SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 19 iulie 2016Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 568 din 27 iulie 2016
Notă
──────────
Aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 857 din 19 iulie 2016
────────── + Capitolul I Dispoziţii generale + Articolul 1 (1) Prezenta procedură instituie o schemă transparentă de ajutor de stat cu titlul "Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite", denumită în continuare schemă. (2) Ajutoarele pentru împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite acordate prin schemă se acordă în cadrul PNDR 2014-2020, ca ajutoare cofinanţate din FEADR, fiind identice cu măsura de dezvoltare rurală care stă la baza acestora. (3) Schema este implementată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) prin Direcţia generală dezvoltare rurală - Autoritate de management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (DGDR-AM PNDR), prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). (4) Schema se aplică pe întreg teritoriul României. + Articolul 2Textul schemei se publică integral pe pagina web a MADR la adresa www.madr.ro şi APIA la adresa www.apia.org.ro. + Capitolul II Scopul şi obiectivele schemei + Articolul 3Scopul ajutorului îl reprezintă acordarea unui sprijin financiar deţinătorilor publici şi privaţi de terenuri agricole şi neagricole şi forme asociative ale acestora pentru împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite. + Articolul 4În vederea atingerii scopului definit la art. 3, schema vizează plantaţiile forestiere realizate prin: a) trupuri de pădure pe terenurile agricole şi neagricole definite la art. 5 lit. a) şi b); b) perdele forestiere de protecţie pe terenurile agricole şi neagricole definite la art. 5 lit. a) şi b). + Capitolul III Definiţii + Articolul 5În sensul schemei, următorii termeni se definesc astfel: a) teren agricol - reprezintă o suprafaţă de teren din categoriile de folosinţă teren arabil, pajişti permanente şi culturi permanente, care au fost folosite în scopuri agricole pe parcursul ultimilor 2 ani. Terenul agricol eligibil destinat împăduririi trebuie să fi fost declarat la APIA în urmă cu cel puţin 2 ani, respectiv să acopere minimum două campanii integrale de primire a cererilor unice de plată pe suprafaţă, iar pentru acest teren trebuie să fi fost respectate în această perioadă standardele de ecocondiţionalitate relevante; b) teren neagricol - reprezintă o suprafaţă de teren inclusă în blocurile fizice identificate în LPIS (Land Parcel Identification System - Sistemul de identificare a parcelelor agricole) care nu este utilizată în scop agricol sau care are utilizare agricolă şi este încadrată în categoriile de folosinţă teren arabil, pajişti permanente şi culturi permanente, fiind identificată în LPIS, dar pentru care nu a fost asigurat un nivel minim de întreţinere prin respectarea standardelor de ecocondiţionalitate relevante pe parcursul ultimilor 2 ani, respectiv să acopere minimum 2 campanii integrale de primire a cererilor unice de plată pe suprafaţă; c) fermier activ - deţinător de terenuri agricole încadrat în categoria fermier activ în sensul art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 104/2015, cu modificările şi completările ulterioare; d) trup de pădure - reprezintă o suprafaţă de teren care se întinde pe cel puţin 0,5 ha, cu arbori mai înalţi de 5 m la maturitate în condiţii normale de vegetaţie şi consistenţa de peste 10%; e) perdelele forestiere de protecţie - reprezintă formaţiunile cu vegetaţie forestieră acoperind minimum 0,1 ha, amplasate la o anumită distanţă unele faţă de altele sau faţă de un obiectiv cu scopul de a-l proteja împotriva efectelor unor factori dăunători şi/sau pentru ameliorarea climatică, economică şi estetico-sanitară a terenurilor. În categoria perdelelor de protecţie se încadrează şi cordoanele forestiere; f) starea de masiv - reprezintă stadiul din care o regenerare se poate dezvolta independent, ca urmare a faptului că exemplarele componente ale acesteia realizează o desime care asigură condiţionarea lor reciprocă în creştere şi dezvoltare, fără a mai fi necesare lucrări de completări şi întreţineri; g) amenajament silvic - reprezintă documentul de bază în gestionarea pădurilor, cu conţinut tehnico-organizatoric şi economic, fundamentat ecologic, întocmit pe o perioadă de 10 sau 5 ani şi aprobat de autoritatea publică centrală care răspunde pentru silvicultură; h) unitatea amenajistică (subparcelă) - reprezintă unitatea teritorială elementară pentru studiul arboretelor şi pentru planificarea şi executarea lucrărilor silvice; i) zonele deficitare în păduri - sunt reprezentate de judeţele în care suprafaţa pădurilor reprezenta în anul de referinţă 2011 mai puţin de 16% din suprafaţa totală. Conform datelor Institutului Naţional de Statistică zonele (judeţele) deficitare în păduri sunt: Călăraşi - 4,4% din suprafaţa totală a judeţului este acoperită cu păduri; Teleorman - 5,1%; Constanţa - 5,4%; Ialomiţa - 5,9%; Brăila - 6,0%; Galaţi - 9,8%; Giurgiu - 10,8%; Olt - 10,9%; Dolj - 11,5%; Botoşani - 11,7%; Tulcea - 12%; Timiş - 12,5%; Vaslui - 15,1%; Ilfov - 15,9%; j) Normele tehnice nr. 1 - Normele tehnice privind compoziţii, scheme şi tehnologii de regenerare a pădurilor şi de împădurire a terenurilor degradate, aprobate prin Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 1.648/2000*); Notă
