LEGE nr. 138 din 15 octombrie 2014 (*actualizată*)pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe(actualizată până la data de 12 aprilie 2016*)
----------Parlamentul României adoptă prezenta lege. + Articolul ILegea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată*) în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 94 punctul 1, după litera h) se introduce o nouă literă, litera h^1), cu următorul cuprins:"h^1) cererile de declarare judecătorească a morţii unei persoane;".2. La articolul 136, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 136. - (1) Dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere."3. La articolul 139, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(3) Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi învestite, în afară de cazul în care reclamantul şi pârâtul cer trimiterea lui la una dintre celelalte instanţe. Dacă instanţele sunt de grad diferit, conexarea dosarelor se va face la instanţa superioară în grad. (4) Când una dintre cereri este de competenţa exclusivă a unei instanţe, conexarea se face la acea instanţă. Dispoziţiile art. 99 alin. (2) sunt aplicabile."4. La articolul 200, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 200. - (1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197."5. La articolul 200, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) În cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate. Dispoziţiile privitoare la necompetenţă şi conflictele de competenţă se aplică prin asemănare."6. La articolul 200, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3)."7. Articolul 231 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 231Notele de şedinţă. Înregistrarea şedinţei (1) Grefierul care participă la şedinţă este obligat să ia note în legătură cu desfăşurarea procesului, care vor fi vizate de către preşedinte. Părţile pot cere citirea notelor şi, dacă este cazul, corectarea lor. (2) După terminarea şedinţei de judecată, participanţii la proces primesc, la cerere, câte o copie de pe notele grefierului. (3) Notele grefierului pot fi contestate cel mai târziu la termenul următor. (4) Instanţa va înregistra şedinţele de judecată. În caz de contestare de către participanţii la proces a notelor grefierului, acestea vor fi verificate şi, eventual, completate ori rectificate pe baza înregistrărilor din şedinţa de judecată. (5) La cerere, părţile, pe cheltuiala acestora, pot obţine o copie electronică a înregistrării şedinţei de judecată în ceea ce priveşte cauza lor. (6) Înregistrările din şedinţa de judecată vor putea fi solicitate şi de către instanţele de control judiciar."8. La articolul 450, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Cererea de suspendare se va judeca de către instanţa de apel. Dispoziţiile art. 718 alin. (6) sunt aplicabile. Încheierea dată asupra cererii de suspendare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată."9. La articolul 457, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:"(4) Atunci când instanţa dispune recalificarea căii de atac, de la data pronunţării încheierii, pentru părţile prezente, sau de la data comunicării încheierii, pentru părţile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căii de atac prevăzute de lege."10. La articolul 484, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 484. - (1) Recursul suspendă de drept executarea hotărârii în cauzele privitoare la desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări cu aşezare fixă, precum şi în cazurile anume prevăzute de lege."11. La articolul 520, alineatul (9) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(9) Dispoziţiile alin. (8) se aplică în mod corespunzător şi atunci când chestiunea de drept nu intră în competenţa niciunei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."12. La articolul 520, alineatul (13) se abrogă.13. La articolul 603, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) În cazul în care hotărârea arbitrală se referă la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate şi/sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, hotărârea arbitrală se va prezenta instanţei judecătoreşti ori notarului public pentru a obţine o hotărâre judecătorească sau, după caz, un act autentic notarial. După verificarea de către instanţa judecătorească ori de către notarul public a respectării condiţiilor şi după îndeplinirea procedurilor impuse de lege şi achitarea de către părţi a impozitului privind transferul dreptului de proprietate, se va proceda la înregistrarea în cartea funciară şi se va realiza transferul de proprietate şi/sau constituirea altui drept real asupra bunului imobil în cauză. Dacă hotărârea arbitrală se execută silit, verificările prevăzute în prezentul alineat vor fi efectuate de către instanţă, în cadrul procedurii de învestire cu formulă executorie."14. Articolul 615 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 615Executarea silită (1) Hotărârea arbitrală constituie titlu executoriu şi, după învestirea cu formulă executorie, se execută silit întocmai ca o hotărâre judecătorească. (2) Cererea de învestire cu formulă executorie se soluţionează de tribunalul în circumscripţia căruia a avut loc arbitrajul. Dispoziţiile art. 640^1 alin. (3)-(6) sunt aplicabile."15. Articolul 628 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 628Obligaţiile susceptibile de executare silită (1) Pot fi executate silit obligaţiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, desfiinţarea unei construcţii, a unei plantaţii ori a altei lucrări, încredinţarea minorului, stabilirea locuinţei şi vizitarea acestuia sau în luarea unei alte măsuri stabilite prin titlul executoriu. (2) În cazul în care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, care se cuvin creditorului, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii. (3) De asemenea, executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, potrivit