ORDIN nr. 248 din 12 mai 1999pentru aprobarea aplicării reglementărilor europene JAR FCL 1 - Licentierea echipajelor de zbor/avioane, JAR FCL 2 - Licentierea echipajelor de zbor/elicoptere şi JAR FCL 3 - Licentierea echipajelor de zbor/medical
EMITENT
  • MINISTERUL TRANSPORTURILOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 24 iunie 1999



    Ministrul transporturilor,pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Ministerului Transporturilor, ca autoritate de stat în domeniul transporturilor,în scopul armonizării reglementărilor naţionale cu cele ale Uniunii Europene în domeniul aviaţiei civile,luând în considerare procesul de implementare în Europa a unui cod unic de reglementări privind siguranţa zborului,în temeiul art. 11 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, aprobată şi modificată prin Legea nr. 197/1998, al art. 66 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, al art. 2 pct. 4 şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 263/1999 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, precum şi al Hotărârii Guvernului nr. 405/1993 privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române,emite următorul ordin:  +  Articolul 1 (1) Se aprobă aplicarea de către Autoritatea Aeronautica Civilă Română a reglementărilor europene JAR FCL 1 - Licentierea echipajelor de zbor/avioane, JAR FCL 2 - Licentierea echipajelor de zbor/elicoptere şi JAR FCL 3 - Licentierea echipajelor de zbor/medical, denumite în continuare JAR FCL 1, 2 şi 3, precum şi amendamentele ulterioare la acestea, pentru licentierea echipajelor de zbor. (2) Procedurile specifice de aplicare a prevederilor reglementărilor europene JAR FCL 1, 2 şi 3 vor fi stabilite de Autoritatea Aeronautica Civilă Română.  +  Articolul 2Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.  +  Articolul 3Autoritatea Aeronautica Civilă Română va pune la dispoziţie tuturor celor interesaţi textul tradus în limba română al reglementărilor europene JAR FCL 1, 2 şi 3, precum şi al amendamentelor la acestea.  +  Articolul 4Direcţia generală a aviaţiei civile din cadrul Ministerului Transporturilor şi Autoritatea Aeronautica Civilă Română vor lua măsuri pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.Ministrul transporturilor,Traian Basescu-----------------