu româneşti şi ale Uniunii Europene).Consultarea publicului. Procesul de informare şi, acolo unde este cerut de reglementările şi/sau de legislaţia naţională sau locală, de consultare a populaţiei locale asupra activităţilor de pregătire şi implementare a Proiectului, va trebui să se realizeze în mod corespunzător, pentru ca investiţiile planificate să se poată realiza în conformitate cu legislaţia şi/sau reglementările respective.4. ACHIZIŢIICu excepţia cazurilor în care Banca convine altfel, achiziţia de bunuri, lucrări şi servicii, inclusiv servicii de consultanţa, necesare pentru Proiect şi care vor fi finanţate din sumele împrumutului subsidiar, va fi guvernată de Regulile de achiziţie ale BERD şi se vor aplica următoarele prevederi: a) Bunurile, lucrările şi serviciile (exclusiv serviciile de consultanţa care sunt incluse la paragraful (c) al acestei secţiuni) vor fi procurate prin licitaţie deschisă, cu excepţia următoarelor:(i) Contractele pentru bunuri pentru Părţile de la 1 (a) la 10 (a) ale Proiectului, estimate la costuri mai mici decât echivalentul a 200.000 ECU/contract, în suma totală care să nu depăşească echivalentul a 3.500.000 $ pentru toate părţile Proiectului, se pot procura prin cumpărare; şi(ii) Contractele pentru lucrări civile pentru părţile de la 1 (a) la 10 (a) ale Proiectului, estimate la costuri mai mici decât echivalentul a 5.000.000 ECU/contract, în suma totală care să nu depăşească echivalentul a 18.000.000 $ pentru toate părţile Proiectului, pot fi procurate urmând procedurile licitaţiei competitive locale, acceptabile Băncii. b) Pentru obiectivele paragrafului (a) din aceasta secţiune, procedurile de licitaţie deschisă, licitaţie competitivă locală şi cumpărare sunt stabilite în Capitolul 3 al Regulilor de Achiziţie al BERD. c) Consultanţii care vor fi angajaţi de Părţile Locale pentru a sprijini realizarea Proiectului vor fi selectaţi în conformitate cu procedurile stabilite în Capitolul 5 al Regulilor de Achiziţie ale BERD; d) Toate contractele vor face obiectul procedurilor de analiza prezentate în Anexa nr. 1 la Regulile de Achiziţie ale BERD. Toate contractele care, în cadrul acestor proceduri, sunt remise Băncii pentru analiza şi avizare vor fi, în plus faţă de informaţiile solicitate în cadrul acestor proceduri, însoţite de informaţiile specificate în anexa nr. 5 la acest acord; e) Următoarele contracte vor face obiectul analizei prealabile;(i) toate contractele adjudecate prin licitaţie deschisă; şi(ii) contractele pentru servicii de consultanţa estimate să coste echivalentul a 50.000 ECU sau mai mult. f) La fiecare contract pentru care plăţile se vor face din Contul Special, procedurile de achiziţie care vor fi urmate vor asigura că cerinţele de analiza specificate în paragrafele (d) şi (e) ale acestei Secţiuni să fie satisfăcute înainte de efectuarea primei plăţi din Contul Special pentru respectivul contract.5. UNITATEA DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI (UIP)În scopul de a coordona, conduce, monitoriza şi evalua toate aspectele referitoare la implementarea Proiectului în fiecare oraş inclus în Proiect, inclusiv achiziţia de bunuri, lucrări şi servicii pentru Proiect, Părţile Locale vor înfiinţa şi, pe toată perioada executării Proiectului, vor menţine în funcţiune o UIP cu resurse adecvate şi personal corespunzător calificat, în cadrul unor termeni de referinţa acceptabili Băncii.6. CLAUZE PRIVIND PROTECŢIA MEDIULUIRegia Autonomă: a) va realiza Proiectul în conformitate cu standarde şi practici de mediu solide şi cu legile şi reglementările aplicabile