HOTĂRÂRE nr. 720 din 9 iulie 2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate**)
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 523 din 10 iulie 2008
Notă
**) Titlul hotărârii a fost modificat de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 389 din 13 mai 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 360 din 15 mai 2014.În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 232 și 242 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1(1) Se aprobă Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2) Lista cuprinzând denumirile comune internaționale prevăzută la alin. (1) este alcătuită din sublistele A, B, C și D. Sublista C are în componență secțiunile C1, C2 și C3.----------Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 741 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 15 septembrie 2015. + Articolul 2(1) Procentul de compensare a medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaționale prevăzute în sublista A este de 90% din prețul de referință, a celor din sublista B este de 50% din prețul de referință, a celor din sublista C este de 100% din prețul de referință pentru secțiunile C1 și C3, iar a celor din sublista D este de 20% din prețul de referință.----------Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 741 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 15 septembrie 2015.(1^1) Pentru pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 700 lei/lună, cuantumul de compensare a medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaționale prevăzute în sublista B este de 90% din prețul de referință, din care 50% se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și 40% din transferuri din bugetul Ministerului Sănătății către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, pentru prescripțiile a căror contravaloare la nivelul prețului de referință/prescripție este de până la 330 lei pe lună.----------Alin. (1^1) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 741 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 15 septembrie 2015.(2) Medicamentele corespunzătoare denumirilor comune internaționale prevăzute în secțiunea C2 din sublista C, care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis în cadrul programelor naționale de sănătate, se suportă la nivelul prețului de decontare.(3) Medicamentele corespunzătoare denumirilor comune internaționale prevăzute în secțiunea C2 din sublista C care se utilizează în unitățile sanitare cu paturi pe perioada spitalizării sau eliberate prin farmaciile cu circuit închis pentru tratamentul în regim ambulatoriu al bolnavilor cuprinși în programele naționale de sănătate se suportă la un preț care nu poate depăși prețul de decontare.----------Alin. (3) al art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 741 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 15 septembrie 2015. + Articolul 3(1) Prescrierea, eliberarea și decontarea medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaționale prevăzute în sublistele A, B, secțiunile C1 și C3 din sublista C și sublista D se realizează în conformitate cu prevederile Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și ale normelor metodologice de aplicare a acestuia.----------Alin. (1) al art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 741 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 15 septembrie 2015.(2) Prescrierea, eliberarea și decontarea medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaționale prevăzute în secțiunea C2 din sublista C se realizează în conformitate cu legislația în domeniul programelor naționale de sănătate.(3) În sistemul de asigurări sociale de sănătate, prescrierea, eliberarea și decontarea medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaționale prevăzute în sublistele A, B, C - secțiunile C1, C2, C3 și sublista D, notate cu (**),(**)^1, (**)^1β și (**)^1Ω se realizează potrivit prevederilor alin. (1) și (2) și în baza protocoalelor terapeutice aprobate în condițiile art. 4. (la 01-03-2017, Alineatul (3) din Articolul 3 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 12 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 17 ianuarie 2017 ) ----------Art. 3 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 996 din 4 noiembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 815 din 7 noiembrie 2014. + Articolul 4În aplicarea prezentei hotărâri, Ministerul Sănătății Publice și Casa Națională de Asigurări de Sănătate aprobă prin ordin comun protocoale terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale cuprinse în lista prevăzută la art. 1 alin. (1) și norme metodologice privind implementarea acestora. + Articolul 5Lista medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale cuprinse în sublista C secțiunea C2, care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și prețul de decontare al acestora se aprobă prin ordin al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.----------Art. 5 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 741 din 9 septembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 15 septembrie 2015. + Articolul 6Prevederile prezentei hotărâri intră în vigoare la 15 iulie 2008, dată la care se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.841/2006 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.033 din 27 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul sănătății publice,
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Președintele Casei Naționale
de Asigurări de Sănătate,
Vasile CiurcheaBucurești, 9 iulie 2008.Nr. 720. + Anexa SUBLISTA A DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu în regim de compensare 90% din prețul de referință ┌──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐ │ Nr. │ DCI │ COD ATC │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 1 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Omeprazolum │ A02BC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Lansoprazolum │ A02BC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Papaverini hydrochloridum │ A03AD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Metoclopramidum │ A03FA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Acidum ursodeoxycholicum* │ A05AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Lactulosum │ A06AD11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Nystatinum │ A07AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │ Sulfasalazinum │ A07EC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 15 │ Mesalazinum** │ A07EC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 16 │ Acenocoumarolum │ B01AA07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 17 │ Ticlopidinum^1 │ B01AC05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 18 │ Phytomenadionum │ B02BA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 19 │ Ferrosi sulfas │ B03AA07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 20 │ Complex de hidroxid de fier (III) polimaltozat │ B03AB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 21 │ Combinații (ferrosi sulfas + acidum ascorbicum) │ B03AA07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 22 │ Acidum folicum │ B03BB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 23 │ Digoxinum │ C01AA05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 24 │ Chinidini sulfas │ C01BA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 25 │ Propafenonum │ C01BC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 26 │ Amiodaronum │ C01BD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 27 │ Nitroglycerinum │ C01DA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 28 │ Isosorbidi dinitras │ C01DA08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 29 │ Isosorbidi mononitras │ C01DA14 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 30 │ Alprostadilum (concentrație 20 mcg**) │ C01EA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 31 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 32 │ Methyldopum │ C02AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 33 │ Clonidinum │ C02AC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 34 │ Doxazosinum │ C02CA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 35 │ Hydrochlorothiazidum │ C03AA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 36 │ Indapamidum │ C03BA11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 37 │ Furosemidum │ C03CA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 38 │ Spironolactonum │ C03DA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 39 │ Combinații (spironolactonum+furosemidum) │ C03EB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 40 │ Pentoxifyllinum (concentrație = 400 mg) │ C04AD03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 41 │ Propranololum │ C07AA05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 42 │ Sotalolum │ C07AA07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 43 │ Metoprololum │ C07AB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 44 │ Atenololum │ C07AB03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 45 │ Betaxololum │ C07AB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 46 │ Bisoprololum │ C07AB07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 47 │ Carvedilolum │ C07AG02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 48 │ Amlodipinum │ C08CA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 49 │ Felodipinum │ C08CA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 50 │ Nifedipinum (forma retard) │ C08CA05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 51 │ Diltiazemum │ C08DB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 53 │ Captoprilum │ C09AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 54 │ Enalaprilum │ C09AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 55 │ Lisinoprilum │ C09AA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 56 │ Ramiprilum │ C09AA05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 57 │ Quinaprilum │ C09AA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 58 │ Fosinoprilum │ C09AA09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 59 │ Combinații (enalaprilum+hydrochlorothiazidum) │ C09BA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 60 │ Combinații (ramiprilum+hydrochlorothiazidum) │ C09BA05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 61 │ Losartanum │ C09CA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 62 │ Simvastatinum │ C10AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 63 │ Lovastatinum │ C10AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 64 │ Pravastatinum │ C10AA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 65 │ Fenofibratum │ C10AB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 66 │ Miconazolum │ D01AC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 67 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 68 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 69 │ Hydrocortisonum │ D07AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 70 │ Betamethasonum │ D07AC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 71 │ Miconazolum │ G01AF04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 72 │ Ergometrinum │ G02AB03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 73 │ Testosteronum* │ G03BA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 74 │ Estradiolum* │ G03CA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 75 │ Doxazosinum │ G04CAN1 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 76 │ Methylprednisolonum (forma injectabilă)* │ H02AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 77 │ Prednisonum │ H02AB07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 78 │ Hydrocortisonum* │ H02AB09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 79 │ Doxycyclinum │ J01AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 80 │ Amoxicillinum │ J01CA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 81 │ Phenoxymethylpenicillinum │ J01CE02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 82 │ Benzathini benzylpenicillinum │ J01CE08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 83 │ Oxacillinum │ J01CF04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 84 │ Amoxicillinum+acidum clavulanicum (forma orală) │ J01CR02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 85 │ Cefalexinum │ J01DB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 86 │ Cefadroxilum │ J01DB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 87 │ Cefuroximum (forma orală) │ J01DC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 88 │ Cefaclorum │ J01DC04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 89 │ Cefiximum │ J01DD08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 90 │ Sulfamethoxazolum+trimethoprimum │ J01EE01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 91 │ Erythromycinum │ J01FA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 92 │ Clarithromycinum │ J01FA09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 93 │ Ofloxacinum (forma orală) │ J01MA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 94 │ Ciprofloxacinum (forma orală) │ J01MA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 95 │ Pefloxacinum (forma orală) │ J01MA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 96 │ Norfloxacinum │ J01MA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 97 │ Acidum nalidixicum │ J01MB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 98 │ Metronidazolum │ J01XD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 99 │ Tinidazolum │ J01XD02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 100 │ Ketoconazolum │ J02AB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 101 │ Fluconazolum │ J02AC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 102 │ Aciclovirum │ J05AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 103 │ Aminoglutethimidum │ L02BG01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 104 │ Indometacinum │ M01AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 105 │ Diclofenacum │ M01AB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 106 │ Ketorolacum tromethamin │ M01AB15 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 107 │ Aceclofenacum │ M01AB16 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 108 │ Tenoxicamum │ M01AC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 109 │ Meloxicamum │ M01AC06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 110 │ Ketoprofenum │ M01AE03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 111 │ Tetrazepamum │ M03BX07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 112 │ Allopurinolum* │ M04AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 113 │ Colchicinum │ M04AC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 114 │ Pentazocinum │ N02AD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 115 │ Tramadolum │ N02AX02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 116 │ Sumatriptanum* │ N02CC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 117 │ Carbamazepinum │ N03AF01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 118 │ Gabapentinum │ N03AX12 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 119 │ Haloperidolum │ N05AD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 120 │ Diazepamum │ N05BA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 121 │ Medazepamum* │ N05BA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 122 │ Lorazepamum* │ N05BA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 123 │ Bromazepamum* │ N05BA08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 124 │ Alprazolamum* │ N05BA12 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 125 │ Nitrazepamum │ N05CD02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 126 │ Zopiclonum* │ N05CF01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 127 │ Zolpidemum* │ N05CF02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 128 │ Clomipraminum* │ N06AA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 129 │ Amitriptylinum* │ N06AA09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 130 │ Doxepinum* │ N06AA12 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 131 │ Fluoxetinum* │ N06AB03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 132 │ Citalopramum** │ N06AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 133 │ Paroxetinum* │ N06AB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 134 │ Sertralinum* │ N06AB06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 135 │ Fluvoxaminum* │ N06AB08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 136 │ Mianserinum* │ N06AX03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 137 │ Mirtazapinum* │ N06AX11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 138 │ Venlafaxinum** │ N06AX16 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 139 │ Neostigmini bromidum │ N07AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 140 │ Metronidazolum │ P01AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 141 │ Tinidazolum │ P01AB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 142 │ Albendazolum │ P02CA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 143 │ Levamisolum │ P02CE01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 144 │ Salbutamolum │ R03AC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 145 │ Beclometasonum* │ R03BA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 146 │ Budesonidum* │ R03BA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 147 │ Ipratropii bromidum* │ R03BB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 148 │ Salbutamolum │ R03CC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 149 │ Theophyllinum (forma retard) │ R03DA0 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 150 │ Codeinum │ R05DA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 151 │ Chlorphenaminum │ R06AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 152 │ Cetirizinum │ R06AE07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 153 │ Ketotifenum │ R06AX17 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 154 │ Ciprofloxacinum │ S01AX13 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 155 │ Diclofenacum │ S01BC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 156 │ Combinații (cloramphenicolum+bethametasonum) │ S01CA05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 157 │ Omalizumabum** │ R03DX05 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ (la 01-03-2017, Sublista A din Anexă a fost modificată de Punctul 2, Articolul I HOTĂRÂREA nr. 18 din 12 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 17 ianuarie 2017 ) NOTĂ:Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (*) se inițiază de către medicul de specialitate în limita competenței și poate fi prescris în continuare de medicul de familie pe baza scrisorii medicale emise de medicul de specialitate.Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (**) se efectuează pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății Publice. (la 01-03-2017, Nota corespunzătoare DCI-urilor notate cu (***), Sublista A din Anexă a fost abrogată de Punctul 6, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 12 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 17 ianuarie 2017 ) Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (^1) se efectuează pentru pacienții cu intoleranță la acidum acetylsalicylicum.----------Poz. 21 de la sublista A a fost modificată de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 552 din 27 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 607 din 9 august 2016. SUBLISTA B DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu în regim de compensare 50% din prețul de referință ┌──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐ │ Nr. │ DCI │ COD ATC │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 1 │ Pantoprazolum │ A02BC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Esomeprazolum │ A02BC05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Bismuthi subcitras │ A02BX05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Otilonium bromidum │ A03AB06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Macrogolum*^2 │ A06AD15 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Rifaximinum │ A07AA11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Budesonidum**# │ A07EA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Racecadotrilum │ A07XA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Orlistatum**^1 │ A08AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Alfacalcidolum │ A11CC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │ Acidum tiocticum (alfa-lipoicum)**# │ A16AX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 15 │ Dalteparinum**# │ B01AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 16 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 17 │ Nadroparinum**# │ B01AB06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 18 │ Reviparinum**# │ B01AB08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 19 │ Tinzaparinum**# │ B01AB10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 20 │ Sulodexidum** │ B01AB11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 21 │ Clopidogrelum** │ B01AC04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 22 │ Triflusal │ B01AC18 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 23 │ Combinații (acidum acetylsalicylicum+dipyridamolum)** │ B01AC30 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 24 │ Fondaparinux sodium**# │ B01AX05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 25 │ Complex de hidroxid de fier (III) sucroză │ B03AC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 26 │ Mexiletinum │ C01BB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 27 │ Ivabradinum** │ C01EB17 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 28 │ Moxonidinum │ C02AC05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 29 │ Rilmenidinum │ C02AC06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 30 │ Prazosinum │ C02CA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 31 │ Eplerenonum*# │ C03DA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 32 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 33 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 34 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 35 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 36 │ Nebivololum │ C07AB12 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 37 │ Combinații (bisoprololum+hydrochlorothiazidum) │ C07BB07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 38 │ Combinații (metoprololum+felodipinum) │ C07EBN1 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 39 │ Lacidipinum │ C08CA09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 40 │ Lercanidipinum │ C08CA13 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 41 │ Perindoprilum │ C09AA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 42 │ Benazeprilum │ C09AA07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 43 │ Trandolaprilum │ C09AA10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 44 │ Zofenoprilum │ C09AA15 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 45 │ Combinații (perindoprilum+indapamidum) │ C09BA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 46 │ Combinații (quinaprilum+hydrochlorotiazidum) │ C09BA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 47 │ Combinații (fosinoprilum+hydrochlorothiazidum) │ C09BA09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 48 │ Combinații (nitrendipinum+enalaprilum) │ C09BB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 49 │ Combinații (verapamilum+trandolaprilum) │ C09BB10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 50 │ Valsartanum │ C09CA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 51 │ Irbesartanum │ C09CA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 52 │ Candesartanum cilexetil │ C09CA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 53 │ Telmisartanum │ C09CA07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 54 │ Combinații (losartanum+hydrochlorothiazidum) │ C09DA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 55 │ Combinații (valsartanum+hydrochlorothiazidum) │ C09DA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 56 │ Combinații (irbersartanum+hydrochlorothiazidum) │ C09DA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 57 │ Combinații (telmisartanum+hydrochlorothiazidum) │ C09DA07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 58 │ Combinații (valsartanum+amlodipinum) │ C09DB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 59 │ Fluvastatinum │ C10AA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 60 │ Atorvastatinum │ C10AA05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 61 │ Rosuvastatinum │ C10AA07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 62 │ Bezafibratum │ C10AB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 63 │ Ciprofibratum │ C10AB08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 64 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 65 │ Ezetimibum │ C10AX09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 66 │ Combinații (ezetimibum+simvastatinum) │ C10BA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 67 │ Combinații (atorvastatinum+amlodipinum) │ C10BX03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 68 │ Natamycinum │ D01AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 69 │ Terbinafinum │ D01BA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 70 │ Calcipotriolum* │ D05AX02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 71 │ Combinații (calcipotriolum+betamethasonum)* │ D05AX52 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 72 │ Acitretinum** │ D05BB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 73 │ Acidum fusidicum │ D06AX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 74 │ Combinații │ D06AXN1 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 75 │ Sulfadiazinum │ D06BA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 76 │ Podophyllotoxinum* │ D06BB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 77 │ Imiquimodum* │ D06BB10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 78 │ Hydrocortisonum butyratum │ D07AB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 79 │ Mometasonum │ D07AC13 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 80 │ Methylprednisolonum aceponat │ D07AC14 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 81 │ Fluticasonum │ D07AC17 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 82 │ Clobetasolum* │ D07AD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 83 │ Combinații (acidum fusidicum+hydrocortisonum) │ D07CA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 84 │ Combinații (acidum fusidicum+betamethasonum) │ D07CC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 85 │ Combinații (mometasonum+acidum salicilicum) │ D07XC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 86 │ Combinații (isotretinoinum+eritromicinum) │ D10AD54 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 87 │ Acidum azelaicum │ D10AX03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 88 │ Isotretinoinum** │ D10BA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 89 │ Natamycinum │ G01AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 90 │ Combinații │ G01AA51 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 91 │ Fenticonazolum │ G01AF12 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 92 │ Butoconazolum │ G01AF15 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 93 │ Combinații (metronidazolum+clotrimazolum) │ G01AF20 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 94 │ Nifuratelum │ G01AX05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 95 │ Cabergolinum* │ G02CB03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 96 │ Lynestrenolum* │ G03AC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 97 │ Levonorgestrelum**# (concentrația 20 mcg/24h) │ G02BA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 98 │ Estriolum* │ G03CA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 99 │ Promestrienum* │ G03CA09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 100 │ Progesteronum* │ G03DA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 101 │ Dydrogesteronum* │ G03DB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 102 │ Lynestrenolum* │ G03DC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 103 │ Tibolonum** │ G03CX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 104 │ Combinații** │ G03FA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 105 │ Combinații** │ G03FA14 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 106 │ Estradiolumvalerat+dienogest** │ G03FA15 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 107 │ Combinații** │ G03FA17 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 108 │ Combinații** │ G03FB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 109 │ Combinații** │ G03FB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 110 │ Combinații** │ G03FB08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 111 │ Follitropinum alfa**^1# │ G03GA05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 112 │ Follitropinum beta**^1# │ G03GA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 113 │ Lutropina alfa**^1# │ G03GA07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 114 │ Clomifenum │ G03GB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 115 │ Raloxifenum │ G03XC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 116 │ Oxybutyninum │ G04BD04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 117 │ Tolterodinum**# │ G04BD07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 118 │ Solifenacinum succinate**# │ G04BD08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 119 │ Trospium │ G04BD09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 120 │ Alfuzosinum │ G04CA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 121 │ Tamsulosinum │ G04CA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 122 │ Finasteridum* │ G04CB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 123 │ Dutasteridum* │ G04CB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 124 │ Tetracosactidum │ H01AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 125 │ Somatropinum**# │ H01AC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 126 │ Ganirelixum**# │ H01CC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 127 │ Cetrorelixum**# │ H01CC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 128 │ Fludrocortisonum │ H02AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 129 │ Betamethasonum │ H02AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 130 │ Prednisolonum │ H02AB06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 131 │ Carbimazolum │ H03BB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 132 │ Thiamazolum │ H03BB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 133 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 134 │ Ampicillinum + sulbactam │ J01CR01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 135 │ Sultamicillinum │ J01CR04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 136 │ Cefprozilum │ J01DC10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 137 │ Ceftibutenum │ J01DD14 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 138 │ Spiramycinum │ J01FA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 139 │ Azithromycinum │ J01FA10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 140 │ Clindamycinum (forma orală) │ J01FF01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 141 │ Levofloxacinum (forma orală) │ J01MA12 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 142 │ Moxifloxacinum (forma orală) │ J01MA14 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 143 │ Itraconazolum* │ J02AC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 144 │ Valacyclovirum* │ J05AB11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 145 │ Brivudinum*# │ J05AB15 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 146 │ Cyclophosphamidum (forma orală)* │ L01AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 147 │ Leuprorelinum**# │ L02AE02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 148 │ Goserelinum**# (concentrația 3.6 mg) │ L02AE03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 149 │ Triptorelinum**# │ L02AE04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 150 │ Azathioprinum* │ L04AX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 151 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 152 │ Lornoxicamum │ M01AC05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 153 │ Dexketoprofenum │ M01AE17 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 154 │ Celecoxibum │ M01AH01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 155 │ Etoricoxibum │ M01AH05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 156 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 157 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 158 │ Baclofenum │ M03BX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 159 │ Acidum alendronicum* │ M05BA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 160 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 161 │ Acidum risedronicum* │ M05BA07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 162 │ Combinații (acidum alendronicum + colecalciferolum)* │ MO5BB03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 163 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 164 │ Oxycodonum*# │ N02AA05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 165 │ Dihydrocodeinum* │ N02AA08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 166 │ Combinații (tramadolum + paracetamolum) │ N02AX52 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 167 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 168 │ Pregabalinum**# │ N03AX16 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 169 │ Biperidenum │ N04AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 170 │ Pramipexolum* │ N04BC05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 171 │ Piribedilum** │ N04BC08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 172 │ Tiapridum │ N05AL03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 173 │ Buspironum │ N05BE01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 174 │ Maprotilinum* │ N06AA21 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 175 │ Escitalopramum** │ N06AB10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 176 │ Trazodonum** │ N06AX05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 177 │ Tianeptinum** │ N06AX14 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 178 │ Milnacipranum** │ N06AX17 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 179 │ Duloxetinum** │ N06AX21 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 180 │ Bupropionum**# │ N06AXN1 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 181 │ Pramiracetamum**# │ N06BX16 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 182 │ Vinpocetinum │ N06BX18 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 183 │ Betahistinum │ N07CA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 184 │ Combinații (cinarizina + dimenhidrinatum) │ N07CA52 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 185 │ Hidrolizat din creier de porcină** │ N07XN01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 186 │ Hydroxychloroquinum │ P01BA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 187 │ Fenoterolum │ R03AC04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 188 │ Budesonidum (spray nazal)* │ R01AD05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 189 │ Fluticasonum (spray nazal)* │ R01AD08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 190 │ Mometasonum (spray nazal)* │ R01AD09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 191 │ Combinații (fenoterolum + ipratropium)* │ R03AK03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 192 │ Combinații (salmeterolum + fluticasonum)* │ R03AK06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 193 │ Combinații (budesonidum + formoterolum)* │ R03AK07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 194 │ Fluticasonum* │ R03BA05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 195 │ Mometasonum* │ R03BA07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 196 │ Ciclesonidum * │ R03BA08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 197 │ Tiotropium * │ R03BB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 198 │ Aminophyllinum │ R03DA05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 199 │ Montelukastum* │ R03DC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 200 │ Fenspiridum │ R03DX03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 201 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 202 │ Dextromethorphanum │ R05DA09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 203 │ Levocetirizinum │ R06AE09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 204 │ Fexofenadinum │ R06AX26 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 205 │ Desloratadinum │ R06AX27 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 206 │ Gentamicinum │ S01AA11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 207 │ Tobramycinum │ S01AA12 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 208 │ Netilmicinum │ S01AA23 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 209 │ Ofloxacinum │ S01AE01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 210 │ Dexamethasonum │ S01BA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 211 │ Betamethasonum │ S01BA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 212 │ Combinații (netilmicinum + dexamethasonum) │ S01CA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 213 │ Combinații (tobramycinum + dexametazonum) │ S01CA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 214 │ Combinații (chloramphenicolum+ dexamethasonum) │ S01CA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 215 │ Olopatadinum │ S01GX09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 216 │ Retinolum │ S01XA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 217.│ Combinații (Perindoprilum+Amlodipinum) │ C09BB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 218.│ Combinații (Candesartanum cilexetil+ │ │ │ │ Hydrochlorothiazidum) │ C09DA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 219.│ Combinații (Olmesartanum+Amlodipinum) │ C09DB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 220.│ Combinații (Valsartan+Amlodipinum+ │ │ │ │ Hydrochlorothiazidum) │ C09DX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 221.│ Rivaroxabanum** │ B01AF01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 222.│ Glicopironium** │ R03BB06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 223.│ Indacaterolum** │ R03AC18 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 224.│ Combinații (Beclometasonum + Formoterolum) │ R03AK08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 225.│ Combinații (Naproxenum+Esomeprazolum)** │ M01AE52 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 226 │ Enoxaparinum** # │ B01AB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 227 │Combinații (Indacaterolum + Glicopironium)** │ R03AL04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 228 │Combinații (Perindoprilum + Indapamidum + Amlodipinum) │ C09BX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 229 │Dabigatranum** │ B01AE07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 230 │Apixabanum** │ B01AF02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 231.│Combinații (Rosuvastatinum + Ezetimibum)** │ C10BA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 232.│Ingenoli Mebutas** │ D06BX02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 233.│Combinații (Aclidinium bromidum+Formoterolum fumarat)**│ R03AL05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 234.│Combinații (Metoprololum + Ivabradinum)** │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 235.│Formoterolum** │ R03AC13 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 236.│Combinații (Tiotropium+Olodaterolum)** │ R03AL06 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ (la 01-03-2017, Sublista B din Anexă a fost modificată de Punctele 2 și 3, Articolul I HOTĂRÂREA nr. 18 din 12 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 17 ianuarie 2017 ) (la 01-03-2017, Sublista B din Anexă a fost modificată de Literele a) și b) ale Punctului 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 49 din 9 februarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 13 februarie 2017 ) NOTĂ:Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (*) se inițiază de medicul de specialitate în limita competenței și poate fi prescris în continuare de medicul de familie pe baza scrisorii medicale emise de medicul de specialitate.Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (**) se efectuează pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății Publice. (la 01-03-2017, Nota corespunzătoare DCI-urilor marcate cu (***), Sublista B din Anexă a fost abrogată de Punctul 7, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 12 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 17 ianuarie 2017 ) (la 01-03-2017, Nota corespunzătoare DCI-urilor marcate cu (****), Sublista B din Anexă a fost abrogată de Punctul 7, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 12 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 17 ianuarie 2017 ) Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (^2) se prescrie numai în etapa pregătitoare pentru colonoscopie.Pentru medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (#) regulile de prescriere sunt stabilite prin Contractul-cadru.Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (**)^1 se efectuează pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății și pot fi administrate și în regim de spitalizare de zi. (la 01-03-2017, Nota de subsol, Sublista B din Anexă a fost completată de Punctul 11, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 12 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 17 ianuarie 2017 ) ----------Poz. 103, 145, 148, 209 și 225 de la sublista B au fost modificate de lit. a) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 552 din 27 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 607 din 9 august 2016.Poz. 231-234 de la sublista B au fost introduse de lit. b) a pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 552 din 27 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 607 din 9 august 2016.SUBLISTA CDCI-uri corespunzătoare medicamentelor de carebeneficiază asigurații în regim de compensare 100% + Secţiunea C1 DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de carebeneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriual unor grupe de boli în regim de compensare 100%din prețul de referință ┌──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐ │COD G │ DCI │ COD ATC │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ G1 Insuficiența cardiacă cronică (clasa III sau IV NYHA) │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Acenocoumarolum │ B01AA07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Digoxinum │ C01AA05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Hydrochlorothiazidum │ C03AA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Furosemidum │ C03CA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Spironolactonum │ C03DA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Metoprololum │ C07AB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Bisoprololum │ C07AB07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Nebivololum** │ C07AB12 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Carvedilolum │ C07AG02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Captoprilum │ C09AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Enalaprilum │ C09AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Lisinoprilum │ C09AA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Ramiprilum │ C09AA05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │ Valsartanum** │ C09CA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 15 │ Candesartanum cilexetil** │ C09CA06 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ G2 Bolnavi cu proteze valvulare si vasculare │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Acenocumarolum │ B01AA07 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea cardiologie, chirurgie cardiovasculară și chirurgie vasculară. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G3 Bolnavi cu proceduri intervenționale percutane, numai după │ │ implantarea unei proteze endovasculare (stent) │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Clopidogrelum (cel mult 9 luni)** │ B01AC04 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea cardiologie, chirurgie cardiovasculară și chirurgie vasculară. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G4 Hepatite cronice de etiologie virală B, C și D │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Abrogat │ Abrogat │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Abrogat │ Abrogat │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │Ribavirinum**^1 │ J05AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4.│Lamivudinum**^1 (concentrații de 5 mg/ml, 100 mg) │ J05AF05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │Adefovirum dipivoxilum**^1 │ J05AF08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │Entecavirum**^1 │ J05AF10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Filgrastimum(G-CSF)** │ L03AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Interferonum alfa-2a**^1 │ L03AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Interferonum alfa-2b**^1 │ L03AB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Peginterferon alfa-2b**^1 │ L03AB10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Peginterferon alfa-2a**^1 │ L03AB11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Amantadinum** │ N04BB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Tenofovirum disoproxil**^1 │ J05AF07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │Combinații (Ombitasvirum + Paritaprevirum + │ │ │ │Ritonavirum)**^1 (beta) │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 15 │Dasabuvirum**^1 (beta) │ │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea gastroenterologie/boli infecțioase și nefrologie (doar pentru pacienții cu afectare renală consecutivă infecției cu virusuri hepatitice). ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G5 Hepatita autoimună │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Methylprednisolonum │ H02AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Prednisolonum │ H02AB06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │Azathioprinum │ L04AX01 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea gastroenterologie. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G6 Ciroza biliară primară, colangita sclerozantă primitivă, │ │ hepatita cronică și ciroze de alte etiologii cu colestază │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Acidum ursodeoxycholicum │ A05AA02 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea gastroenterologie. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G7 Ciroza hepatică │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Lactulosum │ A06AD11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Rifaximinum │ A07AA11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Abrogat │ Abrogat │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Abrogat │ Abrogat │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Furosemidum │ C03CA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Spironolactonum │ C03DA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Prednisolonum │ H02AB06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Ribavirinum**^1 │ J05AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Lamivudinum**^1 (concentrații de 5 mg/ml, 100 mg) │ J05AF05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Adefovirum dipivoxilum**^1 │ J05AF08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Entecavirum**^1 │ J05AF10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Filgrastimum (G-CSF)** │ L03AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Interferonum alfa-2a**^1 │ L03AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │ Interferonum alfa-2b**^1 │ L03AB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 15 │ Peginterferon alfa-2b**^1 │ L03AB10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 16 │ Peginterferon alfa-2a**^1 │ L03AB11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 17 │ Amantadinum** │ N04BB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 18.│Combinații (Ombitasvirum + Paritaprevirum + │ │ │ │Ritonavirum)**^1 (beta) │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 19.│Dasabuvirum**^1 (beta) │ │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea gastroenterologie sau boli infecțioase. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G10 Leucemii, limfoame, aplazie medulară, gamapatii monoclonale maligne, │ │ mieloproliferări cronice și tumori maligne, sindroame mielodisplazice │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Ondansetronum** │ A04AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Granisetronum** │ A04AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Palonosetronum** │ A04AA05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Epoetinum alfa** │ B03XA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Epoetinum beta** │ B03XA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Darbepoetinum alfa** │ B03XA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Cyproteronum** │ G03HA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Dexamethasonum │ H02AB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Itraconazolum │ J02AC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Voriconazolum** │ J02AC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Posaconazolum** │ J02AC04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Caspofunginum** │ J02AX04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Anagrelidum** │ L01XX35 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │ Ciclosporinum │ L04AD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 15 │ Morphynum │ N02AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 16 │ Oxycodonum │ N02AA05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 17 │ Dihydrocodeinum │ N02AA08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 18 │ Pethidinum │ N02AB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 19 │ Fentanylum** │ N02AB03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 20 │ Tramadolum │ N02AX02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 21 │ Methadonum │ N07BC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 22 │ Codeinum │ R05DA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 23 │ Deferoxaminum**^3 │ V03AC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 24 │ Deferasiroxum** │ V03AC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 25 │ Epoetin zeta** │ B03XA01 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea oncologie sau hematologie. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G11 Epilepsie │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Phenobarbitalum │ N03AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Phenytoinum │ N03AB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Carbamazepinum │ N03AF01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Oxcarbazepinum │ N03AF02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Acidum valproicum + săruri │ N03AG01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Lamotriginum** │ N03AX09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Topiramatum** │ N03AX11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Gabapentinum** │ N03AX12 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Levetiracetamum (forma orală)** │ N03AX14 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Pregabalinum** │ N03AX16 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Stiripentol**) │ N03AX17 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea neurologie și neurologie pediatrică. