REGLEMENTĂRI din 8 decembrie 2005 (*actualizate*)privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa rutieră, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică - RNTR 1**)(actualizate până la data de 1 noiembrie 2016*)
---------- Notă
──────────
*) Aprobate de Ordinul nr. 2.133/2005, publicat în Monitorul Oficial nr. 1.160 din 21 decembrie 2005.
──────────**) Titlul Reglementărilor a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012. + Capitolul IDispoziţii generale + Articolul 1 (1) Prezentele reglementări stabilesc cerinţele, procedurile şi aparatura necesare efectuării inspecţiei tehnice periodice, denumită în continuare ITP, pentru aprecierea, fără demontare, a stării tehnice a vehiculelor înmatriculate în România, precum şi a existenţei dotărilor obligatorii, din punct de vedere al siguranţei circulaţiei rutiere, protecţiei mediului şi folosinţei conform destinaţiei.----------Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "siguranţa rutieră" cu sintagma "siguranţa circulaţiei rutiere". (2) ITP include în cazul autovehiculelor şi inspecţia tehnică pentru poluare. + Articolul 2Lucrările prevăzute în prezentele reglementări constau în controlul ansamblurilor, subansamblurilor şi pieselor accesibile direct, precum şi a dotărilor obligatorii prevăzute de normele privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi folosinţa conform destinaţiei. Informaţiile privind gradul de uzură şi starea acestora, pentru care ar fi necesară demontarea lor, se obţin de către deţinător cu ocazia lucrărilor de întreţinere sau de reparaţii.----------Art. 2 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "siguranţa rutieră" cu sintagma "siguranţa circulaţiei rutiere". + Articolul 3 (1) ITP se efectuează de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", denumită în continuare RAR, organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor, prin reprezentanţele sale teritoriale sau prin operatori economici autorizaţi şi monitorizaţi de RAR. (2) Activitatea de ITP se poate realiza prin operatori economici autorizaţi, numai pe baza unui contract de franciză încheiat cu RAR de către aceştia, în condiţiile legii. (3) În activitatea de ITP, autoritatea RAR se concretizează prin folosirea mărcii înregistrate RAR de către operatorii economici autorizaţi sau de către instituţiile publice autorizate, denumite în continuare persoane autorizate, cu asumarea în consecinţă a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din aceasta. (4) Persoanele autorizate care au încheiat cu RAR contracte de franciză pentru ITP nu au dreptul să cesioneze această activitate. (5) Aparatura utilizată în staţiile de inspecţie tehnică periodică, denumite în continuare SITP, trebuie să respecte cerinţele prevăzute de legislaţia în vigoare privind activitatea de metrologie, precum şi cerinţele specifice activităţii de ITP prevăzute de prezentele reglementări. (6) Pregătirea tehnică specifică şi atestarea personalului care efectuează ITP şi controlul tehnic în trafic al vehiculelor se realizează de RAR.----------Alin. (6) al art. 3 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". (7) Monitorizarea persoanelor autorizate să execute ITP cuprinde: a) supravegherea tehnică a SITP, inclusiv prin mijloace informatice; b) controlul executării ITP în SITP, inclusiv prin reverificarea vehiculelor inspectate; c) controlul executării ITP prin reverificarea vehiculelor inspectate în staţiile reprezentanţelor RAR; d) controlul tehnic în trafic. (8) În vederea asigurării monitorizării prevăzute la alin. (7): a) Persoanele autorizate trebuie să asigure posibilitatea conectării informatice la sistemul naţional de supraveghere informatică a ITP, gestionat de RAR, şi prin personalul implicat în activitatea de ITP trebuie să respecte cerinţele de utilizare a programelor informatice furnizate de RAR; b) Vehiculul va fi reţinut în SITP maximum 45 de minute după finalizarea verificărilor din planul de operaţiuni, la solicitarea RAR, efectuată prin mijloace informatice sau prin intermediul personalului său abilitat, în vederea reverificării ulterioare de către inspectorii RAR în cadrul SITP respective;----------Lit. b) a alin. (8) al art. 3 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". c) Inspectorul tehnic din cadrul SITP, denumit în continuare inspector tehnic, are obligaţia de a înştiinţa persoanele ce prezintă vehiculele la ITP asupra posibilităţii selectării vehiculului pentru reverificare de inspectorii RAR, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, inclusiv timpi suplimentari de aşteptare, va pune la dispoziţia inspectorului RAR vehiculul şi documentele referitoare la acesta care trebuie prezentate obligatoriu la ITP. SITP şi inspectorul tehnic vor asigura toate condiţiile pentru efectuarea reverificării de inspectorul RAR (de exemplu: aparatură, calculator, cameră digitală etc.). În toate cazurile, reverificările efectuate de inspectorii RAR vor acoperi integral planul de operaţiuni corespunzător categoriei vehiculului. (9) În urma reverificării prevăzute la alin. (7) lit. c) personalul abilitat al RAR poate anula ITP în condiţiile prevăzute de prezentele reglementări. + Articolul 4În funcţie de categorie, destinaţie şi masa totală maximă autorizată, denumită în continuare MTMA, vehiculele ce vor fi supuse ITP sunt grupate în trei clase de ITP, astfel:----------Partea introductivă a art. 4 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". a) clasa I: mopede, motociclete, mototricicluri, cvadricicluri şi remorcile acestora; b) clasa a II-a: vehicule cu MTMA până la 3.500 kg inclusiv, cu excepţia celor din clasa I;----------Lit. b) a art. 4 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". c) clasa a III-a: vehicule cu MTMA mai mare de 3.500 kg.----------Lit. c) a art. 4 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". + Articolul 5 (1) Vehiculele înmatriculate pot fi menţinute în circulaţie numai dacă se face dovada încadrării acestora în cerinţele tehnice specifice prevăzute în prezentele reglementări, prin efectuarea ITP, precum şi a existenţei dotărilor obligatorii.----------Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". (2) Obligaţia efectuării ITP, precum şi a respectării periodicităţii acestora, în funcţie de categoria vehiculului, revine deţinătorului legal al vehiculului. (3) Periodicitatea efectuării ITP, în funcţie de categoriile vehiculelor supuse ITP, este următoarea: a) la 6 luni: i) autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, mai mult de 8 locuri pe scaune;----------Pct. i) de la lit. a) a alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "locuri şezând" cu sintagma "locuri pe scaune". ii) autovehicule utilizate pentru transportul de persoane în regim de taxi sau în regim de închiriere;----------Pct. ii) de la lit. a) a alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.iii) autovehicule utilizate pentru învăţarea conducerii auto care au, în afara locului conducătorului, mai mult de 8 locuri pe scaune.----------Pct. iii) de la lit. a) a alin. (3) al art. 5 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015. b) la 1 an: i) autovehicule destinate transportului de mărfuri cu MTMA mai mare de 3.500 kg; ii) remorci şi semiremorci cu MTMA mai mare de 3.500 kg;iii) tractoare cu MTMA mai mare de 3.500 kg;----------Pct. iii) de la lit. b) a alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012. iv) autovehicule speciale ambulanţă. v) autovehicule destinate transportului de mărfuri cu MTMA care nu depăşeşte 3.500 kg.----------Pct. v) de la lit. b) a alin. (3) al art. 5 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012. vi) autovehicule utilizate pentru învăţarea conducerii auto, cu excepţia autovehiculelor prevăzute la lit. a) pct. iii).----------Pct. vi) de la lit. b) a alin. (3) al art. 5 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015. c) la 2 ani: i) mopede, motociclete, mototricicluri şi cvadricicluri;----------Pct. i) de la lit. c) a alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. ii) autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune;----------Pct. ii) de la lit. c) a alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "locuri şezând" cu sintagma "locuri pe scaune".iii) maşini şi utilaje autopropulsate pentru lucrări, cu excepţia maşinilor şi utilajelor autopropulsate pentru lucrări cu o viteză maximă constructivă care nu depăşeşte 25 km/h;----------Pct. iii) de la lit. c) a alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. iv) remorci şi semiremorci cu MTMA care nu depăşeşte 3.500 kg, cu următoarele excepţii:- remorci şi semiremorci agreate pentru transportul mărfurilor periculoase, pentru care periodicitatea este de un an;- remorci şi semiremorci apicole, precum şi rulote, pentru care periodicitatea este de 3 ani.----------Pct. iv) de la lit. c) a alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. v) tractoare cu MTMA care nu depăşeşte 3.500 kg.----------Pct. v) de la lit. c) a alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012. d) abrogată;----------Lit. d) a alin. (3) al art. 5 a fost abrogată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. (4) Autovehiculele destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, mai mult de 8 locuri pe scaune, inclusiv cele utilizate pentru învăţarea conducerii auto, precum şi autovehiculele utilizate pentru transportul de persoane în regim de taxi sau în regim de închiriere se supun primei ITP la un an, dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi.----------Alin. (4) al art. 5 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.(4^1) Autorulotele care au, în afara locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune se supun primei ITP la 4 ani, dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi.----------Alin. (4^1) al art. 5 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "locuri şezând" cu sintagma "locuri pe scaune".(4^2) Autovehiculele destinate transportului de mărfuri, cu MTMA care nu depăşeşte 3.500 kg, se supun primei ITP la 2 ani, dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi, cu excepţia autovehiculelor agreate pentru transportul mărfurilor periculoase pentru care termenul este de un an.----------Alin. (4^2) al art. 5 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012. (5) Termenul pentru efectuarea primei ITP se socoteşte de la data primei înmatriculări, iar pentru următoarea ITP, de la data celei precedente. + Articolul 6În intervalul dintre două ITP, deţinătorul vehiculului are obligaţia de a asigura menţinerea acestuia într-o stare tehnică corespunzătoare, în vederea încadrării în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, utilizând în acest scop numai sisteme, echipamente, componente, entităţi tehnice, piese de schimb, materiale de exploatare şi dotări obligatorii de origine sau omologate/certificate conform legislaţiei în vigoare.----------Art. 6 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "siguranţa rutieră" cu sintagma "siguranţa circulaţiei rutiere". + Articolul 7 (1) ITP la vehiculele agreate pentru transportul mărfurilor periculoase, la vehiculele destinate exclusiv transportului de butelii de gaze, la remorcile-cisternă lente destinate transportului de mărfuri periculoase, la vehiculele istorice, la autovehiculele destinate competiţiilor sportive, la vehiculele cu caracteristici speciale, la vehiculele înregistrate prevăzute la art. 5 alin. (3) lit. c) pct. iii), la vehiculele radiate din evidenţă care au fost înmatriculate ori înregistrate anterior în România, în vederea înmatriculării sau a înregistrării acestora, la vehiculele înmatriculate în alte state, precum şi inspecţia tehnică în vederea redobândirii certificatului de înmatriculare sau a certificatului de înregistrare se efectuează numai de personalul RAR.----------Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.(1^1) Abrogat.----------Alin. (1^1) al art. 7 a fost abrogat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015. (2) ITP la autovehiculele echipate cu instalaţii de alimentare cu gaz petrolier lichefiat (GPL) şi la autovehiculele echipate cu instalaţii de alimentare cu gaz natural comprimat (GNC) se efectuează în staţiile reprezentanţelor RAR sau în SITP autorizate în acest scop de RAR. + Articolul 8 (1) La ITP, vehiculele supuse agreării pentru transportul de mărfuri periculoase, vehiculele destinate exclusiv pentru transportul de butelii de gaze şi remorcile-cisternă lente destinate transportului de mărfuri periculoase, trebuie să corespundă cerinţelor aplicabile din prezentele reglementări, precum şi cerinţelor suplimentare aplicabile pentru ITP prevăzute prin reglementările specifice în vigoare.----------Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "certificării" cu sintagma "agreării" şi de pct. 39 al art. I din acelaşi act normativ, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". (2) Abrogat.----------Alin. (2) al art. 8 a fost abrogat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015. (3) ITP la autovehiculele pentru competiţii sportive şi la vehiculele cu caracteristici speciale se efectuează ţinându-se seama de cerinţele tehnice specifice pe baza cărora acestea au fost omologate.----------Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". (4) ITP la vehiculele istorice se efectuează prin raportare la caracteristicile tehnice ale acestora de la data fabricaţiei. + Capitolul IIOrganizarea SITP + Articolul 9 (1) SITP este o (sub)unitate care aparţine unui operator economic sau unei instituţii publice, având prevăzută în obiectul de activitate cuprins în actul constitutiv sau actul de înfiinţare desfăşurarea de activităţi de testări şi analize tehnice. SITP poate funcţiona numai dacă deţine autorizaţie tehnică în termen de valabilitate eliberată de RAR, conform prezentelor reglementări. Spaţiul destinat activităţii de ITP trebuie să fie separat de spaţiul destinat altor activităţi ale operatorului economic sau instituţiei publice şi toată aparatura destinată acestei activităţi trebuie să fie amplasată într-o singură incintă, astfel încât activitatea de ITP să nu fie influenţată de alte activităţi desfăşurate de operatorul economic sau instituţia publică respectivă.----------Alin. (1) al art. 9 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. (2) În cadrul SITP nu se admite efectuarea de operaţiuni de întreţinere şi reparaţii în timpul programului pentru efectuarea ITP. (3) Utilajele şi aparatura SITP pot fi utilizate pentru diagnosticare şi pentru verificarea calităţii reparaţiilor şi reglajelor efectuate în cadrul atelierului propriu sau de către alte ateliere de reparaţii, în baza unui document de lucru însoţitor care se va înregistra în registrul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. j). + Articolul 10 (1) SITP trebuie amenajată şi dotată cu următoarele:1. SITP pentru clasa I a) dispozitiv de ridicare/suspendare a vehiculului; se admite şi un dispozitiv ce asigură suspendarea vehiculului roată cu roată; b) lampă portabilă de 12 V sau 24 V.2. SITP pentru clasa a II-a şi/sau a III-a a) canal de vizitare dotat cu o instalaţie de iluminare de 12 V sau 24 V.Pentru SITP aflate la prima autorizare începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, dimensiunile canalului de vizitare trebuie să fie: adâncime de minimum 1,5 m, lăţime de minimum 0,8 m şi lungime de minimum 6 m pentru clasa a II-a, respectiv 12 m pentru clasa a III-a. b) cric mobil pentru suspendarea vehiculului roată cu roată, cu capacitatea de încărcare de minimum 2.000 kg pentru clasa a II-a;----------Lit. b) de la pct. 2 al alin. (1) al art. 10 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. c) pentru clasa a II-a, în locul canalului de vizitare se admite un elevator cu capacitatea de încărcare de minimum 2.500 kg, caz în care este necesară şi dotarea cu dispozitiv de ridicare/suspendare cu picior cu capacitatea de încărcare de minimum 1.000 kg. Amenajarea SITP trebuie să permită în dreptul elevatorului suspendarea vehiculului la o înălţime de minimum 1,5 m. d) platforme culisante pentru verificarea jocurilor care să permită minimum patru mişcări liniare sau minimum două mişcări liniare şi două mişcări circulare - opţional pentru clasa a II-a, obligatorii pentru clasa a III-a. Pentru SITP de clasa a III-a ce efectuează ITP la autobuze articulate, sunt necesare platouri cu minimum opt mişcări. e) instalaţie pentru evacuarea forţată a gazelor arse; f) lampă portabilă de 12 V sau 24 V. (2) SITP trebuie dotată cu următoarea aparatură:1. Stand de frânare cu role corespunzător clasei de ITP a) pentru clasa I - pentru mopede cu 2 roţi şi motociclete fără ataş a1) standul de frânare cu role trebuie să fie dotat cu dispozitiv de sesizare a alunecării relative la o valoare de 24% a acesteia, dispozitiv pentru măsurarea efortului la pedală şi dispozitiv pentru măsurarea efortului la manetă. Diametrul rolelor trebuie să fie de minimum 160 mm, iar coeficientul de frecare dintre rolă şi anvelopă trebuie să fie de minimum 0,6 în stare umedă.----------Lit. a1) de la pct. 1 al alin. (2) al art. 10 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. a2) standul de frânare cu role trebuie să aibă viteza periferică a rolelor de minimum 5 km/h. a3) standul de frânare cu role trebuie să fie prevăzut cu afişaj analogic (grafică analogică pe monitor) sau cu indicatoare analogice. a4) standul de frânare cu role trebuie să permită măsurarea rezistenţei la rulare, a forţei de frânare şi să permită aprecierea ovalităţii. Forţa maximă de frânare trebuie să fie măsurată la o alunecare relativă de 24%. a5) cerinţele pentru mărimile măsurate sunt următoarele: i) pentru rezistenţa la rulare şi forţa de frânare - clasa de exactitate 3; ii) pentru masă - clasa de exactitate 2. a6) programul standului de frânare cu role trebuie să permită determinarea cel puţin a coeficientului de frânare pentru frâna de serviciu şi pentru frâna de staţionare. a7) standul de frânare cu role trebuie să permită transmiterea datelor către un calculator şi o imprimantă sau numai către o imprimantă. a8) programul standului de frânare cu role trebuie să permită tipărirea rezultatelor măsurării. Pe buletinul de probă trebuie să fie tipărite cel puţin următoarele date:----------Partea introductivă a lit. a8) de la pct. 1 al alin. (2) al art. 10 a fost modificată de pct. 45 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea termenului "măsurătorii" cu termenul "măsurării". i) marca, tipul şi numărul de înmatriculare al vehiculului verificat - aceste date pot fi introduse de la tastatură sau completate manual de inspectorul tehnic pe buletinul de probă; ii) data, ora şi minutul la care a fost efectuată verificarea;iii) masa efectivă a vehiculului sau masele efective pe roata faţă şi spate, în momentul efectuării probei; iv) sistemul de frânare verificat (serviciu sau de staţionare); v) roţile verificate(faţă/spate) şi valorile forţelor de frânare măsurate; vi) valorile coeficienţilor de frânare (pentru frâna de serviciu şi de staţionare).vii) valoarea măsurată a forţelor de acţionare (la pedală şi/sau la manetă).----------Pct. vii) de la lit. a8) a pct. 1 al alin. (2) al art. 10 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. a9) nu este obligatorie tipărirea pe buletinul de probă a valorilor limită pentru coeficienţii de frânare, precum şi a rezultatului verificării. Totuşi, în cazul respingerii vehiculului pentru neconformităţi ale sistemului de frânare, inspectorul tehnic va consemna manual pe buletinul de probă valorile limită ale parametrilor ce au condus la respingerea vehiculului.a10) se admit numai standurile de frânare cu cântărire dinamică şi care au dispozitiv de fixare faţă/spate pe durata încercării frânelor. b) pentru clasa a II-a şi a III-ab.1 standul de frânare cu role trebuie să fie dotat cu dispozitiv de sesizare a alunecării relative la o valoare de 24% a acesteia, dispozitiv pentru măsurarea efortului la pedală (recomandabil fără cablu de legătură), iar pentru clasa a III-a şi cu dispozitiv pentru măsurarea presiunii în instalaţia de frânare (0 - 10 atm). Diametrul rolelor trebuie să fie de minimum 160 mm, iar coeficientul de frecare dintre rolă şi anvelopă trebuie să fie de minimum 0,6 în stare umedă.----------Lit. b.1 a pct. 1 al alin. (2) al art. 10 a fost modificată de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea termenului "pneu" cu termenul "anvelopă".b.2 standul de frânare cu role pentru clasa a II-a trebuie să aibă viteza periferică a rolelor de minimum 5 km/h, iar standul de frânare cu role universal, de minimum 5 km/h pentru clasa a II-a şi de minimum 2,5 km/h pentru clasa a III-a.b.3 standul de frânare cu role trebuie să fie prevăzut cu afişaj analogic (grafică analogică pe monitor) sau cu indicatoare analogice. Afişajul analogic trebuie amplasat astfel încât să permită vizualizarea sa de către operator, indiferent de poziţia ansamblului de vehicule pe stand.b.4. standul de frânare cu role pentru clasa a III-a trebuie să fie dotat cu dispozitiv de simulare a încărcării vehiculului pentru efectuarea ITP la vehiculele cu sistem de frânare pneumatic. Acesta trebuie să fie capabil să simuleze o încărcare de minimum 3.000 kg pe axă.----------Lit. b.4 a pct. 1 al alin. (2) al art. 10 a fost modificată de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.b.5 în cazul SITP cu flux discontinuu, standul de frânare cu role trebuie echipat cu capace de protecţie a rolelor.b.6 standul de frânare cu role trebuie să permită măsurarea rezistenţei la rulare, a forţei de frânare, a forţei de apăsare la pedală şi a presiunii în instalaţia de frânare pneumatică şi să permită aprecierea ovalităţii. Forţa maximă de frânare trebuie să fie măsurată la o alunecare relativă de 24%.b.7 cerinţele pentru mărimile măsurate sunt următoarele: i) pentru rezistenţa la rulare şi forţa de frânare - clasa de exactitate 3; ii) pentru forţa de apăsare la pedală - clasa de exactitate 2;iii) pentru presiunea din instalaţia de frânare pneumatică - clasa de exactitate 1; iv) pentru masă - clasa de exactitate 2.b.8 programul standului de frânare cu role trebuie să permită determinarea cel puţin a coeficientului de frânare pentru frâna de serviciu şi pentru frâna de staţionare, precum şi a dezechilibrului dintre forţele de frânare la roţile aceleiaşi axe pentru frâna de serviciu şi pentru frâna de staţionare.b.9 pentru ITP la autovehiculele cu tracţiune integrală permanentă, staţia trebuie să fie dotată cu stand de frânare care să permită efectuarea acestui tip de verificare.b.1 0 standul de frânare cu role trebuie să permită transmiterea datelor către un calculator şi o imprimantă sau numai către o imprimantă.b.1 1 programul standului de frânare cu role trebuie să permită tipărirea rezultatelor măsurării. Pe buletinul de probă trebuie să fie tipărite cel puţin următoarele date: i) marca, tipul şi numărul de înmatriculare al vehiculului verificat - aceste date pot fi introduse de la tastatură sau completate manual de inspectorul tehnic pe buletinul de probă; ii) data, ora şi minutul la care a fost efectuată verificarea;iii) masa efectivă a vehiculului sau masele efective pe axe, în momentul efectuării probei; iv) sistemul de frânare verificat (serviciu sau staţionare); v) axa verificată (axa 1, axa 2 etc) şi valorile forţelor de frânare măsurate; vi) valorile coeficienţilor de frânare (pentru frâna de serviciu şi cea de staţionare);vii) valorile dezechilibrelor forţelor de frânare pe axe (pentru frâna de serviciu şi cea de staţionare);viii) valoarea măsurată a forţei de apăsare la pedala de frână - după caz, calculul forţei maxim admisibile la pedală pentru autovehiculul respectiv va fi efectuat manual de către inspectorul tehnic pe buletinul de probă. Această cerinţă se aplică numai în cazul dispozitivelor care pot asigura transmiterea semnalului; ix) valoarea măsurată a presiunii din instalaţia de frânare pneumatică.b.1 2 nu este obligatorie tipărirea pe buletinul de probă a valorilor limită pentru coeficienţii de frânare şi dezechilibre, precum şi a rezultatului verificării. Totuşi, în cazul respingerii vehiculului pentru neconformităţi ale sistemului de frânare, inspectorul tehnic va consemna manual pe buletinul de probă valorile limită ale parametrilor ce au condus la respingerea vehiculului.b.1 3 în cazul utilizării standurilor în regimul de măsurare pentru autovehicule cu tracţiune integrală permanentă, nu este obligatorie tipărirea pe buletinul de probă a valorilor dezechilibrelor forţelor de frânare pe axe, valorile respective urmând a fi calculate şi înscrise de inspectorul tehnic pe buletinul de probă.2. Analizor de gaze pentru staţiile ce efectuează ITP la autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin scânteie (mas)2.1. Pentru staţiile ce efectuează ITP la autovehiculele echipate cu mas fără catalizator tricomponent şi sondă lambda, este necesară dotarea cu analizor de gaze pentru măsurarea cel puţin a CO cu o precizie de minimum ± 0,2% şi a HC cu o precizie de minimum ± 30 ppm, iar dacă măsoară şi alte componente, cu o precizie de minimum ± 1% pentru CO(2) şi ± 0,2% pentru O(2) (conform OIML R 99 clasa II);2.2. Pentru staţiile ce efectuează ITP la autovehiculele echipate cu mas, inclusiv la cele cu catalizator tricomponent şi sondă lambda, este necesară dotarea cu analizor cu 4 gaze (pentru HC, CO şi (lambda)) conform OIML R 99 - clasa I, cu precizie de minimum:± 0,06% pentru CO;± 0,5% pentru CO(2);± 0,1% pentru O(2);± 12 ppm pentru HC.2.3. Pentru ambele tipuri de analizoare de gaze timpul de răspuns nu trebuie să depăşească 15 s. Ele trebuie dotate cu dispozitiv pentru măsurarea temperaturii uleiului, dispozitiv pentru măsurarea turaţiei motorului şi imprimantă. De asemenea, trebuie să aibă posibilitatea de conectare la un calculator.2.4. Se admit numai sondele de prelevare a gazelor şi dispozitivele pentru măsurarea temperaturii uleiului de motor, de origine sau certificate în conformitate cu prescripţiile fabricantului.2.5. Programul analizorului de gaze trebuie să permită tipărirea rezultatelor măsurării. Pe buletinul de probă trebuie să fie tipărite cel puţin următoarele date:----------Partea introductivă a pct. 2.5. al alin. (2) al art. 10 a fost modificată de pct. 45 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea termenului "măsurătorii" cu termenul "măsurării". a) data, ora şi minutul efectuării probei; b) temperatura uleiului de motor, la momentul efectuării probei; c) turaţia de mers în gol încet la care s-a efectuat proba; d) valoarea CO(cor) la turaţia de mers în gol încet; e) valoarea HC măsurată la turaţia de mers în gol încet; f) turaţia de mers în gol accelerat la care s-a efectuat proba - numai în cazul analizoarelor cu 4 gaze; g) valoarea CO sau CO(cor) la turaţia de mers în gol accelerat - numai în cazul analizoarelor cu 4 gaze; h) valoarea coeficientului lambda la turaţia de mers în gol accelerat - numai în cazul analizoarelor cu 4 gaze; i) valoarea HC măsurată la turaţia de mers în gol accelerat.2.6. Analizoarele de gaze cu care sunt echipate SITP care efectuează ITP la autovehiculele echipate cu instalaţii de alimentare cu gaz petrolier lichefiat (GPL) şi/sau la autovehiculele echipate cu instalaţii de alimentare cu gaz natural comprimat (GNC) trebuie să aibă posibilitatea de a efectua măsurarea emisiilor poluante pentru aceste autovehicule.3. Opacimetru pentru staţiile ce efectuează ITP la autovehiculele cu motoare cu aprindere prin comprimare (mac)3.1. Opacimetrul trebuie să permită măsurarea în flux parţial conform Regulamentului 24 CEE ONU*1), cu o precizie de minimum ± 0,3 m^(-1). Notă
──────────
*1) Regulamentul nr. 24 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE-ONU)- Dispoziţii uniforme privind:
I. Omologarea motoarelor cu aprindere prin comprimare (AC) în ceea ce priveşte emisiile de poluanţi vizibili
II. Omologarea autovehiculelor în ceea ce priveşte instalarea motoarelor cu aprindere prin comprimare de tip omologat
III. Omologarea autovehiculelor echipate cu motoare cu aprindere prin comprimare în ceea ce priveşte emisiile de poluanţi vizibili
IV. Măsurarea puterii motoarelor cu aprindere prin comprimare