criteriilor cuprinse în titlul executoriu. În cazul în care titlul executoriu nu conţine niciun asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanţa a devenit exigibilă şi până la data plăţii efective a obligaţiei cuprinse în oricare dintre aceste titluri. (4) Dacă titlul executoriu nu cuprinde dobânzi, penalităţi sau alte sume, însă ele se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din Codul civil sau altor dispoziţii legale speciale, acestea vor fi stabilite de către instanţa de executare la cererea creditorului, prin încheiere dată cu citarea părţilor. (5) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea instanţei de executare sau a executorului judecătoresc constituie titlu executoriu, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie."16. La articolul 632, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare."17. Articolul 635 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 635Hotărârile arbitrale şi alte hotărâri ale organelor cu atribuţii jurisdicţionalePot fi puse în executare hotărârile arbitrale învestite cu formulă executorie, chiar dacă sunt atacate cu acţiunea în anulare, precum şi alte hotărâri ale organelor cu atribuţii jurisdicţionale rămase definitive, ca urmare a neatacării lor în faţa instanţei judecătoreşti competente, dacă sunt învestite cu formulă executorie."18. La articolul 638 alineatul (1), punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:"2. înscrisurile autentice, în cazurile prevăzute de lege;19. La articolul 638 alineatul (1), după punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 2^1, cu următorul cuprins:"2^1. titlurile executorii notariale emise în condiţiile prevăzute de lege;"20. După articolul 640 se introduce un nou articol, articolul 640^1, cu următorul cuprins:"Art. 640^1Învestirea cu formulă executorie (1) Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie. (2) Cererea de învestire cu formulă executorie se soluţionează de judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părţilor. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va putea depune cererea de învestire şi la judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul său ales. (3) Instanţa va verifica dacă înscrisul întruneşte toate condiţiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum şi alte cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege. (4) Încheierea prin care se respinge cererea de învestire cu formulă executorie poate fi atacată numai cu apel de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare. (5) Încheierea prin care se admite cererea de învestire cu formulă executorie nu este supusă niciunei căi de atac, dar legalitatea acesteia poate face obiectul contestaţiei la executare. (6) Formula executorie are următorul cuprins:«Noi, Preşedintele României,Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul (Aici urmează elementele de identificare a titlului executoriu.) pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de învestire cu formulă executorie. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii. (Urmează semnătura preşedintelui completului şi a grefierului.)»."21. La articolul 650, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 650. - (1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."22. La articolul 650, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare."23. La articolul 650, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe. (3) În toate cazurile instanţa de executare se pronunţă prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel."24. La articolul 651, litera b) a alineatului (1) şi alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"b) în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile şi al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află domiciliul ori, după caz, sediul debitorului, sau din circumscripţia curţii de apel unde se află bunurile; în cazul în care domiciliul sau, după caz, sediul debitorului se află în străinătate, este competent oricare executor judecătoresc;..................................................................... (2) Dacă bunurile urmăribile, mobile, se află în circumscripţiile mai multor curţi de apel, oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă una dintre acestea este competent să realizeze executarea, inclusiv cu privire la bunurile urmăribile aflate în raza celorlalte curţi de apel. (3) Executorul judecătoresc rămâne competent să continue executarea silită chiar dacă după începerea executării debitorul şi-a schimbat domiciliul sau, după caz, sediul."25. La articolul 651, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:"(3^1) În cazul în care executorul judecătoresc iniţial învestit de creditor constată că nu sunt bunuri şi venituri urmăribile în raza competenţei sale teritoriale, creditorul poate cere instanţei de executare continuarea executării silite printr-un alt executor judecătoresc, dispoziţiile art. 652 alin. (4) aplicându-se în mod corespunzător."26. La articolul 652, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) La cererea creditorului, instanţa de executare poate dispune, pentru motive temeinice, înlocuirea executorului judecătoresc cu alt executor judecătoresc indicat de către creditor şi continuarea executării silite de către noul executor judecătoresc. Dispoziţiile art. 653 alin. (2) se aplică în mod corespunzător."27. La articolul 659, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) De asemenea, la cererea executorului judecătoresc, instituţiile publice, instituţiile de credit şi orice alte persoane fizice sau persoane juridice sunt obligate să îi comunice, de îndată, în copie, documentele, precum şi, în scris, datele şi informaţiile apreciate de executorul judecătoresc ca fiind necesare realizării executării silite, inclusiv codul numeric personal al persoanei supuse executării silite, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. Tot astfel, organele