DECIZIE nr. 710 din 29 noiembrie 2016referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri de efectuare a reţinerilor din venituri obţinute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă în baza unor titluri executorii
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.014 din 16 decembrie 2016



        Valer Dorneanu - preşedinte    Marian Enache - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Mona-Maria Pivniceru - judecător    Livia Doina Stanciu - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Varga Attila - judecător    Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri de efectuare a reţinerilor din venituri obţinute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă în baza unor titluri executorii, obiecţie formulată de Guvernul României, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.2. Cu Adresa nr. 5/7013/D.C.-1 noiembrie 2016, Guvernul României a trimis Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 10.323 din 1 noiembrie 2016 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.472A/2016.3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, Guvernul arată că noul Cod de procedură civilă a reformat şi resistematizat substanţial materia executării silite. Scopul noii reglementări procesual-civile în materia executării silite constă în executarea promptă şi efectivă a titlurilor executorii obţinute în cadrul procesului de fond ori, după caz, recunoscute ca atare de lege, în condiţiile respectării stricte a drepturilor procesuale ale părţilor, atât ale creditorului şi debitorului, cât şi ale oricărei alte persoane interesate. Dispoziţiile art. 631 din Codul de procedură civilă prevăd că dispoziţiile cărţii a V-a "Despre executarea silită" constituie dreptul comun în materie de executare silită, indiferent de izvorul sau de natura obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu ori de calitatea juridică a părţilor, iar executarea silită poate fi pornită împotriva oricărei persoane fizice sau persoane juridice, de drept public sau de drept privat, cu excepţia acelora care beneficiază, în condiţiile legii, de imunitate de executare.4. Guvernul arată că, în scopul asigurării unei reglementări uniforme în materia executării silite a obligaţiilor stabilite prin titluri executorii, noul Cod de procedură civilă a instituit competenţa generală a executorului judecătoresc de a efectua executarea silită a oricărui titlu executoriu, abordare de natură să promoveze egalitatea de tratament juridic a subiectelor de drept din cadrul raporturilor juridice de executare silită. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 623 din cod, executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepţiile prevăzute de lege, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. De asemenea, noul Cod de procedură civilă instituie un principiu aplicabil în materia executării silite - principiul legalităţii - în conformitate cu care executarea silită se face cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate, fiind interzisă efectuarea de acte de executare de alte persoane sau organe decât cele prevăzute la art. 623 din acelaşi cod. Mai mult, codul consacră un alt principiu general al executării silite, cel privind rolul activ al executorului judecătoresc, concretizat într-o serie de îndatoriri ce incumbă acestuia pe întreaga durată a executării silite. Cu referire la acest rol în materia executării silite, în doctrina s-a arătat că trebuie coroborat şi cu alte prevederi ale noului Cod de procedură civilă, precum cele cuprinse în art. 660 privitoare la îndatorirea terţilor de a da informaţiile necesare executării silite la cererea executorului judecătoresc sau cele referitoare la extinderea urmăririi şi la alte bunuri ale debitorului decât cele indicate iniţial de creditor. Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum şi a cheltuielilor de executare [art. 622 alin. (3) din cod]. Cât priveşte temeiul executării silite, art. 632 prevede că executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, constituind titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.5. Faţă de actualul cadru legal în materie procesual civilă, precum şi de reglementările speciale, care ar fi impus reanalizarea principială şi cu prudenţă a necesităţii şi oportunităţii promovării unor reglementări particulare în materia executării silite a veniturilor obţinute de persoanele fizice din raporturi contractuale de muncă, Guvernul formulează critici care vizează lipsa conformităţii soluţiilor legislative adoptate prin Legea privind unele măsuri de efectuare a reţinerilor din veniturile obţinute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă în baza unor titluri executorii cu mai multe dispoziţii din Constituţie.6. Guvernul apreciază că normele preconizate de legea criticată nu răspund exigenţelor de previzibilitate, întrucât sunt imprecise şi lapidare, nu reglementează în mod neechivoc intenţia de legiferare, cu consecinţa producerii unor viitoare confuzii în activitatea de interpretare şi aplicare şi, prin urmare, a afectării drepturilor şi intereselor părţilor din procedura executării silite. Astfel, reglementarea, în ansamblul său, dublează, fără a realiza necesara corelare, cadrul legal de drept comun în materia executării silite sau, după caz, unele reglementări speciale ori particulare în materie: art. 1 care se referă la executarea silită a veniturilor din muncă ale persoanelor fizice de competenţa executorilor judecătoreşti; art. 2 alin. (1) care urmăreşte să reglementeze aspecte vizând rolul activ al executorului judecătoresc; art. 3 şi 4, prin care se intenţionează reglementarea unor aspecte privind concursul de executări şi limitele urmăririi şi ale veniturilor supuse executării silite; art. 5, prin care se instituie reglementări privitoare la obligaţiile terţului poprit. De asemenea, reglementarea ignoră ori este în contradicţie flagrantă cu dreptul comun în materie, exemplu fiind art. 1 din lege, care utilizează sintagma "sentinţe judecătoreşti învestite cu formulă executorie". Or, pe de o parte, noţiunea de titlu executoriu nu este limitată la sentinţele judecătoreşti, iar, pe de altă parte, procedura învestirii cu formulă executorie a fost suprimată ca procedură de sine-stătătoare, formula executorie fiind cuprinsă în partea finală a încheierii de încuviinţare a executării silite (art. 666 din noul Cod de procedură civilă).7. Guvernul arată că lipsa de corelare legislativă, de natură să genereze confuzii şi incertitudine, dar şi dificultăţi în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea reglementării a fost sancţionată de Curtea Constituţională. În lumina jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, caracterul insuficient