ORDIN nr. 63 din 9 ianuarie 2017privind aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale, precum şi pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.454/2016 pentru aprobarea Procedurii de executare silită în cazul debitorilor care au de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţi sau instituţii publice
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 11 ianuarie 2017
În temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere dispoziţiile 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin: + Articolul 1 (1) Se aprobă modelele, precum şi caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare şi de păstrare a următoarelor formulare:1. Decizie referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, prevăzută în anexa nr. 1;2. Decizie privind compensarea obligaţiilor fiscale, prevăzută în anexa nr. 2;3. Cerere de restituire a creanţelor fiscale/bugetare, prevăzută în anexa nr. 3;4. Notă privind restituirea/rambursarea unor sume, prevăzută în anexa nr. 4;5. Decizie de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, prevăzută în anexa nr. 5;6. Decizie de respingere a cererii de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, prevăzută în anexa nr. 6;7. Înştiinţare privind stingerea obligaţiilor fiscale, prevăzută în anexa nr. 7;8. Borderou de adăugare/scădere a obligaţiilor fiscale, prevăzut în anexa nr. 8;9. Proces-verbal privind calculul dobânzilor acordate contribuabilului, prevăzut în anexa nr. 9;10. Adresă de înfiinţare a popririi asigurătorii asupra disponibilităţilor băneşti, prevăzută în anexa nr. 10;11. Adresă de înfiinţare a popririi asigurătorii asupra sumelor datorate debitorului de către terţi, prevăzută în anexa nr. 11;12. Proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile, prevăzut în anexa nr. 12;13. Proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile, prevăzut în anexa nr. 13;14. Decizie de ridicare a popririi asigurătorii asupra disponibilităţilor băneşti, prevăzută în anexa nr. 14;15. Decizie de ridicare a popririi asigurătorii a sumelor datorate debitorului de către terţi, prevăzută în anexa nr. 15;16. Decizie de ridicare a sechestrului asigurător aplicat asupra bunurilor, prevăzută în anexa nr. 16;17. Titlu executoriu, prevăzut în anexa nr. 17;18. Somaţie, prevăzută în anexa nr. 18;19. Proces-verbal privind comunicarea somaţiei, prevăzut în anexa nr. 19;20. Adresă de înfiinţare a popririi executorii asupra disponibilităţilor băneşti, prevăzută în anexa nr. 20;21. Adresă de înfiinţare a popririi executorii asupra sumelor datorate debitorului de către terţi, prevăzută în anexa nr. 21;22. Adresă de înştiinţare privind înfiinţarea popririi executorii ca urmare a transformării măsurilor asigurătorii în măsuri executorii, prevăzută în anexa nr. 22;23. Proces-verbal privind calculul creanţelor fiscale accesorii sau altor sume care nu au fost stabilite în titlul executoriu, prevăzut în anexa nr. 23;24. Adresă de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, prevăzută în anexa nr. 24;25. Adresă de înfiinţare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terţi, prevăzută în anexa nr. 25;26. Adresă de înfiinţare a popririi asupra sumelor pe care debitorul le are de încasat de la autorităţi sau instituţii publice, prevăzută în anexa nr. 26;27. Adresă de înştiinţare privind înfiinţarea popririi, prevăzută în anexa nr. 27;28. Proces-verbal de sechestru pentru bunuri mobile, prevăzut în anexa nr. 28;29. Proces-verbal adiţional la procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile, prevăzut în anexa nr. 29;30. Proces-verbal de sechestru pentru bunuri imobile, prevăzut în anexa nr. 30;31. Proces-verbal adiţional la procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile, prevăzut în anexa nr. 31;32. Proces-verbal de sigilare/desigilare a bunurilor, prevăzut în anexa nr. 32;33. Proces-verbal de instituire a administratorului sechestru, prevăzut în anexa nr. 33;34. Proces-verbal de predare-primire în cazul valorificării prin vânzarea bunurilor