──────────
*) Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 1.648/2000 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
────────── k) Normele tehnice nr. 2 - Îndrumările tehnice silvice pentru înfiinţarea, îngrijirea şi conducerea vegetaţiei forestiere din perdelele forestiere de protecţie, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 636/2002; l) ghidul solicitantului - reprezintă o detaliere tehnică a schemei şi cuprinde setul de informaţii necesare solicitantului pentru depunerea cererii de sprijin şi derularea contractului de finanţare, aprobat prin ordin de ministru şi publicat pe site-urile oficiale ale instituţiilor responsabile pentru gestionarea schemei; m) întreprindere - în sensul art. 1 din anexa nr. I la Regulamentul (UE) nr. 702/2014 al Comisiei din 25 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale ca fiind compatibile cu piaţa internă, în aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, orice entitate care desfăşoară o activitate economică, indiferent de forma sa juridică; n) întreprindere aflată în dificultate - conform art. 2 alin. (14) din Regulamentul (UE) nr. 702/2014 reprezintă o întreprindere care se află în cel puţin una dintre situaţiile următoare:- în cazul unei societăţi cu răspundere limitată (alta decât un IMM care a fost înfiinţat de mai puţin de trei ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul său subscris a dispărut ca urmare a pierderilor acumulate. Această situaţie survine atunci când scăderea pierderilor acumulate din rezerve (şi din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societăţii) conduce la un rezultat cumulat negativ care depăşeşte jumătate din capitalul social subscris. În sensul prezentei definiţii, "societate cu răspundere limitată" se referă, în special, la tipurile de societăţi comerciale menţionate în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului, iar "capital social" include, acolo unde este cazul, orice primă de emisiune;- în cazul unei societăţi în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii (alta decât un IMM care a fost înfiinţat de mai puţin de trei ani), atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu, astfel cum reiese din contabilitatea societăţii, a dispărut ca rezultat al pierderilor acumulate. În sensul prezentei definiţii, "o societate comercială în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii" se referă în special la acele tipuri de societăţi comerciale menţionate în anexa II la Directiva 2013/34/UE;- atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvenţă sau îndeplineşte criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvenţă să fie deschisă la cererea creditorilor săi;- atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare şi nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanţia sau a primit ajutor pentru restructurare şi face încă obiectul unui plan de restructurare;- în cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii 2 ani:(i) raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5; şi(ii) capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA (Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization - profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare) se situează sub 1,0; o) contract de finanţare - reprezintă documentul juridic încheiat între APIA şi beneficiar prin care se stabilesc obiectul, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata, valoarea, plata, precum şi alte dispoziţii şi condiţii specifice, prin care se acordă asistenţă financiară nerambursabilă din FEADR şi bugetul de stat în scopul atingerii obiectivelor schemei; p) evaluarea şi selectarea cererilor de sprijin - reprezintă acţiunile procedurale prin care documentaţia aferentă cererilor de sprijin este analizată pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate şi cerinţelor specifice asimilate condiţiilor de eligibilitate, precum şi prin care cererile de sprijin sunt punctate şi ierarhizate în urma aplicării criteriilor de selecţie şi de departajare specifice schemei; q) data acordării ajutorului - înseamnă data semnării contractului de finanţare; r) cerere de sprijin eligibilă - reprezintă cererea de sprijin care îndeplineşte condiţiile de eligibilitate şi cerinţele specifice asimilate condiţiilor de eligibilitate prevăzute în schemă şi care poate fi selectată în cadrul sesiunilor de depunere a cererilor de sprijin, conform procedurii de selecţie detaliate în ghidul solicitantului şi manualele de proceduri; s) cerere de plată - o cerere depusă de un beneficiar pentru efectuarea plăţii de către APIA în temeiul schemei. La cererea de plată se ataşează documentele justificative, prevăzute în documentele de implementare; t) costuri standard - reprezintă costuri unitare medii la nivel naţional cuantificate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea" (ICAS) şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului - ICPA Bucureşti, calculate pe tip de teren (agricol, neagricol) şi forme de relief (câmpie, deal, munte), după caz, pentru:- elaborarea proiectului tehnic de împădurire;- realizarea lucrărilor de înfiinţare a plantaţiilor, care