──────────3.2. Camera de măsură a opacimetrului trebuie să fie mobilă.3.3. Opacimetrul trebuie prevăzut cu dispozitive adecvate măsurării temperaturii de intrare a gazelor, cu posibilitatea de a afişa valoarea echivalentă a opacităţii la temperatura de 100°C, dispozitiv pentru măsurarea temperaturii uleiului de motor, dispozitiv pentru măsurarea turaţiei motorului care să poată măsura turaţia motorului indiferent de diametrul conductelor de injecţie montate, precum şi imprimantă. De asemenea, trebuie să aibă posibilitatea de conectare la un calculator.3.4. Se admit numai sondele de prelevare a gazelor şi dispozitivele pentru măsurarea temperaturii uleiului de motor, de origine sau certificate în conformitate cu prescripţiilefabricantului.3.5 Pentru clasa a III-a, dispozitivul pentru măsurarea temperaturii uleiului de motor trebuie să aibă lungimea de minimum 2,5 m.----------Subpct. 3.5, pct. 3 al alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.3.6. Programul aparatului va fi conform cu prevederile anexei nr. 13 la reglementări şi trebuie să permită măsurarea timpului de bază (durata accelerării motorului).3.7. Programul opacimetrului trebuie să permită tipărirea rezultatelor măsurării. Pe buletinul de probă trebuie să fie tipărite cel puţin următoarele date:----------Partea introductivă a pct. 3.7. al alin. (2) al art. 10 a fost modificată de pct. 45 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea termenului "măsurătorii" cu termenul "măsurării". a) data, ora şi minutul efectuării probei - numai pentru prima probă; b) temperatura uleiului de motor la momentul efectuării probei; c) timpul de bază; d) turaţia de mers în gol încet; e) turaţia de mers în gol maximă (de regulator); f) indicele de opacitate măsurat.3.8. Valoarea indicelui de opacitate mediu se calculează ca medie aritmetică a valorilor măsurate în cel puţin ultimele 3 cicluri de accelerare liberă cu condiţia să nu se înregistreze diferenţe semnificative între turaţiile minime măsurate la ciclurile de accelerare sau între turaţiile maxime măsurate la ciclurile de accelerare, în conformitate cu procedura prevăzută de anexa nr. 13 la reglementări.4. Aparat de control al farurilor prevăzut cu nivelă5. Manometru pentru măsurarea presiunii în anvelopelele vehiculelor, cu domeniul de măsurare 0 - 10 bar şi cu clasa de exactitate 2,5.----------Pct. 5 al alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea termenului "pneu" cu termenul "anvelopă".6. Dispozitiv de măsurare a adâncimii profilului anvelopelor vehiculelor, cu o precizie de ± 0,1 mm----------Pct. 6 al alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea termenului "pneu" cu termenul "anvelopă".7. Cântar pentru măsurarea maselor (independent sau în cadrul standului de frânare), cu o precizie de minimum ± 2% din valoarea măsurată. Cântarul trebuie să fie conectat la acelaşi calculator ca şi standul de frânare cu role.8. Decelerometru cu compensare şi înregistrare a datelor pentru verificarea eficacităţii sistemului de frânare prin probe funcţionale în parcurs (numai pentru tractoarele, autoremorcherele, autovehiculele speciale şi autovehicule specializate care nu pot fi verificate pe standul de frânare cu role, pentru autovehiculele cu tracţiune integrală permanentă nedecuplabilă - legătură rigidă, precum şi pentru mopede cu 3 roţi, motociclete cu ataş, mototricicluri şi cvadricicluri).Programul decelerometrului trebuie să permită tipărirea rezultatelor măsurării. Pe buletinul de probă trebuie să fie tipărite cel puţin următoarele date: a) marca, tipul şi numărul de înmatriculare ale vehiculului verificat - aceste date pot fi introduse de la tastatură sau completate manual de inspectorul tehnic pe buletinul de probă; b) data, ora şi minutul la care a fost efectuată verificarea; c) sistemul de frânare verificat (serviciu sau staţionare); d) valoarea deceleraţiei; e) valoarea măsurată a forţei de acţionare la pedală; f) viteza la care s-a efectuat proba (viteza de la care s-a efectuat frânarea).----------Al doilea paragraf de la pct. 8 al alin. (2) al art. 10 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.9. Dispozitiv de simulare a forţei de împingere la proţapul remorcii sau dispozitiv de ancorare dotat cu întinzător, pentru SITP ce efectuează ITP la remorcile cu sistem de frânare cu acţionare prin inerţie.10. Dispozitiv de ancorare dotat cu întinzător, pentru SITP ce efectuează ITP la tractoare - cu excepţia SITP dotate cu decelerometru.11. Calculator pentru evidenţa ITP (desktop):----------Titlul pct. 11 al alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.11.1. Calculatorul trebuie să aibă următoarea configuraţie minimală: a) procesor: minimum 1,5 Ghz; b) memorie internă: Ram minimum 1 Gb, Hdd minimum 40 Gb; c) CD-ROM sau CD-W; d) placa video pentru rezoluţie de minimum 800x600 pixels; e) port paralel şi port USB; f) sistem de operare: Windows XP SP 2 cu Internet Explorer 6; g) modem adaptat modului de transmisie: 56 Kb - obligatoriu numai pentru SITP ce utilizează acelaşi calculator şi pentru activităţile de verificare a tahografelor şi/sau a limitatoarelor de viteză.11.2. Calculatorul trebuie folosit numai pentru activităţi legate de ITP sau de verificare a tahografelor şi/sau a limitatoarelor de viteză, nefiind permisă instalarea altor programe decât cele furnizate de RAR. Instalarea şi întreţinerea programelor se fac numai de personalul RAR abilitat pentru această activitate.12. Cameră foto digitală care să permită, la salvarea imaginilor prelevate în sistemul informatic, afişarea datei şi orei prelevării imaginii.13. Ruletă cu lungimea de minimum 10 m.14. Ciocan cu cap rotund cu o masă de maximum 200 g.15. Leviere (2 bucăţi) de mărime corespunzătoare clasei de ITP - minimum 300 mm pentru clasa a II-a şi minimum 500 mm pentru clasa a III-a.16. Riglă cu bulă de nivel (2 bucăţi): 200/5/30 mm şi 1000/5/30 mm (pentru clasa a III-a).17. Şubler cu tijă cu o lungime de minimum 15 cm şi cu o precizie de ± 0,1 mm pentru clasa a II-a, respectiv cu o lungime de minimum 20 cm şi cu o precizie de ± 0,1 mm pentru clasa a III-a sau calibre de măsurare pentru clasele a II-a şi a III-a, în vederea verificării sistemelor de cuplare.----------Pct. 17 al alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.18. Jaloane reflectorizant - fluorescente (5 bucăţi), în vederea verificării câmpului de vizibilitate spre înapoi în conformitate cu anexa nr. 3 la reglementări. (3) SITP trebuie să asigure instalarea analizorului de gaze şi a opacimetrului într-o incintă echipată cu instalaţie de încălzire şi climatizare, după caz, care să asigure, pe perioada desfăşurării activităţii, menţinerea temperaturii între 5°C şi 37°C. (4) Utilizatorii aplicaţiei informatice de ITP nu au voie să altereze baza de date cu înregistrări incomplete, eronate sau fictive prin folosirea necorespunzătoare şi neavizată a aplicaţiei pentru această activitate sau prin alte mijloace software. (5) Aparatele de măsură trebuie să aibă dovada conformităţii realizată periodic, potrivit prevederilor tabelului următor: ┌──────────────────────────────────┬────────────────┬────────────────────────┐ │ [poziţie conform art. 10] │ Dovada │ Tipul aparatului sau │ │Denumirea aparatului de măsură │ conformităţii │ mărimii certificate │ ├──────────────────────────────────┼────────────────┼────────────────────────┤ │[art. 10 alin. (2) pct. 1 lit. a)]│Certificat de │Forţă de frânare │ │Stand de frânare cu role corespun-│etalonare │Cântărire (masă) │ │zător clasei I de ITP - pentru │ │Forţă de apăsare la │ │mopede cu 2 roţi şi motociclete │ │pedală │ │fără ataş │ │Forţă de apăsare la │ │ │ │manetă │ ├──────────────────────────────────┼────────────────┼────────────────────────┤ │[art. 10 alin. (2) pct. 1 lit. b)]│Buletin de │Forţă de frânare │ │Stand de frânare cu role corespun-│verificare │ │ │zător clasei a II-a şi a III-a de │metrologică │ │ │ITP ├────────────────┼────────────────────────┤ │ │Certificat de │Forţă de apăsare la │ │ │etalonare │pedală │ │ │ │Cântărire (masă) │ │ │ │Presiune (traductor de │ │ │ │presiune) │ ├──────────────────────────────────┼────────────────┼────────────────────────┤ │[art. 10 alin. (2) pct. 2] │Buletin de │Analizor de gaze de │ │Analizor de gaze pentru staţiile │verificare │evacuare │ │ce efectuează ITP la autovehicu- │metrologică │ │ │lele echipate cu motor cu aprin- │ │ │ │dere prin scânteie (mas) │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────────────┼────────────────────────┤ │[art. 10 alin. (2) pct. 3] │Buletin de │Opacimetru pentru gazele│ │Opacimetru pentru staţiile ce │verificare │de evacuare ale mac │ │efectuează ITP la autovehiculele │metrologică │ │ │cu motoare cu aprindere prin │ │ │ │comprimare (mac) │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────────────┼────────────────────────┤ │[art. 10 alin. (2) pct. 4] │Certificat de │Unghiuri (aparat pentru │ │Aparat de control al farurilor │etalonare │reglarea şi verificarea │ │prevăzut cu nivelă │ │farurilor la │ │ │ │autovehicule) │ ├──────────────────────────────────┼────────────────┼────────────────────────┤ │[art. 10 alin. (2) pct. 5] │Buletin de │Manometru pentru verifi-│ │Manometru pentru măsurarea │verificare │carea presiunii în │ │presiunii în anvelopele │metrologică │anvelopele vehiculelor │ │vehiculelor │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────────────┼────────────────────────┤ │[art. 10 alin. (2) pct. 6] │Certificat de │Lungimi (şubler) │ │Dispozitiv de măsurare a adâncimii│etalonare │ │ │profilului anvelopelor │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────────────────┼────────────────────────┤ │[art. 10 alin. (2) pct. 8] │Certificat de │Deceleraţie │ │Decelerometru cu compensare │etalonare sau │Forţa de apăsare la │ │ │buletin de │pedală │ │ │măsurare │ │ ├──────────────────────────────────┼────────────────┼────────────────────────┤ │[art. 10 alin. (2) pct. 13] │Buletin de │Ruletă │ │Ruletă cu lungimea de minimum 10 m│verificare │ │ │ │metrologică │ │ │ ├────────────────┼────────────────────────┤ │ │Certificat de │Lungimi (ruletă) │ │ │etalonare │ │ ├──────────────────────────────────┼────────────────┼────────────────────────┤ │[art. 10 alin. (2) pct. 17] │Certificat de │Lungimi (şubler) │ │Şubler cu tijă cu o lungime de │etalonare │ │ │minimum 15 cm şi cu o precizie de │ │ │ │± 0,1 mm pentru clasa a II-a, │ │ │ │respectiv cu o lungime de minimum ├────────────────┼────────────────────────┤ │20 cm şi cu o precizie de │Buletin de │Lungimi (calibre) │ │± 0,1 mm pentru clasa a III-a sau │măsurare │ │ │calibre de măsurare pentru clasele│ │ │ │a II-a şi a III-a │ │ │ └──────────────────────────────────┴────────────────┴────────────────────────┘Aparatele de măsură pentru care sunt necesare buletine de verificare metrologică fac parte din categoria mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal şi obligatoriu au aprobare de model în România sau aprobare de model CE.----------Alin. (5) al art. 10 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. (6) Certificatele de etalonare pot fi emise şi de laboratoare acreditate de RENAR. (7) SITP trebuie să asigure posibilitatea de transmitere a datelor în timp real. În acest scop trebuie asigurată posibilitatea conexiunii prin internet cu următoarele caracteristici: a) lărgime de bandă: minimum 128 kbps; b) timpul de răspuns: maximum 200 ms; c) rata erorilor: aprox. 1/1000; d) sla: minimum 99,99%. (8) În cazul aparaturii de măsurare pentru care este necesară imprimarea rezultatelor, furnizorul echipamentului sau firma care a modernizat aparatul trebuie să pună la dispoziţia RAR un model al buletinului de probă, în limba română, care va fi folosit în SITP din România, iar la orice modificare de soft va trebui pus la dispoziţia RAR un model al noului buletin de probă. RAR poate verifica în cadrul SITP folosirea exclusivă a buletinului de probă şi a versiunii de soft declarate.----------Alin. (8) al art. 10 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.(8^1) SITP trebuie să asigure posibilitatea imprimării certificatului de inspecţie tehnică periodică.----------Alin. (8^1) al art. 10 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. (9) SITP trebuie să dispună de o linie telefonică dedicată în permanenţă activităţii de ITP.(9^1) SITP trebuie să asigure, prin intermediul unui sistem video, înregistrarea activităţii efectuate pe linia de ITP, înregistrare care trebuie păstrată pe o perioadă de 6 luni de la data efectuării ITP. Aceste înregistrări vor fi puse la dispoziţia RAR în scopul monitorizării activităţii de ITP.Sistemul de supraveghere video necesar trebuie să conţină minimum două camere de supraveghere şi un înregistrator digital DVR (Digital Video Recorder) care să permită înregistrarea la rezoluţii înalte HD (High Definition), având caracteristicile tehnice corelate cu dimensiunile şi particularităţile spaţiului destinat activităţii de ITP; sistemul trebuie să fie astfel proiectat, dotat şi instalat încât să asigure înregistrarea continuă a activităţilor desfăşurate pe linia de ITP. Sistemul de supraveghere video instalat în fiecare SITP trebuie să asigure următoarele funcţionalităţi: a) să permită vizualizarea tuturor înregistrărilor realizate pe un ecran corespunzător şi accesibil inspectorului RAR; b) să permită înregistrarea şi vizualizarea pe fluxul de ITP a vehiculului inspectat, a culorii exacte a acestuia şi a plăcii/plăcilor cu numărul de înmatriculare, indiferent de condiţiile de iluminare existente; c) să permită înregistrarea activităţii de pe linia de ITP pe durata maximă de funcţionare, respectiv de luni până vineri între orele 8,00 şi 20,00 şi sâmbătă între orele 8,00 şi 14,00; d) să permită înregistrarea şi vizualizarea corespunzătoare a indicaţiilor afişajului/afişajelor analogic/analogice sau a indicatoarelor analogice ale standului/standurilor de frânare instalate pe linia de ITP; e) să permită stocarea înregistrărilor realizate, vizualizarea lor selectivă pe toată durata stocării şi ştergerea automată a înregistrărilor realizate după 6 luni de la data preluării lor.În cazul SITP care dispun de mai multe linii de ITP se acceptă utilizarea unui singur sistem de supraveghere video, cu condiţia ca acesta să fie astfel proiectat, dotat şi instalat încât să asigure toate funcţionalităţile prevăzute la lit. a)-e) pentru toate liniile de ITP utilizate, iar acestea să fie amplasate alăturat, în aceeaşi incintă.----------Alin. (9^1) al art. 10 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.319 din 21 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 27 octombrie 2016. (10) În cazul SITP care dispun de mai multe linii de ITP, se acceptă utilizarea echipamentelor prevăzute la alin. (2), pct. 2 - 6, 8 şi 11 - 18 la efectuarea ITP pe oricare din liniile de ITP, cu condiţia ca liniile de ITP să fie amplasate alăturat, în aceeaşi incintă. + Articolul 11 (1) Persoanele care efectuează ITP trebuie să fie atestate de RAR. Ele trebuie să indeplinească următoarele condiţii: a) să fie: a1) calificate ca inginer autovehicule rutiere sau subinginer mecanic automobile; sau a2) calificate ca inginer mecanic, inginer electromecanic, subinginer mecanic, subinginer electromecanic, maistru mecanic, maistru electromecanic, tehnician mecanic, tehnician electromecanic sau tehnician transporturi;----------Lit. a) a alin. (1) al art. 11 a fost modificată de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015. b) să posede permis de conducere corespunzător clasei de ITP, cu respectarea următoarelor cerinţe minimale: i) pentru clasa I - permis de conducere categoriile A şi B1;----------Pct. i) de la lit. b) a alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. ii) pentru clasa a II-a - permis de conducere categoria B;iii) pentru clasa a III-a - permis de conducere categoria C şi/sau D; c) pentru persoanele calificate potrivit prevederilor lit. a2), să aibă o vechime de minimum 3 ani, după cum urmează:- în activitatea de reparaţii auto (activităţi mecanice sau electromecanice), desfăşurată în ateliere autorizate potrivit legii;- în activităţi de omologări sau verificări tehnice pentru vehicule, desfăşurate în cadrul unor autorităţi de omologare ori servicii tehnice notificate;- în activitatea de ITP (în calitate de personal tehnic auxiliar neatestat), desfăşurată în cadrul unor SITP autorizate potrivit legii.----------Lit. c) a alin. (1) al art. 11 a fost modificată de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015. (2) Inspectorul tehnic căruia i s-a anulat sau i-a fost retras permisul de conducere îşi pierde dreptul de a efectua ITP.----------Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. (3) În situaţia prevăzută la alin. (2), inspectorul tehnic trebuie să aducă la cunoştinţa RAR anularea sau retragerea permisului de conducere.----------Alin. (3) al art. 11 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. + Articolul 12 (1) SITP vor deţine în mod obligatoriu următoarele: a) registru de control al staţiei; b) formulare - tip raport de ITP care se completează corespunzător categoriei vehiculului şi ale căror modele sunt prevăzute în anexele nr. 4 şi 5 la reglementări; c) formular - tip anexă la certificatul de înmatriculare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 6 la reglementări; d) ecuson de ITP al cărui model este prevăzut în anexa nr. 7 la reglementări; e) elemente de securizare pentru anexa la certificatul de înmatriculare; f) norme tehnice şi instrucţiuni de utilizare a aparaturii; g) avizier care va cuprinde: i) autorizaţia tehnică a staţiei, în copie (faţă - verso); ii) metodologia de verificare a emisiilor poluante care se efectuează conform prevederilor anexei nr. 13 la reglementări;iii) tarifele de ITP; iv) precizarea categoriilor de vehicule pentru care SITP nu efectuează ITP;----------Pct. iv) de la lit. g) a alin. (1) al art. 12 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". v) precizarea actelor necesare efectuării ITP; vi) programul de lucru al SITP;vii) schiţa fluxului de efectuare a ITP;----------Pct. vii) de la lit. g) a alin. (1) al art. 12 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.viii) instrucţiunile şi dispoziţiile specifice de detaliere şi precizare a prezentelor reglementări şi pentru care se prevede în mod expres a fi afişate la avizier; h) dosarul staţiei care va cuprinde documentele ce atestă funcţionarea legală a SITP: i) în original: autorizaţia tehnică, certificatele de atestare ale inspectorilor tehnici, buletinele de verificare metrologică, certificatele de etalonare şi/sau buletinele de măsurare pentru aparatură întocmite conform prevederilor art. 10, precum şi tarifele pentru ITP;----------Pct. i) de la lit. h) a alin. (1) al art. 12 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012. ii) în copie: raportul de evaluare a capabilităţii tehnice şi contractul de franciză; i) dosar cu reglementări, norme, proceduri privind efectuarea ITP; j) registru de evidenţă a vehiculelor la care se efectuează pe linia de ITP diagnosticare sau verificarea calităţii reglajelor sau reparaţiilor. (2) De asemenea, pentru informarea persoanelor care prezintă vehicule la ITP, SITP va afişa la loc vizibil sau va pune la dispoziţie, la cerere, prezentele reglementări.----------Alin. (2) al art. 12 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". + Capitolul IIICerinţe şi proceduri + Articolul 13ITP se execută numai la vehiculele la care se prezintă:----------Partea introductivă a art. 13 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". a) certificatul de înmatriculare sau dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare, eliberată de autorităţile competente şi completată în mod corespunzător cu datele necesare identificării sau, după caz, autorizaţia provizorie de circulaţie; b) cartea de identitate a vehiculului. + Articolul 14Vehiculele prezentate la ITP trebuie să fie curate, în special caroseria, şasiul, ansamblurile şi subansamblurile ce urmează să fie controlate. Ele trebuie prezentate cu anvelopele umflate la presiunea nominală.----------Art. 14 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". + Articolul 15La ITP se execută operaţiunile prevăzute în Planul de operaţiuni, al cărui model este prevăzut, în funcţie de categoria vehiculului, în anexele nr. 1 şi 2 la reglementări, pct. A. Ordinea de executare a operaţiunilor precizate va fi stabilită de fiecare SITP în funcţie de fluxul propriu de efectuare a ITP declarat în dosarul de autorizare, cu excepţia identificării, care va fi prima operaţiune efectuată.----------Art. 15 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". + Articolul 16 (1) Pentru fiecare vehicul prezentat la ITP se completează de inspectorul tehnic sau de inspectorul RAR un raport de ITP corespunzător categoriei vehiculului sau un raport de verificare RAR, după caz, corespunzător categoriei vehiculului. Raportul de ITP sau raportul de verificare RAR se înregistrează după finalizarea ITP a vehiculului respectiv în calculator.----------Alin. (1) al art. 16 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". (2) Defectele constatate în cadrul ITP se încadrează de inspectorul tehnic sau de inspectorul RAR în una dintre următoarele grupe: defect minor (DMi), defect major (DMa) sau defect periculos (DP), definite în conformitate cu planurile de operaţiuni prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 2^1 la reglementări. Este obligatorie menţionarea pe raportul de ITP a tuturor defectelor constatate, indiferent de grupa în care a fost încadrat defectul.----------Alin. (2) al art. 16 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. (3) Prima operaţiune care se efectuează în cadrul ITP este identificarea. (4) În cazul în care la identificare se constată necesitatea respingerii pentru motivele precizate la cod 0.2, grupa DMa, se interzice continuarea efectuării ITP, persoana care a prezentat vehiculul fiind îndrumată la o reprezentanţă RAR sau la celelalte organisme abilitate legal. În acest caz nu se acceptă efectuarea unei noi ITP decât după rezolvarea problemelor care au condus la respingere pentru motivele precizate la cod 0.2, grupa DMa. Este obligatorie înregistrarea în calculator a vehiculelor respinse pentru neconformităţi legate de identificare.----------Alin. (4) al art. 16 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015. (5) Dacă vehiculul nu prezintă la identificare motive de respingere dintre cele precizate la cod 0.2, grupa DMa, se efectuează după aceea toate verificările prevăzute în Planul de operaţiuni corespunzător categoriei vehiculului şi tipului de ITP efectuată, precum şi verificarea dotărilor obligatorii.----------Alin. (5) al art. 16 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". (6) În continuare se procedează după cum urmează: a) Dacă vehiculul corespunde cerinţelor tehnice precizate în planul de operaţiuni corespunzător sau prezintă numai defecte încadrate în grupa DMi, inspectorul tehnic sau inspectorul RAR: i) consemnează în raportul de ITP sau în raportul de verificare RAR «Bun tehnic» sau «Bun tehnic cu DMi»; ii) semnează şi ştampilează raportul, îl înregistrează în baza naţională de date cu inspecţii tehnice periodice şi aplică pe raport matca elementului de securizare;iii) consemnează în anexa la certificatul de înmatriculare data-limită până la care trebuie efectuată următoarea ITP, semnează şi ştampilează anexa, notează în anexă codul de tranzacţie/numărul de înregistrare al ITP şi aplică pe anexă elementul de securizare corespunzător; iv) emite certificatul de inspecţie tehnică periodică, îl semnează, îl ştampilează şi îl înmânează persoanei ce a prezentat vehiculul la ITP; v) aplică pe placa cu numărul de înmatriculare din faţă ecusonul corespunzător ITP, cu excepţia remorcilor, a autovehiculelor cu două sau 3 roţi şi a cvadriciclurilor, în cazul cărora acesta se aplică pe placa cu numărul de înmatriculare din spate; vi) arhivează raportul de ITP sau raportul de verificare RAR completat, la el ataşându-se, după caz, buletinul de probă de la operaţiunea de verificare a emisiilor poluante şi/sau buletinul de probă de la operaţiunea de verificare a eficacităţii sistemului de frânare. Suplimentar, pentru autovehiculele echipate cu tahograf digital, ataşează şi două rapoarte zilnice de activitate, unul pentru ziua efectuării ITP şi al doilea pentru precedenta zi cu activitate, cea mai apropiată de ziua efectuării ITP, rapoarte listate de conducătorul autovehiculului la finalizarea ITP.----------Pct. vi) de la lit. a) a alin. (6) al art. 16 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.319 din 21 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 27 octombrie 2016.Dacă autovehiculul ce a efectuat ITP este destinat transportului de persoane în regim de taxi, atunci pe anexa la certificatul de înmatriculare se va menţiona textul «ITP TAXI». Dacă vehiculul inspectat este utilizat pentru învăţarea conducerii auto, atunci pe anexa la certificatul de înmatriculare se va menţiona textul «ITP ŞCOALĂ».Nu se va efectua pentru acelaşi autovehicul simultan ITP pentru activităţile de transport de persoane în regim de taxi (TAXI) şi, respectiv, de învăţare a conducerii auto (ŞCOALĂ). Implicit, nu se poate completa un singur rând din anexa la certificatul de înmatriculare pentru ambele activităţi.----------Al treilea paragraf de la lit. a) a alin. (6) al art. 16 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015. b) În cazul în care vehiculul este prezentat la una dintre reprezentanţele RAR pentru inspecţia tehnică în vederea redobândirii certificatului de înmatriculare, verificarea se va efectua numai la subansamblurile (sistemele) la care sunt localizate defectele înscrise în raportul de control tehnic în trafic sau în dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare. Dacă vehiculul corespunde cerinţelor tehnice precizate pentru subansamblurile (sistemele) la care au fost menţionate defecte sau prezintă numai defecte încadrate în grupa DMi, inspectorul RAR: i) consemnează în raportul de verificare RAR «Bun tehnic» sau «Bun Tehnic cu DMi pentru... [subansamblurile (sistemele) la care au fost menţionate defecte]»; ii) semnează şi ştampilează raportul şi aplică pe raport matca elementului de securizare;iii) consemnează pe versoul dovezii înlocuitoare a certificatului de înmatriculare «Bun tehnic» sau «Bun tehnic cu DMi pentru... [subansamblurile (sistemele) la care au fost menţionate defecte]»; iv) semnează şi ştampilează pe versoul dovezii înlocuitoare a certificatului de înmatriculare, notează numărul de înregistrare al activităţii şi aplică elementul de securizare; v) înmânează dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare persoanei care a prezentat vehiculul la inspecţia tehnică pentru redobândirea certificatului de înmatriculare; în acest caz nu se fac menţiuni în anexa la certificatul de înmatriculare; vi) arhivează raportul de verificare RAR completat, menţionându-se la rubrica «Defecte constatate» numărul, seria şi emitentul dovezii înlocuitoare a certificatului de înmatriculare; la raport se ataşează, după caz, buletinul de probă de la operaţiunea de verificare a emisiilor poluante şi/sau buletinul de probă de la operaţiunea de verificare a eficacităţii sistemului de frânare.În cazul în care se constată alte defecte conform prevederilor art. 18 alin. (4), se procedează la reverificarea vehiculului, conform prevederilor art. 18.În vederea redobândirii certificatului de înmatriculare se efectuează întreaga ITP dacă certificatul de înmatriculare a fost reţinut ca urmare a constatării lipsei ITP sau a expirării valabilităţii acesteia ori dacă valabilitatea ITP a expirat în intervalul de timp scurs de la data reţinerii certificatului de înmatriculare până la data prezentării vehiculului la una dintre reprezentanţele RAR. În acest caz se va completa anexa la certificatul de înmatriculare, respectându-se cerinţele precizate anterior, iar elementul de securizare se va aplica pe anexa la certificatul de înmatriculare. În cazul în care nu se poate prezenta anexa la certificatul de înmatriculare, se va elibera şi completa în mod corespunzător anexa la certificatul de înmatriculare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 6 la reglementări. c) Se efectuează întreaga ITP la una dintre reprezentanţele RAR şi în cazul în care ITP a fost anulată în condiţiile prevăzute de Reglementările privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor rutiere - RNTR 11, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi al ministrului internelor şi reformei administrative nr. 510/230/2007, cu modificările şi completările ulterioare, respectându-se cerinţele precizate anterior. d) Dacă vehiculul inspectat nu corespunde cerinţelor tehnice precizate, prezentând defecte din grupele DMa şi/sau DP, inspectorul tehnic sau inspectorul RAR consemnează defectele în raportul de ITP sau în raportul de verificare RAR la rubrica «Defecte constatate» şi marchează codurile defectelor constatate în momentul identificării acestor defecte. Vehiculul nu va avansa la alt post de verificare până nu sunt consemnate explicit şi amănunţit pe raport neconformităţile constatate la postul curent. La finalizarea ITP, raportul de ITP sau raportul de verificare RAR se înmânează persoanei care a prezentat vehiculul la ITP.----------Alin. (6) al art. 16 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. (7) În cadrul ITP va fi respectată ordinea posturilor de verificare comunicată RAR şi existentă în dosarul de autorizare al SITP. În eventualitatea modificării succesiunii posturilor de verificare, noua organizare a acestora trebuie comunicată RAR. Inspectorul tehnic nu va începe o altă ITP până nu o finalizează pe cea curentă, inclusiv înregistrarea în calculator şi, după caz, completarea anexei la certificatul de înmatriculare şi eliberarea certificatului de inspecţie tehnică periodică.----------Alin. (7) al art. 16 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. (8) Pentru fiecare vehicul inspectat se realizează două înregistrări fotografice digitale, una dintre ele cu vehiculul amplasat pe standul de frânare, iar cealaltă la finalizarea ITP. Suplimentar, pentru fiecare autovehicul inspectat din clasa a II-a de ITP se realizează o înregistrare fotografică digitală de ansamblu a compartimentului motor al autovehiculului cu capota ridicată, pentru autovehiculele dotate cu odometru (şi, după caz, cu tahograf) se realizează la finalizarea ITP o înregistrare fotografică digitală care să surprindă indicaţia numărului de kilometri parcurşi, iar pentru autovehiculele destinate transportului de persoane, care au, în afara locului conducătorului, mai mult de 4 locuri pe scaune, se realizează şi o înregistrare fotografică digitală a amenajării interioare. Toate înregistrările fotografice realizate vor fi salvate în calculatorul SITP. În cazul inspecţiei pentru redobândirea certificatului de înmatriculare prevăzute la alin. (6) lit. b) sau a ITP prevăzute la alin. (6) lit. c) se realizează o înregistrare fotografică digitală la finalizarea inspecţiei, care se salvează în sistemul informatic al RAR.----------Alin. (8) al art. 16 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.319 din 21 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 27 octombrie 2016. (9) După finalizarea operaţiunilor de verificare tehnică prevăzute în Planul de operaţiuni corespunzător, inspectorii RAR pot efectua reverificarea vehiculului inspectat, prevăzută la art. 3, alin. (7), lit. b). (10) Reverificarea va fi efectuată integral, în conformitate cu Planurile de operaţiuni corespunzătoare, indiferent dacă este efectuată la prima prezentare a vehiculului sau la revenire.Dacă în urma reverificării efectuată de inspectorul RAR sunt constatate alte defecte, acesta consemnează defectele respective pe raportul ITP în câmpurile aferente şi apoi efectuează înregistrarea acestora în calculator, urmând ca finalizarea ITP să se realizeze în funcţie de constatările inspectorului RAR. (11) Inspectorul tehnic va proceda la finalizarea ITP fără reverificarea vehiculului în următoarele situaţii: a) nu s-a solicitat de RAR prin mijloace informatice sau prin intermediul personalului său abilitat reverificarea vehiculului; b) RAR solicită reverificarea unui vehicul, dar inspectorul RAR nu se prezintă în intervalul de timp prevăzut la art. 3, alin. (8), lit. b).(11^1) Vehiculul inspectat va rămâne permanent în incinta SITP, până la finalizarea înregistrărilor în baza naţională de date şi eliberarea documentelor aferente ITP.----------Alin. (11^1) al art. 16 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.(11^2) În toate cazurile, ultima menţiune din anexa la certificatul de înmatriculare este cea valabilă şi le anulează pe precedentele.----------Alin. (11^2) al art. 16 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015. (12) Se interzice completarea a două anexe la certificatul de înmatriculare pentru acelaşi vehicul. (13) Datele de identificare şi rezultatele ITP se înregistrează în calculator.----------Alin. (13) al art. 16 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. + Articolul 16^1Respingerea la ITP a unui vehicul pentru defecte majore sau defecte periculoase determină încetarea valabilităţii ITP (în cazul în care ITP este încă valabilă) pentru vehiculul respectiv şi, coroborat cu legislaţia în vigoare privind circulaţia pe drumurile publice, i se interzice acestuia circulaţia pe drumurile publice până la obţinerea unei noi ITP. În acest sens, inspectorul tehnic trebuie să procedeze la anularea ITP consemnată în anexa la certificatul de înmatriculare, iar RAR va anula ITP pentru acel vehicul în baza de date cu înregistrări."----------Art. 16^1 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. + Articolul 16^2Anularea ITP prevăzută la art. 16^1 nu se aplică în cazul defectelor majore încadrate la codul 0. (Identificare vehicul/Identificare autovehicul) din Planurile de operaţiuni prevăzute prin prezentele reglementări.----------Art. 16^2 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012. + Articolul 17 (1) Dacă în termen de 30 de zile calendaristice de la data primei prezentări la ITP defectele constatate au fost remediate, verificarea se face numai la ansamblurile (sistemele) la care s-au constatat defectele şi se procedează potrivit art. 16, alin. (6), lit. a), data următoarei ITP urmând să fie stabilită în funcţie de data la care s-a constatat remedierea. (2) Dacă aceste verificări evidenţiează şi alte defecte la subansamblurile (sistemele) respective, produse în intervalul precizat de 30 de zile, acestea trebuie consemnate, iar admiterea la ITP este condiţionată de remedierea acestor defecte. În cazul în care controlul vizual general evidenţiază defecte produse în intervalul precizat de 30 de zile, acestea trebuie consemnate, iar admiterea la ITP este condiţionată de remedierea acestora. (3) Aceste verificări impun în mod obligatoriu efectuarea identificării vehicului prezentat.----------Alin. (3) al art. 17 a fost modificat de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". (4) În cazul depăşirii termenului de 30 de zile calendaristice de la data primei prezentări se va efectua o nouă ITP.