al reglementării, care o privează de claritate şi previzibilitate, precum şi lipsa integrării sale în ansamblul legislaţiei în vigoare constituie argumente ce conduc la concluzia încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Imprecizia şi caracterul lapidar şi confuz ale reglementării analizate se răsfrâng şi pe planul respectării exigenţelor constituţionale (art. 24 şi 44), convenţionale (art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la această convenţie) şi legale privind dreptul la apărare şi dreptul la proprietate. Astfel, dispoziţiile art. 3 din legea criticată ar fi de natură să creeze prima facie auspiciile unei imunităţi de executare pentru eventuale urmăriri silite concomitente sau ulterioare, în detrimentul drepturilor altor creditori, iar art. 5 din aceeaşi lege permite terţului poprit să plătească direct creditorului sumele reţinute din veniturile debitorilor, cu ignorarea drepturilor altor creditori care ar fi îndreptăţiţi, în egală măsură, să participe la distribuirea sumei consemnate la dispoziţia executorului judecătoresc.8. În ceea ce priveşte adoptarea acestei iniţiative legislative sub forma legii ordinare, astfel cum rezultă din formula de atestare a autenticităţii de la finalul textului legii adoptate, Guvernul apreciază că iniţiativa legislativă trebuia adoptată în condiţiile prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţie, respectiv cu majoritatea cerută pentru adoptarea legilor organice. În aceste condiţii, reglementarea abaterii disciplinare a executorului judecătoresc printr-o lege ordinară pune în discuţie neconstituţionalitatea extrinsecă a actului normativ în raport cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie, conform cărora regimul general privind raporturile de muncă se reglementează prin lege organică.9. Dincolo de acest aspect, Guvernul arată că faptele incriminate prin textul art. 6 din legea criticată nu ar putea constitui abateri disciplinare, întrucât abaterile disciplinare ale executorilor judecătoreşti sunt reglementate prin prevederile art. 47 din Legea nr. 188/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, eventualele acte de executare întocmite de executorii judecătoreşti cu încălcarea prevederilor legale putând fi atacate la instanţa de judecată competentă, prin intermediul contestaţiei la executare, conform prevederilor art. 712-720 din Codul de procedură civilă.10. Pentru aceste argumente, autorul sesizării solicită admiterea criticilor formulate şi constatarea neconstituţionalităţii Legii privind unele măsuri de efectuare a reţinerilor din venituri obţinute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă în baza unor titluri executorii, în ansamblul ei.11. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a comunica punctele lor de vedere.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii privind unele măsuri de efectuare a reţinerilor din venituri obţinute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă în baza unor titluri executorii, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:13. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate.14. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii privind unele măsuri de efectuare a reţinerilor din venituri obţinute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă în baza unor titluri executorii.15. Autorul sesizării susţine că actul normativ criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării legii şi a Constituţiei, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, precum şi ale art. 73 alin. (3) lit. p), conform căruia regimul general privind raporturile de muncă se reglementează prin lege organică.16. În vederea soluţionării prezentei sesizări, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilităţii acesteia. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării trebuie realizată prin raportare la art. 15 alin. (1) din lege, potrivit căruia "Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori." Astfel, se constată că actul supus controlului este o lege adoptată de Parlamentul României, sesizarea fiind formulată de Guvernul României, sub semnătura prim-ministrului, care potrivit dispoziţiilor legale, întruneşte calitatea de titular al sesizării.17. Propunerea legislativă privind unele măsuri de efectuare a reţinerilor din venituri obţinute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă în baza unor titluri executorii a fost înaintată Senatului României, în calitate de primă Cameră sesizată, la data de 2 septembrie 2013. Iniţiativa legislativă este justificată în Expunerea de motive de frecvenţa ridicată a încălcării dispoziţiilor legale prevăzute de Codul muncii şi de Codul de procedură civilă, precum şi de aplicarea abuzivă a procedurii executării silite în materia veniturilor persoanelor fizice rezultate din raporturi de muncă de către executorii judecătoreşti. Consiliul legislativ, în data de 7 octombrie 2013, avizează negativ iniţiativa legislativă, motivând că "problema executării silite a veniturilor persoanelor fizice realizate în calitate de angajat este deja reglementată, situaţie în care nu este vorba despre necesitatea unei noi reglementări, ci numai de aplicarea corectă a celor existente.[...] În cazul în care se doreşte o reglementare suplimentară, sugerăm ca aceasta să fie făcută eventual sub forma unei modificări a prevederilor Codului muncii ori a Codului de procedură civilă, avându-se în vedere normele deja existente şi a căror eventuală detaliere se impune." Propunerea legislativă este dezbătută şi respinsă de Plenul Senatului, în data de 3 februarie 2014, şi trimisă spre Camera decizională în data de 10 februarie 2014. La 18 octombrie 2016, Camera Deputaţilor, în temeiul art. 75 şi art. 76 alin. (2) din Constituţie, adoptă legea şi o trimite spre promulgare Preşedintelui României, în data de 29 octombrie 2016. În termenul legal, Guvernul României a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea prezentei obiecţii de neconstituţionalitate.18. În lumina principiului legalităţii şi a principiului bunei-credinţe, legiuitorul stabileşte că subiecţii de drept trebuie să aibă o conduită conformă cu cele stabilite printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu şi să execute de bunăvoie obligaţiile care le revin. Potrivit art. 638 din Codul de procedură civilă sunt titluri executorii: încheierile şi procesele-verbale întocmite de executorii judecătoreşti prevăzute de lege, înscrisurile autentice, în cazurile prevăzute de lege, titlurile executorii notariale emise în condiţiile prevăzute de lege, precum şi titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie. Dacă debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia, creditorul acesteia poate porni