privind protecţia mediului şi zonarea şi cu standardele recunoscute şi solide privind sănătatea şi protecţia muncii, inclusiv care să asigure că facilităţile Proiectului sunt proiectate, instalate şi întreţinute în conformitate cu toate legile şi reglementările naţionale şi locale privind protecţia mediului şi sănătatea şi protecţia muncitorilor; şi b) ca parte a planului de afaceri necesar în cadrul PIPFO, va elabora un plan de acţiuni pentru încadrarea în legislaţia şi standardele româneşti şi ale Uniunii Europene privind protecţia mediului.7. CONSULTANŢI a) În scopul de a sprijini implementarea Proiectului, Părţile Locale vor angaja, în funcţie de cerinţe, şi utiliza consultanţi ale căror calificare, experienţa şi termeni de referinţa vor fi acceptate de Banca, incluzând:(i) consultanţi pentru asistenţa în ingineria, proiectarea, implementarea şi supravegherea Programului de Investiţii Municipale;(ii) consultanţi pentru asistenţa în implementarea PIPFO. b) Părţile Locale vor furniza, fără plata, oricărui consultant angajat pentru a acorda asistenţa în probleme aferente Proiectului sau activităţilor Părţilor Locale, toate facilităţile şi ajutorul necesar pentru îndeplinirea funcţiilor sale, inclusiv birouri, servicii de fotocopiere, secretariat şi translaţie, transport, ca şi toate documentele, materialele şi alte informaţii ce ar putea fi relevante în munca lui.8. FRECVENTA RAPORTĂRII ŞI CERINŢELE DE REMITERE a) Părţile Locale vor remite UCP şi Băncii de Implementare un raport anual asupra problemelor de mediu legate de Proiect, în termen de 60 zile de la sfârşitul anului raportat şi acesta va include următoarele elemente specifice: situaţia la zi a progresului în implementarea planului de acţiuni realizat ca parte a planului de afaceri solicitat în cadrul PIPFO Părţilor Locale pentru încadrarea în legislaţia şi standardele româneşti şi europene; b) nu mai târziu de 60 zile de la sfârşitul primului trimestru al Anului Fiscal ulterior datei semnării ASIGP şi după aceea, nu mai târziu de 30 de zile după sfârşitul fiecărui trimestru în fiecare An Fiscal, până ce întreaga suma a Împrumutului Subsidiar a fost rambursată sau anulată, Regia Autonomă va furniza UPC şi Băncii de Implementare un raport trimestrial asupra Proiectului, în forma şi conţinut satisfăcătoare Băncii, care să cuprindă următoarele elemente specifice:(i) următoarele informaţii generale: A) progresul fizic realizat în implementarea Proiectului până la data raportării şi în timpul perioadei de raportare, incluzând lucrări civile, aprovizionarea cu bunuri şi trageri; B) dificultăţi sau întârzieri prezente sau de perspectiva în implementarea Proiectului, motivaţia unor astfel de dificultăţi sau întârzieri, efectul acestora asupra programului de implementare şi măsurile luate sau preconizate pentru depăşirea acestor dificultăţi şi evitarea acestor întârzieri; C) lucrările programate pentru trimestrul următor; D) modificările preconizate în data de finalizare a Proiectului; E) utilizarea sumelor Împrumutului Subsidiar în cadrul ASIGP, a fondurilor nerambursabile furnizate de EU-PHARE, de Împrumutat şi de autoritatea locală; F) situaţiile financiare pentru Regia Autonomă, sub forma unor sinteze neauditate ale conturilor financiare interne sau alte astfel de forme acceptate de către Banca; G) schimbări importante în personalul de conducere al Regiei Autonome, UIP, autorităţilor locale, consultanţilor şi antreprenorilor; H) probleme care pot afecta costul Proiectului; I) orice dezvoltare sau activitate care ar putea afecta viabilitatea economică a oricărei părţi