----------Alin. (4) al art. 17 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015. + Articolul 17^1 (1) După finalizarea ITP se eliberează prezentatorului vehiculului un certificat de inspecţie tehnică periodică, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5^1 la reglementări. (2) Certificatul de inspecţie tehnică periodică nu se eliberează pentru vehiculele înmatriculate în alte state. (3) Clasele de vehicule menţionate la pct. 5 din certificatul de inspecţie tehnică periodică sunt prevăzute în anexa nr. 5^2 la reglementări. (4) La cerere, la schimbarea numărului de înmatriculare al vehiculului, se eliberează un certificat de inspecţie tehnică periodică nou, cu menţionarea noului număr de înmatriculare, dar cu respectarea periodicităţii certificatului iniţial. (5) Un nou certificat de inspecţie tehnică periodică, cu respectarea periodicităţii certificatului iniţial, se eliberează la cerere şi în cazul în care certificatul iniţial a fost eliberat de către RAR pentru un vehicul care nu era încă înmatriculat în România la data respectivă şi din acest motiv numărul de înmatriculare nu a fost menţionat în certificat. (6) În cazul eliberării unui duplicat al anexei la certificatul de înmatriculare, se eliberează şi se completează în mod corespunzător un nou certificat de inspecţie tehnică periodică, cu respectarea periodicităţii certificatului precedent, precedentul certificat de inspecţie tehnică periodică eliberat pentru respectivul vehicul pierzându-şi valabilitatea.----------Art. 17^1 a fost modificat de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. + Articolul 18 (1) Reverificarea unui vehicul prevăzută la art. 3, alin. (7), lit. c) se poate efectua cu ocazia prezentării acestuia la RAR pentru efectuarea activităţilor pentru care RAR este abilitat prin legislaţia în vigoare. (2) Abrogat.----------Alin. (2) al art. 18 a fost abrogat de pct. 18 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. (3) Stabilirea oportunităţii reverificării unui vehicul, precum şi reverificarea acestuia se efectuează numai de personal RAR atestat pentru activitatea de ITP.----------Alin. (3) al art. 18 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. (4) Reverificarea unui vehicul constă în: a) verificarea sistemului de frânare, în cazul constatării de către inspectorul RAR, în timpul conducerii vehiculului, a unei eficacităţi reduse a sistemului de frânare; b) verificarea sistemului de direcţie, în cazul constatării de către inspectorul RAR, în timpul conducerii vehiculului, a unui joc excesiv în sistemul de direcţie; c) verificarea emisiilor poluante, în cazul constatării vizuale de către inspectorul RAR, în timpul funcţionării motorului, a fumului în exces de orice culoare; d) verificarea tubulaturii de evacuare, de reducere a emisiilor şi a amortizoarelor de zgomot, în cazul constatării auditive de către inspectorul RAR, în timpul funcţionării motorului, a unor zgomote anormale; e) verificarea punţilor, suspensiei, şasiului sau caroseriei, după caz, în cazul constatării auditive de către inspectorul RAR, în timpul deplasării vehiculului, a unor zgomote anormale; f) verificarea caroseriei, în cazul constatării vizuale de către inspectorul RAR a unor coroziuni străpunse.----------Alin. (4) al art. 18 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. (5) Reverificarea unui vehicul se efectuează conform Planurilor de operaţiuni precizate prin prezentele reglementări. (6) În cazul în care la un vehicul reverificat conform prevederilor alin. (4) şi (5) se constată de către inspectorul RAR defecte majore sau defecte periculoase conform Planurilor de operaţiuni prevăzute prin prezentele reglementări, inspectorul RAR procedează la anularea ITP. De asemenea, inspectorul RAR procedează la anularea ITP, fără efectuarea unei reverificări a vehiculului, în cazul în care vehiculul prezintă defecte evidente vizual şi care se încadrează în categoria defectelor periculoase conform Planurilor de operaţiuni prevăzute prin prezentele reglementări. În situaţia în care vehiculul prezintă defecte evidente vizual care se încadrează în categoria defectelor majore, inspectorul RAR va finaliza activitatea/activităţile pentru care vehiculul a fost prezentat doar după remedierea acestora.----------Alin. (6) al art. 18 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.319 din 21 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 27 octombrie 2016. (7) Pentru fiecare reverificare inspectorul RAR completează un raport de verificare RAR. De asemenea, inspectorul RAR completează un raport de verificare RAR şi pentru fiecare vehicul a cărui ITP a fost anulată fără a fi fost efectuată o reverificare a acestuia.----------Alin. (7) al art. 18 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. (8) Pe raportul de verificare RAR se vor menţiona defectele care atrag anularea ITP, precum şi celelalte defecte evidente vizual sau constatate cu ocazia reverificării şi care sunt precizate în Planurile de operaţiuni din prezentele reglementări.----------Alin. (8) al art. 18 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.319 din 21 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 27 octombrie 2016. (9) Raportul de verificare RAR se înmânează persoanei care a prezentat vehiculul la ITP.----------Alin. (9) al art. 18 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. (10) În cazul anulării ITP conform prevederilor prezentului articol, după remedierea defectelor, vehiculul se supune ITP în SITP autorizate sau în staţiile reprezentanţelor RAR. + Articolul 19SITP va pune la dispoziţia RAR datele privind activitatea de ITP. + Capitolul IVAutorizarea SITP + Articolul 20 (1) Operatorii economici sau instituţiile publice pot presta activitatea de ITP în SITP autorizate, numai sub marca RAR, pe baza unui contract de franciză.----------Alin. (1) al art. 20 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "persoană juridică" cu sintagma "operator economic sau instituţie publică". (2) Funcţionarea SITP trebuie să se încadreze în perioada de activitate de luni până vineri între orele 8,00 şi 20,00 şi sâmbătă între orele 8,00 şi 14,00, cu respectarea prevederilor legislaţiei muncii.----------Alin. (2) al art. 20 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. (3) Autorizarea SITP deţinute de operatorii economici sau instituţiile publice se face de RAR, pe baza cererii de autorizare şi a rezultatului favorabil al Raportului de evaluare a capabilităţii tehnice, întocmit de personal RAR certificat pentru evaluarea conformităţii.----------Alin. (3) al art. 20 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "persoană juridică" cu sintagma "operator economic sau instituţie publică". (4) SITP pot efectua ITP la autovehiculele echipate cu instalaţii de alimentare cu gaz petrolier lichefiat (GPL) sau la autovehiculele echipate cu instalaţii de alimentare cu gaz natural comprimat (GNC) numai dacă îndeplinesc cerinţele specifice precizate prin prezentele reglementări. + Articolul 21 (1) Autorizaţia tehnică se acordă operatorilor economici sau instituţiilor publice care deţin spaţii corespunzătoare desfăşurării activităţii de ITP, îndeplinesc condiţiile precizate la art. 10 şi au personal atestat pentru activitatea de ITP, conform prevederilor cap. V. Modelul autorizaţiei tehnice este prezentat în anexa nr. 8 la reglementări.----------Alin. (1) al art. 21 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "persoană juridică" cu sintagma "operator economic sau instituţie publică". (2) Hala de ITP trebuie să permită accesul corespunzător al tuturor categoriilor de vehicule pentru care se solicită autorizarea. Fluxul de efectuare a ITP poate să fie continuu sau discontinuu. Dacă fluxul este discontinuu, SITP nu va fi autorizată în vederea efectuării ITP pentru vehicule tractate (remorci şi semiremorci).(2^1) Lăţimea spaţiului delimitat în care se desfăşoară activitatea de ITP, măsurată în orice punct pe lungimea acestuia, cu excepţia stâlpilor din structura de rezistenţă, nu trebuie să fie mai mică de 2,5 m pentru SITP ce solicită autorizarea pentru clasa I de ITP, de 4,5 m pentru SITP ce solicită autorizarea pentru clasa a II-a de ITP şi de 5,5 m pentru SITP ce solicită autorizarea pentru clasa a III-a de ITP.----------Alin. (2^1) al art. 21 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.(2^2) În scopul asigurării efectuării ITP în mod corespunzător în spaţiul precizat la alin. (2^1) pentru vehiculele din clasa de ITP pentru care se solicită autorizarea, indiferent de dimensiunile de gabarit ale acestora, se recomandă centrarea canalului de vizitare, elevatorului şi a standului de frânare pe axa de simetrie a spaţiului dedicat activităţii de ITP.----------Alin. (2^2) al art. 21 a fost introdus de pct. 21 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. (3) SITP pentru clasa a III-a care efectuează verificarea câmpului de vizibilitate spre înapoi la autovehiculele care se supun cerinţelor privind echiparea ulterioară fabricaţiei cu dispozitive de vizibilitate indirectă în conformitate cu prevederile din anexa nr. 3 la reglementări trebuie să dispună de o platformă orizontală, plană şi betonată cu o suprafaţă minimă de 30 x 20 m.(3^1) SITP care efectuează probe funcţionale de verificare a performanţei şi eficacităţii sistemului de frânare prin probe în parcurs trebuie să dispună de o suprafaţă betonată sau asfaltată, marcată corespunzător şi cu dimensiuni corespunzătoare categoriei de vehicule pentru care se solicită autorizarea.----------Alin. (3^1) al art. 21 a fost introdus de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. (4) SITP dotate numai cu elevator (fără canal de vizitare) nu se autorizează în vederea efectuării ITP pentru vehicule tractate (remorci şi semiremorci), iar în cazul în care SITP este dotată cu elevator cu braţe nu se vor efectua ITP la tractoare. (5) Incinta SITP trebuie să asigure funcţionarea corespunzătoare a aparaturii din dotare. (6) În incinta SITP trebuie menţinută, pe perioada desfăşurării activităţii, o temperatură constantă de minim 10°C şi maxim 30°C. (7) SITP trebuie să dispună de: a) spaţii de parcare suficiente care să permită staţionarea vehiculelor în aşteptarea efectuării ITP sau în aşteptarea eliberării documentelor; în cazul în care intrarea/ieşirea din SITP se face direct pe un drum public, iar în curte nu există spaţiu de parcare, se va prezenta un accept de la autorităţile locale pentru parcarea pe drumul public. Spaţiile de parcare trebuie delimitate şi marcate corespunzător, iar pe perioada de funcţionare a SITP ele trebuie utilizate numai de vehiculele care efectuează ITP;----------Lit. a) a alin. (7) al art. 21 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". b) spaţii sociale pentru personal - vestiar şi grup sanitar;----------Lit. b) a alin. (7) al art. 21 a fost modificată de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. c) spaţii sociale accesibile clienţilor - spaţiu de aşteptare (cu o suprafaţă de minimum 4 m²) şi grup sanitar;----------Lit. c) a alin. (7) al art. 21 a fost modificată de pct. 16 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. d) birou inspector tehnic necesar înregistrărilor aferente ITP şi pentru activitatea de supraveghere efectuată de RAR, cu o suprafaţă de minimum 4 mp. (8) SITP trebuie să asigure circulaţia pe standul de frânare în sensul stabilit de constructor. (9) Autorizaţia tehnică eliberată va fi în conformitate cu caracteristicile constructive şi cu dotarea existentă a SITP, ţinându-se cont de prevederile art. 10. (10) Pe autorizaţia tehnică eliberată se vor menţiona clasele de ITP pentru care a fost autorizată SITP, precum şi eventualele interdicţii, limitări sau observaţii referitoare la efectuarea ITP din motive tehnice, constructive sau administrative.----------Alin. (10) al art. 21 a fost modificat de pct. 22 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. (11) Autorizaţia tehnică se eliberează de RAR după încheierea contractului de franciză cu operatorul economic sau instituţia publică ce deţine SITP.----------Alin. (11) al art. 21 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "persoană juridică" cu sintagma "operator economic sau instituţie publică". (12) Dacă operatorul economic sau instituţia publică deţine mai multe SITP, RAR va elibera autorizaţii tehnice pentru fiecare SITP.----------Alin. (12) al art. 21 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "persoană juridică" cu sintagma "operator economic sau instituţie publică". + Articolul 22 (1) În vederea autorizării, operatorii economici sau instituţiile publice vor depune la RAR, pentru fiecare SITP pe care o deţin, un dosar de autorizare.----------Alin. (1) al art. 22 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "persoană juridică" cu sintagma "operator economic sau instituţie publică". (2) Dosarul de autorizare va conţine următoarele documente:1. cerere - tip de autorizare a SITP, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 9 la reglementări, semnată de reprezentantul legal al operatorului economic sau instituţiei publice; în cuprinsul acesteia vor fi prezentate principalele date de identificare ale operatorului economic sau instituţiei publice şi ale SITP;----------Pct. 1 al alin. (2) al art. 22 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "persoană juridică" cu sintagma "operator economic sau instituţie publică".2. chestionar de autoevaluare a capabilităţii tehnice, completat şi semnat pe propria răspundere de reprezentantul legal al operatorului economic sau instituţiei publice;----------Pct. 2 al alin. (2) al art. 22 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "persoană juridică" cu sintagma "operator economic sau instituţie publică".3. Abrogat.----------Pct. 3 de la alin. (2) al art. 22 a fost abrogat de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.4. certificat constatator emis de oficiul registrului comerţului în baza Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, eliberat de cel mult 3 luni în raport cu data depunerii cererii (original sau copie legalizată), cuprinzând date privind valabilitatea sediului social şi a punctelor de lucru, persoanele împuternicite, domeniul de activitate, sedii şi/sau activităţi autorizate, conform prevederilor art. 15 din Legea nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv activitatea «Activităţi de testări şi analize tehnice»;----------Pct. 4 de la alin. (2) al art. 22 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.5. Abrogat.----------Pct. 5 de la alin. (2) al art. 22 a fost abrogat de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.6. copii de pe documentele care atestă angajarea inspectorilor tehnici de către operatorul economic sau instituţia publică solicitantă a autorizării, însoţite de extrasul din registrul general de evidenţă a salariaţilor transmis inspectoratului teritorial de muncă;----------Pct. 6 de la alin. (2) al art. 22 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.7. copii de pe certificatele de aprobare de model, buletinele de verificare metrologică, certificatele de etalonare şi/sau buletinele de măsurare pentru aparatură, după caz (conform prevederilor art. 10);----------Pct. 7 de la alin. (2) al art. 22 a fost modificat de pct. 20 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.8. schiţa SITP, la scara 1/100, cu amplasarea aparatelor şi a utilajelor din dotarea SITP, amplasarea posturilor de lucru, parcare, vecinătăţi, semnată pentru confirmare de reprezentantul SITP;9. fluxul de efectuare a ITP, semnat pentru confirmare de reprezentantul SITP. (3) Durata maximă de valabilitate a autorizaţiei tehnice este de 2 ani şi este condiţionată de asigurarea respectării de titular a condiţiilor legale de desfăşurare a activităţii de ITP. (4) Fără a depăşi acest termen, operatorul economic sau instituţia publică va solicita RAR reautorizarea SITP. Reautorizarea se acordă în condiţiile respectării prezentelor reglementări.----------Alin. (4) al art. 22 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "persoană juridică" cu sintagma "operator economic sau instituţie publică". (5) Pe durata de valabilitate a autorizaţiei tehnice, titularul acesteia poate solicita încetarea activităţii, restrângerea sau extinderea domeniului autorizării. (6) Autorizaţia tehnică cu termenul de valabilitate depăşit devine nulă. + Articolul 23 (1) Pentru verificarea în timp a menţinerii capabilităţii tehnice a SITP, RAR va efectua supravegherea activităţii acesteia. (2) Neconformităţile constatate în cursul acestei activităţi vor fi menţionate în registrul de control al SITP şi, după caz, în certificatului de atestare a inspectorului tehnic. (3) În urma activităţii de supraveghere, RAR poate adopta una dintre următoarele măsuri: a) măsura de restrângere a domeniului de activitate se adoptă pentru perioada în care SITP şi-a pierdut temporar capabilitatea tehnică de efectuare a ITP pentru o gamă de vehicule cuprinse în autorizaţia tehnică eliberată;----------Lit. a) a alin. (3) al art. 23 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". b) măsura de suspendare a autorizaţiei tehnice se adoptă în cazul comiterii uneia dintre abaterile grave referitoare la desfăşurarea activităţii de ITP ce sunt explicitate în cadrul art. 28, alin. (2), lit. a), b) şi d)-i), ori în conformitate cu prevederile contractului de franciză; c) măsura de anulare a autorizaţiei tehnice se adoptă în cazul comiterii în mod repetat a uneia dintre abaterile grave referitoare la desfăşurarea activităţii de ITP ce sunt explicitate în cadrul art. 28, alin. (2), lit. a), b) şi d) - i), ori în conformitate cu prevederile contractului de franciză. (4) În cazul suspendării autorizaţiei tehnice, SITP va fi restricţionată informatic, se vor retrage elementele de securizare neutilizate până la acel moment şi va fi încheiat un proces verbal în registrul de control al SITP în care se va menţiona codul de tranzacţie şi data ultimei ITP efectuate. În cazul anulării autorizaţiei tehnice, se procedează ca şi în cazul suspendării, suplimentar reţinându-se de RAR autorizaţia tehnică a SITP. (5) Efectuarea de ITP în SITP neautorizate, cu autorizaţia tehnică suspendată, anulată sau cu termenul de valabilitate depăşit atrage măsuri de sancţionare corespunzător legislaţiei în vigoare. + Articolul 23^1Pe durata de valabilitate a autorizaţiei tehnice, operatorul economic autorizat trebuie să comunice către RAR orice modificare ce se referă la condiţiile în baza cărora a fost acordată autorizaţia tehnică.----------Art. 23^1 a fost introdus de pct. 23 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. + Capitolul VAtestarea personalului care efectuează ITP + Articolul 24 (1) Atestarea personalului care efectuează ITP se face după absolvirea unui program de atestare organizat de RAR, în urma căruia se eliberează un certificat de atestare. (2) Atestarea personalului care efectuează ITP la autovehiculele echipate cu instalaţii de alimentare cu gaz petrolier lichefiat (GPL) sau cu instalaţii de alimentare cu gaz natural comprimat (GNC) este condiţionată de absolvirea unui program de atestare suplimentar, în condiţiile prevăzute la alin. (1). (3) Modelul certificatului de atestare este prezentat în anexa nr. 10 la reglementări. În cazul inspectorilor tehnici atestaţi să efectueze ITP şi la autovehiculele echipate cu instalaţii de alimentare cu gaz petrolier lichefiat (GPL) şi/sau la autovehiculele echipate cu instalaţii de alimentare cu gaz natural comprimat (GNC), aceasta se menţionează în mod expres în certificatul de atestare. (4) Atestarea inspectorilor care efectuează controlul tehnic în trafic al vehiculelor în conformitate cu reglementările aplicabile în vigoare este condiţionată de absolvirea unui program de atestare suplimentar, în condiţiile prevăzute la alin. (1). Această atestare va fi consemnată în mod expres în certificatul de atestare menţionat la alin. (3).----------Alin. (4) al art. 24 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. (5) Termenul de valabilitate a certificatului de atestare este de cel mult 2 ani. (6) Abrogat.----------Alin. (6) al art. 24 a fost abrogat de pct. 25 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. (7) La cererea inspectorului tehnic, RAR eliberează un duplicat al certificatului de atestare, cu aceeaşi valabilitate ca a certificatului iniţial, în baza documentelor doveditoare.----------Alin. (7) al art. 24 a fost introdus de pct. 20 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. (8) În cazul solicitării de către un inspector tehnic a modificării anumitor date înscrise în certificatul de atestare, care nu influenţează valabilitatea certificatului de atestare sau activităţile pentru care a fost atestat inspectorul tehnic, RAR eliberează un certificat de atestare modificat, cu aceeaşi valabilitate ca a certificatului iniţial, în baza documentelor doveditoare.----------Alin. (8) al art. 24 a fost introdus de pct. 20 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. (9) În cazul solicitării de către un inspector tehnic a extinderii valabilităţii certificatului de atestare pentru activităţi suplimentare faţă de cele pentru care a fost iniţial atestat, RAR eliberează un certificat de atestare modificat, cu aceeaşi valabilitate ca a certificatului iniţial, în baza documentelor doveditoare şi a promovării unei examinări suplimentare aferente extinderii solicitate.----------Alin. (9) al art. 24 a fost introdus de pct. 20 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.----------Art. 24 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "curs de specialitate" cu sintagma "program de atestare". + Articolul 25 (1) În vederea atestării ca inspector tehnic, persoana care solicită atestarea va prezenta la RAR un dosar care va conţine următoarele: a) cerere de atestare, care va include, după caz, şi o recomandare din partea operatorului economic sau a instituţiei publice la care va urma să îşi desfăşoare activitatea; b) copie de pe diploma de studii sau de pe diploma de calificare profesională, după caz; c) copie de pe permisul de conducere sau de pe dovada înlocuitoare a permisului de conducere emisă de autoritatea competentă;d)în cazul persoanelor care, conform art. 11 alin. (1) lit. c), trebuie să aibă o vechime de minimum 3 ani, documentele care atestă îndeplinirea acestei condiţii, după cum urmează: copie de pe contractul individual de muncă, extrasul din registrul general de evidenţă a salariaţilor transmis inspectoratului teritorial de muncă, copie de pe carnetul de muncă, copie de pe fişa postului şi/sau un document eliberat de inspectoratul teritorial de muncă, după caz;e)copie de pe actul de identitate.----------Alin. (1) al art. 25 a fost modificat de pct. 26 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.(1^1) Copiile menţionate la alin. (1) lit. b)-e) vor fi certificate pentru conformitate cu originalul.----------Alin. (1^1) al art. 25 a fost introdus de pct. 27 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014.(1^2) La prezentarea la programul de atestare, solicitantul trebuie să prezinte în original documentele valabile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi e).----------Alin. (1^2) al art. 25 a fost introdus de pct. 27 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. (2) Atestarea ca inspector tehnic se face fără plată în cazul în care cererea de atestare include recomandarea menţionată la alin. (1), lit. a), în conformitate cu prevederile contractului de franciză.Atestarea ca inspector tehnic se face contra cost în cazul în care cererea de atestare nu include recomandarea menţionată la alin. (1), lit. a). (3) Persoanele calificate conform prevederilor art. 11 alin. (1) lit. a.a2) care nu îndeplinesc condiţia de vechime în muncă cerută la art. 11 alin. (1) lit. c) vor urma, contra cost, la RAR, un curs pregătitor despre construcţia şi funcţionarea vehiculelor, cu condiţia să aibă vechime de minimum 1 an în activităţile prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. c), dovedită cu documentele prevăzute la alin. (1) lit. d).----------Alin. (3) al art. 25 a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012. (4) Cursul se finalizează printr-un examen a cărui absolvire permite continuarea procedurii de atestare conform prezentelor reglementări. În acest caz, documentele prevăzute la alin. (1) lit. d) se vor completa cu dovada de absolvire a cursului pregătitor (în copie).----------Alin. (4) al art. 25 a fost modificat de pct. 22 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. (5) Programarea pentru cursul de specialitate organizat de RAR se va face acordând prioritate persoanelor recomandate de persoane autorizate. + Articolul 26 (1) Inspectorul tehnic va solicita reatestarea prin depunerea unei cereri de reatestare. La prezentarea la programul de reatestare, acesta trebuie să prezinte permisul de conducere valabil sau dovada înlocuitoare a permisului de conducere emisă de autoritatea competentă, în original, actul de identitate valabil, în original, precum şi certificatul de atestare, în original, dacă acesta este în termen de valabilitate.----------Alin. (1) al art. 26 a fost modificat de pct. 28 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. (2) Reatestarea se acordă contra cost, cu aplicarea mutatis mutandis a prevederilor art. 24.----------Art. 26 a fost modificat de pct. 23 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. + Articolul 27 (1) După angajarea de o persoană autorizată ce deţine o SITP, persoana atestată va primi din partea RAR o ştampilă individualizată pentru SITP respectivă care va fi utilizată în activitatea ca inspector tehnic. Ştampila respectivă va fi retrasă de RAR la expirarea valabilităţii certificatului de atestare, la anularea acestuia în conformitate cu prevederile art. 28, alin. (2) sau la încetarea activităţii în cadrul SITP respectivă. (2) În cazul transferului la o altă SITP deţinută de aceeaşi persoană autorizată, se va atribui de RAR o nouă ştampilă, în baza unei solicitări a persoanei autorizate. (3) În cazul transferului la o altă SITP deţinută de un alt operator economic sau de o altă instituţie publică, se va atribui de RAR o nouă ştampilă, numai după transmiterea dovezii privind angajarea de către operatorul economic sau instituţia publică respectiv/ă.----------Alin. (3) al art. 27 a fost modificat de pct. 44 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012, prin înlocuirea sintagmei "persoană juridică" cu sintagma "operator economic sau instituţie publică". (4) Un inspector tehnic nu poate deţine şi folosi în aceeaşi perioadă de timp decât o singură ştampilă ITP, cu respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (1), (2) şi (3). + Articolul 28 (1) Se consideră abatere de la cerinţele de desfăşurare a activităţii de ITP de către un inspector tehnic şi se menţionează pe certificatul de atestare al acestuia următoarele cazuri: a) confirmarea drept corespunzătoare a stării tehnice a unui vehicul care nu îndeplineşte cerinţele tehnice precizate prin prezentele reglementări;----------Lit. a) a alin. (1) al art. 28 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". b) nerespectarea cerinţelor, procedurilor şi a instrucţiunilor de efectuare a ITP conform legislaţiei şi reglementărilor în vigoare; c) nemenţionarea în raportul de ITP a tuturor defectelor constatate, din grupele DMa şi DP, care impun respingerea unui vehicul la ITP conform prezentelor reglementări; d) transmiterea către RAR sau în baza naţională de date privind ITP de date incomplete, eronate sau fictive cu privire la activitatea de ITP prestată; e) utilizarea unui aparat cu verificarea metrologică expirată; f) completarea raportului de ITP de către o persoană, alta decât inspectorul tehnic atestat ce are distribuită ştampila ce a fost aplicată pe raportul ITP; g) menţionarea în raportul de ITP a unor neconformităţi tehnice, din grupele DMa şi DP, pe care vehiculul nu le prezintă; h) lipsa inspectorului tehnic din incinta SITP la reverificarea de către inspectorul RAR a unui vehicul ce a fost selectat în acest scop; i) lipsa documentelor minime necesare pentru o ITP în cazul unui vehicul reverificat de un inspector RAR; j) divulgarea către o altă persoană sau realizarea de acţiuni prin care se facilitează cunoaşterea de către o altă persoană a numelui de utilizator şi/sau a parolei proprii de acces la sistemul naţional de supraveghere informatică a ITP gestionat de RAR; k) divulgarea către o altă persoană sau realizarea de acţiuni prin care se facilitează cunoaşterea de către o altă persoană a parolei de acces a SITP la sistemul naţional de supraveghere informatică a ITP gestionat de RAR; l) neanularea ITP valabile pentru vehiculul la care au fost constatate defecte majore sau periculoase în cadrul ITP.----------Lit. l) a alin. (1) al art. 28 a fost introdusă de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. (2) Certificatul de atestare se anulează în cazul în care: a) în decursul unei perioade de 12 luni se constată două abateri de la cerinţele de desfăşurare a activităţii de ITP de către un inspector tehnic, menţionate pe certificatul de atestare al acestuia; b) se certifică starea tehnică a vehiculului în lipsa acestuia;----------Lit. b) a alin. (2) al art. 28 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". c) se certifică starea tehnică a vehiculului în perioada în care autorizaţia tehnică a SITP este suspendată, anulată sau expirată;----------Lit. c) a alin. (2) al art. 28 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". d) se certifică starea tehnică a vehiculului în perioada în care aparatura specifică necesară efectuării ITP nu îndeplineşte cerinţele specificate;----------Lit. d) a alin. (2) al art. 28 a fost modificată de pct. 39 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012, prin înlocuirea sintagmei "vehicul rutier" cu sintagma "vehicul". e) se certifică starea tehnică a vehiculului fără a fi utilizată aparatura de verificare impusă prin procedura de efectuare a ITP; f) se constată modificări sau intervenţii neautorizate la aparatura utilizată sau la programele utilizate; g) se efectuează ITP la vehicule pentru care SITP are interdicţie de a efectua ITP; h) se efectuează ITP la vehicule pentru care inspectorul nu are atestat corespunzător clasei respective; i) se aplică alt element de securizare, pe anexa certificatului de înmatriculare, decât cel care a fost generat de programul de evidenţă. (3) Certificatul de atestare al unui inspector tehnic poate fi suspendat pe o perioadă de maximum 30 de zile în cazul în care analizarea abaterilor menţionate la alin. (2) necesită un timp suplimentar. (4) În cazul în care pentru aceeaşi SITP se anulează două certificate de atestare a inspectorilor tehnici (pentru acelaşi inspector tehnic sau pentru inspectori tehnici diferiţi), se procedează suplimentar la suspendarea autorizaţiei tehnice a SITP pe o perioadă de 30 de zile. La fiecare anulare ulterioară a unui certificat de atestare a unui inspector tehnic se procedează suplimentar la suspendarea autorizaţiei tehnice a SITP pe o perioadă de 90 de zile. (5) Obţinerea unui nou certificat de atestare se face în conformitate cu prevederile art. 24, contra cost. Programarea pentru reatestare se face după 30 de zile de la depunerea cererii prevăzută la art. 25, perioadă destinată reinstruirii în cadrul SITP, dar fără a depăşi 60 de zile de la depunerea cererii. (6) Inspectorului tehnic căruia i s-a anulat certificatul de atestare a doua oară i se suspendă dreptul de a efectua ITP pe o perioadă de 2 ani. La orice anulare ulterioară a certificatului de atestare se procedează la suspendarea dreptului de efectuare a ITP pe o perioadă de 2 ani.