fiscale sunt obligate să comunice, în aceleaşi condiţii, datele şi informaţiile pe care le administrează potrivit legii. La cererea executorului judecătoresc sau a părţii interesate, instanţa de executare poate lua măsurile prevăzute la art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. f) şi la art. 189."28. Articolul 664 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 664Înregistrarea cererii de executareDe îndată ce primeşte cererea de executare, executorul judecătoresc va dispune înregistrarea acesteia."29. Articolul 665 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 665Încuviinţarea executării silite (1) Cererea de executare silită se soluţionează în maximum 3 zile de la înregistrarea ei. (2) Executorul judecătoresc se pronunţă asupra încuviinţării executării silite, prin încheiere, fără citarea părţilor. Motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunţare. (3) Încheierea va cuprinde, în afara menţiunilor prevăzute la art. 656 alin. (1), arătarea titlului executoriu pe baza căruia se va face executarea, suma, atunci când aceasta este determinată sau determinabilă, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviinţat urmărirea, când s-a încuviinţat urmărirea silită a bunurilor debitorului, şi modalitatea concretă de executare silită, atunci când sa solicitat expres aceasta. (4) Încuviinţarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc competent să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalităţile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Încuviinţarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării. De asemenea, încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. (5) Executorul judecătoresc va respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă:1. cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat;2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu;3. înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu este învestit cu formulă executorie;4. creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă;5. debitorul se bucură de imunitate de executare;6. titlul cuprinde dispoziţii care nu se pot duce la îndeplinire prin executare silită;7. există alte impedimente prevăzute de lege. (6) Încheierea prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite poate fi supusă controlului instanţei de executare pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile legii. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi contestată de către creditor, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanţa de executare."30. La articolul 669, alineatele (5) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(5) În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte asemenea cauze, acestea, cu excepţia onorariului executorului judecătoresc, vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripţie. (6) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât şi pentru executorul judecătoresc, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie."31. Articolul 671 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 671Comunicarea actelor de procedurăComunicarea actelor de procedură în cadrul executării silite se poate face de către executorul judecătoresc fie personal, fie prin intermediul agentului său procedural, iar, dacă aceasta nu este posibilă, potrivit dispoziţiilor legale privind citarea şi comunicarea actelor de procedură, care se aplică în mod corespunzător. Dovada comunicării prin agent procedural are aceeaşi forţă probantă cu dovada comunicării efectuate de către executor însuşi."32. La articolul 679, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) În cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătoreşti, la cererea creditorului sau a executorului judecătoresc, instanţa competentă va autoriza intrarea în locurile menţionate la alin. (1). Instanţa se pronunţă, de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea terţului care deţine bunul, prin încheiere executorie care nu este supusă niciunei căi de atac."33. La articolul 698, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) După încuviinţarea executării silite, executorul va comunica debitorului încheierea de încuviinţare a executării silite, precum şi o nouă somaţie, la care nu se va mai alătura titlul ce se execută."34. La articolul 711, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) De asemenea, după începerea executării silite, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii de învestire cu formulă executorie, precum şi a încheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite, dacă au fost date fără îndeplinirea condiţiilor legale."35. La articolul 713, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor şi a veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului."36. La articolul 714, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Contestaţia împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 15 zile de la comunicare."37. La articolul 716, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 716. - (1) Contestaţia la executare se judecă cu procedura prevăzută de prezentul cod pentru judecata în primă instanţă, care se aplică în mod corespunzător, dispoziţiile art. 200 nefiind aplicabile în acest caz."38. La articolul 718, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(7) Dacă există urgenţă şi dacă, în cazurile prevăzute la alin. (2), respectiv alin. (3), s-a plătit cauţiunea, instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauţiunea depusă potrivit prezentului alineat rămâne indisponibilizată chiar dacă cererea de suspendare provizorie este respinsă şi este deductibilă din cauţiunea finală stabilită de instanţă, dacă este cazul."39. La articolul 719, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(8) În situaţia prevăzută la alin. (7), instanţa va solicita actul care constată refuzul executorului judecătoresc de a primi ori de a înregistra