implică costuri privind plantarea, respectiv costuri cu achiziţionarea puieţilor forestieri, costuri legate în mod direct de plantare, precum şi costuri ale altor operaţiuni conexe, cum ar fi depozitarea şi tratarea puieţilor cu materiale de prevenţie şi protecţie necesare;- realizarea lucrărilor de întreţinere;- realizarea lucrărilor de îngrijire;- acoperirea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi terenurilor.Costurile standard reprezintă valori fixe, cu excepţia pierderilor de venit agricol, a căror valoare se calculează prin însumarea marjei nete standard cu nivelul plăţii unice pe suprafaţă, stabilită pentru fiecare an de campanie; u) schemă de ajutor de stat - înseamnă actul pe baza căruia pot fi acordate ajutoare care nu sunt legate de un proiect specific, uneia sau mai multor întreprinderi, pentru o perioadă nedefinită de timp şi/sau într-un cuantum nedefinit; v) Comitetul de monitorizare - reprezintă organismul responsabil cu monitorizarea şi evaluarea progreselor înregistrate în implementarea PNDR 2014-2020, în direcţia realizării obiectivelor acestuia, în condiţiile art. 74 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, denumit în continuare regulament; w) acord de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi, după caz, măsurile pentru protecţia mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect; x) aviz Natura 2000 - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care conţine concluziile evaluării adecvate şi prin care se stabilesc condiţiile de realizare a planului sau proiectului din punctul de vedere al impactului asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, incluse sau care urmează să fie incluse în reţeaua ecologică Natura 2000; y) fonduri ESI - Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul social european (FSE) şi Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime (FEPAM). + Capitolul IV Beneficiarii schemei + Articolul 6 (1) Beneficiarii schemei sunt deţinătorii publici şi privaţi de teren agricol şi neagricol şi formele asociative ale acestora. (2) În categoria deţinătorilor publici de teren agricol şi neagricol sunt incluse unităţile administrativ-teritoriale de nivel LAU 2 (comune, oraşe, municipii) şi alte persoane juridice de drept public, precum şi formele asociative ale acestora. (3) În categoria deţinătorilor privaţi de teren agricol şi neagricol sunt incluse persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, societăţile comerciale, asociaţiile şi fundaţiile, alte persoane juridice de drept privat, precum şi formele asociative ale acestora. + Articolul 7 (1) Schema nu se aplică deţinătorilor publici şi privaţi de teren agricol şi neagricol şi formelor asociative ale acestora, menţionaţi la art. 6 alin. (2) şi (3), dacă aceştia se află, după caz, în următoarele situaţii: a) sunt întreprinderi aflate în dificultate în sensul definiţiei precizate la art. 5 lit. n); b) împotriva lor a fost emisă o decizie de recuperare definitivă a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost executată. (2) Prevederile alin. (1) lit. a) nu se aplică beneficiarilor din categoria unităţilor administrativ-teritoriale de nivel LAU 2 (comune, oraşe, municipii) şi formelor asociative ale acestora, menţionaţi la art. 6 alin. (2). + Articolul 8În cazul terenurilor aflate în proprietatea statului, sprijinul financiar acordat prin schemă se poate acorda doar dacă autoritatea care gestionează respectivele terenuri este un organism privat sau o unitate administrativ-teritorială (UAT) de nivel LAU 2 (comune, oraşe, municipii). + Capitolul V Condiţii de eligibilitate + Articolul 9 (1) Pentru a fi eligibili în cadrul schemei, conform celor prevăzute la art. 4 lit. a), beneficiarii menţionaţi la art. 6 trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de eligibilitate: a) să realizeze trupuri de pădure de cel puţin 1 ha, iar suprafaţa compactă minimă împădurită să fie de cel puţin 0,5 ha; iar b) terenurile pe care urmează să realizeze prevederile lit. a) să fie agricole şi/sau neagricole, aşa cum sunt definite la art. 5 lit. a) şi b). (2) Pentru a fi eligibili în cadrul schemei, conform celor prevăzute la art. 4 lit. b), beneficiarii menţionaţi la art. 6 trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de eligibilitate: a) să realizeze perdele forestiere de protecţie de cel puţin 0,5 ha, iar suprafaţa compactă minimă împădurită să fie de cel puţin 0,1 ha; iar b) terenurile pe care urmează să realizeze prevederile lit. a) să fie agricole şi/sau neagricole, aşa cum sunt definite la art. 5 lit. a) şi b). + Articolul 10Sunt eligibile terenurile agricole şi neagricole, aşa cum sunt definite la art. 5 lit. a) şi b), cu excepţia:1. terenurilor grevate de sarcini şi gajuri cu deposedare în favoarea unei terţe părţi, conform evidenţelor cadastrelor locale;2. terenurilor care fac obiectul unor litigii;3. terenurilor menţionate la momentul depunerii cererii de sprijin în programe sau planuri naţionale ori locale de amenajare a teritoriului ca deservind un interes public major;4. pajiştilor naturale permanente, mai puţin a celor afectate de fenomene de degradare a solului, respectiv eroziune de suprafaţă foarte puternică şi excesivă, eroziune de adâncime (ogaşe, ravene, torenţi), alunecări