executarea silită. Executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepţia celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc. Statul este obligat să asigure, prin agenţii săi, executarea în mod prompt şi efectiv a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii, iar, în caz de refuz, cei vătămaţi au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit. Rolul statului este acelaşi indiferent că se execută o hotărâre judecătorească sau un alt titlu executoriu, cum ar fi un act autentificat de notar care constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă sau un act care constată o creanţă fiscală. Nerespectarea de către stat a obligaţiei prevăzute în art. 626 din Codul de procedură civilă dă dreptul persoanelor vătămate la repararea integrală a prejudiciului suferit, în cadrul unei acţiuni directe împotriva statului.19. Principala categorie de organe de executare este reprezentată de executorii judecătoreşti şi este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, care prevăd, în alin. (1) al art. 1, că "Executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepţia celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat, bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel". Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public. Art. 627 din Codul de procedură civilă consacră rolul activ al executorului judecătoresc. Astfel, în tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate. Stabilirea principiului rolului activ al executorului judecătoresc este consecinţa faptului că acesta exercită un serviciu public a cărui normală desfăşurare trebuie garantată chiar de către stat, în virtutea obligaţiei generale pozitive reglementate în art. 626 din cod. Conduita prescrisă executorului pentru ca acesta să îşi exercite rolul activ constă în folosirea tuturor mijloacelor admise de lege pentru atingerea scopului urmărit, şi anume realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.20. Deşi executarea silită poate avea loc simultan şi în oricare dintre forme, veniturile şi bunurile debitorului pot fi supuse executării silite numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor şi numai dacă sunt urmăribile (art. 629 din Codul de procedură civilă). Textul vine să apere drepturile debitorului care ar putea fi pus în situaţia de a-i fi urmărite simultan bunuri şi venituri care, cumulate, depăşesc cu mult valoarea creanţei. Legea lasă executorului o marjă de apreciere cu privire la stabilirea bunurilor şi veniturilor a căror urmărire este necesară şi suficientă pentru realizarea creanţei. Oricum, debitorul nemulţumit de urmărirea simultană a unor bunuri şi venituri cu o valoare net superioară creanţei executate poate formula contestaţie la executare. Art. 727 din Codul de procedură civilă indică bunurile mobile care nu pot fi urmărite silit, iar art. 728 din cod stabileşte bunurile care pot fi urmărite doar pentru executarea anumitor obligaţii, respectiv doar în lipsa altor bunuri urmăribile şi în anumite condiţii. Bunurile imobile care pot fi urmărite şi limitele în care poate fi realizată urmărirea sunt stabilite în art. 813-818 din cod, în vreme ce limitele urmăririi veniturilor băneşti sunt expres tratate în art. 729 al aceluiaşi act normativ. Bunurile care au un regim special de circulaţie pot fi urmărite silit doar cu respectarea regimului special prescris prin lege. De asemenea, potrivit art. 224 din Codul de procedură fiscală, impozitele, taxele, contribuţiile şi orice alte venituri ale bugetului general consolidat nu pot fi urmărite de niciun creditor pentru nicio categorie de creanţe în cadrul procedurii de executare silită. În ceea ce priveşte domeniul de aplicare relativ la sfera persoanelor, regula este aceea că executarea silită poate fi pornită împotriva oricărei persoane fizice sau persoane juridice, de drept public sau de drept privat. Excepţia de la regulă este de strictă interpretare şi se referă la persoanele care beneficiază de imunitate de executare, care este o parte a imunităţii de jurisdicţie şi trebuie să fie expres prevăzută de lege. Potrivit art. 631 alin. (1) din Codul de procedură civilă, oricine poate fi debitor, dar aceasta nu înseamnă că toate persoanele au calitatea de debitor raportat la un anumit titlu executoriu. Cu alte cuvinte, în cazul încălcării obligaţiilor legale generale de a nu face, procesul şi executarea silită se desfăşoară doar în contradictoriu cu persoana sau persoanele care au încălcat obligaţia negativă. Executarea silită se efectuează împotriva debitorului concret dintr-un anumit titlu executoriu.21. Titlul II din cartea V a Codului de procedură civilă, intitulat "Urmărirea silită asupra bunurilor debitorului", în care este reglementat regimul juridic al bunurilor mobile urmăribile, are ca premisă răspunderea nelimitată a debitorului, cu toate bunurile. Potrivit art. 1.518 din Codul civil, dacă prin lege nu se prevede altfel, debitorul răspunde personal de îndeplinirea obligaţiilor sale; răspunderea debitorului poate fi limitată numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Regula este aceea că bunurile mobile, în cadrul cărora sunt incluse veniturile băneşti, sunt urmăribile şi pot fi supuse executării silite. Deşi art. 629 din Codul de procedură civilă vorbeşte despre bunuri care, "potrivit legii, sunt urmăribile", legiuitorul nu realizează o enumerare a acestora, ci, din contră, stabileşte bunurile care, potrivit legii, "nu se pot urmări". Aşadar, debitorul va trebui să îl încunoştinţeze pe executor în legătură cu caracterul neurmăribil al unui anumit bun, indicând şi motivul exceptării de la urmărire.22. În considerarea principiului conform căruia urmărirea silită a bunurilor nu trebuie să-l pună pe debitor în situaţia de a nu-şi putea asigura mijloacele de existenţă, legiuitorul stabileşte în art. 729 din Codul de procedură civilă care sunt limitele urmăririi veniturilor băneşti. Instituirea limitelor urmăririi salariilor şi a altor venituri periodice se realizează exclusiv prin raportarea la anumite părţi din acestea (o treime sau o jumătate), fără a interesa cuantumul veniturilor periodice. În optica legiuitorului, indiferent de felul creanţei sau al datoriei şi indiferent de cuantumul veniturilor periodice, creditorii nu vor putea urmări silit mai mult de jumătate din veniturile periodice ale debitorului. În acest sens este şi alin. (3) al art. 729, care stabileşte limita maximă a veniturilor urmăribile, atunci când suma veniturilor debitorului este mai mică decât cuantumul salariului minim net pe economie. Într-o astfel de situaţie vor putea fi urmărite numai sumele care depăşesc jumătate din cuantumul salariului minim net pe economie. Prin urmare, indiferent de creanţă, nu se vor putea urmări veniturile lunare ale debitorului al căror cuantum este mai mic sau egal cu jumătate din venitul minim pe economie.23. Dispoziţiile art. 729 din Codul de procedură civilă prevăd, atât la alin. (1), cât şi la alin. (3), că limitele urmăririi sunt aplicabile atunci când veniturile băneşti sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale debitorului. Limitele urmăririi veniturilor băneşti periodice sunt cele din art. 729, chiar dacă debitorul are alte bunuri sau venituri care nu sunt periodice. Creditorul va putea urmări inclusiv bunurile sau veniturile respective pentru satisfacerea creanţei, fără ca, într-o astfel de situaţie, să se poată susţine că veniturile periodice ar putea fi urmărite în integralitatea lor, deoarece nu ar fi destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia.24. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 169 din Codul muncii prevăd că nicio reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege, iar în cazul pluralităţii de creditori ai salariatului va fi respectată următoarea ordine: obligaţiile de întreţinere, conform Codului civil, contribuţiile şi impozitele datorate către stat, daunele cauzate proprietăţii publice prin fapte ilicite, în fine, acoperirea altor datorii. Mai mult, art. 169 alin. (4) prevede expres că "Reţinerile din salariu cumulate nu pot depăşi în fiecare lună jumătate din salariul net".25. Din analiza legislaţiei în vigoare, Curtea constată că executarea silită a veniturilor din salarii, indemnizaţii sau orice alte forme de retribuire a muncii prestate în baza unui raport de muncă se realizează în baza dispoziţiilor Codului muncii şi ale Codului de procedură civilă. De altfel, în ceea ce priveşte executarea silită a titlurilor executorii care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat, art. 236 alin. (4) din Codul de procedură fiscală prevede că "Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi numai în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat". Cu alte cuvinte, aceste venituri nu pot fi supuse executării silite în temeiul Codului de procedură fiscală, ele rămânând sub incidenţa normelor de drept comun.26. Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă la 15 februarie 2013, legiuitorul a renunţat la exigenţa învestirii cu formulă executorie, astfel încât nici hotărârile judecătoreşti şi nici înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu nu mai sunt supuse învestirii cu formulă executorie, ele fiind supuse doar încuviinţării executării silite la instanţa de executare. Astfel, în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti, acestea nu mai sunt supuse acestei formalităţi, întrucât este de la sine înţeles că, fiind titluri executorii şi ţinând seama de faptul că emană în mod direct de la puterea judecătorească, dau posibilitatea creditorului de a apela la agenţii puterii executive în vederea executării silite. De aceea, în privinţa hotărârilor judecătoreşti, creditorul trebuie să formuleze o cerere de executare silită, cerere supusă încuviinţării instanţei judecătoreşti de executare. În privinţa titlurilor executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti, după intrarea în vigoare a Legii nr. 138/2014, legiuitorul a reintrodus învestirea cu formulă executorie, această operaţiune fiind realizată de judecătoria în circumscripţia căreia se afla domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părţilor; în acest sens, art. 641 alin. (3) din cod menţiona că instanţa judecătorească verifică dacă înscrisul întruneşte toate condiţiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum şi alte cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege. Aşadar, punerea în executare silită a titlului executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, era condiţionată, în primul rând, de învestirea sa cu formulă executorie, iar, în al doilea rând, de cererea de executare silită formulată de către creditor şi încuviinţată de instanţa judecătorească de executare.27. Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 666 din noul Cod de procedură civilă, care priveau, în esenţă, încuviinţarea executării silite de către executorul judecătoresc, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 4 februarie 2016, care a modificat dispoziţiile art. 641 din cod, în sensul eliminării procedurii învestirii cu formulă executorie a titlurilor executorii, altele decât hotărâri judecătoreşti, stabilind că "Înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii numai în cazurile şi condiţiile anume prevăzute de lege". Prin urmare, în prezent, potrivit normelor legale în vigoare nu există procedura învestirii cu formulă executorie a niciunei categorii de titluri executorii.28. Critica de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri de efectuare a reţinerilor din venituri obţinute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă în baza unor titluri executorii, în ansamblul ei, în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţia are în vedere modul defectuos în care legiuitorul şi-a exercitat competenţa de legiferare, prin încălcarea cerinţelor referitoare la previzibilitatea pe care trebuie să o aibă un act normativ. Noţiunea de previzibilitate a legii poate fi analizată sub aspectul modului în care destinatarul normei receptează conţinutul normativ adoptat de legiuitor, a capacităţii acestuia de a înţelege norma în scopul de a-şi adecva comportamentul, de a se conforma prescripţiei legale. Din această perspectivă, previzibilitatea legii impune legiuitorului ca normele pe care le edictează să fie clare, uşor de înţeles, fără un conţinut echivoc, precise, în corelare cu întreg ansamblul normativ.29. Referitor la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015 (paragraful 29), că trăsătura esenţială a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii (a se vedea, în acest sens, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 232 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 15 noiembrie 2001, Decizia Curţii Constituţionale nr. 234 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 7 septembrie 2001, sau Decizia Curţii Constituţionale nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011) şi că "Statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea tuturor legilor şi tuturor actelor normative cu aceasta" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 17 martie 2004), ceea ce înseamnă că aceasta "implică, prioritar, respectarea legii, iar statul democratic este prin excelenţă un stat în care se manifestă domnia legii" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 13 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999). În acest sens, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Curtea