----------Alin. (6) al art. 28 a fost modificat de pct. 25 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. (7) Atestarea stării tehnice corespunzătoare a unui vehicul, prin aplicarea ştampilei, a semnăturii şi a elementului de securizare care certifică promovarea ITP, de către personal neatestat sau de către personal atestat, dar fără efectuarea în prealabil a ITP, atrage, după caz, răspunderea administrativă, disciplinară, materială sau penală. (8) Conducerea persoanei autorizate va lua măsuri de supraveghere a desfăşurării activităţii inspectorilor tehnici şi de sancţionare administrativă a persoanelor care se fac vinovate de săvârşire a abaterilor menţionate în alineatele precedente. + Capitolul VIDispoziţii finale şi tranzitorii + Articolul 29 (1) Următoarele cerinţe impuse la autorizarea SITP devin obligatorii de la datele menţionate în continuare: a) echiparea cu dispozitiv de ridicare/suspendare a vehiculului sau cu dispozitiv ce asigură suspendarea vehiculului roată cu roată pentru clasa I (art. 10, alin. (1) pct. 1, lit. a)) se aplică începând cu prima autorizare în cazul SITP noi şi cu prima reautorizare în cazul SITP autorizate înainte de data intrării în vigoare a prezentului ordin; b) abrogată;----------Lit. b) a alin. (1) al art. 29 a fost abrogată de pct. 26 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. c) echiparea cu elevator cu capacitatea de încărcare de minimum 2.500 kg se aplică începând cu prima autorizare în cazul SITP noi (art. 10, alin. (1), pct. 2, lit. c)); d) echiparea cu stand de frânare cu role pentru clasa I de ITP (art. 10, alin. (2), pct. 1, lit. a)) se aplică de la 1 ianuarie 2010; e) echiparea cu decelerometru cu compensare şi înregistrare a datelor pentru verificarea eficacităţii sistemului de frânare pentru mopede cu 3 roţi, motociclete cu ataş, mototricicluri şi cvadricicluri (art. 10, alin. (2), pct. 8) se aplică de la 1 ianuarie 2010; f) amplasarea aparaturii într-o singură incintă (art. 9, alin. (1)) se aplică începând cu prima autorizare în cazul SITP noi şi cu prima reautorizare ulterioară datei de 01.07.2007 pentru staţiile autorizate înainte de 21.12.2005. g) cerinţa privind menţinerea în incinta SITP a unei temperaturi de minimum 10°C şi maximum 30°C [art. 21 alin. (6)] se aplică de la 1 ianuarie 2018;----------Lit. g) a alin. (1) al art. 29 a fost modificată de pct. 29 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014. h) cerinţa privind echiparea cu sistem video [art. 10 alin. (9^1)] se aplică de la 20 mai 2018.----------Lit. h) a alin. (1) al art. 29 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 1.319 din 21 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 27 octombrie 2016. (2) Cerinţa referitoare la viteza periferică minimă a rolelor standului de frânare pentru clasa a II-a şi a III-a (art. 10, alin. (2), pct. 1, lit. b2)) nu se aplică la standurile de frânare care rămân în dotarea SITP ce au fost autorizate înainte de 21.12.2005. (3) Cerinţele referitoare la dimensiunile minime prevăzute la art. 10 alin. (1) pct. 2 lit. a), precum şi la art. 21 alin. (2^1) şi (7) nu se aplică spaţiilor aferente SITP pentru care a fost emisă autorizaţia tehnică până la 31 decembrie 2012 inclusiv şi nici spaţiilor aferente halelor de ITP pentru care a fost obţinută autorizaţia de construire până la 31 decembrie 2012 inclusiv.----------Alin. (3) al art. 29 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015.(3^1) În cazul dimensiunilor minime prevăzute la art. 10 alin. (1) pct. 2 lit. a), precum şi la art. 21 alin. (2^1) şi (7) se acceptă o toleranţă de - 5%.----------Alin. (3^1) al art. 29 a fost introdus de pct. 15 al art. I din ORDINUL nr. 682 din 27 mai 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 422 din 15 iunie 2015. (4) Dotările necesare pentru verificarea câmpului de vizibilitate spre înapoi la autovehiculele care se supun cerinţelor privind echiparea ulterioară fabricaţiei cu dispozitive de vizibilitate indirectă în conformitate cu prevederile din anexa nr. 3 la reglementări (jaloane reflectorizant - fluorescente - art. 10, alin. (2) pct. 18 şi platformă orizontală, plană şi betonată cu o suprafaţă minimă de 30 x 20 m - art. 21, alin. (3)) sunt obligatorii de la 1 aprilie 2009. + Articolul 30 (1) Inspectorul tehnic şi inspectorul RAR vor elibera anexa la certificatul de înmatriculare prevăzută în anexa nr. 6 la reglementări numai în cazul în care în certificatul de înmatriculare, în anexa corespunzătoare menţionării efectuării ITP, nu mai există rubrici disponibile sau în cazul prezentării unui certificat de înmatriculare de tip vechi. (2) În cazul utilizării anexei la certificatul de înmatriculare prevăzute la alin. (1), inspectorul tehnic trebuie să completeze, suplimentar faţă de elementele menţionate la art. 16, numărul de înmatriculare şi seria certificatului de înmatriculare a vehiculului sau, după caz, numărul de identificare al vehiculului.----------Alin. (2) al art. 30 a fost modificat de pct. 27 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. + Articolul 30^1În cazul în care certificarea stării tehnice a unui vehicul se realizează în condiţiile prevăzute la art. 28 alin. (2) lit. b), c), g) şi h), RAR va anula ITP pentru acel vehicul în baza de date cu înregistrări şi va informa deţinătorul vehiculului cu privire la anularea valabilităţii ITP a vehiculului respectiv.----------Art. 30^1 a fost introdus de pct. 22 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012. + Articolul 31Ecusoanele de ITP, elementele de securizare şi imprimatele prevăzute în prezentele reglementări vor fi puse la dispoziţia SITP de către RAR. Ecusonul de ITP va avea fondul colorat, distinct pentru fiecare an, astfel: 2012 - albastru, 2013 - galben, 2014 - roşu, 2015 - verde, 2016 - portocaliu. Începând din anul 2017, succesiunea culorilor va fi reluată. Ecusonul de ITP care se aplică pe placa cu numărul de înmatriculare trebuie să aibă culoarea corespunzătoare anului în care vehiculul va fi supus următoarei ITP şi va fi amplasat între indicativul judeţului sau al municipiului Bucureşti şi numărul de înmatriculare, având înscrisul cu luna din anul în care va fi supus următoarei ITP îndreptat pe verticală, în sus.----------Art. 31 a fost modificat de pct. 28 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012. + Articolul 32Suspendarea şi anularea autorizaţiilor tehnice ale SITP şi anularea certificatelor de atestare a inspectorilor tehnici se face numai de către RAR. + Articolul 33Abrogat.----------Art. 33 a fost abrogat de pct. 23 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012. + Articolul 34 (1) Prevederile prezentelor reglementări se aplică mutatis mutandis şi pentru vehiculele înregistrate. (2) În cazul vehiculelor înregistrate şi care aparţin categoriilor de vehicule pentru care este obligatorie omologarea, la efectuarea ITP este necesară prezentarea certificatului de înregistrare şi a cărţii de identitate a vehiculului. (3) În cazul vehiculelor înregistrate, altele decât cele menţionate la alin. (2), la efectuarea ITP este necesară prezentarea certificatului de înregistrare şi a atestatului tehnic dacă acesta a fost eliberat de RAR.----------Art. 34 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012. + Articolul 34^1În cazul ITP pentru vehiculele înmatriculate în alte state, este necesară prezentarea certificatului de înmatriculare, sau a dovezii înlocuitoare a certificatului de înmatriculare, eliberată de autorităţile competente din România şi completată în mod corespunzător cu datele necesare identificării.----------Art. 34^1 a fost introdus de pct. 25 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012. + Articolul 35RAR va transmite Comisiei Europene o listă cu soluţiile tehnice naţionale ce asigură îndeplinirea echipării ulterioare fabricaţiei cu dispozitive de vizibilitate indirectă (anexa nr. 3 la reglementări). + Articolul 36Prevederile prezentelor reglementări vor putea fi detaliate şi precizate atunci când este necesar, în scopul aplicării lor unitare, prin instrucţiuni şi dispoziţii specifice, fără ca acestea să modifice sau să completeze cadrul legal instituit; precizările constituie parte integrantă a reglementărilor privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică.----------Art. 36 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "siguranţa rutieră" cu sintagma "siguranţa circulaţiei rutiere". + Articolul 37Anexele nr. 1-15 fac parte integrantă din prezentele reglementări.----------Art. 37 a fost modificat de pct. 27 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012. + Anexa 1la reglementăriPrevederi privind efectuarea ITP - clasa Imopede, motociclete, mototricicluri şi cvadricicluri----------Titlul anexei 1 la reglementări a fost modificat de pct. 29 al art. I din ORDINUL nr. 42 din 20 ianuarie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2012.A. Plan de operaţiuni*Font 7* ┌────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬──────────┐ │Nr. crt.│Denumirea verificării│Metoda de control şi│ Defecte constatate │Cod defect│ │ │ │ aparatura necesară │ ├───┬───┬──┤ │ │ │ │ │DMi│DMa│DP│ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │ 0. IDENTIFICARE AUTOVEHICUL │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │0.1. │Verificare stare │Inspecţie vizuală │a) Placă lipsă sau fixată neco- │ │ X │ │ │ │plăci cu numărul de │ │respunzător astfel încât s-ar putea│ │ │ │ │ │înmatriculare, con- │ │desprinde de pe vehicul │ │ │ │ │ │cordanţă dintre plă- │ │b) Număr de înmatriculare ilizibil │ │ X │ │ │ │cile cu numărul de │ │sau lipsă │ │ │ │ │ │înmatriculare şi nu- │ │c) Numărul de înmatriculare de pe │ │ X │ │ │ │mărul de înmatricula-│ │placă nu este în concordanţă cu │ │ │ │ │ │re din documentele │ │documentele vehiculului │ │ │ │ │ │vehiculului (CI şi/ │ │d) Placă deteriorată/confecţionată │ X │ X │ │ │ │sau CIV) │ │artizanal │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │0.2. │Verificare concordan-│Inspecţie vizuală │a) Lipsă număr de identificare │ │ X │ │ │ │ţă dintre datele pre-│după curăţarea locu-│poansonat sau lipsă plăcuţă produ- │ │ │ │ │ │levate de pe autove- │rilor unde se află │cător cu număr de identificare, │ │ │ │ │ │hiculul prezentat la │poansonate numărul │după caz │ │ │ │ │ │ITP şi datele din CIV│de identificare şi │b) Număr de identificare incomplet,│ │ X │ │ │ │ │seria de motor sau │ilizibil parţial sau total │ │ │ │ │ │ │plăcuţele producă- │c) Număr de identificare neconform │ │ │ │ │ │ │torului. │cu documentele sau înregistrările │ │ X │ │ │ │ │Se verifică concor- │vehiculului │ │ │ │ │ │ │danţa dintre vehicu-│d) Autovehiculul prezentat la ITP │ │ X │ │ │ │ │lul prezentat la ITP│nu corespunde cu datele din CIV │ │ │ │ │ │ │şi datele din CIV │privind: categoria, caroseria, │ │ │ │ │ │ │privind: categorie, │marca, tipul vehiculului, codul │ │ │ │ │ │ │caroserie, marcă, │motorului, seria motorului sau cu- │ │ │ │ │ │ │tip, număr de iden- │loarea │ │ │ │ │ │ │tificare poansonat │e) Număr de identificare sau serie │ │ X │ │ │ │ │sau ştanţat pe plă- │motor modificate sau poansonate │ │ │ │ │ │ │cuţa producătorului,│neconform │ │ │ │ │ │ │prindere plăcuţă │f) Suportul pe care se află poanso-│ │ X │ │ │ │ │producător, cod mo- │nat numărul de identificare este │ │ │ │ │ │ │tor, serie motor, │fixat artizanal pe vehicul (ex. │ │ │ │ │ │ │culoare │înconjurat de un cordon de sudură) │ │ │ │ │ │ │ │g) Vehiculul are aplicat un colant │ │ X │ │ │ │ │ │de altă culoare decât cea din CIV │ │ │ │ │ │ │ │pe o suprafaţă mai mare de 50% din │ │ │ │ │ │ │ │suprafaţa vehiculului │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │ 1. SISTEM DE FRÂNARE │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │1.1 Stare mecanică şi funcţionare │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │1.1.1. │Ax pedală frână de │Inspecţie vizuală şi│a) Efort excesiv la acţionarea │ │ X │ │ │ │serviciu/ax manetă de│funcţională a compo-│pedalei/manetei │ │ │ │ │ │frână │nentelor, în timp ce│b) Uzură avansată sau joc excesiv │ │ X │ │ │ │ │sistemul de frânare │c) Lipsă siguranţă la pedală │ │ │ X│ │ │ │este acţionat │ │ │ │ │ │ │ │Notă: Autovehiculele│ │ │ │ │ │ │ │cu servofrână trebu-│ │ │ │ │ │ │ │ie inspectate cu │ │ │ │ │ │ │ │motorul oprit │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.2. │Pedală/manetă de │Inspecţie vizuală şi│a) Cursă excesivă sau insuficientă │ │ X │ │ │ │frână şi cursa dispo-│funcţională a compo-│a dispozitivului de acţionare │ │ │ │ │ │zitivului de acţiona-│nentelor, în timp ce│b) Dispozitivul de acţionare nu re-│ │ X │ │ │ │re a frânei │sistemul de frânare │vine corect la poziţia iniţială │ │ │ │ │ │ │este acţionat │c) Îmbrăcăminte pedală (dacă a fost│ X │ │ │ │ │ │Notă: Autovehiculele│prevăzută de producător) uzată, │ │ │ │ │ │ │cu servofrână │fixată incorect sau lipsă │ │ │ │ │ │ │trebuie inspectate │d) Dispozitivul de acţionare │ │ X │ │ │ │ │cu motorul oprit │deformat excesiv, fisurat, rupt │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.3. │Element de acţionare │Inspecţie vizuală şi│a) Sistemul de blocare al │ │ X │ │ │ │pentru frâna de sta- │funcţională a compo-│mecanismullui cu clichet funcţio- │ │ │ │ │ │ţionare, levier de │nentelor în timp ce │ză nesigur │ │ │ │ │ │comandă, mecanism cu │sistemul de frânare │b) Uzură excesivă a axului levieru-│ │ X │ │ │ │clichet │este acţionat │lui sau a mecanismului cu clichet │ │ │ │ │ │ │ │al levierului │ │ │ │ │ │ │ │c) Cursă prea mare a levierului │ │ X │ │ │ │ │ │(reglaj incorect) │ │ │ │ │ │ │ │d) Element de acţionare lipsă, de- │ │ X │ │ │ │ │ │teriorat sau nefuncţional │ │ │ │ │ │ │ │e)Sistem inoperant (cursă prea mică│ │ X │ │ │ │ │ │prea mare sau orice element dete- │ │ │ │ │ │ │ │riorat sau reglat necorespunzător) │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.4. │Dispozitiv servofrână│Inspecţie vizuală şi│a) Dispozitiv servofrână deteriorat│ │ X │ │ │ │pompă centrală de │funcţională a compo-│sau ineficient │ │ │ │ │ │frână │nentelor în timp ce │b) Pompă centrală neetanşă/defectă │ │ X │ X│ │ │ │sistemul de frânare │(pierde presiunea la apăsarea │ │ │ │ │ │ │este acţionat │constantă a pedalei sau manetei) │ │ │ │ │ │ │ │c) Fixare necorespunzătoare a │ │ X │ X│ │ │ │ │pompei centrale de frână │ │ │ │ │ │ │ │d) Cantitate insuficientă a lichi- │ │ X │ │ │ │ │ │dului de frână │ │ │ │ │ │ │ │e) Lipsă capac rezervor lichid de │ X │ │ │ │ │ │ │frână │ │ │ │ │ │ │ │f) Martor nivel lichid de frână │ X │ │ │ │ │ │ │aprins sau defect │ │ │ │ │ │ │ │g) Funcţionare defectuoasă a dispo-│ X │ │ │ │ │ │ │zitivului de avertizare în caz de │ │ │ │ │ │ │ │nivel insuficient a lichidului de │ │ │ │ │ │ │ │frână (dacă este prevăzut de produ-│ │ │ │ │ │ │ │cător) │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.5. │Conducte de frână │Inspecţie vizuală a │a) Risc iminent de fisurare sau ru-│ │ X │ X│ │ │rigide │componentelor în │pere │ │ │ │ │ │ │timp ce sistemul de │b) Conductă sau conexiune neetanţă │ │ X │ X│ │ │ │frânare este acţio- │(pierderi reduse/importante) │ │ │ │ │ │ │nat │c) Deteriorări sau coroziuni │ │ X │ X│ │ │ │ │excesive │ │ │ │ │ │ │ │d) Conductă poziţionată │ │ X │ │ │ │ │ │necorespunzător │ │ │ │ │ │ │ │e) Conductă fisurată sau ruptă │ │ │ X│ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.6. │Racorduri flexibile │Inspecţie vizuală a │a) Risc iminent de fisurare sau │ │ X │ X│ │ │de frână │componentelor în │rupere │ │ │ │ │ │ │timp ce sistemul de │b) Racord deteriorat, cu puncte de │ X │ X │ │ │ │ │frânare este acţio- │frecare, răsucit sau prea scurt │ │ │ │ │ │ │nat │c) Racord sau conexiune neetanşă │ │ X │ X│ │ │ │ │(pierderi reduse/importante) │ │ │ │ │ │ │ │d) Umflare excesivă la presiune │ │ X │ X│ │ │ │ │e) Racord cu porozităţi │ │ X │ │ │ │ │ │f) Racord fisurat sau rupt │ │ │ X│ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.7. │Garnituri de fricţiu-│Inspecţie vizuală a-│a) Uzură excesivă (la o roată/la │ │ X │ X│ │ │ne (plăcuţe, saboţi) │colo unde există zo-│mai multe roţi) │ │ │ │ │ │ │nă de vizitare │b) Garnituri contaminate cu ulei │ │ X │ X│ │ │ │ │sau unsoare (la o roată/la mai │ │ │ │ │ │ │ │multe roţi) │ │ │ │ │ │ │ │c) Lipsă │ │ │ X│ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.8 │Tamburi şi discuri de│Inspecţie vizuală, │a) Uzură excesivă, şanţuri, fisuri │ │ X │ X│ │ │frână │inclusiv în zona de │spărturi, fixare necorepunzătoare │ │ │ │ │ │ │ventilaţie │sau alte defecte care compromit si-│ │ │ │ │ │ │ │guranţa (la o roată/la mai multe │ │ │ │ │ │ │ │roţi) │ │ │ │ │ │ │ │b) Tamburi sau discuri ancrasate cu│ │ X │ X│ │ │ │ │cu ulei sau unsoare (la o roată/la │ │ │ │ │ │ │ │mai multe roţi). │ │ │ │ │ │ │ │c) Tambur sau disc lipsă │ │ │ X│ │ │ │ │d)Platou fixat necorespunzător, joc│ │ X │ │ │ │ │ │platou │ │ │ │ │ │ │ │e) Joc disc de frână │ │ │ X│ │ │ │ │f) Disc frână deformat sau tambur │ │ X │ X│ │ │ │ │ovalizat (la o roată/la mai multe │ │ │ │ │ │ │ │roţi) │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.9. │Cabluri de frână, le-│Inspecţie vizuală şi│a) Cabluri deteriorate/înnodate │ │ X │ X│ │ │viere şi conexiuni, │funcţională a compo-│b) Componente corodate sau uzate │ │ X │ X│ │ │tije de acţionare │nentelor în timp ce │excesiv │ │ │ │ │ │ │sistemul de frânare │c) Cabluri, leviere, tije sau co- │ │ X │ │ │ │ │este acţionat │xiuni fixate necorespunzător │ │ │ │ │ │ │ │d) Ghidaje de cabluri necorespunză-│ │ X │ │ │ │ │ │toare │ │ │ │ │ │ │ │e) Orice element care poate împie- │ │ X │ │ │ │ │ │ca mişcarea liberă a elementelor │ │ │ │ │ │ │ │sistemului de frânare │ │ │ │ │ │ │ │f) Cursă necorespunzătoare a timo- │ │ X │ │ │ │ │ │neriei datorită reglajului incorect│ │ │ │ │ │ │ │sau uzurii excesive │ │ │ │ │ │ │ │g) Lipsă cabluri sau elemente ale │ │ │ X│ │ │ │ │timoneriei │ │ │ │ │ │ │ │h) Conexiune necorespunzătoare a │ │ X │ │ │ │ │ │cablurilor sau a tijelor │ │ │ │ │ │ │ │i) Cabluri ce nu asigură funcţiona-│ │ X │ │ │ │ │ │litatea sau tije de acţionare │ │ │ │ │ │ │ │defecte corespunzătoare │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.10 │Elemente de acţionare│Inspecţie vizuală a │a) Cu deteriorări/cu fisuri │ │ X │ X│ │ │sistem frânare (in- │componentelor în │b) Neetanşeităţi (pierderi reduse/ │ │ X │ X│ │ │clusiv etriere, ci- │timp ce sistemul de │importante) │ │ │ │ │ │lindre de frână hi- │frânare este acţio- │c) Fixare necorespunzătoare/monta- │ │ X │ X│ │ │draulici) │nat │re incorectă │ │ │ │ │ │ │ │d) Coroziuni excesive │ │ X │ X│ │ │ │ │e) Burduf de protecţie împotriva │ X │ X │ │ │ │ │ │prafului rupt/lipsă │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.11. │Regulator automat al │Inspecţie vizuală şi│a) Timonerie defectă │ │ X │ │ │ │frânării în funcţie │funcţională în timp │b) Timonerie reglată necorespunză- │ │ X │ │ │ │de încărcare │ce sistemul de frâ- │tor │ │ │ │ │ │ │nare este acţionat │c) Mecanism blocat (gripat) sau │ │ X │ X│ │ │ │ │ineficient │ │ │ │ │ │ │ │d) Regulator lipsă sau modificat │ │ │ X│ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.12. │Ansamblul sistemului │Inspecţie vizuală şi│a) Alte componente corodate exce- │ │ X │ X│ │ │de frânare │auditivă │siv/deteriorate, astfel încât a- │ │ │ │ │ │ │ │fectează funcţionalitatea sistemu- │ │ │ │ │ │ │ │lui de frânare │ │ │ │ │ │ │ │b) Orice altă componentă fixată sau│ │ X │ │ │ │ │ │montată necorespunzător │ │ │ │ │ │ │ │c) Reparaţii necorespunzătoare/mo- │ │ X │ X│ │ │ │ │dificări neautorizate │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │1.2. Performanţă şi eficacitate frână de serviciu │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │1.2.1. │Performanţă (+E) │Încercare pe standul│a) Forţă de frânare necorespunză- │ │ X │ X│ │ │ │de frânare cu role │toare pe una/mai multe roţi │ │ │ │ │ │ │(pentru mopede cu 2 │b) În cazul frânării în parcurs, │ │ X │ │ │ │ │roţi şi motociclete │vehiculul deviază excesiv de la │ │ │ │ │ │ │fără ataş) sau prin │traiectoria rectilinie │ │ │ │ │ │ │probe funcţionale în│c) Forţa de frânare nu variază gra-│ │ X │ │ │ │ │parcurs folosind un │dual (blocarea bruscă a frânei) │ │ │ │ │ │ │decelerometru cu în-│d) Frânare anormală a oricărei │ │ X │ │ │ │ │registrare şi com- │dintre roţi (de ex. întârziere │ │ │ │ │ │ │pensare (pentru mo- │excesivă la frânare) │ │ │ │ │ │ │pede cu 3 roţi, mo- │e) Variaţie excesivă a forţei de │ │ X │ │ │ │ │tociclete cu ataş, │frânare în timpul frânării │ │ │ │ │ │ │mototricicluri şi │f) Zgomot la roată în timpul frână-│ X │ │ │ │ │ │cvadricicluri) │rii │ │ │ │ │ │ │Se acţionează frâna │ │ │ │ │ │ │ │gradual până la │ │ │ │ │ │ │ │obţinerea efortului │ │ │ │ │ │ │ │maxim │ │ │ │ │ │ │ │A se vedea anexa nr.│ │ │ │ │ │ │ │11 la reglementări │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.2.2. │Eficacitate (+E) │Încercare pe standul│Coeficient de frânare mai mic decât│ │ │ X│ │ │ │de frânare cu role │următoarele valori: │ │ │ │ │ │ │(pentru mopede cu 2 │- Pentru ambele frâne: │ │ │ │ │ │ │roţi şi motociclete │ - Categoria L1e: 42% │ │ │ │ │ │ │fără ataş) sau prin │ - Categoria L3e: 50% │ │ │ │ │ │ │probe în parcurs fo-│ - Categoria L2e: 4,0 m/s² │ │ │ │ │ │ │losind un decelome- │ - Categoria L4e: 4,6 m/s² │ │ │ │ │ │ │tru cu înregistrare │ - Categoria L5e: 4,4 m/s² │ │ │ │ │ │ │şi compensare │ - Categoria L6e: 4,0 m/s² │ │ │ │ │ │ │(pentru mopede cu 3 │ - Categoria L7e: 4,4 m/s² │ │ │ │ │ │ │roţi, motociclete cu│- Pentru frâna pe roata/axa din │ │ │ │ │ │ │ataş, mototricicluri│spate, după caz): │ │ │ │ │ │ │şi cvadricicluri) │ - Toate categoriile: 25% sau │ │ │ │ │ │ │A se vedea anexa nr.│ 2,5 m/s² │ │ │ │ │ │ │11 la reglementări │ │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │1.3. Performanţă şi eficacitate frână de securitate (dacă este acţionată printr-un sistem separat)│ │(mopede cu 3 roţi, mototricicluri şi cvadricicluri şi, dacă este prevăzută, mopede cu 2 roţi, │ │motociclete fără ataş şi motociclete cu ataş) │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │1.3.1. │Performanţă (+E) │Încercare pe standul│a) Forţă de frânare necorepunzătoa-│ │ X │ X│ │ │ │de frânare cu role │re pe una/mai multe roţi │ │ │ │ │ │ │sau prin probe în │b) Autovehiculul deviază excesiv de│ │ X │ │ │ │ │parcurs │la traiectoria rectilinie │ │ │ │ │ │ │Se acţionează frâna │c) Forţa de frânare nu variază gra-│ │ X │ X│ │ │ │gradual până la │dual (blocare bruscă a frânei) │ │ │ │ │ │ │obţinerea efortului │d) Întârziere excesivă la frânarea │ │ X │ │ │ │ │maxim │oricărei roţi │ │ │ │ │ │ │A se vedea anexa nr.│e) Variaţie excesivă a forţei de │ │ X │ │ │ │ │11 la reglementări │frânare în timpul frânării │ │ │ │ │ │ │ │f) Zgomot la roată în timpul frână-│ X │ │ │ │ │ │ │rii │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.3.2. │Eficacitate (+E) │Încercare pe standul│Eficacitatea mai mică de 50% din e-│ │ │ X│ │ │ │de frânare cu role │ficacitatea frânei de serviciu de- │ │ │ │ │ │ │role (pentru mopede │finită la punctul 1.2.2. │ │ │ │ │ │ │cu 2 roţi şi moto- │ │ │ │ │ │ │ │ciclete fără ataş) │ │ │ │ │ │ │ │sau prin probe │ │ │ │ │ │ │ │funcţionale în │ │ │ │ │ │ │ │parcurs folosind un │ │ │ │ │ │ │ │decelerometru cu în-│ │ │ │ │ │ │ │registrare şi │ │ │ │ │ │ │ │compensare (pentru │ │ │ │ │ │ │ │mopede cu 3 roţi, │ │ │ │ │ │ │ │motociclete cu ataş,│ │ │ │ │ │ │ │mototricicluri şi │ │ │ │ │ │ │ │cvadricicluri) │ │ │ │ │ │ │ │A se vedea anexa nr.│ │ │ │ │ │ │ │11 la reglementări │ │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │1.4. Performanţă şi eficacitate frână de staţionare (mopede cu 3 roţi, mototricicluri şi cvadrici-│ │cluri şi, dacă este prevăzută, mopede cu 2 roţi, motociclete fară ataş şi motociclete cu ataş) │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │1.4.1 │Performanţă (+E) │Încercare pe standul│a)Frâna nu acţionează pe una/mai │ │ X │ X│ │ │ │de frânare cu role │multe roţi │ │ │ │ │ │ │(pentru mopede cu 2 │În cazul frânării în parcurs vehi- │ │ │ │ │ │ │roţi şi motociclete │culul deviază excesiv de la │ │ │ │ │ │ │fără ataş) sau prin │traiectoria rectilinie │ │ │ │ │ │ │probe funcţionale în│b) Întârziere excesivă la frânarea │ │ X │ │ │ │ │parcurs folosind un │oricărei roţi │ │ │ │ │ │ │decelerometru cu în-│c) Zgomot la roată în timpul frână-│ X │ │ │ │ │ │registrate şi │rii │ │ │ │ │ │ │compensare (pentru │ │ │ │ │ │ │ │mopede cu 3 roţi, │ │ │ │ │ │ │ │motociclete cu ataş,│ │ │ │ │ │ │ │mototricicluri şi │ │ │ │ │ │ │ │cvadricicluri) │ │ │ │ │ │ │ │Se acţionează frâna │ │ │ │ │ │ │ │gradual până la │ │ │ │ │ │ │ │obţinerea efortului │ │ │ │ │ │ │ │maxim │ │ │ │ │ │ │ │A se vedea anexa nr.│ │ │ │ │ │ │ │11 la reglementări │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.4.2. │Eficacitate (+E) │Încercare pe standul│Nu se asigură eficacitatea minimă │ │ X │ │ │ │ │de frânare cu role │de 16% sau 1,6 m/s², după caz │ │ │ │ │ │ │(pentru mopede cu 2 │ │ │ │ │ │ │ │roţi şi motociclete │ │ │ │ │ │ │ │fără ataş) sau prin │ │ │ │ │ │ │ │probe în parcurs │ │ │ │ │ │ │ │folosind un │ │ │ │ │ │ │ │decelerometru cu în-│ │ │ │ │ │ │ │registrare şi │ │ │ │ │ │ │ │compensare (pentru │ │ │ │ │ │ │ │mopede cu 3 roţi, │ │ │ │ │ │ │ │motociclete cu ataş,│ │ │ │ │ │ │ │mototricicluri şi │ │ │ │ │ │ │ │cvadricicluri) │ │ │ │ │ │ │ │A se vedea anexa nr.│ │ │ │ │ │ │ │11 la reglementări │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.5. │Sistem antiblocare │Inspecţie vizuală a │a) Dispozitivul de avertizare nu │ │ X │ │ │ │(ABS) │dispozitivului de │funcţionează corespunzător │ │ │ │ │ │ │avertizare sau prin │b) Dispozitivul de avertizare indi-│ │ X │ │ │ │ │probe funcţionale în│că funcţionare necorepunzătoare a │ │ │ │ │ │ │parcurs │sistemului │ │ │ │ │ │ │ │c) Senzorii de turaţie a roţii │ │ X │ │ │ │ │ │lipsă sau deterioraţi │ │ │ │ │ │ │ │d) Instalaţie electrică deteriorată│ │ X │ │ │ │ │ │e) Alte componente lipsă sau │ │ X │ │ │ │ │ │deteriorate │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │ 2. SISTEM DE DIRECŢIE │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │2.1 Stare mecanică │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │2.1.1. │Stare, fixare, │Inspecţie vizuală în│a) Mecanism de direcţie greu mane- │ │ X │ │ │ │funcţionare mecanism │timp ce ghidonul/vo-│vrabil │ │ │ │ │ │de direcţie (+E) │lanul este rotit │b) Axul sectorului de angrenare ră-│ │ X │ X│ │ │ │stânga-dreapta sau │sucit sau caneluri uzate │ │ │ │ │ │ │roţile punţii │c) Uzură excesivă a sectorului de │ │ │ │ │ │ │directoare sunt de- │angrenare │ │ X │ X│ │ │ │plasate stânga- │d) Deplasare excesivă a sectorului │ │ X │ X│ │ │ │dreapta pe întreaga │de angrenare │ │ │ │ │ │ │cursă utilizând un │e) Neetanşeitaţi ale casetei │ X │ X │ │ │ │ │detector de jocuri │(scurgeri reduse/importante) │ │ │ │ │ │ │corespunzător, ele- │ │ │ │ │ │ │ │vator sau cric │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │2.1.2. │Stare, fixare casetă │Inspecţie vizuală a │a) Fixare necorespunzătoare a case-│ │ X │ X│ │ │de direcţie (+E) │fixării de direcţie │tei │ │ │ │ │ │ │în timp ce ghidonul/│b) Găuri de fixare ovalizate │ │ X │ X│ │ │ │volanul este rotit │c) Şuruburi de fixare rupte/lipsă │ │ X │ X│ │ │ │stânga-dreapta, uti-│d) Casetă de direcţie fisurată/ │ │ X │ X│ │ │ │lizând un detector │spartă │ │ │ │ │ │ │de jocuri corespun- │ │ │ │ │ │ │ │zător, elevator sau │ │ │ │ │ │ │ │cric │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │2.1.3. │Jocuri în mecanismul │Inspecţie vizuală a │a) Mişcare relativă între componen-│ │ X │ X│ │ │de direcţie (+E) │componentelor timo- │tele mecanismului ce ar trebui să │ │ │ │ │ │ │neriei direcţiei în │fie fixe │ │ │ │ │ │ │ceea ce priveşte │b) Joc excesiv în articulaţiile │ │ X │ X│ │ │ │uzura, fisurile si │mecanismului de direcţie │ │ │ │ │ │ │siguranţa în timp ce│c) Deformări/fisuri ale oricărui e-│ │ X │ X│ │ │ │ghidonul/volanul │lement │ │ │ │ │ │ │este rotit stânga- │d) Lipsă dispozitive de blocare │ │ X │ │ │ │ │dreapta, utilizând │bracarea roţilor │ │ │ │ │ │ │un detector de jo- │e) Aliniere defectuoasă a compo- │ │ X │ │ │ │ │curi corespunzător │nentelor (ex. bara de comandă a │ │ │ │ │ │ │elevator sau cric │direcţiei, bara de conexiune). │ │ │ │ │ │ │Verificare ax ghidon│f) Reparaţii/modificări necorespun-│ │ X │ X│ │ │ │cu frâna faţă │zătoare │ │ │ │ │ │ │acţionată │g) Burduf de protecţie la praf │ X │ X │ │ │ │ │ │deteriorat/lipsă │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │2.1.4. │Funcţionare elemente │Inspecţie vizuală a │a) Cursă incompletă a sistemului de│ │ X │ │ │ │mecanice de legătură │mişcării elementelor│direcţie la acţionarea acestuia │ │ │ │ │ │la sistemul de │timoneriei/în timp │(lovirea de o parte fixă a cadru- │ │ │ │ │ │direcţie │ce ghidonul/volanul │lui/şasiului) │ │ │ │ │ │ │este rotit, cu roţi-│b) Limitatoare mecanice de cursă │ │ X │ │ │ │ │le pe sol şi moto- │nefuncţionale (dacă sunt prevăzute)│ │ │ │ │ │ │rul în funcţiune. Se│c) Atingerea componentelor. │ │ X │ X│ │ │ │roteşte ghidonul/vo-│ │ │ │ │ │ │ │lanul până la cursa │ │ │ │ │ │ │ │maximă │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │2.1.5. │Stare, fixare, │Verificarea servo- │a) Neetanşeităţi (scurgeri reduse/ │ │ X │ X│ │ │funcţionare şi │direcţiei şi a nive-│importante) │ │ │ │ │ │etanşietate servo- │lului de lichid hi- │b) Nivel redus de lichid │ X │ X │ │ │ │direcţie │draulic din rezervor│c) Mecanismul nu funcţionează │ │ X │ X│ │ │ │(dacă este vizibil) │d) Mecanism fixat necorepunzător/ │ │ X │ X│ │ │ │Cu roţile pe sol şi │fisurat │ │ │ │ │ │ │cu motorul funcţio- │e) Conducte care freacă/poziţionate│ │ X │ X│ │ │ │nând se verifică │f) Reparaţii/modificări │ │ X │ X│ │ │ │dacă servodirecţia │necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │funcţionează corect │g) Conducte, furtunuri deteriorate/│ │ X │ X│ │ │ │ │uzate sau corodate excesiv │ │ │ │ │ │ │ │h) Zgomot anormal la pompă în │ │ X │ │ │ │ │ │timpul funcţionării │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │2.2. Ghidon/volan şi coloană ghidon/volan (furcă faţă) │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │2.2.1. │Stare, fixare │Cu roţile pe sol, se│a) Deplasare relativă între ghidon/│ │ X │ │ │ │ghidon/volan │oscilează ghidonul/ │volan şi coloana de direcţie care │ │ │ │ │ │ │volanul dintr-o │indică un joc excesiv │ │ │ │ │ │ │parte în alta │b) Lipsa dispozitivului de reţinere│ │ X │ X│ │ │ │într-un plan perpen-│(siguranţei) pe furca/pe butucul │ │ │ │ │ │ │dicular pe coloana │volanului │ │ │ │ │ │ │de direcţie şi se │c) Butucul, coroana, spiţele │ │ X │ X│ │ │ │aplică de jos în sus│volanului sau ghidonul fisurate │ │ │ │ │ │ │şi de sus în jos │sau fixate necorespunzător │ │ │ │ │ │ │o forţă slabă │ │ │ │ │ │ │ │Se inspectează │ │ │ │ │ │ │ │vizual jocurile │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │2.2.2. │Stare, fixare coloană│Se împinge şi se │a) Joc excesiv axial al centrului │ │ X │ │ │ │de direcţie ghidon/ │trage de ghidon/vo- │ghidonului ghidon/volan în raport │ │ │ │ │ │volan, jugul şi furca│lan în linie cu co- │cu coloana │ │ │ │ │ │ghidonului │loana, se împinge de│b) Joc excesiv radial al centrului │ │ X │ │ │ │ │ghidon/volan în di- │ghidonului ghidon/volan în raport │ │ │ │ │ │ │ferite direcţii │cu coloana │ │ │ │ │ │ │perpendiculare pe │c) Joc anormal în cuplajul elastic │ │ X │ │ │ │ │coloana de direcţie │sau cardanic (cuplaj deteriorat) │ │ │ │ │ │ │Se verifică vizual │d) Fixare defectuoasă a coloanei │ │ X │ X│ │ │ │jocul şi starea cu- │e) Reparaţie sau modificare │ │ │ X│ │ │ │plajelor elastice │necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │sau a altor articu- │f) Cadru furcă deformat/fisurat │ │ X │ X│ │ │ │laţii ( la motocva- │g) Cadru furcă corodat excesiv/ │ │ X │ X│ │ │ │drcicluri) │montat necorespunzător. │ │ │ │ │ │ │ │h) Joc excesiv al furcii în cadru │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │2.2.3. │Joc la ghidon/volan │Cu motorul în │Joc excesiv (de exemplu ghidonul/ │ │ X │ X│ │ │ │funcţiune în cazul │volanul poate fi rotit pe un arc de│ │ │ │ │ │ │autovehiculelor cu │cerc mare, fără ca roţile directoa-│ │ │ │ │ │ │servodirecţie şi cu │re să se mişte) │ │ │ │ │ │ │roţile în poziţie │ │ │ │ │ │ │ │dreaptă se roteşte │ │ │ │ │ │ │ │uşor ghidonul/vola- │ │ │ │ │ │ │ │nul stânga-dreapta, │ │ │ │ │ │ │ │pe cât posibil fără │ │ │ │ │ │ │ │a se mişca roţile. │ │ │ │ │ │ │ │Se verifică vizual │ │ │ │ │ │ │ │mişcarea liberă │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │2.3. │Aliniament roţi │Verificarea vizuală │Roţi nealineate în mod evident │ │ X │ │ │ │ │a aliniamentului │ │ │ │ │ │ │ │faţă-spate pentru │ │ │ │ │ │ │ │motociclete sau mo- │ │ │ │ │ │ │ │pede cu 2 roţi │ │ │ │ │ │ │ │(conform Anexei nr. │ │ │ │ │ │ │ │2 pct. C) │ │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │ 3. VIZIBILITATE │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │3.1. │Câmp de vizibilitate │Inspecţie vizuală de│a) Obstrucţionarea câmpului de │ X │ X │ │ │ │ │pe şa sau de la │vizibilitate al conducătorului care│ │ │ │ │ │ │postul de conducere │îi afectează vederea în faţă sau │ │ │ │ │ │ │ │lateral │ │ X │ │ │ │ │ │b) Nu se asigură vizibilitatea co- │ │ │ │ │ │ │ │respunzătoare spre înapoi │ │ X │ │ │ │ │ │c) Nu se asigură vizibilitatea co- │ │ │ │ │ │ │ │respunzătoare │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │3.2. │Stare parbriz şi ce- │Inspecţie vizuală de│a) Geam fisurat sau decolorat │ X │ X │ │ │ │lelalte geamuri(dacă │pe şa sau de la │b) Geam cu transparenţă neconformă │ X │ X │ │ │ │au fost prevăzute de │postul de conducere │cu cerinţele specifice │ │ │ │ │ │producător) │(pentru parbriz, │c) Parbriz sau geam în stare │ X │ X │ │ │ │ │conform Anexei nr. 2│necorespunzătoare (sablat, zgâriat/│ │ │ │ │ │ │lit. D) │cu opacităţi importante sau din │ │ │ │ │ │ │ │material neconform) │ │ │ │ │ │ │ │d) Parbriz fisurat într-o zonă în │ X │ X │ │ │ │ │ │care se acceptă/fisurat, spart sau │ │ │ │ │ │ │ │cu transparenţă neconformă cu │ │ │ │ │ │ │ │cerinţele specifice │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │3.3. │Oglinzi retrovizoare │Inspecţie vizuală │a) Oglindă lipsă ori care nu asigu-│ │ X │ │ │ │ │ │ră vizibilitatea corespunzătoare │ │ │ │ │ │ │ │b) Oglindă deteriorată sau fixată │ X │ │ │ │ │ │ │necorespunzător │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │3.4. │Ştergătoare de │Inspecţie vizuală şi│a) Ştergător care nu funcţionează │ │ X │ │ │ │parbriz │funcţională │corespunzător sau lipsă │ │ │ │ │ │ │ │b) Lamela ştegătorului deteriorată/│ X │ X │ │ │ │ │ │lipsă │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │3.5. │Spălătoare de parbriz│Inspecţie vizuală şi│Spălător care nu funcţionează │ X │ X │ │ │ │ │funcţională │corespunzător/lipsă │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │3.6. │Sistem de dezaburire │Inspecţie vizuală şi│Sistem care nu funcţionează │ X │ │ │ │ │(dacă a fost prevăzut│funcţională │corespunzător sau deteriorat │ │ │ │ │ │de producător) │ │ │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │ 4. LĂMPI, DISPOZITIVE REFLECTORIZANTE ŞI ECHIPAMENTE ELECTRICE │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │4.1 Faruri │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │4.1.1. │Stare şi funcţionare │Inspecţie vizuală şi│a) Funcţionare defectuoasă/lipsa │ X │ X │ │ │ │ │funcţională │farului sau a sursei de lumină │ │ │ │ │ │ │ │b) Funcţionare defectuoasă/lipsa │ X │ X │ │ │ │ │ │sistemului de proiecţie (dispozitiv│ │ │ │ │ │ │ │reflectorizant sau lentile) │ │ │ │ │ │ │ │c) Far fixat necorespunzător │ │ X │ │ │ │ │ │d) Far neomologat (fară marcă de │ │ X │ │ │ │ │ │omologare │ │ │ │ │ │ │ │e) Dispersor fisurat/spart, de │ X │ X │ │ │ │ │ │culoare necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │ │f) Fixare necorespunzătoare care │ │ X │ │ │ │ │ │poate conduce la căderea pe │ │ │ │ │ │ │ │carosabil │ │ │ │ │ │ │ │g) Montare necorespunzătoare │ │ X │ │ │ │ │ │h) Sursă de lumină defectă*) │ │ X │ │ │ │ │ │i) Far cu oglinda deteriorată │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.1.2. │Orientare (+E) │Inspecţie vizuală şi│a) Far reglat necorespunzător │ │ X │ │ │ │ │funcţională. Se de- │(centrul de focalizare al farului │ │ │ │ │ │ │termină centrul de │centrul de focalizare nu se înca- │ │ │ │ │ │ │focalizare orizontal│drează în limitele │ │ │ │ │ │ │al farului cu aju- │b) Sursa de lumină montată │ │ X │ │ │ │ │torul unui dispozi- │necorespunzător │ │ │ │ │ │ │tiv. Inspectorul va │ │ │ │ │ │ │ │regla farul dacă │ │ │ │ │ │ │ │dispozitivul de re- │ │ │ │ │ │ │ │glare este funcţio- │ │ │ │ │ │ │ │nal │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.1.3. │Comutare lumini │Inspecţie vizuală şi│a) Comutator care nu funcţionează │ │ X │ │ │ │ │funcţională │în conformitate cu cerinţele (un │ │ │ │ │ │ │ │număr de faruri iluminate concomi- │ │ │ │ │ │ │ │tent) │ │ │ │ │ │ │ │b) Dispozitiv de comandă defect │ │ X │ │ │ │ │ │c) Numărul de faruri aprinse simul-│ │ X │ │ │ │ │ │tan nu este în conformitate cu ti- │ │ │ │ │ │ │ │pul omologat │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.1.4. │Respectare cerinţe │Inspecţie vizuală şi│a) Far, culoare emisă, poziţie sau │ │ X │ │ │ │ │funcţională │intensitate neconformă cu cerinţele│ │ │ │ │ │ │ │b) Dispersor sau sursă de lumină │ │ X │ │ │ │ │ │obstrucţionate, reducând intensita-│ │ │ │ │ │ │ │tea luminii sau modificând culoarea│ │ │ │ │ │ │ │luminii emise │ │ │ │ │ │ │ │c) Sursă de lumină şi lampă incom-│ │ X │ │ │ │ │ │patibile │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.1.5. │Dispozitive de regla-│Inspecţie vizuală şi│a) Dispozitivul nu funcţionează │ │ X │ │ │ │re pe verticală a │funcţională │b) Dispozitivul manual nu poate fi │ │ X │ │ │ │farurilor (dacă au │ │acţionat de pe şa/ de la locul │ │ │ │ │ │prevăzute de produ- │ │conducătorului │ │ │ │ │ │cător) │ │ │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │*) În cazul lămpilor luminate prin diode luminiscente (LED) nu se consideră defect dacă │ │funcţionează minim 50% din acestea, constituite într-un grup compact │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │4.2. Lămpi de poziţie faţă şi spate │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │4.2.1. │Stare şi funcţionare │Inspecţie vizuală şi│a) Sursă de lumină defectă*) │ │ X │ │ │ │ │funcţională │b) Dispersor fisurat/ spart, de │ X │ X │ │ │ │ │ │culoare necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │ │c) Fixare necorespunzătoare care │ │ X │ │ │ │ │ │poate conduce la căderea pe │ │ │ │ │ │ │ │carosabil │ │ │ │ │ │ │ │d) Lipsa lampă sau dispersor │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.2.2. │Comutare │Inspecţie vizuală şi│a) Lampă, culoare emisă, poziţie │ X │ X │ │ │ │ │funcţională │sau intensitate neconformă cu │ │ │ │ │ │ │ │cerinţele │ │ │ │ │ │ │ │b) Acoperiri ale dispersorului sau │ X │ X │ │ │ │ │ │ale sursei de lumină care reduc │ │ │ │ │ │ │ │intensitatea luminii sau schimbă │ │ │ │ │ │ │ │culoarea luminii emise │ │ │ │ │ │ │ │c) Lampă neomologată (fără marcă de│ │ X │ │ │ │ │ │omologare) │ │ │ │ │ │ │ │d) Montare necorespunzătoare │ │ X │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │*) În cazul lămpilor luminate prin diode luminiscente (LED) nu se consideră defect dacă │ │funcţionează minim 50% din acestea, constituite într-un grup compact │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │4.3. Lămpi de frânare │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │4.3.1. │Stare şi funcţionare │Inspecţie vizuală şi│a) Sursă de lumină defectă*) │ │ X │ │ │ │ │funcţională │b) Dispersor fisurat/spart, de cu- │ X │ X │ │ │ │ │ │loare necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │ │c) Fixare necorespunzătoare care │ │ X │ │ │ │ │ │poate conduce la căderea pe │ │ │ │ │ │ │ │carosabil │ │ │ │ │ │ │ │d) Lipsă lampă sau dispersor │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.3.2. │Comutare │Inspecţie vizuală şi│a) Funcţionare necorespunzătoare a │ │ X │ │ │ │ │funcţională │dispozitivului de comandă │ │ │ │ │ │ │ │b) Dispozitiv de comandă defect │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.3.3. │Respectare cerinţe │Inspecţie vizuală şi│a) Lampă, culoare emisă, poziţie │ │ X │ │ │ │ │funcţională │funcţională sau intensitate │ │ │ │ │ │ │ │neconformă cu cerinţele │ │ │ │ │ │ │ │b) Acoperiri ale dispersorului sau │ │ X │ │ │ │ │ │ale sursei de lumină care reduc │ │ │ │ │ │ │ │intensitatea luminii sau schimbă │ │ │ │ │ │ │ │culoarea luminii emise │ │ │ │ │ │ │ │c) Lampă neomologată (fară marcă de│ │ X │ │ │ │ │ │omologare) │ │ │ │ │ │ │ │d) Montare necorespunzătoare │ │ X │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │*) În cazul lămpilor luminate prin diode luminiscente (LED) nu se consideră defect dacă │ │funcţionează minim 50% din acestea, constituite într-un grup compact │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │4.4. Lămpi indicatoare de direcţie şi de avarie │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │4.4.1. │Stare şi funcţionare │Inspecţie vizuală şi│a) Sursă de lumină defectă*) │ │ X │ │ │ │ │funcţională │b) Dispersor fisurat/spart, de │ X │ X │ │ │ │ │ │culoare necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │ │c) Fixare necorespunzătoare care │ │ X │ │ │ │ │ │poate conduce ta căderea pe │ │ │ │ │ │ │ │carosabil │ │ │ │ │ │ │ │d) Lipsă lampă sau dispersor │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.4.2. │Comutare │Inspecţie vizuală şi│a) Funcţionare necorespunzătoare a │ │ X │ │ │ │ │funcţională │dispozitivului de comandă │ │ │ │ │ │ │ │b) Dispozitiv de comandă defect │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.4.3. │Respectare cerinţe │Inspecţie vizuală şi│a) Lampă, culoare emisă, poziţie │ │ X │ │ │ │ │funcţională │sau intensitate neconformă cu │ │ │ │ │ │ │ │cerinţele │ │ │ │ │ │ │ │b) Acoperiri ale dispersorului sau │ │ X │ │ │ │ │ │ale sursei de lumină care reduc │ │ │ │ │ │ │ │intensitatea luminii sau schimbă │ │ │ │ │ │ │ │culoarea luminii emise │ │ │ │ │ │ │ │c) Lampă neomologată (fără marcă de│ │ X │ │ │ │ │ │omologare) │ │ │ │ │ │ │ │d) Montare necorespunzătoare │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.4.4. │Frecvenţă semnal │Inspecţie vizuală şi│Frecvenţa semnalului luminos │ X │ │ │ │ │luminos │funcţională │necorespunzătoare │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │*) În cazul lămpilor luminate prin diode luminiscente (LED) nu se consideră defect dacă │ │funcţionează minim 50% din acestea, constituite într-un grup compact │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │4.5. Faruri şi lămpi de ceaţă │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │4.5.1. │Stare si funcţionare │Inspecţie vizuală şi│a) Sursă de lumina defectă*) │ │ X │ │ │ │ │funcţională │b) Dispersor fisurat/spart, de cu- │ X │ X │ │ │ │ │ │loare necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │ │c) Fixare necorespunzătoare care │ │ X │ │ │ │ │ │poate conduce la căderea pe │ │ │ │ │ │ │ │carosabil │ │ │ │ │ │ │ │d) Lipsă lampă sau dispersor │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.5.2. │Orientare (X) (+E) │Inspecţie funcţiona-│Deviere a farului de ceaţă de la │ X │ │ │ │ │ │lă şi cu ajutorul │orientarea orizontală în momentul │ │ │ │ │ │ │unui dispozitiv de │în care modelul de lumină are o │ │ │ │ │ │ │focalizare a luminii│linie întreruptă │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.5.3. │Comutare │Inspecţie vizuală şi│a) Funcţionare necorespunzătoare a │ │ X │ │ │ │ │funcţională │dispozitivului de comandă │ │ │ │ │ │ │ │b) Dispozitiv de comandă defect │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.5.4. │Respectare cerinţe │Inspecţie vizuală şi│a) Far sau lampă, culoare emisă, │ │ X │ │ │ │ │funcţională │poziţie sau intensitate neconformă │ │ │ │ │ │ │ │cu cerinţele │ │ │ │ │ │ │ │b) Acoperiri ale dispersorului sau │ │ X │ │ │ │ │ │ale sursei de lumină care reduc │ │ │ │ │ │ │ │intensitatea luminii sau schimbă │ │ │ │ │ │ │ │culoarea luminii emise │ │ │ │ │ │ │ │c) Far sau lampă neomologat(ă) │ │ X │ │ │ │ │ │(fară marcă de omologare) │ │ │ │ │ │ │ │d) Montare necorespunzătoare │ │ X │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │*) În cazul lămpilor luminate prin diode luminiscente (LED) nu se consideră defect dacă │ │funcţionează minim 50% din acestea, constituite într-un grup compact │ │(X) Elemente legate de starea vehiculului şi utilizarea acestuia pe drumurile publice, dar care │ │nu sunt considerate esenţiale pentru o inspecţie tehnică periodică │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │4.6. Lămpi de mers înapoi │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │4.6.1. │Stare şi funcţionare │Inspecţie vizuală şi│a) Sursă de lumină defectă*) │ │ X │ │ │ │ │funcţională │b) Dispersor fisurat/spart, de cu- │ X │ X │ │ │ │ │ │loare necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │ │c) Fixare necorespunzătoare care │ │ X │ │ │ │ │ │poate conduce la căderea pe │ │ │ │ │ │ │ │carosabil │ │ │ │ │ │ │ │d) Lipsă lampă sau dispersor │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.6.2. │Respectare cerinţe │Inspecţie vizuală şi│a) Lampă, culoare emisă, poziţie │ │ X │ │ │ │ │funcţională │sau intensitate neconformă cu │ │ │ │ │ │ │ │cerinţele │ │ │ │ │ │ │ │b) Acoperiri ale dispersorului sau │ │ X │ │ │ │ │ │ale sursei de lumină care reduc │ │ │ │ │ │ │ │intensitatea luminii sau schimbă │ │ │ │ │ │ │ │culoarea luminii emise │ │ │ │ │ │ │ │c) Lampă neoraologată (fară marcă │ │ X │ │ │ │ │ │de omologare) │ │ │ │ │ │ │ │d) Montare necorespunzătoare │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.6.3. │Comutare │Inspecţie vizuală şi│a) Funcţionare necorespunzătoare a │ │ X │ │ │ │ │funcţională │dispozitivului de comandă │ │ │ │ │ │ │ │b) Dispozitiv de comandă defect │ │ X │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │*) În cazul lămpilor luminate prin diode luminiscente (LED) nu se consideră defect dacă │ │funcţionează minim 50% din acestea, constituite într-un grup compact; dacă este asigurată │ │funcţionarea cel puţin a unei surse de lumină (alta decât LED), defectul este considerat minor │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │4.7. Lămpi de iluminare a plăcii spate cu numărul de înmatriculare │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │4.7.1. │Stare şi funcţionare │Inspecţie vizuală şi│a) Lampă care proiectează lumina │ X │ X │ │ │ │ │funcţională │direct în spate │ │ │ │ │ │ │ │b) Sursă de lumină defectă │ X │ X │ │ │ │ │ │c) Lampă fixată nesigur │ X │ X │ │ │ │ │ │d) Lipsă lampă sau dispersor │ │ X │ │ │ │ │ │e) Montare necorespunzătoare │ X │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.7.2. │Respectare cerinţe │Inspecţie vizuală şi│a) Nefuncţionare a comutatorului în│ X │ │ │ │ │ │funcţională │conformitate cu cerinţele │ │ │ │ │ │ │ │b) Culoarea luminii emise neconfor-│ │ X │ │ │ │ │ │mă cu cerinţele │ │ │ │ │ │ │ │c) Acoperiri ale dispersorului sau │ │ X │ │ │ │ │ │ale sursei de lumină care reduc │ │ │ │ │ │ │ │intensitatea luminii sau schimbă │ │ │ │ │ │ │ │culoarea luminii emise │ │ │ │ │ │ │ │d) Lampă neomologată (fără marcă de│ │ X │ │ │ │ │ │omologare │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.8. │Conexiuni electrice │Inspecţie vizuală şi│a) Conexiuni electrice fixate/pozi-│ X │ X │ │ │ │dintre autovehicul şi│funcţională │ţionate necorespunzător │ │ │ │ │ │remorcă │ │b) Izolaţie deteriorată │ │ X │ │ │ │ │ │c) Conexiunile electrice nu │ │ X │ X│ │ │ │ │funcţionează corespunzător │ │ │ │ │ │ │ │d) Conexiunile electrice dintre │ │ X │ │ │ │ │ │autovehicul şi remorcă nu sunt │ │ │ │ │ │ │ │concepute astfel încât să împiedice│ │ │ │ │ │ │ │orice deconectare accidentală │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.9. │Cablaj electric │Inspecţie vizuală │a) Cabluri fixate/poziţionate/ │ X │ X │ X│ │ │ │ │securizate necorespunzător │ │ │ │ │ │ │ │b) Instalaţie electrică deteriorată│ X │ X │ X│ │ │ │ │c) Izolaţie cablaj deteriorată │ X │ X │ X│ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.10. │Dispozitive reflecto-│Inspecţie vizuală şi│a) Lampă/catadioptru nemontat în │ X │ X │ │ │ │rizante şi lămpi │funcţională │conformitate cu cerinţele │ │ │ │ │ │facultative (X) (dacă│ │b) Nefuncţionarea lămpii în │ X │ X │ │ │ │au fost prevăzute de │ │conformitate cu cerinţele │ │ │ │ │ │producător) │ │c) Lampă/catadioptru fixat nesigur │ X │ X │ │ │ │ │ │d) Lampă sau dispersor lipsă │ X │ │ │ │ │ │ │e) Lampă/catadioptru neomologat │ │ X │ │ │ │ │ │(fără marcă de omologare) │ │ │ │ │ │ │ │f) Dispersor fisurat, spart, de │ X │ │ │ │ │ │ │culoare necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │ │g) Sursă de lumină defectă*) │ X │ │ │ │ │ │ │h) Culoarea luminii emise, │ │ X │ │ │ │ │ │neconformă cu cerinţele │ │ │ │ │ │ │ │i) Acoperiri ale dispersorului sau │ X │ │ │ │ │ │ │ale sursei de lumină care reduc │ │ │ │ │ │ │ │intensitatea luminii sau schimbă │ │ │ │ │ │ │ │culoarea luminii emise │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.11. │Baterie de acumula- │Inspecţie vizuală │a) Fixată necorespunzător │ X │ X │ │ │ │tori │ │b) Scurgeri de electrolit (în │ X │ X │ │ │ │ │ │funcţie de debit) │ │ │ │ │ │ │ │c) Siguranţe improvizate sau │ │ X │ │ │ │ │ │defecte │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │*) În cazul lămpilor luminate prin diode luminiscente (LED) nu se consideră defect dacă │ │funcţionează minim 50% din acestea, constituite într-un grup compact │ │(X) Elemente legate de starea vehiculului şi utilizarea acestuia pe drumurile publice, dar care │ │nu sunt considerate esenţiale pentru o inspecţie tehnică periodică │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 5. PUNŢI, ROŢI, ANVELOPE ŞI SUSPENSIE │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │5.1. Punţi (axe) │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │5.1.1. │Stare, fixare punţi │Inspecţie vizuală u-│a) Punte corodată excesiv/deformată│ │ X │ X│ │ │(+E) │tilizând cric,eleva-│sau fisurată │ │ │ │ │ │ │tor sau detector de │b) Jocuri în articulaţiile de │ │ X │ X│ │ │ │jocuri │fixare/fixare nesigură pe vehicul │ │ │ │ │ │ │ │c) Reparaţie/modificare │ │ X │ X│ │ │ │ │necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │ │d) Bascula corodată excesiv/ │ │ X │ X│ │ │ │ │deformată sau ruptă │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │5.1.2. │Stare, fixare fuzete │Inspecţie vizuală u-│a) Fuzetă deformată sau fisurată │ │ │ X│ │ │(+E) │tilizând cric, ele- │b) Joc excesiv al pivotului fuzetei│ │ X │ X│ │ │ │vator sau detector │şi/sau a bucşelor basculelor │ │ │ │ │ │ │de jocuri prin apli-│c) Mişcare excesivă între fuzetă şi│ │ X │ X│ │ │ │carea unei forţe │axa rigidă │ │ │ │ │ │ │verticale sau late- │d) Pivotul fuzetei slăbit sau cu │ │ X │ X│ │ │ │rale asupra fiecărei│joc în punte │ │ │ │ │ │ │roţi │e) Piuliţe, prezoane sau şuruburi │ │ X │ X│ │ │ │ │de fixare lipsă (în funcţie de │ │ │ │ │ │ │ │număr) │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │5.1.3. │Rulmenţi roţi (E+) │Inspecţie vizuală u-│a) Joc excesiv la rulment │ │ X │ X│ │ │ │tilizând cric, ele- │b) Rulment prea strâns, blocarea │ │ X │ X│ │ │ │vator sau detector │roţii la rotire │ │ │ │ │ │ │de jocuri prin roti-│c) Zgomot la rotirea liberă a roţii│ │ X │ │ │ │ │rea şi aplicarea │ │ │ │ │ │ │ │unei forţe laterale │ │ │ │ │ │ │ │asupra fiecărei roţi│ │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │5.2. Roţi (jante) şi anvelope │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │5.2.1. │Stare, fixare butuci │Inspecţie vizuală pe│a) Prezon sau piuliţă lipsă sau │ │ X │ X│ │ │roţi (+E) │ambele părţi ale │slăbit(ă) (în funcţiune de număr) │ │ │ │ │ │ │fiecărei roţi utili-│b) Butucul roţii uzat excesiv, de- │ │ │ X│ │ │ │zând un cric sau un │teriorat sau fisurat │ │ │ │ │ │ │elevator │c) Joc excesiv la prinderea pe │ │ X │ │ │ │ │ │basculă sau furcă │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │5.2.2. │Stare, fixare (jante)│Inspecţie vizuală pe│a) Jantă fisurată, sudată │ │ │ X│ │ │ │ambele părţi ale │necorespunzător │ │ │ │ │ │ │fiecărei roţi cu de-│b) Jantă deformată excesiv sau mon-│ │ X │ X│ │ │ │plasarea vehiculului│tată incorect │ │ │ │ │ │ │înainte şi înapoi │c) Spiţe rupte, deformate sau lipsă│ │ X │ X│ │ │ │ │(în funcţie de număr) │ │ │ │ │ │ │ │d) Dimensiunile jantei nu sunt în │ │ X │ │ │ │ │ │conformitate cu documentele │ │ │ │ │ │ │ │e) Jante de dimensiuni diferite │ │ X │ │ │ │ │ │montate pe aceeaşi punte │ │ │ │ │ │ │ │f) Găurile de fixare a jantei ova- │ │ X │ │ │ │ │ │lizate │ │ │ │ │ │ │ │g) Valvă anvelopă deteriorată sau │ X │ │ │ │ │ │ │în poziţie necorespunzătoare │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │5.2.3. │Stare, fixare anvelo-│Inspecţie vizuală a │a) Dimensiunile anvelopei, indicele│ │ X │ X│ │ │pe (E+) │întregii anvelope │de sarcină sau indicele de viteză, │ │ │ │ │ │ │prin deplasarea ve- │marca de omologare nu sunt │ │ │ │ │ │ │hiculului înainte şi│conforme cu documentele │ │ │ │ │ │ │înapoi (Anexa nr. 2 │b) Anvelope de dimensiuni diferite │ │ │ │ │ │ │pct. C şi D) │pe aceeaşi axă │ │ │ │ │ │ │ │c) Anvelope de dimensiuni diferite │ │ │ │ │ │ │ │pe aceeaşi axă │ │ │ │ │ │ │ │d) Tăieturi profunde sau deterio- │ │ │ │ │ │ │ │rări importante pe banda de rulare │ │ │ │ │ │ │ │sau pe flancurile anvelopelor │ │ │ │ │ │ │ │e) Indicatorul de uzură al │ │ │ X│ │ │ │ │profilului anvelopei devine expus │ │ │ │ │ │ │ │/Adâncimea profilului principal │ │ │ │ │ │ │ │(zona corespunzătoare de 3/4 din │ │ │ │ │ │ │ │lăţimea benzii de rulare) mai mică │ │ │ │ │ │ │ │de 1,6 mm │ │ │ │ │ │ │ │f) Frecarea anvelopei de părţi ale │ │ │ │ │ │ │ │şasiului (cadrului) sau ale │ │ │ │ │ │ │ │suspensiei │ │ │ │ │ │ │ │g) Uzură neuniformă pronunţată a │ │ │ │ │ │ │ │anvelopei pe banda de rulare │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │5.3. Suspensie │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │5.3.1. │Arcuri (E+) │Inspecţie vizuală în│a) Fixare sau montare necorespunză-│ │ X │ X│ │ │ │funcţie de soluţia │toare a arcurilor pe şasiu sau │ │ │ │ │ │ │constructivă sau │punte │ │ │ │ │ │ │folosind un detector│b) O componentă a arcului deterio- │ │ X │ X│ │ │ │de jocuri │rată/fisurată │ │ │ │ │ │ │ │c) Lipsă arc la una din punţi │ │ │ X│ │ │ │ │(roţi) │ │ │ │ │ │ │ │d) Reparaţii sau modificare neco- │ │ X │ X│ │ │ │ │respunzătoare │ │ │ │ │ │ │ │e) Arc rupt │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │5.3.2. │Amortizoare(E+) │Inspecţie vizuală │a) Amortizoare montate necorespun- │ X │ X │ │ │ │ │ │zător │ │ │ │ │ │ │ │b) Amortizor deteriorat prezentând │ │ X │ │ │ │ │ │semne grave de neetanşeitate sau │ │ │ │ │ │ │ │funcţionare necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │ │c) Jocuri excesive în articulaţiile│ │ X │ │ │ │ │ │de fixare pe cadru sau şasiu │ │ │ │ │ │ │ │d) Lipsă amortizor │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │5.3.3. │Articulaţiile │Inspecţie vizuală în│a) Lipsă bolţuri fixare arc, plăcu-│ │ │ X│ │ │suspensiei (E+) │funcţie de soluţia │ţe reazem │ │ │ │ │ │ │constructivă sau fo-│b) Jocuri anormale/articulaţii │ │ X │ X│ │ │ │losind un cric, ele-│rupte │ │ │ │ │ │ │vator sau detector │c) Bucşă uzată excesiv │ │ X │ │ │ │ │de jocuri │ │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │ 6. CADRU (ŞASIU) ŞI ELEMENTE ATAŞATE ŞASIU LUI (INCLUSIV ATAŞ) │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │6.1. Şasiu sau cadru şi elemente ataşate │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │6.1.1. │Stare generală cadru │Inspecţie vizuală │a) Coroziuni avansate (zone coroda-│ │ X │ X│ │ │(şasiu) │ │te, coroziuni străpunse)/fisuri, │ │ │ │ │ │ │ │rupturi, deformări importante ale │ │ │ │ │ │ │ │elementelor de rezistenţă │ │ │ │ │ │ │ │b) Elemente de rezistenţă sudate │ │ │ X│ │ │ │ │necorespunzător │ │ │ │ │ │ │ │c) Plăcile de întărire, traversele │ │ │ X│ │ │ │ │şi îmbinările nu prezintă siguranţă│ │ │ │ │ │ │ │d) Cadru modificat │ │ │ X│ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.1.2 │Tubulatura de eva- │Inspecţie vizuală şi│a) Sistem de evacuare fixat │ │ X │ │ │ │cuare, amortizoare de│auditivă cu motorul │necorespunzător sau neetanş │ │ │ │ │ │zgomot │în funcţionare │b) Gazele de evacuare pătrund în │ │ X │ X│ │ │ │ │habitaclu sau în cabina conducăto- │ │ │ │ │ │ │ │rului │ │ │ │ │ │ │ │c) Lipsă element din tubulatura de │ │ X │ │ │ │ │ │evacuare │ │ │ │ │ │ │ │d) Tubulatura de evacuare nu este │ │ X │ │ │ │ │ │poziţionată corespunzător │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.1.3. │Rezervor de combusti-│Inspecţie vizuală │a) Rezervor sau conducte fixate │ │ X │ X│ │ │bil şi conducte de │ │necorespunzător │ │ │ │ │ │alimentare │ │b) Rezervor neetanş (prezintă │ │ X │ X│ │ │ │ │scurgeri), capacul rezervorului │ │ │ │ │ │ │ │lipseşte sau nu este corespunzător │ │ │ │ │ │ │ │c) Conducte alimentare cu combusti-│ │ X │ │ │ │ │ │bil deteriorate, poziţionate neco- │ │ │ │ │ │ │ │respunzător sau uzate datorită │ │ │ │ │ │ │ │frecării de alte componente │ │ │ │ │ │ │ │d) Dispozitiv de oprire a combusti-│ │ X │ │ │ │ │ │bilului (dacă e prevăzut de produ- │ │ │ │ │ │ │ │cător) nu funcţionează corespunnză-│ │ │ │ │ │ │ │tor │ │ │ │ │ │ │ │e) Risc de incendiu datorat: │ │ │ X│ │ │ │ │scurgerilor de combustibil, pro- │ │ │ │ │ │ │ │tecţiei necorespunzătoare a rezer- │ │ │ │ │ │ │ │vorului sau tubulaturii de evacua- │ │ │ │ │ │ │ │re, condiţiile din compartimentul │ │ │ │ │ │ │ │motor │ │ │ │ │ │ │ │f) Alimentare dintr-un rezervor mo-│ │ │ X│ │ │ │ │dificat sau improvizat, altul de- │ │ │ │ │ │ │ │cât cel montat prevăzut de producă-│ │ │ │ │ │ │ │tor │ │ │ │ │ │ │ │g) Lipsă coliere asigurare furtu- │ │ X │ │ │ │ │ │nuri │ │ │ │ │ │ │ │h) Furtun alimentare cu benzină │ │ X │ X│ │ │ │ │uzat/crăpat, tăiat │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.1.4. │Elemente ataşate ca- │Inspecţie vizuală │Lipsă/deteriorate astfel încât pot │ │ X │ X│ │ │drului (bară faţă, │ │provoca răniri │ │ │ │ │ │spate, carene etc.) │ │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.1.5. │Suport pentru roata │Inspecţie vizuală │a) Suportul nu este într-o stare │ X │ │ │ │ │de rezervă (dacă a │ │corespunzătoare │ │ │ │ │ │fost prevăzut de │ │b) Suport fisurat sau fixat │ │ X │ │ │ │producător) │ │necorespunzător │ │ │ │ │ │ │ │c) Roată de rezervă fixată neco- │ │ │ │ │ │ │ │respunzătoare cu pericol de │ │ X │ X│ │ │ │ │desprindere (interiorul/exteriorul │ │ │ │ │ │ │ │vehiculului) │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.1.6. │Dispozitive de cupla-│Inspecţie vizuală şi│a) Element component deformat/de- │ │ X │ X│ │ │re şi dispozitive de │control cu echipa- │fect, fisurat │ │ │ │ │ │remorcare (+E) │ment adecvat după │b) Uzură excesivă a cuplelor │ │ X │ X│ │ │ │caz în funcţie de │c) Cuplaj defect │ │ X │ X│ │ │ │categoria vehiculu- │d) Orice dispozitiv de siguranţă │ │ X │ │ │ │ │lui (calibru sau şu-│lipsă, deteriorat sau care nu │ │ │ │ │ │ │bler) (pct. H din │funcţionează corespunzător │ │ │ │ │ │ │Anexa nr. 2) │e) Obstrucţionarea plăcii de │ X │ X │ │ │ │ │ │înmatriculare sau a oricărei lămpi │ │ │ │ │ │ │ │atunci când nu sunt utilizate │ │ │ │ │ │ │ │f) Reparaţie sau modificare │ │ X │ X│ │ │ │ │necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │ │g) Dispozitiv de cuplare remorcă │ │ │ X│ │ │ │ │neomologat │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.1.7. │Transmisie │Inspecţie vizuală u-│a) Şurub de siguranţă fixat │ │ X │ X│ │ │ │tilizându-se un cric│necorespunzător/lipsă │ │ │ │ │ │ │sau un elvator. Se │b) Palierele arborilor de transmi- │ │ X │ X│ │ │ │verifică atent zona │sie uzate excesiv │ │ │ │ │ │ │ambreiajului, a cu- │c) Cardan uzat excesiv │ │ X │ X│ │ │ │tiei de viteze, a │d) Cuplaje flexibile deteriorate │ │ X │ X│ │ │ │diferenţialului │e) Arbore deteriorat sau îndoit │ │ X │ │ │ │ │ │f) Suportul palierului fisurat sau │ │ X │ X│ │ │ │ │fixat necorespunzător │ │ │ │ │ │ │ │g) Protecţie deteriorată/lipsă la │ X │ X │ │ │ │ │ │arborii planetari │ │ │ │ │ │ │ │h) Modificare neautorizată a │ │ X │ │ │ │ │ │transmisiei │ │ │ │ │ │ │ │i) Comandă ambreiaj deformată/ │ X │ X │ │ │ │ │ │fixată necorespunzător │ │ │ │ │ │ │ │j) Acţionare greoaie a manetei sau │ X │ X │ │ │ │ │ │pedalei/lipsă siguranţă de asigura-│ │ │ │ │ │ │ │re a manetei sau pedalei pe ax │ │ │ │ │ │ │ │k) Manetă ambrei aj ruptă │ │ X │ │ │ │ │ │l) Levier selectare viteze fixat │ X │ X │ │ │ │ │ │nesigur/modificat sau sudat. │ │ │ │ │ │ │ │m) Arbore (cablu) ambreiaj fixat │ │ X │ │ │ │ │ │necorespunzător. │ │ │ │ │ │ │ │n) Timonerie schimbător de viteze │ X │ X │ │ │ │ │ │fixată necorespunzător/modificată │ │ │ │ │ │ │ │constructiv │ │ │ │ │ │ │ │o) Fixare necorespunzătoare │ │ X │ │ │ │ │ │schimbător de viteze pe traversă │ │ │ │ │ │ │ │sau tampoane; fixare nesigură a │ │ │ │ │ │ │ │traversei pe şasiu(ex. lipsă │ │ │ │ │ │ │ │şuruburi de fixare). │ │ │ │ │ │ │ │p) Lipsă transmisie longitudinală │ │ X │ │ │ │ │ │cazul autovehiculelor cu tracţiune │ │ │ │ │ │ │ │integrală │ │ │ │ │ │ │ │q) Joc şi/sau zgomot rulmenţi │ X │ │ │ │ │ │ │transmisie, inclusiv cruci │ │ │ │ │ │ │ │cardanice │ │ │ │ │ │ │ │r) Joc excesiv în orice articulaţie│ │ X │ │ │ │ │ │a transmisiei │ │ │ │ │ │ │ │s) Orice alt defect care împiedică │ │ X │ │ │ │ │ │mişcarea liberă a roţii motoare │ │ │ │ │ │ │ │t) Scurgeri ulei de transmisie │ X │ X │ │ │ │ │ │uşoare/abundente │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.1.8. │Stare, fixare carose-│Inspecţie vizuală.Se│a) Suport motor fisurat, desprins │ │ X │ X│ │ │rie (inclusiv ataş) │vor face verificări │de pe şasiu sau fixat nesigur │ │ │ │ │ │ │şi evaluări conform │b) Modificarea poziţiei motorului │ │ X │ │ │ │ │Anexei nr. 2 lit. G │faţă de modelul omologat (ex. din │ │ │ │ │ │ │ │montaj transversal în longitudinal │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │6.2. Caroserie │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │6.2.1. │Stare, fixare carose-│Inspecţie vizuală. │a) Panou, element lipsă sau dete- │ │ X │ X│ │ │rie (inclusiv ataş) │Se vor face verifi- │riorat care ar putea produce răniri│ │ │ │ │ │ │cări şi evaluări │b) Montant deformat, corodat │ │ X │ X│ │ │ │conform Anexei nr. 2│excesiv sau fisurat care poate │ │ │ │ │ │ │lit. G │genera deschiderea accidentală a │ │ │ │ │ │ │ │capotelor sau a uşilor │ │ │ │ │ │ │ │c) Neetanşeităţi care permit │ │ X │ X│ │ │ │ │pătrunderea gazelor de evacuare în │ │ │ │ │ │ │ │habitaclu │ │ │ │ │ │ │ │d) Caroserie modificată constructiv│ │ X │ X│ │ │ │ │sau reparată necorespunzător │ │ │ │ │ │ │ │e) Caroserie incompletă sau │ │ X │ │ │ │ │ │deteriorată │ │ │ │ │ │ │ │f) Caroserie corodată excesiv în │ │ X │ │ │ │ │ │zona compartimentului motor, │ │ │ │ │ │ │ │a portbagajului, a pasajelor │ │ │ │ │ │ │ │roţilor precum şi în zona de fixare│ │ │ │ │ │ │ │a suspensiei şi a punţilor │ │ │ │ │ │ │ │g) Caroseria sau un element de │ │ X │ X│ │ │ │ │caroserie nu este fixată/fixat │ │ │ │ │ │ │ │corespunzător astfel încât poate │ │ │ │ │ │ │ │produce răniri/poate cădea pe │ │ │ │ │ │ │ │carosabil │ │ │ │ │ │ │ │h) Dispozitiv de cuplare ataş │ │ │ X│ │ │ │ │necorespunzător │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.2.2. │Montare caroserie │Inspecţie vizuală. │a) Caroseria nu este fixată │ │ │ X│ │ │ │Se vor face verifi- │corespunzător │ │ │ │ │ │ │cări şi evaluări │b) Caroseria nu este fixată pe ca- │ │ X │ │ │ │ │conform Anexa 2 lit.