active, prăbuşiri, surpări şi scurgeri noroioase, prezenţa aglomerărilor de pietriş, bolovăniş, grohotiş, stâncării şi depozite de aluviuni torenţiale, sărăturare sau aciditate puternică, prezenţa nisipurilor mobile, identificate în cadrul proiectului tehnic de împădurire;5. terenurilor agricole pentru care există angajamente în derulare pentru agromediu şi climă. + Articolul 11În cadrul schemei nu este eligibilă înfiinţarea de plantaţii de arbori din specii forestiere cu ciclu scurt de producţie, plantaţii de arbori cu creştere rapidă întrebuinţaţi pentru producerea de energie sau plantaţii de pomi de Crăciun. + Articolul 12Împăduririle pentru realizarea de trupuri de pădure sau perdele forestiere de protecţie, menţionate la art. 4, pe terenurile aflate în siturile Natura 2000 trebuie să corespundă obiectivelor stabilite pentru aceste zone, fiind însoţite de Acord de mediu şi/sau Aviz Natura 2000. + Capitolul VI Tipul sprijinului, intensitatea ajutorului şi valoarea sprijinului + Articolul 13Sprijinul financiar se acordă ca valoare fixă, reprezentată de costurile standard pentru împădurirea de terenuri agricole şi neagricole stabilite de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea" (ICAS) şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului - ICPA Bucureşti, aşa cum se precizează la art. 5 lit. t), după cum urmează: a) costuri pentru înfiinţarea plantaţiilor forestiere şi costuri cu elaborarea proiectului tehnic de împădurire, acordate sub formă de primă, denumită în cadrul schemei Prima 1. În cazul apariţiei unui eveniment produs de factori biotici sau abiotici până la momentul realizării primei lucrări de întreţinere a plantaţiei, constatat conform prevederilor legale de către autorităţile publice desemnate, dacă pierderile de puieţi depăşesc pragul de 20%, pot fi acoperite costurile cu refacerea plantaţiei până la maximum 75% din costul standard legat de lucrările pentru înfiinţarea plantaţiei, în funcţie de lucrările de replantare necesare. Pentru a fi eligibil pentru acoperirea costurilor cu refacerea plantaţiei beneficiarul va trebui să demonstreze că lucrările iniţiale de înfiinţare a plantaţiei au fost planificate şi executate în conformitate cu prevederile normelor tehnice nr. 1 sau 2, după caz; b) costuri de întreţinere a plantaţiei forestiere, costuri de îngrijire a plantaţiei forestiere, precum şi costuri pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi acordate sub formă de primă anuală, pentru o perioada de 12 ani, denumită în cadrul schemei Prima 2. În cazul apariţiei unui eveniment produs de factori biotici sau abiotici până la momentul realizării primei lucrări de întreţinere a plantaţiei, constatat conform prevederilor legale de către autorităţile publice desemnate, dacă pierderile de puieţi depăşesc pragul de 20%, costurile de întreţinere a plantaţiei din primul an vor fi plătite proporţional cu suprafaţa plantaţiei neafectată de evenimentul produs de factori biotici sau abiotici. + Articolul 14Beneficiarii menţionaţi la art. 6 care deţin terenuri agricole şi/sau neagricole proprietate a statului şi terenuri agricole şi/sau neagricole proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) sau asociaţiilor acestora beneficiază numai de sprijinul acordat în baza Primei 1. + Articolul 15Numai beneficiarii menţionaţi la art. 6, deţinători de terenuri agricole definite la art. 5 lit. a), încadraţi în categoria fermierilor activi la momentul depunerii aplicaţiei, pot beneficia de compensaţii pentru acoperirea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi terenurilor, componentă a Primei 2. + Articolul 16Intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în baza schemei este de 100% din costurile standard prevăzute la art. 18. + Articolul 17Valoarea maximă a sprijinului public pentru un proiect acordat în baza schemei, care înglobează toate costurile standard aferente Primei 1, respectiv Primei 1 şi Primei 2, după caz, plătite pe durata de aplicare a contractului de finanţare, este de 7.000.000 euro. + Capitolul VII Costuri eligibile + Articolul 18Sprijinul financiar prevăzut la art. 13 poate să acopere următoarele costuri eligibile: a) costurile standard aferente elaborării proiectului tehnic de împăduriri; b) costurile standard aferente lucrărilor de înfiinţare a plantaţiei pentru cele trei tipuri de forme de relief (câmpie, deal, munte) şi cele două categorii de teren (agricol, neagricol); c) costurile standard aferente lucrărilor de întreţinere a plantaţiei pentru cele trei tipuri de forme de relief (câmpie, deal, munte), acordate anual pentru o perioadă de maximum 6 ani, asimilată termenului de închidere a stării de masiv. Perioada în care se efectuează lucrările de întreţinere a plantaţiei este stabilită în cadrul proiectului tehnic de împădurire; d) costurile standard pentru cele trei tipuri de forme de relief (câmpie, deal, munte) aferente a două lucrări de îngrijire a arboretelor, efectuate după închiderea stării de masiv; e) costuri standard aferente compensaţiilor pentru acoperirea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi terenurilor agricole, acordate pentru o perioadă de 12 ani, începând cu anul de înfiinţare a plantaţiei, calculate prin însumarea marjei nete standard cu nivelul plăţii unice pe