cererea de executare silită, de a îndeplini un act de executare silită ori de a lua altă măsură prevăzută de lege."40. La articolul 731, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) În cazul în care există pericol evident de sustragere a bunurilor de la urmărire, la solicitarea creditorului sau a executorului judecătoresc, instanţa de executare va dispune sechestrarea bunurilor urmăribile odată cu comunicarea somaţiei către debitor. Instanţa analizează cererea de urgenţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac."41. La articolul 767, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Creditorii urmăritori sau intervenienţi nu sunt obligaţi, dacă au rang util de preferinţă, să depună garanţia prevăzută la alin. (1), decât pentru a acoperi, dacă este cazul, diferenţa dintre valoarea garanţiei şi propria creanţă."42. La articolul 779, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 779. - (1) Bunurile sechestrate care nu au putut fi valorificate în condiţiile prezentei secţiuni rămân indisponibilizate cel mult un an de la data aplicării sechestrului. În cursul acestui termen, executorul judecătoresc poate proceda din nou la valorificarea acestor bunuri; în acest caz, preţul de începere a licitaţiei va fi fixat, prin încheiere, de către executorul judecătoresc şi va fi egal cu preţul de începere de la ultima licitaţie organizată pentru bunul mobil respectiv. Dacă nici după expirarea acestui termen bunurile nu pot fi valorificate, iar creditorul refuză să le preia în contul creanţei, ele se restituie din oficiu debitorului sau unui reprezentant al său."43. La articolul 782, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 782. - (1) Poprirea se înfiinţează fără somaţie, în baza încheierii de încuviinţare a executării, prin adresă în care se va preciza şi titlul executoriu în temeiul căruia s-a înfiinţat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 780 alin. (1), împreună cu încheierea de încuviinţare a executării. Despre măsura luată va fi înştiinţat şi debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înfiinţare a popririi, la care se vor ataşa, în copie certificată, încheierea de încuviinţare a executării şi titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate."44. La articolul 805, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(6) Administratorul-sechestru care nu a cerut predarea bunurilor în termen de 10 zile de la comunicarea numirii va fi considerat că nu acceptă această însărcinare. Acesta şi cel care refuză în mod expres însărcinarea vor fi înlocuiţi de îndată cu altă persoană prin încheiere dată de executorul judecătoresc, fără citarea părţilor. Dispoziţiile prezentului alineat nu se aplică în situaţia în care administrator-sechestru a fost numit debitorul sau, după caz, terţul dobânditor."45. Articolul 818 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 818Competenţa (1) Urmărirea silită imobiliară este de competenţa executorului judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află imobilul aparţinând debitorului sau unei terţe persoane, dacă se urmăreşte un imobil ipotecat ajuns în mâinile acesteia. (2) Dacă se urmăresc mai multe imobile aflate în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, competenţa aparţine oricăruia dintre executorii judecătoreşti care funcţionează în această circumscripţie, la alegerea creditorului."46. Articolul 819 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 819Înştiinţarea debitorului şi terţului dobânditorExecutorul judecătoresc va comunica încheierea de încuviinţare a executării silite prevăzute de art. 665 atât debitorului, cât şi terţului dobânditor, însoţită, în ambele cazuri, de titlul executoriu în copie certificată şi de somaţie, punându-li-se în vedere ca în termen de 15 zile de la primirea acesteia să plătească întreaga datorie, inclusiv dobânzile şi cheltuielile de executare."47. Articolul 820 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 820Înştiinţarea altor persoaneDacă se urmăreşte numai cota-parte aparţinând debitorului din imobilul aflat în proprietate comună pe cote-părţi, copii de pe încheierea de încuviinţare a executării vor fi comunicate şi coproprietarilor, cu invitaţia de a-şi exercita dreptul ce le este recunoscut potrivit art. 822".48. La articolul 821, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:"(6) În cazul în care cererea de executare silită şi înscrisurile anexate acesteia nu cuprind menţiuni privitoare la imobilul urmărit, executorul judecătoresc va solicita efectuarea formalităţilor de publicitate prevăzute de prezentul articol de îndată ce imobilul va fi identificat cu datele necesare îndeplinirii formalităţilor de publicitate."49. Articolul 830 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 830Administrarea imobilului urmărit (1) La data comunicării încheierii de încuviinţare a executării, debitorul sau, după caz, terţul dobânditor este decăzut din dreptul de a efectua acte de administrare asupra imobilului urmărit. (2) Executorul judecătoresc, atunci când apreciază ca fiind necesar, va numi, prin încheiere, un administrator-sechestru care să asigure administrarea imobilului, încasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor necesare şi apărarea în litigiile privitoare la acest bun. (3) Când debitorul însuşi sau terţul dobânditor este administratorul-sechestru al imobilului urmărit, executorul judecătoresc îi va preda imobilul cu acest titlu. În caz de refuz, procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc va ţine loc de predare-primire şi va fi comunicat potrivit dispoziţiilor privitoare la procedura de comunicare a citaţiilor şi a altor acte de procedură."50. La articolul 838, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Publicaţii în extras, cuprinzând menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a), c) şi f)-m), se vor face, sub sancţiunea nulităţii, într-un ziar de circulaţie