Constituţională a reţinut că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative şi că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia Curţii Constituţionale nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).30. Cu privire la aceleaşi cerinţe de calitate a legii, garanţie a principiului legalităţii, menţionăm că instanţa de contencios constituţional a statuat că în măsura în care o reglementare legală nu respectă normele de tehnică legislativă, determinând apariţia unor "situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii", acea lege este contrară prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Prima dintre condiţiile ce asigură aplicabilitatea fluentă şi raţional eficientă a dreptului o constituie suficienta sa definire, care vizează asigurarea rigorii atât în planul conceptualizării dreptului, a noţiunilor juridice, cât şi în planul redactării actelor normative.31. Raportând aceste considerente de principiu la speţa dedusă judecăţii, Curtea constată că, potrivit art. 1 din legea criticată, "Veniturile unei persoane fizice obţinute în baza unor contracte privind raporturi de muncă pot fi executate silit numai în baza unor sentinţe judecătoreşti învestite cu formulă executorie, prin birourile executorilor judecătoreşti, în condiţiile legii." Coroborând aceste dispoziţii cu cadrul legal în vigoare, despre care s-a făcut vorbire în paragrafele anterioare, rezultă două interpretări pe care noul text de lege le poate accepta. Astfel, într-o primă interpretare, voinţa legiuitorului ar fi aceea de a completa cadrul legal existent, în sensul păstrării ca temei al executării silite asupra veniturilor unei persoane fizice obţinute "în baza unor contracte privind raporturi de muncă" atât a hotărârilor judecătoreşti, cât şi a celorlalte titluri executorii, însă în ceea ce priveşte prima categorie, condiţionează declanşarea procedurii executorii de învestirea hotărârii judecătoreşti cu formula executorie, sau, în cea de-a doua interpretare, voinţa legiuitorului ar fi aceea de a întemeia executarea silită asupra veniturilor menţionate exclusiv pe un titlu executor reprezentat de o hotărâre judecătorească, cu excluderea celorlalte categorii de titluri executorii, iar hotărârea trebuie învestită cu formulă executorie.32. Anterior analizei fiecărei dintre aceste posibile interpretări, Curtea observă opţiunea nejustificată a legiuitorului cu privire la terminologia utilizată, respectiv alegerea unei noţiuni care desemnează diferenţa specifică - "sentinţa judecătorească", iar nu genul proxim - "hotărârea judecătorească", cu consecinţa limitării sferei de incidenţă a titlurilor executorii reprezentate de hotărârile judecătoreşti doar la o anumită categorie, cu înlăturarea încheierilor definitive executorii şi a deciziilor executorii.33. Cu privire la prima interpretare, care rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 1 din legea criticată cu celelalte dispoziţii ale legii (art. 2, 3 şi 5) care folosesc noţiunea de "titluri executorii", în general, şi, indirect, din Expunerea de motive la lege, în care se face vorbire despre necesitatea unei reglementări "clare a modului în care pot fi puse în executare hotărârile judecătoreşti executorii sau orice alte titluri executorii", Curtea apreciază că aceasta nu are nicio justificare logică. Adoptând Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016, legiuitorul a renunţat la exigenţa învestirii cu formulă executorie, astfel încât nici hotărârile judecătoreşti şi nici înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu nu mai sunt supuse învestirii cu formulă executorie, ele fiind supuse doar încuviinţării executării silite la instanţa de executare. Prin legea criticată, legiuitorul revine asupra soluţiei legislative, adoptând o normă cu caracter special care obligă la învestirea cu formulă executorie, în mod surprinzător doar cu privire la titlurile executorii reprezentate de hotărâri judecătoreşti, în condiţiile în care, prin Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, Curtea Constituţională statua că "soluţia legislativă la care s-a ajuns, respectiv învestirea cu formulă executorie numai a titlurilor executorii altele decât hotărârile judecătoreşti, în privinţa căreia jurisprudenţa anterior citată a Curţii îşi păstrează valabilitatea, respectă, în sine, exigenţele art. 124 şi 126 din Constituţie referitoare la înfăptuirea justiţiei şi competenţa instanţelor judecătoreşti, întrucât acestea, bucurându-se de garanţiile de independenţă şi imparţialitate, certifică faptul că aceste înscrisuri sunt apte, din punct de vedere juridic, să fie valorizate prin executare silită, aşadar, de a fi titluri executorii; în acest sens, art. 641 alin. (3) din cod menţionează că instanţa judecătorească verifică dacă înscrisul întruneşte toate condiţiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum şi alte cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege. În consecinţă, numai prin mijlocirea instanţelor judecătoreşti se poate da un ordin în numele Preşedintelui României organelor de executare, agenţilor administrativi şi procurorilor ca, după caz, să procedeze la executarea hotărârii sau să sprijine această executare. Acest ordin confirmă forţa executorie a înscrisului şi deschide posibilitatea creditorului de a apela la forţa de constrângere a statului. Aşadar, punerea în executare silită a titlului executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, este condiţionată, în primul rând, de învestirea sa cu formulă executorie, iar, în al doilea rând, de cererea de executare silită formulată de către creditor şi încuviinţată de executorul judecătoresc. În schimb, hotărârile judecătoreşti prevăzute la art. 632 alin. (2), art. 633 şi 634 din cod nu sunt supuse acestei formalităţi, întrucât este de la sine înţeles că acestea, fiind titluri executorii şi ţinând seama de faptul că emană în mod direct de la puterea judecătorească, dau posibilitatea creditorului de a apela la agenţii puterii executive în vederea executării silite. De aceea, în privinţa hotărârilor judecătoreşti, creditorul trebuie să formuleze doar o cerere de executare silită, cerere supusă încuviinţării executorului judecătoresc." Cu alte cuvinte, dacă în cazul titlurilor executorii altele decât hotărârile judecătoreşti intervenţia instanţei judecătoreşti s-ar justifica prin garanţiile de independenţă şi imparţialitate, validând calitatea înscrisurilor, din punct de vedere juridic, în scopul valorizării lor prin executare silită, această justificare nu se menţine în cazul hotărârilor judecătoreşti care constituie titluri executorii şi cu atât mai puţin nu ar putea fi reţinută doar în privinţa acestora.34. Pe lângă lipsa de stabilitate a normelor juridice care reglementează instituţia învestirii cu formulă executorie, acestea fluctuând în mod radical într-un interval temporal mai mic de 1 an, legiuitorul se limitează la a condiţiona executarea silită de învestirea prealabilă cu formulă executorie a hotărârii judecătoreşti, fără a arăta care este formula executorie care se ataşează titlului executoriu. Astfel, în condiţiile în care dispoziţiile procedurale de drept comun referitoare la formula executorie au fost abrogate, în prezent nu mai există nicio normă în vigoare care să ateste conţinutul redacţional al formulei executorii. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 1 din legea criticată rămân fără aplicabilitate de vreme ce actul normativ nu reglementează şi acest aspect.35. Cu privire la cea de-a doua interpretare, cea care reprezintă probabil adevărata intenţie a legiuitorului, Curtea apreciază că aceasta produce efectele juridice cele mai grave, întrucât alături de neajunsurile învederate în privinţa interpretării anterioare, se adaugă şi cele ce urmează. Excluderea titlurilor executorii, altele decât o hotărâre judecătorească, dintre temeiurile care pot fundamenta demararea procedurii executării silite în cazul în care debitorul refuză îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor legale sau contractuale, constituie premisa unei grave încălcări a dreptului de proprietate al creditorilor acestor titluri. Astfel, din perspectiva acestora, obligaţia stabilită în titlul executoriu, respectiv plata unei sume de bani, reprezintă un drept de creanţă, care ia naştere în patrimoniul lor de la data emiterii titlului. Întrucât dreptul de creanţă este un bun, acesta cade în sfera de protecţie a dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, care prevăd garantarea şi ocrotirea egale a proprietăţii private (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 70 din 27 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 10 mai 2001, sau Decizia Curţii Constituţionale nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010). Dispoziţia constituţională este incidentă în cauză sub aspectul sferei sale de reglementare, ea referindu-se eo ipso la ocrotirea în mod egal, printre altele, a proprietăţii aparţinând persoanelor fizice ori persoanelor juridice de drept privat (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 177 din 15 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999). Or, în condiţiile în care executarea silită este procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge, cu concursul organelor de stat competente, pe debitorul său, care nu îşi execută de bunăvoie obligaţiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a şi le aduce la îndeplinire în mod silit, constituind acea fază a procesului civil în cadrul căreia creditorul îşi poate realiza în mod efectiv drepturile statornicite într-un titlu executoriu, prin constrângerea patrimonială a debitorului, înlăturarea posibilităţii de valorificare pe această cale procedurală a unui titlu executoriu prevăzut de lege, altul decât o hotărâre judecătorească, pune creditorul obligaţiei consacrate de titlul în cauză în situaţia de a pierde dreptul de proprietate, în substanţa sa. Astfel, dacă veniturile obţinute în baza unor contracte privind raporturi de muncă constituie unica sursă de venit a unei persoane fizice, interdicţia de a declanşa procedura executării silite asupra acestor venituri echivalează cu lipsirea de efecte juridice a însuşi titlului executoriu, întrucât, în aşteptarea realizării unor venituri urmăribile, altele decât cele salariale sau asimilate acestora, executarea titlului executoriu devine incertă, chiar iluzorie. Sunt îndepărtate, pe această cale, de la executarea silită titlurile executorii care consacră creanţe certe, lichide şi exigibile, respectiv actele autentice notariale sau actele de impunere ale organelor fiscale, în aceste situaţii creditorii, persoane fizice sau juridice, respectiv statul, mizând exclusiv pe o executare benevolă a obligaţiilor pecuniare.36. Relativ la activitatea desfăşurată de executorii judecătoreşti, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 188/2000, a statuat (a se vedea Decizia Curţi Constituţionale nr. 631 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 1 august 2007), în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că activitatea executorilor judecătoreşti constituie "un element esenţial al statului de drept", iar, întrucât aceştia nu deţin forţa publică coercitivă, "statului îi revine obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru ca ei să poată duce la îndeplinire sarcina cu care au fost învestiţi, în special prin asigurarea concursului efectiv al altor autorităţi care pot impune prin forţă executarea atunci când este cazul, măsuri în lipsa cărora garanţiile de care beneficiază justiţiabilul în faţa instanţelor îşi pierd raţiunea de a fi" (Cauza Pini şi Bertani/Manera şi Atripaldi împotriva României, 2004). Sub acest aspect, subliniind importanţa executării silite, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudenţa sa, că dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu şi lipsit de eficienţă practică dacă ordinea juridică internă a statului, care respectă preeminenţa dreptului, ar permite ca o hotărâre judecătorească sau un alt înscris care constituie titlu executoriu să rămână neexecutată în detrimentul unei părţi. Statul, în calitate de depozitar al forţei publice, este chemat să manifeste un comportament vigilent şi să-l asiste pe creditor în executarea hotărârii care îi este favorabilă.37. Prin urmare, optând pentru soluţia legislativă criticată, statul nu îşi îndeplineşte obligaţia de a asigura, prin agenţii săi, executarea în mod prompt şi efectiv a titlurilor executorii. Rolul statului este acelaşi indiferent că se execută o hotărâre judecătorească sau un alt titlu executoriu, cum ar fi un act autentificat de notar care constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă sau o decizie de impunere a organelor fiscale, astfel că nerespectarea de către stat a obligaţiei prevăzute în art. 626 din Codul de procedură civilă dă dreptul persoanelor vătămate, în virtutea dreptului lor de proprietate privată, garantat de art. 44 din Constituţie, la repararea integrală a prejudiciului suferit, în cadrul unei acţiuni directe împotriva statului.38. Pentru toate aceste argumente, Curtea constată evidenta lipsă de claritate, precizie şi previzibilitate a normei supuse controlului, care a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), împrejurare care este de natură a determina şi încălcarea prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, teza referitoare la garantarea şi ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate privată.39. Potrivit dispoziţiilor art. 781 din Codul de procedură civilă, salariul şi toate veniturile periodice asimilate salariului reprezintă sume de bani, care pot face obiectul executării silite, prin intermediul popririi, indiferent de titlul cu care sunt datorate de terţ debitorului urmărit, cu excepţia cazurilor în care legea declară insesizabile, în tot sau în parte, anumite sume de bani datorate debitorului urmărit. De asemenea pot fi poprite sumele de bani din conturile bancare, în acest caz poprirea purtând atât asupra soldului creditor al acestor conturi, cât şi asupra încasărilor viitoare. În privinţa urmăririi sumelor de bani datorate de un terţ debitorului urmărit, inclusiv a celor aflate în conturi bancare, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 729 din Codul de procedură civilă, care instituie limitele în ceea ce priveşte urmărirea veniturilor băneşti ale debitorului urmărit: salariile şi toate veniturile periodice asimilate salariului sunt supuse unei insesizabilităţi absolute (în raporturile cu oricare dintre creditori), dar parţiale, o cotă din salariu ori din veniturile asimilate acestuia fiind rezervată creditorilor urmăritori, după cum urmează: până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii, respectiv până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii. O dispoziţie specială de protecţie socială a fost introdusă în art. 729 alin. (3) cu privire la veniturile din muncă ori la orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie. Astfel, aceste venituri vor putea fi urmărite numai asupra părţii ce depăşeşte jumătate din cuantumul salariului minim net pe economie.40. Potrivit dispoziţiilor art. 3 din legea criticată, "Veniturile debitorilor prevăzute la art. 1, virate în conturile lor bancare, de către plătitorii acestor drepturi, după efectuarea reţinerilor din acestea în baza unui titlu executoriu, potrivit legii, nu mai pot face obiectul niciunei alte reţineri ulterioare, sub niciun motiv." Cu alte cuvinte, aceste dispoziţii prevăd interdicţia de a face obiect al unei executări silite viitoare veniturile obţinute din raporturi de muncă asupra cărora a fost efectuată deja o reţinere în baza unei proceduri execuţionale prealabile. Cu alte cuvinte, norma instituie insesizabilitatea absolută şi totală ("sub niciun motiv") a veniturilor obţinute din raporturi de muncă, care survine ulterior parcurgerii unei executări silite. Dispoziţiile art. 4 prevăd obligaţia executorilor judecătoreşti de a se asigura atunci când extind executarea silită la conturile bancare ale persoanelor fizice debitoare că acestea nu au mai făcut obiectul unor alte executări silite, altfel spus că aceste venituri nu au devenit insesizabile.41. Potrivit Expunerii de motive care însoţeşte legea supusă controlului, "modul abuziv practicat în prezent de executare silită a veniturilor persoanelor fizice rezultate din contracte privind raporturi de muncă [...] determină adevărate drame familiale ca urmare a reţinerii integrale a veniturilor acestora [...]. Pentru a evita în viitor apariţia unor astfel de situaţii se impune o reglementare clară a modului în care pot fi puse în executare hotărârile judecătoreşti executorii sau orice alte titluri executorii [...]. Concret, aceste reglementări se referă la: obligarea birourilor executorilor judecătoreşti de a înfiinţa poprirea [...]doar la sediul persoanei juridice de la care debitorul, persoană fizică, obţine venituri în baza unor contracte privind raporturi de muncă [...]; obligarea persoanelor juridice de la care debitorul obţine venituri în baza unor contracte privind raporturi de muncă de a efectua reţinerile dispuse prin titlurile executorii, în limitele stabilite prin lege."42. Curtea observă că între declaraţia de intenţie a iniţiatorilor propunerii legislative şi conţinutul normativ al dispoziţiilor criticate există o diferenţă radicală. În concret, dispoziţiile art. 3 din legea adoptată prevăd o cauză de imunitate de executare, întemeiată pe efectuarea prealabilă a unui act de executare prin reţinerea unei sume de bani din veniturile salariale sau asimilate acestora ale persoanei fizice, chiar dacă prin această reţinere nu a fost atinsă cota din salariu ori din veniturile asimilate acestuia rezervată creditorilor urmăritori, potrivit art. 729 din Codul de procedură civilă. Or, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, întrucât obligaţia stabilită în titlul executoriu, respectiv plata unei sume de bani, reprezintă un drept de creanţă, care ia naştere în patrimoniul creditorului de la data emiterii titlului, drept care intră în sfera de protecţie a dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, cauza de imunitate la executare anihilează drepturile creditorilor de proprietate asupra creanţelor concomitente sau succesive creanţei executate silit, stabilind interdicţia oricărei urmăriri silite ulterioare. Normele criticate sunt clare şi neechivoce - "nu mai pot face obiectul niciunei alte reţineri ulterioare", înlăturând pentru viitor orice posibilitate de valorificare a titlului executoriu, şi operează în mod absolut, cu privire la orice tip de creanţă (deci, inclusiv cea referitoare la obligaţia de întreţinere sau alocaţia pentru copii) - "sub niciun motiv".43. Curtea apreciază că argumentele reţinute în prealabil, în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 1 din lege, referitoare la lipsirea de efecte a titlului executoriu care consemnează un drept de proprietate al creditorului sunt a fortiori aplicabile în cazul prevederilor art. 3 din legea criticată.44. Dispoziţiile art. 6 din legea criticată stabilesc că "Constituie abatere disciplinară reţinerea unor părţi mai mari decât cele prevăzute de lege ori a unor sume mai mari decât cele prevăzute în titlul executoriu sau reţinerea din conturile bancare ale debitorilor, din sumele virate în aceste conturi, prevăzute la art. 1 şi care au făcut deja obiectul unei executări silite anterioare, indiferent de motivul în baza căruia se fac aceste reţineri."45. În lumina celor prezentate în Expunerea de motive referitor la modul abuziv de executare silită practicat de birourile executorilor judecătoreşti şi ţinând cont de reglementarea de ansamblu a Legii privind unele măsuri de efectuare a reţinerilor din venituri obţinute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă în baza unor titluri executorii, supuse controlului de constituţionalitate, care instituie obligaţii noi în sarcina executorilor judecătoreşti cu privire la executarea silită asupra veniturilor menţionate de lege, dispoziţiile art. 6 par a reglementa sancţiunea nerespectării acestor obligaţii, respectiv calificarea unor fapte ale executorilor judecătoreşti ca abateri