suprafaţă, stabilită pentru fiecare an de campanie; f) costuri pentru refacerea plantaţiei în cazul apariţiei unui eveniment produs de factori biotici sau abiotici până la momentul realizării primei lucrări de întreţinere a plantaţiei din cursul primului an de împădurire, menţionate la art. 13 lit. a); g) costuri standard legate de lucrările de întreţinere a plantaţiei pentru anul 1 pentru suprafaţa plantaţiei neafectată de un eveniment produs de factori biotici sau abiotici, menţionate la art. 13 lit. b). + Articolul 19Costul standard aferent elaborării proiectului tehnic de împăduriri, menţionat la art. 18 lit. a), este calculat în baza următoarei formule:Cost elaborare proiect tehnic de împăduriri = VB + n*VM*2%,în care:VB - costul minim necesar pentru elaborarea unui proiect de împădurire pe suprafaţa minimă admisă - 590 (euro);n (ha) - suprafaţa totală solicitată a fi împădurită în baza prezentei scheme;VM (euro) - costul mediu naţional de împădurire a unui hectar de teren agricol şi neagricol (aferent lucrărilor de înfiinţare şi întreţinere a plantaţiilor) - 8.889 (euro). + Articolul 20 (1) Valorile costurilor standard pe tipuri de terenuri şi forme de relief, aferente lucrărilor de înfiinţare, lucrărilor de întreţinere, lucrărilor de îngrijire şi compensaţiilor pentru acoperirea pierderilor de venit, menţionate la art. 18 lit. b)-e), sunt prezentate în anexa nr. 1. (2) Cuantumul aferent costului cu refacerea plantaţiei, menţionat la art. 18 lit. f), reprezintă maximum 75% din valorile costului standard legat de lucrările pentru înfiinţarea plantaţiei, prezentate în anexa nr. 1. (3) Cuantumul aferent costurilor de întreţinere a plantaţiei pe suprafaţa neafectată de un eveniment produs de factori biotici sau abiotici, menţionate la art. 18 lit. g), este cel al costurilor standard de întreţinere a plantaţiei pentru anul 1 prezentate în anexa nr. 1. + Articolul 21Valorile costurilor standard menţionate la art. 19 şi 20 pot fi revizuite pe perioada de aplicare a schemei şi a contractelor de finanţare în urma revizuirii metodologiilor de calcul sau a variabilelor utilizate în calculul acestora. + Capitolul VIII Modalitatea de acordare a ajutorului de stat + Articolul 22 (1) Beneficiarii menţionaţi la art. 6 depun la APIA o singură cerere de sprijin în cadrul unei sesiuni de depunere a cererilor de sprijin, cerere întocmită conform modelului din anexa la ghidul solicitantului. (2) Selecţia cererilor de sprijin va fi realizată pe baza principiilor, criteriilor de selecţie/criteriilor de departajare a cererilor de sprijin cu punctaj egal, cu ierarhizare după punctajul obţinut, cu încadrarea în alocarea disponibilă. (3) Criteriile de selecţie şi sistemul de punctaj se stabilesc de către MADR prin DGDR-AM PNDR în consultare cu Comitetul de monitorizare pentru PNDR 2014-2020 şi se detaliază în ghidul solicitantului aferent schemei. (4) Criteriile şi punctajele de selecţie pot fi modificate pe parcursul implementării schemei în vederea atingerii obiectivelor, a indicatorilor şi a cadrului de performanţă propuse prin PNDR 2014- 2020. (5) Criteriile de selecţie vor avea în vedere următoarele principii: a) principiul amplasării terenului, prin care se va acorda prioritate terenurilor propuse pentru împădurire situate în zonele deficitare în păduri, precizate la art. 5 lit. i); b) principiul mărimii plantaţiei, prin care se va acorda prioritate terenurilor propuse pentru împădurire cu suprafaţă mai mare; c) principiul funcţiei de protecţie, prin care se va acorda prioritate realizării de perdele forestiere de protecţie; d) principiul funcţiei de reabilitare a terenurilor, prin care se va acorda prioritate împăduririi terenurilor situate în UAT-urile afectate de fenomene de aridizare, eroziune sau salinizare, în funcţie de valorile indicelui de ariditate, gradului de eroziune sau gradului de salinizare; e) principiul diversităţii speciilor, prin care se va acorda prioritate lucrărilor de împădurire care propun cel puţin 2 specii de bază în compoziţie. (6) Sprijinul financiar se acordă în urma aplicării procesului de selecţie şi notificării beneficiarului privind finanţarea cererii de sprijin, urmată de încheierea contractului de finanţare între APIA şi beneficiar. + Articolul 23 (1) Lucrările de înfiinţare a plantaţiilor pot demara numai după încheierea contractului de finanţare încheiat între APIA şi beneficiar. (2) Costurile standard aferente elaborării proiectului tehnic de împădurire, efectuate înaintea depunerii cererii de sprijin de către beneficiar, sunt eligibile în cadrul Primei 1. (3) Plata efectivă a ajutorului se efectuează sub forma primelor menţionate la art. 13, în cuantumurile prevăzute la art. 19 şi 20, în baza cererilor de plată depuse de beneficiar şi autorizate la plată de către APIA în urma parcurgerii procedurilor specifice ale APIA. (4) Costurile standard sunt plătite beneficiarilor pentru elaborarea proiectului tehnic de împădurire, efectuarea lucrărilor de împădurire prevăzute în proiectul tehnic de împădurire, respectiv înfiinţare, întreţinere şi îngrijire, refacerea plantaţiei şi pentru compensarea pierderilor de venit agricol. (5) Costurile standard plătite beneficiarilor, menţionate la alin. (4), sunt sume fixe, iar beneficiarii nu vor prezenta documente