naţională, dacă valoarea imobilului depăşeşte suma de 250.000 lei, sau într-un ziar local, dacă nu trece peste această sumă. Publicaţia, în extras sau în întregul ei, va fi publicată, sub sancţiunea nulităţii, şi în Registrul electronic de publicitate a vânzării bunurilor supuse executării silite şi, de asemenea, va putea fi publicată şi în ziare, reviste şi alte publicaţii existente care sunt destinate vânzării unor imobile de natura celui scos la licitaţie, inclusiv pe alte pagini de internet deschise în acelaşi scop."51. Articolul 843 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 843Garanţia de participare şi oferta de cumpărare (1) Persoanele care vor să cumpere imobilul la licitaţie sunt obligate să depună la unitatea prevăzută de lege, la dispoziţia executorului judecătoresc, o garanţie reprezentând 10% din preţul de începere a licitaţiei pentru termenul respectiv. Dovada consemnării va fi ataşată ofertei de cumpărare ce va cuprinde preţul oferit şi condiţiile de plată. Termenul-limită pentru depunerea ofertei de cumpărare însoţite de dovada consemnării este ziua premergătoare licitaţiei, cu excepţia ofertelor de cumpărare cel puţin egale cu preţul de începere a licitaţiei, care pot fi depuse inclusiv în ziua licitaţiei. (2) Dispoziţiile art. 767 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător. (3) De asemenea, sunt dispensate de garanţia prevăzută la alin. (1) persoanele care, împreună cu debitorul, au asupra imobilului urmărit un drept de proprietate comună pe cote-părţi sau sunt titularii unui drept de preempţiune, după caz. (4) În cazurile prevăzute la alin. (2) şi (3), dacă valoarea creanţei ipotecare sau privilegiate ori valoarea cotei-părţi a proprietarului nu acoperă cuantumul garanţiei prevăzute în alin. (1), se va completa diferenţa."52. La articolul 844, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 844. - (1) Executorul judecătoresc va amâna vânzarea, din oficiu sau la cererea părţii interesate, dacă se constată că nu au fost respectate termenele de înştiinţare a debitorului sau a terţului dobânditor ori, după caz, cele de efectuare a publicităţii vânzării. Pentru noul termen, care nu poate fi mai lung de 20 de zile de la data fixată pentru prima vânzare, se vor reface formalităţile de publicitate încălcate, potrivit art. 838. În acest din urmă caz, sub sancţiunea nulităţii licitaţiei, este suficient ca publicaţiile de vânzare prevăzute de art. 838 alin. (4) să fie efectuate în Registrul electronic de publicitate a vânzării bunurilor supuse executării silite."53. La articolul 845, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(8) În cazul în care nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 30 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie, în condiţiile art. 838, cu excepţia publicării anunţului într-un ziar de circulaţie naţională sau locală. La acest termen, licitaţia va începe de la preţul de 75% din preţul de pornire al primei licitaţii. Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei şi există cel puţin 2 licitatori, la acelaşi termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, dar nu mai puţin de 30% din preţul de pornire al primei licitaţii. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe licitaţia. În conţinutul publicaţiei de vânzare întocmite pentru cel de-al doilea termen vor fi inserate, sub sancţiunea nulităţii, toate aceste menţiuni privind modul de stabilire a preţului de adjudecare a imobilului la al doilea termen."54. După articolul 847 se introduce un nou articol, articolul 847^1, cu următorul cuprins:"Art. 847^1Contestaţia împotriva procesului-verbal de licitaţie (1) Procesul-verbal de licitaţie care consemnează adjudecarea va fi notat în cartea funciară, la cererea de îndată a executorului, pe cheltuiala adjudecatarului. (2) În termen de o lună de la data înscrierii adjudecării în cartea funciară, debitorul sau terţul dobânditor, creditorii urmăritori şi oricare altă persoană interesată potrivit menţiunilor din cartea funciară vor putea ataca procesul-verbal de licitaţie pe cale de contestaţie la executare. (3) Contestaţia se notează în cartea funciară la cererea contestatorului, iar în lipsă, la cererea instanţei de executare. (4) Instanţa de executare poate suspenda eliberarea sau, după caz, distribuirea sumelor rezultate din urmărirea silită a imobilului adjudecat. (5) Dacă instanţa admite contestaţia, executorul judecătoresc va continua urmărirea de la actul desfiinţat şi va solicita din oficiu ca notarea prevăzută la alin. (1) să fie radiată. (6) Sumele consemnate şi neeliberate sau, după caz, nedistribuite se vor restitui de îndată adjudecatarului."55. La articolul 852, litera j) se modifică şi va avea următorul cuprins:"j) menţiunea că, pentru creditor sau debitor, după caz, actul de adjudecare constituie titlu executoriu împotriva adjudecatarului care nu plăteşte diferenţa de preţ, în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata preţului în rate;"56. La articolul 852, litera l) se abrogă.57. Articolul 853 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 853Predarea actului de adjudecareUn exemplar de pe actul de adjudecare se va preda adjudecatarului spre a-i servi ca titlu de proprietate, iar în cazul în care imobilul a fost vândut cu plata preţului în rate, un exemplar va fi predat creditorului urmăritor şi, după caz, debitorului, spre a le servi acestora drept titlu executoriu împotriva adjudecatarului, dacă acesta nu plăteşte diferenţa de preţ."58. Articolul 854 se abrogă.59. Articolul 855 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 855Intabularea dreptului de proprietate şi punerea în posesie a adjudecatarului (1) Odată cu predarea către adjudecatar a unui exemplar al actului de adjudecare, executorul judecătoresc va solicita de îndată, din oficiu, intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al adjudecatarului, pe cheltuiala acestuia, chiar