a Proiectului; J) situaţii care reflecta depunerile în sau tragerile din Fondul IID; şi K) un raport care să descrie progresul Regiei Autonome în ceea ce priveşte indicatorii de performanta conţinuţi în planul de afaceri la care se face referire în PIPFO;(ii) un grafic de evoluţie, indicând progresul fiecărei părţi a Proiectului şi cuprinzând un grafic al cheltuielilor planificate şi efective;(iii) situaţii financiare care să prezinte detaliat cheltuielile fiecărei părţi a Proiectului şi tragerile din împrumut, împreună cu o situaţie care să prezinte: A) estimarea costurilor iniţiale; B) estimarea costurilor revăzute, dacă exista, cu motivele modificării; C) cheltuielile estimate iniţial la zi; D) motivarea pentru variaţiile paragrafului (iii) (C) din aceasta Secţiune faţă de cheltuielile efective; şi E) cheltuielile estimate pentru trimestrele rămase din Anul Fiscal(iv) o declaraţie semnată de un reprezentant autorizat al fiecărei Părţi Locale asupra stadiului de încadrare a Părţii Locale respective în fiecare clauza a ASIGP şi prezentarea, inter alia, a oricărei încălcări a prevederilor de către Părţile Locale, motivele acestor încălcări şi programul propus de acţiuni a fi luate pentru remedierea acestora; c) Imediat după data cea mai apropiată dintre:(i) data când Proiectul a fost finalizat, sau(ii) data când întreaga suma a Împrumutului Subsidiar a fost fie trasa, fie anulată, dar în orice caz nu mai târziu de 5 luni după data finala de disponibilizare sau o acea alta data convenită de Banca,Părţile Locale vor pregăti şi furniza UCP şi Băncii de Implementare un raport, într-o forma satisfăcătoare Împrumutatului şi Băncii, având o astfel de amploare şi grad de detaliu, după cum au solicitat în mod rezonabil UCP, Banca de Implementare sau Banca, asupra executării şi funcţionarii iniţiale a Proiectului, incluzând informaţii asupra mediului legate de Proiect, costurile şi beneficiile derivate sau ce vor deriva din acesta, realizarea obligaţiilor ce revin Părţilor Locale şi Împrumutatului în cadrul ASIGP şi îndeplinirea obiectivelor Împrumutului Subsidiar.9. ÎNREGISTRĂRI ŞI RAPOARTE FINANCIARE a) Regia Autonomă va menţine proceduri, înregistrări şi conturi adecvate pentru a reflecta, în conformitate cu standardele de contabilitate acceptate pe plan internaţional, operaţiunile şi condiţia financiară a Regiei Autonome şi a sucursalelor sale, dacă exista, şi adecvate pentru a monitoriza şi înregistra progresul Proiectului (inclusiv costurile şi beneficiile derivate din acesta); b) Regia Autonomă:(i) va avea evidentele şi conturile la care se face referire în paragraful (a) al acestei Secţiuni, inclusiv evidentele şi conturile Contului Special pentru fiecare An Fiscal auditate, în conformitate cu principiile şi standardele de auditare acceptate pe plan internaţional aplicate consecvent, de către auditori independenţi acceptabili Băncii;(ii) va furniza Băncii de Implementare, imediat ce devine disponibil, dar nu mai târziu de 5 luni după sfârşitul fiecărui An Fiscal, raportul de audit realizat de auditorul menţionat, având o asemenea amploare şi grad de detaliu, după cum a solicitat în mod rezonabil Banca; şi(iii) va furniza Băncii de Implementare acele alte informaţii referitoare la astfel de evidente şi conturi, ca şi la auditul acestora, după cum Banca, Împrumutatul sau Banca de Implementare vor solicita periodic în mod rezonabil.10. CONDIŢII FINANCIARE NEGATIVE a) Dacă Banca nu convine altfel, Regia Autonomă nu va întreprinde nici una din următoarele acţiuni, altfel decât în cursul obişnuit al afacerilor şi va furniza