justificative pentru documentarea cheltuielilor efectuate pentru elaborarea proiectului tehnic de împădurire, realizarea lucrărilor de împădurire, refacerea plantaţiei şi pentru compensarea pierderilor de venit agricol. + Articolul 24 (1) Implementarea schemei se realizează pe baza procedurilor de evaluare, selectare, contractare, control, supracontrol, autorizare plăţi, monitorizare şi raportare, elaborate la nivelul instituţiilor delegate şi aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale. (2) Instituţiile menţionate la alin. (1) vor efectua toate verificările necesare pentru a stabili dacă solicitanţii întrunesc condiţiile pentru a beneficia de sprijin în cadrul schemei. + Capitolul IX Condiţii specifice schemei + Articolul 25 (1) Lucrările de împădurire până la atingerea stării de masiv se execută în baza unui proiect tehnic de împăduriri care respectă Normele tehnice nr. 1, în cazul realizării de trupuri de pădure, sau Normele tehnice nr. 2, în cazul realizării de perdele forestiere de protecţie, elaborat de persoane fizice sau persoane juridice de specialitate atestate de autoritatea naţională în domeniul silviculturii pentru proiectarea şi/sau executarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare din domeniul silvic. (2) Formulele şi schemele de împădurire vor lua în considerare numai speciile forestiere din listele speciilor forestiere de arbori şi arbuşti utilizate în lucrările de împăduriri prezentate în anexa nr. 2. (3) Materialul forestier utilizat la lucrările de împădurire trebuie să respecte prevederile Legii nr. 107/2011 privind comercializarea materialelor forestiere de reproducere, cu modificările şi completările ulterioare. + Articolul 26Lucrările de înfiinţare a plantaţiilor forestiere se vor realiza în maximum 2 ani de la data semnării contractului de finanţare. + Articolul 27Lucrările de îngrijire ale arboretelor efectuate după închiderea stării de masiv se vor realiza avându-se în vedere ca indicele de închidere a coronamentului să nu scadă sub valoarea de 0,7. Prima lucrare de îngrijire a arboretelor se va realiza în anul 7 sau 8, iar a doua lucrare de îngrijire a arboretelor se va realiza în anul 10 sau 11, conform proiectului tehnic de împădurire. + Articolul 28Plantaţia forestieră realizată în baza schemei va fi menţinută pe suprafaţa care face obiectul proiectului cel puţin pe perioada de implementare a contractului de finanţare, respectând condiţiile referitoare la realizarea lucrărilor de împădurire, întreţinere a plantaţiilor şi îngrijire a arboretelor prevăzute în prezenta schemă. Se va avea în vedere ca pe toată perioada cuprinsă între data finalizării ultimei lucrări de întreţinere a plantaţiei şi data finalizării contractului de finanţare indicele de închidere a coronamentului să nu scadă sub valoarea de 0,7. + Articolul 29 (1) Până la vârsta exploatabilităţii precizată în proiectul tehnic de împădurire, suprafaţa care face obiectul proiectului tehnic de împădurire nu va mai putea beneficia de nicio plată acordată pe suprafaţă agricolă prin intermediul Sistemului integrat de administrare şi control (IACS). (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică: a) dacă beneficiarul solicită, înainte de demararea lucrărilor de înfiinţare a plantaţiei, rezilierea contractului de finanţare pentru împădurirea suprafeţei care face obiectul proiectului tehnic de împădurire; sau b) dacă, în caz de forţă majoră, constatată conform prevederilor legale, se convine încetarea contractului de finanţare. + Articolul 30Beneficiarii schemei care sunt eligibili pentru orice componentă a Primei 2 trebuie să respecte normele privind ecocondiţionalitatea, prevăzute de titlul VI din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, stabilite prin legislaţia naţională, pe toate terenurile agricole aparţinând exploataţiei agricole şi pe toată perioada contractului de finanţare. + Capitolul X Durata de aplicare a schemei + Articolul 31Schema se aplică până la data de 31 decembrie 2020, cu posibilitatea prelungirii potrivit reglementărilor europene aferente post-perioadei 2014-2020. + Capitolul XI Bugetul schemei + Articolul 32Valoarea totală estimată a ajutorului de stat, care va fi acordat în cadrul schemei, angajată pe durata de aplicare a acesteia, este echivalentul în lei a 124.513.043 euro. + Capitolul XII Reguli privind cumulul ajutoarelor + Articolul 33 (1) Beneficiarii schemei nu trebuie să fie beneficiarii altor forme de sprijin din Fondurile ESI sau alte fonduri publice pentru aceeaşi suprafaţă de teren pe perioada de acordare a sprijinului în baza schemei, cu excepţia, după caz, a plăţilor directe (pilonul I al Politicii agricole comune) sau a plăţilor compensatorii acordate pe suprafaţă prin măsurile de dezvoltare rurală. (2) În cazul în care beneficiarul demarează lucrările de înfiinţare a plantaţiilor în baza schemei începând cu data de 1 octombrie, acesta poate să beneficieze pentru anul respectiv de plăţile directe acordate pe suprafaţă în baza Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului. (3) În cazul în care beneficiarul demarează lucrările de înfiinţare a plantaţiilor în baza schemei înainte de data de 1 octombrie, acesta nu mai poate beneficia de plăţi acordate pe suprafaţă în cadrul altor scheme în acel