şi în cazul în care adjudecatar este însuşi terţul dobânditor care avea deja dreptul înscris în cartea funciară. În cazul în care dreptul dobândit de adjudecatar era înscris în mod provizoriu, nu se va dispune decât înscrierea provizorie. (2) La cererea adjudecatarului, acesta va fi pus în posesia imobilului adjudecat de către executorul judecătoresc, actul de adjudecare constituind titlu executoriu împotriva tuturor persoanelor arătate la art. 852 lit. i). Dispoziţiile art. 663 şi următoarele sunt aplicabile, fără a fi însă necesară şi învestirea cu formulă executorie a actului de adjudecare. (3) În cazul în care imobilul a fost vândut cu plata preţului în rate, executorul judecătoresc va hotărî, prin aceeaşi încheiere, şi înscrierea în cartea funciară a interdicţiei de înstrăinare şi de grevare a imobilului până la plata integrală a preţului şi a dobânzii corespunzătoare."60. La articolul 856, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Ipotecile şi celelalte sarcini reale, precum şi drepturile reale intabulate după notarea urmăririi în cartea funciară se vor radia din oficiu, cu excepţia celor pentru care adjudecatarul ar conveni să fie menţinute; de asemenea, vor fi radiate din oficiu drepturile reale intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, dacă vânzarea s-a făcut în condiţiile prevăzute la art. 845 alin. (7), toate notările făcute cu urmărirea silită, cu excepţia notării contestaţiei împotriva procesului-verbal de licitaţie, dacă aceasta nu a fost soluţionată prin hotărârea rămasă definitivă, interdicţia de înstrăinare sau de grevare, dacă există, cu excepţia celei prevăzute la art. 855 alin. (3), precum şi promisiunea de a încheia un contract viitor, dacă până la data adjudecării beneficiarul promisiunii nu şi-a înscris în cartea funciară dreptul dobândit în temeiul contractului care a făcut obiectul acesteia."61. La articolul 856, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(5) Dacă imobilul a fost adjudecat cu plata preţului în rate, adjudecatarul nu îl va putea înstrăina sau greva, fără încuviinţarea creditorilor urmăritori şi a debitorului, dacă este cazul, înainte de plata integrală a preţului."62. La articolul 862, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 862. - (1) În tot cursul urmăririi silite şi până la adjudecarea bunului imobil, debitorul sau orice altă persoană interesată poate obţine desfiinţarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziţia creditorului urmăritor întreaga valoare a creanţei, cu toate accesoriile şi cheltuielile de executare."63. La articolul 868, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) În acest scop, după depunerea sau consemnarea sumei rezultate din vânzare, executorul va fixa de urgenţă un termen de 10 zile pentru depunerea titlurilor de creanţă."64. Articolul 888 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 888Executarea fără somaţieLa cererea creditorului, dacă se justifică o nevoie urgentă sau există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire, să ascundă, să distrugă ori să deterioreze bunurile ce trebuie predate, instanţa de executare va putea să dispună ca executarea silită să se facă de îndată şi fără somaţie. Instanţa analizează cererea, de urgenţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac."65. La articolul 891, denumirea marginală şi alineatul (1) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 891Obligarea debitorului la despăgubiri (1) Dacă în titlu executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii bunului în cazul imposibilităţii predării acestuia sau, după caz, echivalentul despăgubirilor datorate în cazul neexecutării obligaţiei de a face ce implică faptul personal al debitorului, instanţa de executare, la cererea creditorului, va stabili această sumă prin hotărâre dată cu citarea părţilor, în termen scurt. În toate cazurile, la cererea creditorului, instanţa va avea în vedere şi prejudiciile ocazionate prin neexecutarea de bunăvoie a obligaţiei, înainte ca aceasta să devină imposibil de executat."66. La articolul 905, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:"(7) Acordarea de penalităţi în condiţiile alin. (1)-(4) nu exclude obligarea debitorului la plata de despăgubiri, la cererea creditorului, în condiţiile art. 891 sau ale dreptului comun."67. La articolul 954, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 954. - (1) Măsura sechestrului asigurător se duce la îndeplinire de către executorul judecătoresc, potrivit regulilor prezentului cod cu privire la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător, fără a mai cere vreo autorizare sau altă formalitate, în afară de înregistrarea acesteia."68. La articolul 999, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:"(3^1) În toate cazurile în care competenţa de primă instanţă aparţine curţii de apel, calea de atac este recursul, dispoziţiile alin. (1)-(3) aplicându-se în mod corespunzător."69. Articolul 1.017 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 1.017Determinarea dobânzii (1) Dacă părţile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. Rata de referinţă a dobânzii legale în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întregul semestru. (2) Creditorul poate pretinde daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligaţiilor de către debitor." + Articolul IIDupă articolul 20 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 20^1, cu următorul cuprins:"Art. 20^1. - (1) Stagiul reprezintă perioada premergătoare dobândirii calităţii de executor judecătoresc şi are drept scop pregătirea profesională a executorului judecătoresc la începutul exercitării profesiei. (2) Durata stagiului este de 2 ani, calculată de la data încheierii contractului individual de muncă cu un executor judecătoresc. (3) Colegiul director al fiecărei Camere a executorilor judecătoreşti poate aproba, la cerere, reducerea perioadei de stagiu la