disciplinare. Aceasta este concluzia la care ajunge şi autorul criticilor de neconstituţionalitate care susţine, pe de o parte, că reglementarea abaterii disciplinare a executorului judecătoresc sub forma legii ordinare pune în discuţie neconstituţionalitatea extrinsecă a actului normativ în raport cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie, conform cărora regimul general privind raporturile de muncă se reglementează prin lege organică, şi, pe de altă parte, că faptele incriminate prin textul art. 6 din legea criticată nu ar putea constitui abateri disciplinare, întrucât eventualele acte de executare întocmite de executorii judecătoreşti cu încălcarea prevederilor legale pot fi atacate la instanţa de judecată competentă, prin intermediul contestaţiei la executare, conform prevederilor legale.46. Curtea reţine că, în aplicarea dispoziţiilor art. 729 din Codul de procedură civilă, dispoziţiile art. 787 din Codul de procedură civilă instituie obligaţiile terţului poprit, care în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenţa acestora, trebuie fie să consemneze suma de bani, dacă creanţa poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi să trimită dovada executorului judecătoresc, fie să plătească direct creditorului suma reţinută şi cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii. În cazul popririlor care depăşesc cuantumul sumei urmăribile din veniturile debitorului, art. 789 alin. (1) din cod stabileşte că terţul poprit va reţine şi va consemna suma urmăribilă, înştiinţându-i pe executorii judecătoreşti care au înfiinţat popririle.47. Analizând dispoziţiile criticate în coroborare cu prevederile Codului de procedură civilă mai sus menţionate, Curtea observă că, de fapt, obligaţia de reţinere a sumei de bani urmăribilă din salariu sau venituri periodice asimilate salariului cade în sarcina terţului poprit, iar nu a executorului judecătoresc. Acesta are doar obligaţia de a proceda la eliberarea sau distribuirea sumei de bani consemnate, potrivit art. 788 din Codul de procedură civilă, nicidecum de a reţine suma prevăzută în titlul executoriu, care nu se află în patrimoniul său sub niciun titlu, el nefiind debitorul obligaţiei de plată a dreptului salarial (angajatorul) şi nici instituţia bancară la care persoana fizică are deschis contul în care se virează venitul obţinut din raportul de muncă. Aşa fiind, legiuitorul, deşi a urmărit sancţionarea executorului judecătoresc pentru o conduită care se abate de la reglementările legale, sancţionează, de fapt, terţul poprit, cel care are obligaţia de reţinere a sumelor de bani care fac obiectul titlului executoriu.48. Dincolo de confuzia şi lipsa de predictibilitate a acestei norme, Curtea apreciază că soluţia legislativă adoptată, şi anume calificarea drept abatere disciplinară a faptelor săvârşite de terţul poprit ridică serioase probleme privind respectarea principiului legalităţii, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Întrucât în majoritatea covârşitoare a cazurilor terţul poprit este o persoană juridică (de drept privat sau de drept public), apare discutabil în ce măsură poate aceasta răspunde disciplinar. Ipoteza este la fel de incertă şi în cazul în care furnizorul veniturilor de natură salarială (angajatorul) este o persoană fizică. Mai mult, calificând faptele acestora ca fiind abateri disciplinare, legiuitorul nu stabileşte organul competent şi procedura privind constatarea şi sancţionarea lor. Or, Curtea constată că nereglementarea acestor aspecte lipseşte de efecte juridice dispoziţiile art. 6, care rămân astfel fără aplicabilitate practică.49. Pe de altă parte, Curtea observă că, în toate aceste cazuri, legiuitorul a prevăzut deja remedii, dispoziţiile art. 712 din Codul de procedură civilă privind contestaţia la executare fiind pe deplin aplicabile. Astfel, dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, creditorul urmăritor sau debitorul poate sesiza instanţa de executare, în vederea invalidării actului de executare vătămător. Pe de altă parte, potrivit art. 790 alin. (9) din cod, terţul poprit care, cu rea-credinţă, a refuzat să îşi îndeplinească obligaţiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin hotărârea de validare a popririi, cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei şi 10.000 lei.50. Având în vedere aceste argumente, Curtea constată că dispoziţiile art. 6 din legea criticată contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, pe de o parte, sub aspectul principiului legalităţii, şi pe de altă parte, în componenta sa referitoare la condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate ale normelor legale.51. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie, Curtea apreciază că aceasta nu se susţine în măsura în care, aşa cum s-a arătat în prealabil, deşi intenţia legiuitorului a fost de a modifica dispoziţiile Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, lege organică, cu privire la abaterile disciplinare ale executărilor judecătoreşti, în realitate art. 6 al legii criticate nu operează o modificare a acestei legi, reglementând abaterile disciplinare ale terţilor popriţi. Mai mult, Legea privind unele măsuri de efectuare a reţinerilor din venituri obţinute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă în baza unor titluri executorii nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie, întrucât nu reglementează regimul general în niciunul dintre domeniile enumerate: raporturi de muncă, sindicate, patronate, respectiv protecţie socială, astfel că nu poate fi reţinută încălcarea acestor prevederi constituţionale.52. Având în vedere că dispoziţiile art. 1, 3 şi 6 din Legea privind unele măsuri de efectuare a reţinerilor din venituri obţinute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă în baza unor titluri executori sunt esenţiale şi definitorii pentru existenţa actului normativ, Curtea constată că viciile de neconstituţionalitate reţinute în privinţa acestora, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 44 din Constituţie, afectează actul normativ în substanţa sa, motiv pentru care va admite obiecţia şi va constata neconstituţionalitatea legii, în ansamblul său.53. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:
    Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că Legea privind unele măsuri de efectuare a reţinerilor din venituri obţinute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă în baza unor titluri executorii este neconstituţională, în ansamblul său.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 noiembrie 2016.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    prof. univ. dr. VALER DORNEANU

    Magistrat-asistent-şef,

    Mihaela Senia Costinescu
    -----