│dru în aliniament │ │ │ │ │ │ │G │c) Element de fixare pe cadru fisu-│ │ X │ X│ │ │ │ │rat, lipsă sau slăbit │ │ │ │ │ │ │ │d) Caroserie fisurată sau corodată │ │ X │ X│ │ │ │ │excesiv la punctele de prindere pe │ │ │ │ │ │ │ │cadru │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.2.3. │Uşi şi dispozitive de│Inspecţie vizuală şi│a) Uşă care nu se deschide sau nu │ │ X │ │ │ │închidere uşi │funcţională. Se vor │se deschide corespunzător │ │ │ │ │ │ │face verificări şi │b) Uşă care se poate deschide │ │ X │ │ │ │ │evaluări conform │accidental sau care nu se închide │ │ │ │ │ │ │Anexei nr. 2 lit. G │sigur │ │ │ │ │ │ │ │c) Uşă, balama, dispozitiv de asi- │ X │ X │ │ │ │ │ │gurare slăbite, deteriorate/lipsă │ │ │ │ │ │ │ │d) Coroziuni excesive uşi │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.2.4. │Structura de │Inspecţie vizuală cu│a) Podea fisurată sau corodată │ │ X │ X│ │ │rezistenţă şi podea │autovehiculul pe │excesiv, fixată necorespunzător │ │ │ │ │ │(+E) │cric sau elevator. │b) Praguri, contrapraguri, contra- │ │ X │ │ │ │ │Se vor inspecta cu │aripi corodate excesiv │ │ │ │ │ │ │atenţie mărită zone-│c) Întărituri podea fisurate, de- │ │ X │ │ │ │ │le de îmbinare ale │formate sau corodate excesiv │ │ │ │ │ │ │caroseriei. Se vor │ │ │ │ │ │ │ │face verificări şi │ │ │ │ │ │ │ │evaluări conform │ │ │ │ │ │ │ │Anexa 2 lit. G │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.2.5. │Şa/scaun conducător │Inspecţie vizuală şi│a) Scaun/şa (inclusiv scaun ataş), │ │ X │ X│ │ │auto │funcţională │fixate necorespunzător pe caroserie│ │ │ │ │ │ │ │sau cadru sau cu o structură │ │ │ │ │ │ │ │defectă │ │ │ │ │ │ │ │b) Mecanismul de reglare a scaunu- │ │ X │ X│ │ │ │ │lui nu funcţionează corect │ │ │ │ │ │ │ │c) Scaun lipsă sau neomologat │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.2.6. │Alte scaune │Inspecţie vizuală │a) Scaune fixate nesigur/defecte │ X │ X │ │ │ │ │ │b) Scaune care nu au fost montate │ X │ X │ │ │ │ │ │în conformitate cu cerinţele │ │ │ │ │ │ │ │c) Scaune lipsă sau configuraţia │ │ X │ │ │ │ │ │scaunelor nu corespunde cu CIV │ │ │ │ │ │ │ │d) Scaune neomologate │ │ X │ │ │ │ │ │e) Mâner de susţinere al pasageru- │ X │ │ │ │ │ │ │lui deteriorat sau lipsă │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.2.7. │Comenzi necesare │Inspecţie vizuală şi│Orice comandă necesară pentru a o- │ │ X │ X│ │ │conducătorului │funcţională │pera autovehiculul în siguranţă nu │ │ │ │ │ │ │ │funcţionează corect │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.2.8. │Alte echipamente şi │Inspecţie vizuală şi│a) Accesoriu sau echipament fixat │ │ X │ │ │ │accesorii interioare │funcţională │necorespunzător sau defect │ │ │ │ │ │şi exterioare (dacă │ │b) Accesoriu sau echipament neomo- │ │ X │ │ │ │au fost prevăzute de │ │logat sau care nu corespunde │ │ │ │ │ │producător) │ │reglementărilor │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.2.9. │Apărători de noroi, │Inspecţie vizuală │a) Elemente slăbite, corodate │ X │ X │ │ │ │aripi, dispozitive │ │excesiv/rupte sau lipsă │ │ │ │ │ │antiîmproşcare (dacă │ │b) Spaţiu insuficient pentru roţi │ │ X │ │ │ │au fost prevăzute de │ │c) Neconforme cu cerinţele │ X │ X │ │ │ │producător) │ │ │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │ 7. ALTE ECHIPAMENTE │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │7.1. │Stare, fixare centuri│Inspecţie vizuală şi│a) Centuri de siguranţă obligatorii│ │ X │ │ │ │de siguranţă, catara-│funcţională │lipsă sau nu au fost montate │ │ │ │ │ │me │ │b) Centură de siguranţă deteriorată│ │ X │ │ │ │ │ │c) Centură de siguranţă neomologată│ │ X │ │ │ │ │ │d) Dispozitivul de închidere este │ │ X │ │ │ │ │ │avariat sau nu funcţionează │ │ │ │ │ │ │ │corespunzător │ │ │ │ │ │ │ │e) Mecanismul de recuperare a │ │ X │ │ │ │ │ │centurii avariat sau nu funcţionea-│ │ │ │ │ │ │ │ză corect │ │ │ │ │ │ │ │f) Punct de ancorare deteriorat │ │ X │ X│ │ │ │ │excesiv │ │ │ │ │ │ │ │g) Punct de ancorare fixat │ │ X │ X│ │ │ │ │necorespunzător │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │7.2. │Încuietori şi dispo- │Inspecţie vizuală şi│a) Dispozitiv defect care nu previ-│ X │ │ │ │ │zitive antifurt │funcţională │ne furtul autovehiculului │ │ │ │ │ │ │ │b) Dispozitiv de închidere sau de │ │ X │ X│ │ │ │ │blocare defect sau funcţionând │ │ │ │ │ │ │ │necorespunzător │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │7.3. │Avertizor acustic │Inspecţie vizuală şi│a) Nu funcţionează │ │ X │ │ │ │ │funcţională │b) Comandă nesigură │ X │ │ │ │ │ │ │c) Neomologat │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │7.4. │Vitezometru │Inspecţie vizuală şi│a) Nu este montat conform cerinţe- │ │ X │ │ │ │ │funcţională în │lor │ │ │ │ │ │ │timpul probei în │b) Nu funcţionează sau lipseşte │ │ X │ │ │ │ │parcurs │c) Nu este iluminat │ │ X │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │ 8. EMISII POLUANTE │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │8.1. Zgomot │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │8.1.1. │Sistem de reducere a │Inspecţie vizuală şi│a) Nivel de zgomot excesiv │ │ X │ │ │ │zgomotului │auditivă │b) Orice parte a sistemului de re- │ │ X │ X│ │ │ │ │ducere a zgomotului nesigură, lipsă│ │ │ │ │ │ │ │deteriorată, fixată incoresct sau │ │ │ │ │ │ │ │modificată în mod evident astfel │ │ │ │ │ │ │ │încât ar putea afecta în mod semni-│ │ │ │ │ │ │ │ficativ nivelul de zgomot │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │8.2. Gaze de evacuare │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │8.2.1. Emisii │ │8.2.1.1.│Echipament de control│Inspecţie vizuală │Echipament de control al emisiilor │ │ X │ │ │ │al emisiilor de gaze │ │prevăzut de producător lipsă, modi-│ │ │ │ │ │ │ │ficat sau defect în mod evident │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │8.3. Alte aspecte referitoare la mediu │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │8.3.1. │Scurgeri de lichide │Inspecţie vizuală │Orice scurgere în exces de lichid │ │ X │ X│ │ │ │ │care poate afecta mediul ambiant │ │ │ │ │ │ │ │sau expune la riscuri pe alţi uti- │ │ │ │ │ │ │ │lizatori ai drumului │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │8.3.2. │Fum vizibil │Inspecţie vizuală │Fum în exces de orice culoare │ │ X │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │ 9. ALTE VERIFICĂRI │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │9.1. │Autovehiculul în │Inspecţie vizuală │a) Reparaţii sau modificări │ X │ X │ X│ │ │ansamblu │sau prin utilizarea │necorespunzătoare ale oricărei │ │ │ │ │ │ │unui echipament │componente a autovehiculului │ │ │ │ │ │ │adecvat │b) Orice defect suplimentar consta-│ X │ X │ X│ │ │ │ │tat ce ar putea afecta siguranţa │ │ │ │ │ │ │ │circulaţiei pe drumurile publice │ │ │ │ └────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┘----------Pct. 5.2.3. de la lit. A din anexa 1 a fost modificat şi completat de pct. 5 şi 6 ale art. I din ORDINUL nr. 1.319 din 21 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 27 octombrie 2016.Pct. 8.1.1. de la lit. A din anexa 1 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 1.319 din 21 octombrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 27 octombrie 2016.E - verificare ce necesită utilizarea unui echipament specializatReparaţie sau modificare necorespunzătoare înseamnă o reparaţie sau modificare cu efecte negative asupra siguranţei circulaţiei rutiere sau asupra mediului (inclusiv modificări neautorizate sau cu folosirea unor componente neomolgate sau necertificate).----------Definiţia "Reparaţie sau modificare necorespunzătoare" poziţionată după tabelul de la lit. A din anexa 1 la reglementări a fost modificată de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "siguranţa rutieră" cu sintagma "siguranţa circulaţiei rutiere".DMi (defect minor) - defecţiune tehnică ce nu are un efect semnificativ asupra siguranţei circulaţiei rutiere şi protecţiei mediului, precum şi alte neconformităţi minore (inclusiv în ceea ce priveşte identificarea vehiculului). Nu este necesară reexaminarea vehiculului, dar este necesar ca defecţiunea respectivă să fie eliminată în cel mai scurt timp.----------Definiţia "DMi (defect minor)" poziţionată după tabelul de la lit. A din anexa 1 la reglementări a fost modificată de pct. 31 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014 şi de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "siguranţa rutieră" cu sintagma "siguranţa circulaţiei rutiere".DMa (defect major) - defecţiune tehnică ce are un efect semnificativ asupra siguranţei circulaţiei rutiere (inclusiv în ceea ce priveşte ceilalţi participanţi la trafic) şi asupra protecţiei mediului, precum şi alte necooformităţi majore (inclusiv în ceea ce priveşte identificarea vehiculului).----------Definiţia "DMa (defect major)" poziţionată după tabelul de la lit. A din anexa 1 la reglementări a fost modificată de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "siguranţa rutieră" cu sintagma "siguranţa circulaţiei rutiere".DP (defect periculos) - defecţiune tehnică care constituie un risc imediat privind siguranţa circulaţiei rutiere.----------Definiţia "DP (defect periculos)" poziţionată după tabelul de la lit. A din anexa 1 la reglementări a fost modificată de pct. 37 al art. I din ORDINUL nr. 1.033 din 18 iunie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 3 iulie 2014, prin înlocuirea sintagmei "siguranţa rutieră" cu sintagma "siguranţa circulaţiei rutiere".În cazul defectelor care sunt încadrate în mai multe grupe de gravitate (DMi, DMa şi/sau DP) încadrarea ţine cont de despărţirea acestora pe grupe realizată prin semnul " / ". In cazul defectelor ce pot fi încadrate în mai multe grupe de gravitate (DMi, DMa şi/sau DP), pentru care nu se specifică clar încadrarea, inspectorul tehnic este responsabil de încadrarea acestora în funcţie de gravitatea lor în conformitate cu definiţiile specifice.Prescurtări utilizate în tabel:CI - certificat de înmatriculareCIV - cartea de identitate a vehicululuiITP - inspecţie tehnică periodicăCategoriile Lle, L2e, L3e, L4e, L5e, L6e, L7e sunt definite în reglementările RNTR 2----------Lit. c) a pct. 6.1.3. de la lit. A "Plan de operaţiuni" din anexa 1 la reglementări a fost modificată de pct. 28 al art. I din ORDINUL nr. 1.107 din 29 iunie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 23 iulie 2012.B. Schemă efectuare ITP mopede şi motocicleteSchema prezentată nu este obligatorie, nu conţine toate punctele de verificare din planul de operaţiuni, este numai o recomandare a RAR. Inspectorii trebuie să se asigure în cazul în care nu respectă schema de mai sus că toate sistemele şi subansamblurile ce trebuie supuse verificării, conform planului de operaţiuni, au fost controlate.C. Aliniamentul roţilor la mopede şi motociclete cu 2 roţiOrice nealiniere vizibilă, suficientă pentru a afecta manevrabilitatea sau conducerea autovehiculului impune respingerea acestuia.D. Verificare anvelope + Anexa 2la ReglementăriPrevederi privind efectuarea ITP - clasele a II-a şi a III-aautovehicule, tractoare, precum şi remorcile acestoraA. Plan de operaţiuni*Font 7* ┌────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬──────────┐ │Nr. crt.│Denumirea verificării│Metoda de control şi│ Defecte constatate │Cod defect│ │ │ │ aparatura necesară │ ├───┬───┬──┤ │ │ │ │ │DMi│DMa│DP│ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │ 0. IDENTIFICARE AUTOVEHICUL │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │0.1. │Verificare stare │Inspecţie vizuală │a) Placă lipsă sau fixată neco- │ │ X │ │ │ │plăci cu numărul de │ │respunzător astfel încât s-ar putea│ │ │ │ │ │înmatriculare, con- │ │desprinde de pe vehicul │ │ │ │ │ │cordanţă dintre plă- │ │b) Număr de înmatriculare ilizibil │ │ X │ │ │ │cile cu numărul de │ │sau lipsă │ │ │ │ │ │înmatriculare şi nu- │ │c) Numărul de înmatriculare de pe │ │ X │ │ │ │mărul de înmatricula-│ │placă nu este în concordanţă cu │ │ │ │ │ │re din documentele │ │documentele vehiculului │ │ │ │ │ │vehiculului (CI şi/ │ │d)Placă deteriorată/confecţionată │ X │ X │ │ │ │sau CIV) │ │artizanal │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │0.2. │Verificare concordan-│Inspecţie vizuală │a) Lipsă număr de identificare │ │ X │ │ │ │ţă dintre datele pre-│după curăţarea locu-│poansonat sau lipsă plăcuţă produ- │ │ │ │ │ │levate de pe vehicu- │rilor unde se află │cător cu număr de identificare de │ │ │ │ │ │hiculul prezentat la │poansonate numărul │la bord │ │ │ │ │ │ITP şi datele din CIV│de identificare şi │b) Număr de identificare incomplet,│ │ X │ │ │ │ │seria de motor sau │ilizibil parţial sau total │ │ │ │ │ │ │unde se află │c) Număr de identificare neconform │ │ X │ │ │ │ │plăcuţele │cu documentele sau înregistrările │ │ │ │ │ │ │producătorului. │vehiculului │ │ │ │ │ │ │Se verifică concor- │d) Vehiculul prezentat la ITP nu │ │ X │ │ │ │ │danţa dintre vehicu-│corespunde cu datele din CIV │ │ │ │ │ │ │lul prezentat la ITP│privind: categoria, caroseria, │ │ │ │ │ │ │şi datele din CIV │marca, tipul vehiculului, codul │ │ │ │ │ │ │privind: categorie, │motorului, seria motorului sau cu- │ │ │ │ │ │ │caroserie, marcă, │loarea │ │ │ │ │ │ │tip, număr de iden- │e) Număr de identificare sau serie │ │ X │ │ │ │ │tificare poansonat │motor modificate sau poansonate │ │ │ │ │ │ │sau ştanţat pe plă- │neconform │ │ │ │ │ │ │cuţa producătorului,│f) Suportul pe care se află poanso-│ │ X │ │ │ │ │prindere plăcuţă │nat numărul de identificare este │ │ │ │ │ │ │producător, cod mo- │fixat artizanal pe vehicul (ex. │ │ │ │ │ │ │tor, serie motor, │înconjurat de un cordon de sudură) │ │ │ │ │ │ │culoare, tip │g) Vehiculul are aplicat un colant │ │ X │ │ │ │ │combustibil sau │de altă culoare decât cea din CIV │ │ │ │ │ │ │sursă de energie │pe o suprafaţă mai mare de 50% din │ │ │ │ │ │ │ │suprafaţa vehiculului │ │ │ │ │ │ │ │h) Tipul de combustibil sau sursa │ │ X │ │ │ │ │ │de energie nu corespund cu datele │ │ │ │ │ │ │ │din CIV │ │ │ │ │ │ │ │i) Abrogată │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │ 1. SISTEM DE FRÂNARE │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │1.1 Stare mecanică şi funcţionare │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │1.1.1. │Ax pedală frână de │Inspecţie vizuală şi│a) Efort excesiv la acţionarea │ │ X │ │ │ │serviciu/ax manetă de│funcţională a compo-│pedalei/manetei │ │ │ │ │ │frână │nentelor, în timp ce│b) Uzură avansată sau joc excesiv │ │ X │ │ │ │ │sistemul de frânare │c) Lipsă siguranţă la pedală │ │ │ X│ │ │ │este acţionat │ │ │ │ │ │ │ │Notă: Autovehiculele│ │ │ │ │ │ │ │cu servofrână trebu-│ │ │ │ │ │ │ │ie inspectate cu │ │ │ │ │ │ │ │motorul oprit │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.2. │Pedală/manetă de │Inspecţie vizuală şi│a) Cursă excesivă sau insuficientă │ │ X │ │ │ │frână şi cursa dispo-│funcţională a compo-│a dispozitivului de acţionare │ │ │ │ │ │zitivului de acţiona-│nentelor, în timp ce│b) Dispozitivul de acţionare nu re-│ │ X │ │ │ │re a frânei │sistemul de frânare │vine corect la poziţia iniţială │ │ │ │ │ │ │este acţionat │c) Îmbrăcăminte pedală (dacă a fost│ X │ │ │ │ │ │Notă: Autovehiculele│prevăzută de producător) uzată, │ │ │ │ │ │ │cu servofrână │fixată incorect sau lipsă │ │ │ │ │ │ │trebuie inspectate │d)Dispozitivul de acţionare │ │ X │ │ │ │ │cu motorul oprit │deformat excesiv, fisurat, rupt │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.3. │Pompă de vacuum sau │Inspecţie vizuală şi│a) Presiune insuficientă/vacuum │ │ X │ X│ │ │compresor şi rezer- │funcţională a compo-│insuficient pentru asigurarea unei │ │ │ │ │ │voare de aer │nentelor la presiu- │frânări repetate (cel puţin două │ │ │ │ │ │ │nea normală de lucru│frânări), după declanşarea semnalu-│ │ │ │ │ │ │verificarea funcţio-│lui de avertizare (sau dacă mano- │ │ │ │ │ │ │nării dispozitivului│metrul indică o valoare de pericol)│ │ │ │ │ │ │de avertizare a su- │b) Intervalul de timp pentru refa- │ │ X │ │ │ │ │papei multicircuit │cerea presiunii în instalaţie mai │ │ │ │ │ │ │sau de suprapresiune│mare de 7s │ │ │ │ │ │ │Se verifică interva-│c) Supapa de protecţie multicircuit│ │ X │ │ │ │ │lul de timp necesar │sau supapa de suprapresiune mi │ │ │ │ │ │ │compresorului pentru│funcţionează │ │ │ │ │ │ │realizarea presiunii│d) Pierdere de aer care provoacă o │ │ X │ │ │ │ │de lucru în sistemul│scădere importantă de presiune sau │ │ │ │ │ │ │de frânare după ce │pierdere de aer perceptibilă audi- │ │ │ │ │ │ │se apasă pedala de │tiv │ │ │ │ │ │ │frână repetat cu mo-│e) Deteriorare exterioară care │ │ X │ X│ │ │ │torul oprit │poate afecta funcţionarea sistemu- │ │ │ │ │ │ │ │lui de frânare │ │ │ │ │ │ │ │f) Pompa de vacuum deteriorată sau │ │ X │ │ │ │ │ │nefuncţională │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.4. │Manometru sau indica-│Verificare funcţio- │Funcţionarea incorectă/nefuncţiona-│ X │ X │ │ │ │tor pentru presiune │nală │rea indicatorului sau a manometru- │ │ │ │ │ │scăzută │ │lui │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.5. │Supapă de comandă a │Inspecţie vizuală, │a) Uzată excesiv, fisurată sau de- │ │ X │ │ │ │frânei cu acţionare │funcţională şi audi-│teriorată │ │ │ │ │ │manuală │tivă a componentelor│b) Dispozitiv de acţionare a supa- │ │ X │ │ │ │ │în timp ce sistemul │pei nesigur sau supapă fixată │ │ │ │ │ │ │de frânare este │necorespunzător │ │ │ │ │ │ │acţionat │c) Pierderi de aer în sistem, co- │ │ X │ │ │ │ │ │nexiuni nesigure │ │ │ │ │ │ │ │d) Funcţionare necorespunzătoare │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.6. │Element de acţionare │Inspecţie vizuală şi│a) Sistemul de blocare al mecanis- │ │ X │ │ │ │frână de mână, levier│funcţională a │mului cu clichet funcţionează │ │ │ │ │ │de comandă frână de │componentelor în │necorepunzător │ │ │ │ │ │mână, mecanism cu │timp ce sistemul de │b) Uzură excesivă a axului levieru-│ │ X │ │ │ │clichet frână de mână│frânare este acţio- │lui sau a mecanismului cu clichet │ │ │ │ │ │frână de mână cu │nat │al levierului │ │ │ │ │ │acţionare electrică │ │c) Cursă prea mare a levierului │ │ X │ │ │ │ │ │(reglaj incorect) │ │ │ │ │ │ │ │d) Element de acţionare lipsă, de- │ │ X │ │ │ │ │ │teriorat sau nefuncţional │ │ │ │ │ │ │ │e) Funcţionare incorectă, indicato-│ │ X │ │ │ │ │ │rul de avertizare indică o funcţio-│ │ │ │ │ │ │ │nare defectuasă │ │ │ │ │ │ │ │f) Elemente deteriorate sau reglate│ │ X │ │ │ │ │ │necorespunzător │ │ │ │ │ │ │ │g) Sistem inoperant (cursă prea │ │ X │ │ │ │ │ │mică, prea mare sau orice element │ │ │ │ │ │ │ │deteriorat sau reglat necorepunză- │ │ │ │ │ │ │ │tor │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.7. │Supape de frânare, │Inspecţie vizuală, │a) Supapă deteriorată/neetanţă │ │ X │ X│ │ │(supape de comandă, │funcţională şi audi-│(pierderi de aer în exces) │ │ │ │ │ │supape de descărcare,│tivă a componentelor│b) Pierderi de ulei la compresor │ X │ X │ │ │ │regulator de presiune│în timp ce sistemul │reduse/importante │ │ │ │ │ │etc.) │de frânare este │c) Supapă fixată sau montată │ │ X │ │ │ │ │acţionat │necorespunzător │ │ │ │ │ │ │ │d) Pierderi de lichid de frână re- │ │ X │ X│ │ │ │ │duse/importante │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.8 │Elemente de cuplare │Deconectarea şi re- │a) Robineţi de închidere sau venti-│ │ X │ │ │ │ale frânelor │conectarea tuturor │le cu etanşare automată defecte │ │ │ │ │ │(semi)remorcii │elementelor de cu- │b) Fixare necorespunzătoare/montaj │ X │ X │ │ │ │(electrice şi pneuma-│plare ale sistemelor│necorespunzător │ │ │ │ │ │tice) │de frânare distre │c) Pierderi excesive de aer │ │ X │ X│ │ │ │autovehiculul │d) Funcţionare necorespunzătoare │ │ X │ X│ │ │ │tractor şi (semi)re-│ │ │ │ │ │ │ │morcă │ │ │ │ │ │ │ │Inspecţie vizuală, │ │ │ │ │ │ │ │funcţională şi audi-│ │ │ │ │ │ │ │tivă a componentelor│ │ │ │ │ │ │ │în timp ce sistemul │ │ │ │ │ │ │ │de frânare este │ │ │ │ │ │ │ │acţionat │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.9. │Rezervoare de aer │Inspecţie vizuală şi│a) Deteriorate, corodate/neetanşe │ X │ X │ │ │ │comprimat │autidivă │b) Robinet de purjare a apei defect│ X │ X │ │ │ │ │ │c) Fixare sau montare necorespunză-│ │ X │ │ │ │ │ │toare │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.10 │Dispozitiv servofrână│Inspecţie vizuală a │a) Dispozitiv servofrână deteriorat│ │ X │ │ │ │pompă centrală de │componentelor în │sau ineficient │ │ │ │ │ │frână (pentru siste- │timp ce sistemul de │b) Pompă centrală neetanşă/defectă │ │ X │ X│ │ │mul de frânare hidra-│frânare este acţio- │(pierde presiunea la apăsarea │ │ │ │ │ │ulic) │nat │constantă a pedalei sau la acţiona-│ │ │ │ │ │ │ │rea manetei) │ │ │ │ │ │ │ │c) Fixare necorespunzătoare a │ │ X │ X│ │ │ │ │pompei centrale de frână │ │ │ │ │ │ │ │rea manetei) │ │ │ │ │ │ │ │d) Cantitate insuficientă a lichi- │ │ X │ │ │ │ │ │dului de frână │ │ │ │ │ │ │ │e) Lipsă capac rezervor lichid de │ X │ │ │ │ │ │ │frână │ │ │ │ │ │ │ │f) Martor nivel lichid de frână │ X │ │ │ │ │ │ │aprins sau defect │ │ │ │ │ │ │ │g) Funcţionare defectuasă a dispo- │ X │ │ │ │ │ │ │zitivului de avertizare în caz de │ │ │ │ │ │ │ │nivel insuficient al lichidului de │ │ │ │ │ │ │ │frână (dacă a fost prevăzut de pro │ │ │ │ │ │ │ │ducător │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.11. │Conducte de frână │Inspecţie vizuală a │a) Risc iminent de fisurare sau │ │ X │ X│ │ │rigide │componentelor în │rupere │ │ │ │ │ │ │timp ce sistemul de │b) Conductă sau conexiune neetanşă │ │ X │ X│ │ │ │frânare este │(pierderi reduse/importante) │ │ │ │ │ │ │acţionat │c) Deteriorări sau coroziuni │ │ X │ X│ │ │ │ │excesive (conform pct. C) │ │ │ │ │ │ │ │d) Conductă poziţionată necorespun-│ │ X │ │ │ │ │ │zător │ │ │ │ │ │ │ │e) Conductă fisurată sau ruptă │ │ │ X│ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.12. │Racorduri flexibile │Inspecţie vizuală a │a) Risc iminent de fisurare sau │ │ X │ X│ │ │de frână │componentelor în │rupere │ │ │ │ │ │ │timp ce sistemul de │b) Racord deteriorat, cu punte de │ X │ X │ │ │ │ │frânare este │frecare, răsucit sau prea scurt │ │ │ │ │ │ │acţionat │c) Racord sau conexiune neetanşă │ │ X │ X│ │ │ │ │(pierderi reduse/importante) │ │ │ │ │ │ │ │d) Umflare excesivă la presiune │ │ X │ X│ │ │ │ │e) Racord cu porozităţi │ │ X │ │ │ │ │ │f) Racord fisurat sau rupt │ │ │ X│ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.13. │Garnituri de fricţiu-│Inspecţie vizuală │a) Uzură excesivă (la o roată/la │ │ X │ X│ │ │ne (plăcuţe, saboţi) │acolo unde există │mai multe roţi) │ │ │ │ │ │ │zonă de vizitare │b) Garnituri contaminate cu ulei │ │ X │ X│ │ │ │ │sau unsoare (la o roată/la mai │ │ │ │ │ │ │ │multe roţi) │ │ │ │ │ │ │ │c) Lipsă │ │ │ X│ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.14. │Tamburi şi discuri de│Inspecţie vizuală, │a) Uzură excesivă, şanţuri, fisuri,│ │ X │ X│ │ │frână │inclusiv în zona de │spărturi, fixare necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │ventilaţie │sau alte defecte care compromit si-│ │ │ │ │ │ │ │guranţa (la o roată/la mai multe │ │ │ │ │ │ │ │roţi) │ │ │ │ │ │ │ │b) Tamburi sau discuri ancrasate cu│ │ X │ X│ │ │ │ │ulei sau unsoare (la o roată/la mai│ │ │ │ │ │ │ │multe roţi). │ │ │ │ │ │ │ │c) Tambur sau disc lipsă │ │ │ X│ │ │ │ │d) Platou fixat necorespunzător, │ │ X │ │ │ │ │ │joc platou │ │ │ │ │ │ │ │e) Joc disc de frână │ │ │ X│ │ │ │ │f) Disc frână deformat sau tambur │ │ X │ X│ │ │ │ │ovalizat (la o roată/la mai multe │ │ │ │ │ │ │ │roţi) │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.15. │Cabluri de frână, le-│Inspecţie vizuală şi│a) Cabluri deteriorate/înnodate │ │ X │ X│ │ │viere şi conexiuni, │funcţională a compo-│b) Componente corodate sau uzate │ │ X │ X│ │ │tije de acţionare │nentelor în timp ce │excesiv │ │ │ │ │ │ │sistemul de frânare │c) Cabluri, leviere, tije sau co- │ │ X │ │ │ │ │este acţionat │nexiuni fixate necorespunzător │ │ │ │ │ │ │ │d) Ghidaje de cabluri necorespunză-│ │ X │ │ │ │ │ │toare │ │ │ │ │ │ │ │e) Orice element care poate împie- │ │ X │ │ │ │ │ │dica mişcarea liberă a elementelor │ │ │ │ │ │ │ │sistemului de frânare │ │ │ │ │ │ │ │f) Cursă necorespunzătoare a timo- │ │ X │ │ │ │ │ │neriei datorită reglajului incorect│ │ │ │ │ │ │ │sau uzurii excesive │ │ │ │ │ │ │ │g) Lipsă cabluri sau elemente ale │ │ │ X│ │ │ │ │timoneriei │ │ │ │ │ │ │ │h) Conexiune necorespunzătoare a │ │ X │ │ │ │ │ │cablurilor sau a tijelor │ │ │ │ │ │ │ │i) Cabluri ce nu asigură funcţiona-│ │ X │ │ │ │ │ │litatea sau tije de acţionare │ │ │ │ │ │ │ │defecte │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.17. │Regulator automat al │Inspecţie vizuală şi│a) Timonerie defectă │ │ X │ │ │ │frânării în funcţie │funcţională în timp │b) Timonerie reglată necorespunză- │ │ X │ │ │ │de încărcare │ce sistemul de frâ- │tor │ │ │ │ │ │ │nare este acţionat │c) Mecanism blocat (gripat), sau │ │ X │ X│ │ │ │ │ineficient │ │ │ │ │ │ │ │d) Regulator lipsă sau modificat │ │ │ │ │ │ │ │e) Lipsa plăcuţei cu datele tehni- │ X │ │ │ │ │ │ │ce principale (la vehicule clasa │ │ │ │ │ │ │ │a III-a) │ │ │ │ │ │ │ │f) Date ilizibile pe plăcuţă │ X │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.18. │Dispozitiv de reglare│Inspecţie vizuală şi│a) Dispozitiv deteriorat, gripat, │ │ X │ │ │ │a jocului │funcţională a compo-│cu mişcare anormală, uzat excesiv │ │ │ │ │ │ │nentelor în timp ce │sau reglat necorespunzător │ │ │ │ │ │ │sistemul de frânare │b) Dispozitiv de reglare a jocului │ │ X │ │ │ │ │este acţionat │defect │ │ │ │ │ │ │ │c) Dispozitiv de reglare a jocului │ │ X │ │ │ │ │ │montat incorect │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.19. │Frână de încetinire │Inspecţie vizuală şi│a) Montare incorectă, conexiuni │ │ X │ │ │ │(dacă a fost prevăzu-│prin probe în │necorespunzătoare sau deteriorate │ │ │ │ │ │tă de producător sau │parcurs │b) Funcţionare necorespunzătoare │ │ X │ │ │ │dacă este obligato- │ │sau lipsă │ │ │ │ │ │rie) │ │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.20. │Acţionare automată a │Deconectarea cuplei │Frâna (semi)remorcii nu acţio- │ │ │ X│ │ │frânei (semi)remorcii│de frânare dintre │nează automat la deconectarea │ │ │ │ │ │ │autovehicul şi │dispozitivului de cuplare │ │ │ │ │ │ │(semi)remorcă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.21. │Ansamblu sistem de │Inspecţie vizuală şi│a) Alte componente (pompă antigel, │ │ X │ X│ │ │frânare │auditivă │uscătorul de aer etc.) corodate │ │ │ │ │ │ │ │excesiv/deteriorate astfel încât │ │ │ │ │ │ │ │afectează funcţionalitatea sistemu-│ │ │ │ │ │ │ │lui de frânare │ │ │ │ │ │ │ │b) Pierderi excesive antigel/aer │ X │ X │ │ │ │ │ │c) Orice altă componentă fixată sau│ │ X │ │ │ │ │ │montată necorespunzător │ │ │ │ │ │ │ │d) Reparaţii/modificări │ │ │ │ │ │ │ │necorespunzătoare*1) │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.22. │Supape de testare │Inspecţie vizuală │a) Lipsă │ │ X │ │ │ │(dacă au fost prevă- │ │b) Deteriorate, neutilizabile/ │ X │ X │ │ │ │zute de producător) │ │neetanşe │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │1.2. Performanţă şi eficacitate frână de serviciu │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │1.2.1. │Performanţă (+E) │Inspecţie pe standul│a) Forţă de frânare necorespunză- │ │ X │ X│ │ │ │de frânare cu role │toare pe una/mai multe roţi │ │ │ │ │ │ │sau prin probe în │b) Dezechilibru forţelor de frânare│ │ X │ │ │ │ │parcurs │de la roţile aceleiaşi punţi este │ │ │ │ │ │ │Se acţionează frâna │mai mare de 30% │ │ │ │ │ │ │gradual până la │În cazul frânării în parcurs, vehi-│ │ │ │ │ │ │obţinerea efortului │culul deviază excesiv de la tra- │ │ │ │ │ │ │maxim │iectoria rectilinie │ │ │ │ │ │ │Pentru autovehicule-│c) Forţa de frânare nu variază │ │ X │ │ │ │ │le destinate învăţă-│gradual (blocarea bruscă a frânei) │ │ │ │ │ │ │rii conducerii şi │d) Frânare anormală a oricăreia │ │ X │ │ │ │ │pentru cele adaptate│dintre roţi (de ex. întârziere │ │ │ │ │ │ │conducerii de către │excesivă la frânare) │ │ │ │ │ │ │o persoană cu │e) Varianţia excesivă a forţei de │ │ │ │ │ │ │handicap se va │frânare în timpul frânării │ │ │ │ │ │ │efectua o probă su- │f) Zgomot la roată în timpul │ X │ │ │ │ │ │plimentară de frâna-│frânării │ │ │ │ │ │ │re cu acţionarea │ │ │ │ │ │ │ │dispozitivului su- │ │ │ │ │ │ │ │plimentar │ │ │ │ │ │ │ │A se vedea anexa nr.│ │ │ │ │ │ │ │11 la reglementări │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.2.2. │Eficacitate (+E) │Încercare pe standul│Coeficient de frânare mai mic decât│ │ │ X│ │ │ │de frânare cu role │următoarele valori: │ │ │ │ │ │ │(cu utilizarea, după│Vehicule înmatriculate pentru prima│ │ │ │ │ │ │caz, a dispozitivu- │dată după 28.07.2010: │ │ │ │ │ │ │lui de măsurare a │ - Categoria N(1): 50% │ │ │ │ │ │ │forţei la pedală, a │ - Categoria M(1): 58% │ │ │ │ │ │ │dispozitivului de │ - Categoria M(2) şi M(3): 50% │ │ │ │ │ │ │măsurare a presiunii│ - Categoria N(2) şi N(3): 50% │ │ │ │ │ │ │în instalaţia de │ - Categoria O(1) O(3) şi O(4): │ │ │ │ │ │ │frânare, a dispozi- │ - în cazul semiremorcilor: 45% │ │ │ │ │ │ │tivului de ancorare)│ - în cazul remorcilor cu proţap: │ │ │ │ │ │ │sau prin probe în │50% │ │ │ │ │ │ │parcurs folosind un │Vehiculele înmatriculate pentru │ │ │ │ │ │ │decelerometru cu │prima dată înainte de 28.07.2010: │ │ │ │ │ │ │compensare şi înre- │Categoria N(1): 45% │ │ │ │ │ │ │gistrare şi, după │Categoria M(1) M(3) şi M(4): 50%*2)│ │ │ │ │ │ │caz, dispozitiv de │Categoria N(2) şi N(3): 43%*3) │ │ │ │ │ │ │măsurare a efortului│Categoria O(1) O(3) şi O(4): 40%*4)│ │ │ │ │ │ │la pedală │Valorile minime admisibile ale │ │ │ │ │ │ │Pentru autovehicule │deceleraţiei maxime în cazul probei│ │ │ │ │ │ │destinate învăţării │în parcurs sunt precizate în anexa │ │ │ │ │ │ │conducerii şi pentru│nr. 11 la reglementări │ │ │ │ │ │ │cele adaptate condu-│ │ │ │ │ │ │ │cerii de către o │ │ │ │ │ │ │ │persoană cu handicap│ │ │ │ │ │ │ │se va efectua o pro-│ │ │ │ │ │ │ │bă suplimentară de │ │ │ │ │ │ │ │frănare cu acţiona- │ │ │ │ │ │ │ │rea dispozitivului │ │ │ │ │ │ │ │suplimentar │ │ │ │ │ │ │ │A se vedea anexa nr.│ │ │ │ │ │ │ │11 la reglementări │ │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │1.3. Performanţă şi eficacitate frână de securitate (dacă este acţionată printr-un sistem separat)│ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │1.3.1. │Performanţă (+E) │Înspecţie pe standul│a) Forţă de frânare necorepunzătoa-│ │ X │ X│ │ │ │de frânare cu role │re pe una/mai multe roţi │ │ │ │ │ │ │sau prin probe în │b) Dezechilibrul forţelor de frâna-│ │ X │ │ │ │ │parcurs │re de la roţile aceleiaşi punţi │ │ │ │ │ │ │Se acţionează frâna │este mai mare de 30% │ │ │ │ │ │ │gradual până la │În cazul frânării în parcurs, auto-│ │ │ │ │ │ │obţinerea efortului │vehiculul deviază excesiv de la │ │ │ │ │ │ │maxim │traiectoria rectilinie │ │ │ │ │ │ │A se vedea anexa nr.│c) Forţa de frânare nu variază │ │ X │ X│ │ │ │11 la reglementări │gradual (blocarea bruscă a frânei) │ │ │ │ │ │ │ │d) Întârziere excesivă în frânarea │ │ X │ │ │ │ │ │oricărei roţi │ │ │ │ │ │ │ │e) Varianţie excesivă a forţei de │ │ X │ │ │ │ │ │frânare în timpul frânării │ │ │ │ │ │ │ │f) Zgomot la roată în timpul frână-│ X │ │ │ │ │ │ │rii │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.3.2. │Eficacitate (+E) │Încercare pe standul│Eficacitatea mai mică de 50%*5) din│ │ │ X│ │ │ │de frânare sau prin │eficacitatea frânei de serviciu de-│ │ │ │ │ │ │probe în parcurs │finită la punctul 1.2.2. în raport │ │ │ │ │ │ │folosind un decele- │cu masa totală maximă autorizată │ │ │ │ │ │ │rometru cu compensa-│ori, în cazul semiremorcilor, cu │ │ │ │ │ │ │re şi înregistrare │suma maselor autorizate pe axe │ │ │ │ │ │ │A se vedea anexa nr.│ │ │ │ │ │ │ │11 la reglementări │ │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │1.4. Performanţă şi eficacitate frână de staţionare (când nu este frână de securitate) │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │1.4.1 │Performanţă (+E) │Înspecţie pe standul│a) Frâna nu acţionează pe una/mai │ │ X │ X│ │ │ │de frânare sau prin │multe roţi │ │ │ │ │ │ │probe în parcurs │În cazul frânării în parcurs, vehi-│ │ │ │ │ │ │Se acţionează frâna │culul deviază excesiv de la │ │ │ │ │ │ │gradual până la ob- │traiectoria rectilinie │ │ │ │ │ │ │ţinerea efortului │b) Întârziere excesivă în frânarea │ │ X │ │ │ │ │maxim │oricărei roţi │ │ │ │ │ │ │A se vedea anexa nr.│c) Zgomot la roată în timpul frână-│ X │ │ │ │ │ │11 la reglementări │rii │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.4.2. │Eficacitate (+E) │Înspecţie pe standul│Coeficient de frânare mai mic │ │ X │ │ │ │ │de frânare sau prin │de 16% sau 1,6 m/s², după caz, │ │ │ │ │ │ │probe în parcurs fo-│pentru toate categoriile de │ │ │ │ │ │ │losind un decelero- │vehicule │ │ │ │ │ │ │metru cu compensare │ │ │ │ │ │ │ │şi înregistrare sau │ │ │ │ │ │ │ │cu vehiculul pe o │ │ │ │ │ │ │ │pantă cu unghi de │ │ │ │ │ │ │ │înclinare cunoscut │ │ │ │ │ │ │ │Se acţionează frâna │ │ │ │ │ │ │ │gradual până la │ │ │ │ │ │ │ │obţinerea efortului │ │ │ │ │ │ │ │maxim │ │ │ │ │ │ │ │A se vedea anexa nr.