ORDIN nr. 1.054 din 5 iulie 2016pentru aprobarea componenţei şi a regulamentului de organizare şi funcţionare al Comisiei pentru analiza şi soluţionarea cererilor debitorilor care solicită stingerea unor creanţe fiscale, prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile, precum şi de stabilire a documentaţiei care însoţeşte cererea
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 565 din 26 iulie 2016
În temeiul dispoziţiilor art. 263 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: + Articolul 1 (1) În scopul soluţionării cererilor debitorilor de stingere a unor creanţe fiscale prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile se constituie Comisia pentru analiza şi soluţionarea cererilor debitorilor care solicită stingerea unor creanţe fiscale, prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile, denumită în continuare Comisie, a cărei componenţă este prevăzută în anexa nr. 1. (2) Comisia se organizează şi va funcţiona potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare, prevăzut în anexa nr. 2. + Articolul 2Cuprinsul cererii şi documentaţia care însoţeşte cererea privind stingerea creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile proprietate a debitorilor sunt stabilite în anexa nr. 3. + Articolul 3La data intrării în vigoare a prezentului ordin, prevederile Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 486/2007 pentru aprobarea Procedurii privind stingerea creanţelor reprezentând impozite, taxe şi alte venituri datorate bugetului de stat şi/sau a creanţelor reprezentând contribuţii sociale administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile proprietate a debitorilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 22 iunie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă. + Articolul 4Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanţelor publice,
Anca Dana DraguBucureşti, 5 iulie 2016.Nr. 1.054. + Anexa 1COMPONENŢAComisiei pentru analiza şi soluţionareacererilor debitorilor care solicită stingerea unor creanţe fiscale,prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobileComisia are următoarea componenţă: a) vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care coordonează activitatea de administrare - preşedinte b) vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care coordonează activitatea de control - vicepreşedinte c) secretarul general al Ministerului Finanţelor Publice - vicepreşedinte d) secretarul general al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - vicepreşedinte e) directorul general al Direcţiei generale juridice din Ministerul Finanţelor Publice - membru f) directorul general al Direcţiei generale de legislaţie Cod procedură fiscală, reglementări nefiscale şi contabile din Ministerul Finanţelor Publice - membru g) directorul general al Direcţiei generale de legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului din Ministerul Finanţelor Publice - membru h) directorul general al Direcţiei generale de reglementare a colectării creanţelor bugetare din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - membru i) directorul general al Direcţiei generale juridice din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - membru j) directorul general al Direcţiei generale coordonare inspecţie fiscală din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - membru k) directorul general al Direcţiei generale de buget şi contabilitate din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - membru l) directorul general al direcţiei generale regionale a finanţelor publice, directorul general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti sau directorul general al Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, după caz - membru*) Notă
──────────
*) Participă în şedinţele Comisiei şi are calitatea de membru al acesteia în cazul analizării şi soluţionării unor cereri ale debitorilor ale căror obligaţii fiscale sunt în competenţa de administrare a direcţiei, precum şi a unităţilor subordonate acesteia.
────────── m) specialist în evaluarea bunurilor, din cadrul structurilor organului fiscal central, desemnat de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - membru**) Notă
──────────
**) Acest specialist are calitatea de membru în Comisie până la contractarea de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit legii, a unui serviciu de evaluare care va prelua atribuţiile acestuia.