an de depunere a cererilor unice de plată pe suprafaţă pe parcelele respective. + Capitolul XIII Publicarea şi raportarea beneficiarilor schemei + Articolul 34 (1) Publicarea informaţiilor privind beneficiarii schemei care au semnat contracte de finanţare se realizează în conformitate cu prevederile articolelor 111, 112 şi 113 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Informaţiile menţionate la alin. (1) se publică pe pagina web a AFIR la adresa www.afir.info. (3) MADR, prin Direcţia generală afaceri europene şi relaţii internaţionale (DGAERI), pe baza informaţiilor primite din partea DGDR-AM PNDR, transmite Comisiei Europene, în format electronic, un raport anual, conform celor menţionate în cap. III din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2015/1.589 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cu modificările şi completările ulterioare. (4) APIA ţine evidenţe detaliate privind informaţiile şi documentele justificative necesare pentru a se demonstra că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 702/2014 aplicabile schemei. (5) Monitorizarea ajutoarelor de stat acordate prin schemă se realizează de către MADR prin DGDR-AM PNDR, AFIR şi APIA. Acestea pot să realizeze, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, controale la faţa locului şi sunt obligate să verifice respectarea condiţiilor de acordare a ajutoarelor şi să dispună măsurile ce se impun în situaţia în care aceste condiţii nu au fost respectate. (6) Evidenţele menţionate la alin. (4) se păstrează timp de 10 ani de la data la care a fost acordat ultimul ajutor în cadrul schemei. + Articolul 35MADR, prin DGAERI, transmite Comisiei Europene, în termen de 20 de zile lucrătoare sau într-un termen mai îndelungat, care poate fi stabilit în cerere, toate informaţiile şi documentele justificative pe care Comisia le consideră necesare pentru a monitoriza aplicarea schemei. + Capitolul XIV Dispoziţii finale + Articolul 36Recuperarea ajutorului de stat se realizează conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/ 2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau ale sistemului de sancţiuni aprobat prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, după caz. + Articolul 37Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta schemă. + Anexa 1la schemăValorile primelor anuale acordate pentru lucrările de împădurire sub forma costurilor standard*Font 9*┌──────────────────────────────────┬──────────────────────────┬──────────────────────────┐│ EUR/ha │ Terenuri agricole │ Terenuri neagricole ││ ├────────┬────────┬────────┼────────┬────────┬────────┤│ │ Câmpie │ Deal │ Munte │ Câmpie │ Deal │ Munte │├──────────────────────────────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┤│ Prima 1 (rândul 1 + rândul 2) │├───┬──────────────────────────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬────────┤│ 1 │Proiect tehnic │Conform │Conform │Conform │Conform │Conform │Conform ││ │ │formulei│formulei│formulei│formulei│formulei│formulei││ │ │de la │de la │de la │de la │de la │de la ││ │ │art. 19 │art. 19 │art. 19 │art. 19 │art. 19 │art. 19 │├───┼──────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ 2 │Înfiinţare │ 3994│ 2528│ 2619│ 4393│ 2639│ 2730│├───┴──────────────────────────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┤│ Prima 2 (rândul 4...9* + rândul 11...12* + rândul 14...15*) │├───┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 3 │ Lucrări de întreţinere (maximum 6 ani) │├───┼──────────────────────────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬────────┤│ 4 │Întreţinere anul 1 │ 1138│ 1443│ 487│ 1138│ 1443│ 487│├───┼──────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ 5 │Întreţinere anul 2 │ 2423│ 1923│ 1295│ 2423│ 1923│ 1295│├───┼──────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ 6 │Întreţinere anul 3 │ 1671│ 1438│ 1198│ 1671│ 1438│ 1198│├───┼──────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ 7 │Întreţinere anul 4 │ 899│ 834│ 109│ 899│ 834│ 109│├───┼──────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ 8 │Întreţinere anul 5 │ 632│ 465│ 109│ 632│ 465│ 109│├───┼──────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│ 9 │Întreţinere anul 6 │ 632│ 465│ 55│ 632│ 465│ 55│├───┼──────────────────────────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┤│10 │ Lucrări de îngrijire (2 ani) │├───┼──────────────────────────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬────────┤│11 │Îngrijire anul 7 sau 8 │ 191│ 191│ 191│ 191│ 191│ 191│├───┼──────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│12 │Îngrijire anul 10 sau 11 │ 157│ 157│ 262│ 157│ 157│ 262│├───┼──────────────────────────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┤│13 │ Compensaţii pentru acoperirea pierderilor de venit agricol (12 ani) ││ │ (rândul 14 + rândul 15) │├───┼──────────────────────────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬────────┤│14 │Marja netă standard │ 190│ 190│ 190│ - │ - │ - │├───┼──────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤│15 │Plata unică pe suprafaţă │ PD** │ PD │ PD │ - │ - │ - │└───┴──────────────────────────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┘ Notă
──────────
* În funcţie de anul de aplicare şi de solicitarea beneficiarului.