un an pentru executorii stagiari care se remarcă în activitatea profesională pe baza rezultatelor obţinute la conferinţele de stagiu şi a referatului executorului judecătoresc îndrumător. (4) Colegiul director al fiecărei Camere a executorilor judecătoreşti poate aproba, în baza unei cereri motivate, reducerea perioadei de stagiu pentru executorii stagiari care au intrat în profesie în temeiul Legii nr. 287/2011 privind unele măsuri referitoare la organizarea activităţii de punere în executare a creanţelor aparţinând instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare şi care, din motive neimputabile acestora, nu şi-au putut efectua perioada de stagiu în aplicarea prevederilor art. 22 alin. (1) din lege." + Articolul IIILa articolul 23 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, literele a) şi d) ale alineatului (1) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) acţiunile posesorii, cererile privind pensiile de întreţinere, cererile privind înregistrările şi rectificările în registrele de stare civilă, cererile privind popririle, încuviinţarea executării silite şi luarea unor măsuri asigurătorii;----------Lit. a) a alin. (1) al art. 23 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată a fost modificată de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 1 din 3 februarie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 85 din 4 februarie 2016.......................................................................... d) ordonanţa de plată;" + Articolul IVLegea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Articolul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 24Obligaţia executării (1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege. (3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate, instanţa de executare, prin încheiere definitivă*) dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din Codul de procedură civilă. (4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei. (5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanţei de executare va solicita autorităţii publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu şi, în cazul în care obligaţia nu a fost integral executată, instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părţilor." Notă
──────────
*) Prin DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 898 din 17 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. nr. 148 din 26 februarie 2016 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia încheierea prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este "definitivă" este neconstituţională.
Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUŢIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
În concluzie, în intervalul 26 februarie 2016-11 aprilie 2016, dispoziţiile invocate mai sus au fost suspendate de drept, încetându-şi efectele juridice în data de 12 aprilie 2016, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
──────────2. Articolul 25 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 25Instanţa de executare (1) Instanţa de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ), instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancţiunea şi penalităţile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie şi de încuviinţarea executării silite de către executorul judecătoresc. (2) Cererile prevăzute la art. 24 alin. (3) şi (4) se judecă în camera de consiliu, de urgenţă şi sunt scutite de taxa judiciară de timbru. (3) Hotărârea pronunţată în condiţiile art. 24 alin. (4) este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la comunicare. Dacă hotărârea a fost pronunţată de curtea de apel ea va fi supusă recursului, în acelaşi termen. (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru punerea în executare a hotărârilor de contencios administrativ date pentru soluţionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative." + Articolul VLegea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Articolul 1.112 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 1.112Prezumţia de renunţare (1) Este prezumat, până la proba contrară, că a renunţat la moştenire succesibilul care, deşi cunoştea deschiderea moştenirii şi calitatea lui de succesibil, nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală, prin acceptarea moştenirii sau renunţarea expresă la moştenire, în termenul de un an prevăzut la art. 1.103. (2) Prezumţia de renunţare operează, după împlinirea termenului de un an de la deschiderea moştenirii, dacă succesibilul, citat în condiţiile legii, nu face dovada exercitării dreptului de opţiune succesorală. Citaţia trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii acesteia, pe lângă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, şi precizarea că, dacă succesibilul nu şi-a exercitat dreptul de a accepta moştenirea în termenul de decădere prevăzut la art. 1.103, este prezumat că renunţă la moştenire."2. La articolul 2.445, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 2.445. - (1) Creditorul ipotecar poate cere instanţei încuviinţarea executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului mobil ipotecat. La cererea de încuviinţare se vor ataşa documente care atestă existenţa creanţei ipotecare şi a ipotecii mobiliare, împreună cu dovada perfectării ipotecii. Instanţa va analiza existenţa creanţei şi a ipotecii legal perfectate şi va încuviinţa vânzarea, cu citarea părţilor interesate. Introducerea cererii de încuviinţare a executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului mobil ipotecat întrerupe prescripţia dreptului de a obţine executarea silită."