│ │ │ │ │ │ │ │11 la reglementări │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.5. │Performanţă frână de │Probe funcţionale în│a) Forţa de frânare nu variază │ │ X │ │ │ │încetinire │parcurs │gradual (nu se aplică la frâna de │ │ │ │ │ │ │ │încetinire pe evacuare) │ │ │ │ │ │ │ │b) Sistem inoperant │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.6. │Sistem antiblocare │Inspecţie vizuală │a) Dispozitivul de avertizare nu │ │ X │ │ │ │(ABS) │ │funcţionează corespunzător │ │ │ │ │ │ │ │b) Dispozitivul de avertizare │ │ X │ │ │ │ │ │indică funcţionarea necorespunză- │ │ │ │ │ │ │ │toare a sistemului │ │ │ │ │ │ │ │c) Senzorii de turaţie a roţii │ │ X │ │ │ │ │ │lipsă sau deterioraţi │ │ │ │ │ │ │ │d) Instalaţie electrică deteriorată│ │ X │ │ │ │ │ │e) Alte componente lipsă sau │ │ X │ │ │ │ │ │deteriorate │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │1.1.7. │Sistem electronic de │Inspecţie vizuală a │a) Funcţionare necorespunzătoare a │ │ X │ │ │ │frânare (EBS) │dispozitivului de │dispozitivului de avertizare │ │ │ │ │ │ │avertizare │b) Dispozitivul de avertizare │ │ X │ │ │ │ │ │indică funcţionarea necorespunză- │ │ │ │ │ │ │ │toare a sistemului │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │ 2. SISTEM DE DIRECŢIE │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │2.1 Stare mecanică │ │2.1.1. │Stare, fixare, │Inspecţie vizuală cu│a) Sistem de direcţie greu mane- │ │ X │ │ │ │funcţionare sistem │vehiculul pe canal, │vrabil │ │ │ │ │ │de direcţie (+E) │cric de canal sau e-│b) Axul sectorului de angrenare ră-│ │ X │ X│ │ │ │levator cu roţile │sucit sau caneluri uzate │ │ │ │ │ │ │suspendate │c) Uzură excesivă a axului de sec- │ │ X │ X│ │ │ │Volanul este rotit │torului angrenare │ │ │ │ │ │ │stânga-dreapta sau │d) Deplasare excesivă a axului sec-│ │ X │ X│ │ │ │roţile punţii │torului de angrenare │ │ │ │ │ │ │directoare sunt de- │e) Neetanşeitaţi ale casetei │ X │ X │ │ │ │ │plasate stânga- │(scurgeri reduse/importante) │ │ │ │ │ │ │dreapta pe întreaga │ │ │ │ │ │ │ │cursă │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │2.1.2. │Stare, fixare casetă │Inspecţie vizuală a │a) Fixare necorespunzătoare a case-│ │ X │ X│ │ │de direcţie (+E) │fixării casetei de │tei │ │ │ │ │ │ │direcţie │b) Găuri de fixare ovalizate │ │ X │ X│ │ │ │Cu vehiculul aflat │c) Şuruburi de fixare rupte/lipsă │ │ X │ X│ │ │ │aflat pe canal, se │d) Casetă de direcţie fisurată/ │ │ X │ X│ │ │ │roteşte volanul │spartă │ │ │ │ │ │ │stânga-dreapta │ │ │ │ │ │ │ │Se poate folosi un │ │ │ │ │ │ │ │detector de jocuri │ │ │ │ │ │ │ │corespunzător │ │ │ │ │ │ │ │În cazul în care se │ │ │ │ │ │ │ │utilizează un eleva-│ │ │ │ │ │ │ │tor, se deplasează │ │ │ │ │ │ │ │manual roţile │ │ │ │ │ │ │ │stânga-dreapta │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │2.1.3. │Jocuri în sistemul │Inspecţie vizuală a │a) Mişcare relativă între componen-│ │ X │ X│ │ │de direcţie (+E) │componentelor timo- │tele sistemului ce ar trebui să │ │ │ │ │ │ │neriei direcţiei în │fie fixe │ │ │ │ │ │ │ceea ce priveşte │b) Joc excesiv în articulaţiile │ │ X │ X│ │ │ │uzura, fisurile şi │mecanismului de direcţie │ │ │ │ │ │ │siguranţa în timp ce│c) Deformări/fisuri ale oricărui e-│ │ X │ X│ │ │ │volanul este rotit │lement │ │ │ │ │ │ │stânga-dreapta, cu │d) Lipsă dispozitive de blocare la │ │ X │ │ │ │ │autovehiculul pe ca-│bracarea roţilor │ │ │ │ │ │ │nal utilizând un │e) Aliniere defectuoasă a compo- │ │ X │ │ │ │ │detector de jocuri │nentelor (ex. bară de comandă a │ │ │ │ │ │ │corespunzător sau pe│direcţiei, bară de conexiune). │ │ │ │ │ │ │elevator deplasînd │f) Reparaţii/modificări necorespun-│ │ X │ X│ │ │ │manual roţile punţii│zătoare │ │ │ │ │ │ │directoare │g) Burduf de protecţie la praf │ X │ X │ │ │ │ │stânga-dreapta │deteriorat/lipsă │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │2.1.4. │Funcţionare elemente │Inspecţie vizuală a │a) Cursă incompletă a sistemului de│ │ X │ │ │ │mecanice de legătură │mişcării elementelor│direcţie la acţionarea acestuia │ │ │ │ │ │la sistemul de │timoneriei în timp │(lovirea de o parte fixă a │ │ │ │ │ │direcţie (E+) │ce volanul │şasiului) │ │ │ │ │ │ │este rotit, cu roţi-│b) Limitatoare mecanice de cursă │ │ X │ │ │ │ │le pe sol şi moto- │nefuncţionale sau lipsă (dacă au │ │ │ │ │ │ │rul în funcţiune. Cu│fost prevăzute de producător │ │ X │ X│ │ │ │vehiculul pe un ca- │c) Atingerea componentelor. │ │ │ │ │ │ │nal sau elevator se │ │ │ │ │ │ │ │roteşte volanul │ │ │ │ │ │ │ │stânga-dreapta până │ │ │ │ │ │ │ │la cursa maximă │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │2.1.5. │Stare, fixare, │Verificarea servo- │a) Neetanşeităţi (scurgeri reduse/ │ │ X │ X│ │ │funcţionare şi │direcţiei şi a nive-│importante) │ │ │ │ │ │etanşietate servo- │lului de lichid hi- │b) Nivel redus de lichid │ X │ X │ │ │ │direcţie │draulic din rezervor│c) Mecanismul nu funcţionează │ │ X │ X│ │ │ │(dacă este vizibil) │d) Mecanism fixat necorepunzător/ │ │ │ │ │ │ │Cu roţile pe sol şi │fisurat │ │ │ │ │ │ │cu motorul funcţio- │e) Conducte care freacă/poziţionate│ │ X │ X│ │ │ │nând se verifică │necorespunzător │ │ │ │ │ │ │dacă servodirecţia │f) Reparaţii/modificări │ │ │ │ │ │ │funcţionează corect │necorespunzătoare │ │ X │ X│ │ │ │ │g) Conducte, furtunuri deteriorate/│ │ │ │ │ │ │ │uzate sau corodate excesiv │ │ X │ │ │ │ │ │h) Zgomot anormal la pompă în │ │ │ │ │ │ │ │timpul funcţionării │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │2.2. Volan şi coloană volan │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │2.2.1. │Stare, fixare │Cu roţile pe sol, se│a) Deplasare relativă între volan │ │ X │ │ │ │ghidon/volan │oscilează volanul │şi coloana de direcţie care │ │ │ │ │ │ │dintr-o │indică un joc excesiv │ │ │ │ │ │ │parte în alta │b) Lipsa dispozitivului de reţinere│ │ X │ X│ │ │ │într-un plan perpen-│(siguranţei) pe butucul volanului │ │ │ │ │ │ │dicular pe coloana │c) Butucul, coroana, spiţele │ │ X │ X│ │ │ │de direcţie şi se │volanului sau ghidonul fisurate │ │ │ │ │ │ │aplică de jos în sus│sau fixate necorespunzător │ │ │ │ │ │ │şi de sus în jos │ │ │ │ │ │ │ │o forţă slabă │ │ │ │ │ │ │ │Se inspectează │ │ │ │ │ │ │ │vizual jocurile │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │2.2.2. │Stare, fixare coloană│Se împinge şi se │a) Joc excesiv axial al centrului │ │ X │ │ │ │volan, cuplaj │trage de volan │volanului în raport cu coloana │ │ │ │ │ │ │în linie cu coloana,│cu coloana │ │ │ │ │ │ │ se împinge de │b) Joc excesiv radial al centrului │ │ X │ │ │ │ │volan în diferite │volanului în raport cu coloana │ │ │ │ │ │ │direcţii │c) Joc anormal în cuplajul elastic │ │ X │ │ │ │ │perpendiculare pe │sau cardanic (cuplaj deteriorat) │ │ │ │ │ │ │coloana de direcţie │d) Fixare defectuoasă a coloanei │ │ X │ X│ │ │ │Se verifică vizual │e) Reparaţie sau modificare │ │ │ X│ │ │ │jocul şi starea cu- │necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │plajelor elastice │ │ │ │ │ │ │ │sau a altor articu- │ │ │ │ │ │ │ │laţii │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │2.3. │Joc la volan │Cu motorul în │Joc excesiv (de exemplu un punct de│ │ X │ X│ │ │ │funcţiune în cazul │pe coroana colanului poate fi rotit│ │ │ │ │ │ │vehiculelor cu │pe un arc de cerc pe o distanţă mai│ │ │ │ │ │ │servodirecţie şi cu │mare de o cincime din diametrul │ │ │ │ │ │ │roţile în poziţie │volanului fără ca roţile directoare│ │ │ │ │ │ │dreaptă se roteşte │să se mişte) │ │ │ │ │ │ │uşor volanul │ │ │ │ │ │ │ │stânga-dreapta, │ │ │ │ │ │ │ │pe cât posibil fără │ │ │ │ │ │ │ │a se mişca roţile. │ │ │ │ │ │ │ │Se verifică vizual │ │ │ │ │ │ │ │mişcarea liberă │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │2.4. │Aliniament roţi │Verificarea │Roţi nealineate în mod evident │ │ X │ │ │ │ │aliniamentului │ │ │ │ │ │ │ │Control vizual │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │2.5. │Stare, fixare punte │Inspecţie vizuală │a) Componente deteriorate/fisurate │ │ X │ X│ │ │directoare remorci │sau utilizând un │b) Mişcare neuniformă/joc excesiv │ │ X │ X│ │ │(+E) │detector de jocuri │c) Fixare defectuasă │ │ │ │ │ │ │corespunzător │ │ │ │ │ │ │ │Se decuplează │ │ │ │ │ │ │ │remorca şi apoi pro-│ │ │ │ │ │ │ │ţapul este rotit │ │ │ │ │ │ │ │stânga-dreapta sau │ │ │ │ │ │ │ │roţile punţii │ │ │ │ │ │ │ │directoare sunt de- │ │ │ │ │ │ │ │plasate stânga- │ │ │ │ │ │ │ │dreapta până la │ │ │ │ │ │ │ │cursa maximă │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │2.6. │Servodirecţie │Inspecţie vizuală şi│a) Ledul indicator de defecţiuni al│ │ X │ │ │ │electronică (EPS) │verificarea concor- │servodirecţiei electronice indică │ │ │ │ │ │ │danţei dintre pozi- │o funcţionare necorespunzătoare a │ │ │ │ │ │ │ţia volanului şi po-│sistemului │ │ │ │ │ │ │ziţia roţilor în │b) Neconcordanţă între poziţia vo- │ │ X │ X│ │ │ │momentul pornirii │lanului şi poziţia roţilor │ │ │ │ │ │ │sau opririi │c) Nefuncţionare a servodirecţiei │ │ X │ │ │ │ │motorului │ │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │ 3. VIZIBILITATE │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │3.1. │Câmp de vizibilitate │Inspecţie vizuală de│a) Obstrucţionarea câmpului de │ X │ X │ │ │ │ │la postul de │vizibilitate al conducătorului care│ │ │ │ │ │ │conducere │îi afectează vederea în faţă sau │ │ │ │ │ │ │ │lateral │ │ X │ │ │ │ │ │b) Nu se asigură vizibilitatea co- │ │ │ │ │ │ │ │respunzătoare spre înapoi │ │ │ │ │ │ │ │c) Nu se asigură vizibilitatea co- │ │ X │ │ │ │ │ │respunzătoare │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │3.2. │Stare parbriz şi ce- │Inspecţie vizuală │a) Geam fisurat sau decolorat │ X │ X │ │ │ │lelalte geamuri │(conform lit. D) │b) Geam cu transparenţă neconformă │ X │ X │ │ │ │ │ │cu cerinţele specifice │ │ │ │ │ │ │ │c) Parbriz sau geam în stare │ X │ X │ │ │ │ │ │necorespunzătoare (sablat, zgâriat/│ │ │ │ │ │ │ │cu opacităţi importante sau din │ │ │ │ │ │ │ │material neconform) │ │ │ │ │ │ │ │d) Parbriz fisurat într-o zonă în │ X │ X │ │ │ │ │ │care se acceptă/fisurat, spart sau │ │ │ │ │ │ │ │cu transparenţă neconformă cu │ │ │ │ │ │ │ │cerinţele specifice │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │3.3. │Oglinzi sau dispozi- │Inspecţie vizuală şi│a) Oglindă sau dispozitiv lipsă │ │ X │ │ │ │ve retrovizoare, │funcţională de la │ori care nu asigu-ă vizibilitatea │ │ │ │ │ │inclusiv cea supli- │postul de conducere │corespunzătoare │ │ │ │ │ │mentară de la auto- │Se va verifica vizi-│b) Oglindă sau dispozitiv deterio- │ X │ X │ │ │ │vehiculele ŞCOALĂ │bilitatea jaloanelor│rate sau fixate necorespunzător/ │ │ │ │ │ │(+E) │în poligonul de │dispozitiv nefuncţional │ │ │ │ │ │ │probe conform anexei│ │ │ │ │ │ │ │nr. 3 la reglemen- │ │ │ │ │ │ │ │tări pentru oglizile│ │ │ │ │ │ │ │din clasele IV şi V │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │3.4. │Ştergătoare de │Inspecţie vizuală şi│a) Ştergător care nu funcţionează │ │ X │ │ │ │parbriz │funcţională │corespunzător sau lipsă │ │ │ │ │ │ │ │b) Lamela ştergătorului deteriora- │ X │ X │ │ │ │ │ │tă/lipsă │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │3.5. │Spălătoare de parbriz│Inspecţie vizuală şi│Spălător care nu funcţionează │ X │ X │ │ │ │ │funcţională │corespunzător/lipsă │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │3.6. │Sistem de dezaburire │Inspecţie vizuală şi│Sistem care nu funcţionează │ X │ │ │ │ │ │funcţională │corespunzător sau deteriorat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │ 4. LĂMPI, DISPOZITIVE REFLECTORIZANTE ŞI ECHIPAMENTE ELECTRICE │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │4.1 Faruri │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │4.1.1. │Stare şi funcţionare │Inspecţie vizuală şi│a) Funcţionare defectuoasă/lipsa │ X │ X │ │ │ │ │funcţională │farului sau a sursei de lumină │ │ │ │ │ │ │ │b) Funcţionare defectuoasă/lipsa │ X │ X │ │ │ │ │ │sistemului de proiecţie (dispozitiv│ │ │ │ │ │ │ │reflectorizant sau lentile) │ │ │ │ │ │ │ │c) Far fixat necorespunzător │ │ X │ │ │ │ │ │d) Nefuncţionare faruri cu lumină │ X │ │ │ │ │ │ │diurnă │ │ │ │ │ │ │ │e) Far neomologat (fără marcă de │ │ X │ │ │ │ │ │omologare) │ │ │ │ │ │ │ │f) Far cu oglindă deteriorată │ │ X │ │ │ │ │ │g) Dispersor fisurat/spart, de │ X │ X │ │ │ │ │ │culoare necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │ │h) Fixare necorespunzătoare care │ │ X │ │ │ │ │ │poate conduce la căderea pe carosa-│ │ │ │ │ │ │ │bil │ │ │ │ │ │ │ │i) Montare necorespunzătoare │ │ X │ │ │ │ │ │j) Sursă de lumină defectă │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.1.2. │Orientare (+E) │Inspecţie vizuală şi│a) Far reglat necorespunzător │ │ X │ │ │ │ │funcţională. Se de- │(centrul de focalizare al farului │ │ │ │ │ │ │termină centrul de │centrul de focalizare nu se înca- │ │ │ │ │ │ │focalizare orizontal│drează în limitele stabilite) │ │ │ │ │ │ │al fiecărui far cu │b) Sursa de lumină montată │ │ X │ │ │ │ │lumină de întalnire │necorespunzător │ │ │ │ │ │ │cu ajutorul aparatu-│ │ │ │ │ │ │ │lui de control al │ │ │ │ │ │ │ │farurilor │ │ │ │ │ │ │ │Inspectorul va │ │ │ │ │ │ │ │regla farul dacă │ │ │ │ │ │ │ │dispozitivul de re- │ │ │ │ │ │ │ │glare este funcţio- │ │ │ │ │ │ │ │nal │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.1.3. │Comutare lumini │Inspecţie vizuală şi│a) Comutator care nu funcţionează │ │ X │ │ │ │ │funcţională │în conformitate cu cerinţele (un │ │ │ │ │ │ │ │număr de faruri iluminate concomi- │ │ │ │ │ │ │ │tent) │ │ │ │ │ │ │ │b) Dispozitiv de comandă defect │ │ X │ │ │ │ │ │c) Numărul de faruri aprinse │ │ X │ │ │ │ │ │simultan nu este în conformitate cu│ │ │ │ │ │ │ │tipul omologat │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.1.4. │Respectare cerinţe │Inspecţie vizuală şi│a)Far, culoare emisă, poziţie sau │ │ X │ │ │ │ │funcţională │ intensitate neconformă cu │ │ │ │ │ │ │ │ cerinţele │ │ │ │ │ │ │ │b)Dispersor sau sursă de lumină │ │ X │ │ │ │ │ │ obstrucţionate, reducând │ │ │ │ │ │ │ │ intensitatea luminii sau modifi- │ │ │ │ │ │ │ │ când culoarea luminii emise │ │ │ │ │ │ │ │c)Sursă de lumină şi far incompa- │ │ X │ │ │ │ │ │ tibile │ │ │ │ │ │ │ │d)Faruri destinate conducerii pe │ │ X │ │ │ │ │ │ partea stângă │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.1.5. │Dispozitive de regla-│Inspecţie vizuală │a) Dispozitivul nu funcţionează │ │ X │ │ │ │re pe verticală a fa-│şi funcţională, dacă│b) Dispozitivul manual nu poate fi │ │ X │ │ │ │rurilor (dacă au fost│este posibil │ acţionat de pe scaunul conducăto-│ │ │ │ │ │prevăzute de produ- │ │ rului auto │ │ │ │ │ │cător) │ │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.1.6. │Dispozitive de spăla-│Inspecţie vizuală │a)Ştergătorul şi/sau spălătorul nu │ X │ │ │ │ │re a farurilor (şter-│şi funcţională │ funcţionează │ │ │ │ │ │gătorul sau spălă- │ │ │ │ │ │ │ │torul de far) (dacă a│ │ │ │ │ │ │ │fost prevăzut de pro-│ │ │ │ │ │ │ │ducător) │ │ │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │4.2. Lămpi de poziţie faţă, spate şi laterale, lămpi de gabarit │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │4.2.1. │Stare şi funcţionare │Inspecţie vizuală şi│a)Sursă de lumină defectă*) │ │ X │ │ │ │ │funcţională │b)Dispersor fisurat/spart de │ X │ X │ │ │ │ │Se verifică şi │ culoare necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │pentru caseta ŞCOALĂ│c)Fixare necorespunzătoare care │ │ X │ │ │ │ │(dacă e cazul) │ poate conduce la căderea pe │ │ │ │ │ │ │ │ carosabil │ │ │ │ │ │ │ │d)Lipsă lampă sau dispersor │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.2.2. │Comutare │Inspecţie vizuală şi│a)Funcţionare necorespunzătoare a │ │ X │ │ │ │ │funcţională │ dispozitivului de comandă │ │ │ │ │ │ │Se verifică şi func-│b)Dispozitiv defect │ │ X │ │ │ │ │ţionarea casetei │c)Nefuncţionare casetă ŞCOALĂ │ │ X │ │ │ │ │ŞCOALĂ(dacă e cazul)│ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.2.3. │Respectare cerinţe │Inspecţie vizuală şi│a)Lampă, culoare emisă, poziţie │ X │ X │ │ │ │ │funcţională │ sau intensitate neconformă cu │ │ │ │ │ │ │ │ cerinţele │ │ │ │ │ │ │ │b)Acoperiri ale dispersorului │ X │ X │ │ │ │ │ │ sau ale sursei de lumină care │ │ │ │ │ │ │ │ reduc intensitatea luminii sau │ │ │ │ │ │ │ │ schimbă culoarea luminii emise │ │ │ │ │ │ │ │c)Lampă neomologată (fără marcă de │ │ X │ │ │ │ │ │ omologare) │ │ │ │ │ │ │ │d)Montare necorespunzătoare │ │ X │ │ │ │ │ │e)Casetă ŞCOALĂ necertifică, mon- │ │ │ │ │ │ │ │ tată necorespunzător sau lipsă │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │*) În cazul lămpilor luminate prin diode luminiscente (LED) nu se consideră defect dacă │ │ funcţionează minim 50% din acestea, constituite într-un grup compact │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┤ │4.3. Lămpi de frânare │ │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┼───┬───┬──┤ │4.3.1. │Stare şi funcţionare │Inspecţie vizuală şi│a)Sursă de lumină defectă*) │ │ X │ │ │ │ │funcţională │b)Dispersor fisurat/spart, de │ X │ X │ │ │ │ │ │ culoare necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │ │c)Fixare necorespunzătoare care │ │ X │ │ │ │ │ │ poate conduce la căderea pe │ │ │ │ │ │ │ │ carosabil │ │ │ │ │ │ │ │d)Lipsă lampă sau dispersor │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.3.2. │Comutare │Inspecţie vizuală şi│a)Funcţionare necorespunzătoare a │ │ X │ │ │ │ │funcţională │ dispozitivului de comandă │ │ │ │ │ │ │ │b)Dispozitiv de comandă defect │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.3.3. │Respectare cerinţe │Inspecţie vizuală şi│a)Lampă, culoare emisă, poziţie │ │ X │ │ │ │ │funcţională │ sau intensitate neconformă cu │ │ │ │ │ │ │ │ cerinţele │ │ │ │ │ │ │ │b)Acoperiri ale dispersorului sau │ │ X │ │ │ │ │ │ ale sursei de lumină care reduc │ │ │ │ │ │ │ │ intensitatea luminii sau schimbă │ │ │ │ │ │ │ │ culoarea luminii emise │ │ │ │ │ │ │ │c)Lampă neomologată (fără marcă de │ │ X │ │ │ │ │ │ omologare) │ │ │ │ │ │ │ │d)Montare necorespunzătoare │ │ X │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │*) În cazul lămpilor luminate prin diode luminiscente (LED) nu se consideră defect dacă │ │ funcţionează minim 50% din acestea, constituite într-un grup compact │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │4.4. Lămpi indicatoare de direcţie şi de avarie │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │4.4.1. │Stare şi funcţionare │Inspecţie vizuală şi│a)Sursă de lumină defectă*) │ │ X │ │ │ │ │funcţională │b)Dispersor fisurat/spart, de │ X │ X │ │ │ │ │ │ culoare necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │ │c)Fixare necorespunzătoare care │ │ X │ │ │ │ │ │ poate conduce la căderea pe │ │ │ │ │ │ │ │ carosabil │ │ │ │ │ │ │ │d)Lipsă lampă sau dispersor │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.4.2. │Comutare │Inspecţie vizuală şi│a)Funcţionare necorespunzătoare a │ │ X │ │ │ │ │funcţională │ dispozitivului de comandă │ │ │ │ │ │ │ │b)Dispozitiv de comandă defect │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.4.3. │Respectare cerinţe │Inspecţie vizuală şi│a)Lampă, culoare emisă, poziţie │ │ X │ │ │ │ │funcţională │ sau intensitate neconformă cu │ │ │ │ │ │ │ │ cerinţele │ │ │ │ │ │ │ │b)Acoperiri ale dispersorului sau │ │ X │ │ │ │ │ │ ale sursei de lumină care reduc │ │ │ │ │ │ │ │ intensitatea luminii sau schimbă │ │ │ │ │ │ │ │ culoarea luminii emise │ │ │ │ │ │ │ │c)Lampă neomologată (fără marcă de │ │ X │ │ │ │ │ │ omologare) │ │ │ │ │ │ │ │d) Montare necorespunzătoare │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.4.4. │Frecvenţă semnal │Inspecţie vizuală şi│Frecvenţa semnalului luminos │ X │ │ │ │ │luminos │funcţională │necorespunzătoare │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │*) În cazul lămpilor luminate prin diode luminiscente (LED) nu se consideră defect dacă │ │ funcţionează minim 50% din acestea, constituite într-un grup compact │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │4.5. Faruri şi lămpi de ceaţă │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │4.5.1. │Stare şi funcţionare │Inspecţie vizuală şi│a)Sursă de lumină defectă*) │ │ X │ │ │ │ │funcţională │b)Dispersor fisurat/spart, de │ X │ X │ │ │ │ │ │ culoare necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │ │c)Fixare necorespunzătoare care │ │ X │ │ │ │ │ │ poate conduce la căderea pe │ │ │ │ │ │ │ │ carosabil │ │ │ │ │ │ │ │d)Lipsă lampă sau dispersor │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.5.2. │Orientare (X) (+E) │Inspecţie funcţio- │Deviere a farului de ceaţă de la │ X │ │ │ │ │ │nală şi cu ajutorul │orientarea orizontală în momentul │ │ │ │ │ │ │unui dispozitiv de │în care modelul de lumină are o │ │ │ │ │ │ │focalizare a luminii│linie întreruptă │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.5.3. │Comutare │Inspecţie vizuală şi│a)Funcţionare necorespunzătoare a │ │ X │ │ │ │ │funcţională │ dispozitivului de comandă │ │ │ │ │ │ │ │b)Dispozitiv de comandă defect │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.5.4. │Respectare cerinţe │Inspecţie vizuală şi│a)Far sau lampă, culoare emisă, │ │ X │ │ │ │ │funcţională │ poziţie sau intensitate │ │ │ │ │ │ │ │ neconformă cu cerinţele │ │ │ │ │ │ │ │b)Acoperiri ale dispersorului sau │ │ X │ │ │ │ │ │ ale sursei de lumină care reduc │ │ │ │ │ │ │ │ intensitatea luminii sau schimbă │ │ │ │ │ │ │ │ culoarea luminii emise │ │ │ │ │ │ │ │c)Lampă neomologată (fără marcă de │ │ X │ │ │ │ │ │ omologare) │ │ │ │ │ │ │ │d)Montare necorespunzătoare │ │ X │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │*) În cazul lămpilor luminate prin diode luminiscente (LED) nu se consideră defect dacă │ │ funcţionează minim 50% din acestea, constituite într-un grup compact │ │ (X) Elemente legate de starea vehiculului şi utilizarea acestuia pe drumurile publice, dar care│ │ nu sunt considerate esenţiale pentru o inspecţie tehnică periodică │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │4.6. Lămpi de mers înapoi │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │4.6.1. │Stare şi funcţionare │Inspecţie vizuală şi│a)Sursă de lumină defectă*) │ │ X │ │ │ │ │funcţională │b)Dispersor fisurat/spart, de │ X │ X │ │ │ │ │ │ culoare necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │ │c)Fixare necorespunzătoare care │ │ X │ │ │ │ │ │ poate conduce la căderea pe │ │ │ │ │ │ │ │ carosabil │ │ │ │ │ │ │ │d)Lipsă lampă sau dispersor │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.6.2. │Respectare cerinţe │Inspecţie vizuală şi│a)Lampă, culoare emisă, poziţie │ │ X │ │ │ │ │funcţională │ sau intensitate neconformă cu │ │ │ │ │ │ │ │ cerinţele │ │ │ │ │ │ │ │b)Acoperiri ale dispersorului sau │ │ X │ │ │ │ │ │ ale sursei de lumină care reduc │ │ │ │ │ │ │ │ intensitatea luminii sau schimbă │ │ │ │ │ │ │ │ culoarea luminii emise │ │ │ │ │ │ │ │c)Lampă neomologată (fără marcă de │ │ │ │ │ │ │ │ omologare) │ │ │ │ │ │ │ │d)Montare necorespunzătoare │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.6.3. │Comutare │Inspecţie vizuală şi│a)Funcţionare necorespunzătoare a │ │ X │ │ │ │ │funcţională │ dispozitivului de comandă │ │ │ │ │ │ │ │b)Dispozitiv de comandă defect │ │ X │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │*) În cazul lămpilor luminate prin diode luminiscente (LED) nu se consideră defect dacă │ │ funcţionează minim 50% din acestea, constituite într-un grup compact; dacă este asigurată │ │ funcţionarea cel puţin a unei surse de lumină (alta decât LED), defectul este considerat minor │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │4.7. Dispozitiv de iluminare a plăcii spate cu numărul de înmatriculare │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │4.7.1. │Stare şi funcţionare │Inspecţie vizuală şi│a)Lampă care proiectează lumina │ X │ X │ │ │ │ │funcţională │direct în spate │ │ │ │ │ │ │ │b)Sursă de lumină defectă │ X │ X │ │ │ │ │ │c)Lampă fixată nesigur │ X │ X │ │ │ │ │ │d)Lipsă lampă sau dispersor │ │ X │ │ │ │ │ │e)Montare necorespunzătoare │ X │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.7.2. │Respectare cerinţe │Inspecţie vizuală şi│a)Nefuncţionare a comutatorului în │ X │ │ │ │ │ │funcţională │conformitate cu cerinţele │ │ │ │ │ │ │ │b)Culoarea luminii emise │ │ X │ │ │ │ │ │neconformă cu cerinţele │ │ │ │ │ │ │ │c) Acoperiri ale dispersorului sau │ │ X │ │ │ │ │ │ale sursei de lumină care reduc │ │ │ │ │ │ │ │intensitatea luminii sau schimbă │ │ │ │ │ │ │ │culoarea luminii emise │ │ │ │ │ │ │ │d)Lampă neomologată (fără marcă de │ │ X │ │ │ │ │ │omologare) │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │4.8. Catadioptri, plăci de identificare spate reflectorizant - fluorescente, marcaje │ │reflectorizante pentru contur (dacă sunt obligatorii) │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │4.8.1. │Stare şi fixare │Inspecţie vizuală │a) Catadioptri, plăci de identifi- │ X │ X │ │ │ │ │ │care spate reflectorizant │ │ │ │ │ │ │ │- fluorescente, marcaje reflectori-│ │ │ │ │ │ │ │zante de contur deteriorate/lipsă │ │ │ │ │ │ │ │b) Catadioptri, plăci de identifi- │ X │ X │ │ │ │ │ │care spate reflectorizant │ │ │ │ │ │ │ │- fluorescente, marcaje reflectori-│ │ │ │ │ │ │ │zante de contur fixate necorespun- │ │ │ │ │ │ │ │zător/nesigur │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.8.2. │Respectare cerinţe │Inspecţie vizuală │a) Dispozitiv, culoare reflectată │ X │ X │ │ │ │ │A se vedea anexa nr.│sau poziţie neconformă cu cerinţele│ │ │ │ │ │ │15 la reglementări │b) Dispozitiv neomologat │ │ X │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │4.9. Martori luminoşi │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │4.9.1. │Stare şi funcţionare │Inspecţie vizuală şi│Nu funcţionează corespunzător (nu │ X │ X │ │ │ │ │funcţională │afectează/afectează direct siguran-│ │ │ │ │ │ │În cazul │ţa circulaţiei rutiere) │ │ │ │ │ │ │troleibuzelor se │ │ │ │ │ │ │ │verifică şi │ │ │ │ │ │ │ │funcţionarea │ │ │ │ │ │ │ │martorului │ │ │ │ │ │ │ │dispozitivului de │ │ │ │ │ │ │ │sesizare a tensiunii│ │ │ │ │ │ │ │periculoase │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.9.2. │Respectare cerinţe │Inspecţie vizuală şi│Neconformi cu cerinţele │ X │ │ │ │ │ │funcţională │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.10. │Conexiuni electrice │Inspecţie vizuală şi│a)Conexiuni electrice fixate/ │ X │ X │ │ │ │între autovehiculul │funcţională │poziţionate necorespunzător │ │ │ │ │ │tractor şi │Dacă există posibi- │b)Izolaţie deteriorată │ │ X │ │ │ │(semi)remorcă │litatea,se verifică,│c)Conexiunile electrice nu funcţio-│ │ X │X │ │ │ │continuitatea elec- │nează corespunzător │ │ │ │ │ │ │trică dintre vehi- │d)Conexiunile electrice dintre │ │ X │ │ │ │ │cule │autovehicul şi (semi)remorcă nu │ │ │ │ │ │ │ │sunt concepute astfel încât să │ │ │ │ │ │ │ │împiedice orice deconectare │ │ │ │ │ │ │ │accidentală │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.11. │Cablaj electric │Inspecţie vizuală cu│a)Cabluri fixate/poziţionate/ │ X │ X │X │ │ │ │vehiculul pe canalul│securizate necorespunzător │ │ │ │ │ │ │de vizitare sau pe │b)Instalaţie electrică deteriorată │ X │ X │X │ │ │ │elevator, inclusiv │c)Izolaţie cablaj deteriorată │ X │ X │X │ │ │ │în compartimentul │ │ │ │ │ │ │ │motor │ │ │ │ │ │ │ │În cazul │ │ │ │ │ │ │ │troleibuzelor se │ │ │ │ │ │ │ │verifică şi │ │ │ │ │ │ │ │existenţa şi starea │ │ │ │ │ │ │ │cablurilor de │ │ │ │ │ │ │ │descărcare la │ │ │ │ │ │ │ │pământ │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.12. │Dispozitive reflecto-│Inspecţie vizuală şi│a)Lampă/catadioptru nemontat în │ X │ X │ │ │ │rizante şi lămpi fa- │funcţională │conformitate cu cerinţele │ │ │ │ │ │cultative (X) (dacă │ │b)Nefuncţionarea lămpii în confor- │ X │ X │ │ │ │au fost prevăzute de │ │mitate cu cerinţele │ │ │ │ │ │producător) │ │c)Lampă/catadioptru fixat nesigur │ X │ X │ │ │ │ │ │d)Lipsă lampă sau dispersor │ X │ │ │ │ │ │ │e)Lampă neomologată(fără marcă de │ │ X │ │ │ │ │ │omologare) │ │ │ │ │ │ │ │f)Dispersor fisurat, spart, de │ X │ │ │ │ │ │ │culoare necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │ │g)Sursă de lumină defectă*) │ X │ │ │ │ │ │ │h)Culoarea luminii emise, │ │ X │ │ │ │ │ │neconformă cu cerinţele │ │ │ │ │ │ │ │i)Acoperiri ale dispersorului sau │ X │ │ │ │ │ │ │ale sursei de lumină care reduc │ │ │ │ │ │ │ │intensitatea luminii sau schimbă │ │ │ │ │ │ │ │culoarea luminii emise │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │4.13. │Baterii(e) de │Inspecţie vizuală │a)Fixată necorespunzător │ X │ X │ │ │ │acumulatori │ │b)Scurgeri de electrolit (în │ X │ X │ │ │ │ │ │funcţie de debit) │ │ │ │ │ │ │ │c)Comutator defect (dacă este │ │ X │ │ │ │ │ │necesar │ │ │ │ │ │ │ │d)Siguranţe improvizate sau │ │ X │ │ │ │ │ │defecte │ │ │ │ │ │ │ │e)Ventilate necorespunzător (dacă e│ │ X │ │ │ │ │ │cazul) │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │*) În cazul lămpilor luminate prin diode luminiscente (LED) nu se consideră defect dacă │ │funcţionează minim 50% din acestea, constituite într-un grup compact │ │(X) Elemente legate de starea vehiculului şi utilizarea acestuia pe drumurile publice, dar care nu│ │sunt considerate esenţiale pentru o inspecţie tehnică periodică │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 5. PUNŢI, ROŢI, ANVELOPE ŞI SUSPENSIE │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │5.1. Punţi (axe) │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │5.1.1. │Stare, fixare punţi │Inspecţie vizuală cu│a)Punte corodată excesiv/deformată │ │ X │X │ │ │(+E) │vehiculul aflat pe │sau fisurată (în cazul punţilor │ │ │ │ │ │ │elevator sau deasu- │rigide) │ │ │ │ │ │ │pra canalului de │b)Jocuri în articulaţiile de fixa- │ │ X │X │ │ │ │vizitare │re/fixare nesigură pe vehicul │ │ │ │ │ │ │Se utilizează obli- │c) Reparaţie/modificare necorespun-│ │ X │X │ │ │ │gatoriu un detector │zătoare │ │ │ │ │ │ │de jocuri în cazul │d)Basculă corodată excesiv/ │ │ X │X │ │ │ │vehiculelor cu │deformată sau fisurată (în cazul │ │ │ │ │ │ │MTMA > 3,5 tone │punţilor independente) │ │ │ │ │ │ │ │e)Tirant deformat, nefixat cores- │ │ X │ │ │ │ │ │punzător pe şasiu/caroserie │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │5.1.2. │Stare, fixare fuzete │Inspecţie vizuală cu│a)Fuzetă fisurată sau deformată │ │ │X │ │ │(+E) │vehiculul aflat pe │b)Joc excesiv al pivotului fuzetei │ │ X │X │ │ │ │elevator sau deasu- │şi/sau al bucşelor basculelor │ │ │ │ │ │ │pra canalului de │c)Mişcare excesivă între fuzetă şi │ │ X │X │ │ │ │vizitare │axa rigidă │ │ │ │ │ │ │Se utilizează obli- │d)Pivotul fuzetei slăbit sau cu joc│ │ X │X │ │ │ │gatoriu un detector │în punte │ │ │ │ │ │ │de jocuri în cazul │e)Piuliţe, prezoane sau şuruburi │ │ X │X │ │ │ │vehiculelor cu │de fixare lipsă (în funcţie de │ │ │ │ │ │ │MTMA > 3,5 tone │număr) │ │ │ │ │ │ │Se aplică o forţă │f)Burduf de protecţie la praf │ X │ X │ │ │ │ │laterală sau verti- │deteriorat/lipsă │ │ │ │ │ │ │cală pe fiecare │ │ │ │ │ │ │ │roată │ │ │ │ │ │ │ │Jocurile se vor │ │ │ │ │ │ │ │evalua conform │ │ │ │ │ │ │ │procedurii prevă- │ │ │ │ │ │ │ │zute la lit. E │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │5.1.3. │Rulmenţi roţi (+E) │Inspecţie vizuală cu│a)Joc excesiv la rulment │ │ X │X │ │ │ │vehiculul aflat pe │b)Rulment prea strâns, blocarea │ │ X │X │ │ │ │elevator sau deasu- │roţii la rotire │ │ │ │ │ │ │pra canalului de │c)Zgomot la rotirea liberă a roţii │ │ X │ │ │ │ │vizitare │ │ │ │ │ │ │ │Se utilizează obli- │ │ │ │ │ │ │ │gatoriu un detector │ │ │ │ │ │ │ │de jocuri în cazul │ │ │ │ │ │ │ │vehiculelor cu │ │ │ │ │ │ │ │MTMA > 3,5 tone │ │ │ │ │ │ │ │Se roteşte şi se │ │ │ │ │ │ │ │oscilează roata sau │ │ │ │ │ │ │ │se aplică o forţă │ │ │ │ │ │ │ │laterală pe fiecare │ │ │ │ │ │ │ │roată │ │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │5.2. Roţi (jante) şi anvelope │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │5.2.1. │Stare, fixare butuci │Inspecţie vizuală pe│a)Prezon sau piuliţă lipsă sau │ │ X │X │ │ │roţi (+E) │ambele părţi ale │slabit(ă) (în funcţie de număr) │ │ │ │ │ │ │fiecărei roţi cu │b)Butucul roţii uzat excesiv, │ │ │X │ │ │ │vehiculul pe canal │deteriorat sau fisurat │ │ │ │ │ │ │sau elevator │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │5.2.2. │Stare, fixare roţi │Inspecţie vizuală pe│a)Jantă fisurată, sudată necores- │ │ │X │ │ │(+E) │ambele părţi ale │punzător │ │ │ │ │ │ │fiecărei roţi cu │b)Inele elastice de reţinere a │ │ │X │ │ │ │vehiculul pe canal │anvelopei fixate incorect │ │ │ │ │ │ │sau elevator │c)Jantă deformată excesiv sau │ │ X │X │ │ │ │ │montată incorect │ │ │ │ │ │ │ │d)Dimensiunile jantei nu sunt în │ │ X │ │ │ │ │ │conformitate cu documentele │ │ │ │ │ │ │ │e)Găurile de fixare a jantei │ │ X │ │ │ │ │ │ovalizate │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │5.2.3. │Stare,fixare anvelope│Inspecţie vizuală a │a)Dimensiunea anvelopei,indicele de│ │ X │X │ │ │(+E) │întregii anvelope │sarcină sau indicele de viteză, │ │ │ │ │ │ │prin deplasarea │marca de omologare nu sunt conforme│ │ │ │ │ │ │vehiculului înainte │cu documentele │ │ │ │ │ │ │şi înapoi pe canal │b) Anvelope de dimensiuni diferite │ │ X │ │ │ │ │sau prin rotirea │pe aceeaşi axă sau la roţi jumelate│ │ │ │ │ │ │roţii când vehiculul│c)Anvelope de construcţie diferită │ │ X │ │ │ │ │este suspendat pe │(radial sau diagonal)pe aceeaşi axă│ │ │ │ │ │ │elevator sau cric de│d)Tăieturi profunde sau deteriorări│ │ │X │ │ │ │canal │importante pe banda de rulare sau │ │ │ │ │ │ │Conform lit. F │pe flancurile anvelopelor │ │ │ │ │ │ │ │e)Indicatorul de uzură al │ │ X │X │ │ │ │ │profilului anvelopei devine expus │ │ │ │ │ │ │ │/Adâncimea profilului principal │ │ │ │ │ │ │ │(zona centrală de 3/4 din lăţimea │ │ │ │ │ │ │ │benzii de rulare) mai mică de │ │ │ │ │ │ │ │1,6 mm (pentru tractoare: 2 mm la │ │ │ │ │ │ │ │anvelopele cu diametrul jantei până│ │ │ │ │ │ │ │la 20'' inclusiv sau 4 mm la │ │ │ │ │ │ │ │anvelopele cu diametrul jantei │ │ │ │ │ │ │ │peste 20'') │ │ │ │ │ │ │ │f)Frecarea anvelopei de părţi ale │ │ X │ │ │ │ │ │şasiului/caroseriei sau ale │ │ │ │ │ │ │ │suspensiei │ │ │ │ │ │ │ │g)Anvelope reşapate neomologate │ │ │X │ │ │ │ │h)Funcţionare defectuoasă/nefunc- │ X │ X │ │ │ │ │ │ţionarea evidentă a sistemului de │ │ │ │ │ │ │ │monitorizare a presiunii (dacă a │ │ │ │ │ │ │ │fost prevăzut de producător) │ │ │ │ │ │ │ │i)Uzură neuniformă pronunţată a │ │ X │ │ │ │ │ │anvelopei pe banda de rulare │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │5.3. Suspensie │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │5.3.1. │Arcuri (+E) │Inspecţie vizuală cu│a)Fixare sau montare necorespunză- │ │ X │X │ │ │ │vehiculul pe canal │toare a arcurilor pe şasiu sau │ │ │ │ │ │ │sau elevator utili- │punte │ │ │ │ │ │ │zând un detector de │b)O componentă a arcului deterio- │ │ X │X │ │ │ │jocuri dacă este │rată/fisurată │ │ │ │ │ │ │necesar │c)Lipsă arc la una din punţi (roţi)│ │ │X │ │ │ │ │d)Reparaţie sau modificare necores-│ │ X │X │ │ │ │ │punzătoare │ │ │ │ │ │ │ │e)Arc rupt │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │5.3.1.1.