** PD - plata unică pe suprafaţă acordată, aferentă anului de campanie.
────────── + Anexa 2la schemăListele speciilor forestiere de arbori şi arbuşti utilizate în lucrările de împăduriri*Font 9*┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Lista speciilor forestiere de arbori şi arbuşti utilizate în lucrările de împăduriri, ││pentru realizarea de trupuri de pădure │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ Arbori │├──────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────┤│- Stejar pedunculat (Quercus robur) │ - Salcie albă (Salix alba) ││- Stejar pufos (Quercus pubescens) │ - Salcie căprească (Salix caprea) ││- Stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora)│ - Salcie plesnitoare (Salix fragilis) ││- Cer (Quercus cerris) │ - Salcâm (Robinia pseudoacacia) ││- Gârniţă (Quercus frainetto) │ - Glădiţă (Gleditsia triacanthos) ││- Gorun (Quercus petraea) │ - Carpen (Carpinus betulus) ││- Fag (Fagus sylvatica) │ - Cărpiniţă (Carpinus orientalis) ││- Păr sălbatic (Pirus pyraster) │ - Castan (Castanea sativa) ││- Cireş sălbatic (Prunus avium) │ - Plop alb (Populus alba) ││- Măr (Malus sylvestris) │ - Plop negru (Populus nigra) ││- Nuc comun (Juglans regia) │ - Paltin de câmp (Acer platanoides) ││- Mesteacăn (Betula pendula) │ - Paltin de munte (Acer pseudoplatanus) ││- Ulm de câmp (Ulmus minor) │ - Arţar tătăresc (Acer tataricum) ││- Ulm de Turkestan (Ulmus pumila) │ - Jugastru (Acer campestre) ││- Ulm de munte (Ulmus glabra) │ - Scoruş (Sorbus aucuparia) ││- Tei argintiu (Tilia tomentosa) │ - Sorb (Sorbus torminalis) ││- Tei de deal (Tilia cordata) │ - Molid (Picea abies) ││- Tei cu frunza mare (Tilia platyphyllos) │ - Brad (Abies alba) ││- Anin negru (Alnus glutinosa) │ - Larice (Larix decidua) ││- Anin alb (Alnus incana) │ - Pin silvestru (Pinus sylvestris) ││- Mojdrean (Fraxinus ornus) │ - Pin negru (Pinus nigra) ││- Frasin comun (Fraxinus excelsior ) │ - Zâmbru (Pinus cembra) ││- Frasin cu frunză îngustă (Fraxinus │ - Ienupăr (Juniperus communis) ││ angustifolia) │ ││- Frasin pufos (Fraxinus pallisiae) │ │├──────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────┤│ Arbuşti │├──────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────┤│- Alun (Corylus avellana) │- Lemn câinesc (Ligustrum vulgare) ││- Alun turcesc (Crylus colurna) │- Scumpie (Cotinus coggyria) ││- Păducel (Crataegus monogyna) │- Sălcioară (Eleagnus angustifolia) ││- Corn (Cornus mas) │- Sânger (Cornus sanguinea) ││- Coacăz negru (Ribes nigrum) │- Cătina roşie (Tamarix ramosissima) ││- Măceş (Rosa canina) │- Paţachină (Rhamnus frangula) ││- Călin (Viburnum opulus) │- Jneapăn (Pinus mugo) ││- Liliac (Syringa vulgaris) │- Vişin (Prunus cerasus) ││- Cătină albă (Hippophae rhamnoides) │ │├──────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────┤│ Lista speciilor forestiere de arbori şi arbuşti utilizate în lucrările de împăduriri, ││ pentru realizarea de perdele forestiere de protecţie │├──────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────┤│- Stejar pedunculat (Quercus robur) │- Tei cu frunza mare (Tilia platyphyllos) ││- Stejar pufos (Quercus pubescens) │- Oţetarul roşu ( Rhus typhina) ││- Stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora)│- Sălcioară (Eleagnus angustifolia) ││- Cer (Quercus cerris) │- Jugastru (Acer campestre) ││- Salcâm (Robinia pseudoacacia) │- Arţar tătăresc (Acer tataricum) ││- Glădiţă (Gleditsia triacanthos) │- Vişinul turcesc (Prunus mahaleb) ││- Ulm de Turkestan (Ulmus pumila) │- Socul negru (Sambucus nigra) ││- Pin negru (Pinus nigra) │- Maclura (Maclura pomifera) ││- Nuc comun (Juglans regia) │- Păducel (Crataegus monogyna) ││- Măr (Malus sylvestris) │- Sânger (Cornus sanguinea) ││- Paltin de câmp (Acer platanoides) │- Scumpia (Cotynus coggygria) ││- Paltin de munte (Acer pseudoplatanus) │- Liliacul (Syringa vulgaris) ││- Tei argintiu (Tilia tomentosa) │- Cătina roşie (Tamarix ramoisissima) ││- Tei de deal (Tilia cordata) │ │└──────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────┘----
EMITENT |