----------Alin. (1) al art. 2.445 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată a fost modificat de art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 1 din 3 februarie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 85 din 4 februarie 2016.3. La articolul 2.504, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 2.504. - (1) Prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa principală nu atrage şi stingerea dreptului la acţiunea ipotecară. În acest din urmă caz, sub rezerva prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, creditorul ipotecar va putea oricând urmări, în condiţiile legii, bunurile mobile sau imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acestor bunuri." + Articolul VIAlineatele (1) şi (2) ale articolului 181^1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 181^1. - (1) Învestirea cu formulă executorie a contractului de ipotecă în vederea executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului ipotecat prevăzută la art. 2.445 din Codul civil este de competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau, după caz, îşi are sediul creditorul. (2) Opoziţia la executare prevăzută la art. 2.452 din Codul civil este de competenţa judecătoriei care a învestit cu formulă executorie contractul de ipotecă." + Articolul VIILegea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. După articolul 12 se introduc trei noi articole, articolele 12^1-12^3, cu următorul cuprins:"Art. 12^1. - Dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă privind verificarea cererii şi regularizarea acesteia nu se aplică în cazul incidentelor procedurale şi nici în procedurile speciale care nu sunt compatibile cu aceste dispoziţii.Art. 12^2. - Întâmpinarea nu este obligatorie în incidentele procedurale, dacă prin lege nu se prevede altfel.Art. 12^3. - Prin sintagma «preşedintele instanţei» din cuprinsul art. 937 şi prin termenul «preşedinte» din cuprinsul art. 944, din Codul de procedură civilă, se înţelege «preşedintele completului de judecată»."2. Articolul 74 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 74. - Dreptul la acţiunea ipotecară prevăzut de art. 2.504 din Codul civil este imprescriptibil. Dispoziţiile Codului de procedură civilă privitoare la prescripţia dreptului de a obţine executarea silită rămân aplicabile." + Articolul VIIIAlineatul (3) al articolului XVII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Dispoziţiile art. XIV alin. (2)-(4) şi ale art. XV alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător, cu excepţia recursului care este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Termenul prevăzut la art. XV alin. (3) se dublează în cazul recursului. Întâmpinarea trebuie redactată şi semnată de avocatul sau consilierul juridic al intimatului, iar răspunsul la întâmpinare de avocatul sau consilierul juridic al recurentului." Notă
──────────
Potrivit alin. (2) al art. unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 62 din 23 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 964 din 24 decembrie 2015, dispoziţiile art. XII alin. (2), art. XIV-XVII, art. XVIII alin. (2) şi art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, se aplică şi proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016 şi până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv.
────────── + Articolul IXOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 10, litera a) a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: a) cereri pentru încuviinţarea executării silite, pentru fiecare titlu executoriu - 20 lei;---------Lit. a) a alin. (1) al art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 a fost modificată de art. V din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 1 din 3 februarie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 85 din 4 februarie 2016.2. La articolul 26, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale se taxează cu 100 lei pentru fiecare motiv invocat. Recursul împotriva hotărârii pronunţate în acţiunea în anulare se timbrează potrivit art. 24, care se aplică în mod corespunzător." + Articolul XLegea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 20, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică înstrăinărilor între coproprietari, soţi, rude şi afini până la gradul al treilea, inclusiv."2. La articolul 20, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică în cadrul procedurilor de executare silită şi contractelor de vânzare încheiate ca urmare a îndeplinirii unor formalităţi de licitaţie publică, cum este cazul celor realizate în cadrul procedurii de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sau ca urmare a apartenenţei imobilului la domeniul privat de interes local sau judeţean al unităţilor administrativ-teritoriale." + Articolul XIHotărârile arbitrale sau ale altor organe cu atribuţii jurisdicţionale, cu excepţia hotărârilor judecătoreşti, precum şi alte înscrisuri pronunţate sau, după caz, întocmite înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, pot fi puse în executare silită numai dacă au fost învestite cu formula executorie prevăzută de Codul de procedură civilă. + Articolul XII (1) Ori de câte ori printr-un act normativ se prevede încuviinţarea de către instanţa de executare a executării silite a hotărârilor judecătoreşti, acestea vor fi puse în executare după încuviinţarea cererii de executare silită de către executorul judecătoresc competent potrivit legii. (2) Ori de câte ori printr-un act normativ se prevede încuviinţarea de către instanţa de executare a executării silite a titlurilor executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti, acestea vor fi puse în executare după învestirea lor cu formulă executorie de către instanţa de executare şi după încuviinţarea cererii de executare silită de către executorul judecătoresc competent potrivit legii." + Articolul XIIIDispoziţiile privitoare la încuviinţarea executării silite a hotărârilor, inclusiv arbitrale, străine rămân aplicabile. + Articolul XIVLegea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
VIOREL HREBENCIUC
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANUBucureşti, 15 octombrie 2014.Nr. 138.-----------
EMITENT |