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G12 Boala Parkinson │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Trihexyphenidylum │ N04AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Biperidenum │ N04AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Combinații (levodopum + carbidopum)** │ N04BA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Combinații (levodopum+benserazidum)** │ N04BA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Combinații (levodopum+carbidopum+entacaponum)** │ N04BA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Amantadinum** │ N04BB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Bromocriptinum │ N04BC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Ropinirolum** │ N04BC04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Pramipexolum** │ N04BC05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Rotigotinum** │ N04BC09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Selegilinum │ N04BD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Rasagilinum** │ N04BD02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Entacaponum** │ N04BX02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │ Clozapinum** │ N05AH02 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea neurologie. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G13 Miastenia Gravis │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Prednisonum │ H02AB07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Azathioprinum │ L04AX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Neostigmini bromidum │ N07AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Pyridostigmini bromidum │ N07AA02 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea neurologie. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G14 Scleroza multiplă │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Methylprednisolonum │ H02AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Prednisonum │ H02AB07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Mitoxantronum** │ L01DB07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Azathioprinum │ L04AX01 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul din specialitatea neurologie. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G15 Boli psihice (schizofrenie, tulburări schizotipale și delirante, │ │tulburări afective majore, tulburări psihotice acute și boli psihice copii, │ │autism, tulburări cu deficit de atenție/ hiperreactivitate) │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │Acidum valproicum + săruri │N03AG01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │Lamotriginum** │N03AX09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │Trihexyphenidylum │N04AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │Haloperidolum │N05AD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │Sertindol** │N05AE03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │Ziprasidonum** │N05AE04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │Flupentixolum** │N05AF01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │Zuclopenthixolum** │N05AF05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │Clozapinum** │N05AH02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │Olanzapinum** │N05AH03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │Quetiapinum** │N05AH04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │Sulpiridum │N05AL01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │Amisulpridum** │N05AL05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │Risperidonum** │N05AX08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 15 │Aripiprazolum** │N05AX12 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 16 │Citalopramum** │N06AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 17 │Escitalopramum** │N06AB10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 18 │Trazodonum** │N06AX05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 19 │Tianeptinum** │N06AX14 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 20 │Venlafaxinum** │N06AX16 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 21 │Milnacipranum** │N06AX17 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 22 │Duloxetinum** │N06AX21 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 23 │Paliperidonum** │N05AX13 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 24 │Atomoxetinum** │N06BA09 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea psihiatrie și psihiatrie pediatrică/neuropsihiatrie infantilă. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G16 Demențe (degenerative, vasculare, mixte) │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Donepezilum** │ N06DA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Rivastigminum** │ N06DA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Galantaminum** │ N06DA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Memantinum** │ N06DX01 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea psihiatrie, neurologie sau geriatrie. ┌──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐ │COD G │ DCI │ COD ATC │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ G17 Colagenoze majore (lupus eritematos sistemic, sclerodermie, │ │ poli/dermatomiozită, vasculite sistemice) │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Methylprednisolonum (forma orală)^5 │ H02AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Cyclophosphamidum │ L01AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Azathioprinum │ L04AX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Hydroxychloroquinum │ P01BA02 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază și se monitorizează de către medicul în specialitatea reumatologie, nefrologie și boli infecțioase. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G18 Poliartrita reumatoidă, artropatia psoriazică, psoriazis cronic │ │ sever și artrita juvenilă │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Sulfasalazinum │ A07EC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Betamethasonum (forma injectabilă pentru administrare │ │ │ │ locală) │ H02AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Methylprednisolonum (forma orală)^5 │ H02AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Methotrexatum [sol. inj. în seringă preumplută, sol. │ L01BA01 │ │ │ inj. în stilou injector (pen) preumplut, cpr. film] │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Ciclosporinum │ L04AD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Leflunomidum** │ L04AA13 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Azathioprinum │ L04AX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Diclofenacum │ M01AB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Hydroxychloroquinum │ P01BA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10.│Methotrexatum │ L04AX03 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul din specialitatea reumatologie, nefrologie, medicină internă, pediatrie, reabilitare medicală și dermatovenerologie. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G19 Spondilita ankilozantă │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Sulfasalazinum │ A07EC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Betamethasonum (forma injectabilă pentru administrare │ │ │ │ locală) │ H02AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Diclofenacum │ M01AB05 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul din specialitatea reumatologie sau reabilitare medicală. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G22 Boli endocrine (gușă endemică, insuficiență suprarenală cronică, │ │ diabetul insipid, mixedemul adultului, tumori hipofizare cu expansiune │ │ supraselară, tumori neuroendocrine și osteoporoză severă) │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1.│ Bromocriptinum │ G02CB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2.│ Cabergolinum** │ G02CB03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3.│ Pegvisomantum**^1 │ H01AX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4.│ Desmopressinum │ H01BA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5.│ Octreotidum**^1 │ H01CB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6.│ Lanreotidum**^1 │ H01CB03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7.│ Fludrocortisonum │ H02AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8.│ Prednisolonum │ H02AB06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9.│ Prednisonum │ H02AB07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10.│ Hydrocortisonum │ H02AB09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11.│ Levothyroxinum │ H03AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12.│ Kalii iodidum │ H03CA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13.│ Pasireotidum** │ H01CB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14.│ Teriparatidum** │ H05AA02 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea endocrinologie sau oncologie. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G23 Boala Wilson │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Penicillaminum**^4 │ M01CC01 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul din specialitatea endocrinologie, neurologie sau neurologie pediatrică. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G25 Boala cronică de rinichi - faza predializă │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Paricalcitolum** │ H05BX02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Complex de hidroxid de fer (III) sucroza** │ B03AC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Epoetinum alfa** │ B03XA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Epoetinum beta** │ B03XA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Darbepoetinum alfa** │ B03XA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Irbesartanum** │ C09CA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Prednisonum │ H02AB07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Cyclophosphamidum (forma orală) │ L01AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Ciclosporinum │ L04AD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Azathioprinum │ L04AX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Aminoacizi, inclusiv combinații cu polipeptide** │ V06DDN1 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Metoxi-polietilenglicol epoetina beta** │ B03XA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Epoetinum zeta** │ B03XA01 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea nefrologie. Eliminată. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G26 Glaucom │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Dorzolamidum │ S01EC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Brinzolamidum │ S01EC04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Timololum │ S01ED01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Betaxololum │ S01ED02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Carteololum │ S01ED05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Combinații (bimatoprostum + timololum) │ S01ED51 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Combinații (dorzolamidum+timololum) │ S01ED51 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Combinații (latanoprostum+timololum) │ S01ED51 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Combinații (travoprostum + timololum) │ S01ED51 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Latanoprostum │ S01EE01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Bimatoprostum │ S01EE03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Travoprostum │ S01EE04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Combinații (Brinzolamidum + Timololum)** │ S01ED51 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea oftalmologie. ┌──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐ │COD G │ DCI │ COD ATC │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ G27 Pemfigus │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Dexamethasonum │ H02AB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Methylprednisolonum │ H02AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Prednisonum │ H02AB07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Dapsonum^4 │ J04BA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Cyclophosphamidum │ L01AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Ciclosporinum │ L04AD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Azathioprinum │ L04AX01 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea dermatologie. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G29 Boala Gaucher │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Imiglucerasum**^1 │ A16AB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Miglustatum**^1 │ A16AX06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Velaglucerase alfa**^1 │ A16AB10 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ După precizarea diagnosticului de către laboratoarele de specialitate, tratamentul se inițiază de către medicul din specialitatea gastroenterologie, hematologie, neurologie, neurologie pediatrică și pediatrie. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G30 Boli venerice (sifilis, gonoree, infecția cu Chlamidia) │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Doxycyclinum │ J01AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Tetracyclinum │ J01AA07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Benzylpenicillinum │ J01CE01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Phenoxymethylpenicillinum │ J01CE02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Benzathini benzylpenicillinum │ J01CE08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Cefiximum │ J01DD08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Erythromycinum │ J01FA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Azithromycinum │ J01FA10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Ciprofloxacinum │ J01MA02 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea dermatologie și obstetrică-ginecologie(pentru gonoree și infecția cu Chlamidia). ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G31 Imunosupresoare selective │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ G31a Boala cronică inflamatorie intestinală │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Infliximabum**^1 │ L04AB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Adalimumabum**^1 │ L04AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3.│Adalimumabum**^1 │ L04AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │Tocilizumabum**^1 │ L04AC07 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea gastro-enterologie și medicină internă. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G31b Poliartrita reumatoidă │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Rituximabum**^1 │ L01XC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Etanerceptum**^1 │ L04AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Infliximabum**^1 │ L04AB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Adalimumabum**^1 │ L04AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Tocilizumabum**^1 │ L04AC07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Golimumabum**^1 │ L04AB06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Certolizumab pegol**^1 │ L04AB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Abataceptum**^1 │ L04AA24 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea reumatologie, medicină internă, nefrologie (pentru pacienții cu afectare renală) și reabilitarea medicală. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G31c Artropatia psoriazică │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Etanerceptum**^1 │ L04AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Infliximabum**^1 │ L04AB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Adalimumabum**^1 │ L04AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Golimumabum**^1 │ L04AB06 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea reumatologie și reabilitare medicală. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G31d Spondilita ankilozantă │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Etanerceptum**^1 │ L04AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Infliximabum**^1 │ L04AB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Adalimumabum**^1 │ L04AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Golimumabum**^1 │ L04AB06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │Certolizumab pegol**^1 omega │ L04AB05 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea reumatologie, medicină internă și reabilitare medicală. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G31e Artrita juvenilă │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Etanerceptum**^1 │ L04AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Abataceptum**^1 │ L04AA24 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Golimumab**^1 │ L04AB06 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea reumatologie, pediatrie și reabilitare medicală. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ G31f Psoriazis cronic sever (plăci) │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Etanerceptum**^1 │ L04AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Infliximabum**^1 │ L04AB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Adalimumabum**^1 │ L04AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Abrogată │ │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ Tratamentul se inițiază de către medicul în specialitatea dermatologie.NOTĂ:Pentru medicamentele corespunzătoare acestei secțiuni inițierea tratamentului se face de către medicul de specialitate, altul decât medicul de familie, excepție făcând medicamentele din G1 - Insuficiență cardiacă cronică (clasa III sau IV Nyha) pozițiile 2-7 și 9, pentru care inițierea tratamentului poate fi efectuată și de către medicul de familie.Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (**) se efectuează pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății. (la 01-03-2017, Nota corespunzătoare DCI-urilor marcate cu (***), Secțiunea C1 a Sublistei C din Anexă a fost abrogată de Punctul 8, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 12 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 17 ianuarie 2017 ) (la 01-03-2017, Nota corespunzătoare DCI-urilor marcate cu (****), Secțiunea C1 a Sublistei C din Anexă a fost abrogată de Punctul 8, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 12 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 17 ianuarie 2017 ) Medicamentul corespunzător DCI-ului notat cu (3) se livrează împreună cu solventul.Medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (4) se importă cu avizul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (5) se utilizează numai pentru cazurile fără răspuns terapeutic la prednisonum.Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (beta) se efectuează în baza contractelor cost-volum-rezultat încheiate.Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (omega) se efectuează în baza contractelor cost-volum încheiate.Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (**)^1 se efectuează pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății și pot fi administrate și în regim de spitalizare de zi. (la 01-03-2017, Nota de subsol din Secțiunea C1, Sublista C din Anexă a fost completată de Punctul 11, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 12 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 17 ianuarie 2017 ) (la 01-03-2017, Secțiunea C1, Sublista C din Anexă a fost modificată de Punctele 2, 3, 4 și 5, Articolul I HOTĂRÂREA nr. 18 din 12 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 17 ianuarie 2017 ) (la 01-03-2017, Secțiunea C1, Sublista C din Anexă a fost modificată de Literele a), b) și c) ale Punctului 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 49 din 9 februarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 13 februarie 2017 ) + Secţiunea C2 DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații incluși în programele naționale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu și spitalicesc ┌──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐ │ Nr. │ DCI │ COD ATC │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P1: Programul național de boli transmisibile │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ A. Subprogramul de tratament și monitorizare a persoanelor cu │ │ infecție HIV/SIDA și tratamentul postexpunere │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ Medicație specifică antiretrovirală │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Saquinavirum │ J05AE01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Indinavirum │ J05AE02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Ritonavirum** │ J05AE03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Nelfinavirum │ J05AE04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Lopinavirum + ritonavirum** │ J05AE06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Fosamprenavirum** │ J05AE07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Atazanavirum │ J05AE08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Tipranavirum** │ J05AE09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Darunavirum** │ J05AE10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Zidovudinum │ J05AF01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Didanosinum │ J05AF02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Stavudinum │ J05AF04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Lamivudinum(concentrații de 10 mg/ml, 150 mg și 300 mg│ J05AF05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │ Abacavirum │ J05AF06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 15 │ Tenofovirum disoproxil**^1 │ J05AF07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 16 │ Emtricitabinum │ J05AF09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 17 │ Nevirapinum │ J05AG01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 18 │ Efavirenzum │ J05AG03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 19 │ Combinații (lamivudinum + zidovudinum)** │ J05AR01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 20 │ Abacavirum+lamivudinum** │ J05AR02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 21 │ Combinații (abacavirum + lamivudinum + zidovudinum)** │ J05AR04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 22 │ Enfuvirtidum** │ J05AX07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 22^1 │ Dolutegravirum** │ J05AX12 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ Medicație antiinfecțioasă pentru tratamentul infecțiilor asociate │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 23 │ Rifaximinum │ A07AA11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 24 │ Miconazolum │ D01AC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 25 │ Aciclovirum │ D06BB03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 26 │ Miconazolum │ G01AF04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 27 │ Oxacillinum │ J01CF04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 28 │ Ampicillinum + sulbactam │ J01CR01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 29 │ Amoxicillinum + acidum clavulanicum │ J01CR02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 30 │ Piperacillinum + tazobactamum │ J01CR05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 31 │ Combinații (cefoperazonum + sulbactam) │ J01DD62 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 32 │ Ceftriaxonum │ J01DD04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 33 │ Cefiximum │ J01DD08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 34 │ Cefoperazonum │ J01DD12 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 35 │ Cefpiromum │ J01DE02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 36 │ Meropenemum │ J01DH02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 37 │ Imipenenmum+cilastatinum │ J01DH51 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 38 │ Sulfamethoxazolum + trimethoprimum │ J01EE01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 39 │ Spiramycinum │ J01FA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 40 │ Roxithromycinum │ J01FA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 41 │ Clarithromycinum │ J01FA09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 42 │ Azithromycinum │ J01FA10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 43 │ Gentamicinum │ J01GB03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 44 │ Amikacinum │ J01GB06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 45 │ Netilmicinum │ J01GB07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 46 │ Ofloxacinum │ J01MA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 47 │ Ciprofloxacinum │ J01MA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 48 │ Pefloxacinum │ J01MA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 49 │ Norfloxacinum │ J01MA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 50 │ Levofloxacinum │ J01MA12 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 51 │ Moxifloxacinum │ J01MA14 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 52 │ Vancomycinum │ J01XA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 53 │ Teicoplaninum │ J01XA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 54 │ Colistinum │ J01XB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 55 │ Metronidazolum │ J01XD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 56 │ Linezolidum │ J01XX08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 57 │ Ketoconazolum │ J02AB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 58 │ Fluconazolum │ J02AC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 59 │ Itraconazolum │ J02AC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 60 │ Voriconazolum ** │ J02AC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 61 │ Posaconazolum** │ J02AC04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 62 │ Caspofunginum** │ J02AX04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 63 │ Rifabutinum │ J04AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 64 │ Isoniazidum │ J04AC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 65 │ Pyrazinamidum │ J04AK01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 66 │ Ethambutolum │ J04AK02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 67 │ Combinații (rifampicinum + isoniazidum) │ J04AM02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 68 │ Aciclovirum │ J05AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 69 │ Ribavirinum │ J05AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 70 │ Ganciclovirum │ J05AB06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 71 │ Valacyclovirum │ J05AB11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 72 │ Valganciclovirum** │ J05AB14 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 73 │ Brivudinum │ J05AB15 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 74 │ Imunoglobulină normală pentru administrare │ │ │ │ intravasculară** │ J06BA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 75 │ Palivizumabum** │ J06BB16 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 76 │ Filgrastimum (G-CSF)** │ L03AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 77 │ Netilmicinum │ S01AA23 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 78 │ Lomefloxacinum │ S01AX17 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 79 │ Norfloxacinum │ S03AAN2 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 80 │ Dexamethasonum │ S01BA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 81 │ Amphotericinum B liposomal^4 │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 82 │ Atovaquona^4 │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 83 │ Flucytosinum^4 │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 84 │ Mefloquine^4 │ P01BC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 85 │ Mupirocinum^4 │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 86 │ Paromomycinum^4 │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 87 │ Pentamidinum^4 │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 88 │ Primaquinum^4 │ P01BA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 89 │ Pyrimerthaminum^4 │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 90 │ Pyrimethaminum+sulfadiazinum^4 │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 91 │ Trimethoprim^4 │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 92 │ Anidulafungin │ J02AX06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 93 │ Etravirinum │ J05AG04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 94 │ Raltegravirum │ J05AX08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 95 │ Maravirocum │ J05AX09 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P1:Programul național de boli transmisibile │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ B. Subprogramul de tratament al bolnavilor cu tuberculoză │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Pyridoxinum │ A11HA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Prednisonum │ H02AB07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Clarithromycinum │ J01FA09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Streptomycinum │ J01GA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Kanamycinum │ J01GB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Amikacinum (TBC multirezistent) │ J01GB06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Ofloxacinum │ J01MA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Ciprofloxacinum │ J01MA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Moxifloxacinum │ J01MA14 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Acidum paraaminosalicilic ( TBC multirezistent )^4 │ J04AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Cicloserinum │ J04AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Rifampicinum │ J04AB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Rifabutinum │ J04AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │ Capreomicinum ( TBC multirezistent)^4 │ J04AB30 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 15 │ Isoniazidum │ J04AC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 16 │ Protionamidum │ J04AD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 17 │ Pyrazinamidum │ J04AK01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 18 │ Ethambutolum │ J04AK02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 19 │ Combinații (rifampicinum + isoniazidum) │ J04AM02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 20.│Bedaquilinum │ J04AK05 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘C. Subprogramul de supraveghere și control al bolilor transmisibileprioritare - Prevenirea și tratamentul gripei ┌──────┬───────────────────────┬───────────────────────────────┬─────────────┐ │Nr. │ DCI │ COD ATC │ │ ├──────┼───────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────────┤ │ 1 │Zanamivirum J05AH01 │ │ │ ├──────┼───────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │Oseltamivirum J05AH02 │ │ │ └──────┴───────────────────────┴───────────────────────────────┴─────────────┘ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ P3: Programul național de oncologie │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Cyproteronum │ G03HA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Cyclophosphamidum │ L01AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Chlorambucilum │ L01AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Melphalanum │ L01AA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Ifosfamidum │ L01AA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Busulfanum │ L01AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Lomustinum^4 │ L01AD02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Temozolomidum │ L01AX03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Dacarbazinum │ L01AX04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Methotrexatum (sol. inj/perf., conc. pt. sol. │ L01BA01 │ │ │ inj./perf., cpr.film) │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Pemetrexedum**^1 │ L01BA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Mercaptopurinum │ L01BB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Tioguaninum │ L01BB03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │ Cladribinum │ L01BB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 15 │ Fludarabinum (forma orală**) │ L01BB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 16 │ Cytarabinum │ L01BC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 17 │ Fluorouracilum │ L01BC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 18 │ Gemcitabinum │ L01BC05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 19 │ Capecitabinum │ L01BC06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 20 │ Combinații (tegafur+uracil) │ L01BC53 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 21 │ Vinblastinum^4 │ L01CA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 22 │ Vincristinum │ L01CA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 23 │ Vinorelbinum │ L01CA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 24 │ Etoposidum │ L01CB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 25 │ Paclitaxelum │ L01CD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 26 │ Docetaxelum │ L01CD02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 27 │ Dactinomicinum 4) │ L01DA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 28 │ Doxorubicinum │ L01DB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 29 │ Epirubicinum │ L01DB03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 30 │ Idarubicinum │ L01DB06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 31 │ Mitoxantronum** │ L01DB07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 32 │ Bleomycinum sulfas │ L01DC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 33 │ Mitomicinum^4 │ L01DC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 34 │ Cisplatinum │ L01XA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 35 │ Carboplatinum │ L01XA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 36 │ Oxaliplatinum │ L01XA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 37 │ Procarbazinum^4 │ L01XB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 38 │ Rituximabum**^1 │ L01XC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 39 │ Trastuzumabum**^1 │ L01XC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 40 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 41 │ Cetuximabum**^1 │ L01XC06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 42 │ Bevacizumabum**^1 │ L01XC07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 43 │ Imatinibum**^1 │ L01XE01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 44 │ Erlotinibum **^1 │ L01XE03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 