Împrumutatului şi Băncii toate informaţiile asupra acestora după cum Împrumutatul sau Banca vor solicita în mod rezonabil:(i) să intre în orice acord sau aranjament pentru a garanta sau în orice mod sau în orice condiţii pentru a deveni obligată parţial sau total din punct de vedere financiar sau al altor obligaţii ale altei persoane, inclusiv ale unei filiale sau sucursale:----------Pct. (i) de la lit. a) a pct. 10 din anexa 4 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 37 din 27 august 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 9 octombrie 1997.(ii) să între în orice tranzacţie cu orice persoana, cu excepţia cursului obişnuit al afacerilor, în termeni comerciali comuni şi pe baza aranjamentelor de piaţa, sau să stabilească vreo agenţie de vânzare sau cumpărare unica sau exclusiva, sau să între în orice tranzacţie în care regia autonomă ar putea plăti mai mult decât preţul comercial comun pentru orice cumpărare sau ar putea primi mai puţin decât preţul comercial (sub rezerva reducerilor comerciale normale) pentru produsele sale;(iii) să între în orice parteneriat, acord privind împărţirea profitului sau redevenţa sau alte acorduri similare în care veniturile sau profiturile sunt, sau pot fi, împărţite cu orice altă persoană;(iv) să vândă, să transfere sau să dispună în alt mod de totalitatea mijloacelor sale fixe, sau de o parte substanţială a lor (într-o tranzacţie unica sau într-o serie de tranzacţii, având sau nu legătura între ele); sau(v) să întreprindă sau să permită orice fuziuni, consolidări sau reorganizări. b) Regia Autonomă nu va întreprinde nici una din următoarele acţiuni decât în cursul obişnuit al afacerilor, în afară de cazul în care a informat Împrumutatul, Banca de Implementare şi Banca cel puţin cu 30 zile în avans, şi va furniza Împrumutatului, Băncii de Implementare sau Băncii toate informaţiile asupra lor la cererea rezonabilă a acestora:(i) să între în vreun contract de management sau vreun aranjament similar care să implice conducerea afacerilor sau operaţiile sale de către orice alta persoana, inclusiv sucursala sau filiala; sau(ii) să formeze vreo sucursala sau să facă sau să permită existenta de împrumuturi sau avansuri către, sau depozite (cu excepţia depozitelor la băncile comerciale în cursul normal al afacerilor) la alte persoane sau investiţii în orice alta persoana, inclusiv o sucursala sau filiala, cu condiţia, totuşi, ca, Regia Autonomă poate investi în obligaţiuni negociabile pe termen scurt, achiziţionate doar pentru utilizarea resurselor sale nefolosite; sau(iii) să se îndatoreze pentru bani împrumutaţi, altfel decât pentru:(A) împrumuturi pentru finanţarea cheltuielilor de capital, cu condiţia ca Regia Autonomă să poată stabili, pe baza unei prognoze rezonabile asupra veniturilor şi cheltuielilor în numerar, ca Rata de acoperire a fluxului de numerar (după cum a fost definită în Secţiunea 3 a acestei Anexe), pe perioada acelui nou împrumut, nu va cobori sub valoarea minima stabilită în ASIGP; şi(B) datorii comerciale pe termen scurt, angajate în cursul normal al afacerilor.