mobile în regim de consignaţie, prevăzut în anexa nr. 34;35. Anunţ privind vânzarea bunurilor mobile, prevăzut în anexa nr. 35;36. Anunţ privind vânzarea bunurilor imobile/ansamblului de bunuri imobile, prevăzut în anexa nr. 36;37. Înştiinţare privind valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie, prevăzută în anexa nr. 37;38. Cerere de participare la licitaţie şi oferta de cumpărare, prevăzută în anexa nr. 38;39. Proces-verbal privind desfăşurarea şi rezultatul licitaţiei pentru valorificarea bunurilor mobile, prevăzut în anexa nr. 39;40. Proces-verbal privind desfăşurarea şi rezultatul licitaţiei pentru valorificarea bunurilor imobile/ansamblului de bunuri imobile, prevăzut în anexa nr. 40;41. Proces-verbal privind valorificarea bunurilor prin vânzare directă, prevăzut în anexa nr. 41;42. Proces-verbal de adjudecare pentru bunuri mobile, prevăzut în anexa nr. 42;43. Proces-verbal de adjudecare pentru bunuri imobile/ansamblu de bunuri imobile, prevăzut în anexa nr. 43;44. Proces-verbal privind diferenţa de preţ şi/sau cheltuielile prilejuite de o nouă licitaţie urmare a neplăţii preţului de către adjudecatar, prevăzut în anexa nr. 44;45. Proces-verbal de predare-primire a bunurilor valorificate, prevăzut în anexa nr. 45;46. Proces-verbal privind cheltuielile de executare silită, prevăzut în anexa nr. 46;47. Proces-verbal privind eliberarea sau distribuirea sumei rezultată din executare silită, prevăzut în anexa nr. 47;48. Adresă de suspendare, temporară, totală sau parţială a indisponibilizării conturilor, prevăzută în anexa nr. 48;49. Adresă de suspendare, temporară, totală sau parţială a indisponibilizării reţinerilor, prevăzută în anexa nr. 49;50. Adresă privind continuarea măsurilor de executare silită prin poprire asupra disponibilităţilor băneşti, prevăzută în anexa nr. 50;51. Adresă privind continuarea măsurilor de executare silită prin poprire asupra sumelor datorate debitorului de către terţi, prevăzută în anexa nr. 51;52. Decizie de ridicare a măsurilor de executare silită a sumelor pe care debitorul le are de încasat de la autorităţi sau instituţii publice, prevăzută în anexa nr. 52;53. Decizie de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităţilor băneşti, prevăzută în anexa nr. 53;54. Decizie de ridicare a măsurilor de executare silită a sumelor datorate debitorului de către terţi, prevăzută în anexa nr. 54;55. Decizie de ridicare a măsurilor de executare silită aplicate asupra bunurilor sechestrate, prevăzută în anexa nr. 55;56. Proces-verbal de constatare a împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, prevăzut în anexa nr. 56;57. Proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, prevăzut în anexa nr. 57;58. Proces-verbal privind comunicarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi a înştiinţării de plată, prevăzut în anexa nr. 58. (2) Anexele nr. 1-58*) fac parte integrantă din prezentul ordin. Notă
──────────
*) Anexele nr. 1-58 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
────────── + Articolul 2Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.454/2016 pentru aprobarea Procedurii de executare silită în cazul debitorilor care au de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţi sau instituţii publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 968 din 29 noiembrie 2016, se modifică după cum urmează:1. La articolul 1 alineatul (2), literele e) şi f) se abrogă.2. Anexele nr. 6 şi 7 se abrogă. + Articolul 3Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală executări silite cazuri speciale, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, precum şi unităţile subordonate acestora vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin. + Articolul 4La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.446/2014 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 şi 616 bis din 21 august 2014. + Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală,
Eugen-Dragoş DoroşBucureşti, 9 ianuarie 2017.Nr. 63. + Anexa 1-58ANEXA 09/01/2017
EMITENT |