45 │ Sunitinibum **^1 │ L01XE04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 46 │ Sorafenibum**^1 │ L01XE05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 47 │ Dasatinibum**^1 │ L01XE06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 48 │ Asparaginazum │ L01XX02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 49 │ Hydroxycarbamidum │ L01XX05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 50 │ Estramustinum │ L01XX11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 51 │ Tretinoinum^4 │ L01XX14 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 52 │ Topotecamum │ L01XX17 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 53 │ Irinotecanum │ L01XX19 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 54 │ Bortezomibum**^1 │ L01XX32 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 55 │ Megestrolum │ L02AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 56 │ Leuprorelinum** │ L02AE02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 57 │ Goserelinum** │ L02AE03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 58 │ Triptorelinum** │ L02AE04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 59 │ Tamoxifenum │ L02BA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 60 │ Fulvestrantum** │ L02BA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 61 │ Flutamidum │ L02BB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 62 │ Bicalutamidum │ L02BB03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 63 │ Aminoglutethimidum │ L02BG01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 64 │ Anastrozolum │ L02BG03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 65 │ Letrozolum │ L02BG04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 66 │ Exemestanum │ L02BG06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 67 │ Filgrastimum (G-CSF) │ L03AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 68 │ Pegfilgrastimum** │ L03AA13 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 69 │ Interferonum alfa 2a ** │ L03AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 70 │ Interferonum alfa 2b ** │ L03AB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 71 │ Acidum clodronicum** │ M05BA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 72 │ Acidum pamidronicum** │ M05BA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 73 │ Acidum ibandronicum** (concentrații de 2 mg, 6 mg și │ M05BA06 │ │ │50 mg) │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 74 │ Acidum zoledronicum** (concentrația de 4 mg) │ M05BA08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 75 │ Mesnum │ V03AF01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 76 │ Calcii folinas │ V03AF03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 77 │ Amifostinum** │ V03AF05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 78 │ Temsirolimus │ L01XE09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 79 │ Mitotanum │ L01XX23 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 80 │ Clofarabinum**^1 │ L01BB06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 81 │ Nelarabinum**^1 │ L01BB07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 82 │ Decitabinum**^1 │ L01BC08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 83 │ Trabectedinum**^1 │ L01CX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 84 │ Ofatumumab**^1 │ L01XC10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 85 │ Dasatinibum**^1 │ L01XE06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 86 │ Nilotinibum**^1 │ L01XE08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 87 │ Ruxolitinibum**^1 │ L01XE18 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 88.│Brentuximab Vedotin**^1 │ L01XC12 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 89.│Pazopanibum**^1 omega │ L01XE11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 90.│Crizotinibum**^1 omega │ L01XE16 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 91.│Dabrafenibum**^1 omega │ L01XE23 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 92.│Abirateronum**^1 omega │ L02BX03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 93.│Azacitidinum**^1 │ L01BC07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 94.│Lapatinibum**^1 omega │ L01XE07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 95.│Everolimus(Afinitor)**^1 │ L01XE10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 96.│Pazopanib**^1 │ L01XE11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 97.│Afatinibum**^1 omega │ L01XE13 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 98.│Bosutinibum**^1 │ L01XE14 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 99.│Axitinibum**^1 omega │ L01XE17 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 100.│Ibrutinibum**^1 │ L01XE27 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 101.│Afliberceptum**^1 │ L01XX44 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 102.│Panitumumabum**^1 │ L01XC08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 103.│Olaparibum**^1 │ L01XX46 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 104.│Talidomidum**^1 │ L04AX02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 105.│Obinutuzumab**^1 │ L01XC15 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 106.│Gefitinibum**^1 Omega │ L01XE02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 107.│Enzalutamidum**^Omega │ L02BB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 108.│Ponatinibum**^1 │ L01XE24 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P4: Programul național de boli neurologice │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ Subprogramul de tratament al sclerozei multiple │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Interferonum beta 1a**^1 │ L03AB07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Interferonum beta 1b**^1 │ L03AB08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Glatiramer acetat**^1 │ L03AX13 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Natalizumabum**^1 │ L04AA23 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Azathioprinum │ L04AX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │Teriflunomidum**^1 │ L04AA31 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P5: Programul național de diabet zaharat │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ Tratamentul medicamentos al bolnavilor cu diabet zaharat │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Insulinum umane │ A10AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Insulinum lispro** │ A10AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Insulinum aspart** │ A10AB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Insulinum glulizina** │ A10AB06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Insuline umane │ A10AC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Insulinum lispro** │ A10AC04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Insuline umane │ A10AD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Insulinum lispro** │ A10AD04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Insulinum aspart** │ A10AD05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Insulinum glargine** │ A10AE04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Insulinum detemir** │ A10AE05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Metforminum │ A10BA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Buforminum │ A10BA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │ Glibenclamidum │ A10BB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 15 │ Tolbutamidum │ A10BB03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 16 │ Glipizidum │ A10BB07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 17 │ Gliquidonum │ A10BB08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 18 │ Gliclazidum │ A10BB09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 19 │ Glimepiridum │ A10BB12 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 20 │ Combinații (glibenclamidum+metforminum) │ A10BD02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 21 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 22 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 23 │ Combinații (pioglitazonum + metforminum)** │ A10BD05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 24 │ Acarbosum │ A10BF01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 25 │ Rosiglitazonum** │ A10BG02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 26 │ Pioglitazonum** │ A10BG03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 27 │ Sitagliptinum** │ A10BH01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 28 │ Repaglinidum │ A10BX02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 29 │ Exenatidum** │ A10BX04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 30 │ Benfotiaminum │ A11DA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 31 │ Combinații** │ A11DBN1 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 32 │ Glucagonum │ H04AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 33 │ Combinații (Sitagliptinum+Metforminum)** │ A10BD07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 34 │ Saxagliptinum** │ A10BH03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 35 │ Combinații (Saxagliptinum+Metforminum)** │ A10BD10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 36 │ Dapagliflozinum** │ A10BX09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 37 │Vildagliptinum** (cpr. 50 mg) │ A10BH02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 38 │Lixisenatidum** │ A10BX10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 39 │Combinații (Vildagliptinum + Metforminum)** │ A10BD08 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │P6: Programul național de diagnostic și tratament pentru boli rare și sepsis│ │ sever │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ P6.1: Hemofilie și talasemie │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Moroctocog alfa** │ B02BD02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Octocog alfa** │ B02BD02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Complex de antiinhibitori ai coagulării** │ B02BD03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Factor IX de coagulare** │ B02BD04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Factor VIII de coagulare și Factor Von Willebrand** │ B02BD06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Eptacog alfa activatum** │ B02BD08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Deferoxaminum**^3 │ V03AC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Deferasiroxum**^1 │ V03AC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Factor VIII de coagulare │ B02BD02 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P6.2: Epidermoliza buloasă │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Acitretinum │ D05BB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Tetracyclinum │ D06AA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Acidum fusidicum D06AX014 Sulfadiazinum │ D06BA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Combinații (acidum fusidicum + hydrocortisonum) │ D07CA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Combinații │ D07CC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Tetracyclinum │ J01AA07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Acidum fusidicum │ J01XC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Phenytoinum │ N03AB02 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P6.3: Hipertensiunea pulmonară │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Bosentanum** │ C02KX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Sildenafilum** │ G04BE03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Ambrisentanum** │ C02KX02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4.│Macitentanum** │ C02KX04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5.│Riociguat** │ C02KX05 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P6.4: Mucoviscidoză │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Clarithromycinum │ J01FA09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Tobramycinum** │ J01GB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Dornaza alfa** │ R05CB13 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Pancreatinum** │ A09AA02 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P6.5: Boli neurologice degenerative/inflamator-imune │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │P6.5.1 Tratamentul medicamentos al bolnavilor cu boli neurologice │ │inflamator-imune │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │Imunoglobulină normală pentru administrare │ │ │ │intravasculară** │ J06BA02 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │P6.5.2 Tratamentul medicamentos al bolnavilor cu boli neurologice │ │degenerative - scleroză laterală amiotrofică │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 2 │Riluzolum** │ N07XX02 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │P6.5.3 Tratamentul medicamentos al bolnavilor cu polineuropatie │ │familială amiloidă cu transtiretină │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │Tafamidis** │ N07XX08 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P6.6: Osteogeneză imperfectă │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Acidum pamidronicum │ M05BA03 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P6.7: Sindrom Prader Willi │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Somatropinum** │ H01AC01 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P6.8: Boala Fabry │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Agalsidasum beta** │ A16AB04 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P6.9: Boala Pompe │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Aglucosidasum alfa** │ A16AB07 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P6.10: Tirozinemie │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Nitisinonum │ A16AX04 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P6.11: Sepsis sever │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Abrogată │ │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P6.12: Mucopolizaharidoză tip II (Sindrom Hunter) │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ IDURSULFASUM** │ A16AB09 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P6.13: Mucopolizaharidoză tip I (Sindrom Hurler) │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ LARONIDAZUM** │ A16AB05 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P6.14: Afibrinogenemie congenitală │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ FIBRINOGEN UMAN** │ B02BB01 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P6.15: Sindrom de imunodeficiență primară │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ IMUNOGLOBULINĂ NORMALĂ PENTRU │ J06BA02 │ │ │ ADMINISTRARE INTRAVASCULARĂ ** │ │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P.6.16: Scleroza sistemică și ulcere digitale evolutive │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │Bosentanum** │ C02KX01 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P6.17: Purpura tromocitopenică imună cronică la adulții splenectomizați │ │ și nesplenectomizați │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │Romiplostimum**^1 │ B02BX04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │Eltrombopag**^1 Omega │ B02BX05 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P6.18: Pacienți adulți și copii cu hiperfenilalaninemie diagnosticați cu │ │ fenilcetonurie sau deficit de tetrahidrobiopterină (BH4) │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │Sapropterinum**^1 │ A16AX07 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P6. 19: Scleroză tuberoasă │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │Everolimus (Votubia)**^1 │ L01XE10 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P6. 20 │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │Pirfenidonum**^1 │ L04AX05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │Nintedanibum**^1 │ L01XE31 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P6. 21 Distrofia musculară Duchenne │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │Ataluren**^1 │ M09AX03 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P6. 