----------Lit. c) a pct. 10 din anexa 4 a fost renumerotată conform RECTIFICĂRII nr. 37 din 27 august 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 9 octombrie 1997.11. ANGAJAMENTE NEDISCRIMINATORIIRegia autonomă convine ca, exceptând cazurile când Banca convine altfel: a) dacă regia autonomă creează vreo ipoteca pentru oricare din activele sale ca garanţie pentru vreo datorie, acea ipoteca va asigura în mod egal şi proporţional plata sumei capitalului principal, dobânzii şi altor speze aferente împrumutului subsidiar, iar în crearea unei astfel de ipoteci se va constitui în mod expres un provizion, fără nici un cost pentru Împrumutat; şi b) dacă se creează o ipoteca statutară asupra activelor regiei autonome, ca garanţie pentru vreo datorie, regia autonomă va acorda, fără nici un cost pentru Împrumutat, o ipoteca echivalenta satisfăcătoare Împrumutatului, pentru a garanta plata sumei capitalului principal, a dobânzii şi altor speze aferente împrumutului subsidiar;Cele de mai sus nu se vor aplica la:(i) ipoteca creată asupra proprietăţii, la momentul achiziţiei acesteia, doar ca garanţie pentru plata preţului de achiziţie a acestei proprietăţi sau ca garanţie pentru plata datoriei atrase în scopul finanţării achiziţiei acelei proprietăţi; şi(ii) ipoteca apărută în cursul obişnuit al tranzacţiilor bancare şi care garantează o datorie cu scadenta la mai mult de un an de la data acesteia.12. CONDUCEREA AFACERILOR ŞI OPERAŢIUNILORCu excepţia cazurilor când Banca va conveni altfel, regia autonomă: a) îşi va conduce afacerile şi operaţiunile (i) în conformitate cu practicile şi standardele solide recunoscute pe plan internaţional administrative, financiare, inginereşti şi altele relevante (ii) acordând atenţia cuvenită factorilor ecologici şi de protecţia mediului, şi (iii) acordând atenţia cuvenită tuturor politicilor sale operaţionale; b) va întreprinde cu promptitudine toate acţiunile ce stau în puterea să pentru menţinerea existenţei sale legale, pentru realizarea activităţii sale şi pentru obţinerea, menţinerea şi înnoirea tuturor drepturilor, proprietarilor, puterilor, privilegiilor şi franşizelor, necesare în conducerea afacerilor sale, inclusiv în realizarea Proiectului; c) nu va vinde, închiria sau dispune în alt mod de mijloacele sale fixe care vor fi necesare pentru îndeplinirea eficienta a activităţii sale, sau prin a căror disponibilizare ar putea prejudicia posibilitatea să de a îndeplini în mod satisfăcător oricare din obligaţiile sale în cadrul ASIGP; b) va informa cu promptitudine Împrumutatul şi Banca de orice propunere de amendare, suspendare sau anulare a oricărei prevederi din Statutele sale şi va permite Băncii o posibilitate adecvată de a comenta o astfel de propunere înainte de a lua vreo măsura; e) va obţine şi menţine, cu asigurători responsabili, sau va lua alte măsuri adecvate satisfăcătoare Băncii, privind asigurarea proprietăţilor sale împotriva acelor riscuri şi într-o astfel de suma, care vor fi în conformitate cu practica curenta; şi f) va depune toate eforturile, permanente, pentru exploatarea şi întreţinerea uzinei, facilităţilor, echipamentelor şi a celorlalte proprietăţi în stare buna de funcţionare şi, cu promptitudinea cerută, va realiza toate reparaţiile şi înnoirile necesare acestora, toate în conformitate cu practica solidă financiară şi de afaceri.  +  Anexa 5INFORMAŢII CARE TREBUIE SĂ ÎNSOŢEASCĂ CONTRACTELE LA CARE SE REFERĂ SECŢIUNEA 3.03 (D) DIN ACORDUL DE ÎMPRUMUT    1. Număr de contract    2. Scurta descriere (un rând)    3. Data invitaţiei la licitaţie    4. Data atribuirii contractului    5. Data anticipata de finalizare a contractului    6. Valoarea contractului (în valuta contractului, exclusiv taxele şi impozitele în       România)    7. Necesitatea certificării facturii (da sau nu)    8. Data semnării contractului    9. Procentajul propus al finanţării BERD    10. Condiţiile de plata    11. Numele, adresa şi naţionalitatea ofertantului câştigător    12. Parteneri asociaţi (dacă este cazul)    13. Numele şi naţionalitatea celorlalţi ofertanţi--------