────────── + Anexa 2REGULAMENT 05/07/2016 + Anexa 3Cererea şi documentaţia care însoţeşte cererea privindstingerea creanţelor fiscale administratede organul fiscal central, prin trecerea în proprietateapublică a statului a unor bunuri imobile proprietate a debitorilor + Articolul 1Dispoziţii referitoare la cererea privind stingerea creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile proprietate a debitorilorCererea debitorului va cuprinde în mod obligatoriu date referitoare la: a) datele de identificare ale debitorului; b) date privind structura capitalului social, a asociaţilor ori a acţionariatului, după caz, precum şi volumul şi natura creanţelor fiscale, pe bugete, din care pe debite principale şi accesorii; c) în cazul debitorului garant volumul şi natura creanţelor fiscale asumate, pe bugete, din care pe debite principale şi accesorii; d) menţiunea că în volumul creanţelor prevăzute la lit. b) şi c) nu sunt cuprinse şi creanţe cu reţinere la sursă şi accesoriile aferente acestora; e) titlurile executorii în temeiul cărora sunt urmărite prin executare silită bunurile imobile care fac obiectul cererii, dacă este cazul; f) bunurile imobile, pentru care se solicită trecerea în proprietatea publică a statului, denumirea, datele de identificare a acestora, precum şi o scurtă descriere şi menţiunea respectării obiectului dării în plată potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare; g) menţiunea debitorului/debitorului garant persoană juridică referitoare la taxarea sau scutirea cu/de TVA a operaţiunii de transfer al proprietăţii bunului imobil prin dare în plată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; h) menţiunea cu privire la actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile respective; i) acordul expres al debitorului/debitorului garant privind preţul de evaluare al bunurilor imobile, stabilit de experţi evaluatori proprii sau de experţi evaluatori independenţi, în conformitate cu prevederile art. 232 din Codul de procedură fiscală; j) în cazul debitorului/debitorului garant persoană juridică valoarea de inventar a bunurilor imobile, evidenţiată în contabilitate, reevaluată în conformitate cu ultimele reglementări legale în vigoare; k) menţiunea debitorului/debitorului garant că a luat cunoştinţă despre valoarea la care se face stingerea creanţelor fiscale stabilită prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală; l) menţiunea debitorului/debitorului garant că bunurile imobile nu sunt grevate de drepturi reale şi de alte sarcini şi că nu fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietăţii sau al altor litigii, cu precizarea documentelor doveditoare; m) menţiunea debitorului/debitorului garant că bunurile imobile nu sunt aduse ca aport în cadrul unei asocieri în participaţiune, aport la capitalul social al unei societăţi şi/sau nu sunt închiriate, concesionate, arendate; n) menţiunea debitorului/debitorului garant că pe numele său nu există cereri sau nu a fost deschisă procedura insolvenţei şi că nu se află în administrare specială, potrivit legii; o) acceptul debitorului/debitorului garant cu privire la compensarea diferenţei, potrivit legii, în cazul în care valoarea bunului imobil, determinată potrivit lit. k), este mai mare decât creanţa fiscală pentru care se solicită stingerea prin dare în plată; p) semnătura reprezentantului legal al debitorului/debitorului garant persoană juridică. + Articolul 2Documentaţia care însoţeşte cererea privind stingerea creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile proprietate a debitorilorLa cerere se anexează: a) copii legalizate de pe actele care atestă dreptul de proprietate al debitorului/debitorului garant asupra bunurilor imobile pentru care acesta solicită trecerea în proprietatea publică a statului; b) extras de carte funciară, în original, emis în condiţiile legii, la data depunerii cererii, de biroul de carte funciară din cadrul oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară în a cărui rază teritorială se află bunul imobil, din care să rezulte că acesta nu este grevat de drepturi reale şi de alte sarcini; c) documentul încheiat în formă autentică prin care debitorul garant îşi asumă obligaţia de plată a debitorului; d) raportul de evaluare întocmit de un expert privind bunurile imobile care fac obiectul dării în plată; e) documentul emis de instituţiile abilitate, din care să rezulte că bunurile imobile nu fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietăţii sau al altor litigii; f) în cazul debitorului/debitorului garant persoană juridică, copii de pe fişa mijlocului fix şi de pe balanţa analitică a mijloacelor fixe; g) certificat constatator eliberat de oficiul registrului comerţului din care să rezulte că pe numele debitorului/ debitorului garant persoană juridică nu sunt înscrise menţiuni cu privire la declararea stării de insolvenţă; h) acordul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice ori al Ministerului Sănătăţii, după caz, referitor la stingerea prin dare în plată a contribuţiilor sociale care se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale ori bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, după caz; i) declaraţie pe propria răspundere a debitorului/debitorului garant din care să rezulte că bunurile imobile nu sunt aduse ca aport în cadrul unei asocieri în participaţiune, aport la capitalul social al unei societăţi şi/sau nu sunt închiriate ori concesionate, închiriate, arendate; j) declaraţie pe propria răspundere a debitorului/debitorului garant din care să rezulte că pe numele acestuia nu există cereri sau nu a fost deschisă procedura insolvenţei sau că nu se află în administrare specială, potrivit legii; k) declaraţie pe propria răspundere a debitorului/debitorului garant, potrivit căreia bunurile imobile nu sunt grevate de drepturi reale şi de alte sarcini şi că nu fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietăţii; l) declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că la data depunerii cererii bunurile imobile care fac obiectul solicitării de dare în plată sunt proprietate a debitorului/ debitorului garant.-----
EMITENT |