22 Angioedem ereditar │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │Icatibantum**^1 │ B06AC02 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P7: Programul național de boli endocrine │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ Tratamentul medicamentos al bolnavilor cu osteoporoză, │ │ gușă datorată carenței de iod și proliferării maligne │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Dihydrotachysterolum │ A11CC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Alfacalcidolum │ A11CC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Calcitriolum │ A11CC04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Estradiolum │ G03CA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Tibolonum │ G03CX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Estradiolumvalerat + dienogest │ G03FA15 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Raloxifenum │ G03XC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Tireotropinum alfa │ H01AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Methylprednisolonum │ H02AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Levothyroxinum │ H03AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Levothyroxinum + Kalii Iodidum │ H03AAN1 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Carbimazolum │ H03BB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Thiamazolum │ H03BB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │ Kalii Iodidum │ H03CA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 15 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 16 │ Calcitoninum (somon) │ H05BA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 17 │ Acidum alendronicum** │ M05BA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 18 │ Acidum ibandronicum** │ M05BA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 19 │ Acidum risedronicum** │ M05BA07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 20 │ Acidum zoledronicum** (concentrația de 5 mg) │ M05BA08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 21 │ Combinații (acidum alendronicum+colecalciferolum)** │ M05BB03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 22 │ Strontium ranelatum │ M05BX03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 23 │ Natriiiodidum (131I) │ V09FX03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 24 │ Natriiiodidum (131I) │ V10XA01 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P 9 : Programul național de transplant de organe, țesuturi │ │ și celule de origine umană │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ P9.1: Transplant medular │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Ondansetronum** │ A04AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Acidum ursodeoxycholicum │ A05AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Reviparinum │ B01AB08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Acidum tranexamicum^4 │ B02AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Eptacog alfa activatum** │ B02BD08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Abrogat │ Abrogat │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Abrogat │ Abrogat │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Ticarcillinum + acidum clavulanicum │ J01CR03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Piperacillinum + tazobactamum │ J01CR05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Meropenemum │ J01DH02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Imipenemum + cilastatinum │ J01DH51 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Vancomycinum │ J01XA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Teicoplaninum │ J01XA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │ Acidum fusidicum │ J01XC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 15 │ Linezolidum │ J01XX08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 16 │ Fluconazolum │ J02AC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 17 │ Voriconazolum** │ J02AC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 18 │ Posaconazolum** │ J02AC04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 19 │ Caspofunginum** │ J02AX04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 20 │ Aciclovirum │ J05AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 21 │ Valacyclovirum │ J05AB11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 22 │ Valganciclovirum** │ J05AB14 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 23 │ Imunoglobulină normală pentru administrare │ │ │ │ intravasculară** │ J06BA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 24 │ Cyclophosphamidum │ L01AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 25 │ Melphalanum │ L01AA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 26 │ Ifosfamidum │ L01AA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 27 │ Busulfanum │ L01AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 28 │ Methotrexatum │ L01BA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 29 │ Fludarabinum │ L01BB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 30 │ Etoposidum │ L01CB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 31 │ Idarubicinum │ L01DB06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 32 │ Mitoxantronum** │ L01DB07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 33 │ Cisplatinum │ L01XA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 34 │ Carboplatinum │ L01XA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 35 │ Rituximabum ** │ L01XC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 36 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 37 │ Filgrastimum (G-CSF)** │ L03AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 38 │ Ciclosporinum │ L04AD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 39 │ Imunoglobulină antilimfocite umane** │ L04AA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 40 │ Tacrolimusum** │ L04AD02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 41 │ Mycophenolatum** │ L04AA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 42 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 43 │ Sirolimus** │ L04AA10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 44 │ Etanerceptum** │ L04AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 45 │ Tramadolum │ N02AX02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 46 │ Dornaza alfa** │ R05CB13 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 47 │ Desferasiroxum** │ V03AC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 48 │ Mesnum │ V03AF01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 49 │ Plerixafor** │ L03AX16 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P9.2: Transplant de cord │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Reviparinum │ B01AB08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Polygelinum │ B05AA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Epinephrinum │ C01CA24 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Piperacillinum + tazobactamum │ J01CR05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Cefoperazonum │ J01DD12 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Imipenemum + cilastatinum │ J01DH51 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Linezolidum │ J01XX08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Fluconazolum │ J02AC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Voriconazolum** │ J02AC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Valganciclovirum** │ J05AB14 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Ciclosporinum │ L04AD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Imunoglobulină antilimfocite umane** │ L04AA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Tacrolimusum** │ L04AD02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │ Mycophenolatum** │ L04AA06 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P9.3: Transplant hepatic │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Acidum ursodeoxycholicum │ A05AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Enoxaparinum │ B01AB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Reviparinum │ B01AB08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Iloprostum** │ B01AC11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Alteplasum** │ B01AD02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Acidum tranexamicum^4 │ B02AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Eptacog alfa activatum** │ B02BD08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Combinații (spironolactonum+furosemidum) │ C03EB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Desmopressinum │ H01BA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Piperacillinum + tazobactamum │ J01CR05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Linezolidum │ J01XX08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Voriconazolum** │ J02AC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Caspofunginum** │ J02AX04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │ Valganciclovirum** │ J05AB14 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 15 │ Imunoglobulină antihepatitică B** │ J06BB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 16 │ Filgrastimum (G-CSF) │ L03AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 17 │ Ciclosporinum │ L04AD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 18 │ Tacrolimusum** │ L04AD02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 19 │ Mycophenolatum** │ L04AA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 20 │ Sirolimus** │ L04AA10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 21 │ Proteina plasmatică umană** │ J06BB04 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P9.4: Transplant renal, transplant combinat de rinichi și pancreas │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Acidum ursodeoxycholicum │ A05AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Alfacalcidolum │ A11CC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Dalteparinum │ B01AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Enoxaparinum │ B01AB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Reviparinum │ B01AB08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Abrogat │ Abrogat │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Abrogat │ Abrogat │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Polygelinum │ B05AA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Octreotidum** │ H01CB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Piperacillinum + tazobactamum │ J01CR05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Teicoplaninum │ J01XA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Linezolidum │ J01XX08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Ketoconazolum │ J02AB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │ Fluconazolum │ J02AC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 15 │ Itraconazolum │ J02AC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 16 │ Voriconazolum** │ J02AC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 17 │ Caspofunginum** │ J02AX04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 18 │ Aciclovirum │ J05AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 19 │ Valacyclovirum │ J05AB11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 20 │ Valgancilovirum** │ J05AB14 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 21 │ Imunoglobulină normală pentru administrare │ │ │ │ intravasculară** │ J06BA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 22 │ Cyclophosphamidum │ L01AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 23 │ Filgrastimum (G-CSF) │ L03AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 24 │ Ciclosporinum │ L04AD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 25 │ Imunoglobulină antilimfocite umane** │ L04AA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 26 │ Tacrolimusum** │ L04AD02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 27 │ Mycophenolatum** │ L04AA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 28 │ Abrogată │ L04AA08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 29 │ Basiliximabum** │ L04AA09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 30 │ Sirolimus** │ L04AA10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 31 │ Azathioprinum │ L04AX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 32 │ Acidum alendronicum │ M05BA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 33 │ Pethidinum │ N02AB02 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P9.5: Transplant de celule pancreatice │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Reviparinum │ B01AB08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Polygelinum │ B05AA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Linezolidum │ J01XX08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Voriconazolum** │ J02AC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Valganciclovirum** │ J05AB14 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P9.6: Transplant pulmonar │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Enoxaparinum │ B01AB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Reviparinum │ B01AB08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Acidum tranexamicum^4 │ B02AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Epinephrinum │ C01CA24 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Piperacillinum + tazobactamum │ J01CR05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Linezolidum │ J01XX08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Fluconazolum │ J02AC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Voriconazolum** │ J02AC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Aciclovirum │ J05AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Valganciclovirum** │ J05AB14 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Ciclosporinum │ L04AD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Imunoglobulină antilimfocite umane** │ L04AA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Mycophenolatum** │ L04AA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │ Basiliximabum** │ L04AA09 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 15 │ Azathioprinum │ L04AX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 16 │ Tramadolum │ N02AX02 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P9.7: Tratamentul stării posttransplant în ambulatoriu │ │ al pacienților transplantați │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Acidum ursodeoxycholicum │ A05AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Abrogat │ Abrogat │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Abrogat │ Abrogat │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Abrogat │ Abrogat │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Methylprednisolonum │ H02AB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Prednisonum │ H02AB07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Sulfamethoxazolum + trimethoprimum │ J01EE01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Fluconazolum │ J02AC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Voriconazolum** │ J02AC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Posaconazolum** │ J02AC04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Aciclovirum │ J05AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Valganciclovirum** │ J05AB14 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Lamivudinum │ J05AF05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │Ciclosporinum │ L04AD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 15 │Tacrolimusum** (forme orale) │ L04AD02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 16.│Mycophenolatum** (forme orale) │ L04AA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 17 │ Sirolimus** │ L04AA10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 18 │ Azathioprinum │ L04AX01 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P10: Programul național de supleere a funcției renale la │ │ bolnavii cu insuficiență renală cronică │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Alfacalcidolum │ A11CC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Calcitriolum ** │ A11CC04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Paricalcitolum** │ H05BX02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Heparinum ** │ B01AB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Enoxaparinum ** │ B01AB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Nadroparinum ** │ B01AB06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Reviparinum ** │ B01AB08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Tinzaparinum ** │ B01AB10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Complex de hidroxid de fer (III) sucroza │ B03AC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Epoetinum alfa** │ B03XA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Epoetinum beta** │ B03XA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Darbepoetinum alfa** │ B03XA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Combinații │ B05DB │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │ Cinacalcetum** │ H05BX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 15 │ Sevelamer** │ V03AE02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 16 │ Metoxi-polietilenglicol epoetina beta** │ B03XA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 17 │ Epoetinum zeta** │ B03XA01 │ ├──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┤ │ P11: Programul național de sănătate mintala │ ├──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┤ │ 1 │ Naltrexonum │ N07BB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Methadonum │ N07BC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Combinații (buprenorphinum + naloxone) │ N07BC51 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘NOTĂ:Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (**) se efectuează pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății. (la 01-03-2017, Nota corespunzătoare DCI-urilor marcate cu (***), Secțiunea C2, Sublista C din Anexă a fost abrogată de Punctul 9, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 12 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 17 ianuarie 2017 ) (la 01-03-2017, Nota corespunzătoare DCI-urilor marcate cu (****), Secțiunea C2, Sublista C din Anexă a fost abrogată de Punctul 9, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 12 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 17 ianuarie 2017 ) Medicamentul corespunzător DCI-ului notat cu (^3) se livrează împreună cu solvent.Medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (^4) se importă cu avizul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (omega) se efectuează în baza contractelor cost-volum încheiate.Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (**)^1 se efectuează pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății și pot fi administrate și în regim de spitalizare de zi. (la 01-03-2017, Nota de subsol a Secțiunii C2, Sublista C din Anexă a fost completată de Punctul 11, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 12 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 17 ianuarie 2017 ) (la 01-03-2017, Secțiunea C2, Sublista C din Anexă a fost modificată de Punctele 2, 3 și 4, Articolul I HOTĂRÂREA nr. 18 din 12 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 17 ianuarie 2017 ) (la 01-03-2017, Secțiunea C2, Sublista C din Anexă a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 49 din 9 februarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 13 februarie 2017 ) + Secţiunea C3 DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază copiii până la 18 ani, tinerii de la 18 la 26 de ani dacă sunt elevi, ucenici sau studenți, dacă nu realizează venituri, precum și gravide și lehuze, în tratamentul ambulatoriu în regim de compensare 100% din prețul de referință ┌──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐ │ Nr. │ DCI │ COD ATC │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 1 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2 │ Metronidazolum │ A01AB17 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3 │ Drotaverinum │ A03AD02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4 │ Atropinum │ A03BA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5 │ Butylscopolammonii bromidum │ A03BB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6 │ Combinații │ A03DA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7 │ Combinații │ A05BAN3 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8 │ Combinații │ A06AD65 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9 │ Nifuroxazidum │ A07AX03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10 │ Retinolum │ A11CA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11 │ Dihydrotachysterolum │ A11CC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12 │ Calcitriolum │ A11CC04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13 │ Colecalciferolum │ A11CC05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14 │ Combinații │ A11CC20 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 15 │ Thiaminum │ A11DA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 16 │ Benfotiaminum │ A11DA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 17 │ Combinații │ A11DBN1 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 18 │ Combinații │ A11DBN2 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 19 │ Acidum ascorbicum │ A11GA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 20 │ Pyridoxinum │ A11HA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 21 │ Tocoferolum │ A11HA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 22 │ Riboflavinum │ A11HA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 23 │ Calcii gluconas │ A12AA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 24 │ Metandienonum │ A14AA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 25 │ Levocarnitinum │ A16AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 26 │ Diverse │ A16AXN1 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 27 │ Etamsylatum │ B02BX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 28 │ Carbazochromi salicylas │ B02BX02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 29 │ Ferrosi fumaras │ B03AA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 30 │ Ferrosi gluconas │ B03AA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 31 │ Ferrocholinatum │ B03ABN1 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 32 │ Combinații │ B03AD02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 33 │ Combinații │ B03AD03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 34 │ Combinații │ B03AD04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 35 │ Combinații │ B03AE01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 36 │ Combinații │ B03AE10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 37 │ Cyanocobalaminum │ B03BA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 38 │ Combinații │ B03BA51 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 39 │ Alprostadilum (concentrație 500mcg)** │ C01EA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 40 │ Combinații │ C02LA51 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 41 │ Codergocrinum │ C04AE01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 42 │ Combinații │ C05AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 43 │ Combinații │ C05AA08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 44 │ Combinații │ C05AD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 45 │ Calcii dobesilas │ C05BX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 46 │ Troxerutinum (combinații) │ C05CA54 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 47 │ Celiprololum │ C07AB08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 48 │ Combinații │ C07NAN1 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 49 │ Nimodipinum │ C08CA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 50 │ Acidum nicotinicum │ C10AD02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 51 │ Isoconazolum │ D01AC05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 52 │ Ketoconazolum │ D01AC08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 53 │ Combinații │ D01AC52 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 54 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 55 │ Dithranolum │ D05AC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 56 │ Combinații │ D05AXN1 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 57 │ Alclometazonum │ D07AB10 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 58 │ Fluocinoloni acetonidum │ D07AC04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 59 │ Fluocortolonum │ D07AC05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 60 │ Combinații │ D07CB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 61 │ Combinații │ D07CC02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 62 │ Combinații │ D07XB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 63 │ Combinații │ D07XC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 64 │ Combinații │ D07XC04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 65 │ Combinații │ D07XDN1 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 66 │ Tretinoinum │ D10AD01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 67 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 68 │ Erythromycinum │ D10AF02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 69 │ Combinații │ D10AF52 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 70 │ Pimecrolimus │ D11AH02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 71 │ Metronidazolum │ G01AF01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 72 │ Ciclopiroxum │ G01AX12 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 73 │ Combinații │ G01AXN1 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 74 │ Combinații │ G01BDN1 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 75 │ Medroxyprogesteronum │ G03AC06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 76 │ Nomegestrolum │ G03DB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 77 │ Gonadotrophinum chorionicum │ G03GA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 78 │ Menotropinum │ G03GA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 79 │ Combinații │ G04BCN1 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 80 │ Combinații │ H03AA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 81 │ Combinații (cefoperazonum + sulbactam) │ J01DD62 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 82 │ Cefazolinum │ J01DB04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 83 │ Cefpiromum │ J01DE02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 84 │ Sulfafurazolum │ J01EB05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 85 │ Roxithromycinum │ J01FA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 86 │ Gentamicinum │ J01GB03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 87 │ Netilmicinum │ J01GB07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 88 │ Colistinum │ J01XB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 89 │ Acidum fusidicum │ J01XC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 90 │ Voriconazolum (forma orală)** │ J02AC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 91 │ Combinații │ M01AB55 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 92 │ Ibuprofenum │ M01AE01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 93 │ Naproxenum │ M01AE02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 94 │ Acidum mefenamicum │ M01AG01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 95 │ Parecoxibum │ M01AH04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 96 │ Acidum niflumicum │ M01AX02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 97 │ Phenylbutazonum │ M01AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 98 │ Piroxicamum │ M02AA07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 99 │ Ibuprofenum │ M02AA13 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 100 │ Acidum niflumicum │ M02AA17 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 101 │ Indometacinum │ M02AA23 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 102 │ Combinații │ M02ACN3 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 103 │ Chlorzoxazonum │ M03BB03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 104 │ Tolperisonum │ M03BX04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 105 │ Acidum hialuronicum │ M09AX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 106 │ Combinații │ N02AA59 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 107 │ Combinații │ N02BA71 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 108 │ Metamizolum natrium │ N02BB02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 109 │ Clorazepas dikalii │ N05BA05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 110 │ Tofisopamum │ N05BA23 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 111 │ Midazolamum │ N05CD08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 112 │ Cinolazepamum │ N05CD13 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 113 │ Methylfenidatum ** │ N06BA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 114 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 115 │ Pyritinolum │ N06BX02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 116 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 117 │ Cinnarizinum │ N07CA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 118 │ Tenonitrozolum │ P01AX08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 119 │ Pyrantelum │ P02CC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 120 │ Sulfur │ P03AAN1 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 121 │ Permethrinum │ P03AC04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 122 │ Benzylum benzoicum │ P03AX01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 123 │ Tixocortolum │ R01AD07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 124 │ Combinații (Betamethasonum+Tetryzolinum) │ R01ADN1 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 125 │ Combinații │ R01BA52 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 126 │ Fusafunginum │ R02AB03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 127 │ Ephedrini hydrochloridum │ R03CA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 128 │ Terbutalinum │ R03CC03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 129 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 130 │ Acetylcysteinum │ R05CB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 131 │ Carbocisteinum │ R05CB03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 132 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 133 │ Promethazinum │ R06AD02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 134 │ Mequitazinum │ R06AD07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 135 │ Meclozinum │ R06AE05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 136 │ Cyproheptadinum │ R06AX02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 137 │ Loratadinum (sirop/suspensie orală) │ R06AX13 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 138 │ Chloramphenicolum │ S01AA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 139 │ Acidum fusidicum │ S01AA13 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 140 │ Kanamycinum │ S01AA24 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 141 │ Combinații │ S01AA30 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 142 │ Fluorometholonum │ S01BA07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 143 │ Desonidum │ S01BA11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 144 │ Indometacinum │ S01BC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 145 │ Piroxicamum │ S01BC06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 146 │ Pilocarpinum │ S01EB01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 147 │ Emedastinum │ S01GX06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 148 │ Ketotifenum │ S01GX08 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 149 │ Acidum hialuronicum │ S01KA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 150 │ Nandrolonum │ S01XA11 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 151 │ Abrogată │ │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 152 │ Combinații │ S02CA05 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘NOTĂ:Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (**) se efectuează pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății. (la 01-03-2017, Nota corespunzătoare DCI-urilor marcate cu (***), Secțiunea C3 din Anexă a fost abrogată de Punctul 10, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 12 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 17 ianuarie 2017 ) Medicamentele din această sublistă corespund DCI-urilor din nomenclatorul de produse, altele decât cele din sublistele A, B, sublista C secțiunea C1 și sublista D. Pentru categoriile de asigurați menționate în această sublistă, medicamentele corespunzătoare denumirilor comune internaționale din sublista A, sublista B, secțiunea C1 a sublistei C și sublista D se vor acorda în regim de compensare de 100% la preț de referință, indiferent de indicația pentru care sunt prevăzute în aceste subliste. (la 01-03-2017, Secțiunea C3 a Sublistei C din Anexă a fost modificată de Punctul 2, Articolul I HOTĂRÂREA nr. 18 din 12 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 17 ianuarie 2017 ) (la 01-03-2017, Secțiunea C3 a Sublistei C din Anexă a fost modificată de Punctul 4, Articolul I HOTĂRÂREA nr. 49 din 9 februarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 119 din 13 februarie 2017 ) SUBLISTA DDCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu în regim de compensare 20% din prețul de referință ┌──────┬───────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐ │Nr. │ DCI │ COD ATC │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 1.│ Ranitidinum │ A02BA02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2.│ Famotidinum │ A02BA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3.│ Nizatidinum │ A02BA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4.│ Sucralfatum │ A02BX02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5.│ Mebeverinum │ A03AA04 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6.│ Trimebutinum │ A03AA05 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7.│ Domperidonum │ A03FA03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8.│ Acid omega-3-esteri etilici 90** │ C10AX06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9.│ Trimetazidinum │ C01EB15 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 10.│ Nicergolinum │ C04AE02 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 11.│ Vincaminum │ C04AX07 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 12.│ Diosminum (combinații)** │ C05CA53 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 13.│ Aciclovirum │ D06BB03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 14.│ Calcitoninum (somon) │ H05BA01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 15.│ Piroxicamum │ M01AC01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 16.│ Nimesulidum │ M01AX17 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 17.│ Acidum ibandronicum* (concentrațiile 3 mg și 150 mg) │ M05BA06 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 18.│ Strontium Ranelatum │ M05BX03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 19.│ Clonazepamum │ N03AE01 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 20.│ Piracetamum │ N06BX03 │ ├──────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 21.│ Erdosteinum** │ R05CB15 │ └──────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘NOTĂ:Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (**) se efectuează pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății.----------Poz. 17 de la sublista D a fost modificată de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 552 din 27 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 607 din 9 august 2016.-------
EMITENT |