│Simetrie suspensie │Inspecţie vizuală pe│Diferenţă vizibilă privind │ X │ │ │ │ │(+E) │canal sau elevator │înălţimea vehiculului pe cele două │ │ │ │ │ │ │Control comparativ │părţi ale aceleiaşi punţi │ │ │ │ │ │ │al suspensiei │ │ │ │ │ │ │ │roţilor de pe │ │ │ │ │ │ │ │aceeaşi punte │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │5.3.2. │Amortizoare (+E) │Inspecţie vizuală cu│a)Amortizoare montate necorespun- │ X │ X │ │ │ │ │vehiculul pe canal │zător pe şasiu sau punte │ │ │ │ │ │ │sau elevator │b)Amortizor deteriorat prezentând │ │ X │ │ │ │ │ │semne grave de neetanşeitate sau │ │ │ │ │ │ │ │funcţionare necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │ │c)Jocuri excesive în articulaţiile │ │ X │ │ │ │ │ │de fixare pe cadru sau şasiu │ │ │ │ │ │ │ │d)Lipsă amortizor │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │5.3.2.1.│Test de eficienţă a │Se utilizează un │a)Diferenţe semnificative între │ │ X │ │ │ │amortizoarelor (X) │echipament special │stânga şi dreapta │ │ │ │ │ │ │şi se compară dife- │b)Neatingerea valorilor minime │ │ X │ │ │ │ │renţele dintre │prevăzute │ │ │ │ │ │ │partea stângă şi │ │ │ │ │ │ │ │partea dreaptă şi/ │ │ │ │ │ │ │ │sau valorile abso- │ │ │ │ │ │ │ │lute prevăzute de │ │ │ │ │ │ │ │producător │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │5.3.3. │Bară de torsiune, │Inspecţie vizuală │a)Montare necorespunzătoare a unei │ │ X │X │ │ │bielete antiruliu, │utilizând un detec- │componente pe şasiu sau punte │ │ │ │ │ │bare şi leviere ale │tor de jocuri sau │b) O componentă corodată excesiv/ │ │ X │X │ │ │suspensiei(+E) │elevator │deteriorată sau fisurată │ │ │ │ │ │ │ │c)Reparaţie sau modificare necores-│ │ X │X │ │ │ │ │punzătoare │ │ │ │ │ │ │ │d)Rulment gripat sau joc anormal la│ │ X │ │ │ │ │ │rulment │ │ │ │ │ │ │ │e)Lipsă bară stabilizatoare │ │ │X │ │ │ │ │(dacă a fost prevăzută de │ │ │ │ │ │ │ │producător) │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │5.3.4. │Articulaţii suspensie│Inspecţie vizuală cu│a)Joc excesiv în bolţul articula- │ │ X │X │ │ │(+E) │vehiculul pe eleva- │ţiei şi/sau bucşe sau la articula- │ │ │ │ │ │ │tor sau canal utili-│ţiile suspensiei │ │ │ │ │ │ │zând un detector de │b)Burduf de protecţie la praf │ X │ X │ │ │ │ │jocuri sau elevator │deteriorat/lipsă │ │ │ │ │ │ │ │c)Lipsă bolţuri fixare arc şi/sau │ │ │X │ │ │ │ │bucşe │ │ │ │ │ │ │ │d)Lipsă plăcuţe reazem şi/sau bride│ │ │X │ │ │ │ │e)Bolţul articulaţiei, bucşe, arti-│ │ │ │ │ │ │ │culaţiile suspensiei rupte │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │5.3.5. │Suspensie pneumatică │Inspecţie vizuală şi│a)Sistem inoperabil (nu se poate │ │ │X │ │ │ │auditivă cu vehicu- │modifica presiunea de aer în perne)│ │ │ │ │ │ │lul aflat pe canal │b)Orice componentă deteriorată/ │ │ X │X │ │ │ │ │defectă sau modificată astfel încât│ │ │ │ │ │ │ │ar putea afecta funcţionarea siste-│ │ │ │ │ │ │ │mului │ │ │ │ │ │ │ │c)Burduf pernă neetanş/spart │ │ X │X │ │ │ │ │d)Fixare necorespunzătoare pe şasiu│ │ X │ │ │ │ │ │sau punte │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │5.3.5.1.│Simetrie suspensie │Inspecţie vizuală │Diferenţă vizibilă privind │ X │ │ │ │ │(+E) │pe canal sau │înălţimea vehiculului pe cele │ │ │ │ │ │ │elevator │două părţi ale aceleiaşi punţi │ │ │ │ │ │ │Control comparativ │ │ │ │ │ │ │ │al suspensiei │ │ │ │ │ │ │ │roţilor de pe │ │ │ │ │ │ │ │aceeaşi punte │ │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │(X) Elemente legate de starea vehiculului şi utilizarea acestuia pe drumurile publice, dar care nu│ │sunt considerate esenţiale pentru o inspecţie tehnică periodică │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │ 6. ŞASIU, CABINĂ ŞI ELEMENTE ATAŞATE ŞASIULUI │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │6.1. Şasiu sau cadru şi elemente ataşate │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │6.1.1. │Stare generala şasiu,│Inspecţie vizuală cu│a)Lonjeroane sau traverse fisurate │ │ X │X │ │ │şasiu suplimentar, │vehiculul aflat pe │sau deformate │ │ │ │ │ │lonjeroane faţă şi │canal sau elevator │b)Plăci de strângere sau legături │ │ X │X │ │ │spate la caroseria │Coroziunile se vor │nesigure │ │ │ │ │ │autoportantâ (+E) │evalua conform pro- │c)Coroziune excesivă care afectea- │ │ X │X │ │ │ │cedurii prevăzute │ză rigiditatea şasiului │ │ │ │ │ │ │la lit. G │d)Coroziuni avansate(zone corodate,│ │ X │X │ │ │ │ │coroziuni străpunse)/fisuri, │ │ │ │ │ │ │ │rupturi, deformări importante ale │ │ │ │ │ │ │ │elementelor de rezistenţă pe orice │ │ │ │ │ │ │ │parte inclusiv pe traverse │ │ │ │ │ │ │ │e)Elemente de rezistenţă sudate │ │ │X │ │ │ │ │necorespunzător │ │ │ │ │ │ │ │f)Şasiul suplimentar corodat │ │ X │X │ │ │ │ │excesiv/fisurat sau cu deformări │ │ │ │ │ │ │ │importante │ │ │ │ │ │ │ │g)Şasiui suplimentar fixat │ │ X │ │ │ │ │ │necorespunzător │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.1.2. │Tubulatură de eva- │Inspecţie vizuală şi│a) Sistem de evacuare fixat │ │ X │ │ │ │cuare, amortizoare de│auditivă cu vehicu- │necorespunzător sau neetanş │ │ │ │ │ │zgomot │lul aflat pe canal │b)Gazele de evacuare pătrund în │ │ X │X │ │ │ │sau elevator cu mo- │habitaclu sau în cabina conducă- │ │ │ │ │ │ │torul în funcţionare│torului │ │ │ │ │ │ │ │c) Lipsă element din tubulatura de │ │ X │ │ │ │ │ │evacuare │ │ │ │ │ │ │ │d) Tubulatura de evacuare nu este │ │ X │ │ │ │ │ │poziţionată corespunzător │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.1.3. │Rezervor de combus- │Inspecţie vizuală cu│a)Rezervor sau conducte fixate │ │ X │X │ │ │tibil şi conducte de │vehiculul aflat pe │necorespunzător │ │ │ │ │ │alimentare (inclusiv │canal sau elevator │b)Rezervor corodat excesiv, neetanş│ │ X │X │ │ │rezervorul de combus-│şi detectarea nee- │(prezintă scurgeri), capacul │ │ │ │ │ │tibil pentru dispozi-│tanşeităţilor în │rezervorului lipseşte sau nu este │ │ │ │ │ │tivul de încălzire şi│cazul sistemelor │corespunzător │ │ │ │ │ │conducte) (+E) │GPL/GNC │c)Conducte alimentare cu combusti- │ │ X │ │ │ │ │ │bil deteriorate, poziţionate │ │ │ │ │ │ │ │necorespunzător sau uzate datorită │ │ │ │ │ │ │ │frecării de alte componente │ │ │ │ │ │ │ │d)Dispozitivul de oprire a combus- │ │ X │ │ │ │ │ │tibilului (dacă a fost prevăzut de │ │ │ │ │ │ │ │producător) nu funcţionează cores- │ │ │ │ │ │ │ │punzător │ │ │ │ │ │ │ │e)Risc de incendiu datorat: │ │ X │X │ │ │ │ │scurgerilor de combustibil, pro- │ │ │ │ │ │ │ │tecţiei necorespunzătoare a rezer- │ │ │ │ │ │ │ │vorului sau tubulaturii de eva- │ │ │ │ │ │ │ │cuare, condiţiilor din comparti- │ │ │ │ │ │ │ │mentul motor │ │ │ │ │ │ │ │f)Plăcuţă cu data omologării │ │ X │X │ │ │ │ │rezervorului GPL lipsă ori cu data │ │ │ │ │ │ │ │respectivă ilizibilă; etichetă sau │ │ │ │ │ │ │ │inscripţie poansonată cu data- │ │ │ │ │ │ │ │limită de expirare a valabilităţii │ │ │ │ │ │ │ │rezervorului GNC lipsă ori cu data │ │ │ │ │ │ │ │respectivă ilizibilă/Sistem GPL, │ │ │ │ │ │ │ │GNC sau cu hidrogen neomologat ori │ │ │ │ │ │ │ │necertificat │ │ │ │ │ │ │ │g)Lipsă rezervor corespunzător │ │ X │ │ │ │ │ │fiecărui combustibil menţionat │ │ │ │ │ │ │ │în CIV │ │ │ │ │ │ │ │h)Rezervor suplimentar care nu este│ │ X │ │ │ │ │ │menţionat în CIV │ │ │ │ │ │ │ │i)Alimentare dintr-un rezervor │ │ │X │ │ │ │ │improvizat, altul decât cel │ │ │ │ │ │ │ │destinat │ │ │ │ │ │ │ │j)Rezervor GPL cu vechime mai mare │ │ X │ │ │ │ │ │de 10 ani faţă de data omologării │ │ │ │ │ │ │ │poansonată; Rezervor GNC cu vechime│ │ │ │ │ │ │ │mai mare decât data-limită de │ │ │ │ │ │ │ │expirare a valabilităţii de pe │ │ │ │ │ │ │ │etichetă sau poansonată │ │ │ │ │ │ │ │k)Carcasă multisupapă neetanşă/ │ X │ X │ │ │ │ │ │fisurată sau fără capac │ │ │ │ │ │ │ │l)Tubulatură pentru evacuarea │ │ X │ │ │ │ │ │scăpărilor de GPL sau GNC neetanşă │ │ │ │ │ │ │ │sau nefixată │ │ │ │ │ │ │ │m)Scurgeri benzină, GPL sau GNC │ │ │X │ │ │ │ │n)Scurgeri motorină │ │ X │ │ │ │ │ │o)Furtun de alimentare cu benzină, │ │ X │X │ │ │ │ │motorină GPL sau GNC uzat/crăpat, │ │ │ │ │ │ │ │tăiat │ │ │ │ │ │ │ │p)Lipsă coliere asigurare furtune │ │ X │ │ │ │ │ │q)Ţevi pentru GPL din cupru fără │ │ X │X │ │ │ │ │înveliş de protecţie din cauciuc │ │ │ │ │ │ │ │sau plastic/racorduri GPL sudate │ │ │ │ │ │ │ │sau lipite pe ţevi; racorduri │ │ │ │ │ │ │ │GNC lipite pe ţevi │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.1.4. │Bare de protecţie, │Inspecţie vizuală │a)Elemente fixate necorespunzător/ │ │ X │X │ │ │protecţie laterală şi│ │deteriorate care pot provoca │ │ │ │ │ │dispozitive de pro- │ │accidentări │ │ │ │ │ │tecţie antiîmpănare │ │b)Dispozitive care nu corespund în │ │ X │ │ │ │spate (dacă au fost │ │mod evident cerinţelor │ │ │ │ │ │prevăzute de │ │ │ │ │ │ │ │producător) │ │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.1.5. │Suport pentru roata │Inspecţie vizuală │a)Suportul nu este într-o stare │ X │ │ │ │ │de rezervă (dacă a │ │corespunzătoare │ │ │ │ │ │fost prevăzut de │ │b)Suport fisurat sau fixat │ │ X │ │ │ │producător) │ │necorespunzător │ │ │ │ │ │ │ │c)Roată de rezervă fixată │ │ X │X │ │ │ │ │necorespunzător cu pericol de │ │ │ │ │ │ │ │desprindere (interiorul/exteriorul │ │ │ │ │ │ │ │vehiculului) │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.1.6. │Dispozitiv de cuplare│Inspecţie vizuală │a)Element component deformat/defect│ │ X │X │ │ │şi dispozitiv de │urmărind cu atenţie │sau fisurat │ │ │ │ │ │remorcare (+E) │uzura şi funcţiona- │b)Uzură excesivă a cuplelor │ │ X │X │ │ │ │rea corespunzătoare │c)Cuplaj defect │ │ X │X │ │ │ │a tuturor dispozi- │d) Orice dispozitiv de siguranţă │ │ X │ │ │ │ │tivelor de siguranţă│lipsă, deteriorat sau care nu │ │ │ │ │ │ │montate şi/sau prin │funcţionează corespunzător │ │ │ │ │ │ │utilizarea calibre- │e)Nefuncţionarea indicatoarelor │ │ X │ │ │ │ │lor de măsurare sau │f)Obstrucţionarea plăcii cu numărul│ X │ X │ │ │ │ │a şublerului │de înmatriculare sau a oricărei │ │ │ │ │ │ │Verificare şi eva- │lămpi (atunci când nu sunt │ │ │ │ │ │ │luare conform pro- │utilizate) │ │ │ │ │ │ │cedurii prevăzute │g)Reparaţie sau modificare │ │ X │X │ │ │ │la lit. H │necorespunzătoare │ │ │ │ │ │ │ │h)Dispozitiv de cuplare remorcă │ │ │X │ │ │ │ │neomologat │ │ │ │ │ │ │ │i)Proţap cu coroziuni avansate/ │ │ X │X │ │ │ │ │montat sau fixat necorespunzător, │ │ │ │ │ │ │ │fisurat, cu deformări importante, │ │ │ │ │ │ │ │reparat necorespunzător │ │ │ │ │ │ │ │j)Coroziuni excesive ale elemen- │ │ X │ │ │ │ │ │telor de rezistenţă pe care sunt │ │ │ │ │ │ │ │fixate dispozitivele de remorcare │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.1.7. │Transmisie (+E) │Inspecţie vizuală cu│a)Şurub de siguranţă fixat │ │ X │X │ │ │ │vehiculul aflat pe │necorespunzător/lipsă │ │ │ │ │ │ │canalul de vizitare │b)Palierele arborilor de transmisie│ │ X │X │ │ │ │sau elevator │uzate excesiv │ │ │ │ │ │ │Se verifică atent │c)Cardan uzat excesiv │ │ X │X │ │ │ │zona ambreiajului, │d)Cuplaje flexibile deteriorate │ │ X │X │ │ │ │cutiei de viteze, │e)Arbore deteriorat sau îndoit │ │ X │ │ │ │ │diferenţialului, │f)Suportul palierului fisurat sau │ │ X │X │ │ │ │reductorului şi a │fixat necorespunzător │ │ │ │ │ │ │frânei de încetinire│g)Protectie deteriorată/lipsă la │ X │ X │ │ │ │ │(dacă nu acţionează │arborii planetari │ │ │ │ │ │ │pe evacuare) │h)Modificare neautorizată a │ │ X │ │ │ │ │Se verifică inclusiv│transmisiei │ │ │ │ │ │ │dubla comandă pentru│i)Scurgeri lichid, ulei de │ X │ X │ │ │ │ │ambreiaj în cazul │transmisie sau pierderi de aer la │ │ │ │ │ │ │autovehiculelor │sistemele comandate pneumatic │ │ │ │ │ │ │ŞCOALĂ. │(în funcţie de debit redus/ │ │ │ │ │ │ │ │important) │ │ │ │ │ │ │ │j)Pedală ambreiaj cu acţionare │ X │ X │ │ │ │ │ │greoaie/fixată necorespunzător, │ │ │ │ │ │ │ │lipsă siguranţă de asigurare │ │ │ │ │ │ │ │pedală pe ax (inclusiv dubla │ │ │ │ │ │ │ │comandă) │ │ │ │ │ │ │ │k)Protecţie pedală ambreiaj │ X │ │ │ │ │ │ │uzată sau lipsă (inclusiv dubla │ │ │ │ │ │ │ │comandă) │ │ │ │ │ │ │ │l)Levier selectare viteze fixat │ X │ X │ │ │ │ │ │necorespunzător/modificat │ │ │ │ │ │ │ │m)Comandă ambreiaj poziţionată │ X │ │ │ │ │ │ │sau fixată necorespunzător │ │ │ │ │ │ │ │(inclusiv dubla comandă) │ │ │ │ │ │ │ │n)Timonerie schimbător de │ X │ X │ │ │ │ │ │viteze fixată necorespunzător/ │ │ │ │ │ │ │ │modificată constructiv │ │ │ │ │ │ │ │o)Modificarea neautorizată a │ │ X │ │ │ │ │ │transmisiei din manuală în │ │ │ │ │ │ │ │automată (sau invers) │ │ │ │ │ │ │ │p)Fixare necorespunzătoare a │ │ X │ │ │ │ │ │cutiei de viteze pe traversă sau │ │ │ │ │ │ │ │tampoane de fixare a traversei │ │ │ │ │ │ │ │nesigure pe şasiu (ex. lipsă │ │ │ │ │ │ │ │şuruburi de fixare) │ │ │ │ │ │ │ │q)Lipsă transmisie longitudinală │ │ X │ │ │ │ │ │sau a arborilor planetari la una │ │ │ │ │ │ │ │din punţile autovehiculului în │ │ │ │ │ │ │ │cazul autovehiculelor cu tracţiune │ │ │ │ │ │ │ │integrală │ │ │ │ │ │ │ │r)Fixare necorespunzătoare a │ │ X │ │ │ │ │ │transmisiei longitudinale, a │ │ │ │ │ │ │ │arborilor planetari cu transmisie │ │ │ │ │ │ │ │homocinetică (şuruburi, ştifturi │ │ │ │ │ │ │ │elastice etc.) sau a dispoziti- │ │ │ │ │ │ │ │velor de asigurare a transmisiei │ │ │ │ │ │ │ │în cazul autovehiculelor cu │ │ │ │ │ │ │ │ampatament mare (dacă dispozitivul │ │ │ │ │ │ │ │de asigurare a fost prevăzut de │ │ │ │ │ │ │ │producător) │ │ │ │ │ │ │ │s) Zgomot la rulmenţii transmisiei,│ X │ X │ │ │ │ │ │inclusiv cruci cardanice/joc │ │ │ │ │ │ │ │excesiv │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.1.7.1.│Funcţionare │Inspecţie în parcurs│a)Funcţionare necorespunzătoare a │ │ X │ │ │ │transmisie │ │ambreiajului, cutiei de viteze sau │ │ │ │ │ │ │ │reductorului │ │ │ │ │ │ │ │b)Zgomot anormal la transmisie │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.1.8. │Fixare motor pe şasiu│Inspecţie vizuală cu│a)Suport motor fisurat, desprins │ │ X │X │ │ │sau caroserie │motorul în funcţiune│de pe şasiu sau fixat nesigur │ │ │ │ │ │ │ │b) Modificarea poziţiei motorului │ │ X │ │ │ │ │ │faţă de modelul omologat (ex. din │ │ │ │ │ │ │ │montaj transversal în longitudinal)│ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.1.8.1.│Stare, fixare anexe │Inspecţie vizuală │Ventilator lipsă sau deteriorat, │ │ X │ │ │ │pe motor │ │paletă(e) ventilator fistirată(e) │ │ │ │ │ │ │ │sau lipsă curele pentru antrenarea │ │ │ │ │ │ │ │anexelor motorului │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.1.8.2.│Stare, fixare compo- │Inspecţie vizuală │a) Reductor-vaporizator GPL, │ │ X │ │ │ │nente pentru alimen- │ │regulator GNC sau unitate de │ │ │ │ │ │tarea altrenativă a │ │control electronic fără marcaj │ │ │ │ │ │motorului │ │conform Regulamentului CEE-ONU │ │ │ │ │ │ │ │nr. 67 sau nr. 110 │ │ │ │ │ │ │ │b)Reductor-vaporizator GPL, │ │ X │ │ │ │ │ │regulator GNC sau alte componente │ │ │ │ │ │ │ │(GPL ori GNC) poziţionate sau │ │ │ │ │ │ │ │fixate necorespunzător │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.1.9. │Performanţe motor │Inspecţie vizuală │a)Modificare neautorizată a │ │ X │ │ │ │ │ │unităţii de comandă │ │ │ │ │ │ │ │b)Modificare neautorizatâ a compo- │ │ X │ │ │ │ │ │nentelor motorului │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │6.2. Cabină şi caroserie │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │6.2.1. │Stare, fixare │Inspecţie vizuală şi│a)Panou, element lipsă sau │ │ X │X │ │ │caroserie, cabină │funcţională pentru │deteriorat care ar putea produce │ │ │ │ │ │ │anumite verificări │răniri │ │ │ │ │ │ │Se vor face verifi- │b)Montant deformat, corodat excesiv│ │ X │X │ │ │ │cări şi evaluări │sau fisurat care poate genera │ │ │ │ │ │ │conform lit. G │deschiderea accidentală a capotelor│ │ │ │ │ │ │ │sau a obloanelor │ │ │ │ │ │ │ │c)Neetanşeităţi care permit │ │ X │X │ │ │ │ │pătrunderea gazelor de evacuare în │ │ │ │ │ │ │ │habitaclu │ │ │ │ │ │ │ │d)Caroserie modificată sau reparată│ │ X │X │ │ │ │ │necorespunzător │ │ │ │ │ │ │ │e)Caroserie, cabină incompletă sau │ │ X │ │ │ │ │ │deteriorată │ │ │ │ │ │ │ │f)Caroserie corodată excesiv în │ │ X │ │ │ │ │ │zona compartimentului motor, în │ │ │ │ │ │ │ │portbagaj, la pasajele roţilor, în │ │ │ │ │ │ │ │zona de fixare a suspensiei şi în │ │ │ │ │ │ │ │zona punţilor │ │ │ │ │ │ │ │g)Lipsă mecanism de zăvorâre a │ │ X │ │ │ │ │ │cabinei pe şasiu sau mecanism │ │ │ │ │ │ │ │defect │ │ │ │ │ │ │ │h)Dispozitv de rabatare a cabinei │ │ X │ │ │ │ │ │defect sau lipsă (dacă a fost │ │ │ │ │ │ │ │prevăzut de producător) │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.2.1.1.│Stare, fixare │Inspecţie vizuală cu│a)Ansamblul burduf deteriorat │ │ X │ │ │ │semiremorcă autobuz │vehiculul aflat pe │b)Jocuri excesive în articulaţiile │ │ X │ │ │ │articulat (+E) │canalul de vizitare │braţelor de fixare │ │ │ │ │ │ │Se va inspecta şi │c)Braţe cadru fixate necorespunză- │ │ X │ │ │ │ │zona de pe acope- │tor, reparate necorespunzător sau │ │ │ │ │ │ │rişul autobuzului │cu deformări importante │ │ │ │ │ │ │Se va utiliza un │d)Zonele de fixare a braţelor │ │ X │ │ │ │ │detector de jocuri │corodate excesiv │ │ │ │ │ │ │cu 8 mişcări │e)Jocuri în leviere, bare şi arti- │ │ X │ │ │ │ │Se va inspecta şi │culaţiile acestora la puntea │ │ │ │ │ │ │prin probă în │directoare spate │ │ │ │ │ │ │parcurs │f)Zgomote la virarea ansamblului │ │ X │ │ │ │ │ │burduf │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.2.2. │Montare caroserie, │Inspecţie vizuală în│a)Caroseria, cabina, suprastructura│ │ │X │ │ │cabină,suprastructură│zonele de control cu│nu este fixată corespunzător │ │ │ │ │ │(+E) │vehiculul urcat pe │b)Caroseria, cabina, suprastructura│ │ X │ │ │ │ │un elevator sau pe │nu este fixată pe şasiu în │ │ │ │ │ │ │o rampă │aliniament │ │ │ │ │ │ │Se vor face veri- │c)Element de fixare (pe şasiu sau │ │ X │X │ │ │ │ficări şi evaluări │pe saşiul suplimentar) fisurat, │ │ │ │ │ │ │conform lit. G │lipsă sau slăbit │ │ │ │ │ │ │ │d)Coroziuni excesive în punctele de│ │ X │X │ │ │ │ │fixare ale caroseriei │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.2.3. │Uşi şi dispozitive de│Inspecţie vizuală şi│a)Uşa care nu se deschide sau nu se│ │ X │ │ │ │închidere uşi │funcţională │închide corespunzător │ │ │ │ │ │ │Se vor face verifi- │b)Uşă care se poate deschide │ │ X │ │ │ │ │cări şi evaluări │accidental sau care nu se închide │ │ │ │ │ │ │conform lit. G │sigur │ │ │ │ │ │ │ │c)Uşă, balama, dispozitiv de asi- │ X │ X │ │ │ │ │ │gurare slăbite, deteriorate/lipsă │ │ │ │ │ │ │ │d)Coroziuni excesive uşi │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.2.4. │Structură de rezis- │Inspecţie vizuală cu│a)Podea fisurată sau corodată │ │ X │X │ │ │tenţă şi podea (+E) │vehiculul urcat pe │excesiv, fixată necorespunzător │ │ │ │ │ │ │un elevator sau pe o│b)Praguri, contrapraguri, │ │ X │ │ │ │ │rampă │contraaripi corodate excesiv │ │ │ │ │ │ │Se vor inspecta cu │c)Întărituri podea fisurate, │ │ X │ │ │ │ │atenţie mărită │sau corodate excesiv │ │ │ │ │ │ │zonele de îmbinare a│ │ │ │ │ │ │ │caroseriei deformate│ │ │ │ │ │ │ │Se vor face verifi- │ │ │ │ │ │ │ │cări şi evaluări │ │ │ │ │ │ │ │conform lit. G │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.2.5. │Scaun conducător auto│Inspecţie vizuală şi│a)Scaun fixat necorespunzător sau │ │ X │X │ │ │ │funcţională │cu o structură defectă │ │ │ │ │ │ │ │b)Mecanismului de reglare a scau- │ │ X │X │ │ │ │ │nului nu funcţionează corect │ │ │ │ │ │ │ │c)Scaun lipsă sau neomologat │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.2.6. │Alte scaune │Inspecţie vizuală │a)Scaune defecte/fixate │ X │ X │ │ │ │ │ │necorespunzător │ │ │ │ │ │ │ │b)Scaune care nu au fost montate în│ X │ X │ │ │ │ │ │conformitate cu cerinţele │ │ │ │ │ │ │ │c)Scaune lipsă sau configuraţia │ │ X │ │ │ │ │ │scaunelor nu corespunde cu CIV │ │ │ │ │ │ │ │d)Scaune modificate sau neomologate│ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.2.7. │Comenzi necesare │Inspecţie vizuală şi│Orice comandă necesară pentru a │ │ X │X │ │ │conducătorului auto │funcţională │opera vehiculul în siguranţă nu │ │ │ │ │ │ │ │funcţionează corespunzător │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.2.8. │Scări pentru cabină │Inspecţie vizuală │a)Treaptă/grup de trepte deterio- │ X │ X │ │ │ │ │ │rată(e) sau fixată(e) nesigur │ │ │ │ │ │ │ │b)Treaptă/grup de trepte care pot │ X │ X │ │ │ │ │ │provoca accidente │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.2.9. │Alte echipamente şi │Inspecţie vizuală │a)Accesoriu sau echipament fixat │ │ X │ │ │ │accesorii interioare │ │necorespunzător sau defect │ │ │ │ │ │şi exterioare (dacă │ │b)Accesoriu sau echipament │ │ X │ │ │ │au fost prevăzute de │ │neomologat sau care nu corespunde │ │ │ │ │ │producător) │ │reglementărilor │ │ │ │ │ │ │ │c)Neetanşeităţi la echipamentul │ X │ X │ │ │ │ │ │hidraulic auxiliar (în funcţie de │ │ │ │ │ │ │ │debit: redus/important) │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │6.2.10. │Apărători de noroi, │Inspecţie vizuală │a)Elemente slăbite, corodate │ X │ X │ │ │ │aripi, dispozitive │ │excesiv/rupte sau lipsă │ │ │ │ │ │antiîmproşcare (dacă │ │b)Spaţiu insuficient pentru roţi │ │ X │ │ │ │au fost prevăzute de │ │c)Neconforme cu cerinţele │ X │ X │ │ │ │producător) │ │ │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │ 7. ALTE ECHIPAMENTE │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │7.1. Centuri de siguranţă/catarame şi sisteme de reţinere │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │7.1.1. │Siguranţa montării │Inspecţie vizuală │a)Punct de ancorare deteriorat │ │ X │X │ │ │centurilor de sigu- │Verificare puncte de│excesiv │ │ │ │ │ │ranţă şi a catarame- │ancorare │b)Punct de ancorare fixat │ │ X │X │ │ │lor aferente │ │necorespunzător │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │7.1.2. │Stare, fixare centuri│Inspecţie vizuală şi│a)Centuri de siguranţă obligatorii │ │ X │ │ │ │de siguranţă,catarame│funcţională │lipsă sau nu au fost montate │ │ │ │ │ │ │ │b)Centură de siguranţă deteriorată │ │ X │ │ │ │ │ │c)Centură de siguranţă neomologată │ │ X │ │ │ │ │ │d)Dispozitivul de închidere este │ │ X │ │ │ │ │ │avariat, lipseşte sau nu funcţio- │ │ │ │ │ │ │ │nează corect │ │ │ │ │ │ │ │e)Mecanismul de recuperare a cen- │ │ X │ │ │ │ │ │turii avariat sau nu funcţionează │ │ │ │ │ │ │ │corect (la cele retractabile) │ │ │ │ │ │ │ │f) Funcţionare necorespunzătoare │ X │ │ │ │ │ │ │martor centură la cele care sunt │ │ │ │ │ │ │ │dotate │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │7.1.3. │Dispozitiv limitator │Inspecţie vizuală │Lipsă evidentă sau nepotrivirea │ │ X │ │ │ │al sarcinii centurii │ │limitatorului de sarcină pentru │ │ │ │ │ │de siguranţă (dacă a │ │vehiculul în cauză │ │ │ │ │ │fost prevăzut de │ │ │ │ │ │ │ │producător) │ │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │7.1.4. │Centura de siguranţă │Inspecţie vizuală │Lipsă evidentă sau nepotrivirea │ │ X │ │ │ │cu dipozitiv de │ │dispozitivelor de pretensionare │ │ │ │ │ │pretensionare (dacă a│ │pentru vehiculul în cauză │ │ │ │ │ │fost prevăzut de │ │ │ │ │ │ │ │producător) │ │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │7.1.5. │Airbaguri │Inspecţie vizuală │a)Lipsă evidentă sau nepotrivirea │ │ X │ │ │ │ │ │airbagurilor pentru vehiculul în │ │ │ │ │ │ │ │cauză │ │ │ │ │ │ │ │b)Airbag evident nefuncţional │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │7.1.6. │Sisteme SRS (sistem │Inspecţia vizuală a │Martorul indicator de defecţiuni │ │ X │ │ │ │de reţinere │martorului indica- │(MIL) al SRS indică funcţionarea │ │ │ │ │ │suplimentar) │tor de defecţiuni │defectuoasă a sistemului │ │ │ │ │ │ │(MIL) │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │7.2. │Stingător de incendiu│Inspecţie vizuală │a)Cu termen de valabilitate expirat│ │ X │ │ │ │ │ │sau lipseşte │ │ │ │ │ │ │ │b)Nu corespunde reglementărilor │ │ X │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │7.3. │Încuietori şi │Inspecţie vizuală şi│a)Dispozitiv defect şi care nu │ X │ │ │ │ │dispozitive antifurt │funcţională │previne furtul vehiculului │ │ │ │ │ │ │ │b)Dispozitiv de închidere sau │ │ X │X │ │ │ │ │blocare defect sau funcţionând │ │ │ │ │ │ │ │necorespunzător │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │7.4. │Triunghiuri │Inspecţie vizuală │a)Lipsă sau incomplete │ X │ │ │ │ │reflectorizante de │ │b)Neomologate │ X │ │ │ │ │presemnalizare │ │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │7.5. │Trusă de prim ajutor │Inspecţie vizuală │a)Incomplete/lipsă │ X │ │ │ │ │ │ │b)Nu corespunde reglementărilor │ X │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │7.6. │Cale de roată (dacă │Inspecţie vizuală │Deteriorate/lipsă │ X │ X │ │ │ │sunt necesare) │A se vedea anexa │ │ │ │ │ │ │ │nr. 14 la │ │ │ │ │ │ │ │reglementări │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │7.7. │Avertizor acustic │Inspecţie vizuală şi│a)Nu funcţionează │ │ X │ │ │ │(inclusiv cel │funcţională │b)Comandă nesigură │ X │ │ │ │ │suplimentar montat de│ │c)Neomologat │ │ X │ │ │ │producător) │ │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │7.8. │Vitezometru │Inspecţie vizuală şi│a)Nu este montat conform cerinţelor│ │ X │ │ │ │ │funcţională în │b)Nu funcţionează sau lipseşte │ │ X │ │ │ │ │timpul probei în │c)Nu este iluminat │ │ X │ │ │ │ │parcurs │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │7.9. │Tahograf (dacă este │Inspecţie vizuală şi│a)Neomologat │ │ X │ │ │ │obligatoriu conform │funcţională │b)Nu funcţionează │ │ X │ │ │ │legislaţiei) │ │c)Sigiliile sau alte mijloace de │ │ X │ │ │ │ │ │protecţie lipsă sau deteriorate, │ │ │ │ │ │ │ │dacă verificarea este posibilă │ │ │ │ │ │ │ │d)Placă de montare lipsă, ilizibilă│ │ X │ │ │ │ │ │sau cu termen de valabilitate │ │ │ │ │ │ │ │expirat │ │ │ │ │ │ │ │e)Falsificarea sau manipularea │ │ X │ │ │ │ │ │evidentă a sigiliilor, a plăcii de │ │ │ │ │ │ │ │montare sau a altor elemente de │ │ │ │ │ │ │ │protecţie │ │ │ │ │ │ │ │f)Dimensiunea anvelopelor pe │ │ X │ │ │ │ │ │puntea motoare diferită de cea │ │ │ │ │ │ │ │înscrisă pe placa de montare │ │ │ │ │ │ │ │g)Placa de montare nu corespunde │ │ X │ │ │ │ │ │cerinţelor │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │7.10. │Limitator de viteză │Inspecţie vizuală şi│a)Autovehiculul nu este dotat cu │ │ X │ │ │ │(dacă este obliga- │funcţională (dacă │limitator conform cerinţelor │ │ │ │ │ │toriu conform │echipamentul de │specifice │ │ │ │ │ │legislaţiei) (+E) │verificare a limi- │b)Evident nefuncţional │ │ X │ │ │ │ │tatoarelor de viteză│c)Limitator de viteză setat │ │ X │ │ │ │ │este disponibil) │incorect (dacă este verificat) │ │ │ │ │ │ │ │d)Sigilii sau alte mijloace de pro-│ │ X │ │ │ │ │ │tecţie deteriorate sau lipsă, dacă │ │ │ │ │ │ │ │verificarea este posibilă │ │ │ │ │ │ │ │e)Placă de montare lipsă, ilizibilă│ │ X │ │ │ │ │ │sau cu termen de valabilitate │ │ │ │ │ │ │ │expirat │ │ │ │ │ │ │ │f)Dimensiunea anvelopelor nu cores-│ │ X │ │ │ │ │ │punde cu parametrii de calibrare │ │ │ │ │ │ │ │g)Placa de montare nu corespunde │ │ X │ │ │ │ │ │cerinţelor │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │7.11. │Odometru (dacă a fost│Inspecţie vizuală │a)Modificare evidentă (fraudă) │ X │ X │ │ │ │prevăzut de │ │b)Nefuncţionare evidentă │ X │ X │ │ │ │producător) │ │ │ │ │ │ ├────────┼─────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────────────────┼───┼───┼──┤ │7.12. │Sistem de control │Inspecţie vizuală │a)Senzorii de turaţie din roată │ │ X │ │ │ │electronic al stabi- │ │lipsă sau deterioraţi │ │ │ │ │ │lităţii (ESC) (dacă │ │b)Instalaţie electrică deteriorată │ │ X │ │ │ │a fost prevăzut de │ │c)Alte componente lipsă sau │ │ X │ │ │ │producător/dacă este │ │deteriorate │ │ │ │ │ │este necesar) │ │d)Deteriorare sau funcţionare │ │ X │ │ │ │ │ │necorespunzătoare a comutatorului │ │ │ │ │ │ │ │e)Ledul indicator de defecţiuni │ │ X │ │ │ │ │ │(MIL) al ESC indică funcţionarea │ │ │ │ │ │ │ │defectuoasă a sistemului │ │ │ │ ├────────┴─────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────────────────┴───┴───┴──┤ │ 8. EMISII POLUANTE │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │8.1. Zgomot │ ├────────┬─────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────────────────┬───┬───┬──┤ │8.1.1. │Sistem de reducere a │Inspecţie vizuală şi│a)Nivel de zgomot excesiv │ │ X │ │ │ │zgomotului │auditivă │b)Orice parte a sistemului de │ │ X │X │ │ │ │ │reducere a zgomotului nesigură, │ │ │ │
EMITENT |